Cassation appeal dismissed for lack of material jurisdiction error in aggravated embezzlement case

Deliberând asupra cauzei de faţă, în baza actelor şi lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin Sentinţa penală nr. 143 din 03.02.2020 pronunţată de Judecătoria Ploieşti, în baza art. 2151 alin. (1) C. pen. din 1969 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. din 1969 şi art. 5 C. pen. raportat la art. 396 alin. (10) C. proc. pen., inculpata A. a fost condamnată la pedeapsa de 2 ani şi 6 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de delapidare în formă continuată (15 acte materiale în perioada 20.07.2012 - 06.09.2012).

În temeiul art. 71 C. pen. din 1969, inculpatei i-au fost interzise drepturile prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen. din 1969.

S-a constatat că infracţiunea dedusă judecăţii este concurentă cu infracţiunile pentru care inculpata a fost condamnată: la pedeapsa de 1 an închisoare cu suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei prin Sentinţa penală nr. 816 din 02.09.2014 pronunţată de Tribunalul Prahova, definitivă prin Decizia penală nr. 101 din 29.01.2015 a Curţii de Apel Ploieşti, la pedeapsa rezultantă de 2 ani închisoare cu suspendarea condiţionată a executării pedepsei prin Sentinţa penală nr. 3.386 din 21.11.2014 pronunţată de Judecătoria Ploieşti, definitivă prin Decizia penală nr. 263 din 12.03.2015 a Curţii de Apel Ploieşti şi la pedeapsa rezultantă de 2 ani închisoare cu suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei prin Sentinţa penală nr. 190 din 20.04.2017 pronunţată de Tribunalul Prahova, definitivă prin neapelare la data de 16.05.2017.

A fost descontopită pedeapsa rezultantă de 2 ani închisoare cu suspendarea condiţionată a executării pedepsei pe durata unui termen de încercare de 4 ani stabilit în condiţiile art. 82 C. pen. din 1969, aplicată inculpatei prin Sentinţa penală nr. 3.386 din 21.11.2014 pronunţată de Judecătoria Ploieşti, definitivă prin Decizia penală nr. 263 din 12.03.2015 a Curţii de Apel Ploieşti în pedepsele componente care au fost repuse în individualitatea lor, astfel:

- pedeapsa de 2 ani închisoare aplicată în baza art. 396 alin. (2) C. pen. raportat la art. 26 coroborat cu art. 215 alin. (1), (2), (3) C. pen. 1969, cu aplicarea art. 41 alin. 2 C. pen. 1969 şi a art. 74 alin. (1), lit. c) C. pen. 1969 şi a art. 5 C. pen. (3 acte materiale din perioada 02 - 09.10.2012)

- pedeapsa de 2 luni închisoare aplicată în baza art. 396 alin. (2) C. pen. raportat la art. 288 C. pen. 1969, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. 1969 a art. 74 alin. (1), lit. c) C. pen. 1969 şi a art. 5 C. pen. (faptă din 03.10.2012)

- pedeapsa de 2 luni închisoare aplicată în baza art. 396 alin. (2) C. pen. raportat la art. 290 alin. (1) C. pen. 1969, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. 1969 a art. 74 alin. (1), lit. c) C. pen. 1969 şi a art. 5 C. pen. (6 acte materiale din luna octombrie 2012)

A fost descontopită pedeapsa rezultantă de 2 ani închisoare cu suspendarea executării pedepsei sub supraveghere, pe o durată de 6 ani, termen de încercare stabilit conform disp. art. 862 C. pen. din 1969, aplicată inculpatei prin Sentinţa penală nr. 190 din 20.04.2017 pronunţată de Tribunalul Prahova, definitivă prin neapelare la data de 16.05.2017 în pedepsele componente care au fost repuse în individualitatea lor, astfel:

- pedeapsa de 1 an închisoare pentru comiterea infracţiunii de fals în înscrisuri sub semnătură privată în formă continuată, faptă din perioada 2008 - 2011;

- pedeapsa de 1 an închisoare pentru comiterea instigării la infracţiunea de acces ilegal la un sistem informatic în formă continuată, faptă din perioada 2008 - 2011;

- pedeapsa de 2 ani închisoare pentru comiterea instigării la infracţiunea de fals informatic în formă continuată, faptă din perioada 2008 - 2011;

