Status of contract-based public service workers as public officials for outrage liability under penal law

Prin Sentinţa penală nr. 202 din data de 05.12.2019 pronunţată de Judecătoria Oraviţa, în baza art. 396 alin. (2) C. proc. pen. a fost condamnat inculpatul A., urmare a săvârşirii infracţiunii prevăzută de art. 257 alin. (1) C. pen. raportat la art. 193 alin. (1) C. pen. la pedeapsa de 9 luni închisoare.

În baza 396 alin. (2) C. proc. pen. a fost condamnat inculpatul A. urmare a săvârşirii infracţiunii prevăzută de art. 253 alin. (1) C. pen. la o pedeapsa de 6 luni închisoare.

În baza art. 38 şi 39 C. pen. a dispus ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea la care a adăugat un spor de o treime din totalul celorlalte pedepse stabilite, rezultând o pedeapsa de 11 luni închisoare.

În baza art. 91 C. pen. a dispus suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei de 11 luni închisoare aplicate inculpatului şi a stabilit un termen de supraveghere de 4 ani, conform dispoziţiilor art. 92 C. pen.

În baza art. 93 alin. (1) C. pen. a obligat inculpatul ca pe durata termenului de supraveghere să respecte următoarele măsuri de supraveghere:

a) să se prezinte la Serviciul de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Caraş-Severin, la datele fixate de acesta;

b) să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa;

c) să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile;

d) să comunice schimbarea locului de muncă;

e) să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă.

În baza art. 93 alin. (2) lit. d) C. pen. a impus condamnatului să execute următoarea obligaţie: să nu părăsească teritoriul României fără acordul instanţei.

În baza art. 93 alin. (3) C. pen., pe parcursul termenului de supraveghere, inculpatul va presta o muncă neremunerată în folosul comunităţii în cadrul Primăriei Ticvaniu Mare sau în cadrul Primăriei oraş Oraviţa, pe o perioadă de 60 de zile lucrătoare.

În baza art. 91 alin. (4) C. pen. a atras atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 96 C. pen., cu privire la revocarea suspendarea executării pedepsei sub supraveghere.

În baza art. 396 alin. (2) C. proc. pen. a condamnat pe inculpatul B., urmare a săvârşirii infracţiunii prevăzută de art. 257 alin. (1) C. pen. raportat la art. 193 alin. (1) C. pen. la pedeapsa de 9 luni închisoare .

În baza 396 alin. (2) C. proc. pen. a condamnat inculpatul B. urmare a săvârşirii infracţiunii prevăzută de art. 253 alin. (1) C. pen. la o pedeapsa de 6 luni închisoare.

În baza art. 38 şi 39 C. pen. inculpatul va executa pedeapsa cea mai grea la care se adaugă un spor de o treime din totalul celorlalte pedepse stabilite rezultând o pedeapsa de 11 luni închisoare.

În baza art. 91 C. pen. a dispus suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei de 11 luni închisoare aplicate inculpatului şi stabileşte un termen de supraveghere de 4 ani, conform dispoziţiilor art. 92 C. pen.

În baza art. 93 alin. (1) C. pen. a obligat inculpatul ca pe durata termenului de supraveghere să respecte următoarele măsuri de supraveghere:

a) să se prezinte la Serviciul de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Caraş-Severin, la datele fixate de acesta;

b) să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa;

c) să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile;

d) să comunice schimbarea locului de muncă;

e) să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă.

În baza art. 93 alin. (2) lit. d) C. pen. a impus condamnatului să execute următoarea obligaţie: să nu părăsească teritoriul României fără acordul instanţei.

În baza art. 93 alin. (3) C. pen., pe parcursul termenului de supraveghere,inculpatul va presta o muncă neremunerată în folosul comunităţii în cadrul Primăriei Ticvaniu Mare sau în cadrul Primăriei oraş Oraviţa, pe o perioadă de 60 de zile lucrătoare.

În baza art. 91 alin. (4) C. pen. a atras atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 96 C. pen., cu privire la revocarea suspendarea executării pedepsei sub supraveghere.

