Scope of “sexual act” in sexual aggression: whether forced embracing and breast groping without genital penetration satisfies statutory typicity.

Asupra recursului în casaţie de faţă;

În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin Sentinţa penală nr. 88 din 13.02.2020 pronunţată de Judecătoria Cornetu, în Dosarul nr. x/2018, în baza art. 396 alin. (1), (2) din C. proc. pen. rap. la art. 219 alin. (1) şi alin. (2) lit. a) şi c) din C. pen. a fost condamnat inculpatul A. la pedeapsa de 7 (şapte) ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de agresiune sexuală.

În baza art. 67 alin. (2) din C. pen. rap. la art. 66 alin. (1) lit. a), b), f), n) şi o) din C. pen. s-a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii exercitării dreptului de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, dreptul de a fi tutore sau curator, dreptul de a comunica cu victima B., ori de a se apropia de aceasta la mai puţin de 500 m şi dreptul de a se apropia de locuinţa sau şcoala victimei B., la mai puţin de 500 m pe o perioada de 5 ani după executarea pedepsei închisorii, conform art. 68 alin. (1) lit. c) din C. pen.

În baza art. 65 alin. (1) rap. la art. 66 alin. (1) lit. a), b), f), n) şi o) s-a aplicat inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii exercitării dreptului de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, dreptul de a fi tutore sau curator, dreptul de a comunica cu victima B., ori de a se apropia de aceasta la mai puţin de 500 m şi dreptul de a se apropia de locuinţa sau şcoala victimei B., la mai puţin de 500 m de la rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare şi până când pedeapsa principală a fost executată sau considerată ca executată, conform art. 65 alin. (3) din C. pen.

În temeiul art. 404 alin. (61) din C. proc. pen. s-a atras atenţia victimei, respectiv părţii civile B., că are posibilitatea de a solicita emiterea unui ordin european de protecţie, în condiţiile legii.

În temeiul art. 60 din C. pen., s-a dispus executarea pedepsei în regim de detenţie.

În baza art. 404 alin. (4) lit. a) din C. proc. pen. şi a art. 72 alin. (1) din C. pen., s-a dedus din pedeapsa aplicată inculpatului, perioada reţinerii şi arestului preventiv, respectiv de la data de 11.05.2018 la data de 08.07.2018.

În baza art. 399 alin. (1) şi (4) din C. proc. pen., s-a menţinut măsura controlului judiciar luată faţă de inculpatul A. prin încheierea penală nr. 496 din data de 06.07.2018 pronunţată de Judecătoria Cornetu în Dosarul nr. x/2018.

În baza art. 7 din Legea nr. 76/2008 privind organizarea şi funcţionarea Sistemului Naţional de Date Genetice Judiciare, s-a dispus prelevarea probelor biologice de la inculpat în vederea introducerii profilelor genetice în S.N.D.G.J.

În baza art. 397 rap. la art. 19, art. 25 alin. (1) din C. proc. pen., a fost admisă în parte acţiunea civilă formulată de partea civilă B., prin reprezentant legal C. şi obligat inculpatul A. la plata sumei de 40.000 RON către partea civilă, reprezentând daune morale.

A fost respinsă, în rest, acţiunea civilă, ca neîntemeiată.

În temeiul art. 276 alin. (1) şi alin. (2) din C. proc. pen.., a fost obligat inculpatul la plata sumei de 4.741,11 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare, reprezentând onorariu de avocat şi taxe expertize, către partea civilă.

În baza art. 398 rap. la art. 274 alin. (1) teza I din C. proc. pen. a fost obligat inculpatul la plata cheltuielilor judiciare avansate de stat în cuantum de 8.000 RON.

Pentru a pronunţa această sentinţă, prima instanţă a reţinut următoarea situaţie de fapt:

La data de 05.05.2018, în jurul orelor 08:30, persoana vătămată B. s-a prezentat la domiciliul inculpatului A. situat în oraşul Popeşti Leordeni, strada x, nr. 25, judeţul Ilfov, pentru a urma şedinţa de meditaţie la matematică în vederea pregătirii pentru susţinerea examenului de evaluare naţională, pregătire care începuse în luna septembrie 2017.

Inculpatul a îmbrăţişat-o şi a sărutat-o pe obraz pe numita B.

B. atât la venirea, cât şi la plecarea de la şedinţa de meditaţii, aşa cum făcea de obicei, însă această atitudine din partea profesorului nu i s-a părut niciodată nepotrivită persoanei vătămate, asimilându-l pe inculpat propriilor bunici. Totodată, inculpatul obişnuia să spună bancuri cu conotaţie sexuală, atât persoanei vătămate, cât şi altor elevi şi să îi interogheze în legătură cu viaţa lor personală sau sexuală. Acest comportament din partea inculpatului a fost confirmat şi de martorele audiate în cauză, foste eleve de-ale profesorului, respectiv D., E., F., G., H.

Cu ocazia şedinţei de meditaţii din data de 05.05.2018, inculpatul i-a arătat persoanei vătămate pe telefonul său mobil o serie de mesaje şi poze indecente. În acest sens, partea civilă a menţionat că o persoană pe nume F. îl întreba pe inculpat prin intermediul mesajelor dacă doreşte să aducă o altă fată pe nume I. pentru sex în trei, fiindu-i prezentate de inculpat "cu mândrie " şi fotografii cu alte fete care nu erau îmbrăcate în partea superioară a corpului, fotografii recunoscute de persoana vătămată ca fiind realizate în camera de meditaţii.

În continuare, persoana vătămată a arătat că, spre sfârşitul meditaţiei, în timp ce se ridicase de pe scaun pentru a-şi băga cărţile în ghiozdan, inculpatul a luat-o în braţe, a început să o sărute pe obraz, tot mai aproape de gură, coborând apoi mai jos, aceasta simţindu-i mustaţa pe gât. Inculpatul a întins mâna spre pieptul persoanei vătămate, a început să o strângă de sâni peste tricou, iar apoi a băgat mâna pe sub tricou, atingând-o direct pe sutien la nivelul sânilor. Inculpatul a rugat-o pe minoră ca la următoarea meditaţie să nu mai poarte sutien, cerându-i totodată să îi trimită o poză cu sânii acesteia atunci când ajunge acasă, întrucât are sâni frumoşi.

În cursul cercetării judecătoreşti au fost audiate o serie de martore, foste eleve de-ale inculpatului, care au confirmat modul de operare al acestuia, arătând că au suferit acelaşi tratament în timpul meditaţiilor cu profesorul, fiind sărutate, pipăite sau interogate în legătură cu viaţa lor personală sau sexuală de inculpat.

Contrar susţinerilor apărătorului inculpatului, instanţa a menţionat că, prin natura lor, infracţiunile contra libertăţii sexuale nu presupun existenţa unor persoane care să asiste la comiterea faptelor, prezumţia de nevinovăţie a inculpatului putând fi răsturnată prin coroborarea altor mijloace de probă administrate în cauză, cu atât mai mult cu cât martorele au relatat acelaşi mod de operare al inculpatului în timpul şedinţelor de meditaţii faţă de elevele sale.

În acest sens, martora D. a arătat că, în timpul clasei a XII-a, contrar voinţei sale, inculpatul a mângâiat-o pe sâni în timp ce îşi strângea cărţile la sfârşitul şedinţei de meditaţii. Martora i-a cerut inculpatului să înceteze cu acest comportament, acesta spunându-i că dacă va fi de acord să îi facă şi alte lucruri cu conotaţie sexuală ar putea fi scutită de plata meditaţiilor. Totodată, martora a precizat că nu a dorit să formuleze plângere penală de ruşine, nedorind să îşi împovăreze mama cu o astfel de situaţie.

Martora E. a relatat că inculpatul A. i-a solicitat în repetate rânduri, cu ocazia şedinţelor de meditaţii, să îi permită acestuia să îi mângâie sânii, pentru a verifica dacă şi-a început viaţa sexuală, însă ca urmare a refuzului acesteia, profesorul nu a mai atins-o. Totodată, martora a precizat că a fost colegă cu martora D., confirmând faptul că au început să facă meditaţii împreună ca urmare a rugăminţilor din partea acesteia din urmă, speriată fiind de atingerile inculpatului.

Aspectele relatate anterior au fost confirmate şi de martora F., care a arătat că a fost atinsă în repetate rânduri pe sâni de către inculpat, acesta încercând de mai multe ori să îi introducă mâna şi pe sub tricou pentru a o mângâia direct pe sutien. Ba mai mult, inculpatul i-a spus că, în situaţia în care nu îi va mai permite să o atingă pe sâni, nu o va mai primi la meditaţii, această ameninţare fiind primită şi de martora D.

Totodată, inculpatul i-a spus martorei că poate să nu mai plătească meditaţiile cu condiţia să îl lase să o mângâie în continuare, aceasta arătând că nu a mai plătit meditaţiile aproximativ două luni, fără a-i permite, însă inculpatului să o atingă în zona sânilor şi fără a-i trimite fotografii care să o înfăţişeze dezbrăcată în partea superioară a corpului, astfel cum solicitase profesorul. Susţinerile martorei F. se coroborează cu susţinerile martorei D., inculpatul propunându-i şi acesteia din urmă să nu mai plătească meditaţiile în schimbul atingerilor cu conotaţie sexuală şi, totodată, cu susţinerile persoanei vătămate, ambelor eleve fiindu-le povestite de inculpat amănunte legate de relaţii extraconjugale ale acestuia cu foste eleve de-ale sale.

Martora J. a arătat că a făcut meditaţii la matematică în perioada 2012 - 2014, perioadă în care inculpatul a pus-o adesea în situaţii inconfortabile, în sensul că acesta dorea să afle detalii despre viaţa intimă a martorei sau îi punea mâna pe picior (acest lucru întâmplându-se de două ori). Mai mult, martora a relatat că, la un moment dat, inculpatul i-a pus mâna pe sân, peste bluză, spunându-i că fetele virgine au sânii mai tari decât fetele care nu şi-au început încă viaţa sexuală.

În acord cu declaraţiile martorelor, astfel cum au fost expuse anterior, martora J. a relatat că inculpatul îi povestea şi despre relaţiile extraconjugale pe care acesta le avea, chiar şi cu eleve de-ale sale.

Starea de temere a martorei, determinată de comportamentul inculpatului este confirmată inclusiv de mesajul transmis de aceasta profesorului, respectiv "Eram sigură că o să se întâmple asta. Îmi pare rău că am refuzat să vă dau o poză la care v-aţi holbat un minut pentru că mi-a fost frică de ce aţi putea face cu ea". Ca urmare, nu o sa mai vin la meditaţii şi o să achit datoria când pot. O zi bună". Mesajul a fost transmis ca urmare a unor discuţii apărute între martoră şi inculpat, discuţii determinate de refuzul martorei de a-i transmite profesorului o fotografie.

Martora G. a declarat că, în timpul unei şedinţe de meditaţii, inculpatul a tras-o de bluză şi a încercat să îi bage mâna pe sub obiectul vestimentar prin partea de sus a acestuia, fără a reuşi să o atingă pe sâni, ca urmare a refuzului martorei. Inculpatul i-a spus că are sâni frumoşi, sens în care a sfătuit-o să nu mai poarte sutien.

Ulterior incidentului, inculpatul i-a trimis mai multe mesaje martorei, pentru a o convinge să continue meditaţiile, însă aceasta nu a fost de acord.

Martora H. a declarat că, în timpul unei şedinţe de meditaţii la matematică, inculpatul A. a tras-o cu mâna de gât şi a sărutat-o pe gură, atrăgându-i totodată atenţia că dacă îi va povesti mamei sale cele întâmplate nu îi va mai preda niciodată.

Cele relatate de martora H. au fost confirmate şi de mesajul text transmis de inculpat către martoră, respectiv "Astăzi te-am aşteptat la meditaţie. Să înţeleg că nu mai vii. Era normal să-mi dai un mesaj şi să-mi spui. Ce s-a întâmplat a fost o greşeală care cu siguranţă nu s-ar mai fi repetat. Nu înţeleg de ce nu accepţi faptul că aşa cum ai greşit tu, am greşit şi eu. Cred că s-au întâmplat aceste greşeli şi din cauza faptului că am ţinut la tine ca la nepoţii mei. Din neatenţie astfel de greşeli se fac", dar şi de martora K. În acest sens, martora K. a declarat faptul că, la un moment dat, fiica sa a venit speriată şi plângând acasă, spunându-i că inculpatul a sărutat-o pe gură, înclinându-i capul spre acesta. Acest incident a fost cel care a marcat întreruperea meditaţiilor cu inculpatul, martora K. menţionând că, deşi anterior au mai existat incidente bizare între profesor şi fiica sa despre care avea cunoştinţă de la aceasta, respectiv un sărut accidental pe gură, discuţii între aceştia despre viaţa sexuală a fiicei sale, totuşi martora H. a insistat să continue meditaţiile cu inculpatul pe motiv că avea încredere în acesta. Or, în acest context, se remarcă impactul emoţional deosebit de puternic pe care l-a avut acest incident asupra martorei H., care, deşi anterior îl percepea pe inculpat ca pe un model, chiar şi în ciuda gesturilor sau discuţiilor deplasate avute pe parcursul meditaţiilor, ulterior a refuzat vehement continuarea cursurilor.

Din declaraţiile tuturor martorilor audiaţi în cauză coroborate cu declaraţia persoanei vătămate a rezultat fără putinţă de tăgadă un veritabil mod de operare al inculpatului A. pe parcursul şedinţelor de meditaţii faţă de elevele sale.

Inculpatul A. îşi atribuia rolul de protector al elevelor sale, promiţându-le că le va ajuta în orice fel de probleme, le consilia în problemele cu părinţii, prietenii şi în alte probleme personale. Acesta îşi erija şi rolul de educator dincolo de domeniul matematicii, încercând să le sfătuiască în problemele personale. În acest sens, s-a constatat că faţă de persoana vătămată şi-a exprimat interesul vizavi de rochia achiziţionată de aceasta pentru banchet, solicitând chiar şi o fotografie cu victima îmbrăcată în rochie (fotografie existentă în telefonul mobil al inculpatului, denumită received x), martora E. era întrebată frecvent dacă şi-a început viaţa sexuală, martorele J. şi H. erau interogate despre vieţile lor personale, iar martora G. era sfătuită de inculpat să întreţină relaţii sexuale cu un anumit băiat "pentru a-l avea la mână pe acesta", relatându-i totodată şi despre eleve de-ale sale care îi cereau bani pentru pastila de a doua zi. Totodată, inculpatul încerca să se comporte faţă de minore ca un iubit, exprimându-şi direct faţă de acestea sentimente de afecţiune, suferind atunci când acestea nu răspundeau în acelaşi fel şi încercând să le convingă că manifestările sale sunt normale, dar neacceptate de societate, motiv pentru care trebuie ţinute secrete. Ba mai mult, inculpatul a ameninţat martorele H. şi J. că nu va mai continua meditaţiile cu acestea dacă nu acceptă avansurile sale.

