Incompatibility of private business with public office for IT and retail activities unrelated to official duties; scope of patrimonial benefit in abuse of position for favoring persons.

Deliberând asupra cauzei de faţă, în baza actelor şi lucrărilor dosarului constată următoarele:

Prin rechizitoriul întocmit de P.Î.C.C.J. - Direcţia Naţională Anticorupţie, secţia de combatere a infracţiunilor asimilate infracţiunilor de corupţie la data de 4 septembrie 2017 în Dosarul cu nr. x din 2014, inculpatul A., a fost trimis în judecată pentru săvârşirea infracţiunilor de:

"efectuare de operaţiuni financiare, ca acte de comerţ, incompatibile cu funcţia, atribuţia sau însărcinarea pe care o îndeplineşte o persoană, în scopul obţinerii pentru sine sau pentru altul de bani, bunuri ori alte foloase necuvenite" prevăzută de art. 12 lit. a) din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 5 alin. (1) C. pen. şi "conflict de interese în formă continuată" (cincisprezece acte materiale) prevăzută de art. 2531 C. pen. din 1968 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. din 1968 şi art. 5 alin. (1) C. pen., ambele cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen. din 1968.

Ca stare de fapt prin actul de sesizare a instanţei, în esenţă, s-a reţinut în sarcina inculpatului că, în perioada 22 februarie 2007 - 26 iunie 2014, în scopul obţinerii pentru sine de sume de bani, bunuri ori alte foloase necuvenite, utilizând, în unele cazuri, şi informaţii dobândite în virtutea funcţiilor, atribuţiilor şi însărcinărilor deţinute, a efectuat, prin intermediul societăţilor comerciale B. SRL şi C. SRL, pe care le-a înfiinţat prin persoane interpuse şi le-a administrat în fapt, un număr de 4.101 de operaţiuni financiare ca acte de comerţ, în valoare totală de 9.991.946 de RON (constând în prestări de servicii de consultanţă medicală, servicii de întreţinere şi reparaţii calculatoare, imprimante şi telefonie, precum şi furnizarea de echipamente informatice, imprimante, consumabile imprimante, produse de birotică şi papetărie către operatori economici privaţi, dar mai ales către instituţii publice), incompatibile conform normelor generale (prevăzute de art. 94 alin. (2) lit.

c) din Legea nr. 161/2003 privind unele măsuri pentru asigurarea transparenţei în exercitarea demnităţilor publice, a funcţiilor publice şi în mediul de afaceri, prevenirea şi sancţionarea corupţiei) cu calitatea sa de funcţionar public deţinută în cadrul Direcţiei de Sănătate Publică Timiş (expert, consilier în cadrul Serviciului de Informatică şi Biostatică Medicală, în perioada 1 ianuarie 2007 - 31 ianuarie 2008, director executiv adjunct medical, în perioada 1 februarie 2008 - 31 decembrie 2008, şef serviciu audit, în perioada 1 august 2008 - 28 iunie 2009 şi director executiv, în perioada 26 februarie 2009 - 13 martie 2009), Casei de Asigurări de Sănătate Timiş (director executiv relaţii cu furnizorii, în perioada 29 iunie 2009 - 14 decembrie 2009, preşedinte director general, în perioada 14 decembrie 2009 - 25 iulie 2012 şi director executiv relaţii contractuale, în perioada 25 iulie 2012 - 21 octombrie 2012), Comisariatului Regional pentru Protecţia Consumatorilor Regiunea (Vest) Timiş (comisar I superior - compartimentului Relaţii cu publicul şi sinteză, în perioada 22 octombrie 2012 - 25 iunie 2013) şi Casei Naţionale de Sănătate (auditor cl.

I, în data de 26 iunie 2013, director al Direcţiei Audit Public Intern, în perioada 27 iunie 2013 - 25 octombrie 2013, auditor cu drept de semnătură pentru director al Direcţiei Audit Public Intern, în perioada 26 octombrie 2013 -10 noiembrie 2013, comisar cl. I - Direcţia Generală Monitorizare şi Control, în perioada 11 noiembrie 2013 - 15 decembrie 2013, coordonator regional pentru Aria administrativ teritorială 5 - CAS Arad, CAS Caraş-Severin, CAS Hunedoara, CAS Timiş, în perioada 16 decembrie 2013 - 11 iulie 2014) şi, totodată, incompatibile potrivit normelor speciale (prevăzute de art. 310 din Legea 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii) cu funcţiile publice deţinute în cadrul Casei de Asigurări de Sănătate Timiş (director executiv relaţii cu furnizorii, în perioada 29 iunie 2009 - 14 decembrie 2009, preşedinte director general, în perioada 14 decembrie 2009 - 25 iulie 2012 şi director executiv relaţii contractuale, în perioada 25 iulie 2012 - 21 octombrie 2012) şi Casei Naţionale de Sănătate (auditor cl.

I, în data de 26 iunie 2013, director al Direcţiei Audit Public Intern, în perioada 27 iunie 2013 - 25 octombrie 2013, auditor cu drept de semnătură pentru director al Direcţiei Audit Public Intern, în perioada 26 octombrie 2013 -10 noiembrie 2013, comisar cl. I - Direcţia Generală Monitorizare şi Control, în perioada 11 noiembrie 2013 - 15 decembrie 2013, coordonator regional pentru Aria administrativ teritorială 5 - CAS Arad, CAS Caraş-Severin, CAS Hunedoara, CAS Timiş, în perioada 16 decembrie 2013 - 11 iulie 2014), obţinând pentru sine, prin această modalitate, atât bani, bunuri şi foloase necuvenite constând în sume provenite din încasările şi dividendele societăţilor în cauză (profitul obţinut de cele două societăţi - 546.542 de RON), cât şi alte foloase similare, respectiv utilizarea în scop personal şi exclusiv de către inculpat şi soţia acestuia D. a unor autoturisme achiziţionate de către SC B.

SRL în sistem de leasing financiar şi anume autoturismul marca x, cu nr. de înmatriculare x (în perioada leasingului financiar) şi nr. de înmatriculare x (în momentul în care a devenit proprietatea SC B. SRL), în valoare de valoare de 15.244 de euro, achiziţionat de societate la data de 05 noiembrie 2008, autoturismul marca x cu număr de înmatriculare x, în valoare de 22.590 de euro, achiziţionat la data de 08 decembrie 2009 şi autoturismul marca x, cu număr de înmatriculare x, în valoare de 45.855 de euro, achiziţionat la data de 1 martie 2013, decontarea din resursele financiare ale societăţii SC B.

SRL a contravalorii carburantului consumat în timpul deplasărilor efectuate cu autoturismele în scop personal, şi a celorlalte cheltuieli aferente (asigurări auto, reparaţii şi revizii tehnice), precum şi utilizarea în scop personal a postului telefonic cu nr. x, aferent abonamentelor de telefonie mobilă, încheiate de către SC B. SRL cu E. S.A, începând cu data de 30 octombrie 2007.

De asemenea, s-a reţinut în sarcina inculpatului A. că în perioada 26 februarie 2010 - 18 iulie 2012, în exercitarea atribuţiilor de serviciu ce îi reveneau în calitate de preşedinte, director-general şi ordonator de credite al Casei de Asigurări de Sănătate Timiş, şi în baza aceleiaşi rezoluţii infracţionale, a îndeplinit cincisprezece acte prin care a obţinut prin intermediul SC B. SRL şi SC C. SRL, administrate şi controlate, în fapt, de către el, sume în valoare cumulată de 42.844,76 de RON, constând în aprobarea de achiziţii de produse şi servicii de la cele două societăţi, în aprobarea plăţii acestora, sau în aprobarea atât a achiziţiei cât şi a plăţii, după cum urmează: la data de 26 februarie 2010 a aprobat angajarea şi ordonanţarea cheltuielii aferente facturii nr. x din 25 februarie 2010 emisă de către SC B.

SRL pentru furnizarea serviciului de reparaţii reţea calculatoare în valoare de 5.205 RON, semnând în acest sens înscrisul intitulat "propunere de angajare a unei cheltuieli", întocmit cu nr. x din 26 februarie 2010 şi înscrisul intitulat "ordonanţare de plată", întocmit cu nr. 7775 din 26 februarie 2010, aprobare în baza căreia a fost efectuată plata sumei de 5.205 RON către această societate, prin Ordinul de plată cu nr. 116 din 29 noiembrie 2011, la data de 28 noiembrie 2011 a aprobat angajarea şi ordonanţarea cheltuielii aferente facturii nr. x din 17 noiembrie 2011 emisă de către SC C.

SRL pentru furnizarea serviciului de reparaţii calculatoare în valoare de 4.000 de RON, semnând în acest sens înscrisul intitulat "propunere de angajare a unei cheltuieli", întocmit cu nr. 43628 din 28 noiembrie 2011 şi înscrisul intitulat "ordonanţare de plată", întocmit cu nr. 43629 din 28 noiembrie 2011, aprobare în baza căreia a fost efectuată plata sumei de 4.000 de RON către această societate, prin Ordinul de plată cu nr. 614 din 29 noiembrie 2011, la data de 30 noiembrie 2011 a aprobat angajarea şi ordonanţarea cheltuielii aferente facturii nr. x din 30 noiembrie 2011 emisă de către SC C.

SRL, pentru furnizarea de piese de schimb (surse x, kit imprimantă, spray curăţare contacte, pastă silicon) în valoare de 955,92 de RON, semnând în acest sens înscrisul intitulat "propunere de angajare a unei cheltuieli", întocmit cu nr. 44496 din 30 noiembrie 2011 şi înscrisul intitulat "ordonanţare de plată", întocmit cu nr. 44497 din 30 noiembrie 2011, aprobare în baza căreia a fost efectuată plata sumei de 955,92 RON către această societate, prin Ordinul de plată cu nr. 620 din 30 noiembrie 2011, la data de 30 noiembrie 2011 a aprobat angajarea şi ordonanţarea cheltuielii aferente facturii nr. x din 30 noiembrie 2011 emisă de către SC C.

SRL, pentru furnizarea serviciului de reparaţii şi configurare reţea de calculatoare (surse x) în valoare de 358,46 de RON, semnând în acest sens înscrisul intitulat "propunere de angajare a unei cheltuieli", întocmit cu nr. 44493 din 30 noiembrie 2011 şi înscrisul intitulat "ordonanţare de plată", întocmit cu nr. 44494 din 30 noiembrie 2011, aprobare în baza căreia a fost efectuată plata sumei de 358,46 de RON către această societate, prin Ordinul de plată cu nr. 621 din 30 noiembrie 2011, la data de 21 decembrie 2011 a aprobat angajarea şi ordonanţarea cheltuielii aferente facturii nr. x din 30 noiembrie 2011 emisă de către SC C.

SRL, pentru furnizarea de materiale cu caracter funcţional în valoare de 4165,18 RON, semnând în acest sens înscrisul intitulat "propunere de angajare a unei cheltuieli", întocmit cu nr. 48227 din 21 decembrie 2011 şi înscrisul intitulat "ordonanţare de plată", întocmit cu nr. 48228 din 21 decembrie 2011, aprobare în baza căreia a fost efectuată plata sumei de 4165,18 RON către această societate, prin Ordinul de plată cu nr. 662 din 27 decembrie 2011, la data de 22 decembrie 2011 a aprobat angajarea şi ordonanţarea cheltuielii aferente facturii nr. x din 22 decembrie 2011 emisă de către SC C.

SRL, pentru furnizarea serviciului de reparaţii şi configurare reţea de calculatoare în valoare de 4.928 de RON, semnând în acest sens înscrisul intitulat "propunere de angajare a unei cheltuieli", întocmit cu nr. 48549 din 22 decembrie 2011 şi înscrisul intitulat "ordonanţare de plată", întocmit cu nr. 48550 din 22 decembrie 2011, aprobare în baza căreia a fost efectuată plata sumei de 4.928 de RON către această societate, prin Ordinul de plată cu nr. 674 din 27 decembrie 2011, la data de 26 ianuarie 2012 a aprobat achiziţia de la SC C.

SRL a unei surse neîntreruptibilă APC 500 VA în valoare de 582,80 de RON, în baza facturii nr. x din 26 ianuarie 2012 şi, totodată, a aprobat angajarea şi ordonanţarea cheltuielii aferente achiziţiei în baza căreia s-a efectuat plata sumei menţionate către furnizor prin ordinul de plată nr. x din 31 ianuarie 2012, semnând în acest sens referatul de necesitate, întocmit cu nr. 4092 din 26 ianuarie 2012, înscrisul intitulat "propunere de angajare a unei cheltuieli", întocmit cu nr. 4133 din 26 ianuarie 2012, înscrisul intitulat "ordonanţare de plată", întocmit cu nr. 4134 din 26 ianuarie 2012, precum şi nota justificativă care atesta aprobarea selecţiei ofertei acestei societăţi, întocmită însă ulterior efectuării achiziţiei cu numărul 4208/27 ianuarie 2012, la datele de 28 februarie 2012 şi 16 martie 2012 a aprobat achiziţia de la SC C.

