Finality of European Arrest Warrant execution and inadmissibility of appeal following consent to surrender

Deliberând asupra cauzei penale de faţă, constată următoarele:

Prin Sentinţa penală nr. 100 din data de 15 octombrie 2020 a Curţii de Apel Ploieşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, în baza art. 104 alin. (6) şi (10) raportat la art. 109 din Legea nr. 302/2004, văzând dispoziţiile Mandatului european de arestare nr. x emis la data de 30 septembrie 2020 de Magistratul şef adjunct de la Tribunalul cu Magistraţi din Reading - Marea Britanie, a fost dispusă arestarea în vederea predării a persoanei solicitate: A., pe o durată de 30 de zile începând cu data de 16 octombrie 2020 şi până la data de 14 noiembrie 2020, inclusiv, şi predarea acestei persoane autorităţii judiciare emitente, respectiv Magistratului şef adjunct de la Tribunalul cu Magistraţi din Reading - Marea Britanie.

S-a dispus executarea Mandatului european de arestare nr. x emis la data de 30 septembrie 2020 şi predarea persoanei solicitate autorităţii judiciare emitente, respectiv Magistratului şef adjunct de la Tribunalul cu Magistraţi din Reading - Marea Britanie

S-a dispus emiterea mandatului de arestare în vederea predării persoanei solicitate către autorităţile judiciare din Marea Britanie.

S-a constatat că persoana solicitată A. a fost reţinută de procuror în data de 15 octombrie 2020, ora 10:30 până în data de 16 octombrie 2020, ora 10:30, în baza Ordonanţei Nr. 6378/II/5/2020 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploieşti

S-a constatat că persoana solicitată A. nu a renunţat la regula specialităţii şi a consimţit la predare.

S-a dispus ca predarea persoanei solicitate să fie efectuată cu respectarea dispoziţiilor art. 113 din Legea nr. 302/2004. În baza art. 109 alin. (2) din Legea nr. 302/2004, s-a dispus comunicarea sentinţe autorităţii judiciare emitente, respectiv Magistratului şef adjunct de la Tribunalul cu Magistraţi din Reading - Marea Britanie (după traducerea în limba engleză), Ministerului Justiţiei şi Centrului de Cooperare Poliţienească Internaţională din cadrul Inspectoratului General al Poliţiei Române.

Pentru a pronunţa această soluţie, Curtea de Apel Ploieşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, a arătat că prin Adresa nr. x/2020 din data de 15 octombrie 2020 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploieşti a fost sesizată instanţa pentru a se aprecia asupra luării măsurii arestării preventive şi asupra predării persoanei solicitate A., către autorităţile judiciare din Marea Britanie, în baza mandatului european de arestare nr. x emis la data de 30 septembrie 2020 de Magistratul şef adjunct de la Tribunalul cu Magistraţi din Reading - Marea Britanie pe numele persoanei solicitate.

S-a reţinut că propunerea a fost formulată în urma solicitării executării mandatului european de arestare emis de către o autoritate judiciară competentă dintr-un stat membru al Uniunii Europene care a transpus în legislaţia internă Decizia-cadru nr. 2002/584/JAI din 13 iunie 2002 a Consiliului şi că decizia judiciară s-a luat în scopul efectuării urmăririi penale faţă de persoana solicitată, pentru săvârşirea unei infracţiuni de "vătămare corporală gravă" prevăzută şi pedepsită de art. 18 din Legea cu privire la Infracţiunile contra persoanei din 1861, pentru care pedeapsa maximă prevăzută de lege este închisoarea pe viaţă.

Analizând actele şi lucrările dosarului în raport de dispoziţiile legale incidente în cauză Curtea a constatat şi reţinut următoarele:

- mandatul european de arestare a fost emis de o autoritate judiciară competentă dintr-un stat membru al Uniunii Europene care a transpus în legislaţia internă Decizia-cadru nr. 2002/584/JAI din 13 iunie 2002 a Consiliului

- decizia judiciară s-a luat în scopul efectuării urmăririi penale faţă de persoana solicitată, pentru săvârşirea unei infracţiuni de "vătămare corporală gravă" prevăzută şi pedepsită de art. 18 din Legea cu privire la Infracţiunile contra persoanei din 1861, pentru care pedeapsa maximă prevăzută de lege este închisoarea pe viaţă,

- infracţiunea pentru care este cercetată persoana solicitată face parte din lista celor 32 de infracţiuni prev. de art. 97 alin. (1) din Legea nr. 302/2004 (respectiv cea prev. la pct. 14), care, dacă sunt sancţionate de legea statului emitent cu o pedeapsă privativă de libertate al cărei maxim este cel puţin 3 ani, dau dreptul la predare între statele membre fără a mai fi supuse verificării îndeplinirii condiţiei dublei incriminări,

- infracţiunea pentru care este cercetată persoana solicitată şi a fost emis mandatul european de arestare are corespondenţă în legea penală română şi anume infracţiunea de vătămare corporală, prev. de art. 194 alin. (1) şi (2) C. pen.

