Extension of detention for European Arrest Warrant execution justified by pandemic-related delivery delays

Deliberând asupra contestaţiei de faţă, în baza actelor şi lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin Încheierea 17 decembrie 2020 pronunţată de Curtea de Apel Constanţa, secţia penală şi pentru cauze penale cu minori şi de familie, în Dosarul nr. x/2017 393/42/2020, a fost admisă cererea formulată de Ministerul Afacerilor Interne - Inspectoratul General al Poliţiei Române, Centrul de Cooperare Poliţienească Internaţională - Biroul Naţional Sirene şi, în baza art. 104 alin. (9) şi (10) din Legea nr. 302/2004, s-a dispus menţinerea măsurii arestării, în vederea predării, a persoanei solicitate A., pe o perioadă de 10 zile, începând cu data de 25 decembrie 2020, până la data de 3 ianuarie 2021, inclusiv.

S-a dispus comunicarea hotărârii către: autoritatea emitentă, Ministerul Justiţiei şi Centrul de Cooperare Poliţienească Internaţională din cadrul I.G.P.R.

De asemenea, onorariul avocatului din oficiu (313 RON), precum şi cheltuielile judiciare avansate de stat au rămân în sarcina acestuia.

Pentru a dispune astfel, Curtea de Apel Constanţa a reţinut următoarele:

Prin Adresa nr. x emisă de Biroul Naţional Sirene, la data de 8 decembrie 2020, s-a solicitat prelungirea măsurii arestării, faţă de persoana solicitată A., cu privire la care s-a dispus punerea în executare a Mandatului european de arestare emis la data de 24 martie 2017 de către Judecătoria din Schweinfurt (Germania), arestarea persoanei solicitate pe o perioadă de 30 de zile, precum şi predarea. S-a arătat că autorităţile judiciare germane au informat cu privire la imposibilitatea realizării misiunii de preluare a persoanei solicitate până la data de 24 decembrie 2020 (când expiră perioada arestării dispuse de Curtea de Apel Constanţa) şi au solicitat prelungirea termenului de predare până la data de 31 decembrie 2020.

Prin Sentinţa penală nr. 39/P din 24 martie 2017, pronunţată de Curtea de Apel Constanţa, secţia penală şi pentru cauze penale cu minori şi de familie, definitivă:

În baza art. 107 raportat 103 alin. (5) din Legea nr. 302/2004 republicată, s-a luat act de consimţământul şi s-a dispune predarea persoanei solicitate A. către autorităţile germane, cu respectarea principiului regulii specialităţii şi sub condiţia prev. de art. 97 alin. (2) din Legea nr. 302/2004, modificată.

În baza art. 112 raportat la art. 58 alin. (1) din din Legea nr. 302/2004 republicată, a fost amânată predarea persoanei solicitate A., către autoritatea judiciară emitentă a mandatului european de arestare - Judecătoria din Schweinfurt, Germania, până la data soluţionării definitive a procesului penal ce face obiectul Dosarului penal nr. x/2016 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Constanţa, în vederea predării, iar în caz de condamnare cu executare în regim de detenţie a pedepsei, predarea se amână până la punerea în libertate ca urmare a liberării condiţionate sau până la executarea pedepsei la termen.

În temeiul disp. art. 103 alin. (6) din Legea nr. 302/2004, republicată privind Cooperarea Judiciară Internaţională în materie penală, s-a dispus arestarea persoanei solicitate A. pe o durată de 30 zile, începând cu data punerii efective în executare a mandatului de arestare în vederea predării.

Mandatul de arestare în vederea predării a fost pus în executare la data de 25 noiembrie 2020, potrivit informaţiilor comunicate de Biroul Naţional Sirene, astfel că durata de 30 zile pentru care s-a dispus măsura arestării prin sentinţa menţionată se împlineşte la data de 24 decembrie 2020 (ultima zi).