SRL de furnituri de birou în valoare totală de 5121,94 de RON cu TVA, în baza facturilor nr. x din 28 februarie 2012 în valoare de 3379 de RON cu TVA (250 topuri hârtie A4) şi nr. 12 din 16 martie 2012 în valoare de 1.742,94 de RON (700 dosare plastic cu şină pentru încopciat în valoare de 451,36 de RON, 1200 dosare încopciate carton 1/2 în valoare de 595,2 RON, 12 bucăţi tuşuri ştampilă în valoare de 26,78 de RON, 1000 plicuri C6 cu autoadeziv în valoare de 148,8 RON, 600 plicuri C4 cu autoadeziv în valoare de 520,8 RON) şi, de asemenea, la datele de 28 martie 2012 şi 25 aprilie 2012 a aprobat angajarea şi ordonanţarea cheltuielii aferente achiziţiei în baza căreia s-a efectuat plata către SC C.

SRL a sumei de 3379 de RON corespunzătoare facturii nr. x din 28 februarie 2012 prin ordinul de plată nr. x din 30 martie 2012 şi, respectiv a sumei de 1.742,94 de RON corespunzătoare facturii nr. x din 160 martie 2012 prin ordinul de plată nr. x din 27 aprilie 2012, semnând în acest sens referatul de necesitate întocmit cu nr. 7437 din 23 februarie 2012, înscrisul intitulat "propunere de angajare a unei cheltuieli", întocmit cu nr. 11505 din 28 martie 2012, înscrisul intitulat "ordonanţare de plată", întocmit cu nr. 11506 din 28 martie 2012, înscrisul intitulat "propunere de angajare a unei cheltuieli", întocmit cu nr. 15519 din 25 aprilie 2012, înscrisul intitulat "ordonanţare de plată", întocmit cu nr. 15520 din 25 aprilie 2012, precum şi nota justificativă care atesta aprobarea selecţiei ofertei acestei societăţi pentru achiziţia furniturilor în cauză, întocmită cu numărul 10032 din 15 martie 2012 (dată ulterioară de altfel efectuării achiziţiei celor 250 topuri de hârtie în valoare de 3379 de RON), la data de 28 martie 2012 a aprobat angajarea şi ordonanţarea cheltuielii aferente facturii nr. x din 16 martie 2012 emisă de către SC C.

SRL, pentru furnizarea de servicii de reparaţie monitoare şi imprimantă în valoare de 992 de RON, semnând în acest sens înscrisul intitulat "propunere de angajare a unei cheltuieli", întocmit cu nr. 11485 din 28 martie 2012 şi înscrisul intitulat "ordonanţare de plată", întocmit cu nr. 11486/28 martie 2012, aprobare în baza căreia a fost efectuată plata sumei menţionate către această societate, prin Ordinul de plată cu nr. 150 din 30 martie 2012, la data de 24 aprilie 2012 a aprobat achiziţia de la SC C. SRL de produse de furnituri în valoare de 1351,60 de RON cu TVA (100 topuri hârtie A4), în baza facturii nr. x din 24 aprilie 2012, iar la data de 28 mai 2012 a aprobat angajarea şi ordonanţarea cheltuielii aferente achiziţiei în baza căreia s-a efectuat plata corespunzătoare facturii, prin ordinul de plată nr. x din 30 mai 2012, semnând în acest sens referatul de necesitate, întocmit cu nr. 14683 din 18 aprilie 2012, nota justificativă care atestă aprobarea selecţiei ofertei acestei societăţi, întocmită cu nr. 15211 din 24 aprilie 2012, înscrisul intitulat "propunere de angajare a unei cheltuieli", întocmit cu nr. 22604 din 28 mai 2012, şi înscrisul intitulat "ordonanţare de plată", întocmit cu nr. 22605 din 28 mai 2012, la data de 25 aprilie 2012 a aprobat angajarea şi ordonanţarea cheltuielii aferente facturii nr. x din 23 aprilie 2012 emisă de către SC C.

SRL pentru furnizarea serviciului de abonament antivirus 100 utilizatori (un an F.) în valoare de 6.200 de RON, semnând în acest sens înscrisul intitulat "propunere de angajare a unei cheltuieli", întocmit cu nr. 15584 din 25 aprilie 2012 şi înscrisul intitulat "ordonanţare de plată", întocmit cu nr. 15585 din 25 aprilie 2012, aprobare în baza căreia a fost efectuată plata către această societate, prin Ordinul de plată cu nr. 212 din 27 aprilie 2012, la data de 25 mai 2012 a aprobat achiziţia de la SC C. SRL de furnituri de birou în valoare de 2.349,80 de RON cu TVA (150 topuri hârtie A4 şi 20 plicuri C5 silicon) în baza facturii nr. x din 25 mai 2012, iar la data de 28 mai 2012 a aprobat angajarea şi ordonanţarea cheltuielii aferente achiziţiei în baza căreia s-a efectuat plata sumei către această societate, prin ordinul de plată nr. x din 30 mai 2012, semnând în acest sens referatul de necesitate, întocmit cu nr. 22230 din 23 mai 2012, nota justificativă care atesta aprobarea selecţiei ofertei societăţii, întocmită cu nr. 22424 din 25 mai 2012, înscrisul intitulat "propunere de angajare a unei cheltuieli", întocmit cu nr. 22688 din 28 mai 2012 şi înscrisul intitulat "ordonanţare de plată", întocmit cu nr. 22689 din 28 mai 2012, la data de 25 iunie 2012 a aprobat achiziţia de la SC C.

SRL de furnituri de birou în valoare de 1649,20 de RON (20 registre intrare-ieşire cartonate, 40 topuri hârtie A4, 5000 plicuri C5 siliconice), în baza facturii nr. x din 25 iunie 2012 şi, totodată, la data de 26 iunie 2012 a aprobat angajarea cheltuielii aferente achiziţiei în baza căreia s-a efectuat plata sumei către această societate, prin ordinul de plată nr. x din 03 iulie 2012, semnând în acest sens referatul de necesitate, întocmit cu nr. 25312 din 19 iunie 2012, nota justificativă care atesta aprobarea selecţiei ofertei societăţii, întocmită cu nr. 25738 din 22 iunie 2012, înscrisul intitulat "propunere de angajare a unei cheltuieli", întocmit cu nr. 26321 din 26 iunie 2012, şi înscrisul intitulat "ordonanţare de plată", întocmit cu nr. 26322 din 26 iunie 2012, la data de 27 iunie 2012 a aprobat achiziţia de la SC C.

SRL de furnituri birou (185 plicuri C5 siliconice) în valoare de 29,82 de RON, în baza facturii nr. x din 27 iunie 2012 şi, totodată, a aprobat angajarea şi ordonanţarea cheltuielii aferente achiziţiei în baza căreia s-a efectuat plata sumei către această societate, prin ordinul de plată nr. x din 03 iulie 2012, semnând în acest sens referatul de necesitate, întocmit cu nr. 26394 din 27 iunie 2012, nota justificativă care atesta aprobarea selecţiei ofertei SC C. SRL, întocmită cu nr. 26428 din 27 iunie 2012, înscrisul intitulat "propunere de angajare a unei cheltuieli", întocmit cu nr. 26483 din 27 iunie 2012, şi înscrisul intitulat "ordonanţare de plată", întocmit cu nr. 26484 din 27 iunie 2012, iar la data de 18 iulie 2012 a aprobat achiziţia de la SC C.

SRL de furnituri de birou în valoare de 4955,04 RON cu TVA, în baza facturilor nr. x din 18 iulie 2012 (125 topuri hârtie A4 în valoare de 1705 RON) şi nr. 25 din 19 iulie 2012 (25 tonere de imprimantă în valoare de 3.250,04 RON), achitate prin ordinele de plată cu nr. 372 şi 373 din data de 31 iulie 2017, semnând în acest sens referatul de necesitate, întocmit cu nr. 29635 din 18 iulie 2012 şi nota justificativă care atesta aprobarea selecţiei ofertei societăţii, întocmită cu nr. 29697 din 18 iulie 2012, obţinând în acest mod, aşa cum s-a arătat mai sus, sume în valoare cumulată de 42.844,76 de RON.

În baza art. 16 alin. (1) lit. b) teza I C. proc. pen. (fapta nu este prevăzută de legea penală) prin Sentinţa penală nr. 91/P.I. din data de 4 martie 2020, Tribunalul Timiş a dispus achitarea inculpatului pentru ambele fapte pentru care a fost trimis în judecată.

Pentru a adopta soluţia anterior menţionată prima instanţă a reţinut, în esenţă, următoarele:

Cu privire la infracţiunea de efectuare de operaţiuni financiare, ca acte de comerţ, incompatibile cu funcţia, atribuţia sau însărcinarea pe care o îndeplineşte o persoană, în scopul obţinerii pentru sine sau pentru altul de bani, bunuri ori alte foloase necuvenite prev. de art. 12 lit. a) din Legea nr. 78/2000

Potrivit rechizitoriului, fapta reţinută în sarcina numitului A. constă în aceea că în perioada 22 februarie 2007 - 26 iunie 2014 acesta, în scopul obţinerii pentru sine de bani, bunuri ori alte foloase necuvenite, utilizând şi informaţii dobândite în virtutea funcţiilor, atribuţiilor şi însărcinărilor deţinute, ar fi efectuat prin intermediul societăţilor comerciale SC B. SRL şi SC C. SRL, pe care le-a înfiinţat prin persoane interpuse şi le-a administrat în fapt, un număr de 4101 de operaţiuni financiare ca acte de comerţ, în valoare totală de 9.991.946 RON, incompatibile cu funcţiile publice deţinute.

Prima instanţă a reţinut că pentru a fi în prezenţa infracţiunii prevăzute de art. 12 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 78/2000, raportat şi la prevederile art. 12 alin. (2) din lege, este necesar a fi îndeplinite anumite condiţii, respectiv:

- operaţiunile financiare au fost efectuate ca acte de comerţ, prin acţiuni de intermediere în circulaţia bunurilor făcute în mod organizat şi sistematic, în scopul obţinerii de profit;

- la încheierea operaţiunilor sau tranzacţiilor financiare au fost utilizate de către inculpat informaţii obţinute în virtutea funcţiei, atribuţiei sau însărcinării;

- scopul urmărit de făptuitor a fost acela de a obţine, pentru sine sau pentru altul, bani, bunuri ori alte foloase;

- banii, bunurile sau foloasele urmărite de făptuitor au avut un caracter necuvenit; operaţiunile sau tranzacţiile financiare au fost incompatibile cu funcţia publica deţinută de inculpat.

În ce priveşte condiţia ca operaţiunile financiare să fie efectuate ca acte de comerţ, prin acţiuni de intermediere în circulaţia bunurilor făcute în mod organizat şi sistematic, în scopul obţinerii de profit, s-a apreciat că nu este îndeplinită în cauza de faţă.

Conform art. 12 alin. (2) din Legea nr. 78/2000 în categoria operaţiunilor financiare se înţelege acele operaţiuni care antrenează circulaţia de capital, operaţiuni de bancă, de schimb valutar sau de credit, operaţiuni de plasament, în burse, în asigurări, în plasament mutual ori privitor la conturile bancare şi cele asimilate acestora, tranzacţii comerciale interne şi internaţionale

Prin "operaţiuni de bancă" sunt înţelese acele acţiuni care au ca scop final un act de speculaţie sau intermediere în circulaţia bunurilor, făcută într-un mod organizat.

Operaţiunile de bancă constau în depozite de sume de bani sau de titluri, acordare de credite, operaţiuni asupra titularului de credit, efectuarea de plăţi, plasament financiar. Operaţiunile de schimb constau în schimbul monedelor, fie sub forma obişnuită, manuală, fie sub forma schimbului aşa-zis tras, când moneda de schimb este predată într-un loc, iar moneda schimbată urmează a fi predată în alt loc.

Pornind de la definiţia acestor noţiuni prima instanţă a constatat că operaţiunile de emitere a ordinelor de plată şi a formularelor de retragere de numerar constituie într-adevăr operaţiuni de bancă, operaţiuni financiare, însă nu în sensul textului de lege care incriminează infracţiunea prevăzută de art. 12 lit. a) din Legea nr. 78/2000, întrucât nu sunt realizate ca acte de comerţ, nefiind realizat ca un act de speculaţie sau intermediere în circulaţia bunurilor, făcut în mod organizat.

Astfel, din ansamblul mijloacelor de proba administrate rezultă în principal că inculpatul A. a administrat în fapt societatea, prin consultările pe care i le dădea verişorului său cu privire la activitatea societăţii şi mai ales celor doi angajaţi G. şi H. cu care se întâlnea mai des la sediul societăţii şi ţinea şedinţe. Mai mult şi din declaraţiile martorilor reiese ca el este cel care stabilea ce activităţi trebuie să desfăşoare, ce lucrări să efectueze, de identificarea unor eventuali clienţi, de preţurile serviciilor prestate etc.

