Missing start date in foreign conviction execution mandate: deduction of pre-transfer imprisonment from transferred sentence under mutual recognition rules

Deliberând asupra cauzei de faţă, în baza actelor şi lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin Sentinţa penală nr. 112 din 18 noiembrie 2020 a Curţii de Apel Ploieşti, în baza art. *4251 alin. (7) lit. b) C. proc. pen., a fost respinsă ca nefondată contestaţia la executare declarată de către Administraţia Naţională a Penitenciarelor - Penitenciarul Bucureşti Rahova, împotriva sentinţei penale nr. 45 C. civ., din data de 31 decembrie 2019, pronunţată de Curtea de Apel Ploieşti.

În baza art. 272 alin. (2) C. proc. pen., s-a dispus plata sumei de 313 RON reprezentând onorariul apărătorului din oficiu, din fondurile Ministerului Justiţiei, în contul Baroului Prahova.

În baza art. 275 alin. (3) C. proc. pen., cheltuielile judiciare avansate de stat au rămas în sarcina acestuia.

Pentru a hotărî astfel prima instanţă a reţinut următoarele:

Prin sentinţa penală nr. 45 C. civ. din data de 31 decembrie 2019 pronunţată de Curtea de Apel Ploieşti s-au dispus următoarele:

În baza art. 166 alin. (6) lit. a) din Legea nr. 302/2004 modificată prin Legea nr. 300/2013 privind cooperarea judiciară internaţională în materie penală, s-a admis cererea de recunoaştere şi executare a hotărârii judecătoreşti formulată de către Parchetul Koln - Germania, cerere transmisă prin intermediul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploieşti şi în consecinţă:

În baza dispoziţiilor art. 166 din Legea nr. 302/2004 modificată şi completată, s-a recunoscut hotărârea de condamnare emisă de către Tribunalul landului Koln - Germania nr. x definitivă la data de 14 septembrie 2016, prin care cetăţeanul român A., a fost condamnat la pedeapsa de 3.060 de zile închisoare pentru săvârşirea infracţiunilor de vătămări corporale periculoase şi vătămări corporale grave, în concurs ideal cu vătămări corporale periculoase conform art. 223 alin. (1), art. 224 alin. (1), nr. 1, alternativa 2 şi nr. 5, art. 226 alin. (1), nr. 3 alternativa 2 - 5 din C. pen. al Germaniei, cu corespondent în infracţiunile de lovire sau alte violenţe prev. de art. 193 alin. (2) C. pen., vătămare corporală prev. de art. 194 alin. (1) lit. c) şi alin. (2) C. pen. şi loviri sau vătămări cauzatoare de moarte prev. de art. 195 C. pen. român cu aplicarea art. 38 alin. (1) lit. a) C. pen.

În baza dispoziţiilor art. 166 din Legea nr. 302/2004 modificată şi completată, s-a dispus executarea în România a pedepsei de 3.060 de zile de închisoare şi transferarea persoanei condamnate A. într-un penitenciar din România, în vederea executării pedepsei de 3060 zile de închisoare aplicată de autoritatea judiciară a statului emitent de condamnare - Germania.

S-a dedus din pedeapsa de 3060 de zile închisoare, perioada executată conform certificatului emis la 22 mai 2019 de statul german şi a hotărârii de condamnare emisă de Tribunalul landului Koln - Germania nr. 105b Ks 1/15 definitivă la data de 14 septembrie 2016, cu o durată de 1.770 zile până în prezent.

S-a dispus emiterea mandatului de executare a pedepsei de 3.060 de zile închisoare, pentru infracţiunile de lovire sau alte violenţe prev. de art. 193 alin. (2) C. pen., vătămare corporală prev. de art. 194 alin. (1) lit. c) şi alin. (2) C. pen. şi loviri sau vătămări cauzatoare de moarte prev. de art. 195 C. pen. român cu aplicarea art. 38 alin. (1) lit. a) C. pen.