La data de 8 decembrie 2020, Ministerul Afacerilor Interne - Inspectoratul General al Poliţiei Române, Centrul de Cooperare Poliţienească Internaţională - Biroul Naţional Sirene a adus la cunoştinţa Curţii de Apel Constanţa, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie că autorităţile germane nu o pot prelua pe persoana solicitată până la data de 24 decembrie 2020, solicitând prelungirea măsurii arestării în vederea predării până la 31 decembrie 2020, timp în care vor face demersurile necesare în vederea realizării predării.

Potrivit dispoziţiilor art. 84 din Legea nr. 302/2004, republicată, mandatul european de arestare este o decizie judiciară prin care o autoritate judiciară competentă a unui stat membru al Uniunii Europene solicită arestarea şi predarea de către un alt stat membru a unei persoane, în scopul efectuării urmăririi penale, judecăţii sau executării unei pedepse ori a unei măsuri de siguranţă privative de libertate. Alin. (2) al aceluiaşi text de lege statuează că mandatul european de arestare se execută pe baza principiului recunoaşterii şi încrederii reciproce, în conformitate cu dispoziţiile Deciziei-cadru a Consiliului nr. 2002/584/JAI din 13 iunie 2002.

Prin urmare, mandatul european de arestare este un instrument al cooperării judiciare internaţionale în materie penală, care răspunde nevoii statelor membre de a reacţiona prompt la stimulii infracţionali, în vederea realizării scopurilor Uniunii Europene.

În conformitate cu art. 104 alin. (10) din Legea nr. 302/2004, durata iniţială a arestării nu poate depăşi 30 de zile, iar durata totală, până la predarea efectivă către statul membru emitent, nu poate depăşi în niciun caz 180 de zile.

De asemenea, potrivit art. 113 alin. (1) - (3) din Legea nr. 302/2004:

"(1) Predarea se realizează de Centrul de Cooperare Poliţienească Internaţională din cadrul Inspectoratului General al Poliţiei Române, cu sprijinul unităţii de poliţie pe raza căreia se află locul de detenţie, în termen de 10 zile de la rămânerea definitivă a hotărârii de predare.

(2) Dacă din motive independente de voinţa autorităţilor române sau ale statului emitent, predarea nu se poate efectua în termenul stabilit de către Centrul de Cooperare Poliţienească Internaţională din cadrul Inspectoratului General al Poliţiei Române şi autoritatea competentă a statului emitent, aceasta va avea loc în termen de 10 zile de la noua dată convenită.

(3) În cazul în care sunt depăşite termenele maxime pentru predare, fără ca persoana în cauză să fie primită de către statul emitent, se va proceda la punerea în libertate a persoanei urmărite, fără ca acest fapt să constituie un motiv de refuz al executării unui viitor mandat european de arestare, bazat pe aceleaşi fapte."

Aceste din urmă dispoziţii redate le transpun pe cele din art. 23 din Decizia-cadru a Consiliului nr. 2002/584/JAI din 13 iunie 2002, potrivit cărora:

"(1) Persoana căutată este predată în cel mai scurt timp, la o dată convenită între autorităţile implicate.

(2) Aceasta este predată în termen de cel mult 10 zile de la data deciziei finale privind executarea mandatului european de arestare.

(3) În cazul în care predarea persoanei căutate în termenul prevăzut la alin. (2) este împiedicată de un caz de forţă majoră în oricare dintre statele membre, autoritatea judiciară de executare şi autoritatea judiciară emitentă iau imediat legătura una cu cealaltă şi convin asupra unei noi date a predării. În acest caz, predarea are loc în termen de zece zile de la noua dată convenită.

(4) În mod excepţional, predarea poate fi suspendată temporar din motive umanitare serioase, cum ar fi existenţa unor motive valabile pentru a crede că aceasta ar pune în mod evident în pericol viaţa sau sănătatea persoanei căutate. Executarea mandatului european de arestare are loc de îndată ce aceste motive au încetat să existe. Autoritatea judiciară de executare informează de îndată autoritatea judiciară emitentă despre acest aspect şi convine cu aceasta asupra unei noi date a predării. În acest caz, predarea are loc în termen de 10 zile de la noua dată astfel convenită.

