European Arrest Warrant for money laundering and forgery: mandatory transfer condition for Romanian citizens and rejection of non bis in idem based on distinct foreign facts

Deliberând asupra contestaţiei de faţă, în baza actelor şi lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin Sentinţa penală nr. 43/PI din data de 15 iunie 2020, printre altele, Curtea de Apel Oradea, secţia penală şi pentru cauze cu minori a admis cererea formulată de către autorităţile judiciare din Slovacia şi a dispus executarea mandatului european de arestare emis în data de 7 ianuarie 2020 de Judecătoria Judeţeană Presov, în Dosarul nr. x Tp 154/2019, pe numele persoanei solicitate A.

În baza art. 114 alin. (1) cu referire la art. 58 alin. (1) din Legea nr. 302/2004, a dispus amânarea predării persoanei solicitate A. până la punerea în libertate ca urmare a liberării condiţionate sau până la executarea la termen a pedepsei de 6 ani închisoare ce i-a fost aplicată acesteia prin Sentinţa penală nr. 17. B.416/2016/95, pronunţată în data de 19 iunie 2017 de Tribunalul Debrecen, Ungaria, definitivă prin Sentinţa nr. Bf. II.508/2017/40 pronunţată în data de 4 decembrie 2017 de Curtea de Apel Debrecen, Ungaria, recunoscută prin Sentinţa penală nr. 1/F/CC din 13 ianuarie 2020, pronunţată de Curtea de Apel Piteşti în Dosarul nr. x/2019, definitivă prin neapelare.

S-a constatat că persoana solicitată nu a fost de acord cu predarea şi că nu a renunţat la regula specialităţii, iar în baza art. 104 alin. (6) din Legea nr. 302/2004, s-a dispus arestarea persoanei solicitate A. în vederea predării, pe o durată de 30 de zile, începând cu data încetării motivelor care au justificat amânarea şi s-a dispus emiterea mandatului de arestare.

Cheltuielile judiciare ocazionate pe teritoriul statului român de executarea mandatului european de arestare au rămas în sarcina statului.

Pentru a hotărî astfel, Curtea de Apel Oradea a reţinut că, la data de 29 mai 2020, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Oradea a solicitat executarea Mandatului european de arestare emis în data de 7 ianuarie 2020 de Judecătoria judeţeană Presov, în Dosarul nr. x Tp/154/2019, pe numele persoanei solicitate A., fiind anexate, totodată, mandatul european de arestare în limba slovacă, precum şi traducerile în limba engleză şi română ale acestuia.

Examinând cererea de executare a mandatului european de arestare emis de către autorităţile judiciare din Slovacia, curtea de apel a reţinut, pe de o parte, că acesta a fost emis în baza mandatului naţional de arestare din data de 7 ianuarie 2020 în acelaşi dosar, iar pe de altă parte, că mandatul european de arestare a fost emis pentru comiterea a două infracţiuni, respectiv o infracţiune de spălare de bani proveniţi din infracţiuni, în concurs cu infracţiunea de falsificare şi modificare a unui document public.

În fapt, s-a reţinut că persoana solicitată A. a obţinut un paşaport olandez pe numele lui B., furnizat cu fotografia sa, pe care l-a folosit ca autentic în data 7 octombrie 2013 la sucursala C., a.s., unde s-a prezentat ca şi B. şi a înfiinţat Contul bancar nr. x/1111 în moneda euro, în beneficiul titularului de cont bancar al societăţii D., s.r.o., cu sediul social la Bratislava, ca unic acţionar şi administrator.

