Fraudulent SAPARD funding conviction upheld; cassation appeal rejected as fact-based challenge

Asupra recursului în casaţie de faţă;

În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin Sentinţa penală nr. 330/2016 pronunţată de Tribunalul Alba în Dosarul nr. x/2016 în baza art. 5 C. pen., s-a constatat că legea penală mai favorabilă inculpatului A. cu privire la fapta pentru care a fost trimis în judecată este C. pen. în vigoare.

A fost condamnat inculpatul A. la pedeapsa de 3 ani închisoare şi 2 ani pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 lit. a), b) C. pen. pentru săvârşirea infracţiunii de folosire sau prezentare de documente false, incomplete sau inexacte care au avut ca rezultat obţinerea pe nedrept obţinerea de sume de bani din bugetul general al Uniunii Europene sau din bugetele administrate de aceasta ori în numele ei, prevăzută de art. 181 alin. (1), (3) din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 5 C. pen.

În baza art. 65 C. pen. s-a interzis inculpatului exercitarea drepturilor prevăzute de art. 66 lit. a), b) C. pen.

În baza art. 91 C. pen., s-a dispus suspendarea executării pedepsei sub supravegherea Serviciului de Probaţiune Alba şi s-a stabilit un termen de supraveghere de 4 ani conform dispoziţiilor art. 92 C. pen.

Pe perioada termenului de supraveghere s-a stabilit că inculpatul trebuie să respecte următoarele măsuri de supraveghere prevăzute de art. 93 alin. (1) lit. a) - e) C. pen. şi art. 93 alin. (2) lit. b) C. pen.: să se prezinte la Serviciul de Probaţiune Alba, la datele fixate de acesta; să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa; să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile; să comunice schimbarea locului de muncă; să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă; să frecventeze un program de reintegrare socială stabilit de către Serviciul de Probaţiune;

Pe durata suspendării sub supraveghere a pedepsei principale s-a suspendat şi executarea pedepsei accesorii.

În temeiul art. 93 alin. (3) C. pen. s-a impus inculpatului obligaţia de a desfăşura pe durata termenului de supraveghere o muncă neremunerată în folosul comunităţii, pe o perioadă de 100 zile, în condiţiile art. 52 din Legea nr. 253/2013, în cadrul Direcţiei Regionale de Statistică Alba şi Direcţiei de Sănătate Publică Alba.

În baza art. 397 alin. (1) C. proc. pen. raportat la art. 25 alin. (1) şi art. 19 alin. (5) C. proc. pen. s-a admis acţiunea civilă exercitată de partea civilă Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale prin Agenţia pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale, şi, în consecinţă, a fost obligat inculpatul la plata către partea civilă a sumei de 2.672.616,91 RON despăgubiri civile.

În baza art. 404 alin. (4) lit. c) C. proc. pen., a fost menţinută măsura asigurătorie a sechestrului instituită prin Ordonanţa nr. 58/P/2012 din data de 7 aprilie 2016 a Direcţiei Naţionale Anticorupţie - Serviciul Teritorial Alba Iulia şi pusă în executare prin procesul-verbal de aplicare a sechestrului din data de 8 aprilie 2016 asupra bunurilor mobile şi imobile ale inculpatului, după cum urmează: imobil teren în suprafaţă de 543 mp situat administrativ în Alba Iulia, str. x înscris în CF x Alba Iulia (CF vechi x) nr. top. x şi imobil clădire corp principal în suprafaţă de 184 mp din cărămidă arsă fără cadre din beton armat cu instalaţii, anexă în suprafaţă de 15 mp din lemn, cărămidă nearsă, piatră, vălătuci, fără instalaţii şi boxă în suprafaţă de 7 mp din cărămidă arsă fără cadre din beton armat cu instalaţii, toate situate administrativ în Municipiul Alba Iulia, Calea x, înscrise în CF x Alba Iulia (CF vechi x) cadastral C1, nr. top. x - valoare impozitare 424.742 RON; 2000 părţi sociale reprezentând 10% din capitalul social al SC B. SRL Alba Iulia (J 1/514/2002, CUI x) cu o valoare totală de 20.000 RON, până la concurenţa sumei de 2.672.616,91 RON; 2 părţi sociale reprezentând 10% din capitalul social SC C. SRL Alba Iulia (J 1/572/2010, CUI x) cu o valoare totală de 20 RON, până la concurenţa sumei de 2.672.616,91 RON; o parte socială reprezentând 0.001% din capitalul social al SC D. SRL Alba Iulia (J 1/640/2005, CUI x) cu o valoare totală de 10 RON, până la concurenţa sumei de 2.672.616,91 RON; 2.880 acţiuni reprezentând 8% din capitalul social al SC E. S.A. Alba Iulia (J 1/830/2005, CUI x) cu o valoare totală de 7.200 RON, până la concurenţa sumei de 2.672.616,91 RON.

În baza art. 274 alin. (1), art. 272 alin. (1) C. proc. pen. a fost obligat inculpatul să plătească în favoarea statului suma de 3450 RON cheltuieli judiciare în favoarea statului, din care suma de 1350 RON, reprezintă cheltuieli ocazionate în cursul urmăririi penale.

Pentru a hotărî astfel, instanţa de fond a reţinut că, în fapt, că:

Prin Rechizitoriul nr. x/2012 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie - Serviciul Teritorial Alba Iulia, întocmit la data de 9 mai 2016, s-a dispus trimiterea în judecată, în stare de libertate, a inculpatului A., sub aspectul săvârşirii infracţiunii de folosire sau prezentare cu rea-credinţă de documente ori declaraţii false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obţinerea pe nedrept de fonduri din bugetul general al Uniunii Europene sau din bugetele administrate de aceasta ori în numele ei prevăzută de art. 181 alin. (1), (3) din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 5 C. pen.

În actul de sesizare a instanţei s-a reţinut, în esenţă, că, în calitate de administrator al SC F. SRL Alba Iulia şi responsabil legal de proiect, inculpatul cu rea-credinţă, a folosit în cadrul proiectului finanţat din fonduri SAPARD şi intitulat "Modernizarea activităţii de prelucrarea a cărnii la fabrica de preparate carne F. SRL din localitatea Alba Iulia, judeţul Alba", două oferte de preţ întocmite în fals şi trei cereri de ofertă cu conţinut inexact, având ca urmare obţinerea pe nedrept de a sumei de 2.672.616,91 RON reprezentând finanţare nerambursabilă decontată beneficiarului SC F. SRL.

Prin Încheierea nr. 25/2016 pronunţată de judecătorul de cameră preliminară în Dosar nr. x/2016, în baza art. 346 alin. (2) C. proc. pen. s-a constatat legalitatea rechizitoriului nr. x al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie - Serviciul Teritorial Alba Iulia, a administrării probelor, precum şi a efectuării actelor de urmărire penală privind pe inculpatul A., trimis în judecată, în stare de libertate, pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute de art. 181 alin. (1) şi (3) din Legea nr. 78/2000 şi s-a dispus începerea judecăţii cauzei privind pe inculpatul A.

Analizând materialul probator, Tribunalul Alba a reţinut următoarea stare de fapt:

La data de 27 februarie 2004, inculpatul A., în calitate de administrator al SC F. SRL, a depus la Agenţia SAPARD cererea de finanţare nr. x, prin care solicita cofinanţare prin programul SAPARD în vederea modernizării secţiei de producţie şi prelucrare a produselor din carne, pentru îmbunătăţirea fluxului tehnologic şi a condiţiilor sanitar veterinare în vederea alinierii la normele UE, cât şi pentru creşterea capacităţii de producţie de la 1.000 t/an la 2.000 t/an ca urmare a creşterii cererii de produse din carne pe piaţă.

Inculpatul a fost desemnat reprezentant legal în cadrul proiectului, calitatea de reprezentant tehnic fiind atribuită martorei G.

Valoarea eligibilă a proiectului, conform cererii de rambursare, se ridica la suma de 6.146.105, 6283 RON.

La cererea de finanţare au fost anexate: studiul de fezabilitate, raportul de evaluare a ofertelor pentru elaborarea lucrărilor şi formularul "I2 Angajamentul solicitantului" prin care inculpatul se obliga "să respecte condiţiile cerute în reglementările referitoare la prezentul program şi pe cele legate de proiectul anexat şi să furnizeze periodic/la cerere documentele justificative necesare (pentru monitorizare, control, evaluare, etc)".

În anul 2006 Guvernul a reorganizat Agenţia SAPARD, aceasta fiind transformată în Agenţia de Plăţi pentru Dezvoltare Rurală şi Pescuit (A.P.D.R.P).

La data de 26 aprilie 2004, între A.P.D.R.P. în calitate de autoritate contractantă şi SC F. SRL, în calitate de beneficiar s-a încheiat contractul nr. x, având ca obiect acordarea ajutorului financiar nerambursabil în cuantum de 30.684.287,183 ROL pentru realizarea proiectului intitulat "Modernizarea activităţii de prelucrarea a cărnii la fabrica de preparate carne F. SRL din localitatea Alba Iulia, judeţul Alba".

După semnarea contratului de finanţare, în acord cu proiectul depus şi aprobat, trebuia realizată o procedură de achiziţie utilaje pentru prelucrarea cărnii cuprinzând trei oferte, astfel cum era stipulat în Anexa IV a Contractului de finanţare.

Astfel, inculpatul a întreprins demersuri în vederea achiziţionării de utilaje, în cursul anului 2004, astfel că, prin intermediul unei cunoştinţe, a luat legătura cu reprezentantul H., respectiv cu martorul I., care i-a intermediat, ulterior, întâlnirea cu reprezentantul societăţii J. Germania, K., tehnolog cunoscut în domeniu pentru ideile inovative, care a pus în practică un concept propriu de afacere constând în formularea de oferte complete şi personalizate în raport de cererea clientului, fără ca societatea acestuia să fie producătorul vreunui echipament.

În cadrul întâlnirii avute, K. i-a prezentat inculpatului acest concept, afirmând că societatea din Germania este singura care comercializează o tehnologie nouă de injectare a cărnii în carne (procedura "meat&meat") şi că el este persoana care a patentat această metodă, implementând-o utilajelor pe care le comercializa. Ulterior, pentru a se convinge de rezultate, cei doi s-au întâlnit la o fabrică din Ungaria, unde conceptul gândit de K. era pus în practică şi funcţional.

Inculpatul, contrar prevederilor din contractul de finanţare, înainte de derularea oricărei proceduri de achiziţie, a convenit cu K. că va achiziţiona utilajele comercializate de societatea acestuia, comunicându-i totodată că, fiind vorba de finanţare europeană, utilajele trebuiau cumpărate în cadrul unui proiect în care procedurile de achiziţie prevăd obligativitatea obţinerii de minim trei oferte.

Astfel, inculpatul în calitate de administrator al SC F. SRL Alba Iulia şi manager de proiect a depus trei oferte de preţ provenind de la J. Germania (emisă la data de 29 octombrie 2004 în valoare de 435.000 Euro), L.#L. Germania (emisă la data de 29 octombrie 2004 în valoare de 452.700 Euro) şi M. (emisă la data de 27 octombrie 2004, în valoare de 456.400 Euro), făcând astfel dovada îndeplinirii condiţiei din instrucţiunile de achiziţii pentru beneficiari, cuprinsă în Anexa IV a contractului de finanţare.

În concret, cele trei cereri de oferte fictive au fost înregistrate în evidenţa SC F. SRL sub numerele 680 din 26 octombrie 2001, 683 din 27 octombrie 2004 şi 684 din 29 octombrie 2004 şi folosite ulterior de inculpat pentru documentarea proiectului finanţat din fonduri SAPARD, fără însă a face dovada modalităţii în care au fost primite (prin emiterea recipisei de primire pentru cele depuse direct sau prin curier), aşa cum prevedea în Anexa IV la contract .

La data de 17 noiembrie 2004 SC F. SRL a încheiat contractul de achiziţie utilaje pentru prelucrarea cărnii cu societatea J. Germania, în valoare totală de 435.000 de euro.

Proiectul a fost finalizat la data de 27 aprilie 2007, data efectuării ultimei plăţi de către A.P.D.R.P. Valoarea totală a cheltuielilor eligibile admise la plată a fost în valoare de 5.345.233,82 RON din care A.P.D.R.P a decontat 2.672.616,9 RON reprezentând valoarea ajutorului financiar nerambursabil, conform prevederilor contractuale.

Urmare controlului pe teren desfăşurat la data de 15 aprilie 2011 de către A.P.D.R.P s-a concluzionat că procedura de atribuire a contractului de achiziţii bunuri desfăşurată de beneficiarul SC F. SRL a fost simulată şi formală, utilizându-se oferte false, iar ulterior finalizării proiectului beneficiarul nu a respectat criteriile de eligibilitate, investiţia nefiind funcţională.

În cadrul acestui proiect, Departamentul de Luptă Antifraudă (DLAF), valorificând şi rezultatele unei anchete administrative efectuate de Oficiul European de Luptă Antifraudă (OLAF), a efectuat verificări întocmind Nota de control nr. x/2011 în cuprinsul căreia s-a stabilit că: oferta din 29 octombrie 2004, aparent emisă de L.#L., identificată în dosarul de achiziţii utilaje - exemplar original a fost pregătită de compania germană J.; compania L.#L. Germania nu avea capacitatea să furnizeze echipamentele din ofertă; semnătura de pe ofertă nu aparţine reprezentantului L.#L., domnul N.; echipamentele din ofertă nu fac parte din paleta de oferte a L.#L. care nu a avut niciun client în România; societatea L.#L. din Germania nu a primit nicio invitaţie să participe la licitaţie în cadrul acestui proiect

S-a arătat că starea de fapt reţinută mai sus a rezultat din probatoriul administrat în cursul urmăririi penale, respectiv din coroborarea următoarelor mijloace de probă: declaraţiile suspectului/inculpatului; declaraţiile martorilor, obţinute inclusiv prin comisiile rogatorii dispuse şi efectuate în cauză; Raportul criminalistic nr. 78694 din 28 ianuarie 2015 întocmit de IPJ Alba - Serviciul Criminalistic - Compartimentul expertize şi constatări criminalistice; înscrisurile solicitate şi primite conform dispoziţiilor art. 170 C. proc. pen. înscrisurile puse la dispoziţie de părţi;

S-a arătat că starea de fapt este confirmată şi de probele administrate în cursul cercetării judecătoreşti, respectiv: declaraţiile inculpatului; declaraţiile martorilor: O., G., P., Q., I., R.; Raportul criminalistic nr. 92 din 21 iunie 2017 întocmit de Laboratorul Interjudeţean de Expertize Criminalistice Cluj.

S-a menţionat că, audiat fiind, în cursul urmăririi penale, inculpatul a declarat că, în cursul anului 2004, în calitate de administrator al SC F. SRL, a depus la SAPARD un proiect pentru obţinerea unei finanţări nerambursabile, în scopul modernizării fabricii. Astfel, prin intermediul unei cunoştinţe, a luat legătura cu reprezentantul H., martorul I., care i-a intermediat ulterior întâlnirea cu reprezentantul societăţii J. Germania, K., fiind singura societate care comercializează o tehnologie nouă de injectare a cărnii în carne (procedura "meat&meat"). A declarat, totodată, că întrucât cunoştea că, potrivit procedurilor, la dosarul de achiziţie trebuiau să existe trei cereri de oferte, l-a întrebat pe martor cum pot obţine alte oferte, dacă societatea din Germania este singura care produce tehnologia respectivă, iar reprezentantul societăţii OTT, fiind şi el prezent la discuţie, s-a oferit să furnizeze el celelalte două oferte, în virtutea relaţiilor pe care le avea cu alte societăţi în domeniu. Inculpatul a fost de acord cu această propunere, iar la scurt timp martorul I. i-a adus cele trei oferte, pe care le-a depus în cadrul proiectului.

S-a menţionat că în cursul cercetării judecătoreşti inculpatul a declarat că au fost întocmite cele trei cereri de ofertă pe care i le-a înmânat martorului I., care la rândul său le-a dat reprezentantului societăţii H. în România. La scurt timp a primit de la martorul I. trei oferte care erau depuse în trei plicuri diferite, iar ulterior deschiderii a constatat că oferta cea mai avantajoasă era depusă de societatea OTT.

Raportat însă la ansamblul materialului probatoriu administrat în cursul urmării penale şi al cercetării judecătoreşti în prima instanţă, Tribunalul a constatat că apărările inculpatului sunt nefondate pentru următoarele considerente:

S-a arătat că din declaraţia martorului Q. a reieşit că, deşi el a fost cel care s-a ocupat de obţinerea documentelor în cadrul proiectului, nu reţine ca inculpatul să-i fi solicitat să se ocupe de întocmirea cererilor de ofertă, de transmiterea acestora şi de primirea ofertelor de preţ. A declarat faptul că de proiect s-a ocupat exclusiv inculpatul, acesta apelând la serviciile sale doar în cazul în care discuţiile s-ar fi purtat în limba engleză. În cazul cererilor de ofertă, inculpatul nu a apelat la ajutorul său, ocupându-se personal de identificarea societăţii cu care în final s-a încheiat contractul.

S-a mai arătat că susţinerile inculpatului au fost infirmate şi de depoziţia martorului I., care a susţinut, în esenţă, că în calitate de reprezentant al societăţii H., a primit din partea SC F. SRL o cerere de ofertă, pe care a tradus-o şi transmis-o ulterior societăţii J. A declarat totodată că, nu îşi aminteşte să fi dus personal oferta din partea societăţii din Germania la sediul SC F. SRL.

S-a menţionat că aspecte relevante se desprind şi din declaraţiile martorei G. care a declarat că, deşi era singurul inginer tehnolog din firmă şi reprezentant tehnic desemnat în cadrul proiectului, nu i s-a solicitat părerea cu privire la achiziţia efectuată sau la datele tehnice ale utilajelor care ulterior au făcut obiectul contractului. A susţinut că a fost implicată doar formal în derularea proiectului, documentele fiind semnate la solicitarea şi indicaţia inculpatului, fără a le citi şi fără a pune întrebări, în aceleaşi condiţii a semnat ultima pagină a raportului de evaluare a ofertelor, fără a vedea nicio ofertă de preţ.

S-a arătat că martora O., a susţinut în cuprinsul declaraţiilor faptul că a făcut parte dintr-o comisie pentru analizarea unor oferte pe care le-a analizat, alegând oferta cea mai avantajoasă.

S-a mai arătat că relevantă sub aspectul vinovăţiei inculpatului este şi declaraţia martorului N., reprezentant al societăţii L.#L. Germania, audiat prin intermediul comisiei rogatorii, la data de 15 decembrie 2014, care a arătat că în perioada 1 iunie 2004 - 1 iunie 2005 nu au existat relaţii comerciale între societatea pe care o conducea şi SC F. SRL Alba Iulia, iar oferta prezentată nu a fost emisă de societate, motiv pentru care nu poate spune nimic despre produse şi preţurile acestora. A declarat, totodată că, semnătura aplicată pe ofertă nu îi aparţine, iar în anul 2004 nu a primit nicio cerere de ofertă din partea SC F. SRL şi nici nu a cunoscut vreun reprezentant al societăţii din România.

De asemenea, comparând semnătura depusă pe declaraţia dată în faţa autorităţilor din Germania cu cea prezentă pe oferta de β preţ depusă în proiectul derulat de inculpat se poate observa că acestea nu sunt identice .

Audiat fiind şi în faţa organelor de control ale Departamentului pentru Lupta Antifraudă, martorul N. a susţinut că nu a deţinut niciodată în România vreo sucursală a societăţii, nu a avut înţelegeri cu persoane sau societăţi de a-i reprezenta interesele, iar referitor la oferta din data de 12 mai 2003, deşi poartă antetul societăţii L.#L. Germania, nu provine de la aceasta.

S-a menţionat că aceeaşi stare de fapt a fost confirmată şi de către martorul S., reprezentant al societăţii M., care în declaraţia dată prin intermediul comisiei rogatorii, a declarat că nu a primit vreo cerere de ofertă din partea SC F. SRL şi nici nu a emis oferta respectivă. În ceea ce priveşte semnătura aplicată pe oferta depusă în cadrul procedurii de achiziţie, martorul a recunoscut că îi aparţine, însă această semnătură este aplicată doar pe adresa de înaintare nu şi pe documentul în care sunt cuprinse produsele şi preţurile practicate.