(5) La expirarea termenelor prevăzute la alin. (2) - (4), în cazul în care persoana se mai află în detenţie, ea este pusă în libertate."

Aşa cum reiese dintr-o jurisprudenţă constantă a CJUE, "caracterul obligatoriu al unei decizii-cadru determină în privinţa autorităţilor naţionale, inclusiv a instanţelor naţionale, o obligaţie de interpretare conformă a dreptului naţional. La aplicarea dreptului intern, aceste instanţe sunt obligate, aşadar, în măsura posibilului, să interpreteze dispoziţiile acestuia în lumina textului şi a finalităţii deciziei-cadru pentru a atinge rezultatul urmărit de aceasta. Această obligaţie de interpretare conformă a dreptului naţional este inerentă sistemului Tratatului FUE, în măsura în care permite instanţelor naţionale să asigure, în cadrul competenţelor lor, deplina eficacitate a dreptului Uniunii atunci când judecă litigiile cu care sunt sesizate" (Hotărârea CJUE din 12 februarie 2019, C-492/18 PPU - TC, ECLI:EU:C:2019:108, punctul 67, Hotărârea din 29 iunie 2017, Popławski, C-579/15, EU:C:2017:503, punctul 31 şi jurisprudenţa citată).

Interpretând dispoziţiile relevante (de transpunere) din Legea nr. 302/2004 în lumina Deciziei-cadru 2002/584/JAI rezultă că legiuitorul a prevăzut posibilitatea intervenirii unor situaţii excepţionale care împiedică predarea efectivă a persoanei solicitate în intervalul de 30 zile pentru care s-a dispus arestarea preventivă în vederea predării către autoritatea judiciară emitent, dând posibilitatea instanţei să menţină succesiv măsura arestării preventive pentru o perioadă totală de maximum 180 de zile.

Această interpretare nu contravine nici jurisprudenţei relevante a CJUE, care - reamintind că Decizia-cadru 2002/584/JAI are ca obiect înlocuirea sistemului multilateral de extrădare între statele membre cu un sistem de predare între autorităţile judiciare a persoanelor condamnate sau bănuite în scopul executării sentinţelor de condamnare sau a urmăririlor, sistem bazat pe principiul recunoaşterii reciproce (Hotărârea Melloni, C-399/11, EU:C:2013:107, punctul 36, şi Hotărârea F., C-168/13 PPU, EU:C:2013:358, punctul 34) -, a statuat:

"având în vedere, pe de o parte, caracterul central al obligaţiei de a executa mandatul european de arestare în sistemul instituit prin Decizia-cadru şi, pe de altă parte, absenţa din aceasta a oricărei indicaţii explicite în ceea ce priveşte o limitare a validităţii în timp a acestei obligaţii, norma prevăzută la articolul 15 alin. (1) din decizia-cadru nu poate fi interpretată în sensul că presupune că după expirarea termenelor stabilite la articolul 17 din Decizia-cadru, autoritatea judiciară de executare nu ar mai putea adopta decizia privind executarea mandatului european de arestare sau că statul membru de executare nu ar mai fi obligat să continue procedura de executare a acestuia" [Hotărârea Curţii (Marea Cameră) din 16 iulie 2015 C-237/15 PPU - Lanigan), ECLI:EU:C:2015:474, punctul 37].

În conformitate cu art. 104 alin. (9) din Legea 302/2004, instanţa verifică periodic, dar nu mai târziu de 30 de zile, dacă se impune menţinerea arestării în vederea predării.

Procedând la verificare măsurii arestării în vederea predării, Curtea a constatat că se impune menţinerea acesteia pentru o perioadă de 10 zile, având în vedere că până la acest moment, din motive obiective, nu s-a putut proceda la predarea efectivă a persoanei solicitate, autorităţile germane stabilind ca dată maximă de predare 31.12.2020.

