Extraordinary appeal rejected: drug trafficking conviction and 3-year 8-month sentence upheld

Asupra prezentului recurs în casaţie, constată următoarele:

a. Prin Sentinţa penală nr. 112 din 26.06.2019 a Tribunalului Vrancea, pronunţată în Dosarul nr. x/2018, s-au hotărât, printre altele, următoarele:

A fost condamnat inculpatul A. pentru săvârşirea următoarelor infracţiuni:

- trafic de droguri, prev. de art. 2 alin. (1) din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. şi art. 396 alin. (10) C. proc. pen., la pedeapsa de 1 an şi 6 luni închisoare şi 2 ani pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 66 alin. (1) lit. a), b) C. pen.

- trafic de droguri, prev. de art. 2 alin. (2) din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. şi art. 396 alin. (10) C. proc. pen., la pedeapsa de 3 ani şi 6 luni închisoare şi 2 ani pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 66 alin. (1) lit. a), b) C. pen.

- deţinere de droguri de risc în vederea consumului, prev. de art. 4 alin. (1) din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. şi art. 396 alin. (10) C. proc. pen., la pedeapsa de 3 luni închisoare;

- deţinere de droguri de mare risc în vederea consumului, prev. de art. 4 alin. (2) din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. şi art. 396 alin. (10) C. proc. pen., la pedeapsa de 6 luni închisoare.

În baza art. 38 alin. (1) lit. b) C. pen. şi art. 45 alin. (2) C. pen., s-au contopit pedepsele aplicate inculpatului, urmând ca acesta să execute pedeapsa rezultantă de 4 ani şi 3 luni închisoare şi 2 ani pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 66 alin. (1) lit. a), b) C. pen.

S-au interzis inculpatului, pe durata executării pedepsei principale, drepturile prev. de art. 66 alin. (1) lit. a) şi b) C. pen.

S-a dedus din pedeapsa principală aplicată inculpatului durata arestului preventiv şi a arestului la domiciliu de la 04.07.2018 la 27.10.2018.

Prin aceeaşi hotărâre s-au pronunţat soluţii şi cu privire la inculpaţii B. şi C..

Conform art. 7 din Legea nr. 76/2008 s-a dispus prelevarea probelor biologice de la inculpaţi, în vederea introducerii profilelor genetice în Sistemul Naţional de Date Genetice Judiciare.

În baza art. 112 alin. (1) lit. b) C. pen. s-a dispus confiscarea de la inculpatul A. a două telefoane mobile marca x de culoare neagră, cu huse transparente de silicon, unul având inscripţionat pe spate: x, iar celălalt doar sigla x, nefiind identificate seriile IMEI (telefoanele fiind capsulate), aflate în camera de corpuri delicte din cadrul Tribunalului Vrancea.

Pentru a hotărî astfel, notând, în esenţă, că mijloacele de probă administrate în cursul urmăririi penale fac dovada întregii activităţi infracţionale reţinute în sarcina inculpatului A., recunoscută ca atare de către acesta, instanţa de fond a reţinut că, în drept: fapta inculpatului A. de a deţine, procura, transporta, oferi şi pune în vânzare diverse cantităţi de cannabis, în perioada sfârşitului anului 2017 - iulie 2018, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii prev. de art. 2 alin. (1) din Legea nr. 143/2000 cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen.. fapta aceluiaşi inculpat de a deţine, procura, transporta, oferi şi pune în vânzare diverse cantităţi de ecstacy, în perioada sfârşitul anului 2017 - iulie 2018, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii prev. de art. 2 alin. (2) din Legea nr. 143/2000 cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. fapta inculpatului de a deţine cannabis, în perioada sfârşitul anului 2017 - iulie 2018, în vederea consumului propriu, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii prev. de art. 4 alin. (1) din Legea nr. 143/2000 cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. fapta inculpatului de a deţine ecstacy, în perioada sfârşitul anului 2017 - iulie 2018, în vederea consumului propriu, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii prev. de art. 4 alin. (2) din Legea nr. 143/2000 cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen.

Împotriva acestei hotărâri au declarat apel Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism, Biroul Teritorial Vrancea şi inculpatul A..

