Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 610/2020 AI generated

Unconstitutionality of the Lawyer's Law: Rejection of a posteriori review for lack of nexus and res judicata

Case Number Decizia nr. 610/2020
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome Dismissed
Court Costs Borne by appellant

Legislator summary

AI generated

The Supreme Court of Appeals and Justice (ICCJ) dismissed the defendant's appeal, upholding the Court of Appeal's refusal to refer a unconstitutionality objection to the Constitutional Court, and ordered the defendant to pay 200 RON in judicial costs. The dispute arose from a criminal conviction for practicing law without a license, where the defendant challenged the entirety of the Law on the Legal Profession as unconstitutionally enacted and lacking legal clarity. The ICCJ ruled that the appeal was inadmissible because the objection failed to meet the requirement of relevance to the specific case outcome, as the indictment relied only on a specific penal provision that did not necessitate interpreting the undefined organizational forms cited by the defendant. Additionally, the court found the objection barred by *res judicata* principles, as a substantively similar objection had already been definitively rejected by the lower courts, meaning the new arguments did not cure the procedural defect or establish the necessary link between the challenged norm and the specific judicial solution required for a valid *a posteriori* constitutional review under Article 29 of Law No. 47/1992.

Legislator headnote

AI generated

art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, art. 348 C. pen, art. 26 alin. (2) din Legea nr. 51/1995, art. 29 din Legea nr. 47/1992, art. 26 alin. (3) din Legea nr. 51/1995, art. 348 din C. pen; Unconstitutionality of the Lawyer's Law: Rejection of a posteriori review for lack of nexus and res judicata: The dispute arose from a criminal conviction for practicing law without a license, where the defendant challenged the entirety of the Law on the Legal Profession as unconstitutionally enacted and lacking legal clarity. The ICCJ ruled that the appeal was inadmissible because the objection failed to meet the requirement of relevance to the specific case outcome, as the indictment relied only on a specific penal provision that did not necessitate interpreting the undefined organizational forms cited by the defendant. Additionally, the court found the objection barred by *res judicata* principles, as a substantively similar objection had already been definitively rejected by the lower courts, meaning the new arguments did not cure the procedural defect or establish the necessary link between the challenged norm and the specific judicial solution required for a valid *a posteriori* constitutional review under Article 29 of Law No. 47/1992.

Keywords

AI generated
objection of unconstitutionality res judicata judicial review new legal argument constitutional requirement legal profession

Cited Legislation

AI generated
art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992
(5) raportat la art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, a constatat inadmisibilitatea excepţiei de neconstituţionalitate a Legii nr.
art. 348 C. pen
Prin Sentinţa penală nr. 8 din 14 ianuarie 2020 a Judecătoriei Braşov s-a dispus condamnarea inculpatului pentru săvârşirea infracţiunii prev. de art. 348 C. pen. raportat la art. 26 alin. (2) din Legea nr. 51/1995, republicată, la pedeapsa de 5100 RON amendă (170 zile-amendă a câte 30 RON/zi).
art. 26 alin. (2) din Legea nr. 51/1995
raportat la art. 26 alin. (2) din Legea nr. 51/1995, republicată.
art. 29 din Legea nr. 47/1992
de art. 29 din Legea nr. 47/1992, să dispusă sesizarea Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate invocată.
art. 26 alin. (3) din Legea nr. 51/1995
raportat la art. 26 alin. (3) din Legea nr. 51/1995 (actualul art.
art. 348 din C. pen
Prin Sentinţa penală nr. 8 din 14 ianuarie 2020 a Judecătoriei Braşov s-a dispus condamnarea inculpatului pentru săvârşirea infracţiunii prev. de art. 348 C. pen. raportat la art. 26 alin. (2) din Legea nr. 51/1995, republicată, la pedeapsa de 5100 RON amendă (170 zile-amendă a câte 30 RON/zi).
art. 25 alin. (2) din Legea nr. 51/1995
raportat la art. 25 alin. (2) din Legea nr. 51/1995, iar neconstituţionalitatea Legii nr.
art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992
Legal basis for dismissing the appeal against the decision to reject the constitutional challenge.
AI generated

Key legal questions extracted by Legislator

AI generated
art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992

Legal basis for dismissing the appeal against the decision to reject the constitutional challenge.

art. 275 alin. (2) C. proc. pen.

