Abuse in Service Over Unexecuted Public Works: Cassation Appeal Dismissed, Conviction Upheld

Asupra recursului în casaţie de faţă;

În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin Sentinţa penală nr. 507 din 1 noiembrie 2019 pronunţată de Judecătoria Turda în Dosarul nr. x din 2017, în baza art. 396 alin. (2) C. proc. pen., a fost condamnat inculpatul A. la pedeapsa de 2 ani şi 8 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de abuz în serviciu, prevăzută de art. 297 alin. (1) C. pen. raportat la art. 132 din Legea nr. 78/2000 pentru prevenirea, descoperirea şi sancţionarea faptelor de corupţie, cu aplicarea art. 5 alin. (1) C. pen.

În temeiul art. 67 alin. (2) C. pen. raportat la art. 66 alin. (1) lit. a) şi b) C. pen., s-au interzis inculpatului, cu titlu de pedeapsă complementară, dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice şi dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat pe o perioadă de 2 ani, exercitarea aceloraşi drepturi fiind interzisă şi ca pedeapsă accesorie.

În baza art. 91 C. pen., s-a dispus suspendarea executării pedepsei sub supraveghere şi s-a stabilit un termen de supraveghere de 3 ani, conform dispoziţiilor art. 92 C. pen.

În temeiul art. 93 alin. (1) C. pen., a fost obligat inculpatul A. ca, pe durata termenului de supraveghere, să respecte următoarele măsuri de supraveghere: a) să se prezinte la Serviciul de Probaţiune Cluj, la datele fixate de acesta; b) să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa; c) să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile; d) să comunice schimbarea locului de muncă; e) să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă.

În temeiul art. 93 alin. (2) lit. b) C. pen., s-a impus inculpatului să frecventeze unul sau mai multe programe de reintegrare socială derulate de către serviciul de probaţiune sau organizate în colaborare cu instituţiile din comunitate.

În baza art. 93 alin. (3) C. pen., s-a impus inculpatului ca, pe parcursul termenului de supraveghere, să presteze o muncă neremunerată în folosul comunităţii pe o perioadă de 60 de zile în cadrul Primăriei com. Valea Ierii/Primăriei com. Iara.

De asemenea, s-a atras atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 96 C. pen. privind revocarea suspendării sub supraveghere a executării pedepsei.

În baza art. 396 alin. (2) C. proc. pen., a fost condamnat inculpatul B. la pedeapsa de 2 ani şi 8 luni închisoare pentru săvârşirea complicităţii la infracţiunea de abuz în serviciu, prevăzută de art. 48 alin. (1) C. pen. raportat la art. 297 C. pen. şi art. 132 din Legea nr. 78/2000 pentru prevenirea, descoperirea şi sancţionarea faptelor de corupţie, cu aplicarea art. 5 alin. (1) C. pen.

În temeiul art. 67 alin. (2) C. pen., raportat la art. 66 alin. (1) lit. a) şi b) C. pen., s-au interzis inculpatului, cu titlu de pedeapsă complementară, dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice şi dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat pe o perioadă de 2 ani, exercitarea aceloraşi drepturi fiind interzisă şi ca pedeapsă accesorie.

În baza art. 91 C. pen., s-a dispus suspendarea executării pedepsei sub supraveghere şi a fost stabilit un termen de supraveghere de 3 ani, conform dispoziţiilor art. 92 C. pen.

În temeiul art. 93 alin. (1) C. pen., a fost obligat inculpatul B. ca, pe durata termenului de supraveghere, să respecte următoarele măsuri de supraveghere: a) să se prezinte la Serviciul de Probaţiune Cluj, la datele fixate de acesta; b) să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa; c) să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile; d) să comunice schimbarea locului de muncă; e) să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă.

În temeiul art. 93 alin. (2) lit. b) C. pen., s-a impus inculpatului să frecventeze unul sau mai multe programe de reintegrare socială derulate de către serviciul de probaţiune sau organizate în colaborare cu instituţiile din comunitate.

În baza art. 93 alin. (3) C. pen., s-a dispus ca, pe parcursul termenului de supraveghere, inculpatul să presteze o muncă neremunerată în folosul comunităţii pe o perioadă de 60 de zile în cadrul Primăriei mun. Gherla/Primăriei a mun. Dej.

Totodată, s-a atras atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 96 C. pen. privind revocarea suspendării sub supraveghere a executării pedepsei.

În baza art. 20 şi art. 397 alin. (1) C. proc. pen., a fost admisă în parte acţiunea civilă formulată de persoana vătămată Ministerul Dezvoltării Regionale, Administraţiei Publice şi Fondurilor Europene şi au fost obligaţi inculpaţii în solidar să plătească suma de 21.672,05 RON cu titlu de despăgubiri materiale.

În baza art. 272, art. 273 alin. (4) şi (5) C. proc. pen., suma de 3.875 RON, reprezentând contravaloarea parţială a expertizei şi a suplimentului la expertiză (expert C.), s-a suportat din fondul cheltuielilor judiciare special alocat.

În baza art. 274 alin. (1) C. proc. pen., au fost obligaţi inculpaţii la plata sumei de 14.000 RON cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat (fiecare câte 7.000 RON).

Pentru a pronunţa această sentinţă, analizând probatoriul administrat în cauză pe parcursul urmăririi penale şi al cercetării judecătoreşti, inclusiv prin raportare la apărările acuzaţilor, instanţa de fond a reţinut, în esenţă, că fapta inculpatului A. care, în exerciţiul atribuţiilor sale de serviciu, ca primar al comunei Valea Ierii, judeţul Cluj, a ordonanţat şi a plătit, fără temei legal, suma de 21.672,05 RON (parte din suma de 2.000.000 RON - bani alocaţi unităţii administrativ-teritoriale de la bugetul de stat prin H.G. nr. 1307/2009 pentru finanţarea lucrărilor de construcţii la obiectivul de investiţii "Dezvoltarea infrastructurii sportive a comunei Valea Ierii, judeţul Cluj, prin construirea unui stadion comunal"), prin Ordinul de plată nr. x din 17 decembrie 2009, reprezentând parte din contravaloarea Facturii nr. x din 15 decembrie 2009, emisă de SC D. SRL Gherla, deşi cunoştea împrejurarea că nu toate lucrările de construcţie, pentru care această factură a fost emisă, au fost executate, încălcând, astfel, art. 48 alin. (2), art. 51 alin. (3) şi art. 54 alin. (5), (6) şi 7 din Legea nr. 273/2006 privind finanţele publice locale, faptă care a păgubit suma de 21.672,05 RON patrimoniul acestei comune şi, în acelaşi timp, a creat un folos necuvenit (în cuantum de 21.672,05 RON) societăţii comerciale sus-numite, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de abuz în serviciu, prevăzută de art. 297 alin. (1) C. pen. raportat la art. 132 din Legea nr. 78/2000 pentru prevenirea, descoperirea şi sancţionarea faptelor de corupţie, cu aplicarea cu aplicarea art. 5 alin. (1) C. pen.

Totodată, s-a reţinut că fapta inculpatului B. care, cu intenţie, în decembrie 2009, a ajutat şi a înlesnit, în calitate de administrator al SC D. SRL Gherla - executantul lucrărilor de construcţii la "Stadionul comunal" din comuna Valea Ierii -, la obţinerea pentru sine a unui folos necuvenit, reprezentat de încasarea a sumei de 21.672,05 RON, parte din suma de 200.000 de RON, bani plătiţi de către inculpatul A. (prin Ordinele de plată nr. x din 17 decembrie 2009 şi nr. y din 29 decembrie 2009) către această societate comercială, cu încălcarea art. 48 alin. (2), art. 51 alin. (3) şi art. 54 alin. (5), (6) şi 7 din Legea nr. 273/2006 privind finanţele publice locale, pe baza facturii nr. x din 15 decembrie 2009, pe care inculpatul a întocmit-o şi ştampilat-o şi la care a anexat situaţii de lucrări care conţin date necorespunzătoare adevărului, întrucât nu toate lucrările respective erau executate, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de complicitate la abuz în serviciu, prevăzută de art. 48 alin. (1) C. pen., raportat la art. 297 C. pen. şi art. 132 din Legea nr. 78/2000 pentru prevenirea, descoperirea şi sancţionarea faptelor de corupţie, modificată şi completată, cu aplicarea art. 5 alin. (1) C. pen.