S-a dispus comunicarea sentinţei, după rămânerea definitivă, precum şi a unui exemplar al mandatului de executare a pedepsei închisorii, conform art. 166 alin. (12) din Legea nr. 302/2004 modificată şi completată, autorităţii judiciare solicitante, Direcţiei de Drept Internaţional şi Cooperare Judiciară din cadrul Ministerului Justiţiei, precum şi Centrului de Cooperare Poliţienească Internaţională din cadrul Inspectoratului General al Poliţiei Române.

Cheltuielile judiciare avansate de stat au rămas în sarcina acestuia.

În baza art. 275 alin. (6) C. proc. pen., s-a dispus plata onorariului apărătorului din oficiu, avocat B., pentru persoana condamnată în sumă de 964 RON din fondurile Ministerului Justiţiei în contul Baroului Prahova.

Pentru a pronunţa această soluţie instanţa a reţinut următoarele:

În data de 24 decembrie 2019 a fost înregistrată pe rolul Curţii de Apel Ploieşti, sub nr. x/2019, sesizarea formulată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel, în temeiul dispoziţiilor art. 165 - 166 din Legea nr. 302/2004, ca urmare a solicitării autorităţilor judiciare din Germania, privind recunoaşterea şi punerea în executare pe teritoriul României a hotărârii de condamnare emisă de către Tribunalul landului Koln - Germania nr. 105b Ks 1/15 definitivă la data de 14 septembrie 2016, prin care cetăţeanul român A. a fost condamnat la pedeapsa de 3060 de zile închisoare pentru săvârşirea infracţiunilor de vătămări corporale periculoase şi vătămări corporale grave în concurs ideal cu vătămări corporale periculoase conform art. 223 alin. (1), art. 224 alin. (1), nr. 1, alternativa 2 şi nr. 5, art. 226 alin. (1), nr. 3 alternativa 2 - 5 din C. pen. al Germaniei, cu corespondent în infracţiunile de lovire sau alte violenţe prev. de art. 193 alin. (2) C. pen., vătămare corporală prev. de art. 194 alin. (1) lit. c) şi alin. (2) C. pen. şi loviri sau vătămări cauzatoare de moarte prev. de art. 195 C. pen. român cu aplicarea art. 38 alin. (1) lit. a) C. pen.

S-a reţinut că:

- în mai 2013, condamnatul, împreună cu soţia sa, care era însărcinată în prima lună, martora C., au venit împreună din ţara lor natală România, în Germania, pentru a câştiga în viitor existenţa familiei sale printr-o activitate a martorei ca prostituată. După ce martora a lucrat pentru prima dată ca prostituată în mai 2013, în Halle an der Saale, la o dată care nu mai poate fi stabilită, condamnatul a lovit atât de des şi violent pe soţia sa din gelozie iraţională astfel încât aceasta a suferit leziuni sângerânde şi umflări a feţei a leşinat în mod repetat.

- în mai sau iunie 2014 martorele C. şi D., în compania condamnatului au practicat prostituţia în Bremerhaven. Deoarece condamnatul a bănuit că martora D. l-a minţit cu privire la actele practicate cu un client, i-a tras mal întâi câteva lovituri cu palma. După aceea el i-a cerut soţiei să-i dea dizolvant pentru lac de unghii. Deoarece martorei C. i-a fost frică că acesta intenţiona să o rănească pe martora D., ea a înlocuit dizolvantul pentru lac de unghii din sticlă cu apă, ceea ce însă condamnatul a remarcat. El i-a cerut soţiei sale, sub ameninţări cu moartea, să aducă de la o vecină dizolvant pentru lac de unghii, ceea ce de frică aceasta a făcut. El a cerut martorei D. să se aşeze pe un scaun ginecologic după care el a distribuit dizolvantul pentru lac de unghii pe burtă, pe coapsele şi fesele martorei D., iar apoi a aprins dizolvantul cu o brichetă. Astfel, martora D. a suferit arsuri dureroase pe suprafeţe mari, care nici la data de 31 iulie 2014 nu erau complet vindecate.

