Tax evasion conviction upheld: cassation appeal dismissed on continuous offense law application and procedural limits

Deliberând asupra cererii de recurs în casaţie formulată de inculpatul A. împotriva Deciziei penale nr. 946/A din 02 iulie 2019, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, în Dosarul nr. x/2016, constată următoarele:

Prin Sentinţa penală nr. 1733 din 08.09.2017, Tribunalul Bucureşti, secţia I penală, a respins ca neîntemeiată cererea de schimbare a încadrării juridice formulată de inculpatul A., din infracţiunea prev. de art. 9 alin. (1) lit. c) şi alin. (2) din Legea nr. 241/2005 cu aplic. art. 35 alin. (1) din C. pen., în infracţiunea prev. de art. 9 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 241/2005 cu aplic. art. 35 alin. (1) din C. pen.

În baza art. 9 alin. (1) lit. c) şi alin. (2) din Legea nr. 241/2005 cu aplic. art. 35 alin. (1) din C. pen., art. 75 alin. (2) lit. a) şi b) din C. pen. rap. la art. 76 alin. (1) din C. pen. s-a dispus condamnarea inculpatului A. la pedeapsa de 4 ani şi 8 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de evaziune fiscală în formă continuată.

În baza art. 67 alin. (2) din C. pen. rap. la art. 66 alin. (1) lit. a), b), g) din C. pen., i-a fost aplicată inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii exercitării dreptului de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, a dreptului de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat şi a dreptului de a fi administrator, fondator sau reprezentant legal al unei societăţi comerciale pe o perioadă de 5 ani după executarea pedepsei principale.

În baza art. 65 alin. (1) din C. pen., s-a interzis inculpatului ca pedeapsa accesorie exercitarea drepturilor prev. de art. 66 alin. (1) lit. a), b), g) din C. pen. pe perioada executării pedepsei principale.

S-a constatat că inculpatul a achitat părţii civile suma de 27.100 RON, reprezentând contravaloarea parţială a prejudiciului.

În baza art. 25 rap. la art. 397 din C. proc. pen. şi art. 1357 şi urm. C. civ. s-a admis, în parte, acţiunea civilă formulată de partea civilă Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice - Agenţia Naţională de Administrare Fiscală şi a fost obligat în solidar inculpatul A. şi partea responsabilă civilmente SC B. SRL, la plata sumei de 428.738 RON, reprezentând prejudiciul adus bugetului de stat şi nerecuperat, la care s-au adăugat obligaţiile fiscale accesorii, calculate de la data scadenţei şi până la data plăţii efective, în condiţiile Codului de Procedură Fiscală.

În baza art. 404 alin. (4) lit. c) din C. proc. pen. rap. la art. 249 din C. proc. pen. şi la art. 11 din Legea nr. 241/2005 s-a dispus menţinerea sechestrului asigurător instituit prin Ordonanţa nr. 1725/P/2016 din data de 22.06.2016 emisă de Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti asupra imobilului înscris în cartea funciară nr. x a Municipiului Bucureşti, reprezentând apartament cu 2 camere, cu o suprafaţă utilă de 36,90 mp, situat în Bucureşti, str. x - 25 A, aflat în proprietatea inculpatului A., până la concurenţa sumei la care inculpatul a fost obligat către partea civilă.

În baza art. 25 alin. (3) din C. proc. pen., s-a dispus anularea celor 300 facturi fiscale şi a chitanţelor aferente ataşate, care atestă operaţiuni comerciale nereale.

În baza art. 274 alin. (1) şi (3) din C. proc. pen., a fost obligat inculpatul A., în solidar cu partea responsabilă civilmente SC B. SRL, la plata sumei de 2.500 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

În fapt, în esenţă, s-a reţinut că inculpatul A. în perioada mai 2011 - septembrie 2014, în calitate de administrator SC B. SRL (administrator în fapt în perioada mai 2011 - octombrie 2013, respectiv administrator în fapt şi în drept în perioada octombrie 2013 - septembrie 2014), a înregistrat în contabilitatea societăţii un număr de 300 facturi fiscale fictive emise de SC C. SRL, SC D. SRL, SC E. SRL, în valoare totală de 1.413.421 RON, reprezentând vopsele auto şi piese auto (din care 1.139.980 RON baza impozabilă). Toate aceste facturi fiscale nu au avut la baza operaţiuni reale, prin înregistrarea acestora în contabilitatea SC B. SRL fiind diminuată valoarea taxelor şi impozitelor datorate bugetului consolidat al statului, cauzându-se astfel un prejudiciu în valoare de 455.838 RON, compus din impozit pe profit în sumă de 182.397 RON şi taxă pe valoare adăugată în sumă de 273.441 RON.

