European Arrest Warrant execution: refusal to substitute surrender detention with house arrest under Law No. 302/2004

Deliberând asupra cauzei de faţă, în baza actelor şi lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin Sentinţa penală nr. 242/F din data de 8 decembrie 2020 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală, în temeiul art. 109 alin. (1) raportat la art. 104 alin. (3) şi (7) şi art. 110 alin. (2) teza I din Legea nr. 302/2004, republicată, s-a admis sesizarea formulată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti.

S-a dispus punerea în executare a mandatului european de arestare emis la data de 19 octombrie 2020 de Tribunalul de Primă Instanţă din Bruxelles, Regatul Belgiei, în dosarul de referinţă nr. x/2017, pe numele persoanei solicitate A.

S-a constatat că persoana solicitată A. nu a consimţit la predare, potrivit declaraţiei acesteia din data de 8 decembrie 2020.

S-a luat act că persoana solicitată A. nu a renunţat la regula specialităţii şi s-a dispus predarea persoanei solicitate către autorităţile judiciare din Regatul Belgiei, cu respectarea drepturilor conferite de regula specialităţii.

S-a dispus arestarea persoanei solicitate A., în vederea predării, pe o perioadă de 30 zile, începând cu data de 8 decembrie 2020 până la data de 6 ianuarie 2021, inclusiv.

În baza art. 230 C. proc. pen., s-a dispus emiterea de îndată a mandatului de arestare.

S-a constatat că persoana solicitată a fost reţinută şi arestată provizoriu la domiciliu, începând cu data de 24 noiembrie 2020, ora 11:25 şi până astăzi, 8 decembrie 2020, inclusiv.

Cheltuielile judiciare au rămas în sarcina statului, iar onorariul parţial al apărătorului desemnat din oficiu, în cuantum de 600 RON, a rămas în sarcina statului, fiind suportat din fondul Ministerului Justiţiei.

Pentru a dispune astfel, instanţa a reţinut că, la data de 24 noiembrie 2020, a fost înregistrată pe rolul instanţei, sesizarea nr. 3614/II-5/2020 formulată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti, privind punerea în executare a mandatului european de arestare emis, la data de 19 octombrie 2020, de autorităţile judiciare belgiene faţă de persoana solicitată A., urmărită pentru săvârşirea a 15 infracţiuni de falsificare de documente, falsificare informatică, utilizare de date computerizate false, accesul intenţionat şi ilegal la un sistem informatic sau orice parte a acestuia, fraudă, prevăzute de art. 193, art. 210 bis 1, 2, art. 550 bis, art. 496 din C. pen. belgian.

După depistarea şi identificarea persoanei solicitate, prin Ordonanţa de reţinere nr. 123 din 24 noiembrie 2020 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti, s-a dispus reţinerea acesteia, pentru 24 de ore, începând de la data de 24 noiembrie 2020, ora 1125, până la data de 25 noiembrie 2020, ora 1125.

Prin Încheierea de şedinţă din data de 24 noiembrie 2020, dat fiind faptul că, la acel moment, la dosarul cauzei, nu fusese ataşat mandatul european de arestare emis de autorităţile belgiene pe numele persoanei solicitate, însoţit de traducerea în limba română, Curtea a dispus amânarea cauzei în vederea prezentării acestor documente de către procuror, iar în temeiul art. 102 alin. (5) lit. b), teza a II-a, din Legea nr. 302/2004, republicată, modificată şi completată, a dispus luarea măsurii arestului la domiciliu, în vederea punerii în executare a mandatului european de arestare, a persoanei solicitate pe o perioadă de 30 zile, începând cu data de 25 noiembrie 2020, până la data de 24 decembrie 2020, inclusiv.

Cu adresa din data de 4 decembrie 2020, la dosarul cauzei, Ministerul Public a ataşat mandatul european de arestare, împreună cu traducerea acestuia în limba română, emis la data de 19 octombrie 2020 de Tribunalul de Primă Instanţă din Bruxelles, Regatul Belgiei, faţă de persoana solicitată A.

În cursul judecării cauzei, asistenţa juridică a persoanei solicitate a fost asigurată de avocat ales.