Instanţa a arătat că nu a fost revocată decizia în baza căreia a fost emis mandatul european de arestare, astfel că nu există niciun motiv pentru a se dispune revocarea executării mandatului european de arestare.

Singura măsura care poate fi luată în vederea predării persoanei solicitate pentru care s-a dispus punerea în executare a mandatului european de arestare este arestarea, şi nu o măsură alternativă, întrucât predarea persoanei solicitate presupune trecerea acesteia din custodia autorităţilor române în cea a autorităţilor din statul emitent şi, prin urmare, nu poate avea loc decât în stare de arest. În acest sens, a statuat, de altfel, şi Î.C.C.J., secţia penală, prin Decizia nr. 312 din 10 iunie 2019:

"din analiza dispoziţiilor Legii nr. 302/2004 republicată, privind cooperarea judiciară internaţională în materie penală rezultă, fără echivoc, că predarea persoanei solicitate nu se poate dispune decât dacă aceasta se află sub puterea unui mandat de arestare în vederea predării, pe care organele de poliţie să-l pună în executare".

Având în vedere că autorităţile germane au propus ca nou termen maxim pentru predare data de 31 decembrie 2020 (la numai 7 zile de la expirarea măsurii arestării luate pentru 30 de zile), precum şi restricţiile impuse în contextul pandemiei de COVID-19, Curtea nu a putut reţine vreo lipsă de diligenţă în efectuarea procedurii de predare şi a considerat că durata privării de libertate nu devine excesivă prin menţinerea acesteia, în continuare, pentru 10 zile (cu lăsarea unei marje de 3 zile autorităţilor pentru cazul în care predarea nu poate avea loc nici până la 31 decembrie 2020).

Sub acest din urmă aspect, Curtea a considerat că este îndeplinită şi obligaţia de respectare a drepturilor fundamentale şi a principiilor juridice fundamentale, astfel cum sunt acestea consacrate la articolul 6 UE şi reflectate în Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene, soluţia fiind în acord şi cu jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului referitoare la articolul 5 paragraful 1 lit. f) din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, privind procedurile de extrădare, potrivit căreia "numai desfăşurarea unei astfel de proceduri justifică privarea de libertate întemeiată pe acest articol şi (..), în consecinţă, dacă procedura nu este efectuată cu diligenţa impusă, detenţia încetează să fie justificată (a se vedea în special Curtea Europeană a Drepturilor Omului, Hotărârile Quinn împotriva Franţei, 22 martie 1995, seria x, nr. 311, § 48, şi Gallardo Sanchez împotriva Italiei, nr. 11620/07, § 40, Curtea Europeană a Drepturilor Omului - 2015)" (Hotărârea Lanigan, C-237/15 PPU, precit., punctul 57).

Respingerea solicitării de menţinere a măsurii arestării şi după data de 24 decembrie 2020, pentru a face posibilă predarea efectivă a persoanei solicitate până cel mai târziu la data de 31 decembrie 2020, ar fi de natură să aducă atingere obiectivului de accelerare şi de simplificare a cooperării judiciare urmărit de Decizia-cadru, obligând statul membru emitent să emită un al doilea mandat european de arestare pentru a permite desfăşurarea unei noi proceduri de predare, şi ar crea posibilitatea arestării din nou a persoanei solicitate, pentru încă 180 de zile, deci nu ar fi nici în interesul acesteia din urmă.

În plus, articolul 26 alin. (1) din Decizia-cadru prevede că statul membru emitent compută din durata totală a privării de libertate care ar trebui executată în acesta toate perioadele de detenţie rezultând din executarea unui mandat european de arestare, asigurând în acest fel că orice perioadă de detenţie, chiar rezultată dintr-o eventuală menţinere în detenţie după expirarea anumitor termene, va fi luată în considerare în mod corespunzător în cazul executării unei pedepse privative de libertate în statul membru emitent.