Totodată, singura persoană cu drepturi asupra acestui cont bancar şi a operaţiunilor electronice a fost o persoană pe nume B. Ulterior, într-o locaţie încă neidentificată la data de 23 octombrie 2014, aceasta a făcut un transfer bancar în valoare de 179.200 euro din contul bancar sus-menţionat într-un cont bancar la E., Sofia, Bulgaria, IBAN x, cu scopul de a acoperi originea fondurilor, care au fost transferate anterior la numărul de cont bancar x de la numărul de cont bancar x din F. a. s. pe titularul contului societăţii G., a.s., cu sediul social în Poprad, în baza unei proceduri frauduloase care a constat în faptul că o persoană neidentificată a acţionat sub numele de H. la 25 februarie 2014 şi a informat telefonic la numărul x pe angajata I. de la G., a.s. despre modificarea numărului de cont pentru a plăti suma rămasă de plată din factură şi, ulterior, în data de 26 februarie 2014, a fost trimis pe adresa acesteia de e-mail, de la adresa de e-mail info@messer-cs.de, un mesaj care avea ataşat un document marcat drept "Aviz de modificare a contului bancar" din data de 25 februarie 2014 pe o foaie cu antetul societăţii J., cu sediul în Republica Federală Germania, care a fost semnat în mod corespunzător şi a făcut referire la contractul de achiziţie nr. x din 19 decembrie 2013, încheiat între societatea G., a. s., în calitate de client, şi J., în calitate de contractant, unde a fost indicat noul număr bancar al Contului bancar al companiei în cauză nr. x/1111, cont în care a solicitat să-i trimită plăţi.

Astfel, pe baza acestor date false la data de 22 octombrie 2014 i s-a plătit suma de 179.850 Euro din numărul de cont bancar x, ca sumă rămasă de plată din factura emisă la 22 ianuarie 2014 pentru suma totală de 1.199.000 Euro, în conformitate cu contractul în cauză, provocând daune societăţii G., a.s., în valoare de 179.850 €.

S-a reţinut că aceste fapte întrunesc elementele constitutive ale infracţiunilor de spălarea produselor infracţiunii şi falsificarea de documente administrative şi trafic de fals prevăzute de art. 233 şi art. 352 din C. pen. slovac.

Făcând trimitere la art. 97 alin. (1) pct. (23) din Legea nr. 302/2004, curtea de apel a reţinut că, deşi faptele pentru care a fost emis mandatul european de arestare sunt prevăzute de legea română, pentru infracţiunile de falsificarea de acte oficiale şi uzul de fals, pedepsite în legislaţia slovacă cu pedeapsa închisorii de până la trei ani, nu este necesară verificarea dublei incriminări.

În ceea ce priveşte infracţiunea de spălarea produselor infracţiunii prevăzută de art. 233 din C. pen. slovac, curtea de apel a reţinut că nu se impune verificarea dublei incriminări, infracţiunea fiind sancţionată de legislaţia penală slovacă cu pedeapsa închisorii de la doisprezece ani la 20 de ani închisoare.

Cu toate acestea, s-a notat că această infracţiune are corespondent în art. 29 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 656/2002 care reglementează în legislaţia penală română infracţiunea de spălarea banilor, cu menţiunea că acest text a fost declarat neconstituţional prin Decizia nr. 418/2018 a Curţii Constituţionale.

În continuare, făcând trimitere şi la art. 103 cu referire la art. 86 alin. (2) din Legea nr. 302/2004, prima instanţă a constatat că mandatul european de arestare a cărui executare se solicită îndeplineşte condiţiile de formă şi fond cerute de lege.

De asemenea, s-a constatat că, în conformitate cu dispoziţiile art. 101 alin. (2) din Legea nr. 302/2004, persoanei solicitate i s-au adus la cunoştinţă, de îndată, motivele reţinerii şi că Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Oradea a identificat persoana solicitată, în prezenţa unui avocat, încheindu-se în acest sens procesul-verbal de identificare şi ascultare din data de 28 mai 2020.

Făcând trimitere la dispoziţiile prevăzute de art. 84 alin. (1) din Legea nr. 302/2004 şi de Decizia-cadru a Consiliului nr. 2002/584/JAI din data de 13 iunie 2002, curtea de apel a reţinut că, din conţinutul mandatului european de arestare rezultă că potrivit legislaţiei penale slovace nu este prescrisă răspunderea penală pentru faptele de care este acuzată persoana solicitată, iar în ceea ce priveşte Decizia nr. 297/2018 a Curţii Constituţionale, s-a reţinut ă aceasta vizează dispoziţiile art. 155 din C. pen. român.

