Scope of cassation review regarding sentencing discretion and witness-protection penalty reduction

Deliberând asupra recursurilor în casaţie declarate de inculpaţii A. şi B. împotriva Deciziei penale nr. 158/A din 14 aprilie 2020 pronunţată de Curtea de Apel Piteşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie,

În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Prin Sentinţa penală nr. 18 din 12 februarie 2020, pronunţată de Tribunalul Vâlcea în Dosarul nr. x/2019, în temeiul art. 367 alin. (1) C. pen., cu aplic. art. 396 alin. (10) C. proc. pen., a fost condamnat inculpatul A., la 2 ani şi 6 luni închisoare şi interzicerea exercitării drepturilor prev. de art. 66 alin. (1) lit. a) şi b) C. pen. pe o perioadă de 2 ani.

În temeiul art. 2 alin. (1) din Legea nr. 143/2000, cu aplic.art. 35 alin. (1) C. pen. şi art. 396 alin. (10) C. proc. pen., a fost condamnat inculpatul A. la 3 ani şi 6 luni închisoare şi interzicerea exercitării drepturilor prev. de art. 66 alin. (1) lit. a) şi b) C. pen. pe o perioadă de 2 ani.

În temeiul art. 39 alin. (1) lit. b) c) C. pen. şi art. 45 alin. (3) lit. a) c) C. pen., rap. la art. 38 alin. (1) C. pen., a aplicat inculpatului pedeapsa cea mai grea la care s-a adăugat o treime din cealaltă pedeapsă, dispunându-se ca inculpatul să execute pedeapsa rezultantă de 4 ani şi 4 luni închisoare, alături de pedeapsa complementară de interzicere a exercitării drepturilor prev. de art. 66 alin. (1) lit. a) şi b) C. pen. (dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice şi dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat) pe o perioadă de 2 ani.

În temeiul art. 65 alin. (1) C. pen., s-a interzis inculpatului, ca pedeapsă accesorie, exercitarea drepturilor prev. de art. 66 alin. (1) lit. a) şi b) C. pen.

În temeiul art. 367 alin. (1) C. pen., cu aplic.art. 396 alin. (10) C. proc. pen., a fost condamnat inculpatul B., la 2 ani închisoare şi interzicerea exercitării drepturilor prev. de art. 66 alin. (1) lit. a) şi b) C. pen. pe o perioadă de 2 ani.

În temeiul art. 2 alin. (1) din Legea nr. 143/2000, cu aplic.art. 35 alin. (1) C. pen. şi art. 396 alin. (10) C. proc. pen., a fost condamnat inculpatul B. la 3 ani şi 6 luni închisoare şi interzicerea exercitării drepturilor prev. de art. 66 alin. (1) lit. a) şi b) C. pen. pe o perioadă de 2 ani.

În temeiul art. 39 alin. (1) lit. b) C. pen. şi art. 45 alin. (3) lit. a) C. pen., rap. la art. 38 alin. (1) C. pen., s-a aplicat inculpatului pedeapsa cea mai grea la care s-a adăugat o treime din cealaltă pedeapsă, dispunându-se ca inculpatul să execute pedeapsa rezultantă de 4 ani şi 2 luni închisoare, alături de pedeapsa complementară de interzicere a exercitării drepturilor prev. de art. 66 alin. (1) lit. a) şi b) C. pen. pe o perioadă de 2 ani.

În temeiul art. 65 alin. (1) C. pen., s-a interzis inculpatului, ca pedeapsă accesorie, exercitarea drepturilor prev. de art. 66 alin. (1) lit. a) şi b) C. pen.

În baza art. 404 C. proc. pen., s-a menţinut arestarea preventivă a inculpaţilor şi s-a dedus din durata pedepsei închisorii aplicată perioada reţinerii şi arestării preventive a acestora, începând cu 13 august 2019 până la zi.

În temeiul art. 274 C. proc. pen., au fost obligaţi inculpaţii la plata cheltuielilor judiciare către stat.

