Driving under influence: Cassation scope limits review to legal errors, barring re-evaluation of factual evidence and timing of substance ingestion

Asupra recursului în casaţie de faţă;

În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin Sentinţa penală nr. 1.078 din data de 09.04. 2020, pronunţată de Judecătoria Timişoara în Dosarul nr. x/2019, în baza art. 396 alin. (2) şi alin. (10) C. proc. pen. a fost condamnată inculpata A., la pedeapsa de 2 (doi) ani şi 8 (opt) luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de ucidere din culpă, prevăzute de art. 192 alin. (2) şi (3) C. pen.

În baza art. 67 alin. (1) C. pen. a fost interzis inculpatei, cu titlu de pedeapsă complementară, pe o durată de 4 (patru) ani, exercitarea drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), lit. b) şi lit. i) C. pen., în condiţiile prevăzute de art. 68 alin. (1) lit. b) C. pen.

În baza art. 65 alin. (1) C. pen. a fost interzis inculpatei, cu titlu de pedeapsă accesorie, exercitarea drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), lit. b) şi lit. i) C. pen., pe durata şi în condiţiile prevăzute de art. 65 alin. (3) C. pen.

În baza art. 396 alin. (2) şi alin. (10) C. proc. pen. a fost condamnată inculpata A. la pedeapsa de 1 (unu) an închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de conducerea pe drumurile publice a unui vehicul pentru care legea prevede obligativitatea deţinerii permisului de conducere, de către o persoană care se află sub influenţa unor substanţe psiho-active, prevăzute de art. 336 alin. (2) C. pen.

În baza art. 38 alin. (1) rap. la art. 39 alin. (1) lit. b) C. pen., au fost contopite pedepsele şi a fost aplicată pedeapsa cea mai grea, de 2 (doi) ani şi 8 (opt) luni închisoare, la care s-a adăugat un spor de 4 (patru) luni închisoare, reprezentând o treime din cealaltă pedeapsă, urmând ca în final să execute pedeapsa rezultantă de 3 (trei) ani închisoare.

În baza art. 45 alin. (1) C. pen. a fost aplicată, pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), lit. b) şi lit. i) C. pen., pe o durată de 4 ani, în condiţiile art. 68 alin. (1) lit. b) C. pen.

În baza art. 45 alin. (5) C. pen. a fost aplicată, pedeapsa accesorie a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), lit. b) şi lit. i) C. pen., pe durata şi în condiţiile prevăzute de art. 65 alin. (3) C. pen.

În baza art. 91 C. pen. s-a dispus suspendarea executării pedepsei sub supraveghere şi s-a stabilit un termen de supraveghere de 4 (patru) ani, conform dispoziţiilor art. 92 C. pen.

În baza art. 93 alin. (1) C. pen. a fost obligată inculpata ca pe durata termenului de supraveghere să respecte următoarele măsuri de supraveghere: să se prezinte la Serviciul de Probaţiune Timiş, la datele fixate de acesta, să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa, să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile, să comunice schimbarea locului de muncă, să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă.

În baza art. 93 alin. (2) lit. b) C. pen. a fost impusă condamnatei obligaţia să frecventeze unul din programele de reintegrare socială derulate de către serviciul de probaţiune sau organizate în colaborare cu instituţii din comunitate.

În baza art. 93 alin. (3) C. pen., s-a dispus ca pe parcursul termenului de supraveghere, inculpata să presteze o muncă neremunerată în folosul comunităţii în cadrul soc. B. SA sau în cadrul soc. C. SA din Timişoara, judeţ Timiş, pe o durată de 120 de zile lucrătoare.

În baza art. 91 alin. (4) C. pen. a atras atenţia inculpatei asupra dispoziţiilor art. 96 C. pen., privind consecinţele nerespectării măsurilor de supraveghere şi a obligaţiilor impuse, precum şi cele ale săvârşirii de noi infracţiuni în cursul termenului de supraveghere.

În baza art. 404 alin. (4) din C. proc. pen. s-a constatat că în cauză nu au fost luate măsuri preventive, de siguranţă sau asiguratorii faţă de inculpată.

În baza art. 4 şi 7 alin. (1) din Legea nr. 76/2008 a fost dispusă prelevarea de la inculpată a probelor biologice, în vederea introducerii profilului genetic în Sistemul Naţional de Date Genetice Judiciare, cu îndeplinirea obligaţiei de informare prevăzute de art. 5 alin. (5) al Legii nr. 76/2008.

În baza art. 397 alin. (1) C. proc. pen. coroborat cu art. 25 alin. (1) C. proc. pen., raportat la art. 86 din C. proc. pen., art. 2223, art. 2224, art. 2225 şi art. 2226 C. civ. coroborat cu art. 11 din Legea nr. 132/2017 privind asigurarea obligatorie de răspundere civilă auto pentru prejudicii produse terţilor prin accidente de vehicule şi tramvaie şi cu art. 24 şi art. 26 din Norma ASF nr. 20/2017 privind asigurarea obligatorie de răspundere civilă pentru prejudicii produse prin accidente de vehicule (în vigoare la data de 31.08.2017), au fost admise, în parte, acţiunile civile formulate de părţile civile D., E., prin reprezentant legal D., F., G., H., I. şi, în consecinţă, a fost obligată partea responsabilă civilmente J. SA, să plătească părţii civile D. suma de 120.000 euro (în echivalent în RON la cursul de schimb comunicat de BNR la data plăţii) cu titlu de daune morale pentru decesul soţiei sale K. şi al fiicei L., părţii civile E. suma de 120.000 euro (în echivalent în RON la cursul de schimb comunicat de BNR la data plăţii) cu titlu de daune morale pentru decesul mamei sale K. şi al surorii L., părţii civile F. suma de 30.000 euro (în echivalent în RON la cursul de schimb comunicat de BNR la data plăţii) cu titlu de daune morale pentru decesul fiicei sale K. şi al nepoatei L., părţii civile G. suma de 15.000 euro (în echivalent în RON la cursul de schimb comunicat de BNR la data plăţii) cu titlu de daune morale pentru decesul surorii sale K. şi al nepoatei L., părţii civile H. suma de 15.000 euro (în echivalent în RON la cursul de schimb comunicat de BNR la data plăţii) cu titlu de daune morale pentru decesul surorii sale K. şi al nepoatei L., părţii civile I. suma de 15.000 euro (în echivalent în RON la cursul de schimb comunicat de BNR la data plăţii) cu titlu de daune morale pentru decesul surorii sale K. şi al nepoatei L. În rest, au fost respinse acţiunile civile ca neîntemeiate.

În baza art. 274 alin. (1) C. proc. pen. a fost obligată inculpata la plata sumei de 8.500 (opt mii cinci sute) RON cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat (din care 7.000 RON aferent urmăririi penale şi 1.500 RON aferent judecăţii).