Prin Decizia penală nr. 189/A din 2 martie 2020 pronunţată de Curtea de Apel Galaţi, secţia penală şi pentru cauze cu minori, s-au admis apelurile declarate de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism, Biroul Teritorial Vrancea şi de inculpatul A. împotriva Sentinţei penale nr. 112 din 26 februarie 2019 a Tribunalului Vrancea, care a fost desfiinţată, în parte, iar în rejudecare, printre altele:

În baza art. 2 alin. (2) din Legea nr. 143/2000 cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. şi art. 396 alin. (10) C. proc. pen., a fost condamnat inculpatul A. la pedeapsa principală de 3 ani şi 6 luni închisoare şi 2 ani pedeapsa complementară prevăzută de art. 66 alin. (1) lit. a), b) C. pen.

În baza art. 65 C. pen. s-a aplicat inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prev. de art. 66 lit. a), b) C. pen.

În baza art. 4 alin. (2) din Legea nr. 143/2000 cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. şi art. 396 alin. (10) C. proc. pen. a fost condamnat inculpatul A. la pedeapsa principală de 6 luni închisoare.

În baza art. 38 alin. (1) - art. 39 alin. (1) lit. b) C. pen. s-au contopit pedepsele principale aplicate inculpatului A., urmând ca acesta să execute pedeapsa cea mai grea, de 3 ani şi 6 luni închisoare, sporită cu o treime din cealaltă pedeapsă (2 luni), în total - 3 ani şi 8 luni închisoare .

În baza art. 45 alin. (1) C. pen. s-au contopit pedepsele complementare aplicate inculpatului, urmând ca acesta să execute în final 2 ani pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 66 lit. a), b) C. pen.

În baza art. 45 alin. (5) C. pen. s-au contopit pedepsele accesorii, urmând ca în final inculpatul să execute pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prev. de art. 66 alin. (1) lit. a), b) C. pen., pe durata executării pedepsei.

În baza art. 16 - 17 alin. (1) din Legea nr. 143/2000, s-a dispus confiscarea specială, în vederea distrugerii, cu păstrarea de contraprobe, a următoarelor cantităţi de droguri: 2,11 grame cannabis, 3,45 grame haşiş şi 41 de plante de cannabis (droguri din activitatea infracţională a inculpatului B.); 3,36 grame cannabis, 4 seminţe de cannabis, 2 pastile Ecstasy, 1 comprimat MDMA (droguri din activitatea infracţională a inculpatului A.); 24,31 grame cannabis, 5,42 grame haşiş şi 1 ţigaretă conţinând amestec de tutun şi cannabis (droguri din activitatea infracţională a inculpatului C.).

S-au menţinut celelalte dispoziţii ale sentinţei penale apelate, care nu contravin deciziei.

Pentru a decide astfel, instanţa de apel a notat, în esenţă, că, deşi situaţia de fapt a fost just reţinută de către instanţa de fond, încadrarea juridică dată faptelor imputate inculpatului A. nu este corectă întrucât, ca efect al Deciziei nr. 3/2017 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală, activitatea infracţională a acestuia se circumscrie doar infracţiunilor (două) de trafic de droguri de mare risc şi consum de droguri de mare risc, aflate în concurs real.

Ca urmare, în considerarea Deciziei Curţii Constituţionale nr. 250/2019, prin încheierea din 29 noiembrie 2019, instanţa de apel a procedat la schimbarea încadrării juridice a faptelor reţinute în sarcina inculpatului, din infracţiunile (patru) prev. de art. 2 alin. (1) din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. art. 2 alin. (2) din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. art. 4 alin. (1) din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. şi art. 4 alin. (2) din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen., în infracţiunile (două) prev. de art. 2 alin. (2) din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. şi de art. 4 alin. (2) din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen., pentru ca, ulterior, prin decizia pronunţată, menţinând pedepsele aplicate de instanţa de fond pentru aceste infracţiuni, să-i aplice inculpatului o pedeapsă rezultantă de 3 ani şi 8 luni închisoare.

Prin aceeaşi hotărâre, evaluând critica inculpatului A. privind omisiunea aplicării prevederilor art. 19 din Legea nr. 682/2002, instanţa de apel a apreciat-o ca neîntemeiată, reţinând în acest sens că, în condiţiile în care, în cuprinsul adresei nr. x/2019 din 28.10.2019, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism, Biroul Teritorial Vrancea a arătat că denunţul formulat de inculpat împotriva numitului D. nu a reprezentat un element de noutate, la momentul de referinţă organele de urmărire penală având deja în urmărire persoana anterior menţionată (în Dosarul nr. x/2019 al aceleiaşi unităţi de parchet), sprijinul acordat de inculpatul A. nu a fost esenţial pentru tragerea la răspundere penală a numitului D..

