Enforcement of foreign EU conviction: Mandatory adaptation of imprisonment to minor-specific educational measures precedes statute of limitations refusal
Legislator summary
AI generatedThe High Court of Cassation and Justice (ICCJ) admitted the appeals filed by the prosecution and the requested person, overturning the first-instance decision that had dismissed the request for recognition of a Greek criminal judgment, and instead ordered the incidental recognition of the foreign conviction, the adaptation of the 6-year imprisonment sentence to the Romanian educational measure of internment in an educational center for a maximum period of 3 years, and the declaration that the execution of this measure was time-barred. The case involved the enforcement of a European Arrest Warrant issued by Greece for qualified theft, where the requested individual, a Romanian citizen who had resided in Romania for over five years and was a minor at the time of the 1998 offense, refused execution in the issuing state but consented to execution in Romania. The ICCJ held that under Law No. 302/2004, when the nature of the foreign penalty is incompatible with Romanian law due to the offender's minor status, the court must first recognize the judgment and adapt the sanction to an equivalent educational measure under Article 114 and Article 124 of the Romanian Criminal Code before assessing mandatory refusal grounds; it subsequently determined that the 3-year educational measure prescribed under Article 132(2) of the Criminal Code had statute-barred on January 5, 2020, three years after the Greek judgment became final, rendering execution impossible despite the successful recognition.
Legislator headnote
AI generatedart. 99 alin. (2) lit. c) din Legea nr. 302/2004, art. 99 alin. (3) din Legea nr. 302/2004, art. 166 alin. (6) lit. c) din Legea nr. 302/2004, art. 166 alin. (8) lit. a) din Legea nr. 302/2004, art. 163 alin. (1) lit. f) din Legea nr. 302/2004, art. 124 C. pen; Enforcement of foreign EU conviction: Mandatory adaptation of imprisonment to minor-specific educational measures precedes statute of limitations refusal: The case involved the enforcement of a European Arrest Warrant issued by Greece for qualified theft, where the requested individual, a Romanian citizen who had resided in Romania for over five years and was a minor at the time of the 1998 offense, refused execution in the issuing state but consented to execution in Romania. The ICCJ held that under Law No. 302/2004, when the nature of the foreign penalty is incompatible with Romanian law due to the offender's minor status, the court must first recognize the judgment and adapt the sanction to an equivalent educational measure under Article 114 and Article 124 of the Romanian Criminal Code before assessing mandatory refusal grounds; it subsequently determined that the 3-year educational measure prescribed under Article 132(2) of the Criminal Code had statute-barred on January 5, 2020, three years after the Greek judgment became final, rendering execution impossible despite the successful recognition.
Keywords
AI generatedCited Legislation
AI generatedRelated Decisions
AI generatedKey legal questions extracted by Legislator
AI generatedLegal basis for admitting the request for incidental recognition of the foreign criminal judgment, given the refusal to execute the penalty in the issuing state.
Ground for adapting the foreign imprisonment sentence to a Romanian educational measure due to the offender's minor status at the time of the offense.
Basis for declaring that the execution of the adapted educational measure was time-barred (prescribed).
Provision determining that costs for the appeals remain in the charge of the state.
Provision determining that the partial fee for the ex officio defender remains in the charge of the state.
Full text
Deliberând asupra cauzei penale de faţă, în baza actelor şi lucrărilor dosarului, constată următoarele:
Prin Sentinţa penală nr. 5/P din data de 19 ianuarie 2021 pronunţate de Curtea de Apel Constanţa, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, în baza art. 99 alin. (2) lit. c) din Legea nr. 302/2004 a fost respinsă sesizarea din data de 29.12.2020, formulată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Constanţa privind punerea în executare a mandatului european de arestare emis la data de 11.05.2018 de către procurorul din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Thessaloniki - Grecia (dosar penal nr. x)/Tribunalul din Thessaloniki - Grecia, privind executarea pedepsei de 6 ani închisoare aplicată prin Sentinţa penală nr. 1.662 din 5.10.2016 pronunţată de Curtea de Apel din Salonic - Grecia, definitivă la data de 05.01.2017, faţă de persoana solicitată A.
În baza art. 99 alin. (3) din Legea nr. 302/2004, în ref. la art. 166 alin. (6) lit. c) din Legea nr. 302/2004, art. 166 alin. (8) lit. a) din Legea nr. 302/2004, art. 163 alin. (1) lit. f) din Legea nr. 302/2004, art. 124 C. pen. şi art. 132 alin. (2) C. pen., a fost respinsă cererea privind recunoaşterea şi executarea Sentinţei penale nr. 1.662 din 5.10.2016 pronunţate de Curtea de Apel din Salonic - Grecia, definitivă la data de 05.01.2017, prin care s-a dispus condamnarea persoanei solicitate A. la pedeapsa de 6 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de furt calificat cu circumstanţe agravante, prevăzută de art. 26 parag. 1a art. 27 parag. 1, art. 45, art. 372 parag. 1 şi art. 374 pct. d C. pen. (Grecia), ce are corespondent în legea penală română în dispoziţiile art. 228 - 229 alin. (1) lit. d) şi alin. (2) lit. b) din C. pen. cu aplicarea art. 5 C. pen. şi art. 113 C. pen. şi următoarele.
A fost revocată măsura controlului judiciar dispusă faţă de persoana solicitată A. prin încheierea din data de 30.12.2020 pronunţată în dosarul penal nr. x/2020 al Curţii de Apel Constanţa, definitivă prin necontestare.
S-a constatat că persoana solicitată A. a fost reţinută prin ordonanţa nr. x/2020 din data de 29.12.2020 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Constanţa, pe o perioadă de 24 de ore, începând cu data de 29.12.2020, ora 12:00, până la data de 30.12.2020, ora 10:25.
