Expropriation compensation set at 51,137 RON upheld; State's late appeal rejected as time-barred.

Şedinţa publică din data de 11 martie 2020

Asupra recursurilor de faţă:

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul acţiunii deduse judecăţii

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Tribunalului Constanţa, secţia I-a civilă, la data de 12 februarie 2014, sub nr. x/2014, reclamantul A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Statul Român reprezentat prin Departamentul pentru Proiecte, Infrastructură şi Investiţii Străine prin C.N.A.D.N.R. S.A., obligarea pârâtei să emită hotărârea de stabilire a despăgubirilor şi anularea în parte a deciziei de expropriere, în ceea ce priveşte cuantumul despăgubirilor datorate reclamantului pentru terenurile expropriate, situate în comuna Peştera, judeţul Constanţa şi stabilirea despăgubirilor care se cuvin acestuia.

La termenul de judecată din 06.05.2014 pârâtul a depus la dosarul cauzei cerere de chemare în garanţie a Ministerului Finanţelor Publice.

Prin precizările depuse la dosar la data de 03.06.2014, reclamantul a arătat că solicită obligarea pârâtei la anularea în parte a H.G. nr. 282/2011 de expropriere, numai în ceea ce priveşte cuantumul despăgubirilor datorate reclamantului pentru terenul expropriat, situat în comuna Peştera, şi stabilirea justelor despăgubiri care se cuvin reclamantului potrivit Legii nr. 33/1994.

Prin sentinţa civilă nr. 1892 din 5 septembrie 2014, Tribunalul Constanţa, secţia I-a civilă a admis excepţia necompetenţei sale materiale şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei, în favoarea secţiei de contencios administrativ şi fiscal a Curţii de Apel Constanţa.

Prin sentinţa civilă nr. 191 din 5 noiembrie 2014, Curtea de Apel Constanţa, secţia de contencios administrativ şi fiscal a admis excepţia necompetenţei sale materiale, invocată din oficiu, a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Constanţa, secţia I civilă, a constatat ivit conflictul negativ de competenţă şi a înaintat dosarul la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal în vederea soluţionării conflictului, suspendând, totodată, din oficiu, soluţionarea cauzei, până la soluţionarea conflictului.

Prin decizia civilă nr. 944 din 3 martie 2015, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal a stabilit competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Curţii de Apel Constanţa, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal.

Cauza a fost înregistrată pe rolul acestei instanţe la data de 8 mai 2015, sub dosar nr. x/2014.

Prin sentinţa civilă nr. 167 din 12 octombrie 2015, Curtea de Apel Constanţa a luat act de renunţarea reclamantului A. la judecarea primului capăt de cerere din acţiune privind "anularea în parte a H.G. nr. 282/2011 de expropriere cu referire la cuantumul despăgubirilor datorate reclamantului pentru terenul expropriat situat în Comuna Peştera, Judeţul Constanţa".

Prin încheierea de şedinţă din 18 noiembrie 2015, Curtea de Apel Constanţa a respins excepţia necompetenţei sale materiale, ca nefondată.

2. Hotărârea primei instanţe

Prin sentinţa civilă nr. 135 din 24 mai 2017, Curtea de Apel Constanţa a hotărât următoarele:

- a admis acţiunea în contencios administrativ formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâtul Statul Român reprezentat prin Departamentul pentru Proiecte, Infrastructură şi Investiţii Străine (DPIIS) - prin CNADNR şi chematul în garanţie Ministerul Finanţelor Publice;

- a stabilit justele despăgubiri ce se cuvin reclamantului A. potrivit Legii nr. 33/1994 pentru terenurile expropriate - privind imobilele proprietate privată, situate pe amplasamentul lucrării de utilitate publică Autostrada Bucureşti - Constanţa, tronsonul 6, Cernavodă - Constanţa, în suprafaţă de:

- 0,5330 ha - pentru parcela x;

- 3,7831 ha - pentru parcela x şi

- 3,2353 ha - pentru parcela x din Anexa la H.G. nr. 282/23.03.2011, menţionate la numerele curente 15, 21 şi 38 aferente unităţii administrativ - teritoriale Peştera, dispunând:

- obligarea pârâtei să emită decizie de despăgubiri pentru reclamantul A. potrivit Legii nr. 33/1994, în cuantum total de 51.137 RON, reprezentând:

- pentru parcela x - suma de 4.317 RON;

- pentru parcela x - suma de 30.643 RON;

- pentru parcela x - suma de 16.167 RON, potrivit Raportului de expertiză tehnică judiciară imobiliară efectuat în cauză de expert B. - ce face parte integrantă din prezenta hotărâre.

De asemenea, în temeiul art. 451 alin. (2) C. proc. civ., a obligat pârâta la plata sumei totale de 1.063,50 RON - cu titlu de cheltuieli de judecată, în favoarea reclamantului, din care suma de 1.000 RON reprezintă onorariul pentru avocat redus, iar suma de 63,50 RON contravaloare transport.

3. Calea de atac exercitată în cauză

Reclamantul A. şi chematul în garanţie Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice prin Direcţia Generală a Finanţelor Publice Galaţi - Administraţia Finanţelor Publice Constanţa au declarat recurs împotriva sentinţei civile nr. 135 din 24 mai 2017, iar pârâta C.N.A.I.R. S.A. prin Direcţia Regională de Drumuri şi Poduri Constanţa atât împotriva sentinţei civile nr. 135 din 24 mai 2017, cât şi împotriva încheierii din 18 noiembrie 2015.

