Admissibility of unconstitutionality exception against Article 386(1) of the Code of Criminal Procedure and requirement for preliminary judicial order on change of legal qualification

Deliberând asupra recursului de faţă, în baza actelor şi lucrărilor din dosar constată următoarele:

Prin încheierea din data de 29 iulie 2020 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, pronunţată în Dosarul nr. x/2012, în baza art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992, republicata, s-a respins, ca inadmisibilă, cererea formulată de inculpatul A., de sesizare a Curţii Constituţionale cu soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 386 alin. (1) C. pen.

Pentru a pronunţa această încheiere, prima instanţă a reţinut următoarele considerente:

Prin cererea scrisa depusa la dosar, susţinută oral sub aspectul admisibilităţii la termenul din 27.07.2020, inculpatul A. a solicitat sesizarea Curţii Constituţionale pentru a se pronunţa asupra excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor art. 386 alin. (1) din C. proc. pen., arătând ca sunt îndeplinite condiţiile de admisibilitate prevăzute de art. 29 din Legea nr. 47/1992, deoarece este vizata o dispoziţie dintr-un act normativ în vigoare ce nu a fost constatata neconstituţională printr-o decizie anterioara a Curţii, iar modalitatea de soluţionare a excepţiei poate influenta fondul cauzei deduse judecăţii, considerând ca fiind întemeiată excepţia invocata, întrucât contravine dispoziţiilor art. 16, art. 20, art. 21 alin. (3) şi art. 24 din Constituţia României ce reglementează egalitatea cetăţenilor în faţa legii, tratatele internaţionale privind drepturile omului, dreptul la apărare şi dreptul la un proces echitabil.

În esenţă, inculpatul a apreciat că formularea normei legale criticate, sub aspectul sintagmei "dată faptei prin actul de sesizare", ce presupune obligativitatea punerii în discuţie de către instanţă a schimbării încadrării juridice dată prin rechizitoriu, nu este în măsură să menţină caracterul echitabil al procesului penal şi exercitarea în mod efectiv a dreptului la apărare şi nu constituie o garanţie ca părţile să nu fie surprinse de o altă încadrare juridică a faptelor şi ca ele să nu fie lipsite de posibilitatea de a pune concluzii cu privire la această nouă eventualitate, deoarece textul se referă doar la încadrarea dată prin rechizitoriu.

Faţă de argumentele expuse, instanţa de control judiciar a reţinut că cererea de sesizare a Curţii Constituţionale este inadmisibilă, nefiind îndeplinite cumulativ condiţiile prevăzute de art. 29 din Legea nr. 47/1992. Astfel, s-a arătat că, într-adevăr, excepţia de neconstituţionalitate vizează o dispoziţie dintr-un act normativ în vigoare, şi anume art. 386 alin. (1) din C. proc. pen., însă, prin raportare la criticile aduse de inculpat textului legal, se constată că aceste aspecte au fost deja avute în vedere prin Decizia nr. 250/2019 a Curţii Constituţionale, publicată în Monitorul Oficial, Partea I nr. 500/20.06.2019, prin care s-a constatat ca dispoziţiile art. 377 alin. (4) teza întâi şi art. 386 alin. (1) din C. proc. pen. sunt constituţionale în măsura în care instanţa de judecată se pronunţă cu privire la schimbarea încadrării juridice date faptei prin actul de sesizare printr-o hotărâre judecătorească care nu soluţionează fondul cauzei.

Relevant în sensul menţionat este parag. nr. 27, unde instanţa de contencios constituţional a precizat că obiectul judecăţii, conform art. 371 C. proc. pen., "se limitează la fapta şi persoana reţinute în actul de sesizare a instanţei, nu însă şi la încadrarea juridică a faptei, deoarece, în condiţiile în care corecta încadrare juridică a unei fapte pentru care o persoană este inculpată ţine de corecta aplicare a legii penale, de respectarea principiului legalităţii în cursul procedurilor judiciare, în vederea respectării acestor principii şi a dreptului părţilor la un proces echitabil, pe parcursul procesului penal acuzaţia penală poate fi modificată din perspectiva încadrării juridice a faptei". În continuare se arată că: "Dacă fapta reţinută în actul de sesizare în sarcina persoanei acuzate nu se regăseşte perfect în norma care o incriminează, atunci instanţa de judecată este obligată - din oficiu sau la cererea participanţilor la procesul penal, indiferent de procedura de judecată pe care o aplică - să îi găsească corespondentul în cadrul normativ, potrivit art. 386 din C. proc. pen.. Încadrarea juridică a faptei semnifică stabilirea textului de lege care o prevede şi o sancţionează şi caracterizarea ei ca infracţiune potrivit acestui text şi presupune realizarea de către organele judiciare a unei relaţii corespunzătoare între conţinutul legal al infracţiunii şi conţinutul concret al acesteia. Prin încadrarea juridică a faptei se statuează asupra textului din legea penală, a tiparului incriminator ce prevede şi sancţionează fapta socialmente periculoasă ce constituie obiectul cauzei penale, în sensul art. 371 din C. proc. pen.

