Appeal against final judgment rejecting retrial inadmissible; violation of statutory hierarchy of criminal appeals

Deliberând asupra cauzei de faţă,

În baza actelor şi lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin Decizia nr. 1293/A din data de 19 noiembrie 2020 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală, în baza art. 421 pct. 1 lit. b) C. proc. pen. s-a respins, ca nefondat, apelul declarat de apelantul revizuent A. împotriva Sentinţei penale nr. 128 din 7 august 2020 pronunţată de Tribunalul Ilfov, în dosarul cu numărul x/2020.

Pentru a se pronunţa în acest sens, Curtea de Apel Bucureşti a reţinut că potrivit dispoziţiilor art. 459 alin. (3) C. proc. pen., cererea de revizuire este admisibilă dacă:

a) a fost formulată în termen şi de o persoană dintre cele prevăzute la art. 455;

b) cererea a fost întocmită cu respectarea prevederilor art. 456 alin. (2) şi (3);

c) au fost invocate temeiuri legale pentru redeschiderea procedurilor penale;

d) faptele şi mijloacele de probă în baza cărora este formulată cererea nu au fost prezentate într-o cerere anterioară de revizuire care a fost judecată definitiv;

e) faptele şi mijloacele de probă în baza cărora este formulată cererea conduc, în mod evident, la stabilirea existenţei unor temeiuri legale ce permit revizuirea;

f) persoana care a formulat cererea s-a conformat cerinţelor instanţei dispuse potrivit art. 456 alin. (4).

(4) În cazul în care instanţa constată că sunt îndeplinite condiţiile prevăzute la alin. (3), dispune prin încheiere admiterea în principiu a cererii de revizuire.

(5) În cazul în care instanţa constată neîndeplinirea condiţiilor prevăzute la alin. (3), dispune prin sentinţă respingerea cererii de revizuire, ca inadmisibilă.

(6) Când cererea de revizuire a fost făcută pentru un condamnat decedat sau când condamnatul care a făcut cererea ori în favoarea căruia s-a făcut revizuirea a decedat după introducerea cererii, prin excepţie de la dispoziţiile art. 16 alin. (1) lit. f), procedura de revizuire îşi va urma cursul, iar în cazul rejudecării cauzei, după admiterea în principiu, instanţa va hotărî potrivit dispoziţiilor art. 16, care se aplică în mod corespunzător.

Potrivit dispoziţiilor legale în vigoare, revizuirea reprezintă o cale extraordinară de atac, prin care sunt atacate hotărâri judecătoreşti definitive care conţin grave erori de fapt.

Finalitatea acestei căi de atac constă în înlăturarea erorii judiciare, iar funcţia procesuală a instituţiei presupune descoperirea, strângerea şi aducerea în faţa instanţei a unui material probator cu totul inedit, sau cel puţin necunoscut instanţei, care să permită constatarea erorii judiciare şi înlăturarea ei.

Fiind o cale extraordinară de atac, revizuirea poate fi cerută numai pentru cazurile expres şi limitativ prevăzute de art. 453 C. proc. pen.

Or, prin solicitarea adresată primei instanţe, revizuentul - condamnat nu a urmărit dovedirea unor fapte sau împrejurări noi, ci o nouă apreciere a probatoriului deja administrat sau o administrare a unor alte probe cu privire la fapte deja existente şi cunoscute la momentul pronunţării.

Curtea a apreciat că în mod corect nu a fost reţinută de prima instanţă nici îndeplinirea dispoziţiilor art. 453 alin. (1) lit. b) C. proc. pen. în condiţiile în care revizuentului nu a adus nicio probă în sensul că anumite persoane au dat declaraţii false în cursul procesului penal, iar soluţia de condamnare a fost întemeiată pe depoziţii mincinoase.

De asemenea, Curtea a reţinut că simpla formulare a unor plângeri penale împotriva unui martor, a expertului sau a lucrătorilor Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală nu poate conduce automat la admiterea în principiu a unei cereri de revizuire, având în vedere faptul că situaţiile care constituie cazuri de revizuire prevăzute de art. 453 alin. (1) lit. b) şi d) C. proc. pen. se dovedesc prin hotărâre judecătorească definitivă. În cauză, revizuentul A. nu a făcut dovada existenţei vreunei hotărâri judecătoreşti din care să rezulte săvârşirea unei infracţiuni în prezenta cauză.