3.1. Reclamantul A. a declarat recurs împotriva sentinţei civile nr. 135 din 24 mai 2017 a Curţii de Apel Constanţa, invocând drept motive de casare prevederile art. 488 pct. 8 C. proc. civ., în sensul unei nelegalităţi a calculului cuantumului despăgubirilor, astfel cum a reieşit din expertiza tehnică de evaluare a terenurilor, conform standardelor şi recomandărilor ANEVAR editate în anul 2007, pretins valabile la data de referinţă a evaluării, în vigoare la 30.05.2011, întrucât, în opinia recurentului, cuantumul despăgubirii trebuie să aibă în vedere valoarea de piaţă reală a terenurilor, comparată cu valoarea exprimată în preţurile practicate la achiziţionarea lor de către persoană expropriată.

A susţinut recurentul-reclamant că Standardele stabilite de Guvern prin expertiza de evaluare din 2007 constituie o ingerinţă în dreptul de proprietate, în condiţiile în care, pe de o parte, potrivit legii exproprierii, expropriatul nu se poate opune a i se lua dreptul de proprietate, iar pe de altă parte, prin stabilirea unilaterală de către expropriator a preţurilor, în cauză, i se încalcă expropriatului dreptul de acces la un proces echitabil, întrucât însuşi judecătorul cauzei este constrâns să accepte valorile terenurilor ca fiind cele rezultate din expertiza ce are predeterminate criteriile de evaluare, de către autoritatea statului, obiecţiunile la o astfel de expertiză fiind, de plano, respinse.

A mai fost pretinsă o nelegalitate a stabilirii prin dispozitiv a căii de atac a recursului, în condiţiile în care, după precizarea şi renunţarea la judecata cererii de anulare a actului administrativ, natura juridică a capătului de cerere rămas de soluţionat este cea a unei acţiuni civile de drept comun, în pretenţii, astfel încât calea de atac era apelul în 30 de zile de la comunicare, nu recursul în 15 zile de la comunicare, astfel cum s-a precizat în dispozitivul sentinţei atacate.

În privinţa cheltuielilor de judecată, arată recurentul-reclamant că prima instanţă a procedat la o reducere a onorariului cuvenit apărătorului său ales, fără însă a arăta motivat pentru ce criterii a operat această reducere.

3.2. În recursul declarat de pârâta C.N.A.I.R. (fosta C.N.A.D.N.R. S.A.) prin Direcţia Regionala de Drumuri şi Poduri Constanţa, întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 3 şi 8, art. 496 şi 497 din C. proc. civ., s-a solicitat admiterea căii de atac declarate atât împotriva încheierii de şedinţă din data de 18.11.2015, cât şi împotriva sentinţei civile nr. 135/CA/24.05.2017, pronunţată în cauză. A invocat recurenta-pârâtă faptul că nu exista nicio decizie de expropriere cu nr. x/23.03.2011, iar în M. Of. al României, Partea I, nr. 233/04.04.2011 a fost publicată Hotărârea Guvernului nr. 282 din 23.03.2011 pentru modificarea si completarea Hotărârii Guvernului nr. 415/2010 privind declanşarea procedurilor de expropriere a imobilelor proprietate privată situate pe amplasamentul lucrării de utilitate publica "Autostrada Bucureşti - Constanţa, tronsonul 6, Cernavoda - Constanta", în Anexa la aceasta hotărâre, la nr. crt. 15, 21 si 38 aferente unităţii administrativ - teritoriale Peştera, fiind menţionate parcelele reclamantului A 1635/35 - în suprafaţa de expropriat de 5.330 mp, x - în suprafaţa de expropriat de 37.831 mp şi x - în suprafaţa de expropriat de 32.353 mp.

Criticând soluţia pronunţată prin încheierea de şedinţă din 18.11.2015, a susţinut recurenta CNAIR că a fost greşit soluţionată cauza de către Curtea de Apel Constanţă, în condiţiile în care reclamantul a arătat expres că solicită doar stabilirea justelor despăgubiri ce se cuvin reclamantului potrivit Legii nr. 33/1994, renunţând expres la capătul de cerere privind anularea parţială a H.G. nr. 282/2011.

În opinia recurentei, Curtea de Apel avea obligaţia de a respecta dispoziţiile cuprinse în Decizia I.C.C.J. nr. 944/03.03.2015 prin care s-a stabilit competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea sa, doar în situaţia în care obiectul cererii de chemare ar fi rămas acelaşi, nu şi în situaţia restrângerii acţiunii iniţiale, iar o astfel de modificare asupra obiectului cererii de chemare în judecată determina atragerea competenţei secţiei civile din cadrul Tribunalului Constanţa, conform prevederilor art. 21-27 din Legea nr. 33/1994.

Recurenta-pârâtă a formulat critici punctuale ce vizează faptul că:

- hotărârea a fost dată cu încălcarea competenţei de ordine publică a altei instanţe şi cu încălcarea/aplicarea greşită a normelor de drept material;

- instanţa nu s-a pronunţat asupra unui lucru cerut, respectiv pe cererea de chemare în garanţie a Ministerului Finanţelor Publice;

- instanţa a dat mai mult decât s-a cerut prin cererea de chemare în judecată, astfel cum aceasta a fost precizată ulterior la termenul din 05.10.2015, respectiv a stabilit justele despăgubiri ce se cuvin reclamantului din Anexa la H.G. nr. 282/23.03.2011, menţionate la numerele curente 15, 21 şi 38 aferente UAT Peştera şi a obligat pârâta CNAIR să emită "decizie de despăgubiri";

- instanţa a validat concluziile unui raport de expertiza întocmit cu încălcarea normelor legale în materie de expropriere.

1) Cu privire la primul motiv de casare invocat, respectiv hotărârea a fost dată cu încălcarea competenţei de ordine publică a altei instanţe şi cu încălcarea/aplicarea greşită a normelor de drept material, a susţinut recurenta-pârâtă că instanţa de fond a interpretat în mod eronat dispoziţiile art. 501 alin. (1) din C. proc. civ., precum şi dispoziţiile cuprinse in Decizia I.C.C.J. nr. 944/03.03.2015 şi a reţinut cauza pentru soluţionarea pe fond, deşi competenţa de soluţionare a litigiului în primă instanţă revenea Tribunalului Constanta, secţia I civilă.