Or, în virtutea principiului recunoaşterii şi încrederii reciproce consacrat de Decizia-cadru a Consiliului nr. 2002/584/JAI din data de 13 iunie 2002, precum şi raportat la dispoziţiile art. 85 din Legea nr. 302/2004, care reglementează mandatul european de arestare, instanţa română, ca autoritate judiciară de executare, nu are competenţa de a verifica temeinicia măsurii arestării preventive dispuse de autoritatea judiciară emitentă dintr-un stat membru al Uniunii Europene, în speţă cel din Slovacia, în baza căreia s-a emis mandatul european de arestare şi nici asupra oportunităţii mandatului european de arestare.

De asemenea, s-a notat că, aşa cum rezultă din actele depuse la dosar de persoana solicitată, în data de 18 noiembrie 2019, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel din Debrecen a propus Curţii de Apel din Debrecen, Ungaria, respingerea cererii de revizuire formulată de persoana solicitată A., reţinându-se că aceasta nu a fost condamnată în Ungaria pentru aceleaşi infracţiuni ca în Polonia şi că, din documentele judecătoreşti obţinute de persoana solicitată rezultă că a fost condamnată de Judecătoria Raională Varşovia printr-o hotărâre penală definitivă la o pedeapsă de la 2 ani şi 2 luni închisoare şi 42.300 zloţi amendă penală, locul comiterii infracţiunilor pentru care a fost condamnată fiind în toate cazurile Varşovia şi alte oraşe din Polonia.

În ceea ce priveşte infracţiunile pentru care a fost condamnat de autorităţile judiciare din Ungaria, s-a reţinut că banii obţinuţi prin înşelăciune de la Eparhia Reformată din Tisza au fost transferaţi în conturi străine din Cehia şi Slovacia şi că, prin preluarea cauzelor penale de la Procuratura Districtuală din Bratislava şi de la Procuratura Generală din Praga, acestea au fost reunite şi judecate la cauza în care s-a pronunţat hotărârea din Ungaria, context în care susţinerile persoanei solicitate în sensul că mandatul european de arestare a fost emis pentru fapte pentru care a fost judecat în Polonia nu se confirmă.

Referitor la cererea persoanei solicitate de preluare de către autorităţile judiciare române a procedurii desfăşurate împotriva sa de autorităţile judiciare din Slovacia, curtea de apel a reţinut că în această procedură de executare a mandatului european de arestare nu se poate soluţiona pe cale incidentală această cerere, care, de altfel, este de competenţa autorităţilor judiciare pe rolul cărora se află în prezent cauza.

În ceea ce priveşte cererea persoanei solicitate ca, în cazul în care va fi găsită vinovată de autorităţile judiciare din Slovacia şi i se va aplica o pedeapsă, să execute această pedeapsă în România, curtea a reţinut, pe de o parte, că persoana solicitată poate cere transferul executării pedepsei în România, iar pe de altă parte că autorităţile judiciare din Polonia nu au solicitat recunoaşterea hotărârii prin care au dispus condamnarea persoanei solicitate şi nici executarea acesteia într-un penitenciar din România.

S-a notat că la termenul de judecată din data de 15 iunie 2020, fiind audiată potrivit dispoziţiilor art. 104 alin. (7) din Legea nr. 302/2004, persoana solicitată a arătat că nu este de acord cu predarea sa către autorităţile judiciare din Slovacia şi a menţionat expres că nu renunţă la regula specialităţii.

Raportat la dispoziţiile art. 99 din Legea nr. 302/2004, curtea nu a reţinut incidenţa vreunui motiv de refuz obligatoriu sau opţional al executării mandatului european de arestare, motiv pentru care a constatat că cererea pentru executarea mandatului european de arestare este întemeiată.

În ceea ce priveşte predarea persoanei solicitate, curtea de apel a reţinut că, din actele depuse la dosarul cauzei, rezultă că persoana solicitată se află în executarea pedepsei de 6 ani închisoare, aplicată de către autorităţile judiciare din Ungaria şi recunoscută prin Sentinţa penală nr. 1/F/CC din 13 ianuarie 2020, pronunţată de către Curtea de Apel Piteşti, în Dosarul nr. x/2019, motiv pentru care sunt incidente dispoziţiile art. 114 alin. (1) din Legea nr. 302/2004 raportat la art. 58 alin. (1) din Legea nr. 302/2004, conform cărora, în caz de condamnare cu executarea în regim de detenţie a pedepsei, predarea se amână până la punerea în libertate ca urmare a liberării condiţionate sau până la executarea pedepsei la termen.