Pentru a hotărî astfel, instanţa de fond a reţinut că, prin rechizitoriul nr. x/2017 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Timişoara a fost trimisă în judecată, în stare de libertate, inculpata A., pentru săvârşirea infracţiunilor de "ucidere din culpă", prevăzută de art. 192 alin. (2) C. pen. şi "conducerea pe drumurile publice a unui vehicul pentru care legea prevede obligativitatea deţinerii permisului de conducere, de către o persoană care se află sub influenţa unor substanţe psiho-active", prevăzută de art. 336 alin. (2) C. pen., totul cu aplicarea art. 38 alin. (1) C. pen.

În procedura simplificată a recunoaşterii vinovăţiei, judecătoria a reţinut aceeaşi stare de fapt cu cea descrisă în actul de sesizare. Astfel, în jurul orei 19:45, organele de poliţie din cadrul I.P.J. Timiş - Poliţia Municipiului Timişoara - Biroul Rutier au fost sesizate prin dispecerat, cu privire la faptul că pe str. x din loc. Satchinez a avut loc un accident de circulaţie soldat cu decesul a două persoane. Ajunşi la faţa locului, agenţii de poliţie au stabilit că accidentul rutier sesizat a avut loc pe str. x din loc. Satchinez, în dreptul imobilului cu nr. x, partea carosabilă fiind din pământ şi piatră. De asemenea, au constatat implicarea în accident a autoturismului marca x, cu numărul de înmatriculare x, de culoare verde, care a fost condus de inculpata A., iar persoanele vătămate K. (în vârstă de 32 de ani) şi L. (în vârstă de 1 an şi 3 luni), mamă şi fiică, au decedat la faţa locului.

În momentul în care agenţii de poliţie au ajuns la locul accidentului au procedat la testarea inculpatei cu aparatul alcooltest, rezultând o valoare a alcoolemiei de 0,00 mg/l alcool pur în aerul expirat, şi cu aparatul pentru detectarea consumului de substanţe psihoactive, rezultatul fiind pozitiv pentru consum de TCA şi BZO.

Fiind audiată în cursul urmăririi penale în data de 22.05.2018, în calitate de suspect, inculpata A. a declarat că în data de 31.08.2017, în jurul orei 19:45 a condus autoturismul marca x cu numărul de înmatriculare x, proprietatea sa, pe o stradă din comuna Satchinez şi îşi aduce aminte că a derapat prin stânga, deşi trăgea de volan dreapta. Îşi aduce aminte că a lovit un copil şi a intrat într-un gard, dar nu îşi aduce aminte să o fi lovit şi pe mama acestuia, inculpata reţinând doar că aceasta a tras copilul din faţa maşinii.

După ce s-a oprit în gard, un bărbat a venit la inculpată şi i-a dat o palmă spunându-i "Ce faci nenorocito", după care a scos-o din maşină şi împreună cu alţi bărbaţi şi femei au început să o bată. La un moment dat unul dintre localnici i-a spus să intre în maşină până vine poliţia, însă înainte de aceasta altul i-a spus să plece că vine poliţia, o arestează şi va face închisoare. A intrat în maşină şi a luat medicamentele prescrise de medic (cca 20 pastile) cu intenţia de a se sinucide, numele medicamentelor fiind x, acestea fiindu-i prescrise de medicul specialist pentru depresie, întrucât în data de 10 martie a murit sora inculpatei.

Momentul în care inculpata a luat cele 20 de pastile a fost observat de localnicii care se aflau în zonă, însă inculpata nu îi poate identifica pe aceştia. La locul accidentului au sosit poliţiştii cărora le-a spus ce s-a întâmplat şi le-a comunicat şi faptul că femeia a fost mutată câţiva metri în stânga iar copilul a fost luat de sub maşină de către localnicii care au plecat cu el la dispensarul din comună. După ce au făcut testul de alcoolemie şi măsurătorile, poliţiştii au condus-o pe inculpată la spital, unde aceasta şi-a pierdut cunoştinţa, revenindu-şi a doua zi seara la spitalul de pe str. x a precizat că în comuna Satchinez s-a deplasat la un copil care era paralizat, tatăl acestuia numindu-se M., acesta locuind pe aceeaşi stradă unde a avut loc accidentul, însă spre ieşirea din localitate.

De asemenea, în dimineaţa respectivă la ora 07:00, inculpata a luat o pastilă de x din altă cutie, iar după producerea accidentului a mai luat 20 de pastile din cutia care a rămas în autoturism, cutia respectivă conţinând 30 de pastile, însă aceasta precizează că medicamentele respective nu au efecte pentru conducătorii auto pentru că nu dau stări de somnolenţă. Din locul de unde a plecat şi până în locul unde s-a produs accidentul este o distanţă de circa patru case, iar în momentul producerii accidentului inculpata susţine că avea o viteză de maximum 50 km/h şi nu îşi aduce aminte dacă a frânat, iar accidentul s-ar fi produs din cauza unei defecţiuni tehnice .

În ceea ce priveşte apărarea inculpatei, în sensul că ar fi ingerat aproximativ 20 sau 12 pastile de x după accident, aceasta s-a apreciat ca fiind neîntemeiată, întrucât din cuprinsul raportului de expertiză medico-legală nr. x din 16.10.2018 reiese că carbamazepina este absorbită încet, dar aproape complet, concentraţiile plasmatice maxime de 4 - 12 ng fiind atinse între 4 şi 5 ore (în cazul inculpatei concentraţia în sânge a fost de 20,20 ng situată la nivel toxic), urmele de temazepam, metabolit cu proprietăţi psihoactive al diazepamului, confirmă un consum de diazepam anterior recoltării mostrelor biologice, iar sertralina este un medicament antidepresiv, care face parte din grupa inhibitorilor selectivi de recaptare a serotoninei, administrarea sertralinei având loc cu mai multe ore înaintea recoltării mostrelor biologice, posibil înaintea orei 19:45, astfel că se poate afirma că la data de 31.08.2017, ora 19:45, când a fost depistată conducând autoturismul, inculpata A. se afla sub influenţa substanţelor psihoactive. De asemenea, s-a apreciat că administrarea medicamentelor a avut loc în urmă cu mai multe ore înaintea recoltării probelor biologice, posibil şi înaintea orei 19:45, însă nu este exclus ca administrarea unora dintre aceste substanţe psihoactive să fi avut loc şi după evenimentul rutier.

Conform dispoziţiilor art. 78 din O.U.G. nr. 195/2002 rep., conducătorului de autovehicul, implicat într-un accident de circulaţie, îi este interzis consumul de alcool sau de substanţe psihoactive după producerea evenimentului şi până la testarea concentraţiei alcoolului în aerul expirat sau recoltarea probelor biologice, iar în situaţia în care acesta consumă substanţe psihoactive după producerea accidentului de circulaţie, se consideră că rezultatele testului sau ale analizei probelor biologice recoltate reflectă starea conducătorului în momentul producerii accidentului. Pe lângă faptul că raportul de expertiză medico-legală nr. x din 16.10.2018 atestă faptul că inculpata se afla sub influenţa substanţelor psihoactive în momentul în care a condus autoturismul marca x pe str. x din loc. Satchinez, în data de 31.08.2017, în jurul orei 19:45, chiar dacă ar fi acceptată apărarea inculpatei, în sensul că a consumat substanţele psihoactive după ce a realizat că a provocat un accident de circulaţie, aceste apărări, din perspectiva dispoziţiilor art. 78 alin. (2) din O.U.G. nr. 195/2002 rep. nu sunt de natură a înlătura răspunderea penală a inculpatei pentru comiterea infracţiunii prevăzute de art. 336 alin. (2) C. pen.