Totodată, caracterul nereal al ofertelor depuse la dosarul de achiziţii rezultat şi din Concluziile Raportului de constatare nr. x din 28 ianuarie 2015 întocmit de experţi criminalişti din cadrul I.P.J. Alba - Serviciului Criminalistic privind asemănările celor trei oferte (două redactate în limba germana şi una în limba română) atât în ceea ce priveşte forma, cât şi conţinutul.

Astfel, cu privire la forma documentelor s-a constatat existenţa unor spaţii nefireşti în cuprinsul acestora, după cum urmează între rândul trei şi patru, după titlurile îngroşate ale celor trei documente, rândul nouă al textului de la pct. 1, rândul şapte la oferta M. z o.o nr. 683 şi rândul trei, cuprinsul titlului, la punctul 2, sunt încadrate de aceste spaţii,

S-a menţionat că alte elemente de asemănare s-a observat, după cum urmează: societatea comercială F. (căreia i se adresează cele trei oferte) are aproximativ acelaşi plasament şi aceeaşi dispunere a datelor; subpunctele echipamentelor de la punctul 1 sunt marcate cu "o" - un semn care este foarte rar utilizat pentru marcarea unei enumerări; descrierea generală este redactată cu scris îngroşat şi subliniat, fiind încadrată de două spaţii inegale, spaţiul din partea superioară fiind aproximativ dublu faţă de cel din partea; datele tehnice, cu excepţia ofertei M. z o.o nr. 683, prezintă acelaşi mod de aranjare în pagină; la punctele 4, 5 şi 6 la oferta M. z o.o, al doilea rând, respectiv rândurile doi şi trei la ofertele M. z o.o şi L., din cuprinsul titlului acestor puncte este/sunt încadrat(e) de două spaţii nefireşti, primele două/trei rânduri fiind îngroşate); la punctele 7 şi 8 din oferta M. z o.o, primul rând al titlului este îngroşat în timp ce al doilea rând este scris normal; al doilea rând din cuprinsul titlului este încadrat de două spaţii nefireşti; condiţiile de livrare şi plată din finalul celor trei oferte, prezintă aceleaşi elemente de asemănare; plasamentul în pagină este identic; subtitlurile sunt tehnoredactate cu caractere italice (înclinate spre dreapta).

În ce priveşte conţinutul documentelor s-a reţinut următoarele elemente de asemănare: SC F. SRL are datele tehnoredactate în acelaşi mod, respectiv:

"Nr. 41A" - tehnoredactat fără spaţieri; "ALBA IULIA/ALBA" - "/" este încadrat de spaţii; "Herr" (32) şi "Rumänien" (33) - utilizare eronată a celor două cuvinte în limba germană în cadrul ofertei nr. 680 a societăţii "J. " care este tehnoredactată integral în limba română; la ofertele societăţilor J. şi L. punctele sunt marcate în acelaşi mod "P.l." la ofertele M. z o.o şi L. nr. de bucăţi este scris la fel "1 St. " acesta având acelaşi aliniament; cuvântul "Vorschneider" şi expresiile "senkrechter Schneidhub) şi "Messerkopf mit funf Quermesser" - utilizate eronat în limba germană în cadrul ofertei nr. 680 a societăţii " J. " care este tehnoredactată integral în limba română, poziţiile trei şi cinci ale celor două expresii în cadrul enumerării de la punctul 2 fiind identice ca şi compoziţie cu oferta nr. 684 aparţinând L.; deşi în cuprinsul ofertelor sunt utilizate prescurtările convenţionale printre care cea pentru temperatură pozitivă "+" la temperatura negativă se utilizează aceeaşi expresie "minus 18° C" la punctele 1 şi 2 din cuprinsul ofertelor; preţurile de livrare au acelaşi plasament pe orizontală, fiind tehnoredactate sub aceeaşi formă "€ xx.xxx, -" iar în cazul ofertei J. "€ xx.xxx, --" singura diferenţă fiind adăugarea semnului "-" la final; punctele 7 şi 8 din oferta M. z o.o, sunt identice, cu excepţia preţului de livrare; la majoritatea punctelor, detaliile tehnice sunt identice sub aspectul ordinii şi conţinutului, cu excepţia ultimelor caracteristici tehnice din finalul enumerărilor care au fost adăugate sau radiate la momentul tehnoredactării.

S-a observat că ofertele analizate cuprind şi diferenţieri care, în opinia instanţei, au rolul de a nu da naştere unor suspiciuni, reţinând sub aspectul formei următoarele: la oferta nr. 680 aparţinând J., pe aversul fiecărei file, în partea dreaptă, superioară se găsesc tehnoredactate datele de identificare ale firmei ofertante "OTT"), în timp ce la oferta M. z o.o nr. 683, pe aversul fiecărei file, în partea stângă, superioară se găsesc tehnoredactate datele de identificare ale firmei ofertate "SC F. SRL". La oferta nr. 684 aparent emisă de L., cu excepţia primei file unde se găsesc tehnoredactate atât datele de identificare ale ofertantului "L." cât şi ale ofertatului "SC F. SRL", pe restul filelor aceste date sunt absente; la ofertele J. şi M. z o.o prima filă este reprezentată de adresa/scrisoarea de intenţie iar la oferta nr. 684 aparţinând L. adresa este înglobată în prima filă a ofertei; ofertele nr. 680 - J. şi 683 - M. z o.o conţin pe aversul fiecărei file note de subsol date de contact ale celor două societăţi ofertante şi conturile bancare ale acestora, la oferta nr. 684 - L. notele de subsol fiind absente; ordinea categoriilor de produse din cele trei oferte este aceeaşi, cu excepţia produsului de la punctul 8 de pe ofertele nr. 680 - J. şi 684 - L., care în cuprinsul ofertei nr. 683 - M. z o.o se regăseşte la punctul 3; punctele/poziţiile 9 - 14 de pe oferta J., nu se regăsesc la ofertele M. z o.o şi L.

Sub aspectul conţinutului documentelor, se reţin ca elemente diferite următoarele aspecte: conţinutul ofertei nr. 680 - J. este tehnoredactat în limba română în timp ce ofertele M. z o.o şi L. sunt tehnoredactate integral în limba germană; conţinutul adresei/scrisorii de intenţie este diferit la cele trei oferte; sunt absente ultimele două elemente enumerate cu simbolul "o" la oferta M. z o.o finalul punctului 1; a cincea caracteristică de la descriere "- Schneiderr..." de la punctul 4 şi 5 ale ofertei M. z o.o; la punctele 5 şi 6 ale ofertei M. z o.o, al doilea rând de la descriere "-Maschinenstander..." la oferta J. este absent, iar penultimul rând de la descriere "Getriebebremsmotor..." la oferta nr. 683 este absent, spre deosebire de restul însuşirilor maşinii de fasonat care sunt identice din punct de vedere al ordinii şi conţinutului, cu excepţia ofertei J. unde descrierea este redactată în limba română; la finalul celor trei oferte subcapitolul "Origine bunuri" la ofertele M. z o.o şi L. este absent iar la subcapitolul "Plata/Zahlbar" deşi datele sunt asemănătoare, fiind diferite sub aspectul cuantumului, cele trei procente de efectuare a plăţii diferă ("50%", "40%" şi " 10%" la oferta J.; "40%", "40%" şi "20%" la oferta M. z o.o şi "50%", "30%" şi "20%" la oferta L.).

Cu privire concluziile Raportului de expertiză criminalistic nr. 92 din 21 iunie 2017 întocmit de Laboratorul Interjudeţean de Expertize Criminalistice Cluj, care stipulează că semnăturile de pe cele trei oferte depuse la dosarul de achiziţii, nu au fost executate de inculpatul A., concluzii invocate de către acesta în apărarea sa, Tribunalul Alba a arătat că sunt nerelevante, raportat la obiectul cauzei dedus judecăţii, inculpatul nefiind trimis în judecată pentru infracţiuni de fals, ci pentru prezentarea, cu ştiinţă, la autoritatea contractantă, de înscrisuri cu conţinut inexact.

S-a menţionat că, în cauza dedusă judecăţii, problema vinovăţiei este determinată de existenţa sau nu a acţiunii inculpatului de a fi prezentat, cu ştiinţă, la autoritatea contractantă înscrisuri cu conţinut nereal, incomplet sau inexact în scopul de a obţine sume de bani din bugetul Comunităţii Europene.

Coroborând cele mai sus-expuse, Tribunalul a reţinut că inculpatul a folosit, la depunerea proiectului, atât documente false, cât şi documente inexacte, deoarece cererile de ofertă şi ofertele folosite pentru documentarea proiectului nu respectă modalitatea de primire prevăzută de anexa IV la contract (email, fax, recipisă de primire pentru cele depuse de curier).

În concluzie, s-a arătat modalitatea prin care inculpatul a accesat fonduri nerambursabile (apelând la serviciile altor persoane cunoscute şi folosind documente cu conţinut nereal) deşi ştia că dosarul de achiziţii conţine înscrisuri cu caracter nereal, dovedeşte intenţia directă cu care a acţionat inculpatul în vederea inducerii în eroare a autorităţilor publice cu scopul de a obţine, în mod nejustificat, sume de bani.

Cu privire la dreptul intern aplicabil şi individualizarea judiciară a pedepsei s-au arătat următoarele:

Fapta inculpatului A. care, în calitate de administrator al SC F. SRL Alba Iulia şi responsabil legal de proiect, cu rea-credinţă, a folosit în cadrul proiectului finanţat din fonduri SAPARD şi intitulat "Modernizarea activităţii de prelucrarea a cărnii la fabrica de preparate carne F. SRL din localitatea Alba Iulia, judeţul Alba", două oferte de preţ întocmite în fals şi trei cereri de ofertă cu conţinut inexact, având ca urmare obţinerea pe nedrept de a sumei de 2.672.616,91 RON reprezentând finanţare nerambursabilă decontată beneficiarului SC F. SRL întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de folosire sau prezentare cu rea-credinţă de documente ori declaraţii false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obţinerea pe nedrept de fonduri din bugetul general al Uniunii Europene sau din bugetele administrate de aceasta ori în numele ei, prevăzută de art. 181 alin. (1) şi (3) din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 5 C. pen.

În ceea ce priveşte încadrarea în drept a faptelor săvârşite, instanţa a reţinut că la data de 1 februarie 2014 au intrat în vigoare Legea nr. 286/2009 privind C. pen. şi Legea nr. 187/2012 de punere în aplicare a acesteia, dispoziţii legale care au adus modificări legislaţiei penale existente până la această dată şi care impun analiza acestora din perspectiva necesităţii identificării legii penale mai favorabile până la judecarea definitivă a cauzei, conform dispoziţiilor art. 5 alin. (1) din C. pen. în vigoare.

Comparând dispoziţiile legii penale vechi cu cele noi, instanţa a constatat că fapta prevăzută de art. 181 alin. (1) şi (3) din Legea nr. 78/2000 se regăseşte în ambele reglementări, că, în noua reglementare limitele de pedeapsă sunt mai reduse (de la 10 la 4 ani şi de la 20 la 14 ani).

La individualizarea judiciară a pedepsei aplicată inculpatului, instanţa a avut în vedere criteriile generale de individualizare consacrate de art. 74 C. pen., reţinând că inculpatul este în vârstă de peste 50 de ani, are studii superioare, a avut o prezenţă activă pe parcursul derulării procesului penal, inclusiv în faţa instanţei. S-a menţionat că acesta nu este cunoscut cu antecedente penale, la dosar neexistând probe sau indicii care să sugereze că, până la data faptelor, ar mai fi fost cercetat pentru fapte prevăzute de legea penală. S-a mai arătat că la data faptelor, acesta avea o ocupaţie stabilă, din care obţinea veniturile băneşti necesare, era integrat social şi familial. S-a mai reţinut că, în esenţă, inculpatul nu a negat materialitatea faptei pentru care au fost trimis în judecată, atribuind numai o altă semnificaţie acesteia - atitudine procesuală care se încadrează în limitele rezonabile ale apărării acuzatului. De asemenea, s-a arătat că ce este relevant în prezenta cauză este şi faptul că proiectul a fost finalizat, inculpatul depunând toate eforturile în acest sens.

Astfel, instanţa a considerat că împrejurările luate în considerare anterior reduc în asemenea măsură gravitatea faptei în ansamblu şi caracterizează favorabil de o asemenea manieră persoana inculpatului, încât numai aplicarea unei pedepse orientate spre minimul special se învederează a satisface, în cazul concret, imperativul justei individualizări a pedepsei.

Pe cale de consecinţă, raportat la împrejurările anterior reţinute şi având în vedere criteriile generale de individualizare a pedepsei, instanţa a apreciat că stabilirea unei pedepse orientate spre minimul special prevăzut de lege este de natură a contribui la reeducarea inculpatului, în vederea corectării conduitei acestuia şi respectării, pe viitor, a normelor de drept.

Referitor la individualizarea judiciară a executării pedepsei s-a arătat că deşi fapta săvârşită de inculpat are un pericol social concret destul de ridicat, instanţa a avut în vedere persoana acestuia, conduita avută anterior săvârşirii faptelor, lipsa antecedentelor penale, vârsta acestuia, aspecte care au format convingerea Tribunalului că avertismentul dat inculpatului prin condamnarea la pedeapsa de 3 ani închisoare şi impunerea unei forme de consiliere de specialitate desfăşurată de o instituţie abilitată, vor putea fi în măsură să determine o reflectare mai profundă a inculpatului asupra faptelor săvârşite şi a urmărilor acestora şi, totodată, schimbarea atitudinii faţă de normele şi valorile ocrotite de legea penală, pentru ca, pe viitor, acesta să nu mai comită infracţiuni.

Instanţa a considerat că pronunţarea condamnării constituie un avertisment pentru inculpat care, chiar fără executarea pedepsei în regim de penitenciar, nu va mai săvârşi infracţiuni.

S-a menţionat că gravitatea infracţiunii săvârşite nu justifică, doar prin ea însăşi, executarea pedepsei aplicate inculpatului în regim de detenţie, modalitate de executare care nu corespunde rolului educativ al pedepsei, scop care poate fi atins şi prin suspendarea executării acesteia sub supraveghere, întrucât inculpatului i s-a atras atenţia asupra gravităţii şi a consecinţelor nefaste ale faptelor, rolul condamnării fiind şi acela de a atrage atenţia asupra importanţei respectării relaţiilor în societate, rol care nu s-ar realiza în totalitate în cazul executării pedepsei în regim de detenţie.

Cu privire la latura civilă, măsuri asigurătorii şi cheltuielile judiciare s-au arătat următoarele:

Prin Adresa nr. x din 18 august 2015 Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale - AFIR s-a constituit parte civilă în cauză cu suma de 2.672.616,91 RON reprezentând contravaloarea integrală a finanţării nerambursabile decontate beneficiarului SC F. SRL, din care suma de 2.004.462,68 RON reprezintă contribuţie din fonduri UE, iar suma de 668.154,23 RON contribuţie de la bugetul de stat .

Constatând că prin fapta inculpatului s-a cauzat un prejudiciu material cert, evaluabil părţii civile, în baza art. 397 alin. (1) C. proc. pen. raportat la art. 25 alin. (1) şi art. 19 alin. (5) C. proc. pen. s-a admis acţiunea civilă exercitată de partea civilă Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale prin Agenţia pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale şi, pe cale de consecinţă, a fost obligat inculpatul la plata către partea civilă a sumei de 2.672.616,91 RON cu titlu de despăgubiri civile.

Prin Ordonanţa nr. 58/P/2012 din 7 aprilie 2016 s-a dispus instituirea sechestrului asigurător până la concurenţa sumei de 2.672.616,91 RON asupra bunurilor imobile şi imobile aparţinând inculpatului A., în conformitate cu prevederile art. 251, 253 C. proc. pen. măsura fiind adusă la îndeplinire şi comunicată acestuia, aşa cum rezultă din procesul-verbal întocmit în cauză .

Raportat, la soluţia adoptată cu privire la soluţionarea laturii civile a cauzei, în baza art. 404 alin. (4) lit. c) C. proc. pen. a fost menţinută măsura asigurătorie a sechestrului instituită prin Ordonanţa nr. 58/P/2012 din 7 aprilie 2016 a Direcţiei Naţionale Anticorupţie - Serviciul Teritorial Alba Iulia şi pusă în executare prin procesul-verbal de aplicare a sechestrului din data de 08 aprilie 2016 asupra bunurilor mobile şi imobile ale inculpatului, după cum urmează:

- imobil teren în suprafaţă de 543 mp situat administrativ în Alba Iulia, str. x înscris în CF x Alba Iulia (CF vechi x) nr. top. x şi imobil clădire corp principal în suprafaţă de 184 mp din cărămidă arsă fără cadre din beton armat cu instalaţii, anexă în suprafaţă de 15 mp din lemn, cărămidă nearsă, piatră, vălătuci, fără instalaţii şi boxă în suprafaţă de 7 mp din cărămidă arsă fără cadre din beton armat cu instalaţii, toate situate administrativ în Municipiul Alba Iulia, Calea x, înscrise în CF x Alba Iulia (CF vechi x) cadastral C1, nr. top. x - valoare impozitare 424.742 RON

- 2.000 părţi sociale reprezentând 10% din capitalul social al SC B. SRL Alba Iulia (J 1/514/2002, CUI x) cu o valoare totală de 20.000 RON, până la concurenţa sumei de 2.672.616,91 RON

- 2 părţi sociale reprezentând 10% din capitalul social SC C. SRL Alba Iulia (J 1/572/2010, CUI x) cu o valoare totală de 20 RON, până la concurenţa sumei de 2.672.616,91 RON

- o parte socială reprezentând 0.001% din capitalul social al SC D. SRL Alba Iulia (J 1/640/2005, CUI x) cu o valoare totală de 10 RON, până la concurenţa sumei de 2.672.616,91 RON

- 2.880 acţiuni reprezentând 8% din capitalul social al SC E. S.A. Alba Iulia (J 1/830/2005, CUI x) cu o valoare totală de 7.200 RON, până la concurenţa sumei de 2.672.616,91 RON

În baza art. 274 alin. (1), art. 272 alin. (1) C. proc. pen. a fost obligat inculpatul să plătească în favoarea statului suma de 3.450 RON cheltuieli judiciare în favoarea statului, din care suma de 1.350 RON, reprezintă cheltuieli ocazionate în cursul urmăririi penale.

Împotriva acestei hotărâri judecătoreşti au declarat apel, între alţii, parchetul şi inculpatul A., criticând sentinţa pentru netemeinicie şi nelegalitate.

În susţinerea apelului, parchetul a solicitat înlăturarea dispoziţiei de suspendare a pedepselor accesorii, aplicarea corectă a dispoziţiilor art. 93 alin. (3) C. pen. şi majorarea cuantumului pedepselor principale şi complementare, al interzicerii dreptului civil prevăzut de art. 66 alin. (1) lit. g) C. pen. cu titlu de pedeapsă accesorie şi complementară, a duratei pedepselor complementare, precum şi schimbarea modalităţii de executare din suspendare sub supraveghere în detenţie efectivă

Apelantul inculpat A. a solicitat achitarea sa în temeiul art. 396 alin. (5) C. proc. pen. raportat la art. 16 lit. a), b), c) C. proc. pen. Motivele de apel au fost depuse de inculpat la data de 10 septembrie 2018

Inculpatul a depus ulterior noi motive de apel prin care a solicitat trimiterea cauzei spre rejudecare Tribunalului Alba, precizând la termenul din 10 octombrie 2018 că aceasta reprezintă o solicitare, subsidiară, faţă de solicitarea principală de achitare - în vederea: administrării complete a probaţiunii în faţa instanţei de fond; cercetării efective a cauzei şi a stabilirii juste a contribuţiei efective în ce priveşte lansarea cererilor de ofertă, ofertelor şi a autorilor acestora; pronunţării în fond asupra limitelor învestirii - prin actul de sesizare şi a apărărilor formulate - şi prezentarea silogismului juridic într-o manieră obiectivă - pe bază de fapte veridice, dovedite neechivoc, care să nu fie susceptibile de îndoieli; respectării dreptului la apărare şi a dreptului la un proces echitabil (art. 6 Convenţia Europeană a Drepturilor Omului); pronunţării unei hotărâri cu o motivare adecvată şi corespunzătoare, raportat la toate apărările formulate şi la exigenţele legate de motivare (în sensul deciziei Curţii Europene a Drepturilor Omului cauza Boldea vs/România, Albina vs. România, Dumitru vs. România); garantării efective a dublului grad de jurisdicţie cu respectarea art. 2 Protocol 7 la Convenţia Europeană a Drepturilor Omului - (susţinându-se că singura soluţie posibilă în cazul repronunţării asupra/recercetarea fondului ar fi trimiterea spre rejudecare).