Împotriva acestei sentinţe au declarat apel inculpatul A. şi partea civilă Agenţia Naţională de Administrare Fiscală.

Prin Decizia penală nr. 946/A din 12.07.2019 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală, în baza art. 421 pct. 2 lit. a) din C. proc. pen., s-a admis apelul formulat de partea civilă Agenţia Naţională de Administrare Fiscală împotriva Sentinţei penale nr. 1733 din 08.09.2017 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia I penală, în Dosarul nr. x/2016.

S-a desfiinţat, în parte, sentinţa penală apelată şi rejudecând în fond, l-a obligat, în solidar, pe inculpatul A. şi partea responsabilă civilmente SC B. SRL, la plata obligaţiilor fiscale accesorii aferente sumei deja achitate, de 27.100 RON, calculate de la data săvârşirii infracţiunii şi până la data plăţii.

S-au menţinut celelalte dispoziţii ale sentinţei penale apelate.

În baza art. 421 pct. 1 lit. b) din C. proc. pen., s-a respins, ca nefondat, apelul formulat de inculpatul A. împotriva Sentinţei penale nr. 1733 din 08.09.2017 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia I penală, în Dosarul nr. x/2016.

În baza art. 273 alin. (4) din C. proc. pen., s-a admis cererea formulată de doamna expert contabil F. şi a fost obligat inculpatul A. la plata unui cuantum al onorariului majorat de la suma de 1000 RON (onorariu provizoriu achitat de inculpat) la suma de 3.500 RON. În baza art. 275 alin. (2) din C. proc. pen., a fost obligat apelantul inculpat la 1000 RON cheltuieli judiciare către stat, iar în baza art. 275 alin. (6) din C. proc. pen., onorariul parţial al avocatului desemnat din oficiu, doamna G., în sumă de 200 RON, se avansează din fondurile Ministerului Justiţiei.

Referitor la apelul declarat de partea civilă Agenţia Naţională de Administrare Fiscală, s-a constatat că prin hotărârea apelată nu a fost dată o dezlegare corectă acţiunii civile exercitată în procesul penal.

S-a reţinut că Agenţia Naţională de Administrare Fiscală s-a constituit parte civilă în procesul penal cu suma de 455.838 RON, reprezentând prejudiciul adus bugetului de stat, la care s-au adăugat obligaţiile fiscale accesorii, calculate de la data scadenţei până la data plăţii efective, din care a fost achitată părţii civile suma de 27.100 RON, instanţa de fond obligând, în solidar, inculpatul A. şi partea responsabilă civilmente SC B. SRL, la plata sumei de 428.738 RON, reprezentând prejudiciul adus bugetului de stat şi nerecuperat, la care s-au adăugat obligaţiile fiscale accesorii, calculate de la data scadenţei şi până la data plăţii efective, în condiţiile Codului de Procedură Fiscală.

Potrivit Deciziei nr. 17/2015 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Completul competent să judece recursul în interesul legii, în interpretarea şi aplicarea unitară a dispoziţiilor art. 19 din C. proc. pen. a stabilit că în cauzele având ca obiect infracţiunile de evaziune fiscală, instanţa, soluţionând acţiunea civilă, dispune obligarea inculpatului condamnat pentru săvârşirea acestor infracţiuni la plata sumelor reprezentând obligaţia fiscală principală datorată şi la plata sumelor reprezentând obligaţiile fiscale accesorii datorate în condiţiile C. proc. fisc. .

În speţă, s-a constatat că instanţa de fond a adăugat obligaţiile fiscale accesorii, calculate de la data scadenţei şi până la data plăţii efective, în condiţiile C. proc. fisc. , astfel cum obligă decizia mai sus amintită, însă doar cu privire la prejudiciul adus bugetului de stat şi nerecuperat, nu şi în ceea ce priveşte suma deja achitate, de 27.100 RON, omisiune ce a fost înlăturată de instanţa de control judiciar. De asemenea, instanţa de fond, în mod just, a dispus menţinerea sechestrului asigurător instituit asupra imobilului identificat ca aparţinând inculpatului, până la concurenţa sumei la care inculpatul a fost obligat către partea civilă, suma cuprinzând în mod evident şi obligaţiile fiscale accesorii.

