Competence to Preserve Technical Surveillance Materials After Dismissal: Administrative Nature and Jurisdiction of the Authorizing Court

Asupra conflictului negativ de competenţă, în baza actelor dosarului, constată următoarele:

Prin încheierea din data de 24 mai 2018, pronunţată de Judecătorul de drepturi şi libertăţi de la Tribunalul Bucureşti, secţia I penală, în Dosarul nr. x/2018, în temeiul art. 47 alin. (1), art. 50 rap. la art. 146 din C. proc. pen. s-a admis excepţia de necompetenţă materială invocată reprezentantul Ministerului Public şi, în consecinţă s-a declinat competenţa de soluţionare a cererii având ca obiect conservare materiale rezultate din supravegherea tehnică formulată Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, DNA, Structura Centrală, în favoarea Curţii de Apel Târgu Mureş.

În baza art. 275 alin. (3) din C. proc. pen., cheltuielile judiciare au rămas în sarcina statului.

Pentru a se pronunţa astfel, s-au reţinut următoarele:

Pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia I penală, a fost înregistrată la data de 15.05.2018, sub nr. x/2018, adresa Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie, prin care, în temeiul disp. art. 315 alin. (1) lit. a) şi art. 314 alin. (1) lit. a) C. proc. pen. rap. la. art. 146 C. proc. pen. s-a comunicat acestei instanţe ordonanţa nr. 70/P/2014 din data de 08.01.2018, împreună cu 5 suporţi optici, pentru a se dispune asupra conservării materialelor de supraveghere tehnică ce au fost efectuată în cauză, prin arhivare la sediul instanţei.

La termenul din 24.05.2018, reprezentantul Ministerului Public a solicitat declinarea competenţei în favoarea Curţii de Apel Bucureşti, având în vedere că în cauză s-au efectuat cercetări faţă de un inculpat ce are calitate de magistrat.

Judecătorul de drepturi şi libertăţi, văzând prevederile art. 53 C. proc. pen. rap la 146 C. proc. pen. a observat că soluţionarea contestaţiei este de competenţa Curţii de Apel Târgu Mureş, având în vedere că aceasta ar fi instanţa competentă să soluţioneze cauza în ipoteza în care s-ar fi dispus o soluţie de trimitere în judecată.

Examinând ordonanţa de începere a urmăririi penale, s-a observat că în cauză s-au efectuat cercetări şi sub aspectul comiterii infracţiunii de instigare la abuz în serviciu de către A., aceasta din urmă având calitatea de prim-procuror al Parchetului de lângă Judecătoria Gheorghieni.

Chiar dacă în cauză nu s-a dispus efectuarea în continuare a urmăririi penale, judecătorul de drepturi şi libertăţi a apreciat că se impun a fi aplicate prevederile privind competenţa personală, raportat la dispoziţiile art. 38 alin. (1) lit. c) C. proc. pen., având în vedere că actul de sesizare vizează în mod direct, intuitu personae, o persoană având o anumită calitate.

Cu privire la această chestiune de drept, a competenţei instanţei ce trebuie să soluţioneze cauzele în care persoanele vizate de către anchetă nu au dobândit calitatea de suspect ori inculpat, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, s-a pronunţat în jurisprudenţa sa în acelaşi sens, respectiv că această competenţă aparţine instanţei căreia i-ar reveni, potrivit legii, competenta să judece cauza în primă instanţă, chiar dacă în cauză aceste persoane nu au dobândit calitatea de suspect sau inculpat - încheierea nr. 261 din 15 martie 2016 dată în Dosar nr. x/2016, încheierea nr. 472 din 15 iunie 2016 dată în Dosar nr. x/2015, încheierea din data de 12.08.2017, dată în dosarul nr. x/2017

Şi în ipoteza în care s-ar aprecia că în cauză nu sunt aplicabile dispoziţiile privind competenţa personală, judecătorul de drepturi şi libertăţi din cadrul Tribunalului Bucureşti a apreciat că nu este competent teritorial să soluţioneze prezenta cauză. Spre deosebire de alte situaţii în care legiuitorul prevede o competenţă alternativă de sesizare a judecătorului de drepturi şi libertăţi (de exemplu luarea arestării preventive, autorizarea supravegherii tehnice, autorizarea percheziţiei domiciliare etc), art. 146 C. proc. pen. nu conţine astfel de prevederi, astfel că va reveni competenţa judecătorului de la instanţa care ar fi fost competentă material, personal şi teritorial să soluţioneze cauza.