Pentru a pronunţa această sentinţă, s-a reţinut în fapt că activitatea infracţională se referă la o grupare infracţională organizată care a acţionat începând cu luna mai 2019 pe raza judeţului Vâlcea în vederea înfiinţării a 5 plantaţii de cannabis în diferite locaţii, constând în 643 plante de cannabis. Cantităţile mari de cannabis care trebuiau a fi obţinute, cel puţin 60 kg cu o valoare de piaţă de minim 500.000 euro, urmau a fi puse în vânzare de către liderii grupării, A. şi C., în baza legăturilor infracţionale. Materialul probator a evidenţiat în mod clar că în luna mai 2019, pe raza judeţului Vâlcea, s-a constituit un grup infracţional organizat coordonat de către A. şi C. şi format din B., D., E., F. şi alţii care a avut ca scop înfiinţarea a cel puţin 5 plantaţii de cannabis pe raza judeţului Vâlcea de dimensiuni ridicate în vederea obţinerii unor cantităţi mari de droguri de risc în scopul traficării acestora. Gruparea a funcţionat în mod coordonat, având reguli clare de comunicare între membri, o ierarhie şi roluri bine definite, a beneficiat de locaţii comune utilizate de cei patru membri menţionaţi care au funcţionat ca un sediu de unde aceştia iniţiau activitatea infracţională, dar şi de 4 autoturisme folosite de către toţi membri, necesare pentru transportul cantităţilor de cannabis şi supravegherea şi coordonarea plantaţiilor.

Împotriva acestei sentinţe au declarat apel printre alţii, inculpaţii A. şi B..

Inculpatul A. a solicitat admiterea apelului aşa cum a fost formulat, desfiinţarea sentinţei, iar pe fond, rejudecând, să se reţină dispoziţiile art. 19 din Legea nr. 682/2002, cu consecinţa reducerii limitelor de pedeapsă la jumătate şi aplicarea disp. art. 91 C. pen.. A susţinut că hotărârea pronunţată de către prima instanţă nu este motivată şi nu au fost arătate minime argumente şi la ce anume circumstanţe s-a raportat prima instanţă pentru a ajunge la concluzia că aceasta este pedeapsa ce trebuie aplicată.

Inculpatul B. a solicitat admiterea apelului, desfiinţarea sentinţei atacate, iar pe fond, să se dispună diminuarea pedepsei care este exagerat de mare şi aplicarea unei sancţiuni neprivative de libertate. A solicitat să se dea eficienţă atitudinii sale procesuale, întrucât şi-a recunoscut vinovăţia şi a solicitat judecarea cauzei pe baza procedurii simplificate.

II. Hotărârea instanţei de apel

Prin Decizia penală nr. 158/A din 14 aprilie 2020, Curtea de Apel Piteşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie a respins, ca nefondate, apelurile declarate de inculpaţii A. şi B..

A fost dedusă prevenţia inculpaţilor.

În baza art. 275 alin. (2) C. proc. pen., a obligat pe fiecare apelant inculpat la plata sumei de câte 300 RON cheltuieli judiciare către stat.

Pentru a decide astfel, instanţa de apel a constatat că instanţa de fond a reţinut în mod corect situaţia de fapt, materialul probator administrat în cauză dovedind, dincolo de orice îndoială rezonabilă, atât existenţa faptelor de constituire de grup infracţional organizat, cât şi de trafic de droguri, dar şi vinovăţia inculpaţilor în comiterea acestora. Inculpaţii, în declaraţiile lor şi-au recunoscut vinovăţia. În mare parte, tocmai ca urmare a atitudinii de recunoaştere a vinovăţiei, criticile formulate în faţa instanţei de apel au vizat modul în care prima instanţă a individualizat pedepsele aplicate inculpaţilor. S-a reţinut că pedepsele au fost individualizate în mod corect, atât în ceea ce priveşte cuantumul, cât şi modalitatea de executare, prima instanţă orientându-se în general către pedepse orientate spre minimul special prevăzut de lege, cu luarea în considerare a atitudinii de recunoaştere a faptelor.