În baza art. 404 alin. (3) C. proc. pen. a atras atenţia inculpaţilor asupra consecinţelor nerespectării măsurilor de supraveghere impuse şi ale săvârşirii de noi infracţiuni în cursul termenului de supraveghere.

În baza art. 397 alin. (1) C. proc. pen.. rap la art. 1391 C. civ., a admis în parte acţiunea civilă formulată de partea civilă C., domiciliat în jud. Caraş-Severin şi a obligat inculpaţii în solidar la plata sumei de 10.000 RON reprezentând daune morale, respingând în rest acţiunea civilă ca neîntemeiată.

În baza art. 274 alin. (1) C. proc. pen.. a obligat pe fiecare dintre inculpaţi la plata sumei de 400 RON cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat.

Împotriva mai sus menţionatei hotărâri au declarat apel Parchetul de pe lângă Judecătoria Oraviţa,inculpaţii A. şi B.

Inculpaţii A. şi B. au solicitat admiterea apelului, desfiinţarea hotărârii primei instanţe şi pronunţarea unei hotărâri prin care să se dispună achitarea inculpaţilor pentru săvârşirea ambelor infracţiuni şi să se respingă acţiunea civilă formulată de părţile civile.

Prin Decizia penală nr. 498/A din data de 18 iunie 2020 Curtea de Apel Timişoara, secţia penală, a decis următoarele:

În baza art. 421 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., a fost respins apelul declarat de inculpatul A. împotriva Sentinţei penale nr. 202 din data de 05.12.2019 pronunţată de Judecătoria Oraviţa în dosar nr. x/2018, ca nefondat.

În baza art. 421 pct. 2 lit. a) C. proc. pen., admite apelurile declarate de Parchetul de pe lângă Judecătoria Oraviţa şi inculpatul B. împotriva aceleiaşi sentinţe.

Desfiinţează în parte sentinţa atacată numai în ceea ce-l priveşte pe inculpatul B. şi rejudecând în aceste limite:

În temeiul art. 113, art. 114 alin. (1) C. pen., art. 120 C. pen. şi art. 129 alin. (1) C. pen., aplică inculpatului minor la data săvârşirii faptei B., măsura educativă a asistării zilnice pe o durată de 6 (şase) luni sub coordonarea Serviciului de Probaţiune Caraş-Severin, cu începere de la data rămânerii definitive a prezentei decizii, pentru săvârşirea d) să comunice schimbarea locului de muncă;

e) să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă.

În baza art. 93 alin. (2) lit. d) C. pen. a impus condamnatului să execute următoarea obligaţie: să nu părăsească teritoriul României fără acordul instanţei.

În baza art. 93 alin. (3) C. pen., pe parcursul termenului de supraveghere, inculpatul va presta o muncă neremunerată în folosul comunităţii în cadrul Primăriei Ticvaniu Mare sau în cadrul Primăriei oraş Oraviţa, pe o perioadă de 60 de zile lucrătoare.

În baza art. 91 alin. (4) C. pen. a atras atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 96 C. pen., cu privire la revocarea suspendarea executării pedepsei sub supraveghere.

În baza art. 404 alin. (3) C. proc. pen. a atras atenţia inculpaţilor asupra consecinţelor nerespectării măsurilor de supraveghere impuse şi ale săvârşirii de noi infracţiuni în cursul termenului de supraveghere.

În baza art. 397 alin. (1) C. proc. pen.. rap la art. 1391 C. civ., a admis în parte acţiunea civilă formulată de partea civilă C., domiciliat în jud. Caraş-Severin şi a obligat inculpaţii în solidar la plata sumei de 10.000 RON reprezentând daune morale, respingând în rest acţiunea civilă ca neîntemeiată.

În baza art. 274 alin. (1) C. proc. pen.. a obligat pe fiecare dintre inculpaţi la plata sumei de 400 RON cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat.

Împotriva sentinţei instanţei de fond au declarat apel Parchetul de pe lângă Judecătoria Oraviţa,inculpaţii A. şi B.