În schimb, prima instanţă a constatat că în actul de acuzare nu se reţine că inculpatul A. ar fi semnat contracte, ar fi efectuat operaţiuni bancare în numele societăţii, ar fi emis ordine de plată sau ar fi întocmit facturi de lucrări sau alte manopere care să se circumscrie de categoriilor de operaţiuni financiare şi tranzacţii financiare, motiv pentru care inculpatului nu îi pot fi imputate din punct de vedere penal operaţiunile financiare derulate pe parcursul activităţii de către SC B. SRL şi SC C. SRL, cât timp acesta nu a avut personal nicio implicare faptică în derularea respectivelor operaţiuni, ele fiind efectuate de către angajaţii celor doua societăţi, respectiv numiţii H., G., I., J., inculpatul A. nerealizând personal nicio astfel de acţiune de intermediere în circulaţia bunurilor sau serviciilor vândute sau furnizate de SC B. SRL şi SC C. SRL. Prin urmare, inculpatul A. nu a realizat operaţiuni care să constituie prin ele însele acte de comerţ.

În ce priveşte condiţia ca la încheierea tranzacţiilor financiare să fi fost utilizate de către inculpat informaţii obţinute în virtutea funcţiei, atribuţiei sau însărcinării, deşi în rechizitoriu, se arată, cu ocazia descrierii situaţiei de fapt, că inculpatul ar fi utilizat şi informaţii dobândite în virtutea funcţiilor, atribuţiilor şi însărcinărilor deţinute, s-a observat că niciunde în cuprinsul actului de acuzare nu se specifica în mod concret în cazul cărora dintre cele 4101 de tranzacţii comerciale imputate acestuia s-ar fi folosit informaţii dobândite în virtutea funcţiilor sau atribuţiilor sale publice, şi nici în ce au constat respectivele informaţii.

Întrucât sarcina probei aparţine în principal procurorului, vinovăţia inculpatului neputând fi prezumată, procurorul, prin rechizitoriu, trebuia să indice în mod clar care sunt informaţiile dobândite de către inculpat în temeiul funcţiilor publice, ce au facilitat fiecare dintre cele 4101 de tranzacţii comerciale în parte, efectuate de SC B. SRL şi SC C. SRL în perioada 22 februarie 2007 - 26 iunie 2014.

Prima instanţă a apreciat relevant faptul că SC B. SRL avea ca obiect de activitate comercializarea de echipamente IT, birotică şi papetărie, precum şi efectuarea mentenanţei la echipamentele IT livrate şi nicidecum efectuarea de acte medicale sau activităţi ce implica actul medical ce intră în atribuţiile de serviciu ale inculpatului A., sub acest aspect neputându-se reţine că informaţiile obţinute în virtutea funcţiei, atribuţiei sau însărcinării sale ar fi influenţat desfăşurarea activităţii SC B. sau SC C. SRL

Instanţa a constatat că majoritatea operaţiunilor financiare imputate inculpatului se referă la servicii de întreţinere şi reparaţii calculatoare, imprimante şi telefonie, furnizarea de echipamente şi consumabile informatice, ori vânzarea de produse de birotică şi papetărie, efectuate de către angajaţii SC B. SRL şi SC C. SRL, care nu au nicio legătură cu funcţiile publice deţinute de inculpat, ori cu informaţii dobândite în virtutea acestora.

În acelaşi timp s-a reţinut că inculpatului i se mai impută şi prestarea de către SC B. SRL a unor servicii de consultanţă în domeniul datelor informatice din domeniul medical, respectiv optimizarea codificărilor în sistemul K. în cadrul unor unităţi spitaliceşti. Cu privire la aceste activităţi prestate de SC B. SRL, prin intermediul angajaţilor săi, către mai multe unităţi spitaliceşti, prima instanţă a arătat că au doar o legătura generică cu domeniul medical, domeniu în care inculpatul a deţinut funcţii în cadrul Direcţiei de Sănătate Publica Timiş, Casei Judeţene de Asigurări de Sănătate Timiş sau Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate, în fapt aceste activităţi aparţinând de domeniul IT, al prelucrării şi optimizării datelor informatice.

Prima instanţă a constatat că inculpatul A. îşi exercita funcţia publică în domeniul medical, iar relaţiile contractuale dintre SC B. SRL şi unităţile spitaliceşti s-au desfăşurat prin prisma unor activităţi de prestări de servicii aparţinând domeniului informatic, şi nu în domeniul medical, nefiind detaliată şi nici probată în rechizitoriu condiţia esenţială pentru existenta infracţiunii, aceea ca la încheierea operaţiunilor sau tranzacţiilor financiare realizate în domeniul informatic să fi fost utilizate de către inculpat informaţii obţinute în virtutea funcţiei, atribuţiei sau însărcinării.

În ce priveşte condiţia ca operaţiunile financiare imputate inculpatului să fi fost incompatibile cu funcţia publica deţinută de acesta, s-a constatat, de asemenea, că nici aceasta nu este îndeplinită în cauză.

Astfel, din interpretarea coroborată a dispoziţiilor art. 94 alin. (2) lit. c) din Legea nr. 161/2003 şi art. 96 alin. (1) din Legea nr. 161/2003 cu art. 317 alin. (1) fraza finala din Legea nr. 95/2006, prima instanţă a constatat că deţinerea simultană a calităţii de funcţionar public cu statut special şi desfăşurarea unei activităţi în sfera privată, în cadrul unei societăţi comerciale având ca obiect vânzarea de echipamente IT, mentenanţa acestora şi vânzarea de obiecte de papetărie şi birotică, nu este de natură să genereze o situaţie de incompatibilitate, dacă activitatea din mediul privat nu este în legătură directă sau indirectă cu atribuţiile exercitate ca şi funcţionar public cu statut special potrivit fişei postului.

Potrivit dispoziţiilor legale mai sus indicate, s-a apreciat că nu există în prezent nicio incompatibilitate între calitatea de funcţionar public şi exercitarea unor funcţii sau desfăşurarea unor activităţi în sectorul privat, în alte domenii de activitate decât cel în care funcţionarul public îşi exercita atribuţiile prevăzute în fişa postului, scopul urmărit de legiuitor prin instituirea acestor incompatibilităţi fiind de a asigura demnitatea şi prestigiul funcţiei sau profesiei în cauză.

Ca atare, prima instanţă a apreciat că activităţile comerciale (tranzacţii financiare), desfăşurate prin intermediul persoanelor angajate în cadrul SC B. SRL (obiect de activitate - repararea calculatoarelor şi a echipamentelor periferice) şi SC C. SRL (obiect de activitate - comerţ cu amănuntul în magazine nespecializate, cu vânzare predominanta de produse nealimentare), se situează în alte domenii de activitate decât cele în care inculpatul a exercitat funcţii publice, şi fără o legătură directă cu atribuţiile acestuia de funcţionar public, nefiind încălcate în niciun fel normele cu caracter special, întrucât inculpatul nu a deţinut vreodată părţi sociale, nici în cadrul SC B. SRL şi nici în cadrul SC C. SRL.

Cu privire la condiţia ca banii, bunurile sau foloasele urmărite să aibă un caracter necuvenit, s-a considerat că simpla efectuare de operaţiuni financiare, ca acte de comerţ, nu determină prin ea însăşi existenta elementului material al infracţiunii, efectuarea de operaţiuni financiare dobândind relevanţă penală şi putând constitui elementul material al infracţiunii doar dacă sunt săvârşite în scopul expres determinat de legiuitor, acela al obţinerii pentru sine sau pentru altul de bani, bunuri ori alte foloase cu caracter necuvenit. A fost invocată jurisprudenţa instanţei de contencios constituţional (Decizia nr. 243/2017, Decizia nr. 422/2017, Decizia nr. 700/2017, Decizia nr. 584/2018, Decizia nr. 252/2019), care a statuat că infracţiunea analizată este structurată prin raportarea tezei introductive a art. 12, care conţine o cerinţa esenţială - scopul - specifică infracţiunilor de corupţie, la modalităţile alternative de săvârşire a acesteia. Tocmai scopul urmărit de făptuitor, prin folosirea funcţiei sale, de obţinere a unor bani, bunuri sau foloase cu caracter necuvenit, pentru sine sau pentru o altă persoană, indiferent dacă acest scop a fost sau nu atins, caracterizează infracţiunea respectivă ca una asimilată celei de corupţie, legiuitorul nesancţionând penal subiectul în cauză pentru simpla efectuare de operaţiuni financiare, ci doar efectuarea de operaţiuni financiare, ca acte de comerţ în considerarea scopului urmărit, expres prevăzut de lege.

Nu în ultimul rând, prima instanţă a apreciat că infracţiunea reţinută în sarcina inculpatului sub aspectul elementului subiectiv poate fi săvârşită numai cu intenţie directă, calificată prin scop, respectiv dobândirea pentru sine sau pentru altul de bani, bunuri sau alte foloase necuvenite. În acelaşi timp s-a apreciat că din nicio probă a dosarului nu rezultă că inculpatul, urmare a înfiinţării societăţii ar fi putut să obţină pentru sine sau pentru altul bani, bunuri sau foloase necuvenite sau că ar fi urmărit să obţină astfel de foloase, folosindu-se de funcţia pe care o avea şi că în acest scop şi-ar fi încălcat cu intenţie interdicţia prevăzută de lege, respectiv aceea de a efectua acte de comerţ.

Din interpretarea textului de lege rezultă că doar simpla efectuare de operaţiuni financiare ca acte de comerţ nu constituie infracţiune, fiind necesar ca operaţiunile respective să fie incompatibile cu funcţia, atribuţia sau însărcinarea pe care o îndeplineşte o persoană, ca o astfel de incompatibilitate să fie prevăzută de lege şi să fie săvârşită în scopul obţinerii pentru sine sau pentru altul de bani, bunuri sau alte foloase necuvenite.

Analizând operaţiunile reţinute în sarcina inculpatului prin rechizitoriu, prima instanţă a constatat că inculpatul nu a efectuat operaţiuni financiare, ca acte de comerţ şi nici tranzacţii financiare prin utilizarea informaţiilor obţinute în virtutea funcţiei publice deţinute, iar această activitate nu era incompatibilă cu atribuţiile de serviciu specifice funcţiei deţinute şi nici nu a obţinut un folos patrimonial cu caracter necuvenit, fapt pentru care a dispus achitarea inculpatului A. sub aspectul săvârşirii infracţiunii prev. de art. 12 lit. a) din Legea nr. 78/2000 întrucât fapta nu este prevăzută de legea penală .

Cu privire la infracţiunea de folosire a funcţiei pentru favorizarea unor persoane prev. de art. 301 C. pen., prima instanţă a efectuat o analiză comparativă a dispoziţiilor art. 175 alin. (1) şi (2) C. pen., care definesc noţiunea de funcţionar public, în sensul legii penale, art. 176 C. pen., precum şi a dispoziţiilor art. 2 din Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcţionarilor publici stabilind că funcţionar public este acea persoană care exercită permanent sau temporar, cu orice titlu, indiferent cum a fost investită o însărcinare de orice natură, retribuită sau nu, în serviciul unei autorităţi publice, instituţii publice ori al unei instituţii sau a altei persoane juridice de interes public, iar prin incriminarea faptei de folosire a funcţiei pentru favorizarea unor persoane s-a urmărit ocrotirea relaţiilor sociale referitoare la apărarea intereselor legale ale persoanelor fizice sau juridice, publice ori private, împotriva intereselor ilicite ale funcţionarului public.

Totodată, referitor la scopul urmărit prin reglementarea infracţiunii de conflict de interese, s-a reţinut că prin Decizia nr. 2 din 15 ianuarie 2014, Curtea Constituţională a apreciat că acesta se circumscrie creării premiselor legale desfăşurării activităţilor de serviciu într-un cadru de imparţialitate şi integritate a exercitării funcţiilor şi demnităţilor publice, incriminarea faptei având un rol disuasiv pentru persoanele care ocupă astfel de funcţii în ceea ce priveşte obţinerea de foloase materiale pentru sine sau pentru subiectele de drept enumerate de textul de lege. Incriminarea analizată presupune, în esenţă, existenţa unui interes de natură patrimonială din partea unui funcţionar public care îi influenţează acestuia imparţialitatea în îndeplinirea atribuţiilor de serviciu.

O cerinţă esenţială a laturii obiective a infracţiunii este aceea ca făptuitorul, prin tot ceea ce a întreprins, să obţină un folos patrimonial, pentru sine, pentru soţul său, pentru o rudă ori pentru un afin până la gradul II inclusiv.

S-a reţinut că infracţiunea de conflict de interese este o infracţiune de serviciu, care presupune un pericol concret, deoarece nu este suficient ca funcţionarul să îndeplinească un act, ci trebuie ca acel act să fi obţinut un folos patrimonial pentru sine, soţul său, o rudă ori un afin până la gradul II inclusiv.

Obiectul juridic special al infracţiunii este reprezentat de acele relaţii sociale a căror naştere, normală desfăşurare şi dezvoltare nu ar fi posibile fără îndeplinirea cu corectitudine a îndatoririlor de serviciu de către funcţionarii publici şi persoanele asimilate.