Schimbarea încadrării juridice a faptei este un act procesual necesar în cazurile în care rechizitoriul a reţinut din eroare o anumită încadrare sau atunci când în cursul judecăţii apar elemente noi de natură să determine o altă încadrare juridică decât cea dată prin actul de sesizare a instanţei. Iniţiativa schimbării încadrării juridice a faptei, indiferent dacă are loc în faţa primei instanţe sau în judecarea căilor de atac, aparţine instanţei de judecată, părţilor, precum şi procurorului. Acest drept al părţilor şi al procurorului de a solicita instanţei modificarea cadrului procesual rezultă din prevederile art. 301 alin. (1) din C. proc. pen. (...)". Totodată, în parag. 40 al Deciziei, se arată următoarele: "(...) Curtea constată că punerea în discuţia părţilor a noii încadrări juridice şi informarea inculpatului referitor la dreptul de a cere lăsarea cauzei mai la urmă sau amânarea judecăţii, pentru a-şi pregăti apărarea, astfel cum prevede art. 386 alin. (1) din C. proc. pen., are semnificaţia unei "simple menţionări a posibilităţii teoretice ca instanţa să ajungă la o concluzie diferită de cea a parchetului în ceea ce priveşte încadrarea infracţiunii", astfel cum a reţinut instanţa europeană în jurisprudenţa precitată, insuficientă pentru exercitarea în mod efectiv a dreptului la apărare şi pentru menţinerea caracterului echitabil al procedurii. Formularea cu caracter general şi imperativ a normei procesuale referitoare la obligativitatea punerii în discuţie de către instanţă a oricărei schimbări de încadrare juridică, precum şi modalitatea specifică în care este reglementată desfăşurarea unei atari proceduri în faţa instanţei constituie o garanţie ca părţile să nu fie surprinse de o altă încadrare juridică a faptelor şi ca ele să nu fie lipsite de posibilitatea de a pune concluzii cu privire la această nouă eventualitate. Însă, respectarea de către instanţa de judecată a obligaţiilor reglementate în art. 386 alin. (1) din C. proc. pen., în condiţiile în care aceasta se pronunţă cu privire la schimbarea încadrării juridice date faptei prin actul de sesizare la finalul procesului, prin hotărâre judecătorească, sentinţă sau decizie, nu este în măsură să menţină caracterul echitabil al procesului penal şi exercitarea în mod efectiv de către inculpat a dreptului la apărare în procesul penal."

În aceste condiţii, Curtea Constituţională constată în parag. nr. 42 ca "numai dispunerea schimbării încadrării juridice a faptei, prin hotărâre care nu soluţionează fondul cauzei, ulterior punerii în discuţia părţilor a noii încadrări juridice, însă anterior soluţionării cauzei, prin sentinţă sau decizie, asigură caracterul echitabil al procesului şi posibilitatea exercitării în continuare a unei apărări efective, în procesul penal, de către inculpat, în condiţiile în care doar în raport cu o încadrare juridică în mod definitiv stabilită, în cursul procesului penal, iar nu la finalul acestuia, inculpatul îşi poate face apărări concrete".

Faţă de cele prezentate, prima instanţă a observat că problematica ridicată în cauză de apărătorul ales al inculpatului A. a fost tranşată, în mod explicit, de Curtea Constituţională a României, prin decizia anterior menţionata, în sensul că orice schimbare de încadrare juridică trebuie pusă în discuţia părţilor şi soluţionată înainte de pronunţarea unei hotărâri pe fondul cauzei, aşadar în condiţii de contradictorialitate, pentru a se asigura caracterul echitabil al procesului şi posibilitatea exercitării în continuare a unei apărări efective.

Împotriva acestei încheieri a declarat recurs, în termenul legal, inculpatul A., motivele fiind expuse în partea introductivă a deciziei.

Examinând recursul declarat de inculpatul A., în raport cu actele şi lucrările din dosar, Înalta Curte constată că acesta este nefondat, având în vedere considerentele care vor fi expuse în continuare:

Conform dispoziţiilor art. 29 alin. (1), (2), (3) din Legea nr. 47/1992, excepţia de neconstituţionalitate este admisibilă dacă sunt îndeplinite următoarele condiţii: excepţia de neconstituţionalitate priveşte o lege sau o ordonanţă ori o dispoziţie dintr-o lege sau dintr-o ordonanţă în vigoare, care are legătură cu soluţionarea cauzei în orice fază a litigiului şi oricare ar fi obiectul acestuia; excepţia este ridicată de una dintre părţi, de instanţa de judecată sau de procuror şi dispoziţia care formează obiectul excepţiei nu a fost constatată ca fiind neconstituţională printr-o decizie anterioară a Curţii Constituţionale. Din dispoziţiile art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992 rezultă faptul că instanţa în faţa căreia a fost ridicată o excepţie de neconstituţionalitate poate respinge cererea de sesizare a Curţii Constituţionale în vederea soluţionării acesteia, numai în situaţia în care excepţia este inadmisibilă, fiind contrară dispoziţiilor art. 29 alin. (1), (2), (3) din Legea nr. 47/1992.

