Detention extension upheld; surrender to Italy delayed by COVID-19 treated as force majeure.

Deliberând asupra contestaţiei declarate de persoana solicitată A. împotriva Încheierii penale nr. 284/PI din 04 noiembrie 2020, pronunţată de Curtea de Apel Timişoara, secţia penală, în Dosarul nr. x/2020, constată următoarele:

Prin Încheierea penală nr. 284/PI din 4 noiembrie 2020, pronunţată de Curtea de Apel Timişoara, secţia penală, în Dosarul nr. x/2020, în baza art. 104 alin. (9) şi (10), art. 113 din Legea nr. 302/2004, s-a admis cererea formulată de Centrul de Cooperare Poliţienească Internaţională - Biroul Naţional SIRENE şi s-a menţinut măsura arestării dispusă prin încheierea penală din data de 10 octombrie 2020 pronunţată de Curtea de Apel Timişoara, în Dosarul nr. x/2020 şi menţinută prin Sentinţa penală nr. 274/PI din 23 octombrie 2020 pronunţată de Curtea de Apel Timişoara în dosarul cu acelaşi număr, definitivă la data de 23 octombrie 2020, faţă de persoana solicitată A. pe o perioadă de 9 zile, începând cu data de 24 noiembrie 2020 până la data de 2 decembrie 2020 inclusiv. S-a respins cererea persoanei solicitate de înlocuire a arestului preventiv cu măsura controlului judiciar, iar în baza art. 16 alin. (1) din Legea nr. 302/2004 cheltuielile judiciare au rămas în sarcina statului.

Pentru a dispune astfel, s-a reţinut că prin cererea înregistrată pe rolul instanţei, la data de 3 noiembrie 2020, sub nr. Dosar x/2020, Centrul de Cooperare Poliţienească Internaţională - Biroul Naţional SIRENE, a solicitat, în temeiul art. 113 şi art. 104 alin. (11) din Legea nr. 302/2004, republicată, prelungirea măsurii arestului persoanei solicitate A., în vederea predării către autorităţile judiciare competente din Italia, arătând că prin mesajul primit de la Biroul SIRENE Italia în data de 30 octombrie 2020, autorităţile italiene au solicitat prelungirea termenului de predare până la data de 2 decembrie 2020, deoarece se intenţionează preluarea sus-numitului cu un zbor charter, având în vedere că nu sunt suficiente zboruri disponibile între România şi Italia, dar şi din cauza măsurilor impuse din cauza pandemiei. A fost anexat formularul M primit de la Biroul Sirene Italia prin care se solicită prelungirea măsurii arestului faţă de persoana solicitată.

Verificând actele aflate în dosarul cauzei, instanţa a constatat că sesizarea formulată în cauză este întemeiată pentru următoarele considerente:

Prin încheierea penală pronunţată de Curtea de Apel Timişoara la data de 10 octombrie 2020 în Dosar nr. x/2020, în baza art. 102 alin. (5) lit. a) din Legea nr. 302/2004 a fost admisă propunerea formulată de către Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timişoara şi s-a dispus arestarea provizorie a persoanei solicitate A. pe o durată de 15 zile, începând cu data de 10 octombrie 2020 până în data de 24 octombrie 2020, inclusiv, fiind emis Mandatul de arestare nr. x/ME din 10 octombrie 2020.

Prin Sentinţa penală nr. 274/PI/2020 din data de 23 octombrie 2020 pronunţată de Curtea de Apel Timişoara, definitivă la data de 23 octombrie 2020, în baza art. 109 alin. (1) raportat la art. 104 alin. (5) şi (6) din Legea nr. 302/2004, s-a admis sesizarea formulată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timişoara şi s-a dispus executarea celor cinci mandate europene de arestare emise în baza Ordinului de executare a pedepsei închisorii şi a ordonanţei de cumulare a pedepselor concurente nr. 371/2020 SIEP, precum şi a hotărârii penale pronunţate de Curtea de Apel din Torino la data de 23 noiembrie 2017 şi a sentinţelor penale pronunţate de Tribunalul din Torino la data de 20 ianuarie 2006, la date de 31 mai 2013, la data de 4 martie 2014 şi la data de 9 martie 2015, toate cele cinci mandate europene fiind emise la data de 16 septembrie 2020, de către Parchetul Procurorului General de pe lângă Curtea de Apel din Torino - Italia, referinţă dosar: nr. x/2020 SIEP - Dosar x/2020, pe numele persoanei solicitate A., precum şi predarea acestuia către autorităţile judiciare din Italia, constatându-se că persoana solicitată a consimţit la predarea sa autorităţilor judiciare din Italia şi nu a renunţat la beneficiul regulii specialităţii.

