Inadmissibility of constitutional exception for criminal mediation provisions due to lack of factual link to case resolution

Asupra recursului de faţă;

În baza actelor şi lucrărilor dosarului constată următoarele:

Prin Decizia penală nr. 310/Ap din 8 iulie 2020 pronunţată de Curtea de Apel Braşov, secţia penală, în baza art. 29 alin. (1) şi (5) din Legea nr. 47/1992 republicată, s-a respins, ca inadmisibilă, cererea de sesizare a Curţii Constituţionale cu privire la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 16 alin. (1) lit. g) C. proc. pen., art. 23 alin. (1) C. proc. pen. şi art. 367 alin. (3) C. proc. pen., cerere formulată de inculpatul A.

Pentru a dispune astfel, Curtea de Apel Braşov a reţinut că, potrivit susţinerilor apelantului inculpat A., acesta a solicitat instanţei de fond să ia act de încheierea unui contract de mediere între el şi partea civilă B., dar instanţa a refuzat în temeiul Deciziei Curţii Constituţionale nr. 397/2016.

Instanţa de apel a constat însă că, la dosarul de fond nu a fost depus un acord de mediere şi nici vreo altă dovadă că este iniţiată o procedură de mediere între inculpat şi persoana vătămată B. Situaţia invocată de apelantul inculpat este numai una ipotetică (sau numai una dorită de inculpat), aşadar dispoziţiile legale invocate de către inculpat nu au aplicabilitate în speţă, neputând influenţa în niciun fel soluţionarea cauzei.

De altfel, în declaraţia persoanei vătămate B., dată în faţa instanţei, acesta nu a menţionat nimic despre încheierea vreunui acord de mediere cu inculpatul, iar la termenul de judecată din data de 19 iunie 2017, persoana vătămată a solicitat proba cu înscrisuri pentru a dovedi că suma cu care a fost înşelată este mai mare decât cea menţionată în rechizitoriu, probă ce a fost încuviinţată de instanţă .

S-a constatat, aşadar, că excepţia de neconstituţionalitate invocată priveşte dispoziţii legale care nu au legătură cu prezenta cauză, fiind inadmisibilă cererea de sesizare a Curţii Constituţionale.

Împotriva dispoziţiei de respingere a cererii de sesizare a Curţii Constituţionale cuprinsă în dispozitivul Deciziei penale nr. 310/Ap din 8 iulie 2020 pronunţată de Curtea de Apel Braşov, secţia Penală, inculpatul A. a declarat recurs, criticând hotărârea atacată sub aspectul nelegalităţii, întrucât, pe de o parte, instanţa nu s-a pronunţat prin încheiere, ci prin decizia prin care a soluţionat apelul, iar pe de altă parte, dispoziţiile art. 16 alin. (1) lit. g) C. proc. pen., art. 23 alin. (1) C. proc. pen. şi art. 367 alin. (3) C. proc. pen. au legătură cu cauza deoarece le-a invocat atât în faţa instanţei de fond, cât şi în faţa instanţei de apel.

A arătat că, instanţa de apel a respins excepţia de neconstituţionalitate invocată constatând că priveşte dispoziţii legale care nu au legătura cu cauza, fără a verifica afirmaţiile sale, în sensul că instanţa de fond nu i-a dat posibilitatea încheierii unei medieri cu una dintre părţile vătămate, pe motiv că cererea sa a fost formulată după citirea actului de sesizare a instanţei.

Susţinând cererea de sesizare a Curţii Constituţionale în faţa instanţei de apel, referitor la art. 16 alin. (1) lit. g) C. proc. pen., apelantul inculpat a precizat, raportat şi la Decizia nr. 397/2016 a Curţii Constituţionale, care priveşte art. 67 din Legea nr. 192/2006, că textul de lege nu se referă şi la acordul de mediere încheiat pe latura civilă, deşi, simpla prezenţă a unui acord de mediere duce la încetarea procesului penal. De asemenea, dispoziţiile art. 23 alin. (1) C. proc. pen. prevăd acordul de mediere pe latura civilă, ceea ce înseamnă că acesta ar trebui să producă consecinţele prevăzute de lege. Totodată, dispoziţiile art. 367 alin. (3) C. proc. pen., prevăd că suspendarea judecăţii se produce pe perioada procedurii de mediere, fără a se discerne la care latură a medierii se referă.