Curtea a procedat la ascultarea persoanei solicitate, care a declarat că a fost informată cu privire la conţinutul mandatului european de arestare, însă a menţionat că nu este de acord să fie predat autorităţilor judiciare belgiene, întrucât nu este vinovat de acuzaţiile aduse, iar în cazul în care, s-ar admite cererea de predare, nu renunţă la drepturile conferite de regula specialităţii.

Analizând actele şi lucrările dosarului, Curtea a constatat că, în privinţa persoanei solicitate A., Tribunalul de Primă Instanţă din Bruxelles, Regatul Belgiei, în Dosarul de referinţă nr. x/2017, a emis în data de 19 octombrie 2020 un mandat de arestare, în vederea urmăririi acesteia pentru săvârşirea a 15 infracţiuni de falsificare de documente, falsificare informatică, utilizare de date computerizate false, accesul intenţionat şi ilegal la un sistem informatic sau orice parte a acestuia, fraudă, prevăzute de art. 193, art. 210 bis 1, 2, art. 550 bis, art. 496 din C. pen. belgian, infracţiuni pedepsite, potrivit acestor norme, cu închisoarea egală sau superioară pedepsei de 3 ani.

În fapt, în sarcina persoanei solicitate au fost reţinute, în cuprinsul mandatului european de arestare, infracţiunile constând în aceea că:

"Reclamantul este "B.", cu sediul social la Elsene Wiertzstraat (număr de întreprindere x) şi este un partid politic transnaţional care reuneşte diferite partide politice verzi europene şi grupuri de interese în cadrul Parlamentului European, care a depus plângere în care s-a constituit parte civilă la judecătorul de instrucţie de la Bruxelles.

La 10 februarie 2017, doamna C., contabilă a "B." (denumită în continuare reclamant), a primit un e-mail care părea a fi semnat de secretarii generali ai reclamantului, pe nume D. În acest e-mail şi în e-mailuri-le ulterioare, contabilul era întrebat dacă este disponibilă pentru a efectua un transfer extern urgent, în valoare de 18.510,00 Euro, în favoarea "E.", stabilit în Murcia - Spania pe numărul de cont x. De asemenea, s-a menţionat că, la 13 februarie 2017, contabilul a mai primit două e-mailuri de la acelaşi expeditor, cerându-i-se să facă un alt transfer, iar după efectuarea de verificări a rezultat că secretarul general D. nu era la curent cu acestea. Ulterior, a reieşit că e-mailuri-le nu proveneau de la doamna D., ci de la un necunoscut şi că este posibil să fi fost folosită "falsificarea" e-mailuri-lor (activităţi frauduloase de e-mail).

Cercetarea efectuată în Spania (printr-o cerere internaţională de asistenţă juridică din 5 septembrie 2017), referitoare la contul spaniol x a arătat ca deţinătorul contului spaniol menţionat era A. (naţionalitate română) care a dat băncii următoarea adresă: din Torreguera (Murcia), cont care a fost deschis la 14 februarie 2017 şi închis la 16 mai 2017. S-a arătat că adresă care a fost înregistrată la Registrul central al străinilor era: din Talarrubias (Badajoz) şi că deţine o carte de identitate pentru străini cu numărul x.

La 14 februarie 2017, s-a precizat că suma aparent furată de 18.510,00 € a fost creditată în contul A. şi din acest cont au fost debitate următoarele transferuri de bani:

- 597,00 € în contul x (banca F.) pe numele G. (*28 noiembrie 1975 în Murcia).

- 7.931,00 € în contul x (H.) în numele I. (*27 noiembrie 1970 în Murcia şi înregistrat la J. 64 din Murcia)

- 10.000,00 € în contul x (F.) în numele clientului A.

S-a procedat la audierea G. care a declarat că este un cont profesional pe care s-a primit 597,00 EUR pentru a deconta plata poliţei de asigurare a vehiculului x, al cărui titular este K., şoferul obişnuit al vehiculului este fiul său, I., iar şoferul ocazional este soţia sa L.

Referitor la suma de 7.931,00 € primiţi de I. de la A., acesta a refuzat să dea declaraţie rezervându-şi dreptul de a păstra tăcerea.