Instanţa a reţinut, atât din natura întrebărilor adresate martorilor de către inculpat, dar şi din explicaţiile date de acestea, faptul că profesorul A. a eşuat în păstrarea distanţelor fizice şi psihologice cu minorele, conversaţiile dintre aceştia în timpul meditaţiilor la matematică fiind extrem de intime. Astfel, cu ocazia audierii martorei J., inculpatul a întrebat-o pe aceasta dacă este adevărat că a intenţionat să fugă de acasă ca urmare a unor certuri avute de aceasta cu părinţii, cu ocazia audierii martorei G. inculpatul a întrebat-o pe aceasta dacă este adevărat că i-a povestit detalii despre prietenul avut la un moment dat, despre stadiul relaţiei, cu ocazia audierii martorului L. inculpatul a rememorat o întâmplare când M., fiica martorului, spre surprinderea lui, s-a repezit la el, l-a luat de gât şi l-a pupat (împrejurare din care rezultă apropierea nefirească dintre inculpat şi elevele sale, acesta reţinând un eveniment aparent complet lipsit de importanţă şi încercând să îl ilustreze cu titlu de exemplu pentru a sublinia că şi elevele erau foarte apropiate de acesta). Mai mult, cu ocazia explicaţiilor date de inculpat la ultimul termen de judecată, acesta a relatat instanţei aspecte ce ţin de viaţa intimă a persoanei vătămate, B., respectiv că aceasta ar fi avut un prieten foarte bun pe nume Ioan începând cu luna februarie 2018, elev în clasa a VII-a, căruia i-a cumpărat de ziua lui un stilou în valoare de 350 de RON. Instanţa constată nu doar că inculpatul cunoaşte detalii din viaţa intimă a persoanei vătămate (împrejurare care confirmă cele afirmate de martore şi partea civilă relativ la obiectul discuţiilor cu ocazia meditaţiilor la matematică), dar şi că acestea sunt extrem de specifice, inculpatul cunoscând inclusiv luna în care persoana vătămată a avut acel prieten şi valoarea stiloului cumpărat. Mai mult, inculpatul a afirmat chiar că părinţii persoanei vătămate nu îşi cunosc propriul copil, susţinere din care rezultă că acesta pretinde ca o cunoştea mult mai bine decât proprii părinţi.

Astfel, inculpatul emite judecăţi de valoare şi joacă diletant rolul de ghid spiritual şi psiho-sexual al elevelor sale.

De asemenea, instanţa a reţinut că infracţiunea săvârşită de inculpat a produs consecinţe grave persoanei vătămate, fiind afectată buna dezvoltare morală a minorei, aceasta suferind de stres posttraumatic şi având nevoie de consiliere psihologică îndelungată, conform raportului de expertiză medico-legală psihiatrică nr. x/2019 din 09.12.2019.

În consecinţă, având în vedere considerentele arătate anterior, instanţa a constatat că declaraţiile inculpatului date în faţa organelor de urmărire penală şi în faţa instanţei de judecată sunt nesincere, afirmaţiile sale fiind contrazise de declaraţiile persoanei vătămate, declaraţiile martorilor audiaţi şi de conţinutul proceselor-verbale de verificare telefoane, efectuare percheziţie informatică, verificare raport percheziţie informativă. Astfel, iniţiativa de a o strânge în braţe, a o săruta în mod repetat la nivelul gâtului şi obrazului şi de a o strânge de sâni, atât peste articolul vestimentar, cât şi prin introducerea mâinii pe sub acesta i-a aparţinut în totalitate inculpatului. În acest sens, din declaraţiile tuturor martorilor audiaţi în cauză, dar şi a conţinutului telefoanelor inculpatului rezultă că acesta obişnuia să opereze în modalitatea descrisă anterior faţă de elevele sale cu ocazia şedinţelor de meditaţii la matematică.

Mai mult, din ansamblul materialului probator administrat în cauză, a rezultat cu puterea evidenţei că inculpatul depunea eforturi pentru a câştiga încrederea şi afecţiunea elevelor sale, implicându-se în viaţa lor şcolară şi familială, exprimând cu uşurinţă sentimente de afecţiune şi interes faţă de viaţa lor personală.

Instanţa de fond a constatat că, fapta inculpatului A., în vârstă de 72 de ani, care, la data de 05.05.2018, între orele 08:30 - 10:30, aflându-se la locuinţa sa de domiciliu din oraşul Popeşti-Leordeni, str. x, jud. Ilfov, în timpul şedinţei de meditaţie la matematică în vederea pregătirii pentru susţinerea examenului de evaluare naţională, prin constrângere, profitând de calitatea de meditator, a strâns în braţe, a sărutat în repetate rânduri la nivelul gâtului şi obrazului, a strâns de sâni, atât peste articolul vestimentar, cât şi prin introducerea mâinii pe sub acesta, persoana vătămată B., în vârstă de 14 ani şi 11 luni, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de agresiune sexuală, prev. de art. 219 alin. (1) şi alin. (2) lit. a) şi c) din C. pen.

Sub aspectul laturii obiective a infracţiunii, instanţa de fond a reţinut că elementul material îl reprezintă, pe de o parte, întreţinerea unui act de natură sexuală, altul decât raportul sexual, actul sexual oral sau anal. În cauză, reiese că, inculpatul, la data de 05.05.2018, între orele 08:30-10:30, aflându-se la locuinţa sa de domiciliu din oraşul Popeşti-Leordeni, str. x, jud. Ilfov, în timpul şedinţei de meditaţie la matematică în vederea pregătirii pentru susţinerea examenului de evaluare naţională, prin constrângere, profitând de calitatea de meditator, a strâns în braţe, a sărutat în repetate rânduri la nivelul gâtului şi obrazului, a strâns de sâni, atât peste articolul vestimentar, cât şi prin introducerea mâinii pe sub acesta, persoana vătămată B., în vârstă de 14 ani şi 11 luni.

În legătură cu urmarea imediată a infracţiunii, aceasta constă în încălcarea libertăţii victimei de a decide cu privire la întreţinerea unui act de natură sexuală.

Legătura de cauzalitate rezultă din materialitatea faptei.

Victima era minoră la momentul când a fost supusă actelor de agresiune sexuală, având vârsta de 14 ani şi 11 luni.

În privinţa laturii subiective, inculpatul a acţionat cu vinovăţie în modalitatea intenţiei directe, conform dispoziţiilor art. 16 alin. (3) lit. a) din C. pen., întrucât acesta a prevăzut rezultatul faptei sale şi a urmărit producerea lui prin săvârşirea faptei.

În ceea ce priveşte individualizarea pedepsei, prima instanţă a reţinut următoarele:

Având în vedere cele expuse şi luând în considerare faptul că pedeapsa este o măsură de constrângere şi un mijloc de reeducare a condamnatului, iar scopul pedepsei îl constituie prevenirea săvârşirii de noi infracţiuni, instanţa a procedat la stabilirea şi aplicarea unei pedepse pentru infracţiunea reţinută în sarcina inculpatului, cu observarea criteriilor de individualizare prevăzute de art. 74 din C. pen., respectiv:

a) împrejurările şi modul de comitere a infracţiunii, precum şi mijloacele folosite;

b) starea de pericol creată pentru valoarea ocrotită;

c) natura şi gravitatea rezultatului produs ori a altor consecinţe ale infracţiunii;

d) motivul săvârşirii infracţiunii şi scopul urmărit;

e) natura şi frecvenţa infracţiunilor care constituie antecedente penale ale infractorului;

f) conduita după săvârşirea infracţiunii şi în cursul procesului penal;

g) nivelul de educaţie, vârstă, starea de sănătate, situaţia familială şi socială.

În ceea ce priveşte natura faptei comise, instanţa a apreciat că acţiunile infracţionale ale inculpatului sunt deosebit de grave. Obligarea unei minore de către cel în educarea căruia se afla la întreţinerea actelor de natură sexuală relevate de probele administrate dovedeşte o periculozitate infracţională certă.

Trebuie avut în vedere că victima avea numai 14 ani şi 11 luni când inculpatul a săvârşit infracţiunea, iar consecinţele produse sunt unele deosebit de grave, persoana vătămată a suferit de stres posttraumatic, conform raportului de expertiză medico-legală psihiatrică nr. x/2019 din 09.12.2019.

Sub aspectul circumstanţelor personale au fost luate în considerare vârsta inculpatului, 74 de ani, faptul că are studii superioare, fiind profesor de matematică, în prezent pensionar.

Instanţa a apreciat că, în ciuda vârstei înaintate a inculpatului, acesta nu îşi asumă responsabilitatea comiterii faptelor pentru care este judecat, pe tot parcursul procesului penal acesta făcând vorbire doar despre ajutorul dat elevilor săi în calitate de profesor de matematică.

Or, nimeni pe parcursul procesului penal nu a contestat valoarea inculpatului ca profesor de matematică în localitatea Popeşti Leordeni, tocmai aceasta fiind cea care a oferit un ascendent moral şi psihologic asupra victimelor sale, acestea apreciind că renunţarea la meditaţiile cu inculpatul, în ciuda comportamentului profesorului ar duce la imposibilitatea de a promova examenele, de evaluare naţională (în cazul persoanei vătămate B.) sau de bacalaureat (în cazul martorei D.).

În ceea ce priveşte aplicarea pedepsei complementare şi a pedepsei accesorii, instanţa de fond a avut în vedere alături de dispoziţiile penale şi criteriul constituţional al proporţionalităţii, înscris în art. 53 alin. (2), potrivit căruia restrângerea exerciţiului unor drepturi trebuie să fie proporţională cu situaţia care a determinat-o şi cele statuate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie din Decizia nr. 74/2007 conform cărora, restrângerea exerciţiului unor drepturi şi libertăţi poate fi dispusă numai dacă este proporţională şi necesară cu situaţia care a determinat-o.

S-a avut în vedere, pe lângă reglementarea internă, posibilitatea aplicării acestora, întrucât există o nedemnitate, cerinţă dedusă din jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului în această privinţă (cauzele Sabou şi Pârcălab contra României), jurisprudenţă ce are putere obligatorie în temeiul art. 11 şi 20 din Constituţia României.

Aplicând acest principiu în cauză, s-a reţinut că, faţă de specificul faptei comise (care prevede şi interzicerea unor drepturi), dar şi faţă de circumstanţele concrete sociale, este imperativ necesară aplicarea pedepselor complementare şi accesorii. De altfel, s-a apreciat că, potrivit probelor administrate, traumele produse de activitatea infracţională a inculpatului nu pot fi îndepărtate uşor din mentalul persoanei vătămate, motiv pentru care se impune interzicerea comunicării.

Având în vedere gravitatea faptelor reţinute în sarcina inculpatului, dar şi soluţia dispusă în cauză, în baza art. 399 alin. (1) şi (4) din C. proc. pen., s-a menţinut măsura controlului judiciar luată faţă de inculpatul A. prin Încheierea penală nr. 496 din data de 06.07.2018 pronunţată de Judecătoria Cornetu în Dosarul nr. x/2018.

În privinţa laturii civile, instanţa de fond a reţinut că persoana vătămată B., prin reprezentant legal C., s-a constituit parte civilă cu suma de 40.000 RON, cu titlu de daune morale şi suma de 30.000 RON, cu titlu de daune materiale..

În ceea ce priveşte daunele materiale, partea civilă a arătat că suma de 30.000 de RON constituie o reparaţie justă a prejudiciului produs în momentul săvârşirii faptei, costurile suportate pentru înlăturarea acestuia urmând a fi suportate de minoră, în viitor. Astfel, s-a apreciat că daunele materiale sunt justificate de vizitele necesare în viitor la specialişti psihologi şi psihoterapeuţi, în vederea consilierii în scopul înlăturării sentimentelor de ruşine, dezgust, teamă, dezamăgire, revoltă, disconfort sexual şi disconfort faţă de imaginea de sine şi neîncredere în mediul înconjurător generate prin infracţiune.

Potrivit art. 1357 din C. civ. cel care cauzează altuia un prejudiciu printr-o faptă ilicită, săvârşită cu vinovăţie, este obligat să îl repare.

Instanţa de fond a constatat că în cauză sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de lege pentru angajarea răspunderii delictuale a unei persoane, respectiv fapta ilicită (infracţiunea de agresiune sexuală), prejudiciul, vinovăţia şi legătura de cauzalitate.

În ceea ce priveşte întinderea prejudiciului, instanţa de fond a apreciat că din coroborarea probelor aflate la dosarul cauzei a rezultat că acţiunea civilă este admisibilă în parte.

Raportul de expertiză psihologică a fost apreciat drept relevant, acesta dovedind traumele extraordinare prezente în memoria victimei, un copil de numai 14 ani şi 11 luni ce a fost agresat sexual de chiar persoana care trebuia să o ocrotească, să o îngrijească şi să-i ofere reperele dezvoltării axiologice în viaţă.

Pentru aceste motive, în baza art. 397 rap. la art. 19, art. 25 alin. (1) din C. proc. pen., prima instanţă a admis în parte acţiunea civilă formulată de partea civilă B., prin reprezentant legal C. şi obligat inculpatul A. la plata sumei de 40.000 RON către partea civilă, reprezentând daune morale

Instanţa a respins în rest acţiunea civilă exercitată de partea civilă B. ca neîntemeiată reţinând ca:

Pentru a fi reparabil, orice prejudiciu este obligatoriu să îndeplinească, printre altele, condiţia de a fi cert.

Un prejudiciu este cert atunci când existenţa lui este sigură, neîndoielnică şi, totodată, poate fi stabilită întinderea sa în prezent. Sunt certe toate prejudiciile actuale şi prejudiciile viitoare şi sigure. Prejudiciile viitoare şi sigure sunt acele prejudicii care, deşi încă nu s-au produs, este sigur că se vor produce, putând fi stabilită întinderea sau valoarea lor, pe bază de elemente îndestulătoare.

Instanţa a apreciat, în ceea ce priveşte prejudiciul viitor reprezentat de costul aferent şedinţelor de psihoterapie pe care persoana vătămată este posibil să le urmeze că acesta nu este cert, concluziile raportului de expertiză medico-legală psihiatrică nefiind de natură a duce la o concluzie contrară. Astfel, pe de o parte nu se poate stabili cu certitudine că persoana vătămată va urma în mod efectiv şedinţe de psihoterapie în viitor, iar pe de altă parte partea civilă nu a făcut dovada costurilor fiecărei şedinţe de psihoterapie a cărei contravaloare o solicită.

Împotriva acestei sentinţe a declarat apel inculpatul A.

În motivarea apelului declarat de inculpat s-a invocat nelegalitatea sentinţei de condamnare având în vedere nerespectarea principiului publicităţii şedinţei de judecată în faza cercetării judecătoreşti desfăşurate la instanţa de fond. În acest sens s-a menţionat faptul că, din transcrierea şedinţei care a fost înaintată de instanţa de fond, nu rezultă că s-a pus în discuţie dacă şedinţa este nepublică, astfel încât întreaga cercetare judecătorească este lovită de nulitate.

Apelantul inculpat a mai invocat şi faptul ca probatoriul administrat în cauză nu susţine soluţia de condamnare aplicată de instanţa de fond, soluţie care ar trebui desfiinţată având în vedere lipsa probelor care să indice că a săvârşit fapta dedusa judecăţii. În această privinţă s-a invocat faptul că declaraţia persoanei vătămate nu poate fundamenta o hotărâre de condamnare, nefiind susţinută de celelalte probe administrate în cauză.