S-a arătat că în fapt, persoana solicitată este cercetată în Marea Britanie sub aspectul infracţiunii de vătămare corporală gravă, pedepsită de Art. 18 din Legea cu privire la Infracţiunile contra Persoanei din 1861, constând în aceea că la data de 6 noiembrie 2016, în Lakeside Cottage, l-a rănit în mod ilegal şi rău intenţionat pe B. cu scopul de a-i provoca vătămări corporale grave.

A. împreună cu C. l-a atacat pe B. cu o macetă în parcarea de rulote Lakeside Cottage, provocându-i tăieturi grave la cap şi la mâini.

Actele de agresiune fizică au fost comise pe fondul unei dispute legate de vânzarea unui autovehicul.

A. a fugit imediat din Marea Britanie în România şi figurează în evidenţele unui zbor către Bucureşti la 7 noiembrie 2016.

Verificările efectuate au arătat că A. nu a mai revenit în Marea Britanie.

În cauză nu s-a invocat şi nici nu s-a constat vreunul din motivele de refuz al executării mandatului european de arestare emis împotriva persoanei solicitate înscrise în disp. art. 99 din Legea nr. 302/2004, şi s-a reţinut că persoana solicitată este de acord să fie predată autorităţilor emitente, consimţământul la predare fiind exprimat atât în faţa procurorului operativ cât şi în faţa instanţei de judecată sesizate cu punerea în executare a mandatului de arestare preventivă.

Aşa fiind, Curtea a constatat că persoana solicitată se află în situaţia prevăzută de art. 97 alin. (1) pct. 14 din Legea nr. 302/2004 republicată, fiind urmărită pentru fapte ce dau loc la predare între statele membre ale Uniunii Europene, fără a fi supuse verificării îndeplinirii condiţiei dublei încriminări, nefiind incident nici unul dintre motivele obligatorii sau opţionale de refuz la predare.

Constând că sunt întrunite condiţiile legale privind executarea mandatelor europene de arestare între statele membre ale Uniunii Europene, ce au transpus Decizia-cadru nr. 2002/984/JAI din 13 iunie 2002 a Consiliului Uniunii Europene, în baza art. 104 alin. (6) şi (10) raportat la art. 109 din Legea nr. 302/2004, văzând dispoziţiile Mandatului european de arestare nr. x emis la data de 30 septembrie 2020 de Magistratul şef adjunct de la Tribunalul cu Magistraţi din Reading - Marea Britanie, Curtea a dispus arestarea în vederea predării a persoanei solicitate.

În ceea ce priveşte solicitarea formulată de apărătorul persoanei solicitate, în sensul amânării predării pentru o perioadă de 3 luni, Curtea a reţinut că potrivit unui document întocmit de către Secretariatul General al Consiliului Uniunii Europene cu privire la impactul COVID-19 asupra cooperării judiciare în materie penală, pe baza informaţiilor furnizate de statele membre şi prelucrate de către Eurojust şi Reţeaua Judiciară Europeană, niciunul dintre statele membre nu a suspendat cu titlu general predarea persoanelor solicitate, însă în anumite cazuri a fost imposibil de realizat predarea efectivă a persoanei către statul emitent în contextul măsurilor adoptate la nivel naţional pentru combaterea infecţiei cu COVID-19, cum ar fi: anularea sau restricţionarea zborurilor, impunerea de restricţii vizând ofiţerii care compun escorta ce trebuie să însoţească persoana solicitată, în unele state fiind necesară pentru realizarea predării; existenţa unui rezultat negativ la testul COVID-19 efectuat persoanei solicitate, etc. S-a arătat că în acele situaţii în care, în contextul epidemiologic menţionat, nu a fost posibilă predarea, autorităţile de executare din statele membre au decis să amâne predarea, invocând ca temei legal art. 23 din Decizia-cadru. Acelaşi document arată că statele membre, în general, consideră că prevederile deciziei sunt suficiente pentru a oferi soluţii în contextul actual.