- în iulie 2014, martorele C. şi D., în compania condamnatului, au practicat prostituţia într-o locuinţă situată pe Glockengasse 68 în Koln. În dimineaţa zilei de 31 iulie 2014, între ora 06:00 şi 07.00, condamnatul, care era alcoolizat, le-a cerut socoteală în locuinţa menţionată privind numărul clienţilor lor, precum şi a sumelor de bani încasate şi era supărat, după părerea lui, despre eforturile persoanei vătămate D. În legătură cu aceasta el a lovit-o în mai multe rânduri, a prins-o ferm de păr cu ambele mâini, victima care stătea în faţa lui pe marginea patului, şi i-a clătinat capul cu mişcări rapide şi violente înainte şi înapoi pe o perioadă de 2 până la 3 minute. Din cauza duratei şi a intensităţii acestei acţiuni el era conştient de faptul că el duce persoana vătămată în pericol de moarte precum şi în pericol de leziuni cerebrale grave care puteau duce la invaliditate, paralizie şi septicemie. În cele din urmă el a lăsat victima în pace şi după ce au trecut mai multe ore, a cerut soţiei sale să alarmeze salvarea, după ce a văzut că victima nu s-a mai trezit din inconştienţa condiţionată de infracţiune. Din cauza actelor masive de violenţă cauzate de condamnat, victima a suferit hemoragii cutanate atât pe braţe, cât şi pe bărbie şi pe maxilarul inferior, în special un hematom subdural extins, care a dus la o schimbare semnificativă a liniei mediane a creierului şi la creşterea presiunii intracraniană. Fără intervenţia chirurgicală care a avut loc la 31.07.2014 în scopul de eliberare a creierului, victima ar fi decedat. Ea nu şi-a recăpătat conştiinţa până la data condamnării, iar între timp victima a decedat.

La actul de sesizare s-au ataşat următoarele înscrisuri:

- certificatul menţionat la art. 4 din Decizia-cadru 2008/909/JAI a Consiliului din 27 noiembrie 2008, prevăzut şi de anexa 5 din Legea nr. 302/2004, emis la data de 22 mai 2019 de Procurorul general şef din Koln - Germania în limba română;

- hotărârea de condamnare emisă de către Tribunalul landului Koln - Germania nr. 105b Ks 1/15 definitivă la data de 14 septembrie 2016 în limba germană şi traducerea în limba română;

- notificarea şi opinia persoanei condamnate, în limba germană şi în limba română;

- extras cazier şi fişa de evidenţă pentru CNP ale persoanei condamnate A.;

- verificare ECRIS;

- Adresa nr. x din 4 decembrie 2019 a Ministerului Justiţiei - Direcţia Drept Internaţional şi Cooperare Judiciară.

Analizând cererea formulată prin prisma dispoziţiilor art. 166 alin. (6) lit. a) din Legea nr. 302/2004 modificată prin Legea nr. 300/2013 privind cooperarea judiciară internaţională în materie penală, Curtea a constatat ca fiind îndeplinite condiţiile de drept, prin raportare la starea de fapt evocată de către unitatea de parchet susţinută cu înscrisurile ataşate acesteia.

Astfel, în drept, potrivit art. 167 din Legea nr. 302/2004 modificată prin Legea nr. 300/2013 privind cooperarea judiciară internaţională în materie penală, care are denumirea marginală:

"Condiţii speciale de recunoaştere şi executare a hotărârii judecătoreşti străine", instanţa română recunoaşte şi pune în executare hotărârea judecătorească transmisă de statul emitent, dacă sunt îndeplinite următoarele condiţii:

a) hotărârea este definitivă şi executorie;

b) fapta pentru care s-a aplicat pedeapsa ar fi constituit, în cazul în care ar fi fost săvârşită pe teritoriul României, o infracţiune şi autorul ar fi fost sancţionabil. În cazul în care pedeapsa a fost aplicată pentru mai multe infracţiuni, verificarea condiţiei se face pentru fiecare infracţiune în parte;

c) persoana condamnată are cetăţenie română;

d) persoana condamnată este de acord să execute pedeapsa în România. Consimţământul nu este necesar atunci când persoana condamnată este cetăţean român şi trăieşte pe teritoriul României sau, deşi nu trăieşte pe teritoriul României, va fi expulzată în România. Dacă este necesar, în raport cu vârsta ori cu starea fizică sau mintală a persoanei condamnate, consimţământul poate fi dat de reprezentantul acesteia;

e) nu este incident vreunul din motivele de nerecunoaştere şi neexecutare prevăzute la art. 163.

