Protected witness penalty-limit reduction upheld; cassation appeal rejected as unfounded.

Asupra cauzei de faţă,

În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin Sentinţa penală nr. 63 din 06.02.2020 pronunţată de Tribunalul Dolj în Dosarul nr. x/2019 printre altele, s-au dispus următoarele:

În temeiul art. 2 alin. (2) din Legea nr. 143/2000, cu aplic. art. 35 alin. (1) C. pen. (două acte materiale), art. 77 lit. a) C. pen., şi art. 396 alin. (10) C. proc. pen. a fost condamnat inculpatul A. - la pedeapsa de 4 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de droguri de mare risc.

În temeiul art. 67 alin. (2) C. pen., a fost aplicată inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii exercitării dreptului de a fi ales în autorităţi publice sau în orice alte funcţii publice şi a dreptului de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a) şi b) C. pen., pe o perioadă de 3 ani, pedeapsă a cărei executare va începe conform art. 68 alin. (1) lit. c) C. pen. .

În baza art. 65 alin. (1) C. pen., a fost aplicată inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii exercitării dreptului de a fi ales în autorităţi publice sau în orice alte funcţii publice şi a dreptului de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat.

În temeiul art. 270 alin. (3) din Legea nr. 86/2006 rap. la art. 274 din Legea nr. 86/2006 cu aplicarea art. 75 alin. (1) lit. d) şi art. 396 alin. (10) C. proc. pen., ambele infracţiuni cu aplicarea art. 38 alin. (1) C. pen., a fost condamnat inculpatul A., la pedeapsa de 2 ani şi 6 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de contrabandă.

În temeiul art. 67 alin. (2) C. pen., a fost aplicată inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii exercitării dreptului de a fi ales în autorităţi publice sau în orice alte funcţii publice şi a dreptului de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a) şi b) C. pen., pe o perioadă de 3 ani, pedeapsă a cărei executare va începe conform art. 68 alin. (1) lit. c) C. pen.

În baza art. 65 alin. (1) C. pen., a fost aplicată inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii exercitării dreptului de a fi ales în autorităţi publice sau în orice alte funcţii publice şi a dreptului de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat.

În baza art. 39 alin. (1) lit. b) C. pen. raportat la art. 38 alin. (1) C. pen., a fost stabilită pedeapsa principală cea mai grea, de 4 ani închisoare, la care s-a adăugat sporul de o treime din cealaltă pedeapsă stabilită, de 10 luni închisoare, inculpatul executând 4 ani şi 10 luni închisoare, în regim de detenţie.

În temeiul art. 45 alin. (3) lit. a) C. pen., a fost interzisă inculpatului, cu titlu de pedeapsă complementară, exercitarea drepturilor de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice şi de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a) şi b) C. pen., pe o perioadă de 3 ani de la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei principale.

În temeiul art. 45 alin. (5) C. pen. raportat la art. 65 alin. (1) şi (3) C. pen., a interzis inculpatului, cu titlu de pedeapsă accesorie, exercitarea drepturilor de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice şi de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a) şi b) C. pen., de la rămânerea definitivă a prezentei sentinţe şi până la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei principale.

În temeiul art. 72 C. pen., s-a dedus din pedeapsa închisorii durata reţinerii şi arestării preventive de la 15.06.2019 la zi.

În baza art. 399 alin. (1) C. proc. pen., s-a menţinut faţă de inculpatul A. măsura arestului preventiv dispusă prin Încheierea nr. 68/DL/15.06.2019 a judecătorului de drepturi şi libertăţi din cadrul Tribunalului Timiş.

În baza art. 7 din Legea nr. 76 din 08.04.2008, s-a dispus prelevarea de probe biologice de la inculpatul A. în vederea înscrierii în Sistemul Naţional de Date Genetice Judiciare.

S-a luat act de acoperirea prejudiciului (obligaţii fiscale principale şi accesorii) prin achitarea sumei de 15.291 RON de către inculpatul A., conform chitanţei seria x, nr. 10690/19/23.08.2019.

