Jurisdiction for salary-related benefits upon retirement of special-status public officials: administrative court competence over challenges to central authority orders defining compensation calculation bases.

Şedinţa publică din data de 11 martie 2020

Asupra conflictului negativ de competenţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1. Circumstanţele cauzei

Prin cererea de chemare în judecată, înregistrată la data de 29 mai 2019, pe rolul Curţii de Apel Suceava, secţia de contencios administrativ şi fiscal, reclamantul A., în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Afecerilor Interne, a solicitat:

(i) anularea Ordinului ministrului afacerilor interne nr. II/448 din 19.02.2019, Anexa nr. 1 la acest ordin şi "Baza de calcul conform elementelor salariale stabilite potrivit anexei D.G.M.R.U.", precum şi a tuturor actelor subsecvente;

(ii) obligarea pârâtului la emiterea unui act administrativ, prin care plăţile compensatorii să fie calculate conform legislaţiei în vigoare la data ieşirii la pensie, respectiv la nivelul bazei de calcul utilizată pentru acordarea plăţilor compensatorii în luna decembrie 2009, cu aplicarea pct. 1 lit. a) şi pct. 2 din Anexa 4 din O.U.G. nr. 38/2003, pentru funcţia de ofiţer de poliţie judiciară, îndeplinită şi remunerată în acea lună în cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie;

(iii) obligarea pârâtului la plata diferenţei în cuantum de 47.509 RON, dintre cuantumul plăţilor compensatorii calculate la nivelul salariului funcţiei de bază de ofiţer de poliţie judiciară, cu grad de comisar şef, îndeplinită în cadrul D.N.A., din luna decembrie 2009 (de 70.476 RON) şi cel calculat în actul administrativ contestat, la nivelul unei funcţii din statul de organizare M - Anexa 2 al Direcţiei Generale Management Resurse Umane din cadrul Ministerului Afacerilor Interne asimilată celei de ofiţer specialist I din I.G.P.R. (de 22.968 RON), precum şi a dobânzilor legale, calculate începând cu data formulării acţiunii (13.02.2017) şi până la plata efectivă a sumelor.

2. Hotărârile care au generat conflictul de competenţă

2.1. Prin sentinţa civilă nr. 75 din 17 septembrie 2019, Curtea de Apel Suceava, secţia de contencios administrativ şi fiscal a admis excepţia necompetenţei materiale a acestei instanţe şi a dispus declinarea competenţei de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Suceava, secţia de contencios administrativ şi fiscal.

Pentru a dispune în acest sens, Curtea de Apel Suceava a reţinut că cererii de chemare în judecată îi sunt aplicabile dispoziţiile art. 109 din Legea nr. 188/1999, întrucât priveşte un drept de natură salarială, derivat din raportul de muncă sau de serviciu al funcţionarului public, astfel încât competenţa de soluţionare a cauzei aparţine secţiei de contencios administrativ a tribunalului, neavând relevanţă rangul autorităţii emitente a actului administrativ contestat în cauză.

2.2. Prin sentinţa civilă nr. 816 din 28 noiembrie 2019, Tribunalul Suceava, secţia de contencios administrativ şi fiscal a admis excepţia necompetenţei materiale a acestei instanţe, a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Curţii de Apel Suceava, secţia de contencios administrativ şi fiscal şi, constatând ivit conflictul negativ de competenţă, a sesizat Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal, pentru soluţionarea acestui conflict.

În motivarea hotărârii, Tribunalul Suceava a reţinut că cererea dedusă judecăţii are ca obiect principal anularea unui act administrativ emis de o autoritate publică centrală, ceea ce atrage competenţa secţiei de contencios administrativ şi fiscal a curţii de apel, conform dispoziţiilor art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004.

3. Soluţia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

Analizând conflictul negativ de competenţă intervenit între cele două instanţe, în raport de hotărârile pronunţate şi de înscrisurile aflate la dosarul cauzei, Înalta Curte constată că instanţa competentă să soluţioneze cauza este Tribunalul Suceava, secţia de contencios administrativ şi fiscal, pentru următoarele considerente:

Înalta Curte constată că cererea de chemare în judecată cu care reclamantul a învestit instanţa de contencios administrativ cuprinde mai multe petite, dintre care primul vizează anularea unui act administrativ (ordin) emis de o autoritate publică centrală, iar următoarele două capete de cerere cuprind pretenţii referitoare la calculul sumei reprezentând plăţi compensatorii cuvenite reclamantului la data ieşirii la pensie, în temeiul art. 20 din anexa VII la Legea nr. 248/2010.

Pornind de la petitele cererii de chemare în judecată şi de la modalitatea de expunere a acestora în cuprinsul acţiunii, cele două instanţe între care s-a ivit conflictul negativ de competenţă au ierarhizat capetele de cerere, apreciind diferit asupra caracterului principal ori accesoriu al capătului de cerere vizând anularea ordinului emis de Ministrul Afacerilor Interne, în raport de pretenţiile referitoare la modalitatea de calcul a plăţilor compensatorii.