Cu ocazia dezbaterilor în apel inculpatul, prin apărător, nu a mai susţinut motivele de apel subsidiare, privind trimiterea cauzei spre rejudecare primei instanţe.

În cursul judecării apelului inculpatul a invocat un motiv suplimentar de apel, solicitând pronunţarea unei soluţii de încetare a procesului penal, în baza art. 396 alin. (6) C. proc. pen., ca urmare a intervenirii prescripţiei răspunderii penale.

Prin Decizia penală nr. 79 din 20 februarie 2020 pronunţată de Curtea de Apel Alba Iulia, secţia penală, a fost admis apelul formulat de Direcţia Naţională Anticorupţie - Serviciul Teritorial Alba Iulia împotriva Sentinţei penale nr. 2 din 5 ianuarie 2018 pronunţată de Tribunalul Alba, a fost desfiinţată, în parte, sentinţa apelată sub aspectul conţinutului pedepselor complementare şi accesorii şi al suspendării executării pedepsei accesorii, şi, procedând la judecarea cauzei în aceste limite:

În baza art. 66 alin. (1) lit. g) C. pen. s-a interzis inculpatului A. ca pedeapsă complementară şi exercitarea dreptului de a fi administrator al unei societăţi comerciale pe o perioadă de 2 ani.

În baza art. 65 alin. (1) C. pen. s-a interzis inculpatului ca pedeapsă accesorie şi exercitarea dreptului de a fi administrator al unei societăţi comerciale

A fost înlăturată dispoziţia de suspendare a executării pedepsei accesorii.

S-a respins apelul declarat de inculpatul A. împotriva aceleiaşi sentinţe.

Au fost menţinute celelalte dispoziţii ale sentinţei apelate, în măsura în care nu contravin prezentei decizii.

În baza art. 275 alin. (2) C. proc. pen. a fost obligat inculpatul la plata sumei de 3.000 RON cu titlu de cheltuieli judiciare parţiale avansate de stat în apel.

În baza art. 275 alin. (3) C. proc. pen. restul cheltuielilor judiciare avansate de stat în apel au rămas în sarcina acestuia.

Pentru a decide astfel, Curtea a constatat că inculpatul a fost trimis în judecată pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute de art. 181 alin. (1), (3) din Legea nr. 78/2000 reţinându-se în esenţă că în calitate de administrator al SC F. SRL Alba Iulia şi responsabil legal de proiect, cu rea-credinţă, a folosit în cadrul proiectului finanţat din fonduri SAPARD şi intitulat "Modernizarea activităţii de prelucrarea a cărnii la fabrica de preparate carne F. SRL din localitatea Alba Iulia, judeţul Alba", două oferte de preţ întocmite în fals şi trei cereri de ofertă cu conţinut inexact, depuse la 24 martie 2005 având ca urmare obţinerea pe nedrept a sumei de 2.672.616,91 RON reprezentând finanţare nerambursabilă decontată beneficiarului SC F. SRL începând cu 18 septembrie 2006 până la data de 27 aprilie 2007.

Curtea a constatat că termenul de prescripţie a răspunderii penale conform reglementării anterioare este de 15 ani, iar termenul de prescripţie specială este de 22 ani şi 6 luni; potrivit actualei codificări, termenul de prescripţie a răspunderii penale este de 10 ani, termenul de prescripţie specială fiind de 20 de ani.

Având în vedere faptul că plata sumei de 2.672.616,91 RON de către partea civilă s-a făcut eşalonat, data primei plăţi primite de SC F. SRL fiind 18 septembrie 2006, Curtea, văzând Decizia nr. 5/2019 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, a constatat că raportat la această dată se calculează termenul de prescripţie, iar conform reglementării anterioare nu este împlinit nici termenul general de prescripţie şi, cu atât mai puţin, termenul special de prescripţie. Întreruperea cursului prescripţiei răspunderii penale, raportat la vechea reglementare, a avut loc prin îndeplinirea actelor de procedură care au trebuit comunicate inculpatului, primul act care a trebuit comunicat suspectului A. fiind ordonanţa prin care s-a dispus efectuarea în continuare a urmăririi penale pentru infracţiunea prevăzută de art. 181 alin. (1), (3) din Legea nr. 78/2000, Ordonanţă emisă de procuror la 19 martie 2015, calitatea de suspect fiindu-i adusă la cunoştinţă la data de 24 martie 2015, conform procesului-verbal de la filele x d.u.p. S-au comunicat apoi inculpatului şi alte acte: ordonanţa de extindere şi efectuare în continuare a urmăririi penale, ordonanţa de punere în mişcare a acţiunii penale rechizitoriul, urmate de citaţiile comunicate inculpatului în procedura de cameră preliminară şi în cursul judecăţii.

Potrivit actualei reglementări (art. 155) cursul termenului prescripţiei răspunderii penale se întrerupe prin îndeplinirea oricărui act de procedură în cauză, iar termenul de prescripţie specială este de 20 ani, termen care, având în vedere toate actele de procedură efectuate în cauză, s-ar împlini la 17 septembrie 2026, conform art. 186 C. pen.

Raportat la solicitarea inculpatului de a se constata că a intervenit prescripţia răspunderii penale, ca urmare a împlinirii termenului de prescripţie de 10 ani (la data de 17 septembrie 2016) raportat la Decizia nr. 297/2018 a Curţii Constituţionale, instanţa de apel a arătat că prin această decizie s-a constatat că soluţia legislativă care prevede întreruperea cursului termenului prescripţiei răspunderii penale prin îndeplinirea "oricărui act de procedură în cauză", din cuprinsul dispoziţiilor art. 155 alin. (1) din C. pen., este neconstituţională.

În aplicarea Deciziei Curţii Constituţionale nr. 297/2018, constituie acte care au întrerupt cursul prescripţiei doar actele care, potrivit legii, se comunică suspectului sau inculpatului. În concret, textul de lege înscris la art. 123 alin. (1) C. pen. (1969) este aplicabil de la momentul de la care curge termenul de prescripţie şi până în prezent.

Pentru aceleaşi considerente Curtea nu a primit susţinerile inculpatului apelant în sensul că, în prezent, nu mai este posibila întreruperea cursului prescripţiei răspunderii penale în temeiul art. 155 alin. (1) din C. pen., deoarece acest text legal nu se mai regăseşte în C. pen. ca urmare a conduitei pasive a legiuitorului naţional şi că este necesara intervenţia legiuitorului

Curtea a mai arătat că prin decizia menţionată, Curtea Constituţională nu a declarat neconstituţionale şi prevederile art. 155 alin. (2) - (4) C. pen. referitoare la efectul întreruperii cursului termenului de prescripţie şi la prescripţia specială a răspunderii penale, texte care, dacă art. 155 alin. (1) C. pen. ar fi fost declarat neconstituţional în interpretarea susţinută de inculpat, nu ar mai fi avut nicio aplicabilitate practică şi ar fi trebuit declarate neconstituţionale, subsecvent declarării ca neconstituţional a art. 155 alin. (1) C. pen., ceea ce nu s-a întâmplat.

Având în vedere acestea şi făcând trimitere la cele menţionate mai sus, Curtea a reţinut că în prezenta cauză, prin actele de procedură care ar fi trebuit (şi au fost) comunicate inculpatului, respectiv ordonanţa de efectuare în continuare a urmăririi penale emisă de procuror la data de 19 martie 2015, ordonanţa de extindere a şi efectuare în continuare a urmăririi penale, ordonanţa de punere în mişcare a acţiunii penale rechizitoriul, urmat de citaţiile comunicate inculpatului în procedura de cameră preliminară şi în cursul judecăţii, sentinţa pronunţată în prima instanţă, citaţiile emise în cursul judecării apelului, etc., cursul prescripţiei răspunderii penale s-a întrerupt succesiv, astfel că termenul prescripţiei speciale, de 20 ani, determinat conform art. 155 alin. (4) C. pen., nu s-a împlinit.

Prin urmare, solicitările inculpatului de a se constata intervenirea prescripţiei răspunderii penale şi de a se pronunţa, o soluţie de încetare a procesului penal, în baza art. 16 lit. f) C. proc. pen., au fost apreciate ca nefondate.

Curtea a examinat şi motivele de apel ale inculpatului prin care s-a solicitat trimiterea cauzei spre rejudecare, deşi acesta nu le-a mai susţinut cu ocazia dezbaterilor, având în vedere obligaţia instanţei de a examina cauza sub toate aspectele de fapt şi de drept şi a arătat că sunt nefondate.

În primul rând, cât priveşte aspectele legate de neadministrarea completă a probaţiunii în faţa instanţei de fond, Curtea a arătat că, pe de o parte, completarea probaţiunii este posibilă şi în apel, conform art. 420 alin. (5) C. proc. pen., iar, pe de altă parte, în faţa primei instanţe a fost administrat un probatoriu destul de amplu, pornind de la declaraţia inculpatului, continuând cu declaraţiile martorilor şi încheind cu raportul de expertiză grafoscopică întocmit de T.

Pe de altă parte, nemulţumirile inculpatului legate de faptul că prima instanţă a respins cererile în probaţiune constând în audierea prin comisie rogatorie a martorilor L.#L. şi S. nu mai pot subzista, câtă vreme primul martor fost audiat în cursul apelului ca urmare a formulării unei cereri de asistenţă judiciară internaţională, iar cel de-al doilea martor, a cărui audiere a fost încuviinţată de instanţa de apel, a decedat la data de 26 noiembrie 2016 (conform înscrisurilor depuse la filele x), constatându-se imposibilitatea executării ordinului european de anchetă. Celelalte cereri în probaţiune reiterate de inculpat în faţa instanţei de control judiciar, au fost respinse de instanţa de apel.

În al doilea rând, verificând sentinţa apelată, Curtea a constatat că sunt doar parţial întemeiate susţinerile inculpatului-apelant, în sensul că starea de fapt reţinută este preluată în cea mai mare parte din rechizitoriu, starea de fapt reţinută de prima instanţă fiind mult mai amplă iar analiza materialului probator făcută de prima instanţă a vizat atât materialul probator administrat în cursul judecăţii, cât şi al urmăririi penale, prima instanţă înlăturând motivat apărările inculpatului.

În al treilea rând, Curtea a arătat că nu pot fi primite susţinerile inculpatului legate de neanalizarea corectă şi completă a probaţiunii şi de nestabilirea contribuţiei efective în ce priveşte lansarea cererilor de ofertă, ofertelor şi a autorilor acestora, Curtea, constatând, pe de o parte, că prima instanţă a analizat materialul probator şi a stabilit faptele comise şi împrejurările de comitere acestora, necesare pentru justa soluţionare a cauzei, iar, pe de altă parte, că aceste critici vizează în cea mai mare parte temeinicia soluţiei de condamnare, care însă formează obiectul apelului privitor la fondul cauzei. Situaţia este similară şi în privinţa criticilor aduse sentinţei apelate prin prisma unor greşite interpretări ale dispoziţiilor legale sau ale unor prevederi din anexele la contractul cadru încheiat între societatea administrată de inculpat şi partea civilă.

În al patrulea rând, motivele legate de existenţa anumitor inconsecvenţe în ce priveşte terminologia folosită sau a anumitor erori în ce priveşte indicarea numerelor sub care au fost înregistrate ofertele sau cererile de oferte, nu pot determina, în lumina celor expuse mai sus, o soluţie de trimitere a cauzei spre rejudecare, aceste aspecte urmând a fi clarificate de Curte în prezenta decizie.

În al cincilea rând, Curtea a constatat că, atât cu ocazia stabilirii stării de fapt, cât şi cu ocazia stabilirii întrunirii elementelor constitutive ale infracţiunii prevăzute de art. 181 din Legea nr. 78/2000 prima instanţă a indicat acţiunile reţinute ca fiind săvârşite de inculpat, care sunt documentele false şi care sunt cele inexacte, a stabilit prejudiciul cauzat, precum şi forma de vinovăţie a inculpatului, prin trimitere la probele administrate.

Pe cale de consecinţă, Curtea a constatat că sunt neîntemeiate susţinerile inculpatului apelant în sensul că hotărârea este nemotivată, astfel că nu se poate vorbi nici de o încălcare a dreptului la un proces echitabil prevăzut de art. 6 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului şi nici de o încălcare a dublului grad de jurisdicţie în materie penală, garantat de art. 2 din Protocolul nr. 7 la această Convenţie.

În ce priveşte motivele de apel legate de incompatibilitatea în care s-ar fi aflat procurorul care a confirmat rechizitoriul şi, anterior, a admis plângerea împotriva soluţiei de netrimitere în judecată, Curtea a arătat că sunt nefondate şi pentru considerentele expuse la pct. IV, privitor la analiza cererii de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate invocată de inculpat.

Verificând sentinţa penală atacată pe baza lucrărilor şi a materialului din dosarul cauzei, în raport cu celelalte motive de apel expuse mai sus, dar şi sub toate aspectele de fapt şi de drept, în limitele statuate de art. 417 alin. (2) C. proc. pen., Curtea a constatat că prima instanţă a stabilit în general o corectă stare de fapt prin raportare la probele administrate (cu deosebirile ce vor fi evidenţiate mai jos), a dat o corectă încadrare juridică faptei comise de inculpat, a individualizat corect pedeapsa principală şi modul de executare a acesteia, însă se impune a fi modificată sub aspectul conţinutului pedepsei complementare şi al pedepsei accesorii, precum şi al dispoziţiei de suspendare a executării pedepsei accesorii.

Făcând propria evaluare, Curtea a reţinut următoarele:

La data de 27 februarie 2004, inculpatul A., în calitate de administrator al SC F. SRL, a depus la Agenţia SAPARD cererea de finanţare înregistrată sub nr. x, cerere prin care solicita cofinanţare prin programul SAPARD în vederea modernizării secţiei de producţie şi prelucrare a produselor din carne, pentru îmbunătăţirea fluxului tehnologic şi a condiţiilor sanitar veterinare în vederea alinierii la normele UE, cât şi pentru creşterea capacităţii de producţie de la 1.000 t/an la 2.000 t/an ca urmare a creşterii cererii de produse din carne pe piaţă, valoarea eligibilă a proiectului, conform cererii de finanţare, ridicându-se la suma de 61.461.056.283 RON, din totalul de 73.177.344.155,25 RON al valorii proiectului. Cererea de finanţare a fost făcută în concret pentru lucrări de construcţii şi instalaţii, achiziţii de utilaje şi echipamente tehnologice cu montaj. Printre alte documente, la dosarul ce conţinea cererea de finanţare a fost depus şi formularul I1 "Angajamentul solicitantului" prin care inculpatul se obliga să respecte "condiţiile cerute în reglementările referitoare la prezentul program şi pe cele legate de proiectul anexat şi să furnizeze periodic/la cerere documentele justificative necesare (pentru monitorizare, control, evaluare, etc)"- vol. 5 dosar de urmărire penală.

La data de 26 aprilie 2004, între SAPARD, în calitate de autoritate contractantă, şi SC F. SRL, în calitate de beneficiar, reprezentată de inculpat, s-a încheiat contractul cadru nr. x (denumit contract de finanţare), având ca obiect acordarea finanţării nerambursabile în cuantum de 30.684.287,183 RON pentru realizarea proiectului intitulat "Modernizarea activităţii de prelucrarea a cărnii la fabrica de preparate carne F. SRL din localitatea Alba Iulia, judeţul Alba", suma reprezentând 50% din valoarea totală eligibilă a proiectului .

Contractul conţine şi 6 anexe, care conform art. 6 din contract, fac parte integrantă din acesta. În anexa I, la art. 1 se prevede că nu sunt eligibile costurile oricăror servicii, bunuri şi lucrări care depăşesc echivalentul în RON a 10.000 de Euro, pentru care Beneficiarul nu a obţinut oferte de la cel puţin 3 furnizori, inclusiv pentru studiul de fezabilitate şi planul de afaceri, originalele acestora fiind incluse în declaraţia de cheltuieli.

La art. 14 din aceeaşi anexă se prevede că "Următoarele cheltuieli nu sunt eligibile pentru finanţarea Uniunii Europene în cadrul Programului, conform Acordului Multianual de Finanţare: ... e) costurile oricăror servicii, bunuri şi lucrări care valorează mai mult de echivalentul în RON a 10.000 de Euro, pentru care Beneficiarul nu a obţinut oferte de la cel puţin 3 furnizori, originalele acestora fiind incluse în declaraţia de cheltuieli la care se face referire în Articolul (8), (b) din Secţiunea A a Acordului multianual de finanţare " (acordul multianual de finanţare din 2 februarie 2011 încheiat între Guvernul Românei şi Comisia Comunităţilor Europene - subl. inst.).

Tot în anexa I se prevede, la art. 17 paragr. 3, că în cazul încălcării de către beneficiar a contractului de finanţare, Autoritatea Contractantă va înceta executarea contractului şi va solicita înapoierea sumelor deja plătite în cadrul contractului.

Anexa IV la contract conţine instrucţiuni de achiziţii pentru beneficiarii privaţi ai programului SAPARD, instrucţiuni în baza cărora trebuiau încheiate contractele de achiziţii. La finalul acestei anexe se prevede că în termen de maxim 3 luni de la semnarea contractului de acordare a ajutorului nerambursabil cu agenţia SAPARD, beneficiarul privat trebuie să depună la U.: proiectul tehnic de execuţie, cele trei oferte (minim) în original, raportul de adjudecare a ofertei câştigătoare, contractul de achiziţie semnat şi graficul de eşalonare a plăţilor. La acest contract au fost încheiate mai multe acte adiţionale, prevăzându-se prelungiri succesive ale duratei de execuţie a proiectului, ultima prelungire fiind până la data de 26 decembrie 2006 .

În vederea achiziţionării de utilaje pentru producţia de preparate din carne, în cursul anului 2004, inculpatul, prin intermediul unei cunoştinţe, a luat legătura cu martorul I., director al H. SRL, care avea sarcina de a găsi clienţi şi a-i pune în contact cu oferta firmei J. Germania. Martorul i-a prezentat inculpatului o tehnologie nouă de injectare a cărnii în carne (procedura "meat&meat"), realizată cu nişte echipamente pe care societatea germană le vindea, martorul susţinând că J. este singura care le comercializează şi că K. este persoana care a patentat această metodă, implementând-o utilajelor pe care le comercializa. Utilajele erau formate din mai multe componente care erau cuprinse în proiectul de modernizare al fabricii SC F. SRL. Inculpatul şi martorul au vizitat împreună o fabrică din Ungaria, unde tehnologia pe care i-o prezentase era funcţională.

Inculpatul a convenit cu martorul să achiziţioneze utilajele de la J., deşi, potrivit contractului de finanţare, achiziţia putea fi făcută numai după ce se obţineau trei oferte pentru utilajele pe care dorea să le cumpere.

Martorul I. a intermediat apoi o întâlnire a inculpatului cu K., reprezentantul societăţii J. Germania, tehnolog cunoscut în domeniul producţiei preparatelor din carne pentru ideile inovative, care pusese în practică un concept propriu de afacere constând în formularea de oferte complete şi personalizate în raport de cererea clientului, fără ca societatea acestuia să fie producătorul vreunui echipament.

La această întâlnire, la care a participat şi martorul I., inculpatul i-a comunicat martorului cerinţa de a exista cele trei oferte, întrebându-l cum pot avea alte oferte de la altcineva, dacă ei sunt singurii care vând echipamentele cu tehnologia respectivă. K. s-a oferit să îi furnizeze inculpatului alte două oferte pe baza relaţiilor pe care le avea cu firme din domeniu, inculpatul fiind de acord. Decizia ca achiziţia să se facă de la J. a fost confirmată şi cu ocazia acestei întâlniri.

Inculpatul a redactat în numele SC F. SRL o cerere de ofertă pentru utilajele necesare (înregistrată sub nr. x din 15 octombrie 2004), destinată J., pe care i-a înmânat-o martorului I. Martorul a tradus-o şi a transmis-o către societatea menţionată, fiind emisă oferta J., datată 26 octombrie 204, în valoare de 435.000 euro. Oferta a fost emisă în limba germană, fiind tradusă de martor în limba română, trimisă înapoi în Germania, unde a fost semnată de reprezentantul J. şi restituită martorului care a remis-o inculpatului. Oferta a fost înregistrată la SC F. SRL sub nr. x din 26 octombrie 2004.