2) Cel de-al doilea motiv de recurs, privind faptul ca instanţa nu s-a pronunţat asupra unui lucru cerut, respectiv pe cererea de chemare in garanţie a Ministerului Finanţelor Publice, îl consideră recurenta CNAIR ca fiind întemeiat, întrucât instanţa nu s-a pronunţat pe această cerere, în considerentele hotărârii recurate, la pag. 2 menţionându-se doar că:

"Pe fondul cauzei pârâtul a solicitat respingerea cererii ca neîntemeiată, pentru ca ulterior, la termenul de judecată din 06.05.2014 pârâtul să fi depus la dosarul cauzei cerere de chemare în garanţie a Ministerului Finanţelor Publice (...)".

A susţinut recurenta-pârâtă că a depus la dosar, odată cu întâmpinarea, şi cerere de chemare în garanţie, fiind primite la arhiva Tribunalului Constanta în data de 18.03.2014, instanţa omiţând sa se pronunţe cu privire la aceasta cerere.

3) Cel de-al treilea motiv de recurs vizează faptul ca instanţa a dat mai mult decât s-a cerut prin cererea de chemare în judecată, astfel cum aceasta a fost precizată de reclamant la termenul din 05.10.2015, respectiv a stabilit justele despăgubiri ce se cuvin reclamantului din Anexa la H.G. nr. 282/23.03.2011, menţionate la numerele curente 15, 21 si 38 aferente UAT Peştera şi a obligat pârâţii să emită "decizie de despăgubiri ".

Susţine recurenta că, deşi intimatul-reclamant şi-a precizat acţiunea, în sensul că nu a solicitat emiterea unei hotărâri de stabilire a despăgubirilor, în cauză instanţa şi-a depăşit limitele investirii, în sensul că, prin soluţia pronunţată, a modificat valorile estimate de expropriator pentru despăgubirea reclamantului menţionată în Anexa la H.G. nr. 282/2011 la numerele curente 15, 21 şi 38 aferente UAT Peştera şi a dispus inclusiv obligarea pârâtului să emită "decizia de despăgubire", adică hotărârea de stabilire a despăgubirilor.

Mai mult decât atât, prin hotărârea recurată instanţa a obligat instituţia recurentă să emită hotărârea de despăgubiri cu sumele stabilite cu acest titlu prin raportul de expertiza tehnică judiciară imobiliară efectuat în cauză de expert B..

Practic, susţine recurenta-pârâtă că, prin admiterea acţiunii în sensul arătat anterior, instanţa s-a substituit expropriatorului, stabilind inclusiv cuantumul despăgubirilor ce ar trebui achitate reclamantului, sume pe care expropriatorul trebuia să le stabilească şi să le menţioneze în hotărârea de stabilire a cuantumului despăgubirii, trecând astfel peste o parte din etapele procedurii de expropriere, respectiv s-a trecut peste etapa în care expropriatul se prezintă în fata Comisiei de verificare a dreptului de proprietate ori a altui drept real, ocazie cu care se constată acceptarea sau, după caz, neacceptarea de către proprietar a cuantumului despăgubirii propus de expropriator (art. 18 din Legea nr. 255/2010), întâlnire care se finalizează, în toate cazurile, prin emiterea de către Comisie a hotărârii de stabilire a cuantumului despăgubirilor, în termen de doua zile de la încheierea procesului-verbal (art. 16 alin. (1) din H.G. nr. 53/2011).

Valorile estimate în H.G. nr. 282/2011 pentru despăgubirea reclamantului sunt orientative, pentru stabilirea bugetului de venituri şi cheltuieli necesar pentru realizarea exproprierii, astfel cum rezultă din cuprinsul dispoziţiilor art. 8 din lege coroborat cu art. 7 din lege şi nu reprezintă despăgubirea acordată de expropriator prin hotărârea de stabilire a despăgubirilor.

Consideră recurenta CNAIR că, prin hotărârea pronunţată, instanţa a modificat valorile estimate în Anexa la H.G. nr. 282/2011, menţionate la numerele curente 15, 21 si 38, deşi reclamantul nu a solicitat acest lucru, şi a dispus emiterea hotărârii de stabilire a despăgubirilor, deşi reclamantul nu a solicitat acest lucru.

4) Cel de-al patrulea motiv de recurs vizează faptul ca instanţa a validat concluziile unui raport de expertiza întocmit cu încălcarea normelor legale in materie de expropriere.

Prin încheierea de şedinţă din 7.09.2016, instanţa a dispus refacerea raportului de expertiză de o comisie constituită din trei experţi, conform dispoziţiilor art. 25 din Legea nr. 33/1994, având ca obiectiv "stabilirea valorii reale a terenurilor expropriate din comuna Peştera, în ceea ce-l priveşte pe reclamant, expertul urmând a avea in vedere valorile stabilite în alte situaţii similare, prin comparaţie, la data stabilirii valorii ".

Raportul de expertiză tehnică judiciară imobiliară întocmit în cauză a fost însuşit prin semnătură doar de experţii B. (desemnat de instanţa) şi C. (desemnată de reclamant), expertul desemnat de pârât înţelegând să formuleze "Punct de vedere separat la raportul de expertiză tehnică judiciară imobiliară", exprimat numai cu privire la parcela x.

C.N.A.I.R. S.A. prin D.R.D.P. Constanta a formulat obiecţiuni la raportul de expertiză, fiind înregistrate sub nr. x/04.04.2017, prin intermediul cărora a invocat nulitatea raportului de expertiza întrucât a fost efectuata cu încălcarea dispoziţiilor Legii nr. 33/1994 care prevede faptul că metoda comparaţiei directe este singura metoda de evaluare a imobilelor agreată în materie de expropriere.