Hotărârea judecătorească transmisă de statul emitent poate fi recunoscută şi pusă în executare şi atunci când persoana condamnată nu are cetăţenie română, dar trăieşte în România şi are o rezidenţă continuă şi legală pe teritoriul României pentru o perioadă de cel puţin 5 ani şi nu va pierde dreptul de şedere permanentă în România. Consimţământul persoanei condamnate este obligatoriu.

Raportând, aşadar, dispoziţiile legale, respectiv condiţiile impuse de art. 167 din Legea nr. 302/2004 la situaţia de fapt rezultată din datele furnizate şi înscrisurile ataşate, având în vedere întrunirea cumulativă a condiţiile anterior evocate, impuse de dispoziţiile legale, Curtea a admis cererea de recunoaştere şi executare a hotărârii judecătoreşti formulată de către autorităţile judiciare din Germania - Tribunalul landului Koln, cerere transmisă prin intermediul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploieşti.

Pe cale de consecinţă, în baza dispoziţiilor art. 166 din Legea nr. 302/2004 modificată şi completată, privind cooperarea judiciară internaţională în materie penală, Curtea a admis cererea de recunoaştere şi executare a hotărârii de condamnare emisă de Tribunalul landului Koln - Germania nr. 105b Ks 1/15 definitivă la data de 14 septembrie 2016, prin care cetăţeanul român A. a fost condamnat la pedeapsa de 3.060 de zile închisoare pentru săvârşirea infracţiunilor de vătămări corporale periculoase şi vătămări corporale grave în concurs ideal cu vătămări corporale periculoase conform art. 223 alin. (1), art. 224 alin. (1), nr. 1, alternativa 2 şi nr. 5, art. 226 alin. (1), nr. 3 alternativa 2 - 5 din C. pen. al Germaniei, cu corespondent în infracţiunile de lovire sau alte violenţe prev. de art. 193 alin. (2) C. pen., vătămare corporală prev. de art. 194 alin. (1) lit. c) şi alin. (2) C. pen. şi loviri sau vătămări cauzatoare de moarte prev. de art. 195 C. pen. român cu aplicarea art. 38 alin. (1) lit. a) C. pen.

În baza dispoziţiilor art. 166 din titlul VI al Legii nr. 302/2004 modificată prin Legea nr. 300/2013 privind cooperarea judiciară internaţională în materie penală, Curtea a dispus executarea în România a pedepsei de 3060 de zile de închisoare şi transferarea persoanei condamnate A., într-un penitenciar din România în vederea executării pedepsei.

Având în vedere că persoana solicitată a executat deja parte din pedeapsa aplicată acesteia, Curtea a dedus din pedeapsa de 3060 de zile închisoare, perioada executată conform certificatului emis la data de 22 mai 2019 de către statul german şi a hotărârii de condamnare emisă de Tribunalul Landului Koln în cuantum de 1770 zile, în condiţiile în care la data de 17 mai 2019 acesta executase deja 1542 de zile (976 de zile de detenţie penală şi 566 de zile de detenţie preventivă).

Împotriva acestei sentinţe a formulat contestaţie la executare Administraţia Naţională a Penitenciarelor - Penitenciarul Bucureşti Rahova care a solicitat verificarea mandatului de executare a pedepsei închisorii nr. 46 din data de 19 martie 2020 emis în baza sentinţei penale nr. 54 C. civ. din 31 decembrie 2019 pronunţată de Curtea de Apel Ploieşti privind pe deţinutul A., în sensul că din pedeapsa de 3060 zile închisoare se deduc 1770 zile, nefiind menţionată data începerii executării pedepsei.