O alta critică adusă în apelul inculpatului a vizat aspectele legate de elementul material al infracţiunii de agresiune sexuală, prev. de art. 219 alin. (1) şi alin. (2) lit. a) şi c) din C. pen.. În aceasta privinţă s-a menţionat faptul că, în privinţa actului de natură sexuală, constând în aceea că inculpatul a pus mână pe piept persoanei vătămate, există păreri fundamental diferite, profesorul O. spunând că şi voyeurismul este agresiune sexuală, iar profesorului P. susţinând ca nu există agresiune sexuală fără interacţiunea cu un organ sexual. Prin urmare, fapta de a atinge sânul unei femei, neîndemnat este o chestiune anormală, fără însă a putea reprezenta infracţiune de natură sexuală.

Prin Decizia penală nr. 876/A din şedinţa din data de 22 septembrie 2020 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală, pronunţată în Dosarul nr. x/2018 în baza art. 421 pct. 2 lit. a) din C. proc. pen. a fost admis apelul declarat de inculpatul A. împotriva Sentinţei penale nr. 88 din 13.02.2020 pronunţată de Judecătoria Cornetu, în Dosarul nr. x/2018.

A fost desfiinţată, în parte, sentinţa penală apelată şi rejudecând în fond:

În baza art. 219 alin. (1) şi alin. (2) lit. a) şi c din C. pen. a fost condamnat inculpatul A. la pedeapsa de 3 (trei) ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de agresiune sexuală.

În baza art. 91 din C. pen., s-a dispus suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei aplicate inculpatului pe durata unui termen de supraveghere de 4 ani.

Pedeapsa complementară a interzicerii exercitării dreptului de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, dreptului de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, dreptului de a fi tutore sau curator, dreptului de a comunica cu victima B., ori de a se apropia de aceasta la mai puţin de 500 m şi dreptului de a se apropia de locuinţa sau şcoala victimei B., la mai puţin de 500 m, prev. de art. 66 alin. (1) lit. a), b), f), n) şi o din C. pen. se va executa conform art. 68 alin. (1) lit. b) din C. pen., de la rămânerea definitivă a prezentei.

În baza art. 65 alin. (3) din C. pen., pedeapsa accesorie a interzicerii exercitării dreptului de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, dreptului de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, dreptului de a fi tutore sau curator, dreptului de a comunica cu victima B., ori de a se apropia de aceasta la mai puţin de 500 m şi dreptului de a se apropia de locuinţa sau şcoala victimei B., la mai puţin de 500 m, prev. de art. 66 alin. (1) lit. a), b), f), n) şi o din C. pen. se va executa în măsura dispunerii revocării sau anulării suspendării sub supraveghere a executării pedepsei principale.

În baza art. 93 alin. (1) din C. pen. inculpatul va respecta următoarele măsuri de supraveghere:

- să se prezinte la Serviciul de Probaţiune Ilfov, conform programului de supraveghere care va fi întocmit de această instituţie;

- să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa;

- să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile;

- să comunice schimbarea locului de muncă;

- să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă.

În baza art. 93 alin. (2) lit. b) din C. proc. pen. a fost impusă inculpatului obligaţia ca pe durata termenului de supraveghere să frecventeze 2 (două) programe de reintegrare socială derulate de către serviciul de probaţiune sau organizate în colaborare cu instituţii din comunitate.

În baza art. 93 alin. (3) din C. pen. pe durata termenului de supraveghere inculpatul va presta o muncă neremunerată în folosul comunităţii pe o perioadă de 120 de zile în cadrul SC N. SRL Popeşti Leordeni sau în cadrul Parohiei Berceni I, afară de cazul în care, din cauza stării de sănătate, nu poate presta această muncă.

În baza art. 404 din C. proc. pen., s-a atras atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 96 din C. pen. privind situaţiile care atrag revocarea suspendării executării pedepsei sub supraveghere, respectiv săvârşirea unei noi infracţiuni în cursul termenului de încercare şi neîndeplinirea cu rea-credinţă a măsurilor şi obligaţiilor de supraveghere stabilite prin prezenta decizie.

S-a constatat că inculpatul A. a fost reţinut şi arestat preventiv de la data de 11.05.2018 la data de 08.07.2018.

S-au menţinut celelalte dispoziţii ale sentinţei penale apelate.

În baza art. 275 alin. (3) C. proc. pen., cheltuielile judiciare avansate în faza procesuală a apelului au rămas în sarcina statului.

În baza art. 275 alin. (6) C. proc. pen., onorariul parţial al avocatului desemnat din oficiu, în sumă de 250 RON, s-a avansat din fondurile Ministerului Justiţiei.

Pentru a decide astfel, curtea de apel, examinând hotărârea atacată prin prisma criticilor formulate, a actelor şi lucrărilor dosarului, dar şi din oficiu sub toate aspectele de fapt şi de drept, aşa cum prevăd disp. art. 417 alin. (2) din C. proc. pen., a constatat că apelul este fondat, pentru motivele ce se vor arăta în continuare:

Primul motiv de apel invocat de inculpat, privind nelegalitatea sentinţei de condamnare generată de pretinsa nerespectare a principiului publicităţii şedinţei de judecată în faza cercetării judecătoreşti desfăşurate la instanţa de fond, este nefondat.

Astfel, potrivit art. 352 alin. (1) din C. proc. pen., "Şedinţa de judecată este publică, cu excepţia cazurilor prevăzute de lege. Şedinţa desfăşurată în camera de consiliu nu este publică."

Însă, potrivit art. 352 alin. (3) din C. proc. pen., "Dacă judecarea în şedinţă publică ar putea aduce atingere unor interese de stat, moralei, demnităţii sau vieţii intime a unei persoane, intereselor minorilor sau ale justiţiei, instanţa, la cererea procurorului, a părţilor ori din oficiu, poate declara şedinţă nepublică pentru tot cursul sau pentru o anumită parte a judecării cauzei."

În prezenta cauză, având ca obiect infracţiunea de agresiune sexuală, prev. de art. 219 alin. (1) şi alin. (2) lit. a) şi c) din C. pen., săvârşită de inculpatul A. asupra persoanei vătămate minore B., în mod corect prima instanţă a dispus ca şedinţa de judecata sa fie nepublică, pentru apărarea intereselor minorei, conform art. 352 alin. (3) din C. proc. pen.

Prin urmare, nu sunt incidente disp. art. 281 alin. (1) lit. c) din C. proc. pen., întrucât nu au fost încălcate dispoziţiile privind publicitatea şedinţei de judecată.

Pretinsa omisiune a primei instanţe de declarare a şedinţei nepublice în şedinţă publică, după ascultarea părţilor prezente, a persoanei vătămate şi a procurorului, reprezintă o chestiune diferită de încălcarea dispoziţiilor privind publicitatea şedinţei de judecată astfel încât nu poate determina aplicarea sancţiunii nulităţii absolute, astfel cum se solicita de către inculpat prin intermediul motivelor de apel.

În plus, în legătură cu critica apelantului inculpat, curtea a reţinut că, din transcrierea şedinţei de judecată desfăşurate la instanţa de fond la data de 03.04.2019, a rezultat că judecătorul precizează că, "am omis, dar şedinţa este nepublică, pentru apărarea intereselor minorului!", iar apărătorul inculpatului răspunde "nu avem obiecţiuni".

Aşadar, apărătorul inculpatului a luat cunoştinţă despre faptul că judecătorul a precizat că şedinţa este nepublică pentru apărarea intereselor minorului, aspect cu care a fost de acord şi în legătură cu care nu poate invoca existenta unei vătămări sancţionabile cu nulitatea relativa, în condiţiile art. 282 din C. proc. pen.

În ceea ce priveşte materialul probator administrat, curtea, urmare a analizei proprii făcute în cauză, a constatat că acesta dovedeşte, dincolo de orice îndoială rezonabilă, că inculpatul A. a săvârşit infracţiunea de agresiune sexuală, prev. de art. 219 alin. (1) şi alin. (2) lit. a) şi c) din C. pen. pentru care a fost trimis în judecată şi condamnat de prima instanţă, cu vinovăţia cerută de lege, respectiv că, la data de 05.05.2018, între orele 08:30 - 10:30, aflându-se la locuinţa sa de domiciliu din oraşul Popeşti-Leordeni, str. x, jud. Ilfov, în timpul şedinţei de meditaţie la, prin constrângere, profitând de calitatea de meditator, a strâns în braţe, a sărutat în repetate rânduri la nivelul gâtului şi obrazului, a strâns de sâni, atât peste articolul vestimentar, cât şi prin introducerea mâinii pe sub acesta, persoana vătămată B., în vârstă de 14 ani şi 11 luni.

Apărările inculpatului care a arătat ca nu se face vinovat de săvârşirea infracţiunii pentru care a fost trimis în judecată, urmează a fi înlăturate ca nesincere, fiind infirmate de probele administrate în faza de urmărire penală şi în faza de judecată, la prima instanţă.

În acest sens, curtea a reţinut, că situaţia de fapt, încadrată juridică de prima instanţă în disp. art. 219 alin. (1) şi alin. (2) lit. a) şi c) din C. pen., a fost confirmată de depoziţia persoanei vătămate B., depoziţie care se coroborează cu declaraţiile martorilor audiaţi, precum şi cu concluziile celor două rapoarte de expertiză efectuate în cauză, respectiv raportul de expertiză psihologică şi raportul de expertiză medico-legală.

Astfel, din declaraţia persoanei vătămate B. rezulta că, la data de 05.05.2018, între orele 08:30 - 10:30, în timp ce se afla la domiciliul inculpatului A. din oraşul Popeşti-Leordeni, pentru o şedinţă de meditaţie la matematică, acesta i-a arătat pe telefonul său mobil o serie de mesaje şi poze indecente iar, spre sfârşitul meditaţiei, în timp ce se ridicase de pe scaun pentru a-şi băga cărţile în ghiozdan, a luat-o în braţe, a început să o sărute pe obraz, tot mai aproape de gură, coborând apoi mai jos, pe gât, după care i-a întins mâna spre piept, a strâns-o de sâni peste tricou şi i-a băgat mâna pe sub tricou, atingând-o direct pe sutien la nivelul sânilor.

Curtea reaminteşte faptul că, prin natura lor, infracţiunile contra libertăţii sexuale nu presupun existenţa unor persoane care să asiste la comiterea faptelor, astfel încât declaraţia persoanei vătămate poate răsturna prezumţia de nevinovăţie a inculpatului în cazul în care se coroborează cu alte mijloace de probă administrate în cauză.

Acesta este cazul în cauza dedusă judecăţii, în care declaraţia persoanei vătămate privind comportamentul inculpatului a fost confirmată şi de martorele D., E., F., G., H., foste eleve ale acestuia, care au arătat că au suferit acelaşi tratament în timpul meditaţiilor, fiind sărutate, pipăite sau interogate în legătură cu viaţa lor personală sau sexuală de inculpat.

Prin urmare, este total nefondată alegaţia inculpatului în sensul că prima instanţă a dispus condamnarea sa doar în baza declaraţiilor persoanei vătămate.

Critica privind neaudierea soţiei inculpatului de către prima instanţă este neîntemeiată, întrucât apărarea nu a propus administrarea acestei probe la instanţa de fond.

Curtea a constatat că, situaţia de fapt a fost corect încadrată juridic de prima instanţă, fapta comisa de inculpatul A. împotriva persoanei vătămate B., la data de 05.05.2018, întrunind elementele constitutive ale infracţiunii de agresiune sexuală, prev. de art. 219 alin. (1) şi alin. (2) lit. a) şi c) din C. pen.

În acest sens, curtea a constatat că, în doctrină şi în practică s-a lămurit înţelesul sintagmei " act de natură sexuală "prevăzută de art. 219 din C. pen., în sensul că acesta presupune orice act care produce satisfacţie sau plăcere din punct de vedere sexual, care nu presupune penetrare sau act sexual oral, săvârşit sub imperiul constrângerii, al punerii în imposibilitate de a se apăra sau de a-şi exprima voinţa, ori profitând de această stare (Q., vechiul R., Noul C. pen.. C. pen. anterior: prezentare comparativă, observaţii, ghid de aplicare, legea penală mai favorabilă, Editura Hamangiu, 2014, p. 300)

Pentru a se putea reţine încadrarea prevăzută de art. 219 din C. pen., nu este necesar ca actul de natură sexuală să fie comis cu sexul sau asupra sexului, atâta timp cât prin acesta s-a urmărit obţinerea unei satisfacţii sexuale, fiind în acelaşi timp lezată libertatea victimei, constrânsă la o conduită care poate fi calificată drept sexuală. Or, fapta inculpatului de luare în braţe, sărutare pe obraz, aproape de gură, şi apoi pe gât, strângerea sânilor peste tricou şi introducerea mâinii pe sub tricou cu atingerea sutienului la nivelul sânilor victimei minore în vârstă de 14 ani şi 11 luni, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de agresiune sexuală. (a se vedea şi Curtea de Apel Cluj, Decizia penală nr. 443/2016, www.x.ro).

De altfel, înţelesul sintagmei " act de natură sexuală a fost lămurit şi de Curtea Constituţională în cuprinsul Deciziilor nr. 420/2017, nr. 700/2016 sau nr. 449/2018, astfel încât criticile formulate de inculpat prin intermediul motivelor de apel, nu pot fi reţinute.

În ceea ce priveşte urmările faptei săvârşite de inculpat, curtea a reţinut că, din cuprinsul raportului de expertiză medico-legală psihiatrică nr. x/2019 din 09.12.2019, rezultă că infracţiunea săvârşită de acesta a produs consecinţe grave asupra persoanei vătămate minore, care a suferit stres posttraumatic şi a avut nevoie de consiliere psihologică îndelungată, fiindu-i afectată buna dezvoltare morală.

De altfel, a fost efectuat şi un raport de expertiză psihologică, întocmit imediat după momentul la care s-a petrecut fapta dedusă judecăţii, raport care confirma faptul că persoana vătămata minora B. a fost victima unei agresiuni de natură sexuală şi că nu a suferit un sindrom post traumatic din cauza altor evenimente trăite astfel cum susţine, în mod tendenţios, apelantul inculpat A.

În ceea ce priveşte însă individualizarea pedepsei aplicate inculpatului pentru săvârşirea infracţiunii de agresiune sexuală, de către instanţa de fond, curtea a constatat că nu s-a făcut o corectă aplicare a dispoziţiilor art. 74 din C. pen., privind limitele de pedeapsă prevăzute de textul incriminator, gradul de pericol social concret, modul şi mijloacele de săvârşire ale faptelor, dar şi de persoana inculpatului, impunându-se reducerea pedepsei de la 7 ani închisoare aplicată de instanţa de fond.

În acest sens, curtea a constatat că prima instanţă nu a acordat relevanta corespunzătoare faptului că inculpatul are vârsta de 74 de ani, studii superioare, fost profesor de matematică, în prezent pensionar, fără antecedente penale, împrejurări în raport cu care nu se justifica aplicarea unei pedepse de 7 ani închisoare, aproape de maximul special prevăzut în norma de incriminare.

Curtea a apreciat că, natura şi gravitatea faptei săvârşite de inculpat dar şi circumstanţele sale personale justifică reducerea pedepsei de la 7 ani închisoare la 3 ani închisoare şi suspendarea sub supraveghere a executării acesteia, fiind îndeplinite condiţiile prev. de art. 91 din C. pen. privind cuantumul pedepsei aplicate care nu depăşeşte 3 ani, lipsa unei condamnări anterioare, şi datele personale ale inculpatului, astfel cum acestea au fost mai sus reţinute.