- pedeapsa de 2 ani închisoare pentru comiterea infracţiunii de fals informatic în formă continuată, faptă din perioada 2007 - 2010;

- pedeapsa de 1 an închisoare pentru comiterea infracţiunii de fals în înscrisuri sub semnătură privată în formă continuată, faptă din perioada 2007 - 2010;

- pedeapsa de 1 an închisoare pentru comiterea infracţiunii de fals în înscrisuri sub semnătură privată în formă continuată, faptă din datele de 20.08.2012 şi 23.08.2012;

- pedeapsa de 1 an închisoare aplicată inculpatei prin Sentinţa penală nr. 816 din 02.09.2014 pronunţată de Tribunalul Prahova, definitivă prin Decizia penală nr. 101 din 29.01.2015 pronunţată de Curtea de Apel Ploieşti.

S-a menţinut dispoziţia de anulare a suspendării executării sub supraveghere a pedepsei de 1 an închisoare aplicată inculpatei prin Sentinţa penală nr. 816 din 02.09.2014 pronunţată de Tribunalul Prahova, definitivă prin Decizia penală nr. 101 din 29.01.2015 pronunţată de Curtea de Apel Ploieşti, astfel cum s-a dispus prin Sentinţa penală nr. 190 din 20.04.2017 pronunţată de Tribunalul Prahova, definitivă prin neapelare la data de 16.05.2017.

În temeiul art. 85 alin. (1) C. pen. din 1969 cu aplicarea art. 15 alin. (2) din Legea nr. 187/2012, s-a anulat suspendarea condiţionată a executării pedepsei rezultante de 2 ani închisoare aplicată inculpatei prin Sentinţa penală nr. 3.386 din 21.11.2014 pronunţată de Judecătoria Ploieşti, definitivă prin Decizia penală nr. 263 din 12.03.2015 a Curţii de Apel Ploieşti.

În temeiul art. 865 alin. (1) raportat la art. 85 alin. (1) C. pen. din 1969 cu aplicarea art. 16 alin. (1) din Legea nr. 187/2012, s-a anulat suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei rezultante de 2 ani închisoare aplicată inculpatei prin Sentinţa penală nr. 190 din 20.04.2017 pronunţată de Tribunalul Prahova, definitivă prin neapelare la data de 16.05.2017.

Conform art. 33 lit. a) C. pen. din 1969 şi art. 34 alin. (1) lit. b) C. pen. din 1969 cu referire la art. 36 C. pen. din 1969 şi art. 5 C. pen. s-a contopit pedeapsa de 2 ani şi 6 luni închisoare aplicată pentru infracţiunea dedusă judecăţii cu pedepsele aplicate prin Sentinţa penală nr. 816 din 02.09.2014 pronunţată de Tribunalul Prahova, definitivă prin Decizia penală nr. 101 din 29.01.2015 pronunţată de Curtea de Apel Ploieşti, prin Sentinţa penală nr. 3.386 din 21.11.2014 pronunţată de Judecătoria Ploieşti, definitivă prin Decizia penală nr. 263 din 12.03.2015 a Curţii de Apel Ploieşti şi prin Sentinţa penală nr. 190 din 20.04.2017 pronunţată de Tribunalul Prahova, definitivă prin neapelare la data de 16.05.2017, astfel cum au fost repuse în individualitatea lor anterior, urmând ca inculpata să execute pedeapsa cea mai grea de 2 ani şi 6 luni închisoare la care a adăugat un spor de 6 luni închisoare (urmare a pluralităţii de infracţiuni), în final inculpata A. executând pedeapsa rezultantă de 3 ani închisoare.

S-a dispus executarea pedepsei în regim de detenţie.

În temeiul art. 71 C. pen. din 1969, s-a interzis inculpatei drepturile prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza II şi lit. b) C. pen. din 1969.

S-au menţinut celelalte dispoziţii ale Sentinţa penală nr. 816 din 02.09.2014 pronunţată de Tribunalul Prahova, definitivă prin Decizia penală nr. 101 din 29.01.2015 pronunţată de Curtea de Apel Ploieşti, ale Sentinţa penală nr. 3.386 din 21.11.2014 pronunţată de Judecătoria Ploieşti, definitivă prin Decizia penală nr. 263 din 12.03.2015 a Curţii de Apel Ploieşti şi ale Sentinţa penală nr. 190 din 20.04.2017 pronunţată de Tribunalul Prahova, definitivă prin neapelare la data de 16.05.2017.