A susţinut recurenta-pârâtă că a arătat, în cuprinsul respectivelor obiecţiuni, că, potrivit Standardelor ANEVAR, metoda comparaţiei directe este guvernată de principiul substituţiei, care este un principiu de prim rang şi care prevede că: "Niciun cumpărător prudent nu va oferi pentru o proprietate un preţ mai mare decât cel cu care va cumpăra o altă proprietate cu aceleaşi utilităţi şi aceeaşi atractivitate, într-un interval de timp rezonabil".

A dezvoltat recurenta-pârâtă etapele aplicării metodei comparaţiei directe de evaluare, pentru ca apoi să afirme faptul că experţii desemnaţi în cauză nu au respectat standardele anunţate ca fiind avute în vedere la efectuarea expertizei.

Arată recurenta CNAIR că a solicitat refacerea raportului de expertiza la momentul transferului dreptului de proprietate (30.05.2011) prin metoda comparaţiei directe, urmând să fie avute în vedere tranzacţii efective pentru terenuri care îndeplinesc aceleaşi criterii, caracteristici, etc, ca şi cele în discuţie, urmând a se ţine cont şi de tranzacţiile menţionate în adresa nr. x/06.08.2013 emisă de Primăria Comunei Peştera, în care sunt evidenţiate tranzacţii cu terenuri arabile situate în extravilanul comunei din anii 2010, 2011 si 2012, tranzacţii înregistrate din punct de vedere fiscal.

Instanţa a admis obiecţiunile formulate, iar experţii au depus la dosarul cauzei răspunsul la obiecţiuni în data de 09.05.2017 pentru termenul de judecata din 10.05.2017, răspuns pe care susţine recurenta-pârâtă că nu l-a primit, nefiindu-i comunicat de către instanţa, astfel că a fost în imposibilitate de a formula un punct de vedere faţă de acesta.

A criticat recurenta-pârâtă faptul că au fosta vute în vedere concluziile celor doi experţi, deşi aceştia, pentru a stabili valoarea de circulaţie a parcelelor expropriate x (in suprafaţa de 5.330 mp) si x (37.831 mp), din cele 174 de tranzacţii înregistrate în anul 2011 la nivelul UAT Peştera, au înţeles să selecteze trei, respectiv pe cele de la nr. crt. 129,84 si 82 din adresa Primăriei Peştera nr. 4762/06.08.2013, fără a întocmi şi o grila de comparaţie pe considerentul că "nu există corecţii care să se aplice comparabilelor faţă de terenurile subiect. Având în vedere diferenţele de preţ ale comparabilelor se aplica mediana la cele trei tranzacţii, rezultând 0,81 RON/mp" (pag. 12 din raport), iar "comparabilele selectate sunt ale unor terenuri din aceeaşi parcelă sau parcele învecinate şi care au suprafeţe apropiate de cele ale terenurilor subiect. Nu s-a utilizat o grilă, având în vedere că nu există corecţii de efectuat între comparabile şi terenurile subiect".

Divergenţa faţă de punctul de vedere exprimat de cei doi experţi a provenit din faptul că cele două parcele evaluate împreună, respectiv x şi y, au suprafeţe diferite, respectiv 5.330 mp si 37.831 mp, iar cele trei comparabile utilizate au, de asemenea, suprafeţe diferite, respectiv: x - 3 ha (30.000 mp), x - 2,78 ha (27.800 mp), iar x - 6,41 ha (64.100 mp).

În opinia recurentei-pârâte, fiecare dintre cele trei parcele expropriate trebuia evaluată separat, în sensul că experţii trebuiau să întocmească câte o grilă de comparaţie pentru fiecare parcelă, întrucât parcelele expropriate au suprafeţe diferite, una fiind mică, de 5.330 mp, cealaltă este foarte mare, având 37.831 mp, iar cele utilizate drept comparabile au suprafeţe mari, cuprinse între 27.800 mp si 64.100 mp, experţii neputând spune că între parcela x în suprafaţă expropriată de 5.330 mp şi cele utilizate drept comparabile nu exista diferenţe care să necesite corecţii într-o grilă.

S-a mai reproşat faptul că experţii nu au precizat nici dacă parcele comparabile utilizate au acces la drumuri naţionale, judeţene, comunale, etc, comparativ, cu terenurile expropriate, criteriu în funcţie de care ar fi trebuit să aplice corecţii, etc.

3.3. Prin recursul său, neîntemeiat în drept, chematul în garanţie Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice prin Direcţia Generală a Finanţelor Publice Galaţi - Administraţia Finanţelor Publice Constanţa a solicitat admiterea căii de atac declarate, cu consecinţa admiterii excepţiei lipsei calităţii procesual pasive a Statului Român prin Ministerul Finanţelor Publice şi respingerea cererii de chemare în judecată ca fiind introdusă împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă în ceea ce priveşte Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice.

A arătat că instanţa de fond nu s-a pronunţat asupra cererii de chemare în garanţie a Statului Român prin Ministerul Finanţelor Publice formulată de către C.N.A.D.N.R. şi, implicit, asupra excepţiei lipsei calităţii sale procesuale pasive, susţinând că nu are calitate procesuală în raport de obiectul acţiunii deduse judecăţii.

Potrivit prevederilor art. 2 alin. (2) şi alin. (3) lit. a) din Legea nr. 255/2010 privind exproprierea pentru cauză de utilitate publică, necesară realizării unor obiective de interes naţional, judeţean şi local prevede în mod expres că:

"(2) Expropriator este statul român pentru obiectivele de interes naţional, judeţele pentru obiectivele de interes judeţean, iar municipiile, oraşele şi comunele pentru obiectivele de interes local.