III. Împotriva Deciziei penale nr. 158/A din 14 aprilie 2020 a Curţii de Apel Piteşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, inculpaţii A. şi B. au declarat recurs în casaţie.

În motivarea scrisă a căii de atac exercitate, inculpatul A. a invocat cazul de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 12 din C. proc. pen., solicitând înlăturarea greşitei aplicării a legii, în sensul reducerii limitelor de pedeapsă cu 1/2 ca urmare a aplicării prevederilor art. 19 din Legea nr. 682/2002, pentru următoarele motive:

O primă critică adusă hotărârii recurate a constat în aceea că a formulat două denunţuri, primul făcând obiectul unui dosar în care s-a dispus soluţia de clasare, iar în situaţia celuilalt denunţ a fost începută urmărirea penală in rem, fiind astfel îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 19 din Legea nr. 682/2002 privind protecţia martorilor şi limitele de pedeapsă şi, prin urmare, pedeapsa aplicată ar fi trebuit să fie redusă la jumătate.

S-a susţinut că, aşa cum a statuat Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în Decizia nr. 158/A din 13 aprilie 2016 cu trimitere la Decizia nr. 67/2015 a Curţii Constituţionale, pentru aplicarea prevederilor art. 19 din Legea nr. 682/2002 nu este necesar să se fi întocmit rechizitoriul de către procuror, fiind suficient ca denunţul să conţină datele necesare care să fi determinat începerea urmăririi penale de către procuror.

În concluzie, a solicitat aplicarea dispoziţiilor art. 19 din Legea nr. 682/2002 şi, pe cale de consecinţă, să se procedeze la reducerea pedepsei aplicate, în condiţiile în care limitele speciale prevăzute de lege se reduc la jumătate.

Referitor la recursul în casaţie declarat de inculpatul B., acesta a solicitat admiterea căii de atac, casarea deciziei recurate şi rejudecarea cauzei de către instanţa de apel, invocând cazul de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 12 C. proc. pen.

În susţinerea cererii, s-a arătat că pedeapsa aplicată este disproporţionată în raport de gradul de implicare pe care inculpatul l-a avut în săvârşirea faptelor. Pe de altă parte, la judecata pe fond, instanţa nu i-a luat nicio declaraţie, iar judecata a avut loc pe baza procedurii simplificate, prevăzută de dispoziţiile art. 375 C. proc. pen., însă limitele de pedeapsă nu au fost reduse cu o treime, fiind stabilită o pedeapsă exagerat de mare în raport cu vinovăţia şi poziţia sa procesuală.

IV. Examinând recursurile în casaţie, se constată că acestea sunt nefondate.

Analizând recursurile în casaţie, din perspectiva motivului de recurs în casaţie privind aplicarea pedepsei în alte limite decât cele prevăzute de lege, prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 12 C. proc. pen., se constată că nu sunt întemeiate.

Examinarea unei cauze în recurs în casaţie nu poate conduce la reformarea situaţiei de fapt reţinută de către instanţele care au soluţionat fondul acuzaţiilor penale, instanţa de recurs putând verifica corecta încadrare juridică a faptei din perspectiva corespondenţei elementelor faptice reţinute în hotărârea recurată cu elementele constitutive ale infracţiunilor, fără ca prin aceasta să procedeze la analiza sau la reaprecierea situaţiei de fapt, cu consecinţa redozării pedepselor.

Cazul de recurs în casaţie prevăzut în art. 438 alin. (1) pct. 12 din C. proc. pen. nu permite cenzurarea instituţiilor penale sau procesual penale reţinute prin hotărârea definitivă de condamnare, ci numai dacă pedeapsa aplicată se situează în limitele rezultate ca efect al incidenţei acestor instituţii, precum cauzele de reducere a pedepsei, concursul de infracţiuni, aplicarea legii penale mai favorabile, încadrarea juridică, etc.