Împotriva Sentinţei penale nr. 43/PI din data de 15 iunie 2020, pronunţată de Curtea de Apel Oradea, secţia penală şi pentru cauze cu minori, a formulat contestaţie persoana solicitată A.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia penală la data de 24 iunie 2020, sub nr. x/2020, fiind repartizată aleatoriu completului de judecată C10 şi fixându-se, totodată, termen de judecată la data de 26 iunie 2020.

La termenul de judecată stabilit în contestaţie pentru data de 26 iunie 2020, Înalta Curte a încuviinţat cererea de amânare formulată de contestatorul persoană solicitată A. în vederea angajării unui apărător ales şi a amânat judecata la data de 10 iulie 2020.

La termenul acordat pentru dezbaterea contestaţiei, respectiv în şedinţa din data de 10 iulie 2020, Înalta Curte a luat concluziile acuzării şi apărării asupra căii de atac, acestea fiind detaliat redate în practicaua hotărârii.

Examinând contestaţia formulată de persoana solicitată A., în baza actelor şi lucrărilor de la dosar şi a motivelor invocate în argumentarea acesteia, Înalta Curte o constată întemeiată pentru următoarele considerente:

Cu titlu preliminar, instanţa de control judiciar notează că, potrivit dispoziţiilor art. 84 alin. (1) din Legea nr. 302/2004 privind cooperarea judiciară internaţională în materie penală, republicată:

"Mandatul european de arestare este o decizie judiciară prin care o autoritate judiciară competentă a unui stat membru al Uniunii Europene solicită arestarea şi predarea de către un alt stat membru a unei persoane, în scopul efectuării urmăririi penale, judecăţii sau executării unei pedepse ori a unei măsuri de siguranţă privative de libertate". Totodată, alin. (2) al aceluiaşi text de lege statuează în sensul că:

"Mandatul european de arestare se execută pe baza principiului recunoaşterii şi încrederii reciproce, în conformitate cu dispoziţiile Deciziei-cadru a Consiliului nr. 2002/584/JAI din 13 iunie 2002", modificată prin Decizia-cadru 2009/299/JAI din 26 februarie 2009, publicată în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene nr. L81/24 din 27 martie 2009.

Din dispoziţiile art. 85 şi urm. din Legea nr. 302/2004, republicată, rezultă că rolul instanţei de judecată în această procedură se rezumă la verificarea condiţiilor de formă ale mandatului, la soluţionarea eventualelor obiecţiuni privind identitatea persoanei solicitate, precum şi la motivele de refuz a predării pe care aceasta le invocă.

Învestit cu executarea unui mandat european de arestare, judecătorul hotărăşte asupra arestării şi predării persoanei solicitate, după ce, în prealabil, a verificat condiţiile referitoare la emiterea mandatului, identificarea persoanei solicitate, existenţa dublei încriminări a faptelor penale ce se impută acesteia sau a situaţiilor ce se constituie în motive de refuz la predare.

În acest fel, se pune în practică principiul recunoaşterii şi încrederii reciproce ce stă la baza executării, de către instanţa română, a mandatului european de arestare emis de autoritatea judiciară străină competentă.

În aceste coordonate de principiu, Înalta Curte reţine că în cauza pendinte, respectând rigorile legii, prima instanţă a verificat temeinic îndeplinirea condiţiilor care legitimează punerea în executare a mandatului european de arestare emis în data de 7 ianuarie 2020 de Judecătoria Judeţeană Presov, în Dosarul nr. x Tp/154/2019, faţă de persoana solicitată A., în vederea efectuării urmăririi penale în legătură cu săvârşirea infracţiunilor de spălarea produselor infracţiunii şi falsificarea de documente administrative şi trafic de fals prevăzute de art. 233 şi art. 352 din C. pen. slovac.