La individualizarea pedepselor, instanţa de fond a avut în vedere criteriile generale de individualizare prevăzute de art. 74 C. pen.

Având în vedere aceste criterii, respectiv circumstanţele reale şi personale ale cauzei, precum şi individualizarea legală pe care o oferă dispoziţiile art. 192 alin. (2) şi (3) C. pen., unde se prevede o pedeapsă cu închisoarea de la 2 la 7 ani, respectiv art. 336 alin. (2) C. pen., unde se prevede o pedeapsă cu închisoarea de la 1 la 5 ani sau amenda, dar şi aplicarea dispoziţiilor art. 396 alin. (10) C. proc. pen., ceea ce presupune că limitele de pedeapsă între care instanţa este obligată să se orienteze, sunt între 1 an şi 4 luni închisoare (minim) şi 4 ani şi 8 luni închisoare (maxim), respectiv între 8 luni şi 3 ani şi 4 luni închisoare maxim, instanţa de fond a condamnat-o pe inculpată la pedeapsa de 2 ani şi 8 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de ucidere din culpă prevăzute de art. 192 alin. (2) şi (3) C. pen. şi la pedeapsa de 1 an închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de conducerea pe drumurile publice a unui vehicul pentru care legea prevede obligativitatea deţinerii permisului de conducere, de către o persoană care se află sub influenţa unor substanţe psihoactive, prevăzute de art. 336 alin. (2) C. pen.

Referitor la pedepsele complementare, s-a reţinut că natura şi gravitatea faptelor conduc la concluzia nedemnităţii în exercitarea drepturilor de a fi ales în autorităţile publice sau funcţii elective publice şi de a ocupa o funcţie implicând exerciţiul autorităţii de stat, prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a) şi lit. b) C. pen., precum şi dreptul de a mai conduce orice vehicule pentru care legea prevede obligativitatea deţinerii permisului de conducere, prevăzut de art. 66 alin. (1) lit. i) C. pen.

Având în vedere că instanţa de fond a dispus aplicarea pedepsei complementare a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b) şi i) C. pen., pe lângă pedeapsa principală, a aplicat şi pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b) şi i) C. pen., pe durata şi în condiţiile prevăzute de art. 65 C. pen.

Cu privire la individualizarea judiciară a executării pedepsei principale, instanţa de fond a reţinut dispoziţiile art. 91 C. pen., apreciind că aplicarea pedepsei este suficientă şi, chiar fără executarea acesteia, inculpata nu va mai comite alte infracţiuni, însă este necesară supravegherea conduitei sale pentru o perioadă determinată.

Instanţa de fond a considerat că inculpata este integrată în societate, nu are antecedente penale, nu s-a sustras de la urmărire penală ori judecată, nu a încercat zădărnicirea aflării adevărului ori a identificării şi tragerii la răspundere penală a autorului sau a participanţilor, apreciind că scopul pedepsei poate fi atins şi fără executarea de către acesta a pedepsei aplicate, fiind însă necesar supravegherea conduitei inculpatului pentru o anumită perioadă de timp.

În cauză, s-au constituit părţi civile: D., cu suma de 50.000 RON daune materiale şi cu suma 500.000 euro cu titlu de daune morale pentru decesul soţiei sale K. şi al fiicei L.; E., prin reprezentant legal D., cu suma de 500.000 euro cu titlu de daune morale pentru decesul mamei sale K. şi al surorii L., obligarea părţii responsabile civilmente la plata unei prestaţii periodice lunare în cuantum de 1/4 din salariul mediu pe economie de la data decesului mamei până la împlinirea vârstei de 18 ani sau terminarea studiilor, dar nu mai târziu de 26 ani, precum şi obligarea părţii responsabile civilmente la plata unor penalităţi de întârziere în cuantum de 0,2%/zi de întârziere; F., cu suma 200.000 euro cu titlu de daune morale pentru decesul fiicei sale K. şi al nepoatei L.; G., cu suma 200.000 euro cu titlu de daune morale pentru decesul surorii sale K. şi al nepoatei L.; H., cu suma 200.000 euro cu titlu de daune morale pentru decesul surorii sale K. şi al nepoatei L.; I., cu suma 200.000 euro cu titlu de daune morale pentru decesul surorii sale K. şi al nepoatei L.

De asemenea, în cursul urmăririi penale, la solicitarea părţilor civile, prin Ordonanţa din data de 25.06.2019 a fost introdusă în cauză, în calitate de parte responsabilă civilmente, potrivit art. 86 C. proc. pen., societatea de asigurare J. SA.

În susţinerea laturii civile, la solicitarea părţilor civile a fost administrată doar proba testimonială, cheltuielile pretins efectuate de partea civilă D. nefiind probate cu înscrisuri justificative, astfel că daunele materiale în cuantum de 50.000 RON solicitate de acesta au un caracter neîntemeiat, pretenţia fiind respinsă în consecinţă.

În privinţa prestaţiei periodice solicitate de partea civilă E., prin reprezentant legal, instanţa de fond a constatat că o astfel de modalitate de despăgubire nu poate fi imputată asigurătorului parte responsabilă civilmente, întrucât nu se regăseşte printre cele expres şi limitativ prevăzute de art. 26 din Norma ASF nr. 20/2017 privind asigurarea obligatorie de răspundere civilă pentru prejudicii produse prin accidente de vehicule (în vigoare la data de 31.08.2017) coroborat cu art. 22 alin. (5) din Legea nr. 132/2017 privind asigurarea obligatorie de răspundere civilă auto pentru prejudicii produse terţilor prin accidente de vehicule şi tramvaie.

În ceea ce priveşte criteriile pentru stabilirea daunelor morale, s-au reţinut dispoziţiile art. 1391 alin. (1) şi alin. (2) din C. civ. Totodată, s-au reţinut şi dispoziţiile art. 253 alin. (4) din C. civ.

În cauză, având în vedere decesul unei mame şi a fiicei sale, este în sfera oricărei îndoieli că părţile civile au fost supuse unor traume psihice, suferinţa acestora justificând dreptul la plata daunelor morale, însă nu în cuantumul apreciat de aceştia prin constituirile de părţi civile. Astfel, la stabilirea cuantumului acestor despăgubiri solicitate pentru repararea prejudiciului nepatrimonial cauzat prin decesul celor două victime, instanţa de fond a avut în vedere următoarele criterii: relaţia şi gradul de rudenie dintre părţile civile şi defuncţi, gradul de afecţiune existent între aceştia, împrejurarea că parte a părţilor civile au locuit împreună cu victimele, astfel că prin decesul acestora a avut loc o dezmembrare a familiei, fiul defunctei fiind privat de sprijinul şi îndrumarea mamei, vârsta şi profesiunea defunctei, posibilităţile financiare pe care aceasta le avea anterior decesului, precum şi starea familială. Pe de altă parte, instanţa va avea în vedere şi realităţile economice şi sociale prezente, asigurând un echilibru între prejudiciul suferit şi daunele cuvenite părţilor civile.

