Fraud victim's domicile sets venue; negative conflict resolved, case remitted to Năsăud Court.

Asupra conflictului negativ de competenţă de faţă, în baza actelor dosarului, constată următoarele:

1. Prin plângerea penală formulată la data de 14 mai 2018, A. a solicitat tragerea la răspundere penală a numitului B. pentru săvârşirea infracţiunii de înşelăciune, arătând că, la data de 25 octombrie 2017, a cumpărat de la acesta autoturismul marca x cu nr. de înmatriculare x, despre care a aflat, în momentul înmatriculării lui, că este dat în urmărire de către autorităţile din Marea Britanie.

Plângerea, iniţial înregistrată la I.P.J. Mureş, sub nr. x/2018, a primit la Parchetul de pe lângă Judecătoria Târgu Mureş nr. x/2018.

Începând cu data de 29 mai 2018, urmare declinării, dosarul a fost înregistrat la Parchetul de pe lângă Judecătoria Năsăud, sub nr. x/2018.

În această cauză, prin ordonanţa organelor de cercetare penală din cadrul I.P.J. Mureş din 14 mai 2018 s-a dispus începerea urmăririi penale în rem sub aspectul săvârşirii infracţiunii de înşelăciune prev. de art. 244 alin. (1) C. pen.

În fapt, s-a reţinut că, la data de 25 octombrie 2017, A. a cumpărat de la numitul B. un autoturism marca x, cu nr. de înmatriculare de Marea Britanie x, serie de identificare x. La data de 14.05.2018, când s-a prezentat a doua oară cu autoturismul la R.A.R. Mureş, în vederea eliberării unui certificat de autenticitate, cumpărătoarei i s-a comunicat că nu se poate face autentificarea autoturismului întrucât seria de identificare a acestuia este blocată în bazele de date ale Poliţiei Române, urmare faptului că acesta este dat în urmărire internaţională începând cu data de 29 ianuarie 2018.

Deopotrivă, la aceeaşi dată (14 mai 2018), în temeiul art. 171 alin. (1) C. proc. pen., organele de cercetare penală din cadrul I.P.J. Mureş au dispus, prin ordonanţă, ridicarea silită a autoturismului dat în urmărire internaţională, a cărţii de identitate, a certificatului de înmatriculare şi a cheii de contact a acestuia, proprietatea numitei A.

Împotriva acestei din urmă ordonanţe, la data de 18.05.2018, A. a formulat plângere, în temeiul art. 171 alin. (2) raportat la art. 250 C. proc. pen., cauza fiind înregistrată pe rolul Judecătoriei Năsăud, sub nr. x/2018.

2. Prin încheierea penală nr. 4 din 13.06.2018, judecătorul de drepturi şi libertăţi din cadrul Judecătoriei Năsăud, în baza dispoziţiilor art. 41 alin. (1) lit. a) rap. la art. 250 alin. (1) C. proc. pen., a admis excepţia necompetenţei sale teritoriale invocată de reprezentantul Ministerului Public şi, în consecinţă, a dispus declinarea competenţei de soluţionare a cauzei în favoarea judecătorului de drepturi şi libertăţi de la Judecătoria Târgu Mureş.

Pentru a pronunţa această soluţie, judecătorul de drepturi şi libertăţi a reţinut, în esenţă, că, în condiţiile în care, din cuprinsul contractului de vânzare-cumpărare încheiat la data de 25 octombrie 2017, prin care numitul B. a înstrăinat în favoarea petentei A. autovehiculul de referinţă, nu rezultă locul încheierii lui, iar din probaţiunea administrată până la acest moment în dosarul penal vizând acest contract, nu poate fi dedus locul săvârşirii infracţiunii de înşelăciune, determinarea acestuia urmează a se raporta la momentul la care organele judiciare s-au sesizat cu privire la faptă, respectiv odată cu prezentarea petentei cu autovehiculul la sediul R.A.R. Mureş, în vederea emiterii certificatului de autenticitate.

