Cassation dismissed: continued acts of sexual perversity under the 1969 Penal Code constitute sexual aggression under current law, rejecting retroactivity defense

Deliberând asupra recursului în casaţie formulat de inculpatul A. împotriva Deciziei penale nr. 1135/A din 1 noiembrie 2019, pronunţată de Curtea de Apel Timişoara, secţia penală, în Dosarul nr. x/2017, constată următoarele:

Prin Sentinţa penală nr. 2216 din 04 decembrie 2018, pronunţată de Judecătoria Arad, în Dosarul nr. x/2017, în baza art. 386 din C. proc. pen., s-a dispus schimbarea încadrării juridice a faptei din infracţiunea de agresiune sexuală prevăzută de art. 219 alin. (1), alin. (2) lit. a), b), c) din C. pen., cu aplicarea art. 5 din C. pen. în infracţiunea de corupţie sexuală prevăzută de art. 202 alin. (2) din C. pen. din 1969, cu aplicarea art. 5 din C. pen. (fapta având ca persoană vătămată pe minorul B.) şi s-a menţinut încadrarea juridică reţinută în actul de sesizare a instanţei pentru celelalte fapte.

În baza art. 219 alin. (1), alin. (2) lit. a), b), c) din C. pen., cu aplicarea art. 35 alin. (1) din C. pen. şi art. 5 din C. pen., s-a dispus condamnarea inculpatului A., la pedeapsa de 3 (trei) ani închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de agresiune sexuală (faptă săvârşită împotriva persoanei vătămate C.). În baza art. 66 din C. pen., i s-au interzis inculpatului drepturile prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b) şi e) pe o perioadă de 5 ani, iar pe durata şi în condiţiile prevăzute de art. 65 alin. (1) din C. pen. inculpatului i-a fost interzisă exercitarea drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b), e) din C. pen.

În baza art. 219 alin. (1), alin. (2) lit. a), b), c) C. pen., cu aplicarea art. 35 alin. (1) din C. pen. şi art. 5 din C. pen., s-a dispus condamnarea inculpatului A., la pedeapsa de 3 (trei) ani închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de agresiune sexuală (faptă săvârşită împotriva persoanei vătămate D.). În baza art. 66 din C. pen., i s-au interzis inculpatului drepturile prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b) şi f) pe o perioadă de 5 ani, iar pe durata şi în condiţiile prevăzute de art. 65 alin. (1) din C. pen. inculpatului i-a fost interzisă exercitarea drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b), f) din C. pen.

În baza art. 202 alin. (2) din C. pen. din 1969, cu aplicarea art. 5 din C. pen., s-a dispus condamnarea inculpatului A., la pedeapsa de 1 (un) an închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de corupţie sexuală (faptă săvârşită împotriva persoanei vătămate B.), iar pe durata şi în condiţiile prevăzute de art. 71 din C. pen. din 1969, inculpatului i-a fost interzisă exercitarea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), b), d) din C. pen. din 1969, cu excepţia dreptului de a alege.

În baza art. 38 alin. (1) din C. pen. raportat la art. 39 din C. pen. şi art. 10 din Legea nr. 187/2012, s-a dispus contopirea pedepselor aplicate inculpatului, în pedeapsa cea mai grea, aceea de 3 (trei) ani închisoare, pe care a sporit-o cu 1 an şi 4 luni, urmând ca inculpatul să execute pedeapsa finală de 4 (patru) ani şi 4 (patru) luni închisoare. În baza art. 45 alin. (5) din C. pen. şi art. 10 din Legea nr. 187/2012 şi art. 66 din C. pen., s-au interzis inculpatului drepturile prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b), e) şi f) pe o perioadă de 5 ani. În baza art. 45 alin. (5) din C. pen. şi art. 10 din Legea nr. 187/2012 pe durata şi în condiţiile prevăzute de art. 65 alin. (1) din C. pen. inculpatului i-a fost interzisă exercitarea drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b), e), f) din C. pen.. În baza art. 399 C. proc. pen., s-a dispus menţinerea măsurii controlului judiciar cu privire la inculpat, iar în temeiul art. 72 din C. pen., s-a dedus măsura reţinerii, arestării preventive din data de 24.05.2017 până în data de 20.09.2017 din pedeapsa de 4 ani şi 4 luni închisoare aplicată inculpatului.