Prin urmare, ţinând seama că daunele morale nu trebuie să constituie o sancţiune excesivă pentru cel care este obligat şi nici o sursă de îmbogăţire nejustificată pentru cel căruia i se acordă, păstrând un just echilibru între interesele părţilor, instanţa de fond i-a acordat părţii civile D. suma de 120.000 euro (în echivalent în RON la cursul de schimb comunicat de BNR la data plăţii) cu titlu de daune morale pentru decesul soţiei sale K. şi al fiicei L.; părţii civile E. suma de 120.000 euro (în echivalent în RON la cursul de schimb comunicat de BNR la data plăţii) cu titlu de daune morale pentru decesul mamei sale K. şi al surorii L.; părţii civile F. suma de 30.000 euro (în echivalent în RON la cursul de schimb comunicat de BNR la data plăţii) cu titlu de daune morale pentru decesul fiicei sale K. şi al nepoatei L.; părţii civile G. suma de 15.000 euro (în echivalent în RON la cursul de schimb comunicat de BNR la data plăţii) cu titlu de daune morale pentru decesul surorii sale K. şi al nepoatei L.; părţii civile H. suma de 15.000 euro (în echivalent în RON la cursul de schimb comunicat de BNR la data plăţii) cu titlu de daune morale pentru decesul surorii sale K. şi al nepoatei L.; părţii civile I. suma de 15.000 euro (în echivalent în RON la cursul de schimb comunicat de BNR la data plăţii) cu titlu de daune morale pentru decesul surorii sale K. şi al nepoatei L.

În privinţa penalităţilor de întârziere în cuantum de 0,2 % pe zi aferente despăgubirilor începând cu data rămânerii definitive a hotărârii judecătoreşti, solicitate de partea civilă E., instanţa de fond a constatat că aceste penalităţi au un caracter sancţionator a unei eventuale neîndepliniri sau îndepliniri defectuoase a obligaţiilor legale de către asigurator, deci instanţa este astfel chemată să se pronunţe în privinţa unui prejudiciu viitor şi incert, contrar dispoziţiilor art. 1385 alin. (2) C. civ. care prevăd posibilitatea acordării despăgubirilor şi pentru un prejudiciu viitor, dar doar dacă producerea lui este neîndoielnică, situaţie care însă nu se regăseşte în speţă, fapt pentru care va respinge ca neîntemeiată această solicitare a părţii civile.

Împotriva acestei sentinţe au declarat apel, Parchetul de pe lângă Judecătoria Timişoara, inculpata A., partea responsabilă civilmente J. SA şi părţile civile D., E., prin reprezentant legal D., F., G., H. şi I.

Prin Decizia penală 670/A din 13.07.2020, pronunţată de Curtea de Apel Timişoara, secţia penală, în baza art. 421 pct. 1 lit. b) C. proc. pen. au fost respinse ca nefondate apelurile declarate de inculpata A. şi de partea responsabilă civilmente, asiguratorul J. SA împotriva Sentinţei penale nr. 1.078 din data de 09 aprilie 2020 pronunţată de Judecătoria Timişoara în Dosarul nr. x/2019.

În baza art. 421 alin. (1) pct. 2) lit. a) C. proc. pen. au fost admise apelurile declarate de Parchetul pe lângă Judecătoria Timişoara şi de părţile civile D., E. reprezentat de tatăl D., I., G., F. şi H. declarate împotriva aceleiaşi hotărâri.

A fost desfiinţată, în parte, sentinţa penală atacată şi rejudecând:

Au fost înlăturate dispoziţiile privind suspendarea sub supraveghere a executări pedepsei principale rezultante aplicate inculpatei, pedeapsa principală rezultantă de 3(trei) ani închisoare, aplicată de prima instanţă, urmând a se executa în regim de detenţie de către inculpata A.

S-a dispus ca pedeapsa complementară rezultantă aplicată de către prima instanţă conform, art. 45 alin. (3) lit. a) C. pen., să se execute în condiţiile art. 68 alin. (1) lit. c) C. pen.

De asemenea, s-a dispus ca pedeapsa accesorie rezultantă aplicată de către prima instanţă conform, art. 45 alin. (5) C. pen., să se execute în condiţiile art. 65 alin. (3) C. pen.

Au fost menţinute în rest dispoziţiile sentinţei penale apelate.

În baza art. 422, art. 272 C. proc. pen., cu aplicarea art. 5, art. 6 şi art. 10 din Protocolul privind stabilirea onorariilor cuvenite avocaţilor încheiat între Ministerul Justiţiei (înregistrat la această instituţie sub nr. x din 14.02.2019) şi Uniunea Naţională a Barourilor din România, s-a dispus virarea sumei de 120 RON, în favoarea d-nei avocat N., reprezentând onorariu parţial avocat din oficiu, respectiv sumei de 220 RON în favoarea d-nei avocat A. reprezentând onorariu parţial avocat din oficiu, sume ce urmează a fi achitate din fondurile Ministerului Justiţiei în contul Baroului Timiş, care în temeiul art. 275 alin. (6) C. proc. pen., au rămas în sarcina statului.

În baza art. 422, art. 275 alin. (4) C. proc. pen., a fost obligată inculpata A. şi partea responsabilă civilmente, asiguratorul J. SA să plătească statului suma de 300 RON, cu titlul de cheltuieli judiciare avansate de stat, în apel iar, restul cheltuielilor judiciare avansate de stat în apel, în baza art. 275 alin. (3) C. proc. pen., au rămas în sarcina acestuia.

Examinând cauza atât în privinţa motivelor de apel invocate, cât şi din oficiu, conform art. 417 alin. (2) C. proc. pen., sub toate aspectele de fapt şi de drept, Curtea a constatat că, prin raportul medico-legal de necropsie nr. x din 01.09.2017 s-a stabilit că moartea persoanei vătămate L. (în vârstă de 1 an şi 3 luni) a fost de natură violentă şi s-a datorat unui politraumatism soldat cu traumatism toracic cu fracturi costale şi de stern, ruptură pulmonară şi hemotorax; traumatism abdominal cu ruptură şi contuzie hepatică, ruptură renală şi hemoperitoneu şi traumatism de membre cu fractură închisă femur stâng. De asemenea, s-a stabilit că leziunile s-au putut produce prin lovire cu sau de corpuri/planuri dure, posibil în cadrul unui accident de circulaţie, moartea putând data din 31.08.2017.