*

Împotriva Deciziei penale nr. 189/A din data de 2 martie 2020 pronunţată de Curtea de Apel Galaţi, secţia penală şi pentru cauze cu minori, a declarat recurs în casaţie inculpatul A., prin avocat E..

În motivarea căii de atac, apărarea inculpatului A. a invocat cazul de recurs în casaţie prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 12 C. proc. pen., în argumentarea căruia a susţinut, în esenţă, că inculpatului i s-au aplicat în apel pedepse în alte limite decât cele prevăzute de lege, întrucât nu s-au reţinut în favoarea acestuia dispoziţiile art. 19 din Legea nr. 682/2002, instanţa de apel apreciind, în mod injust, că aplicarea acestor dispoziţii legale intră în atributul exclusiv al procurorului (astfel cum a reţinut prin încheierea de şedinţă din 20.12.2019).

Or, aşa cum rezultă din adresa nr. x/2019 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism, Biroul Teritorial Vrancea, urmare denunţului pe care inculpatul l-a făcut în Dosarul nr. x/2019, reunit la Dosarul nr. x/2019, au fost realizate cumpărări autorizate de droguri, care au condus la arestarea preventivă a inculpaţilor cercetaţi în respectivul dosar. Mai mult, în urma implicării inculpatului şi a sprijinului acordat de acesta organelor de anchetă, în cauză au fost arestaţi, iar ulterior, trimişi în judecată, trei inculpaţi, iar nu doar inculpatul cercetat în Dosarul nr. x/2019

În raport cu aspectele invocate, făcând trimitere la Decizia Curţii Constituţionale nr. 67/2015 şi Decizia nr. 158/A din 13.04.2016 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, apărarea a solicitat admiterea recursului în casaţie, casarea deciziei recurate şi înlăturarea greşitei aplicări a legii, în sensul constatării incidenţei în cauză a dispoziţiilor art. 19 din Legea nr. 682/2002, cu consecinţa reducerii la jumătate a limitelor de pedeapsă prevăzute de lege pentru infracţiunile pentru care a fost condamnat inculpatul.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, la data de 13 iulie 2020, sub nr. x/2018, fixându-se termen pentru verificarea admisibilităţii în principiu a cererii, în procedura prevăzută de art. 440 C. proc. pen., la data de 18 septembrie 2020.

Constatând că cererea de recurs în casaţie formulată de inculpatul A. a fost introdusă în termenul prevăzut de lege şi respectă condiţiile prevăzute de art. 434, art. 436, art. 437 şi art. 438 C. proc. pen., prin încheierea din 18 septembrie 2020, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, judecătorul de filtru, a admis-o în principiu, dispunând trimiterea cauzei la completul de 3 judecători, în vederea judecării ei pe fond.

La termenul fixat pentru judecarea recursului în casaţie, 13 noiembrie 2020, Înalta Curte a luat concluziile apărării şi reprezentantului Ministerului Public asupra căii extraordinare de atac, acestea fiind detaliat redate în practicaua prezentei decizii.

Analizând recursul în casaţie formulat de inculpatul A. în limitele prevăzute de art. 442 alin. (1) şi (2) C. proc. pen., Înalta Curte apreciază că acesta este nefondat, pentru următoarele considerente:

Potrivit dispoziţiilor art. 433 C. proc. pen., în calea extraordinară a recursului în casaţie, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie verifică, în condiţiile legii, conformitatea hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile.

Fiind reglementat ca o cale extraordinară de atac care trebuie să asigure echilibrul între principiul legalităţii, pe de o parte, şi principiul respectării autorităţii de lucru judecat, pe de altă parte, recursul în casaţie permite cenzurarea legalităţii unei categorii limitate de hotărâri definitive şi numai pentru motive expres reglementate de legea procesual penală. Pe calea recursului în casaţie nu se poate invoca şi, corespunzător, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie nu are posibilitatea de a analiza orice aspect de nelegalitate a hotărârilor, ci numai pe acelea pe care legiuitorul le-a considerat importante şi le-a prevăzut explicit în cuprinsul art. 438 alin. (1) C. proc. pen.

Prin urmare, recursul în casaţie nu poate tinde la reevaluarea unor elemente sau împrejurări de fapt ce au fost stabilite cu autoritate de lucru judecat, iar Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie nu este abilitată să dea o nouă interpretare materialului probator şi să reţină o stare de fapt diferită de cea descrisă şi valorificată în hotărârea atacată.

