Driving with suspended license: validity of "license" vs. "right to drive" suspension in criminal liability under Penal Code Art. 335(2)

Deliberând asupra recursului în casaţie de faţă, în baza actelor şi lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin Sentinţa penală nr. 19 din 19 ianuarie 2020, pronunţată în Dosarul nr. x/2019, Judecătoria Bacău, în temeiul art. 396 alin. (5) din C. proc. pen. coroborat cu art. 16 alin. (1) lit. a) din C. proc. pen., a achitat pe inculpatul A. pentru săvârşirea infracţiunii de conducerea unui vehicul fără permis de conducere, prev. de art. 335 alin. (2) din Noul C. pen.

Împotriva acestei sentinţe a declarat apel Parchetul de pe lângă Judecătoria Bacău.

Prin Decizia penală nr. 580 din 7 iulie 2020, pronunţată în Dosarul nr. x/2019, Curtea de Apel Bacău, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, printre altele, a admis apelul declarat de Parchetul de pe lângă Judecătoria Bacău împotriva Sentinţei penale nr. 19 din 9 ianuarie 2020, pronunţată de Judecătoria Bacău, a desfiinţat sentinţa penală atacată şi, pe fond, rejudecând, în baza art. 396 alin. (1), (2), (4) şi (10) din C. proc. pen., cu aplic. art. 83 din C. pen., a stabilit în sarcina inculpatului A. pedeapsa amenzii penale în cuantum de 2.800 (două mii opt sute) RON (reprezentând 140 zile - amendă, stabilind cuantumul zilei amendă la 20 RON/zi amendă, conform art. 61 alin. (1), alin. (4) lit. c) şi alin. (6) din C. pen.) pentru săvârşirea infracţiunii de conducere a unui vehicul fără permis de conducere, prevăzută de art. 335 alin. (2) din C. pen.

În baza art. 83 alin. (1) din C. pen., s-a dispus faţă de inculpat amânarea aplicării pedepsei principale, iar în temeiul art. 84 din C. pen. a fost stabilit în sarcina acestuia un termen de supraveghere de 2 (doi) ani.

În baza art. 84 alin. (2) din C. pen., a fost obligat inculpatul ca pe durata termenului de supraveghere să respecte măsurile de supraveghere prevăzute de art. 85 alin. (1) lit. a) - e) din C. pen. şi s-a atras atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 88 alin. (1) şi (3) din C. pen.

Pentru a decide astfel, instanţa de apel a reţinut în drept că fapta inculpatului care, la data de 20 octombrie 2018, a condus autovehiculul marca x, cu nr. de înmatriculare x, pe str. x din mun. Bacău, având permisul de conducere (de fapt dreptul de a conduce - n.ns.) suspendat ca urmare a săvârşirii unei contravenţii, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de conducerea unui vehicul fără permis de conducere, faptă prevăzută de art. 335 alin. (2) din C. pen.

Astfel, în baza propriei sale analize a mijloacelor de probă administrate în toate fazele procesului penal şi în toate stadiile procesuale, întemeindu-şi raţionamentul inclusiv pe declaraţia de recunoaştere efectuată personal şi nemijlocit de inculpat în faţa instanţei de fond la termenul de judecată din data de 03.10.2019, instanţa de apel a reţinut că nu există niciun dubiu că situaţia de fapt reţinută în rechizitoriu nu ar corespunde adevărului judiciar.

În ceea ce priveşte declaraţia de recunoaştere a învinuirii dată de către inculpat, nemijlocit în faţa instanţei de fond, la termenul de judecată din data de 3 octombrie 2019, în prezenţa unui apărător ales, în procedura simplificată, instanţa de apel a reţinut următoarele:

"recunosc comiterea faptelor pentru care am fost trimis în judecată astfel cum sunt descrise în actul de sesizare al instanţei şi solicit ca judecarea cauzei să se efectueze pe baza probatoriului administrat în cursul urmăririi penale".

În continuare, s-a constatat că această declaraţie se coroborează cu celelalte mijloace de probă administrate în cursul urmăririi penale şi în cursul judecăţii în fond, inclusiv cu menţiunile Procesului-verbal de constatare şi sancţionare contravenţională nr. x din data de 8 septembrie 2018, încheiat de un agent de poliţie din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Neamţ - Serviciul Rutier, prin care s-a reţinut faptul că, la data de 8 septembrie 2018, inculpatul a condus autoturismul marca x cu numărul de înmatriculare x pe raza localităţii Zăneşti, judeţul Neamţ, cu viteza de 114 km/h, săvârşind astfel contravenţia prevăzută de art. 102 alin. (3) lit. e) din O.U.G. nr. 195/2002.