În temeiul art. 112 lit. f) C. pen. şi art. 16 alin. (1) din Legea nr. 143/2000 pentru prevenirea şi combaterea traficului şi consumului ilicit de droguri, s-a dispus confiscarea următoarele cantităţi de stupefiante:

- cantitatea de 2,6640 grame de cocaină, depusă la IPJ-SCJSEO, conform dovezii seria x;

- 00 cantitatea de 999,7 grame de cocaină, depusă la IPJ-SCJSEO, conform dovezii seria x

În temeiul art. 112 lit. e) C. pen. şi art. 16 alin. (2) din Legea nr. 143/2000 pentru prevenirea şi combaterea traficului şi consumului ilicit de droguri, s-a confiscat suma de 1000 RON, dobândită de către inculpatul A. prin distribuirea de droguri din data de 07.06.2019.

În temeiul art. 255 C. proc. pen. s-a dispus restituirea diferenţei în sumă de 37.977 RON şi a sumei de 2095 euro, către inculpatul A., ce a făcut obiectul sechestrului dispus prin ordonanţa din 21.06.2019 a DIICOT-ST Timişoara în Dosar nr. x/2019, cu obligaţia inculpatului de a păstra sumele de bani până la soluţionarea definitivă a procesului penal, conform art. 255 alin. (2) C. proc. pen.

În temeiul art. 404 alin. (4) lit. c) C. proc. pen. s-a menţinut măsura asigurătorie a sechestrului dispus prin ordonanţa din 21.06.2019 a DIICOT-ST Timişoara în Dosar nr. x/2019, în limita sumei de 20.500 RON.

Împotriva mai sus menţionatei hotărâri a declarat apel, în termenul legal, printre alţii inculpatul A. care a solicitat admiterea apelului, desfiinţarea Sentinţei nr. 63 din 06.02.2020 pronunţată de către Tribunalul Dolj şi rejudecând în fond să se dispună reţinerea dispoziţiilor art. 19 din Legea nr. 682/2002 republicată, stabilirea limitelor de pedeapsa pentru fiecare infracţiune la jumătate, micşorarea pedepsei pentru fiecare infracţiune, reindividualizarea pedepsei aplicate pentru fiecare dintre infracţiunile pentru care inculpatul a fost condamnat şi aplicarea dispoziţiilor art. 91 - 94 C. pen.

Prin Decizia penală nr. 390 din 28 mai 2020, Curtea de Apel Craiova, secţia penală şi pentru cauze cu minori, în Dosarul nr. x/2019 a dispus următoarele:

A admis apelul inculpatului A. declarat împotriva Sentinţei penale nr. 63 din 06.02.2020 pronunţată de Tribunalul Dolj în Dosarul nr. x/2019.

A fost desfiinţată sentinţa penală sub aspectul laturii penale cu privire la inculpatul A. şi rejudecând;

A reţinut aplicarea dispoziţiilor art. 19 din legea nr. 682/2002 pentru inculpatului A..

În temeiul art. 2 alin. (2) din Legea nr. 143/2000, cu aplic. art. 35 alin. (1) C. pen. (două acte materiale), art. 77 lit. a) C. pen., art. 19 din legea nr. 682/2002 şi art. 396 alin. (10) C. proc. pen., a condamnat pe inculpatul A. la pedeapsa de 3 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de droguri de mare risc.

În temeiul art. 67 alin. (2) C. pen., a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii exercitării dreptului de a fi ales în autorităţi publice sau în orice alte funcţii publice şi a dreptului de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a) şi b) C. pen., pe o perioadă de 3 ani, pedeapsă a cărei executare va începe conform art. 68 alin. (1) lit. c) C. pen.

În baza art. 65 alin. (1) C. pen., a aplicat inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii exercitării dreptului de a fi ales în autorităţi publice sau în orice alte funcţii publice şi a dreptului de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat.

În temeiul art. 270 alin. (3) din Legea nr. 86/2006 rap. la art. 274 din Legea nr. 86/2006 cu aplicarea art. 75 alin. (1) lit. d) şi art. 19 din Legea nr. 682/2002 şi art. 396 alin. (10) C. proc. pen., ambele infracţiuni cu aplicarea art. 38 alin. (1) C. pen., a condamnat pe inculpatul A., la pedeapsa de 2 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de contrabandă.