Provision applied to order the appellant to pay judicial costs to the state.

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Asupra recursului de faţă, constată următoarele:

Prin Încheierea din data de 12 iunie 2020 pronunţată în Dosarul nr. x/2018, Curtea de Apel Braşov, secţia penală (instanţă învestită cu soluţionarea apelurilor declarate de inculpatul A. şi Sindicatul Independent al Juriştilor din România împotriva Sentinţei penale nr. 8 din data de 14 ianuarie 2020, pronunţată de Judecătoria Braşov, secţia penală) în baza art. 29 alin. (5) raportat la art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, a constatat inadmisibilitatea excepţiei de neconstituţionalitate a Legii nr. 51/1995 invocată de inculpatul A. şi, pe cale de consecinţă, a respins solicitarea formulată de inculpat privind sesizarea Curţii Constituţionale cu această excepţie.

Pentru a pronunţa această soluţie, instanţa a reţinut, în esenţă, că prin Rechizitoriul nr. x/2016 din 11 iunie 2018 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Braşov s-a dispus trimiterea în judecată a inculpatului A. pentru comiterea infracţiunii de exercitarea fără drept a unei profesii sau activităţi, prev. de art. 348 C. pen. raportat la art. 26 alin. (2) din Legea nr. 51/1995, republicată.

În fapt, s-a reţinut în sarcina inculpatului că, în perioada 2009 - 2017, a exercitat fără drept cel puţin activităţile prevăzute de art. 3 alin. (1) lit. a), b), c) din Legea nr. 51/1995, republicată, la mai multe instanţe judecătoreşti, inclusiv la Judecătoria Braşov, încălcând dispoziţiile art. 5 alin. (1), (2) din Legea nr. 51/1995, republicată, privind formele de exercitarea a profesiei de avocat, prin stabilirea ilegală a sediului profesional cu titulatura "cabinet de avocat" la domiciliul său din oraşul Râşnov, str. x L. Caragiale, jud. Braşov, unde a afişat la loc vizibil o plăcuţă cu menţiunea "UNIUNEA NAŢIONALĂ A BAROURILOR DIN ROMÂNIA - BAROUL BUCUREŞTI - A. - CABINET DE AVOCAT - x".

Prin Sentinţa penală nr. 8 din 14 ianuarie 2020 a Judecătoriei Braşov s-a dispus condamnarea inculpatului pentru săvârşirea infracţiunii prev. de art. 348 C. pen. raportat la art. 26 alin. (2) din Legea nr. 51/1995, republicată, la pedeapsa de 5100 RON amendă (170 zile-amendă a câte 30 RON/zi).

Împotriva hotărârii instanţei de fond a declarat apel inculpatul A., calea de atac fiind înregistrată pe rolul Curţii de Apel Braşov, secţia penală, la data de 18 februarie 2020, sub nr. x/2018.

În această cauză, la data de 5 iunie 2020, inculpatul A. a invocat excepţia de neconstituţionalitate a Legii nr. 51/1995, susţinând, în motivare, că legea, în ansamblul său, este neconstituţională întrucât încalcă dispoziţiile art. 73 şi art. 76 din Constituţie ca urmare a faptului că a fost adoptată ca lege organică, deşi domeniul pe care îl reglementează nu se regăseşte în enumerarea cuprinsă în textele de lege invocate.

Or, în opinia inculpatului, exercitarea profesiei de avocat ar trebui să fie reglementată printr-o lege ordinară, iar procedura de aprobare ar trebui să fie specifică acestei categorii de legi. În plus, legea fiind adoptată cu majoritate absolută, încalcă dispoziţiile art. 76 din Constituţie, care prevăd că legile ordinare se adoptă cu majoritate simplă.