Totodată, s-a reţinut că, potrivit textului normativ amintit în procesul-verbal de sancţionare contravenţională, constituie contravenţie şi se sancţionează cu amenda prevăzută în clasa a IV-a de sancţiuni şi cu aplicarea sancţiunii complementare a suspendării exercitării dreptului de a conduce pentru o perioadă de 90 de zile săvârşirea de către conducătorul de autovehicul, tractor agricol sau forestier ori tramvai a următoarelor fapte: e) depăşirea cu mai mult de 50 km/h a vitezei maxime admise pe sectorul de drum respectiv şi pentru categoria din care face parte autovehiculul condus, constatată, potrivit legii, cu mijloace tehnice omologate şi verificate metrologic.

De altfel, s-a constatat că agentul constatator a şi efectuat menţiunea olografă în cuprinsul procesului-verbal conform căreia "dispun suspendarea permisului de conducere pentru 90 de zile începând cu data de 24 septembrie 2018", inculpatul semnând personal acest act administrativ special şi precizând la rubrica "alte menţiuni":

"nu face".

Prin urmare, făcând trimitere la decizia nr. 8/2018 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul competent să judece recursul în interesul legii, publicată în Monitorul Oficial al României nr. 501 din 2018, instanţa de apel a reţinut că, deşi menţiunea "dispun suspendarea permisului de conducere pentru 90 de zile începând cu data de 24 septembrie 2018" nu este exactă cu exprimarea legiuitorului privind "suspendării exercitării dreptului de a conduce pentru o perioadă de 90 de zile", sancţiunea complementară a suspendării dreptului de a conduce există, motiv pentru care nu a primit apărarea inculpatului relativ la faptul că agentul constatator a scris "suspendarea permisului de conducere" în loc de "suspendarea dreptului de a conduce".

În ceea ce priveşte apărările inculpatului din cauza pendinte, instanţa de apel a apreciat că acestea ar fi putut fi valorificate ca motive în susţinerea unei plângeri contravenţionale împotriva procesului-verbal de constatare şi sancţionare contravenţională, însă inculpatul nu s-a adresat justiţiei civile cu o asemenea procedură judiciară în vederea solicitării nulităţii relative parţiale a menţiunii privind reţinerea permisului de conducere.

Prin urmare, s-a reţinut că rezultă fără echivoc că sancţiunea complementară, în cazul inculpatului, avea o natură legală, fără ca agentul constatator să poată decide asupra posibilităţii aplicării/neaplicării acesteia, urmând de drept sancţiunea principală a amenzii, aspect cunoscut, de altfel, şi de inculpat, care a semnat fără obiecţiuni procesul-verbal de contravenţie.

Împotriva Deciziei penale nr. 580 din 7 iulie 2020, pronunţată de Curtea de Apel Bacău, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, în Dosarul nr. x/2019, la data de 20 august 2020, a declarat recurs în casaţie inculpatul A., prin avocat B.

În motivarea cererii de recurs în casaţie, făcând referire la art. 371 din C. proc. pen. potrivit căruia "judecata se mărgineşte la faptele şi persoanele arătate în actul de sesizare a instanţei" coroborat cu art. 335 alin. (2) "Conducerea pe drumurile publice a unui vehicul pentru care legea prevede obligativitatea deţinerii permisului de conducere de către o persoană al cărei permis de conducere este necorespunzător categoriei sau subcategoriei din care face parte vehiculul respectiv ori al cărei permis i-a fost retras sau anulat ori căreia exercitarea dreptului de a conduce i-a fost suspendată sau care nu are dreptul de a conduce autovehicule în România (…)", recurentul a susţinut, în esenţă, că este incident cazul de recurs în casaţie prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen., întrucât fapta reţinută prin actul de sesizare a instanţei cu privire la sancţiunea complementară aplicată de agentul constatator prin procesul-verbal de constatare a contravenţiei nr. x constând în "a condus cu permisul suspendat" nu este prevăzută de art. 335 alin. (2) din C. proc. pen., precum nici de O.U.G. nr. 195/2002.