Astfel, activitatea de serviciu a subiectului activ - funcţionar public, constând în îndeplinirea unui act este lipsită de obiectivitate, datorită interesului de natură patrimonială care îl animă pe acesta, ceea ce afectează în sens negativ relaţiile de serviciu.

Subiectul pasiv al infracţiunii îl reprezintă o autoritate publică, o instituţie publică sau o persoană juridică în care îşi desfăşoară activitatea funcţionarul, care a fost prejudiciată prin comiterea infracţiunii, fiindu-i perturbată activitatea. Subiect pasiv secundar este persoana fizică sau juridică prejudiciată prin actul sau decizia autorităţii publice, dispuse cu încălcarea obligaţiei de abţinere a funcţionarului aflat în conflict de interese.

Infracţiunea de conflict de interese poate fi comisă, sub aspectul laturii subiective, cu intenţie directă sau indirectă, făptuitorul având reprezentarea folosului patrimonial pentru sine sau persoanele arătate în textul încriminator şi urmărind realizarea lui sau acceptând acest fapt.

Urmarea socialmente periculoasă constă în obţinerea unui folos patrimonial de către funcţionarul public şi prin aceasta, crearea unui pericol pentru bunul mers al activităţii unor persoane juridice publice.

Între actul funcţionarului public şi folosul patrimonial realizat trebuie să existe un raport de cauzalitate.

Potrivit textului de lege, elementul material al laturii obiective a infracţiunii poate consta doar în îndeplinirea unui act, legiuitorul nemaiincriminând în aceasta varianta a infracţiunii activitatea de participare la luarea unei decizii.

Urmarea imediată a faptei constă în obţinerea unui folos patrimonial, cu privire la care legiuitorul nu a mai prevăzut în norma de incriminare posibilitatea obţinerii acestuia în mod indirect, astfel încât obţinerea folosului patrimonial trebuie să decurgă în mod direct şi nemijlocit din activitatea de îndeplinire a unui act, ce constituie elementul material al laturii obiective a infracţiunii.

Beneficiari ai folosului obţinut prin comiterea faptei de către autor pot fi: însuşi funcţionarul public; soţul său; o rudă ori un afin până la gradul II inclusiv.

S-a precizat că Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a statuat că prin "folos patrimonial" se înţelege orice fel de avantaj patrimonial (de exemplu, bunuri, împrumuturi, premii, prestări de servicii gratuite, promovarea în servicii). Norma de incriminare nu cere ca folosul să fie unul injust (de pildă, persoana angajată să nu existe, angajatul să nu fi prestat activităţi remunerate), ci numai ca acesta să fi fost efectiv obţinut printr-o procedură favorizantă. Pentru existenţa infracţiunii de conflict de interese este suficient ca acţiunile inculpatului să fi produs un folos material provenit din fondurile publice pentru rudele sale apropiate. Cum norma de incriminare impune atât natura folosului, ce trebuie să fie exclusiv de natură patrimonială (material), cât şi beneficiarul folosului, care trebuie să fie una dintre persoanele arătate în textul de lege, s-a considerat că prin comiterea faptei nu este necesar să se producă o vătămare a intereselor persoanei juridice ori autorităţii respective, ci este suficient ca actul material să fi produs un folos celui în favoarea căruia se acţionează - persoanelor arătate în textul incriminator.

S-a subliniat că textul de lege nu mai incriminează în prezent şi obţinerea unui folos patrimonial pentru o altă persoană cu care funcţionarul s-a aflat în raporturi comerciale ori de muncă în ultimii 5 ani sau din partea căreia a beneficiat ori beneficiază de foloase de orice natură devenind incidente prevederile art. 4 din C. pen., referitoare la legea de dezincriminare. Totodată textul de lege vorbeşte de obţinerea unui folos patrimonial nefăcând distincţia ca şi în legea anterioară de modul de obţinere a acestuia, respectiv direct sau indirect.

Aplicarea legii de dezincriminare în condiţiile art. 4 C. pen. este incidentă şi în cazul actelor normative sau a prevederilor din acestea declarate neconstituţionale, ca urmare a soluţionării de către Curtea Constituţională a unei excepţii de neconstituţionalitate ridicate în faţa instanţelor de judecată. În acest sens, în Decizia nr. 651/2018, Curtea Constituţională a arătat că "posibilitatea producerii unor efecte specifice dezincriminării unei fapte sau specifice intervenirii unei pedepse mai uşoare decât cea care se execută poate fi generată nu numai de o lege nouă de dezincriminare sau o lege penală mai favorabilă, ci şi de o decizie a Curţii Constituţionale prin care se constată neconstituţionalitatea unei norme de incriminare. Astfel, dezincriminările intervin atât prin intermediul abrogării/modificării textelor legale preexistente, dar şi prin intermediul deciziei Curţii Constituţionale prin care se admite excepţia de neconstituţionalitate a unei norme de incriminare, cu consecinţa constatării neconstituţionalităţii întregului text de incriminare (Decizia nr. 363/2015) sau a unui/unor element/e constitutiv/e din conţinutul normei de incriminare (Decizia nr. 405 din 15 iunie 2016). În acest caz se produce o reconfigurare a elementelor constitutive ale unei norme de incriminare, printr-o decizie a instanţei de contencios constituţional, sens în care se constată că prin efectele deciziei sale se pot reconfigura anumite infracţiuni". Tot astfel, în Decizia nr. 6/HP/2012 instanţa supremă a arătat că o decizie prin care se constată neconstituţionalitatea unei norme de incriminare, având ca efect dezincriminare, "poate privi norma în integralitatea sa ori numai anumite variante de incriminare (prin constatarea neconstituţionalităţii unor teze ale normei de incriminare sau a unor sintagme din norma de incriminare care determina existenţa unor variante de incriminare). În această ipoteză, constatarea neconstituţionalităţii are ca efect dezincriminarea acelei variante vizate de decizia instanţei de contencios constituţional, iar nu a tuturor variantelor prevăzute în norma de incriminare".

S-a apreciat că această interpretare se desprinde şi din Decizia nr. 412/2017 a Curţii Constituţionale, referitoare la obiecţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor Legii nr. 193/2017 pentru modificarea Legii nr. 286/2009 privind C. pen., la pct. 30 din decizie arătându-se că "Legea pentru modificarea Legii nr. 286/2009 privind C. pen. modifica denumirea marginala a infracţiunii reglementate la art. 301 din C. pen., din Conflictul de interese în folosirea funcţiei pentru favorizarea unor persoane şi restrânge sfera de incriminare a infracţiunii analizate, în principal, prin eliminarea din conţinutul constitutiv al acesteia a ipotezei producerii folosului patrimonial obţinut prin fapta funcţionarului public pentru o alta persoana cu care s-a aflat în raporturi comerciale sau de munca în ultimii 5 ani sau din partea căreia a beneficiat ori beneficiază de foloase de orice natura".

Prima instanţă a reţinut că din chiar cuprinsul rechizitoriului (pag. 501 - 505) rezultă că inculpatul a fost trimis în judecată pentru o faptă prin care s-au realizat foloase patrimoniale de către persoane juridice din partea cărora acesta beneficia de anumite foloase, faptă ce în prezent nu mai intră în conţinutul normei de incriminare a infracţiunii. Totodată potrivit art. 4 C. pen. legea penală nu se aplică faptelor săvârşite sub legea veche, dacă nu mai sunt prevăzute de legea nouă.

Inculpatului A. i se impută faptul că în exercitarea atribuţiilor de serviciu ce îi reveneau în calitate de preşedinte, director general şi ordonator de credite al Casei de Asigurări de Sănătate Timiş, ar fi îndeplinit cincisprezece acte prin care a obţinut prin intermediul SC B. SRL şi SC C. SRL, administrate şi controlate în fapt de către el, sume în valoare cumulată de 42.844,76 RON. Altfel, chiar actul de acuzare reţine faptul că folosul patrimonial a fost obţinut prin intermediul SC B. SRL şi SC C. SRL, societăţi din partea cărora inculpatul a beneficiat ori beneficiază de foloase de orice natură, activitate ce nu mai intră însă în sfera de incidenţă a legii penale, potrivit art. 301 C. pen. - Legea 193/2017, care operează cu putere de lege penală mai favorabilă inculpatului.

Întrucât în conţinutul art. 301 C. pen. nu mai este reţinută modalitatea obţinerii folosului patrimonial atât direct cât şi indirect, prima instanţă a apreciat că folosul trebuia obţinut în mod direct pentru a se întruni elementul material al infracţiunii. Dacă legiuitorul dorea să menţină obţinerea folosului patrimonial şi în mod indirect menţinea această sintagmă aşa cum a fost menţinută înainte de apariţia modificării conţinutului infracţiunii prin articolul unic pct. 2 din Legea nr. 193 din 24 iulie 2017, iar unde legea nu prevede nu se poate dispune.

Având în vedere că inculpatul A. a obţinut un folos patrimonial prin intermediul SC B. SRL şi SC C. SRL, administrate şi controlate în fapt de către el, şi nu în mod direct aşa cum se prevede în conţinutul constitutiv al infracţiunii, precum şi eliminarea din conţinutul constitutiv al acesteia a ipotezei producerii folosului patrimonial obţinut prin fapta funcţionarului public pentru o altă persoană cu care s-a aflat în raporturi comerciale sau de muncă în ultimii 5 ani sau din partea căreia a beneficiat ori beneficiază de foloase de orice natură instanţa în temeiul art. 396 alin. (5) raportat la art. 16 alin. (1) lit. b) teza I C. proc. pen., a dispus achitarea inculpatului A. pentru săvârşirea infracţiunii de folosire a funcţiei pentru favorizarea unor persoane întrucât nu mai este prevăzută de legea penală.

De altfel, s-a reţinut că pentru fapte similare de conflict de interese, săvârşite în aceeaşi perioada de timp şi în exercitarea aceloraşi funcţii publice, inculpatul a mai fost trimis în judecată şi în dosarul nr. x din 2015, cauza în care în urma schimbării încadrării juridice în infracţiunea de folosire a funcţiei pentru favorizarea unor persoane (art. 301 C. pen. modificat prin Legea nr. 193/2017), ca efect al aplicării legii penale mai favorabile, s-a dispus achitarea acestuia, soluţie ce a rămas definitivă.

Prin Decizia penală nr. 627/A din data de 6 iulie 2020, Curtea de Apel Timişoara a admis apelul declarat de P.Î.C.C.J. - Direcţia Naţională Anticorupţie - Serviciul Teritorial Timişoara, împotriva Sentinţei penale nr. 91/P.I. din 04 martie 2020 pronunţată de Tribunalul Timiş în Dosarul nr. x din 2017 a desfiinţat în parte sentinţa penală atacată şi rejudecând cauza:

În baza art. 12 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 5 alin. (1) C. pen., a condamnat pe inculpatul A., la pedeapsa de 4 (patru) ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de "efectuare de operaţiuni financiare, ca acte de comerţ, incompatibile cu funcţia, atribuţia sau însărcinarea pe care o îndeplineşte o persoană, în scopul obţinerii pentru sine sau pentru altul de bani, bunuri ori alte foloase necuvenite".

În baza art. 67 C. pen. a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b), k) C. pen. (dreptului de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice; dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat; dreptul de a ocupa o funcţie de conducere în cadrul unei persoane juridice de drept public) pe o perioadă de 4 (patru) ani;

În baza art. 65 alin. (1) şi (3) C. pen., a aplicat inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b), k) C. pen. (dreptului de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice; dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat; dreptul de a ocupa o funcţie de conducere în cadrul unei persoane juridice de drept public).

În baza art. 301 C. pen. cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. şi art. 5 alin. (1) C. pen., a condamnat pe inculpatul A., la pedeapsa de 1 (unu) an şi 6 (şase) luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de "folosirea funcţiei pentru favorizarea unor persoane în formă continuată" (cincisprezece acte materiale).

În baza art. 67 C. pen., art. 301 alin. (1) C. pen. şi art. 66 alin. (2) C. pen. a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b), k) C. pen. (dreptului de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice; dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat; dreptul de a ocupa o funcţie de conducere în cadrul unei persoane juridice de drept public) pe o perioadă de 3 (trei) ani;

În baza art. 65 alin. (1) şi (3) C. pen., a aplicat inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b), k) C. pen. (dreptului de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice; dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat; dreptul de a ocupa o funcţie de conducere în cadrul unei persoane juridice de drept public).

În baza art. 38 alin. (1) şi art. 39 lit. b) C. pen., a contopit cele două pedepse principale aplicate inculpatului A. în pedeapsa cea mai grea de 4 ani închisoare, la care se adaugă un spor de 6 luni închisoare, urmând ca inculpatul să execute pedeapsa rezultantă de 4 (patru) ani şi 6 (şase) luni închisoare în regim de detenţie.

În baza art. 45 alin. (3) lit. a) C. pen., a contopit pedepsele complementare aplicate mai sus; inculpatul A. urmând a executa pedeapsa complementară cea mai grea, respectiv interzicerea drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b), k) C. pen. (dreptului de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice; dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat; dreptul de a ocupa o funcţie de conducere în cadrul unei persoane juridice de drept public) pe o perioadă de 4 (patru) ani; care se va executa în condiţiile art. 68 alin. (1) lit. c) C. pen.