(3) În aplicarea prevederilor prezentei legi, expropriatorul prevăzut la alin. (2) este reprezentat de:

a) Departamentul pentru Proiecte de Infrastructură şi Investiţii Străine, prin Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România - S.A., respectiv Ministerul Transporturilor, după caz, direct sau prin Compania Naţională de Drumuri Naţionale - S.A. pentru lucrările de construcţie de drumuri de interes naţional, (...) ".

Faţă de situaţia că Ministerul Finanţelor Publice nu are atribuţii de modificare a bugetului de stat, aceasta fiind o prerogativă exclusivă a Parlamentului, solicită chematul în garanţie respingerea cererii de chemare în judecată ca fiind îndreptată împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă.

4. Apărările formulate în cauză

În cauză, nu s-au formulat întâmpinări faţă de recursurile declarate de părţile litigante.

5. Procedura de soluţionare a recursului

Prin rezoluţia din 21 noiembrie 2018 a fost fixat termen de judecată pentru soluţionarea recursului în şedinţă publică, la data de 26 februarie 2020, cu citarea părţilor, având în vedere Hotărârea Colegiului de Conducere nr. 106 din 20 septembrie 2018, prin care s-a luat act de hotărârea Plenului judecătorilor secţiei de contencios administrativ şi fiscal a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie adoptată la data de 13 septembrie 2018, în sensul că procedura de filtrare a recursurilor, reglementată prin dispoziţiile art. 493 C. proc. civ., este incompatibilă cu specificul domeniului contenciosului administrativ şi fiscal, precum şi Hotărârea Colegiului de Conducere nr. 109 din data de 20 septembrie 2018.

II. Soluţia instanţei de recurs

Examinând recursurile declarate în cauză prin prisma criticilor formulate, a temeiurilor de drept invocate, precum şi a probelor administrate, Înalta Curte reţine caracterul nefondat al recursurilor declarate de reclamantul A. şi de pârâta C.N.A.I.R. S.A. prin Direcţia Regională de Drumuri şi Poduri Constanţa împotriva sentinţei civile nr. 135 din 24 mai 2017, pronunţate de Curtea de Apel Constanţa, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, al recursului declarat de pârâtă împotriva încheierii din 18 noiembrie 2015, precum şi caracterul tardiv al recursului declarat de chematul în garanţie Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice prin Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Galaţi-Administraţia Finanţelor Publice Constanţa împotriva aceleiaşi sentinţe.

II.1. Argumente de fapt şi de drept relevante

1. Recursul chematului în garanţie Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice a fost declarat cu nerespectarea termenului de 15 zile prevăzut în Legea nr. 554/2004 pentru exercitarea acestei căi de atac în materia contenciosului administrativ, fapt pentru care Înalta Curte va admite excepţia invocată din oficiu la data de 26.02.2020, privind tardivitatea recursului examinat sub acest aspect. Astfel, se observă că hotărârea primei instanţe a fost comunicată chematului în garanţie la data de 19.06.2017, iar recursul a fost înregistrat la Curtea de Apel Constanţa la data de 27.07.2017, fiind expediat prin poştă, fără a exista pe plicul de la dosar vreo dovadă a datei de trimitere şi fără a se depune un borderou în acest sens. Prezenta cauză este supusă regulilor specifice în materie de contencios administrativ, conform regulatorului de competenţă pronunţat de instanţa supremă în acest dosar, înregistrat iniţial sub nr. x/2014, în care s-a stabilit competenţa de soluţionare în favoarea Curţii de Apel Constanţa, astfel încât termenul prevăzut pentru exercitarea căii de atac a recursului este de 15 zile, conform prevederilor art. 20 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, termen care, începând să curgă de la data de 20.06.2017, era, în mod clar, împlinit la data de 27.07.2017, data înregistrării acestui recurs la instanţa de fond.

În consecinţă, faţă de nerespectarea prevederilor art. 185 C. proc. civ., coroborat cu cele ale art. 485 C. proc. civ. şi ale art. 20 din Legea 554/2004, Înalta Curte va respinge ca tardiv formulat recursul declarat de chematul în garanţie Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice împotriva sentinţei civile nr. 135 din 24 mai 2017, pronunţată în cauză.

Motivul de ordine publică privind excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a Statului Român prin Ministerul Finanţelor Publice, invocată de către reprezentantul Ministerului Public, este neîntemeiat, cât timp se constată că cererea de chemare în judecată a reclamantului A. a fost corect formulată în contradictoriu cu Statul Român prin CNAIR, conform prevederilor art. 2 alin. (3) din Legea nr. 255/2010, dat fiind faptul că lucrarea de utilitate publică ce a justificat necesitatea exproprierii imobilelor aparţinând recurentului-reclamant este cea a construcţiei tronsonului de autostradă Cernavodă-Medgidia, iar expropriatorul este, în această situaţie, statul român prin Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere-S.A., astfel cum corect s-a indicat în cererea de chemare în judecată din prezentul dosar.

Aşadar, nu se pune în discuţie calitatea de pârât a Ministerul Finanţelor Publice în cererea de chemare în judecată precizată, nefiind îndreptată acţiunea reclamantului împotriva sa, fapt pentru care nu se impune reformarea sentinţei atacate, reţinându-se că a fost corect stabilit cadrul procesual subiectiv în demersul judiciar pendinte. În privinţa cererii de chemare în garanţie, se reţine că excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a Ministerului Finanţelor Publice a fost invocată chiar de partea chemată în garanţie, al cărei recurs declarat în cauză a fost respins ca tardiv formulat, astfel că excepţia de fond rămâne necercetată, faţă de soluţia dispusă asupra recursului acestei părţi litigante.

