Mandatory revocation of European Arrest Warrant execution upon issuing state's implicit revocation under Law No. 302/2004

Asupra contestaţiei de faţă, constată următoarele:

Prin Sentinţa penală nr. 248/F din 16 decembrie 2020 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală, în Dosarul nr. x/2020, în temeiul art. 105, alin. (2), din Legea nr. 302/2004, modificată, a fost respinsă, ca neîntemeiată, cererea de revocare a executării Mandatului european de arestare din data de 16 martie 2018, emis de Procuratura Generală a Republicii de pe lângă Curtea de Apel din Roma, Republica Italiană, faţă de persoana solicitată A., care a fost pus în executare prin Sentinţa penală nr. 176/F din 9 septembrie 2020 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală, din Dosarul nr. x/2020, şi, în consecinţă, a fost respinsă, ca neîntemeiată, cererea de revocare a măsurii arestării, în vederea predării, formulată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti.

În temeiul art. 275 alin. (3), C. proc. pen., cheltuielile judiciare au rămas în sarcina statului, iar, în temeiul art. 275, alin. (6), C. proc. pen., onorariul apărătorului din oficiu B., în sumă de 313 RON, s-a plătit din fondul Ministerului Justiţiei.

Pentru a dispune astfel, Curtea de Apel Bucureşti a reţinut următoarele:

În data de 16 decembrie 2020 a fost înregistrată cererea de revocare a executării mandatului european de arestare din data de 16 martie 2018, emis de Procuratura Generală a Republicii de pe lângă Curtea de Apel din Roma, Republica Italiană, faţă de persoana solicitată A., care a fost pus în executare prin Sentinţa penală nr. 176/F din 9 septembrie 2020 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală, din Dosarul nr. x/2020, formulată de Parchetul de pe lângă Tribunalul Roma, Republica Italiană, prin Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti.

În motivare, s-a arătat că mandatul european de arestare trebuie considerat revocat şi că va fi executată doar procedura de recunoaştere a sentinţei penale de condamnare, fiind depusă Adresa nr. x din data de 11 decembrie 2020 emisă de Departamentul pentru Afaceri de Justiţie - Direcţia Generală Afaceri Internaţionale şi Cooperare Judiciară - Biroul I - Cooperare Judiciară Internaţională către Parchetul de pe lângă Tribunalul Roma, Republica Italiană, în limbile italiană şi română .

Analizând actele şi lucrările dosarelor, Curtea a apreciat că cererea de revocare a mandatului european de arestare şi, în consecinţă, a măsurii arestării, în vederea predării, nu este întemeiată.

Astfel, a reţinut că, prin Sentinţa penală definitivă nr. 176/F din 9 septembrie 2020 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală, s-a dispus punerea în executare a mandatului european de arestare din data de 16 martie 2018, emis de Procuratura Generală a Republicii de pe lângă Curtea de Apel din Roma, Republica Italiană, faţă de persoana solicitată A., predarea acesteia către autorităţile judiciare italiene, cu respectarea regulii specialităţii, şi arestarea sa, în vederea predării, pe perioada de 30 zile, respectiv 9 septembrie 2020 - 8 octombrie 2020, inclusiv, apoi s-a constatat că persoana solicitată a fost reţinută şi arestată, în vederea predării, începând cu data de 15 iulie 2020 la zi. A constatat că instanţa de fond a luat act de consimţământul la predare, exprimat de persoana solicitată la termenul de judecată din data de 9 septembrie 2020, în vederea executării pedepsei de 9 ani şi 6 luni închisoare, aplicată prin sentinţa penală din data de 11 iulie 2017 a Curţii de Apel din Roma, secţia a II-a penală, Republica Italiană, din Dosarul nr. x/2014 R.G.6034/2017, rămasă definitivă la data de 24 septembrie 2017.

A constatat că, iniţial, încă de la primul termen de judecată din data de 15 iulie 2020, persoana solicitată nu a consimţit la predare şi a arătat că doreşte să execute pedeapsa închisorii stabilită de către autorităţile judiciare italiene într-un penitenciar din România, astfel că instanţa de fond a iniţiat procedura recunoaşterii, pe cale incidentală, a hotărârii judecătoreşti de condamnare, motiv pentru care a acordat noi termene de judecată la datele de 4 august 2020, 12 august 2020, 27 august 2020 şi 9 septembrie 2020, când au sosit relaţiile solicitate şi când, în acelaşi timp, persoana solicitată a revenit asupra poziţiei sale iniţiale, consimţind la predare.