Cu privire la apărările vizând intervenirea prescripţiei, s-a arătat că, la data începerii urmăririi penale în rem, şi anume, 28 martie 2016, termenul de prescripţie a urmăririi penale pentru infracţiunea pentru care la acel moment s-a început urmărirea penală şi pentru care, ulterior, inculpatul A. a fost trimis în judecată nu era împlinit, fiind, după legea în vigoare la data epuizării activităţii infracţionale - decembrie 2009, de 10 ani, potrivit art. 122 alin. (1) lit. b) C. pen. (1969), iar, conform legii în vigoare la momentul emiterii ordonanţei de începere a urmăririi penale in rem, de 8 ani, potrivit art. 154 alin. (1) lit. c) C. pen.

S-a subliniat, în acest context, că, la data de 24 iunie 2016, data începerii urmăririi penale in personam, s-a produs întreruperea cursului prescripţiei şi a început să curgă un nou termen, termenul de prescripţie specială fiind de 20 ani potrivit C. pen. din 1969 şi de 16 ani conform noului C. pen.

Instanţa de fond a înlăturat şi apărările în sensul că, prin declararea ca neconstituţională, prin Decizia Curţii Constituţionale nr. 297/2018, a sintagmei "oricărui act de procedură în cauză" din cuprinsul dispoziţiilor art. 155 alin. (1) C. pen., nu mai există practic cauze de întrerupere, sens în care a făcut trimitere la practica instanţelor de judecată care, raportându-se la considerentele deciziei instanţei de contencios constituţional, au reţinut că termenul de prescripţie se întrerupe prin orice act comunicat persoanei suspectate.

Examinând, totodată, apărarea invocată de către inculpatul A. cu referire la existenţa autorităţii de lucru judecat, instanţa de fond a reţinut că, prin rezoluţia din 20 aprilie 2012, s-a dispus faţă de acesta neînceperea urmăririi penale pentru săvârşirea infracţiunii prevăzută de art. 132 din Legea nr. 78/2000 pentru prevenirea, descoperirea şi sancţionarea faptelor de corupţie raportat la art. 248 C. pen. (1969), printre faptele reclamate regăsindu-se şi aceea că ar fi efectuat plăţi către o societate comercială pentru efectuarea unor lucrări care în realitate nu ar fi fost executate, respectiv pentru construirea stadionului comunei.

S-a subliniat că, pentru existenţa autorităţii de lucru judecat, în materie penală, se cere existenţa a două elemente identice între cauza judecată definitiv şi cauza ce urmează a fi soluţionată, şi anume: identitate de persoană şi identitate de obiect. În plus, există autoritate de lucru judecat doar atunci când acţiunea penală a fost stinsă definitiv, nu şi atunci când organele judiciare pot dispune redeschiderea urmăririi penale şi, ca atare, nu poate opera un impediment pentru punerea în mişcare a acţiunii penale.

În ceea ce priveşte sintagma "hotărâre definitivă", s-a arătat că aceasta trebuie înţeleasă în sensul existenţei unei hotărâri prin care se rezolvă definitiv fondul cauzei, o soluţie prin care se stinge definitiv acţiunea penală. Prin urmare, autoritatea de lucru judecat poate opera în cazul soluţiilor dispuse de procuror prin care se stinge definitiv acţiunea penală cum ar fi, de pildă, renunţarea la urmărirea penală reglementată în art. 318 C. proc. pen. sau încheierea unui acord de recunoaştere a vinovăţiei în sensul art. 478 şi urm. C. proc. pen. Aşadar, nu toate soluţiile de netrimitere în judecată, de clasare, date de procuror se încadrează în noţiunea de "hotărâre definitivă" deoarece, în cele mai multe cazuri, soluţiile adoptate nu sunt definitive, putând fi redeschisă urmărirea penală.

De altfel, Curtea de Justiţie a Uniunii Europene a stabilit că principiul "ne bis in idem", care este indisolubil legat de principiul autorităţii de lucru judecat, operează numai în cazul în care, cu privire la o persoană, s-a desfăşurat o judecată penală pentru o anumită faptă considerată infracţiune, aşa încât nu este aplicabil unei decizii prin care nu se stinge definitiv acţiunea penală şi nu constituie, astfel, un impediment în calea unei noi urmăriri penale, pentru aceleaşi fapte (Cauza Turansky).

Concluzionând, instanţa de fond a constatat că rezoluţia de neîncepere a urmăririi penale, dispusă de procuror, nu satisface exigenţele ce decurg din art. 6 C. proc. pen. şi nu se înscrie în categoria hotărârilor definitive, astfel cum acestea sunt definite în dreptul intern, dar şi în jurisprudenţa Curţii de Justiţie a Uniunii Europene, prin urmare, nefiind incident principiul autorităţii de lucru judecat.

La individualizarea pedepselor ce au fost aplicate în cauză şi a modalităţii de executare, prima instanţă a avut în vedere criteriile generale de individualizare prevăzute de art. 74 C. pen., şi anume poziţia exprimată de către inculpaţi, faptul că aceştia nu au recunoscut faptele imputate şi că sunt la primul conflict cu legea penală, dar şi timpul scurs de la data săvârşirii infracţiunii (sfârşitul anului 2009), circumstanţele şi modul de comitere a acesteia (respectiv că inculpatul B., cu ştiinţă, a întocmit în fals situaţiile de lucrări, oferind în acest mod documente justificative, astfel încât inculpatul A., încălcând prevederile Legii nr. 273/2006 privind finanţele publice locale, art. 48, art. 51 şi art. 54 care prevăd că efectuarea cheltuielilor bugetare se face numai pe bază de documente justificative, care să confirme prestarea serviciilor sau executarea lucrărilor, a dispus ordonanţarea unor lucrări care nu erau efectuate, creând un folos necuvenit SC D. SRL Gherla în cuantum de 21.672,05 RON), cuantumului prejudiciului produs prin săvârşirea faptelor imputate inculpaţilor (care a putut fi calculat doar având în vedere un raport de expertiză care s-a dispus după aproape 7 ani de la momentul efectuării plăţilor, lucrările efectuându-se în continuare şi după plăţile efectuate aşa cum rezultă din probele administrate), relaţiile sociale cărora s-a adus atingere prin săvârşirea faptelor (care presupun ca funcţionarii publici care dispun de banul public să respecte legislaţia privind finanţele publice locale), calitatea de primar deţinută de inculpatul A. la data faptelor.

Împotriva acestei sentinţe au declarat apel Parchetul de pe lângă Judecătoria Turda, Ministerul Lucrărilor Publice, Dezvoltării şi Administraţiei (M.L.P.D.A.) şi inculpaţii B. şi A.

Parchetul de pe lângă Judecătoria Turda a formulat critici cu privire la greşita schimbare a încadrării juridice de către instanţa de fond, arătând că se impune reţinerea formei continuate a infracţiunii întrucât nu au fost executate parţial lucrări aferente primei facturi.

Prin apelul formulat, Ministerul Lucrărilor Publice, Dezvoltării şi Administraţiei a criticat sentinţa sub aspectul greşitei rezolvări a laturii civile a cauzei.

Inculpatul A. a formulat critici sub aspectul netemeiniciei hotărârii atacate, arătând, în principal, că nu este îndeplinită, în cauză, condiţia prevăzută de art. 132 din Legea nr. 78/2000 pentru prevenirea, descoperirea şi sancţionarea faptelor de corupţie, privind obţinerea unui avantaj patrimonial în folosul altuia şi că nu a săvârşit fapta cu vinovăţia specifică infracţiunii de abuz în serviciu, iar, în subsidiar, raportat la această infracţiune, a solicitat aplicarea prevederilor art. 19 din Legea nr. 255/2013 raportat la art. 181 C. pen. (1968) şi, în consecinţă, a unei amenzi administrative.

Într-un alt subsidiar, a solicitat încetarea procesului penal, pe de o parte, ca urmare a intervenirii prescripţiei speciale a răspunderii penale, conform art. 122 alin. (1) lit. d) C. pen. (1968), iar, pe de altă parte, ca urmare a existentei autorităţii de lucru judecat raportat la acuzaţiile aduse prin rechizitoriul emis în Dosarul nr. x din 2015 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Cluj.

Inculpatul B., în apelul declarat, a formulat critici cu privire la greşita sa condamnare pentru complicitatea la infracţiunea de abuz în serviciu şi la greşita rezolvare a laturii civile.