În baza art. 397 din C. proc. pen. şi art. 25 din C. proc. pen., instanţa a admis acţiunea civilă exercitată de partea civilă C. prin reprezentant legal şi, pe cale de consecinţă, a obligat inculpatul la plata către această parte a sumei de 10.000 euro, cu titlul de daune morale şi a respins restul pretenţiilor ca nefondate.

În baza art. 397 din C. proc. pen. şi art. 25 din C. proc. pen. instanţa a admis acţiunea civilă exercitată de partea civilă B. prin reprezentant legal şi, pe cale de consecinţă, a obligat inculpatul la plata către această parte a sumei de 5000 euro, cu titlul de daune morale şi a respins restul pretenţiilor ca nefondate.

În temeiul art. 249 alin. (1), (2), (5) şi 7 din C. proc. pen., s-a dispus instituirea sechestrului asigurător asupra tuturor bunurilor mobile sau imobile, aflate în proprietatea sau coproprietatea, inculpatului A., până la concurenţa sumei de 15.000 (cincisprezecemii) euro, măsura asigurătorie urmând a fi pusă în executare în condiţiile art. 370 alin. (3), art. 581 din C. proc. pen., art. 7 lit. e) şi art. 9 alin. (3) din Legea nr. 188/2000 reactualizată, de către orice executor judecătoresc învestit de părţile civile minore B. şi C. şi prin reprezentant legal E., în condiţiile legii, executor judecătoresc care va putea identifica şi evalua bunurile supuse sechestrului în condiţiile art. 252 din C. proc. pen.. Pentru punerea în executare a măsurii şi pentru toate celelalte aspecte colaterale şi subsecvente sunt aplicabile prevederile C. proc. civ. în materie, conform art. 2 alin. (2) C. proc. civ.. În conformitate cu art. 397 alin. (4) raportat la art. 2501 C. proc. pen. prezenta dispoziţie este executorie

În baza art. 397 C. proc. pen. şi art. 25 C. proc. pen., s-a constatat că în ceea ce o priveşte pe minora D. nu a fost exercitată o acţiune civilă în cauză.

În esenţă, s-a reţinut că fapta inculpatului A. care, în cursul anului 2012, în intervalul lunilor iulie- octombrie a întreţinut, în mod repetat, prin constrângere şi profitând de imposibilitatea acesteia de a se apăra sau de a-şi exprima voinţa, acte de natură sexuală cu fiica sa minoră C., în vârstă de 8 ani (la acea dată), întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de agresiune sexuală în formă continuată, prevăzute de art. 219 alin. (1) raportat la alin. (2) lit. a), b), c) din C. pen. cu aplicarea art. 35 alin. (1) din C. pen.. Fapta inculpatului A. care, în anul 2012, în cursul lunii septembrie, şi-a etalat organul sexual în prezenţa fiului său minor B., în vârstă de 5 ani (la acea dată), căruia i-a cerut să îl atingă în zona genitală, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de corupţie sexuală prevăzută de art. 202 alin. (2) din C. pen. din 1969, cu aplicarea art. 5 din C. pen.. Fapta inculpatului A. care, în intervalul decembrie 2016 - mai 2017 a întreţinut, în mod repetat, prin constrângere şi profitând de imposibilitatea acesteia de a se apăra sau de a-şi exprima voinţa, acte de natură sexuală cu minora D., în vârstă de 6 ani (la acea dată), fiica concubinei sale F., întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de agresiune sexuală în formă continuată, prevăzute de art. 219 alin. (1) raportat la alin. (2) lit. a), b), c) din C. pen. cu aplicarea art. 35 alin. (1) din C. pen.