2. Recursul declarat de reclamantul A.

Deşi reclamantul A. a declarat apel împotriva sentinţei primei instanţe, calea de atac a fost calificată de instanţa de control judiciar ca fiind recurs, conform prevederilor Legii nr. 554/2004 privind contenciosul administrativ, dată fiind stabilirea naturii de contencios administrativ asupra acţiunii din dosarul de faţă, conform regulatorului de competenţă pronunţat prin Decizia nr. 944/3.03.2015, pronunţată de ÎCCJ-SCAF în dosarul nr. x/2014.

În privinţa despăgubirilor stabilite prin raportul de expertiză efectuat în cauză, conform dispoziţiilor exprese stabilite în Legea nr. 255/2010, ce trimit la prevederile art. 21-27 din Legea nr. 33/1994, a susţinut recurentul-reclamant că ar fi trebuit, în opinia sa, să fie avute în vedere valorile reale de pe piaţa terenurilor din zonele învecinate cu parcelele de teren ce au constituit obiectul exproprierii dispuse asupra bunurilor persoanei fizice A., nu prin aplicarea Standardelor de evaluare stabilite în anul 2007. Materia exproprierilor pentru cauză de utilitate publică este una strict reglementată, ce presupune aplicarea normelor legale ce constituie cadrul legislativ în care trebuie să fie realizată activitatea de expropriere, cu despăgubirea corespunzătoare a celui care era proprietarul bunului afectat de cauza de utilitate publică a cărei realizare se urmărea.

Potrivit prevederilor art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994, "La calcularea cuantumului despăgubirilor, experţii, precum şi instanţa vor ţine seama de preţul cu care se vând, în mod obişnuit, imobilele de acelaşi fel în unitatea administrativ- teritorială, la data întocmirii raportului de expertiză, precum şi de daunele aduse proprietarului sau, după caz, altor persoane îndreptăţite, luând în considerare şi dovezile prezentate de aceştia".

Se reţine, la momentul soluţionării prezentului recurs, că sintagma "la data întocmirii raportului de expertiza" din cuprinsul art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994 a fost declarată neconstituţională prin Decizia CCR nr. 380/2015, iar momentul avut în vedere pentru expertizarea terenurilor de care a fost expropriat recurentul-reclamant a fost cel al emiterii deciziei de expropriere nr. 809/30.05.2011, data la care s-a realizat transferul dreptului de proprietate din patrimoniul persoanei fizice în cel aferent domeniului public, destinat realizării lucrării de utilitate publică de interes naţional.

Criticile recurentului-reclamant, privind ingerinţele în dreptul său de proprietate, prin stabilirea unei valori a despăgubirilor la care este îndreptăţit, pe baza unor criterii de evaluare predeterminate, sunt lipsite de substanţă, cât timp aceste criterii, în modalitatea lor de aplicare, conduc la stabilirea unei valori a bunului supus exproprierii conform preţului de piaţă la momentul transferului dreptului de proprietate, înlocuind, astfel, imobilul respectiv cu valoarea sa economică.

Recurentul-reclamant a solicitat să fie avută în vedere stabilirea valorii reale de piaţă a bunului expropriat, cu luarea în considerare a preţului de achiziţie, aspect care nu poate constitui un reper în evaluarea judiciară a despăgubirilor care trebuie să reflecte valoarea bunului supus exproprierii la momentul transferului dreptului de proprietate.

În privinţa obiecţiunilor la raportul de expertiză, pe care le consideră recurentul-reclamant ca fiind respinse de plano, reţine Înalta Curte faptul că în cursul cercetării judecătoreşti la prima instanţă nu au fost depuse obiecţiuni decât de către intimata-pârâtă CNAIR, astfel că sunt, evident, formale, criticile aduse sentinţei pronunţate de judecătorul fondului, referitoare la modalitatea de valorificare a expertizei întocmite în prezentul dosar.

În privinţa cheltuielilor de judecată, au fost formulate critici privind neacordarea sumelor cuvenite pentru onorariul stabilit pentru expertiză şi cheltuielile de transport, precum şi critici care au vizat soluţia de reducere a cuantumului onorariului cuvenit apărătorului ales al reclamantului A..

În ipoteza omisiunii instanţei judecătoreşti de a se pronunţa asupra unor cereri, se poate solicita completarea dispozitivului hotărârii judecătoreşti în procedura reglementată de art. 444 C. proc. civ., obligativitatea acestei proceduri, conform art. 445 C. proc. civ., nefăcând posibilă invocarea respectivei omisiuni pe calea recursului.

În referire la reducerea onorariului cuvenit apărătorului ales al părţii, cu aplicarea prevederilor art. 451 alin. (2) C. proc. civ., se reţine că cenzurarea acestor cheltuieli este permisă, în evaluarea judiciară ce are în vedere repere de proporţionalitate între suma solicitată cu acest titlu şi activitatea desfăşurată, fără a se putea realiza ulterior un control asupra aprecierii proprii a instanţei de fond, ci doar cu privire la cerinţele de legalitate care afectează cuantumul respectivelor cheltuieli.

Nefiind, însă, incident, niciun motiv de nelegalitate în aplicarea, de către prima instanţă, a dispoziţiilor art. 451 alin. (2) C. proc. civ., se reţine caracterul nefondat al criticilor care vizează chestiunea reducerea onorariului cuvenit apărătorului ales al recurentului-reclamant.