În ceea ce priveşte latura civilă a cauzei, curtea a constatat că suma de 40.000 RON acordată de prima instanţă părţii civile, cu titlu de daune morale, este rezultatul unei aprecieri corecte a prejudiciului moral încercat de aceasta.

Pentru considerentele mai sus expuse, în baza art. 421 pct. 2 lit. a) din C. proc. pen., curtea de apel a admis apelul declarat de inculpatul A. împotriva Sentinţei penale nr. 88 din 13.02.2020 pronunţată de Judecătoria Cornetu, în Dosarul nr. x/2018 care a fost desfiinţată în parte, iar în rejudecare s-a dispus:

În baza art. 219 alin. (1) şi alin. (2) lit. a) şi c C. pen. a fost condamnat inculpatul A. la pedeapsa de 3 (trei) ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de agresiune sexuală.

În baza art. 91 din C. pen., suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei aplicate inculpatului pe durata unui termen de supraveghere de 4 ani.

Aplicarea pedepsei complementare a interzicerii exercitării dreptului de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, dreptului de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, dreptului de a fi tutore sau curator, dreptului de a comunica cu victima B., ori de a se apropia de aceasta la mai puţin de 500 m şi dreptului de a se apropia de locuinţa sau şcoala victimei B., la mai puţin de 500 m, prev. de art. 66 alin. (1) lit. a), b), f), n) şi o) din C. pen. se va executa conform art. 68 alin. (1) lit. b) din C. pen., de la rămânerea definitivă a prezentei.

În baza art. 65 alin. (3) din C. pen., aplicarea pedepsei accesorii a interzicerii exercitării dreptului de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, a dreptului de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, dreptului de a fi tutore sau curator, a dreptului de a comunica cu victima B., ori de a se apropia de aceasta la mai puţin de 500 m şi dreptului de a se apropia de locuinţa sau şcoala victimei B., la mai puţin de 500 m, prev. de art. 66 alin. (1) lit. a), b), f), n) şi o) din C. pen., care se va executa în măsura dispunerii revocării sau anulării suspendării sub supraveghere a executării pedepsei principale.

Obligarea inculpatului, în baza art. 93 alin. (1) din C. pen., să respecte următoarele măsuri de supraveghere:

- să se prezinte la Serviciul de Probaţiune Ilfov, conform programului de supraveghere care va fi întocmit de această instituţie;

- să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa;

- să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile;

- să comunice schimbarea locului de muncă;

- să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă.

Obligarea inculpatului, în baza art. 93 alin. (2) lit. b) din C. proc. pen., ca, pe durata termenului de supraveghere, să frecventeze 2 (două) programe de reintegrare socială derulate de către serviciul de probaţiune sau organizate în colaborare cu instituţii din comunitate.

Obligarea inculpatului, în baza art. 93 alin. (3) din C. pen., ca pe durata termenului de supraveghere să presteze o muncă neremunerată în folosul comunităţii pe o perioadă de 120 de zile în cadrul SC N. SRL Popeşti Leordeni sau în cadrul Parohiei Berceni, afară de cazul în care, din cauza stării de sănătate, nu poate presta această muncă.

În baza art. 404 din C. proc. pen., s-a atras atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 96 din C. pen. privind situaţiile care atrag revocarea suspendării executării pedepsei sub supraveghere, respectiv săvârşirea unei noi infracţiuni în cursul termenului de încercare şi neîndeplinirea cu rea-credinţă a măsurilor şi obligaţiilor de supraveghere stabilite prin prezenta decizie.

S-a constatat că inculpatul A. a fost reţinut şi arestat preventiv de la data de 11.05.2018 la data de 08.07.2018 şi s-au menţinut celelalte dispoziţii ale sentinţei penale apelate.

Văzând şi art. 275 alin. (3) şi alin. (6) din C. proc. pen.

Împotriva acestei decizii a declarat, în termenul legal, recurs în casaţie inculpatul A., în temeiul dispoziţiilor art. 436, art. 437 raportat la art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen.

În dezvoltarea motivelor recursului în casaţie, inculpatul prin apărător ales a menţionat că recursul în casaţie este declarat în termenul prevăzut de art. 435 alin. (1) din C. proc. pen., respectiv în termen de 30 zile de la data comunicării deciziei pronunţate în apel.

Se menţionează că au fost respectate şi dispoziţiile art. 434 alin. (1) din C. proc. pen., în sensul că hotărârea atacată a fost pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, ca instanţă de apel, nefiind o decizie prin care s-a dispus rejudecarea cauzei, precizându-se că prin decizia recurată s-a rejudecat cauza, iar aceasta a fost pronunţată de curtea de apel, ca instanţă de apel.

Totodată, s-a arătat că hotărârea atacată nu face parte dintre hotărârile enumerate de dispoziţiile art. 434 alin. (2) din C. proc. pen., respectiv din categoriile de hotărâri excluse expres de legiuitor din sfera celor care pot fi atacate cu recursul în casaţie, ca şi cale extraordinară de atac.

Se mai precizează că recursul în casaţie a fost declarat de către apelantul inculpat A., împotriva unei hotărâri prin care s-a dispus condamnarea sa, astfel încât sunt îndeplinite ambele condiţii de admisibilitate prevăzute de dispoziţiile art. 436 alin. (1) din C. proc. pen.

Prin urmare recursul a fost declarat de unul dintre titularii enumeraţi în textul indicat mai sus, iar obiectul recursului în casaţie priveşte condamnarea prin care a fost soluţionată acţiunea penală.

Hotărârea recurată nu face parte din categoria celor prevăzute în art. 436 alin. (6) din C. proc. pen., în acest sens, recurentul a declarat apelul, nu şi l-a retras şi nici nu a renunţat la acesta.

Recurentul inculpat A. prin apărător consideră că toate condiţiile prevăzute de dispoziţiile art. 437 din C. proc. pen. sunt îndeplinite în cauză, în sensul că recursul în casaţie cuprinde: a) toate atributele de identitate ale părţii care îl declară; b) indică hotărârea atacată, respectiv Decizia penală nr. 876 din 22.09.2020 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală; c) se întemeiază pe incidenţa cazului de casare prevăzut în dispoziţiile art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen. care a fost semnalată încă de la întemeierea în drept a acestuia şi care va dezvoltată în cele ce urmează şi d) este semnat de către însuşi partea care l-a declarat.

S-a arătat, de asemenea, cazul de casare incident că a fost invocat pe calea apelului, însă instanţa de control judiciar l-a respins, astfel încât este îndeplinită şi condiţia prevăzută în art. 438 alin. (2) din C. proc. pen. În dezvoltarea acestei condiţii, recurentul a menţionat că prin motivele de apel a semnalat instanţei de apel, soluţia condamnării pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală, în sensul "În subsidiar, în măsura în care s-ar putea reţine că o faptă există (câtă vreme profesorul A. şi-a felicitat eleva pupând-o pe obraji), ar trebuie examinată tipicitatea acesteia şi pronunţată o soluţie de achitare întemeiată pe neprevederea faptei în legea penală." Cu toate că în cauză a fost admis apelul inculpatului, instanţa de apel nu a dat eficienţă acestui caz de casare, invocat în apel, ca motiv de apel, câtă vreme soluţia a vizat numai individualizarea pedepsei, fiind evident că instanţa de apel a respins acest caz de casare invocat pe calea motivelor de apel. Astfel, la parag. 7 - 9 ale filei 10, instanţa de apel a argumentat că acest caz de casare nu este incident în cauză, analizând în acest sens conţinutul constitutiv al infracţiunii, citând definiţia actelor de natură sexuală de către Q. în lucrarea "Noul C. pen.. C. pen. anterior, prezentare comparativă, observaţii, ghid de aplicare, legea penală mai favorabilă"Ed. Hamangiu 2014.

Recurentul inculpat A. prin apărător opinează că este incident cazul de recurs în casaţie prevăzut de art. 438 pct. 7 din C. proc. pen., întrucât fapta reţinută în sarcina inculpatului prin hotărârea definitivă, respectiv "a strâns în braţe, a sărutat în repetate rânduri la nivelul gâtului şi obrazului, a strâns de sâni" persoana vătămată fără acordul acesteia, nu este prevăzută de legea penală, neîndeplinind condiţiile de tipicitate ale infracţiunii prevăzute de dispoziţiile art. 219 din C. pen.. Se consideră că nici sărutul, nici atingerea pieptului unei persoane de sex feminin nu constituie acte de natură sexuală în înţelesul legii penale.

Se solicită a se constata că legiuitorul nu a definit actele de natură sexuală în Titlul X - Înţelesul unor termeni sau expresii în legea penală al părţii generale a C. pen., iar actele de natură sexuală nici nu cunosc o altă definiţie unanim acceptată, fie ea ştiinţifică (din fiziologie, psihologie, sociologie etc.), fie ea din vocabularul comun (studiat de filologi şi de morfologi). Nici doctrina nu a reuşit să definească sau măcar să contureze limitele acestei categorii. Prin urmare"acte de natură sexuală" nu a devenit o locuţiune substantivală cu înţeles bine determinat, ci constituie o construcţie sintactică mult prea generoasă, care poate surprinde şi multe devianţe care nu comportă urmări imediate dăunătoare victimelor, şi voyerismul şi/sau exhibiţionismul.

Recurentul inculpat prin apărător consideră că legiuitorul a ales o soluţie neinspirată, definind imperfect actele de natură sexuală, prin raportare la actele sexuale orale sau anale, raportul sexual prevăzut de dispoziţiile art. 218 alin. (1) din C. pen., în sensul că "Actul de natură sexuală, altul decât cele prevăzute în art. 218 cu o persoană, săvârşit prin constrângere, punere în imposibilitate de a se apăra sau de a-şi exprima voinţa ori profitând de această stare, se pedepseşte cu închisoarea de la 2 la 7 ani şi interzicerea exercitării unor drepturi."

Din examinarea textului rezultă că legiuitorul admite existenţa categoriei actelor de natură sexuală lato sensu, care acoperă totalitatea actelor sexuale şi categoria actelor de natură sexuală stricto senso, care se limitează la universalitatea actelor sexuale care nu include şi actele sexuale numite, respectiv cele prevăzute expres de legiuitor în diverse norme (găsite inclusiv în instituţia infracţiunilor de serviciu).

Aşadar, actele de natură sexuală stricto sensu incriminate în dispoziţiile art. 219 din C. pen. par a fi cele imperfect definite prin excluderea actelor sexuale numite de dispoziţiile art. 218 din C. pen., astfel încât compunerea acestei universalităţi devine incompatibilă cu enumerarea actelor care o compun.

Imperfecţiunea definirii prin excluderi este adâncită şi de inconsecvenţa legiuitorului care introduce în dispoziţiile art. 220 actele de "penetrare vaginală sau anală" în cuprinsul actului sexual cu un minor, urmând ca în cuprinsul dispoziţiilor art. 221 să departajeze "actul de natură sexuală" (n.a. din conţinutul coruperii sexuale a minorilor) şi de actele de penetrare. Probabil tot din inconsecvenţă, legiuitorul a adâncit şi mai mult confuzia prin prevederea în legea penală a încă patru categorii de acte sexuale - actele sexuale din cuprinsul definiţiei date prostituţiei în dispoziţiile art. 223 sau ale art. 299 din C. pen. sau acele de exhibiţionism sau alte acte sexuale explicitate prevăzute de dispoziţiile art. 375 din C. pen. (care par să se circumscrie categoriei actelor de natură sexuală stricto sensu).

În consecinţă, soluţia legislativă a definirii prin excludere permite calificarea ca infracţiune a oricărei devianţe sexuale, exceptând actele sexuale orale şi penetrările şi eventual cele patru categorii enumerate mai sus. Astfel, această soluţie ar permite şi incriminarea voyerismului, a exhibiţionismului sau a altor devianţe lipsite de orice urmări sau de conotaţii sexuale pentru victimele infracţiunii, deoarece sintagma "acte de natură sexuală" este susceptibilă de multiple înţelesuri în funcţie de persoana care interpretează. Astfel, simpla atingere a unei persoane, într-o zonă neerogenă (de exemplu pe spate), poate genera satisfacţie sexuală autorului, sau poate induce reacţii sexuale victimelor, în funcţie de percepţia şi însuşirile fiecărei persoane. Prin urmare, nu se poate considera că legea incriminează orice act care are potenţialul de a genera satisfacţii sexuale autorului şi reacţii opuse victimei.

Procedând astfel, legiuitorul a imprimat o natură imprecisă şi neclară normei de incriminare (pe care a invocat-o pe calea excepţiei de neconstituţionalitate ridicate în cauză, dar care nu face obiectul prezentului recurs în casaţie) şi care a permis doctrinarilor să emită opinii care de multe ori nu sunt convergente.

Astfel, se solicită a se constata că doctrina a dat o serie substanţială de definiţii ale infracţiunii care nu se suprapun, întrucât autorii acestora au identificat diferit elementul material sau urmarea imediată a faptei. Paleta de opinii enunţate de doctrinari este deosebit de largă şi nu permite conturarea precisă a conduitei prohibite. S-a subliniat că, deşi autorii nu se contrazic expres, conţinutul definiţiilor date de unii dintre aceştia contravin implicit definiţiilor date de alţii.

S-au făcut referiri la opinii din doctrină, astfel:

"Prin act de natură sexuală trebuie să se înţeleagă orice act aflat în legătură directă sau indirectă cu organele sexuale şi cu activitatea acestor organe.", P. în C. pen. Comentariu pe articole, Ed. CH. Beck, Bucureşti, 2014;

"Acestea pot consta în acte fireşti de satisfacere a apetitului sexual (acte de masturbare, atingere ori sărutare a organelor genitale, apropierea organelor genitale de cele ale victimei etc.) ori alte acte nefireşti, concretizate în manifestări aberante ale instinctului sexual, prin care nu se urmăreşte realizarea unui raport sexual, ci doar obţinerea excitaţiei sexuale nefinalizate … Actele care alcătuiesc elementul material al acestei infracţiuni se produc, de regulă, între persoane de sex diferit sau de acelaşi sex, dar se pot produce şi asupra corpului propriu … agresiunea sexuală poate consta în practicarea de acte lascive, obscene, de lubricitate, în tendinţa de a obţine satisfacţii ale instinctului sexual în afară de ceea ce este admis ca firesc, prin manifestări anormale, ţinând de psihopatologia sexuală. Între aceste variante de agresiune sexuală, ce vizează în mod vădit anormalitatea, s-au remarcat, prin frecvenţă şi trăsături distinctive, următoarele: sadismul, care constă în provocarea excitaţiei sexuale prin producerea de suferinţe victimei; masochismul, la care satisfacţia sexuală este determinată numai de suportarea de către subiect a unei dureri fizice; vampirismul, la care excitaţia sexuală este produsă de vederea sângelui victimei; mixoscopia, în cazul căreia excitaţia sexuală este provocată de vederea actului sexual practicat între alte persoane sau la privirea nudităţii.", Noul C. pen. Comentat, Dobrinoiu şi colectivul - Editura Universul Juridic 28.02.2014;

"Actele care alcătuiesc elementul material al acestei infracţiuni se produc, de regulă, între persoane de sex diferit sau de acelaşi sex, dar se pot produce şi asupra corpului propriu", colectivul coordonat de profesorul O.;

"Actul de natură sexuală presupune orice act care produce satisfacţie sau plăcere din punct de vedere sexual, care nu presupune penetrarea sau actul sexual oral, săvârşit sub imperiul constrângerii, al punerii în imposibilitate de a se apăra sau de a-şi exprima voinţa ori profitând de această stare, (Q., vechiul R., Noul C. pen., C. pen. anterior: prezentare comparative, observaţii, ghid de aplicare, legea penală mai favorabilă Editura Hamangiu, 2014, pagina 300).