În baza art. 104 alin. (9) şi (10) din Legea nr. 302/2004 modificată, s-a menţinut starea de arest a persoanei solicitate A., dispusă prin Mandatul de arestare nr. x/ME din data de 10 octombrie 2020, pe o perioadă de 30 (treizeci) zile, începând cu data de 25 octombrie 2020 până la data de 23 noiembrie 2020 inclusiv, în vederea predării către autorităţile judiciare din Italia, iar în baza art. 113 din Legea nr. 302/2004 s-a constatat că persoana solicitată a fost reţinută pe o durată de 24 de ore, în vederea predării către Italia, la data de 9 octombrie 2020 şi arestat preventiv din data de 10 octombrie 2020.

Instanţa a constatat că ulterior momentului punerii în executare a mandatului european de arestare, urmează procedura de predare, persoana căutată impunându-se a fi predată în cel mai scurt timp.

În acest sens, s-a reţinut că art. 23 din Decizia-cadru nr. 2002/584/JAI prevede:

"(1) Persoana căutată este predată în cel mai scurt timp, la o dată convenită între autorităţile implicate. (2) Aceasta este predată în termen de cel mult 10 zile de la data deciziei finale privind executarea mandatului european de arestare. (3) În cazul în care predarea persoanei căutate în termenul prevăzut la alin. (2) este împiedicată de un caz de forţă majoră în oricare dintre statele membre, autoritatea judiciară de executare şi autoritatea judiciară emitentă iau imediat legătura una cu cealaltă şi convin asupra unei noi date a predării. În acest caz, predarea are loc în termen de 10 zile de la noua dată convenită. (4) În mod excepţional, predarea poate fi suspendată temporar din motive umanitare serioase, cum ar fi existenţa unor motive valabile pentru a crede că aceasta ar pune în mod evident în pericol viaţa sau sănătatea persoanei căutate. Executarea mandatului european de arestare are loc de îndată ce aceste motive au încetat să existe. Autoritatea judiciară de executare informează de îndată autoritatea judiciară emitentă despre acest aspect şi convine cu aceasta asupra unei noi date a predării. În acest caz, predarea are loc în termen de 10 zile de la noua dată astfel convenită. (5) La expirarea termenelor prevăzute la alin. (2) - (4), în cazul în care persoana se mai află în detenţie, ea este pusă în libertate."

Dispoziţiile au fost transpuse în legislaţia internă prin art. 113 din Legea nr. 3902/2004: (1) Predarea se realizează de Centrul de Cooperare Poliţienească Internaţională din cadrul Inspectoratului General al Poliţiei Române, cu sprijinul unităţii de poliţie pe raza căreia se află locul de detenţie, în termen de 10 zile de la rămânerea definitivă a hotărârii de predare. (2) Dacă din motive independente de voinţa autorităţilor române sau ale statului emitent, predarea nu se poate efectua în termenul stabilit de către Centrul de Cooperare Poliţienească Internaţională din cadrul Inspectoratului General al Poliţiei Române şi autoritatea competentă a statului emitent, aceasta va avea loc în termen de 10 zile de la noua dată convenită. (3) În cazul în care sunt depăşite termenele maxime pentru predare, fără ca persoana în cauză să fie primită de către statul emitent, se va proceda la punerea în libertate a persoanei urmărite, fără ca acest fapt să constituie un motiv de refuz al executării unui viitor mandat european de arestare, bazat pe aceleaşi fapte. (4) În toate cazurile, în momentul predării, autorităţile române comunică autorităţilor statului emitent care asigură preluarea persoanei predate durata arestului efectuat de către aceasta în executarea mandatului european de arestare, cu scopul de a fi dedusă din pedeapsa sau din măsura privativă de libertate care se va aplica."

În interpretare dispoziţiilor art. 23 din Decizia-cadru nr. 2002/584/JAI, CJUE s-a pronunţat în cauza c-640/15 în sensul posibilităţii de a se conveni asupra unei noi date a predării şi a menţinerii obligaţiei de a continua procedura de executare a mandatului european de arestare şi după expirarea termenelor prevăzute de acest articol, în situaţia în care nerespectarea lor s-a datorat unui caz de forţă majoră.