3. Recursul declarat de pârâta CNAIR prin Direcţia Regională de Drumuri şi Poduri Constanţa

Criticile aduse încheierii de şedinţă din 18.11.2015 au vizat modalitatea de soluţionare, de către judecătorul fondului, a excepţiei necompetenţei materiale invocate în cadrul dosarului nr. x/2014, după pronunţarea regulatorului de competenţă de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în această cauză. A susţinut recurenta-pârâtă că, după reînregistrarea cauzei pe rolul Curţii de Apel Constanţa, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, conform competenţei stabilite prin regulatorul cuprins în decizia ÎCCJ nr. 944/03.03.2015, reclamantul A. a renunţat la judecarea capătului de cerere privind anularea parţială a H.G. nr. 282/2011 de expropriere, astfel că instanţa judecătorească, învestită după pronunţarea încheierii de şedinţă din data de 12.10.2015, doar cu petitul referitor la stabilirea justelor despăgubiri cuvenite reclamantului potrivit Legii nr. 33/1994, trebuia să decline cauza spre competentă soluţionare către Tribunalul Constanţa, secţia I civilă, conform prevederilor Legii nr. 33/1994 în referire la competenţa instanţelor judecătoreşti în materia exproprierilor.

Criticile recurentei-pârâte asupra soluţiei de respingere, ca nefondată, a excepţiei necompetenţei materiale, nu sunt întemeiate, soluţia recurată fiind legală, în raport de dispoziţiile procedurale incidente în cauză.

Potrivit prevederilor art. 99 alin. (2) C. proc. civ., "În cazul în care mai multe capete principale de cerere întemeiate pe un titlu comun ori având aceeaşi cauză sau chiar cauze diferite, dar aflate în strânsă legătură, au fost deduse judecăţii printr-o unică cerere de chemare în judecată, instanţa competentă să le soluţioneze se determină ţinându-se seama de acea pretenţie care atrage competenţa unei instanţe de grad mai înalt".

Excepţia necompetenţei materială este una de ordine publică, putând fi însă invocată doar până la primul termen de judecată la care părţile sunt legal citate în faţa primei instanţe, iar instanţa învestită este datoare să-şi verifice competenţa conform prevederilor art. 131 alin. (1) C. proc. civ.. Pronunţarea unui regulator de competenţă în cauză, în urma declinărilor reciproce de competenţă materială a instanţelor învestite, are rolul de a tranşa definitiv orice chestiune legată de stabilirea instanţei competente, indiferent de eventualele modificări ulterioare ale cadrului procesual obiectiv al acţiunii deduse judecăţii, prin renunţarea la judecarea anumitor capete de cerere, manifestată de titularul demersului judiciar.

Aceasta înseamnă că, odată stabilită competenţa materială şi teritorială printr-o soluţie definitivă, renunţarea titularului demersului judiciar la vreunul dintre petitele solicitate nu determină o reevaluarea a competenţei instanţei judecătoreşti, în raport de ceea ce a rămas de soluţionat. Altfel, s-ar ajunge la o repunere în discuţie a unor norme de ordine publică ce au o limitare procesuală a momentului până la care pot fi invocate, eludându-se, în acest mod, tocmai regulile prevăzute în reglementarea regimului juridic al excepţiei de necompetenţă materială.

Prin urmare, în mod corect a reţinut judecătorul fondului din cadrul Curţii de Apel Constanţa că este legal învestit cu soluţionarea cererii de stabilire a justelor despăgubiri pretinse de către reclamantul A., fiind nefondat recursul declarat de pârâta CNAIR împotriva încheierii de şedinţă din 18.11.2015.

Critica recurentei-pârâte CNAIR, referitoare la nepronunţarea primei instanţe asupra cererii de chemare în garanţie, pe care această parte a formulat-o în contradictoriu cu Ministerul Finanţelor Publice, ca reprezentant al statului român, nu poate fi cercetată în calea recursului, cât timp prevederile art. 445 C. proc. civ. reglementează o procedură obligatorie care impune utilizarea instrumentului procedural prevăzut de art. 444 C. proc. civ., respectiv formularea unei cereri de completare a hotărârii cu soluţia pronunţată asupra acestei cereri.

Un alt aspect criticat de recurenta-pârâtă CNAIR S.A. a fost cel referitor la faptul că prima instanţă a dat mai mult decât s-a cerut, în sensul că, stabilind justele despăgubiri cuvenite reclamantului A., a obligat Compania la emiterea deciziei de despăgubiri, în condiţiile în care reclamantul renunţase expres la petitul privind emiterea hotărârii de stabilire a despăgubirilor.

Înalta Curte reţine, însă, că renunţarea la judecată a privit cererea reclamantului de anulare parţială a H.G. nr. 282/2011 de expropriere, cu referire la cuantumul despăgubirilor datorate reclamantului pentru terenul expropriat situat în comuna Peştera, judeţul Constanţa, însă cererea de stabilire a justelor despăgubiri implică şi efectivitatea punerii în aplicare a unei asemenea solicitări, pentru a nu lipsi de substanţă dreptul recunoscut reclamantului prin admiterea acţiunii sale.

Prezintă relevanţă în această chestiune Decizia RIL nr. 14/2019, în care instanţa supremă a statuat în sensul că "(Î)n interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 22 alin. (1) din Legea nr. 255/2010 privind exproprierea pentru cauză de utilitate publică, necesară realizării unor obiective de interes naţional, judeţean şi local, cu modificările şi completările ulterioare, instanţa de judecată este competentă să soluţioneze nu numai contestaţia formulată împotriva hotărârii de stabilire a cuantumului despăgubirii, ci şi acţiunea prin care expropriatul contestă despăgubirile estimate şi solicită atât stabilirea acestora de către instanţă, cât şi obligarea expropriatorului la plată, ulterior emiterii deciziei de expropriere şi consemnării sumelor aferente despăgubirilor, în cazul lipsei nejustificate a acestei hotărâri".

Prin urmare, nu i se poate reproşa instanţei judecătoreşti faptul că a modificat valorile estimate de expropriator şi a dispus emiterea hotărârii de stabilire a despăgubirilor, cât timp, prin acţiunea dedusă judecăţii în faţa sa, i s-a cerut tocmai să-i fie stabilite juste despăgubiri, care, în mod firesc, urmau să fie cuprinse în decizia de stabilire a despăgubirilor şi achitate celui expropriat, aceasta fiind finalitatea urmărită prin demersul judiciar promovat de persoana interesată.