Inculpaţii A. şi B. au solicitat admiterea apelului, desfiinţarea hotărârii primei instanţe şi pronunţarea unei hotărâri prin care să se dispună achitarea inculpaţilor pentru săvârşirea ambelor infracţiuni şi să se respingă acţiunea civilă formulată de părţile civile.

Prin Decizia penală nr. 498/A din data de 18 iunie 2020 Curtea de Apel Timişoara, secţia penală, a decis următoarele:

În baza art. 421 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., a fost respins apelul declarat de inculpatul A. împotriva Sentinţei penale nr. 202 din data de 05.12.2019 pronunţată de Judecătoria Oraviţa în dosar nr. x/2018, ca nefondat.

În baza art. 421 pct. 2 lit. a) C. proc. pen., admite apelurile declarate de Parchetul de pe lângă Judecătoria Oraviţa şi inculpatul B. împotriva aceleiaşi sentinţe.

Desfiinţează în parte sentinţa atacată numai în ceea ce-l priveşte pe inculpatul B. şi rejudecând în aceste limite:

În temeiul art. 113, art. 114 alin. (1) C. pen., art. 120 C. pen. şi art. 129 alin. (1) C. pen., aplică inculpatului minor la data săvârşirii faptei B., măsura educativă a asistării zilnice pe o durată de 6 (şase) luni sub coordonarea Serviciului de Probaţiune Caraş-Severin, cu începere de la data rămânerii definitive a prezentei decizii, pentru săvârşirea infracţiunilor de ultraj, prevăzută de art. 257 alin. (1) C. pen., raportat la art. 193 alin. (1) C. pen. şi distrugere, prev. de art. 253 alin. (1) C. pen.

În temeiul art. 121 alin. (1) lit. a) C. pen., impune inculpatului B. ca pe durata executării măsurii educative neprivative de libertate să urmeze un curs de pregătire şcolară sau formare profesională.

În temeiul art. 121 alin. (1) lit. d) C. pen., raportat la art. 121 alin. (2) C. pen., impune inculpatului ca pe durata executării măsurii educative neprivative de libertate să nu se apropie la o distanţă mai mică de 200 de metri de partea civilă C.

În temeiul art. 121 alin. (1) lit. e) C. pen., impune inculpatului B. ca pe durata executării măsurii educative neprivative de libertate să se prezinte la serviciul de probaţiune la datele fixate de acesta.

Atrage atenţia inculpatului asupra consecinţelor nerespectării obligaţiilor impuse şi ale săvârşirii de noi infracţiuni în cursul executării măsurii educative sus menţionate, respectiv modificarea, prelungirea sau înlocuirea măsurii educative cu o măsură mai severă.

În temeiul art. 119 alin. (2) C. pen. supravegherea executării obligaţiilor stabilite de instanţă se va face sub coordonarea Serviciului de Probaţiune Caraş- Severin, care în cazurile prevăzute de art. 121 alin. (4) C. pen. va sesiza instanţa pentru luarea măsurilor prevăzute de art. 122 C. pen. şi art. 123 C. pen.

Menţine restul dispoziţiilor sentinţei atacate.

În baza art. 275 alin. (2) C. proc. pen., obligă inculpatul A. la 500 RON cheltuielile judiciare faţă de stat în apel.

În baza art. 275 alin. (3) C. proc. pen., restul cheltuielilor judiciare faţă de stat în apel rămân în sarcina acestuia.

Împotriva Deciziei penale nr. 498/A din data de 18 iunie 2020 pronunţată de Curtea de Apel Timişoara, secţia penală, în dosarul nr. x/2018 inculpaţii A. şi B. au declarat recurs în casaţie în termenul legal.

În motivarea scrisă, inculpaţii A. şi B., au solicitat admiterea recursului formulat, casarea hotărârii atacate prin pronunţarea unei pedepse cu suspendarea executării hotărârii atacate în cauză fiind incident cazul de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen., respectiv că a fost condamnat pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală.