Prin Decizia penală nr. 629/A din 24 iunie 2020 pronunţată de Curtea de Apel Cluj, secţia penală şi de minori, în baza art. 421 pct. 2 lit. a) C. proc. pen., a fost admis apelul declarat de către Parchetul de pe lângă Judecătoria Turda împotriva Sentinţei penale nr. 507 din 1 noiembrie 2019 pronunţată de Judecătoria Turda, care a fost desfiinţată în parte cu privire la încadrarea juridică a faptelor reţinute în sarcina inculpaţilor A. şi B. şi, pronunţând o nouă hotărâre în aceste limite, au fost reţinute dispoziţiile art. 35 alin. (1) C. pen. (2 acte materiale) cu privire la ambii inculpaţi.

În baza art. 396 alin. (2) C. proc. pen., a fost condamnat inculpatul A. la pedeapsa de 2 ani şi 8 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de abuz în serviciu, prevăzută de art. 297 alin. (1) C. pen. raportat la art. 132 din Legea nr. 78/2000 pentru prevenirea, descoperirea şi sancţionarea faptelor de corupţie, cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. şi art. 5 alin. (1) C. pen. (două acte materiale)

În temeiul art. 67 alin. (2) C. pen., raportat la art. 66 alin. (1) lit. a) şi b) C. pen., s-au interzis inculpatului, cu titlu de pedeapsă complementară,dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice şi dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat pe o perioadă de 2 ani, exercitarea aceloraşi drepturi fiind interzisă şi ca pedeapsă accesorie.

În baza art. 91 C. pen., s-a dispus suspendarea executării pedepsei sub supraveghere şi s-a stabilit un termen de supraveghere de 3 ani, conform art. 92 C. pen.

În temeiul art. 93 alin. (1) C. pen., a fost obligat inculpatul A. ca, pe durata termenului de supraveghere, să respecte următoarele măsuri de supraveghere: a) să se prezinte la Serviciul de Probaţiune Cluj, la datele fixate de acesta; b) să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa; c) să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile; d) să comunice schimbarea locului de muncă; e) să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă.

În temeiul art. 93 alin. (2) lit. b) C. pen., s-a impus inculpatului să frecventeze unul sau mai multe programe de reintegrare socială derulate de către serviciul de probaţiune sau organizate în colaborare cu instituţiile din comunitate.

În baza art. 93 alin. (3) C. pen., s-a dispus ca, pe parcursul termenului de supraveghere, inculpatul să presteze o muncă neremunerată în folosul comunităţii pe o perioadă de 60 de zile în cadrul Primăriei com. Valea Ierii/Primăriei com. Iara.

S-a atras atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 96 C. pen. privind revocarea suspendării sub supraveghere a executării pedepsei.

În baza art. 396 alin. (2) C. proc. pen., a fost condamnat inculpatul B. la pedeapsa de 2 ani şi 8 luni închisoare pentru săvârşirea complicităţii la infracţiunea de abuz în serviciu, prevăzută de art. 48 alin. (1) C. pen. raportat la art. 297 C. pen. şi art. 132 din Legea nr. 78/2000 pentru prevenirea, descoperirea şi sancţionarea faptelor de corupţie, cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. şi art. 5 alin. (1) C. pen. (două acte materiale).

În temeiul art. 67 alin. (2) C. pen. raportat la art. 66 alin. (1) lit. a) şi b) C. pen., s-au interzis inculpatului, cu titlu de pedeapsă complementară, dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice şi dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat pe o perioadă de 2 ani, exercitarea aceloraşi drepturi fiind interzisă şi ca pedeapsă accesorie.

În baza art. 91 C. pen., s-a dispus suspendarea executării pedepsei sub supraveghere şi s-a stabilit un termen de supraveghere de 3 ani, conform art. 92 C. pen.

În temeiul art. 93 alin. (1) C. pen., a fost obligat inculpatul B. ca, pe durata termenului de supraveghere, să respecte următoarele măsuri de supraveghere: a) să se prezinte la Serviciul de Probaţiune Cluj, la datele fixate de acesta; b) să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa; c) să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile; d) să comunice schimbarea locului de muncă; e) să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă.

În temeiul art. 93 alin. (2) lit. b) C. pen., s-a impus inculpatului să frecventeze unul sau mai multe programe de reintegrare socială derulate de către serviciul de probaţiune sau organizate în colaborare cu instituţiile din comunitate.

În baza art. 93 alin. (3) C. pen., s-a dispus ca, pe parcursul termenului de supraveghere, inculpatul să presteze o muncă neremunerată în folosul comunităţii pe o perioadă de 60 de zile în cadrul Primăriei mun. Gherla/Primăriei a mun. Dej.

S-a atras atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 96 C. pen. privind revocarea suspendării sub supraveghere a executării pedepsei.

Au fost menţinute celelalte dispoziţii ale sentinţei penale atacate.

Au fost respinse, ca nefondate, apelurile promovate de către inculpaţii A. şi B., precum şi de partea civilă Ministerul Lucrărilor publice, Dezvoltării şi Administraţiei.

Au fost obligaţi inculpaţi să plătească statului câte 600 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare.

Cheltuielile judiciare în apelurile Parchetului de pe lângă Judecătoria Turda şi a Ministerului Lucrărilor publice, Dezvoltării şi Administraţiei au rămas în sarcina statului.

Pentru a pronunţa această decizie, făcând propria analiză a materialului probator administrat în cauză pe tot parcursul procesului penal, Curtea a reţinut că prima instanţă a stabilit o stare de fapt conformă cu realitatea, în sensul că, inculpatul A., în exerciţiul atribuţiilor sale de serviciu, în calitatea de primar al comunei Valea Ierii, judeţul Cluj, a ordonanţat şi a plătit, fără temei legal, suma de 200.000 RON, bani alocaţi unităţii administrativ-teritoriale de la bugetul de stat prin H.G. nr. 1307/2009 pentru finanţarea lucrărilor de construcţii la obiectivul de investiţii "Dezvoltarea infrastructurii sportive a comunei Valea Ierii, judeţul Cluj, prin construirea unui stadion comunal", prin Ordinul de plata nr. x din 17 decembrie 2009, reprezentând parte din contravaloarea facturii nr. x din 15 decembrie 2009, emisă de SC D. SRL Gherla, deşi cunoştea împrejurarea că nu toate lucrările de construcţie, pentru care această factură a fost emisă, au fost executate, încălcând, astfel, art. 48 alin. (2), art. 51 alin. (3) şi art. 54 alin. (5), (6) şi (7) din Legea nr. 273/2006 privind finanţele publice locale, faptă care a păgubit suma de 21.672,05 RON patrimoniul acestei comune şi, în acelaşi timp, a creat un folos necuvenit (în cuantum de 21.672,05 RON) societăţii comerciale sus-numite.

Cu privire la inculpatul B., s-a reţinut că în decembrie 2009, a ajutat şi a înlesnit, în calitate de administrator al SC D. SRL Gherla - executantul lucrărilor de construcţii la "Stadionul comunal" din comuna Valea Ierii -, la obţinerea pentru sine a unui folos necuvenit, reprezentat de încasarea a sumei de 200.000 RON, bani plătiţi de către inculpatul A. (prin Ordinele de plată nr. x din 17 decembrie 2009 şi nr. y din 29 decembrie 2009) către această societate comercială, cu încălcarea art. 48 alin. (2), art. 51 alin. (3) şi art. 54 alin. (5), (6) şi (7) din Legea nr. 273/2006 privind finanţele publice locale, pe baza facturii nr. x din 15 decembrie 2009, pe care inculpatul a întocmit-o şi ştampilat-o şi la care a anexat situaţii de lucrări care conţin date necorespunzătoare adevărului, deoarece contravaloarea lucrărilor încasate nu erau efectuate, la data efectuării plăţilor prin cele două ordine de plată.

În ceea ce priveşte calificarea juridică a faptelor comise de inculpaţi, s-a apreciat, însă, că instanţa de fond, în mod neîntemeiat, a înlăturat dispoziţiile art. 35 alin. (1) C. pen. (două acte materiale) cu privire la ambii inculpaţi.

Totodată, s-a considerat că pedepsele aplicate inculpaţilor au fost stabilite în limitele prevăzute de lege pentru faptele reţinute în sarcina acestora, ţinându-se seama de dispoziţiile art. 74 C. pen., iar, ca modalitate de executare, acestea au fost suspendate sub supraveghere, potrivit art. 91 şi art. 92 C. pen., cu impunerea în sarcina inculpaţilor respectarea, pe perioada termenului de supraveghere, a unor obligaţii conform art. 93 C. pen.