Împotriva Deciziei penale nr. 946/A din 2 iulie 2019 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală, a declarat recurs în casaţie inculpatul A. la data de 09 martie 2020.

Prin cererea de recurs în casaţie, inculpatul a invocat cazul de recurs în casaţie prev. de art. 438 pct. 12 din C. proc. pen. şi a susţinut că, deşi s-a considerat că legea penală mai favorabilă ar fi C. pen. din 2014, condamnarea sa a fost dispusă în baza normei de incriminare cuprinsă în art. 9 alin. (2) din Legea nr. 241/2005 după modificarea adusă prin Legea 50/2013, respectiv cu majorarea limitelor de pedeapsă cu 5 ani (faţă de doar 2 ani în forma iniţială a legii). Astfel, instanţele de judecată au constatat că infracţiunea pentru care a fost condamnat a fost consumată sub imperiul formei iniţiale a Legii nr. 241/2005, conform căreia limitele de pedeapsă pentru infracţiunea prevăzută de art. 9 alin. (2) erau cuprinse între 4 şi 10 ani închisoare. Cu toate aceasta, la aplicarea pedepsei au fost avute în vedere limitele de pedeapsă în vigoare după modificarea Legii nr. 241/2005 prin Legea nr. 50/2013, respectiv între 7 şi 13 ani închisoare.

A solicitat să se constate că nu există nicio explicaţie valabilă pentru aplicarea acestor din urmă limite de pedeapsă, aplicabile la momentul consumării infracţiunii, atâta timp cât art. 5 din C. pen. obligă la valorificarea legii penale mai favorabile, în cazul său, legea penală mai favorabilă era art. 9 alin. (2) din Legea nr. 241/2005 în varianta iniţială, aceasta fiind forma aplicabilă la momentul săvârşirii infracţiunii.

În acest sens, a solicitat să se aibă în vedere prevederile art. 174 C. pen., din interpretarea cărora rezultă în mod evident faptul că infracţiunea se consideră săvârşită/comisă la data la care se realizează pentru prima dată elementele constitutive din norma de incriminare, aceasta fiind o chestiune distinctă de stabilirea epuizării/consumării activităţii infracţionale, care prezintă relevanţă sub aspectul stabilirii pericolului social şi a regimului sancţionator. Această distincţie între momentul săvârşirii infracţiunii şi momentul consumării/epuizării activităţii infracţionale este reliefată în mod evident de prevederile art. 154 alin. (2) din C. pen.

În opinia sa, există o distincţie clară între data comiterii/săvârşirii infracţiunii şi data epuizării infracţiunii, distincţie care trebuie valorificată în favoarea sa, or, în cazul de faţă, ignorarea acestei distincţii a condus la aplicarea de către instanţele de judecată a unor limite de pedeapsă eronate.

Faţă de acestea, a solicitat, în temeiul art. 488 alin. (1) pct. 2 lit. a) din C. proc. pen., admiterea recursului în casaţie, casarea deciziei atacate şi aplicarea unei noi sancţiuni cu luarea în considerare a limitelor legale de pedeapsă (respectiv între 4 şi 10 ani), precum şi a circumstanţei atenuante judiciare prevăzute de art. 75 alin. (2) lit. a) din C. pen., care au fost reţinute şi de către instanţa de fond şi nu a fost cenzurată din instanţa de apel.

La dosar, nu au fost transmise concluzii scrise.

Dosarul a fost înaintat Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie la data de 18 august 2020.

Prin referat, judecătorul de filtru a dispus întocmirea raportului de către magistratul asistent desemnat în cauză, în vederea discutării admisibilităţii cererii, în procedura prevăzută de art. 440 din C. proc. pen., la data de 06 octombrie 2020.

Prin încheierea din 6 octombrie 2020, în temeiul art. 440 alin. (4) din C. proc. pen. s-a admis în principiu cererea de recurs în casaţie formulată de inculpatul A. împotriva Deciziei penale nr. 946/A din 02 iulie 2019, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, în Dosarul nr. x/2016 şi s-a fixat termen pentru judecarea pe fond a recursului în casaţie la data de 17 noiembrie 2020, pentru când s-a dispus citarea recurentului inculpat A., intimatei parte civilă Agenţia Naţională de Administrare Fiscală şi intimatei parte responsabilă civilmente SC B. SRL prin lichidator judiciar CII H. şi încunoştinţarea apărătorului ales al recurentului inculpat cu privire la termenul stabilit.