De asemenea, s-a constatat că, prin acelaşi raport medico-legal s-a stabilit că moartea persoanei vătămate K. (în vârstă de 32 de ani) a fost de natură violentă şi s-a datorat unui politraumatism soldat cu traumatism cranio-cerebral cu fracturi de boltă, bază şi viscerocraniu şi hemoragie leptomeningee, traumatism toracic cu fracturi costale, rupturi şi contuzii pulmonare şi hemotorax; traumatism abdominal cu rupturi splenice şi renale şi hemoperitoneu, traumatism de membre cu fractură claviculă bilateral şi traumatism de pelvis cu fractură - luxaţie articulaţie sacro-iliacă stângă. De asemenea, s-a stabilit că leziunile s-au putut produce prin lovire cu sau de corpuri/planuri dure, posibil în cadrul unui accident de circulaţie, moartea putând data din 31.08.2017.

Totodată, s-a constatat că, potrivit Buletinului de analiză toxicologică nr. x emis la data de 13.11.2017 de către IML Timişoara, ca urmare a analizei O. efectuate pe mostrele de sânge şi urmă recoltate, de la inculpata A., la ora 23:00 din data de 31.08.2017, au fost identificate următoarele substanţe psihoactive: - sânge: carbamazepină şi metaboliţii acesteia (carbamazepin - 10,11 - epoxid, iminostilben, acridină), urme de temazepam (metabolit al diazepamului), urme de sertralină. Concentraţia medie de carbamazepină în sânge, determinată prin metoda HPLC este de 20,20 ng/ml; - urmă: carbamazepină şi metaboliţii acesteia (carbamazepin - 10,11 - epoxid, iminostilben, acridină), urme de temazepam (metabolit al diazepamului). Concentraţia medie de carbamazepină în urmă, determinată prin metoda HPLC este de 4,43 ng/ml.

Deopotrivă, s-a constatat că, din raportul de expertiză medico-legală toxicologică nr. x emis de I.M.L. Timişoara reiese faptul că în momentul recoltării mostrelor biologice inculpata A. se afla sub influenţa substanţelor psihoactive, respectiv a carbamazepinei, temazepamului şi sertralinei. Având în vedere rezultatele obţinute ca urmare a analizării mostrelor de sânge şi urmă recoltate la ora 23:00 de la inculpata A. şi ţinând cont de farmacocinetica medicamentelor identificate în mostra de sânge, se poate afirma că la data de 31.08.2017, ora 19:45, când a fost depistată conducând autoturismul, aceasta se putea afla sub influenţa substanţelor psihoactive.

Faţă de actele de la dosar şi poziţia inculpatei, care a recunoscut faptele reţinute în sarcina sa prin actul de sesizare al instanţei, fiind judecată în primă instanţă în procedura abreviată a recunoaşterii vinovăţiei prevăzute de art. 375 C. proc. pen. Curtea a reţinut ca dovedite acuzaţiile aduse inculpatei.

Analizând solicitarea inculpatei de a-i fi atenuată răspunderea penală, respectiv solicitarea parchetului şi a părţilor civile de a-i fi agravată răspunderea penală inculpatei, Curtea a reţinut că în procesul de individualizare judiciară a pedepsei aplicate unui inculpat, instanţa trebuie să respecte principiul proporţionalităţii între pedeapsa stabilită/aplicată şi infracţiunea săvârşită.

Analizând în concret condiţiile pentru tragerea la răspundere a inculpatei, s-a reţinut că sancţiunea penală trebuie să intervină ca ultim resort în protejarea unei valori sociale, organul judiciar având obligaţia de a se ghida după principiul ultima ratio, nefiind suficient să se constate că fapta incriminată aduce atingere valori sociale ocrotite, ci această atingere trebuie să prezinte un anumit grad de intensitate, de gravitate, care să justifice sancţiunea penală. (parag. 68, 69 Decizia Curţii Constituţionale nr. 405/2016).

În raport cu datele personale ale inculpatei şi având în vedere în special natura şi gravitatea infracţiunilor săvârşite de inculpată, Curtea a constatat că se impune păstrarea cuantumului pedepsei principale rezultante aplicate inculpatei, dar a apreciat că se impune reindividualizarea judiciară a modului de executare a acestei pedepse, în sensul că se impune ca pedeapsa aplicată să se execute în regim de detenţie, numai astfel, fiind atins scopul aplicării pedepsei penale, respectiv sancţionarea, reeducarea şi prevenţia specială şi generală.

În raport cu dinamica accidentului Curtea a constatat că inculpata nu a dat dovadă de minime măsuri de prevedere în contextul în care într-o distanţă scurtă a ajuns ca autoturismul condus de aceasta să aibă o viteză de deplasare de 60 km/oră, împrejurare ce denotă că inculpata a plecat cu viteză mare de pe loc cu toate că drumul era acoperit cu pietriş împrejurare ce creşte semnificativ instabilitatea autoturismului la rulare la viteze mari. În acest context se observă că inculpata pe lângă că se afla sub efectul substanţelor psihoactive, ce i-a afectat capacitatea de coordonare motrică a adoptat şi o conduită în trafic extrem de periculoasă alegând să plece cu o viteză extrem de mare de pe loc pe un drum cu pietriş, împrejurare în care conduita inculpatei se plasează la limita intenţiei indirecte, împrejurare ce impune sancţionarea penală a acesteia cu fermitate.

S-a apreciat că accidentul s-a produs din vina exclusivă a inculpatei, neexistând niciun element exterior conduitei inculpatei care să fi influenţat în mod determinant producerea accidentului şi ca urmare dat fiind consecinţele deosebit de grave ale faptelor inculpatei se impune ca pedeapsa rezultantă să se execute în regim de detenţie.

Sub aspectul laturii civile, Curtea analizând sumele acordate părţilor civile apelante, de către prima instanţă, făcând o proprie apreciere a sumelor cuvenite acestora cu titlu de daune morale în urma decesului victimelor K. şi L., a apreciat că nu se impune majorarea acestora.

Deopotrivă,cu privire la apelul părţii responsabile civilmente s-a reţinut că nu se impune reducerea sumelor acordate de prima instanţă cu titlu de daune, apreciindu-se că prima instanţă nu a acordat mai mult decât s-a cerut în contextul în care părţile civile în mod expres au arătat în constituirea de parte civilă că solicită despăgubiri civile în urma decesului ambelor victime.

Împotriva hotărârii instanţei de apel la data de 02.09.2020, a formulat cerere de recurs în casaţie, inculpata A., prin avocat ales, prin care a invocat cazul de recurs în casaţie prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen., în sensul că a fost condamnată pentru o faptă neprevăzută de legea penală, solicitând, admiterea recursului, casarea deciziei atacate şi, în principal, achitarea în temeiul art. 448 alin. (2) pct. 2 lit. a) C. proc. pen. iar, în subsidiar, trimiterea cauzei spre rejudecare potrivit dispoziţiilor art. 448 alin. (2) pct. 2 lit. b) C. proc. pen.

Inculpata A. odată cu cererea de recurs în casaţie a formulat, prin apărător ales, o cerere vizând neconstituţionalitatea prevederilor art. 78 alin. (2) din O.U.G. nr. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice.

Prin încheierea din 17 decembrie 2020, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, s-a admis în principiu cererea de recurs în casaţie formulată de recurenta inculpată A. împotriva Deciziei penale nr. 670/A din 13 iulie 2020 pronunţată de Curtea de Apel Timişoara, secţia penală.