S-a reţinut că locaţia lui A. nu este necunoscută şi, prin urmare, persoana în cauză nu ar putea fi interogată de poliţia spaniolă. Astfel, ultima adresă cunoscută era în municipiul Talarrubias (Spania), însă de peste trei ani acesta este plecat pentru a culege fructe în alt loc.

Având în vedere faptul că există indicii serioase de vinovăţie pentru fapte de fraudă IT şi furtul sumei de 18.510,00 EUR împotriva lui A. şi că nu se cunoaşte în prezent locul unde se află persoana în cauză, s-a apreciat că mandatul de arestare este necesar pentru interogarea şi confruntarea acestuia cu concluziile investigaţiilor efectuate până în prezent.

Cu privire la susţinerile apărătorului ales al persoanei solicitate s-a arătat că Decizia cadru a Consiliului din 13 iunie 2002, privind mandatul european de arestare şi procedurile de predare între statele membre (2002/584/JAI) în preambulul său prevede că obiectivul stabilit pentru Uniune, şi anume, de a deveni un spaţiu de libertate, securitate şi justiţie, duce la eliminarea extrădării între statele membre şi la înlocuirea acesteia cu un sistem de predare între autorităţile judiciare. Pe de altă parte, introducerea unui nou sistem simplificat de predare a persoanelor condamnate sau bănuite, cu scopul executării sentinţelor de condamnare sau a urmăririlor, în materie penală, permite eliminarea complexităţii şi a riscurilor de întârziere inerente procedurilor actuale de extrădare. De asemenea, s-a mai arătat că mandatul de arestare european prevăzut în prezenta decizie-cadru constituie prima concretizare, în domeniul dreptului penal, a principiului recunoaşterii reciproce pe care Consiliul European l-a calificat drept "piatra de temelie" a cooperării judiciare.

Tot în preambulul deciziei s-a învederat că rolul autorităţilor centrale în executarea unui mandat european de arestare trebuie să se limiteze la un sprijin practic şi administrativ iar mecanismul mandatului european de arestare se bazează pe un grad ridicat de încredere între statele membre. Punerea în aplicare a acestuia nu poate fi suspendată decât în caz de încălcare gravă şi persistentă de către unul din statele membre a principiilor enunţate la articolul 6 alin. (1) din Tratatul privind Uniunea Europeană.

În concluzie, s-a reţinut că Decizia-cadru privind MEA reflectă o filozofie de integrare într-un spaţiu judiciar comun, iar acest instrument juridic implică cooperarea în materie penală între statele membre bazată pe principiul recunoaşterii reciproce, astfel că decizia statului membru emitent trebuie recunoscută fără alte formalităţi şi exclusiv pe baza criteriilor judiciare. Cu privire la aceste din urmă criterii, Curtea a constatat că infracţiunile pentru care este cercetată penal persoana solicitată sunt pedepsite cu închisoarea de până la 15 ani, prejudiciul produs persoanei vătămate a fost cuantificat în suma de 18.510 euro, persoana solicitată nu a putut fi identificată şi audiată de către autorităţile emitente, necesitatea interogării persoanei solicitate şi confruntarea acesteia cu celelalte aspecte din anchetă şi, în final, s-a apreciat că ar există serioase indicii de vinovăţie a persoanei solicitate.

Într-adevăr, s-a constatat că raţiunea mandatului european de arestare nu este să se transfere persoane doar pentru interogarea acestora în calitate de suspecţi, în acest scop există alte măsuri, cum ar fi ordinul european de anchetă, însă având în vedere procedura de urmărire penală derulată împotriva persoanei solicitate, aprecierea statului emitent privind existenţa indiciilor serioase de vinovăţie şi, nu în ultimul rând, asumarea răspunderii statului emitent în recurgerea la astfel de proceduri, Curtea a apreciat că nu este în măsură să facă aprecieri cu privire la proporţionalitatea emiterii unui MAE de către un alt stat UE, ci aşa cum s-a arătat şi anterior în preambulul Deciziei-cadru (2002/584/JAI), trebuie să se acorde doar un sprijin practic şi administrativ.

