Abuse of office liability for failure to prepare report terminating mayor's mandate under Law 393/2004

Asupra recursului în casaţie de faţă;

În baza actelor şi lucrărilor de la dosar, constată următoarele:

Prin Sentinţa penală nr. 244 din 03.10.2019, pronunţată de Judecătoria Paşcani în Dosarul nr. x/2018, în baza art. 396 alin. (5) C. proc. pen. cu referire la dispoziţiile art. 16 alin. (1) lit. b) teza I C. proc. pen., a fost achitată inculpata A. pentru săvârşirea infracţiunii de abuz în serviciu, prevăzută de art. 297 alin. (1) C. pen.

În baza art. 397 alin. (1) C. proc. pen. raportat la art. 1349 şi 1357 - 1358 C. civ. cu referire la art. 19 alin. (1) C. proc. pen., s-a luat act că nu există constituire de parte civilă în procesul penal.

În baza art. 398 şi art. 275 alin. (3) C. proc. pen. raportat la art. 272 alin. (1) C. proc. pen., cheltuielile judiciare avansate de stat au rămas în sarcina acestuia.

Împotriva acestei hotărâri a declarat apel Parchetul de pe lângă Judecătoria Paşcani.

Prin Decizia penală nr. 109 din 24.02.2020 pronunţată de Curtea de Apel Iaşi, secţia penală şi pentru cauze cu minori, în Dosarul nr. x/2018, în baza art. 421 pct. 2 lit. a) C. proc. pen., a fost admis apelul formulat de Parchetul de pe lângă Judecătoria Paşcani, împotriva Sentinţei penale nr. 244 din 03.10.2019, pronunţate de Judecătoria Paşcani, a fost desfiinţată, în integralitate sentinţa atacată, şi în rejudecare:

În baza art. 297 alin. (1) C. pen., a fost condamnată inculpata A., la pedeapsa închisorii de 2 ani, pentru săvârşirea infracţiunii de abuz în serviciu.

În baza art. 66 alin. (1) lit. a), b) C. pen., s-a interzis inculpatei, ca pedeapsă complementară, exercitarea drepturilor de a fi aleasă în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice şi de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, pe o perioadă de 3 ani, stabilită conform art. 68 alin. (1) lit. b) C. pen.

În baza art. 65 alin. (1) raportat la art. 66 alin. (1) lit. a), b) C. pen., s-a interzis inculpatei, ca pedeapsă accesorie, exercitarea drepturilor de a fi aleasă în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice şi de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat.

În baza art. 91 C. pen., s-a suspendat sub supraveghere executarea pedepsei închisorii şi s-a stabilit un termen de supraveghere de 3 ani, conform dispoziţiilor art. 92 C. pen.

În condiţiile art. 93 alin. (1) C. pen., a fost obligată inculpata ca, pe durata termenului de supraveghere, să respecte următoarele măsuri de supraveghere:

a) să se prezinte la Serviciul de Probaţiune Iaşi, la datele fixate de acesta;

b) să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa;

c) să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile;

d) să comunice schimbarea locului de muncă;

e) să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă.

În baza art. 93 alin. (2) lit. b) C. pen., s-a impus inculpatei să frecventeze un program de reintegrare socială derulat de către serviciul de probaţiune sau organizat în colaborare cu instituţii din comunitate.

În baza art. 93 alin. (3) C. pen., pe parcursul termenului de supraveghere, inculpata va presta o muncă neremunerată în folosul comunităţii, în cadrul Consiliului Local Iaşi - Direcţia de Asistenţă Comunitară, Căminul de Pensionari Sf. Cuv. Parascheva sau în cadrul Consiliului Local Iaşi - Spitalul Clinic de Recuperare Iaşi, pe o perioadă de 60 de zile.

În baza art. 91 alin. (4) C. pen., s-a atras atenţia inculpatei asupra dispoziţiilor art. 96 C. pen.

În baza art. 274 alin. (1) C. proc. pen., a fost obligată inculpata la plata sumei de 1.500 de RON, cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat, cu ocazia urmăririi penale, procedurii de cameră preliminară şi a judecării în fond.

În baza art. 275 alin. (3) C. proc. pen., cheltuielile judiciare avansate de stat cu ocazia soluţionării apelului au rămas în sarcina statului.

Împotriva hotărârii instanţei de apel a declarat recurs în casaţie inculpata A., invocând cazul de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen. cu argumentarea că a fost condamnată pentru o faptă care, nu îndeplineşte niciuna dintre condiţiile cumulative de existenţă a infracţiunii de abuz în serviciu.

Astfel, a arătat că, în mod greşit, a fost condamnată pentru săvârşirea infracţiunii de abuz în serviciu, în condiţiile în care referatul secretarului UAT are exclusiv rol informativ asupra situaţiei intervenite, secretarul neavând nicio atribuţie şi nicio obligaţie corelativă de a face propunerea solicitată de Instituţia Prefectului. Încetarea de drept nu intervine la propunerea secretarului, ci este o măsură stabilită în mod expres de către legiuitor în cazurile expres şi limitativ prevăzute de lege şi este constatată doar de către prefect.