În cauză, prin sentinţa primei instanţe, menţinută prin decizia instanţei de apel, au fost condamnaţi inculpaţii:

- A., la pedepsele de 2 ani şi 6 luni închisoare şi interzicerea exercitării drepturilor prev. de art. 66 alin. (1) lit. a) şi b) din C. pen. pe o perioadă de 2 ani pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute de art. 367 alin. (1) din C. pen., cu aplic. art. 396 alin. (10) din C. proc. pen. şi la 3 ani şi 6 luni închisoare şi interzicerea exercitării drepturilor prev. de art. 66 alin. (1) lit. a) şi b) din C. pen. pe o perioadă de 2 ani pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute de art. 2 alin. (1) din Legea nr. 143/2000, cu aplic. art. 35 alin. (1) din C. pen. şi art. 396 alin. (10) din C. proc. pen.

În temeiul art. 39 alin. (1) lit. b) din C. pen. şi art. 45 alin. (3) lit. a) din C. pen., rap. la art. 38 alin. (1) din C. pen., s-a aplicat inculpatului A. pedeapsa cea mai grea, la care s-a adăugat o treime din cealaltă pedeapsă, dispunându-se ca inculpatul să execute pedeapsa rezultantă de 4 ani şi 4 luni închisoare, alături de pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a) şi b) din C. pen. pe o perioadă de 2 ani.

- B., la pedepsele de 2 ani închisoare şi interzicerea exercitării drepturilor prev. de art. 66 alin. (1) lit. a) şi b) din C. pen. pe o perioadă de 2 ani pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute de art. 367 alin. (1) din C. pen., cu aplic. art. 396 alin. (10) din C. proc. pen. şi la 3 ani şi 6 luni închisoare şi interzicerea exercitării drepturilor prev. de art. 66 alin. (1) lit. a) şi b) din C. pen. pe o perioadă de 2 ani pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute de art. 2 alin. (1) din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art. 35 alin. (1) din C. pen. şi art. 396 alin. (10) din C. proc. pen.

În temeiul art. 39 alin. (1) lit. b) din C. pen. şi art. 45 alin. (3) lit. a) din C. pen., rap. la art. 38 alin. (1) din C. pen., s-a aplicat inculpatului pedeapsa cea mai grea, la care s-a adăugat o treime din cealaltă pedeapsă, dispunându-se ca în final inculpatul să execute pedeapsa rezultantă de 4 ani şi 2 luni închisoare, alături de pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a) şi b) din C. pen. pe o perioadă de 2 ani.

Verificând conformitatea deciziei atacate cu regulile de drept aplicabile, prin prisma cazului de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 12 din C. proc. pen., potrivit căruia hotărârea este supusă casării dacă s-au aplicat pedepse în alte limite decât cele prevăzute de lege, Înalta Curte constată că pedepsele aplicate inculpaţilor B. şi A. pentru faptele deduse judecăţii în prezenta cauză au fost stabilite cu respectarea dispoziţiilor legale, iar procedeul de contopire al acestora a fost realizat, de asemenea, cu respectarea dispoziţiilor legale aplicabile.

Pedepsele principale de 2 ani şi 6 luni închisoare şi pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prev. de art. 66 alin. (1) lit. a) şi b) din C. pen. pe o perioadă de 2 ani pentru inculpatul A. şi, respectiv, 2 ani închisoare şi interzicerea exercitării drepturilor prev. de art. 66 alin. (1) lit. a) şi b) din C. pen. pe o perioadă de 2 ani pentru inculpatul B., stabilite pentru săvârşirea infracţiunii de constituire a unui grup infracţional organizat prevăzută de art. 367 alin. (1) din C. pen., cu aplicarea art. 396 alin. (10) din C. proc. pen. se înscriu în limitele legale ale acestei infracţiuni, respectiv pedeapsa de la 1 la 5 ani închisoare, având în vedere faptul că, limitele de pedeapsă după reducerea cu 1/3 se situează între 8 luni - 3 ani şi 4 luni închisoare.