Pentru a pronunţa această soluţie, prima instanţă a arătat că, la data de 29.12.2020, prin adresa nr. x/2020, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Constanţa, în temeiul dispoziţiilor art. 103 şi următoarele din Legea nr. 302/2004, privind cooperarea judiciară internaţională în materie penală, modificată şi completată, a înaintat documentele privind pe A. pentru punerea în executare a unei semnalări privind mandatul european de arestare emis la data de 11.05.2018 de procurorul din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Thessaloniki - Grecia (dosar penal nr. x)/Tribunalul din Thessaloniki - Grecia, privind executarea pedepsei de 6 ani închisoare, aplicată prin Sentinţa penală nr. 1662/2016 pronunţată de Tribunalul Penal de Apel din Thessanloniki - Grecia (anul 2016). S-a menţionat că pedeapsa rămasă de executat este de 5 ani, 11 luni şi 29 de zile închisoare.
Prima instanţă a fixat termen de judecată la data de 30.12.2020, când s-a procedat la audierea persoanei solicitate A., acesta declarând că nu consimte să fie predat autorităţilor elene, însă înţelege să nu renunţe la regula specialităţii.
S-a arătat că, prin încheierea din data de 30.12.2020, pronunţată în dosarul penal nr. x/2020, definitivă prin necontestare s-a respins propunerea de luare a măsurii arestării provizorii faţă de persoana solicitată A., formulată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Constanţa. În baza art. 102 alin. (5) lit. b) din Legea nr. 302/2004, republicată în ref. la art. 214 C. proc. pen. s-a dispus luarea măsurii controlului judiciar faţă de persoana solicitată A., pe o durată de 30 de zile, cu începere de la data de 30 decembrie 2020 până la data de 28 ianuarie 2021, inclusiv.
Totodată, s-a dispus emiterea unei adrese către autoritatea emitentă, respectiv Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Thessaloniki - Grecia în vederea înaintării hotărârii penale pronunţate de statul elen, data rămânerii definitive a acesteia, perioada executată din pedeapsa stabilită de către instanţa elenă, precum şi faptul dacă persoana solicitată a fost prezentă la judecarea acestei cauze de către autorităţile elene.
La dosar, a fost înaintată copia legalizată a Sentinţei penale nr. 1.662 din 05.10.2016 a Curţii de Apel Salonic, tradusă în limba română, definitivă la data de 05.01.2017, s-a precizat faptul că persoana solicitată A. a fost reţinută o zi, din data de 08.05.1998 până în data de 09.05.1998 şi a fost înaintat mandatul european de arestare, în 2 exemplare, în limba greacă şi în limba română, un exemplar al acestora fiind înmânate persoanei solicitate A.
S-a mai reţinut, în cuprinsul sentinţei contestate că, la termenul de judecată din data de 12.01.2021, apărătorul ales al persoanei solicitate A. a formulat cerere de recunoaştere şi adaptare a hotărârii pronunţate de statul elen, conform art. 99 alin. (2) lit. c) din Legea nr. 302/2004 şi au fost depuse acte în circumstanţiere. De asemenea, întrebată fiind, persoana solicitată A. a arătat că este de acord să execute această hotărâre în România.
Totodată, prima instanţă a arătat că a fost informată autoritatea emitentă despre solicitarea formulată de persoana solicitată A. de recunoaştere a hotărârii, precum şi de adaptare a acesteia, dat fiind faptul că, la data comiterii faptei, acesta era minor. Au fost aduse la cunoştinţă dispoziţiile prevăzute în legislaţia penală română privind aplicarea măsurilor privative de libertate, natura juridică a acestora şi cuantumul prevăzut pentru acestea.
Prin urmare, s-a solicitat autorităţii emitente să comunice dacă persoana solicitată A. a fost legal citat şi dacă a avut desemnat un apărător din oficiu, având în vedere starea de minorat a acestuia, la momentul comiterii faptei.
Prima instanţă a reţinut, din răspunsul înaintat de autoritatea emitentă, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Thessaloniki - Grecia, că persoana solicitată A. a fost citată la adresa indicată, o adresă din străinătate şi nu a dorit să apeleze la serviciile unui avocat.
Analizând actele şi lucrările cauzei, în raport de dispoziţiile Legii nr. 302/2004 republicată, Curtea a arătat că mandatul european de arestare este o decizie judiciară prin care o autoritate judiciară competentă a unui stat membru al Uniunii Europene solicită arestarea şi predarea de către un alt stat membru a unei persoane, în scopul efectuării urmăririi penale, judecăţii sau executării unei pedepse ori a unei măsuri de siguranţă privative de libertate şi se execută pe baza principiului recunoaşterii şi încrederii reciproce, în conformitate cu dispoziţiile Deciziei-cadru a Consiliului 2002/584/JAI din 13 iunie 2002.
Astfel, a reţinut că, prin Sentinţa penală nr. 1.662 din 05.10.2016 a Curţii de Apel Salonic, definitivă la data de 05.01.2017, s-a dispus condamnarea persoanei solicitate A. la pedeapsa de 6 ani închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de furt calificat prevăzută de art. 26 parag. 1a, art. 27 parag. 1, art. 45, art. 372 parag. 1 şi art. 374 pct. d) din C. pen. (Grecia), faptă ce are corespondent, în legislaţia română, în dispoziţiile art. 228 - 229 alin. (1) lit. d) şi alin. (2) lit. b) din C. pen. cu aplicarea art. 5 C. pen. şi art. 113 C. pen.
Ca situaţie de fapt, s-a reţinut că, în data de 08.05.1998, împreună cu un alt participant, cetăţean albanez, în baza unei înţelegeri prealabile, au pătruns prin efracţie în imobilul - apartament aparţinând persoanei vătămate B., amplasat în localitatea Ambelokipi Thessaloniki - Grecia de unde au sustras 10,000 drahme şi o sticlă de cognac.
S-a mai observat, din hotărârea înaintată la dosar, că bunurile au fost recuperate, ca urmare a prinderii în flagrant de către organele de poliţie elene, la scurt timp de la comiterea faptei. De asemenea, s-a arătat că persoana solicitată A. a fost reţinută o zi, din data de 08.05.1998 până în data de 09.05.1998.