Martorul I. a remis inculpatului, în plic, şi ofertele false, aparent emanând de la M. z.o.o. Varşovia, Polonia, datată 27 octombrie 2004, în valoare de 456.400 euro, şi L. Burbach, Germania, datată 29 octombrie 2004, în valoare de 452.700 euro, ambele redactate în limba germană şi destinate SC F. SRL, acestea fiind înregistrate la această din urmă societate sub nr. x din 27 octombrie 2004 şi respectiv 684 din 29 octombrie 2004, cu toate că inculpatul nu trimisese cereri de ofertă către acestea şi nu verificase în vreun fel societăţile menţionate.

La data de 7 noiembrie 2004 comisia de evaluare constituită la nivelul SC F. SRL, compusă de inculpat, în calitate de director general al societăţii şi potenţial reprezentant legal în faţa agenţiei SAPARD, G. (inginer tehnolog), în calitate de reprezentant tehnic în faţa Agenţiei SAPARD şi O., în calitate de contabil şef al SC F. SRL, a întocmit raportul de evaluare a celor trei oferte, fiind declarată ca cea mai bună ofertă financiară oferta J. Martora G. a semnat referatul la cererea inculpatului, fără a i se prezenta ofertele, martora nefiind consultată de inculpat nici anterior întocmirii cererilor de ofertă, deşi era inginer tehnolog în cadrul societăţii, iar inculpatul era medic veterinar.

La data de 17 noiembrie 2004 SC F. SRL a încheiat contractul de achiziţie utilaje pentru prelucrarea cărnii cu J. Germania, în valoare totală de 435.000 de euro.

Pentru a da o aparenţă de legalitate procedurii de achiziţie inculpatul a semnat două cereri de ofertă către aceste două societăţi, redactate în limba română, pe care le-a înregistrat la SC F. SRL sub nr. x din 15 octombrie 2004 şi respectiv y din 15 octombrie 2004 şi pe care ulterior le-a depus în dosarul de achiziţii, fără ca acestea să fi fost comunicate M. z.o.o. şi respectiv L.

La data de 24 martie 2005, inculpatul a depus la U. dosarul de achiziţie utilaje, acesta conţinând, printre altele, cele trei cereri de ofertă, cele trei oferte, raportul de evaluare, contractul de achiziţii încheiat cu J. La dosar au fost depuse şi traducerile în limba română ale ofertelor aparent emanând de la M. z.o.o. şi L., traduceri în privinţa cărora inculpatul, deşi nu cunoştea limba germană, şi-a asumat corectitudinea prin semnătură şi prin efectuarea unei menţiuni tehnoredactate pe fiecare filă a acestora, fără ca să fi fost traduse de vreun traducător autorizat.

La data de 27 octombrie 2005 soţia inculpatului V., unic asociat la SC F. SRL a cesionat părţile sociale martorului Q., care a devenit noul asociat unic şi administrator, inculpatul fiind revocat din funcţia de administrator .

Dosarele cu cererile de plată formulate de SC F. SRL în baza contractului de finanţare au fost depuse începând cu luna august 2006, iar plăţile au fost efectuate de Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale prin Agenţia de Plăţi pentru Dezvoltare Rurală şi Pescuit (APDRP), urmare a reorganizării agenţiei SAPARD, până la data de 27 aprilie 2007, când a fost efectuată ultima plată, acestea totalizând 2.672.616,9 RON, reprezentând valoarea ajutorului financiar nerambursabil, din suma de 5.345.233,82 RON cât a fost valoarea totală a cheltuielilor eligibile admise la plată.

Fără a mai relua analiza aspectelor necontestate de inculpat, Curtea a făcut propria analiză a materialului probator care, în opinia sa, dovedeşte, dincolo de orice îndoială rezonabilă, faptul că inculpatul a folosit cu rea-credinţă documente false şi inexacte în vederea obţinerii pe nedrept de fonduri din bugetul general al Uniunii europene sau din bugetele administrate de aceasta ori în numele ei, apelul inculpatului prin care a solicitat pronunţarea unei soluţii de achitare, pe oricare din temeiurile prevăzute de art. 16 lit. a), b), c) C. proc. pen. fiind nefondat.

În ce priveşte împrejurările în care s-a ajuns la desemnarea societăţilor comerciale L. şi M. z.o.o. ca ofertanţi alături de J., redactarea cererilor de ofertă către acestea şi J., comunicarea cererilor de ofertă către primele două societăţi şi cunoaşterea de către inculpat a caracterului fals al ofertelor care i-au fost remise în numele aceste două societăţi, Curtea a arătat următoarele:

În prima declaraţie, dată în calitate de inculpat în cursul urmăririi penale la data de 8 aprilie 2016, în prezenţa apărătorului ales (în calitate de suspect acesta nu a dorit să dea declaraţie - fila x d.u.p.), A. a declarat că, urmare a faptului că dorea să finanţare obţină o finanţare nerambursabilă, în scopul modernizării fabricii, a luat legătura cu martorul I., reprezentantul J. în România care i-a prezentat o tehnologie de realizare a unor specialităţi cu nişte echipamente pe care le vindea societatea menţionată, fără ca inculpatul să cunoască dacă aceasta era şi producătorul acestor echipamente. A mai declarat inculpatul că după această discuţie s-a întâlnit cu martorul la o firmă din Ungaria, unde a văzut utilajele vândute de J. funcţionând. A declarat în continuare că utilajele erau formate din mai multe componente care erau cuprinse în proiectul de modernizare a fabricii SC F. SRL. A mai declarat că la vremea respectivă martorul I. a afirmat că este singura societate care vinde tehnologia respectivă de injectare a cărnii cu carne (meat&meat). Inculpatul a precizat că din câte îşi aminteşte patronul J. era cel care a brevetat această metodă pe care a implementat-o utilajelor pe care le vindea. A declarat că a fost de acord să achiziţioneze echipamentele respective de la J. Deoarece conform procedurilor SAPARD trebuia să aibă la dosarul de achiziţie trei oferte pentru orice achiziţie, i-a spus martorului I. acest lucru şi l-a întrebat cum pot avea oferte de la altcineva dacă ei sunt singurii care vând echipamentele cu tehnologia respectivă. A mai precizat că, din câte îşi aminteşte, la discuţia respectivă a participat şi patronul J. care s-a oferit să îi furnizeze celelalte două oferte pe baza relaţiilor pe care le avea cu firme din domeniu. Totodată, inculpatul a arătat că el a fost de acord şi, la o perioadă de timp, martorul I. i-a adus cele trei oferte pe care le-a depus în proiectul SAPARD. Nu ştie cum a obţinut martorul ofertele, că nu a cerut detalii, că nu îşi aduce aminte despre forma ofertelor care i-au fost înmânate, nu îşi aminteşte când şi cum şi de cine au fost făcute cererile de ofertă.

Întrebat fiind de către procuror dacă la momentul în care a fost de acord ca reprezentantul J. să aducă celelalte două oferte era luată decizia de a cumpăra de la J., inculpatul a răspuns "Da". A precizat că ştia că doar J. produce şi vinde aceste echipamente cu tehnologia "meat&meat" de care era interesat, că nu a verificat societăţile respective, dar ştia că J. era singura care implementa tehnologia arătată. A mai adăugat că preţurile le-a văzut în momentul în care i-au fost aduse cele trei oferte.

Curtea a constatat că din această declaraţie rezultă în mod incontestabil că intenţia inculpatului a fost de la bun început de a achiziţiona utilajele de la J. (care era şi deţinătorul tehnologiei dorite de inculpat), că a ştiut de caracterul nereal al ofertelor care urmau să îi parvină de la nişte societăţi cărora nu le adresase nicio cerere de ofertă şi despre a căror existenţă nu ştia nimic, iar, mai mult, ofertele urmau să îi fie furnizate tocmai de reprezentantul J., cu acesta urma să încheie contractul de achiziţie, inculpatul primind, efectiv, aceste oferte de la reprezentantul acestei societăţi în România.

În faţa primei instanţe, la data de 24 octombrie 2016 inculpatul a revenit însă asupra declaraţiei dată în cursul urmăririi penale, în prezenţa aceluiaşi apărător ales, precizând că nu şi-o menţine, fără însă a oferi vreo explicaţie asupra acestei noi poziţii procesuale şi susţinând doar că doreşte să nuanţeze anumite aspecte. Ceea ce a declarat însă inculpatul în faţa primei instanţe este diferit în ce priveşte aspectele esenţiale de ceea ce a relatat în cursul urmăririi penale. Astfel, inculpatul a declarat că în calitate de manager de proiect a luat legătura cu mai multe societăţi, printre care şi J., M. z.o.o.

şi L., că a avut discuţii cu mai multe societăţi care se ocupau de prelucrarea cărnii, făcând în acest sens mai multe deplasări la societăţi din Ungaria, Germania, Polonia. A menţionat că la vizita făcută în Germania la J. reprezentantul acesteia i-a spus că deţine o tehnologie de injectare a cărnii în carne, fiind singurii care deţineau patentul acestei tehnologii, însă utilajele puteau fi produse şi de alte societăţi. A mai declarat că a făcut cele trei cereri de ofertă pe care le-a dat reprezentantului firmei J. în România, martorul I., care le-a transmis reprezentantului J.

şi care l-a sprijinit pe inculpat în această procedură. A menţionat că ulterior a primit de la martorul I. cele trei oferte depuse în trei plicuri diferite, iar după deschiderea plicurilor a constatat că oferta cea mai avantajoasă era din partea J., societate care, în plus, avea şi tehnologia injectării de carne în carne pe care dacă dorea să o achiziţioneze de la altă societate trebuia să facă costuri suplimentare. A precizat că a luat legătura cu L. şi M. z.o.o. prin K., reprezentantul J., că a obţinut datele de identificare a acestor societăţi de pe internet, dar că este posibil că aceste date să îi fi fost furnizate de martorul I., că nu a avut niciun moment intenţia de a adresa cereri de ofertă unor societăţi fictive, el dorind să achiziţioneze o anumită tehnologie în vederea prelucrări cărnii, că K. s-a oferit să transmită aceste cereri de ofertă, că nu a fost implicat în redactarea ofertelor şi nu a avut reprezentarea că sunt fictive.

A mai declarat că prin contract s-a obligat să achiziţioneze o anumită tehnologie, care putea fi pusă în practică prin anumite echipamente, echipamente care, cu mici modificări, puteau produce un alt produs (altă valoare, alte costuri). A precizat că nu a apelat la aceste oferte pur formal pentru a crea aparenţa îndeplinirii procedurii impuse, că nu a intenţionat eludarea acestei proceduri.

În legătură cu afirmaţia din declaraţia dată în cursul urmăririi penale în sensul că a convenit cu K. să achiziţioneze utilaje, inculpatul a precizat că nu i-a spus acestuia că vrea să achiziţioneze utilaje, ci doar o anumită tehnologie, pe care o putea achiziţiona şi separat iar, la preţuri egale la utilaje, oferta J. apărea favorită, fiindcă aveau, inclusiv, tehnologia injectării şi se ofereau să îi ajute la punerea în practică a acestei tehnologii.

Examinând această declaraţie, Curtea a constatat că, deşi inculpatul a menţinut susţinerile în sensul că cererile de ofertă au fost transmise L. şi M. z.o.o. prin intermediul lui K. şi că cele trei oferte i-au parvenit inculpatului de la martorul I., aspectele esenţiale au fost schimbate, aşa cum rezultă din cele redate pe larg mai sus, Curtea menţionând un singur aspect pe care îl consideră fundamental: astfel, dacă în declaraţia din cursul urmăririi penale inculpatul a declarat că după discuţia iniţială cu martorul I. în care a aflat că J. este singura care comercializa tehnologia meat&meat, s-a întâlnit cu martorul la o fabrică din Ungaria unde era implementată această tehnologie şi au convenit să achiziţioneze echipamentele de la această societate, în faţa primei instanţe a declarat că el a discutat cu mai multe societăţi şi a făcut vizite în Ungaria, Germania şi Polonia, iar cu ocazia vizitei în Germania a aflat că J. era singura care deţinea acea tehnologie, însă utilajele puteau fi produse şi de alte societăţi. Raţiunea schimbării declaraţiei inculpatului a fost tocmai aceea de a crea aparenţa unei lipse de intenţie a sa în ce priveşte eludarea prevederilor acordului de finanţare.

Cu ocazia primei audieri în faţa instanţei de apel, inculpatul a precizat că prima dată când şi-a dat acordul pentru achiziţionarea de echipamente de la J. a fost după deschiderea plicurilor cu cele trei oferte, în contradicţie totală cu prima declaraţie (în care a susţinut că a convenit achiziţia înainte de redactarea cererilor de ofertă), că obiectul contractului de achiziţie era constituit din echipamente, în contradicţie cu declaraţia din faţa primei instanţe când a susţinut că era reprezentat de tehnologie.

În cea de-a doua declaraţie, inculpatul şi-a menţinut în esenţă poziţia exprimată în faza de judecată, la instanţa de fond dar a adăugat noi elemente, în contradicţie totală cu aspectele esenţiale relatate în declaraţia din cursul urmăririi penale, dar în contradicţie chiar şi cu aspecte din declaraţia dată în faţa primei instanţe. De această dată inculpatul a precizat că, după aprobarea finanţării, în vederea achiziţionării echipamentelor necesare pentru modernizarea fabricii - echipamente despre care a arătat că erau fabricate de mai mulţi producători europeni-, a făcut nu numai vizite la firme de profil în Europa, dar a participat şi la târguri de profil, iar la un astfel de târg, la standul firmei J. a descoperit tehnologia meat&meat, fără să mai poată preciza unde a avut loc târgul. Curtea constată că afirmaţia vine în contradicţie cu declaraţia din faţa primei instanţe în care inculpatul a afirmat că la vizita făcută la sediul J. din Germania a aflat despre această tehnologie şi despre faptul că societatea menţionată era singura care deţinea patentul acestei tehnologii.

Inculpatul a precizat că obiectul contractului de finanţare îl reprezenta achiziţia de echipamente, iar nu tehnologia meat&meat, ideea achiziţionării acestei tehnologii apărând ulterior, pe baza trend-ului şi a evoluţiilor din domeniul producţiei de carne.

Inculpatul a precizat că nu a ştiut că ofertele de la L. şi M. z.o.o. nu sunt reale, că nu ar fi continuat procedura dacă ar fi ştiut acest lucru, că nu cunoaşte dacă sunt sau nu reale, pentru că nu a avut şi nu are la dispoziţie mijloace să verifice. A menţionat că a primit ofertele de la martorul I., în plicuri închise, în baza celor trei cereri de ofertă şi a fost aleasă de către comisia de la firma sa oferta J., pentru că avea preţul cel mai bun.

A mai adăugat că este posibil ca K. să fi avut interes să îi trimită două oferte fictive pe lângă oferta sa. În ce priveşte această afirmaţie Curtea a constatat că reprezintă o simplă supoziţie a inculpatului, nesusţinută de vreo probă, dar, totodată se contrazice cu prima declaraţie a inculpatului în sensul că a convenit de la bun început cu K. să achiziţioneze utilajele de la J., fără a-l interesa cum urmau să se obţină celelalte oferte.

S-a mai constatat că în această ultimă declaraţie inculpatul, fiind întrebat dacă a discutat vreodată cu reprezentanţii celorlalte două firme de la care a primit oferte, a răspuns că nu a discutat personal cu niciun producător, admiţând însă că K. putea fi reprezentant al acestor două firme, ceea ce vine în contradicţie cu faptul că J. nu producea niciun echipament, ci doar asambla echipamente şi utilaje în concordanţă cu tehnologia patentată.

Curtea a mai arătat că, în faza actelor premergătoare inculpatul a declarat, la data de 26 iunie 2013 că nu reţine cu exactitate modalitatea de primire şi trimitere a ofertelor şi respectiv a cererilor, întrucât această activitate era în sarcina administraţiei societăţii, precizând că nu a existat nicio înţelegere ca J. să întocmească o ofertă care să fie adjudecată fraudulos, că nu a ştiut de existenţa vreunei relaţii sau înţelegeri între reprezentanţii J. şi L. şi că nu s-a înţeles cu K. să obţină vreo oferă de la L. sau în numele acesteia. S-a mai arătat că ofertanţii au fost identificaţi de inculpat sau de martorul Q., cu precizarea că la târgurile de profil participau şi reprezentanţi ai producătorilor cu contracte de comision şi că nu reţine cu exactitate cum şi în ce condiţii s-au hotărât să solicite oferte de la cele trei societăţi, dorinţa lui fiind cea de a obţine costuri de producţie mai mici, chiar dacă investiţia în tehnologie era mai mare. Într-o altă declaraţie, dată la 14 martie 2012, inculpatul a susţinut în mod similar că nu reţine cu exactitate modalitatea de primire şi trimitere a cererilor şi ofertelor .

La fel, în faţa DLAF, la data de 21 februarie 2012 inculpatul a declarat că nu îşi aminteşte care a fost implicarea sa în proiect, că el crede că martorul Q. s-a ocupat de marea majoritate a proiectului, că este posibil să fi transmis nişte cereri de ofertă, să fi primit oferte, dar nu îşi aduce aminte care au fost acestea. Nu îşi aduce aminte cum au fost identificate cele două societăţi ofertante (L. şi M. z.o.o.), că el a purtat discuţii doar cu reprezentanţii firmei H., că doar de ei îşi aduce aminte. A mai declarat că nu îşi aduce aminte de cine au fost identificate aceste societăţi şi nici cine a întocmit, transmis şi cum au fost transmise cererile de ofertă către cele trei firme ofertante. A mai declarat că nu îşi aduce aminte în ce limbă s-au primit ofertele şi nici dacă s-a făcut vreo traducere a lor, după cum nu poate preciza să fi existat nicio înţelegere anterior desfăşurării procedurii de achiziţie.

Curtea a remarcat evidentele contradicţii dintre aceste declaraţii şi declaraţiile date ulterior de inculpat în cursul urmăririi penale şi al judecăţii în prima instanţă şi în apel (la peste 4 ani sau chiar peste 7 ani de la data primelor declaraţii), când a prezentat diferite variante concrete privind modul în care a ajuns să trimită cererile de ofertă şi să primească ofertele de la cele trei societăţi, redate pe larg mai sus, apreciind că inculpatul nu a fost sincer în niciuna din aceste declaraţii şi că a încercat să se disculpe în orice mod. Este absolut neverosimil ca în legătură cu aspecte esenţiale cu privire la care inculpatul a declarat că nu ştie nimic şi că nu îşi aminteşte nimic, acesta să redea detalii şi aspecte concrete după mulţi ani de la data primelor declaraţii şi după 14 ani de la data depunerii dosarului de achiziţii, Curtea constatând totodată că revenirile şi precizările ulterioare ale inculpatului cu privire la contactarea societăţilor L. şi M. z.o.o. reprezintă simple susţineri, neconfirmate de celelalte probe administrate. Dimpotrivă, restul probaţiunii, aşa cum se va arăta mai jos, dovedeşte implicarea nemijlocită a inculpatului în fraudarea procedurii de încheiere a contractului de achiziţii şi în obţinerea pe nedrept a finanţării din fonduri europene.

Martorului L.#L., audiat în apel de instanţa germană ca urmare a emiterii unui ordin european de anchetă, i-a fost prezentată cu ocazia audierii, oferta pretins a emanat de la L. depusă de inculpat la dosarul de achiziţii şi a declarat că oferta nu este de la el, nu este redactată şi nici semnată de el, că semnătura nu îi aparţine, că, deşi layout-ul ofertei seamănă cu al său, nu este nicio problemă să fie făcut, fiind vorba de un document Word obişnuit. A precizat că nu a existat nicio cerere de ofertă sau de depunere a vreunei oferte din partea SC F. SRL, că el nu cunoaşte această companie, că exclude ca oferta ce i-a fost prezentată să poată proveni de la o altă persoană din societatea sa, deoarece el nu are reprezentant şi îşi administrează singur agenţia de vânzări. A mai precizat că îşi menţine declaraţia dată anterior .

Curtea a constatat că declaraţia acestui martor concordă pe deplin cu cele comunicate de martor, prin avocat, DLAF la data de 9 decembrie 2011 prin adresa din 8 decembrie 2011, adresă în care se menţionează în plus că L. nu comercializează aparate de tipul celor menţionate în ofertă, că nu a avut niciodată o sucursală în Europa de Est, respectiv în România, nu a avut înţelegeri cu persoane/societăţi din România de a-i reprezenta interesele şi respectiv nu a însărcinat terţi cu întocmirea de oferte sau încheierea de contracte ori de a prezenta oferte în limba română. Se mai arată că L. nu a primit solicitări de a participa la licitaţii.

