Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 251/2004 AI generated

Inadmissibility of cancellation appeal against revision decision lacking underlying appealability

Case Number Decizia nr. 251/2004
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome Inadmissible

Legislator summary

AI generated

The High Court of Cassation and Justice dismissed the appeal on cancellation filed by the claimant, declaring it inadmissible and thereby upholding the lower civil section’s rejection of the revision request. The dispute concerned a request for revision of a final judgment that had previously dismissed an appeal for jurisdictional reasons, where the claimant attempted to challenge the finality of the court’s rejection of that revision request based on conflicting judgments. The Court held that under Article 328(1) of the Code of Civil Procedure, appellate remedies against a decision on revision are limited to those available against the original revised judgment; since the original decision being revised was not subject to an appeal on cancellation, the subsequent revision decision could not be challenged by this means, and Article 328(2) does not create a new avenue for appeal but merely confirms the exclusion of the ordinary appeal route for conflicting judgments.

Legislator headnote

AI generated

art. 322 pct. 7 C. proc. civ, art. 328 alin. (1) C. proc. civ, art. 328 alin. (2) C. proc. civ, art. 328 C. proc. civ; Inadmissibility of cancellation appeal against revision decision lacking underlying appealability: Înalta Curte de Casație și Justiție, secția civilă, prin decizia nr. 988 din 6 februarie 2004, a respins, ca tardivă, cererea de revizuire formulată de SC S.S. SRL Slatina, împotriva deciziei nr. 2152 din 26 mai 2003 a Curții Supreme de Justiție, secția civilă, cu motivarea că, la data de 8 iulie 2003, când cererea a fost depusă la poștă, termenul de revizuire de o lună prevăzut de art. 324 alin. (1) pct. 1, cu referire la art. 322 pct. 7 C. proc. civ., era vădit depășit.

Keywords

AI generated
revision of a judgment challenge of cancellation article of civil procedure administrative revocation of decision appealability of interlocutory decision objection of unconstitutionality
AI generated

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Asupra recursului în anulare de față;

În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la data de 25 octombrie 2002 la Curtea de Apel Craiova, SC S.S. SRL Slatina a solicitat revizuirea deciziei civile nr. 4712 din 22 octombrie 2002, pronunțată de Curtea de Apel Craiova, secția civilă.

În motivarea cererii, revizuienta a precizat, la termenul din 21 noiembrie 2002, că temeiul juridic pe care îl invocă este prevederea de la art. 322 pct. 7 C. proc. civ., iar decizia a cărei revizuire o solicită este potrivnică deciziilor nr. 666 din 16 mai 2002 și nr. 1245 din 13 octombrie 2000 ale Curții de Apel Craiova, secția comercială, precum și deciziei nr. 13176 din 19 octombrie 2000 a Curții de Apel Craiova, secția civilă (din dosarul nr. 5216/2002).

Curtea de Apel Craiova, secția civilă, prin decizia civilă nr. 5194 din 21 noiembrie 2002, și-a declarat competența de soluționare a cererii de revizuire în favoarea Curții Supreme de Justiție.

Împotriva acestei decizii, revizuienta a declarat recurs.

Prin decizia nr. 2152 din 26 mai 2003, Curtea Supremă de Justiție, secția civilă, a respins, ca tardiv, recursul declarat de revizuientă, împotriva deciziei nr. 5194 din 21 noiembrie 2002 a Curții de Apel Craiova, secția civilă.

La data de 11 iulie 2003, SC S.S. SRL Slatina a formulat cerere de revizuire a acestei ultime decizii, solicitând să fie anulată și să se dispună rejudecarea recursului ce l-a declarat, împotriva deciziei prin care Curtea de Apel Craiova și-a declinat competența de soluționare a cererii de revizuire inițiale.

Înalta Curte de Casație și Justiție, secția civilă, prin decizia nr. 988 din 6 februarie 2004, a respins, ca tardivă, cererea de revizuire formulată de SC S.S. SRL Slatina, împotriva deciziei nr. 2152 din 26 mai 2003 a Curții Supreme de Justiție, secția civilă, cu motivarea că, la data de 8 iulie 2003, când cererea a fost depusă la poștă, termenul de revizuire de o lună prevăzut de art. 324 alin. (1) pct. 1, cu referire la art. 322 pct. 7 C. proc. civ., era vădit depășit.

Revizuienta a declarat recurs, împotriva acestei decizii irevocabile.

Recursul nu este admisibil.

În conformitate cu dispozițiile art. 328 alin. (1) C. proc. civ., „hotărârea dată asupra revizuirii este supusă căilor de atac prevăzute de lege, pentru hotărârea revizuită”.

Or, decizia nr. 2152 din 26 mai 2003 a Curții Supreme de Justiție, secția civilă, prin care a fost respins, ca tardiv, recursul declarat de revizuientă, împotriva deciziei prin care Curtea de Apel Craiova și-a declinat competența, fiind irevocabilă (dosarul nr. 5563/2002), nu mai era supusă nici unei căi de atac.

Pe de altă parte, este de reținut că, prevederii de la art. 328 alin. (2) C. proc. civ., potrivit căreia „dacă revizuirea s-a cerut pentru hotărâri potrivnice, calea de atac este recursul”, nu i se poate da o altă semnificație, decât aceea că, prin referirea expresă la calea de atac a recursului, s-a înlăturat calea de atac a apelului, în eventualitatea în care hotărârea supusă revizuirii era susceptibilă de a fi atacată și pe această cale.

Ca urmare, prin alin. (2) art. 328 C. proc. civ., nu se derogă de la primul alineat al acestui articol, în care se pretinde că, pentru exercitarea recursului, împotriva hotărârii date în revizuire, trebuie să fie îndeplinită condiția ca însăși hotărârea revizuită să fie supusă unei astfel de căi de atac, întrucât cererea de revizuire, fiind un litigiu fără existență proprie, nu este susceptibilă de alte grade de jurisdicție, decât acelea la care este supusă cererea principală.

Așa fiind, se impune a se constata că, nici decizia nr. 988 din 6 februarie 2004, prin care secția civilă a Înaltei Curți de Casație și Justiție s-a pronunțat asupra cererii de revizuire formulate în cauză, nu este supusă recursului, cât timp decizia a cărei revizuire s-a solicitat nu este atacabilă pe o asemenea cale.

În consecință, rezultând că recursul declarat de revizuienta SC S.S. SRL Slatina, împotriva deciziei menționate, nu este admisibil, urmează a se dispune respingerea acestuia, ca atare.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de revizuienta SC S.S. SRL Slatina, împotriva deciziei nr. 988 din 6 februarie 2004 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția civilă.

Pronunțată, în ședință publică, azi, 20 septembrie 2004.