Din examinarea cererii de recurs în casaţie, s-a reţinut că rezultă îndeplinirea condiţiilor prevăzute de art. 437 alin. (1) din C. proc. pen., fiind menţionate: numele şi prenumele părţii - inculpatul A. care a exercitat recursul în casaţie, decizia atacată - nr. 946/A din 02 iulie 2019 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală, precum şi semnătura apărătorului care a exercitat recursul în casaţie, avocat I., cu delegaţie la dosar.

În ceea ce priveşte îndeplinirea condiţiei prevăzută de art. 437 alin. (1) lit. c) din C. proc. pen., s-a constatat că, în cuprinsul cererii, a fost indicat ca temei de drept pe care se întemeiază calea de atac, art. 438 alin. (1) pct. 12 din C. proc. pen., respectiv s-au aplicat pedepse în alte limite decât cele prevăzute de lege.

S-a reţinut că cererea de recurs în casaţie este formulată în termenul prevăzut de lege şi îndeplineşte condiţiile de formă prevăzute de art. 434 - 438 din C. proc. pen., iar motivele expuse de către inculpatul A. se circumscriu în conţinut cazului de recurs în casaţie invocat, respectiv art. 438 alin. (1) pct. 12 din C. proc. pen. şi prin urmare, se impune ca pronunţarea pe recursul în casaţie declarat de inculpatul A. să fie făcută, aşa cum a statuat Curtea Constituţională prin Decizia nr. 591 din data de 01 octombrie 2015, într-o etapă procesuală distinctă de cea reglementată prin prevederile art. 440 alin. (2) din C. proc. pen., respectiv cea a soluţionării în fond a acestei căi de atac.

Examinând recursul în casaţie în temeiul art. 447 din C. proc. pen., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie constată că este nefondat, pentru următoarele considerente:

Potrivit dispoziţiilor art. 433 din C. proc. pen., în calea extraordinară a recursului în casaţie, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie este obligată să verifice, în condiţiile legii, conformitatea hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile.

Drept urmare, orice chestiune de fapt analizată de instanţa de fond, respectiv de apel, intră în puterea lucrului judecat şi excede cenzurii instanţei învestită cu judecarea recursului în casaţie.

Fiind reglementat ca o cale extraordinară de atac ce trebuie să asigure echilibrul între principiul legalităţii şi principiul respectării autorităţii de lucru judecat, recursul în casaţie vizează numai legalitatea anumitor hotărâri definitive indicate de lege şi numai anumite motive expres şi limitativ prevăzute, fără ca pe calea recursului în casaţie să se poată invoca şi, corespunzător, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie să poată analiza orice nelegalitate a hotărârilor, ci numai pe acelea pe care legiuitorul le-a considerat importante, prevăzându-le în art. 438 C. proc. pen.

Conform art. 438 alin. (1) pct. 12 C. proc. pen., hotărârile sunt supuse casării dacă "s-au aplicat pedepse în alte limite decât cele prevăzute de lege."

Prin "pedepse în alte limite decât cele prevăzute de lege " legiuitorul a avut în vedere limitele de pedeapsă ce sunt prevăzute de textul de lege în raport cu încadrarea juridică şi faţă de cauzele de atenuare sau agravare a pedepsei, a căror incidenţă a fost stabilită de instanţa de apel. De regulă, se consideră că o pedeapsă depăşeşte limitele prevăzute de lege dacă se situează în afara limitelor speciale ale pedepsei prevăzute pentru o anumită infracţiune. Există însă situaţii în care limitele speciale suferă modificări, în cadrul limitelor generale, ca şi consecinţă a reţinerii unor împrejurări care au drept consecinţă reducerea sau majorarea limitelor de pedeapsă. Aceste împrejurări ţin de individualizarea legală a pedepsei şi pot fi legate de faptă, de calitatea făptuitorului sau a victimei (circumstanţele atenuante sau agravante, unitatea sau pluralitatea de infracţiuni, unele cazuri speciale de atenuare sau agravare etc.), dar pot fi şi de natură procesuală (judecarea cauzei în procedura recunoaşterii învinuirii).

