Unconstitutionality exceptions in inadmissible annulment complaint: lack of relevance to case settlement

Asupra cauzei penale de faţă;

Examinând actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:

Prin Decizia penală nr. 1.345/A din data de 27 noiembrie 2020, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală, a fost respinsă, ca inadmisibilă, cererea de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţiile de neconstituţionalitate ale dispoziţiilor art. 54 alin. (2) din Legea nr. 304/2004, art. 68 alin. (2) din C. proc. pen. şi ale art. 52 alin. (1) din Legea nr. 304/2004.

În ceea ce priveşte cererea de sesizare a Curţii Constituţionale, Curtea a constatat că s-au invocat 3 excepţii de neconstituţionalitate, vizând art. 54 alin. (2) din Legea nr. 304/2004, art. 68 alin. (2) din C. proc. pen. şi art. 52 alin. (1) din Legea nr. 304/2004, de către petentă.

Potrivit art. 29 din Legea nr. 47/2002, Curtea Constituţională decide asupra excepţiilor ridicate în faţa instanţelor judecătoreşti sau de arbitraj comercial privind neconstituţionalitatea unei legi sau ordonanţe ori a unei dispoziţii dintr-o lege sau dintr-o ordonanţa în vigoare, care are legătură cu soluţionarea cauzei în orice fază a litigiului şi oricare ar fi obiectul acestuia.

În acest sens, Curtea a reţinut că pentru a verifica admisibilitatea unei excepţii de neconstituţionalitate trebuie verificate următoarele aspecte:

- Excepţia vizează un text dintr-o lege sau dintr-o ordonanţă de urgenţă

- Excepţia să fie invocată în faţa instanţelor judecătoreşti sau de arbitraj comercial de către părţi, procuror sau instanţă din oficiu

- Norma legală să fie în vigoare

- Norma legală să nu fi fost anterior declarată neconstituţională

- Dispoziţia legală a cărei neconstituţionalitate se cere a fi constatată să aibă legătură cu soluţionarea cauzei.

Curtea a apreciat că, în prezenta cauză, nu este incidentă ultima condiţie. Astfel, existenţa legăturii excepţiei de neconstituţionalitate cu soluţionarea cauzei, în sensul art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, presupune întrunirea, cumulativă, a următoarelor condiţii: aplicabilitatea textului criticat în cauza dedusă judecăţii şi necesitatea invocării excepţiei de neconstituţionalitate în scopul restabilirii stării de legalitate (a se vedea, de exemplu, Decizia nr. 438 din 8 iulie 2014, publicată în M. Of. nr. 600/ 12.08.2014). Prin urmare, condiţia relevanţei excepţiei de neconstituţionalitate, respectiv a incidenţei textului de lege criticat în soluţionarea cauzei aflate pe rolul instanţei judecătoreşti, nu trebuie analizată in abstracto, ci trebuie verificat în primul rând interesul procesual al invocării excepţiei de neconstituţionalitate, mai ales din prisma efectelor unei eventuale constatări a neconstituţionalităţii textului de lege criticat (a se vedea şi Decizia nr. 465 din 23 septembrie 2014, parag. 20, publicată în M. Of. nr. 788/29.10.2014; Decizia nr. 712 din 27 octombrie 2015, publicată în M. Of. nr. 880/24.11.2015 parag. 19).

Curtea a subliniat în jurisprudenţa sa că, "în cadrul procesului judiciar, excepţia de neconstituţionalitate se înscrie în rândul excepţiilor de procedură prin care se urmăreşte împiedicarea unei judecăţi care s-ar întemeia pe o dispoziţie legală neconstituţională. Constatarea neconstituţionalităţii unui text de lege ca urmare a invocării unei excepţii de neconstituţionalitate trebuie să profite autorilor acesteia şi nu poate constitui doar un instrument de drept abstract. [...] Neconstituţionalitatea unei dispoziţii legale nu are numai o funcţie de prevenţie, ci şi una de reparaţie, întrucât ea vizează în primul rând situaţia concretă a cetăţeanului lezat în drepturile sale prin norma criticată" (Decizia nr. 866 din 10 decembrie 2015, parag. 30, publicată în M. Of. nr. 69/1.02.2016).

Prin urmare, condiţia relevanţei excepţiei de neconstituţionalitate, respectiv a incidenţei textului de lege criticat în soluţionarea cauzei aflate pe rolul instanţei judecătoreşti, nu trebuie analizată in abstracto, ci trebuie verificat în primul rând interesul procesual al invocării excepţiei de neconstituţionalitate, mai ales prin prisma efectelor unei eventuale constatări a neconstituţionalităţii textului de lege criticat (a se vedea Decizia nr. 465 din 23 septembrie 2014, publicată în M. Of. nr. 788/29.10.2014; Decizia nr. 189 din 31 martie 2015, publicată în M. Of. nr. 423/15.06.2015; Decizia nr. 279 din 23 aprilie 2015, publicată în M. Of. nr. 431/17.06.2015; Decizia nr. 397 din 28 mai 2015, publicată în M. Of. nr. 500/7.07.2015).