În acelaşi sens, inculpatul a arătat că actul normativ invocat, în ansamblul său, nu respectă exigenţele constituţionale referitoare la calitatea legii, având în vedere că nu defineşte, nu prevede şi nu enumeră care ar fi formele de organizare ale profesiei de avocat, motiv pentru care nu îndeplineşte cerinţele de claritate, precizie, previzibilitate şi accesibilitate pe care trebuie să le îndeplinească orice lege.

În fine, inculpatul a susţinut că excepţia invocată îndeplineşte condiţiile impuse de art. 29 din Legea nr. 47/1992, în condiţiile în care vizează un act normativ în vigoare, care nu a mai făcut obiectul unei excepţii de neconstituţionalitate similare şi care are legătură cu modul de soluţionare a cauzei, întrucât eventuala admitere a excepţiei de neconstituţionalitate ar conduce la imposibilitatea tragerii sale la răspundere penală.

În contextul prezentat, procedând, la termenul din 12 iunie 2020, la evaluarea cererii de sesizare a Curţii Constituţionale formulate de inculpatul A. prin prisma dispoziţiilor art. 29 alin. (1) - (4) din Legea nr. 47/1992, Curtea de Apel Braşov a constatat, prioritar, ca nefiind îndeplinită condiţia privind legătura dintre legea sau dispoziţia legală criticată ca fiind neconstituţională şi soluţionarea cauzei.

În acest sens, a reţinut că inculpatul a invocat neconstituţionalitatea, în ansamblu, a Legii nr. 51/1995 şi că, deşi art. 348 C. pen., care incriminează infracţiunea de exercitarea fără drept a unei profesii, face trimitere la profesii pentru care legea cere autorizaţie şi, de asemenea, la legea specială care reglementează respectiva profesie, care, în cazul de faţă, este Legea nr. 51/1995, se impune a se constata că, prin rechizitoriu, în sarcina inculpatului s-a reţinut incidenţa art. 26 alin. (2) din Legea nr. 51/1995 (actualul art. 25 alin. (2), în conformitate cu care exercitarea, fără drept, a oricărei activităţi specifice profesiei de avocat constituie infracţiune şi se pedepseşte potrivit legii penale.

Raportat la această constatare, Curtea a notat, pe de o parte, că doar în ipoteza în care inculpatul ar fi fost trimis în judecată pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute de art. 348 C. pen. raportat la art. 26 alin. (3) din Legea nr. 51/1995 (actualul art. 25 alin. (3) s-ar fi putut pune problema interpretării noţiunii de forme de organizare ale profesiei de avocat, invocată în susţinerea excepţiei de neconstituţionalitate. Pe de altă parte, a reţinut că legea în discuţie conţine o multitudine de dispoziţii care nu au nicio aplicabilitate în cauză, perspectivă din care a constatat inexistenţa vreunei legături a acestora cu prezenta cauză.

Nu în ultimul rând, Curtea a constatat faptul că aceeaşi solicitare a fost formulată de inculpat şi cu ocazia judecării cauzei în primă instanţă, solicitare care a fost respinsă, recursul exercitat împotriva acestei soluţii fiind, deopotrivă, respins, ca tardiv.

A mai reţinut că, invocând din nou, în aceeaşi cauză, aceeaşi excepţie de neconstituţionalitate, fără a invoca elemente de noutate în raport de cererea anterioară, inculpatul a înţeles să eludeze caracterul definitiv al soluţiei privind respingerea cererii iniţiale de sesizare a Curţii Constituţionale cu aceeaşi excepţie. Or, deşi legea nu prevede expres că o persoană nu mai poate invoca aceeaşi excepţie, în aceeaşi cauză, o astfel de concluzie se impune în condiţiile în care există deja o hotărâre definitivă prin care s-a stabilit că nu sunt îndeplinite condiţiile pentru sesizarea Curţii Constituţionale cu o excepţie de neconstituţionalitate, ceea ce împiedică invocarea aceleiaşi excepţii, în aceeaşi cauză, fie în faţa aceleiaşi instanţe, fie în faţa instanţei superioare.