În baza art. 45 alin. (5), raportat la art. 45 alin. (3) lit. a) C. pen. a contopit pedepsele accesorii aplicate mai sus, inculpatului A., în pedeapsa accesorie a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b), k) C. pen. (dreptului de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice; dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat; dreptul de a ocupa o funcţie de conducere în cadrul unei persoane juridice de drept public); care se va executa în condiţiile art. 65 alin. (3) C. pen.

În baza art. 112 lit. e) C. pen., a confiscat, în folosul Statului Român, de la inculpatul A., suma de 589.386,76 RON (cinci sute optzeci şi nouă de mii trei sute optzeci şi şase RON şi şaptezeci şi şase bani).

A păstrat dispoziţiile sentinţei penale apelate privind menţinerea sechestrului asigurător luat în cursul urmăririi penale prin Ordonanţa procurorului din data de 22 august 2017 asupra bunurilor aparţinând inculpatului A..

Pentru a pronunţa această soluţie, instanţa de apel a reţinut aceeaşi stare de fapt în sarcina inculpatului, ca cea stabilită de prima instanţă, însă a constatat că este greşită dezlegarea dată chestiunilor de drept în baza cărei s-a pronunţat soluţia de achitare.

Sub aspectul constatării că faptele inculpatului intră în tiparul art. 12 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 78/2000 Curtea a reţinut că prin interpretarea normelor de drept penal se înţelege operaţiunea de stabilire a conţinutului şi sensului normelor de drept penal. Legea penală este de strictă interpretare şi de aceea nu trebuie să se creeze norme noi prin interpretare, ci să se explice cele deja existente.

Scopul interpretării unei norme juridice penale substanţiale constă în a vedea care este sfera relaţiilor sociale cărora li se aplică norma de drept penal; conţinutul interpretării fiind tocmai stabilirea sensului voinţei legiuitorului, exprimată în norma penală supusă interpretării.

Interpretarea trebuie să asigure existenţa normei. În acest sens se porneşte de la premisa că legiuitorul nu a intenţionat să introducă o contradicţie între normele în vigoare. Printr-o interpretare sistematică se impune determinarea sensului normei în contextul ansamblului normelor de drept, cu care aceasta se află în relaţie obiectivă. Într-o astfel de interpretare, norma respectivă nu trebuie privită în mod izolat. Mai mult, ea trebuie privită ca o componentă unitară a unui context. Normele penale aşezate de legiuitor într-un context obiectiv trebuie să fie interpretate în aşa fel, încât să fie compatibile, în mod logic, unele cu celelalte. Printr-o interpretare teleologică se identifică obiectivul urmărit prin reglementare.

Pornind de la aceste considerente, s-a apreciat că art. 96 din Legea nr. 161/2003 nu-i dădea dreptul inculpatului să desfăşoare activităţi remunerate sau neremunerate în mod direct sau indirect în cadrul unor societăţi comerciale, acest drept fiind-i expres interzis de art. 94 alin. (2) lit. c) din Legea nr. 161/2003. Inculpatul avea dreptul ca în baza art. 96 din Legea nr. 161/2003 să desfăşoare orice alte activităţi neinterzise expres de art. 94 din Legea nr. 161/2003 sau de alte norme în vigoare. Într-o altă interpretare ar însemna că art. 94 din Legea nr. 161/2003 este lipsit de aplicabilitate, judecătorul considerându-l abrogat tacit şi totodată o astfel de interpretare ar intra în contradicţie cu obligaţia legiuitorului stipulată la art. 63 din Legea nr. 24/2000 de a stipula expres derogările de la o normă legală.

Instanţa de apel a reţinut că infracţiunea reglementată prin art. 12 din Legea nr. 78/2000 este asimilată infracţiunilor de corupţie, deoarece acţiunea făptuitorului are ca finalitate obţinerea, direct sau indirect, a anumitor foloase necuvenite, în condiţiile în care obiectul juridic al acestora este constituit din relaţiile sociale referitoare la cinstea şi onestitatea persoanelor în exercitarea atribuţiilor lor de serviciu, a căror bună desfăşurare este incompatibilă cu îndeplinirea acestora în scopul obţinerii unor foloase ilicite. Prin urmare, legiuitorul a considerat că această infracţiune trebuie asimilată celor de corupţie pentru că, prin modul în care a fost configurată, ea este săvârşită în vederea însuşirii unor foloase, indiferent de natura lor, patrimoniale sau nepatrimoniale, în condiţiile în care au legătură directă cu serviciul pe care persoana îl prestează.

Infracţiunea analizată este structurată prin raportarea tezei introductive a art. 12, care conţine o cerinţă esenţială - scopul - specifică infracţiunilor de corupţie, la modalităţile alternative de săvârşire a acesteia, astfel că nu aceste ultime modalităţi constituie infracţiunea în sine. În cazul primei modalităţi alternative de săvârşire a infracţiunii prevăzute de art. 12 din Legea nr. 78/2000, simpla efectuare de operaţiuni financiare ca acte de comerţ nu determină existenţa elementului material al infracţiunii, efectuarea de operaţiuni financiare având, aşadar, relevanţă penală şi putând constitui elementul material al infracţiunii numai dacă este săvârşită ca act de comerţ, dacă operaţiunile financiare sunt incompatibile cu funcţia, atribuţia sau însărcinarea pe care o îndeplineşte o persoană şi dacă sunt săvârşite în scopul determinat de legiuitor. Or, tocmai scopul urmărit de persoana în cauză, prin folosirea funcţiei sale, indiferent că a fost sau nu atins, caracterizează infracţiunea respectivă ca una asimilată celei de corupţie. Prin urmare, legiuitorul nu sancţionează penal subiectul în cauză pentru simpla efectuare de operaţiuni financiare, ci efectuarea de operaţiuni financiare, ca acte de comerţ în considerarea scopului urmărit.

Situaţia anterior menţionată este identică şi în privinţa celorlalte trei modalităţi alternative de săvârşire reglementate de art. 12 din lege, respectiv: încheierea de tranzacţii financiare, utilizând informaţiile obţinute în virtutea funcţiei, atribuţiei sau însărcinării sale; folosirea, în orice mod, direct sau indirect, de informaţii ce nu sunt destinate publicităţii; permiterea accesului unor persoane neautorizate la informaţii ce nu sunt destinate publicităţii. Astfel, dacă aceste fapte sunt săvârşite în scopul obţinerii pentru sine sau pentru altul de bani, bunuri ori alte foloase necuvenite, devine incident art. 12 din lege, însă, în lipsa acestui scop, devin aplicabile prevederile corespunzătoare din C. pen. [art. 303 - Divulgarea informaţiilor secrete de stat sau art. 304 - Divulgarea informaţiilor secrete de serviciu sau nepublice].

Relaţiile sociale ocrotite, prin infracţiunea antereferită, nu vizează buna desfăşurare a activităţii de serviciu, ci, prin adăugarea unui scop ca cerinţă esenţială a laturii obiective a infracţiunii, se referă la relaţiile sociale privind cinstea, onestitatea, probitatea funcţionarului în exercitarea activităţii de serviciu, ceea ce duce la concluzia potrivit căreia această infracţiune, ca natură juridică, nu este o infracţiune de serviciu, ci una de corupţie. Astfel, norma de incriminare vizează, prin natura sa, domeniul/fenomenul corupţiei, iar elementul material al laturii obiective îşi găseşte izvorul în atribuţiile de serviciu ale subiectului activ al infracţiunii. Această infracţiune este calificată ca fiind una asimilată celor de corupţie, întrucât compromiterea relaţiilor sociale ocrotite este realizată în exclusivitate de subiectul activ al infracţiunii, prin acţiunea sa unilaterală, fără intervenţia unei terţe persoane, în scopul calificat stabilit de lege.

Curtea a reamintit că este de principiu că o normă de incriminare care priveşte combaterea corupţiei nu poate fi structurată în funcţie de persoana în favoarea căreia se urmăreşte obţinerea folosului şi nici în funcţie de natura folosului. Legiuitorul a stabilit că folosul este obţinut pentru sine sau pentru altul tocmai pentru a sublinia, în mod expres, faptul că nu contează subiectul în favoarea căruia se obţine folosul, fiind indiferent cine obţine emolumentul/răsplata rezultat/rezultată dintr-un act de corupţie. Cu privire la natura folosului, din textul de incriminare, instanţa de apel a precizat că se înţelege că subiectul activ al infracţiunii "se răsplăteşte" sau răsplăteşte o altă persoană prin conduita sa contrară atribuţiunilor sale de serviciu, urmărind astfel un folos, indiferent de natura sa, patrimonială sau nepatrimonială. Norma analizată urmăreşte sancţionarea unor situaţii în care sunt încălcate normele legale care conferă temei şi justificare obţinerii unor foloase, drept care, în acest caz, folosul obţinut este întotdeauna necuvenit, indiferent că este de natură patrimonială sau nepatrimonială, invocându-se în acest sens Decizia nr. 584/2018 a Curţii Constituţionale).

Curtea a precizat că prin prohibirea operaţiunilor financiare ca acte de comerţ, se are ca finalitate atât asigurarea respectării principiilor economiei de piaţă şi a libertăţii economice, cât şi protejarea demnităţii persoanelor care ocupă anumite funcţii/atribuţii/însărcinări publice, scopul incriminării infracţiunii prevăzute de art. 12 lit. a) teza întâi din Legea nr. 78/2000 constituindu-l ocrotirea relaţiilor sociale referitoare la cinstea, onestitatea persoanelor care, datorită funcţiei, atribuţiei sau însărcinării primite trebuie să se abţină de la efectuarea de astfel de operaţiuni. Efectuarea de operaţiuni financiare înseamnă realizarea unor tranzacţii referitoare la bani şi vizează desfăşurarea oricărei activităţi care presupune o plată, o circulaţie a banilor sau a creditelor. Operaţiunile financiare la care face referire legiuitorul în norma de incriminare sunt, cele enumerate în art. 1 lit. e) din Legea nr. 78/2000 (până la data intrării în vigoare a Legii nr. 160/2019 prin care a fost introdus alin. (2) al art. 12 din Legea nr. 78/2000) şi acestea vizează "operaţiuni care antrenează circulaţia de capital, operaţiuni de bancă, de schimb valutar sau de credit, operaţiuni de plasament, în burse, în asigurări, în plasament mutual ori privitor la conturile bancare şi cele asimilate acestora, tranzacţii comerciale interne şi internaţionale". De asemenea, legea cere ca operaţiunea financiară să fie efectuată ca act de comerţ, deci să constituie un act de speculă sau o acţiune de intermediere în circulaţia bunurilor, făcută în mod organizat. A se vedea în sensul celor de mai sus Decizia Curţii Constituţionale nr. 243/2017.

Astfel că apărările inculpatului A. legate de neîndeplinirea elementelor constitutive ale infracţiuni, prevăzute de art. 12 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 78/2000, datorită faptului că nu s-a dovedit în cauză ca inculpatul ar fi utilizat informaţiile obţinute în virtutea funcţiei, atribuţiei sau însărcinării sale în realizarea activităţii de administrare în fapt a celor două societăţi, în opinia Curţii, nu pot fi primite.

Art. 12 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 78/2000 pedepseşte cu închisoarea de la 1 la 5 ani, dacă sunt săvârşite în scopul obţinerii pentru sine sau pentru altul de bani, de bunuri ori alte foloase necuvenite, efectuarea de operaţiuni financiare, ca acte de comerţ, incompatibile cu funcţia, atribuţia sau însărcinarea pe care o îndeplineşte o persoană ori încheierea de tranzacţii financiare, utilizând informaţiile obţinute în virtutea funcţiei, atribuţiei sau însărcinării sale.

Norma de incriminare stabileşte două modalităţi alternative de realizare a acestei infracţiuni, anume:

- efectuarea de operaţiuni financiare, ca acte de comerţ, incompatibile cu funcţia, atribuţia sau însărcinarea pe care o îndeplineşte o persoană;

- încheierea de tranzacţii financiare, utilizând informaţiile obţinute în virtutea funcţiei, atribuţiei sau însărcinării sale.

Cele două modalităţi alternative sunt delimitate, conform tehnicii legislative, prin conjuncţia ori al cărei rol, conform regulilor morfologice şi gramaticale ale limbii române, este acela de a realiza un raport de coordonare disjunctivă între propoziţii de acelaşi fel, dar cu individualitate proprie, care, prin folosirea conjuncţiei "ori" îşi păstrează legătura.

Prin urmare, extinderea condiţiei "utilizării informaţiilor" prevăzută de legiuitor exclusiv pentru teza a II-a a lit. a) şi la varianta normativă prevăzută la teza I a literei a), reprezintă o greşită interpretare a normei de incriminare, ceea ce echivalează cu o adăugare la lege.

În opinia Curţii activitatea de administrare în fapt a unei societăţi comerciale sau desfăşurarea de acte de comerţ prin intermediul unei societăţi comerciale sau prin interpuşi se circumscrie sferei de "operaţiunii financiare ca acte de comerţ".