Împotriva acestei hotărâri au declarat apel, în termenul prevăzut de lege, Parchetul de pe lângă Judecătoria Arad şi inculpatul A..

Prin Decizia penală nr. 1135/A din 01.11.2019, pronunţată în Dosarul nr. x/2017, Curtea de Apel Timişoara, secţia penală, în temeiul art. 421 pct. 1 lit. b) din C. proc. pen., a respins, ca nefondat, apelul declarat de inculpatul A. împotriva Sentinţei penale nr. 2216 din 04 decembrie 2018 pronunţată de Judecătoria Arad, în Dosarul nr. x/2017.

În temeiul art. 421 pct. 2 lit. a) din C. proc. pen., a admis apelul Parchetului de pe lângă Judecătoria Arad împotriva Sentinţei penale nr. 2216 din 04 decembrie 2018, pronunţată de Judecătoria Arad, în Dosarul nr. x/2017.

A desfiinţat sentinţa penală atacată şi, rejudecând, referitor la infracţiunea de agresiune sexuală săvârşită faţă de minora D. în baza art. 67 alin. (2) din C. pen., a interzis inculpatului ca pedeapsă complementară şi exercitarea drepturilor prevăzute de 66 alin. (1) lit. n) şi o) din C. pen., respectiv, dreptul de a comunica cu persoana vătămată D. ori de a se apropia de aceasta, dreptul de a se apropia de locuinţa, şcoala sau orice alte locuri în care se află persoana vătămată D. la o distanţă mai mică de 100 m, pe o perioadă de 5 ani, după executarea pedepsei închisorii, după graţierea totală ori a restului de pedeapsă, după împlinirea termenului de prescripţie a executării pedepsei sau după expirarea termenului de supraveghere a liberării condiţionate, conform art. 68 alin. (1) lit. c) din C. pen.

În baza art. 65 alin. (1) şi (3) din C. pen. raportat la art. 66 alin. (1) lit. n) şi o) din C. pen., a interzis inculpatului ca pedeapsă accesorie şi exercitarea drepturilor prevăzute de 66 alin. (1) lit. n) şi o) din C. pen., care se execută din momentul rămânerii definitive a hotărârii de condamnare şi până când pedeapsa principală privativă de libertate va fi executată sau considerată ca executată.

În baza art. 45 alin. (2), (3) din C. pen., a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b), e), f), n), o) din C. pen., pe o perioadă de 5 ani, după executarea pedepsei rezultante principale a închisorii, după graţierea totală ori a restului de pedeapsă, după împlinirea termenului de prescripţie a executării pedepsei sau după expirarea termenului de supraveghere a liberării condiţionate, conform art. 68 alin. (1) lit. c) C. pen.

În temeiul art. 45 alin. (5) din C. pen., cu aplicarea art. 45 alin. (2), (3) din C. pen., a aplicat inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b), e), f), n), o) din C. pen. din momentul rămânerii definitive a hotărârii de condamnare şi până când pedeapsa principală privativă de libertate va fi executată sau considerată ca executată.

A menţinut în rest dispoziţiile hotărârii penale atacate.

Împotriva hotărârii instanţei de apel a formulat cerere de recurs în casaţie recurentul inculpat A., la data de 23.12.2019, prin avocat G..

Prin cererea de recurs în casaţie formulată, inculpatul A. a invocat cazul de recurs în casaţie prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen., respectiv inculpatul a fost condamnat pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală, solicitând instanţei supreme ca, după admiterea în principiu a cererii, să dispună admiterea recursului în casaţie, casarea hotărârii atacate şi, în principal, în temeiul art. 448 alin. (1) pct. 2 lit. b) din C. proc. pen., să dispună rejudecarea de către instanţa de apel, ori în subsidiar, în temeiul art. 448 alin. (1) pct. 2 lit. a) din C. proc. pen., să dispună achitarea sa pentru săvârşirea infracţiunii de agresiune sexuală prev. de art. 219 alin. (1), alin. (2), lit. a), b), c) din C. pen. cu aplicarea art. 35 alin. (1) din C. pen. şi art. 5 din C. pen., faptă reţinută ca fiind săvârşită împotriva persoanei vătămate C., în temeiul art. 16 alin. (1) lit. b) teza I din C. proc. pen., faptă care nu este prevăzută de legea penală.