În raport cu argumentele prezentate, constatând neîndeplinite condiţiile de admisibilitate a excepţiei de neconstituţionalitate invocată de inculpatul A., Curtea a respins solicitarea de referinţă a acestuia.

Împotriva acestei soluţii a declarat recurs, în termen legal, inculpatul A., cauza fiind înregistrată pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, la data de 4 august 2020, sub nr. x/2018.

În motivele scrise de recurs, completate prin concluziile scrise depuse la termenul din 2 octombrie 2020, recurentul inculpat A. a criticat soluţia Curţii de Apel Braşov de respingere a cererii de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate a Legii nr. 51/1995, susţinând, în esenţă, că în pofida argumentelor instanţei de apel, excepţia invocată îndeplineşte condiţiile de admisibilitate prev. de art. 29 din Legea nr. 47/1992 întrucât a fost ridicată în fata unei instanţe de judecată, actul normativ ce face obiectul său este în vigoare, Curtea Constituţională nu s-a mai pronunţat anterior asupra constituţionalităţii acestuia, iar legătura dintre legea criticată şi modul de soluţionare a cauzei este evidentă, în condiţiile în care obiectul judecăţii îl constituie infracţiunea de exercitarea fără drept a profesiei de avocat.

Suplimentar, în cuprinsul concluziilor scrise, recurentul inculpat a susţinut că, întrucât în cauză a fost trimis în judecată pentru săvârşirea infracţiunii de exercitarea fără drept a profesiei de avocat, prev. de art. 348 din C. pen. raportat la art. 25 alin. (2) din Legea nr. 51/1995, iar neconstituţionalitatea Legii nr. 51/1995, in integrum, a invocat-o şi pentru existenta unui viciu de neconstituţionalitate extrinsecă (constând în faptul că actul normativ privind organizarea şi exercitarea profesiei de avocat a fost adoptat ca lege organică, deşi trebuia adoptat ca lege ordinară), care afectează actul normativ în ansamblul său, este evidentă îndeplinirea condiţiei legăturii dintre norma invocată şi soluţia pe fondul cauzei.

Or, raportat tocmai la acest motiv de neconstituţionalitate extrinsecă, menţionat, în motivarea excepţiei de neconstituţionalitate invocată în faţa Curţii de Apel Braşov, alături de argumentul invocat şi anterior în excepţia de neconstituţionalitate similară adusă în discuţie în faţa Judecătoriei Braşov, privind faptul că Legea nr. 51/1995 nu prevede care sunt formele de exercitare ale profesiei de avocat, instanţa de apel era îndreptăţită să procedeze la evaluarea cererii sale cel puţin sub acest aspect şi, constatând îndeplinite condiţiile prev. de art. 29 din Legea nr. 47/1992, să dispusă sesizarea Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate invocată.

Pentru argumentele prezentate, recurentul inculpat a solicitat, în temeiul art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992, admiterea recursului, casarea încheierii recurate, iar în rejudecare, dispunerea sesizării Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate a Legii nr. 51/1995 raportat la art. 73 şi art. 76 din Constituţia României.

Argumentele anterior prezentate au fost susţinute de către recurentul inculpat, într-o manieră sintetică, la termenul de dezbateri din 2 octombrie 2020, acestea, împreună cu concluziile reprezentantului Ministerului Public fiind detaliat redate în practicaua prezentei decizii.