În consecinţă, Curtea a apreciat că inculpatului îi era interzis orice activitate de comerţ desfăşurată în mod organizat; ori, inculpatul a fost administratorul activ al celor două societăţi (SC B. SRL şi SC C. SRL), administrate şi controlate în fapt de către el; inculpatul exercitând puterea de direcţie şi control asupra celor două societăţi prin interpuşi şi desfăşurând activităţi de comerţ în mod organizat prin interpuşi; cunoscând că legea-i interzice să desfăşoare activităţi în cadrul unei societăţi comerciale; ca urmare fapta acestuia este sancţionată penal atât sub aspect obiectiv, cât şi sub aspect subiectiv, prin dispoziţiile art. 12 alin. (1) lit. a) teza I din Legea nr. 78/2000. De altfel, instanţa de apel a considerat că inculpatul a cunoscut interdicţiile ce le avea sub acest aspect; această chestiune rezultând din împrejurarea că a ales să conducă şi să desfăşoare activităţi de comerţ din umbră, fără a-şi asuma public calitatea de administrator al celor două societăţi sus-menţionate. Ca urmare, a apreciat că se impune angajarea răspunderii penale a inculpatului pentru infracţiunea de corupţie asimilată pentru care a fost trimis în judecată.

În analiza săvârşirii de inculpat a infracţiunii prevăzute de 301 din C. pen. Curtea a reţinut următoarele:

Art. 301 alin. (1) din C. pen. cu denumirea marginală:

"Folosirea funcţiei pentru favorizarea unor persoane" prevede:

"(1) Fapta funcţionarului public care, în exercitarea atribuţiilor de serviciu, a îndeplinit un act prin care s-a obţinut un folos patrimonial pentru sine, pentru soţul său, pentru o rudă ori un afin până la gradul II inclusiv se pedepseşte cu închisoarea de la unu la 5 ani şi interzicerea exercitării dreptului de a ocupa o funcţie publică pe o perioadă de 3 ani.

(2) Dispoziţiile alin. (1) nu se aplică în cazurile în care actul sau decizia se referă la următoarele situaţii:

a) emiterea, aprobarea sau adoptarea actelor normative;

b) exercitarea unui drept recunoscut de lege sau în îndeplinirea unei obligaţii impuse de lege, cu respectarea condiţiilor şi limitelor prevăzute de aceasta."

În paragraful 38 al Deciziei Curţii Constituţionale nr. 412/2017 referitoare la obiecţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor Legii pentru modificarea Legii nr. 286/2009 privind C. pen., s-a reţinut:

"În privinţa eliminării sintagmelor "ori a participat la luarea unei decizii" şi "direct sau indirect", Curtea constată că legiuitorul a reglementat sfera de incidenţă a infracţiunii de conflict de interese, în sensul că a renunţat la circumstanţierile şi detalierile existente în actualul conţinut normativ al art. 301 alin. (1) din C. pen.. O asemenea operaţiune ţine de opţiunea şi competenţa legiuitorului, atât timp cât acesta se plasează în marja sa constituţională de apreciere . . . . . . . . . .În cazul de faţă, Curtea constată că noua reglementare nu ridică probleme de constituţionalitate, fiind expresia politicii penale a legiuitorului, astfel încât revine instanţelor judecătoreşti competenţa de stabili, prin prisma acestei reconfigurări normative a textului de incriminare, întinderea şi conţinutul concret al laturii obiective al infracţiunii de conflict de interese."

Instanţa de apel a reţinut că infracţiunea de "Folosirea funcţiei pentru favorizarea unor persoane" este o infracţiune de serviciu, care presupune un pericol concret, deoarece nu este suficient ca funcţionarul să îndeplinească un act, ci trebuie ca acel act să fi produs direct sau indirect un folos material/patrimonial pentru sine, soţul său, o rudă ori un afin până la gradul II inclusiv. S-a mai reţinut că infracţiunea în cauză nu presupune doar obţinerea unor foloase materiale necuvenite, ci obţinerea oricărui tip de folos, întrucât incriminarea nu urmăreşte sancţionarea unor situaţii în care sunt încălcate normele legale care conferă temei şi justificare obţinerii unor foloase materiale, ci a situaţiilor în care exercitarea imparţială a atribuţiilor de serviciu ale funcţionarului public ar putea fi afectată(a se vedea în acest sens Decizia nr. 34/2019 a Curţii Constituţionale referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 301 alin. (1) din C. pen.). Curtea a reţinut că art. 301 alin. (1) din C. pen. vizează toate persoanele care au calitatea de funcţionar public, fără excepţii, astfel încât, în cadrul acestei categorii de persoane, subiectul activ calificat al infracţiunii este apreciat în funcţie de criteriile de drept comun cuprinse în art. 175 din C. pen. (a se vedea în acest sens Decizia nr. 412/2017 a Curţii Constituţionale).

În ce priveşte noţiunea de "folos patrimonial" la care se referă art. 301 din C. pen., în jurisprudenţă s-a arătat că aceasta se referă la orice fel de avantaj patrimonial (bunuri, împrumuturi, premii, prestări de servicii gratuite, promovarea în servicii, obţinerea unui loc de muncă generator de venituri, etc.), norma de incriminare necerând ca folosul să fie unul injust sau obţinut exclusiv din fonduri publice.

Aşadar, Curtea a precizat că nu prezintă relevanţă dacă folosul patrimonial obţinut de funcţionarul public sau de vreuna dintre persoanele enumerate în art. 301 din C. pen. provine din fonduri publice sau private. Faptul că norma de incriminare nu condiţionează existenţa infracţiunii, sub aspectul laturii obiective, de realizarea/obţinerea unui folos patrimonial, exclusiv din fonduri publice, rezultă şi din Expunerea de motive ce a însoţit Legea nr. 276/2006, în care se arată că, ceea ce s-a urmărit prin prevederea faptei de conflict de interese ca infracţiune este "sancţionarea penală a funcţionarului public care, în mod conştient şi deliberat, satisface interese personale prin îndeplinirea atribuţiilor publice […..], înlăturarea oricărei suspiciuni cu privire la conduita funcţionarului public care este chemat să îndeplinească un act sau să participe la luarea unei decizii în virtutea atribuţiilor sale de serviciu, iar prin aceasta produce, direct sau indirect, un folos material pentru sine, soţul său, o rudă ori un afin până la gradul II inclusiv, sau pentru o altă persoană cu care s-a aflat în raporturi comerciale ori de muncă în ultimii 5 ani sau din partea căreia a beneficiat ori beneficiază de servicii sau foloase de orice natură".

Sub aspectul conţinutului normativ al infracţiunii, s-a arătat că dispoziţia din noul C. pen. (art. 301 alin. (1), anterior menţionat), în forma anterioară reconfigurării sale prin Legea nr. 193 din 28 iulie 2017 pentru modificarea Legii nr. 286/2009 privind C. pen., este aproape identică cu vechea reglementare (art. 2531 alin. (1) din C. pen. din 1969), schimbările intervenite în modul de redactare a textului de incriminare, nemodificând elementele constitutive ale infracţiunii. Astfel, ambele incriminări presupun, în esenţă, existenţa unui interes de natură patrimonială din partea unui funcţionar public, care îi influenţează imparţialitatea în realizarea atribuţiilor conferite de legi şi regulamente, activitatea de serviciu a acestuia fiind lipsită de obiectivitate datorită interesului de ordin material care îl animă, aspect de natură să afecteze grav relaţiile de serviciu. Niciuna dintre normele de incriminare succesive nu condiţionează existenţa infracţiunii, sub aspectul laturii obiective, de realizarea/obţinerea unui avantaj material necuvenit sau nelegitim, deoarece ceea ce s-a urmărit prin prevederea faptei ca infracţiune este ocrotirea acelor relaţii sociale referitoare la îndeplinirea cu obiectivitate a atribuţiilor de serviciu de către funcţionarii publici, iar nu apărarea relaţiilor sociale privind obţinerea ilicită a foloaselor patrimoniale.

S-a precizat că în sensul celor anterior menţionate este şi jurisprudenţa constantă a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie care a statuat că, deşi obţinerea unui folos material este o condiţie pentru realizarea laturii obiective a infracţiunii de conflict de interese, acesta nu conferă, în mod obligatoriu faptei caracterul unei infracţiuni de prejudiciu, întrucât principalul fascicul de relaţii sociale apărate de lege ţine de corecta exercitare a autorităţii publice de către funcţionarii publici.

Infracţiunea de folosirea funcţiei pentru favorizarea unor persoane este, aşadar, una de pericol şi se consumă în momentul în care s-a realizat folosul patrimonial urmare a conduitei subiectului activ. Tot în jurisprudenţa Înaltei Curţi, dar şi în literatura juridică de specialitate se arătă că prin folos patrimonial se înţelege orice fel de avantaj patrimonial (ex., bunuri, împrumuturi, premii, prestări de servicii gratuite, promovarea în servicii, obţinerea unui loc de muncă generator de venituri); legiuitorul nu cere ca folosul să fie unul injust (ex. persoana angajată să nu existe, angajatul să nu fi prestat activităţile remunerate, etc.), ci numai ca acesta să fi fost efectiv obţinut printr-o procedură favorizantă, procedură ce decredibilizează instituţia pentru incapacitatea de a selecta cu rigoare persoana funcţionarului public. A se vedea în sensul celor de mai sus Decizia nr. 205/A din 11 iunie 2019 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia Penală în Dosarul nr. x din 2018.

Instanţa de apel în raport cu textul actual al art. 301 C. pen., având în vedere, jurisprudenţa Curţii Constituţionale, jurisprudenţa Înaltei Curţi şi voinţa legiuitorului manifestată expres în expunerea de motive ce a însoţit Legea 276/2006, a constatat că pentru a fi în câmpul infracţional reglementat de art. 301 C. pen., folosul patrimonial pe lângă, distincţiile de mai sus, poate fi unul direct sau indirect, pentru sine, soţul său, o rudă ori un afin până la gradul II; şi ca urmare în mod greşit prima instanţă a reţinut că pentru a fi în câmpul infracţional, al acestei infracţiuni, folosul patrimonial al funcţionarului public trebuie să fie unul direct. S-a subliniat că în interpretarea instanţei de fond se ajunge la golirea de conţinut a normei de incriminare, la un vid legislativ în contextul în care funcţionarul public ar putea eluda în mod uşor normele legale desfăşurând activităţi contrare obligaţiilor de servicii şi obţinând beneficii materiale în mod indirect prin interpuşi, ca în cazul de faţă. Ori în raport cu cele de mai sus nu aceasta a fost voinţa legiuitorului.

Instanţa de apel în individualizarea judiciară a pedepselor, raportat la natura infracţiunii prev. de art. 12 lit. a) din Legea nr. 78/2000, circumstanţele concrete de săvârşire, pericolul social concret a faptei de corupţie deosebit de mare, a apreciat că se impune aplicarea unei pedepse orientate spre maxim, fără a-l atinge, iar pentru infracţiunea prev. de art. 301 C. pen., văzând că aceasta este una de serviciu, respectiv că inculpatul s-a folosit de funcţia deţinută pentru a obţine foloase patrimoniale printr-o modalitate indirectă, a apreciat că se impune aplicarea unei pedepse într-un cuantum mai mic, în raport cu prima pedeapsă, dat fiind actele materiale concrete ale acestei infracţiuni.

Instanţa de apel a apreciat ca necesar să confişte de la inculpat ca măsură de siguranţă folosul obţinut, aşa cum a fost reţinut prin rechizitoriu, de către inculpat prin săvârşirea celor două infracţiuni ce formează obiectul prezentei cauze.

Împotriva acestei decizii inculpatul A. a formulat recurs în casaţie, invocând cazul de casare prev. de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen.

Prin motivele de recurs în casaţie inculpatul a solicitat achitarea în temeiul art. 16 alin. (1) lit. b) teza I C. proc. pen., întrucât faptele efectiv săvârşite nu sunt prevăzute în prezent de legea penală.

Cu privire la infracţiunea de efectuare a unor operaţiuni financiare, ca acte de comerţ, incompatibile cu funcţia, prevăzută de art. 12 lit. a) din Legea nr. 78/2000, susţine că pentru a fi incidentă această normă de incriminare, este necesar ca aceste operaţiuni financiare să fie incompatibile cu funcţia publică pe care inculpatul a deţinut-o, aceea de preşedinte şi director al Casei Judeţene de Asigurări de Sănătate Timiş, iar incompatibilităţile trebuie analizate prin raportare la dispoziţiile Legii nr. 161/2003.

În acest sens a invocat dispoziţiile art. 94 alin. (2) lit. c) din Legea nr. 161/2003 care prevăd că funcţionarii publici nu pot deţine alte funcţii şi nu pot desfăşura alte activităţi, remunerate sau neremunerate, (...) în cadrul regiilor autonome, societăţilor reglementate de Legea nr. 31/1990, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, ori în alte unităţi cu scop lucrativ din sectorul public", şi cele ale art. 96 alin. (1) din Legea nr. 161/2003 potrivit cărora, "funcţionarii publici, funcţionarii publici parlamentari şi funcţionarii publici cu statut special pot exercita funcţii în alte domenii de activitate din sectorul privat care nu sunt în legătură directă sau indirectă cu atribuţiile exercitate ca funcţionar public, funcţionar public parlamentar sau funcţionar public cu statut special, potrivit fişei postului".