După punerea în executare a mandatului european de arestare şi arestarea, în vederea predării, către autorităţile judiciare italiene, aceeaşi instanţă de fond a respins solicitările ulterioare de menţinere a măsurii arestării, în vederea predării, atât prin Încheierea de şedinţă din data de 7 octombrie 2020, din Dosarul nr. x/2020, care, prin Decizia penală nr. 623 din 8 octombrie 2020 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, a fost desfiinţată, dispunându-se, în esenţă, menţinerea măsurii arestării, în vederea predării, pe durata de 30 zile, respectiv 9 octombrie 2020 - 7 noiembrie 2020, inclusiv, cât şi prin încheierea de şedinţă din data de 3 noiembrie 2020, din Dosarul nr. x/2020, de asemenea desfiinţată prin Decizia penală nr. 720 din 6 noiembrie 2020 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, dispunându-se, în esenţă, menţinerea măsurii arestării, în vederea predării, pe durata de 30 zile, respectiv 8 noiembrie 2020 - 7 decembrie 2020, inclusiv. Prin Încheierea de şedinţă din data de 7 decembrie 2020, din Dosarul nr. x/2020, Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală a dispus menţinerea măsurii arestării, în vederea predării, pe o perioadă de încă 30 zile, respectiv 8 decembrie 2020 - 6 ianuarie 2021, inclusiv.

În acelaşi timp, a constatat că, potrivit extrasului din sistemul E-cris, pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, în Dosarul nr. x/2020, se desfăşoară procedura recunoaşterii hotărârii judecătoreşti de condamnare pronunţată de autorităţile judiciare italiene, faţă de persoana solicitată, care a avut ca prim termen de judecată data de 2 decembrie 2020, apoi s-a dispus acordarea de alte termene de judecată, la data de 14 decembrie 2020 şi la data de 13 ianuarie 2021, toate pentru comunicarea sentinţei penale de condamnare, care se află deja, în relaţii complete, la Dosarul nr. x/2020 al Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală.

Pe fondul cererii de revocare a mandatului european de arestare, Curtea a constatat că manifestarea de voinţă a autorităţilor judiciare italiene este viciată. Din toate actele şi lucrările dosarelor, rezultă că autorităţile judiciare din statul de condamnare au reprezentarea că autorităţile judiciare din statul solicitat administrează corespunzător cauza, prin punerea în executare a hotărârii judecătoreşti definitive de condamnare, indiferent de calea procedurală internă, şi, ca atare, păstrează persoana solicitată în detenţie, în vederea executării pedepsei închisorii pe care i-au aplicat-o. A constatat că autorităţile judiciare din statul de condamnare nu au fost încunoştinţate şi nici nu este necesar să cunoască modul defectuos în care au procedat organele judiciare române, care, după ce au declanşat procedura recunoaşterii hotărârii judecătoreşti de condamnare, au procedat la predarea definitivă a persoanei solicitate, pe urmă au refuzat menţinerea măsurii arestării în vederea predării, apoi, constituindu-se un alt dosar, separat, pentru recunoaşterea hotărârii judecătoreşti de condamnare, au solicitat relaţii care deja fuseseră comunicate, pentru care au acordat, cu multă uşurinţă, mai multe şi inutile termene de judecată, fără să verifice şi fără să ţină seama că depăşesc durata arestului în vederea predării.

În aceste condiţii, deşi legea specială privind cooperarea judiciară internaţională în materie penală nu prevede o asemenea situaţie, obligând, practic, statul solicitat să ia act de manifestarea de voinţă a statului solicitant, Curtea nu a putut valida o asemenea măsură, atâta timp cât a fost dispusă pe un fundament viciat. Potrivit art. 84 alin. (2) din Legea nr. 302/2004, republicată, mandatul european de arestare se execută în baza principiului recunoaşterii şi încrederii reciproce. Prin urmare, în baza încrederii reciproce, statul solicitant nici nu poate avea altă reprezentare decât că autorităţile statului solicitat se ocupă în mod cât se poate de serios şi de competent de punerea în executare a actului judiciar pe care l-au primit, astfel că, în caz contrar, nu şi-ar fi revocat propriul act.

În plus, nu există garanţia că, în urma procedurii care se desfăşoară cu lentoare şi cu ignorarea unor acte deja comunicate, hotărârea judecătorească străină va fi recunoscută.