Concluzia este aceeaşi nu doar prin raportare la chestiunile faptice aflate la baza raportului penal de conflict, ci şi a celor care definesc o anumită conduită procesuală a inculpatului, atunci când aceasta din urmă poate avea consecinţe în planul tratamentului sancţionator.

Este cazul manifestării de voinţă a recurentului inculpat A. intervenită pe parcursul procesului penal, orientată spre obţinerea unui tratament sancţionator mai blând, manifestare al cărei conţinut obiectiv nu ar putea fi reinterpretat pe calea recursului în casaţie, în unicul scop de a da acestuia efecte juridice opuse celor reţinute prin hotărârea definitivă, fie în sensul înlăturării unui beneficiu deja recunoscut, fie dimpotrivă, al recunoaşterii acestuia direct pe calea recursului în casaţie.

Din această perspectivă, Înalta Curte constată că unica critică formulată de recurentul inculpat A. în recurs în casaţie vizează faptul că instanţa de apel nu a dat eficienţă dispoziţiilor art. 19 din Legea nr. 682/2002, deşi în cauză sunt îndeplinite toate condiţiile prevăzute de acest text de lege.

Această critică nu aduce în discuţie veritabile aspecte de nelegalitate a pedepsei, subsumate cazului de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 12 C. proc. pen., referitor la aplicarea unor pedepse în alte limite decât cele prevăzute de lege.

În acest sens, Înalta Curte reţine că, potrivit art. 19 din Legea nr. 682/2002, "persoana care are calitatea de martor, în sensul art. 2 lit. a) pct. 1 şi care a comis o infracţiune gravă, iar înaintea sau în timpul urmăririi penale ori al judecăţii denunţă şi facilitează identificarea şi tragerea la răspundere penală a altor persoane care au săvârşit astfel de infracţiuni beneficiază de reducerea la jumătate a limitelor pedepsei prevăzute de lege."

Acest text de lege, declarat parţial neconstituţional prin Decizia Curţii Constituţionale nr. 67/2015 (publicată în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 185/18.03.2015) instituie o cauză legală de reducere a limitelor de pedeapsă, care are efect direct asupra procesului judiciar de individualizare a pedepsei.

Statuând asupra instituţiei juridice prev. de art. 19 din Legea nr. 682/2002, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală, prin Decizia nr. 3/2018, a stabilit că aceasta are natura juridică a unei cauze legale speciale de reducere a pedepsei, cu caracter personal, a cărei aplicabilitate este condiţionată de îndeplinirea cumulativă a unor cerinţe referitoare la: calitatea persoanei care o invocă, conduita procesuală pe care trebuie să o adopte aceasta şi stadiul cauzei în care se urmăreşte producerea efectelor atenuante de pedeapsă.

În consecinţă, reţinerea sau nu a cauzei legale de reducere a pedepsei prev. de art. 19 din Legea nr. 682/2002 constituie o chestiune de apreciere a instanţei de fond/apel, aceasta fiind singura în măsură să stabilească dacă, în contextul concret al unei cauze, un inculpat a denunţat şi a facilitat sau nu identificarea şi tragerea la răspundere penală a altor persoane care au săvârşit infracţiuni.

Raportat la această constatare, Înalta Curte notează că, prin prezentul demers judiciar, recurentul inculpat A. nu urmăreşte să supună cenzurii instanţei de recurs în casaţie legalitatea pedepsei ce i-a fost aplicată, cu titlu definitiv, în cauză, prin raportare la particularităţile faptice reţinute prin decizia recurată, ci tinde la o reevaluare a însuşi conţinutului acestor particularităţi şi a interpretării date lor, în scopul recunoaşterii unor efecte juridice diferite asupra tratamentului sancţionator.

Sub acest aspect se impune a se observa că, distinct de considerentele expuse în încheierea din 20.12.2020, instanţa de apel a cenzurat în mod explicit critica recurentului inculpat A. referitoare la aplicabilitatea prevederilor art. 19 din Legea nr. 682/2002, concluzionând că nu sunt îndeplinite condiţiile de incidenţă a cauzei legale de reducere a pedepsei prevăzută de textul de lege precitat, pentru argumentele detaliat redate la fila x din cuprinsul deciziei recurate.

Or, dacă argumentaţia factuală asupra acestei chestiuni, reţinută, cu titlu definitiv, de către instanţa de apel, este sau nu conformă cu datele concrete ale cauzei, constituie un aspect nu poate face obiectul cenzurii în actualul cadru procesual.