S-a susţinut că instanţa de apel prin modalitatea în care a realizat cercetarea judecătorească, nu a oferit ocazia potrivită şi suficientă pentru a ne valorifica dreptul la apărare, care a fost restrâns în mod incompatibil cu garanţiile oferite de art. 6 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului şi nu a asigurat echilibrul şi egalitatea de arme care trebuia să primeze pe tot parcursul procesului penal între acuzare şi apărare. O primă critică adusă hotărârii recurate constă în aceea că inculpaţii au fost condamnaţi pentru o faptă de ultraj şi distrugere faţă de un pompier voluntar angajat cu contract de muncă, care în nicio situaţie nu poate fi asimilată funcţionarului public, câtă vreme acesta nu purta uniformă la momentul incidentului, nu are nicio zi de îngrijire medicală, justifică convingerea că în cauză este incident cazul de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen.

De asemenea, instanţa de apel a ignorat în înscrisurile depuse cu ocazia dezbaterii în fond a apelului - consemnate în încheierea din data de 16 iunie 2020 - prin care s-a justificat cu înscrisuri de la Agenţia Naţională a Funcţionarului Public că în nicio situaţie, potrivit C. Administrativ, personalul contractual din instituţiile publice nu are calitatea de funcţionar public, astfel lipsind elementele constitutive ale infracţiunii de ultraj - lipsa calităţii de funcţionar public a persoanei vătămate C.

În baza art. 441 C. proc. pen. a solicitat suspendarea executării hotărârii de condamnare până la judecarea recursului în casaţie.

După îndeplinirea procedurilor de comunicare prevăzute de art. 439 C. proc. pen., instanţa de apel a înaintat dosarul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

Dosarul a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, la data de 01.09.2020, când Completul de filtru a stabilit termen la data de 14.10.2021 pentru examinarea, în Cameră de Consiliu, a admisibilităţii în principiu a cererilor de recurs în casaţie, conform art. 440 alin. (1) C. proc. pen., dată până la care, de asemenea, a fost întocmit raportul asupra recursului în casaţie de faţă.

Cu prilejul examinării admisibilităţii în principiu a cererii de recurs în casaţie cu care a fost învestită, prin încheierea de şedinţă din Camera de Consiliu din data de 14 octombrie 2020, pentru argumentele expuse în cuprinsul încheierii respective, Înalta Curte a dispus admiterea în principiu a cererii de recurs în casaţie formulată de inculpaţii A. şi B. împotriva Deciziei penale nr. 498/A din data de 18 iunie 2020 pronunţată de Curtea de Apel Timişoara, secţia penală, în dosarul nr. x/2018 şi a dispus trimiterea cauzei în vederea judecării acesteia completului competent, pentru judecarea pe fond a recursului în casaţie, conform dispoziţiilor art. 440 alin. (4) C. proc. pen.

Cu privire la cererea de suspendare a executării deciziei recurate, formulată de către inculpaţii A. şi B., instanţa a constatat că în speţa de faţă nu se impune luarea acestei măsuri.

Astfel, potrivit dispoziţiilor art. 441 din C. proc. pen.,"(1) Instanţa care admite în principiu cererea de recurs în casaţie sau completul care judecă recursul în casaţie poate suspenda motivat, în tot sau în parte, executarea hotărârii, putând impune respectarea de către condamnat a unora dintre obligaţiile prevăzute la art. 215 alin. (1) şi (2).

(2) În cazul în care persoana condamnată nu respectă obligaţiile impuse prin încheiere, completul care va judeca recursul în casaţie, din oficiu sau la cererea procurorului, poate dispune revocarea măsurii suspendării şi reluarea executării pedepsei.

(3) Aducerea la îndeplinire a dispoziţiilor de suspendare a executării hotărârii şi supravegherea respectării obligaţiilor impuse se fac prin instanţa de executare.

Evaluând argumentele prezentate de inculpaţii A. şi B. Înalta Curte constată că acestea nu pot constitui un motiv rezonabil pentru suspendarea executării hotărârii atacate în procedura pendinte.