Instanţa de control judiciar a apreciat întemeiat apelul formulat de Parchetul de pe lângă Judecătoria Turda, cu privire la încadrarea juridică a faptelor reţinute în sarcina celor doi inculpaţi, având în vedere că, în cauză, rezultă cu certitudine că inculpatul A. a ordonanţat şi a plătit prin Ordinele de plată nr. x din 17 decembrie 2009 şi nr. y din 29 decembrie 2009 suma de 200.000 RON (100.000 RON la fiecare ordin de plată), pentru mai multe lucrări care apar în documentele anexă la facturile nr. x din 15 decembrie 2009 în valoare de 113.817,67 RON, şi nr. 568/28 decembrie 2009, în valoare de 86.186,84 RON, pe care le-a emis SC D. SRL Gherla, executantul lucrărilor, respectiv coinculpatul B., însă lucrările facturate nu erau executate la data la care s-au emis cele două facturi, plătite prin două ordine de plată, emise de inculpatul A., pentru amenajarea unui teren de sport în localitatea Valea Ierii, unde inculpatul A. avea calitatea de primar.

S-a menţionat că, din starea de fapt prezentată mai sus, rezultă că, în cauză, s-au comis două acte materiale, întrucât au fost emise două facturi la care s-au anexat devize de lucrări, neexecutate, emise de inculpatul B., iar inculpatul A. a plătit prin două ordine de plată contravaloarea acestor lucrări, achitând suma de 200.000 RON. Ca urmare, a fost admis apelul promovat de Parchetul de pe lângă Judecătoria Turda şi s-a reţinut forma continuată a infracţiunilor comise de inculpat, şi anume dispoziţiile art. 35 alin. (1) C. pen. (două acte materiale).

Totodată, Curtea a apreciat neîntemeiat apelul formulat de către inculpatul A., reţinând, în ceea ce priveşte incidenţa dispoziţiilor art. 132 din Legea nr. 78/2000, că prin achitarea sumei de 200.000 RON, prin cele două ordine de plată aferente facturilor şi devizelor de lucrări neefectuate de inculpatul B., acesta a creat un avantaj în favoarea inculpatului B., întrucât cel din urmă a încasat contravaloarea unor lucrări neefectuate, la data emiterii facturilor şi a devizelor de lucrări, obţinând, astfel, un folos material necuvenit.

Neîntemeiată a fost considerată şi solicitarea inculpatului A., referitoare la achitarea sa în baza art. 16 alin. (1) lit. b) C. proc. pen., pe motiv că fapta a fost comisă fără vinovăţia prevăzută de lege, reţinându-se că, prin acceptarea la plata a celor două facturi la care au fost anexate devizele de lucrări de către inculpatul B., deşi avea cunoştinţă că lucrările nu au fost realizate, inculpatul A. a avut cunoştinţă sau trebuia să aibă cunoştinţă că săvârşeşte o faptă penală. În plus, s-a arătat că inculpatul A. era primar al comunei Valea Ierii în perioada comiterii faptei, funcţie pe care o exercită şi în prezent, astfel că are pregătirea necesară să aprecieze dacă o faptă are sau nu caracter penal. Deopotrivă s-a arătat că necunoaşterea legii nu apără de pedeapsă, fiind un principiu de drept, mai ales pentru un primar, care este primul gospodar al localităţii şi se presupune că are diligenţa necesară pentru a aprecia dacă o faptă constituie sau nu infracţiune.

S-a subliniat că faptul că lucrările pentru executarea cărora s-au emis cele două facturi nu au fost executate nici în luna decembrie 2009 şi nici ulterior rezultă din întregul material probator administrat în cauză (în special din Planul de situaţie cu propuneri de lucrări - planşa nr. 2, datată "iulie 2010", vizat spre neschimbare, parte integrantă a proiectului în faza PT+DDE nr. RO x, din Dispoziţia de şantier nr. 1 din 30 noiembrie 2009 a proiectantului E. SRL Bucureşti şi din documentaţia tehnică elaborată de această societate, din Dispoziţiile de şantier nr. 2 din 27 mai 2011, nr. 3 din 2 iunie 2011 şi nr. 4 din 7 iunie 2011, însuşite de către reprezentanţii Primăriei Comunei Valea Ierii şi ai constructorului D. SRL Gherla, precum şi de către verificatorul de proiecte F., din conţinutul Proceselor-verbale de inspecţie nr. C69 din 2 februarie 2011 şi nr. 3059 din 14 noiembrie 2011 încheiate de către inspectorul de specialitate din cadrul Inspectoratului Judeţean în Construcţii Cluj, din faptul că situaţiile de lucrări - devizele - în valoare de 86.186,89 RON, aferente facturii nr. x din 28 decembrie 2009, au fost certificate de către dirigintele de şantier G. prin aplicarea ştampilei pe care era înscrisă autorizaţia nr. x, valabilă începând cu data de 15 octombrie 2010, din datele cuprinse în centralizatoarele situaţiilor de lucrări, din conţinutul Adresei nr. x din 9 iunie 2015 transmisă Corpului de control al primului ministru de către Inspectoratul Regional în Construcţii Nord-Vest, precum şi din analiza documentelor puse la dispoziţia echipei de control de către reprezentanţii Primăriei Comunei Valea Ierii, dar şi din declaraţiile unor martori şi ale celor doi inculpaţi, precum şi din alte înscrisuri de la dosar).

S-a mai arătat că, potrivit raportului de expertiză tehnică judiciară întocmit de expertul tehnic judiciar C., în faza de judecată, rezultă că aferent facturii nr. x din 28 decembrie 2009 (factura nr. x), nu au fost efectuate următoarele lucrări:

"amorsarea suprafeţei pentru aplicare strat difuziune vapori cu bitum tăiat în 2 straturi, bariera contra vaporilor pe suprafaţa orizontală cu 1 strat carton bitum şi strat termoizolant la terase acoperiş planşee cu plăci suprorizate sau inel", toate din devizul 1.1.01 acoperiş şarpantă, în sumă de 1.516,58 RON (cu TVA), lucrări care trebuiau executate la planşeul vestiarului din beton, dar planşeul s-a construit din lemn; "lambriuri la pereţi din PFL sau PAL melaminat sau email cu rosturi acoperite cu profile PVC plastifiat şi glafuri din cherestea de răşinoase", toate din devizul 1.1.03 compartimentări interioare, în sumă de 1.188,98 RON (cu TVA), în locul acestora executându-se placări cu plăci ceramice şi glafuri din tablă. Având în vedere că aceasta factură a fost emisă pentru materiale care nu au mai fost folosite, nu şi pentru manoperă, constatăm că suma de 2.705,56 RON a fost achitată în mod nelegal.

S-a reţinut că suma totală achitată în mod nelegal prin cele două ordine de plată este în cuantum de 116.523,23 RON (113.817.67 RON + 2.705,56 RON), iar la data pronunţării hotărârii prejudiciul nerecuperat era în sumă de 21.672,05 RON.

Instanţa de apel a apreciat neîntemeiată şi solicitarea inculpatului A., referitoare la aplicarea art. 181 C. pen. (1969), arătând că din starea de fapt reţinută în cauză, nu rezultă că fapta comisă de acest inculpat ar fi lipsită de pericol social şi ar fi adus o atingere minimă valorilor apărare de legea penală, în condiţiile în care acuzatul a dispus achitarea unor lucrări neefectuate în valoarea de 200.000 RON, lucrări care nu au fost executate nici până la soluţionarea cauzei, motiv pentru care baza sportivă care trebuia amenajată nu a putut fi folosită.

Tot neîntemeiată a fost considerată şi solicitarea aceluiaşi inculpat de încetare a procesului penal, în baza art. 16 lit. f) C. proc. pen., ca urmare a intervenirii prescripţiei răspunderii penale. Sub acest aspect, s-a arătat că, potrivit art. 297 alin. (1) C. pen., pedeapsa prevăzută de lege pentru infracţiunea de abuz în serviciu este de la 2 la 7 ani închisoare şi interzicerea unor drepturi, care majorată cu 1/3, potrivit art. 132 din Legea nr. 78/2000, este de la 2 ani şi 8 luni la 9 ani şi 4 luni închisoare. De asemenea, conform art. 154 alin. (1) lit. c) C. pen., termenul de prescripţie a răspunderii penale este de 8 ani, dacă legea prevede pentru infracţiunea săvârşită pedeapsa închisorii între 5 ani şi 10 ani. În plus, potrivit art. 155 alin. (4) C. pen., termenele prevăzute la art. 154, dacă au fost depăşite cu încă o dată, vor fi socotite împlinite oricâte întreruperi ar interveni.