Curtea a menţionat că, potrivit art. 99 alin. (2) lit. c) din Legea nr. 302/2004, constituie motiv de refuz al executării situaţia în care "mandatul european de arestare a fost emis în scopul executării unei pedepse cu închisoarea sau a unei măsuri de siguranţă privative de libertate, dacă persoana solicitată este cetăţean român sau trăieşte în România şi are o rezidenţă continuă şi legală pe teritoriul României pentru o perioadă de cel puţin 5 ani şi aceasta declară că refuză să execute pedeapsa ori măsura de siguranţă în statul membru emitent".
De asemenea, potrivit art. 99 alin. (3) din Legea nr. 302/2004, "în situaţia în care, în cauză, este incident exclusiv cazul prevăzut la alin. (2) lit. c), anterior pronunţării hotărârii prevăzute la art. 109, autoritatea judiciară română de executare solicită autorităţii judiciare de emitere transmiterea unei copii certificate a hotărârii de condamnare, precum şi orice alte informaţii necesare, informând autoritatea judiciară emitentă cu privire la scopul pentru care astfel de documente sunt solicitate. Recunoaşterea hotărârii penale străine de condamnare se face, pe cale incidentală, de instanţa de judecată în faţa căreia procedura executării mandatului european de arestare este pendinte. În cazul în care autoritatea judiciară română de executare a recunoscut hotărârea penală străină de condamnare, mandatul de executare a pedepsei se emite la data pronunţării hotărârii prevăzute la art. 109".
Astfel, Curtea a constatat că persoana solicitată A. este cetăţean român şi a declarat că refuză să execute pedeapsa în statul emitent, fiind de acord cu executarea hotărârii în România.
Curtea a procedat la informarea autorităţii emitente asupra solicitării persoanei solicitate A. de recunoaştere a hotărârii pronunţate de statul elen, sens în care a indicat şi natura şi cuantumul măsurilor educative prevăzute de legislaţia română, în situaţia în care la data comiterii faptei, persoana solicitată era minoră.
Pentru aceste motive, în baza art. 99 alin. (2) lit. c) din Legea nr. 302/2004, prima instanţă a respins sesizarea din data de 29.12.2020 formulată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Constanţa privind punerea în executare a mandatului european de arestare emis la data de 11.05.2018 de către procurorul din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Thessaloniki - Grecia (dosar penal nr. x)/Tribunalul din Thessaloniki - Grecia, privind executarea pedepsei de 6 ani închisoare, aplicată prin Sentinţa penală nr. 1.662 din 5.10.2016 pronunţată de Curtea de Apel din Salonic - Grecia, definitivă la data de 05.01.2017, faţă de persoana solicitată A.
În continuare, judecătorul de la instanţa de fond a arătat că pentru recunoaşterea hotărârii pronunţate de statul elen trebuie să fie îndeplinite cumulativ condiţiile prevăzute de art. 167 din Legea nr. 302/2004.
De asemenea, potrivit art. 163 din Legea nr. 302/2004 republicată, " (1) O hotărâre judecătorească dată în alt stat membru al Uniunii Europene nu va fi recunoscută şi pusă în executare în România, chiar dacă sunt îndeplinite condiţiile prevăzute la art. 167, atunci când:
a) persoana a fost condamnată definitiv în România pentru aceleaşi fapte penale. În cazul în care hotărârea judecătorească străină a fost dată şi pentru alte fapte penale, instanţa poate dispune recunoaşterea parţială a acesteia, dacă sunt îndeplinite celelalte condiţii;
b) persoana a fost condamnată într-un alt stat pentru aceleaşi fapte penale, iar hotărârea judecătorească străină dată în acest stat a fost anterior recunoscută şi pusă în executare pe teritoriul României;
c) persoana condamnată beneficiază în România de imunitate de jurisdicţie penală;
d) pedeapsa a fost aplicată unei persoane care nu răspunde penal potrivit legii penale române;
e) pedeapsa constă într-o măsură care constă în asistenţă psihiatrică sau medicală care nu poate fi executată în România sau, după caz, prevede un tratament medical sau terapeutic care nu poate fi supravegheat în România, în conformitate cu sistemul naţional juridic sau de sănătate;
f) atunci când, potrivit legii penale române, a intervenit prescripţia executării pedepsei;
g) atunci când persoana condamnată nu a fost prezentă personal la judecată, în afară de cazul în care statul emitent informează că, în conformitate cu legislaţia sa:
(i) persoana a fost încunoştinţată, în timp util, prin citaţie scrisă înmânată personal sau prin notificare telefonică, fax, e-mail sau prin orice alte asemenea mijloace, cu privire la ziua, luna, anul şi locul de înfăţişare şi la consecinţele legale în caz de neprezentare; sau (ii) persoana, având cunoştinţă de ziua, luna, anul şi locul de înfăţişare, a mandatat pe avocatul său ales sau desemnat din oficiu să o reprezinte, iar reprezentarea juridică în faţa instanţei de judecată a fost realizată în mod efectiv de către avocatul respectiv; sau (iii) după ce i s-a înmânat personal hotărârea de condamnare şi a fost încunoştinţată că hotărârea este supusă unei căi de atac, ocazie cu care instanţa competentă poate verifica hotărârea atacată inclusiv pe baza unor probe noi, şi că, în urma soluţionării căii de atac, la judecarea căreia poate participa personal, hotărârea de condamnare poate fi desfiinţată, persoana condamnată fie a renunţat în mod expres la calea de atac, fie nu a declarat, în termenul prevăzut de lege, respectiva cale de atac.
(2) Hotărârea judecătorească dată în alt stat membru al Uniunii Europene nu va fi recunoscută sau, dacă a fost recunoscută, nu va fi pusă în executare, atunci când, potrivit legii române, a intervenit amnistia, graţierea, dezincriminarea faptei, precum şi în orice alte cazuri prevăzute de lege.
(3) De la caz la caz, luând în considerare circumstanţele specifice ale cauzei şi după consultarea autorităţii competente a statului emitent, instanţa poate refuza recunoaşterea şi executarea hotărârii judecătoreşti transmise de statul emitent, dacă:
a) persoana este cercetată în România pentru aceeaşi faptă penală pentru care a fost condamnată în străinătate. În cazul în care hotărârea judecătorească a fost dată şi pentru alte fapte penale, instanţa poate dispune recunoaşterea parţială a acesteia, dacă sunt îndeplinite celelalte condiţii;
b) atunci când statul emitent a respins cererea formulată în temeiul art. 170 alin. (1)".