Examinând actele dosarului şi hotărârea atacată prin prisma criticilor formulate şi a dispoziţiilor legale incidente, Înalta Curte constată nefondat recursul formulat, pentru următoarele considerente:

Preliminar, Înalta Curte notează că, în prezenta cauză, inculpatul A. a fost trimis în judecată pentru săvârşirea infracţiunii de exercitarea fără drept a unei profesii sau activităţi, prev. de art. 348 C. pen. raportat la art. 25 alin. (2) din Legea nr. 51/1995, fiind condamnat, pentru comiterea acestei infracţiuni, la pedeapsa de 5.100 de RON amendă penală, prin Sentinţa penală nr. 8 din 14 ianuarie 2020 a Judecătoriei Braşov, rămasă definitivă prin Decizia penală nr. 257/AP din data de 24 iunie 2020, pronunţată de Curtea de Apel Braşov, secţia penală.

Reţine că, pe parcursul cercetării judecătoreşti, în primă instanţă, inculpatul A. a invocat neconstituţionalitatea mai multor dispoziţii din Legea nr. 51/1995, precum şi a actului normativ în integralitatea sa, prin Încheierea din 14 iunie 2019 a Judecătoriei Braşov fiind admisă cererea sa de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 107 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 51/1995.

Prin încheierea aceleiaşi instanţe din data de 12 decembrie 2019 au fost respinse, ca inadmisibile, printre altele, cererile de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 5 alin. (1) şi art. 13 alin. (3) din Legea nr. 51/1995, respectiv, cu excepţia de neconstituţionalitate a Legii nr. 51/1995. Această ultimă încheiere a rămas definitivă prin Decizia penală nr. 114 din 9 ianuarie 2020, pronunţată de Tribunalul Braşov, secţia penală, ca urmare a respingerii, ca tardiv, a recursului declarat împotriva ei de către inculpat.

Înalta Curte notează că, potrivit Încheierii din data de 12 decembrie 2020 a Judecătoriei Braşov, cererea inculpatului de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate a Legii nr. 51/1995, argumentată pe aspectul că actul normativ criticat nu respectă exigenţele constituţionale referitoare la calitatea legii (deoarece nu defineşte, nu prevede şi nu enumeră care ar fi formele de organizare ale profesiei de avocat), a fost respinsă, ca inadmisibilă, cu motivarea că legea de referinţă, în întregul ei, nu are legătură cu soluţionarea cauzei, numai în cazul trimiterii în judecată a inculpatului pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute de art. 348 din C. pen. raportat la art. 26 alin. (3) din Legea nr. 51/1995 (actualul art. 25 alin. (3), impunându-se a se pune problema interpretării noţiunii de forme de organizare ale profesiei de avocat, chestiune care însă excedează atribuţiilor instanţei de contencios constituţional.

În cursul judecăţii în apel a cauzei, la data de 5 iunie 2020, inculpatul A. a formulat o nouă cerere de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate a Legii nr. 51/1995 (aflată la filele x ale dosarului Curţii de Apel Braşov), susţinând, în esenţă, că actul normativ invocat, in integrum, încalcă dispoziţiile art. 73 şi art. 76 din Constituţie întrucât a fost adoptat ca lege organică, deşi domeniul pe care îl reglementează nu se regăseşte în enumerarea cuprinsă în textele constituţionale anterior menţionate, motiv pentru care trebuia adoptat ca lege ordinară, respectiv, că acesta nu respectă exigenţele constituţionale referitoare la calitatea legii, având în vedere că nu defineşte, nu prevede şi nu enumeră care ar fi formele de organizare ale profesiei de avocat, astfel că nu îndeplineşte condiţiile de claritate, precizie, previzibilitate şi accesibilitate pe care trebuie să le îndeplinească orice lege.

Această cerere a făcut obiectul analizei instanţei de apel prin încheierea din data de 12 iunie 2020, recurată în prezenta cauză.