Prin urmare, s-a arătat că, legiuitorul stabileşte exclusiv în sarcina prefectului emiterea ordinului prin care se constată încetarea mandatului primarului, conform dispoziţiilor art. 16 alin. (1) din Legea nr. 393/2004.

De altfel, nu poate fi omis, în contextul rolului exclusiv informativ al referatului, faptul că, în speţă, prefectul a avut cunoştinţă de întreaga situaţie, astfel încât etapa informării cu privire la existenţa unei situaţii care ar atrage măsura încetării de drept a mandatului de primar a fost parcursă.

Prin încheierea pronunţată la data de 17 septembrie 2020, apreciind că sunt îndeplinite cerinţele prevăzute de art. 434 C. proc. pen. - art. 438 C. proc. pen., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în temeiul art. 440 alin. (4) C. proc. pen., a admis în principiu cererea de recurs în casaţie formulată de inculpata A. împotriva Deciziei penale nr. 109 din 24 februarie 2020 a Curţii de Apel Iaşi, secţia penală şi pentru cauze cu minori, pronunţată în Dosarul nr. x/2018 şi a dispus trimiterea cauzei la Completul nr. 6, în compunere de trei judecători, în vederea judecării căii extraordinare de atac promovată de recurentă, fixându-se termen de judecată la data de 29 octombrie 2020.

Totodată, a fost respinsă cererea de suspendare a executării hotărârii atacate formulată de recurenta-inculpată, având în vedere că, în raport de actele dosarului, nu există temeiuri pentru admiterea acesteia.

Examinând cauza prin prisma criticilor circumscrise cazului de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen., Înalta Curte apreciază recursul în casaţie formulat de inculpata A. ca fiind nefondat, pentru următoarele considerente:

Potrivit dispoziţiilor art. 433 C. proc. pen., în calea extraordinară a recursului în casaţie, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie este obligată să verifice, în condiţiile legii, conformitatea hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile, iar, conform art. 447 C. proc. pen., pe această cale instanţa verifică exclusiv legalitatea deciziei.

Astfel, se constată că, în actuala reglementare, recursul în casaţie este o cale extraordinară de atac, prin care sunt supuse verificării hotărâri definitive care au intrat în autoritatea de lucru judecat, însă, numai în cazuri anume prevăzute de lege şi exclusiv pentru motive de nelegalitate. Drept urmare, chestiunile de fapt analizate de instanţa de fond şi, respectiv, apel, intră în puterea lucrului judecat şi excedează cenzurii instanţei investită cu judecarea recursului în casaţie.

Prin limitarea cazurilor în care poate fi promovată, această cale extraordinară de atac tinde să asigure echilibrul între principiul legalităţii şi principiul respectării autorităţii de lucru judecat, legalitatea hotărârilor definitive putând fi verificată doar pentru motivele expres şi limitativ prevăzute, fără ca pe calea recursului în casaţie să poată fi invocate şi, corespunzător, să poată fi analizate de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, orice încălcări ale legii, ci numai cele pe care legiuitorul le-a apreciat ca fiind importante.

Aceste consideraţii sunt valabile şi cu privire la cazul de recurs prevăzut de dispoziţiile art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen., potrivit căruia hotărârile sunt supuse casării "dacă inculpatul a fost condamnat pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală" şi care se circumscrie situaţiilor în care fapta concretă pentru care s-a pronunţat soluţia definitivă de condamnare nu întruneşte elementele de tipicitate prevăzute de norma de incriminare ori când instanţa a ignorat o normă care conţine dispoziţii de dezincriminare a faptei, indiferent dacă vizează vechea reglementare, în ansamblul său, sau modificarea unor elemente ale conţinutului constitutiv, astfel încât nu se mai realizează o corespondenţă deplină între fapta săvârşită şi noua configurare legală a tipului respectiv de infracţiune.

Astfel, în speţă, în raport cu situaţia de fapt, astfel cum a fost stabilită în mod definitiv de către instanţa de apel, Înalta Curte constată că sunt întrunite elementele constitutive ale infracţiunii de abuz în serviciu, prevăzută de art. 297 alin. (1) C. pen. constând, în esenţă, în aceea că, în perioada noiembrie 2016 - aprilie 2017, inculpata în calitate de secretar al Primăriei Oraşului Târgu Frumos, nu a respectat atribuţiile de serviciu stabilite prin lege, în sensul că nu a întocmit referatul prevăzut de art. 16 alin. (2) din legea 393/2004 privind Statutul aleşilor locali şi nu a înaintat acest document împreună cu actele din care rezulta motivul legal de încetare a mandatului primarului oraşului Târgu Frumos, cauzând o vătămare intereselor legitime ale Prefectului Judeţului Iaşi, acesta fiind împiedicat, astfel, să-şi îndeplinească atribuţiile prevăzute de art. 16 alin. (1) din Legea nr. 393/2004.