A susţinut că, în mod evident, la data când se reţine ca fiind comisă infracţiunea în dauna persoanei vătămate, C., nu exista incriminată fapta de agresiune sexuala regăsită în art. 219 din C. pen., ceea ce înseamnă că legea aplicabilă se impunea a fi identificată prin prisma principiului general regăsit în art. 1 din C. pen., respectiv art. 2 din C. pen. din 1969, legalitatea incriminării.

Prin urmare, în calea extraordinara de atac a recursului în casaţie, a solicitat a se constata că fapta imputată inculpatului şi încadrată juridic în art. 219 din C. pen., privind pe persoană vătămată C., nu este prevăzută de legea penală aplicabilă inculpatului faţă de data săvârşirii faptei, iar consecinţa reţinerii acestei situaţii de drept se impune a fi trimiterea cauzei spre rejudecare instanţei de apel, deoarece reglementările procesuale din art. 442 şi următoarele din C. proc. pen. nu permit instanţei de recurs să dispună cu privire la eventuală schimbare a încadrării juridice. Aceeaşi soluţie de trimitere a cauzei spre rejudecare instanţei de apel o reclama şi existenţa pluralităţii infracţionale ce se impune a fi soluţionată tot de către instanţa competentă funcţional. De asemenea, în ipoteza în care instanţa de recurs apreciază că este în măsură a îndrepta încălcarea legii, constând în cele invocate mai sus, va putea pronunţa o soluţie de achitare pentru faptele imputate ca fiind săvârşite împotriva persoanei vătămate C., în temeiul art. 16 alin. (1) lit. b) teza I din C. proc. pen., urmând a înlătura din cuprinsul pedepsei rezultante aceasta componenta, precum şi sporul de pedeapsă.

Judecătorul de filtru, prin rezoluţie, a dispus întocmirea raportului de către magistratul-asistent, în vederea examinării admisibilităţii în principiu a cererii, în procedura prevăzută de art. 440 din C. proc. pen.

Prin încheierea 14 iulie 2020, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a admis în principiu cererea de recurs în casaţie formulată de inculpatul A. împotriva Deciziei penale nr. 1135/A din 1 noiembrie 2019, pronunţată de Curtea de Apel Timişoara, secţia penală, în Dosarul nr. x/2017. S-a fixat termen pentru judecarea pe fond a recursului în casaţie la data de 06 octombrie 2020, cu citarea inculpatului A., a intimatelor-părţi civile C. şi B., ambele prin reprezentant legal E. şi a intimatei-persoană vătămată D., prin reprezentant legal F..

Înalta Curte a constatat că cererea de recurs în casaţie a fost formulată în termenul legal şi că îndeplineşte cerinţele de formă prevăzute la art. 437 alin. (1) lit. a), lit. b), c) şi d) din C. proc. pen., în cuprinsul acesteia fiind menţionate numele şi prenumele părţii, domiciliul acesteia, hotărârea care se atacă, cazul de recurs în casaţie pe care se întemeiază şi motivarea acestuia, precum şi semnătura persoanei care exercită calea de atac. De asemenea, cererea de recurs în casaţie respectă dispoziţiile art. 434, art. 436 alin. (1) şi (6) şi art. 438 din C. proc. pen.

Constatând că sunt îndeplinite condiţiile de admisibilitate prevăzute de dispoziţiile legale, Înalta Curte în temeiul art. 440 alin. (4) din C. proc. pen., a admis, în principiu, cererea de recurs în casaţie formulată de inculpatul A. împotriva Deciziei penale nr. 1135/A din 1 noiembrie 2019, pronunţată de Curtea de Apel Timişoara, secţia penală, în Dosarul nr. x/2017.