Astfel, Curtea a constatat că mandatul european de arestare emis pe numele persoanei solicitate A., îndeplineşte condiţiile de formă şi conţinut prevăzute de art. 87 din Legea nr. 302/2004, republicată, că infracţiunile pentru care este urmărită persoana solicitată sunt sancţionate de legea statului belgian cu o pedeapsă privativă de libertate a cărei durată maximă este mai mare de 12 luni, că infracţiunile ce fac obiectul urmăririi penale desfăşurate de către autorităţile judiciare belgiene nu sunt supuse verificării îndeplinirii condiţiei dublei incriminări, potrivit art. 97 alin. (1) din Legea nr. 302/2004, republicată, condiţie care este însă oricum îndeplinită, întrucât faptele respective sunt incriminate şi de legea penală română şi sunt pedepsite cu închisoarea şi, totodată, că nu este incident niciun motiv de refuz al executării mandatului european de arestare, dintre cele prevăzute în art. 99 din Legea nr. 302/2004, republicată.

Împotriva Sentinţei penale nr. 242/F din data de 8 decembrie 2020 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I Penală, a formulat contestaţie persoana solicitată A. solicitând înlocuirea măsurii arestării preventive cu arestul la domiciliu, invocând starea medicală şi faptul că este nevinovat de săvârşirea faptelor pentru care este cercetat de autorităţile străine.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, la data de 11 decembrie 2020, sub nr. x/2020.

Examinând contestaţia formulată, în baza actelor şi lucrărilor dosarului şi a motivelor invocate, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie constată că aceasta este nefondată, urmând a o respinge pentru următoarele considerente:

În conformitate cu prevederile art. 84 alin. (1) din Legea nr. 302/2004, mandatul european de arestare este o decizie judiciară prin care o autoritate judiciară competentă a unui stat membru al Uniunii Europene solicită arestarea şi predarea de către un alt stat membru a unei persoane, în scopul efectuării urmăririi penale, judecăţii sau executării unei pedepse ori a unei măsuri de siguranţă privative de libertate.

Înalta Curte, analizând actele dosarului, constată că faţă de persoana solicitată a fost emis mandatul european de arestare emis la data de 19 octombrie 2020 de Tribunalul de Primă Instanţă din Bruxelles, Regatul Belgiei, în Dosarul de referinţă nr. x/2017, pe numele persoanei solicitate A., pentru săvârşirea a 15 infracţiuni de falsificare de documente, falsificare informatică, utilizare de date computerizate false, accesul intenţionat şi ilegal la un sistem informatic sau orice parte a acestuia, fraudă, prev. de art. 193, art. 210 bis 1, 2, art. 550 bis, art. 496 din C. pen. belgian, infracţiuni pedepsite, potrivit acestor norme, cu închisoarea de până la 15 ani.

În fapt, s-a reţinut că, la 10 februarie 2017, doamna C., contabilă a "B." (care s-a constituit parte civilă la judecătorul de instrucţie de la Bruxelles), a primit un e-mail cerându-i-se să efectueze un transfer de 18.510,00 Euro, în favoarea "E.", stabilit în Murcia - Spania pe numărul de cont x, iar la 13 februarie 2017, mai multe e-mailuri de la acelaşi expeditor. Ulterior, a reieşit că e-mailuri-le nu provin de la doamna D., secretarul general, ci de la un necunoscut (e) şi că este posibil să fost folosită "falsificarea" e-mailuri-lor (activităţi frauduloase de e-mail).

A fost efectuată o cercetare în Spania (printr-o cerere internaţională de asistenţă juridică din 5 septembrie 2017), referitor la contul spaniol x şi s-a arătat ca deţinătorul contului spaniol menţionat mai sus este aşa-numitul A. S-a reţinut că, la 14 februarie 2017, suma aparent furată de 18.510,00 € a fost creditată în contul A. şi din acest cont au fost debitate următoarele transferuri de bani: 597,00 € în contul x (banca F.) pe numele G. (*28 noiembrie 1975 în Murcia); 7.931,00 € în contul x (H.) în numele I. (*27 noiembrie 1970 în Murcia şi înregistrat la J. 64 din Murcia) şi 10.000,00 € în contul x (F.) în numele clientului A.

S-a arătat că mandatul de arestare este necesar având în vedere faptul că există indicii serioase de vinovăţie împotriva A. pentru fapte de fraudă IT şi furt de o sumă de 18.510,00 EUR şi că nu se cunoaşte în prezent locul unde se află persoana în cauză, A. pentru a fi interogat şi confruntat cu privire la concluziile investigaţiei.