Curtea de Apel a reţinut ca relevante următoarele considerente ale hotărârii pronunţate de CJUE în cauza c-640/15:

"32 În acest cadru, articolul 23 din decizia-cadru vizează printre altele, la fel ca articolele 15 şi 17 din aceasta, să accelereze cooperarea judiciară prin impunerea unor termene de adoptare a deciziilor referitoare la mandatul european de arestare pe care statele membre sunt ţinute să le respecte (a se vedea în acest sens Hotărârea din 30 mai 2013, F, C-168/13 PPU, EU:C:2013:358, punctul 58, şi Hotărârea din 16 iulie 2015, Lanigan, C-237/15 PPU, EU:C:2015:474, punctele 29 şi 33). 33 Or, a considera că autoritatea judiciară de executare nu poate beneficia de un nou termen pentru predarea persoanei căutate în cazul în care, în practică, predarea sa, în termen de 10 zile de la prima nouă dată a predării convenită în temeiul articolului 23 alin. (3) din decizia-cadru, este împiedicată de un caz de forţă majoră ar echivala cu a supune această autoritate unei obligaţii imposibil de îndeplinit şi nu ar contribui în niciun fel la obiectivul privind accelerarea cooperării judiciare urmărit. 34 Pe de altă parte, articolul 23 alin. (3) din decizia-cadru trebuie interpretat ţinând seama şi de articolul 23 alin. (5) din aceasta. 35 Această din urmă dispoziţie prevede că, la expirarea termenelor prevăzute la articolul 23 alin. (2) - (4) din decizia-cadru, în cazul în care persoana căutată se mai află în detenţie, ea este pusă în libertate. 36 Rezultă că, dacă articolul 23 alin. (3) din decizia-cadru ar trebui să fie interpretat în sensul că regula prevăzută în prima sa teză nu este aplicabilă atunci când predarea persoanei căutate, în termen de 10 zile de la o primă nouă dată a predării convenită în temeiul acestei dispoziţii, este împiedicată de un caz de forţă majoră, această persoană ar trebui în mod obligatoriu, într-o astfel de situaţie, să fie pusă în libertate în cazul în care ea se mai află în detenţie, independent de împrejurările cauzei, întrucât termenul prevăzut la această dispoziţie a expirat. 37 Prin urmare, această interpretare ar fi de natură să limiteze în mod semnificativ eficienţa procedurilor prevăzute de decizia-cadru şi, în consecinţă, să împiedice realizarea deplină a obiectivului urmărit de aceasta, constând în facilitarea cooperării judiciare prin introducerea unui sistem mai eficient de predare a persoanelor condamnate sau bănuite că au încălcat legea penală. 38 În plus, interpretarea menţionată ar putea determina punerea în libertate a persoanei căutate în situaţii în care prelungirea duratei detenţiei acesteia din urmă nu îşi are originea într-o lipsă de diligenţă a autorităţii de executare şi în care durata totală a detenţiei respectivei persoane nu prezintă un caracter excesiv, având în vedere în special eventuala contribuţie a persoanei amintite la întârzierea procedurii, pedeapsa la care se expune aceeaşi persoană şi existenţa, dacă este cazul, a unui risc de fugă (a se vedea în acest sens Hotărârea din 16 iulie 2015, Lanigan, C-237/15 PPU, EU:C:2015:474, punctul 59). 39 În aceste condiţii, este necesar să se considere că articolul 23 alin. (3) din decizia-cadru trebuie interpretat în sensul că autorităţile implicate trebuie să convină asupra unei noi date a predării, în temeiul acestei dispoziţii, şi în cazul în care predarea persoanei căutate, în termenul de 10 zile de la o primă nouă dată a predării convenită în temeiul dispoziţiei menţionate, este împiedicată de un caz de forţă majoră. 40 Această concluzie nu este repusă în discuţie de obligaţia de interpretare a articolului 23 alin. (3) din decizia-cadru în conformitate cu articolul 6 din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene, care prevede că orice persoană are dreptul la libertate şi la siguranţă (a se vedea în acest sens Hotărârea din 16 iulie 2015, Lanigan, C-237/15 PPU, EU:C:2015:474, punctul 54). 41 Desigur, interpretarea articolului 23 alin. (3) din decizia-cadru care figurează la punctul 39 din prezenta hotărâre implică faptul că autoritatea judiciară de executare nu este ţinută în mod necesar să pună în libertate persoana căutată în cazul în care ea se mai află în detenţie, dacă predarea acestei persoane, în termen de 10 zile de la o primă nouă dată a predării convenită în temeiul acestei dispoziţii, este împiedicată de un caz de forţă majoră. 42 Cu toate acestea, astfel cum a arătat avocatul general la punctul 37 din concluzii, această interpretare nu impune menţinerea în detenţie a persoanei căutate, articolul 12 din decizia-cadru precizând că revine autorităţii judiciare de executare sarcina de a decide dacă persoana respectivă trebuie să rămână în detenţie, în conformitate cu dreptul statului membru de executare, şi că punerea provizorie în libertate este posibilă în orice moment, în conformitate cu dreptul menţionat, cu condiţia ca autoritatea competentă să ia orice măsură pe care o va considera necesară pentru a evita fuga persoanei amintite. 43 În acest context, în cazul în care autorităţile implicate convin asupra unei a doua noi date a predării în temeiul articolului 23 alin. (3) din decizia-cadru, autoritatea judiciară de executare nu va putea să decidă menţinerea în detenţie a persoanei căutate, în conformitate cu articolul 6 din Carta drepturilor fundamentale, decât dacă procedura de predare a fost efectuată într-un mod suficient de diligent şi, prin urmare, dacă durata detenţiei nu are un caracter excesiv.