Cauza a fost trimisă în vederea judecării recursului în casaţie la Completul 4 şi s-a fixat termen la data de 18 februarie 2021, cu citarea recurentei inculpate A., a intimatelor părţi civile D., E. prin reprezentant legal D., F., G., H. şi I. şi a intimatei părţi responsabile civilmente J. SA şi J. SA prin agenţia Q. Arad şi desemnarea unui apărător din oficiu pentru recurenta inculpată.

S-a dispus formarea dosarului asociat conform art. 148 alin. (12) din Regulamentul privind organizarea şi funcţionarea administrativă a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, republicat în M. Of. nr. 121/17.02.2020 cu privire la excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 78 alin. (2) din O.U.G. nr. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice formulată de recurenta inculpată A. şi s-a fixat termen de judecată la data de 18 februarie 2021, pentru când s-a dispus citarea inculpatei A.

Pentru a dispune astfel, în esenţă, Înalta Curte a constatat că cererea de recurs în casaţie formulată de inculpata A. îndeplineşte cerinţele de formă prevăzute art. 434 - art. 438 C. proc. pen.

Examinând pe fond recursul în casaţie, în limitele prevăzute de art. 442 alin. (1) şi (2) C. proc. pen., declarat de inculpata A., în baza actelor şi lucrărilor din dosar şi în considerarea cazului menţionat (pct. 7 al art. 438 C. proc. pen.) constată că acesta este nefondat, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare:

În intenţia de a răspunde cerinţelor jurisprudenţei Curţii Europene a Drepturilor Omului şi de a se conforma prevederilor Convenţiei, în privinţa asigurării celerităţii procesului penal prin desfăşurarea acestuia într-un termen rezonabil, actualul legiuitor român a reconfigurat sistemul căilor de atac, reducând numărul gradelor de jurisdicţie.

În acest context, noua legislaţie procesual penală prevede o singură cale de atac ordinară, şi anume apelul, recursul devenind astfel o cale extraordinară de atac, sub denumirea de "recurs în casaţie, exercitat doar în cazuri anume prevăzute de lege şi numai pentru motive de nelegalitate.

Prin recursul în casaţie este analizată conformitatea hotărârilor definitive cu regulile de drept aplicabile. Recursul în casaţie este o cale extraordinară de atac ce urmăreşte verificarea legalităţii hotărârilor judecătoreşti definitive pronunţate de către curtea de apel. Scopul acestei căi extraordinare de atac este respectarea principiului legalităţii, ceea ce presupune ca întreaga activitate procesuală să se desfăşoare în conformitate cu dispoziţiile legale. Cu alte cuvinte, scopul recursului în casaţie este de a îndrepta erorile de drept comise de curţile de apel, ca instanţe de apel legiuitorul prevăzând expres şi limitativ în disp. art. 438 alin. (1) C. proc. pen. cazurile în care poate fi declarat recursul în casaţie.

Potrivit dispoziţiilor art. 447 C. proc. pen., instanţa este obligată să se pronunţe asupra tuturor cazurilor de recurs în casaţie invocate prin cerere de procuror sau de părţi, verificând exclusiv legalitatea hotărârii atacate.

În susţinerea căii extraordinare de atac, inculpata A. a invocat cazul de recurs în casaţie prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen., în sensul că a fost condamnată pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală.

Astfel, în dezvoltarea criticilor circumscrise cazului de recurs în casaţie anterior menţionat, recurenta inculpată A. a susţinut că, în cauză, se impune pronunţarea unei soluţii de achitare.

În esenţă, a susţinut că trebuie analizată tipicitatea obiectivă a faptei recunoscute, care nu se conturează având în vedere următoarele aspecte. Astfel, a arătat că a achiesat la acuzaţia adusă prin rechizitoriu, arătând în circumstanţiere (în declaraţia de suspect) faptul că a ingerat aprox. 20 de pastile de x imediat după săvârşirea faptei, pentru a se sinucide având în vedere reacţia persoanelor aflate la faţa locului şi a agresiunilor la care a fost supusă.

A mai arătat că instanţa de fond nu a fost convinsă de faptul că aceasta nu a ingerat cele 20 de pastile imediat după săvârşirea faptei, astfel că a acceptat şi această variantă prezentată, însă a considerat că în acest context, caracterul penal al faptei rezultă din art. 78 alin. (2) din O.U.G. nr. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice. De aceea, şi-a întemeiat practic soluţia de condamnare pentru săvârşirea infracţiunii prev. de art. 336 alin. (1) C. pen. şi dispoziţiile art. 78 alin. (2) din O.U.G. nr. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice, incriminând prin analogie un consum de substanţe psihoactive în mod retroactiv.

Prin urmare, a susţinut că tipicitatea (prevederea faptei într-o normă cu caracter penal) nu se conturează, întrucât,nu rezultă din niciun act al dosarului că aceasta a condus sub influenţa substanţelor psihoactive (expertiza arată că este posibil să se fi aflat sub influenţa substanţelor psihoactive la momentul producerii accidentului); fapta de a consuma ulterior producerii accidentului substanţe psihoactive nu este prevăzută de lega penală, iar art. 78 alin. (2) din O.U.G. nr. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice instituie o prezumţie factuală absolută, incompatibilă cu prezumţia de nevinovăţie reglementată de Constituţie şi Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, astfel că dispoziţiile art. 78 alin. (1) şi (2) din O.U.G. nr. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice, afectează iremediabil drepturile inculpatului; simpla poziţie de uzitare a procedurii recunoaşterii învinuirii nu poate justifica în mod exclusiv, adoptarea unei soluţii de condamnare şi de stabilire implicită a tipicităţii infracţiunii corelative unei stări de fapt la care a achiesat; pentru reţinerea tipicităţii infracţiunii de conducere a unui autovehicul de către o persoană aflată sub influenţa substanţelor psihoactive (prev. art. 336 alin. (1) C. pen.) era necesară trasarea în raportul de expertiză a concluziei certe că inculpata s-a aflat sub influenţa substanţelor psihoactive la momentul săvârşirii faptei, însă din concluziile raportului de expertiză medico-legală reiese faptul că aceasta s-a aflat sub influenţa substanţelor psihoactive la momentul recoltării mostrelor biologice.

De aceea, s-a apreciat că aceasta nu putea în mod obiectiv şi logic să recunoască faptul că se afla "sub influenţa substanţelor psihoactive" întrucât această influenţă este un fapt cât se poate de natural, care nu poate fi atestat, reliefat, cunoscut şi evidenţiat, decât în urma identificării şi stabilirii unei concentraţii a substanţei psihoactive prezente în corp, din punct de vedere cantitativ.

Astfel, a arătat că prezumţia pe care şi-a întemeiat prima instanţa soluţia de condamnare, respectiv dispoziţiile art. 78 alin. (2) din O.U.G. nr. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice sunt neconstituţionale, întrucât prezumă în mod nejustificat un caracter penal al faptei, prin analogie lucru exclus de tehnica legislativă şi principiul legalităţii incriminării în materie penală, care interzice incriminarea pe bază de analogie.