În esenţă, inculpatul A. a invocat incidenţa cazului de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 12 din C. proc. pen., întrucât i s-a aplicat pedeapsa în alte limite decât cele prevăzute de lege, arătând că faptele au fost săvârşite anterior intrării în vigoare a Legii nr. 50/2013 care a majorat limitele de pedeapsă, solicitând totodată reducerea pedepsei prin aplicarea circumstanţelor atenuante prev. de art. 75 alin. (2) lit. a) şi b) din C. pen.

Cu privire la situaţia de fapt s-a reţinut că inculpatul A. în perioada mai 2011 - septembrie 2014, în calitate de administrator SC B. SRL, administrator în fapt în perioada mai 2011 - octombrie 2013, respectiv administrator în fapt şi în drept în perioada octombrie 2013 - septembrie 2014, a înregistrat în contabilitatea societăţii un număr de 300 facturi fiscale emise de SC C. SRL, SC D. SRL şi SC E. SRL, în valoare totală de 1.413.421 RON, reprezentând vopsele auto şi piese auto, din care 1.139.980 RON baza impozabilă, care atestă operaţiuni comerciale nereale, în scopul de a se sustrage de la plata obligaţiilor fiscale, cauzând astfel un prejudiciu în valoare de valoare de 455.838 RON, compus din impozit pe profit în sumă de 182.397 RON şi taxă pe valoare adăugată în sumă de 273.441 RON, faptă ce întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de evaziune fiscală în formă continuată prev. de art. 9 alin. (1) lit. c) şi alin. (2) din Legea nr. 241/2005 cu aplic. art. 35 alin. (1) din C. pen.

Potrivit art. 9 din Legea nr. 241/2005 pentru prevenirea şi combaterea evaziunii fiscale (1) Constituie infracţiuni de evaziune fiscală şi se pedepsesc cu închisoare de la 2 ani la 8 ani şi interzicerea unor drepturi următoarele fapte săvârşite în scopul sustragerii de la îndeplinirea obligaţiilor fiscale: c) evidenţierea, în actele contabile sau în alte documente legale, a cheltuielilor care nu au la bază operaţiuni reale ori evidenţierea altor operaţiuni fictive; Alin. (2) Dacă prin faptele prevăzute la alin. (1) s-a produs un prejudiciu mai mare de 100.000 euro, în echivalentul monedei naţionale, limita minimă a pedepsei prevăzute de lege şi limita maximă a acesteia se majorează cu 5 ani.

Alin. (2) a fost modificat prin pct. 5 din Lege nr. 50/2013 privind modificarea Legii nr. 241/2005 pentru prevenirea şi combaterea evaziunii fiscale, ce a fost publicată în Monitorul Oficial nr. 146 din 19 martie 2013.

Aşadar, pedeapsa aplicată inculpatului A. în cauză de 4 ani şi 8 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de evaziune fiscală, se încadrează în limitele prevăzute de lege, având în vedere limitele stabilite de legiuitor pentru infracţiunea prev. de art. 9 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 241/2005, închisoarea de la 2 ani la 8 ani, iar prin reţinerea alin. (2) limita maximă se majorează cu 5 ani, ajungându-se la o limită maximă de 13 ani.

Astfel, cum s-a menţionat şi anterior, dispoziţiile art. 433 din C. proc. pen. prevăd că recursul în casaţie urmăreşte să supună judecarea în condiţiile legii a conformităţii hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile. Recursul în casaţie este o cale extraordinară de atac în care nu se rejudecă fondul cauzei, ci se apreciază dacă hotărârea dată corespunde legii.

Relativ la motivele inculpatului privind faptul că trebuia aplicată pedeapsa anterior intrării în vigoare a Legii nr. 50/2013, Înalta Curte, contrar susţinerii acestuia, constată că activitatea infracţională a inculpatului s-a desfăşurat în perioada mai 2011 - septembrie 2014, în formă continuată, iar Legea nr. 50/2013 privind modificarea Legii nr. 241/2005 pentru prevenirea şi combaterea evaziunii fiscale, a fost publicată în Monitorul Oficial nr. 146/19.03.2013 şi a intrat în vigoare la data de 23 martie 2013.