În consecinţă, apreciind că sediul R.A.R Mureş se circumscrie locului săvârşirii infracţiunii de înşelăciune reclamată de petenta A., judecătorul de drepturi şi libertăţi de la Judecătoria Năsăud a concluzionat că instanţa în circumscripţia căreia se află oraşul Târgu Mureş este competentă teritorial să soluţioneze cauza, respectiv Judecătoria Târgu Mureş.

Urmare declinării, cauza a fost înregistrată pe rolul Judecătoriei Târgu Mureş, la data de 21 iunie 2018, sub nr. x/2018.

3. Prin încheierea penală nr. 45/DL din 4 iulie 2018, judecătorul de drepturi şi libertăţi din cadrul Judecătoriei Târgu Mureş, în baza dispoziţiilor art. 47 alin. (3) şi (4) C. proc. pen., raportat la art. 41 alin. (1) lit. c) C. proc. pen. şi art. 171 alin. (2) C. proc. pen., cu aplic. art. 250 alin. (1) C. proc. pen., a admis excepţia necompetenţei sale teritoriale, invocată de reprezentantul Ministerului Public şi, în consecinţă, a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea judecătorului de drepturi şi libertăţi de la Judecătoria Iaşi.

În argumentarea acestei soluţii, judecătorul de drepturi şi libertăţi a reţinut, prioritar, că din probatoriul administrat până în prezent de organele de cercetare penală nu rezultă care este locul săvârşirii infracţiunii de înşelăciune reclamată de petenta A. şi nici împrejurarea dacă urmarea ei imediată, care se plasează în timp anterior prezentării petentei la R.A.R. Mureş, s-ar fi produs în circumscripţia Judecătoriei Târgu Mureş.

Notând însă că în cauză se cunoaşte atât locuinţa suspectului la data săvârşirii presupusei fapte de înşelăciune (localitatea Holboca, judeţul Iaşi), cât şi locuinţa persoanei vătămate, judecătorul de drepturi şi libertăţi a concluzionat că stabilirea competenţei de soluţionare a plângerii formulate de petenta A. se face prin aplicarea ordinii de prioritate prevăzută de art. 41 alin. (5) C. proc. pen., incidentă în cauză ca urmare a faptului efectuării urmăririi penale de către Parchetul de pe lângă Judecătoria Năsăud, cu nerespectarea acestei ordini.

În consecinţă, pentru argumentele prezentate, în baza dispoziţiilor art. 47 alin. (3) şi (4) C. proc. pen., raportat la art. 41 alin. (1) lit. c) C. proc. pen. şi art. 171 alin. (2) C. proc. pen., cu aplic. art. 250 alin. (1) C. proc. pen., judecătorul de drepturi şi libertăţi de la Judecătoria Târgu Mureş a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea judecătorului de drepturi şi libertăţi de la Judecătoria Iaşi.

Ca efect al declinării, cauza a fost înregistrată pe rolul Judecătoriei Iaşi, la data de 13 iulie 2018, sub nr. x/2018.

4. Prin încheierea penală nr. 100/AC din 7 august 2018, judecătorul de drepturi şi libertăţi din cadrul Judecătoriei Iaşi, în baza dispoziţiilor 47 şi art. 50 din C. proc. pen., cu referire la art. 171 alin. (2) din C. proc. pen., art. 250 alin. (1) din C. proc. pen. şi art. 41 alin. (1) lit. d) C. proc. pen., a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea judecătorului de drepturi şi libertăţi din cadrul Judecătoriei Năsăud.

Totodată, constatând ivit conflict negativ de competenţă, în baza dispoziţiilor art. 51 alin. (1) şi (2) C. proc. pen., a înaintat cauza Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, instanţa ierarhic superioară comună, pentru regulator de competenţă.

Pentru a pronunţa această soluţie, judecătorul de drepturi şi libertăţi de la Judecătoria Iaşi a reţinut, în esenţă, că, întrucât în cauză nu se cunoaşte locul săvârşirii infracţiunii de înşelăciune (din cuprinsul contractului de vânzare-cumpărare şi din cercetările efectuate până în prezent nerezultând locul încheierii acestuia) şi în condiţiile în care urmărirea penală se desfăşoară în rem, neexistând, prin urmare, la momentul actual, suspect sau inculpat în dosar, competenţa de soluţionare a plângerii formulate de petenta A. nu este guvernată de dispoziţiile art. 41 alin. (1) lit. a), b) sau c C. proc. pen.