A fost ataşată Sentinţa penală nr. 45/CC din 31 decembrie 2019 a Curţii de Apel Ploieşti, precum şi Mandatul de executare a pedepsei închisorii nr. 46/808/42/2019 din data de 19 martie 2020 emis de aceeaşi instanţă.

Din lecturarea acestui din urmă act procedural Curtea a constatat, raportat la dispoziţiile art. 555 alin. (1) C. proc. pen., că acesta cuprinde toate datele necesare punerii sale în executare.

Curtea a constatat că nu se impune lămurirea sentinţei penale ce a stat la baza emiterii mandatului de executare a pedepsei închisorii, din considerentele acestei hotărâri reieşind cu claritate împrejurarea că din cele 3060 zile închisoare reprezentând pedeapsa aplicată de către Tribunalul landului Koln din Germania şi prin Hotărârea nr. 105b Ks 1/15, recunoscută de către Curtea de Apel Ploieşti, persoana condamnată mai avea de executat la data de 17 mai 2019 un total de 1518 zile (3060 - 1542), aspectul solicitat a fi lămurit de către Administraţia Naţională a Penitenciarelor - Penitenciarul Rahova rezultând atât în mod indirect, din calculul corespunzător, cât şi din înscrisurile date de certificatul menţionat la art. 4 din Decizia-cadru 2008/909/JAI a Consiliului din 27 noiembrie 2008, prevăzut şi de anexa 5 din Legea nr. 302/2004, emis la data de 22 mai 2019 de Procurorul general şef din Koln - Germania în limba română plus hotărârea de condamnare emisă de către Tribunalul landului Koln - Germania nr. 105b Ks 1/15 definitivă la data de 14 septembrie 2016 în limba germană şi traducerea în limba română;

Faţă de cele astfel reţinute, Curtea, în baza art. *4251 alin. (7) lit. b) C. proc. pen. a respins contestaţia la executare ca nefondată şi a avut în vedere dispoziţiile art. 275 alin. (3) C. proc. pen. şi art. 272 alin. (2) C. proc. pen., cu privire la cheltuielile judiciare.

Împotriva acestei sentinţe a formulat contestaţie condamnatul A., solicitând admiterea contestaţiei şi stabilirea faptului că execută pedeapsa de 8 ani şi 6 luni închisoare din data de 30 noiembrie 2014, iar până în data de 6 august 2020, când a fost transferat în România a executat pedeapsa într-un penitenciar din Germania. În prezent acesta execută pedeapsa în Penitenciarul Mărgineni, din pedeapsa de 8 ani şi 6 luni închisoare executând deja 6 ani şi 2 luni.

Verificând sentinţa apelată pe baza lucrărilor şi materialului de la dosarul cauzei, cât şi prin prisma motivelor de contestaţie, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie reţine următoarele:

Potrivit art. 598 alin. (1) lit. c) C. proc. pen., împotriva executării hotărârii penale se poate face contestaţie la executare când se iveşte vreo nelămurire cu privire la hotărârea care se execută sau vreo împiedicare la executare.

Conform art. 554 C. proc. pen., dacă la punerea în executare a hotărârii sau în cursul executării se iveşte vreo nelămurire sau împiedicare la executare, judecătorul delegat cu executarea poate sesiza instanţa de executare, care va proceda potrivit dispoziţiilor art. 597 şi 598.

În cauză, Administraţia Naţională a Penitenciarelor - Penitenciarul Bucureşti - Rahova a sesizat instanţa de executare cu privire la faptul că se impune verificarea Mandatului de executare a pedepsei nr. 46 din 19 martie 2020, emis în baza sentinţei penale nr. 45 C. civ. din 31 decembrie 2019 a Curţii de Apel Ploieşti, în sensul că din pedeapsa de 3060 de zile închisoare aplicată condamnatului A. se deduc 1770 zile, nefiind menţionată data începerii executării pedepsei. Instanţa de executare a înregistrat sesizarea drept contestaţie la executare, administraţia penitenciarului în care condamnatul A. execută pedeapsa închisorii invocând o nelămurire cu privire la hotărârea ce se execută.