La termenul de judecată din 6 octombrie 2020, constatându-se lipsă de procedură cu intimatele părţi civile B. şi C., prin reprezentat legal, s-a dispus amânarea cauzei la termenul de judecată din data de 17 noiembrie 2020.

Cu ocazia dezbaterii recursului în casaţie formulat, inculpatul A. a solicitat în temeiul art. 448 alin. (1) pct. 2 lit. b) din C. proc. pen., admiterea recursului în casaţie, invocând cazul de casare de la art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen., şi trimiterea spre rejudecare, având în vedere existenţa pluralităţii infracţionale ce se impune a fi soluţionată tot de către instanţă competentă funcţional, iar în subsidiar, în temeiul art. 448 alin. (1) pct. 2 lit. a) din C. proc. pen., să se dispună achitarea pentru săvârşirea infracţiunii de agresiune sexuală prevăzută de art. 219 alin. (1), alin. (2) lit. a), b), c) din C. pen., cu aplicarea art. 35 alin. (1) din C. pen. şi art. 5 din C. pen., arătând că faptă reţinută ca fiind săvârşită împotriva persoanei vătămate C. nu este prevăzută de legea penală.

În esenţă, a susţinut că fapta de agresiune sexuală, astfel cum e prezentă în prevederile art. 219 din C. pen. nu se regăsea în C. pen. din 1969, în capitolul care incrimina aceste fapte, iar retroactivitatea acestei norme de drept penal este motivată prin corespondenţa sa cu prevederile art. 201 din C. pen. din 1969, aspect care se regăseşte în considerentele încheierii prin care cererea de schimbare a încadrării juridice formulată în cadrul apelului a fost respinsă. Faptele sunt consumate în anul 2012 în ceea ce o priveşte pe minora C., astfel încât la momentul săvârşirii faptei aceasta nu era prevăzută de legea penală.

Analizând recursul în casaţie formulat de inculpatul A. împotriva Deciziei penale nr. 1135/A din 1 noiembrie 2019, pronunţată de Curtea de Apel Timişoara, secţia penală, în Dosarul nr. x/2017, în limitele prevăzute de art. 442 alin. (1) şi (2) din C. proc. pen., Înalta Curte apreciază că acesta este nefondat pentru considerentele ce se vor arăta în continuare:

Potrivit dispoziţiilor art. 433 din C. proc. pen., în calea extraordinară a recursului în casaţie, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie este obligată să verifice, în condiţiile legii, conformitatea hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile. Drept urmare, orice chestiune de fapt analizată de instanţa de fond, respectiv de apel, intră în puterea lucrului judecat şi excedează cenzurii instanţei învestită cu judecarea recursului în casaţie.

Fiind reglementat ca o cale extraordinară de atac ce trebuie să asigure echilibrul între principiul legalităţii şi principiul respectării autorităţii de lucru judecat, recursul în casaţie vizează numai legalitatea anumitor hotărâri definitive indicate de lege şi numai anumite motive expres şi limitativ prevăzute, fără ca pe calea recursului în casaţie să se poată invoca şi, corespunzător, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie să poată analiza orice nelegalitate a hotărârilor, ci numai pe acelea pe care legiuitorul le-a considerat importante.

În contextul obiectului său astfel definit, calea extraordinară de atac a recursului în casaţie nu are ca finalitate remedierea unei greşite aprecieri a faptelor ori a unei inexacte sau insuficiente stabiliri a adevărului printr-o urmărire penală incompletă sau o cercetare judecătorească nesatisfăcătoare. Prin urmare, starea de fapt reţinută în cauză cu titlu definitiv de către instanţa de apel şi concordanţa acesteia cu probele administrate nu mai pot constitui motive de cenzură din partea instanţei supreme în actuala procedură a recursului în casaţie.

În cauza de faţă, inculpatul A. a formulat recurs în casaţie împotriva Deciziei penale nr. 1135/A din 1 noiembrie 2019, pronunţată de Curtea de Apel Timişoara şi a invocat cazul de recurs în casaţie prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen., potrivit căruia hotărârile sunt supuse casării atunci când "inculpatul a fost condamnat pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală" susţinând că fapta de agresiune sexuală privind-o pe partea vătămată C. nu era prevăzută în vechiul C. pen.