Înalta Curte constată că, pentru stabilirea instanţei competente să soluţioneze prezenta cauză, nu este relevantă calitatea de autoritate publică centrală a autorităţii emitente a actului administrativ contestat prin primul petit al cererii, ci prezintă relevanţă obiectul cauzei, din perspectiva scopului urmărit de reclamant prin promovarea acţiunii, care constă în stabilirea unei modalităţi de calcul a ajutorului cuvenit la pensionare, conform art. 20 alin. (1) din Capitolul 2 al Anexei VII din Legea nr. 284/2010.

Criticile aduse Ordinului ministrului Afacerilor Interne nr. II/448 din 19.02.2019 au fost expuse drept criterii de nelegalitate a modului de calcul al plăţilor compensatorii, în raport de prevederile Legii nr. 248/2010, astfel încât interesul atacării ordinului există doar în raport de capetele de cerere vizând recalcularea ajutorului cuvenit la încetarea raporturilor de serviciu ale ofiţerului de poliţie judiciară prin pensionare. Aşadar, petitele cererii trebuie tratate unitar, ca generând un litigiu privitor la raporturile de serviciu.

În acest sens, va fi avută în vedere şi Decizia nr. 5/2018, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în soluţionarea unui recurs în interesul legii, prin care s-a stabilit că:

"Litigiile având ca obiect acordarea ajutoarelor salariale de care beneficiază cadrele militare, poliţiştii şi funcţionarii publici cu statut special la trecerea în rezervă sau direct în retragere, în temeiul art. 20 alin. (1) din Capitolul 2 al Anexei VII din Legea nr. 284/2010 sunt de competenţa în primă instanţă a secţiilor/completelor specializate în soluţionarea litigiilor de muncă, respectiv, raportat la calitatea de funcţionar public a reclamanţilor, a secţiilor/completelor specializate de contencios administrativ".

În motivarea acestei Decizii, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a reţinut că:

"(...) ajutorul acordat la trecerea în rezervă sau direct în retragere, respectiv la încetarea raporturilor de serviciu nu este un drept de asigurări sociale, ci este un drept asociat prestării unei anumite activităţi în temeiul unui raport de muncă sau de serviciu.

Natura juridică a acestui ajutor este interpretată a fi aceea a unui drept de natură salarială sau asimilat acestuia, deoarece derivă dintr-un raport de muncă sau de serviciu, care a încetat.

În acest cadru, în raport cu calitatea avută de solicitant, aceea de salariat sau de funcţionar public, judecarea litigiilor intră în competenţa secţiilor/completurilor specializate în litigii de muncă sau a secţiilor/completurilor de contencios administrativ.

Conform art. 109 din Legea nr. 188/1999, cauzele care au ca obiect raportul de serviciu al funcţionarului public sunt de competenţa secţiei de contencios administrativ şi fiscal, cu excepţia situaţiilor pentru care este stabilită expres prin lege competenţa altor instanţe (...).

Faţă de cele expuse mai sus rezultă că instanţele care au soluţionat litigiile în considerarea raportului de serviciu în care s-au aflat părţile, conform art. 109 din Legea nr. 188/1999, au procedat corect."

Înalta Curte constată că, în cauză, sunt aplicabile considerentele Deciziei nr. 5/2018, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în sensul stabilirii naturii litigiului ca fiind unul de contencios administrativ, având în vedere calitatea reclamantului de funcţionar public cu statul special, care s-a aflat în raporturi de serviciu cu pârâtul, precum şi obiectul acţiunii, care constă în acordarea ajutoarelor salariale la pensionare (trecerea în rezervă), conform art. 20 alin. (1) din Capitolul 2 al Anexei VII din Legea nr. 284/2010.

Aşadar, competenţa de soluţionare a cauzei în primă instanţă revine secţiilor/completelor specializate de contencios administrativ din cadrul tribunalelor, potrivit art. 109 din Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcţionarului public, astfel cum în mod corect a reţinut Curtea de Apel Suceava.

Pornind de la această premisă, Înalta Curte are în vedere şi dispoziţiile art. 10 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, astfel cum au fost modificate prin Legea nr. 212/2018, potrivit cărora competenţa teritorială revine în mod exclusiv instanţei de la domiciliul reclamantului, în speţă municipiul Suceava.

Pentru aceste considerente, în condiţiile art. 133 pct. 2, art. 135 alin. (1) şi alin. (4) C. proc. civ., Înalta Curte constată că instanţa competentă să soluţioneze prezenta cauză este Tribunalul Suceava, secţia de contencios administrativ şi fiscal.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei privind pe reclamantul A. şi pe pârâtul Ministerul Afacerilor Interne, în favoarea Tribunalului Suceava, secţia de contencios administrativ şi fiscal.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 11 martie 2020.