Curtea a constatat, în dezacord cu motivele de apel ale inculpatului, că declaraţia martorului şi cele comunicate de acesta (prin avocat) nu sunt în contradicţie cu cele relatate de martor în faţa Biroului de Investigaţii Vamale Frankfurt pe Main. Astfel, martorul a declarat că K., cu care a fost coleg de serviciu, l-a întrebat telefonic dacă ar putea să redacteze oferte pentru el, deoarece are nevoie de aceste oferte întrucât cumpărătorii maşinilor sale trebuie să prezinte trei oferte (martorul precizând că nu îi era cunoscut pentru ce era necesar acest lucru). A mai declarat că K. i-a trimis datele prin e-mail, iar el a întocmit pe baza lor o ofertă cu antetul său, pe care a transmis-o lui K. prin e-mail. A mai declarat că în unele cazuri a imprimat ofertele şi le-a trimis direct firmelor, însă acest lucru s-a întâmplat numai de 2-3 ori. A precizat că semnătura de pe ultima pagină a ofertei făcute SC F. SRL nu îi aparţine şi că afirmă cu certitudine acest lucru. În final a menţionat că nu a întrebat de ce erau necesare trei oferte, că la preţurile maşinilor pe care i le-a comunicat K. nu a remarcat nimic deosebit, că aceste maşini nu aparţin paletei sale de oferte, iar el nu are niciun client în România. A adăugat că ofertele în cauză se află în calculatorul lui şi că a fost "cu adevărat o prostie" din partea sa că nu şi-a pus întrebări şi nu a căutat să obţină alte informaţii în legătură cu ofertele pe care le-a întocmit pentru K., că a fost un serviciu făcut din pură amabilitate pentru o cunoştinţă.

Cât priveşte declaraţia dată de martorul L.#L. în faţa Judecătoriei Siegen în Dosar 16 AR 15/11 250 Gs 411/15 din 16 aprilie 2015, în cursul urmăririi penale, ca urmare a unei cereri de asistenţă judiciară, Curtea a reţinut că martorul a relatat aceleaşi lucruri, respectiv că oferta din 29 octombrie 2004 nu a fost emisă de el, nu provine de la el, semnătura nu e a lui, nu ştie cine ar fi putut falsifica această semnătură, că nu a avut niciun contact cu SC F. SRL. Întrebat fiind de ce nu a fost aplicată ştampila societăţii comerciale pe oferta de preţ, martorul a răspuns că nu poate spune nimic şi că el "chiar" nu are nicio ştampilă. Curtea a reţinut din această declaraţie că L. nu avea ştampilă, dar mai constată, contrar susţinerilor inculpatului din motivele de apel, că lipsa ştampilei nu a fost avută în vedere nici de procuror în rechizitoriu şi nici de prima instanţă în sentinţă ca un element în sprijinul susţinerilor referitoare la caracterul fals al ofertei.

Curtea a mai arătat că diferenţa dintre semnătura martorului L.#L. aplicată pe declaraţia dată în faţa autorităţilor vamale germane este în mod vădit diferită de semnătura acestuia de pe oferta aparent emanând de la L. .

Având în vedere toate acestea şi ţinând seama şi de concluziile Raportului de constatare nr. x/28 ianuarie 2015 întocmit de specialiştii criminalişti din cadrul I.P.J. Alba - Serviciul Criminalistic privind asemănările celor trei oferte atât în ceea ce priveşte forma, cât şi conţinutul, expuse pe larg mai sus şi pe care nu le va mai relua, Curtea a constatat, dincolo de orice îndoială rezonabilă, că oferta L. este falsificată. Faptul că nu a fost stabilit autorul falsului sau modalitatea concretă de falsificare nu reprezintă, contrar susţinerilor inculpatului, argumente care să conducă la concluzia inexistenţei caracterului fals al înscrisului. Fiind vorba de o ofertă de preţ, aceasta constituie un înscris sub semnătură privată, iar modalitatea de falsificare constă în contrafacerea semnăturii, înscrisul rezultat fiind unul fals, infracţiunea comisă fiind cea prevăzută de art. 290 din C. pen.(1969) şi respectiv de art. 322 C. pen. - falsul în înscrisuri sub semnătură privată, care însă nu formează obiectul prezentei cauze.

S-a mai menţionat că originalul ofertei L., ca şi originalul ofertei M. z.o.o. nu au fost găsite, dosarul de achiziţii depus de inculpat al SAPARD în întregul său nemaiputând fi găsit în exemplarul original (aşa cum rezultă din declaraţia martorului P. de la filele x d.u.p., dosar fond şi din corespondenţa de la dosarul de urmărire penală), astfel că nu s-a putut stabili prin constatarea criminalistică modalitatea de falsificare, dar numeroasele similitudini ca formă şi conţinut ale ofertelor aparent emanând de la cele două societăţi şi ale ofertei J., coroborate cu restul probelor administrate, au dovedit caracterul nereal al celor dintâi.

Cât priveşte necesitatea depunerii la dosarul de achiziţii a recipiselor de primire a ofertelor, Curtea a constatat că sunt întemeiate parţial criticile aduse de inculpat sentinţei primei instanţe. Astfel, în anexa 4 la Contractul cadru de finanţare nr. x, intitulată "Instrucţiuni de achiziţii pentru beneficiarii privaţi ai programului SAPARD" (parte integrantă din contract conform art. 6 - fila x d.u.p.) se prevede la lit. C) că "La primirea ofertelor Autoritatea Contractantă trebuie să le înregistreze şi să emită recipisa de primire pentru cele depuse direct sau prin curier" .

Curtea a constatat, în glosarul de termeni din această anexă (lit. A) se prevede că Autoritatea Contractantă este "persoana juridică privată beneficiară a unui contract finanţat prin programul SAPARD". Rezultă deci că Autoritatea Contractantă din contractul de achiziţie nu este una şi aceeaşi cu Autoritatea contractantă din contractul de finanţare, aceasta din urmă fiind Agenţia SAPARD - România (aşa cum se prevede în contract - dosar de urmărire penală). Chiar dacă terminologia folosită în anexa 4 la contract este improprie, folosirea aceleiaşi noţiuni de autoritate contractantă pentru desemnarea beneficiarului contractului de finanţare, în raport cu ofertanţii pentru contractele de achiziţii putând da naştere unor confuzii, existând totodată o contradicţie evidentă între sensul noţiunii de autoritate şi al celei de persoană juridică privată, Curtea a constatat că, raportat la prevederile neechivoce ale anexei 4 în ce priveşte definirea unor noţiuni, nu se justifică existenţa vreunui dubiu în ce priveşte obligaţia beneficiarului contractului de finanţare, devenit autoritate contractantă în contractul de achiziţii, de a emite recipisa de primire pentru ofertele depuse direct sau prin curier.

Cu toate acestea, nu poate exista obligaţia de depunere a recipisei de primire la U. la dosarul de achiziţii de către beneficiarul contractului de finanţare, deoarece această recipisă se remite celui care predă oferta şi care este reprezentantul ofertantului sau curierul şi nu rămâne la beneficiarul care a solicitat oferta (denumit autoritate contractantă). În plus, nu se prevede nicăieri obligaţia de a se depune un duplicat sau o copie a acestei recipise la U. la dosarul de achiziţie. Mai mult, nu se prevede nicăieri necesitatea depunerii la dosar a recipisei de primire (emisă de ofertant) a cererii de ofertă.

Pe cale de consecinţă, Curtea a arătat că în mod neîntemeiat prima instanţă a reţinut că "cererile de ofertă şi ofertele folosite pentru documentarea proiectului nu respectă modalitatea de primire prevăzută de anexa IV la contract (email, fax, recipisă de primire pentru cele depuse de curier)". Curtea a arătat că trebuie depuse, în termen de maxim 3 luni de la semnarea contractului de acordare a ajutorului nerambursabil cu agenţia SAPARD, de către beneficiarul privat (autoritatea contractantă, în înţelesul instrucţiunilor din anexa IV), la U., proiectul tehnic de execuţie, cele trei oferte (minim) în original, raportul de adjudecare a ofertei câştigătoare, contractul de achiziţie semnat şi graficul de eşalonare a plăţilor (pagina 2, paragraful final din anexa IV - dosar de urmărire penală) şi contractul de achiziţie semnat.

Obligaţia de depunere a ofertelor în original revenea însă inculpatului şi trebuia îndeplinită în termenul menţionat, fiind irelevant dacă persoana fizică ce a semnat cererea de plată în numele SC F. SRL, în urma achiziţionării efective a utilajelor, nu era una şi aceeaşi persoană cu inculpatul (în speţă, martorul Q.).

Curtea a mai reţinut că cererea de ofertă destinată aparent societăţii L. (înregistrată la SC F. SRL sub nr. x din 15 octombrie 2004), semnată de inculpat pe fiecare pagină, a fost doar formal redactată şi doar pentru a fi depusă la dosarul de achiziţii, conform cerinţelor contractului de achiziţii, intenţia neechivocă a inculpatului fiind ca prin folosirea acesteia să se obţină finanţarea nerambursabilă. Cererea nu este un document fals în înţelesul legii penale, neavând loc vreo alterare sau contrafacere a acesteia în vreun fel (acestea fiind cele două modalităţi ale falsificării), dar, dat fiind faptul că unicul scop al redactării acesteia a fost de a fi folosită în vederea obţinerii de fonduri europene şi a crea aparenţa că oferta aparent emanând de la L. este rezultatul acestei cereri de ofertă, Curtea a constatat că cererea reprezintă un document inexact, nereprezentând concretizarea vreunei manifestări de voinţă reale a inculpatului de a solicita o ofertă de preţ societăţii germane. Prima instanţă a folosit noţiunea de "cereri de oferte fictive", Curtea a apreciat, în dezacord cu susţinerile inculpatului, că nu există o utilizare greşită a acestui termen, fictivitatea constând în lipsa unei voinţe reale de a solicita o ofertă fermă şi de a încheia un contract (dacă preţul ar fi fost corespunzător). Simpla existenţă fizică a unor înscrisuri intitulate "Cerere de ofertă" nu echivalează cu transmiterea acestora către destinatari şi nu atribuie caracter real solicitării din cuprinsul lor. Lipsa oricărei dovezi privind modalitatea de transmitere efectivă a cererilor de ofertă (către L. şi M. z.o.o.) este pe deplin concordantă cu concluzia că acestea au fost pur formale. La fel, şi lipsa oricăror dovezi în ce priveşte modalitatea concretă în care inculpatului i-au fost trimise/remise ofertele aparent emanând de la L. şi M. z.o.o. nu vine decât să confirme faptul, dovedit prin probele administrate, că acestea nu provin de la cele două societăţi.

Chiar dacă nu este prevăzută în contractul de finanţare şi în anexele acestuia necesitatea depunerii la dosarul de achiziţie de către beneficiarul contractului de finanţare a cererilor de ofertă trimise celor trei (sau mai mulţi) ofertanţi, depunerea efectivă a acestora, cu nominalizarea în cuprinsul cererilor a destinatarilor acestora, cum s-a făcut de către inculpat, a contribuit la aprecierea ca reale a ofertelor aparent emanând de la L. şi M. z.o.o., astfel că folosirea acestor documente inexacte a contribuit la aprobarea contractului de achiziţie şi a plăţilor făcute în baza contractului de finanţare.

Totodată, cererea de ofertă destinată aparent L. depusă la dosarul de achiziţii este redactată integral în limba română. Dacă în cazul cererii de ofertă adresată J., care avea reprezentant în România, cererea de ofertă a fost redactată în limba română şi tradusă de martorul I. (martorul traducând, corelativ, şi oferta emisă de această societate), în situaţia societăţii L., care nu avea niciun reprezentant în România, cererea de ofertă trebuia să fie redactată în limba germană sau în limba engleză dacă se intenţiona cu adevărat primirea unei oferte ferme de la aceasta, iar această cerere, redactată într-una din aceste limbi, trebuia să fi fost depusă la dosarul de achiziţie.

Curtea a mai constatat că traducerea ofertei aparent provenind de la L. nu a fost efectuată de un traducător autorizat, inculpatul fiind cel care, printr-o menţiune tehnoredactată pe fiecare filă a traducerii acestui document, şi-a asumat întreaga responsabilitate privind corectitudinea traducerii, situaţia fiind identică şi în ce priveşte traducerea ofertei aparent emanând de la M. z.o.o. Or, tehnoredactarea unei astfel de menţiuni pe fiecare filă a unui document nu este posibilă decât dacă are loc odată cu redactarea documentului, în concret, a traducerii. Curtea a reţinut că inculpatul însuşi a declarat în faţa DLAF că, deşi traducerea poartă semnătura lui, nu el a tradus-o pentru că nu cunoaşte limba germană şi că nu îşi aduce aminte de ce a semnat-o.

De asemenea, a constatat că toate acestea confirmă implicarea nemijlocită a inculpatului în redactarea documentelor depuse ca traduceri ale ofertelor provenind de la L. şi M. z.o.o. la dosarul de achiziţii şi, totodată, reaua-credinţă a acestuia în ce priveşte folosirea documentelor false depuse la dosarul de achiziţii în vederea obţinerii de fonduri europene.

Având în vedere că exemplarul original al dosarului de achiziţii nu a mai fost găsit, nu se poate stabili dacă ofertele depuse de inculpat au fost depuse la acest dosar în original, cum cerea imperativ Anexa IV la contractul de finanţare, originalele fiind necesare în vederea includerii lor ulterioare la declaraţia de cheltuieli, conform art. 1 paragr. 1 alin. (3) din Contractul de finanţare . Necesitatea depunerii în original a ofertelor a fost preluată din art. 4 pct. 2 lit. e) al Acordului multianual de finanţare din 2 februarie 2011 încheiat între Guvernul Românei şi Comisia Comunităţilor Europene.

Curtea a arătat că nu pot fi primite susţinerile inculpatului în sensul că dacă cererile de ofertă şi/sau ofertele nu ar fi respectat condiţiile cerute prin acordul de finanţare, atunci autoritatea contractantă ar fi refuzat/trebuit să refuze acordarea finanţării, iar, dacă acest lucru nu s-a întâmplat, înseamnă că documentele au fost corespunzătoare din punct de vedere al cerinţelor de formă şi conţinut. Aprobarea dosarului de achiziţii de către persoanele competente poate da naştere unei prezumţii simple de regularitate a documentelor din conţinutul acestuia, dar în prezenta cauză, aceasta a fost răsturnată prin probele administrate.

A mai arătat că susţinerile inculpatului din cuprinsul motivelor de apel referitoare la prevederile pct. III al Anexei V la contractul de finanţare, intitulată "Instrucţiuni de plată", privind verificarea completitudinii dosarului de plată nu au relevanţă, deoarece vizează dosarul cererii de plată, iar nu dosarul de achiziţii, aceste două dosare fiind distincte şi succesive, dosarul cererii de plată fiind întocmit ulterior. Ofertele în original fac parte din dosarul de achiziţii, iar nu din dosarul cererii de plată (pct. I din anexa V la contractul de finanţare - pag. 146 vol. 3 d.u.p.). În fine, deşi simpla depunere a înscrisurilor false sau inexacte sau simpla formulare a cererii de plată nu are ca efect automat aprobarea efectuării plăţilor, fiind necesară verificarea de către angajaţii autorităţii contractante a îndeplinirii tuturor condiţiilor cerute de lege, câtă vreme documentele false sau inexacte au fost folosite cu rea-credinţă (cum rezultă din analiza materialului probator) şi au avut ca rezultat obţinerea de fonduri europene, existenţa infracţiunii prevăzute de art. 181 alin. (1) din Legea nr. 78/2000 nu poate fi pusă în discuţie.

Cu privire la cererea de ofertă şi oferta M. z.o.o., Curtea a reţinut că martorul S. -care nu a putut fi audiat de instanţa de apel, decedând la data de 26 noiembrie 2016 (conform înscrisurilor depuse la filele x)-, audiat fiind de Procuratura Varşovia, a declarat că a fost asociat în M. z.o.o. Polonia, fiind totodată şi administrator adjunct, că societatea avea ca obiect de activitate vânzarea sistemelor de logistică din interiorul unităţilor/fabricilor din industria cărnii, în principiu pe teritoriul Poloniei, având însă vânzări individuale pe teritoriul Estoniei, Lituaniei şi Letoniei. A precizat în legătură cu oferta care i-a fost prezentată (cea depusă de inculpat la dosarul de achiziţii - subl. inst), că, deşi societatea menţionată nu a avut nicio tranzacţie cu SC F. SRL, M. z.o.o. a avut posibilitatea de a oferi astfel de echipamente la vânzare, că ar fi putut, de asemenea, să le achiziţioneze de la producători, precum şi că, ţinând cont de faptul că a trecut mult timp de atunci, nu poate spune dacă o astfel de ofertă a fost depusă, nu îşi aminteşte acest lucru, dar nici nu poate exclude acest lucru. A arătat că semnătura de pe ofertă, de sub inscripţia M. z.o.o. este semnătura lui autentică, şi, deşi nu îşi aminteşte de documentul în sine, aspectul lui nu îi pune la îndoială autenticitatea, precum şi că aşa arătau hârtiile de firmă din societate. Privitor la celelalte documente care i-au fost prezentate a declarat că sunt oferte pentru diferite echipamente din industria cărnii, că este foarte probabil ca această ofertă să fi ieşit de la M. z.o.o. De obicei trimitea ofertele prin fax, dar nu poate preciza dacă în cazul ofertei prezentate a fost aşa şi a arătat că în arhiva societăţii nu se păstrează documentele de tip ofertă şi că nu îşi aminteşte dacă în 2004 a primit vreo cerere de ofertă de la SC F. SRL.

Curtea a mai constatat că, similar cererii de ofertă aparent destinată L., şi cererea de ofertă destinată aparent M. z.o.o. depusă la dosarul de achiziţii este redactată integral în limba română, iar nu în limba poloneză sau, eventual, germană, fără să existe vreo traducere în una din aceste limbi, în condiţiile în care nici această societate nu avea reprezentant în România. De asemenea nu s-a dovedit prin niciun mijloc de probă că această cerere de ofertă ar fi fost comunicată efectiv M. z.o.o.

De asemenea, a constatat că nici traducerea ofertei aparent provenind de la M. z.o.o. nu a fost efectuată de un traducător autorizat, inculpatul fiind cel care, printr-o menţiune tehnoredactată pe fiecare filă a traducerii acestui document, şi-a asumat întreaga responsabilitate privind corectitudinea traducerii, deşi acesta nu cunoştea limba germană, situaţia fiind identică şi în privinţa ofertei aparent emanând de la L.

În plus, Curtea a mai constatat că semnătura martorului S. se regăseşte numai pe adresa de înaintare a ofertei, neexistând vreo semnătură la finalul ofertei care să ateste faptul că prin conţinutul său concret oferta reprezintă manifestarea de voinţă a emitentului care a semnat adresa de înaintare a ofertei. Oferta care a fost depusă ataşat adresei de înaintare reprezintă un document separat total de aceasta, neputându-se stabili prin niciun mijloc de probă dacă într-adevăr oferta şi adresa de înaintare au făcut corp comun. Se impune a se mai menţiona în acest context că pe oferta aparent emanând de la L. semnătura atribuită lui L.#L. (şi care în realitate era falsificată) se regăsea pe ultima filă a ofertei, neexistând o adresă distinctă de înaintare.

Alături de acestea, Curtea a făcut trimitere concluziile Raportului de constatare nr. x din 28 ianuarie 2015 întocmit de specialiştii criminalişti din cadrul I.P.J. Alba - Serviciului Criminalistic în care sunt stabilite pe larg numeroasele şi semnificativele asemănări între cele trei oferte atât în ceea ce priveşte forma, cât şi conţinutul, expuse pe larg mai sus, apreciind că toate vin să confirme faptul că lista utilajelor anexată adresei (adresă care în mod real poată semnătura martorului S.) nu reprezintă un document care să provină de la acest martor. Dacă nu există o cerere de ofertă care să fi fost comunicată M. z.o.o., nu poate exista un răspuns la această cerere. Condiţiile în care a fost redactată adresa semnată de martor nu au putut fi stabilite, martorul neamintindu-şi absolut nimic.

S-a mai reţinut că martorul L.#L. a declarat că K. se preocupa de găsirea de oferte pentru echipamente motivat de faptul că firmele româneşti trebuiau să aibă cel puţin trei oferte, martorul S. a confirmat că îl cunoştea pe K. şi că a colaborat cu acesta înainte de a se ocupa de activitatea M. z.o.o., iar inculpatul a susţinut că K. a afirmat că va aduce încă două oferte în plus faţă de oferta J., motiv pentru care Curtea a apreciat că nu se poate exclude existenţa unei posibile implicări a lui K. nici în ce priveşte redactarea ofertei aparent emanând de la societatea poloneză.