Ca urmare, s-a subliniat că termenul de prescripţie a răspunderii penale este de 16 ani, care s-ar împlini la data de 24 iunie 2032, faţă de data începerii urmăririi penale in personam, respectiv 24 iunie 2016.

Raportându-se la considerentele Deciziei Curţii Constituţionale nr. 297/2018, instanţa de apel a reţinut că, deşi prin această decizie s-a statuat că soluţia legislativă care prevede întreruperea cursului termenului prescripţiei răspunderii penale prin îndeplinirea oricărui act de procedură în cauză, din cuprinsul art. 155 alin. (1) C. pen., este neconstituţională, în cuprinsul motivării s-a făcut trimitere la soluţia legislativă anterioară prevăzută de art. 123 alin. (1) C. pen. (1969), considerându-se că aceasta îndeplinea condiţiile de previzibilitate impuse prin dispoziţiile constituţionale analizate, întrucât prevedea întreruperea cursului prescripţiei răspunderii penale doar prin îndeplinirea unui act care, potrivit legii, trebuia comunicat în cauza în care persoana vizată avea calitatea de învinuit sau inculpat.

Ca urmare, s-a apreciat că, din interpretarea Deciziei nr. 297/2018 a Curţii Constituţionale, rezultă că s-ar reveni practic la reglementarea întreruperii cursului prescripţiei din C. pen. anterior. Or, nici conform acestei reglementări nu a intervenit prescripţia răspunderii penale (termenul de 12 ani urmând a se împlini la data de 26 iunie 2028, raportat la data începerii urmăririi penale in personam, respectiv 24 iunie 2016).

Neîntemeiată a fost considerată şi solicitarea inculpatului A. de încetare a procesului penal în baza art. 16 alin. (1) lit. i) C. proc. pen., pe motiv că în cauză ar exista autoritate de lucru judecat.

Sub acest aspect, s-a arătat că o rezoluţie de neîncepere a urmăririi penale nu se bucură de o asemenea autoritate de vreme ce, până la intervenirea prescripţiei răspunderii penale, în situaţia în care au apărut probe noi, se poate continua urmărirea penală sau redeschide această procedură. Pe de altă parte, modalitatea în care procurorul a început urmărire penală împotriva inculpatului nu poate fi analizată în calea de atac a apelului, fiind de competenţa judecătorului de cameră preliminară să verifice acest aspect.

Mai mult, s-a subliniat că autoritatea de lucru judecat poate fi pusă în discuţie doar în situaţia în care ar exista două hotărâri judecătoreşti definitive date de o instanţă de judecată cu identitate de obiect şi părţi, or rezoluţia de neîncepere a urmăririi penale şi rechizitoriul nu au un asemenea caracter, rezoluţia fiind un act intermediat în faza de urmărire penală, iar rechizitoriul un act de trimitere în judecată, respectiv de sesizare a instanţei cu privire la o faptă penală.

Instanţa de control judiciar a apreciat ca neîntemeiat şi apelul formulat de inculpatul B., reţinând că fapta sa de emitere a celor două facturi la care a anexat devize de lucrări în valoare de 200.000 RON, neefectuate la data emiterii facturilor şi a devizelor, acceptate la plată de către inculpatul A., realizează elementele constitutive ale infracţiunii pentru care a fost trimis în judecată. În plus, s-a reţinut că lucrările facturate şi încasate de inculpatul B. nu au fost realizate în proporţie de 100% nici la data pronunţării hotărârii, aşa cum rezultă din expertiza tehnică efectuată în cauză.

Instanţa a apreciat neîntemeiate şi celelalte apărări ale inculpatului B., arătând că acesta avea obligaţia să efectueze lucrările potrivit proiectului iniţial sau a soluţiilor tehnice intervenite în cursul executării lucrărilor, precum şi că fapta s-a consumat în momentul emiterii facturilor şi devizelor de lucrări neefectuate şi acceptate la plată de către inculpatul A., neavând nicio relevanţă, din punct de vedere penal, faptul că acuzatul a întâmpinat anumite probleme tehnice sau de altă natură pe parcursul executări lucrărilor sau că acestea nu pot fi executate în prezent din motive obiective.

Totodată, a fost respins şi apelul Ministerului Lucrărilor Publice Dezvoltării şi Administraţiei, reţinându-se că, potrivit expertizei tehnice şi completării la aceasta întocmită de expertul tehnic judiciar C., valoarea lucrărilor neexecutate, aferente celor două facturi achitate de către inculpatul A., este de 21.672,05 RON, iar cele realizate sunt corespunzătoare din punct de vedere tehnic.

Împotriva hotărârii instanţei de apel, la data de 4 august 2020, a declarat recurs în casaţie inculpatul A.

În cuprinsul căii de atac formulată de inculpatul A., prin prisma cazului de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen., a solicitat, în temeiul art. 16 alin. (1) lit. b) teza I C. proc. pen., achitarea pentru infracţiunea de abuz în serviciu.

Totodată, în temeiul art. 441 C. proc. pen., a solicitat suspendarea executării hotărârii atacate.

Prin Încheierea din 8 octombrie 2020, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, s-a admis în principiu cererea de recurs în casaţie formulată de inculpatul A. împotriva Deciziei penale nr. 629/A din 24 iunie 2020 pronunţată de Curtea de Apel Cluj, secţia penală şi de minori.

În baza art. 441 C. proc. pen., s-a respins cererea de suspendare a executării hotărârii atacate, formulată de recurent.

Cauza a fost trimisă în vederea judecării recursului în casaţie la Completul 4 şi s-a fixat termen la data de 05 noiembrie 2020, cu citarea recurentului inculpat A. şi a părţii civile Ministerul Lucrărilor Publice, Dezvoltării şi Administraţiei şi desemnarea un apărător din oficiu pentru recurentul inculpat A.

Pentru a dispune astfel, în esenţă, Înalta Curte a constatat că cererea de recurs în casaţie formulată de inculpatul A. îndeplineşte cerinţele de formă prevăzute art. 434 - art. 438 C. proc. pen.

În ceea ce priveşte solicitarea de suspendare a executării hotărârii atacate, având în vedere că recurentul nu a indicat motivele ce fundamentează această solicitare şi că nu au fost identificate, din oficiu, aspecte care să justifice o asemenea măsură procesuală, Înalta Curte o apreciat-o ca nefondată, urmând ca, în baza art. 441 alin. (1) C. proc. pen., să o respingă ca atare.

Examinând pe fond recursul în casaţie, în limitele prevăzute de art. 442 alin. (1) şi (2) C. proc. pen., declarat de inculpatul A., în baza actelor şi lucrărilor din dosar şi în considerarea cazului menţionat (pct. 7 al art. 438 C. proc. pen.) constată că acesta este nefondat, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare:

În intenţia de a răspunde cerinţelor jurisprudenţei Curţii Europene a Drepturilor Omului şi de a se conforma prevederilor Convenţiei, în privinţa asigurării celerităţii procesului penal prin desfăşurarea acestuia într-un termen rezonabil, actualul legiuitor român a reconfigurat sistemul căilor de atac, reducând numărul gradelor de jurisdicţie.

În acest context, noua legislaţie procesual penală prevede o singură cale de atac ordinară, şi anume apelul, recursul devenind astfel o cale extraordinară de atac, sub denumirea de "recurs în casaţie, exercitat doar în cazuri anume prevăzute de lege şi numai pentru motive de nelegalitate.

Prin recursul în casaţie este analizată conformitatea hotărârilor definitive cu regulile de drept aplicabile. Recursul în casaţie este o cale extraordinară de atac ce urmăreşte verificarea legalităţii hotărârilor judecătoreşti definitive pronunţate de către curtea de apel. Scopul acestei căi extraordinare de atac este respectarea principiului legalităţii, ceea ce presupune ca întreaga activitate procesuală să se desfăşoare în conformitate cu dispoziţiile legale. Cu alte cuvinte, scopul recursului în casaţie este de a îndrepta erorile de drept comise de curţile de apel, ca instanţe de apel legiuitorul prevăzând expres şi limitativ în disp. art. 438 alin. (1) C. proc. pen. cazurile în care poate fi declarat recursul în casaţie.

Potrivit dispoziţiilor art. 447 C. proc. pen., instanţa este obligată să se pronunţe asupra tuturor cazurilor de recurs în casaţie invocate prin cerere de procuror sau de părţi, verificând exclusiv legalitatea hotărârii atacate.

În susţinerea căii extraordinare de atac recurs în casaţie inculpatul A. a invocat cazul de recurs în casaţie prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen., în sensul că a fost condamnat pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală.