Dintre acestea, achiesăm la opinia profesorului P., întrucât asigură o limitare adecvată a aplicării normei penale, spre deosebire de celelalte, care permit o aplicabilitate excesivă şi nelimitată a normei penale. Astfel, dacă actele de natură sexuală ar putea viza şi alte organe decât cele sexuale, ar trebui ca legiuitorul să enumere şi care sunt acelea, limitând cumva aplicabilitatea normei penale, astfel încât să excludă sau măcar să limiteze arbitrariul în instrumentarea cauzelor. Într-un exemplu cât se poate de inofensiv, un organ judiciar ar putea să considere că genunchii nu pot fi vizaţi de protecţia asigurată prin norma de incriminare, în vreme ce altul ar putea aprecia contrariul, astfel încât s-ar putea ajunge până la pronunţarea unui recurs în interesul legii care să stabilească dacă norma de incriminare se aplică numai la deasupra genunchilor sau şi la nivelul acestora. În egală măsură s-ar putea ajunge şi la sesizarea Înaltei Curţi pentru dezlegarea unor probleme de drept vizând criteriile de departajare a infracţiunii de agresiune sexuală de infracţiunea de ultraj contra bunelor moravuri.

Or, având în vedere definiţia dată "actelor de natură sexuală" de profesorul P., potrivit căreia acestea presupune interacţiunea cu un organ sexual, fie al victimei, fie al agresorului, se solicită să se constate că sânii nu fac parte din rândul organelor sexuale (de reproducere), astfel încât simpla lor atingere cu orice alte organe, exceptându-le pe cele sexuale nu poate constitui o infracţiune. Altfel spus, simpla pipăire a sânilor nu poate constitui infracţiunea de agresiune sexuală, nici măcar atunci când este săvârşită prin constrângere. În caz contrar, potenţialul criminogen al transportului în comun ar justifica sistarea serviciului public.

În consecinţă, se opinează că fapta reţinută în sarcina profesorului A. nu constituie infracţiune.

În concluzie, faţă de argumentele expuse, în temeiul dispoziţiilor art. 448 alin. (2) lit. a) din C. proc. pen. se solicită admiterea recursului în casaţie, casarea deciziei penale ne. 876 din 22.09.2020 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală, în soluţionarea apelului care a făcut obiectul dosarului nr. x/2018 şi a dispus rejudecarea apelului, a se dispune achitarea inculpatului în temeiul dispoziţiilor art. 16 lit. b) teza I din C. proc. pen.

Judecătorul de filtru a dispus întocmirea raportului de către magistratul asistent desemnat în cauză, în vederea discutării admisibilităţii cererii, în procedura prevăzută de art. 440 din C. proc. pen., până la data de 28 ianuarie 2021.

În raportul întocmit aflat la dosarul Înaltei Curţi, filele x, magistratul asistent a arătat că la data de 18.01.2021 a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, cererea de recurs în casaţie formulată de inculpatul A., prin apărător ales.

În cuprinsul cererii de recurs în casaţie, inculpatul A., prin apărător ales a invocat cazul de recurs în casaţie prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen.

În motivare, a menţionat că a fost condamnat pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală. A precizat că acest aspect a fost semnalat instanţei de apel, prin motivele de apel formulate în cauză, însă, deşi a fost admis apelul declarat de el, a apreciat că instanţa de apel nu a dat eficienţă acestui caz de casare, câtă vreme soluţia a vizat numai individualizarea pedepsei. Prin urmare, este evident că instanţa de apel a respins acest caz de casare invocat pe calea motivelor de apel.

Astfel, a opinat că fapta reţinută în sarcina inculpatului prin hotărârea definitivă, nu este prevăzută de legea penală, întrucât nu îndeplineşte condiţiile de tipicitate ale infracţiunii prevăzute de dispoziţiile art. 219 din C. pen.. În acest sens, a apreciat că nici sărutul, nici atingerea pieptului unei persoane de sex feminin nu constituie acte de natură sexuală în înţelesul legii penale.

A precizat că, legiuitorul nu a definit actele de natură sexuală în Titlul X - înţelesul unor termeni sau expresii în legea penală al părţii generale a C. pen.. Nici doctrina nu a reuşit să definească sau măcar să contureze limitele acestei categorii. În opinia sa, legiuitorul a definit imperfect actele de natură sexuală prin raportare la actele sexuale orale sau anale, raportul sexual prevăzut de dispoziţiile art. 218 alin. (1) din C. pen. Astfel, s-a menţionat că din examinarea textului legal rezultă că legiuitorul admite existenţa categoriei actelor de natură sexuală lato sensu, care acoperă totalitatea actelor sexuale şi categoria actelor de natură sexuală stricto sensu, care se limitează la universalitatea actelor sexuale care nu include şi actele sexuale numite, respectiv cele prevăzute expres de legiuitor în diverse norme (găsite inclusiv în instituţia infracţiunilor de serviciu).

Aşadar, actele de natură sexuală stricto sensu incriminate în dispoziţiile art. 219 din C. pen. par a fi cele imperfect definite prin excluderea actelor sexuale numite de dispoziţiile art. 218 din C. pen., astfel încât compunerea acestei universalităţi devine incompatibilă cu enumerarea actelor care o compun.

Însă, imperfecţiunea definirii prin excluderi este adâncită şi de inconsecvenţa legiuitorului care introduce în dispoziţiile art. 220 actele de "penetrare vaginală sau anală", în cuprinsul actului sexual cu un minor, urmând ca în cuprinsul dispoziţiilor art. 221 să departajeze "actul de natură sexuală" (n.a. din conţinutul coruperii sexuale a minorilor) şi de actele de penetrare. Or, legiuitorul a adâncit şi mai mult confuzia prin prevederea în legea penală a încă patru categorii de acte sexuale - actele sexuale din cuprinsul definiţiei date prostituţiei în dispoziţiile art. 213 alin. (4) din C. pen., favorul de natură sexuală prevăzut în dispoziţiile art. 223 sau ale art. 299 din C. pen. sau actele de exhibiţionism sau alte acte sexuale explicite prevăzute de dispoziţiile art. 375 din C. pen. (care par să se circumscrie categoriei actelor de natură sexuală stricto sensu).

În consecinţă, soluţia legislativă a definirii prin excludere permite calificarea ca infracţiune a oricărei devianţe sexuale, exceptând acele sexuale orale şi penetrările şi eventual cele patru categorii enumerate mai sus. Astfel, această soluţie ar permite şi incriminarea voyerismului, a exhibiţionismului sau a altor devianţe lipsite de orice urmări sau de conotaţii sexuale pentru victimele infracţiunii, deoarece sintagma "acte de natură sexuală" este susceptibilă de multiple înţelesuri în funcţie de persoana care interpretează.

Procedând astfel, legiuitorul a imprimat o natură imprecisă şi neclară normei de incriminare şi care a permis doctrinarilor să emită opinii care de multe ori nu sunt convergente.

Astfel, a solicitat a se constata că doctrina a dat o serie de definiţii ale infracţiunii care nu se suprapune, întrucât autorii acestora au identificat diferit elementul material sau urmarea imediată a faptei. Paleta de opinii enunţate de doctrinari este deosebit de largă şi nu permite conturarea precisă a conduitei prohibite. A subliniat că, deşi autorii nu se contrazic expres, conţinutul definiţiilor date de unii dintre aceştia contravin implicit definiţiilor date de alţii.

În acest sens, a enumerat în cuprinsul cererii o serie de definiţii şi opinii vehiculate în doctrină, precizând că achiesează la opinia profesorului P. ("Prin act de natură sexuală trebuie să se înţeleagă orice act aflat în legătură directă sau indirectă cu organele sexuale şi cu activitatea acestor organe." - P. în C. pen. Comentariu pe articole, Ed. C.H. Beck, Bucureşti, 2014), întrucât asigură o limitare adecvată a aplicării normei penale, spre deosebire de celelalte, care permit o aplicabilitate excesivă şi nelimitată a normei penale.

Astfel, dacă actele de natură sexuală ar putea viza şi alte organe decât cele sexuale, ar trebui ca legiuitorul să enumere şi care sunt acelea, limitând cumva aplicabilitatea normei penale, astfel încât să excludă sau măcar să limiteze arbitrariul din instrumentarea cauzelor. Or, având în vedere definiţia dată "actelor de natură sexuală" de profesorul P., potrivit căreia acestea presupun interacţiunea cu un organ sexual, fie al victimei, fie al agresorului, a specificat că sânii nu fac parte din rândul organelor sexuale (de reproducere), astfel încât simpla lor atingere cu orice alte organe, exceptându-le pe cele sexuale nu poate constitui o infracţiune.

În consecinţă, a opinat că fapta reţinută în sarcina profesorului A. nu constituie infracţiune. A solicitat achitarea în temeiul dispoziţiilor art. 16 lit. b) teza I din C. proc. pen.

Cererea de recurs în casaţie îndeplineşte cerinţele d formă prevăzute la art. 437 alin. (1) lit. a), b) şi d) din C. proc. pen., în cuprinsul acesteia fiind menţionate numele şi prenumele inculpatului, hotărârea care se atacă, precum şi semnătura inculpatului care a exercitat calea de atac., în numele acestuia.

Îndeplinirea condiţiei prevăzută de art. 437 alin. (1) lit. c) din C. proc. pen., în ceea ce priveşte recursul formulat rezultă din faptul indicării în cuprinsul motivelor de recurs în casaţie a temeiului de drept pe care se întemeiază calea de atac, respectiv art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen.

În concluzie, magistratul asistent a considerat că cererea de recurs în casaţie îndeplineşte condiţiile de formă prevăzute de art. 437 alin. (1) lit. a), b), c) şi d) din C. proc. pen., iar motivele de casaţie se încadrează în cele expres şi limitativ prevăzute de art. 438 din C. proc. pen.

La dosarul cauzei au fost depuse concluziile scrise formulate de intimata parte civilă B., prin reprezentantul său legal şi prin avocat ales, în dublu exemplar, aflate la dosarul Înaltei Curţi.

În conţinutul acesteia intimata parte civilă prin apărător menţionează că deşi condiţiile de admisibilitate sunt îndeplinite aparent, recursul în casaţie formulat de condamnat este nefondat, prin raportare la motivul de casare pe care se întemeiază.

Se menţionează că în cadrul motivului de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie analizează dacă fapta care constituie obiectul judecăţii întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii pentru care s-a dispus condamnarea.

În cauză, fapta condamnatului A. întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii prevăzute de dispoziţiile art. 219 din C. pen., aspect reţinut, atât de instanţa care a soluţionat fondul cauzei, cât şi de instanţa de control judiciar.

Astfel, cum a reţinut instanţa care a soluţionat fondul cauzei, argumentele acesteia fiind însuşite de instanţa de control judiciar, sub aspectul laturii obiective a infracţiunii, elementul material al infracţiunii din cauză îl reprezintă, pe de o parte întreţinerea unui act de natură sexuală altul decât raportul sexual oral sau anal, urmarea imediată constând în încălcarea libertăţii victimei de a decide cu privire la întreţinerea unui act de natură sexuală, legătura de cauzalitate rezultă din materialitatea faptei iar sub aspectul laturii subiective s-a constatat că inculpatul a acţionat cu vinovăţie în modalitatea intenţiei directe prevăzând rezultatul faptei sale urmărind prin fapta sa producerea acestuia.

Fapta pentru care A. a fost condamnat este reprezentată de aceea că, în data de 05.05.2018, la locuinţa sa de domiciliu, din oraşul Popeşti-Leordeni, în timpul şedinţei de meditaţie la matematică în vederea pregătirii pentru susţinerea examenului de evaluare naţională, prin constrângere, profitând de calitatea sa de meditator, a exercitat acte de agresiune sexuală asupra persoanei vătămate B., în vârstă de 14 ani şi 11 luni.

În concret, actele de natură sexuală au constat în aceea că a strâns în braţe, a sărutat în repetate rânduri la nivelul obrazului şi gâtului, a strâns de sâni peste articolul vestimentar, cât şi prin introducerea mâinii pe sub acesta pe persoana vătămată B. în vârstă de 14 ani şi 11 luni, îndemnând-o pe eleva sa minoră ca data viitoare când se prezintă la meditaţii să nu poarte sutien.

Nemulţumirea condamnatului cu privire la modalitatea în care legiuitorul a înţeles să reglementeze infracţiunea de agresiune sexuală nu poate fi circumscrisă motivului de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen., respectiv inculpatul a fost condamnat pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală, întrucât, în mod evident, fapta condamnatului este avută în vedere de legea penală, prin săvârşirea acesteia fiind încălcată valoarea socială protejată de norma penală.

Prin argumentele sale condamnatul nu face decât să generalizeze, minimalizând gravitatea faptelor pentru care a fost condamnat, însă normele de drept penal se aplică la cazuri concrete, particulare, astfel că lipsa unei definiţii a actelor de natură sexuală pe care o contestă inculpatul nu poate să împiedice la calificarea faptei săvârşite ca fiind prevăzută de legea penală.

Din analiza declaraţiilor martorilor audiaţi, atât în faza de urmărire penală, cât şi în faţa instanţei de judecată, reiese împrejurarea că fapta pe care a săvârşit-o condamnatul împotriva persoanei vătămate, nu a fost una izolată, putându-se constata existenţa unui tipar în ceea ce priveşte relaţia dintre profesorul de matematică şi elevele sale.

Astfel, relaţia profesor-elev era puternic distorsionată de atitudinea profesorului de matematică, de existenţa gesturilor tandre nefireşti între un profesor şi un elev, de atingerile cu care acesta îşi surprindea elevele, punându-le astfel în imposibilitate de se apăra ori reacţiona sau de discuţiile cu conotaţie sexuală pe care profesorul le iniţia şi dezvolta cu elevele sale. Aşadar, victimă a comportamentului condamnatului nu a fost doar minora B. în data de 05.05.2018, ci şi alte eleve pe care condamnatul le pregătea la disciplina matematică şi care de-a lungul timpului au trecut prin acelaşi tip de agresiune sexuală exercitată de cadrul didactic.

La şedinţele de meditaţie, pe lângă cunoştinţele de matematică pe care profesorul A. le transmitea elevelor sale, nu puţine erau ocaziile în care acesta ducea discuţiile într-o zonă cu tentă sexuală şi mai mult decât atât, nu puţine erau situaţiile în care cadrul didactic îşi surprindea elevele, punându-le astfel în imposibilitate de a se apăra sau reacţiona cu atingeri pe sâni sau cu propuneri de a nu mai plăti şedinţele de meditaţie în schimbul acordului lor de a fi atinse sau de a-i transmite profesorului poze cu acestea, dezbrăcate fiind.

Cadrul didactic ignora scopul pentru care întâlnirile dintre acesta şi elevele sale aveau loc şi se folosea de vârsta fragedă a acestora pentru a le abuza sexual, urmând ca ulterior, confruntat fiind de către unii dintre părinţi, fie să nege cele întâmplate, fie să susţină că gesturile acestuia au fost greşit interpretate.