Potrivit art. 297 alin. (1) C. pen., infracţiunea de abuz în serviciu constă în fapta funcţionarului public de a nu îndeplini un act ce intră în atribuţiile sale de serviciu ori de a-l îndeplini în mod defectuos, în cadrul şi în limitele atribuţiilor de serviciu, fiind necesar ca acţiunea sau inacţiunea care constituie elementul material al faptei să cauzeze o pagubă ori o vătămare a drepturilor sau intereselor legitime ale unei persoane fizice sau juridice, iar între fapta funcţionarului public şi rezultatul produs să existe legătură de cauzalitate.

Conform art. 16 - (1) din Legea nr. 393/2004 privind Statutul aleşilor locali "În toate cazurile de încetare înainte de termen a mandatului de primar, prefectul emite un ordin prin care constată încetarea mandatului primarului."

Potrivit alin. (2) al aceluiaşi articol "Ordinul va avea la bază un referat semnat de secretarul comunei sau al oraşului, precum şi actele din care rezultă motivul legal de încetare a mandatului."

Astfel, art. 16 alin. (2) din Legea nr. 393/2004 reglementează procedura constatării încetării mandatului de primar înainte de termen.

Prin urmare, în cauză, în urma administrării cu titlu definitiv a probatoriului, se constată că recurenta-inculpată, deşi avea atribuţii de serviciu prevăzute de legislaţia primară privind redactarea referatului ce fundamentează ordinul prefectului de constatare a încetării înainte de termen a mandatului de primar, aceasta nu a îndeplinit acest act, conduita sa având drept consecinţă directă împiedicarea prefectului de a emite ordinul privind încetarea mandatului primarului oraşului Târgu Frumos înainte de expirarea duratei, urmare a condamnării definitive a acestuia la pedeapsa de 1 an închisoare cu suspendarea condiţionată a executării pedepsei.

Adresa nr. x din 21.11.2016 emisă de recurenta - inculpată, în calitate de secretar interimar al oraşului Târgu Frumos, nu poate fi considerată ca fiind echivalentul actului prevăzut de dispoziţiile art. 16 alin. (2) din Legea nr. 393/2004, întrucât inculpata în cuprinsul acestui document explică motivul pentru care prevederile art. 15 alin. (2) lit. e) din Legea nr. 393/2004, privind încetarea calităţii de primar, înainte de expirarea duratei normale a mandatului, în cazul condamnării, nu sunt aplicabile în cauză, un asemenea înscris, neputând sta la baza emiterii ordinului prefectului de constatare a încetării mandatului primarului incompatibil.

Faţă de cele arătate, Înalta Curte apreciază că interpretarea dată de instanţa de apel legislaţiei incidente este corectă, fiind întrunit conţinutul laturii obiective a infracţiunii de abuz în serviciu.

Totodată, deşi apărătorul ales al recurentei-inculpate a susţinut că fapta pentru care a fost condamnată clienta sa nu este prevăzută de legea penală, întrucât dispoziţiile legale încălcate nu reglementau atribuţiile de serviciu ale inculpatei, Înalta Curte observă că, în realitate, motivele invocate vizează analizarea circumstanţelor comiterii faptei, adică o reinterpretare a probelor administrate şi, pe cale de consecinţă, a stabilirii vinovăţiei, ceea ce excede procedurii recursului în casaţie, în care se realizează o examinare a cauzei numai în limitele motivelor de casare prevăzute de art. 438 C. proc. pen., verificându-se exclusiv legalitatea hotărârii atacate.

Pentru considerentele dezvoltate anterior, având în vedere că în cauză nu este incident cazul de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen. întrucât fapta pentru care a fost condamnată inculpata A. este prevăzută de legea penală, în temeiul art. 448 alin. (1) pct. 1 C. proc. pen., Înalta Curte urmează să respingă, ca nefondat, recursul în casaţie declarat de inculpată împotriva Deciziei penale nr. 109 din 24 februarie 2020 pronunţată de Curtea de Apel Iaşi, secţia penală şi pentru cauze cu minori, în Dosarul nr. x/2018 şi să oblige recurenta, în temeiul art. 275 alin. (2) C. proc. pen., la plata cheltuielilor judiciare către stat, întrucât se află în culpă procesuală, iar, onorariul parţial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru recurenta inculpată, până la prezentarea apărătorului ales, în sumă de 160 RON, va rămâne în sarcina statului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul în casaţie declarat de inculpata A. împotriva Deciziei penale nr. 109 din 24 februarie 2020 pronunţată de Curtea de Apel Iaşi, secţia penală şi pentru cauze cu minori, în Dosarul nr. x/2018.

Obligă recurenta inculpată la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Onorariul parţial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru recurenta inculpată, până la prezentarea apărătorului ales, în sumă de 160 RON, rămâne în sarcina statului.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 12 noiembrie 2020.

GGC - NN