În concret, recurentul a arătat că sancţiunea complementară reţinută în procesul-verbal sus-menţionat privind menţiunea "a condus cu permisul suspendat" nu este o simplă eroare materială, întrucât în mod evident, sub aspectul laturii obiective, elementul material al infracţiunii pentru care i-a fost aplicată amenda penală şi s-a dispus, totodată, amânarea aplicării acesteia, se caracterizează prin acţiunea inculpatului de a conduce automobilul pe un drum public pentru care legea prevede obligativitatea deţinerii permisului de conducere de către o persoană căreia "exercitarea dreptului de a conduce i-a fost suspendată".

Prin urmare, deşi iniţial s-a prevalat de procedura recunoaşterii învinuirii în faţa instanţei de fond, recurentul a susţinut că, examinând procesul-verbal de constatare a contravenţiei nr. x, a observat că sancţiunea complementară a "suspendării permisului de conducere" pe o perioadă de 90 de zile, începând cu data de 24 septembrie 2018, este cuprinsă şi în rechizitoriul emis în dosarul de urmărire penală al Parchetului de pe lângă Judecătoria Bacău, motiv pentru care i-a fost aplicată amenda penală (şi pentru care s-a dispus amânarea aplicării) pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală.

În concluzie, recurentul a solicitat casarea hotărârii atacate şi, în rejudecare, achitarea în temeiul art. 395 alin. (5) raportat la art. 16 alin. (1) lit. b) din C. proc. pen.

Prin Încheierea din data de 30 octombrie 2020, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, s-a admis, în principiu, cererea de recurs în casaţie formulată de recurentul-inculpat A. împotriva Deciziei penale nr. 580 din data de 7 iulie 2020, pronunţată de Curtea de Bacău, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie.

S-a dispus trimiterea cauzei Completului 10, în compunere de 3 judecători, acordându-se termen la data de 11 decembrie 2020, cu citarea recurentului inculpat.

Pentru a dispune astfel, Înalta Curte, verificând îndeplinirea condiţiilor de admisibilitate a cererii de recurs în casaţie, a constatat că Decizia penală nr. 580 din 7 iulie 2020, pronunţată de Curtea de Apel Bacău, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie face parte din categoria hotărârilor ce pot fi atacate cu recurs în casaţie, iar calea de atac a fost formulată de către recurentul inculpat în termenul prevăzut de lege, fiind aşadar respectate dispoziţiile art. 434 - 436 din C. proc. pen.

S-a apreciat că, din examinarea cererii de recurs în casaţie rezultă îndeplinirea condiţiilor prevăzute de art. 437 alin. (1) din C. proc. pen., fiind menţionate: numele şi prenumele părţii care a exercitat recursul în casaţie, semnătura apărătorului ales al inculpatului, hotărârea care se atacă, cazul de recurs în casaţie pe care se întemeiază cererea şi motivarea acestuia.

Înalta Curte a constatat că analiza aspectelor antamate de inculpatul A., în sensul că fapta pentru care s-a stabilit în sarcina sa pedeapsa amenzii penale pentru săvârşirea infracţiunii de conducere a unui vehicul fără permis de conducere prevăzută de art. 335 alin. (2) din C. pen. nu întruneşte elementele de tipicitate prevăzute de norma de incriminare, se circumscriu, formal, cazului de recurs în casaţie prevăzut de art. 438 alin. (7) din C. proc. pen., motiv pentru care în cauză este îndeplinită şi condiţia de admisibilitate prevăzută de art. 437 alin. (1) lit. c) din C. proc. pen.

Constatând că cererea de recurs în casaţie formulată de inculpatul A. împotriva Deciziei penale nr. 580 din data de 7 iulie 2020, pronunţată de Curtea de Bacău, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie este introdusă în termenul prevăzut de lege şi respectă condiţiile prevăzute de art. 434, art. 436 alin. (1) şi (6) din C. proc. pen., dar şi pe cele prev. de art. 437 raportat la art. 438 din C. proc. pen., Înalta Curte, în temeiul art. 440 alin. (4) din C. proc. pen., a admis în principiu cererea de recurs în casaţie formulată.

Analizând recursul în casaţie formulat de recurentul inculpat A. împotriva Deciziei penale nr. 580 din data de 7 iulie 2020, pronunţată de Curtea de Apel Bacău, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, în limitele prevăzute de art. 442 alin. (1) şi (2) C. proc. pen., Înalta Curte apreciază că acesta este nefondat pentru considerentele ce se vor arăta în continuare.

Potrivit dispoziţiilor art. 433 C. proc. pen., în calea extraordinară a recursului în casaţie, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie verifică, în condiţiile legii, conformitatea hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile.