În temeiul art. 67 alin. (2) C. pen., a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii exercitării dreptului de a fi ales în autorităţi publice sau în orice alte funcţii publice şi a dreptului de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a) şi b) C. pen., pe o perioadă de 3 ani, pedeapsă a cărei executare va începe conform art. 68 alin. (1) lit. c) C. pen.

În baza art. 65 alin. (1) C. pen., a aplicat inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii exercitării dreptului de a fi ales în autorităţi publice sau în orice alte funcţii publice şi a dreptului de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat.

În baza art. 39 alin. (1) lit. b) C. pen. raportat la art. 38 alin. (1) C. pen., stabileşte pedeapsa principală cea mai grea, de 3 ani închisoare, la care adaugă sporul de o treime din cealaltă pedeapsă stabilită, de 8 luni închisoare, urmând ca inculpatul să execute 3 ani şi 8 luni închisoare, în regim de detenţie.

În temeiul art. 45 alin. (3) lit. a) C. pen., interzice inculpatului, cu titlu de pedeapsă complementară, exercitarea drepturilor de a fi ales în autorităţi publice sau în orice alte funcţii publice şi de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a) şi b) C. pen., pe o perioadă de 3 ani de la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei principale.

În temeiul art. 45 alin. (5) C. pen. raportat la art. 65 alin. (1) şi (3) C. pen., interzice inculpatului, cu titlu de pedeapsă accesorie, exercitarea drepturilor de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice şi de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a) şi b) C. pen., de la rămânerea definitivă a prezentei sentinţe şi până la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei principale.

Au fost menţinute restul dispoziţiilor sentinţei penale atacate ce nu contravin prezentei.

Pentru a dispune astfel instanţa de apel a arătat că în mod corect instanţa de fond a reţinut pericolul social concret al faptei de trafic de droguri de mare risc aşa cum rezultă din modalitatea şi împrejurările concrete în care a fost săvârşită, aşa cum au fost reţinute anterior şi circumstanţele personale ale inculpatului, astfel că a aplicat inculpatului o pedeapsă stabilită la minimul special prevăzut de lege, care a fost apreciat şi de Curte ca fiind necesar şi suficient pentru atingerea scopului educativ şi preventiv al pedepsei, nefiind temeiuri pentru reducerea sau majorarea acesteia.

Împotriva Deciziei penale nr. 390 din data de 28 mai 2020 pronunţată de Curtea de Apel Craiova, secţia penală şi pentru cauze cu minori, în Dosarul nr. x/2019, la data de 14 iulie 2020, prin avocat, B. inculpatul A. a declarat recurs în casaţie.

În motivarea scrisă a cerii sale inculpatul a invocat ca temei de drept cazul de casare prevăzute de art. 438 alin. (1) pct. 12 C. proc. pen.

În esenţă, s-a susţinut că, deşi instanţa de apel a reţinut, în apelul formulat de inculpat incidenţa dispoziţiilor art. 19 din Legea nr. 682/2002, ceea ce impunea o reducere a limitelor pedepselor aplicate pentru infracţiunile comise cu 1/2, a aplicat pedepse într-un cuantum mai mare decât cel stabilit de instanţa de fond, prin realizarea unei reindividualizării a pedepselor în defavoarea inculpatului.

S-a reliefat că, fiind în propria cale de atac a inculpatului, instanţa de apel trebuia să menţină acelaşi cuantum al pedepselor stabilit de instanţa de fond, cerinţă impusă de aplicarea principiului "non reformatio in peius" pe care să îl reducă la jumătate, în considerarea dispoziţiilor art. 19 din Legea nr. 682/2002.

Astfel, deşi, efectiv, pedepsele stabilite de instanţa de apel sunt într-un cuantum mai mic, totuşi, acestea au fost mai întâi majorate, cuantumul mai mic, rezultând doar urmare a aplicării dispoziţiilor art. 19 din Legea nr. 682/2002.

Prin încheierea din camera de consiliu din 14 octombrie 2010 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, a fost admisă, în principiu, cererea de recurs în casaţie formulată de inculpatul A. împotriva Deciziei penale nr. 390 din 28 mai 2020 pronunţată de Curtea de Apel Craiova, secţia penală şi pentru cauze cu minori, în Dosarul nr. x/2019.