Curtea de Apel Bucureşti a apreciat că situaţia de fapt a fost încadrată în mod corect de prima instanţă, fapta comisă de A. întrunind elementele constitutive ale infracţiunii de agresiune sexuală prevăzută de dispoziţiile art. 219 din C. pen., constatând, totodată că în doctrină şi practică a fost lămurit sensul sintagmei "act de natură sexuală", în sensul că aceasta presupune orice act care produce satisfacţie sau plăcere din punct de vedere sexual. A apreciat instanţa de control judiciar că pentru a se putea reţine încadrarea prevăzută de art. 219 din C. pen., nu este necesar ca actul sexual să fie comis cu sexul sau asupra sexului, atâta timp cât prin aceasta s-a urmărit obţinerea unei satisfacţii sexuale, fiind în acelaşi timp lezată libertatea victimei constrânsă la o conduită care poate fi calificată drept sexuală.

Minimizarea gravităţii faptelor pentru care a fost judecat şi ulterior condamnat este greşită şi prin raportare la consecinţele pe care acestea le-au avut şi le au în continuare asupra persoanei vătămate minor. Atât instanţa de judecată care a soluţionat fondul cauzei, cât şi instanţa de control judiciar au reţinut că fapta săvârşită de A. a produs consecinţe grave asupra minorei care a suferit stres posttraumatic şi a avut nevoie de consiliere psihologică îndelungată, fiindu-i afectată buna dezvoltare morală. Se arată instanţei că aceste consecinţe continuă să se manifeste şi în prezent, minora fiind nevoită să urmeze programe de consiliere psihologică şi ulterior condamnării definitive a profesorului A..

S-a mai menţionat că instanţa de apel a motivat susţinând şi faptul că sintagma "act de natură sexuală" a fost lămurită de Curtea Constituţională prin Deciziile sale nr. 700/2016, nr. 420/2017 dar şi nr. 449/2018 astfel încât criticile formulate de condamnat pe calea motivelor de apel sunt neîntemeiate.

Astfel, prin Decizia nr. 700/2016 Curtea Constituţională a reţinut că prin act sexual de orice natură se înţelege orice modalitate în care au loc raporturile sexuale între persoane de sex diferit, precum şi relaţiile sexuale între persoane de acelaşi sex, adică prin orice modalitate de obţinere a unei satisfacţii sexuale, prin folosirea sexului sau acţionând asupra sexului, între persoane de acelaşi sex sau de sex diferit.

Prin Decizia nr. 420/2017, cu referire la sintagma "act de natură sexuală" din cuprinsul dispoziţiilor art. 221 alin. (1) din C. pen., Curtea Constituţională reţine că prin natura ei, incriminarea prevăzută în dispoziţiile art. 221 alin. (1) din C. pen. nu permite o enumerare exhaustivă a actelor de natură sexuală ce intră în sfera sa de aplicare, astfel că, prin forţa lucrurilor, interpretarea depinde de practică, fiind realizată de organele judiciare. Principiul legalităţii incriminării şi pedepsei - consacrat de prevederile art. 23 alin. (12) din Constituţie - impune legiuitorului să legifereze prin texte suficient de clare şi precise pentru a fi aplicate, în scopul asigurării posibilităţii persoanelor interesate de a se conforma prescripţiei legale, fără a pretinde însă recurgerea la liste exhaustive, întrucât tehnica de reglementare vizează, în principal, categorii şi formule generale. Or, norma de incriminare criticată asigură destinatarilor ei o reprezentare clară a elementelor constitutive - de natură obiectivă şi subiectivă - ale infracţiunii, astfel încât aceştia pot să prevadă consecinţele ce decurg din nerespectarea normei şi să îşi adapteze conduita acesteia.

Prin Decizia nr. 449/2018, Curtea Constituţională reţine că lipsa unei definiri legale a sintagmei criticate denotă însă tocmai intenţia legiuitorului de a conferi acestei sintagme înţelesul ce rezultă din sensul comun, uzual al termenilor care o compun. Aceasta este şi opinia unanimă a doctrinei, car atribuie expresiei analizate un sens foarte larg, asociind-o cu orice faptă specifică unui comportament cu conotaţii sexuale a subiectului activ şi, de asemenea, cu orice modalitate aptă de a produce o satisfacţie sexuală dar şi că toate aspectele anterior menţionate au fost reţinute şi în jurisprudenţa Curţii Constituţionale, prin raportare la exigenţele art. 23 alin. (12) din Constituţie, constatându-se că acestea nu impun legiuitorului obligaţia definirii tuturor termenilor folosiţi în cuprinsul normelor de drept penale substanţial şi că lipsa unor asemenea definiţii nu echivalează, de plano, cu încălcarea principiului constituţionale al legalităţii incriminării şi a pedepsei.

Deciziile Curţii Constituţionale mai sus indicate susţin fără echivoc că şi în lipsa unei definiţii a sintagmei "act de natură sexuală" comportamentul deviant al făptuitorului se impune a fi sancţionat în condiţiile în care manifestarea este aptă de a produce o satisfacţie sexuală.

S-a apreciat în doctrină că recursul în casaţie a fost conceput ca o cale extraordinară de atac având rolul de a verifica conformitatea hotărârii pronunţate de instanţa de apel cu normele de drept aplicabile, fără ca aceasta să conducă la o rejudecare a fondului cauzei.

Conform Deciziei Curţii Constituţionale nr. 465/2017, în recurs, nu se rejudecă litigiul, respectiv fondul cauzei, ci se apreciază dacă hotărârea dată corespunde sau nu legii, această cale de atac, reprezentând un mijloc de a repara ilegalităţile fără să aibă drept obiect rezolvarea unei cauze penale, ci sancţionarea hotărârilor necorespunzătoare cu scopul de a asigura respectarea legii.

Critica condamnatului cu privire la sintagma "actul de natură sexuală" nu se circumscrie motivului de casare prevăzut de dispoziţiile art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen., respectiv inculpatul a fost condamnat pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală, deoarece pe calea recursului în casaţie nu pot fi primite critici cu privire la presupuse deficienţe ale normei de incriminare, condamnatul având la dispoziţie alte mijloace pentru a proceda în acest sens.

Intimata parte civilă B. prin reprezentantul legal şi avocat ales a considerat decizia instanţei de apel că este pronunţată cu respectarea prevederilor legale, fapta pentru care a fost condamnat A. fiind prevăzută şi sancţionată de legea penală, motiv pentru care a apreciat că recursul formulat este nefundat prin raportare la motivul de casare invocat, solicitând respingerea acestuia.

Prin încheierea de şedinţă de Cameră de Consiliu din 28 ianuarie 2021 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, completul, în baza art. 440 alin. (4) din C. proc. pen. a admis în principiu cererea de recurs în casaţie formulată de inculpatul A. împotriva Deciziei penale nr. 876/A din data de 22 septembrie 2020 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală, pronunţată în Dosarul nr. x/2018.

S-a trimis cauza Completului C9, în vederea judecării cererii de recurs în casaţie formulată de inculpatul A.

S-a fixat termen la data de 11 februarie 2021, ora 10:50 pentru când se vor cita părţile.

Cu încunoştinţarea telefonică a apărătorului ales al inculpatului.

Se va desemna apărător din oficiu pentru intimata parte civilă B.

Pentru a se dispune astfel, completul a reţinut că prin Sentinţa penală nr. 88 din 13.02.2020 pronunţată de Judecătoria Cornetu, în Dosarul nr. x/2018, în baza art. 396 alin. (1), (2) din C. proc. pen. rap. la art. 219 alin. (1) şi alin. (2) lit. a) şi c) din C. pen. a fost condamnat inculpatul A. la pedeapsa de 7 (şapte) ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de agresiune sexuală.

În baza art. 67 alin. (2) din C. pen. rap. la art. 66 alin. (1) lit. a), b), f), n) şi o) din C. pen. s-a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii exercitării dreptului de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, dreptul de a fi tutore sau curator, dreptul de a comunica cu victima B., ori de a se apropia de aceasta la mai puţin de 500 m şi dreptul de a se apropia de locuinţa sau şcoala victimei B., la mai puţin de 500 m pe o perioada de 5 ani după executarea pedepsei închisorii, conform art. 68 alin. (1) lit. c) din C. pen.

În baza art. 65 alin. (1) rap. la art. 66 alin. (1) lit. a), b), f), n) şi o) din C. proc. pen. s-a aplicat inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii exercitării dreptului de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, dreptul de a fi tutore sau curator, dreptul de a comunica cu victima B., ori de a se apropia de aceasta la mai puţin de 500 m şi dreptul de a se apropia de locuinţa sau şcoala victimei B., la mai puţin de 500 m de la rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare şi până când pedeapsa principală a fost executată sau considerată ca executată, conform art. 65 alin. (3) din C. pen.

În temeiul art. 404 alin. (61) din C. proc. pen., s-a atras atenţia victimei, respectiv părţii civile B., că are posibilitatea de a solicita emiterea unui ordin european de protecţie, în condiţiile legii.

În temeiul art. 60 din C. pen., s-a dispus executarea pedepsei în regim de detenţie.

În baza art. 404 alin. (4) lit. a) din C. proc. pen. şi a art. 72 alin. (1) din C. pen., s-a dedus din pedeapsa aplicată inculpatului, perioada reţinerii şi arestului preventiv, respectiv de la data de 11.05.2018 la data de 08.07.2018.

În baza art. 399 alin. (1) şi (4) din C. proc. pen., s-a menţinut măsura controlului judiciar luată faţă de inculpatul A. prin încheierea penală nr. 496 din data de 06.07.2018 pronunţată de Judecătoria Cornetu în Dosarul nr. x/2018.

În baza art. 7 din Legea nr. 76/2008 privind organizarea şi funcţionarea Sistemului Naţional de Date Genetice Judiciare, s-a dispus prelevarea probelor biologice de la inculpat în vederea introducerii profilelor genetice în S.N.D.G.J.

În baza art. 397 rap. la art. 19, art. 25 alin. (1) din C. proc. pen., a fost admisă, în parte, acţiunea civilă formulată de partea civilă B., prin reprezentant legal C. şi obligat inculpatul A. la plata sumei de 40.000 RON către partea civilă, reprezentând daune morale.

A fost respinsă, în rest, acţiunea civilă ca neîntemeiată.

În temeiul art. 276 alin. (1) şi alin. (2) din C. proc. pen., a fost obligat inculpatul la plata sumei de 4741,11 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare, reprezentând onorariu de avocat şi taxe expertize către partea civilă.

În baza art. 398 rap. la art. 274 alin. (1) teza I din C. proc. pen. a fost obligat inculpatul la plata cheltuielilor judiciare avansate de stat în cuantum de 8.000 RON.

Prin Decizia penală nr. 876/A din 22 septembrie 2020 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală, în baza art. 421 pct. 2 lit. a) din C. proc. pen. s-a admis apelul declarat de inculpatul A. împotriva Sentinţei penale nr. 88 din 13.02.2020 pronunţată de Judecătoria Cornetu, în Dosarul nr. x/2018.

A fost desfiinţată, în parte, sentinţa penală apelată şi rejudecând în fond:

În baza art. 219 alin. (1) şi alin. (2) lit. a) şi c din C. pen. a fost condamnat inculpatul A. la pedeapsa de 3 (trei) ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de agresiune sexuală.

În baza art. 91 din C. pen., a dispus suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei aplicate inculpatului pe durata unui termen de supraveghere de 4 ani.

S-a menţionat că pedeapsa complementară a interzicerii exercitării dreptului de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, dreptul de a fi tutore sau curator, dreptul de a comunica cu victima B., ori de a se apropia de aceasta la mai puţin de 500 m şi dreptul de a se apropia de locuinţa sau şcoala victimei B., la mai puţin de 500 m, prev. de art. 66 alin. (1) lit. a), b), f), n) şi o) din C. pen. se va executa conform art. 68 alin. (1) lit. b) din C. pen., de la rămânerea definitivă a prezentei.

S-a precizat că, în baza art. 65 alin. (3) din C. pen. pedeapsa accesorie a interzicerii exercitării dreptului de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, dreptul de a fi tutore sau curator, dreptul de a comunica cu victima B., ori de a se apropia de aceasta la mai puţin de 500 m şi dreptul de a se apropia de locuinţa sau şcoala victimei B., la mai puţin de 500 m, prev. de art. 66 alin. (1) lit. a), b), f), n) şi o din C. pen. se va executa în măsura dispunerii revocării sau anulării suspendării sub supraveghere a executării pedepsei principale.

În baza art. 93 alin. (1) din C. pen. inculpatul trebuie să respecte următoarele măsuri de supraveghere:

- să se prezinte la Serviciul de Probaţiune Ilfov, conform programului de supraveghere care va fi întocmit de această instituţie;

- să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa;

- să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile;

- să comunice schimbarea locului de muncă;

- să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă.

În baza art. 93 alin. (2) lit. b) din C. proc. pen. a impus inculpatului obligaţia ca pe durata termenului de supraveghere să frecventeze 2 (două) programe de reintegrare socială derulate de către serviciul de probaţiune sau organizate în colaborare cu instituţii din comunitate.

S-a stabilit ca, în baza art. 93 alin. (3) din C. pen. pe durata termenului de supraveghere inculpatul să presteze o muncă neremunerată în folosul comunităţii pe o perioadă de 120 de zile în cadrul SC N. SRL Popeşti Leordeni sau în cadrul Parohiei Berceni I, afară de cazul în care, din cauza stării de sănătate, nu poate presta această muncă.

În baza art. 404 din C. proc. pen., a atras atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 96 din C. pen. privind situaţiile care atrag revocarea suspendării executării pedepsei sub supraveghere, respectiv săvârşirea unei noi infracţiuni în cursul termenului de încercare şi neîndeplinirea cu rea-credinţă a măsurilor şi obligaţiilor de supraveghere stabilite prin prezenta decizie.

A constatat că inculpatul A. a fost reţinut şi arestat preventiv de la data de 11.05.2018 la data de 08.07.2018.

A menţinut celelalte dispoziţii ale sentinţei penale apelate.

Împotriva Deciziei penale nr. 876/A din 22 septembrie 2020 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală, a formulat recurs în casaţie inculpatul A.

La data de 21.01.2021 magistratul asistent, în conformitate cu dispoziţiile art. 440 alin. (1) din C. proc. pen. a întocmit şi depus la dosar raportul asupra recursului în casaţie.

Verificând admisibilitatea în principiu a cererii de recurs în casaţie cu care a fost învestită, Înalta Curte a constatat următoarele:

Recursul în casaţie este o cale extraordinară de atac în anulare, care poate fi exercitată în cazurile limitativ prevăzute de lege.

Scopul recursului în casaţie îl constituie judecarea de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a conformităţii hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile, astfel că examinarea cauzei se limitează doar la verificarea respectării legii de către instanţa a cărei hotărâre a fost atacată sub aspectul soluţionării cauzei prin aplicarea şi interpretarea corectă a legii.

Astfel, nu pot fi examinate decât chestiunile ce privesc aspecte de drept, fără a putea cenzura situaţia de fapt reţinută ori temeinicia deciziei atacate, în limita cazurilor prevăzute de dispoziţiile art. 438 alin. (1) din C. proc. pen.

