Incompatibility of vice-mayor and corporate administrator: mere simultaneous holding suffices, independent of conflict of interest or administrative acts.

Şedinţa publică din data de 11 martie 2020

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul cererii de chemare în judecată

Prin cererea de chemare în judecată, înregistrată la data de 19 septembrie 2016, pe rolul Curţii de Apel Oradea, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, reclamantul A., în contradictoriu cu pârâta Agenţia Naţională de Integritate, a solicitat anularea Raportului de evaluare nr. x din 31.08.2016, întocmit de pârâtă, precum şi obligarea acesteia la plata cheltuielilor de judecată.

2. Hotărârea instanţei de fond

Prin sentinţa civilă nr. 89 din 26 iunie 2017, Curtea de Apel Oradea, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal a respins, ca nefondată, acţiunea formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâta Agenţia Naţională de Integritate.

3. Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva sentinţei civile nr. 89 din 26 iunie 2017, pronunţată de Curtea de Apel Oradea, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, a declarat recurs reclamantul A., întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, casarea sentinţei recurate şi, în rejudecare, admiterea cererii de chemare în judecată.

În motivarea recursului, reclamantul a susţinut că sentinţa atacată este pronunţată cu greşita interpretare şi aplicare a dispoziţiilor art. 70, art. 71 şi art. 76 din Legea nr. 161/2003, precum şi a dispoziţiilor art. 57 şi art. 65 din Legea nr. 215/2001.

Totodată, recurentul-reclamant a apreciat că prima instanţă a aplicat în mod greşit dispoziţiile art. 87 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 161/2003, interpretarea acestui text de lege fiind făcută în sens strict literal, iar nu prin raportare la scopul legii, şi anume acela de asigurare a transparenţei în exercitarea demnităţii publice, de prevenire şi sancţionare a corupţiei.

În raport de textele de lege anterior menţionate, a susţinut recurentul că, având în vedere funcţia de viceprimar pe care o deţinea, prima instanţă trebuia să determine ce atribuţii i-au fost delegate de către primar, dacă aceste atribuţii, prin specificul lor, puteau să conducă sau au condus la emiterea unor acte administrative, la întocmirea de acte juridice sau îndeplinirea unor operaţiuni cu caracter administrativ sau civil care să creeze sau să genereze un interes personal de natură patrimonială în beneficiul B. S.R.L. A arătat reclamantul că, exercitând dreptul de vot în consiliul local, nu a participat la deliberarea şi adoptarea vreunui act administrativ care să asigure un beneficiu societăţii la care era administrator.

4. Apărările formulate în cauză

Prin întâmpinarea înregistrată la dosarul cauzei la data de 19 octombrie 2017, intimata-pârâtă Agenţia Naţională de Integritate a solicitat respingerea recursului, ca nefondat.

II. Soluţia instanţei de recurs

Analizând actele şi lucrările dosarului, precum şi sentinţa recurată, în raport de motivul de casare invocat, Înalta Curte constată că recursul declarat de reclamantul A. este nefondat, pentru următoarele considerente:

Prin Raportul de evaluare întocmit de intimata-pârâtă Agenţia Naţională de Integritate sub nr. x/31.08.2016, s-a constatat că, în perioada 29.06.2012 - 03.12.2015, recurentul-reclamant A. s-a aflat în stare de incompatibilitate, întrucât a deţinut, simultan, atât funcţia de viceprimar al comunei Berveni, judeţul Satu Mare, cât şi pe aceea de administrator al B. S.R.L., fiind astfel încălcate prevederile art. 87 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 161/2003 (în forma în vigoare în perioada supusă evaluării, precum şi la data întocmirii raportului de evaluare), potrivit cărora:

"Funcţia de primar şi viceprimar, primar general şi viceprimar al municipiului Bucureşti, preşedinte şi vicepreşedinte al consiliului judeţean este incompatibilă cu: (...) d) funcţia de preşedinte, vicepreşedinte, director general, director, manager, administrator, membru al consiliului de administraţie ori cenzor sau orice funcţie de conducere ori de execuţie la societăţile reglementate de Legea nr. 31/1990, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, inclusiv băncile sau alte instituţii de credit, societăţile de asigurare şi cele financiare, la regiile autonome de interes naţional sau local, la companiile şi societăţile naţionale, precum şi la instituţiile publice;"

Situaţia de fapt privitoare la deţinerea concomitentă a celor două calităţi nu a fost contestată de către recurentul-reclamant în faţa instanţei de fond şi nici în cuprinsul cererii de recurs, criticile formulate în faţa instanţei de control judiciar fiind circumscrise interpretării eronate, de către prima instanţă, a dispoziţiilor art. 70, art. 71 şi art. 76 din Legea nr. 161/2003, art. 57 şi art. 65 din Legea nr. 215/2001, precum şi a art. 87 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 161/2003.