De asemenea, pedepsele principale aplicate inculpaţilor de câte 3 ani şi 6 luni închisoare şi pedepsele complementare a interzicerii exercitării drepturilor prev. de art. 66 alin. (1) lit. a) şi b) din C. pen. pe o perioadă de 2 ani pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute de art. 2 alin. (1) din Legea nr. 143/2000, cu aplic. art. 35 alin. (1) din C. pen. şi art. 396 alin. (10) din C. proc. pen., sunt legale şi se încadrează în limitele minimului şi maximului pedepsei prevăzute de textul de lege [conform art. 2 alin. (1) din Legea nr. 143/2000, cultivarea, producerea, fabricarea, experimentarea, extragerea, prepararea, transformarea, oferirea, punerea în vânzare, vânzarea, distribuirea, livrarea cu orice titlu, trimiterea, transportul, procurarea, cumpărarea, deţinerea ori alte operaţiuni privind circulaţia drogurilor de risc, fără drept, se pedepsesc cu închisoare de la 2 la 7 ani şi interzicerea unor drepturi], având în vedere faptul că, limitele de pedeapsă după reducerea cu 1/3 se situează între 1 an şi 4 luni - 4 ani şi 8 luni închisoare.

Procedeul de contopire al pedepselor a fost realizat cu respectarea dispoziţiilor legale referitoare la pedeapsa principală în cazul concursului de infracţiuni, astfel încât pedepsele principale rezultante s-au aplicat în limitele prevăzute de lege.

Prin urmare, se constată că instanţa de fond a realizat o corectă aplicare a prevederilor legale, sentinţa fiind menţinută de instanţa de apel, astfel că pedepsele la care au fost condamnaţi inculpaţii B. şi A., prin raportare la încadrarea juridică reţinută în cauză, sunt în limitele legii.

În ce priveşte critica recurentului inculpat A., care a susţinut că, în mod greşit, nu s-a făcut aplicarea dispoziţiilor art. 19 din Legea nr. 682/2002 şi, pe cale de consecinţă, nu s-au redus limitele speciale prevăzute de lege la jumătate, Înalta Curte constată că nu este întemeiată.

Potrivit art. 19 din Legea nr. 682/2002 privind protecţia martorilor, republicată, " Persoana care are calitatea de martor, în sensul art. 2 lit. a) pct. 1, şi care a comis o infracţiune gravă, iar înaintea sau în timpul urmăririi penale ori al judecăţii denunţă şi facilitează identificarea şi tragerea la răspundere penală a altor persoane care au săvârşit astfel de infracţiuni beneficiază de reducerea la jumătate a limitelor pedepsei prevăzute de lege, iar conform art. 2 lit. a) pct. 1 din acelaşi act normativ, persoana care poate beneficia de aceste prevederi trebuie să aibă calitatea de martor, potrivit C. proc. pen., şi prin declaraţiile sale furnizează informaţii şi date cu caracter determinant în aflarea adevărului cu privire la infracţiuni grave sau care contribuie la prevenirea producerii ori la recuperarea unor prejudicii deosebite ce ar putea fi cauzate prin săvârşirea unor astfel de infracţiuni.

În cauză, instanţele au făcut o corectă aplicare a prevederilor legale, apreciind că nu este incidentă această cauză legală specială de reducere a pedepsei.

Înalta Curte reţine că, dată fiind natura juridică a dispoziţiilor art. 19 din Legea nr. 682/2002 privind protecţia martorilor, de cauză specială, cu caracter personal, de reducere a limitelor de pedeapsă, acestea se valorifică exclusiv în cadrul procesului de stabilire a pedepsei în faţa instanţelor care soluţionează fondul acuzaţiilor care fac obiectul unei cauze penale.

Prin urmare, în cadrul procesual reglementat de prevederile art. 433 din C. proc. pen., care limitează scopul recursului în casaţie la verificarea conformităţii hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile, întrunirea condiţiilor pentru aplicarea dispoziţiilor art. 19 din Legea nr. 682/2002 implică o apreciere din partea instanţei, operaţiune ce excede acestei căi de atac şi nu poate fi efectuată de instanţa investită cu soluţionarea recursului în casaţie.