Înalta Curte a constatat că Decizia penală nr. 876/A din 22 septembrie 2020 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală, face parte din categoria celor ce pot fi atacate cu recurs în casaţie, fiind pronunţată în ultimă instanţă, respectiv în apel.

Cererea de recurs în casaţie îndeplineşte condiţiile de formă prevăzute de art. 437 alin. (1) lit. a), b), c) şi d) din C. proc. pen., iar motivul de casaţie se încadrează în cele expres şi limitativ prevăzute de art. 438 din C. proc. pen.

În cererea de recurs în casaţie formulată de inculpatul A., prin apărător ales, s-a invocat cazul de recurs în casaţie prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen.

În motivare, s-a menţionat că a fost condamnat pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală. A precizat că acest aspect a fost semnalat instanţei de apel, prin motivele de apel formulate în cauză, însă, deşi a fost admis apelul declarat de el, a apreciat că instanţa de apel nu a dat eficienţă acestui caz de casare, câtă vreme soluţia a vizat numai individualizarea pedepsei. Prin urmare, este evident că instanţa de apel a respins acest caz de casare invocat pe calea motivelor de apel.

Astfel, a opinat că fapta reţinută în sarcina inculpatului prin hotărârea definitivă, nu este prevăzută de legea penală, întrucât nu îndeplineşte condiţiile de tipicitate ale infracţiunii prevăzute de dispoziţiile art. 219 din C. pen. În acest sens, a apreciat că nici sărutul, nici atingerea pieptului unei persoane de sex feminin nu constituie acte de natură sexuală în înţelesul legii penale.

A precizat că, legiuitorul nu a definit actele de natură sexuală în Titlul X - înţelesul unor termeni sau expresii în legea penală al părţii generale a C. pen.. Nici doctrina nu a reuşit să definească sau măcar să contureze limitele acestei categorii. În opinia sa, legiuitorul a definit imperfect actele de natură sexuală prin raportare la actele sexuale orale sau anale, raportul sexual prevăzut de dispoziţiile art. 218 alin. (1) din C. pen. Astfel, s-a menţionat că din examinarea textului legal rezultă că legiuitorul admite existenţa categoriei actelor de natură sexuală lato sensu, care acoperă totalitatea actelor sexuale şi categoria actelor de natură sexuală stricto sensu, care se limitează la universalitatea actelor sexuale care nu include şi actele sexuale numite, respectiv cele prevăzute expres de legiuitor în diverse norme (găsite inclusiv în instituţia infracţiunilor de serviciu).

Aşadar, actele de natură sexuală stricto sensu incriminate în dispoziţiile art. 219 din C. pen. par a fi cele imperfect definite prin excluderea actelor sexuale numite de dispoziţiile art. 218 din C. pen., astfel încât compunerea acestei universalităţi devine incompatibilă cu enumerarea actelor care o compun.

Însă, imperfecţiunea definirii prin excluderi este adâncită şi de inconsecvenţa legiuitorului care introduce în dispoziţiile art. 220 actele de "penetrare vaginală sau anală, în cuprinsul actului sexual cu un minor, urmând ca în cuprinsul dispoziţiilor art. 221 să departajeze "actul de natură sexuală" (n.a. din conţinutul coruperii sexuale a minorilor) şi de actele de penetrare. Or, legiuitorul a adâncit şi mai mult confuzia prin prevederea în legea penală a încă patru categorii de acte sexuale - actele sexuale din cuprinsul definiţiei date prostituţiei în dispoziţiile art. 213 alin. (4) din C. pen., favorul de natură sexuală prevăzut în dispoziţiile art. 223 sau ale art. 299 din C. pen. sau actele de exhibiţionism sau alte acte sexuale explicite prevăzute de dispoziţiile art. 375 din C. pen. (care par să se circumscrie categoriei actelor de natură sexuală stricto sensu)

În consecinţă, soluţia legislativă a definirii prin excludere permite calificarea ca infracţiune a oricărei devianţe sexuale, exceptând actele sexuale orale şi penetrările şi eventual cele patru categorii enumerate mai sus. Astfel, această soluţie ar permite şi incriminarea voyerismului, a exhibiţionismului sau a altor devianţe lipsite de orice urmări sau de conotaţii sexuale pentru victimele infracţiunii, deoarece sintagma "acte de natură sexuală" este susceptibilă de multiple înţelesuri în funcţie de persoana care interpretează.

Procedând astfel, legiuitorul a imprimat o natură imprecisă şi neclară normei de incriminare şi care a permis doctrinarilor să emită opinii care de multe ori nu sunt convergente.

Astfel, a solicitat a se constata că doctrina a dat o serie de definiţii ale infracţiunii care nu se suprapun, întrucât autorii acestora au identificat diferit elementul material sau urmarea imediată a faptei. Paleta de opinii enunţate de doctrinari este deosebit de largă şi nu permite conturarea precisă a conduitei prohibite. A subliniat că, deşi autorii nu se contrazic expres, conţinutul definiţiilor date de unii dintre aceştia contravin implicit definiţiilor date de alţii.

În acest sens, a enumerat în cuprinsul cererii o serie de definiţii şi opinii vehiculate în doctrină, precizând că achiesează la opinia profesorului P. ("Prin act de natură sexuală trebuie să se înţeleagă orice act aflat în legătură directă sau indirectă cu organele sexuale şi cu activitatea acestor organe" - P. în C. pen. Comentariu pe articole, Ed. C.H. Beck, Bucureşti, 2014), întrucât asigură o limitare adecvată a aplicării normei penale, spre deosebire de celelalte, care permit o aplicabilitate excesivă şi nelimitată a normei penale.

Astfel, dacă actele de natură sexuală ar putea viza şi alte organe decât cele sexuale, ar trebui ca legiuitorul să enumere şi care sunt acelea, limitând cumva aplicabilitatea normei penale, astfel încât să excludă sau măcar să limiteze arbitrariul din instrumentarea cauzelor. Or, având în vedere definiţia dată "actelor de natură sexuală" de profesorul P., potrivit căreia acestea presupun interacţiunea cu un organ sexual, fie al victimei, fie al agresorului, a specificat că sânii nu fac parte din rândul organelor sexuale (de reproducere), astfel încât simpla lor atingere cu orice alte organe, exceptându-le pe cele sexuale nu poate constitui o infracţiune.

În consecinţă, a opinat că fapta reţinută în sarcina profesorului A. nu constituie infracţiune. A solicitat achitarea în temeiul dispoziţiilor art. 16 lit. b) teza I din C. proc. pen.

La termenul de astăzi, apărătorul ales al recurentului inculpat A., având cuvântul, în concluziile orale, în dezbateri a precizat că, chestiunea esenţială cu care a sesizat instanţa constă în faptul dacă fapta reţinută prin hotărârea definitivă, respectiv de a îmbrăţişa, a săruta şi a strânge de sâni persoana vătămată constituie sau nu infracţiune.

A susţinut că toate deciziile care au fost invocate în cursul procesului penal fac trimitere la Decizia nr. 3/2005 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie (RIL) prin care s-a stabilit că prin act sexual se înţelege orice modalitate de obţinere a unei satisfacţii sexuale prin folosirea sexului sau atingerea sexului, făcând vorbire despre sex, nu despre organe sexuale. Din punctul său de vedere, această decizie invocată de către instanţa de fond şi de către partea civilă, deşi îl avantajează pe clientul său, nu se aplică în cauză pentru că ar departaja actele de natură sexuală care intrau în conţinutul constitutiv al infracţiunii de viol, de cele care intrau în conţinutul constitutiv al infracţiunii de perversiune sexuală prevăzute de vechiul C. pen. Or, actuala reglementare departajează actele de natură sexuală care intră în conţinutul constitutiv al infracţiunii de viol, de actele de natură sexuală care intră în conţinutul constitutiv al infracţiunii de agresiune sexuală, prin comparaţie cu violul, în cazul agresiunii sexuale actele de natură sexuală ar fi orice acte sexuale cu excepţia raportului sexual sau a actelor sexuale orale sau anale.

Din punctul de vedere al apărării, fapta reţinută în sarcina inculpatului prin hotărârea definitivă nu îndeplineşte condiţiile de tipicitate, indiferent de înţelesul diferit sau de întinderea deosebită a sferei "actelor de natură sexuală" folosite de legiuitor în două instituţii juridice distincte, respectiv traficul şi exploatarea persoanelor vulnerabile (cu referire la conţinutul prostituţiei şi al prostituţiei infantile) şi infracţiunile contra libertăţii şi integrităţii sexuale. În cauză, este limpede că agresiunea, despre care admite că este socialmente inacceptabilă, nu a vizat sexul sau organele sexuale care fac obiectul protecţiei speciale pe calea normei penale.

Oricât de scandaloase ar fi, forţarea sărutării sau a pipăirii altei persoane în afara ariei organelor sexuale nu constituie infracţiune fiindcă nu implică folosirea, atingerea sau interacţiunea fără penetrare a organelor sexuale sau, într-un eventual subsidiar teoretic, a organelor care pot face obiectul actelor sexuale expres prevăzute în legea penală, respectiv cavitatea bucală sau cavitatea anală. Orice extindere a zonelor asupra cărora acţionează un eventual agresor nu mai întruneşte condiţia de tipicitate a faptei de agresiune sexuală.

Pentru aceste considerente, a solicitat admiterea recursului în casaţiei şi să se dispună achitarea inculpatului în temeiul art. 16 alin. (1) lit. b) teza I din C. proc. pen.

Concluziile apărătorului intimatei părţi civile B., ale reprezentantului Ministerului Public, precum şi poziţia din ultimul cuvânt al recurentului inculpat au fost consemnate în detaliu în partea introductivă a prezentei decizii.

Apărătorul ales al recurentului inculpat A. a solicitat amânarea pronunţării pentru a depune la dosar concluzii scrise.

Înalta Curte a respins cererea de amânare a pronunţării formulată de apărătorul ales al recurentului inculpat A., căruia i-a pus în vedere că are posibilitatea să depună la dosar concluzii scrise până la terminarea şedinţei de judecată.

La dosarul cauzei au fost depuse concluzii de apărătorul recurentului A., trimise prin email şi prin fax în triplu exemplar, aflate la dosarul Înaltei Curţi.

În dezvoltarea concluziilor întemeiate pe dispoziţiile art. 390 alin. (2) din C. proc. pen., apărătorul recurentului inculpat a solicitat admiterea recursului în casaţie, casarea Deciziei penale nr. 876 din 22 septembrie 2020 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală, în soluţionarea apelului care a făcut obiectul dosarului nr. x/2018, a se dispune rejudecarea apelului şi achitarea inculpatului în temeiul dispoziţiilor art. 16 lit. b) teza I din C. proc. pen.

Se menţionează că avocatul părţii civile a enunţat că nu este rolul Înaltei Curţi să definească sintagma "acte de natură sexuală", dar nici inculpatul nu a sesizat instanţa în acest sens, deoarece dacă ar fi urmărit aşa ceva ar fi formulat în cursul apelului o cerere de sesizare a Înaltei Curţi cu dezlegarea unei probleme de drept. Recurentul prin apărător a precizat că a exercitat disponibilitatea în sensul atacării deciziei pronunţate în apel (şi a sentinţei premergătoare) cu recurs în casaţie, sesizând Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie cu simpla examinare a lipsei de tipicitate a faptei reţinute în sarcina sa. În niciun moment nu a cerut să definească sintagma "acte de natură sexuală", nici să contureze conţinutul constitutiv al infracţiunii de agresiune sexuală. În cauză nici îmbrăţişarea, nici sărutul, nici strângerea sânilor persoanei vătămate prin constrângere nu implică"obţinerea unei satisfacţii sexuale prin folosirea sexului sau acţionând asupra sexului" (n.a. sexul fiind o specie din cadrul genului organe sexuale). Prin urmare, ele nu intră în conţinutul actelor de natură sexuală, nici în maniera în care au fost definite din Decizia III din 2005 pronunţată în soluţionarea recursului în interesul legii, nici în rândul celor definite de opinia doctrinară a prof. P. în " C. pen.. Comentariu pe articole. Ed. CH. Becck, Bucureşti, 2014". Ca atare, aşa cum în mod corect s-a sesizat, recurentul inculpat nu a urmărit să se pronunţe o hotărâre cu efecte universal obligatorii, ci reformarea unei soluţii de speţă, exercitându-se disponibilitatea întocmai în acest sens. În consecinţă a apreciat că fapta nu întruneşte condiţiile de tipicitate impuse de legea penală se solicită casarea deciziei cu finalitatea achitării inculpatului în condiţiile arătate.

S-a mai menţionat că procurorul a evocat practica constantă a instanţelor judecătoreşti în privinţa faptelor de agresiune sexuală.

Se mai precizează că inculpatul nu se numără între titularii recursului în interesul legii, nu contrazice afirmaţiile procurorului privind caracterul unitar al practicii, nu urmăreşte pronunţarea unei soluţii care să determine sau să contribuie la unificarea sau schimbarea practicii judiciare, ci doar a uzat de calea extraordinară de atac a recursului în casaţie, urmărind să deducă examinarea de către Înalta Curte numai a lipsei de tipicitate a faptei reţinute în sarcina inculpatului prin hotărârea definitivă.

Astfel, a apreciat că fapta reţinută în sarcina sa prin hotărârea definitivă nu îndeplineşte condiţiile de tipicitate, indiferent de înţelesul diferit sau de întinderea deosebită a sferei "actelor de natură sexuală" folosite de legiuitor în două instituţii juridice distincte, respectiv traficul şi exploatarea persoanelor vulnerabile (cu referire la conţinutul prostituţiei şi al prostituţiei infantile) şi infracţiunile contra libertăţii şi integrităţii sexuale. În cauză, agresiunea (despre care a admis că este socialmente inacceptabilă) nu a vizat sexul sau organele sexuale care fac obiectul protecţiei speciale pe calea normei penale. Oricât de scandaloase ar fi, forţarea sărutării sau a pipăirii altei persoane în afara ariei organelor sexuale nu constituie infracţiune fiindcă nu implică folosirea, atingerea sau interacţiunea fără penetrare a organelor sexuale sau, într-un eventual subsidiar teoretic, a organelor care pot face obiectul actelor sexuale expres prevăzute în legea penală, respectiv cavitatea bucală sau cavitatea anală. Orice extindere a zonelor asupra cărora acţionează un eventual agresor nu mai întruneşte condiţia de tipicitate a faptei prevăzute de dispoziţiile art. 219 din C. pen., agresiunea sexuală.

Prin urmare, s-a apreciat că în cauză se impune admiterea recursului în casaţie în considerarea cazului de casare prevăzut de dispoziţiile art. 438 pct. 7 din C. proc. pen.

Examinând recursul în casaţie declarat de inculpatul A. împotriva deciziei instanţei de apel, în raport cu motivul invocat ce se va analiza prin prisma cazului de recurs în casaţie prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen., Înalta Curte constată recursul în casaţie declarat de inculpat ca fiind nefondat pentru considerentele ce se vor arăta.

Legiuitorul român a prevăzut în conţinutul art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen. că "Hotărârile sunt supuse casării când inculpatul a fost condamnat pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală".