Chiar dacă M. z.o.o. avea posibilitatea de a oferi spre vânzare echipamentele din ofertă, Curtea, în dezacord cu susţinerile inculpatului, a arătat că această împrejurare este irelevantă.

Pe cale de consecinţă, a apreciat că probele au dovedit, dincolo de orice îndoială rezonabilă, că oferta pretins a fi emisă de reprezentantul M. z.o.o. cuprinde menţiuni nereale, şi totodată că, similar cererii de ofertă adresată aparent L., şi cererea de ofertă destinată aparent M. z.o.o. (înregistrată la SC F. SRL sub nr. x din 15 octombrie 2004) a fost formal redactată şi doar pentru a fi depusă la dosarul de achiziţii, conform cerinţelor contractului de achiziţii, reprezentând, pentru aceleaşi argumente (la care face trimitere şi pe care nu le va mai relua), un document inexact.

Curtea a mai constatat că inculpatul nu a oferit nicio explicaţie verosimilă pentru faptul că ofertele L. şi M. z.o.o., deşi proveneau de la societăţi cu sediul în străinătate - în Germania şi Polonia-, au fost înregistrate la SC F. SRL în aceeaşi zi cu data emiterii lor, mai ales raportat la susţinerile inculpatului în sensul că le-ar fi primit în plic de la martorul I., care îşi desfăşura activitatea la Bucureşti. Cu alte cuvinte, cele două oferte ar fi fost expediate în original, din ţări diferite, aflate la distanţe de peste 1.000 km, unei persoane care domicilia şi era angajată a unei firme din Bucureşti şi, cu toate acestea, ar fi ajuns în Alba Iulia în aceeaşi zi la sediul SC F. SRL unde ar fi fost înregistrate.

De asemenea, nu a primit nici susţinerile inculpatului în sensul că în mod eronat prima instanţă a apreciat ca nerelevante concluziile expertizei grafoscopice criminalistice efectuate în cursul judecăţii în primă instanţă de Laboratorul Interjudeţean de Expertize Criminalistice Cluj (nr. 92 din 21 iunie 2017) care au stabilit că semnăturile de pe cele trei oferte depuse la dosarul de achiziţii nu au fost executate de inculpat. În acord cu prima instanţă, Curtea a apreciat că, raportat la faptele care formează obiectul judecăţii în prezenta cauză, împrejurarea că inculpatul nu este autorul semnăturilor de pe cele trei oferte este irelevantă. Deşi, în rechizitoriu s-a reţinut că ofertele emise în numele L. şi M. z.o.o. sunt false, nu s-a reţinut prin actul de sesizare în sarcina inculpatului că el ar fi fost autorul infracţiunilor de fals în înscrisuri sub semnătură privată sau că ar fi fost participant la aceste infracţiuni, ci doar că a depus la dosarul de achiziţii ofertele false aparent emanând de la aceste societăţi. Faptul că prima instanţă a încuviinţat proba cu expertiza criminalistică grafoscopică având obiectivul de a se stabili dacă inculpatul a fost autorul semnăturilor, apreciind că era pertinentă, concludentă şi utilă nu poate să înlăture caracterul nerelevant al concluziilor expertizei în raport de faptele care formează obiectul cauzei. Faptul că inculpatul nu a fost autorul semnăturilor de pe ofertele J., L. şi M. z.o.o. nu înseamnă că ultimele două nu sunt false. Mai mult, prin rechizitoriu nici nu s-a reţinut că oferta J. ar fi fost falsă. În fine, faptul că prin expertiza menţionată s-a stabilit că inculpatul nu a fost autorul semnăturilor de pe oferte nu poate conduce la concluzia automată că aceste oferte nu sunt false, cum a susţinut inculpatul prin motivele de apel.

Curtea a constatat că martorul I. nu a confirmat susţinerile inculpatului în legătură cu implicarea sa în ce priveşte ofertele de la L. şi M. z.o.o., precizând că nu cunoaşte nici denumirea acestor societăţi, că nu a avut niciun contact cu reprezentanţii acestor societăţi şi că nu ştie ce alte oferte de preţ au mai fost depuse pe lângă oferta J. Martorul a declarat că în calitate de director al H. SRL, avea sarcina de a găsi clienţi şi de a-i pune în contact cu oferta J., de a asigura activitatea de service post-contract şi consultanţă tehnologică constând în instruirea clienţilor. A relatat că K. a fost tehnolog de profesie şi a pus în practică un concept propriu de afacere constând în formularea de oferte complete şi personalizate în raport de cererea clientului, fără ca societatea acestuia să fie producătorul vreunui echipament. A declarat că a primit o cerere de ofertă de la SC F. SRL, că astfel l-a cunoscut pe inculpat, că a tradus cererea de ofertă din română în germană şi a transmis-o lui Rudolf J., că nu îşi aminteşte dacă oferta semnată de K. i-a fost retransmisă lui sau înaintată direct către SC F. SRL, pentru transmiterea documentelor fiind utilizate servicii de curierat rapid.

În declaraţia dată în faţa primei instanţe martorul I. a arătat că îşi menţine declaraţia din cursul urmăririi penale, precizând că nu a cunoscut reprezentanţii L. şi M. z.o.o., că nu a dus acestor societăţi vreo cerere de ofertă, nu s-a formulat niciun răspuns de acestea şi că nu a avut niciun contact cu aceste societăţi. A mai declarat că J. nu producea echipamente, dar avea exclusivitate asupra unor echipamente produse de alte firme, pe care le asambla în linii tehnologice, unicitatea conceputului "carne în carne" fiind dată de performanţele, calitatea şi randamentul pe care le realiza acest sistem. A adăugat că din punctul lui de vedere nu mai existau pe piaţă alte societăţi care să producă aceleaşi linii tehnologice din punct de vedere al performanţei cu J. şi care să poată concura cu aceasta. În faţa DLAF, la data de 28 noiembrie 2011, martorul a dat o declaraţie similară .

Examinând declaraţiile martorului I. şi ale inculpatului, Curtea a constatat, pe de o parte, că sunt contradictorii, martorul neconfirmând susţinerile inculpatului în sensul că el i-ar fi dus plicurile cu cele trei oferte care au fost depuse de inculpat la dosarul de achiziţii, însă o astfel de afirmaţie l-ar fi autoincriminat pe martor, aşa că ar fi de înţeles ca martorul să nu o fi făcut. Pe de altă parte însă, Curtea a constatat că susţinerile inculpatului din prima declaraţie din cursul urmăririi penale în sensul că a convenit cu K. să achiziţioneze echipamentele de la firma acestuia din urmă şi că acesta s-a oferit să îi aducă oferte şi de la alte societăţi de profil, chiar de la prima discuţie, sunt concordante cu cele ale martorului L.#L. care a declarat că K. i-a cerut de mai multe ori să emită oferte pentru utilaje de producţie a cărnii cu motivarea că societăţile din România aveau nevoie de trei oferte. Mai mult, Curtea a reţinut din declaraţia martorului I. că J. era singura societate care deţinea tehnologia "meat in meat", astfel că singura concluzie ce se impune este că inculpatul s-a înţeles, de la bun început, cu K. să eludeze obligaţia de a prezenta trei oferte pentru utilajele pe care dorea să le achiziţioneze prin prezentarea formală a altor două oferte redactate în aşa fel încât oferta J. să fie declarată câştigătoare, iar achiziţia de echipamente să fie aprobată de autoritatea contractantă şi finanţată din fonduri europene.

Întreaga conduită a inculpatului în perioada premergătoare evaluării celor trei oferte a pus în evidenţă că, în mod absolut nefiresc, acesta nu a implicat, cel puţin în activitatea de redactare a cererilor de ofertă, dar şi de evaluare a ofertelor, în mod real, consultantul angajat în legătură cu proiectul derulat sau alte persoane din cadrul societăţii SC F. SRL ale căror atribuţii de serviciu priveau acest proiect, precum martorii R., reprezentantul firmei de consultanţă din Bucureşti SC W. SRL care l-a consiliat pe inculpat în mod constant, cu privire la toţi paşii de urmat în procedura de achiziţie, Q., angajat al SC F. SRL care se ocupa de importuri şi de întocmirea documentaţiilor necesare proiectului cu fonduri europene, G., inginerul tehnolog al SC F. SRL.

Curtea a arătat că în prima declaraţie dată în apel inculpatul a vorbit pentru prima dată de consultanţa acordată de o firmă din Bucureşti, în concret de martorul R., că firma de consultanţă s-a ocupat de toate demersurile pentru derularea în bune condiţii a paşilor care trebuiau făcuţi şi care erau ceruţi în ghidul de finanţare, că acel consultant i-a ajutat şi "a făcut tot", s-a ocupat de toate demersurile şi de la el a aflat cerinţele care erau în ghidul de finanţare.

Totodată, s-a făcut trimitere la declaraţiile martorului R. care, a declarat în cursul urmăririi penale că, în calitate de consultant îi revenea obligaţia de a redacta cererile de ofertă, fără a avea însă nicio implicare în identificarea potenţialilor ofertanţi, aceasta revenind beneficiarului, iar în situaţia în care ofertanţii erau cunoscuţi, numele acestora îi erau comunicate şi le trecea în cererile de ofertă. În legătură cu ofertele depuse de SC F. SRL, martorul a declarat că nu ştie cum anume au fost obţinute, că nu îşi aminteşte să fi discutat vreodată cu vreunul din cei trei ofertanţi, dar că a întocmit procesul-verbal de evaluare a celor trei oferte şi l-a transmis beneficiarului. Deopotrivă, nu îşi aminteşte dacă a discutat vreodată cu inculpatul sau cu martorul Q. despre modul în care au fost obţinute cele trei oferte de preţ. La filele x d.u.p. martorul a depus o serie de fotocopii ale înscrisurilor întocmite/primite în legătură cu contractul de consultanţă, printre acestea neregăsindu-se cererile de ofertă. În faţa DLAF martorul a declarat că a întocmit modelele de cerere de ofertă pe care le-a transmis martorului Q. cu care ţinea legătura în derularea programului .

În privinţa martorului Q., Curtea a reţinut că acesta a declarat în cursul urmăririi penale că era angajat al SC F. SRL din anul 2002 şi se ocupa, printre altele, de importuri, dar şi de întocmirea documentaţiilor necesare proiectului "Modernizarea activităţii de prelucrarea a cărnii la fabrica de preparate carne F. SRL din localitatea Alba Iulia, judeţul Alba", ţinând legătura cu consultantul în anumite probleme. A precizat că inculpatul era cel care lua toate deciziile legat de acest proiect, că, deşi el era cel care discuta cu furnizorii utilajelor, pentru că se discuta în engleză, iar inculpatul nu ştia această limbă, el nu s-a ocupat de negocierea cu furnizorii utilajelor din proiectul menţionat, inculpatul ocupându-se în exclusivitate, martorul declarând că ştie că negocierea s-a purtat cu reprezentanţii din România ai societăţilor comerciale. Legat de acest ultim aspect, Curtea a arătat că doar J. avea reprezentant în România, celelalte două societăţi, aşa cum rezultă din declaraţiile administratorilor lor, neavând legătură cu România.

Martorul Q. a mai declarat că nu cunoaşte cum au ajuns ofertele de preţ la SC F. SRL, precizând că s-a întâmplat ca actele să îi fie aduse de inculpat. A mai declarat că inculpatul s-a ocupat de identificarea societăţilor, că SC F. SRL nu a achiziţionat des utilaje şi astfel nu a avut cunoştinţă de vreo societate de profil, că deşi martora G. avea calitatea de reprezentant tehnic, acesta nu a derulat efectiv nicio activitate în cadrul proiectului, că el nu s-a consultat cu ea şi nici nu a discutat cu ea pe tema proiectului, în sensul că ea nu a participat la luarea niciunei decizii. A menţionat că nu reţine ca inculpatul să îi fi solicitat să transmită cereri de ofertă către L. şi M. z.o.o. şi nu reţine nici să îi fi comunicat ceva inculpatul despre primirea vreunor oferte din partea acestor societăţi. A declarat că anterior desemnării societăţii care urma să furnizeze echipamentele nu a discutat cu nicio altă societate de profil, în speţă L. şi M. z.o.o. şi că nu îşi aminteşte dacă a fost numit în comisia care a analizat ofertele. A mai precizat că a participat cu inculpatul la mai multe târguri de profil, dar nu în special pentru acest proiect.

În faţa primei instanţe, martorul Q. a arătat că îşi menţine declaraţia din cursul urmăririi penale, precizând că s-a ocupat personal de întocmirea documentaţiilor necesare proiectului, deciziile fiind luate întotdeauna de inculpat. Spre deosebire de declaraţia din cursul urmăririi penale, martorul a declarat că a făcut parte din comisia de evaluare a ofertelor (deşi potrivit raportului de evaluare nu făcuse parte din comisie) şi că toate plicurile cu oferte au fost aduse de martorul I. A precizat în continuare că nu a văzut ce conţineau plicurile aduse de martorul I., dar că, acesta fiind singurul reprezentant (al H.), a presupus că a adus toate ofertele, nefiind prezenţi reprezentanţi ai celorlalte societăţi. A mai declarat că nu ştie cine a transmis cererile de ofertă şi nici ce date de contact erau trecute pe cereri şi că firma de consultanţă a pus la dispoziţie mai multe tipuri de modele pentru întocmirea cererilor de ofertă.

Cu toate acestea, Curtea a constatat că în declaraţia olografă (dată la 3 iulie 2013 - filele x d.u.p.) martorul a afirmat nu reţine care a fost modalitatea de transmitere a cererilor de ofertă şi nici modalitatea de primire a acestora. Curtea apreciază că susţinerile martorului din această declaraţie în sensul că nu a existat vreo înţelegere prealabilă privind întocmirea de către J. a ofertei proprii cu preţuri care să îi asigure adjudecarea nu pot fi considerate relevante, o astfel de afirmaţie neputând fi considerată relevantă datorită faptului că decidenţii în cazul unei altfel de înţelegeri erau alte persoane, iar nu martorul, afirmaţia privind de fapt doar ceea ce ar fi cunoscut martorul, iar nu realitatea însăşi.

În declaraţia dată în faţa DLAF, la data de 2 februarie 2012, martorul a declarat că inculpatul a fost cel care a identificat ofertanţii din dosarul de achiziţie, că el nu a purtat nicio discuţie preliminară că reprezentanţii L. şi M. z.o.o. . În contradicţie cu cele declarate în faţa instanţei, în această declaraţiile martorul a susţinut că el ar fi completat modelele de cerere de ofertă concepute de martorul R. cu datele de identificare ale acestor două societăţi şi le-a înmânat inculpatului. A precizat că nu ştie cine a transmis către aceste societăţi cererile de ofertă şi nici cum au fost transmise acestea. A mai declarat, contrar celor declarate în faţa instanţei, că nu ştie cine a transmis ofertele din partea acestor societăţi şi nici cum au fost transmise şi că el le-a primit de la inculpat. A mai precizat că nu poate prezenta documente care să ateste modalitatea de transmitere a cererilor de ofertă şi de primire a ofertelor de la L. şi M. z.o.o., cu motivarea că nu au fost identificate în arhiva societăţii.

Martora G., angajată ca inginer tehnolog la SC F. SRL în perioada 2003 - 2011, în prima declaraţie din cursul urmăririi penale, a relatat că a participat în cadrul unei comisii pentru analizarea a trei oferte pentru achiziţionarea unor utilaje, achiziţionare ce urma să fie finanţată prin programul SAPARD, iar în concret, la acel moment, ea nu a văzut nicio ofertă de preţ. A declarat că inculpatul i-a prezentat ultima pagină a unui raport de evaluare şi i-a spus să îl semneze, iar fiindcă inculpatul era patronul societăţii, a semnat documentele prezentate de inculpat fără să pună întrebări . În a doua declaraţie a afirmat că nu a participat la nicio licitaţie organizată în cadrul firmei, că a semnat un raport de selecţie în cadrul unui proiect finanţat prin fonduri SAPARD ca reprezentant tehnic din partea firmei, dar că nu a văzut nicio ofertă, că nu a discutat nimeni din conducerea societăţii cu ea despre achiziţionarea sau datele tehnice ale utilajelor care ulterior au fost achiziţionate şi că a semnat acel raport fără a-l citi, pe considerentul că era singurul inginer din societate .

În faţa primei instanţe martora a declarat că îşi menţine declaraţiile din cursul urmăririi penale, precizând însă că nu a participat la nicio comisei pentru analizarea unor oferte pentru achiziţionarea de utilaje prin programul SAPARD, că i s-a prezentat, probabil de către inculpat, un dosar cu multe documente, în care erau puse bileţele care indicau locul unde trebuia să semneze în calitate de inginer tehnic, fiind singurul inginer din societate. A mai precizat şi de această dată că, fiind singurul inginer din cadrul societăţii, era nevoită să semneze.

Martora O. a fost contabila SC F. SRL în perioada 1997 - 2005 şi a declarat că a participat în comisia pentru analizarea a trei oferte pentru achiziţionarea de utilaje ce urma să fie finanţată din fonduri SAPARD, că a analizat ofertele şi au ales oferta cea mai avantajoasă ca preţ de achiziţie, precizând că nu mai ştie exact ce s-a întâmplat de atunci, deoarece au trecut 10 ani. A declarat că nu ştie cum au ajuns ofertele de preţ la societate, că nu a acordat atenţie formei documentelor, că nu poate susţine cu certitudine dacă a văzut ofertele sau nu sau dacă a evaluat ofertele doar după datele prezentate în raportul de evaluare . În a doua declaraţie din cursul urmăririi penale martora şi-a menţinut prima declaraţie, precizând că nu s-a ocupat de obţinerea niciunui document, că nu reţine amănunte despre alegerea furnizorilor din acel proiect, dată fiind perioada mare de timp scursă, că îşi aminteşte că a văzut nişte oferte la vremea respectivă, dar nu îşi aminteşte detalii . În faţa primei instanţe martora a arătat că îşi menţine declaraţiile, fără a oferi alte date relevante.

Având în vedere toate cele expuse, Curtea a constatat că s-a dovedit, dincolo de orice îndoială rezonabilă, că, în esenţă, după ce inculpatul a convenit cu K. să achiziţioneze utilajele de la societatea acestuia, a stabilit cu acesta să îi mai aducă două oferte, de la societăţi care ar fi trebuit să fie concurente cu J. în această privinţă, pentru a le depune la dosarul de achiziţii şi a induce în eroare autoritatea contractantă, oferte pe care le-a primit potrivit înţelegerii, aparent emanând de la L. şi M. z.o.o., şi care conţineau (în mod evident) preţuri mai mari, astfel că oferta J. a fost declarată câştigătoare. Inculpatul a depus la dosarul de achiziţii cererile de ofertă aparent adresate acestor două societăţi, cereri care însă nu au fost comunicate niciodată acestora, precum şi traducerile în limba română ale ofertelor redactate în limba germană, traduceri a căror corectitudine a fost asumată prin semnătura sa pe fiecare pagină, deşi nu cunoştea limba germană. Inculpatul a cunoscut că ofertele sunt nereale, nefiind urmarea unor cereri de ofertă pe care să le fi formulat el în numele SC F. SRL. În plus, deşi nu s-a putut stabili cu exactitate cine a fost persoana care a redactat ofertele aparent emanând de la L. şi M. z.o.o. şi care a fost modalitatea efectivă de redactare a acestor documente, inculpatul, cunoscând caracterul nereal al acestora, le-a folosit pentru a obţine pe nedrept finanţarea din fonduri europene. În acest context, faptul că inculpatul nu ar fi avut reprezentarea, la momentul când K. s-a oferit să îi aducă încă două oferte, că acestea vor fi false, sau că inculpatul nu i-ar fi cerut lui K. să plăsmuiască sau să falsifice în vreun mod ofertele (cum s-a invocat prin motivele de apel) nu au importanţă, relevant fiind faptul că inculpatul a folosit în procedura de achiziţie ofertele falsificate, în cunoştinţă de cauză. Nici faptul că suspiciunea existenţei unui "kick back payment", către J. din partea SC F. SRL nu a fost confirmată, DLAF reţinând că societatea germană nu a fost client în evidenţa contabilă a SC F. SRL în perioada 2004 - 2008, nu poate conduce, date fiind toate cele expuse mai sus, la concluzia inexistenţei faptelor imputate inculpatului în prezenta cauză.