Împotriva acestei decizii apelantul revizuent A. a declarat apel.

În esenţă, a solicitat admiterea apelului formulat, desfiinţarea deciziei penale atacate şi, pe cale de consecinţă, trimiterea cauzei Curţii de Apel Bucureşti, în vederea rejudecării cererii de revizuire formulată împotriva Sentinţei penale nr. 128 din 7 august 2020 a Tribunalului Ilfov.

Examinând excepţia inadmisibilităţii căii de atac invocată de reprezentantul Ministerului Public, Înalta Curte reţine următoarele:

Dând eficienţă principiului stabilit prin dispoziţiile art. 129 din Constituţia României, revizuită, privind exercitarea căilor de atac în condiţiile legii procesual penale, precum şi principiului privind liberul acces la justiţie statuat prin art. 21 din Legea fundamentală, respectiv exigenţelor determinate prin art. 13 din Convenţia pentru Apărarea Drepturilor Omului şi a Libertăţilor Fundamentale, legea procesual penală a stabilit un sistem coerent al căilor de atac, acelaşi pentru persoane aflate în situaţii identice.

Admisibilitatea căilor de atac este condiţionată de exercitarea acestora potrivit dispoziţiilor legii procesual penale, prin care au fost reglementate hotărârile susceptibile a fi supuse examinării, căile de atac şi ierarhia acestora, termenele de declarare şi motivele pentru care se cere reformarea hotărârii atacate.

Revine, aşadar, părţii interesate obligaţia sesizării instanţelor de judecată în condiţiile legii procesual penale, prin exercitarea căilor de atac apte a provoca un control judiciar al hotărârii atacate.

Potrivit dispoziţiilor art. 459 alin. (7) din C. proc. pen., este supusă aceloraşi căi de atac ca şi hotărârea la care se referă revizuirea, sentinţa prin care este respinsă cererea de revizuire, după analiza admisibilităţii în principiu.

Aplicând aceste consideraţii teoretice cauzei de faţă, Înalta Curte constată că apelantul revizuent A. a declarat apel împotriva Deciziei penale nr. 1293 din 19 noiembrie 2020, prin care Curtea de Apel Bucureşti a respins, ca nefondat, apelul declarat împotriva Sentinţei penale nr. 128 din 7 august 2020, prin care Tribunalul Ilfov a respins, ca inadmisibilă, cererea de revizuire formulată împotriva Sentinţei penale nr. 195 din 15 iunie 2018.

În acest context argumentativ, Înalta Curte reţine că prezentul apel a fost exercitat împotriva unei hotărâri penale definitive, nesusceptibilă de a face obiectul unei căi de atac ordinare, aspectul fiind de natură a încălca coerenţa sistemului căilor de atac reglementate de lege, dispoziţii ce stabilesc tipul de hotărâri susceptibile a fi atacate, dar şi principiul unicităţii căilor de atac şi modul de stabilire a ierarhiei acestora.

Recunoaşterea unei căi de atac în alte condiţii decât cele prevăzute de legea procesual penală constituie o încălcare a principiului legalităţii acesteia şi, din acest motiv, apare ca o soluţie inadmisibilă în ordinea de drept.

Pentru aceste considerente, Înalta Curte va respinge, ca inadmisibil, apelul formulat de apelantul revizuent A. împotriva Deciziei nr. 1293/A din data de 19 noiembrie 2020 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală.

Va obliga apelantul revizuent la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, în cuantum de 313 RON, va rămâne în sarcina statului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca inadmisibil, apelul formulat de apelantul revizuent A. împotriva Deciziei nr. 1293/A din data de 19 noiembrie 2020 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală.

Obligă apelantul revizuent la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, în cuantum de 313 RON, rămâne în sarcina statului.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 5 februarie 2021.

GGC - CL