Prin prisma acestor dispoziţii legale, Curtea a constatat că hotărârea de condamnare este definitivă, fapta are corespondent în legislaţia penală română, respectiv în infracţiunea de furt calificat, prevăzută de art. 228 - 229 alin. (1) lit. d) şi alin. (2) lit. b) din C. pen. cu aplicare art. 5 C. pen. şi art. 113 C. pen. şi următoarele, iar persoana solicitată A. este cetăţean român şi a fost de acord să execute hotărârea în România.
De asemenea, s-a reţinut că, potrivit art. 166 alin. (6) din Legea nr. 302/2004, " instanţa examinează hotărârea judecătorească străină, verifică lucrările dosarului şi, în baza celor constatate, pronunţă una din următoarele soluţii:
a) dispune, prin sentinţă, executarea în România a pedepsei aplicate de instanţa statului emitent;
b) în cazul în care natura sau durata pedepsei aplicate de instanţa străină nu corespunde cu natura sau durata pedepsei prevăzute de legea penală română pentru infracţiuni similare, adaptează, prin sentinţă, pedeapsa aplicată de instanţa statului emitent, potrivit alin. (8) şi (9);
c) dispune, prin sentinţă, respingerea cererii de executare în România a hotărârii judecătoreşti transmise de statul emitent".
Totodată, conform art. 166 alin. (8) şi (9) din Legea nr. 302/2004, "în cazul prevăzut la alin. (6) lit. b), instanţa de judecată adaptează pedeapsa aplicată prin hotărârea transmisă de statul emitent, atunci când:
a) natura acesteia nu corespunde, sub aspectul denumirii sau al regimului, cu pedepsele reglementate de legea penală română;
b) durata acesteia depăşeşte, după caz, limita maximă specială a pedepsei prevăzute de legea penală română pentru aceeaşi infracţiune sau limita maximă generală a pedepsei închisorii prevăzute de legea penală română ori atunci când durata pedepsei rezultante aplicate în cazul unui concurs de infracţiuni depăşeşte totalul pedepselor stabilite pentru infracţiuni concurente sau limita maximă generală a pedepsei închisorii admisă de legea penală română. Adaptarea de către instanţa de judecată a pedepsei aplicate de instanţa statului emitent constă în reducerea pedepsei până la limita maximă admisă de legea penală română pentru infracţiuni similare.
(9) Pedeapsa stabilită de instanţa română potrivit alin. (6) trebuie să corespundă, pe cât posibil, din punctul de vedere al naturii sau duratei, cu cea aplicată de statul emitent şi nu va agrava situaţia persoanei condamnate. Pedeapsa aplicată în statul emitent nu poate fi convertită într-o pedeapsă pecuniară"
Aşadar, prima instanţă a subliniat că, pentru a putea fi recunoscută o hotărâre pronunţată de un stat membru al Uniunii Europene, trebuie să nu fie incident nici un motiv obligatoriu de refuz de recunoaştere, prevăzut de art. 163 din Legea nr. 302/2004.
Sub acest aspect, Curtea a constatat că, prin Sentinţa penală nr. 1.662 din 5.10.2016 pronunţată de Curtea de Apel din Salonic - Grecia, definitivă la data de 05.01.2017, s-a dispus condamnarea persoanei solicitate A. la pedeapsa de 6 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de furt calificat, ce are corespondent în legislaţia română în dispoziţiile art. 228 - 229 alin. (1) lit. d) şi alin. (2) lit. b) din C. pen. cu aplicarea art. 5 C. pen. şi art. 113 C. pen. şi următoarele.
Ca situaţie de fapt, s-a reţinut că, în data de 08.05.1998, împreună cu un alt participant, cetăţean albanez, în baza unei înţelegeri prealabile, au pătruns prin efracţie în imobilul - apartament aparţinând persoanei vătămate B., amplasat în localitatea Ambelokipi Thessaloniki - Grecia de unde au sustras 10,000 drahme şi o sticlă de cognac.
S-a mai arătat că, persoana solicitată A. iar fapta pentru care a fost condamnat definitiv a fost comisă în data de 08 mai 1998, aşadar când persoana solicitată A. avea vârsta de 17 ani, fiind minor la data săvârşirii faptei.
În ceea ce priveşte natura pedepsei aplicate persoanei solicitate A., minor la data săvârşirii faptei, prima instanţă a susţinut că, potrivit art. 114 C. pen., faţă de minorul care, la data săvârşirii infracţiunii, avea vârsta cuprinsă între 14 şi 18 ani se ia o măsură educativă neprivativă de libertate, iar potrivit alin. (2) lit. b), faţă de minorul prevăzut în alin. (1) se poate lua o măsură educativă privativă de libertate atunci când pedeapsa prevăzută de lege pentru infracţiunea săvârşită este închisoarea de 7 ani sau mai mare ori detenţiunea pe viaţă.
Aşadar, s-a constatat că există o incompatibilitate în ceea ce priveşte natura pedepsei aplicate de statul elen şi legislaţia română în cazul în care pedeapsa privativă de libertate aplicată prin hotărârea de condamnare nu corespunde exact, sub aspectul denumirii şi al regimului, cu sancţiunile privative de libertate reglementate în legea penală română.
Potrivit art. 115 alin. (1) pct. 2 C. pen., măsurile educative privative de libertate sunt internarea într-un centru educativ şi internarea într-un centru de detenţie, iar potrivit alin. (2) al aceluiaşi articol, alegerea măsurii educative care urmează a fi luată faţă de minor se face, în condiţiile art. 114, potrivit criteriilor prevăzute de art. 74 C. pen.