În temeiul art. 25 C. proc. pen.. raportat la art. 397 C. proc. pen.. cu aplicarea art. 998 - 999 C. civ. Anterior, a fost admisă acţiunea civilă formulată de partea civilă B., astfel cum a fost precizată şi inculpata A. a fost obligată la plata sumei de 38.000 de RON cu titlu de despăgubiri civile.

În temeiul art. 274 alin. (1) C. proc. pen.., inculpata A. a fost obligată la plata sumei de 3.000 RON cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat.

Prin Decizia penală nr. 959 din 26 octombrie 2020 a Curţii de Apel Ploieşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, în temeiul art. 421 pct. 2 lit. a) C. proc. pen., s-a admis apelul formulat de inculpata A. împotriva Sentinţei penale nr. 143 din 03.02.2020 pronunţată de Judecătoria Ploieşti, desfiinţată, în parte, sentinţa penală apelată privind latura civilă a cauzei şi, în rejudecare a constatat că inculpata A. a achitat integral prejudiciul cauzat părţii civile B. şi a înlăturat dispoziţia instanţei de fond privind obligarea inculpatei A. la plata sumei de 38.000 RON către partea civilă B.

S-au menţinut celelalte dispoziţii ale sentinţei penale atacate, care nu contravin prezentei decizii.

Cheltuielile judiciare au rămas în sarcina statului.

Studiind actele dosarului, Curtea a reţinut că inculpata A. a fost trimisă în judecată prin rechizitoriul nr. x/2018 emis la data de 25.03.2019 de Parchetul de pe lângă Tribunalul Prahova pentru săvârşirea, în formă continuată - 15 acte materiale, a infracţiunii de delapidare - prev. de art. 2151 alin. (1) vechiul C. pen. cu aplic. art. 41 alin. (2) vechiul C. pen.. Totodată, instanţa de control judiciar a constatat că infracţiunea pentru care inculpata A. a fost trimisă în judecată este concurentă cu infracţiunile pentru care inculpata a fost condamnată prin Sentinţa penală nr. 816 din 02.09.2014 pronunţată de Tribunalul Prahova, Sentinţa penală nr. 3.386 din 21.11.2014 pronunţată de Judecătoria Ploieşti şi Sentinţa penală nr. 190 din 20.04.2017 pronunţată de Tribunalul Prahova.

Hotărârea pronunţată de instanţa de apel a fost comunicată Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploieşti la data de 8 decembrie 2020; părţii civile B., la data de 2 decembrie 2020. În ceea ce o priveşte pe inculpata A., din actele dosarului nu rezultă data la care aceasta a intrat efectiv în posesia deciziei motivate a instanţei de apel, întrucât pe dovada de comunicare a actelor de procedură sunt bifate căsuţele potrivit cărora agentul s-a aflat în imposibilitatea comunicării actelor de procedură (decizia instanţei de apel) şi destinatarul nu mai locuieşte la adresă. Verificând baza de date ANP a rezultat că aceasta a fost încarcerată la data de 27 octombrie 2020, situaţie în care, în lipsa altor date care să dovedească contrariul, se apreciază că aceasta este data la care inculpata a intrat efectiv în posesia deciziei instanţei de apel şi de la care începe să curgă termenul de 30 de zile pentru declararea căii extraordinare de atac.

Termenul de declarare a recursului în casaţie s-a împlinit pentru procuror la data de 11 ianuarie 2021, iar la data de 4 ianuarie 2021 pentru partea civilă. Pentru inculpată termenul s-a împlinit la 27 noiembrie 2020.

Împotriva hotărârii pronunţată de instanţa de apel a declarat recurs în casaţie inculpate A., la data de 27 noiembrie 2020.

Cererea de recurs în casaţie a fost comunicată procurorului la data 8 decembrie 2020, iar la data de 11 decembrie 2020, părţii civile B..

Cauza a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie la data de 28 decembrie 2020. Prin referatul din data de 28 decembrie 2020, judecătorul de serviciu a dispus întocmirea raportului de către magistratul asistent, în vederea discutării admisibilităţii cererii, în procedura prevăzută de art. 440 din C. proc. pen., la data de 26 ianuarie 2021.