Cazul de casare menţionat este aplicabil doar în acele situaţii în care condamnarea inculpatului s-a realizat strict pentru o faptă, care, la data rămânerii definitive a hotărârii instanţei de apel, nu mai era prevăzută ca şi infracţiune. Simpla abrogare a unor texte de lege nu echivalează însă cu dezincriminarea faptelor, întrucât această operaţiune presupune doar ieşirea din vigoare a unei dispoziţii legale. Dezincriminarea intervine însă atunci când, după abrogarea unui text de lege ce sancţionează penal o faptă, aceasta nu îşi mai găseşte corespondent în legea nouă sau nu mai este incriminată printr-o altă dispoziţie legală în vigoare.

De asemenea, s-a statuat în doctrină dar şi pe cale jurisprudenţială că se subsumează noţiunii de neprevedere a faptei în legea penală cazurile în care nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracţiunii sub aspect obiectiv, întrucât legea nu mai prevede ca temei distinct de achitare decât lipsa vinovăţiei prevăzute de lege, singurul temei de achitare pentru lipsa laturii obiective neputând fi decât acela prevăzut de art. 16 alin. (1) lit. b) teza I "fapta nu este prevăzută de legea penală". Acelaşi temei include şi situaţiile referitoare la lipsa situaţiei - premisă a infracţiunii sau neîntrunirea condiţiilor privind subiecţii acesteia.

În contextul concret al cauzei, instanţa de apel şi-a însuşit baza factuală stabilită de prima instanţă, în sensul că inculpatul A., în vârstă de 72 de ani, la data de 05 mai 2018, între orele 08:30 - 10:30, aflându-se la locuinţa sa de domiciliu din oraşul Popeşti - Leordeni, judeţul Ilfov, în timpul şedinţei de meditaţie la matematică în vederea pregătirii pentru susţinerea de evaluare naţională, prin constrângere, profitând de calitatea de meditator, a strâns în braţe, a sărutat în repetate rânduri la nivelul gâtului şi obrazului, a strâns de sâni, atât peste articolul vestimentar, cât şi prin introducerea mâinii pe sub acesta.

Prima instanţă, în raport materialul probator administrat şi evaluat ce a dovedit împrejurările de fapt mai sus menţionate, a constatat că sunt îndeplinite condiţiile de tipicitate ale infracţiunii prevăzută de art. 219 alin. (1) şi alin. (2) lit. a) şi c) din C. pen. de agresiune sexuală ca fiind comisă de inculpatul A.

Instanţa de apel a examinat critica invocată de inculpatul A. cu privire la înţelesul sintagmei "act de natură sexuală" prevăzută de art. 219 din C. pen. şi a constatat, pe de-o parte, că în doctrină şi practică s-a lămurit înţelesul acesteia, evidenţiind opinia exprimată de Q., vechiul R., Noul C. pen.. C. pen. anterior: prezentare comparativă, observaţii, ghid de aplicare, legea penală mai favorabilă, Editura Hamangiu, 2014, p.300, în sensul că aceasta presupune că orice act care produce satisfacţie sau plăcere din punct de vedere sexual, care nu presupune penetrare sau act sexual oral, săvârşit sub imperiul constrângerii, al punerii în imposibilitate de a se apăra sau de a-şi exprima voinţa, ori profitând de această stare.

De asemenea, instanţa de apel a argumentat că pentru a se putea reţine încadrarea prevăzută de art. 219 din C. pen. nu este necesar ca actul de natură sexuală să fie comis cu sexul sau asupra sexului, atâta timp cât prin acesta s-a urmărit obţinerea unei satisfacţii sexuale, fiind în acelaşi timp lezate libertatea victimei, constrânsă la o conduită care poate fi calificată drept sexuală.

Totodată, pe de altă parte s-a considerat că înţelesul sintagmei "act de natură sexuală" a fost lămurit şi de Curtea Constituţională în Deciziile nr. 420/2017, nr. 700/2016 şi nr. 449/2018.

De asemenea, curtea de apel a făcut referire la jurisprudenţă, invocând Decizia penală nr. 443/2016 a Curţii de Apel Cluj.

Înalta Curte, verificând critica cu privire la neîndeplinirea condiţiilor de tipicitate ale infracţiunii prevăzută de art. 219 alin. (1) şi alin. (2) lit. a) şi c) din C. pen., de natură obiectivă a sintagmei "act de natură sexuală" constată că aceasta este nefondată.

Astfel, legiuitorul referitor la infracţiunea de agresiune sexuală prevăzută la art. 219 din C. pen. a incriminat două condiţii de tipicitate obiectivă, referitoare la actul sexual, prima constând, în orice act de natură sexuală, altul decât cele prevăzute în art. 218 din C. pen. şi anume raportul sexual, actul sexual oral sau anal, iar cea de-a doua, la constrângerea victimei, punerea ei în imposibilitate de a se apăra sau de a-şi exprima voinţa ori profitarea de această stare a victimei.

Altfel spus, din perspectiva tehnicii de reglementare a normei, legiuitorul a ales să incrimineze infracţiunea de agresiune sexuală cu conţinut deschis, şi anume cu referire la natura sexuală a actului, care trebuie să fie altul decât cele de la viol şi să fie comis fără consimţământul victimei.

Prin Decizia nr. 420 din 15 iunie 2017 a Curţii Constituţionale, publicată în M. Of. nr. 801/10.10.2017 s-a respins, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate şi a constatat că dispoziţiile art. 221 alin. (1) din C. pen. sunt constituţionale în raport cu criticile formulate

În considerentele deciziei la pct. 17 se arată că "În ceea ce priveşte dispoziţiile alin. (1) al art. 221 din C. pen., Curtea observă că elementul material al laturii obiective a infracţiunii de corupere sexuală a minorilor în varianta de bază constă în comiterea unui act de natură sexuală, altul decât cel prevăzut în art. 220 din acelaşi cod, asupra unui minor care nu a împlinit vârsta de 13 ani, precum şi în determinarea minorului să suporte ori să efectueze un astfel de act. Prin "act de natură sexuală, altul decât cel prevăzut în art. 220" se înţelege orice act prin care se tinde la obţinerea excitaţiei sexuale ori a satisfacţiei sexuale prin alte procedee decât acţiunea de penetrare. Este vorba despre actele de natură sexuală prevăzute în dispoziţiile art. 219 din C. pen., care reglementează agresiunea sexuală, dar, spre deosebire de această infracţiune, în cazul coruperii sexuale a minorilor, actele respective se comit cu acordul minorului. Aşadar, în sfera de aplicare a dispoziţiilor art. 221 alin. (1) din C. pen. nu intră actele sexuale care se realizează prin penetrare."

Prin Decizia nr. 700 din 29 noiembrie a Curţii Constituţionale, publicată în M. Of. nr. 269/18.04.2017 s-a respins, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate şi a constatat că dispoziţiile art. 221 alin. (3) din C. pen. sunt constituţionale în raport cu criticile formulate.

În considerentele deciziei la pct. 17 se statuează că "Curtea constată că elementul material al infracţiunii de corupere sexuală a minorilor - în modalitatea atenuată prevăzută de art. 221 alin. (3) din C. pen. - constă în săvârşirea unui act sexual de orice natură. Prin act sexual de orice natură se înţelege orice modalitate în care au loc raporturile sexuale între persoane de sex diferit, precum şi relaţiile sexuale între persoane de acelaşi sex, adică orice modalitate de obţinere a unei satisfacţii sexuale, prin folosirea sexului sau acţionând asupra sexului, între persoane de acelaşi sex sau de sex diferit. Pentru realizarea elementului material este necesară îndeplinirea cerinţei esenţiale ca actul sexual de orice natură să fie săvârşit de către major în prezenţa unui minor care nu a împlinit vârsta de 13 ani. În cazul acestei modalităţi atenuate a infracţiunii, actul sexual de orice natură nu se efectuează asupra minorului, ci acesta din urmă asistă la săvârşirea lui de către major. Dacă majorul nu a putut să îşi dea seama că persoana în prezenţa căreia efectuează actul sexual de orice natură este un minor care nu a împlinit vârsta de 13 ani, fapta nu constituie infracţiune."

În raport cu cele mai sus menţionate, Curtea Constituţională a definit "actul de natură sexuală" în cazul infracţiunii de corupere sexuală a minorilor, raportându-se tocmai la actele de agresiune sexuală prevăzute în art. 219 din C. pen., enunţând criterii la actul sexual şi anume orice act prin care se tinde la obţinerea excitaţiei sexuale ori a satisfacţiei sexuale prin alte procedee decât acţiunea de penetrare, condiţia distinctivă între cele două incriminări, de agresiune sexuală şi corupere sexuală a minorilor este dată de faptul că în timp ce la agresiunea sexuală orice act sexual prin care se tinde la obţinerea excitaţiei sexuale ori a satisfacţiei sexuale, prin alte procedee decât acţiunea de penetrare, comiterea are loc fără consimţământul victimei, la infracţiunea de corupere sexuală a minorilor prevăzută la art. 221 alin. (1) din C. pen., orice act sexual prin care se tinde la obţinerea excitaţiei sexuale ori a satisfacţiei sexuale prin alte procedee decât acţiunea de penetrare, comiterea are loc cu acordul minorului.

În contextul concret al cauzei, Înalta Curte constată că actele comise de către inculpatul A., în calitate de profesor, care efectua meditaţii cu victima minoră B., aşa cum au fost reţinute cu caracter definitiv ca bază factuală, de către instanţa de apel, respectiv strângerea în braţe, sărutarea în repetate rânduri la nivelul gâtului şi obrazului, strângerea sânilor, atât peste articolul vestimentar, cât şi prin introducerea mâinii pe sub acesta, reprezintă acte prin care s-a obţinut excitaţia sexuală ori satisfacţia sexuală, fără acţiunea de penetrare, fără consimţământul victimei minore, ce se circumscriu condiţiilor de tipicitate obiective ale infracţiunii de agresiune sexuală prevăzută în formă agravată prevăzută de art. 219 alin. (1) şi alin. (2) lit. a) şi c) din C. pen., şi anume al unui act sexual prin care se tinde la obţinerea excitaţiei sexuale ori a satisfacţiei sexuale prin alte procedee decât acţiunea de penetrare, comis fără consimţământul minorei.

În literatura de specialitate, cu titlu exemplificativ, Fiziologia medicală de Walters F. Boron, Emile L. Boulpaep, Leon G. Zagrean - coordonatorul ediţiei a 3-a în limba română, la pag. 1078 privind dezvoltarea organelor sexuale accesorii, referitor la caracteristicile sexuale secundare se menţionează că acestea sunt "specializări externe, care nu sunt esenţiale în producerea şi deplasarea gameţilor. În schimb, rolul lor principal este legat de comportamentul sexual, de naştere şi de nutriţia nou-născutului. Ca exemplu avem sânii …" iar la pag. 1108 al aceleiaşi lucrări, Cap. 55 referitor la sistemul reproducător la femeie se menţionează că " Sânii pot fi consideraţi o componentă a sistemului reproducător feminin …".

Într-o altă lucrare, respectiv Dicţionar de sexualitate umană, coordonator Philippe Brenot, Editura SEDCOM LIBRIS, 2004, fila x, Sylvie Consoli arată că "… La vârsta adultă, tandreţea împrumută încă, cel mai adesea, pentru a se exprima, pipăitul, cu cele două accepţiuni ale sale: corporală şi psihică … Totuşi, pentru Freud, din momentul manifestării acesteia, tandreţea antrenează simultan un curent erotic:

"Raporturile copilului cu persoanele care-l îngrijesc reprezintă pentru acesta o continuă sursă de excitări şi de satisfacţii sexuale, cu punctul de pornire în zonele erogene …". Tot, în aceeaşi lucrare, la pag. 718, Gerard Zwang menţionează despre zonele erogene că "Zonele erogene secundare, fără putere de declanşare a orgasmului, prezintă, cu toate acestea, un rol esenţial ... Funcţionale de la început, acestea nu cunosc "oboseala" zonelor primare, iar mângâierea lor este acceptată, pentru fi continuată într-un mod agreabil. În afara ocurenţelor, rare, ale intumescenţei spontane, solicitarea acestora, mângâierile, săruturile, suptul sunt necesare pentru a realiza "mordansarea" fiziologică a zonelor primare … Femeile sunt cele mai receptive, dotate, printre altele, cu o sensibilitate erogenă pe gât, ceafă, şira spinării, partea internă a braţelor, a pulpelor picioarelor … şi mai ales sânii. Aceasta reprezintă un câştig evolutiv important, specific individului uman, deoarece mamelele patrupedelor antropoide nu posedă aceeaşi forţă de seducţie (fizică) indicială sau de satisfacţie senzitivă …".

Aspectele de ordin ştiinţific fiziologic expuse sunt menite a complini accepţiunea juridică a sintagmei "act de natură sexuală, altul decât cele prevăzute în art. 218", respectiv raportul sexual, actul sexual oral sau anal, accentuând caracterul multidisciplinar al unei norme cu caracter deschis, aşa cum este aceea reglementată în art. 219 din C. pen. privind agresiunea sexuală.

Faţă de cele menţionate, nu se susţin criticile formulate de inculpatul A. prin apărător, atât în dezvoltarea motivului recursului în casaţie, în concluziile orale şi în concluziile scrise depuse la dosar şi nici solicitarea de achitare a inculpatului în temeiul art. 16 alin. (1) lit. b) teza I din C. proc. pen., aşa încât nu este incident cazul de recurs în casaţie prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen.

Înalta Curte reaminteşte că recursul în casaţie este o cale extraordinară de atac, care are ca scop verificarea conformităţii hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile, aşa încât criticile recurentului A., care tind spre reţinerea unei alte situaţii de fapt, în contextul cauzei nu pot fi avute în vedere, prin prisma specificului şi naturii recursului în casaţie prin niciunul din cazurile de casare reglementate în art. 438 alin. (1) din C. proc. pen.

Faţă de aceste considerente, Înalta Curte, în baza art. 448 alin. (1) pct. 1 din C. proc. pen., va respinge, ca nefondat, recursul în casaţie formulat de inculpatul A. împotriva Deciziei penale nr. 876/A din data de 22 septembrie 2020 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală, pronunţată în Dosarul nr. x/2018.

În baza art. 276 alin. (6) din C. proc. pen. se va obliga recurentul inculpat la plata sumei de 1.785 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către intimata parte civilă B.

Potrivit art. 275 alin. (2) din C. proc. pen., se va obliga recurentul inculpat la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

În conformitate cu art. 275 alin. (6) din C. proc. pen. onorariile parţiale cuvenite apărătorilor desemnaţi din oficiu pentru recurentul inculpat şi pentru intimata parte civilă B. prin reprezentant legal C., până la prezentarea apărătorilor aleşi, în sumă de câte 160 RON, vor rămâne în sarcina statului şi se vor plăti din fondul Ministerului Justiţiei.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul în casaţie formulat de inculpatul A. împotriva Deciziei penale nr. 876/A din data de 22 septembrie 2020 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală, pronunţată în Dosarul nr. x/2018.

Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 1.785 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către intimata parte civilă B.

Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Onorariile parţiale cuvenite apărătorilor desemnaţi din oficiu pentru recurentul inculpat şi pentru intimata parte civilă B. prin reprezentant legal C., până la prezentarea apărătorilor aleşi, în sumă de câte 160 RON, rămân în sarcina statului şi se plătesc din fondul Ministerului Justiţiei.

Definitivă.

Pronunţată, în şedinţă publică, azi 11 februarie 2021.

GGC - ED