Dimpotrivă, singura împrejurare certă cunoscută în acest stadiu al cercetărilor fiind domiciliul persoanei vătămate A. (oraş Năsăud, str. x, jud. Bistriţa-Năsăud), competenţa de soluţionare a cauzei revine, potrivit criteriului prevăzut de art. 41 alin. (1) lit. d) C. proc. pen., Judecătoriei Năsăud.

*

În procedura prevăzută de art. 51 C. proc. pen., cauza a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, la data de 31 august 2018, formând obiectul dosarului nr. x/2018, cu termen de judecată la data de 7 septembrie 2018.

Analizând conflictul negativ de competenţă ce face obiectul cauzei pendinte, Înalta Curte constată următoarele:

Obiectul cauzei asupra căreia poartă conflictul negativ de competenţă este plângerea formulată de petenta A., în temeiul art. 171 alin. (2) raportat la art. 250 C. proc., împotriva ordonanţei din 14 mai 2018, dispusă de I.P.J. Mureş în Dosarul nr. x/2018 (în prezent Dosarul nr. x/2018 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Năsăud), prin care, în temeiul art. 171 alin. (1) C. proc. pen., s-a dispus ridicarea silită a autoturismului marca x, cu nr. de înmatriculare de Marea Britanie x, serie de identificare x (dat în urmărire internaţională), a cărţii de identitate, a certificatului de înmatriculare şi a cheii de contact a acestuia, proprietatea petentei.

Potrivit art. 171 alin. (1) C. proc. pen., "dacă obiectul sau înscrisul cerut nu este predat de bunăvoie, organul de urmărire penală, prin ordonanţă, sau instanţa de judecată, prin încheiere, dispune ridicarea silită. În cursul judecăţii dispoziţia de ridicare silită a obiectelor sau înscrisurilor se comunică procurorului, care ia măsuri de aducere la îndeplinire, prin organul de cercetare penală."

Textul alin. (2) al aceluiaşi articol stabileşte că "împotriva măsurii dispuse potrivit alin. (1) sau a modului de aducere la îndeplinire a acesteia se poate face plângere de către orice persoană interesată. Dispoziţiile art. 250 se aplică în mod corespunzător."

Conform art. 250 alin. (1) C. proc. pen., " împotriva măsurii asigurătorii luate de procuror sau a modului de aducere la îndeplinire a acesteia suspectul ori inculpatul sau orice altă persoană interesată poate face contestaţie, în termen de 3 zile de la data comunicării ordonanţei de luare a măsurii sau de la data aducerii la îndeplinire a acesteia, la judecătorul de drepturi şi libertăţi de la instanţa căreia i-ar reveni competenţa să judece cauza în fond."

Din interpretarea coroborată a acestor dispoziţii legale rezultă că plângerea împotriva măsurii de ridicare silită de obiecte şi înscrisuri dispusă de organele de cercetare penală sau a modului de aducere la îndeplinire a acesteia, prev. de art. 171 alin. (2) C. proc. pen., intră în competenţa de soluţionare a instanţei (prin judecătorul de drepturi şi libertăţi) căreia i-ar reveni competenţa să judece în fond cauza în care a fost dispusă măsura contestată.

Stabilirea instanţei competente să soluţioneze o cauză în primă instanţă presupune o dublă evaluare a competenţei acesteia, atât din punct de vedere material, cât şi teritorial.

Raportat la primul criteriu, se constată că, în materia de referinţă, judecătoria beneficiază de plenitudine de competenţă, recunoscută acesteia conform art. 35 alin. (1) C. proc. pen., de la care se derogă, în favoarea instanţelor superioare, numai în situaţiile expres şi limitativ prevăzute de lege.