Prin încheierea din data de 26 ianuarie 2021, Înalta Curte a admis cererea de recurs în casaţie formulată de inculpata A. împotriva Deciziei penale nr. 959 din data de 26 octombrie 2020 pronunţată de Curtea de Apel Ploieşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, în Dosarul nr. x/2019.

A respins cererea de suspendare a executării hotărârii atacate.

A trimis cauza completului C7, în vederea judecării recursului în casaţie.

A fixat termen la data de 23 februarie 2021 pentru când se citează recurenta inculpată şi partea civilă, cu asigurarea apărării.

Analizând cererea de recurs în casaţie sub aspectul îndeplinirii condiţiilor de admisibilitate, Înalta Curte a constatat că aceasta este formulată în termenul prevăzut de art. 435 din C. proc. pen., iar decizia recurată nu face parte din categoria celor care nu pot fi atacate cu recurs în casaţie, conform dispoziţiilor art. 434 alin. (2) din C. proc. pen.

De asemenea, cererea de recurs în casaţie îndeplineşte cerinţele de formă prevăzute la art. 437 alin. (1) lit. a), b) şi d) din C. proc. pen., în cuprinsul acesteia fiind menţionate numele şi prenumele părţii care exercită recursul în casaţie (A., hotărârea care se atacă (Decizia penală nr. 959 din 26 octombrie 2020 a Curţii de Apel Ploieşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie) şi semnătura avocatului care îi reprezintă interesele.

Referitor la condiţia prevăzută de art. 437 alin. (1) lit. c) din C. proc. pen., s-a indicat temeiul de drept pe care se întemeiază calea de atac, respectiv art. 438 alin. (1) pct. 1 din C. proc. pen.

În cuprinsul motivelor de recurs în casaţie, s-a arătat că prin rezoluţia nr. x/P/2010 din data de 02.12.2011, Parchetul de pe lângă Judecătoria Ploieşti a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Parchetului de pe lângă Tribunalul Prahova, fiind constatat un caz de conexitate, respectiv cel prevăzut de art. 34 alin. (1) lit. d) C. pen. din 1969.

Prin ordonanţa nr. 356/P/2011 din data de 29.09.2014, Parchetul de pe lângă Tribunalul Prahova a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea DIICOT - Serviciul Teritorial Ploieşti.

Prin ordonanţa nr. 290/D/P/2014 din data de 23.06.2016 DIICOT - Serviciul Teritorial Ploieşti s-a dispus punerea în mişcare a acţiunii penale faţă de recurenta condamnată inclusiv pentru anumite infracţiuni pentru care a fost trimisă în judecată prin rechizitoriul nr. x întocmit la data de 24.06.2016 de DIICOT - Serviciul Teritorial Ploieşti (Dosar nr. x/2016 al Tribunalului Prahova) şi pentru infracţiunile pentru care a fost condamnată în prezenta cauză. Prin ordonanţa nr. 303/D/P/2016 DIICOT - Serviciul Teritorial Ploieşti a dispus declinarea competenţei de soluţionare a cauzei în favoarea Parchetului de pe lângă Tribunalul Prahova, unde a fost înregistrat sub nr. x/2016.

Prin ordonanţa nr. 727/P/2016 a Parchetului de pe lângă Tribunalul Prahova s-a dispus disjungerea cauzei cu privire la faptele săvârşite în dauna persoanei vătămate SC C. SRL, respectiv infracţiunile pentru care a fost condamnată în cauza de faţă, fiind format Dosarul nr. x/2018 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Prahova.

În opinia recurentei, din situaţia anterior prezentată rezultă ca instanţa competentă competenţa este tribunalul, întrucât, pe de o parte procurorul din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Prahova care a efectuat urmărirea penală şi-a verificat competenţa şi a constatat că este competent, iar pe de altă parte, competent să conducă şi să supravegheze urmărirea penală este procurorul de la parchetul corespunzător instanţei care potrivit legii judecă, în primă instanţă, cauza. Cum întreaga urmărire penală a fost efectuată de către DIICOT - Serviciul Teritorial Ploieşti, acţiunea penală fiind pusă în mişcare tot de către DIICOT - Serviciul Teritorial Ploieşti, în opinia recurentei, competenta materială trebuia să aparţină Tribunalului şi nu Judecătoriei, în raport de prevederile art. 36 alin. (1) lit. c) C. proc. pen.

