Challenge to foreign prison sentence via objection to execution: prohibition of re-litigating final recognition judgments and res judicata in penalty adaptation disputes.

Deliberând asupra cauzei de faţă, în baza actelor şi lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin Sentinţa penală nr. 37/FCJI din data de 12 iunie 2020, pronunţată de Curtea de Apel Iaşi, secţia penală şi pentru cauze cu minori, în temeiul art. 598 alin. (1) lit. d) C. proc. pen., s-a respins, ca nefondată, contestaţia la executare formulată de contestatorul A., împotriva Sentinţei penale nr. 76/2018 din 28 septembrie 2018 a Curţii de Apel Iaşi, definitivă prin Decizia penală nr. 343/A din 18 decembrie 2018 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

Pentru a dispune astfel, Curtea a reţinut, în esenţă, că a fost formulată cerere de către condamnatul A., intitulată recurs în anulare întemeiată pe disp. art. 145 şi art. 146 din Legea nr. 302/2004, cerere înregistrată ca o contestaţie la executare, prin care acesta a solicitat anularea Mandatului de executare a pedepsei închisorii nr. 76/2018 din data de 19 decembrie 2018, emis în baza sentinţei penale pronunţate în Dosarul nr. x/2018.

În motivare, a invocat, în esenţă, faptul că prin transferul său în România nu i se poate crea o situaţie mai grea decât cea la care a fost supus în ţara în care a fost condamnat. După legile spaniole nu putea primi o pedeapsă mai mare de 15 ani.

La data de 5 iunie 2020, cererea introductivă a fost recalificată de apărătorul din oficiu în contestaţie la executare întemeiată pe disp. art. 598 alin. (1) lit. d) C. proc. pen. raportat la art. 40 alin. (5) C. pen. Prin motivele scrise s-a solicitat, în esenţă, admiterea contestaţiei la executarea pedepsei, să se constate că infracţiunile comise pe teritoriul Spaniei, care au făcut obiectul condamnărilor definitive recunoscute prin Sentinţa penală nr. 76 din 28 septembrie 2018 a Curţii de Apel Iaşi, rămasă definitivă prin Decizia penală nr. 343/A din data de 18 decembrie 2018, pronunţată în apel de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, sunt concurente, urmând a repune în individualitatea lor pedepsele stabilite pentru acestea şi a dispune contopirea lor, conform tratamentului sancţionator al concursului de infracţiuni prev. de art. 39 alin. (1) lit. b) C. pen., urmând a aplica petentului pedeapsa închisorii cea mai grea, de 5 ani închisoare, la care să fie adăugat un spor de o treime din totalul de 13 ani, 6 luni şi 37 de zile al celorlalte pedepse stabilite, în final petentul urmând să execute pedeapsa rezultantă de 9 ani, 6 luni şi 12 zile, din care să fie dedusă durata măsurilor preventive, precum şi partea executată din pedeapsă la zi.

Analizând actele şi lucrările dosarului, prin prisma motivelor invocate şi a dispoziţiilor legale aplicabile, Curtea de Apel Iaşi a apreciat contestaţia la executare formulată ca nefondată.

Astfel, s-a reţinut că persoana condamnată A. se află în executarea pedepsei de 18 ani, 6 luni şi 37 de zile închisoare conform Sentinţei penale nr. 76/2018 din 28 septembrie 2018 a Curţii de Apel Iaşi, pronunţată în Dosarul nr. x/2018, definitivă prin Decizia penală nr. 343/A din 18 decembrie 2018 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, prin care au fost recunoscute Sentinţa penală nr. 219 din 12 septembrie 2014 pronunţată de Judecătoria Merida, secţia penală nr. 2, definitivă la 19 decembrie 2014, Sentinţa penală nr. 516 din 4 decembrie 2014 pronunţată de Curtea Regională Cordoba, secţia nr. 3, definitivă la 12 aprilie 2016, Sentinţa penală nr. 27 din 12 februarie 2015 pronunţată de Curtea Regională Merida, secţia 3 din Badajos, definitivă la 12 februarie 2015 şi Hotărârea penală din 2 noiembrie 2017 pronunţată de Judecătoria Unică de Supraveghere Penitenciară Principatul din Asturias - din Ovideo, de contopire a pedepselor, în pedeapsa unică de 18 ani, 6 luni şi 37 de zile închisoare, dispunându-se transferul persoanei condamnate şi executarea pedepsei într-un penitenciar din România.

Curtea a reţinut că motivele nu se subscriu cazului de contestaţie la executare invocat, întrucât adaptarea unei pedepse rezultante stabilite în statul emitent se poate dispune cu ocazia recunoaşterii sentinţelor penale străine atunci când durata acesteia depăşeşte totalul pedepselor stabilite pentru infracţiuni concurente sau limita maximă generală a pedepsei închisorii admisă de legea penală română. Aşadar, contrar apărărilor formulate, Curtea a apreciat că legea nu permite adaptarea unei pedepse rezultante stabilite prin cumul aritmetic decât dacă aceasta depăşeşte maximul general al pedepsei închisorii.