Împotriva Încheierii din 17 decembrie 2020 pronunţată de Curtea de Apel Constanţa, secţia penală şi pentru cauze penale cu minori şi de familie, în Dosarul nr. x/2017 a formulat contestaţie persoana solicitată A., fără a prezenta motivele contestaţiei.

Examinând contestaţia formulată de persoana solicitată A., în baza actelor şi lucrărilor de la dosar, Înalta Curte constată că aceasta este nefondată, urmând a o respinge pentru următoarele considerente:

Cu titlu preliminar, instanţa de control judiciar notează că dispoziţiile art. 113 din Legea nr. 302/2004 privind cooperarea judiciară internaţională în materie penală, republicată, reglementează procedura şi condiţiile predării persoanei solicitate şi prevăd următoarele:

"(1) Predarea se realizează de Centrul de Cooperare Poliţienească Internaţională din cadrul Inspectoratului General al Poliţiei Române, cu sprijinul unităţii de poliţie pe raza căreia se află locul de detenţie, în termen de 10 zile de la rămânerea definitivă a hotărârii de predare.

(2) Dacă din motive independente de voinţa autorităţilor române sau ale statului emitent, predarea nu se poate efectua în termenul stabilit de către Centrul de Cooperare Poliţienească Internaţională din cadrul Inspectoratului General al Poliţiei Române şi autoritatea competentă a statului emitent, aceasta va avea loc în termen de 10 zile de la noua dată convenită.

(3) În cazul în care sunt depăşite termenele maxime pentru predare, fără ca persoana în cauză să fie primită de către statul emitent, se va proceda la punerea în libertate a persoanei urmărite, fără ca acest fapt să constituie un motiv de refuz al executării unui viitor mandat european de arestare, bazat pe aceleaşi fapte.

(4) În toate cazurile, în momentul predării, autorităţile române comunică autorităţilor statului emitent care asigură preluarea persoanei predate durata arestului efectuat de către aceasta în executarea mandatului european de arestare, cu scopul de a fi dedusă din pedeapsa sau din măsura privativă de libertate care se va aplica."

Art. 104 alin. (9) din Legea nr. 302/2004, republicată, statuează că "instanţa verifică periodic, dar nu mai târziu de 30 de zile, dacă se impune menţinerea arestării în vederea predării. În acest sens, instanţa se pronunţă prin încheiere motivată, ţinând seama de termenele prevăzute la art. 112".

Totodată, dispoziţiile art. 104 alin. (10) teza finală din Legea nr. 302/2004, republicată, stabilesc că "durata totală, până la predarea efectivă către statul membru emitent, nu poate depăşi în niciun caz 180 de zile".

Din interpretarea coroborată a acestor dispoziţii legale rezultă că, în vederea punerii în executare a mandatului european de arestare, instanţa competentă dispune arestarea persoanei solicitate în vederea predării ei către statul emitent, măsură ce se verifică periodic, până la predarea efectivă, şi a cărei durată totală (formată din durata arestului în procedura de executare a mandatului european de arestare, la care se adaugă durata arestului în procedura subsecventă rămânerii definitive a hotărârii de predare şi până la predarea efectivă) nu poate depăşi 180 de zile.

În aceste coordonate de principiu, Înalta Curte reţine că, la data de 8 decembrie 2020, Ministerul Afacerilor Interne - Inspectoratul General al Poliţiei Române, Centrul de Cooperare Poliţienească Internaţională - Biroul Naţional Sirene, a sesizat Curtea de Apel Constanţa cu o cerere de prelungire a măsurii arestării în vederea predării către autorităţile judiciare din Germania în baza Sentinţei penale nr. 39/P din 24 martie 2017 pronunţată de Curtea de Apel Constanţa, prin care s-a dispus predarea persoanei solicitate A. către autorităţile germane, fiind amânată predarea persoanei solicitate către autoritatea judiciară emitentă a mandatului european de arestare- Judecătoria din Schweinfurt, Germania, până la data soluţionării definitive a procesului penal ce face obiectul Dosarului penal nr. x/2016 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Constanţa. Mandatul de arestare în vederea predării a fost pus în executare la data de 25 noiembrie 2020, potrivit informaţiilor comunicate de Biroul Naţional Sirene, durata de 30 zile pentru care s-a dispus măsura arestării împlinindu-se la data de 24 decembrie 2020 (ultima zi).