În vederea stabilirii competenţei unei instanţe, trebuie avute în vedere, în ordine, criteriile enumerate exhaustiv în art. 41 alin. (1) C. proc. pen., aplicarea acestor norme imperative şi de strictă interpretare, făcându-se în funcţie de incidenţa lor în cauza respectivă, în situaţiile în care două sau mai multe instanţe au fost sesizate simultan ori urmărirea penală s-a efectuat cu nerespectarea acestei ordini.

În ceea ce priveşte prevederile art. 41 alin. (5) C. proc. pen. (potrivit căruia ordinea de prioritate prev. în alin. (1) se aplică în cazul în care urmărirea penală s-a efectuat cu nerespectarea acestei ordini), această dispoziţie legală se aplică în cazul în care urmărirea penală se efectuează de un organ de urmărire penală care îşi desfăşoară activitatea în raza teritorială a unuia dintre locurile prev. de art. 41 C. proc. pen. egal în grad cu un alt organ de urmărire penală care are îşi desfăşoară activitatea pe raza teritorială a altuia dintre locurile prev. de art. 41 C. proc. pen. (fără a se respecta ordinea legală, aspect care nu afectează legalitatea urmăririi penale). Este adevărat că art. 41 alin. (5) C. proc. pen. nu acoperă şi situaţia în care urmărirea penală a fost efectuată de către un organ de urmărire penală, competent la nivel naţional, însă ceea ce a urmărit legiuitorul în noul C. proc. pen., prin reglementarea normelor referitoare la competenţa teritorială, este ca judecarea cauzelor penale să se realizeze întotdeauna în ordinea indicată de art. 41 alin. (1) C. proc. pen. Acest lucru este acceptat în mod unanim în doctrină (a se vedea în acest sens I Kuglay, în M. Udroiu (coordonator), C. proc. pen. Comentariu pe articole, Bucureşti, 2017, p. 200, C Voicu în N. Volonciu şi A. S Uzlău, C. proc. pen. comentat, Bucureşti, 2017, p.128, M. Udroiu, Procedură Penală. Partea Generală, Bucureşti, 2015, p. 181 - 182). Din examinarea actelor dosarului de urmărire penală, s-a observat că procurorul nu a cercetat nicio presupusă activitate infracţională din municipiul Bucureşti aspect ce ar fi atras competenţa personală a judecătorului de drepturi şi libertăţi din cadrul Tribunalului Bucureşti) toate faptele fiind comise în judeţul Harghita.

Judecătorul de drepturi şi libertăţi, faţă de cele mai sus învederate, în temeiul art. 47 alin. (1), art. 50 rap. la art. 146 C. proc. pen., a admis excepţia de necompetenţă materială invocată reprezentantul Ministerului Public şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Curţii de Apel Târgu Mureş.

Urmare declinării, cauza a fost înregistrată pe rolul Curţii de Apel Târgu Mureş, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, sub nr. x/2018.

Prin încheierea penală nr. 5 din data de 8 iunie 2018, pronunţată de judecătorul de drepturi şi libertăţi de la Curtea de Apel Târgu Mureş, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, în baza art. 146 alin. (1) şi (2) C. proc. pen., coroborat cu art. 47 alin. (2) şi (4) C. proc. pen., s-a admis excepţia necompetenţei materiale a Judecătorului de drepturi şi libertăţi din cadrul Curţii de Apel Târgu-Mureş, excepţie invocată din oficiu.

În baza art. 47 alin. (2) şi (4) şi art. 50 C. proc. pen. s-a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătorului de drepturi şi libertăţi din cadrul Tribunalului Bucureşti şi s-a trimis acestuia dosarul spre competentă soluţionare.

În baza art. 51 alin. (1) C. proc. pen., s-a constatat ivit conflictul negativ de competenţă între Judecătorul de drepturi şi libertăţi din cadrul Curţii de Apel Târgu-Mureş şi Judecătorul de drepturi şi libertăţi din cadrul Tribunalului Bucureşti.

În baza art. 51 alin. (1) şi alin. (2) teza finală C. proc. pen., a fost sesizată Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în vederea soluţionării conflictului negativ de competenţă.

În baza art. 275 alin. (3) C. proc. pen., cheltuielile judiciare avansate de stat în cauză au rămas în sarcina acestuia.

Pentru a se pronunţa astfel, instanţa a apreciat că, în raport de dispoziţiile art. 146 din C. proc. pen., suporturile materiale pe care sunt stocate rezultatele mandatului de supraveghere tehnică au, mai curând, caracterul sau natura unor mijloace materiale de probă, astfel încât, la fel ca şi acestea, ar trebui să urmeze cursul dosarului.

S-a arătat că suporturile materiale, sunt, în raport cu dosarul în care au fost emise mandatele, un accesoriu, situaţie în care, este aplicabil, prin analogie, principiul de drept:

"accesoriun sequitur principale".