În acelaşi timp, nu poate fi pierdut din vedere efectul subsidiar al revocării mandatului european de arestare, constând în revocarea măsurii arestării, în vederea predării. Nu se poate trece, cu uşurinţă, peste natura mandatului european de arestare, care a fost emis în vederea executării unei pedepse de 9 ani şi 6 luni închisoare, pentru comiterea unor infracţiuni extrem de grave, mai precis a infracţiunilor de tentativă la omor calificat, prev. de art. 32, alin. (1), C. pen. român, raportat la art. 189, alin. (1), lit. a) şi d) (cu premeditare şi pentru a înlesni sau a ascunde săvârşirea altei infracţiuni) din C. pen. român, de vătămare corporală, prev. de art. 194 din C. pen. român, şi de tâlhărie calificată, prev. de art. 233 - art. 234, alin. (1), lit. a), C. pen. român, aşa cum s-a stabilit prin sentinţa penală definitivă de punere în executare a mandatului european de arestare.

De aceea, instanţa de fond în faţa căreia se desfăşoară procedura de recunoaştere a hotărârii judecătoreşti străine ar trebui, mai întâi, să-şi extindă interesul la dosarul în care persoana solicitată este arestată în vederea predării, urmând, astfel, să constate că relaţiile pe care le tot solicită au fost deja comunicate şi că pe data de 10 ianuarie 2021, inclusiv, se împlineşte termenul maxim de 180 zile de arest în vederea predării, prevăzut de art. 104, alin. (10) din Legea nr. 302/2004, republicată, iar, mai apoi, să-şi ia toate măsurile necesare în cauza pe care o judecă.

Împotriva sentinţei penale nr. 248/F din 16 decembrie 2020 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală, în Dosarul nr. x/2020 a formulat contestaţie, în termen legal, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti.

Prin motivele scrise de contestaţie s-a arătat că, în data de 16 decembrie 2020, a fost înregistrată, la Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penala, Adresa nr. x/2020 R.C.S. a Parchetului de pe lângă Tribunalul Roma în care se arată că, în urma arestării numitei A., mandatul european de arestare emis la 13 martie 2018 trebuie considerat revocat, urmând a fi executată doar procedura de recunoaştere a sentinţei care a stat la baza emiterii respectivului mandat european de arestare, cu această ocazie constituindu-se Dosarul penal nr. x/2020, în care a fost pronunţată hotărârea ce face obiectul prezentei contestaţii.

În ceea ce priveşte admisibilitatea căii de atac formulate, s-a susţinut că aceasta este admisibilă întrucât, potrivit art. 105 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 302/2004, atunci când statul emitent informează cu privire la revocarea deciziei în baza căreia a fost emis mandatul european de arestare, curtea de apel competentă dispune prin sentinţă definitivă revocarea executării mandatului european de arestare şi, dacă este cazul, revocarea măsurii privative dispuse anterior. Din interpretarea per a contrario a acestor dispoziţii legale, în situaţia în care curtea de apel respinge revocarea executării mandatului european de arestare şi revocarea măsurii arestării în vederea predării, hotărârea pronunţată se supune regulilor generale privind exercitarea căii de atac, respectiv celor prevăzute dispoziţiile art. 7 din Legea nr. 302/2004 raportat la art. 206 alin. (1) din C. proc. pen. precum şi la art. 4251 alin. (7) pct. 2 lit. a) din C. proc. pen.

În acest sens, s-a susţinut că în cazul revocării executării mandatului european de arestare şi a revocării arestării preventive nu există un interes în atacarea hotărârii pronunţate, pe când, în situaţia în care curtea de apel respinge solicitarea de revocare a măsurii preventive, exigenţele dreptului la un proces echitabil impun existenţa unei căi de atac asupra hotărârii astfel pronunţată.

În ceea ce priveşte legalitatea hotărârii contestate, Parchetul a susţinut că aceasta este nelegală pentru următoarele motive:

Potrivit art. 105 alin. (1) lit. a) şi alin. (2) din Legea nr. 302/2004, atunci când statul emitent informează cu privire la revocarea deciziei în baza căreia a fost introdusă semnalarea în vederea arestării sau a fost emis mandatul european de arestare, judecătorul, sesizat potrivit art. 102 sau art. 103, ia act de revocarea deciziei în baza căreia a fost introdusă semnalarea în vederea arestării sau a fost emis mandatul european de arestare, după caz, şi dispune revocarea măsurii preventive luate faţă de persoana solicitată. Daca informarea prevăzută la alin. (1) intervine după rămânerea definitivă a hotărârii prin care s-a dispus predarea persoanei solicitate către statul emitent, curtea de apel competentă, la sesizarea procurorului, dispune prin sentinţă definitivă revocarea executării mandatului european de arestare şi, dacă este cazul, revocarea măsurii privative dispuse anterior.