Astfel, în cauză s-a stabilit termen de judecată la data de 25 noiembrie 200, cauza suferind mai mute amânări, iar la data de 27.01.2021 s-au luat concluziile apărării şi ale reprezentantului Ministerului Public pe fondul recursului în casaţie, acestea fiind redate în cuprinsul încheierii de amânare a pronunţării.

Recursul în casaţie este o cale extraordinară de atac în anulare, care poate fi exercitată în cazurile limitativ prevăzute de lege.

Scopul recursului în casaţie îl constituie judecarea de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a conformităţii hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile, astfel că examinarea cauzei se limitează doar la verificarea respectării legii de către instanţa a cărei hotărâre a fost atacată sub aspectul soluţionării cauzei prin aplicarea şi interpretarea corectă a legii.

Astfel, nu pot fi examinate decât chestiunile ce privesc aspecte de drept, fără a putea cenzura situaţia de fapt reţinută ori temeinicia deciziei atacate, în limita cazurilor prevăzute de dispoziţiile art. 438 alin. (1) din C. proc. pen.

Potrivit dispoziţiilor art. 440 alin. (2) din C. proc. pen., dacă cererea de recurs în casaţie nu este făcută în termenul prevăzut de lege sau dacă nu s-au respectat dispoziţiile art. 434, 437 şi 438 din C. proc. pen. ori dacă cererea este vădit nefondată, instanţa respinge, prin încheiere definitivă, cererea de recurs în casaţie.

Astfel, Înalta Curte constată că Decizia penală nr. 498/A din data de 18 iunie 2020, pronunţată de Curtea de Apel Timişoara, secţia penală, în dosarul nr. x/2018, face parte din categoria celor ce pot fi atacate cu recurs în casaţie, fiind pronunţată în ultimă instanţă, respectiv în apel, iar calea extraordinară de atac a fost exercitată, în termenul legal, de recurenţii inculpaţi, fiind aşadar respectate dispoziţiile art. 434 - art. 436 din C. proc. pen.

În ceea ce priveşte condiţiile de formă prevăzute de 437 alin. (1) lit. a), b) şi d) C. proc. pen. se constată că acestea au fost îndeplinite, astfel în cuprinsul acestora fiind menţionate numele şi prenumele inculpatului, se arată hotărârea care se atacă şi motivele şi se indică cazul de casare pe care se întemeiază cererea.

Înalta Curte reţine că, în condiţiile art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen., hotărârile sunt supuse casării, dacă inculpatul a fost condamnat pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală, caz de casare ce vizează situaţiile în care fapta concretă pentru care s-a pronunţat soluţia definitivă de condamnare nu întruneşte elementele de tipicitate obiectivă prevăzută de norma de incriminare; dacă instanţa a ignorat o normă care conţine dispoziţii de dezincriminare a faptei, indiferent dacă vizează vechea reglementare, în ansamblul său, sau modificarea unor elemente ale conţinutului constitutiv, astfel încât nu se mai realizează o corespondenţă deplină între fapta săvârşită şi noua configurare legală a tipului respectiv de infracţiune. Acest caz de casare nu poate fi invocat pentru a se obţine schimbarea încadrării juridice a faptei sau pentru a se constata incidenţa unei cauze justificative sau de neimputabilitate, acesta fiind atributul exclusiv al instanţelor de fond şi de apel.

Este de menţionat că, din perspectiva cazului de casare prevăzut de art. 439 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen. nu se poate realiza o analiză a conţinutului mijloacelor de probă, o nouă apreciere a materialului probator sau stabilirea unei alte situaţii de fapt pe baza căreia să se concluzioneze că fapta nu este prevăzută de legea penală, verificarea hotărârii făcându-se exclusiv în drept, fără a putea fi supuse cenzurii starea factuală reţinută de instanţa de apel.