Pe de altă parte, s-a reţinut că, din considerentele Deciziei penale nr. 343/A din 18 decembrie 2018 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie rezultă că instanţa de control judiciar a reţinut, cu autoritate de lucru judecat, că în cazul contestatorului nu sunt aplicabile dispoziţiile privind adaptarea pedepsei rezultante, motiv pentru care o astfel de solicitare pe calea contestaţiei la executare nu poate fi reanalizată.

De asemenea, descontopirea unei pedepse rezultante şi refacerea concursului de infracţiuni ar putea interveni doar în cazul în care ar apărea elemente de noutate, ce nu existau la momentul stabilirii (recunoaşterii în prezenta cauză) pedepsei rezultante. În aceste condiţii, Curtea a apreciat că deciziile Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie la care a făcut referire apărătorul contestatorului în motivele scrise şi susţinerile orale cu ocazia dezbaterilor nu îşi au aplicabilitate în cauză.

În opinia primei instanţe, faptul că executarea pedepsei recunoscute este guvernată de legile din România nu dă dreptul instanţelor naţionale să modifice o pedeapsă recunoscută deja, cu privire la care s-a apreciat că nu este necesară adaptarea. În caz contrar, s-ar aduce o atingere gravă principiului încrederii reciproce care guvernează cooperarea judiciară internaţională în materie penală.

Nu în ultimul rând, s-a constatat că, pe durata executării pedepsei închisorii, contestatorul s-a adresat mai multor instanţe, invocând motive similare, cereri ce i-au fost respinse prin Sentinţa penală nr. 356/2020 din 12 martie 2020 a Judecătoriei Bacău şi Sentinţa penală nr. 1062 din 18 aprilie 2018 din 18 aprilie 2020 a Judecătoriei Sectorului 5 Bucureşti.

În privinţa concluziilor formulate de reprezentantul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Iaşi cu ocazia dezbaterilor, instanţa a reţinut că nu poate proceda la o analiză a legii penale mai favorabile, nefiind sesizată cu o astfel de cerere întemeiată pe art. 595 C. proc. pen. Deşi contestatorul a arătat în ultimul cuvânt că nu i s-a aplicat legea penală mai favorabilă, nici cea română, nici cea spaniolă, este evident că motivele de contestaţie nu se referă la aplicarea legii penale române în timp, ci la faptul că pedeapsa recunoscută nu ar respecta nici legea română şi nici legea spaniolă.

Concluzionând, instanţa a constatat că, pe calea contestaţiei la executare, nu pot fi formulate critici ce ţin de legalitatea şi temeinicia hotărârii ce se execută, respectiv legalitatea şi temeinicia unei hotărâri penale anterior recunoscute pe teritoriul României.

Împotriva Sentinţei penale nr. 37/FCJI din data de 12 iunie 2020, pronunţată de Curtea de Apel Iaşi, secţia penală şi pentru cauze cu minori a formulat contestaţie condamnatul A.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, fiind repartizată aleatoriu cu termen la data de 16 octombrie 2020.

Examinând contestaţia formulată de condamnatul A. împotriva Sentinţei penale nr. 37/FCJI din data de 12 iunie 2020, pronunţată de Curtea de Apel Iaşi, secţia penală şi pentru cauze cu minori, în raport de dispoziţiile legale aplicabile, Înalta Curte constată că aceasta este nefondată, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare.

Cu titlu preliminar, Înalta Curte notează, cu privire la contestaţia la executare, că aceasta reprezintă o procedură jurisdicţională de rezolvare a situaţiilor juridice care afectează executarea unei hotărâri penale. Printr-o contestaţie la executare nu se pot invoca aspecte ce ţin de judecata pe fond a cauzei, ci doar aspecte care privesc executarea hotărârilor.

În speţă, condamnatul a invocat incidenţa dispoziţiilor art. 598 alin. (1) lit. d) C. proc. pen., solicitând ca, prin intermediul acestui mijloc procesual, să se recalculeze şi să se adapteze pedeapsa rezultantă de 18 ani, 6 luni şi 37 de zile închisoare stabilită prin Sentinţa penală nr. 76 din 28 septembrie 2018 a Curţii de Apel Iaşi, rămasă definitivă prin Decizia penală nr. 343/A din data de 18 decembrie 2018, pronunţată în apel de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în procedura de recunoaştere a hotărârilor de condamnare emise de autorităţile spaniole.

Înalta Curte are în vedere că, potrivit dispoziţiilor cuprinse în art. 598 alin. (1) lit. d) C. proc. pen., contestaţia împotriva executării hotărârii penale se poate face atunci când se invocă amnistia, prescripţia, graţierea sau orice altă cauză de stingere ori de micşorare a pedepsei şi trebuie să cuprindă situaţiile intervenite după rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare în care fie pedepsele nu se mai execută (în caz de amnistie, prescripţia executării pedepsei, graţierea, decesul persoanei condamnate), fie intervin modificări în sensul micşorării cuantumului pedepselor ce urmează a fi puse în executare sau care se execută.