Cauza a fost trimisă în vederea judecării recursului în casaţie la Completul 8 şi s-a fixat termen la data de 25 noiembrie 2020, cu citarea recurentului inculpat.

Analizând recursul în casaţie formulat de inculpatul A. împotriva Deciziei penale nr. 390 din data de 28 mai 2020 pronunţată de Curtea de Apel Craiova, secţia penală şi pentru cauze cu minori, în Dosarul nr. x/2019, Înalta Curte apreciază că este nefondat pentru considerentele ce se vor arăta în continuare:

Prioritar analizei motivelor de recurs în casaţie, aşa cum au fost dezvoltate în cererea inculpatului A., Înalta Curte subliniază următoarele aspecte:

Recursul în casaţie, în reglementarea noului C. proc. pen., reprezintă o cale extraordinară de atac, echivalentă ultimului nivel de jurisdicţie în care părţile pot solicita reformarea unei hotărâri definitive, însă doar pentru motive circumscrise cazurilor de casare expres şi limitativ prevăzute de legiuitor, în cuprinsul art. 438 C. proc. pen.

În intenţia de a răspunde cerinţelor jurisprudenţei Curţii Europene a Drepturilor Omului şi de a se conforma prevederilor Convenţiei, relative la asigurarea celerităţii procesului penal, prin desfăşurarea acestuia într-un termen rezonabil, legiuitorul român a reconfigurat sistemul căilor de atac, reducând numărul gradelor de jurisdicţie.

Drept urmare, noua legislaţie procesual penală prevede o singură cale de atac ordinară, şi anume apelul, recursul devenind, în schimb, o cale extraordinară de atac, sub denumirea de "recurs în casaţie", exercitat doar în cazuri anume prevăzute de lege şi numai pentru motive de nelegalitate.

Fiind reglementat ca o cale extraordinară de atac menită să asigure echilibrul între principiul legalităţii, pe de o parte, şi principiul respectării autorităţii de lucru judecat, pe de altă parte, recursul în casaţie permite cenzurarea legalităţii unei categorii limitate de hotărâri definitive şi numai pentru motive expres reglementate de legea procesual-penală. Pe calea recursului în casaţie nu se poate invoca şi, corespunzător, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie nu are posibilitatea de a analiza orice aspect de nelegalitate a hotărârilor, ci numai pe acelea pe care legiuitorul le-a considerat importante, grave, şi le-a prevăzut explicit în cuprinsul art. 438 alin. (1) din C. proc. pen.

În cauză, se constată că inculpatul A. a invocat cazul de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 12 din C. proc. pen. - s-au aplicat pedepse în alte limite decât cele prevăzute de lege.

Examinând cererea întemeiată pe cazul de recurs în casaţie prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 12 din C. proc. pen., instanţa analizează acele nelegalităţi care au determinat ca pedeapsa aplicată să se situeze în afara limitei (minime sau maxime) pe care instanţa ar fi putut să o aplice în raport de infracţiunile deduse judecăţii, dar şi de situaţia juridică a condamnatului, rezultată din elemente obiective reţinute deja de instanţa de apel. Aşadar, aceste dispoziţii legale sunt de strictă interpretare şi vizează doar stabilirea pedepsei în limitele prevăzute de lege în raport cu încadrarea juridică dată faptelor, textul nepermiţând cenzurarea oricărui alt aspect de nelegalitate care, în final, ar putea produce consecinţe asupra cuantumului pedepsei.

În jurisprudenţa sa recentă, delimitând sfera de aplicabilitate a acestui caz de recurs în casaţie, instanţa supremă a statuat în sensul incidenţei sale în cazul unor erori de drept produse ca urmare a stabilirii unei pedepse neprevăzute de legea penală sau cu o durată superioară ori inferioară limitelor legale speciale.

Acest caz de recurs în casaţie este incident atunci când sunt încălcate limitele prevăzute în partea specială, dispoziţiile privind concursul de infracţiuni, recidivă, circumstanţe atenuante sau măsuri educative. Jurisprudenţa referitoare la acest caz de casare este relevantă, stabilindu-se că o pedeapsă depăşeşte, de regulă, limitele prevăzute de lege dacă se situează în afara limitelor speciale ale pedepsei prevăzute de C. pen. pentru o anumită infracţiune.