A solicita Înaltei Curţi, pe calea recursului în casaţie, să cenzureze fundamentul faptic al concluziilor instanţei de apel sub aspectul criticat echivalează cu a supune unei noi judecăţi nu legalitatea pedepsei aplicate recurentului, prin raportare la datele particulare ale speţei, ci înseşi datele în discuţie, ceea ce excede scopului şi obiectului recursului în casaţie, astfel cum sunt reglementate prin art. 433 şi 447 C. proc. pen.

Aşa cum s-a argumentat în precedent, limitarea obiectului judecăţii în recurs în casaţie la cazurile strict prevăzute de lege înseamnă că nu orice presupusă încălcare a legii procesual-penale sau a legii substanţiale constituie temei pentru a casa hotărârea recurată, ci numai acelea care corespund, în mod real, unuia dintre cazurile de casare prevăzute de lege.

Instanţa de casare nu judecă procesul propriu-zis, respectiv litigiul care are ca temei juridic fapta penală, ci verifică exclusiv dacă, din punct de vedere al dreptului, hotărârea atacată este corespunzătoare.

Limitarea la chestiuni exclusiv de drept a demersului analitic al instanţei de recurs în casaţie este confirmată de jurisprudenţa constantă a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, exemplificativă în materia de referinţă fiind Decizia nr. 23/RC din 19 ianuarie 2017 a instanţei supreme (publicată pe www.x.ro), potrivit căreia "cazul de recurs în casaţie prevăzut în art. 438 alin. (1) pct. 12 C. proc. pen. nu permite Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie să cenzureze reţinerea sau nereţinerea unei cauze de reducere a pedepsei prin hotărârea definitivă de condamnare, ci numai dacă pedeapsa aplicată se situează în limitele rezultate ca efect al incidenţei unei cauze de reducere a pedepsei, în ipoteza în care prin hotărârea definitivă de condamnare a fost reţinută o astfel de cauză".

Distinct de aceste argumente, Înalta Curte constată că pedepsele aplicate recurentului inculpat A., de 3 ani şi 6 luni închisoare pentru infracţiunea prev. de art. 2 alin. (2) din Legea nr. 143/2000 cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. şi de 6 luni închisoare pentru infracţiunea prev. de art. 4 alin. (2) din Legea nr. 143/2000 cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen., stabilite conform art. 396 alin. (10) C. proc. pen., se află în limite legale inclusiv în ipoteza reţinerii eventualei cauze de reducere a pedepsei prev. de art. 19 din Legea nr. 682/2002, situaţie în care limitele de pedeapsă s-ar plasa între 1 an şi 8 luni - 4 ani închisoare, în cazul infracţiunii prev. de art. 2 alin. (2) din Legea nr. 143/2000, respectiv, între 2 luni - 1 an închisoare, în cazul infracţiunii prev. de art. 4 alin. (2) din Legea nr. 143/2000.

Pentru considerentele prezentate, constatând că aspectele invocate de recurentul inculpat A. în recurs în casaţie nu reprezintă, în fapt, împrejurări referitoare la aplicarea pedepsei în alte limite decât cele prevăzute de lege, astfel că acestea nu se circumscriu cazului invocat, prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 12 C. proc. pen., sau vreunui alt caz de casare expres şi limitativ prevăzut de lege, Înalta Curte, în temeiul dispoziţiilor art. 448 alin. (1) pct. 1 C. proc. pen., va respinge, ca nefondat, recursul în casaţie formulat de acesta împotriva Deciziei penale nr. 189/A din data de 2 martie 2020, pronunţată de Curtea de Apel Galaţi, secţia penală şi pentru cauze cu minori.

Urmare acestei soluţii, în temeiul art. 275 alin. (2) C. proc. pen., va dispune obligarea recurentului inculpat la plata sumei de 300 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Totodată, potrivit art. 275 alin. (6) C. proc. pen., va dispune ca onorariul parţial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, în cuantum de 157 RON, să fie plătit din fondurile Ministerului Justiţiei.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul în casaţie formulat de inculpatul A. împotriva Deciziei penale nr. 189/A din data de 2 martie 2020, pronunţată de Curtea de Apel Galaţi, secţia penală şi pentru cauze cu minori.

Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 300 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Onorariul parţial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru recurentul inculpat, în sumă de 157 RON, se suportă din fondul Ministerului Justiţiei.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 13 noiembrie 2020.

GGC - GV