Examinând recursul declarat, Înalta Curte constată că acesta este nefondat, în considerarea celor ce succed:

Astfel, referitor la admisibilitatea cererii de sesizare a Curţii Constituţionale, Înalta Curte reţine că trebuie îndeplinite cerinţele prevăzute de art. 29 din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, republicată şi anume:

a. excepţia să fie ridicată în faţa instanţelor de judecată, la cererea uneia dintre părţi sau, din oficiu, de către instanţa de judecată sau de arbitraj comercial, respectiv de procuror în faţa instanţei de judecată, în cauzele în care participă;

b. excepţia să vizeze neconstituţionalitatea unei legi sau ordonanţe ori a unei dispoziţii dintr-o lege sau dintr-o ordonanţă în vigoare;

c. excepţia să nu aibă ca obiect prevederi constatate ca neconstituţionale printr-o decizie anterioară a Curţii Constituţionale;

d. excepţia să aibă legătură cu soluţionarea cauzei, indiferent de obiectul acesteia.

Analizând condiţiile enumerate anterior, se constată că excepţiile a fost invocate de către o parte din proces, respectiv inculpatul A., într-un dosar aflat pe rolul Curţii de Apel Braşov, în cursul judecării apelului declarat împotriva Sentinţei penale nr. 1819 din data de 3 octombrie 2019 prin care Judecătoria Braşov a soluţionat, pe fond, cauza penală în care recurentul a avut calitatea de inculpat.

Totodată, se constată că excepţiile invocate vizează neconstituţionalitatea dispoziţiilor art. 16 alin. (1) lit. g) C. proc. pen., art. 23 alin. (1) C. proc. pen. şi art. 367 alin. (3) C. proc. pen., fără ca textele să fi fost declarate neconstituţionale printr-o decizie anterioară a Curţii Constituţionale.

Textele de lege criticate au următorul conţinut:

Art. 16 alin. (1) lit. g) C. proc. pen. - Acţiunea penală nu poate fi pusă în mişcare, iar când a fost pusă în mişcare nu mai poate fi exercitată dacă a fost retrasă plângerea prealabilă, în cazul infracţiunilor pentru care retragerea acesteia înlătură răspunderea penală, a intervenit împăcarea ori a fost încheiat un acord de mediere în condiţiile legii.

Art. 23 alin. (1) C. proc. pen. - În cursul procesului penal, cu privire la pretenţiile civile, inculpatul, partea civilă şi partea responsabilă civilmente pot încheia o tranzacţie sau un acord de mediere, potrivit legii.

Art. 367 alin. (3) C. proc. pen. - Suspendarea judecăţii se dispune şi pe perioada desfăşurării procedurii de mediere, potrivit legii.

În ceea ce priveşte Decizia nr. 397/2016 a Curţii Constituţionale, invocată de către recurent, prin aceasta s-a constatat că dispoziţiile art. 67 din Legea nr. 192/2006 privind medierea şi organizarea profesiei de mediator, în interpretarea dată prin Decizia nr. 9 din 17 aprilie 2015 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală, sunt constituţionale în măsura în care încheierea unui acord de mediere cu privire la infracţiunile pentru care poate interveni împăcarea produce efecte numai dacă are loc până la citirea actului de sesizare a instanţei.

Totodată, s-a respins, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate şi s-a constatat că dispoziţiile art. 16 alin. (1) lit. g) teza finală din C. proc. pen. sunt constituţionale în raport cu criticile formulate.