Înalta Curte constată că instanţa de apel a reţinut în considerentele sentinţei pronunţate că . . . . . . . . . . . ."faptele inculpaţilor A. şi B. au constat în aceea că în seara zilei de 30.08.2015, în jurul orei 23:00, au lovit cu pumnii şi picioarele pe persoana vătămată C., şofer în cadrul Serviciului Voluntar pentru Situaţii de Urgenţă în cadrul Primăriei Ticvaniu Mare, aflat în îndeplinirea îndatoririlor de serviciu, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de ultraj, prevăzută de art. 257 alin. (1) C. pen. raportat la art. 193 alin. (1) C. pen . . . . . . . . . ."

..."faptele inculpaţilor A. şi B. constând în aceea că în seara zilei de 30.08.2015, în jurul orei 23:00, au lovit cu pumnii şi picioarele, autoturismul marca x cu nr. de înmatriculare x, cu care s-a deplasat persoana vătămată C., autoturism ce a fost astfel avariat, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de distrugere, prev. de art. 253 alin. (1) C. pen.."

Or, prin criticile formulate de apărare referitoare la calitatea de funcţionar public a persoanei vătămate C., din dispoziţiile art. 257 C. pen., rezultă că subiect pasiv secundar al infracţiunii de ultraj este numai funcţionarul public ce îndeplineşte o funcţie ce implică exerciţiul autorităţii de stat.

..."Funcţionarul public, în accepţiunea C. pen. (art. 175) este persoana care, cu titlu permanent ori temporar, cu sau fără remuneraţie:

a)exercită atribuţii şi responsabilităţi stabilite în temeiul legii în scopul realizării prerogativelor puterii legislative, executive sau judecătoreşti; b) exercită o funcţie de demnitate publică sau o funcţie publică de orice natură; c) exercită singură sau împreună cu alte persoane, în cadrul unei regii autonome, al altui operator economic sau al unei persoane juridice cu capital integral sau majoritar de stat ori al unei persoane juridice declarate ca fiind de utilitate publică, atribuţii legate de realizarea obiectului de activitate al acesteia.

Potrivit art. 175 alin. (2) C. pen., este considerat funcţionar public în sensul legii penale, şi persoana care exercită un serviciu de interes public pentru care a fost învestită de autorităţile publice sau care este supusă controlului ori supravegherii acestora cu privire la îndeplinirea respectivului serviciu public."

De asemenea, constată că instanţa de apel a reţinut că: "potrivit adeverinţei nr. x din 29.01.2019, dispoziţiei din 26.07.2007 şi contractul individual de muncă nr. x din 01.08.2007, emise de Primăria Ticvaniu Mare, persoana vătămată C. este angajat în funcţia de Şef Serviciu Voluntar pentru Situaţii de Urgenţă în cadrul Primăriei Ticvaniu Mare. De asemenea, în fişa de intervenţie la eveniment, s-a reţinut că în data de 31.08.2015, persoana vătămată C. s-a deplasat în calitate de pompier voluntar la stingerea unui incendiu de vegetaţie pe raza comunei Ticvaniu Mare. Rezultă deci că C. este funcţionar public în sensul art. 175 alin. (2) C. pen., acesta exercita un serviciu de interes public pentru care a fost învestit de o autoritate publică, respectiv Şef Serviciu Voluntar pentru Situaţii de Urgenţă în cadrul Primăriei Ticvaniu Mare, iar la data comiterii faptei se afla în exerciţiul acelui serviciu, deplasându-se în calitate de pompier voluntar la stingerea unui incendiu de vegetaţie pe raza comunei Ticvaniu Mare."

Cu privire la susţinerile apărătorului inculpaţilor în sensul că faptele reţinute în sarcina inculpaţilor nu sunt prevăzute de legea penală, Înalta Curte constată ca sunt neîntemeiate, având în vedere că, în realitate, prin motivele invocate în cererea de recurs în casaţie, recurenţii inculpaţi nu recunosc săvârşirea faptelor pentru care au fost condamnaţi, solicitând, practic, o reapreciere a probelor administrate în cauză, cu consecinţa stabilirii unor împrejurări faptice diferite de cele reţinute de instanţele de fond (prima instanţă şi instanţa de apel), ceea ce nu este permis a fi realizat pe calea extraordinară a recursului în casaţie, care, potrivit art. 447 C. proc. pen., se limitează la verificarea exclusiv a legalităţii hotărârii atacate.