Înalta Curte constată că, în cauză nu sunt incidente dispoziţiile art. 70, art. 71 şi art. 76 din Legea nr. 161/2003, întrucât aceste texte de lege reglementează conflictul de interese şi nu starea de incompatibilitate reţinută prin raportul de evaluare contestat în cauză, a cărei analiză face obiectul instanţei de contencios administrativ. Deşi legiferate prin acelaşi act normativ, conflictele de interese şi incompatibilităţile reprezintă instituţii cu regim juridic şi reglementare distincte, a căror incidenţă este atrasă în cazuri şi situaţii diferite. Astfel, conflictul de interese este definit ca situaţia în care persoana ce exercită o demnitate publică sau o funcţie publică are un interes personal de natură patrimonială, care ar putea influenţa îndeplinirea cu obiectivitate a atribuţiilor care îi revin potrivit Constituţiei şi altor acte normative, pe când incompatibilitatea reprezintă deţinerea simultană a două sau mai multe calităţi ori funcţii, din cele pe care legiuitorul le-a apreciat a nu fi reciproc compatibile, în scopul protejării funcţiei sau demnităţii publice.

Aşadar, dispoziţiile art. 70, art. 71 şi art. 76 din Legea nr. 161/2003, invocate prin cererea de recurs, pretins a fi greşit aplicate de instanţa de fond, sunt străine de actul administrativ ce face obiectul cererii, legalitatea raportului de evaluare fiind examinată prin raportare la dispoziţiile art. 87 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 161/2003, text de lege avut în vedere de inspectorii de integritate în stabilirea încălcării de către reclamant a regimului interdicţiilor şi incompatibilităţilor prevăzut de Legea nr. 161/2003.

Pe cale de consecinţă, rezultă că susţinerile recurentului-reclamant privitoare la delegarea atribuţiilor de către primar, din perspectiva dispoziţiilor Legii nr. 215/2001, precum şi la inexistenţa unui beneficiu creat societăţii comerciale la care acesta a deţinut funcţia de administrator nu prezintă relevanţă în ceea ce priveşte regimul incompatibilităţilor. Existenţa stării de incompatibilitate intervine prin deţinerea concomitentă a calităţilor de viceprimar şi administrator al unei societăţi comerciale, fără a fi condiţionată de iniţierea/deliberarea/adoptarea de către reclamant, în calitate de ales local, a vreunui act administrativ care să asigure un beneficiu societăţii la care este administrator şi independent de orice atribuţii pe care le-a primit, prin delegare, din partea primarului unităţii administrativ teritoriale.

În consecinţă, simpla deţinere simultană a celor două calităţi este o condiţie atât esenţială, cât şi suficientă, pentru constatarea existenţei stării de incompatibilitate, iar eventualele acţiuni sau activităţi ale reclamantului, care au produs sau ar fi putut produce urmările invocate de acesta, nu privesc starea de incompatibilitate, ci, dacă sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de lege, s-ar circumscrie unui eventual conflict de interese, care, însă, nu face obiectul prezentului litigiu.

Înalta Curte apreciază a fi nefondată şi critica privind interpretarea, într-o manieră excesiv formalistă, a prevederilor art. 87 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 161/2003, constatând că instanţa de fond a aplicat în mod corespunzător aceste prevederi legale la situaţia relevată în speţă, iar interpretarea textului normativ corespunde atât sensului său literal, cât şi scopului urmărit de legiuitor la edictarea normei.

Este reală susţinerea reclamantului din cererea de recurs, în sensul că scopul urmărit de legiuitor prin incriminarea stărilor de incompatibilitate, este acelea de a asigura transparenţa în exercitarea funcţiei şi de a preveni corupţia, însă acest scop este urmărit şi respectat întocmai prin sancţionarea deţinerii concomitente a funcţiei de viceprimar şi a celei de administrator al unei societăţi comerciale, fără stipularea vreunei condiţii suplimentare legate de producerea unor consecinţe patrimoniale în beneficiul reclamantului sau al B. S.R.L.

Prin urmare, Înalta Curte apreciază că soluţia pronunţată de instanţa de fond este legală şi temeinică, criticile formulate de recurentul-reclamant fiind nefondate.

Pentru aceste considerente, constatând că nu este incident motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., în temeiul dispoziţiilor art. 20 din Legea nr. 554/2004, raportat la prevederile art. 496 alin. (1) C. proc. civ., republicat, Înalta Curte va respinge recursul declarat de reclamantul A., ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de reclamantul A. împotriva sentinţei civile nr. 89 din 26 iunie 2017, pronunţată de Curtea de Apel Oradea, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 11 martie 2020.