De altfel, chiar dacă aplicarea dispoziţiilor art. 19 din Legea nr. 682/2002 privind protecţia martorilor nu ar fi fost invocată în faţa primei instanţe ori pe calea apelului sau în cursul judecării apelului ori dacă, deşi au fost invocate, instanţa a omis să se pronunţe asupra lor, oportunitatea aplicării acestora reprezintă o chestiune de drept care tot nu ar fi putut face obiectul analizei instanţei de recurs în actualul cadru procesual.

Individualizarea judiciară a pedepsei presupune un proces de evaluare a împrejurărilor concrete ale cauzei, care intră în atributul exclusiv al instanţelor de fond sau apel şi care, prin urmare, nu poate fi cenzurat în cadrul prezentului demers judiciar, întrucât nu vizează nelegalitatea pedepselor la care inculpatul a fost condamnat, ci netemeinicia hotărârii sub aspectul cuantumului pedepselor principale stabilite în mod definitiv.

Din această perspectivă, nu a putut fi primită nici critica recurentului inculpat B., care a invocat severitatea pedepsei în raport de conduita adoptată în cadrul procesului penal, de gradul de implicare în activitatea infracţională şi gravitatea în sine a acuzaţiilor.

În ce priveşte situaţia intimaţilor inculpaţi D. şi C., Înalta Curte, examinând cauza, potrivit prevederilor art. 443 alin. (1) din C. proc. pen. prin extindere şi cu privire la aceşti inculpaţi care nu au declarat recurs în casaţie, constată că, prin respingerea recursurilor cu care a fost investită, efectul extensiv al căii de atac rămâne fără obiect. Din analiza deciziei instanţei de apel, se constată că pedepsele rezultante la care au fost condamnaţi inculpaţii D. şi C., de câte 4 ani şi 4 luni închisoare, prin raportare la încadrarea juridică reţinută în cauză, sunt în limitele legii, iar relevanţa pe care instanţele au acordat-o dispoziţiilor art. 396 alin. (10) din C. proc. pen. privind judecata în cazul recunoaşterii învinuirii, în raport cu vinovăţia şi poziţia procesuală de recunoaştere adoptată de inculpaţi nu poate face obiectul recursului în casaţie.

Pentru aceste considerente, având în vedere că în cauză nu este incident cazul de recurs în casaţie prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 12 din C. proc. pen., instanţa va respinge ca nefondate, recursurile în casaţie declarate de inculpaţii B. şi A. împotriva Deciziei penale nr. 158/A din 14 aprilie 2020 pronunţată de Curtea de Apel Piteşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, în Dosarul nr. x/2019.

În baza art. 275 alin. (2) din C. proc. pen., va obliga recurenţii inculpaţi la plata sumei de câte 200 RON fiecare cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Onorariile cuvenite apărătorilor desemnaţi din oficiu pentru recurentul inculpat B. şi intimaţii inculpaţi D. şi C., în sumă de câte 627 RON, vor rămâne în sarcina statului.

Onorariul parţial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru recurentul inculpatul A., în sumă de 160 RON, va rămâne în sarcina statului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondate, recursurile în casaţie declarate de inculpaţii B. şi A. împotriva Deciziei penale nr. 158/A din 14 aprilie 2020 pronunţată de Curtea de Apel Piteşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, în Dosarul nr. x/2019.

Obligă recurenţii inculpaţi la plata sumei de câte 200 RON fiecare cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Onorariile cuvenite apărătorilor desemnaţi din oficiu pentru recurentul inculpat B. şi intimaţii inculpaţi D. şi C., în sumă de câte 627 RON, rămân în sarcina statului.

Onorariul parţial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru recurentul inculpatul A. în sumă de 160 RON rămâne în sarcina statului.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 13 ianuarie 2021.

GGC - GV