Deopotrivă, Înalta Curte reţine că infracţiunile ce formează obiectul mandatului european de arestare emis de autoritatea judiciară solicitantă intră în categoria faptelor prev. de art. 97 alin. (1) pct. 9 şi 23 din Legea nr. 302/2004, care dau loc la predare fără îndeplinirea condiţiei dublei incriminări.

În continuare, în acord cu instanţa de fond, Înalta Curte constată, pe de o parte, că nu este incident niciunul dintre motivele obligatorii sau opţionale de refuz la predare, prevăzute în mod expres şi limitativ de art. 99 alin. (1) lit. a) - c) şi alin. (2) din Legea nr. 302/2004, iar pe de altă parte, că persoana solicitată nu a ridicat obiecţiuni cu privire la identitatea sa.

De asemenea, în considerarea dispoziţiilor prevăzute de art. 100 din Legea nr. 302/2004, republicată, Înalta Curte notează că din actele şi lucrările existente la dosarul cauzei rezultă că persoana solicitată nu este cercetată de către autorităţile judiciare române într-o altă cauză penală.

Astfel, în raport cu aspectele învederate, Înalta Curte reţine că instanţa de fond, în mod temeinic şi legal, a autorizat predarea persoanei solicitate A. către autorităţile judiciare din Slovacia şi, pe cale de consecinţă, în temeiul art. 104 alin. (6) din Legea nr. 302/2004 republicată, a dispus arestarea acesteia pentru o perioadă de 30 de zile, în vederea predării, începând cu data încetării motivelor care justifică amânarea.

În acest sens, se constată că, reţinând că persoana solicitată se află în executarea pedepsei de 6 ani închisoare, aplicată de către autorităţile judiciare din Ungaria şi recunoscută prin Sentinţa penală nr. 1/F/CC din 13 ianuarie 2020, pronunţată de către Curtea de Apel Piteşti în Dosarul nr. x/2019, instanţa de fond a făcut o aplicare corectă a dispoziţiilor prevăzute de art. 114 alin. (1) raportat la art. 58 alin. (1) din Legea nr. 302/2004.

Prin urmare, în acest context, evaluând criticile concrete formulate de către contestatorul persoană solicitată, instanţa de control judiciar constată că este întemeiată doar cea care vizează executarea pedepsei pe teritoriul statului român în cazul în care se va pronunţa o pedeapsă privativă de libertate faţă de acesta de către autorităţile judiciare din Slovacia.

Potrivit art. 98 alin. (2) din Legea nr. 302/2004, "Fără a aduce atingere dispoziţiilor alin. (1), predarea, în baza unui mandat european de arestare emis în vederea urmăririi penale sau a judecăţii, a unui cetăţean român sau a unei persoane care trăieşte în România şi are o rezidenţă continuă şi legală pe teritoriul României pentru o perioadă de cel puţin 5 ani se face sub condiţia ca, în cazul în care se va pronunţa o pedeapsă privativă de libertate, persoana predată să fie transferată în România.".

Or, contestatorul A. este cetăţean român, motiv pentru care prima instanţă avea obligaţia de a dispune ca predarea persoanei solicitate să se facă şi sub condiţia ca, în cazul în care se va pronunţa o pedeapsă privativă de libertate, persoana predată să fie transferată în România.

În ceea ce priveşte celelalte critici formulate de către contestatorul persoană solicitată, instanţa de control judiciar constată că acestea sunt nefondate, pentru considerentele ce urmează a fi prezentate.

Se reţine că, în concret, criticile formulate în contestaţie de persoana solicitată vizează următoarele: inexistenţa unui mandat naţional de arestare preventivă care să emane de la autorităţile slovace; încadrarea juridică eronată în raport de descrierea faptelor şi a modului de acţionare arătate în mandatul de arestare; încălcarea regulii specialităţii de către Ungaria, Slovacia şi Polonia, context în care a solicitat preluarea anchetei de către autorităţile judiciare din România; incidenţa principiului ne bis in idem.