Mai mult, a arătat că această prezumţie capătă valenţe absolute, de neînlăturat, ceea ce contravine flagrant art. 6 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului privind prezumţia de nevinovăţie.

Deopotrivă, a arătat că instanţa de apel a achiesat la argumentele reţinute de instanţa de fond când a dispus condamnarea acesteia, apreciind că "faţă de actele de la dosar şi poziţia sa, care a recunoscut faptele reţinute în sarcina sa (...) reţine ca dovedite acuzaţiile", astfel că, aceste critici aduse sentinţei pronunţate de Judecătoria Timişoara, sunt pertinente şi în privinţa deciziei pronunţate de Curtea de Apel Timişoara. De altfel, a arătat că singurul aspect desfiinţat de instanţa de control judiciar a fost cel referitor la individualizarea modului de executare a pedepsei, apreciind că suspendarea executării pedepsei închisorii de 3 ani este neîntemeiată, astfel că a dispus executarea acesteia în regim de detenţie.

S-a mai susţinut că singura concluzie care se poate desprinde din lecturarea actelor dosarului este aceea că aceasta a ingerat 20 de pastile ce conţin substanţe psihoactive, imediat după producerea accidentului, aspect ce nu reprezintă o faptă prevăzută de legea penală, iar influenţa asupra psihicului a acestor substanţe s-a constatat ca fiind de origine ulterioară producerii accidentului rutier (stabilindu-se cu titlu de certitudine în expertiza toxicologică faptul că inculpata s-a aflat sub influenţa substanţelor psihoactive la momentul recoltării mostrelor biologice) şi nu la momentul producerii accidentului rutier (referitor la acest ultim moment se apreciază în expertiza toxicologică că este doar posibilă o astfel de împrejurare).

De aceea, fără a a solicita o reevaluare a materialului probator, s-a învederat că argumentaţia pentru care instanţa de fond a dispus condamnarea, menţinută şi agravată de instanţa de control judiciar, se referă la o prezumţie absolută de natură factuală instituită contrar normelor convenţionale şi constituţionale prev. de art. 78 alin. (1) şi (2) din O.U.G. nr. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice, apreciindu-se că atâta timp cât aceasta a ingerat substanţe psihoactive după producerea accidentului, se consideră că valoarea pusă în evidenţă în legătură cu acestea, se consideră a fi cea de la momentul producerii accidentului.

Pe cale de consecinţă, a susţinut că fapta de a conduce un autoturism pe drumurile publice de către o persoană care nu se afla sub influenţa substanţelor psihoactive la momentul producerii accidentului, nu este prevăzută de legea penală, cu atât mai mult nefiind incriminată nici fapta de a consuma substanţe psihoactive după producerea unui accident rutier, astfel că se impune achitarea, fiind incident cazul de recurs în casaţie prev. de art. 438 pct. 7 C. proc. pen. întrucât "inculpatul a fost condamnat pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală".

Înalta Curte reţine că, recursul în casaţie este conceput ca o cale extraordinară de atac în care părţile îşi pot apăra drepturile lor, înlăturând efectele hotărârilor definitive pronunţate în condiţiile celor cinci cazuri de nelegalitate prevăzute de art. 438 C. proc. pen. şi nu presupune examinarea cauzei sub toate aspectele, ci numai controlul legalităţii hotărârii atacate, respectiv al concordanţei acesteia cu dispoziţiile legii materiale şi procesuale.

Ca atare, din perspectiva finalităţii avute în vedere, recursul în casaţie nu are drept scop soluţionarea unei cauze penale prin reaprecierea faptelor şi stabilirea vinovăţiei, ci doar sancţionarea deciziilor neconforme cu legea materială şi procesuală.

Sfera controlului judiciar a fost limitată, astfel că nu pot fi examinate decât chestiunile ce privesc aspecte de drept, în limita cazurilor de casare prev. de art. 438 alin. (1) C. proc. pen., fără a putea examina şi netemeinicia deciziei atacate.

Pornind de la scopul recursului în casaţie impus prin dispoziţiile art. 433 C. proc. pen., potrivit căruia examinarea cauzei în recurs în casaţie se limitează doar la verificarea respectării legii de către instanţa a cărei hotărâre a fost atacată sub aspectul soluţionării cauzei prin aplicarea şi interpretarea corectă a legii, Înalta Curte nu poate cenzura situaţia de fapt.

Referitor la susţinerile recurentei inculpate, în sensul interpretării şi analizării prin prisma pct. 7 al art. 438 C. proc. pen. atât a elementelor constitutive a infracţiunii cât şi a formei de vinovăţie, Înalta Curte reţine că, expresia "în condiţiile legii" este lămurită pe deplin de prevederile textelor de lege succed, cu referire la prevederile art. 434 C. proc. pen., în care sunt menţionate hotărârile supuse recursului în casaţie şi ale art. 438 alin. (1) ce vizează cazurile în care se poate face recurs în casaţie.

Recursul în casaţie declarat de inculpata A. vizează cazul prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen., respectiv a fost condamnată pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală, aceasta solicitând achitarea sub aspectul reţinerii infracţiunii prevăzute de art. 336 C. pen., întrucât inculpata a fost condamnată pentru o faptă ce nu este prevăzută de legea penală.

Înalta Curte constată că motivul invocat de inculpată cel prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen., se circumscrie doar formal cazului de recurs în casaţie indicat.

În realitate, inculpata A. solicită pe calea recursului în casaţie de faţă analizarea circumstanţelor comiterii faptei, o reinterpretare a probelor administrate şi, pe cale de consecinţă, a stabilirii formei de vinovăţie, ceea ce excede limitelor judecăţii în această cale de atac extraordinară. Or, Înalta Curte poate examina cauza numai în limitele motivelor de casare prevăzute de art. 438 C. proc. pen. şi să verifice exclusiv legalitatea hotărârii atacate, astfel că, aspectele invocate de apărare privind lipsa formei de vinovăţie cerută de lege şi care ar putea antrena răspunderea penală a inculpatei, ţine de temeinicia hotărârii şi nu pot fi analizate în această cale de atac.

Recursul în casaţie nu are ca scop remedierea unei greşite aprecieri a faptelor, a unei inexacte sau insuficiente stabiliri a adevărului printr-o urmărire penală incompletă sau o cercetare judecătorească nesatisfăcătoare, astfel că, instanţa de casare nu judecă litigiul care are ca temei juridic cauza penală, ci judecă exclusiv dacă din punct de vedere al dreptului hotărârea atacată este corespunzătoare. Cu alte cuvinte, recursul în casaţie are ca finalitate verificarea conformităţii hotărârilor atacate cu regulile de drept aplicabile, scopul său fiind acela de a îndrepta erorile de drept comise de curţile de apel, ca instanţe de apel, prin raportare la cazurile de casare expres şi limitativ prevăzute de lege.