Astfel, în dezvoltarea criticilor circumscrise cazului de recurs în casaţie anterior menţionat, recurentul inculpat A. a susţinut că, în cauză, se impune pronunţarea unei soluţii de achitare conform art. 16 alin. (1) lit. b) teza I C. proc. pen.

Aşadar, a menţionat, pe de o parte, că lipseşte paguba, ca rezultat tipic al infracţiunii de abuz în serviciu, iar, pe de altă parte, că nesocotirea prevederilor art. 54 alin. (2) - (6) din Legea nr. 273/2006 privind finanţele publice locale este sancţionată ca şi contravenţie în dispoziţiile art. 78 alin. (1) lit. b) din acelaşi act normativ, sancţiune care i-a fost deja aplicată şi pe care a executat-o.

Sub acest ultim aspect, a arătat că, întrucât nucleul acuzaţilor îl constituie încălcarea art. 54 alin. (2) - (6) din Legea nr. 273/2006 privind finanţele publice locale, consideră că a fost nesocotit principiul non bis in idem. A mai învederat că, deşi încălcarea dispoziţiilor art. 48 alin. (2), art. 51 alin. (3) şi art. 54 alin. (7) din Legea nr. 273/2006 privind finanţele publice locale, nu este acoperită de norma contravenţională, nu se poate angaja răspunderea sa penală întrucât primul şi ultimul text constituie norme generale şi abstracte, astfel că nu corespund standardului de claritate impus de Decizia Curţii Constituţionale nr. 405/2016, iar prevederile art. 51 alin. (3) din actul normativ le reiau pe cele ale art. 54, prescriind obligaţia efectuării plăţilor pe bază de acte justificative a cărei nesocotire atrage răspunderea contravenţională.

Ca urmare, a apreciat că, atât timp cât conduita imputată este sancţionată contravenţional, ea nu mai poate primi valenţe penale, aşa încât se poate concluziona că fapta sa nu este prevăzută de legea penală.

În ceea ce priveşte lipsa pagubei ca rezultat tipic al infracţiunii de abuz în serviciu, a învederat că dispoziţiile legale (art. 54 alin. (8) şi alin. (9) din Legea nr. 273/2006 privind finanţele publice locale) prevăd posibilitatea administraţiei publice de efectua plăţi în avans de până la 30%, dar şi pârghiile prin care sumele achitate cu titlu de avans pot fi recuperate în situaţia în care prestaţiile/bunurile pentru care au fost remise nu au fost executate/predate până la finalul anului, astfel că activitatea imputată sub acest aspect nu prezintă gradul de intensitate necesar aplicării unei pedepse penale, în acest sens fiind şi cele statuate de Curtea Constituţională, în paragraful 76 al Deciziei nr. 405/2016.

Referitor la actul material vizând Ordinul de plată nr. x din 17 decembrie 2009, a arătat că acesta nu realizează tipicitatea infracţiunii de abuz în serviciu, întrucât suma achitată a reprezentat doar contravaloarea unor materiale de construcţii, care au ajuns, la un moment dat, să fie integrate în construcţia stadionului şi în anexele acestuia, iar nu şi contravaloarea manoperei aferente, care nu era executată la data plăţii.

Înalta Curte reţine că, recursul în casaţie este conceput ca o cale extraordinară de atac în care părţile îşi pot apăra drepturile lor, înlăturând efectele hotărârilor definitive pronunţate în condiţiile celor cinci cazuri de nelegalitate prevăzute de art. 438 C. proc. pen. şi nu presupune examinarea cauzei sub toate aspectele, ci numai controlul legalităţii hotărârii atacate, respectiv al concordanţei acesteia cu dispoziţiile legii materiale şi procesuale.

Ca atare, din perspectiva finalităţii avute în vedere, recursul în casaţie nu are drept scop soluţionarea unei cauze penale prin reaprecierea faptelor şi stabilirea vinovăţiei, ci doar sancţionarea deciziilor neconforme cu legea materială şi procesuală.

Sfera controlului judiciar a fost limitată, astfel că nu pot fi examinate decât chestiunile ce privesc aspecte de drept, în limita cazurilor de casare prev. de art. 438 alin. (1) C. proc. pen., fără a putea examina şi netemeinicia deciziei atacate.

Pornind de la scopul recursului în casaţie impus prin dispoziţiile art. 433 C. proc. pen., potrivit căruia examinarea cauzei în recurs în casaţie se limitează doar la verificarea respectării legii de către instanţa a cărei hotărâre a fost atacată sub aspectul soluţionării cauzei prin aplicarea şi interpretarea corectă a legii, Înalta Curte nu poate cenzura situaţia de fapt.

Referitor la susţinerile recurentului inculpat, în sensul interpretării şi analizării prin prisma pct. 7 al art. 438 C. proc. pen. a elementelor constitutive a infracţiunii, Înalta Curte reţine că, expresia "în condiţiile legii" este lămurită pe deplin de prevederile textelor de lege succed, cu referire la prevederile art. 434 C. proc. pen., în care sunt menţionate hotărârile supuse recursului în casaţie şi ale art. 438 alin. (1) C. proc. pen. ce vizează cazurile în care se poate face recurs în casaţie.

Recursul în casaţie declarat de inculpatul A. vizează cazul prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen., respectiv a fost condamnat pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală, aceasta solicitând achitarea întrucât, pe de o parte, că lipseşte paguba, ca rezultat tipic al infracţiunii de abuz în serviciu, iar, pe de altă parte, că nesocotirea prevederilor art. 54 alin. (2) - (6) din Legea nr. 273/2006 privind finanţele publice locale este sancţionată ca şi contravenţie, sancţiune care i-a fost deja aplicată şi pe care a executat-o, fiind astfel nesocotit principiul non bis in idem.

Înalta Curte constată că motivul invocat de inculpat cel prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen., se circumscrie doar formal cazului de recurs în casaţie indicat.

În realitate inculpatul A. solicită pe calea recursului în casaţie de faţă analizarea circumstanţelor comiterii faptei, o reinterpretare a probelor administrate, ceea ce excede limitelor judecăţii în această cale de atac extraordinară. Or, Înalta Curte poate examina cauza numai în limitele motivelor de casare prevăzute de art. 438 C. proc. pen. şi să verifice exclusiv legalitatea hotărârii atacate, astfel că, aspectele invocate de apărare privind elementele constitutive ale infracţiunii de abuz în serviciu, prevăzută de art. 297 alin. (1) C. pen. raportat la art. 132 din Legea nr. 78/2000 pentru prevenirea, descoperirea şi sancţionarea faptelor de corupţie, cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen., ţine de temeinicia hotărârii şi nu pot fi analizate în această cale de atac.

Recursul în casaţie nu are ca scop remedierea unei greşite aprecieri a faptelor, a unei inexacte sau insuficiente stabiliri a adevărului printr-o urmărire penală incompletă sau o cercetare judecătorească nesatisfăcătoare, astfel că, instanţa de casare nu judecă litigiul care are ca temei juridic cauza penală, ci judecă exclusiv dacă din punct de vedere al dreptului hotărârea atacată este corespunzătoare. Cu alte cuvinte, recursul în casaţie are ca finalitate verificarea conformităţii hotărârilor atacate cu regulile de drept aplicabile, scopul său fiind acela de a îndrepta erorile de drept comise de curţile de apel, ca instanţe de apel, prin raportare la cazurile de casare expres şi limitativ prevăzute de lege.

Astfel, pentru a verifica dacă inculpatul A. a fost condamnat pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală, Înalta Curte are în vedere situaţia de fapt deja stabilită de instanţa de apel, care nu poate fi schimbată, având caracter definitiv şi va analiza criticile inculpatului în legătură cu împrejurările faptice reţinute.

În ipoteza în care situaţia de fapt reţinută de instanţa de apel nu se suprapune pe tipicitatea infracţiunii, astfel cum aceasta este prevăzută de lege, pot deveni incidente dispoziţiile art. 438 pct. 7 C. proc. pen. - fapta nu este prevăzută de legea penală.