Potrivit art. 87 din Legea nr. 302/2004, republicată, mandatul european de arestare trebuie să conţină următoarele informaţii: a) identitatea şi cetăţenia persoanei solicitate; b) denumirea, adresa, numerele de telefon şi fax, precum şi adresa de e-mail ale autorităţii judiciare emitente; c) indicarea existenţei unei hotărâri judecătoreşti definitive, a unui mandat de arestare preventivă sau a oricărei alte hotărâri judecătoreşti executorii având acelaşi efect, care se încadrează în dispoziţiile art. 89 şi 97 din prezenta lege; d) natura şi încadrarea juridică a infracţiunii, ţinându-se seama mai ales de prevederile art. 97; e) o descriere a circumstanţelor în care a fost comisă infracţiunea, inclusiv momentul, locul, gradul de implicare a persoanei solicitate; f) pedeapsa pronunţată, dacă hotărârea a rămas definitivă, sau pedeapsa prevăzută de legea statului emitent pentru infracţiunea săvârşită; g) dacă este posibil, alte consecinţe ale infracţiunii.

Se remarcă, astfel, că motivul recurentului vizând inexistenţa unui mandat naţional de arestare preventivă care să emane de la autorităţile slovace se regăseşte în dispoziţiile art. 87 din Legea nr. 302/2004, republicată privind conţinutul mandatului european de arestare.

În concret, însă, se reţine că această critică nu este susţinută probator, din conţinutul mandatului european de arestare rezultând fără niciun dubiu că acesta a fost emis în baza mandatului naţional de arestare emis de Judecătoria Judeţeană Prešov în Dosarul nr. 33Tp/154/2019 din data de 7 ianuarie 2020.

Relativ la critica persoanei solicitate referitoare la încălcarea principiului non bis in idem, Înalta Curte reţine următoarele:

În cauza pendinte, prima instanţă a fost învestită cu punerea în executare a mandatului european de arestare emis în data de 7 ianuarie 2020 de Judecătoria Judeţeană Presov, în Dosarul nr. x Tp/154/2019, faţă de persoana solicitată A., în vederea efectuării urmăririi penale în legătură cu săvârşirea infracţiunii de spălare de bani proveniţi din infracţiuni, în concurs cu infracţiunea de falsificare şi modificare a unui document public, prevăzute de art. 233 şi art. 352 din C. pen. slovac, constând în faptul că a obţinut un paşaport olandez pe numele altei persoane, B., pe care l-a folosit ca autentic cu fotografia sa la data de 7 octombrie 2013 la K., unde a înfiinţat un cont bancar pe acest nume, iar la data de 23 octombrie 2014 a transferat fonduri în valoare de 179.200 Eur din acest cont într-un alt cont bancar deschis la L. în Sofia Bulgaria. Pentru a ascunde provenienţa banilor, s-a reţinut că fondurile au fost transferate anterior, în mod fraudulos, din contul societăţii G., Slovacia, întrucât la data de 25 februarie 2014 s-a prezentat funcţionarilor bancari informaţia neadevărată că s-a schimbat contul societăţii, iar pe baza acestei informaţii false, la data de 22 octombrie 2014 a fost transferată suma de 179.850 Eur din contul societăţii G. în contul nou indicat, respectiv cel de la K., cauzând astfel un prejudiciu societăţii G.

În ceea ce priveşte faptele pentru care a fost condamnat definitiv în Ungaria, se constată că prin Sentinţa penală nr. 1/F/CC din 13 ianuarie 2020, pronunţată în Dosarul nr. x/2019, definitivă prin neapelare, Curtea de Apel Piteşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie a admis cererea formulată de autorităţile judiciare din Ungaria, iar în baza art. 166 alin. (6) lit. a) din Legea nr. 302/2004 republicată a recunoscut Sentinţa penală nr. 17. B.416/2016/95, pronunţată la data de 19 iunie 2017 de către Tribunalul din Debrecen, definitivă prin Sentinţa nr. Bf. II.508/2017/40 a Curţii de Apel Debrecen din data de 4 decembrie 2017, prin care persoana condamnată A. a fost condamnat la pedeapsa rezultantă de 6 ani închisoare (2190 zile) pentru săvârşirea unui număr de 6 infracţiuni:

- 3 infracţiuni de fraudă prevăzute de art. 373 alin. (1), alin. (6) pct. a; art. 373 alin. (1), alin. (2), pct. b./, bc./, alin. (6) pct. b şi art. 373 alin. (1), alin. (2), pct. ba./, bc./, alin. (5) pct. b din C. pen. maghiar, cu corespondent în infracţiunea de înşelăciune prevăzută de art. 244 din C. pen. român.