Pornind de la aceste consideraţii teoretice şi interpretări ale normei ce reglementează cazul de recurs în casaţie prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen., rezultă că nu este posibilă o extindere a verificărilor şi la elementele ce ţin de latura subiectivă a faptei, textul limitând analiza instanţei de control judiciar în calea de atac extraordinară doar la elementele ce ţin de latura obiectivă a infracţiunii.

Astfel, pentru a verifica dacă inculpata A. a fost condamnată pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală, Înalta Curte are în vedere situaţia de fapt deja stabilită de instanţa de apel, care nu poate fi schimbată, având caracter definitiv şi va analiza criticile inculpatei în legătură cu împrejurările faptice reţinute.

Astfel, în mod corect, instanţa de apel a reţinut că inculpata A. contrar normelor legale a condus sub efectul substanţelor psihoactive, fapte ce întrunesc elementele constitutive ale infracţiunii de conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului sau a altor substanţe prev. de art. 336 alin. (2) C. pen. iar, în aceste împrejurări a produs un accident ce a dus la decesul unei mame tinere şi a fiicei sale în vârstă de 1 an şi 3 luni. Accidentul s-a produs în localitate, inculpata circulând conform expertizei tehnice judiciare pe un drum de ţară alcătuit din pământ şi pietriş cu o viteză de 60 de km/oră.

În acest sens este şi declaraţia inculpatei dată în calitate de suspectă din care rezultă că din locul de plecare până la locul accidentului aceasta a condus o distanţă de circa 4 case, care se coroborează cu declaraţia martorului P. care a declarat că anterior accidentului a observat autoturismul x de culoare verde condus de inculpată care avea o deplasare sinuoasă pe drumul acoperit de pietriş, având impresia că conducătorul autoturismului a pierdut controlul direcţiei de mers a acestuia, ulterior a auzit o turaţie puternică a motorului autoturismului, văzând totodată că autoturismul a părăsit partea carosabilă a intrat într-un şanţ de colectare a apei, a ieşit din el continuându-şi deplasarea până în momentul în care a lovit-o pe vecina sa K. şi pe fiica acesteia.

Potrivit art. 336 C. pen., infracţiunea de conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului sau a altor substanţe constă în (...) se pedepseşte cu închisoare de la unu la 5 ani sau cu amendă. Cu aceeaşi pedeapsă se sancţionează şi persoana, aflată sub influenţa unor substanţe psihoactive, care conduce un vehicul pentru care legea prevede obligativitatea deţinerii permisului de conducere.

În cauză, în ceea ce priveşte latura obiectivă a infracţiunii de conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului sau a altor substanţe prevăzute de art. 336 alin. (2) C. pen., se reţine că elementul material constă în acţiunea de conducere a unui autovehicul pe drumurile publice în condiţii ilicite, respectiv de către o persoană sub efectul substanţelor psihoactive.

Urmarea imediată a infracţiunii o reprezintă crearea unei stări de pericol pentru relaţiile sociale ocrotite, respectiv siguranţa circulaţiei pe drumurile publice, iar legătura de cauzalitate rezultă din însăşi materialitatea activităţii desfăşurate de inculpat (ex re).

Sub aspectul laturii subiective, inculpata a acţionat cu vinovăţie în modalitatea intenţiei directe, acesta având reprezentarea faptei sale şi a consecinţelor acesteia, prevăzând rezultatul socialmente periculos.

Contrar susţinerilor recurentei, fapta reţinută în sarcina sa, astfel cum a fost reţinută, întruneşte condiţiile de tipicitate obiectivă a infracţiunii de conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului sau a altor substanţe.

În ceea ce priveşte apărarea inculpatei care a încercat să acrediteze ideea că a consumat substanţele psihoactive după producerea accidentului rutier, cu consecinţa achitării pentru infracţiunea de conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului sau a altor substanţe prevăzută de dispoziţiile art. 336 alin. (2) C. pen., se constată că susţinerile acesteia sunt fundamentate pe o situaţie de fapt eronată, nesusţinute de mijloacele de probă administrate în cauză.

Înalta Curte constată în raport de argumentele ce susţin recursul în casaţie invocate că, în realitate, ele nu vizează nelegalitatea hotărârii, ci se contestă situaţia de fapt stabilită de către instanţa de apel, fondul criticii formulată pe calea recursului în casaţie pornind de la negarea bazei factuale care a condus la reţinerea vinovăţiei inculpatei, solicitându-se implicit o reevaluare a materialului probator, care nu este posibilă în actualul stadiu procesual.

Astfel, o apreciere a probelor deja administrate în cauză cu influenţe asupra situaţiilor faptice constatate şi reţinute de instanţa inferioară, constituie o analiză ce excedează verificărilor de legalitate ce pot face obiectul judecării căii extraordinare a recursului în casaţie, în acest sens fiind şi jurisprudenţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

Scopul recursului în casaţie este acela de a îndrepta erorile de drept comise de curţile de apel, ca instanţe de control judiciar, iar argumentele invocate de către inculpată nu susţin niciunul dintre cazurile de casare expres şi limitativ reglementate de art. 438 C. proc. pen., fiind doar formal circumscrise de către recurentă cazului de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen.

Spre deosebire de contestaţia în anulare, care vizează îndreptarea erorilor de procedură, sau de revizuire, cale de atac de fapt care urmăreşte îndreptarea erorilor de judecată, recursul în casaţie are ca scop verificarea conformităţii hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile, scopul său fiind acela de a îndrepta erorile de drept comise de curţile de apel, ca instanţe de apel, prin raportare la cazurile de casare expres şi limitativ prevăzute de lege.

În consecinţă, se constată că starea de fapt reţinută în cauză şi concordanţa acesteia cu probele administrate nu mai pot constitui motive de cenzură din partea instanţei supreme apreciind că, din situaţia de fapt reţinută de cele două instanţe în hotărârile pronunţate rezultă îndeplinirea elementelor constitutive ale infracţiunii de conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului sau a altor substanţe pentru care inculpata a fost condamnată.

Drept urmare, criticile invocate de recurenta inculpata A. sunt neîntemeiate şi, pentru aceste considerente, în temeiul art. 448 alin. (1) pct. 1 C. proc. pen. va fi respins, ca nefondat, recursul în casaţie formulat de inculpata A. împotriva Deciziei penale nr. 670/A din 13 iulie 2020 pronunţată de Curtea de Apel Timişoara, secţia penală, în Dosarul nr. x/2019.

În baza art. 275 alin. (2) C. proc. pen., va obliga recurenta inculpată la plata sumei de 200 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

În baza art. 275 alin. (6) C. proc. pen., onorariul parţial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru recurenta inculpată, în sumă de 157 RON, urmând a se plăti din fondul Ministerului Justiţiei.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul în casaţie formulat de inculpata A. împotriva Deciziei penale nr. 670/A din 13 iulie 2020 pronunţată de Curtea de Apel Timişoara, secţia penală, în Dosarul nr. x/2019.

Obligă recurenta inculpată la plata sumei de 200 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Onorariul parţial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru recurenta inculpată, în sumă de 157 RON, se plăteşte din fondul Ministerului Justiţiei.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 18 februarie 2021.

GGC - ED