Pentru a se asigura că este într-adevăr aşa, autoritatea judiciară de executare va trebui să efectueze un control concret al situaţiei în cauză, ţinând seama de toate elementele pertinente (a se vedea în acest sens Hotărârea din 16 iulie 2015, Lanigan, C-237/15 PPU, EU:C:2015:474, punctele 58 şi 59)."

S-a observat că CJUE face trimitere la Hotărârea din 16 iulie 2015, Lanigan, C-237/15 PPU, EU:C:2015:474, punctele 58 şi 59:

"58 În consecinţă, dat fiind că emiterea unui mandat european de arestare nu poate, prin ea însăşi, să justifice o detenţie a persoanei căutate pentru o durată totală care depăşeşte timpul necesar executării acestui mandat, autoritatea judiciară de executare nu va putea să decidă menţinerea persoanei în detenţie, în conformitate cu articolul 6 din Cartă, decât dacă procedura de executare a mandatului european de arestare a fost efectuată într-un mod suficient de diligent şi, prin urmare, dacă durata detenţiei nu are un caracter excesiv. 59 Pentru a se asigura că este într-adevăr aşa, autoritatea judiciară de executare va trebui să efectueze un control concret al situaţiei în cauză, ţinând seama de toate elementele pertinente în vederea evaluării justificării duratei procedurii, în special eventuala pasivitate a autorităţilor statelor membre în cauză şi, dacă este cazul, contribuţia persoanei căutate la această durată. Pedeapsa la care se expune această persoană sau pronunţată împotriva acesteia în ceea ce priveşte faptele care au justificat emiterea mandatului european de arestare al cărui obiect îl constituie persoana căutată, precum şi existenţa unui risc de fugă vor trebui de asemenea să fie luate în considerare."

Prin urmare, în situaţia intervenirii unui caz de forţă majoră care împiedică predarea persoanei urmărite şi stabilirii unei noi date pentru realizarea predării, autoritatea judiciară de executare are posibilitatea de a dispune menţinerea stării de arest după analiza concretă a necesităţii acesteia.

S-a reţinut cu privire la noţiunea de "forţă majoră", CJUE a precizat în cuprinsul Hotărârii C-640/15 elementele ce trebuie avute în vedere de autorităţi:

"53 Or, rezultă dintr-o jurisprudenţă constantă, stabilită în diferite domenii ale dreptului Uniunii, că noţiunea de forţă majoră trebuie să fie înţeleasă în sensul de împrejurări străine celui care le invocă, neobişnuite şi imprevizibile, ale căror consecinţe nu ar fi putut să fie evitate, în pofida diligenţei manifestate (a se vedea în acest sens Hotărârea din 18 decembrie 2007, Société Pipeline Méditerranée et Rhône, C-314/06, EU:C:2007:817, punctul 23, Hotărârea din 18 martie 2010, SGS Belgium şi alţii, C-218/09, EU:C:2010:152, punctul 44, şi Hotărârea din 18 iulie 2013, Eurofit, C-99/12, EU:C:2013:487, punctul 31). 54 Cu toate acestea, potrivit de asemenea unei jurisprudenţe constante, întrucât noţiunea de forţă majoră nu are un conţinut identic în diversele domenii de aplicare ale dreptului Uniunii, semnificaţia acesteia trebuie să fie determinată în funcţie de cadrul legal în care este destinată să îşi producă efectele (Hotărârea din 18 decembrie 2007, Société Pipeline Méditerranée et Rhône, C-314/06, EU:C:2007:817, punctul 25, Hotărârea din 18 martie 2010, SGS Belgium şi alţii, C-218/09, EU:C:2010:152, punctul 45, şi Hotărârea din 18 iulie 2013, Eurofit, C-99/12, EU:C:2013:487, punctul 32). 55 Prin urmare, în ceea ce priveşte noţiunea de forţă majoră, în sensul articolului 23 alin. (3) din decizia-cadru, trebuie să se ţină seama de economia şi de finalitatea deciziei-cadru în vederea interpretării şi a aplicării elementelor constitutive ale forţei majore, astfel cum rezultă ele din jurisprudenţa Curţii (a se vedea prin analogie Hotărârea din 18 decembrie 2007, Société Pipeline Méditerranée et Rhône, C-314/06, EU:C:2007:817, punctul 26)."

Legislaţia internă prevede posibilitatea menţinerii arestării în art. 104 alin. (9) şi 10 din Legea nr. 302/2004:

"(9) Instanţa verifică periodic, dar nu mai târziu de 30 de zile, dacă se impune menţinerea arestării în vederea predării. În acest sens, instanţa se pronunţă prin încheiere motivată, ţinând seama de termenele prevăzute la art. 112. (10) În toate cazurile, măsura arestării în vederea predării poate fi luată numai după ascultarea persoanei solicitate în prezenţa apărătorului. Durata iniţială a arestării nu poate depăşi 30 de zile, iar durata totală, până la predarea efectivă către statul membru emitent, nu poate depăşi în niciun caz 180 de zile."

Aplicând în cauză, principiile anterior expuse, Curtea de Apel Timişoara a constatat că predarea persoanei urmărite către autoritatea judiciară solicitantă a fost împiedicată de situaţia creată de declanşarea pandemiei de Covid 19, de restricţiile de circulaţie impuse de autorităţile celor două state în vederea protejării sănătăţii publice, ceea ce echivalează cu un caz de forţă majoră. Autoritatea judiciară solicitantă a comunicat o dată precisă în care se va realiza preluarea persoanei urmărite (02 decembrie 2020) şi detaliile privind derularea procedurii.

S-a reţinut că în cauză, nu se poate susţine că durata arestării ar fi una excesivă, aceasta fiind dispusă în data de 10 octombrie 2020.

În ce priveşte cererea persoanei solicitate privind luarea măsurii controlului judiciar, instanţa a constatat că dispoziţiile Legii nr. 302/2004 impun ca, în cazul în care s-a admis predarea către autorităţile judiciare solicitante, să se dispună numai arestarea în vederea predării, fiind exclus arestul la domiciliu ori controlul judiciar.

Prin urmare, obligaţia de a executa mandatul european de arestare şi de a dispune toate măsurile necesare pentru realizarea procedurii de predare, de a preveni riscul de fugă şi sustragerea al persoanei urmărite impun, menţinerea măsurii arestării până la data convenită pentru predarea acesteia, motiv pentru care, în baza art. 104 alin. (9) şi (10), art. 113 din Legea nr. 302/2004, a dispus menţinerea măsura arestului preventiv faţă de persoana solicitată pentru o perioadă de 9 zile, începând cu data de 24 noiembrie 2020 până la data de 2 decembrie 2020, inclusiv, şi s-a respins cererea persoanei solicitate de înlocuire a arestului preventiv cu măsura controlului judiciar.

Împotriva Încheierii nr. 284/PI din 4 noiembrie 2020 a Curţii de Apel Timişoara, secţia penală, pronunţată în Dosarul nr. x/2020, a formulat contestaţie persoana solicitată A., fără a indica motivele ce stau la baza promovării căii de atac. Contestaţia a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia penală sub nr. x/2020/a1.