Prin Hotărârea Curţii de Justiţie a Uniunii Europene din 25 ianuarie 2017 în cauza C-640/15, Tomas Vilkas, a fost explicată noţiunea de forţă majoră întâlnită în art. 23 alin. (3) din Decizia-cadru, în contextul existenţei unor diferenţe între variantele lingvistice ale deciziei cadru. Astfel, reţine Curtea, în timp ce versiunile în limbile greacă, franceză, italiană, portugheză, română şi finlandeză ale dispoziţiei menţionate condiţionează aplicarea acestei reguli de imposibilitatea predării ca urmare a unui caz de forţă majoră în unul dintre statele membre în cauză, alte versiuni lingvistice ale aceleiaşi dispoziţii, precum cele în limbile spaniolă, cehă, daneză, germană, greacă, engleză, neerlandeză, polonă, slovacă şi suedeză, se referă mai degrabă la o imposibilitate de predare ca urmare a unor împrejurări care ies de sub controlul statelor membre în cauză (punctul 46 din hotărâre). Curtea a reţinut, însă, că pentru art. 23 alin. (3) din Decizia-cadru noţiunea relevantă este cea de forţă majoră, care "trebuie să fie înţeleasă în sensul de împrejurări străine celui care le invocă, neobişnuite şi imprevizibile, ale căror consecinţe nu ar fi putut să fie evitate, în pofida diligenţei manifestate" (punctul 53 din hotărâre).

Or, raportând aceste aspecte la situaţia existentă în ţara de destinaţie, curtea a reţinut că nu sunt îndeplinite condiţiile unei cauze care să justifice amânarea predării.

S-a menţionat că potrivit comunicatului postat pe site-ul Ministerului Afacerilor Externe, în Marea Britanie nu a fost instituită starea de urgenţă, iar la sosirea în Marea Britanie venind din orice ţară, este necesară furnizarea datelor de contact şi informaţii privind ţara/ţările în care persoanele în cauză s-au aflat în ultimele 14 zile. De asemenea, persoanele care călătoresc în Marea Britanie au obligaţia de a se autoizola timp de 14 zile dacă sosesc din România sau dintr-unul din statele care nu sunt incluse în lista statelor exceptate de la restricţiile de călătorie.

În concluzie, s-a arătat că în cauză nu sunt îndeplinite condiţiile forţei majore, motiv pentru care s-a apreciat că nu se justifică solicitarea formulată de apărare, în sensul amânării predării persoanei solicitate.

Cu privire la posibilitatea de a se dispune măsuri preventive mai puţin intruzive în acest stadiu al procedurii de executare a mandatului european de arestare, raportat la dispoziţiile legale în materie şi jurisprudenţa instanţei supreme, curtea a reţinut, în esenţă că, nu există un temei de drept care să permită instanţei dispunerea în cursul acestei proceduri a unei măsuri preventive mai puţin intruzive, chiar a unei măsuri cu caracter custodial cum ar fi arestul la domiciliu, deoarece o măsură preventivă alternativă ar fi de natură a împiedica organele de poliţie însărcinate cu executarea hotărârii definitive de extrădare către autorităţile judiciare ale statului solicitant.

Împotriva acestei sentinţe penale, persoana solicitată A. a formulat contestaţie.

Cu ocazia dezbaterilor, reprezentantul Ministerului Public a solicitat respingerea căii de atac, ca inadmisibilă, invocând dispoziţiile art. 110 alin. (2) din Legea nr. 302/2004, republicată, privind cooperarea judiciară internaţională în materie penală, potrivit cărora atunci când persoana condamnată este de acord cu predarea, hotărârea este definitivă.

Apărătorul ales a susţinut că în cauză, consimţământul persoanei solicitate cu privire la predare a fost viciat, întrucât acesteia nu i-au fost explicate şi nu a înţeles pe deplin consecinţele unei astfel de poziţii.

Examinând contestaţia formulată în baza actelor şi lucrărilor de la dosar şi în raport cu dispoziţiile legale în materie, Înalta Curte constată că aceasta este inadmisibilă, pentru următoarele considerente:

Dând eficienţă principiului stabilit prin dispoziţiile art. 129 din Constituţia României, revizuită, privind exercitarea căilor de atac în condiţiile legii procesual penale, precum şi celui privind liberul acces la justiţie statuat prin art. 21 din legea fundamentală, respectiv exigenţelor determinate prin art. 13 din Convenţia pentru Apărarea Drepturilor Omului şi a Libertăţilor Fundamentale, legea procesual penală a stabilit un sistem coerent al căilor de atac, acelaşi pentru persoane aflate în situaţii identice.