Deşi sesizarea instanţei ar fi trebuit formulată de judecătorul delegat cu executarea, conform art. 554 C. proc. pen., împrejurarea că instanţa de executare a soluţionat sesizarea formulată de locul de detenţie nu determină nulitatea sentinţei pronunţate, nefiind încălcată vreuna din dispoziţiile prevăzute de art. 281 alin. (1) C. proc. pen., referitoare la nulitatea absolută.

Nerespectarea dispoziţiilor art. 554 C. proc. pen., în sensul că sesizarea instanţei nu a fost realizată de judecătorul delegat cu executarea, ci de locul de deţinere nu este lovită nici de nulitate relativă, având în vedere că nu s-a adus nicio vătămare persoanei condamnate, nefiind îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 282 alin. (1) C. proc. pen. Prin urmare, Înalta Curte constată că nu se impune invocarea din oficiu a nulităţii relative.

Analizând sentinţa penală nr. 45 C. civ. din 31 decembrie 2019 a Curţii de Apel Ploieşti precum şi Mandatul de executare a pedepsei închisorii nr. 46/808/42/2019 din data de 19 martie 2020 emis de aceeaşi instanţă, Înalta Curte constată că, într-adevăr, pentru pedeapsa de 3060 de zile închisoare pentru care s-a dispus executarea în România nu este indicată data începerii executării pedepsei închisorii.

Atât în sentinţă, cât şi în mandat s-a făcut numai menţiunea că din pedeapsa de 3060 de zile închisoare se deduce perioada executată conform certificatului emis la 22 mai 2019 de statul german şi a Hotărârii de condamnare emisă de Tribunalul landului Koln - Germania nr. 105b Ks 1/15, definitivă la data de 14 septembrie 2016, cu o durată de 1770 de zile până în prezent. Totodată, în mandatul de executare a pedepsei închisorii s-a dispus ca, la expirarea perioadei de executat condamnatul să fie pus în libertate, dacă nu va fi reţinut pentru alte fapte. Se poate observa că dispoziţiile din sentinţă şi din mandatul de executare a pedepsei nu sunt suficient de clare, astfel încât locul de deţinere să poată asigura executarea pedepsei privative de libertate cu respectarea principiului legalităţii din perspectiva duratei pedepsei şi a împlinirii acesteia.

Potrivit dispoziţiilor art. 71 alin. (1) şi (2) C. pen., durata executării pedepsei privative de libertate se socoteşte din ziua în care condamnatul a început executarea hotărârii definitive de condamnare, iar ziua în care începe executarea pedepsei şi ziua în care încetează se socotesc în durata executării. De asemenea, calculul timpului se realizează conform art. 186 C. pen.

În sentinţa prin care s-a dispus executarea pedepsei de 3060 de zile de închisoare nu a fost menţionată ziua în care condamnatul A. a început executarea pedepsei şi data la care aceasta încetează. Este adevărat că atât data începerii executării pedepsei cât şi data încetării executării acesteia se pot stabili în urma analizării certificatului emis de statul german şi a hotărârii de condamnare emisă de Tribunalul landului Koln - Germania nr. 105b Ks 1/15 din data de 22 decembrie 2015, definitivă la data de 14 septembrie 2016, însă această operaţiune ar trebui efectuată de instanţa de executare şi nu de locul de deţinere, întrucât presupune indicarea în concret a datei de început şi a datei de sfârşit a unei perioade de timp stabilite de instanţa care a pronunţat hotărârea de condamnare.