În argumentarea cererii, autorităţile judiciare din Germania au solicitat prelungirea măsurii arestării faţă de persoana solicitată A., cu privire la care s-a dispus punerea în executare a mandatului european de arestare emis la data de 24 martie 2017 de către Judecătoria din Schweinfurt (Germania), arestarea persoanei solicitate pe o perioadă de 30 de zile, precum şi predarea, arătând că se află în imposibilitatea realizării misiunii de preluare a persoanei solicitate până la data de 24 decembrie 2020 (când expiră perioada arestării dispuse de Curtea de Apel Constanţa).

În acest context, constatând că, pe fondul pandemiei de coronavirus, misiunea de predare a persoanei solicitate A. către autorităţile judiciare din Germania nu poate fi realizată până la data la care s-a dispus arestarea acesteia în vederea predării (24 decembrie 2020), instanţa de fond, făcând o corectă aplicare a dispoziţiilor art. 104 alin. (9) coroborat cu art. 104 alin. (10) şi (11) teza finală din Legea nr. 302/2004, republicată, cu referire la art. 113 alin. (2) din acelaşi act normativ, a dispus, prin încheierea contestată în cauza pendinte, menţinerea măsurii arestării faţă de persoana solicitată, pe o perioadă de 10 zile, cu începere de la data de 25 decembrie 2020 şi până la data de 3 ianuarie 2021, inclusiv, în vederea predării acesteia către statul emitent al mandatului european de arestare.

În cadrul prezentului demers judiciar, persoana solicitată A. a contestat temeinicia acestei soluţii, fără a arăta motivele pe care se întemeiază calea de atac.

Examinând contestaţia formulată de persoana solicitată, Înalta Curte reţine, prioritar, că arestarea persoanei solicitate şi, subsecvent, menţinerea acestei măsuri în vederea predării sunt obligatorii în situaţia dată, în care, prin sentinţă penală definitivă s-a dispus punerea în executare a mandatului european de arestare şi predarea persoanei.

Legea specială nu permite luarea unei măsuri alternative în această situaţie, întrucât predarea persoanei solicitate către autorităţile străine nu se poate face decât în stare de arest. Practic, predarea către autoritatea judiciară emitentă, ca o consecinţă directă a admiterii solicitării privind punerea în executare a mandatului european de arestare, presupune implicit privarea de libertate a persoanei solicitate şi menţinerea acestea în custodia statului solicitat, întrucât numai astfel organele de poliţie însărcinate cu executarea hotărârii pot proceda la remiterea ei către autorităţile judiciare ale statului solicitant.

În acest sens, notează că dispoziţiile art. 104 alin. (9) - (11) din Legea nr. 302/2004, republicată, sub aspectul posibilităţii înlocuirii măsurii arestării cu o altă măsură mai blândă, în condiţiile prevăzute de art. 211 - 222 din C. proc. pen., sunt aplicabile doar în cursul judecăţii, nu şi după rămânerea definitivă a hotărârii prin care instanţa s-a pronunţat asupra executării mandatului european de arestare prin sentinţă, hotărâre prin care se dispune, în mod obligatoriu şi arestarea persoanei solicitate în vederea predării, măsură provizorie care se menţine până la predarea efectivă a persoanei solicitate.

În considerarea acestor argumente, Înalta Curte constată că dispunerea unei măsuri preventive mai puţin intruzive nu este posibilă în acest stadiu procesual, fiind lipsită de temei legal.