Revine, aşadar, părţii interesate obligaţia sesizării instanţelor de judecată în condiţiile legii procesual penale, prin exercitarea căilor de atac apte a provoca un control judiciar al hotărârii atacate.

Admisibilitatea căilor de atac este condiţionată de exercitarea acestora potrivit dispoziţiilor legii procesual penale prin care au fost reglementate hotărârile susceptibile a fi supuse examinării, căile de atac şi ierarhia acestora, termenele de declarare şi motivele pentru care se poate cere reformarea hotărârii atacate.

Recunoaşterea unei căi de atac în alte condiţii decât cele prevăzute de lege constituie o încălcare a principiului legalităţii acestora şi, din acest motiv, apare ca o soluţie inadmisibilă în ordinea de drept.

Raportând consideraţiile teoretice anterior menţionate la speţa dedusă judecăţii, Înalta Curte constată că persoana solicitată A. a exercitat o cale de atac împotriva unei hotărâri definitive, care nu este prevăzută de lege.

Astfel, potrivit dispoziţiilor art. 109 alin. (1) din Legea nr. 302/2004, republicată, "(1) În toate cazurile instanţa se pronunţă asupra executării mandatului european de arestare prin sentinţă, cu respectarea termenelor prevăzute la art. 112. În scopul luării unei hotărâri, instanţa ţine seama de toate împrejurările cauzei şi de necesitatea executării mandatului european de arestare."

Conform prevederilor art. 110 alin. (2) din Legea nr. 302/2004, republicată, "(2) Hotărârea prevăzută la art. 109 alin. (1) poate fi atacată cu contestaţie în termen de 5 zile de la pronunţare, cu excepţia cazului în care persoana solicitată consimte la predare, când hotărârea este definitivă."

Prin Sentinţa penală nr. 100 din data de 15 octombrie pronunţată de Curtea de Apel Ploieşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, în Dosarul nr. x/2020 s-a dispus executarea mandatului european de arestare nr. x emis la data de 30 septembrie 2020 şi predarea persoanei solicitate autorităţii judiciare emitente, respectiv Magistratului şef adjunct de la Tribunalul cu Magistraţi din Reading - Marea Britanie.

Prin aceeaşi hotărâre, s-a luat act de consimţământul persoanei solicitate de a fi predată autorităţilor judiciare din Marea Britanie.

Întrucât persoana solicitată a consimţit la predarea către autorităţile judiciare din Marea Britanie, emitente ale mandatului european de arestare (astfel cum rezultă din declaraţie acestuia din data de 15 octombrie 2020 dată în faţa procurorului, precum şi din declaraţia dată în faţa instanţei de fond, la data de 15 octombrie 2020), în cauză sunt incidente dispoziţiile art. 110 alin. (2) din Legea nr. 302/2004 privind cooperarea judiciară internaţională în materie penală, republicată, în sensul că sentinţa prin care instanţa de fond s-a pronunţat asupra executării mandatului european de arestare este definitivă şi nu poate fi atacată cu contestaţie.

Având în vedere dispoziţiile legale anterior menţionate, Înalta Curte constată că persoana solicitată A. a exercitat o cale de atac inadmisibilă, întrucât nu este prevăzută de lege.

Faţă de considerentele anterior expuse, Înalta Curte, în conformitate cu dispoziţiile art. 4251 alin. (7) pct. 1 lit. a) din C. proc. pen. raportat la art. 110 alin. (2) din Legea nr. 302/2004 republicată, va respinge, ca inadmisibilă, contestaţia formulată de persoana solicitată A. împotriva Sentinţei penale nr. 100 din data de 15 octombrie 2020 a Curţii de Apel Ploieşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie.

Conform dispoziţiilor art. 275 alin. (2) din C. proc. pen., va fi obligat contestatorul persoană solicitată la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

În temeiul dispoziţiilor art. 275 alin. (6) C. proc. pen., onorariul parţial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, până la prezentarea apărătorului ales, în cuantum de 260 RON, va rămâne în sarcina statului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca inadmisibilă, contestaţia formulată de persoana solicitată A. împotriva Sentinţei penale nr. 100 din data de 15 octombrie 2020 a Curţii de Apel Ploieşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie.

Obligă contestatorul persoană solicitată la plata sumei de 200 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Onorariul parţial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, până la prezentarea apărătorului ales, în cuantum de 260 RON, rămâne în sarcina statului.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, azi, 21 octombrie 2020.

Procesat de GGC - LM