În ceea ce priveşte cel de al doilea criteriu de evaluare, Înalta Curte notează că determinarea competenţei teritoriale a instanţelor de judecată se realizează în funcţie de criteriile prevăzute de art. 41 alin. (1) C. proc. pen., text de lege potrivit căruia, pentru infracţiunile săvârşite pe teritoriul României, competenţa după teritoriu este determinată, în ordine, de: locul săvârşirii infracţiuni (forum delicticomissi), astfel cum este acesta definit în alin. (2) al aceluiaşi text de lege; locul în care a fost prins suspectul sau inculpatul (forum deprehensionis); locuinţa suspectului sau inculpatului persoană fizică ori, după caz, sediul inculpatului persoană juridică, la momentul la care a săvârşit fapta (forum domicilii) şi locuinţa sau, după caz, sediul persoanei vătămate (forum domicilii victimae).

Dispoziţiile art. 41 alin. (2) C. proc. pen. definesc locul săvârşirii infracţiunii ca fiind "locul unde s-a desfăşurat activitatea infracţională, în tot sau în parte, ori locul unde s-a produs urmarea acesteia".

Raportând aceste consideraţii teoretice la datele concrete ale cauzei, Înalta Curte constată, prioritar, că fapta care face obiectul cercetării în dosarul creat ca urmare a plângerii penale formulate de petenta A., respectiv infracţiunea de înşelăciune prevăzută de art. 244 C. pen., nu atrage, prin natura sa, o competenţă derogatorie de soluţionare în primă instanţă a cauzei.

Ca urmare, raportat la obiectul cauzei în care s-a dispus măsura contestată de petenta A., competenţa materială de soluţionare a plângerii formulate de aceasta în temeiul art. 171 alin. (2) C. proc. pen. revine judecătoriei, aspect asupra căreia nu există contrarietate de păreri între instanţele care şi-au declinat succesiv competenţa.

Împrejurarea care a generat conflictul negativ de faţă vizează exclusiv competenţa teritorială de soluţionare a plângerii formulate de petenta A.

Or, evaluând datele concrete ale speţei prin prisma dispoziţiilor legale care guvernează competenţa teritorială a instanţelor, anterior menţionate, Înalta Curte constată că faza incipientă actuală a anchetei penale desfăşurate în cauza în care s-a dispus măsura contestată de petenta A. nu permite stabilirea, cu caracter de certitudine, a cadrului spaţio-temporal în care s-a desfăşurat activitatea infracţională reclamată de aceasta şi a persoanei făptuitorului.

Singurul element de certitudine în această fază a anchetei este domiciliul persoanei vătămate A. (situat în oraşul Năsăud, str. x, jud. Bistriţa-Năsăud), care, dat fiind caracterul patrimonial al infracţiunii ce face obiectul cercetărilor, reflectat în producerea unei pagube efective în patrimoniul persoanei vătămate - constând în ridicarea silită a autoturismului proprietatea acesteia - coincide cu locul unde s-a produs urmarea activităţii infracţionale reclamate.

Ca urmare, în speţă, cunoscându-se locul unde s-a produs urmarea activităţii pretins infracţionale reclamate de petenta A. şi, prin aceasta, în considerarea dispoziţiilor art. 41 alin. (2) teza a II-a C. proc. pen., şi locul săvârşirii presupusei infracţiuni, competenţa de soluţionare în primă instanţă a plângerii formulate de petentă revine Judecătoriei Năsăud, potrivit criteriului prev. de art. 41 alin. (1) lit. a) C. proc. pen. În virtutea ordinii de prioritate prevăzută de art. 41 alin. (1) C. proc. pen., acest criteriu prevalează asupra celui prevăzut de lit. d) a aceluiaşi text de lege, deşi, faţă de particularităţile cauzei, se impune observaţia că locul săvârşirii infracţiunii coincide cu cel în care se află locuinţa persoanei vătămate şi atrage, în mod corespunzător, competenţa instanţei în a cărei circumscripţie se află acesta.

Pentru considerentele prezentate, Înalta Curte, în temeiul art. 51 alin. (6) C. proc. pen., va stabili competenţa de soluţionare a cauzei privind pe petenta A. în favoarea Judecătoriei Năsăud, instanţă căreia i se va trimite dosarul.

Conform art. 275 alin. (3) C. proc. pen., cheltuielile judiciare vor rămâne în sarcina statului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei privind pe petenta A. în favoarea Judecătoriei Năsăud, instanţă căreia i se va trimite dosarul.

Cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 7 septembrie 2018.

GGC - ED