Subliniază faptul că nu i se poate imputa incompatibilitatea prev. de art. 94 alin. (2) lit. c) din Legea nr. 161/2003.

Susţine că, menţiunile din rechizitoriu, potrivit cărora inculpatul se afla în spatele a două societăţi comerciale private care aveau ca obiect de activitate comerţul sau prestarea de servicii în materie de calculatoare şi vânzarea de papetărie, nu pot fi imputate ca fapte incompatibile cu funcţia deţinută de inculpat atâta timp cât domeniul de activitate al celor două societăţi nu avea legătură cu activităţile desfăşurate de acesta în calitate de preşedinte al Casei Judeţene de Asigurări de Sănătate Timiş. Ca atare, din acest punct de vedere consideră că nu este întrunită condiţia de tipicitate care ţine de însăşi existenţa faptei penale ca şi infracţiune.

În continuare, apărarea arată că nu este îndeplinită nici condiţia esenţială ca banii, bunurile sau foloasele urmărite să aibă un caracter necuvenit.

În condiţiile în care inculpatul a angajat personalul acestor societăţi şi a efectuat pentru acestea operaţiuni de vânzare şi prestări servicii, apreciază că acele operaţiuni şi banii obţinuţi nu aveau un caracter necuvenit fiind însăşi rodul activităţii societăţii comerciale. Ca atare, subliniază că lipseşte caracterul necuvenit şi, ca atare, lipseşte şi tipicitatea şi caracterul penal al faptei reţinută în sarcina inculpatului.

Referitor la infracţiunea de folosire a funcţiei pentru favorizarea unor persoane, în forma continuată, prevăzută de art. 301 din C. pen., susţine că, prin rechizitoriu inculpatul a fost trimis în judecată pentru infracţiunea de conflict de interese prev. de art. 2531 din vechiul C. pen., încadrare juridică schimbată în mod judicios în cursul judecăţii, însă instanţa de apel nu a observat faptul că schimbarea de încadrare juridică atrăgea şi lipsa caracterului penal al faptei săvârşite de inculpat ca urmare a modificărilor legislative survenite pe parcurs.

Arată că, potrivit art. 301 din C. pen., astfel cum a fost modificat prin Legea nr. 193/2017, beneficiari ai folosului obţinut prin comiterea faptei de către autor pot fi funcţionarul public, soţul sau o rudă ori un afin până la gradul II inclusiv. În prezent, fapta nu se mai pedepseşte dacă folosul patrimonial a fost obţinut pentru o altă persoană cu care funcţionarul public s-a aflat în raporturi comerciale ori de muncă în ultimii 5 ani sau din partea căreia a beneficiat ori beneficiază de foloase de orice natură.

Or, din descrierea stării de fapt aşa cum a fost reţinută prin rechizitoriu şi de către instanţa de apel, rezultă că inculpatului i se impută faptul că, în exercitarea atribuţiilor de serviciu ce îi reveneau în calitate de preşedinte, director general al Casei de Asigurări de Sănătate Timiş, a îndeplinit cincisprezece acte materiale prin care a obţinut prin intermediul SC B. SRL şi SC C. SRL, anumite beneficii patrimoniale. Însă, o astfel de stare de fapt nu se mai încadrează în prezent în tiparul infracţiunii, în acest sens invocând decizia Curţii Constituţionale nr. 412/2017 prin care legiuitorul a restrâns sfera de incriminare a infracţiunii prev. de art. 301 C. pen., în principal prin eliminarea din conţinutul constitutiv al acesteia a ipotezei producerii folosului patrimonial obţinut prin fapta funcţionarului public pentru o altă persoană din partea căreia făptuitorul beneficia de foloase de orice natură.

Având în vedere că inculpatul este acuzat exact de o astfel de faptă, prin care ar fi obţinut foloase din partea SC B. SRL şi SC C. SRL, societăţi care la rândul lor ar fi obţinut anumite beneficii, consideră că, o astfel de descriere a faptei şi o astfel de stare de fapt, nu întruneşte condiţiile de tipicitate ale infracţiunii.

A mai susţinut că, pentru fapte similare de conflict de interese, săvârşite în exercitarea aceloraşi funcţii publice, inculpatul a fost trimis în judecată şi în Dosarul nr. x din 2015 al Tribunalului Timiş, cauză în care, în urma schimbării încadrării juridice în infracţiunea de folosire a funcţiei pentru favorizarea unor persoane prev. de art. 301 C. pen., astfel cum a fost modificată prin Legea nr. 193/2017, ca efect al aplicării legii penale mai favorabile, s-a dispus în mod definitiv achitarea, tocmai pentru motivul că fapta nu este prevăzută de legea penală. Subliniază faptul că din completul de judecată a făcut parte domnul judecător L. din cadrul Curţii de Apel Timişoara, care, l-a achitat în mod definitiv pentru fapte similare pe motiv că acestea nu sunt prevăzute de legea penală, iar în prezenta cauză a ales să-l condamne, cu toate că situaţia era identică, fiind vorba doar de alte acte materiale ale aceleiaşi infracţiuni.

Prin Încheierea din data de 29 septembrie 2020, cererea de recurs în casaţie a fost admisă în principiu şi trimisă cauza pentru judecarea căii extraordinare de atac pe fondul ei.

Examinând recursul în casaţie formulat de inculpatul A., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie urmează a-l admite, în parte, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare:

Potrivit dispoziţiilor art. 433 din C. proc. pen., recursul în casaţie este calea extraordinară de atac prin intermediul căreia este analizată conformitatea hotărârilor definitive cu regulile de drept aplicabile, prin raportare la cazurile de casare expres şi limitativ prevăzute de lege, care vizează, exclusiv, legalitatea hotărârii.

Prin urmare, motivele de casare invocate de recurentul inculpat trebuie să se raporteze la situaţia de fapt şi la elementele care au circumstanţiat activitatea infracţională, astfel cum au fost stabilite de instanţa de apel prin hotărârea atacată întrucât, în calea de atac a recursului în casaţie se analizează doar aspecte de drept, Înalta Curte neputând proceda la evaluarea materialului probator sau la reaprecierea situaţiei de fapt.

Cazul de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen., invocat de inculpat în cererea de recurs în casaţie, este incident dacă inculpatul a fost condamnat pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală.

Referitor la acest caz de casare, în jurisprudenţa sa, Înalta Curte a statuat că vizează "acele situaţii în care nu se realizează o corespondenţă deplină între fapta săvârşită şi configurarea reală a tipului respectiv de infracţiune, fie din cauza împrejurării că fapta pentru care s-a dispus condamnarea definitivă a inculpatului nu întruneşte elementele de tipicitate prevăzute de norma de incriminare, fie a dezincriminării faptei (indiferent dacă vizează reglementarea în ansamblul său ori modificarea unor elemente ale conţinutului constitutiv) " - Decizia nr. 442/RC/2017 - Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, www.x.ro.

Aşadar, în temeiul cazului de casare prevăzut în art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen., Înalta Curte va analiza dacă faptele, astfel cum au fost reţinute prin decizie, corespund tiparului obiectiv de incriminare al infracţiunilor pentru care s-a dispus condamnarea inculpatului A..

Din hotărârea recurată rezultă că instanţa de apel a reţinut aceeaşi stare de fapt în sarcina inculpatului, ca cea stabilită de prima instanţă, însă a dat o altă interpretare chestiunilor de drept pe care s-a întemeiat soluţia de achitare.

Astfel, cu privire la infracţiunea prev. de art. 12 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 78/2000, în fapt s-a reţinut că în perioada 22 februarie 2007 - 26 iunie 2014, inculpatul A. în scopul obţinerii pentru sine de bani, bunuri ori alte foloase necuvenite, a efectuat prin intermediul societăţilor comerciale SC B. SRL şi SC C. SRL, pe care le-a înfiinţat prin persoane interpuse şi le-a administrat în fapt, un număr de 4101 de operaţiuni financiare ca acte de comerţ, în valoare totală de 9.991.946 RON, incompatibile cu funcţiile publice deţinute. De asemenea, s-a reţinut că activitatea desfăşurată de către inculpatul A., respectiv a unor activităţi comerciale (tranzacţii financiare), prin intermediul persoanelor angajate în cadrul SC B. SRL (obiect de activitate - repararea calculatoarelor şi a echipamentelor periferice) şi SC C. SRL (obiect de activitate - comerţ cu amănuntul în magazine nespecializate, cu vânzare predominanta de produse nealimentare), s-a situat în alte domenii de activitate decât cele în care acesta a exercitat funcţii publice şi nu a avut legătură cu atribuţiile sale de funcţionar public. Această împrejurare a fost apreciată de instanţa de apel ca fiind lipsită de relevanţă, întrucât dispoziţiile art. 94 alin. (2) lit. c) din Legea nr. 161/2003 îi interziceau inculpatului să desfăşoare activităţi remunerate sau neremunerate în mod direct sau indirect în cadrul oricărei societăţi comerciale.

Instanţa de recurs în casaţie reţine că potrivit art. 12 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 78/2000, sunt incriminate următoarele fapte, dacă sunt săvârşite în scopul obţinerii pentru sine sau pentru altul de bani, bunuri ori alte foloase necuvenite: efectuarea de operaţiuni financiare, ca acte de comerţ, incompatibile cu funcţia, atribuţia sau însărcinarea pe care o îndeplineşte o persoană (teza I) ori încheierea de tranzacţii financiare, utilizând informaţiile obţinute în virtutea funcţiei, atribuţiei sau însărcinării sale (teza a II-a). Această din urmă condiţie, de a utiliza informaţiile obţinute în virtutea funcţiei nu este ataşată şi variantei de la teza I a art. 12 alin. (1) lit. a) din lege.

Pentru ca operaţiunile financiare ca acte de comerţ să poată constitui elementul material al infracţiunii, legea impune ca ele să fie incompatibile cu funcţia, atribuţia sau însărcinarea pe care o îndeplineşte o persoană; prin ea înseşi, simpla efectuare de operaţiuni financiare ca acte de comerţ nu determină existenţa elementului material al infracţiunii, efectuarea de operaţiuni financiare având, aşadar, relevanţă penală şi putând constitui elementul material al infracţiunii, numai dacă este săvârşită ca act de comerţ şi dacă acestea sunt incompatibile cu funcţia, atribuţia sau însărcinarea pe care o îndeplineşte o persoană. Aşadar, este necesar ca incompatibilitatea să rezulte din lege pentru că numai astfel ea condiţionează şi, deopotrivă, determină incidenţa elementului material al laturii obiective a infracţiunii.

Pentru a stabili dacă fapta, astfel cum a fost reţinută în sarcina inculpatului, realizează tipicitatea obiectivă a infracţiunii prev. de art. 12 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 78/2000 este necesar ca analiza să se facă prin raportare la dispoziţiile art. 94 alin. (2) lit. c) şi art. 96 alin. (1) din Legea nr. 161/2003 privind unele măsuri pentru asigurarea transparenţei în exercitarea demnităţilor publice, a funcţiilor publice şi în mediul de afaceri, prevenirea şi sancţionarea corupţiei cu modificările şi completările ulterioare. Aceasta întrucât modificarea legii civile prin restrângerea situaţiilor care generează incompatibilităţi pentru funcţionarii publici produce efecte şi în ceea ce priveşte norma de incriminare prev. de art. 12 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 78/2000, restrângând aria de incidenţă a acesteia.

Astfel la momentul 2007, art. 94 din Legea nr. 161/2003 prevedea că:

(1) calitatea de funcţionar public este incompatibilă cu orice altă funcţie publică decât ceea în care a fost numit, precum şi cu funcţiile de demnitate publică.

(2) Funcţionarii publici nu pot deţine alte funcţii şi nu pot desfăşura alte activităţi, enumerate sau neremunerate, după cum urmează (...) c) în cadrul regiilor autonome, societăţilor comerciale ori în alte unităţi cu scop lucrativ, din sectorul public sau privat, în cadrul unei asociaţii familiale sau ca persoană fizică autorizată", iar art. 96 alin. (1) din aceeaşi lege, stabilea că funcţionarii publici pot exercita funcţii sau activităţi în domeniul didactic, al cercetării ştiinţifice şi al creaţiei literar-artistice."

Ulterior, prin apariţia Legii nr. 330/2009 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, cele două texte de lege au fost modificate, formă ce este în vigoare şi în prezent.

Astfel, potrivit art. 94 alin. (2) lit. c) funcţionarii publici nu pot deţine alte funcţii şi nu pot desfăşura alte activităţi, remunerate sau neremunerate, în cadrul regiilor autonome, societăţilor comerciale ori în alte unităţi cu scop lucrativ din sectorul public.