Prin prisma criteriilor de individualizare, fără a se aduce atingere autorităţii de lucru judecat a hotărârii pronunţate de statul elen, în baza principiului reciprocităţii, dar în acord şi cu legislaţia română, care prevede că faţă de minori se pot lua numai măsuri educative, Curtea a constatat că, în raport de data comiterii faptei, 08 mai 1998, modalitatea concretă de săvârşire a faptei de furt calificat, prin efracţie, dar şi prin violarea domiciliului persoanei vătămate, valoarea modică a prejudiciului cauzat (10.000 drahme greceşti ce echivalau, la data de 08.05.1998, cu suma de 27,37 de RON, dar şi valoarea sticlei de cognac sustrasă), precum şi circumstanţele personale ale persoanei solicitate A., care în prezent este în vârstă de 40 de ani, căsătorit, integrat social, având în întreţinere 2 copii minori, s-ar fi impus adaptarea pedepsei, în procedura de recunoaştere a hotărârii, cu măsura educativă a internării într-un centru educativ pe o perioadă de 3 ani, astfel cum prevăd dispoziţiile art. 124 alin. (1) şi (2) C. pen.
În consecinţă, prin prisma dispoziţiilor art. 166 alin. (6) lit. b) şi ale art. 166 alin. (8) lit. a) şi alin. (9) din Legea nr. 302/2004 republicată, dar şi ale art. 115 C. pen. şi art. 114 C. pen., Curtea a susţinut că s-ar fi impus adaptarea pedepsei de 6 ani închisoare aplicată persoanei solicitate A., în procedura de recunoaştere a hotărârii, în ipoteza în care nu ar fi fost incident motivul de refuz de recunoaştere, prevăzut de art. 163 alin. (1) lit. f) din Legea nr. 302/2004, prin Sentinţa penală nr. 1.662 din 5.10.2016 pronunţată de Curtea de Apel din Salonic - Grecia, definitivă la data de 05.01.2017, pentru săvârşirea infracţiunii de furt calificat, prevăzută de art. art. 228 - 229 alin. (1) lit. d) şi alin. (2) lit. b) din C. pen. cu aplicarea art. 5 C. pen. şi art. 113 C. pen. şi următoarele, cu măsura educativă privativă de libertate a internării într-un centru educativ, prevăzută de art. 124 C. pen.
Sub acest aspect, prima instanţă a constatat că sunt respectate şi dispoziţiile art. 166 alin. (9) din Legea nr. 302/2004 republicată, potrivit cărora "pedeapsa stabilită de instanţa română potrivit alin. (6) trebuie să corespundă, pe cât posibil, din punctul de vedere al naturii sau duratei, cu cea aplicată de statul emitent şi nu va agrava situaţia persoanei condamnate". Or, situaţia este diferită în cazul pedepselor faţă de măsurile educative, ca sancţiuni penale care se pot aplica persoanelor minore care comit infracţiuni, legiuitorul român prevăzând o paletă largă de măsuri educative neprivative şi privative de libertate tocmai pentru a putea fi adaptată sancţiunea aplicată gradului de pericol social concret al faptei comise, dar şi personalităţii minorului, scopul acestor măsuri fiind reintegrarea sa socială, prin valorificarea aptitudinilor sale.
Subsecvent, s-a notat că, potrivit art. 132 alin. (2) C. pen., "măsurile educative privative de libertate se prescriu într-un termen egal cu durata măsurii educative luate, dar nu mai puţin de 2 ani", iar potrivit alin. (3) "termene de de prescripţie a executării măsurilor educative se întrerup şi se suspendă, în condiţiile prevăzute de lege pentru majori".
Curtea a constatat că, Sentinţa penală nr. 1.662 din 5.10.2016 pronunţată de Curtea de Apel din Salonic - Grecia a rămas definitivă la data de 05.01.2017, iar în cazul în care ar fi fost luată, în urma adaptării acesteia, ca urmare a recunoaşterii hotărârii pronunţate, măsura educativă a internării într-un centru de educativ pe o durată de 3 ani, s-a împlinit termenul de prescripţie a executării măsurii educative, în data de 05.01.2020. Sub acest aspect, s-a reţinut că autorităţilor judiciare din Grecia au transmis semnalarea în data de 15.12.2020, fiind primită de autorităţile române, în data de 17.12.2020.
Referitor la cauzele de întrerupere a executării pedepsei, potrivit art. 132 alin. (3) C. pen. în ref. la art. 163 alin. (2) C. pen., respectiv cursul termenului de prescripţie a executării se întrerupe şi prin săvârşirea din nou a unei infracţiuni, Curtea a constatat că aceste dispoziţii nu au incidenţă în cauză, în raport de fişa de cazier judiciar a persoanei solicitate A.
Astfel, din fişa de cazier judiciar aflată la fila x, persoana solicitată A. a mai fost condamnată la pedeapsa de 8 luni închisoare cu suspendarea executării pedepsei şi la o pedeapsă a amenzii penale pentru uzurparea de calităţi oficiale şi deţinerea sau folosirea neautorizată de arme, prin Sentinţa penală din 18.01.2013, definitivă la data de 19.03.2013 a Tribunalului din Padova Italia.
S-a arătat, pe de o parte, că această hotărâre nu este recunoscută, neputând produce consecinţe juridice, conform legislaţiei penale române, iar, pe de altă parte, s-a constatat că hotărârea pronunţată de Tribunalul din Padova Italia a rămas definitivă în anul 2013, anterior începerii curgerii cursului termenului de prescripţie a executării măsurii educative privative de libertate a internării într-un centru educativ, respectiv de la data de 05.01.2017, astfel că nu sunt incidente dispoziţiile art. 132 alin. (3) raportat la art. 163 alin. (2) C. pen.