Astfel, se constată că, în mod corect, instanţa de apel a reţinut în sarcina inculpatului A. că, în exerciţiul atribuţiilor sale de serviciu, în calitatea de primar al comunei Valea Ierii, judeţul Cluj, a ordonanţat şi a plătit, fără temei legal, suma de 200.000 RON, bani alocaţi unităţii administrativ-teritoriale de la bugetul de stat prin H.G. nr. 1307/2009 pentru finanţarea lucrărilor de construcţii la obiectivul de investiţii "Dezvoltarea infrastructurii sportive a comunei Valea Ierii, judeţul Cluj, prin construirea unui stadion comunal", prin Ordinul de plata nr. x din 17 decembrie 2009, reprezentând parte din contravaloarea facturii nr. x din 15 decembrie 2009, emisă de SC "D. SRL Gherla", deşi cunoştea împrejurarea că nu toate lucrările de construcţie, pentru care această factură a fost emisă, au fost executate, încălcând astfel art. 48 alin. (2), art. 51 alin. (3) şi art. 54 alin. (5), (6) şi (7) din Legea nr. 273/2006 privind finanţele publice locale. Prin fapta sa inculpatul a păgubit cu suma de 21.672,05 RON patrimoniul acestei comune şi, în acelaşi timp, a creat un folos necuvenit (în cuantum de 21.672,05 RON) societăţii comerciale sus-numite, prin urmare, a constatat că sunt întrunite elementele constitutive ale infracţiunii de abuz în serviciu prev. de art. 297 alin. (1) C. pen. raportat la art. 132 din Legea nr. 78/2000 pentru prevenirea, descoperirea şi sancţionarea faptelor de corupţie, cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. şi art. 5 alin. (1) C. pen. (două acte materiale).

Instanţa de apel, în mod întemeiat, a constatat că prin achitarea sumei de 200.000 RON, prin cele două ordine de plată aferente facturilor şi devizelor de lucrări neefectuate de inculpatul B., inculpatul A. a creat un avantaj în favoarea inculpatului B., întrucât acesta din urmă a încasat contravaloarea unor lucrări neefectuate, la data emiterii facturilor şi a devizelor de lucrări, obţinând un folos material necuvenit, astfel că solicitarea inculpatului A., de înlăturare a dispoziţiilor art. 132 din Legea nr. 78/2000, din calificarea juridică a faptei reţinute în sarcina sa "obţinerea unui avantaj material în folosul altuia", a fost respinsă.

De asemenea, se reţine întemeiat că lucrările pentru executarea cărora s-au emis cele două facturi nu au fost executate, fapt ce rezultă din: Planul de situaţie cu propuneri de lucrări - planşa nr. 2, datată "iulie 2010", vizat spre neschimbare, parte integrantă a proiectului în faza PT+DDE nr. RO x, privind mutarea cursului râului Iara cu aproximativ 100 spre versantul din dreapta, în apropierea acestuia. Potrivit informaţiilor din planul de investiţii rezultă că obiectivul "Dezvoltarea infrastructurii sportive a comunei Valea Ierii, judeţul Cluj, prin construirea unui stadion comunal "a fost repoziţionat, în amonte, în apropierea drumului judeţean DJ 107N, între artera de circulaţie şi noul curs al râului Iara, după cum urmează: amplasamentul bazei sportive (situat iniţial între râul Iara şi versantul din dreapta cursului apei) a fost repoziţionat în amonte, între DJ 107N şi noul curs al râului Iara; poarta de acces şi vestiarele au fost mutate din partea de nord, respectiv, nord-vest, în partea de nord-est, respectiv, sud-est a bazei sportive; pista de alergare şi tribunele pentru spectatori, poziţionate iniţial în partea de sud-vest a bazei sportive, au fost repoziţionate în partea de nord/nord-est a acesteia; pista de săritură în lungime şi groapa cu nisip au fost mutate din partea de sud-est, în partea de nord-vest a bazei sportive.

Deopotrivă, se constată că lucrările de amenajare a terenului, de închideri nestructurale, compartimentări interioare şi rezistenţă vestiar, cuprinse în situaţiile de lucrări (devize) nu au fost executate în luna decembrie 2019, aspect ce rezultă din următoarele împrejurări: anterior predării amplasamentului şi începerii executării lucrărilor, prin Dispoziţia de şantier nr. 1 din 30 noiembrie 2009 (însuşită de către reprezentanţii Primăriei Comunei Valea Ierii şi ai constructorului D. SRL Gherla, precum şi de către verificatorul de proiecte F.), proiectantul general E. SRL Bucureşti a dispus că unele modificări ale proiectului, în sensul că "în urma inundaţiilor din septembrie 2009 pentru corectarea traseului la cursul iniţial se va executa un traseu nou paralel cu versantul din dreapta prin lucrări de excavare şi protecţie albie cu gabioane". De asemenea, lucrările de amenajare teren (cuprinse în devizul 2.1.1.), de închideri nestructurale (menţionate în devizul 1.1 februarie ), de compartimentări interioare (înscrise în devizul 1.1.03.), şi de rezistenţă vestiar (cuprinse în devizul 1.1.07.), anexate facturilor nr. x din 15 decembrie 2009 şi nr. y din 28 decembrie 2009, nu puteau fi executate în perioada 8 - 28 decembrie 2009, în primele zile de derulare a contractului de lucrări, deoarece terenul era afectat de inundaţiile din luna septembrie 2009 (fapt ce rezultă chiar din conţinutul Dispoziţiei de şantier nr. 1 din 30 noiembrie 2009), era perioadă de iarnă, iar conform graficului de execuţie, aceste lucrări erau prevăzute a fi executate în luna a 2-a şi a 3-a din cele 6 luni reprezentând durata de executare a contractului, în care obiectivul de investiţii trebuia realizat. Totodată, în perioada iernii, reprezentanţii executantului D. SRL Gherla au solicitat oprirea lucrărilor datorită condiţiilor nefavorabile, iar ordinea de executare a lucrărilor, rezultată din Dispoziţia de şantier nr. 1 din 30 noiembrie 2009 şi din graficul de execuţie, era următoarea: imitarea cursului râului, executarea lucrărilor de amenajare a terenului şi realizarea închiderilor nestructurale, a compartimentărilor interioare şi a rezistenţei vestiar.

Mai mult, baza sportivă (teren de sport, vestiare etc.) nu a fost realizată pe amplasamentul şi în forma stabilite prin documentaţia tehnică elaborată de societatea E. SRL Bucureşti în luna aprilie 2009 (care a stat la baza emiterii Autorizaţiei de construire nr. x din 7 decembrie 2009), ci potrivit documentaţiei tehnice elaborată de aceeaşi societatea în cursul anului 2010 (studiu de fezabilitate refăcut şi proiect tehnic - completări) şi, prin urmare, lucrările decontate în luna decembrie 2009 nu puteau fi realizate în cursul anului 2009; din Dispoziţiile de şantier nr. 2 din 27 mai 2011, nr. x din 2 iunie 2011 şi nr. x din 7 iunie 2011, însuşite de către reprezentanţii Primăriei Comunei Valea Ierii şi ai constructorului D.

SRL Gherla, precum şi de către verificatorul de proiecte F., rezultă faptul că proiectantul general E. SRL Bucureşti a dispus modificarea unor soluţii tehnice prevăzute în proiectul tehnic iniţial, privind realizarea închiderilor nestructurale (zidăria), structura de rezistenţă a vestiarelor şi planşeul peste parte la vestiare (din beton armat în grinzi de lemn). Din conţinutul proceselor-verbale de inspecţie nr. x din 2 februarie 2011 şi nr. x din 14 noiembrie 2011, încheiate de către inspector de specialitate din cadrul Inspectoratului Judeţean în Construcţii Cluj, a rezultat că stadiul fizic al lucrărilor la baza sportivă la data de 2 februarie 2011 era "infrastructură teren fotbal până la cota -0,20 m", iar la data de 14 noiembrie 2011 era "structură vestiare parte, inclusiv centură cotă +2,95 - infrastructură teren sport multifuncţional cea. 80%".

Or, situaţiile de lucrări (devizele) în valoare de 86.186,89 RON, aferente facturii nr. x din 28 decembrie 2009, au fost certificate de către dirigintele de şantier G. prin aplicarea ştampilei pe care era înscrisă autorizaţia nr. x, valabilă începând cu data de 15 octombrie 2010; aferent facturii nr. x din 28 decembrie 2009, în valoare totală de 86.186,89 RON, fără a identifica două centralizatoare ale situaţiilor de lucrări, care, deşi se referă la lucrări în valoare totală de 72.425,96 RON (fără TVA), sunt diferite în ceea ce priveşte categoriile de lucrări care ar fi fost executate şi/sau cuantumul cheltuielilor pentru anumite categorii de lucrări.