Referitor la cerinţa ca excepţia să aibă legătură cu soluţionarea cauzei, indiferent de obiectul acesteia, Înalta Curte apreciază că aceasta nu este realizată, având în vedere că instanţa în faţa căreia se invocă excepţia de neconstituţionalitate nu se poate limita la constatarea unei legături formale cu soluţionarea cauzei a textului invocat ca neconstituţional, în condiţiile în care este necesar a verifica şi măsura în care o astfel de excepţie tinde, în mod real, la învestirea Curţii Constituţionale cu un examen al conformităţii dintre înţelesul normei legale şi exigenţele Constituţiei, prerogativă recunoscută Curţii prin dispoziţiile art. 2 alin. (3) din Legea nr. 47/1992.

Ca orice mijloc procedural, excepţia de neconstituţionalitate nu poate fi utilizată decât în scopul şi cu finalitatea prevăzute de lege, respectiv pentru verificarea constituţionalităţii unei dispoziţii legale care are legătură cu soluţionarea cauzei.

Ca atare, în cadrul examenului de admisibilitate, instanţa trebuie să analizeze, implicit, corectitudinea folosirii mijlocului procedural în scopul pentru care a fost prevăzut de lege. Fiind un incident apărut în cursul soluţionării unei cauze, este necesar ca invocarea excepţiei de neconstituţionalitate să fie justificată prin existenţa unui interes şi să aibă relevanţă în raport cu procesul în care a intervenit, însă nu este suficient ca partea care ridică excepţia de neconstituţionalitate să indice textele de lege pe care doreşte să le supună controlului şi să dea acestora o interpretare proprie pentru a crea aparenţa utilităţii demersului, ci are obligaţia să raporteze aceste dispoziţii la legea fundamentală şi să-şi argumenteze pertinent cererea, prin referiri la măsura în care dispoziţia legală contestată corespunde sau nu prevederilor constituţionale.

Mai mult, în mod constant, instanţele judecătoreşti au statuat că cererea de sesizare a Curţii Constituţionale cu o excepţie de neconstituţionalitate este inadmisibilă atunci când vizează, în realitate, o chestiune de interpretare şi aplicare a legii, când nu are legătură cu cauza, inclusiv sub aspectul relevanţei sau se tinde la modificarea legii.

Or, în speţă, se constată că nu sunt întrunite cumulativ condiţiile prevăzute de art. 29 din Legea nr. 47/1992, excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 16 alin. (1) lit. g) C. proc. pen., art. 23 alin. (1) C. proc. pen. şi art. 367 alin. (3) C. proc. pen., invocată în faza apelului împotriva sentinţei prin care s-a pronunţat o soluţie de condamnare a inculpatului, neavând o legătură efectivă cu soluţionarea cauzei, în condiţiile în care, susţinerile recurentului cu privire la încheierea unui contract de mediere cu partea civilă B. nu sunt confirmate de actele dosarului.

Astfel, se observă că invocarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor menţionate nu este justificată prin existenţa interesului specific al celui ce invocă excepţia, relevanţei şi înrâuririi pe care dispoziţiile legale ar putea să le aibă în speţă, în condiţiile în care îndeplinirea cerinţei legăturii cu soluţionarea cauzei depinde de incidenţa dispoziţiilor criticate în pronunţarea soluţiei.

În consecinţă, faţă de lipsa unei legături efective între necesitatea pronunţării unei hotărâri în contenciosul constituţional şi soluţionarea cauzei, Înalta Curte va respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul A. împotriva dispoziţiei de respingere a cererii privind sesizarea Curţii Constituţionale cuprinsă în dispozitivul Deciziei penale nr. 310/Ap din 8 iulie 2020 pronunţată de Curtea de Apel Braşov, secţia Penală.

Va obliga recurentul inculpat la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul A. împotriva dispoziţiei de respingere a cererii privind sesizarea Curţii Constituţionale cuprinsă în dispozitivul Deciziei penale nr. 310/Ap din 8 iulie 2020 pronunţată de Curtea de Apel Braşov, secţia penală.

Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 10 septembrie 2020.

Procesat de GGC - LM