În opinia instanţei autorul excepţiei de neconstituţionalitate nu are un interes real, personal, în promovarea acesteia. Astfel, posibila admitere a excepţiei nu ar schimba cu nimic situaţia acestuia, ci ar privi numai drepturile altor persoane, deoarece o eventuală admitere a excepţiei de neconstituţionalitate ar sluji doar unui interes general, iar nu şi cauzelor în care a fost ridicată, unde nu ar mai produce nicio consecinţă. Ori de câte ori o excepţie de neconstituţionalitate este invocată într-o procedură inadmisibilă, excepţia devine la rândul ei inadmisibilă. Chiar dacă s-ar admite excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor indicate o astfel de situaţie nu ar produce niciun efect asupra situaţiei petentei, deoarece Decizia penală nr. 533 din 18.06.2020 a Curţii de Apel Bucureşti este definitivă, modalitatea prin care aceasta a contestat soluţia dispusă nefiind prevăzută de lege. De altfel, contestatoarea a mai invocat excepţiile de neconstituţionalitate ale dispoziţiilor art. 54 alin. (2) din Legea nr. 304/2004 şi ale art. 52 alin. (1) din Legea nr. 304/2004 şi cu ocazia soluţionării apelului în urma căruia a fost condamnată, cererile sale fiind respinse prin încheierea din 26.05.2020. În aceste condiţii, chiar şi pentru un nespecialist al dreptului este evident că nu ar putea fi admisă o cerere de sesizare a Curţii Constituţionale privind aceste dispoziţii legale, mai ales în condiţiile în care petenta a exercitat o cale de atac inadmisibilă.

Împotriva dispoziţiei de respingere a cererii de sesizare a Curţii Constituţionale cu soluţionarea excepţiilor de neconstituţionalitate ale dispoziţiilor art. 54 alin. (2) din Legea nr. 304/2004, art. 68 alin. (2) din C. proc. pen. şi ale art. 52 alin. (1) din Legea nr. 304/2004, cuprinsă în Decizia penală nr. 1345/A din data de 27 noiembrie 2020, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală, recurenta A. a declarat recurs.

Analizând actele şi lucrările dosarului, Înalta Curte reţine următoarele:

Înalta Curte constată că, art. 29 din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, republicată, prevede că excepţia de neconstituţionalitate trebuie să fie ridicată în faţa instanţelor de judecată, la cererea uneia dintre părţi sau, din oficiu, de către instanţă ori de procuror, în cauzele în care participă; să vizeze neconstituţionalitatea unei legi sau ordonanţe ori a unei dispoziţii dintr-o lege sau dintr-o ordonanţă în vigoare; să nu aibă ca obiect prevederi constatate ca neconstituţionale printr-o decizie anterioară a Curţii Constituţionale şi să aibă legătură cu soluţionarea cauzei, în orice fază a litigiului şi oricare ar fi obiectul acestuia.

Din redactarea art. 29 din Legea nr. 47/1992 rezultă că cerinţele de admisibilitate ale excepţiei sunt şi cele de admisibilitate a cererii de sesizare a Curţii cu excepţia ridicată. În aplicarea acestui text de lege, instanţa realizează o verificare sub aspectul respectării condiţiilor legale în care excepţia de neconstituţionalitate, ca incident procedural, poate fi folosită, care nu echivalează cu o analiză a conformităţii prevederii atacate cu Constituţia şi nici cu soluţionarea de către instanţă a unui aspect de contencios constituţional, căci instanţa nu statuează asupra temeiniciei excepţiei, ci numai asupra admisibilităţii acesteia.

Se constată, aşadar, că prin art. 29 din Legea nr. 47/1992, republicată, a fost reglementată o formă a controlului de constituţionalitate, în sensul soluţionării excepţiilor de neconstituţionalitate ridicate în faţa instanţelor judecătoreşti.

Drept urmare, prin alin. (1) al art. 29 din Legea nr. 47/1992, republicată, a fost reglementată o condiţie şi, pe cale de consecinţă, un control de pertinenţă al instanţei de judecată în faţa căreia a fost ridicată excepţia de neconstituţionalitate, vizând constatarea că aceasta are legătură cu soluţionarea cauzei.

Cu referire la condiţia de admisibilitate, privind legătura cu soluţionarea cauzei, aceasta priveşte incidenţa dispoziţiei legale a cărei neconstituţionalitate se cere a fi constatată în privinţa soluţiei ce se va pronunţa asupra cauzei deduse judecăţii, a obiectului procesului penal aflat pe rolul instanţei judecătoreşti. Textul de lege contestat pentru neconformitate cu legea fundamentală trebuie să fie determinant în judecarea şi soluţionarea cauzei aflate pe rolul instanţei de judecată, condiţie care nu poate însă să determine, doar prin ea însăşi, în lipsa întrunirii cumulative a tuturor cerinţelor prevăzute de lege, sesizarea Curţii Constituţionale.