Confuzia recurentului intervine din interpretarea greşită a dispoziţiilor legale privind infracţiunea continuată şi "legea aplicabilă" în sensul în care apărarea apreciază, în mod greşit, că sunt opozabile limitele de pedeapsă de la momentul consumării infracţiunii continuate şi nu cele de la momentul epuizării

În egală măsură, solicitarea inculpatului de reducere a pedepsei prin prisma circumstanţelor atenuante prev. de art. 75 alin. (2) lit. a) şi lit. b) din C. pen. nu poate fi circumscrisă cazului de recurs în casaţie, în jurisprudenţa instanţei supreme stabilindu-se că, cazul de recurs în casaţie prevăzut în art. 438 alin. (1) pct. 12 din C. proc. pen. nu permite Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie să cenzureze reţinerea sau nereţinerea unei cauze de reducere a pedepsei prin hotărârea definitivă de condamnare, ci numai dacă pedeapsa aplicată se situează în limitele rezultate ca efect al incidenţei unei cauze de reducere a pedepsei, în ipoteza în care prin hotărârea definitivă de condamnare a fost reţinută o astfel de cauză (Decizia nr. 23/RC/19.01.2017, publicată, www.x.ro).

Aşadar, relativ la critica recurentului inculpat adusă procesului de individualizare a pedepsei de către curtea de apel şi reducerea pedepsei prin prisma circumstanţelor atenuante reţinute, Înalta Curte constată, pe de o parte că inculpatului i-au fost reţinute dispoziţiile art. 75 alin. (2) lit. a şi b din C. pen. de către instanţa de fond, dispoziţie menţinută şi de instanţa de apel, iar pe de altă parte, aceasta nu poate face obiectul cenzurii în calea extraordinară a recursului în casaţie, deoarece sunt aspecte care ţin de temeinicia hotărârii recurate.

După cum s-a menţionat, instanţa de casare nu judecă procesul propriu-zis, respectiv litigiul care are ca temei juridic fapta penală, ci judecă exclusiv dacă, din punct de vedere al dreptului, în limita cazurilor de casare prevăzute expres şi limitativ de legiuitor la art. 438 din C. proc. pen., hotărârea atacată este corespunzătoare regulilor de drept.

Prin urmare, în raport de cele anterior menţionate, Înalta Curte constată că sunt nefondate criticile inculpatului cu privire la nelegalitatea pedepsei. Pedeapsa aplicată inculpatului de 4 ani şi 8 luni închisoare a fost stabilită în limitele prevăzute de lege, fiind orientată spre mediu, iar critica ce vizează individualizarea pedepsei prin prisma circumstanţelor personale nu se subsumează cazului de recurs în casaţie prev de art. 438 pct. 12 din C. proc. pen.

Înalta Curte reaminteşte că aceste solicitări nu pot fi invocate în calea de atac a recursului în casaţie, întrucât în această cale extraordinară de atac, nu se poate reindividualiza cuantumul pedepsei, această operaţiune judiciară fiind de esenţa căii ordinare de atac, ce are caracter devolutiv, în timp ce pe calea recursului în casaţie se verifică numai erori de drept.

Relativ la celelalte critici formulate referitoare la aplicarea legii penale mai favorabile, la distincţia între momentul săvârşirii şi momentul consumării şi epuizării activităţii infracţionale, Înalta Curte reţine că se examinează cauza numai în limitele motivelor de casare prevăzute de art. 438 C. proc. pen. şi se verifică exclusiv legalitatea hotărârii atacate, astfel că aspectele învederate nu pot fi analizate prin prisma cazului invocat prev de art. 438 pct. 12 din C. proc. pen. ce vizează aplicarea pedepsei în alte limite decât cele prevăzute de lege.

Concluzionând, Înalta Curte constată că pedeapsa stabilită inculpatului A. prin decizia penală atacată, este în limite legale, aşadar, instanţa de apel a făcut o corectă aplicare a legii, iar din această perspectivă criticile inculpatului sunt neîntemeiate şi recursul în casaţie formulat în cauză este nefondat.

Pentru considerentele expuse, în baza art. 448 alin. (1) pct. 1 din C. proc. pen., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie va respinge, ca nefondat, recursul în casaţie formulat de inculpatul A. împotriva Deciziei penale nr. 946/A din 02 iulie 2019, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, în Dosarul nr. x/2016.

Faţă de soluţia dispusă, potrivit art. 275 alin. (2) din C. proc. pen., va obliga recurentul inculpat la plata cheltuielilor judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul în casaţie formulat de inculpatul A. împotriva Deciziei penale nr. 946/A din 02 iulie 2019, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, în Dosarul nr. x/2016.

Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 400 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, azi, 17 noiembrie 2020.

GGC - GV