Pe cale de consecinţă, prima instanţă a constatat că, în cauză, că este incident motivul de refuz al recunoaşterii hotărârii penale pronunţate de statul elen potrivit art. 163 alin. (1) lit. f) din Legea nr. 302/2004, republicată, respectiv atunci când, potrivit legii penale române, a intervenit prescripţia executării măsurii educative privative de libertate a internării într-un centru educativ, pe durata sa maximă, de 3 ani. Sub acest aspect, Curtea a mai arătat că nu se poate proceda întâi la recunoaşterea hotărârii de condamnare pronunţate de autoritatea emitentă, iar apoi la constatarea, ca prescrisă, a executării măsurii educative a internării într-un centru educativ, întrucât este obligatorie respectarea condiţiilor prevăzute de art. 167 şi art. 163 din Legea nr. 302/2004, în procedura recunoaşterii hotărârilor emise de statele membre ale Uniunii Europene, tocmai în scopul garantării executării pedepselor (măsurilor educative privative de libertate) sau a măsurilor de siguranţă, iar apoi în scopul producerii celorlalte consecinţe juridice, care derivă din recunoaştere autorităţii de lucru judecat a hotărârilor străine, respectiv eventuala incidenţă, în viitor, a recidivei, pluralităţii intermediare, concursului de infracţiuni, etc, situaţie ce s-a precizat că nu este incidentă în speţa de faţă.
*
Împotriva Sentinţei penale nr. 5/P din data de 19 ianuarie 2021 pronunţate de Curtea de Apel Constanţa, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie au formulat, în termen legal, contestaţie Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Constanţa şi persoana solicitată A.
Cauza a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, la data 25 ianuarie 2021, fiind fixat termen pentru soluţionare la data de 03 februarie 2021, termen ce a fost preschimbat la data de 27 ianuarie 2021, cu citarea contestatorului persoană solicitată şi cu asigurarea apărării obligatorii.
Prin motivele de contestaţie, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Constanţa a susţinut, în esenţă, că instanţa de fond nu putea constata direct intervenirea prescripţiei executării măsurii educative a internării într-un centru educativ, chiar dacă au fost reţinute, în mod corect, temeiurile legale incidente în cauză.
Prin contestaţie s-a solicitat admiterea cererii de recunoaştere a sentinţei de condamnare, iar în raport de starea de minorat a persoanei solicitate la data comiterii faptei, adaptarea pedepsei cu o măsură educativă, în conformitate cu legea română, adaptarea acesteia la maximul special prevăzut de lege şi constatarea intervenirii prescripţiei executării măsurii educative, conform art. 132 alin. (2) din C. pen.
S-a apreciat că, în acest mod, hotărârea ar produce efecte în România în ceea ce priveşte autoritatea de lucru judecat privind executarea mandatului european de arestare, dar şi în faţa autorităţilor judiciare elene, inclusiv sub aspectul intervenirii prescripţiei executării sancţiunii.
Persoana solicitată A., prin intermediul apărătorului ales, a formulat critici similare cu privire la sentinţa Curţii de Apel Constanţa, în sensul că prima instanţă, prealabil adaptării pedepsei aplicate de autorităţile judiciare elene cu o măsură educativă a cărei executare este prescrisă, trebuia să recunoască sentinţa penală de condamnare pronunţată de instanţa din Grecia.
Examinând sentinţa penală atacată, prin prisma dispoziţiilor legale incidente şi raportat la motivele de contestaţie formulate de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Constanţa şi de persoana solicitată A., Înalta Curte constată următoarele:
În cauză, prima instanţă, Curtea de Apel Constanţa, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, a fost sesizată cu cererea formulată de autorităţile judiciare elene privind punerea în executare a mandatului european de arestare emis la data de 11.05.2018 de procurorul din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Thessaloniki - Grecia (dosar penal nr. x)/Tribunalul din Thessaloniki - Grecia, privind executarea pedepsei de 6 ani închisoare, aplicată prin Sentinţa penală nr. 1.662/2016 pronunţată de Tribunalul Penal de Apel din Thessanloniki - Grecia, împotriva numitului A.
Înalta Curte reţine că mandatul european de arestare a fost emis în scopul executării unei pedepse cu închisoarea, iar persoana solicitată A. este cetăţean român şi trăieşte în România, are o rezidenţă continuă şi legală pe teritoriul României pentru o perioadă de cel puţin 5 ani şi a declarat că refuză să execute pedeapsa în statul membru emitent, fiind întrunite cerinţele art. 99 alin. (2) lit. c) din Legea nr. 302/2004.
Persoana solicitată A. a refuzat predare în Grecia în vederea executării pedepsei cu închisoare şi şi-a exprimat acordul de a executa hotărârea în România.
În acest context, devin aplicabile dispoziţiile art. 99 alin. (3) din Legea nr. 302/2004, potrivit cu care, atunci când este incident exclusiv cazul prevăzut la alin. (2) lit. c) al aceluiaşi articol, autoritatea judiciară română de executare solicită autorităţii judiciare de emitere transmiterea unei copii certificate a hotărârii de condamnare, precum şi orice alte informaţii necesare, procedându-se, în continuare, la recunoaşterea hotărârii penale străine de condamnare, pe cale incidentală, de către instanţa de judecată în faţa căreia procedura executării mandatului european de arestare este pendinte.
În propriul demers analitic, Înalta Curte reţine că, în cazul recunoaşterii pe cale incidentală a hotărârii penale străine de condamnare, devin aplicabile dispoziţiile art. 172 raportat la art. 167 din Legea nr. 302/2004, republicată şi procedura reglementată de art. 166 alin. (5)-(9), (13), (15) din acelaşi act normativ, texte de lege care, deşi au fost indicate corect de prima instanţă, nu au fost aplicate în mod corespunzător.
Potrivit dispoziţiilor art. 166 alin. (6) lit. b) din Legea nr. 302/2004, republicată în cazul în care natura sau durata pedepsei aplicate de instanţa străină nu corespunde cu natura sau durata pedepsei prevăzute de legea penală română pentru infracţiuni similare, adaptează, prin sentinţă, pedeapsa aplicată de instanţa statului emitent, potrivit alin. (8) şi (9);
Conform art. 166 alin. (8) din Legea nr. 302/2004, republicată în cazul prevăzut la alin. (6) lit. b), instanţa de judecată adaptează pedeapsa aplicată prin hotărârea transmisă de statul emitent, atunci când:
a) natura acesteia nu corespunde, sub aspectul denumirii sau al regimului, cu pedepsele reglementate de legea penală română;
b) durata acesteia depăşeşte, după caz, limita maximă specială a pedepsei prevăzute de legea penală română pentru aceeaşi infracţiune sau limita maximă generală a pedepsei închisorii prevăzute de legea penală română ori atunci când durata pedepsei rezultante aplicate în cazul unui concurs de infracţiuni depăşeşte totalul pedepselor stabilite pentru infracţiuni concurente sau limita maximă generală a pedepsei închisorii admisă de legea penală română. Adaptarea de către instanţa de judecată a pedepsei aplicate de instanţa statului emitent constă în reducerea pedepsei până la limita maximă admisă de legea penală română pentru infracţiuni similare.