Aspectele invocate de inculpat în sensul că cele două oferte nu pot fi considerate false deoarece nu au fost declarate false printr-o hotărâre judecătorească în procedura desfiinţării înscrisurilor prevăzută de art. 5491 C. proc. pen. (de către judecătorul de cameră preliminară după dispunerea unei soluţii de clasare) sau de către o instanţă de judecată sesizată cu judecarea unei infracţiuni de fals în legătură cu acestea, nu au relevanţă, caracterul fals al acestor înscrisuri rezultând în mod incontestabil din probele administrate în prezenta cauză, lipsa desfiinţării lor într-o altă procedură nefiind de natură a impieta asupra posibilităţii de a li se constata caracterul fals.

În dezacord cu prima instanţă şi cu cele reţinute prin actul de sesizare, Curtea a arătat că nu s-a dovedit caracterul inexact al cererii de ofertă adresate J., câtă vreme aceasta a fost urmată de emiterea reală a ofertei în baza căreia s-a încheiat contractul de achiziţii cu SC F. SRL, sens în care a reţinut că inculpatul a folosit două cereri de ofertă inexacte, respectiv cele aparent adresate L. şi M. z.o.o. şi două oferte false în baza cărora societatea a obţinut fonduri europene, urmând a fi exclusă din conţinutul infracţiunii prevăzute de art. 18 alin. (1), (3) din Legea nr. 78/2000 folosirea ca document inexact a cererii de ofertă adresate J.

Curtea a mai constatat, în dezacord cu motivele de apel ale inculpatului, că, aşa cum se reţine în rechizitoriu, s-a dovedit că procedura de achiziţie a fost manipulată prin susţinerea şi mărirea artificială a preţurilor de achiziţie din celelalte două oferte, şi astfel J. a fost declarată câştigătoare, argument care susţine teza că ofertele falsificate au fost întocmite şi puse la dispoziţie de societatea declarată câştigătoare.

În fine, în ce priveşte împrejurarea că inculpatul nu mai era administratorul SC F. SRL la momentul formulării cererilor de plată şi al încasării sumelor în baza contractului, împrejurare invocată de inculpat ca motiv de apel în susţinerea cererii de a se pronunţa o soluţie de achitare în temeiul art. 16 lit. a) C. proc. pen. (fapta nu există), art. 16 lit. b) C. proc. pen. (fapta nu este prevăzută de legea penală), art. 16 lit. c) C. proc. pen. (nu există probe că o persoană a săvârşit infracţiunea), Curtea a arătat că nu poate fi primită pentru următoarele considerente:

Conform art. 181 din Legea nr. 78/2000, infracţiunea pentru care inculpatul a fost trimis în judecată constă în folosirea sau prezentarea cu rea-credinţă de documente ori declaraţii false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obţinerea pe nedrept de fonduri din bugetul general al Uniunii Europene sau din bugetele administrate de aceasta ori în numele ei.

Din textul legal menţionat rezultă că elementul material al laturii obiective constă în acţiunea de a folosi sau prezenta documente sau situaţii false, inexacte sau incomplete, iar urmarea imediată constă în obţinerea pe nedrept de fonduri din bugetul general al Uniunii europene sau din bugetele administrate de aceasta ori în numele ei. Subiectul activ al acestei infracţiuni este persoana care foloseşte sau prezintă cu rea-credinţă documentele sau situaţiile false, inexacte sau incomplete.

Prin urmare, faptul că o anumită persoană foloseşte sau prezintă documentele sau situaţiile false, inexacte sau incomplete, iar o altă persoană obţine, urmare a acestei acţiuni, pe nedrept fondurile din bugetul general al Uniunii Europene sau din bugetele administrate de aceasta ori în numele ei nu are nicio relevanţă sub aspectul întrunirii elementelor constitutive ale infracţiunii prevăzute de art. 181 din Legea nr. 78/2000. Legiuitorul nu condiţionează prin nimic existenţa infracţiunii de identitatea dintre persoana care foloseşte sau prezintă documentele false, incomplete sau inexacte şi persoana care este beneficiara acestor fonduri. Mai mult, de regulă, beneficiarii acestor fonduri sunt societăţi comerciale, iar subiecţii activi ai infracţiunii sunt persoanele fizice (singure sau alături de persoana juridică) care, în calitate de administratori ai societăţilor, folosesc sau prezintă înscrisurile false, inexacte sau incomplete.

Inculpatul a fost cel care a redactat cererile de ofertă, a primit ofertele, a participat la evaluarea acestora şi le-a depus, împreună cu referatul de evaluare din 7 noiembrie 2004 şi cu contractul de achiziţie utilaje încheiat între SC F. SRL şi J., în dosarul de achiziţii la autoritatea contractantă, realizând elementul material al laturii obiective a infracţiunii prevăzute de art. 181 din Legea nr. 78/2000.

Pe cale de consecinţă, nu are nicio relevanţă faptul că cererile de plată au fost formulate şi sumele de bani au fost încasate SC F. SRL începând cu luna august 2006 şi respectiv septembrie 2006 după ce inculpatul nu mai avea nicio calitate în SC F. SRL, la data de 27 octombrie 2005, fiind revocat din funcţia de administrator, iar soţia sa cesionând părţile sociale martorului Q., care a devenit noul asociat unic şi administrator .

Curtea a mai arătat că nu pot fi primite susţinerile inculpatului în sensul că, urmare a faptului că facturile emise de J. nu au fost înregistrate de el în contabilitatea SC F. SRL şi nu au fost depuse de el la autoritatea contractantă în vederea efectuării plăţilor, s-a întrerupt legătura de cauzalitate între acţiunea sa de a fi depus documentele la autoritatea contractantă şi rezultatul produs constând în plata sumelor de bani. Aşa cum s-a arătat, singura persoană care a folosit documentele false şi inexacte este inculpatul, în absenţa folosirii acestor documente nu s-ar fi aprobat nici dosarul de achiziţii şi nici cererea de plată, iar cererile de plată depuse de martorul Q. nu au fost însoţite de niciun document fals sau inexact. Facturile emise de J. (la datele de 10 octombrie 2006 şi 11 octombrie 2006), care au stat la baza cererilor de plată, au fost depuse împreună cu dovada achitării lor de către SC F. SRL (cheltuieli reale) şi au avut la bază contractul încheiat cu inculpatul în calitate de reprezentant al SC F. SRL în condiţiile expuse pe larg mai sus.

Infracţiunea prevăzută de art. 181 din Legea nr. 78/2000 este o formă a infracţiunii de înşelăciune, o formă specială de fraudă regăsită în domeniul accesării fondurilor europene, aşa cum a arătat şi Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie prin Decizia nr. 4/2016 pronunţată în recurs în interesul legii), inculpatul este autorul acţiunii de inducere în eroare a autorităţii contractante prin folosirea documentelor false şi inexacte, iar beneficiarul sumelor de bani a fost SC F. SRL Şi în cazul infracţiunii de înşelăciune prevăzută de art. 244 alin. (1) C. pen. (similar art. 215 din C. pen. din 1969) inducerea în eroare a unei persoane prin prezentarea ca adevărată a unei fapte mincinoase sau ca mincinoasă a unei fapte adevărate se săvârşeşte în scopul de a obţine pentru sine sau pentru altul un folos patrimonial injust (şi dacă s-a pricinuit o pagubă).

Nu au putut fi primite susţinerile inculpatului în sensul că infracţiunea prevăzută de art. 181 din Legea nr. 78/2000 se comite doar dacă documentele false, inexacte sau incomplete sunt folosite sau prezentate în cadrul cererii de plată, legiuitorul nerestrângând conţinutul infracţiunii menţionate la această împrejurare, documentele putând fi folosite sau prezentate în orice etapă a procedurii până la momentul efectuării plăţilor din fondurile europene. S-a observat că SC F. SRL era singurul beneficiar al fondurilor europene, indiferent dacă administratorul acesteia ar fi fost inculpatul sau o altă persoană.

În drept, fapta inculpatului A. care, în calitate de administrator al SC F. SRL Alba Iulia şi responsabil legal de proiect, cu rea-credinţă, a folosit în cadrul proiectului finanţat din fonduri SAPARD şi intitulat "Modernizarea activităţii de prelucrarea a cărnii la fabrica de preparate carne F. SRL din localitatea Alba Iulia, judeţul Alba", două oferte de preţ întocmite în fals, provenind aparent de la L. şi M. z.o.o., şi două cereri de ofertă inexacte, pretins adresate acestor două societăţi, depuse la dosarul de achiziţii la data de 24 martie 2005 având ca urmare obţinerea pe nedrept a sumei de 2.672.616,91 RON reprezentând finanţare nerambursabilă decontată beneficiarului SC F. SRL începând cu 18 septembrie 2006 până la data de 27 aprilie 2007, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii prevăzute de art. 181 alin. (1), (3) din Legea nr. 78/2000.

Curtea a constatat, în dezacord cu apărările inculpatului, că prima instanţă a reţinut, cu ocazia stabilirii încadrării juridice că inculpatul a folosit două oferte de preţ întocmite în fals şi trei cereri de ofertă cu conţinut inexact, din expunerea stării de fapt şi a analizei probelor făcute de prima instanţă rezultând în mod indubitabil că ofertele false erau cele aparent emise de L. şi M. z.o.o., iar cererile de ofertă priveau aceste societăţi, precum şi J.

Cât priveşte prejudiciul cauzat prin săvârşirea infracţiunii de către inculpat Curtea a arătat, în dezacord cu motivele de apel ale inculpatului în sensul că acesta ar consta doar în sumele acordate cu titlu de finanţare pentru utilajele achiziţionate de la J., că acesta constă în întreaga sumă acordată cu titlu de finanţare nerambursabilă, deoarece în lipsa depunerii dosarului de achiziţii în termenul legal prevăzut în contractul de finanţare, nu ar mai fi fost acordată finanţarea. Mai mult, dacă s-ar fi cunoscut caracterul fals şi respectiv inexact al documentelor folosite de inculpat la dosarul de achiziţii, nu s-ar fi achitat nicio sumă cu titlu de finanţare nerambursabilă, depunerea acestor documente având loc anterior efectuării primei plăţi aferente contractului de finanţare. S-a mai arătat că în anexa I la contractul de finanţare se prevede, la art. 17 paragr. 3 că în cazul încălcării de către beneficiar a contractului de finanţare, Autoritatea Contractantă va înceta executarea contractului şi va solicita înapoierea sumelor deja plătite în cadrul contractului.

Curtea a constatat că, în mod corect, prima instanţă a stabilit că legea penală mai favorabilă o reprezintă actuala codificare, făcând trimitere la limitele de pedeapsă prevăzute de art. 181 alin. (1) şi (3) din Legea nr. 78/2000 pentru prevenirea, descoperirea şi sancţionarea faptelor de corupţie, în forma anterioară adoptării acestui cod (închisoarea de la 10 la 20 de ani) şi respectiv de la momentul intrării în vigoare a acestuia (închisoarea de la 3 ani la 10 ani şi 6 luni).

S-a mai constatat că pedeapsa de 3 ani închisoare aplicată de prima instanţă este corect individualizată raportat la prevederile art. 74 alin. (1) C. pen., infracţiunea fiind săvârşită de inculpat prin folosirea atât de documente false, cât şi inexacte (ofertele şi respectiv cererile de ofertă, câte două din fiecare categorie), cauzând un prejudiciu de 2,6 milioane de RON reprezentând finanţarea nerambursabilă acordată. Inculpatul a săvârşit infracţiunea din dorinţa de a asigura modernizarea activităţii de producţie a societăţii al cărei administrator era şi a continuat să desfăşoare activitatea de producţie până la momentul în care soţia sa a cesionat părţile sociale şi a fost revocat din funcţia de administrator.

Inculpatul are 51 de ani, are studii superioare, nu are antecedente penale, este căsătorit, are doi copii, a avut o atitudine oscilantă în cursul procesului penal, s-a prezentat la termenele de judecată Curtea a arătat că, deşi s-a reţinut forma calificată a infracţiunii prevăzută de art. 181 din Legea nr. 78/2000, nu trebuie pierdut din vedere faptul că prejudiciul provocat de inculpat nu a depăşit cu mult pragul stabilit de legiuitor pentru a fi în prezenţa acestei forme a infracţiunii (2.000.000 RON). Cel mai important argument care pledează în favoarea menţinerii pedepsei la durata de 3 ani stabilită de prima instanţă este durata excesivă de timp scursă de la săvârşirea infracţiunii şi până la momentul actual, aproape 15 ani de la data depunerii documentelor false şi inexacte în dosarul de achiziţii şi peste 12 ani de la data încasării ultimei sume de bani de către SC F.

SRL, precum şi faptul că faţă de inculpat s-a dispus efectuarea în continuare a urmăririi penale după aproape 10 ani de la data folosirii documentelor false şi inexacte, aproape de momentul împlinirii termenului de prescripţie a răspunderii penale care este de 10 ani. Mai mult, organele de urmărire penală au fost sesizate în anul 2012, în cauză au fost dispuse în anul 2013 două soluţii de neîncepere a urmăririi penale, prima fiind desfiinţă de instanţa de judecată, iar a doua fiind infirmată de procurorul ierarhic superior, trimiterea în judecată având loc în anul 2016.

Raportat la acestea, Curtea a constatat că a fost depăşit termenul rezonabil de soluţionare a cauzei, apreciind că există o încălcare a prevederilor art. 6 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului şi art. 8 C. proc. pen. O atenuare a pedepsei pentru acest motiv constituie în această privinţă o reparaţie corespunzătoare a acestei încălcări aşa cum a statuat şi Curtea Europeană a Drepturilor Omului în cauza Beck contra Norvegiei.

Curtea a constatat că în mod corect prima instanţă a interzis inculpatului, cu titlu de pedeapsă complementară şi, subsecvent, cu titlu de pedeapsă accesorie exercitarea drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b) C. pen. (dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice şi dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat), aplicarea pedepsei complementare fiind obligatorie în cazul infracţiunii prevăzute de art. 181 din Legea nr. 78/2000 pentru prevenirea, descoperirea şi sancţionarea faptelor de corupţie (art. 67 alin. (2) C. pen.), iar aplicarea pedepsei accesorii derivând din aceasta, conform art. 65 alin. (1) C. pen.

Cu toate acestea, Curtea a constatat că este întemeiat motivul de apel al procurorului în legătură cu individualizarea pedepsei complementare şi accesorii în ce priveşte neaplicarea pedepsei complementare şi, subsecvent, a pedepsei accesorii constând în interzicerea dreptului de a fi administrator al unei societăţi comerciale prevăzut de art. 66 alin. (1) lit. g) C. pen.

Având în vedere faptul că infracţiunea este incriminată de Legea privind prevenirea, descoperirea şi sancţionarea faptelor de corupţie ca infracţiune împotriva intereselor financiare ale Uniunii Europene, că la săvârşirea infracţiunii inculpatul s-a folosit de calitatea de administrator al unei societăţi comerciale, că prin folosirea actelor false aparent emanând de la cele două societăţi străine a determinat obţinerea unei sume importante de bani de către această societate, ţinând seama şi de conduita procesuală a inculpatului, astfel cum a fost analizată mai sus, Curtea a apreciat că aplicarea pedepsei complementare a interzicerii exercitării dreptului de a fi administrator al unei societăţi comerciale este necesară pentru realizarea scopului şi funcţiilor pedepsei.

În ce priveşte durata pedepsei complementare, Curtea a apreciat ca nefondat apelul procurorului prin care s-a solicitat majorarea acesteia. Totodată, având în vedere aspectele menţionate mai sus legate de durata foarte îndelungată care a trecut de la data săvârşirii infracţiunii până la descoperirea acesteia şi în continuare până la soluţionarea definitivă a cauzei, neimputabilă inculpatului apelant, Curtea, raportat şi la durata pedepsei principale, a apreciat că durata de 2 ani a pedepsei complementare stabilită de prima instanţă este suficientă pentru realizarea scopului şi funcţiilor pedepsei, neimpunându-se majorarea acesteia.

În legătură cu individualizarea judiciară a pedepsei sub aspectul modalităţii de executare, Curtea a apreciat că, în mod corect, prima instanţă a dispus suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei, în raport de natura faptei, activităţile desfăşurate de inculpat şi rezultatul produs astfel că, a apreciat sub acest aspect că apelul parchetului este nefondat.

Curtea a apreciat că prima instanţă a stabilit corect durata termenului de supraveghere, la maximul de 4 ani prevăzut de art. 92 alin. (1) C. pen., măsurile şi obligaţiile de supraveghere, precum şi durata muncii neremunerate în folosul comunităţii, raportat la prevederile art. 93 alin. (1), (2), (3) C. pen.

În ce priveşte motivul de apel invocat de procuror legat de modalitatea de aplicare a prevederilor art. 93 alin. (3) C. pen. prin folosirea conjuncţiei "şi" în loc de "sau" la indicarea celor două entităţi pentru prestarea muncii neremunerate în folosul comunităţii (Direcţia Regională de Statistică Alba şi Direcţia de Sănătate Publică Alba), prin raportare la faptul că ar fi obligat practic inculpatul să desfăşoare acest tip de activitate la ambele entităţi menţionate, Curtea a arătat că este nefondat.

În opinia Curţii, art. 404 alin. (2) teza a II-a C. proc. pen. nu impune obligaţia folosirii conjuncţiei "sau" cu ocazia desemnării celor două entităţi unde urmează a se executa obligaţia de a presta o muncă neremunerată în folosul comunităţii, textul legal menţionat instituind doar obligaţia indicării acestor două entităţi, fără nicio altă precizare. Este adevărat că teza a III-a art. 404 alin. (2) C. proc. pen. instituie obligaţia consilierului de probaţiune de a decide în care din cele două instituţii din comunitate menţionate în hotărârea judecătorească urmează a se executa obligaţia, ceea ce conduce la ideea că nu s-ar putea presta munca neremunerată simultan în cele două entităţi, dar apreciem că dreptul consilierului de probaţiune de a face această alegere nu este afectat în niciun mod prin utilizarea conjuncţiei "şi" în locul conjuncţiei "sau" în dispozitivul hotărârii judecătoreşti.

Prin urmare, s-a apreciat că, deşi este preferabilă folosirea conjuncţiei "sau" în locul conjuncţiei "şi" cu ocazia indicării celor două entităţi unde urmează a se executa obligaţia de a presta o muncă neremunerată în folosul comunităţii, nu există, în lumina prevederilor art. 404 alin. (2) teza a II-a C. proc. pen. vreun motiv de nelegalitate a hotărârii care să necesite remediere în apel, astfel că nu se impune pronunţarea unei soluţii de admitere a apelului exercitat pe acest considerent.

Curtea a constatat că, în mod greşit, prima instanţă a dispus suspendarea executării pedepsei accesorii pe durata executării pedepsei principale suspendării, apelul procurorului prin care s-a solicitat înlăturarea acestei dispoziţii, fiind fondat.

Dacă potrivit art. 71 alin. (5) C. pen. (1969) pe durata suspendării sub supraveghere a executării pedepsei închisorii se suspenda şi executarea pedepselor accesorii, C. pen. actual, stabilit ca lege penală mai favorabilă şi a cărui aplicare globală este obligatorie, nu mai conţine o astfel de dispoziţie, însă nici nu stabileşte ce se va întâmpla cu executarea pedepsei accesorii pe durata termenului de supraveghere. Soluţia derivă însă din prevederile art. 68 alin. (1) C. pen. referitoare la executarea pedepsei complementare a interzicerii exercitării unor drepturi, la lit. b) a acestui text legal prevăzându-se că executarea pedepsei complementare a interzicerii exercitării unor drepturi începe de la rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare prin care s-a dispus suspendarea executării pedepsei sub supraveghere. Pe cale de consecinţă, pe durata termenului de supraveghere pedeapsa accesorie nu se execută (neputându-se executa concomitent cu pedeapsa complementară având acelaşi conţinut), executarea acesteia urmând a avea loc numai în situaţia revocării sau anulării suspendării sub supraveghere a executării pedepsei. Neexistând însă un temei legal pentru a se dispune suspendarea executării pedepsei accesorii pe durata termenului de supraveghere, instanţa nu poate dispune o astfel de suspendare, motiv pentru care apelul procurorului va fi admis şi sub acest aspect şi se va înlătura dispoziţia de suspendare a executării pedepsei accesorii.