De asemenea, recurenta a precizat că instanţa de apel nu a constatat motivul de nelegalitate a sentinţei primei instanţe cu privire la nerespectarea dispoziţiilor art. 377 alin. (2) C. proc. pen. prin care instanţa era obligată să acorde un termen în vederea depunerii de înscrisuri, înscrisuri care să fie prezentate părţilor şi care să fie avute în vedere cu ocazia deliberării, aspect care evident a influenţat şi latura penală. Un alt motiv de nelegalitate constă în faptul că nu a dispus desfiinţarea înscrisurilor, respectiv instrumentele de plată, biletele la ordin indicate în actul de sesizare.

În conformitate cu dispoziţiile art. 448 alin. (1) pct. 2 lit. b) din C. proc. pen., recurenta a solicitat admiterea recursului în casaţie, casarea deciziei penale atacate precum şi hotărârea primei instanţe şi rejudecarea cauzei de către instanţa competentă material, respectiv Tribunalul Prahova. Totodată, a solicitat suspendarea executării deciziei de condamnare cu respectarea măsurilor prevăzute de art. 215 alin. (1), (2) C. proc. pen.

Înalta Curte a reţinut că, potrivit cazului de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 1 din C. proc. pen., hotărârile sun supuse casării când în cursul judecăţii nu au fost respectate dispoziţiile privind competenţa după materie sau după calitatea persoanei, atunci când judecata a fost efectuată de o instanţă inferioară celei legal competente. A fost avută în vedere încălcarea normelor privind competenţa materială şi personală a instanţelor de judecată (nu şi competenţa teritorială), când judecata a fost efectuată de o instanţă inferioară celei legal competente, întrucât încălcarea acestor dispoziţii atrage incidenţa sancţiunii nulităţii absolute.

Prin urmare, în raport de considerentele expuse, având în vedere critica formulată de inculpata A., în sensul că, în mod greşit, a fost judecată cauza în fond de Judecătoria Ploieşti, întrucât competenţa materială revenea instanţei superioare (Tribunalului Prahova), Înalta Curte a constatat că numai acest motiv din cele invocate în cererea de recurs în casaţie se circumscrie, formal, cazului de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 1 din C. proc. pen.

Criticile privind nerespectarea de către instanţă a dispoziţiilor art. 377 alin. (2) C. proc. pen., precum şi faptul că aceasta nu a dispus desfiinţarea înscrisurilor, respectiv instrumentele de plată, biletele la ordin indicate în actul de sesizare, nu pot fi examinate prin prisma cazului de casare invocat.

În ceea ce priveşte cererea de suspendare a executării hotărârii de condamnare, se constată că dispoziţiile art. 441 C. proc. pen. prevăd posibilitatea instanţei care admite în principiu cererea de recurs în casaţie sau completului care judecă recursul în casaţie să suspende executarea hotărârii. Potrivit textului de lege anterior menţionat, se poate suspenda executarea hotărârii, oportunitatea luării acestei măsuri fiind lăsată la aprecierea instanţei. Or, din actele şi lucrările dosarului nu rezultă că această măsură ar fi oportună în acest stadiu procesual, când se analizează doar îndeplinirea formală a condiţiilor prevăzute de art. 434 - 438 C. proc. pen.

Cu ocazia dezbaterilor, la data de 23 februarie 2021, apărătorul ales al recurentei inculpate A. a susţinut că în cursul judecăţii, nu a fost respectată competenţa după materie, cauza fiind soluţionată de o instanţă inferioară celei competente, respectiv de judecătorie, în locul tribunalului. Apărarea a arătat că, începând cu anul 2011, prin ordonanţa Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism - Serviciul Teritorial Ploieşti din data de 23.06.2016, a fost pusă în mişcare acţiunea penală pentru infracţiunile pentru care a fost condamnată recurenta, astfel că, în cauză, competenţa trebuia să aparţină tribunalului şi nicidecum judecătoriei, motiv pentru care, în raport de această situaţie, a solicitat, casarea deciziei şi a sentinţei penale pronunţate de Curtea de Apel Ploieşti şi de Judecătoria Ploieşti şi rejudecarea de către instanţa competentă, respectiv Tribunalul Prahova.