- infracţiunea de spălarea banilor prev. de art. 399 alin. (3) pct. b./, alin. (4), pct. b. din C. pen. maghiar, cu corespondent în infracţiunea de spălarea banilor prevăzută de art. 49 din Legea nr. 129/2019.

- 2 infracţiuni de fals în acte publice şi uz de fals prev. de art. 342 alin. (1) pct. b. şi art. 345 din C. pen. maghiar, cu corespondent în infracţiunile de fals material în înscrisuri oficiale prevăzută de art. 320 din C. pen. român şi infracţiunea de uz de fals prevăzută de art. 323 din C. pen. român şi a dispus executarea restului de pedeapsă în România.

Sub aspectul situaţiei de fapt, s-a constatat că prin sentinţa de condamnare s-a reţinut, în esenţă, că inculpatul (alături de alţi inculpaţi) şi complicii lor necunoscuţi, rămaşi neidentificaţi pe parcursul procedurii, în lunile februarie şi martie anul 2014, au intervenit în comunicarea de tip economic dintre societăţile comerciale în funcţiune în Ungaria şi în numele societăţii executante (cel care oferă servicii), au informat beneficiarul în scrisori electronice (sau poştale) cu conţinut fals privind schimbarea contului bancar al executantului şi au comunicat noi numere de conturi care în realitate nu aveau nici o legătură cu executantul, solicitând virarea contravalorii serviciilor prestate de către executant pe aceste conturi noi. Totodată, s-a notat că persoana condamnată A. a deschis un cont bancar în Ungaria cu un act de identitate fals.

În ceea ce priveşte faptele pentru care a fost condamnat definitiv în Polonia, se constată că prin Sentinţa penală nr. 70 din 11 aprilie 2018 a Judecătoriei Drăgăşani, pronunţată în Dosarul nr. x/2017, rămasă definitivă prin Decizia penală nr. 166/A din 22 aprilie 2020 a Curţii de Apel Piteşti, a fost recunoscută Decizia nr. VIII K 239/15 din data de 11 februarie 2016 pronunţată de Tribunalul Districtual la Varşovia, Polonia, rămasă definitivă la data de 7 septembrie 2016, privind pe intimatul A. şi s-a dispus executarea sancţiunii pecuniare în sumă totală de 10.143 Euro aplicată acestuia de autorităţile judiciare poloneze.

Se reţine că faptele săvârşite de contestator pentru care a fost condamnat definitiv în Polonia au fost săvârşite în perioadele 14 - 15 martie 2013, 12 - 14 iunie 2013, 18 iunie 2013, 20 iunie 2013, la Varşovia şi în alte oraşe din Polonia, respectiv în perioada februarie 2013 - 14 iunie 2013, tot pe teritoriul Varşoviei.

Conform art. 99 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 302/2004, republicată, "Autoritatea judiciară română de executare refuză executarea mandatului european de arestare în următoarele cazuri:

a) când, din informaţiile de care dispune, reiese că persoana urmărită a fost judecată definitiv pentru aceleaşi fapte de către un stat membru, altul decât statul emitent, cu condiţia ca, în cazul condamnării, sancţiunea să fi fost executată ori să fie în acel moment în curs de executare sau executarea să fie prescrisă, pedeapsa să fi fost graţiată ori infracţiunea să fi fost amnistiată sau să fi intervenit o altă cauză care împiedică executarea, potrivit legii statului de condamnare;".

Potrivit art. 135 alin. (1) din Legea nr. 302/2004, republicată, cu denumirea marginală "Aplicarea principiului non bis in idem", "O persoană în privinţa căreia s-a pronunţat o hotărâre definitivă pe teritoriul unui stat membru al spaţiului Schengen nu poate fi urmărită sau judecată pentru aceleaşi fapte dacă, în caz de condamnare, hotărârea a fost executată, este în curs de executare sau nu mai poate fi executată potrivit legii statului care a pronunţat condamnarea.".