Nu în ultimul rând se constată că din conţinutul Adresei nr. x din 9 iunie 2015 transmisă Corpului de control al primului ministru de către Inspectoratul Regional în Construcţii Nord-Vest, precum şi din analiza documentelor puse la dispoziţia echipei de control de către reprezentanţii Primăriei Comunei Valea Ierii, a rezultat că anumite lucrări de "amenajare teren", în valoare totală de aproximativ 23.000 RON, menţionate în situaţiile de lucrări anexate facturii nr. x din 15 decembrie 2009, lucrări ce au fost plătite în anul 2009, nu erau realizate nici la data efectuării controlului.

De asemenea, la data de 30 noiembrie 2009, ulterior încheierii contractului de lucrări, dar anterior intrării acestuia în executare, proiectantul E. SRL Bucureşti a emis Dispoziţia de şantier nr. 1 din 30 noiembrie 2009, în care au fost consemnate următoarele:

"având în vedere noul traseu al albiei pârâului Valea Ierii, în urma inundaţiilor din septembrie 2009, pentru corectarea traseului la cursul iniţial se va executa un traseu nou, paralel cu versantul din dreapta, prin lucrări de excavare şi protecţie albie cu gabioane".

Referitor la critica inculpatului privind nesocotirea principiului non bis in idem, întrucât a fost sancţionat contravenţional în temeiul art. 78 din Legea nr. 273/2006 privind finanţele publice locale, aceasta urmează să fie respinsă.

Principiul non bis in idem, astfel cum este prevăzut în art. 4 din Protocolul nr. 7 la Convenţia pentru apărarea drepturilor şi libertăţilor fundamentale şi în art. 6 C. proc. pen., corespunde cerinţelor de echitate şi securitate juridică şi, totodată, garantează persoanei condamnate că nu mai poate fi urmărită ori pedepsită penal de către jurisdicţiile aceluiaşi stat pentru săvârşirea infracţiunii pentru care a fost achitat sau condamnat printr-o hotărâre definitivă conform normelor legale şi procedurale penale a statului.

Fiind în strânsă legătură cu principiul autorităţii de lucru judecat pentru a-şi găsi aplicarea, trebuie să existe o procedură penală care s-a finalizat printr-o hotărâre de condamnare sau de achitare definitivă a unei persoane împotriva căreia s-a formulat o acuzaţie în materie penală iar autorităţile să fi început o altă procedură pentru aceeaşi faptă şi cu privire la aceeaşi persoană.

În cauză se constată că, într-adevăr, recurentul inculpat A. a fost sancţionat contravenţional în temeiul art. 78 din Legea nr. 273/2006 privind finanţele publice locale, însă acuzaţiile ce au făcut obiectul cercetărilor vizează şi dispoziţiile art. 48 alin. (2) din Legea nr. 273/2006 privind finanţele publice locale, art. 51 alin. (3) şi art. 54 alin. (7) din aceeaşi lege, care antrenează răspunderea penală, distinct de sancţiunea contravenţională prevăzută în art. 78 din Legea nr. 273/2006 privind finanţele publice locale.

Astfel, Înalta Curte apreciază că, acest principiu nu se poate aplica, deoarece răspunderea penală şi răspunderea contravenţională sunt distinct reglementate de dispoziţiile prevăzute de Legea nr. 273/2006 privind finanţele publice locale, iar faptul că inculpatul a fost sancţionat contravenţional pentru anumite fapte nu înseamnă că nu poate răspunde penal.

De aceea, potrivit dispoziţiilor art. 54 din Legea nr. 273/2006 privind finanţele publice locale, dacă fapta inculpatului ar constitui contravenţie, nu exclude răspunderea penală a acestuia, în condiţiile în care în sarcina acestuia s-a reţinut şi încălcarea art. 48 alin. (1), art. 54 alin. (7) şi art. 51 alin. (3) din Legea nr. 273/2006 privind finanţele publice locale.

Din perspectiva elementelor factuale stabilite definitiv de instanţa de apel, Înalta Curte consideră că nu este întemeiată critica recurentului inculpat în sensul că faptele sale constituie contravenţie, iar nu infracţiunea prev. de art. 48 alin. (1), art. 54 alin. (7) şi art. 51 alin. (3) din Legea nr. 273/2006 privind finanţele publice locale, pentru care a fost condamnat.

Prin considerentele Deciziei nr. 405 din 15 iunie 2016 a Curţii Constituţionale a României publicată în Monitorul Oficial, Partea I nr. 517 din 8 iulie 2016, s-a precizat că scopul urmărit de legiuitor prin legislaţia penală este acela de a apăra ordinea de drept, iar, în sens restrâns, de a apăra valori sociale identificate de legiuitor în partea specială a C. pen., acest scop fiind, în principiu, legitim. Măsurile adoptate de legiuitor pentru atingerea scopului urmărit trebuie să fie adecvate, necesare şi să respecte un just echilibru între interesul public şi cel individual. Totodată, din perspectiva principiului "ultima ratio" în materie penală, Curtea Constituţională a mai arătat că nu este suficient să se constate că faptele incriminate aduc atingere valorii sociale ocrotite, ci această atingere trebuie să prezinte un anumit grad de intensitate, de gravitate, care să justifice sancţiunea penală.

Faţă de toate acestea, având în vedere valorile sociale ocrotite prin incriminarea şi sancţionarea infracţiunii de abuz în serviciu, gravitatea şi intensitatea atingerii aduse acestor valori sociale prin acţiunile şi inacţiunile inculpatului, în mod legal şi temeinic, Curtea de Apel Cluj a reţinut că faptele săvârşite de inculpat constituie infracţiune, şi nu contravenţie.

Înalta Curte constată în raport de argumentele ce susţin recursul în casaţie invocate că, în realitate, ele nu vizează nelegalitatea hotărârii, ci se solicită o rejudecare în fond a cauzei prin reaprecierea şi cenzurarea probelor din perspectiva încadrării juridice a faptei, cu consecinţa pronunţării unei soluţii de achitare în temeiul art. 16 alin. (1) lit. b) teza I C. proc. pen. Or, potrivit C. proc. pen. în vigoare, această prerogativă este atributul exclusiv al instanţelor care administrează în mod nemijlocit probe cu privire la elementele de fapt, competente să devolueze cauza în fapt şi în drept, respectiv, instanţa de fond şi instanţa de apel.

Prin urmare, solicitarea inculpatului A. de a se dispune achitarea sub aspectul infracţiunii pentru care a fost condamnat de instanţa de apel are la bază reanalizarea tuturor aspectelor de fond ale cauzei, inclusiv probatoriul, recurentul urmărind, în realitate, o rejudecare a cauzei în cadrul procedurii recursului în casaţie ca al treilea grad de jurisdicţie.

Astfel, o apreciere a probelor deja administrate în cauză cu influenţe asupra situaţiilor faptice constatate şi reţinute prin hotărârea atacată, constituie o analiză ce excedează verificărilor de legalitate ce pot face obiectul judecării căii extraordinare a recursului în casaţie.

Scopul recursului în casaţie este acela de a îndrepta erorile de drept comise de curţile de apel, ca instanţe de control judiciar, iar argumentele invocate de către inculpat nu susţin niciunul dintre cazurile de casare expres şi limitativ reglementate de art. 438 C. proc. pen., fiind doar formal circumscrise de către recurentul inculpat cazului de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen.

Spre deosebire de contestaţia în anulare, care vizează îndreptarea erorilor de procedură, sau de revizuire, cale de atac de fapt care urmăreşte îndreptarea erorilor de judecată, recursul în casaţie are ca scop verificarea conformităţii hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile, scopul său fiind acela de a îndrepta erorile de drept comise de curţile de apel, ca instanţe de apel, prin raportare la cazurile de casare expres şi limitativ prevăzute de lege.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 448 alin. (1) pct. 1 C. proc. pen., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie va respinge, ca nefondat, recursul în casaţie formulat de inculpatul A. împotriva Deciziei penale nr. 629/A din 24 iunie 2020 pronunţată de Curtea de Apel Cluj, secţia penală şi de minori.

În temeiul art. 275 alin. (2) C. proc. pen., va obliga recurentul inculpat la plata sumei de 200 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

În temeiul art. 275 alin. (6) C. proc. pen., onorariul parţial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru recurentul inculpat, în sumă de 156 RON, urmând a se plăti din fondul Ministerului Justiţiei.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul în casaţie formulat de inculpatul A. împotriva Deciziei penale nr. 629/A din 24 iunie 2020 pronunţată de Curtea de Apel Cluj, secţia penală şi de minori.

Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 200 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Onorariul parţial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru recurentul inculpat, în sumă de 156 RON, se plăteşte din fondul Ministerului Justiţiei.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 5 noiembrie 2020.

Procesat de GGC - LM