Analizând recursul în casaţie potrivit art. 442 alin. (1) şi (2) din C. proc. pen., în limitele stabilite prin încheierea din data de 26 ianuarie 2021, Înalta Curte apreciază că este nefondat, pentru următoarele considerente:

Recursul în casaţie este o cale extraordinară de atac, reprezentând un ultim nivel de jurisdicţie, în care părţile pot solicita reformarea unei hotărâri definitive, însă doar în limita cazurile de casare prevăzute expres şi limitativ de legiuitor la art. 438 din C. proc. pen.. În această cale de extraordinară de atac nu se rejudecă litigiul, respectiv fondul cauzei, ci se fac doar aprecieri asupra hotărârii date şi dacă ea corespunde sau nu legii. Recursul în casaţie reprezintă, astfel, un mijloc de reparare a ilegalităţilor şi nu are ca obiect rezolvarea unei acţiuni penale, ci desfiinţarea sentinţelor şi deciziilor care sunt contrare legii.

Înalta Curte constată că recurenta A. a invocat cazul de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 1 din C. proc. pen. Atât cu ocazia dezbaterilor, cât şi în conţinutul motivelor scrise de recurs în casaţie, recurenta a susţinut că, în mod greşit, a fost judecată cauza în fond de Judecătoria Ploieşti, întrucât competenţa materială revenea instanţei superioare (Tribunalului Prahova).

Făcând un istoric al cauzei, din actele şi lucrările dosarului se reţine că, prin rezoluţia din data de 07.03.2011 a organelor de cercetare ale poliţiei Judiciare din cadrul IPJ Prahova - Poliţia Comunală Păuleşti, confirmată la aceiaşi dată de către procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Ploieşti, s-a dispus începerea urmăririi penale în dosarul penal nr. x/2010 privind pe A. ş.a.

Prin rezoluţia nr. 2417/P/2011 din data de 15.04.2011 a Parchetului de pe lângă Judecătoria Ploieşti s-a dispus declinarea competenţei de soluţionare a cauzei, privind plângerea formulată de către reprezentanţii D., împotriva numitei A., în favoarea Parchetului de pe lângă Tribunalul Prahova, motivându-se că la această unitate de parchet se instrumentează dosarul penal nr. x/2011, în care se efectuează cercetări faţă de sus-numita pentru aceleaşi fapte.

Prin rezoluţia nr. 12374/P/2010 din data de 02.12.2011, a Parchetului de pe lângă Judecătoria Ploieşti s-a dispus declinarea competenţei de soluţionare a cauzei, privind pe E. şi A., foste angajate ale SC F. SRL, în favoarea Parchetului de pe lângă Tribunalul Prahova, în vederea unei mai bune înfăptuiri a actului de justiţie prin tragerea la răspundere penală a tuturor persoanelor vinovate în contextul întregii lor activităţi infracţionale, motivându-se că la această unitate de parchet se instrumentează dosarul penal nr. x/2011, în care se efectuează cercetări faţă de sus-numitele cu privire la săvârşirea unor infracţiuni de aceeaşi natură şi se constată cazul de conexitate prev. de art. 34 alin. (1), lit. d) din C. pen. de la 1969.

Prin rezoluţia motivată din data de 19.11.2012 a organelor de cercetare ale poliţiei judiciare din cadrul IPJ Prahova - Serviciul de Investigare a Fraudelor s-a dispus conexarea dosarelor penale nr. x/2011

Prin rezoluţia din data de 19.11.2012 a organelor de cercetare ale poliţiei judiciare din cadrul IPJ Prahova - Serviciul de Investigare a Fraudelor, confirmată la data de 20.11.2012 de către procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Prahova, s-a dispus începerea urmăririi penale în dosarul penal nr. x/2011, sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de fals în înscrisuri sub semnătură privată, prev. de art. 290 alin. (1) C. pen. de la 1969 şi înşelăciune, prev de art. 215 alin. (1), (3) şi 5 din C. pen. de la 1969, faţă de A., fostă A.