În realitate, ceea ce se critică prin recursul în casaţie este încălcarea principiului non reformatio in pejus, întrucât, deşi s-a reţinut incidenţa dispoziţiilor art. 19 din Legea nr. 682/2002, acestea au fost aplicate după ce, în prealabil instanţa de apel a majorat cuantumul pedepselor stabilite de instanţa de fond.

Înalta Curte constată că ambele critici sunt neîntemeiate, din perspectiva următoarelor considerente:

Potrivit art. 418. alin. (1) C. proc. pen., instanţa de apel, soluţionând cauza, nu poate crea o situaţie mai grea pentru cel care a declarat apel, astfel că o agravare a situaţiei apelantului, în propria cale de atac, ar înfrânge regula consacrată expres prin dispoziţiile art. 418 alin. (1) C. proc. pen.

Potrivit principiului non reformatio in pejus, inculpatului nu-i poate fi agravată situaţia în propria cale de atac. În cauză, inculpatul A. a exercitat calea de atac a apelului. În acest context al aplicării principiului non reformatio in pejus, instanţa de apel nu putea pronunţa o hotărâre defavorabilă sau care să îngreuneze situaţia apelantului. Principiul non reformatio in pejus interzice crearea unei situaţii mai grea pentru cel ce a declarat apel (art. 418 C. proc. pen.).

Potrivit art. 19 din Legea nr. 682/2002, republicată, privind protecţia martorilor stabileşte: "Persoana care are calitatea de martor în sensul art. 2 lit. a) pct. 1 şi 2, şi care a comis o infracţiune gravă, iar înaintea sau în timpul urmăririi penale ori al judecăţii denunţă sau facilitează identificarea şi tragerea la răspundere penală a altor persoane care au săvârşit astfel de infracţiuni beneficiază de reducerea la jumătate a limitelor pedepsei prevăzute de lege."

Se constată, că inculpatului recurent nu i s-a agravat situaţia în propria cale de atac întrucât, instanţa de apel, în concret a aplicat pedepse, pentru fiecare infracţiune, într-un cuantum mai redus decât cel stabilit de instanţa de fond, aceasta fiind singura condiţie pentru a se aprecia în sensul respectării principiului neagravării situaţiei în propriul apel.

În acest sens este şi Decizia nr. 10/2014 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Completul pentru dezlegarea unor chestiunii de drept, în materie penală, publicată în Monitorul Oficial nr. 502/7.03.2014.

Referitor la modul de aplicare a dispoziţiilor art. 19 din Legea nr. 682/2002, se constată că acesta impune reducerea la jumătate a limitelor de pedeapsă prevăzute de textul incriminator şi nu reducerea la jumătate a cuantumului pedepselor stabilite, în mod concret, de o instanţă.

Se constată, aşadar, că susţinerile invocate de recurentul inculpat A. în sprijinul cazului de casare invocat nu reprezintă, în fapt, împrejurări referitoare la aplicarea pedepsei în alte limite decât cele prevăzute de lege, astfel că acestea nu se circumscriu cazului de recurs în casaţie prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 12 C. proc. pen. sau vreunui alt caz de casare expres şi limitativ prevăzut de lege.

Faţă de aceste considerente, în temeiul dispoziţiilor art. 448 alin. (1) pct. 1 C. proc. pen., Înalta Curte, va respinge, ca nefondat, recursul în casaţie formulat de inculpatul A. împotriva Deciziei penale nr. 390 din data de 28 mai 2020 pronunţată de Curtea de Apel Craiova, secţia penală şi pentru cauze cu minori, în Dosarul nr. x/2019.

În baza art. 275 alin. (2) din C. proc. pen., va obliga recurentul condamnat la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul în casaţie formulat de inculpatul A. împotriva Deciziei penale nr. 390 din data de 28 mai 2020 pronunţată de Curtea de Apel Craiova, secţia penală şi pentru cauze cu minori, în Dosarul nr. x/2019.

Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 25 noiembrie 2020.

GGC - GV