A arătat că solicitările autorităţilor judiciare italiene au fost contradictorii în ceea ce o priveşte pe persoana solicitată A., însă, prin Adresa nr. x/2020 R.C.S. din data de 15 decembrie 2020 a Parchetului de pe lângă Tribunalul Roma, se arată că, în urma arestării numitei A., mandatul european de arestare emis la 13 martie 2018 trebuie considerat revocat, urmând a fi executată doar procedura de recunoaştere a sentinţei care a stat la baza emiterii respectivului mandat european de arestare. Astfel, apare ca fiind evidentă intenţia autorităţile judiciare italiene de a obţine recunoaşterea sentinţei pronunţate la data de 11 iulie 2017 de Curtea de Apel din Roma, secţia a II-a penală şi executarea în România a restului de pedeapsă de 8 ani 11 luni şi 5 zile închisoare din pedeapsa de 9 ani şi 6 luni închisoare, cu persoana condamnată arestată în vederea recunoaşterii.

În consecinţă, s-a susţinut că precizarea din Adresa nr. x/2020 R.C.S. din data de 15 decembrie 2020 a Parchetului de pe lângă Tribunalul Roma reprezintă o revocare implicită a mandatului european de arestare.

Pentru aceste motive a solicitat admiterea contestaţiei formulate, desfiinţarea sentinţei atacate şi, rejudecând cauza, să se dispună revocarea executării mandatului european de arestare pe numele persoanei solicitate A. şi, subsecvent, revocarea măsurii arestării dispuse în vederea predării.

Examinând hotărârea atacată, prin prisma criticilor formulate în contestaţie, în conformitate cu prevederile art. 4251 din C. proc. pen., Înalta Curte constată că aceasta este fondată, având în vedere următoarele considerente:

Cu titlu preliminar, Înalta Curte va analiza admisibilitatea căii de atac formulate în prezenta cauză, reţinând, astfel, că art. 105 din Legea nr. 302/2004, cu titlul marginal "Revocarea deciziei în baza căreia a fost introdusă semnalarea în vederea arestării sau emis mandatul european de arestare" prevede următoarele:

"(1) Atunci când statul emitent informează cu privire la revocarea deciziei în baza căreia a fost introdusă semnalarea în vederea arestării sau a fost emis mandatul european de arestare:

a) procurorul, sesizat potrivit art. 100 sau 102, dispune clasarea şi, dacă este cazul, revocarea măsurii preventive luate faţă de persoana solicitată şi informează despre acestea Centrul de Cooperare Poliţienească Internaţională din cadrul Inspectoratului General al Poliţiei Române şi direcţia de specialitate din cadrul Ministerului Justiţiei;

b) judecătorul, sesizat potrivit art. 102 sau 103, prin sentinţă definitivă, ia act de revocarea deciziei în baza căreia a fost introdusă semnalarea în vederea arestării sau a fost emis mandatul european de arestare, după caz, şi dispune revocarea măsurii preventive luate faţă de persoana solicitată.

(2) Dacă informarea prevăzută la alin. (1) intervine după rămânerea definitivă a hotărârii prin care s-a dispus predarea persoanei solicitate către statul emitent, curtea de apel competentă, la sesizarea procurorului, dispune prin sentinţă definitivă revocarea executării mandatului european de arestare şi, dacă este cazul, revocarea măsurii privative dispuse anterior." (s. red).

Din interpretarea dispoziţiilor legale mai sus enunţate, rezultă că numai sentinţa prin care se dispune revocarea executării mandatului european de arestare şi, dacă este cazul, revocarea măsurii privative dispuse anterior, are caracter definitiv.

Norma anterior enunţată reprezintă o normă de procedură penală, de strictă interpretare şi aplicare în toate situaţiile în care statul de executare - lipsit, de altfel, de o marjă de apreciere asupra opţiunii statului emitent de revocare a deciziei care a stat la baza emiterii mandatului european - ia act de o atare realitate juridică şi dispune revocarea executării mandatului european.

Or, în situaţia ipotetică contrară, în care statul de executare ar respinge cererea de revocare a executării mandatului european, nu mai subzistă raţiunea reglementării analizate anterior şi redevin aplicabile regulile generale în materia exercitării căilor de atac, sentinţa astfel pronunţată putând fi atacată prin intermediul contestaţiei.

În acest ultim sens, este şi practica instanţei supreme care, mutatis mutandis, în decizia nr. 200 din 24 ianuarie 2012 a reţinut că "numai în cazul sentinţei de admitere a cererii aceasta este definitivă, iar nu şi în cazul sentinţei de respingere a cererii", subliniind că, "în cazul sentinţei de admitere a cererii nu există niciun interes pentru atacarea acesteia: nici pentru procuror, deoarece Ministerul Public a sesizat instanţa, nici pentru persoana solicitată".