Totodată, notează că, în condiţiile în care, ca efect al situaţiei epidemiologice internaţionale determinate de răspândirea infecţiilor cauzate de coronavirusul SARS-CoV-2, în prezent, printre altele, s-a înregistrat o reducere a numărului de zboruri dintre statul român şi cel german, această împrejurare constituie un motiv obiectiv, de notorietate şi independent de voinţa autorităţilor române sau alte statului emitent, în sensul art. 113 alin. (2) din Legea nr. 302/2004, republicată, care a determinat imposibilitatea punerii în executare a mandatului european de arestare emis pe numele persoanei solicitate, până la data fixată iniţial, 24 decembrie 2020.

În fine, notează că Legea nr. 302/2004, republicată, reglementează în cuprinsul art. 113 termenul în interiorul căruia trebuie să se realizeze predarea, cât şi sancţiunea care intervine în caz contrar, astfel încât, potrivit alin. (3) al acestui articol, persoana solicitată în cauză va fi pusă în libertate în cazul în care sunt depăşite termenele maxime pentru predare, iar persoana în cauză nu a fost primită de către statul emitent.

Prevederile de mai sus se completează, sub aspectul duratei măsurii preventive, cu dispoziţiile art. 104 alin. (10), teza finală Legea nr. 302/2004, republicată, potrivit cărora:

"În toate cazurile, măsura arestării în vederea predării poate fi luată numai după ascultarea persoanei solicitate în prezenţa apărătorului. Durata iniţială a arestării nu poate depăşi 30 de zile, iar durata totală, până la predarea efectivă către statul membru emitent, nu poate depăşi în niciun caz 180 de zile."

În acest context, Înalta Curte reţine mandatul de arestare în vederea predării a fost pus în executare faţă de persoana solicitată A. la data de 25 noiembrie 2020.

În consecinţă, constată că măsura dispusă de instanţa de fond este legală şi temeinică şi din perspectiva perioadei maxime de 180 de zile înlăuntrul căreia trebuie să se realizeze efectiv predarea persoanei solicitate.

În raport cu argumentele prezentate, constatând că menţinerea arestării persoanei solicitate A. în vederea predării acesteia către autorităţile judiciare din Germania constituie o măsură privativă de libertate temporară, care satisface pe deplin exigenţele impuse de dispoziţiile legale incidente în materie, fiind singura aptă a asigura finalizarea procedurii speciale reglementată de Legea nr. 302/2004, republicată, Înalta Curte apreciază că soluţia pronunţată de instanţa de fond în urma efectuării verificărilor la care este îndrituită conform dispoziţiilor art. 104 alin. (9) şi urm. din Legea nr. 302/2004, republicată, este temeinică şi legală.

Pe cale de consecinţă, în conformitate cu dispoziţiile art. 4251 alin. (7) pct. 1 lit. b) din C. proc. pen., va respinge contestaţia formulată de persoana solicitată A. împotriva încheierii din 17 decembrie 2020 pronunţată de Curtea de Apel Constanţa, secţia penală şi pentru cauze penale cu minori şi de familie, în Dosarul nr. x/2017.

Ca urmare, în temeiul art. 275 alin. (2) din C. proc. pen., va dispune obligarea contestatorului - persoană solicitată la plata sumei de 100 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Totodată, în temeiul art. 275 alin. (6) din C. proc. pen., va dispune ca onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru contestatorul-persoană solicitată, în sumă de 313 RON, să fie plătit din fondul Ministerului Justiţie.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge contestaţia formulată de persoana solicitată A. împotriva Încheierii din 17 decembrie 2020 pronunţată de Curtea de Apel Constanţa, secţia penală şi pentru cauze penale cu minori şi de familie, în Dosarul nr. x/2017.

Obligă contestatorul persoană solicitată la plata sumei de 100 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru contestatorul persoană solicitată, în sumă de 313 RON, rămâne în sarcina statului şi se plăteşte din fondul Ministerului Justiţiei.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 31 decembrie 2020.

Procesat de GGC - LM