Încadrarea juridică a faptei este operaţiunea de stabilire a corespondenţei între fapta pretins comisă şi modelul abstract rezultat din norma de incriminare incidentă, cu reţinerea normelor generale aplicabile (privind participaţia şi cauzele de atenuare sau de agravare a răspunderii penale).

Ca urmare, stabilirea încadrării juridice a faptei este o operaţiune care intră în atributul exclusiv al instanţei învestite cu judecarea cauzei (de fond sau de apel, ambele competente să cenzureze integral fondul cauzei, în fapt şi în drept), iar nu al instanţei învestite în calea extraordinară de atac a recursului în casaţie, motiv pentru care nu poate fi cenzurată prin prisma vreunuia dintre cazurile de recurs în casaţie prevăzute în art. 438 din C. proc. pen.. În acest sens, în jurisprudenţa sa, Înalta Curte a reţinut că schimbarea încadrării juridice a faptelor este atributul exclusiv al instanţelor de fond şi apel, instanţa care judecă recursul în casaţie nu este abilitată prin dispoziţiile noului C. proc. pen. să dispună schimbarea încadrării juridice a faptei .

În consecinţă, Înalta Curte constată că faptele pentru care au fost condamnaţi inculpaţii prin decizia recurată întrunesc condiţiile de tipicitate prevăzute de norma de incriminare, iar criticile recurenţilor privesc chestiunile de fapt analizate de instanţa de fond, respectiv de apel, chestiuni ce exced cenzurii instanţei învestită cu judecarea recursului în casaţie. Totodată, Înalta Curte constată că încadrarea juridică a faptei de ultraj, din perspectiva calităţii de funcţionar public, prevăzută de art. 175 alin. (2) C. pen., a fost stabilită de instanţa de apel în mod temeinic şi legal, criticile formulate de către inculpaţi în recurs în casaţie fiind nefondate.

Faţă de cele ce preced, Înalta Curte constată că faptele pentru care s-a dispus condamnarea recurenţilor inculpaţi B. şi A., astfel cum au fost stabilite de instanţa de apel, corespund tipicităţii obiective a infracţiunilor prev. de art. 257 alin. (1) C. pen. raportat la art. 193 alin. (1) C. pen. şi a infracţiunii prev. de art. 253 alin. (1) C. pen. (în ce priveşte pe A.).

Pentru toate aceste considerente, Înalta Curte, în temeiul dispoziţiilor art. 448 alin. (1) pct. 1 din C. proc. pen., va respinge, ca nefondate, recursurile în casaţie formulate de inculpaţii B. şi A. împotriva Deciziei penale nr. 498/A din data de 18 iunie 2020, pronunţată de Curtea de Apel Timişoara, secţia penală, în dosarul nr. x/2018.

Ca o consecinţă a respingerii ca nefondate a recursurilor în casaţie, cererile recurenţilor inculpaţi B. şi A. de a se dispune suspendarea executării deciziei atacate, apar ca fiind lipsite de obiect.

În temeiul dispoziţiilor art. 275 alin. (2) din C. proc. pen., va obliga recurenţii inculpaţi la plata sumei de câte 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Onorariile parţiale cuvenite apărătorilor desemnaţi din oficiu pentru recurenţii inculpaţi, în sumă de câte 157 RON fiecare, vor rămâne în sarcina statului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondate, recursurile în casaţie formulate de inculpaţii A. şi B. împotriva Deciziei penale nr. 498/A din data de 18 iunie 2020 pronunţată de Curtea de Apel Timişoara, secţia penală, în dosarul nr. x/2018.

Obligă recurenţii inculpaţi la plata sumei de câte 200 RON fiecare, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Onorariile parţiale cuvenite apărătorilor desemnaţi din oficiu pentru recurenţii inculpaţi, în sumă de câte 157 RON fiecare, rămân în sarcina statului.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 10 februarie 2021.

GGC - ED