Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 259/2004 AI generated

Finality of suspension orders during jurisdiction transfer proceedings: no appeal admissible against interim measures

Case Number Decizia nr. 259/2004
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome Inadmissible

Legislator summary

AI generated

The High Court of Cassation and Justice dismissed as inadmissible the appeal filed by the plaintiff against a ruling suspending the trial of the underlying civil dispute, leaving the suspension order in force. The dispute concerned a defendant's petition for the transfer of jurisdiction (strămutare) to another court, during which the presiding judge issued an urgent resolution suspending the proceedings pending the resolution of the transfer request. Relying on Article 40 of the Code of Civil Procedure, the Court held that decisions regarding the transfer of jurisdiction and procedural measures taken during its preparation are final and subject to no appeals; specifically, the urgent communication requirement for the suspension measure underscores its irreversibility, meaning that allowing an appeal would nullify the legislative intent behind the discretionary power granted to the presiding judge to ensure the transfer process remains effective.

Legislator headnote

AI generated

art. 40 alin. (1) C. proc. civ, art. 40 C. proc. civ, art. 40 alin. (2) C. proc. civ; Finality of suspension orders during jurisdiction transfer proceedings: no appeal admissible against interim measures: În adevăr, în reglementarea procedurii ce trebuie urmată în cazul cererii de strămutare, prin art. 40 alin. (1) C. proc. civ., se prevede că această cerere se judecă în camera de consiliu, iar potrivit alin. (2) al aceluiași articol, „președintele instanței va putea cere dosarul pricinii și să ordone, fără citarea părților, suspendarea judecării pricinii, comunicând de urgență această măsură instanței respective”.

Keywords

AI generated
pending proceedings procedural orders article of civil procedure interim measure legislative power declining of jurisdiction

Cited Legislation

AI generated
AI generated

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Asupra recursului de față,

În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

S.E., domiciliată în Franța, având calitate de pârâtă în cauza ce face obiectul dosarului civil nr. 11079/2004 al Judecătoriei sectorului 1 București, a formulat cerere de strămutare a judecării acestei cauze la o altă instanță. Prin aceeași cerere, petiționara a solicitat suspendarea judecății cauzei respective, până la soluționarea cererii de strămutare.

Prin rezoluția din 26 iulie 2004, s-a fixat termen pentru judecarea cererii de strămutare, care face obiectul dosarului nr. 6978/2004 al Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția civilă, la 20 octombrie 2004, dispunându-se, totodată, suspendarea judecății cauzei până la soluționarea cererii de strămutare.

Împotriva acestei rezoluții, intimatul reclamant S.A. a declarat recurs.

Recursul nu este admisibil.

În adevăr, în reglementarea procedurii ce trebuie urmată în cazul cererii de strămutare, prin art. 40 alin. (1) C. proc. civ., se prevede că această cerere se judecă în camera de consiliu, iar potrivit alin. (2) al aceluiași articol, „președintele instanței va putea cere dosarul pricinii și să ordone, fără citarea părților, suspendarea judecării pricinii, comunicând de urgență această măsură instanței respective”.

Așa fiind și cum, în conformitate cu alin. (4) art. 40 C. proc. civ., „hotărârea asupra strămutării se dă fără motivare și nu este supusă nici unei căi de atac”, pentru identitate de rațiune, nici dispoziția președintelui instanței de suspendare temporară a judecării pricinii, dată în cadrul procedurii anterioare soluționării cererii de strămutare, nu poate fi susceptibilă de a fi atacată pe vreo cale.

O atare interpretare se impune și pentru că, în cadrul reglementării procedurii specifice cererii de strămutare, astfel cum este instituită prin ansamblul prevederilor înscrise în art. 40 C. proc. civ., nu se derogă de la regula neprevederii nici unei căi de atac, pentru oricare dintre actele de dispoziție ce se referă la pregătirea judecării și la soluționarea cererii de strămutare.

De altfel, însăși prevederea la art. 40 alin. (2) C. proc. civ., a obligativității comunicării „de urgență” a măsurii suspendării judecării pricinii, subliniază caracterul ireversibil, de neînlăturat, prin exercitarea vreunei căi de atac, a dispoziției președintelui instanței de suspendare a judecății pricinii, până la soluționarea cererii de strămutare. A considera altfel, ar însemna a lipsi de efect o măsură lăsată de legiuitor la aprecierea președintelui instanței, atunci când acesta ar socoti-o necesară pentru a nu rămâne fără obiect strămutarea pricinii, în cazul în care ar fi dispusă.

În consecință, constatându-se inadmisibilitatea recursului, urmează ca acesta să fie respins.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de S.A., împotriva rezoluției din 26 iulie 2004, prin care s-a dispus suspendarea judecății, până la soluționarea cererii de strămutare, ce face obiectul dosarului nr. 6978/2004 al Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția civilă.

Pronunțată, în ședință publică, azi, 20 septembrie 2004.