Un ultim set de critici aduse sentinţei recurate a fost în legătură cu validarea, de către prima instanţă, a concluziilor raportului de expertiză tehnico-imobiliară întocmit, în opinia recurentei CNAIR, cu încălcarea normelor legale în materie de expropriere.

Înalta Curte reţine, însă, că raportul validat în dosar de către judecătorul fondului a fost cel întocmit în urma parcurgerii procedurii prevăzute de art. 25 din Legea nr. 33/1994, fiind desemnată o comisie de experţi, iar expertul propus de CNAIR nu a semnat concluziile formulate de ceilalţi doi experţi, înţelegând să depună la dosar punct de vedere separat, cu propriile concluzii privind valoarea despăgubirilor calculate pentru terenurile extravilane de care a fost expropriat reclamantul A..

Ceea ce se contestă, în esenţă, nu este metoda de evaluare aleasă de către experţii desemnaţi, ci împrejurarea că, deşi cei doi experţi (cel desemnat de instanţă şi cel propus de reclamant) au arătat că au folosit în evaluarea lor Standardele internaţionale de evaluare, ediţia 2007, adoptate de ANEVAR, în vigoare la data de 30.05.2011, în realitate, conform opiniei recurentei CNAIR, experţii au utilizat o altă metodă de evaluare, nicidecum metoda comparaţiei directe.

Din cuprinsul raportului de expertiză tehnică depus la dosar se relevă faptul că experţii desemnaţi au utilizat Standardele Internaţionale de Evaluare, ediţia 2007, stabilind valoarea de piaţă a terenurilor expropriate, cu luarea în considerare a conceptului de "cea mai bună utilizare", pentru a se calcula despăgubirile cuvenite reclamantului, în timp ce expertul parte al pârâtei CNAIR a precizat că, utilizând metoda comparaţiei directe, potrivit prevederilor de la pct. 5.11 din cuprinsul Standardelor (ediţia 2011), a calculat o altă valoare a acestor despăgubiri, de 13.241lei.

S-a reproşat atât prin obiecţiunile la raport, cât şi prin criticile din recurs, faptul că experţii desemnaţi din partea instanţei şi din partea reclamantului nu au utilizat metoda comparaţiei directe, singura care ar fi putut fi folosită pentru determinarea justelor despăgubiri, însă, din răspunsul la obiecţiuni, depus la dosarul de fond, se observă că aceasta a fost metoda de evaluare, "comparabilele selectate fiind cele ale unor terenuri din aceeaşi parcelă sau parcele învecinate şi care au suprafeţe apropiate de cele ale terenurilor subiect".

Înalta Curte reţine că, în privinţa metodelor folosite de experţi pentru a răspunde obiectivelor încuviinţate de către judecătorul fondului, poate verifica, în calea controlului judiciar, aspecte care ţin de legalitatea raportului de expertiză, nicidecum cele în care se contestă temeinicia opiniei ştiinţifice exprimate într-o altă profesie, în care atribuţiile experţilor se exercită în marja de apreciere de care aceştia beneficiază. Cât timp 2 dintre cei trei experţi desemnaţi în cauză au afirmat că au folosit metoda comparaţiei directe, instanţa judecătorească nu poate proceda la o evaluare a modului în care a fost efectiv aplicată această metodă pentru a se stabili valoarea despăgubirilor datorate recurentului-reclamant A., un asemenea control asupra unor constatări de specialitate nefiind dat în atribuţiile instanţei judecătoreşti.

Cum în cauză au fost respectate standardele de evaluare adoptate la momentul emiterii deciziei de expropriere nr. 809/30.05.2011, iar expertiza validată a fost semnată de doi dintre cei trei experţi desemnaţi, fără a constitui un aspect de nelegalitate faptul că unul dintre experţi a ales să aibă un punct de vedere diferit, Înalta Curte reţine că şi aceste critici ale recurentei-pârâte CNAIR sunt nefondate.

Prin urmare, în întregul său, recursul declarat de această parte litigantă împotriva sentinţei civile nr. 135 din 24 mai 2017 se impune a fi respins, ca nefondat.

2. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs

Pentru considerentele arătate anterior, în aplicarea prevederilor art. 496 C. proc. civ., coroborat cu cele ale art. 488 pct. 8, Înalta Curte va respinge, ca nefondate, recursurile declarate de reclamantul A. şi de pârâta C.N.A.I.R. S.A. prin Direcţia Regională de Drumuri şi Poduri Constanţa împotriva sentinţei civile nr. 135 din 24 mai 2017 şi recursul declarat de pârâta C.N.A.I.R. S.A. prin Direcţia Regională de Drumuri şi Poduri Constanţa împotriva încheierii din 18 noiembrie 2015, iar recursul declarat de chematul în garanţie Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice va fi respins ca tardiv formulat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de reclamantul A. şi de pârâta C.N.A.I.R. S.A. prin Direcţia Regională de Drumuri şi Poduri Constanţa împotriva sentinţei civile nr. 135 din 24 mai 2017, pronunţate de Curtea de Apel Constanţa, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal.

Respinge recursul declarat de pârâta C.N.A.I.R. S.A. prin Direcţia Regională de Drumuri şi Poduri Constanţa împotriva încheierii din 18 noiembrie 2015, ca nefondat.

Respinge, ca tardiv, recursul declarat de chematul în garanţie Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice prin Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Galaţi-Administraţia Finanţelor Publice Constanţa împotriva sentinţei civile nr. 135 din 24 mai 2017, pronunţată de Curtea de Apel Constanţa, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 11 martie 2020.