Prin urmare, Înalta Curte constată că, din menţiunile cuprinse în mandatul de arestare, rezultă că acesta a fost emis pentru efectuarea urmăririi penale.

Astfel, în condiţiile existenţei cererii de executare a mandatului european de arestare emis la data 19 octombrie 2020 de Tribunalul de Primă Instanţă din Bruxelles, Regatul Belgiei, în dosarul de referinţă nr. x/2017, pe numele persoanei solicitate A. şi constatând că sunt îndeplinite şi condiţiile art. 97 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 302/2004, faţă de durata maximă care depăşeşte 3 ani închisoare pentru infracţiuni de falsificare de documente, falsificare informatică, utilizare de date computerizate false, accesul intenţionat şi ilegal la un sistem informatic sau orice parte a acestuia, fraudă, prevăzute de art. 193, art. 210 bis 1, 2, art. 550 bis, art. 496 din C. pen. belgian, care fac obiectul urmăririi penale efectuate de către autorităţile judiciare belgiene, fapte incriminate şi de legea penală română, nu este incident vreun motiv de refuz al executării mandatului european de arestare, dintre cele prevăzute în art. 99 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 302/2004, republicată, instanţa de control judiciar constată că este oportună şi necesară arestarea persoanei solicitate.

Astfel, în mod judicios, prima instanţă a dispus admiterea sesizării Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti, cu privire la executarea mandatului european de arestare emis faţă de persoană solicitată A. şi arestarea în vederea predării acesteia autorităţilor judiciare din Regatul Belgiei, pe o durată de 30 zile, începând cu data de 8 decembrie 2020 până la data de 6 ianuarie 2021, inclusiv.

Măsura arestării preventive în vederea predării este justificată şi de celeritatea acestei proceduri de executare a mandatului european de arestare, în scopul asigurării bunei desfăşurări a acesteia, prin împiedicarea sustragerii persoanei solicitate, în contextul în care s-a dispus predarea către autorităţile judiciare belgiene, când, odată cu încuviinţarea predării, organul judiciar român trebuie să emită, de îndată şi un mandat de arestare (conform alin. (13) al art. 104 din Legea nr. 302/2004, potrivit căruia: După întocmirea sentinţei prevăzute la art. 109 sau a încheierii prevăzute la alin. (2) ori (9), după caz, judecătorul emite de îndată un mandat de arestare. Dispoziţiile C. proc. pen. cu privire la conţinutul şi executarea mandatului de arestare se aplică în mod corespunzător).

Deopotrivă, se constată că nu sunt incidente în cauză nici dispoziţiile art. 114 şi art. 58 din Legea nr. 302/2004, privind amânarea predării.

În acord cu judecătorul fondului, Înalta Curte constată că nu există motive temeinic justificate care să impună înlocuirea arestării preventive în vederea predării cu măsura arestului la domiciliu, predarea presupune implicit privarea de libertate a persoanei solicitate, astfel că măsura arestării persoanei solicitate A. este singura măsură aptă a asigura finalizarea procedurii speciale reglementate de Legea nr. 302/2004.

Pentru considerentele expuse, Înalta Curte, în conformitate cu dispoziţiile art. 4251 alin. (7) pct. 1 lit. b) din C. proc. pen., va respinge, ca nefondată, contestaţia formulată de persoana solicitată A. împotriva Sentinţei penale nr. 242/F din data de 8 decembrie 2020 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală.

În temeiul art. 275 alin. (2) C. proc. pen., va obliga contestatorul persoană solicitată la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

În temeiul art. 275 alin. (6) C. proc. pen., onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru contestatorul persoană solicitată, în sumă de 1.012 RON, va rămâne în sarcina statului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondată, contestaţia formulată de persoana solicitată A. împotriva Sentinţei penale nr. 242/F din data de 8 decembrie 2020 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală.

Obligă contestatorul persoană solicitată la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru contestatorul persoană solicitată, în sumă de 1012 RON, rămâne în sarcina statului.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 16 decembrie 2020.

Procesat de GGC - LM