În acelaşi timp, au fost modificate şi dispoziţiile art. 96 alin. (1) din Legea nr. 161/2003 acestea statuând că (...) funcţionarii publici, funcţionarii publici cu statut special pot exercita funcţii în alte domenii de activitate din sectorul privat, care nu sunt în legătură directă sau indirectă cu atribuţiile exercitate ca funcţionar public, funcţionar public parlamentar sau funcţionar public cu statut special, potrivit fişei postului.

Instanţa de recurs în casaţie are în vedere şi prevederile art. 317 din Legea nr. 95/2006 care statuează în mod expres faptul că personalului din cadrul CNAS şi caselor de asigurări, cu statut de funcţionar public, îi sunt aplicabile şi dispoziţiile Legii nr. 161/2003, deci inclusiv dispoziţiile art. 96 alin. (1) din lege.

Din interpretarea art. 94 şi 96 din Legea nr. 161/2003 rezultă că deţinerea simultană a calităţii de funcţionar public cu statut special şi desfăşurarea unei activităţi în sfera privată, în cadrul unei societăţi comerciale private este interzisă doar dacă activitatea din mediul privat este în legătură directă sau indirectă cu atribuţiile exercitate ca şi funcţionar public cu statut special potrivit fişei postului.

Cu alte cuvinte, nu există incompatibilitate între calitatea de funcţionar public şi exercitarea unor funcţii sau desfăşurarea unor activităţi în sectorul privat, în alte domenii de activitate decât cel în care funcţionarul public îşi exercita atribuţiile prevăzute în fişa postului. În acest sens este şi jurisprudenţa secţiei de contencios administrativ şi fiscal, instanţa supremă statuând că "eliminarea actuală a sintagmei "sau privat" din cuprinsul art. 92 alin. (2) lit. c) din Legea nr. 161/2003, este corelată cu reglementarea detaliată în cuprinsul textelor ulterioare a incompatibilităţilor funcţionarilor publici în raport cu activităţile desfăşurate în structurile private", în cauză reţinându-se dispoziţiile prevăzute de art. 96 alin. (1) din Legea nr. 161/2003 că nu sunt aplicabile, întrucât "cele 4 contracte sunt tot de prestări servicii, activităţile prestate de funcţionarul public fiind în legătură directă cu atribuţiile prevăzute în fişa postului, în mod similar cu contractele încheiate anterior" Decizia nr. 1728/2017 (în acelaşi sens spre ex. dec. nr. 2707/2015, dec. nr. 1064/2019).

Ca atare, Înalta Curte constată că instanţa de apel a dat o interpretare greşită dispoziţiilor art. 94 alin. (2) lit. c) din Legea nr. 161/2003 stabilind că interdicţia se referă la orice societate comercială (şi nu doar la cea din sectorul public) şi, pe cale de consecinţă a apreciat lipsită de relevanţă împrejurarea că activitatea desfăşurată de către inculpatul A., în cadrul SC B. SRL şi SC C. SRL se situează în alte domenii de activitate decât cele în care acesta a exercitat funcţii publice şi care sunt fără legătură cu atribuţiile de funcţionar public.

Potrivit art. 94 alin. (2) lit. c) şi art. 96 alin. (1) din Legea nr. 161/2003, deţinerea simultană a calităţii de funcţionar public cu statut special (preşedinte, director general al Casei de Asigurări de Sănătate Timiş) şi desfăşurarea unei activităţi în sfera privată, în cadrul unei societăţi comerciale având ca obiect vânzarea de echipamente IT, mentenanţa acestora şi vânzarea de obiecte de papetărie şi birotică, nu este de natură să genereze o situaţie de incompatibilitate dacă activitatea din mediul privat nu este în legătură directă sau indirectă cu atribuţiile exercitate ca şi funcţionar public cu statut special potrivit fişei postului.

În cauză, aşa cum rezultă din situaţia de fapt stabilită cu titlu definitiv, activitatea desfăşurată de către inculpatul A., prin intermediul persoanelor angajate în cadrul SC B. SRL (obiect de activitate - repararea calculatoarelor şi a echipamentelor periferice) şi SC C. SRL (obiect de activitate - comerţ cu amănuntul în magazine nespecializate, cu vânzare predominanta de produse nealimentare), se situează în alte domenii de activitate decât cele în care inculpatul a exercitat funcţii publice şi nu are legătură cu atribuţiile acestuia de funcţionar public.

Se constată, astfel, că instanţa de apel a făcut o greşită aplicare a legii, împrejurare ce a condus la reţinerea situaţiei de incompatibilitate şi la pronunţarea unei hotărâri de condamnare a inculpatului A., deşi nu era îndeplinită această condiţie de tipicitate obiectivă, respectiv ca operaţiuni financiare, efectuate ca acte de comerţ, să fie incompatibile cu funcţia.

Pe cale de consecinţă, sub acest aspect Înalta Curte va admite recursul în casaţie, va desfiinţa în parte decizia şi va dispune achitarea inculpatului în baza art. 396 alin. (5) C. proc. pen. raportat la art. 16 alin. (1) lit. b) teza I C. proc. pen., urmând să înlăture dispoziţia de confiscare specială a sumei reţinută de instanţa de apel ca obţinută prin săvârşirea acestei infracţiuni, măsura confiscării fiind menţinută numai în limita sume de 42.844,76 RON.

Sub aspectul infracţiunii de folosirea funcţiei pentru favorizarea unor persoane, instanţa de apel a reţinut aceeaşi situaţie de fapt ca şi tribunalul, respectiv că în perioada 26 februarie 2010 - 18 iulie 2012, inculpatul A., în exercitarea atribuţiilor de serviciu ce îi reveneau în calitate de preşedinte, director-general şi ordonator de credite al Casei de Asigurări de Sănătate Timiş, şi în baza aceleiaşi rezoluţii infracţionale, a îndeplinit cincisprezece acte prin care a obţinut prin intermediul SC B. SRL şi SC C. SRL, administrate şi controlate, în fapt, de către el, sume în valoare cumulată de 42.844,76 de RON, constând în aprobarea de achiziţii de produse şi servicii de la cele două societăţi, în aprobarea plăţii acestora, sau în aprobarea atât a achiziţiei cât şi a plăţii.

Potrivit art. 301 alin. (1) C. pen. modificat prin pct. 1 din Legea nr. 193/2017, fapta de folosire a funcţiei pentru favorizarea unor persoane, constă în fapta funcţionarului public care, în exercitarea atribuţiilor de serviciu, a îndeplinit un act prin care s-a obţinut un folos patrimonial pentru sine, pentru soţul său, pentru o rudă ori un afin până la gradul II inclusiv.

Apărarea invocă pe calea recursului în casaţie împrejurarea că starea de fapt stabilită de instanţa de apel (aceeaşi ca în rechizitoriu) nu se mai încadrează în prezent în tiparul infracţiunii, din conţinutul constitutiv al acesteia fiind eliminată ipoteza producerii folosului patrimonial obţinut prin fapta funcţionarului public pentru o altă persoană din partea căreia făptuitorul beneficia de foloase de orice natură. S-a arătat faptul că inculpatul a fost acuzat că ar fi obţinut foloase din partea SC B. SRL şi SC C. SRL, societăţi care, la rândul lor, ar fi obţinut anumite beneficii.

Înalta Curte constată că nu aceasta este fapta pentru care a fost condamnat inculpatul. În sarcina acestuia s-a reţinut că a obţinut, prin intermediul SC B. SRL şi SC C. SRL, care în realitate îi aparţineau, pe care în fapt le administra şi le controla, suma de 42.844,76 de RON, care a reprezentat valoarea totală a achiziţiilor de produse şi servicii pe care le-a aprobat în calitatea sa de preşedinte, director general şi ordonator de credite al Casei de Asigurări de Sănătate.

Aşadar, în sarcina inculpatului nu s-a reţinut că ar fi beneficiat de foloase de la cele două societăţi comerciale de la care Casa de Asigurări de Sănătate Timiş a achiziţionat produse şi servicii, care la rândul lor au obţinut foloase prin încheierea contractelor, ci pentru faptul că personal a obţinut foloase patrimoniale în valoare cumulată de 42.844,76 de RON prin încheierea contractelor cu societăţi care, în realitate, îi aparţineau, respectiv SC B. SRL şi SC C. SRL

În consecinţă, Înalta Curte constată că, în cauză, sunt îndeplinite toate condiţiile de tipicitate obiectivă, fapta imputată inculpatului întrunind elementele constitutive ale infracţiunii prevăzută de art. 301 alin. (1) C. pen., şi sub acest aspect recursul în casaţie urmează a fi respins.

Faţă de cele ce preced, Înalta Curte va admite recursul în casaţie formulat de inculpatul A. împotriva Deciziei penale nr. 627/A din data de 6 iulie 2020 pronunţată de Curtea de Apel Timişoara, secţia penală, în Dosarul nr. x din 2017, va casa, în parte, decizia penală recurată, şi în rejudecare:

Va descontopi pedeapsa rezultantă de 4 (patru) ani şi 6 (şase) luni închisoare în pedepsele componente:

- 4 (patru) ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii prev. de art. 12 lit. a) din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 5 alin. (1) C. pen.,

- 1 (unu) an şi 6 (şase) luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii prev. de art. 301 C. pen. cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. şi art. 5 alin. (1) C. pen.,

Va înlătura sporul de 6 luni închisoare.

În baza art. 396 alin. (5) C. proc. pen. raportat la art. 16 alin. (1) lit. b) teza I C. proc. pen. va achita pe inculpatul A., pentru săvârşirea infracţiunii de efectuare de operaţiuni financiare, ca acte de comerţ, incompatibile cu funcţia, atribuţia sau însărcinarea pe care o îndeplineşte o persoană, ori încheierea de tranzacţii financiare, utilizând informaţiile obţinute în virtutea funcţiei, atribuţiei sau însărcinării sale dacă sunt săvârşite în scopul obţinerii pentru sine sau pentru altul de bani, bunuri ori alte foloase necuvenite prev. de art. 12 lit. a) din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 5 alin. (1) C. pen. (fapta din perioada 22 februarie 2007 - 26 iunie 2014).

Va menţine dispoziţia de confiscare specială aplicată în baza art. 112 lit. e) C. pen. în limita sumei de 42.844,76 RON.

Va menţine celelalte dispoziţii ale deciziei atacate.

Întrucât inculpatul se află în executarea pedepsei, ca urmare a soluţiei de achitare pentru infracţiunea prev. de art. 12 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 78/2000, va anula formele de executare emise în baza Deciziei penale nr. 627/A din data de 6 iulie 2020 pronunţată de Curtea de Apel Timişoara, secţia penală, şi va dispune emiterea unui nou mandat de executare conform prezentei.

Va deduce durata executată în baza MEPI nr. 141 din data de 6 iulie 2020 de la 6 iulie 2020 la zi.

Cheltuielile judiciare ocazionate de soluţionarea recursului în casaţie vor rămâne în sarcina statului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul în casaţie formulat de inculpatul A. împotriva Deciziei penale nr. 627/A din data de 6 iulie 2020 pronunţată de Curtea de Apel Timişoara, secţia penală, în Dosarul nr. x din 2017.

Casează, în parte, decizia penală recurată, şi în rejudecare:

Descotopeşte pedeapsa rezultantă de 4 (patru) ani şi 6 (şase) luni închisoare în pedepsele componente:

- 4 (patru) ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii prev. de art. 12 lit. a) din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 5 alin. (1) C. pen.,

- 1 (unu) an şi 6 (şase) luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii prev. de art. 301 C. pen. cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. şi art. 5 alin. (1) C. pen.,

Înlătură sporul de 6 luni închisoare.

În baza art. 396 alin. (5) C. proc. pen. raportat la art. 16 alin. (1) lit. b) teza I C. proc. pen. achită pe inculpatul A., pentru săvârşirea infracţiunii de efectuare de operaţiuni financiare, ca acte de comerţ, incompatibile cu funcţia, atribuţia sau însărcinarea pe care o îndeplineşte o persoană, ori încheierea de tranzacţii financiare, utilizând informaţiile obţinute în virtutea funcţiei, atribuţiei sau însărcinării sale dacă sunt săvârşite în scopul obţinerii pentru sine sau pentru altul de bani, bunuri ori alte foloase necuvenite prev. de art. 12 lit. a) din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 5 alin. (1) C. pen. (fapta din perioada 22 februarie 2007 - 26 iunie 2014).

Menţine dispoziţia de confiscare specială aplicată în baza art. 112 lit. e) C. pen. în limita sumei de 42.844,76 RON.

Menţine celelalte dispoziţii ale deciziei atacate.

Anulează formele de executare emise în baza Deciziei penale nr. 627/A din data de 6 iulie 2020 pronunţată de Curtea de Apel Timişoara, secţia penală, şi dispune emiterea unui nou mandat de executare conform prezentei.

Deduce durata executată în baza MEPI nr. 141 din data de 6 iulie 2020 de la 6 iulie 2020 la zi.

Cheltuielile judiciare ocazionate de soluţionarea recursului în casaţie rămân în sarcina statului.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 24 noiembrie 2020.

Procesat de GGC - LM