Jurisprudenţa subsecventă intrării în vigoare a actualului C. proc. pen. a statuat că acest caz de casare se circumscrie situaţiilor în care fie fapta concretă, pentru care s-a pronunţat soluţia definitivă de condamnare, nu întruneşte elementele de tipicitate obiectivă prevăzute de norma de incriminare, fie instanţa a ignorat o normă care conţine dispoziţii de dezincriminare a faptei, indiferent dacă ele vizează norma de incriminare, în ansamblul său, ori numai modificarea unora din elementele constitutive ale infracţiunii, astfel încât nu se mai realizează o corespondenţă deplină între fapta săvârşită şi noua configurare legală a tipului respectiv de infracţiune.

Analizând în aceste coordonate, în raport de motivele de recurs în casaţie formulate de inculpatul A., de dispoziţiile incidente şi scopul prezentei căi extraordinare de atac, Înalta Curte constată că hotărârea instanţei de apel este legală, conformitatea hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile făcând, în cele ce succed, obiectul analizei prezentei căi de atac.

Astfel, în speţă, în raport cu situaţia de fapt, astfel cum a fost stabilită în mod definitiv de către instanţa fond şi de apel, Înalta Curte constată că sunt întrunite elementele de tipicitate ale infracţiunii de agresiune sexuală în formă continuată prevăzută de art. 219 alin. (1) şi alin. (2) lit. a), b) şi c) din C. pen. cu aplicarea art. 35 alin. (1) din C. pen. ce este incriminată de legea penală.

Susţinerea inculpatului că la data săvârşirii faptei privind-o pe partea vătămată C., respectiv iulie - octombrie 2012 nu era incriminată infracţiunea de agresiune sexuală este nefondată.

Potrivit art. 201 din C. pen. din 1969 - Perversiunea sexuală - avea următorul conţinut: Actele de perversiune sexuală săvârşite în public sau dacă au produs scandal public se pedepsesc cu închisoare de la unu la 5 ani. Actele de perversiune sexuală cu o persoană care nu a împlinit vârsta de 15 ani se pedepsesc cu închisoare de la 3 la 10 ani şi interzicerea unor drepturi. (alineatul a fost modificat prin pct. 3. din O.U.G. nr. 143/2002 începând cu 05.11.2002) Cu aceeaşi pedeapsă se sancţionează şi actele de perversiune sexuală cu o persoană între 15 - 18 ani, dacă fapta este săvârşită de tutore sau curator ori de către supraveghetor, îngrijitor, medic curant, profesor sau educator, folosindu-se de calitatea sa, ori dacă făptuitorul a abuzat de încrederea victimei sau de autoritatea ori influenţa sa asupra acesteia. (Alineatul a fost modificat prin pct. 3. din O.U.G. nr. 143/2002 începând cu 05.11.2002) (...) Actele de perversiune sexuală cu o persoană în imposibilitate de a se apăra ori de a-şi exprima voinţa sau prin constrângere se pedepsesc cu închisoare de la 3 la 10 ani şi interzicerea unor drepturi. Dacă fapta prevăzută în alin. (1) - (4) are ca urmare vătămarea gravă a integrităţii corporale sau a sănătăţii, pedeapsa este închisoarea de la 5 la 18 ani şi interzicerea unor drepturi, iar dacă are ca urmare moartea sau sinuciderea victimei, pedeapsa este închisoarea de la 15 la 25 ani şi interzicerea unor drepturi. (Art. 201 a fost modificat prin pct. 4. din O.U.G. nr. 89/2001 începând cu 30.01.2002).