Prin Hotărârea nr. 105b Ks 1/15 din data de 22 decembrie 2015 a Tribunalului landului Koln - Germania inculpatul A. a fost condamnat la o pedeapsă totală privativă de libertate de 8 ani şi 6 luni. Din certificatul menţionat la art. 4 din Decizia-cadru 2008/909/JAI a Consiliului din 27 noiembrie 2008 privind aplicarea principiului recunoaşterii reciproce a hotărârilor judecătoreşti în materie penală care impun pedepse sau măsuri privative de libertate în scopul executării lor în Uniunea Europeană, emis la data de 22 mai 2019 de Parchetul Koln, rezultă că durata totală (în zile) a pedepsei privative de libertate pronunţată de Tribunalul Koln prin Hotărârea nr. 105b Ks 1/15 din data de 22 decembrie 2015, definitivă la data de 14 septembrie 2016, este de 3060 de zile, din care perioada totală a pedepsei privative de libertate deja executate este de 1542 zile (976 zile detenţie penală şi 566 de zile detenţie preventivă, data de la care s-a făcut calculul fiind 17 mai 2019.

Prin urmare, instanţa care a recunoscut hotărârea de condamnare ar fi trebuit ca, în baza acesteia şi a certificatului emis în cadrul procedurii de recunoaştere reciprocă a hotărârilor judecătoreşti, să indice data la care a început executarea pedepsei, data la care aceasta încetează şi să deducă perioada executată, astfel cum sunt indicate în hotărârea de condamnare şi în certificat, astfel încât penitenciarul să ştie exact cât a executat condamnatul A. şi cât mai are de executat din durata pedepsei închisorii de 3060 de zile. Nu este firesc ca mandatul de executare a pedepsei să nu cuprindă aceste date esenţiale pentru punerea în executare a pedepsei privative de libertate, iar locul de detenţie să fie îndrumat de instanţa de executare să identifice aceste date din cuprinsul altor acte procedurale care au stat la baza pronunţării sentinţei prin care a fost recunoscută hotărârea de condamnare pronunţată de Tribunalul Koln. Este adevărat că nici în hotărârea de condamnare şi nici în certificatul privind recunoaşterea hotărârii nu este indicată data de început a executării pedepsei, însă este precizată data în raport de care s-a calculat perioada executată din pedeapsa aplicată şi restul rămas de executat.

În aceste condiţii, locul de detenţie în mod întemeiat a invocat o nelămurire cu privire la hotărârea ce se execută, în sensul că nu este menţionată data la care a început executarea pedepsei de 3060 de zile de închisoare. Înalta Curte apreciază că instanţa de executare ar fi trebuit să constate că este incident cazul prevăzut de art. 598 alin. (1) lit. c) C. proc. pen. şi să indice data de la care a început executarea pedepsei închisorii sau, cel puţin, data în raport de care aceasta se poate determina, aşa cum a fost aceasta menţionată în hotărârea de condamnare sau în certificatul privind recunoaşterea hotărârii de condamnare. Or, instanţa de executare a făcut un nou calcul al perioadei executate, indicând durata de 1770 zile care se deduce până la momentul pronunţării hotărârii de recunoaştere, nerezultând în raport de ce dată a făcut acest calcul. Mai mult, instanţa de executare a indicat în mod greşit ca temei al respingerii contestaţiei la executare art. *4251 alin. (7) lit. b) C. proc. pen., care reglementează calea de atac a contestaţiei.

Faţă de aceste considerente, în temeiul art. *4211 alin. (7) pct. 2 lit. a) C. proc. pen., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie va admite contestaţia formulată de contestatorul A. împotriva sentinţei penale nr. 112 din data de 18 noiembrie 2020, pronunţată de Curtea de Apel Ploieşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, în Dosarul nr. x/2020, pe care o va desfiinţa.

Rejudecând cauza, în temeiul art. 598 alin. (1) lit. c) C. proc. pen., va admite contestaţia la executare formulată de Administraţia Naţională a Penitenciarelor - Penitenciarul Bucureşti Rahova împotriva executării Sentinţei penale nr. 45 din 31 decembrie 2019 a Curţii de Apel Ploieşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, definitivă prin neapelare la data de 11 martie 2020, referitoare la data începerii executării pedepsei de 3060 de zile de închisoare privind pe condamnatul A.