Analizând hotărârea recurată, Înalta Curte constată că aceasta este legală şi temeinică, prima instanţă reţinând în mod corect că este inadmisibila cererea de sesizare a Curţii Constituţionale, nefiind îndeplinite cumulativ condiţiile prevăzute de art. 29 din Legea nr. 47/1992.

Astfel, aşa cum a reţinut şi prima instanţă, excepţia de neconstituţionalitate vizează o dispoziţie dintr-un act normativ în vigoare, şi anume art. 386 alin. (1) din C. proc. pen., iar, avându-se în vedere criticile aduse de inculpat textului legal, Înalta Curte constată că aceste aspecte au fost analizate de către Curtea Constituţională prin Decizia nr. 250/2019, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I nr. 500/20.06.2019, prin care s-a constatat că dispoziţiile art. 377 alin. (4) teza întâi şi art. 386 alin. (1) din C. proc. pen. sunt constituţionale în măsura în care instanţa de judecată se pronunţă cu privire la schimbarea încadrării juridice date faptei prin actul de sesizare printr-o hotărâre judecătorească care nu soluţionează fondul cauzei.

În considerentele deciziei anterior menţionate, la parag. 40 al acesteia, se arată că "Curtea constată că punerea în discuţia părţilor a noii încadrări juridice şi informarea inculpatului referitor la dreptul de a cere lăsarea cauzei mai la urmă sau amânarea judecăţii, pentru a-şi pregăti apărarea, astfel cum prevede art. 386 alin. (1) din C. proc. pen., are semnificaţia unei "simple menţionări a posibilităţii teoretice ca instanţa să ajungă la o concluzie diferită de cea a parchetului în ceea ce priveşte încadrarea infracţiunii", astfel cum a reţinut instanţa europeană în jurisprudenţa precitată, insuficientă pentru exercitarea în mod efectiv a dreptului la apărare şi pentru menţinerea caracterului echitabil al procedurii. Formularea cu caracter general şi imperativ a normei procesuale referitoare la obligativitatea punerii în discuţie de către instanţă a oricărei schimbări de încadrare juridică, precum şi modalitatea specifică în care este reglementată desfăşurarea unei atari proceduri în faţa instanţei constituie o garanţie ca părţile să nu fie surprinse de o altă încadrare juridică a faptelor şi ca ele să nu fie lipsite de posibilitatea de a pune concluzii cu privire la această nouă eventualitate."

De asemenea, Curtea Constituţională a constatat în parag. nr. 42 ca "numai dispunerea schimbării încadrării juridice a faptei, prin hotărâre care nu soluţionează fondul cauzei, ulterior punerii în discuţia părţilor a noii încadrări juridice, însă anterior soluţionării cauzei, prin sentinţă sau decizie, asigură caracterul echitabil al procesului şi posibilitatea exercitării în continuare a unei apărări efective, în procesul penal, de către inculpat, în condiţiile în care doar în raport cu o încadrare juridică în mod definitiv stabilită, în cursul procesului penal, iar nu la finalul acestuia, inculpatul îşi poate face apărări concrete".

Aşadar, prima instanţă a reţinut în mod corect că problematica ridicata în cauză de apărătorul ales al inculpatului A. a fost tranşată, în mod explicit, de Curtea Constituţională a României, prin decizia anterior menţionata, în sensul ca orice schimbare de încadrare juridica trebuie pusa în discuţia părţilor şi soluţionată înainte de pronunţarea unei hotărâri pe fondul cauzei, aşadar în condiţii de contradictorialitate, pentru a se asigura caracterul echitabil al procesului şi posibilitatea exercitării în continuare a unei apărări efective.

Pentru considerentele expuse anterior, având în vedere că hotărârea primei instanţe este legală şi temeinică, Înalta Curte va respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurentul-inculpat A. împotriva încheierii din data de 29 iulie 2020 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, pronunţată în Dosarul nr. x/2012.

În temeiul art. 275 alin. (2) C. proc. pen., va obliga recurentul inculpat la plata sumei de 200 RON cheltuieli judiciare către stat, iar în temeiul art. 275 alin. (6) C. proc. pen., onorariul parţial al apărătorului desemnat din oficiu, în sumă de 80 RON, se va plăti din fondurile Ministerului Justiţiei.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurentul-inculpat A. împotriva încheierii din data de 29 iulie 2020 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, pronunţată în Dosarul nr. x/2012.

Obligă recurentul-inculpat la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Onorariul parţial al apărătorului desemnat din oficiu pentru recurentul inculpat, în sumă de 80 RON, se plăteşte din fondurile Ministerului Justiţiei.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, azi, 08 septembrie 2020.

GGC - GV