Din interpretarea acestor dispoziţii legale, Înalta Curte reţine că prealabil adaptării pedepsei aplicate prin sentinţa străină de condamnare potrivit legislaţiei naţionale, instanţa este datoare să verifice dacă sunt îndeplinite celelalte condiţii privind recunoaşterea şi executarea hotărârii pronunţate de autorităţile judiciare ale statului emitent.
Examinând Sentinţa penală nr. 1.662 din 05.10.2016 pronunţată de Curtea de Apel din Salonic, Grecia, definitivă la data de 05.01.2017, se constată că este îndeplinită cerinţa dublei incriminări prevăzută de art. 167 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 302/2004, fapta comisă de contestatorul persoană solicitată A. (constând în aceea că, în data de 08.05.1998, împreună cu un alt participant, cetăţean albanez, în baza unei înţelegeri prealabile, au pătruns prin efracţie în imobilul - apartament aparţinând persoanei vătămate B., amplasat în localitatea Ambelokipi Thessaloniki - Grecia de unde au sustras 10,000 drahme şi o sticlă de cognac) având corespondent în legislaţia penală română, realizând conţinutul constitutiv al infracţiunii de furt calificat prevăzută de art. 228 - 229 alin. (1) lit. d) şi alin. (2) lit. b) din C. pen.
Totodată, din actele şi lucrările dosarului rezultă că sunt îndeplinite şi condiţiile prevăzute de dispoziţiile art. 167 alin. (1) lit. a), c) şi d) din Legea nr. 302/2004, respectiv hotărârea prin care i-a fost aplicată în Grecia pedeapsa cu închisoarea este definitivă şi executorie la 05.01.2017; persoana condamnată A. este cetăţean român cu domiciliul în România, jud. Constanţa; persoana condamnată şi-a manifestat consimţământul privind executarea hotărârii în România, cu ocazia interpelării judecătorului de la prima instanţă .
Persoana solicitată A., a fost condamnat la pedeapsa de 6 ani închisoare pentru fapte care au corespondent în legislaţia română în infracţiunea prevăzută de art. 228-229 alin. (1) lit. d) şi alin. (2) lit. b) C. pen., pentru care se prevede închisoarea de la 2 la 7 ani.
Legislaţia penală română nu permite aplicarea unei pedepse cu închisoare pentru infracţiunile săvârşite de inculpaţii minori, condiţii în care, Înalta Curte constată că, în cauză, sunt incidente dispoziţiile art. 166 alin. (6) lit. b) şi alin. (8) lit. a) din Legea nr. 302/2004.
Astfel, potrivit art. 114 alin. (2) lit. b) din C. pen., faţă de minorul care, la data săvârşirii infracţiunii, avea vârsta cuprinsă între 14 şi 18 ani, se poate lua o măsură educativă privativă de libertate, atunci când pedeapsa prevăzută de lege pentru infracţiunea săvârşită este închisoarea de 7 ani sau mai mare ori detenţiunea pe viaţă.
Măsurile educative privative de liberate sunt prevăzute de art. 115 alin. (1) pct. 2 C. pen. şi constau în: a) internarea într-un centru educativ; b) internarea într-un centru de detenţie, iar conform alin. (2) al aceluiaşi articol, alegerea măsurii educative care urmează să fie luată faţă de minor se face, în condiţiile art. 114, potrivit criteriilor de individualizare prevăzute în art. 74 din C. pen.
Conform art. 124 alin. (1) şi (2) din C. pen., măsura educativă a internării într-un centru educativ constă în internarea minorului într-o instituţie specializată în recuperarea minorilor, unde urmează un program de pregătire şcolară şi formare profesională potrivit aptitudinilor sale, precum şi programe de reintegrare socială, iar internarea se dispune pe o perioadă cuprinsă între unu şi 3 ani.
Prin urmare, raportat la dispoziţiile art. 166 alin. (6) lit. b) şi art. 166 alin. (8) lit. a) şi alin. (9) din Legea nr. 302/2004 republicată, Înalta Curte constată că, în cauză, se impune adaptarea pedepsei de 6 ani închisoare, aplicată persoanei solicitate A. (minor la data săvârşirii faptei) prin Sentinţa penală nr. 1662 din 05.10.2016 a Curţii de Apel din Salonic, Grecia, pentru săvârşirea infracţiunii de furt calificat, prevăzută de art. 228 - 229 alin. (1) lit. d) şi alin. (2) lit. b) din C. pen., în măsura educativă privativă de libertate a internării într-un centru educativ, prevăzută de art. 124 C. pen., pe durata maximă de 3 ani.
La adaptarea acestei măsuri educative, conform art. 74 C. pen., Înalta Curte are în vedere data săvârşirii faptei (8 mai 1998), modalitatea concretă de comitere a infracţiunii de furt calificat prin efracţie şi violare de domiciliu, prejudiciul redus, constând într-o sticlă de coniac şi suma de 10.000 drahme greceşti (echivalentul a sumei de 27,37 RON), dar şi circumstanţele personale ale contestatorului A., care are în prezent 40 de ani, este căsătorit, are doi copii minori în întreţinere şi un loc de muncă stabil.
Verificând celelalte motive de recunoaştere şi executare prevăzute în art. 167 alin. (1) lit. e) din Legea nr. 302/2004, Înalta Curte constată că, potrivit legii penale române a intervenit prescripţia executării măsurii educative privative de libertate a internării într-un centru educativ prevăzute de art. 124 din C. pen.
Astfel, conform art. 132 alin. (2) din C. pen., măsurile educative privative de libertate se prescriu într-un termen egal cu durata măsurii educative luate, dar nu mai puţin de 2 ani.