În cadrul procesual astfel conturat, evaluând această din urmă cerere de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate a Legii nr. 51/1995, formulată de inculpatul A., prin prisma datelor concrete ale cauzei şi a motivelor invocate în susţinerea acesteia, precum şi a dispoziţiilor legale incidente din materia de referinţă, Înalta Curte constată, similar Curţii de Apel Braşov, că aceasta este inadmisibilă, nefiind îndeplinită una dintre cerinţele de admisibilitate expres prevăzute de lege.

Din economia dispoziţiilor Legii nr. 47/1992, rezultă că sesizarea instanţei de contencios constituţional în cadrul controlului de constituţionalitate a posteriori implică examinarea prealabilă a următoarelor exigenţe de admisibilitate cumulativ prevăzute de art. 29 alin. (1) - (3) din lege:

- calitatea de parte în proces a autorului excepţiei;

- identificarea exactă a normei/normelor legale criticate, dar şi a măsurii în care legea sau ordonanţa în care sunt inserate se află în vigoare la data soluţionării cererii;

Sub acest aspect, se impune observaţia că indicarea explicită a textului normativ criticat este o condiţie absolut necesară în etapa evaluării admisibilităţii cererii, numai astfel putându-se determina obiectul excepţiei de neconstituţionalitate, dar şi existenţa legăturii dintre norma criticată şi soluţia ce ar putea fi dată cauzei în care partea a înţeles să uzeze de acest mijloc procedural.

- existenţa unei legături între norma legală criticată şi soluţia ce ar putea fi dată în cauza respectivă, indiferent de faza litigiului;

Fiind expresia cerinţei pertinenţei excepţiei de neconstituţionalitate în desfăşurarea procesului, "legătura cu soluţionarea cauzei" poate fi stabilită numai în urma unei analize concrete a particularităţilor speţei, prin evaluarea atât a "aplicabilităţii textului criticat în cauza dedusă judecăţii, cât şi a necesităţii invocării excepţiei de neconstituţionalitate în scopul restabilirii stării de legalitate" (mutatis mutandis, Decizia nr. 591 din 21 octombrie 2014 a Curţii Constituţionale, publicată în M.Of. nr. 916 din 16 decembrie 2014).

- verificarea deciziilor pronunţate anterior de către Curtea Constituţională cu privire la constituţionalitatea acelei dispoziţii legale, pentru a exclude o eventuală inadmisibilitate a cererii ca efect al constatării neconstituţionalităţii normei criticate printr-o decizie precedentă.

Înalta Curte constată că, dacă evaluarea primelor două şi a ultimei condiţii dintre cele patru anterior enunţate implică un examen preponderent formal, cea de-a treia cerinţă cumulativă reclamă, în anumite cazuri, o evaluare mai amănunţită, ce nu se circumscrie în totalitate limitelor unei abordări pur formale a chestiunii admisibilităţii cererii de sesizare.

O atare evaluare nu contravine însă dispoziţiilor art. 2 ori art. 29 din Legea nr. 47/1992.

Curtea Constituţională este unica autoritate competentă să supună controlului de constituţionalitate actele normative prevăzute de art. 2 alin. (1) din legea specială.

Încheierea de sesizare a Curţii Constituţionale are însă valenţele unui act procedural, prin care sunt definite limitele învestirii autorităţii de jurisdicţie constituţională. În întocmirea unui astfel de act procedural, instanţa de judecată în faţa căreia a fost invocată excepţia are, potrivit legii, nu doar competenţa, ci şi responsabilitatea corelativă de a cenzura eventualele susţineri ale autorului excepţiei şi, în mod subsecvent, de a fixa limitele sesizării autorităţii de jurisdicţie constituţională, în strictă conformitate cu dispoziţiile legii pertinente, dar şi cu specificul cauzei.