Prin urmare, s-a apreciat că suporturile urmează a fi arhivate de Tribunalul Bucureşti, aceasta fiind instanţa din cadrul căreia face parte judecătorul de drepturi şi libertăţi care a emis mandatele de supraveghere tehnică şi pe rolul căreia a fost înregistrat Dosarul nr. x/2015.

În consecinţă, s-a declinat competenţa de soluţionare a cererii în favoarea Judecătorului de drepturi şi libertăţi din cadrul Tribunalului Bucureşti, în temeiul prevederilor art. 146 alin. (1) şi (2) C. proc. pen., coroborate cu art. 47 alin. (2) şi (4) şi art. 50 C. proc. pen.

Constatând intervenit conflictul negativ de competenţă cauza a fost înaintată instanţei ierarhic superioare comune, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în vederea stabilirii instanţei competente în soluţionarea cererii având ca obiect conservarea materiale rezultate din supravegherea tehnică formulată de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie - Structura Centrală.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, la data de 26 iulie 2018, formând obiectul dosarului nr. x/2018 cu termen de judecată la data de 31 iulie 2018.

Prin încheierea din 31 iulie 2018, Judecătorul de drepturi şi libertăţi de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, a dispus scoaterea cauzei de pe rol şi trimiterea acesteia spre repartizare aleatorie, având în vedere modul de înregistrare a dosarului în raport de disp. art. 51 din C. proc. pen. şi de faptul că numai între instanţe, poate interveni conflictul de competenţă şi nu între judecători şi, prin urmare, s-a constatat că din eroare cauza a fost repartizată la completul C31JDL.

Urmare repartizării aleatorii, cauza a primit termen pentru soluţionare a data de 9 august 2018.

Analizând conflictul negativ de competenţă ce face obiectul cauzei pendinte, Înalta Curte constată următoarele:

Sesizarea primară este cererea formulată de către Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie, secţia de combatere a corupţiei, în cadrul dosarului de urmărire penală nr. x/2014, prin care solicită conservarea materialelor rezultate din supravegherea tehnică efectuată în Dosarul nr. x/2014, respectiv 5 suporturi optice sigilate cu sigiliul "PNA x".

Înalta Curte reţine că dispoziţiile art. 146 C. proc. pen., în temeiul cărora a fost formulată cererea iniţială, de către Parchet (D.N.A. -Structura Centrală) nu prevăd o procedură de judecare, de soluţionare jurisdicţională a cererii, ci reglementează o procedură administrativă, ulterioară şi subsecventă pronunţării unei soluţii de clasare în cursul urmăririi penale.

Se reţine că scopul acestor dispoziţii legale este conservarea, păstrarea în condiţii de securitate şi confidenţialitate a suporturilor materiale, pe care sunt stocate rezultatele mandatelor de supraveghere tehnică.

Analizând dispoziţiile art. 146 alin. (2) din C. proc. pen. se constată că instanţa la care se face referire este instanţa care a autorizat şi a emis mandatele de interceptare, adică, în concret, instanţa din care face parte judecătorul de drepturi şi libertăţi care a emis mandatele de supraveghere tehnică.

Totodată, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie reţine că de vreme ce dispoziţiile care reglementează competenţa după calitatea persoanei nu au fost incidente la momentul efectuării urmăririi penale în rem şi realizării supravegherii tehnice, nu există nici un argument pentru a susţine contrariul în cadrul prezentei proceduri, nejurisdicţionale şi care are ca scop conservarea suporţilor materiale rezultate din procedeul probator menţionat.

Din această perspectivă, a scopului acestei măsuri, cu caracter administrativ, de constată că se urmăreşte a se asigura posibilitatea unui control ulterior al înregistrărilor convorbirilor telefonice, astfel încât apare ca fiind firesc ca instanţa care a autorizat supravegherea tehnică să fie cea care conservă materialele rezultate.

Acest scop este evidenţiat şi de disp. alin. (3) ale art. 146 din C. proc. pen.

În consecinţă, pentru considerentele expuse, în temeiul art. 51 alin. (6) din C. proc. pen., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie va stabili competenţa de soluţionare a cauzei înregistrată sub nr. x/2018 în favoarea Tribunalului Bucureşti, instanţă căreia i se va trimite dosarul.

În temeiul art. 275 alin. (3) din C. proc. pen., cheltuielile judiciare ocazionate de soluţionarea conflictului negativ de competenţă vor rămâne în sarcina statului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D I S P U N E

Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei înregistrată sub nr. x/2018 în favoarea Tribunalului Bucureşti, instanţă căreia i se va trimite dosarul.

Cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 09 august 2018.

GGC - ED