Se reţine că prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Tribunalul Arad nr. 367/P/2017 din data de 07.07.2017, s-a dispus punerea în mişcare a acţiunii penale şi trimiterea în judecată a inculpatului A., pentru săvârşirea a trei infracţiuni de agresiune sexuală, prevăzute de art. 219 alin. (1), alin. (2) lit. a), b), c) din C. pen., cu aplicarea art. 35 alin. (1) din C. pen., de art. 219 alin. (1), alin. (2) lit. a), b), c) din C. pen., cu aplicarea art. 35 alin. (1) din C. pen. şi de art. 219 alin. (1), alin. (2) lit. a), b), c) din C. pen., totul cu aplicarea art. 38 din C. pen.

Instanţa de fond a făcut aplicarea dispoziţiilor art. 5 din C. pen., privind legea penală mai favorabilă şi în baza art. 386 din C. proc. pen. a dispus schimbarea încadrării juridice a faptei din infracţiunea de agresiune sexuală prevăzută de art. 219 alin. (1), alin. (2) lit. a), b), c) din C. pen., cu aplicarea art. 5 C. pen. în infracţiunea de corupţie sexuală prevăzută de art. 202 alin. (2) C. pen. 1968, cu aplicarea art. 5 C. pen., fapta având ca persoană vătămată pe minorul B. şi a menţinut încadrarea juridică reţinută în actul de sesizare a instanţei pentru celelalte fapte.

Referitor la infracţiunea săvârşită asupra persoanei vătămate C. instanţa de fond a constatat că infracţiunea de perversiuni sexuale nu apare mai favorabilă pentru inculpat decât corespondentul din noua reglementare, şi nu se impune schimbarea încadrării juridice, fiind aplicabil principiul activităţii legii penale.

Aşadar, potrivit C. pen. din 1969 actele de natură sexuală lato senso erau tratate neunitar, fiind divizate în raporturi sexuale, acte de perversiune sexuale şi acte cu caracter obscen, cele din urmă cuprindeau inclusiv manifestări materiale, fizice -nu doar verbale/gestice - după cum rezultă din definiţia legală a elementului material al infracţiunii de corupţie sexuală: "acte cu caracter obscen săvârşite asupra sau în prezenţa unui minor".

Spre deosebire de actuala reglementare, în vechea reglementare distincţia dintre infracţiunea de corupţie sexuală şi cea de perversiuni sexuale se făcea în funcţie de natura actelor şi nu raportat la caracterul liber, consimţit/forţat al acestora, care reprezintă în prezent elementul diferenţial dintre infracţiunea de agresiune sexuală având ca subiect pasiv un minor şi cea de corupţie sexuală.

În contextul aspectelor învederate, având în vedere faptele inculpatului A. care în cursul anului 2012, în intervalul lunilor iulie - octombrie a întreţinut, în mod repetat, prin constrângere şi profitând de imposibilitatea acesteia de a se apăra sau de a-şi exprima voinţa, acte de natură sexuală cu fiica sa, minoră C., în vârstă de 8 ani la acea dată, reprezintă fapta ce se circumscrie elementelor de tipicitate a infracţiunii de agresiune sexuală în formă continuată prevăzută de art. 219 alin. (1) şi alin. (2) lit. a), b) şi c) din C. pen. cu aplicarea art. 35 alin. (1) din C. pen. şi este prevăzută de legea penală.

Art. 219 din C. pen. are următorul conţinut "(1) Actul de natură sexuală, altul decât cele prevăzute în art. 218, cu o persoană, săvârşit prin constrângere, punere în imposibilitate de a se apăra sau de a-şi exprima voinţa ori profitând de această stare, se pedepseşte cu închisoarea de la 2 la 7 ani şi interzicerea exercitării unor drepturi. (2) Pedeapsa este închisoarea de la 3 la 10 ani şi interzicerea exercitării unor drepturi atunci când: a) victima se află în îngrijirea, ocrotirea, educarea, paza sau tratamentul făptuitorului; b) victima este rudă în linie directă, frate sau soră; c) victima nu a împlinit vârsta de 16 ani;.."