Fiind reglementat ca o cale extraordinară de atac care trebuie să asigure echilibrul între principiul legalităţii, pe de o parte, şi principiul respectării autorităţii de lucru judecat, pe de altă parte, recursul în casaţie permite cenzurarea legalităţii unei categorii limitate de hotărâri definitive şi numai pentru motive expres reglementate de legea procesual-penală. Pe calea recursului în casaţie nu se poate invoca şi, corespunzător, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie nu are posibilitatea de a analiza orice aspect de nelegalitate a hotărârilor, ci numai pe acelea pe care legiuitorul le-a considerat importante şi le-a prevăzut explicit în cuprinsul art. 438 alin. (1) C. proc. pen.

Prin urmare, recursul în casaţie nu poate tinde la reevaluarea unor elemente sau împrejurări de fapt ce au fost stabilite cu autoritate de lucru judecat, iar Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie nu este abilitată să dea o nouă interpretare materialului probator şi să reţină o stare de fapt diferită de cea descrisă şi valorificată în hotărârea atacată.

Drept urmare, orice chestiune de fapt analizată de instanţa de fond, respectiv de apel, intră în puterea lucrului judecat şi excede cenzurii instanţei învestită cu judecarea recursului în casaţie.

Aceste consideraţii sunt aplicabile şi cazului de casare prevăzut în art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen., conform căruia hotărârile sunt supuse casării dacă "inculpatul a fost condamnat pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală."

Acest caz de casare vizează acele situaţii în care nu se realizează o corespondenţă deplină între fapta săvârşită şi configurarea legală a tipului respectiv de infracţiune, fie datorită împrejurării că fapta pentru care s-a dispus condamnarea definitivă a inculpatului nu întruneşte elementele de tipicitate prevăzute de norma de incriminare, fie datorită dezincriminării faptei (indiferent dacă vizează reglementarea în ansamblul său sau modificarea unor elemente ale conţinutului constitutiv).

În aceste coordonate, Înalta Curte constată că motivele invocate de recurentul inculpat A. vizează, în esenţă temeinicia deciziei penale recurate şi nu chestiuni de legalitate.

Or, criticile vizând netemeinicia hotărârii atacate sub aspectul greşitei stabiliri a situaţiei de fapt ori a eronatei evaluări a probatoriului nu pot fi cenzurate în actuala procedură.

Se constată, astfel, că ceea ce critică recurentul inculpat nu sunt aspecte de nelegalitate din perspectiva neprevederii faptei în legea penală, ci, practic, se solicită o rejudecare a cauzei în parametrii unei căi ordinare de atac, prin raportare la modalitatea de coroborare a probelor, respectiv la nelegalitatea administrării unor mijloace de probă, şi anume la menţiunile cuprinse în procesul-verbal de constatare şi sancţionare contravenţională nr. x din data de 8 septembrie 2018, încheiat de un agent de poliţie din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Neamţ - Serviciul Rutier, prin care s-a reţinut faptul că, la data de 8 septembrie 2018, inculpatul a condus autoturismul marca x cu numărul de înmatriculare x pe raza localităţii Zăneşti, judeţul Neamţ, cu viteza de 114 km/h, săvârşind astfel contravenţia prevăzută de art. 102 alin. (3) lit. e) din O.U.G.

Însă, obiectul cenzurii instanţei de casaţie este limitat la chestiuni de drept, circumscrise, în speţă, cazului de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen., respectiv a chestiunilor vizând neîntrunirea elementelor de tipicitate obiectivă ale infracţiunii reţinute în sarcina recurentului inculpat A..

Înalta Curte notează însă că susţinerile recurentului cu privire la neîntrunirea elementelor constitutive ale infracţiunii de conducerea unui vehicul fără permis de conducere, în forma reţinută în sarcina sa, vizează, în realitate, temeinicia situaţiei de fapt reţinute în cauză şi modul de apreciere a mijloacelor de probe administrate, nicidecum neprevederea faptei de legea penală, în sensul cazului de casare expres invocat.

Mai exact, susţinerile recurentului inculpat A. în cuprinsul recursului în casaţie, prin care se evocă situaţia de fapt reţinută de instanţa de apel ori interpretarea dată de aceasta probatoriului administrat în cauză, prin raportare la sancţiunea complementară aplicată de agentul constatator prin procesul-verbal de constatare a contravenţiei nr. x din data de 8 septembrie 2018, constând în "a condus cu permisul suspendat" constituie, în realitate, o solicitare de rejudecare a cauzei prin reaprecierea şi cenzurarea probelor, cu consecinţa stabilirii unei alte situaţii de fapt decât cea reţinută de instanţa de apel şi dispunerii unei soluţii favorabile inculpatului.