Examinând cuprinsul hotărârii de condamnare pronunţată de Tribunalul Koln şi al certificatului emis în cadrul procedurii de recunoaştere de către România a hotărârii de condamnare, Înalta Curte constată că nu este menţionată data la care a început executarea pedepsei de 3060 de zile de închisoare. În schimb, este menţionată durata pedepsei deja executate din pedeapsa de 3060 de zile închisoare, respectiv durata de 1542 de zile şi data în raport de care a fost calculată, respectiv data de 17 mai 2019. În raport de aceste menţiuni cuprinse în hotărârea de condamnare şi în certificat se poate determina şi data de început a executării pedepsei, precum şi data la care aceasta va fi fost executată complet, iar acest calcul se impune a fi făcut de locul de detenţie fiind necesară o modalitate de calcul unică, cu atât mai mult cu cât instanţa de executare a indicat o perioadă executată diferită, respectiv de 1770 zile, faţă de durata executată menţionată în certificatul de recunoaştere a hotărârii.

Prin urmare, în temeiul art. 598 alin. (1) lit. c) C. proc. pen., Înalta Curte va constata că din pedeapsa de 3060 de zile de închisoare, aplicată prin Hotărârea nr. 105b Ks 1/15 din data de 22 decembrie 2015 a Tribunalului Koln, definitivă la data de 14 septembrie 2016 şi recunoscută în România prin Sentinţa nr. 45 din data de 31 decembrie 2019 a Curţii de Apel Ploieşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, rămasă definitivă la data de 11 martie 2020, până la data de 17 mai 2019 au fost executate 1542 de zile de închisoare (976 zile detenţie penală şi 566 zile detenţie preventivă).

Se va deduce din pedeapsa de 3060 de zile de închisoare perioada de 1542 de zile închisoare executată până la data de 17 mai 2019, precum şi în continuare, la zi.

Celelalte dispoziţii din sentinţa atacată referitoare la onorariul avocatului din oficiu şi la cheltuielile judiciare vor fi menţinute ca fiind legale şi temeinice.

În temeiul art. 272 C. proc. pen., onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru contestator, în cuantum de 313 RON, rămâne în sarcina statului.

În temeiul art. 275 alin. (3) C. proc. pen., cheltuielile judiciare avansate de stat în contestaţie rămân în sarcina acestuia.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite contestaţia formulată de contestatorul A. împotriva Sentinţei penale nr. 112 din data de 18 noiembrie 2020, pronunţată de Curtea de Apel Ploieşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, în Dosarul nr. x/2020, pe care o desfiinţează.

Rejudecând cauza, în temeiul art. 598 alin. (1) lit. c) C. proc. pen., admite contestaţia la executare formulată de Administraţia Naţională a Penitenciarelor - Penitenciarul Bucureşti Rahova împotriva executării sentinţei penale nr. 45 din 31 decembrie 2019 a Curţii de Apel Ploieşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, definitivă prin neapelare la data de 11 martie 2020, referitoare la data începerii executării pedepsei de 3060 de zile de închisoare privind pe condamnatul A.

Constată că din pedeapsa de 3060 de zile de închisoare, la data de 17 mai 2019 au fost executate 1542 de zile de închisoare (976 zile detenţie penală şi 566 zile detenţie preventivă).

Deduce din pedeapsa de 3060 de zile de închisoare perioada de 1542 de zile închisoare executată până la data de 17 mai 2019, precum şi în continuare, la zi.

Menţine dispoziţiile din sentinţa atacată referitoare la onorariul avocatului din oficiu şi la cheltuielile judiciare.

Onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru contestator, în cuantum de 313 RON, rămâne în sarcina statului.

Cheltuielile judiciare avansate de stat în contestaţie rămân în sarcina acestuia.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 27 ianuarie 2021.

Procesat de GGC - LM