Prin rezoluţia din data de 25.02.2013 a organelor de cercetare ale poliţiei judiciare din cadrul IPJ Prahova - Serviciul de Investigare a Fraudelor, confirmată la data de 26.02.2013, de către procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Ploieşti, s-a dispus începerea urmăririi penale în dosarul penal nr. x/2012, sub aspectul săvârşirii de participaţie improprie la infracţiunea de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor şi intereselor publice, prev. de art. 31 din C. pen. de la 1969 raportat la art. 246 din C. pen. de la 1969, cu ref. la art. 248 din C, pen. de la 1969 şi fals în înscrisuri sub semnătură privată, prev. de art. 290 alin. . 1 C. pen. de la 1969, faţă de A., fostă A.

Prin ordonanţa nr. 14568/P/2012 din data de 16.07.2013 a Parchetului de pe lângă Judecătoria Ploieşti, s-a dispus declinarea competenţei de soluţionare a cauzei, privind pe A., în favoarea Parchetului de pe lângă Tribunalul Prahova (unde dosarul penal a fost înregistrat sub nr. x/2013), motivându-se că la această unitate de parchet instrumentează dosarul penal nr. x/2011, în care se efectuează cercetări faţă de sus-numita cu privire la săvârşirea unor fapte similare şi se constată cazul de conexitate prevăzut de art. 34 alin. (1), lit. d) din C. pen. de la 1968.

Prin rezoluţia motivată din data de 13.09.2013 a organelor de cercetare ale poliţiei judiciare din cadrul IPJ Prahova - Serviciul de Investigare a Fraudelor s-a dispus conexarea dosarului penal nr. x/2013 la dosarul penal nr. x/2011, ambele privind pe A.

Prin ordonanţa nr. 356/P/2011 din data de 29.09.2014 a Parchetului de pe lângă Tribunalul Prahova, s-a dispus declinarea competenţei de soluţionare a cauzei în favoarea DIICOT - Serviciul Teritorial Ploieşti.

Prin rechizitoriul nr. x/2014 întocmit la data de 24.06.2016, DIICOT- Serviciul Teritorial Ploieşti a dispus trimiterea în judecată a inculpatei A. pentru săvârşirea mai multor infracţiuni, precum şi disjungerea cauzei şi continuarea cercetărilor faţă de A. şi alţi suspecţi.

La data de 24.06.2016, în cadrul aceleiaşi unităţi de Parchet s-a înregistrat dosarul penal nr. x/2016, în care prin ordonanţa nr. 303/D/P/2016 din data de 05.12.2016, DIICOT - Serviciul Teritorial Ploieşti a dispus clasarea cauzei, disjungerea şi continuarea cercetărilor faţă de A. şi alţii. Totodată, s-a dispus declinarea competenţei de soluţionare a cauzei disjunse în favoarea Parchetului de pe lângă Tribunalul Prahova, pentru continuarea cercetărilor faţă de mai multe persoane, printre care şi faţă de inculpata A.

Astfel, s-a înregistrat dosarul penal nr. x/2016 la Parchetul de pe lângă Tribunalul Prahova.

Prin ordonanţa nr. 727/P/2016 din data de 23.05.2018 a Parchetului de pe lângă Tribunalul Prahova, având în vedere că urmărirea penală este completă cu privire la activitatea infracţională a inculpatei A. şi a suspectei G., activitate prin care a fost prejudiciată persoana vătămată SC C. SRL, pentru desfăşurarea cu celeritate a urmăririi penale, s-a dispus disjungerea cauzei cu privire la faptele săvârşite în dauna acestei persoanei vătămate, din perioada iulie - septembrie 2012.

Dosarul penal astfel format a fost înregistrat la Parchetul de pe lângă Tribunalul Prahova sub nr. x/2018.

Analizând motivele invocate în susţinerea cazului de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 1 din C. proc. pen., referitor la nerespectarea normelor de competenţă materială şi judecarea cauzei de către o instanţă inferioară celei legal competente, Înalta Curte apreciază ca fiind neîntemeiate criticile formulate.

Potrivit art. 438 alin. (1) pct. 1 din C. proc. pen., hotărârile sunt supuse casării în cazul în care "în cursul judecăţii nu au fost respectate dispoziţiile privind competenţa după materie sau după calitatea persoanei, atunci când judecata a fost efectuată de o instanţă inferioară celei legal competente".

Pentru a fi incident acest caz de casare, invocat de recurenta A., judecata trebuia efectuată de o instanţă inferioară celei legal competente - după materie sau după calitatea persoanei -, iar nerespectarea acestor dispoziţii să se realizeze în cursul judecăţii, sub sancţiunea nulităţii absolute potrivit dispoziţiilor art. 281 alin. (1) lit. b) şi alin. (3) din C. proc. pen., nulitate care poate fi invocată în orice stare a procesului.