Or, reanalizarea situaţiei de fapt şi reevaluarea materialului probator sunt chestiuni care nu pot fi valorificate în contextul niciunuia dintre cazurile de casare expres şi limitativ reglementate de art. 438 C. proc. pen.

Calea extraordinară de atac a recursului în casaţie nu are ca finalitate remedierea unei greşite aprecieri a faptelor şi a unei inexacte sau insuficiente stabiliri a adevărului printr-o urmărire penală incompletă sau o cercetare judecătorească nesatisfăcătoare. Instanţa de casare nu judecă procesul propriu-zis, respectiv litigiul care are ca temei juridic cauza penală, ci judecă exclusiv dacă, din punct de vedere al dreptului, hotărârea atacată este corespunzătoare.

Limitarea obiectului judecăţii în recursul în casaţie la cazurile strict prevăzute de lege înseamnă că nu orice presupusă încălcare a legii substanţiale sau a legii de procedură penală constituie temei pentru a casa hotărârea recurată, ci numai acele încălcări de o anumită gravitate, corespunzătoare unuia dintre cazurile de casare prevăzute de lege, fiind, aşadar, exclusă rejudecarea unei cauze pentru a treia oară, în parametrii în care a avut loc judecata în fond şi apel.

Prin urmare, starea de fapt reţinută în cauză cu titlu definitiv de către instanţa de apel şi concordanţa acesteia cu probele administrate nu mai pot constitui motive de cenzură din partea instanţei supreme în actuala procedură a recursului în casaţie.

Sub aspectul situaţiei de fapt, Înalta Curte constată că instanţa de apel a reţinut că la data de 20 octombrie 2018, a condus autovehiculul marca x, cu nr. de înmatriculare x pe str. x din mun. Bacău, având permisul de conducere suspendat ca urmare a săvârşirii unei contravenţii.

Astfel, faţă de situaţia de fapt reţinută în cauză şi pe baza probatoriului administrat, instanţa apel a stabilit că, în drept, fapta inculpatului care, la data de 20 octombrie 2018, a condus autovehiculul marca x, cu nr. de înmatriculare x, pe str. x din mun. Bacău, având permisul de conducere (de fapt dreptul de a conduce.) suspendat ca urmare a săvârşirii unei contravenţii, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de conducerea unui vehicul fără permis de conducere, faptă prevăzută de art. 335 alin. (2) din C. pen.

Aşadar, având în vedere baza factuală reţinută de instanţa de apel, Înalta Curte constată că fapta comisă de inculpatul A. se circumscrie elementelor de tipicitate a infracţiunii prevăzute de art. 335 alin. (2) din C. pen.

Revenind la criticile formulate de recurentul inculpat A. se constată că acestea tind la reaprecierea probatoriului administrat în cauză, pentru a se constata că probele nu aveau aptitudinea de a demonstra elementele constitutive ale faptei reţinute în sarcina inculpatului. Însă, niciuna dintre acestea nu se circumscrie ipotezei "fapta nu este prevăzută de legea penală", cazul de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen. fiind în mod formal invocat, întrucât aspectele relatate vizează, în esenţă, reanalizarea situaţiei de fapt şi reevaluarea materialului probator, astfel încât ele nu pot fi valorificate în contextul vreunuia dintre cazurile de casare expres şi limitativ reglementate de art. 438 C. proc. pen.

Concluzionând, în raport de considerentele anterioare, Înalta Curte constată că fapta pentru care a fost condamnat recurentul inculpat A. este prevăzută de legea penală, respectiv art. 335 alin. (2) din C. pen., criticile formulate prin prisma cazului de casare prevăzut în art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen. fiind nefondate.

Pentru aceste considerente, în temeiul dispoziţiilor art. 448 alin. (1) pct. 1 din C. proc. pen., Înalta Curte va respinge, ca nefondat, recursul în casaţie declarat de inculpatul A. împotriva Deciziei penale nr. 580 din data de 7 iulie 2020, pronunţată de Curtea de Apel Bacău, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie.

În baza art. 275 alin. (2) din C. proc. pen., va obliga recurentul inculpat la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul în casaţie declarat de inculpatul A. împotriva Deciziei penale nr. 580 din data de 7 iulie 2020, pronunţată de Curtea de Apel Bacău, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie.

Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 11 decembrie 2020.

Procesat de GGC - LM