Astfel, în baza acestui principiu, orice stat este pus în imposibilitatea de a judeca o persoană de două ori pentru aceeaşi sau aceleaşi fapte, sau de a obliga o persoană să execute de două ori o sancţiune pentru aceeaşi faptă.

Totodată, se reţine că pentru aplicabilitatea principiului non bis in idem se impune ca faptele materiale şi inculpatul să fie aceleaşi în ambele proceduri desfăşurate în faţa ambelor instanţe (CEJ Cauza C-467/04), în hotărârea Van Esbroeck statuându-se că în ceea ce priveşte coincidenţa faptelor, aceasta trebuie înţeleasă ca un ansamblu nediferenţiat de circumstanţe, independent de încadrarea lor juridică.

Or, raportând aceste consideraţii juridice la situaţia de fapt anterior expusă, rezultă că în cauza pendinte nu este incident principiul non bis in idem, faptele pentru care a fost condamnat definitiv contestatorul în Polonia şi în Ungaria fiind altele decât cele care fac obiectul mandatului european de arestare pendinte.

În ceea ce priveşte criticile referitoare la încadrarea juridică eronată în raport de descrierea faptelor şi a modului de acţionare arătate în mandatul de arestare, precum şi solicitarea contestatorului ca autorităţile judiciare din România să preia ancheta penală din statul solicitant, Înalta Curte reţine că, în mod legal, prima instanţă a constatat că în această procedură de executare a mandatului european de arestare, pe de o parte, nu se poate soluţiona pe cale incidentală această cerere, care, de altfel, este de competenţa autorităţilor judiciare pe rolul cărora se află în prezent cauza, iar pe de altă parte, instanţa naţională nu este abilitată să verifice apărările persoanei solicitate vizând fondul cauzei, după cum nu are nici competenţa de a se pronunţa cu privire la temeinicia urmăririi penale efectuată de autoritatea judiciară solicitantă.

În caz contrar, s-ar încălca principiul recunoaşterii şi încrederii reciproce ce stă la baza executării mandatului european de arestare emis de o autoritate judiciară competentă potrivit dispoziţiilor art. 84 alin. (2) din Legea nr. 302/2004, republicată.

Chestiunile aduse în discuţie de persoana solicitată A. pot fi evaluate exclusiv de autorităţile judiciare din Slovacia, singurele competente să stabilească încadrarea juridică a faptelor pentru care urmărit penal contestatorul, precum şi să solicite preluarea anchetei penale de către autorităţile judiciare române.

Pentru aceste considerente, în baza art. 4251 alin. (7) pct. 2 lit. a) din C. proc. pen., va admite contestaţia formulată de persoana solicitată A. împotriva Sentinţei penale nr. 43/PI din data de 15 iunie 2020, pronunţată de Curtea de Apel Oradea, secţia penală şi pentru cauze cu minori.

Va desfiinţa, în parte, sentinţa penală contestată şi rejudecând, în fond, va dispune ca predarea persoanei solicitate să se facă şi sub condiţia ca, în cazul în care se va pronunţa o pedeapsă privativă de libertate, persoana predată să fie transferată în România.

Va menţine celelalte dispoziţii ale sentinţei penale contestate.

În temeiul art. 275 alin. (3) din C. proc. pen., cheltuielile judiciare vor rămâne în sarcina statului, iar potrivit art. 275 alin. (6) din C. proc. pen., onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru contestator se va plăti din fondul Ministerului Justiţiei.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite contestaţia formulată de persoana solicitată A. împotriva Sentinţei penale nr. 43/PI din data de 15 iunie 2020, pronunţată de Curtea de Apel Oradea, secţia penală şi pentru cauze cu minori.

Desfiinţează, în parte, sentinţa penală contestată şi rejudecând, în fond:

Dispune ca predarea persoanei solicitate să se facă şi sub condiţia ca, în cazul în care se va pronunţa o pedeapsă privativă de libertate, persoana predată să fie transferată în România.

Menţine celelalte dispoziţii ale sentinţei penale contestate.

Cheltuielile judiciare avansate de stat rămân în sarcina acestuia.

Onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, în cuantum de 1.012 RON, se plăteşte din fondul Ministerului Justiţiei.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 10 iulie 2020.

Procesat de GGC - LM