În ceea ce priveşte fondul contestaţiei, Înalta Curte constată întemeiate criticile formulate, având în vedere, prioritar, caracterul imperativ al dispoziţiilor care reglementează revocarea mandatului european de arestare în ipoteza speţei.

Aşa cum rezultă din dispoziţiile art. 105 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 302/2004 mai sus enunţate, atunci când statul emitent informează cu privire la revocarea deciziei în baza căreia a fost introdusă semnalarea în vederea arestării sau a fost emis mandatul european de arestare, judecătorul, sesizat potrivit art. 102 sau art. 103, ia act de revocarea deciziei în baza căreia a fost introdusă semnalarea în vederea arestării sau a fost emis mandatul european de arestare, după caz, şi dispune revocarea măsurii preventive luate faţă de persoana solicitată.

Din interpretarea acestor dispoziţii rezultă că voinţa statului emitent în ceea ce priveşte executarea mandatului european de arestare produce efecte obligatorii pentru statul solicitat, care nu are posibilitatea de a supune unei reaprecieri proprii solicitarea de revocare a executării mandatului. Aşa fiind, decizia statului solicitant sub acest aspect trebuie valorificată necondiţionat de către statul solicitat, în limitele şi condiţiile expres prevăzute de Legea nr. 302/2004, autorităţilor judiciare de executare nefiindu-le recunoscută vreo marjă de apreciere cu privire la oportunitatea revocării mandatului european.

În acest context, având în vedere că din Adresa nr. x/2020 R.C.S. a Parchetului de pe lângă Tribunalul Roma reiese fără niciun dubiu voinţa statului emitent de a revoca, în speţă, executarea mandatului european de arestare emis pe numele persoanei solicitate A., Înalta Curte apreciază că statul român de executare are obligaţia de a dispune revocarea executării mandatului şi, pe cale de consecinţă, şi a măsurii arestării în vederea predării dispusă faţă de persoana solicitată.

Pentru aceste considerente, Înalta Curte, în baza art. 4251 alin. (7) pct. 2 lit. a) din C. proc. pen. raportat la art. 105 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 302/2004, va admite contestaţia formulată, va desfiinţa sentinţa contestată şi va dispune revocarea executării mandatului european de arestare emis la data de 13 martie 2018 de Procuratura Generală a Republicii de pe lângă Curtea de Apel din Roma, Republica Italiană pe numele persoanei solicitate A..

Pe cale de consecinţă, va dispune şi revocarea măsurii arestării în vederea predării dispusă faţă de persoana solicitată A. şi punerea, de îndată, în libertate a persoanei solicitate de sub puterea mandatului de arestare nr. x (EAW - executare) din data de 9 septembrie 2020, emis de Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală în Dosarul nr. x/2020, dacă nu este reţinută sau arestată în altă cauză, constatând că persoana solicitată a fost reţinută şi arestată în prezenta procedură de la 15 iulie 2020 şi până la data punerii sale efective în libertate conform prezentei hotărâri.

În baza art. 275 alin. (3) din C. proc. pen., cheltuielile judiciare avansate de stat vor rămâne în sarcina statului.

În baza art. 275 alin. (6) din C. proc. pen., onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru intimata persoană solicitată, în sumă de 313 RON, va rămâne în sarcina statului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite contestaţia formulată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti împotriva Sentinţei penale nr. 248/F din 16 decembrie 2020 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia I Penală, în Dosarul nr. x/2020, privind pe intimata persoană solicitată A., desfiinţează sentinţa contestată şi, rejudecând:

Dispune revocarea executării mandatului european de arestare emis la data de 13 martie 2018 de Procuratura Generală a Republicii de pe lângă Curtea de Apel din Roma, Republica Italiană pe numele persoanei solicitate A..

Dispune revocarea măsurii arestării în vederea predării dispusă faţă de persoana solicitată A..

Dispune punerea, de îndată, în libertate a persoanei solicitate A. de sub puterea mandatului de arestare nr. x (EAW - executare) din data de 9 septembrie 2020 emis de Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală în Dosarul nr. x/2020, dacă nu este reţinută sau arestată în altă cauză.

Constată că persoana solicitată a fost reţinută şi arestată în prezenta procedură de la 15 iulie 2020 şi până la data punerii sale efective în libertate conform prezentei hotărâri.

Cheltuielile judiciare avansate de stat rămân în sarcina statului.

Onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru intimata persoană solicitată, în sumă de 313 RON, rămâne în sarcina statului şi se plăteşte din fondul Ministerului Justiţiei.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 29 decembrie 2020.

Procesat de GGC - LM