Cum sentinţa penală pronunţată de autorităţile judiciare din Grecia, a cărei recunoaştere şi punere în executare face obiectul prezentei cauze, a rămas definitivă la data de 05.01.2017, Înalta Curte constată că executarea măsurii educative privative de libertate a internării într-un centru educativ, pe o durată de 3 ani, s-a prescris la data de 05.01.2020.
Pentru considerentele expuse, Înalta Curte, în temeiul art. 110 alin. (2) din Legea nr. 302/2004 raportat la art. 4251 alin. (7) pct. 2 lit. a) din C. proc. pen., va admite contestaţiile formulate de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Constanţa şi de către persoana solicitată A. împotriva Sentinţei penale nr. 5/P din data de 19 ianuarie 2021 pronunţate de Curtea de Apel Constanţa, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie.
Va desfiinţa, în parte, sentinţa penală contestată şi, rejudecând:
În baza art. 99 alin. (3) cu referire la art. 99 alin. (2) lit. c) din Legea nr. 302/2004, republicată, va admite cererea privind recunoaşterea pe cale incidentală a Sentinţei penale nr. 1.662 din 5.10.2016 pronunţate de Curtea de Apel din Salonic - Grecia, definitivă la data de 05.01.2017, prin care s-a dispus condamnarea persoanei solicitate A. la pedeapsa de 6 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de furt calificat cu circumstanţe agravante, prev. de art. 26 parag. 1a, art. 27 parag. 1, art. 45, art. 372 parag. 1 şi art. 374 pct. d) C. pen. (Grecia), ce are corespondent în legea penală română în dispoziţiile art. 228 - 229 alin. (1) lit. d) şi alin. (2) lit. b) din C. pen. cu aplic. art. 5 C. pen. şi art. 113 şi urm. din C. pen.
În baza art. 166 alin. (6) lit. b) şi art. 166 alin. (8) lit. a) şi alin. (9) din Legea nr. 302/2004 republicată, dar şi ale art. 115 C. pen. şi art. 114 C. pen., va dispune adaptarea pedepsei de 6 ani închisoare, aplicată persoanei solicitate A., prin Sentinţa penală nr. 1.662 din 5.10.2016 pronunţată de Curtea de Apel din Salonic - Grecia, definitivă la data de 05.01.2017, pentru săvârşirea infracţiunii de furt calificat, prev. de art. art. 228 - 229 alin. (1) lit. d) şi alin. (2) lit. b) din C. pen. cu aplic. art. 5 C. pen. şi art. 113 C. pen. şi urm, în măsura educativă privativă de libertate a internării într-un centru educativ, prev. de art. 124 C. pen., pe o durată de 3 ani.
În baza art. 132 alin. (2) C. pen., va constata intervenită prescripţia executării măsurii educative privative de libertate a internării într-un centru educativ, prev. de art. 124 C. pen.
Va menţine celelalte dispoziţii ale sentinţei care nu contravin prezentei hotărâri.
În baza art. 275 alin. (3) din C. proc. pen., cheltuielile ocazionate cu soluţionarea contestaţiilor formulate de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Constanţa şi de contestatorul persoană solicitată A. vor rămâne în sarcina statului.
În baza art. 275 alin. (6) din C. proc. pen., onorariul parţial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, până la prezentarea apărătorului ales, în cuantum de 260 RON, va rămâne în sarcina statului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite contestaţiile formulate de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Constanţa şi de către persoana solicitată A. împotriva Sentinţei penale nr. 5/P din data de 19 ianuarie 2021 pronunţate de Curtea de Apel Constanţa, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie.
Desfiinţează, în parte, sentinţa penală contestată şi, rejudecând:
În baza art. 99 alin. (3) cu referire la art. 99 alin. (2) lit. c) din Legea nr. 302/2004, republicată admite cererea privind recunoaşterea pe cale incidentală a Sentinţei penale nr. 1.662 din 5.10.2016 pronunţate de Curtea de Apel din Salonic - Grecia, definitivă la data de 05.01.2017, prin care s-a dispus condamnarea persoanei solicitate A. la pedeapsa de 6 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de furt calificat cu circumstanţe agravante, prev. de art. 26 parag. 1a, art. 27 parag. 1, art. 45, art. 372 parag. 1 şi art. 374 pct. d C. pen. (Grecia), ce are corespondent în legea penală română în dispoziţiile art. 228 - 229 alin. (1) lit. d) şi alin. (2) lit. b) din C. pen. cu aplic. art. 5 C. pen. şi art. 113 şi urm. din C. pen.
În baza art. 166 alin. (6) lit. b) şi art. 166 alin. (8) lit. a) şi alin. (9) din Legea nr. 302/2004 republicată, dar şi ale art. 115 C. pen. şi art. 114 C. pen., dispune adaptarea pedepsei de 6 ani închisoare, aplicată persoanei solicitate A., prin Sentinţa penală nr. 1.662 din 5.10.2016 pronunţată de Curtea de Apel din Salonic - Grecia, definitivă la data de 05.01.2017, pentru săvârşirea infracţiunii de furt calificat, prev. de art. art. 228 - 229 alin. (1) lit. d) şi alin. (2) lit. b) din C. pen. cu aplic. art. 5 C. pen. şi art. 113 C. pen. şi urm, în măsura educativă privativă de libertate a internării într-un centru educativ, prev. de art. 124 C. pen., pe o durată de 3 ani.
În baza art. 132 alin. (2) C. pen., constată intervenită prescripţia executării măsurii educative privative de libertate a internării într-un centru educativ, prev. de art. 124 C. pen.
Menţine celelalte dispoziţii ale sentinţei care nu contravin prezentei hotărâri.
Cheltuielile ocazionate cu soluţionarea contestaţiilor formulate de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Constanţa şi de contestatorul persoană solicitată A. rămân în sarcina statului.
Onorariul parţial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, până la prezentarea apărătorului ales, în cuantum de 260 RON, rămâne în sarcina statului.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi, 27 ianuarie 2021.
GGC - ED