Cu prilejul concluziilor formulate oral în faţa Înaltei Curţi, apărătorul contestatorului a solicitat admiterea căii de atac, desfiinţarea încheierii atacate, revocarea măsurii arestării în vederea predării către autorităţile judiciare din Italia şi punerea în libertate a persoanei solicitate, iar în subsidiar, înlocuirea măsurii arestului preventiv cu o măsură mai blândă, respectiv cea a arestului la domiciliu sau a controlului judiciar, arătând că acesta şi-a exprimat acordul de a fi extrădat, iar situaţia de forţă majoră ivită s-ar fi putut transpune şi în dispunerea unei alte măsuri preventive, precum arestul la domiciliu sau controlul judiciar, aspect care nu ar împiedica desfăşurarea procedurii, iar obligaţiile impuse de art. 221 din C. proc. pen. oferă suficiente garanţii că buna predare către autorităţile italiene nu va fi împiedicată.

Examinând contestaţia declarată de persoana solicitată A. împotriva Încheierii penale nr. 284/PI din 4 noiembrie 2020, pronunţată de Curtea de Apel Timişoara, secţia penală, în Dosarul nr. x/2020, Înalta Curte constată că aceasta nu este fondată, pentru următoarele considerente:

Din analiza actelor şi lucrărilor dosarului, rezultă că pe numele persoanei solicitate A., la data de 16 septembrie 2020, au fost emise cinci mandate europene de arestare, de către autorităţile judiciare din Italia, de către Parchetul Procurorului General de pe lângă Curtea de Apel din Torino - Italia, referinţă dosar: nr. x/2020 SIEP - Dosar x/2020

Prin Încheierea penală din 10 octombrie 2020 pronunţată de Curtea de Apel Timişoara, în baza art. 102 alin. (5) lit. a) din Legea nr. 302/2004, s-a dispus arestarea provizorie a persoanei solicitate A. pe o durată de 15 zile, începând cu data de 10 octombrie 2020 până în data de 24 octombrie 2020, inclusiv, fiind emis mandatul de arestare nr. x/ME din 10 octombrie 2020.

Ulterior, prin Sentinţa penală nr. 274/PI/2020 din data de 23 octombrie 2020 pronunţată de Curtea de Apel Timişoara, definitivă la data de 23 octombrie 2020, în baza art. 109 alin. (1) raportat la art. 104 alin. (5) şi (6) din Legea nr. 302/2004, s-a dispus executarea celor cinci mandate europene de arestare emise în baza Ordinului de executare a pedepsei închisorii şi a ordonanţei de cumulare a pedepselor concurente nr. 371/2020 SIEP, precum şi a hotărârii penale pronunţate de Curtea de Apel din Torino la data de 23 noiembrie 2017 şi a sentinţelor penale pronunţate de Tribunalul din Torino la data de 20 ianuarie 2006, la date de 31 mai 2013, la data de 4 martie 2014 şi la data de 9 martie 2015, toate cele cinci mandate europene fiind emise la data de 16 septembrie 2020, de către Parchetul Procurorului General de pe lângă Curtea de Apel din Torino - Italia, referinţă dosar: nr. x/2020 SIEP - Dosar x/2020, pe numele persoanei solicitate A., precum şi predarea acestuia către autorităţile judiciare din Italia, constatându-se că persoana solicitată a consimţit la predarea sa autorităţilor judiciare din Italia şi nu a renunţat la beneficiul regulii specialităţii. În baza art. 104 alin. (9) şi (10) din Legea nr. 302/2004 modificată, s-a menţinut starea de arest a persoanei solicitate A. dispusă prin Mandatul de arestare nr. x/ME din data de 10 octombrie 2020, pe o perioadă de 30 (treizeci) zile, începând cu data de 25 octombrie 2020 până la data de 23 noiembrie 2020 inclusiv, în vederea predării către autorităţile judiciare din Italia.

Prin Încheierea penală contestată nr. 284/PI din 4 noiembrie 2020, pronunţată de Curtea de Apel Timişoara, secţia penală, s-a menţinut măsura arestării pe o perioadă de 9 zile, începând cu data de 24 noiembrie 2020 până la data de 2 decembrie 2020 inclusiv.

Potrivit art. 104 alin. (9) din Legea nr. 302/2004, instanţa verifică periodic, dar nu mai târziu de 30 de zile, dacă se impune menţinerea arestării în vederea predării. În acest sens, instanţa se pronunţă prin încheiere motivată, ţinând seama de termenele prevăzute la art. 112 din aceeaşi lege.