Prin sintagma "să aibă legătură cu soluţionarea cauzei" se înţelege că o normă legală are legătură cu soluţionarea cauzei atunci când de modul în care este interpretată şi aplicată depinde hotărârea ce se va pronunţa, fiind esenţială pentru rezolvarea respectivei pricini.

Astfel, instrumentul excepţiei de neconstituţionalitate a fost pus de legiuitor la îndemâna părţilor pentru ca acestea, în raport cu interesele lor, să beneficieze de un control de constituţionalitate a acelor prevederi legale care au rol hotărâtor asupra modului de soluţionare a cauzei, iar nu a oricărei alte dispoziţii legale ce poate fi incidentă în desfăşurarea unui proces penal, fără a influenţa însă modul de rezolvare a acestuia.

Înalta Curte reţine că recurenta A. a invocat excepţiile de neconstituţionalitate ale dispoziţiilor art. 54 alin. (2) din Legea nr. 304/2004, art. 68 alin. (2) din C. proc. pen. şi ale art. 52 alin. (1) din Legea nr. 304/2004, în calea de atac extraordinară a contestaţiei în anulare. Totodată, se observă că prin Decizia penală nr. 1.345/A din data de 27 noiembrie 2020, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală, a fost respinsă, ca inadmisibilă, contestaţia în anulare formulată de persoana condamnată A. împotriva Deciziei penale nr. 533/18.06.2020 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală.

Examinând textele indicate de recurenta A. ca fiind neconstituţionale, se constatată că nu există legătură între textele invocate şi obiectul cauzei în care au fost invocate.

Astfel, dispoziţiile art. 54 alin. (2) din Legea nr. 304/2004 (apelurile şi recursurile se judecă în complet format din 3 judecători, cu excepţia cazurilor în care legea prevede altfel),art. 68 alin. (2) din C. proc. pen. (abţinerea sau recuzarea judecătorului care face parte din completul de judecată se soluţionează de un alt complet de judecată), art. 52 alin. (1) din Legea nr. 304/2004 (Colegiile de conducere stabilesc compunerea completelor de judecată la începutul anului, urmărind asigurarea continuităţii completului. Schimbarea membrilor completelor se face în mod excepţional, pe baza criteriilor obiective stabilite de Regulamentul de ordine interioară a instanţelor judecătoreşti) nu au legătură cu admisibilitatea în principiu a contestaţiei în anulare, în etapa admiterii în principiu, verificându-se doar întrunirea condiţiilor de exercitare a căii extraordinare de atac referitoare la caracterul definitiv al hotărârii penale ce face obiectul căii extraordinare de atac, dacă este formulată de o persoană care are calitatea cerută de lege pentru a o exercita, dacă este introdusă în termenul prevăzut de lege, dacă motivele concrete invocate în susţinerea căii extraordinare de atac se încadrează în cazurile expres şi limitativ prevăzute de C. proc. pen. şi dacă în sprijinul contestaţiei sunt depuse dovezi ori sunt invocate dovezi care există în dosar.

Astfel, legătura cu soluţionarea cauzei presupune, atât aplicabilitatea textului criticat în cauza dedusă judecăţii, cât şi necesitatea invocării excepţiei de neconstituţionalitate în scopul restabilirii stării de legalitate, condiţii ce trebuie întrunite cumulativ pentru a fi satisfăcute exigenţele pe care le impun dispoziţiile art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 în privinţa pertinenţei excepţiei de neconstituţionalitate în desfăşurarea procesului.

Prin urmare, în ceea ce priveşte examenul legăturii excepţiilor de neconstituţionalitate ridicate cu soluţionarea cauzei, Înalta Curte constată că nu este îndeplinită legătura între dispoziţiile invocate şi modul în care acestea s-ar reflecta în soluţia ce ar putea fi dată din perspectiva evaluării admisibilităţii în principiu a cererii de contestaţie în anulare.

Pentru aceste motive, Înalta Curte, în temeiul art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992, republicată, privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, va respinge, ca nefondat, recursul formulat de recurenta A. împotriva dispoziţiei de respingere a cererii de sesizare a Curţii Constituţionale cu soluţionarea excepţiilor de neconstituţionalitate ale dispoziţiilor art. 54 alin. (2) din Legea nr. 304/2004, art. 68 alin. (2) din C. proc. pen. şi ale art. 52 alin. (1) din Legea nr. 304/2004, cuprinsă în Decizia penală nr. 1345/A din data de 27 noiembrie 2020, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală, în Dosarul nr. x/2020.

În conformitate cu art. 275 alin. (2) din C. proc. pen., va obliga recurenta la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul formulat de recurenta A. împotriva dispoziţiei de respingere a cererii de sesizare a Curţii Constituţionale cu soluţionarea excepţiilor de neconstituţionalitate ale dispoziţiilor art. 54 alin. (2) din Legea nr. 304/2004, 68 alin. (2) din C. proc. pen. şi ale art. 52 alin. (1) din Legea nr. 304/2004, cuprinsă în Decizia penală nr. 1.345/A din data de 27 noiembrie 2020, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală, în Dosarul nr. x/2020.

Obligă recurenta la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, azi, 28 ianuarie 2021.

GGC - ED