În cauză, criticile contestatorului privesc stabilirea pedepsei rezultante prin Hotărârea penală din 2 noiembrie 2017 pronunţată de Judecătoria Unică de Supraveghere Penitenciară Principatul din Asturias - din Ovideo, recunoscută prin Sentinţa penală nr. 76/2018 din data de 28 septembrie 2018 a Curţii de Apel Iaşi - CCJI, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi prin care au fost avute în vedere toate condamnările petentului aplicate prin alte trei sentinţe penale: Sentinţa penală nr. 219 din 12 septembrie 2014 pronunţată de Judecătoria Merida, secţia penală nr. 2; Sentinţa penală nr. 516 din 4 decembrie 2014, pronunţată de Curtea Regională din Cordoba, secţia nr. 3; Sentinţa penală nr. 27 din 12 februarie 2015 a Curţii Regionale Merida, secţia nr. 3 din Badajos.

Prin urmare, Înalta Curte constată că motivele contestatorului nu se încadrează în cazul de contestaţie la executare prevăzut de art. 598 alin. (1) lit. d) C. proc. pen.

Se constată, astfel, că prin prezentul demers judiciar nu au fost relevate aspecte care să determine stingerea pedepsei şi nici nu au intervenit modificări în sensul micşorării cuantumului pedepsei ce se execută. În fapt, este pusă în discuţie chiar legalitatea şi temeinicia hotărârii în baza căreia se face executarea, fiind criticată recunoaşterea, prin Sentinţa penală nr. 76 din 28 septembrie 2018 a Curţii de Apel Iaşi, rămasă definitivă prin Decizia penală nr. 343/A din data de 18 decembrie 2018, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, a pedepsei rezultante de 18 ani, 6 luni şi 37 de zile închisoare aplicate contestatorului de autorităţile spaniole, prin Hotărârea penală din 2 noiembrie 2017 pronunţată de Judecătoria Unică de Supraveghere Penitenciară Principatul din Asturias - din Ovideo.

Având în vedere criticile formulate de contestatorul condamnat, Înalta Curte mai notează că în procedura contestaţiei la executare nu se poate modifica o hotărâre rămasă definitivă, nu se poate proceda la o reindividualizare a pedepsei prin pronunţarea unei alte soluţii, întrucât s-ar aduce atingere autorităţii de lucru judecat, stabilităţii raporturilor juridice.

Aşa fiind, Înalta Curte, în acord cu prima instanţă, constată că instanţa română a analizat posibilitatea adaptării sancţiunii aplicate persoanei transferabile prin hotărârile de condamnare şi a concluzionat că nu se impune a fi adaptată, soluţia căpătând, astfel, autoritate de lucru judecat.

De altfel, nu este admis pe calea contestaţiei la executare să se revină asupra unor dispoziţii care au autoritate de lucru judecat.

În consecinţă, se constată că, în mod corect, instanţa Curţii de Apel Iaşi a concluzionat că nu există nicio modificare cu privire la situaţia juridică a condamnatului, respectiv cu privire la durata pedepsei care trebuie executată.

Aceasta deoarece pe calea prezentei contestaţii la executare nu se poate modifica Sentinţa penală nr. 76/2018 din 28 septembrie 2018 a Curţii de Apel Iaşi, pronunţată în Dosarul nr. x/2018, definitivă prin Decizia penală nr. 343/A din 18 decembrie 2018 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, prin care s-a stabilit cu putere de lucru judecat modalitatea de calcul şi cuantumul pedepsei a cărei executare a fost admisă a fi continuată în România, în raport de Hotărârea penală din 2 noiembrie 2017 pronunţată de Judecătoria Unică de Supraveghere Penitenciară Principatul din Asturias - din Ovideo.

Aşadar, criticile referitoare la hotărârea de condamnare pronunţată de autorităţile judiciare străine şi cele ce vizează recunoaşterea hotărârilor străine şi transferul într-un penitenciar din România în vederea continuării executării pedepsei, dispuse prin Sentinţa penală nr. 76/2018 din 28 septembrie 2018 a Curţii de Apel Iaşi, pronunţată în Dosarul nr. x/2018, nu se circumscriu prezentei proceduri.

Pentru aceste considerente, în conformitate cu dispoziţiile art. 4251 alin. (7) pct. 1 lit. b) C. proc. pen., Înalta Curte va respinge, ca nefondată, contestaţia formulată de condamnatul A. împotriva Sentinţei penale nr. 37/FCJI din data de 12 iunie 2020, pronunţată de Curtea de Apel Iaşi, secţia penală şi pentru cauze cu minori.

În baza art. 275 alin. (2) C. proc. pen., va obliga contestatorul condamnat la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, iar în raport de alin. (6) al aceluiaşi articol, onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru contestatorul condamnat, în cuantum de 313 RON, se va plăti din fondul Ministerului Justiţiei.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondată, contestaţia formulată de condamnatul A. împotriva Sentinţei penale nr. 37/FCJI din data de 12 iunie 2020, pronunţată de Curtea de Apel Iaşi, secţia penală şi pentru cauze cu minori.

Obligă contestatorul condamnat la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru contestatorul condamnat, în cuantum de 313 RON, se plăteşte din fondul Ministerului Justiţiei.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 16 octombrie 2020.

Procesat de GGC - LM