Curtea a mai constatat prima instanţă a soluţionat corect acţiunea civilă, admiţând, în baza art. 397 alin. (1) C. proc. pen. raportat la art. 25 alin. (1) şi art. 19 alin. (5) C. proc. pen. acţiunea civilă exercitată de partea civilă Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale prin Agenţia pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale şi obligând inculpatul la plata către partea civilă a sumei de 2.672.616,91 RON despăgubiri civile, acesta reprezentând prejudiciul cauzat de inculpat ca urmare a folosirii documentelor false şi inexacte (aşa cum s-a argumentat mai sus), şi, de asemenea, că, în mod corect, în baza art. 404 alin. (4) lit. c) C. proc. pen. a fost menţinută măsura asigurătorie a sechestrului instituită prin Ordonanţa nr. 58/P/2012 din data de 7 aprilie 2016 a Direcţiei Naţionale Anticorupţie - Serviciul Teritorial Alba Iulia şi pusă în executare prin procesul-verbal de aplicare a sechestrului din data de 8 aprilie 2016 asupra bunurilor mobile şi imobile ale inculpatului.

Împotriva hotărârii instanţei de apel a declarat recurs în casaţie, la data de 2 iulie 2020 inculpatul A., prin avocat X., cu delegaţie la dosar .

În cuprinsul căii de atac formulată, inculpatul A., prin prisma cazului de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen., a solicitat admiterea căii extraordinare de atac şi achitarea sa, în temeiul art. 16 alin. (1) lit. b) teza I C. proc. pen., iar, în potrivit art. 25 alin. (5) C. proc. pen., lăsarea nesoluţionată a acţiunii civile.

Prin Încheierea din 24 septembrie 2020 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, s-a admis în principiu cererea de recurs în casaţie formulată de inculpatul A. împotriva Deciziei penale nr. 79 din 20 februarie 2020 pronunţată de Curtea de Apel Alba Iulia, secţia penală.

Cauza a fost trimisă în vederea judecării recursului în casaţie la Completul 4 şi s-a fixat termen la data de 05 noiembrie 2020, cu citarea recurentului inculpat A. şi intimatei părţi civile Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale prin Agenţia pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale şi desemnarea unui apărător din oficiu pentru recurentul inculpat.

Pentru a dispune astfel, în esenţă, Înalta Curte a constatat că cererea de recurs în casaţie formulată de inculpatul A. îndeplineşte cerinţele de formă prevăzute art. 434 - art. 438 C. proc. pen.

Examinând pe fond recursul în casaţie, declarat de inculpatul A., în limitele prevăzute de art. 442 alin. (1) şi (2) C. proc. pen., în baza actelor şi lucrărilor din dosar şi în considerarea cazului menţionat (pct. 7 al art. 438 C. proc. pen.) Înalta Curte constată că este nefondat, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare:

În intenţia de a răspunde cerinţelor jurisprudenţei Curţii Europene a Drepturilor Omului şi de a se conforma prevederilor Convenţiei, în privinţa asigurării celerităţii procesului penal prin desfăşurarea acestuia într-un termen rezonabil, actualul legiuitor român a reconfigurat sistemul căilor de atac, reducând numărul gradelor de jurisdicţie.

În acest context, noua legislaţie procesual penală prevede o singură cale de atac ordinară, şi anume apelul, recursul devenind astfel o cale extraordinară de atac, sub denumirea de "recurs în casaţie, exercitat doar în cazuri anume prevăzute de lege şi numai pentru motive de nelegalitate.

Prin recursul în casaţie este analizată conformitatea hotărârilor definitive cu regulile de drept aplicabile. Recursul în casaţie este o cale extraordinară de atac ce urmăreşte verificarea legalităţii hotărârilor judecătoreşti definitive pronunţate de către curtea de apel. Scopul acestei căi extraordinare de atac este respectarea principiului legalităţii, ceea ce presupune ca întreaga activitate procesuală să se desfăşoare în conformitate cu dispoziţiile legale. Cu alte cuvinte, scopul recursului în casaţie este de a îndrepta erorile de drept comise de curţile de apel, ca instanţe de apel legiuitorul prevăzând expres şi limitativ în disp. art. 438 alin. (1) C. proc. pen. cazurile în care poate fi declarat recursul în casaţie.

Potrivit dispoziţiilor art. 447 C. proc. pen., instanţa este obligată să se pronunţe asupra tuturor cazurilor de recurs în casaţie invocate prin cerere de procuror sau de părţi, verificând exclusiv legalitatea hotărârii atacate.

În susţinerea căii extraordinare de atac, inculpatul A. a invocat cazul de recurs în casaţie prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen., în sensul că a fost condamnat pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală.

Astfel, în dezvoltarea criticilor circumscrise cazului de recurs în casaţie anterior menţionat, recurentul inculpat A. a susţinut că, în cauză, se impune pronunţarea unei soluţii de achitare, întemeiată pe dispoziţiile art. 16 alin. (1) lit. b) teza I C. proc. pen., iar, în potrivit art. 25 alin. (5) C. proc. pen., lăsarea nesoluţionată a acţiunii civile.

În esenţă, a arătat că, a fost condamnat pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală, în sensul că a fost condamnat pentru săvârşirea unei fapte materiale care nu era aptă să producă rezultatul cerut de norma de incriminare, care nu putea constitui element de tipicitate al infracţiunii.

Astfel, s-a arătat că infracţiunea pentru a cărei săvârşire a fost condamnat este o infracţiune de rezultat, că infracţiunea prevăzută de art. 181 din Legea nr. 78/2000 pentru prevenirea, descoperirea şi sancţionarea faptelor de corupţie este cunoscută în doctrină şi jurisprudenţă ca "fraudă privind cheltuielile", acest lucru evidenţiind importanţa şi necesitatea producerii rezultatului ca şi consecinţă directă şi imediată (legătură de cauzalitate) a acţiunii de folosire - pentru ca fapta să fie relevantă din punct de vedere penal, că această infracţiune reprezintă o formă atipică de înşelăciune care are absorbită, în conţinutul său, infracţiunea de uz de fals, legiuitorul condiţionând şi incluzând, ca element de tipicitate, ca uzul de fals să fi avut, drept consecinţă directă şi imediată, rezultatul păgubitor constând în obţinerea de fonduri pe nedrept.

Potrivit menţiunilor din extrasul ORC aflat la dosarul cauzei, la data de 27 octombrie 2005 a încetat calitatea de administrator a inculpatului odată cu schimbarea structurii acţionariatului, corelativ cu revocarea sa din funcţie/calitate, în fapt a fost înlocuit de numitul Q., iar, raportat la data săvârşirii infracţiunii/data producerii primei pagube (18 septembrie 2006), nu mai avea calitatea de administrator de aproape un an, astfel încât legătura de cauzalitate a fost întreruptă, fapta neîntrunind astfel toate elementele sale constitutive.

S-a mai precizat că toate elementele care ţin de plăţi, dovedirea cheltuielilor, încasarea sumelor de bani de la bugetul Uniunii Europene s-au petrecut atunci când nu mai avea nicio calitate şi nicio, putere de control sau decizie în societate, că inculpatul nu a formulat nicio cerere de plată pe care să o fi însuşit prin semnătură, la care să fie ataşate documente false/inexacte sau incomplete, care să fi fost aprobată şi să fi avut ca efect obţinerea, pe nedrept, cu rea-credinţă, de fonduri din bugetul Uniunii Europene, având în vedere că, prima cerere de plată pentru contractul încheiat în 2004 a fost făcută în luna august 2006, iar până la momentul la care acesta a părăsit societatea nu a fost depus niciun act de natură a frauda bugetul uniunii europene, astfel că era imposibilă comiterea infracţiunii prevăzute de art. 181 din Legea nr. 78/2000 pentru prevenirea, descoperirea şi sancţionarea faptelor de corupţie.

Mai mult decât atât, se poate observa că instanţa de apel, în mod greşit, a hotărât că ofertele depuse sunt false - fără a indica autorul falsului şi fără să fi fost desfăşurată nicio cercetare/anchetă în acest sens, precum şi faptul că cererile de ofertă sunt inexacte, întrucât nu există o dovadă a comunicării acestora către furnizori.

Înalta Curte reţine că, recursul în casaţie este conceput ca o cale extraordinară de atac în care părţile îşi pot apăra drepturile lor, înlăturând efectele hotărârilor definitive pronunţate în condiţiile celor cinci cazuri de nelegalitate prevăzute de art. 438 C. proc. pen. şi nu presupune examinarea cauzei sub toate aspectele, ci numai controlul legalităţii hotărârii atacate, respectiv al concordanţei acesteia cu dispoziţiile legii materiale şi procesuale.

Ca atare, din perspectiva finalităţii avute în vedere, recursul în casaţie nu are drept scop soluţionarea unei cauze penale prin reaprecierea faptelor şi stabilirea vinovăţiei, ci doar sancţionarea deciziilor neconforme cu legea materială şi procesuală.

Sfera controlului judiciar a fost limitată, astfel că nu pot fi examinate decât chestiunile ce privesc aspecte de drept, în limita cazurilor de casare prev. de art. 438 alin. (1) C. proc. pen., fără a putea examina şi netemeinicia deciziei atacate.

Pornind de la scopul recursului în casaţie impus prin dispoziţiile art. 433 C. proc. pen., potrivit căruia examinarea cauzei în recurs în casaţie se limitează doar la verificarea respectării legii de către instanţa a cărei hotărâre a fost atacată sub aspectul soluţionării cauzei prin aplicarea şi interpretarea corectă a legii, Înalta Curte nu poate cenzura situaţia de fapt.

Referitor la susţinerile recurentului inculpat, în sensul interpretării şi analizării prin prisma pct. 7 al art. 438 C. proc. pen. a elementelor constitutive a infracţiunii, Înalta Curte reţine că, expresia "în condiţiile legii" este lămurită pe deplin de prevederile textelor de lege succed, cu referire la prevederile art. 434 C. proc. pen., în care sunt menţionate hotărârile supuse recursului în casaţie şi ale art. 438 alin. (1) C. proc. pen. ce vizează cazurile în care se poate face recurs în casaţie.

Recursul în casaţie declarat de inculpatul A. vizează cazul prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen., respectiv a fost condamnat pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală, acesta solicitând achitarea întrucât, fapta prevăzută de art. 181 din Legea nr. 78/2000 pentru prevenirea, descoperirea şi sancţionarea faptelor de corupţie, îi lipseşte legătura de cauzalitate între fapte şi rezultat.

Înalta Curte constată că motivul invocat de inculpat cel prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen., se circumscrie doar formal cazului de recurs în casaţie indicat.

În realitate, inculpatul A. solicită pe calea recursului în casaţie de faţă analizarea circumstanţelor comiterii faptei, o reinterpretare a probelor administrate, ceea ce excede limitelor judecăţii în această cale de atac extraordinară. Or, Înalta Curte poate examina cauza numai în limitele motivelor de casare prevăzute de art. 438 C. proc. pen. şi să verifice exclusiv legalitatea hotărârii atacate, astfel că, aspectele invocate de apărare privind elementele constitutive ale infracţiunii de folosire sau prezentare cu rea credinţă de documente ori declaraţii false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obţinerea pe nedrept de fonduri din bugetul general al Uniunii Europene sau din bugetele administrate de aceasta ori în numele ei, ţine de temeinicia hotărârii şi nu pot fi analizate în această cale de atac.

Recursul în casaţie nu are ca scop remedierea unei greşite aprecieri a faptelor, a unei inexacte sau insuficiente stabiliri a adevărului printr-o urmărire penală incompletă sau o cercetare judecătorească nesatisfăcătoare, astfel că, instanţa de casare nu judecă litigiul care are ca temei juridic cauza penală, ci judecă exclusiv dacă din punct de vedere al dreptului hotărârea atacată este corespunzătoare. Cu alte cuvinte, recursul în casaţie are ca finalitate verificarea conformităţii hotărârilor atacate cu regulile de drept aplicabile, scopul său fiind acela de a îndrepta erorile de drept comise de curţile de apel, ca instanţe de apel, prin raportare la cazurile de casare expres şi limitativ prevăzute de lege.

Pentru a verifica dacă inculpatul A. a fost condamnat pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală, Înalta Curte are în vedere situaţia de fapt deja stabilită de instanţa de apel, care nu poate fi schimbată, având caracter definitiv şi va analiza criticile inculpatului în legătură cu împrejurările faptice reţinute.

Astfel, în mod corect, instanţa de apel a reţinut că faptele inculpatului A. care, în calitate de administrator al SC F. SRL Alba Iulia şi responsabil legal de proiect, cu rea-credinţă, a folosit în cadrul proiectului finanţat din fonduri SAPARD şi intitulat "Modernizarea activităţii de prelucrarea a cărnii la fabrica de preparate carne F. SRL din localitatea Alba Iulia, judeţul Alba", două oferte de preţ întocmite în fals, provenind aparent de la L. şi M. z.o.o., şi două cereri de ofertă inexacte, pretins adresate acestor două societăţi, depuse la dosarul de achiziţii la data de 24 martie 2005, având ca urmare obţinerea pe nedrept a sumei de 2.672.616,91 RON reprezentând finanţare nerambursabilă decontată beneficiarului SC F. SRL începând cu 18 septembrie 2006 până la data de 27 aprilie 2007, întrunesc elementele constitutive ale infracţiunii prevăzute de art. 181 din Legea nr. 78/2000 pentru prevenirea, descoperirea şi sancţionarea faptelor de corupţie.

Infracţiunea prevăzută de art. 181 din Legea nr. 78/2000 pentru prevenirea, descoperirea şi sancţionarea faptelor de corupţie, pentru care inculpatul A. a fost condamnat, constă în folosirea sau prezentarea cu rea-credinţă de documente ori declaraţii false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obţinerea pe nedrept de fonduri din bugetul general al Uniunii Europene sau din bugetele administrate de aceasta ori în numele ei.

În cauză, în ceea ce priveşte latura obiectivă a infracţiunii prevăzute de art. 181 din Legea nr. 78/2000 pentru prevenirea, descoperirea şi sancţionarea faptelor de corupţie, se reţine că elementul material se realizează prin acţiunea de a folosi sau prezenta documente sau situaţii false, inexacte sau incomplete, iar urmarea imediată constă în obţinerea pe nedrept de fonduri din bugetul general al Uniunii Europene sau din bugetele administrate de aceasta ori în numele ei. Subiectul activ al acestei infracţiuni este persoana care foloseşte sau prezintă cu rea credinţă documentele sau situaţiile false, inexacte sau incomplete.

Din materialul probator administrat în cauză rezultă, aşa cum, în mod corect a reţinut instanţa de apel, că inculpatul a fost cel care a redactat cererile de ofertă, a primit ofertele, a participat la evaluarea acestora şi le-a depus, împreună cu referatul de evaluare din 7 noiembrie 2004 şi cu contractul de achiziţie utilaje încheiat între SC F. SRL şi J., în dosarul de achiziţii la autoritatea contractantă, activitate care se circumscrie elementului material al laturii obiective a infracţiunii prevăzute de art. 181 din Legea nr. 78/2000 pentru prevenirea, descoperirea şi sancţionarea faptelor de corupţie.

Prin urmare, nu pot fi primite apărările formulate de inculpat, potrivit cărora acesta nu mai avea nicio calitate în SC F. SRL, la data de 27 octombrie 2005, fiind revocat din funcţia de administrator, iar părţile sociale deţinute de soţie au fost cesionate martorului Q., care a devenit noul asociat unic şi administrator, iar cererile de plată au fost formulate după acest moment, după cesionare sumele de bani au fost încasate SC F. SRL, începând cu luna august 2006 şi respectiv septembrie 2006.

Faptul că facturile emise de J. nu au fost înregistrate de inculpat în contabilitatea SC F. SRL şi nu au fost depuse de el la autoritatea contractantă în vederea efectuării plăţilor, nu înlătură răspunderea penală a inculpatului, întrucât din probele administrate rezultă că singura persoană care a folosit documentele false şi inexacte este inculpatul şi fără aceste documente nu s-ar fi aprobat dosarul de achiziţii şi nici cererea de plată depuse de martorul Q. Mai mult, facturile emise de J. (la datele de 10 şi 11 octombrie 2006), care au stat la baza cererilor de plată, au fost depuse împreună cu dovada achitării lor de către SC F. SRL (cheltuieli reale) şi au avut la bază contractul încheiat cu inculpatul în calitate de reprezentant al SC F. SRL.

Totodată, se observă că SC F. SRL era singurul beneficiar al fondurilor europene, indiferent dacă administratorul acesteia ar fi fost inculpatul sau o altă persoană, astfel că, în mod corect au fost respinse apărările inculpatului în sensul că infracţiunea prevăzută de art. 181 din Legea nr. 78/2000 pentru prevenirea, descoperirea şi sancţionarea faptelor de corupţie se comite doar dacă documentele false, inexacte sau incomplete sunt folosite sau prezentate în cadrul cererii de plată, legiuitorul nu restrânge conţinutul infracţiunii la această împrejurare, documentele putând fi folosite sau prezentate în orice etapă a procedurii până la momentul efectuării plăţilor din fondurile europene.

Contrar susţinerilor recurentului, fapta reţinută în sarcina sa, astfel cum a fost reţinută, întruneşte condiţiile de tipicitate obiectivă a infracţiunii prevăzute de art. 181 alin. (1), (3) din Legea nr. 78/2000 pentru prevenirea, descoperirea şi sancţionarea faptelor de corupţie.

Înalta Curte constată în raport de argumentele ce susţin recursul în casaţie că, în realitate, ele nu vizează nelegalitatea hotărârii, ci se contestă situaţia de fapt stabilită de către instanţa de apel, fondul criticii formulată pe calea recursului în casaţie pornind de la negarea bazei factuale care a condus la reţinerea vinovăţiei inculpatului, solicitându-se implicit o reevaluare a materialului probator, care nu este posibilă în actualul stadiu procesual.

Astfel, o apreciere a probelor deja administrate în cauză cu influenţe asupra situaţiilor faptice constatate şi reţinute de instanţa inferioară, constituie o analiză ce excedează verificărilor de legalitate ce pot face obiectul judecării căii extraordinare a recursului în casaţie, în acest sens fiind şi jurisprudenţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

Scopul recursului în casaţie este acela de a îndrepta erorile de drept comise de curţile de apel, ca instanţe de control judiciar, iar argumentele invocate de către inculpată nu susţin niciunul dintre cazurile de casare expres şi limitativ reglementate de art. 438 C. proc. pen., fiind doar formal circumscrise de către recurentă cazului de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen.

Spre deosebire de contestaţia în anulare, care vizează îndreptarea erorilor de procedură, sau de revizuire, cale de atac de fapt care urmăreşte îndreptarea erorilor de judecată, recursul în casaţie are ca scop verificarea conformităţii hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile, scopul său fiind acela de a îndrepta erorile de drept comise de curţile de apel, ca instanţe de apel, prin raportare la cazurile de casare expres şi limitativ prevăzute de lege.

În consecinţă, se constată că starea de fapt reţinută în cauză şi concordanţa acesteia cu probele administrate nu mai pot constitui motive de cenzură din partea instanţei supreme, iar criticile inculpatului nu au adus elemente noi care să impună o cenzurare a hotărârii din perspectiva elementelor ce ţin de tipicitatea infracţiunii prevăzute de art. 181 alin. (1), (3) din Legea nr. 78/2000 pentru prevenirea, descoperirea şi sancţionarea faptelor de corupţie pentru care inculpatul a fost condamnat, repunerea în discuţie a chestiunilor ce ţin de fondul cauzei însemnând a se încălca autoritatea de lucru judecat, deoarece interpretarea şi aplicarea dreptului s-a făcut anterior prin hotărârea definitivă de condamnare.

Drept urmare, criticile invocate de recurentul inculpat A. sunt neîntemeiate şi, pentru aceste considerente, în temeiul art. 448 alin. (1) pct. 1 C. proc. pen. urmează a fi respins, recursul în casaţie formulat de inculpatul A. împotriva deciziei penale nr. 79 din 20 februarie 2020 pronunţată de Curtea de Apel Alba Iulia, secţia Penală, ca nefondat.

În baza art. 275 alin. (2) C. proc. pen., va obliga recurentul inculpat la plata sumei de 200 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

În baza art. 275 alin. (6) C. proc. pen., onorariul parţial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru recurentul inculpat, în sumă de 156 RON, urmând a se plăti din fondul Ministerului Justiţiei.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul în casaţie formulat de inculpatul A. împotriva Deciziei penale nr. 79 din 20 februarie 2020 pronunţată de Curtea de Apel Alba Iulia, secţia Penală.

Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 200 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Onorariul parţial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru recurentul inculpat, în sumă de 156 RON, se plăteşte din fondul Ministerului Justiţiei.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 5 noiembrie 2020.

Procesat de GGC - LM