Prin urmare, o instanţă judecătorească nu poate judeca o cauză penală decât în limita competenţei sale prevăzute de lege. Competenţa judecării unei cauze este stabilită de legiuitor prin normele de procedură penală.

Jurisprudenţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie a statuat că acest caz de recurs în casaţie este incident atunci când judecata a fost făcută de o instanţă inferioară celei legal competente, după materie sau după calitatea persoanei, nerespectarea dispoziţiilor privind competenţa intervenind în cursul judecăţii (astfel cum s-a reţinut prin Decizia nr. 480/2020 din 15/12/2020, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală).

Potrivit art. 438 alin. (2) din C. proc. pen., cazurile prevăzute la alin. (1) pot constitui temei al casării hotărârii doar dacă nu au fost invocate pe calea apelului sau în cursul judecării apelului ori dacă, deşi au fost invocate, au fost respinse sau instanţa a omis să se pronunţe asupra lor.

Analizând decizia recurată, Înalta Curte constată că inculpata A. nu a invocat aceste critici şi cu ocazia judecăţii cauzei în apel, iar în cuprinsul hotărârii atacate instanţa nu s-a pronunţat asupra cestor aspecte.

Astfel, se constată că în cauza de faţă inculpata A. a fost trimisă în judecată prin rechizitoriul nr. x/2018 emis la data de 25.03.2019 de Parchetul de pe lângă Tribunalul Prahova pentru săvârşirea, în formă continuată - 15 acte materiale, a infracţiunii de delapidare prevăzută de art. 2151 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.

Inculpata A. a fost condamnată definitiv de către Curtea de Apel Ploieşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, pentru săvârşirea infracţiunii de delapidare în formă continuată prevăzută de art. 2151 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., constatându-se de către instanţa de control judiciar că infracţiunea pentru care a fost trimisă în judecată este concurentă cu infracţiunile pentru care inculpata a fost condamnată prin Sentinţa penală nr. 816 din 02.09.2014 pronunţată de Tribunalul Prahova, Sentinţa penală nr. 3.386 din 21.11.2014 pronunţată de Judecătoria Ploieşti şi Sentinţa penală nr. 190 din 20.04.2017 pronunţată de Tribunalul Prahova.

Aşadar, contrar susţinerilor recurentei în sensul că nu a fost respectată competenţa după materie, dosarul fiind soluţionat de o instanţă inferioară celei competente, respectiv de judecătorie, în locul tribunalului, din istoricul cauzei se constată că o parte a urmăririi penale a fost efectuată de Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism - Serviciul Teritorial Ploieşti, însă, ca urmare a soluţiilor pronunţate de această unitate de parchet şi subsecvent disjungerii cauzei, urmărirea penală a fost finalizată de Parchetul de pe lângă Tribunalul Prahova care a sesizat în mod corect judecătoria competentă (Judecătoria Ploieşti).

Prin urmare, dosarul penal în care a fost cercetată recurenta A. a fost judecat în conformitate cu dispoziţiile art. 35 C. proc. pen., în funcţie de competenţa după materie (ratione materiae) şi competenţa după calitatea persoanei (ratione personae), astfel încât, motivul de recurs în casaţie decurgând din art. 438 alin. (1) pct. 1 din C. proc. pen. nu este întemeiat în speţă.

Pentru aceste considerente, Înalta Curte, în temeiul art. 448 alin. (1) pct. 1 C. proc. pen., va respinge, ca nefondat, recursul în casaţie formulat de recurenta inculpată A. împotriva Deciziei penale nr. 959 din data de 26 octombrie 2020 pronunţată de Curtea de Apel Ploieşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, în Dosarul nr. x/2019.

În temeiul art. 275 alin. (2) C. proc. pen., va obliga recurenta inculpată la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

PENTRU ACEST MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul în casaţie formulat de recurenta inculpată A. împotriva Deciziei penale nr. 959 din data de 26 octombrie 2020 pronunţată de Curtea de Apel Ploieşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, în Dosarul nr. x/2019.

Obligă recurenta inculpată la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, azi, 23 februarie 2021.

GGC - ED