Se reţine că în prezenta cauză, predarea persoanei solicitate A. nu s-a putut realiza din motive obiective, având în vedere starea de urgenţă decretată atât în Italia, cât şi în România, în contextul evoluţiei epidemice de COVID 19, zborurile dintre cele două state fiind suspendate, fiind incidente dispoziţiile art. 113 alin. (2) din Legea nr. 302/2004, conform cărora, în situaţia în care, din motive independente de voinţa autorităţilor române sau ale statului emitent, predarea persoanei solicitate nu se poate efectua, aceasta poate avea loc la o nouă dată, ce urmează a fi convenită între cele două autorităţi.

Prin raportare la dispoziţiile legale anterior menţionate şi faţă de împrejurarea că predarea persoanei solicitate A. nu a putut fi realizată în intervalul de timp pentru care s-a dispus măsura arestării acesteia, instanţa de fond în mod corect a dispus menţinerea măsurii arestării, pe o perioadă de 9 zile, în vederea predării.

În acest sens, este de remarcat şi împrejurarea că, potrivit art. 113 alin. (3) din Legea nr. 302/2004, în cazul în care sunt depăşite termenele maxime pentru predare, fără ca persoana în cauză să fie primită de către statul emitent, se va proceda la punerea în libertate a persoanei urmărite, fără ca acest fapt să constituie un motiv de refuz al executării unui viitor mandat european de arestare, bazat pe aceleaşi fapte, or, în cauză, acest termen maxim nu a fost depăşit, măsura arestării fiind dispusă la data de 10 octombrie 2020.

Pe de altă parte, şi dreptul Uniunii Europene statuează posibilitatea stabilirii unei noi date de predare între statele implicate în procedura executării mandatului european de arestare, atunci când predarea la data convenită nu s-a realizat, situaţia fiind reglementată de prevederile art. 23 din Decizia-cadru nr. 2002/584/JAI/13.06.2002 a Consiliului Uniunii Europene.

Totodată, se reţine că în acelaşi sens este şi jurisprudenţa Curţii de Justiţie a Uniunii Europene, elocventă fiind Hotărârea pronunţată în cauza C-640/15, Tomas Vilkas împotriva Lituaniei.

Prin urmare, solicitarea contestatorului privind revocarea măsurii arestării în vederea predării către autorităţile judiciare din Italia, cu consecinţa punerii sale în libertate, nu este întemeiată. De asemenea, nici solicitarea apărării privind înlocuirea măsurii arestului preventiv, în ceea ce îl priveşte pe contestator, cu o măsură preventivă mai puţin severă, nu poate fi primită de Înalta Curte, în raport cu dispoziţiile legale ce reglementează această procedură specială. Astfel, dispoziţiile art. 104 alin. (11) din Legea nr. 302/2004 prevăd că, în situaţia în care, ulterior, instanţa dispune executarea mandatului european de arestare, prin hotărârea de predare, se dispune şi arestarea persoanei solicitate în vederea predării către autoritatea judiciară emitentă, textul de lege neacordând instanţei posibilitatea de a aprecia cu privire la aplicarea unei alte măsuri preventive, prevăzute de C. proc. pen.

Pentru considerentele expuse, în conformitate cu dispoziţiile art. 4251 alin. (7) pct. 1 lit. b) C. proc. pen., Înalta Curte va respinge, ca nefondată, contestaţia formulată de persoana solicitată A. împotriva Încheierii penale nr. 284/PI din 4 noiembrie 2020, pronunţată de Curtea de Apel Timişoara, secţia penală, în Dosarul nr. x/2020.

În temeiul art. 275 alin. (2) C. proc. pen., contestatorul persoană solicitată va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat, conform dispozitivului.

În temeiul art. 275 alin. (6) C. proc. pen., onorariul parţial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru contestatorul persoană solicitată, în sumă de 80 RON, va rămâne în sarcina statului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondată, contestaţia declarată de persoana solicitată A. împotriva Încheierii penale nr. 284/PI din 4 noiembrie 2020, pronunţată de Curtea de Apel Timişoara, secţia penală, în Dosarul nr. x/2020.

Obligă contestatorul - persoană solicitată la plata sumei de 300 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Onorariul parţial al apărătorului desemnat din oficiu pentru contestatorul - persoană solicitată, în sumă de 80 RON, rămâne în sarcina statului şi se avansează din fondurile Ministerului Justiţiei.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 17 noiembrie 2020.

Procesat de GGC - LM