Astfel, faptele inculpatului A., care în calitate de tată biologic al minorilor C. şi B., în vârstă de 8 ani, respectiv 5 ani la momentul săvârşirii infracţiunilor, minori încredinţaţi spre creştere şi educare mamei lor, reprezentantul acestora, E., în perioada iulie - octombrie 2012, în timpul în care minorii se aflau la locuinţa sa, în cadrul programului de vizitare, a săvârşit acte sexuale cu aceştia şi asupra acestora realizate sub imperiul constrângeri şi a stărilor asimilate acesteia, cât şi profitând de imposibilitatea minorilor de a se apăra ori de a-şi exprima voinţa, sunt acţiuni care realizează conţinutul constitutiv al infracţiunii de agresiune sexuală, fiind incriminate de legea penală.

În consecinţă, elementul material al laturii obiective al celor două infracţiuni, perversiunea sexuală şi regăsită în agresiunea sexuală din Noul C. pen. realizează elementele de tipicitate ale infracţiunii de agresiune sexuală, faptele pentru care a fost condamnat inculpatul fiind prevăzute de legea penală şi corespund modelului legal incriminat de legiuitor prin infracţiunea de agresiune sexuală, prevăzută de art. 219 din C. pen.

De altfel, explicaţiile acestor noţiuni au fost stabilite prin Decizia nr. III din 23 mai 2005 cu privire la înţelesul ce trebuie atribuit actelor la care se refera art. 197 alin. (1) şi art. 198, precum şi art. 201 din C. pen., publicată în Monitorul Oficial nr. 867 din 27 septembrie 2005, stabilindu-se că în aplicarea dispoziţiilor art. 197 alin. (1) din C. pen. cu referire la art. 198 şi 201 din C. pen.: 1. Prin act sexual de orice natură, susceptibil a fi încadrat în infracţiunea de viol prevăzută de art. 197 din C. pen., se înţelege orice modalitate de obţinere a unei satisfacţii sexuale prin folosirea sexului sau acţionând asupra sexului, între persoane de sex diferit sau de acelaşi sex, prin constrângere sau profitând de imposibilitatea persoanei de a se apăra ori de a-şi exprima voinţa. 2. Prin acte de perversiune sexuala, în accepţiunea prevederilor art. 201 din C. pen., se înţelege orice alte modalităţi de obţinere a unei satisfacţii sexuale decât cele arătate la pct. 1.

Prin decizia menţionată anterior s-a stabilit că, spre deosebire de actul de perversiune sexuală, actul sexual înseamnă, în primul rând penetraţia sexuală, respectiv, modalitatea de obţinere a unei satisfacţii sexuale prin folosirea sexului sau acţionând asupra sexului, iar prin acte de perversiune sexuală, în accepţiunea art. 201 din C. pen. din 1969 se înţelege orice alte modalităţi de obţinere a unei satisfacţii sexuale fiind exemplificate şi mângâierile obscene. Aşadar, faptele inculpatului A. în modalitatea în care au fost stabilite de instanţa de fond şi de apel reprezintă modalităţi de obţinere a unei satisfacţii sexuale în sensul art. 201 din C. pen. din 1969, actual art. 219 din C. pen., fiind prevăzute de legea penală.

Revenind la criticile formulate de recurentul inculpat A. se constată că acestea nu se circumscriu ipotezei "fapta nu este prevăzută de legea penală", cazul de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen. fiind în mod formal invocat.

Pentru aceste considerente, în temeiul dispoziţiilor art. 448 alin. (1) pct. 1 din C. proc. pen., Înalta Curte va respinge, ca nefondat, recursul în casaţie formulat de inculpatul A. împotriva Deciziei penale nr. 1135/A din 1 noiembrie 2019, pronunţată de Curtea de Apel Timişoara, secţia penală, în Dosarul nr. x/2017.

În baza art. 275 alin. (2) din C. proc. pen., va obliga recurentul la plata sumei de 400 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul în casaţie formulat de inculpatul A. împotriva Deciziei penale nr. 1135/A din 1 noiembrie 2019, pronunţată de Curtea de Apel Timişoara, secţia penală, în Dosarul nr. x/2017.

Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 400 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, azi, 17 noiembrie 2020.

GGC - GV