În coordonatele prezentate, Înalta Curte constată că excepţia de neconstituţionalitate a Legii nr. 51/1995 in integrum, deşi este invocată într-un proces penal în care autorul excepţiei a fost cercetat pentru săvârşirea infracţiunii de exercitarea fără drept a unei profesii (de avocat) sau activităţi, prev. de art. 348 C. pen. raportat la art. 25 alin. (2) din Legea nr. 51/1995, nu îndeplineşte exigenţa legăturii ei cu soluţionarea cauzei, întrucât, raportat la datele particulare ale speţei şi caracterul evident generic al demersului de referinţă al inculpatului A., nu se decelează aspecte care să justifice concluzia aplicabilităţii actului normativ invocat, în întregul său, în cauza dedusă judecăţii, şi, cu atât mai puţin, a necesităţii invocării excepţiei analizate.

De altfel, în contextul argumentelor concrete invocate în susţinerea excepţiei de neconstituţionalitate, exigenţa legăturii normei invocate cu soluţionarea cauzei nu este îndeplinită nici măcar prin raportare la dispoziţiile art. 25 alin. (2) din Legea nr. 51/1995, reţinute în încadrarea juridică a faptei imputate inculpatului.

Distinct de aceste reţineri, în acord cu instanţa Curţii de Apel Braşov, Înalta Curte constată că, în condiţiile în care excepţia de neconstituţionalitate a Legii nr. 51/1995 - argumentată pe aspectul neîndeplinirii condiţiilor de claritate, previzibilitate şi accesibilitate impuse prin Constituţie, ca urmare a faptului că actul normativ de referinţă nu prevede şi nu enumeră care ar fi formele de organizare ale profesiei de avocat - a făcut obiectul unei cereri anterioare de sesizare a Curţii Constituţionale formulate de inculpat în faţa instanţei de fond (Judecătoria Braşov), care a fost respinsă prin hotărâre definitivă, reiterarea acesteia în faţa instanţei de apel se relevă ca fiind un demers ab initio inadmisibil, întrucât pune în discuţie caracterul definitiv al soluţiei dispuse anterior.

Faptul invocării, în actuala procedură, cu titlu suplimentar, a chestiunilor vizând adoptarea Legii nr. 51/1995 cu încălcarea dispoziţiilor art. 73 şi art. 76 din Constituţie, nu are aptitudinea de a modifica concluzia privind inadmisibilitatea demersului judiciar al inculpatului A., câtă vreme constatându-se, cu caracter definitiv, lipsa oricărei legături între actul normativ in integrum şi soluţia pe fondul cauzei, nu sunt îndeplinite condiţiile legale pentru învestirea Curţii Constituţionale cu examinarea criticii de neconstituţionalitate extrinsecă adusă acestuia.

Pentru argumentele prezentate, notând şi că scopul invocării excepţiei de neconstituţionalitate nu poate fi doar acela de a supune formal jurisdicţiei constituţionale orice dispoziţie legală care reglementează măsuri sau activităţi procesuale, ci de a împiedica o judecată şi pronunţarea unei soluţii întemeiate pe o dispoziţie neconstituţională, Înalta Curte constată că remediul procesual al excepţiei de neconstituţionalitate nu a fost folosit de inculpatul A. în concordanţă cu finalitatea sa, respectiv armonizarea normelor criticate cu legea fundamentală, motiv pentru care cererea sa de sesizare a Curţii Constituţionale este inadmisibilă, soluţia dispusă prin încheierea recurată fiind, în aceste limite, legală.

Pentru considerentele expuse, în baza art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie va respinge, ca nefondat, recursul formulat de inculpatul A. împotriva dispoziţiei de respingere a cererii de sesizare a Curţii Constituţionale cuprinsă în încheierea din data de 12 iunie 2020 pronunţată de Curtea de Apel Braşov, secţia penală.

Urmare acestei soluţii, în baza art. 275 alin. (2) C. proc. pen., va obliga recurentul inculpat la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul formulat de inculpatul A. împotriva dispoziţiei de respingere a cererii de sesizare a Curţii Constituţionale cuprinsă în Încheierea din data de 12 iunie 2020 pronunţată de Curtea de Apel Braşov, secţia penală.

Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 2 octombrie 2020.

Procesat de GGC - LM