Limits of cassation review: prohibition of re-evaluating factual evidence for typicity and sentencing increase mechanics under Law 682/2002

Asupra recursului în casaţie de faţă;

În baza actelor şi lucrărilor din dosar constată următoarele:

Prin Sentinţa penală nr. 134/P din 04.11.2015 a Curţii de Apel Constanţa, secţia penală şi pentru cauze penale cu minori şi de familie, pronunţată în Dosarul nr. x/2013 printre altele, cu privire la inculpaţii A., B. şi C., s-au dispus următoarele:

Au fost respinse, ca nefondate, cererile de schimbare a încadrării juridice a faptelor ce fac obiectul cauzei, formulate de procuror şi inculpaţi.

În baza art. 396 alin. (1) şi (5) cu aplicarea art. 16 alin. (1) lit. b) cu referire la art. 17 alin. (2) C. proc. pen. s-a dispus achitarea inculpaţilor A., B. şi C. sub aspectul săvârşirii infracţiunii de lipsire de libertate în mod ilegal, prevăzută şi pedepsită de art. 189 alin. (2) C. pen. (1969).

În baza art. 2671 alin. (1) C. pen. (1969) cu aplicarea art. 75 lit. a) C. pen. (1969) şi art. 5 C. pen., a fost condamnat inculpatul A. la pedeapsa de 3 ani şi 6 luni închisoare.

În baza art. 246 C. pen. cu aplicarea art. 75 lit. a) C. pen. (1969) şi a art. 5 C. pen. a fost condamnat inculpatul A. la pedeapsa de 1 an şi 6 luni închisoare.

În baza art. 289 C. pen. cu aplicarea art. 75 lit. a) C. pen. (1969) şi a art. 5 C. pen. a fost condamnat inculpatul A. la pedeapsa de 2 ani închisoare.

În baza art. 33 lit. a) C. pen. şi a art. 34 lit. b) C. pen. (1969) cu aplicarea art. 5 C. pen. au fost contopite pedepsele de 3 ani şi 6 luni închisoare, de 1 an şi 6 luni închisoare şi de 2 ani închisoare, aplicate inculpatului A., în pedeapsa cea mai grea de 3 ani şi 6 luni închisoare, care a fost sporită la 4 ani închisoare, urmând ca inculpatul să execute pedeapsa rezultantă de 4 ani închisoare.

În baza art. 71 alin. (1) C. pen. (1969) au fost interzise inculpatului A. exerciţiul drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. b) şi lit. c) (dreptul de a ocupa funcţia de poliţist) C. pen. (1969), de la data rămânerii definitive a hotărârii de condamnare şi până când pedeapsa principală a închisorii este executată sau considerată ca executată.

În baza art. 60 C. pen. inculpatul A. urma să execute pedeapsa rezultantă de 4 ani închisoare în regim privativ de libertate (astfel cum a s-a dispus prin încheierea din 05.11.2015 de îndreptare a erorii materiale).

În baza art. 72 alin. (1) C. pen. raportat la art. 404 alin. (4) lit. a) C. proc. pen. a dedus din durata pedepsei de 4 ani închisoare aplicată inculpatului A. durata reţinerii din data de 24 mai 2013 precum şi a arestării preventive de la data de 25.05.2013 la data de 20.09.2013 (astfel cum s-a dispus prin încheierea din 05.11.2015 de îndreptare a erorii materiale).

În baza art. 2671 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 75 lit. a) C. pen. (1969) şi art. 5 C. pen., a fost condamnat inculpatul B. la pedeapsa de 3 ani şi 6 luni închisoare.

În baza art. 246 C. pen. cu aplicarea art. 75 lit. a) C. pen. (1969) şi art. 5 C. pen. a fost condamnat inculpatul B. la pedeapsa de 1 an şi 6 luni închisoare.

În baza art. 289 C. pen. cu aplicarea art. 75 lit. a) C. pen. (1969) şi a art. 5 C. pen. a fost condamnat inculpatul B. la pedeapsa de 2 ani închisoare.

În baza art. 33 lit. a) C. pen. şi art. 34 lit. b) C. pen. (1969) cu aplicarea art. 5 C. pen. au fost contopite pedepsele de 3 ani şi 6 luni închisoare, de 1 an şi 6 luni închisoare şi de 2 ani închisoare, aplicate inculpatului B., în pedeapsa cea mai grea de 3 ani şi 6 luni închisoare, care a fost sporită la 4 ani închisoare, urmând ca inculpatul să execute pedeapsa rezultantă de 4 ani închisoare.

În baza art. 71 alin. (1) C. pen. (1969) au fost interzise inculpatului B. exerciţiul drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. b) şi lit. c) (dreptul de a ocupa funcţia de poliţist) C. pen. (1969), de la data rămânerii definitive a hotărârii de condamnare şi până când pedeapsa principală a închisorii este executată sau considerată ca executată.

În baza art. 60 C. pen. inculpatul B. urma să execute pedeapsa rezultantă de 4 ani închisoare în regim privativ de libertate (astfel cum a s-a dispus prin încheierea din 05.11.2015 de îndreptare a erorii materiale).

În baza art. 72 alin. (1) C. pen. raportat la art. 404 alin. (4) lit. a) C. proc. pen. a dedus din durata pedepsei de 4 ani închisoare aplicată inculpatului B. perioada reţinerii din data de 24 mai 2013 precum şi a arestării preventive de la data de 25.05.2013 la data de 20.09.2013 (astfel cum a s-a dispus prin încheierea din 05.11.2015 de îndreptare a erorii materiale).

În baza art. 2671 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 75 lit. a) C. pen. (1969) şi art. 5 din noul C. pen., a fost condamnat inculpatul C. la pedeapsa de 3 ani şi 6 luni închisoare.

În baza art. 246 C. pen. cu aplicarea art. 75 lit. a) C. pen. (1969) şi a art. 5 C. pen., a fost condamnat inculpatul C. la pedeapsa de 1 an şi 6 luni închisoare.

În baza art. 289 C. pen. cu aplicarea art. 75 lit. a) C. pen. (1969) şi a art. 5 din C. pen. a fost condamnat inculpatul C. la pedeapsa de 2 ani închisoare.

În baza art. 33 lit. a) şi a) art. 34 lit. b) C. pen. (1969) cu aplicarea art. 5 din C. pen. au fost contopite pedepsele de 3 ani şi 6 luni închisoare, de 1 an şi 6 luni închisoare şi de 2 ani închisoare, aplicate inculpatului C., în pedeapsa cea mai grea de 3 ani şi 6 luni închisoare, pe care o sporeşte la 4 ani închisoare, urmând ca inculpatul să execute pedeapsa rezultantă de 4 ani închisoare.

În baza art. 71 alin. (1) C. pen. (1969) au fost interzise inculpatului C. exerciţiul drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. b) şi lit. c) (dreptul de a ocupa funcţia de poliţist) C. pen. (1969), de la data rămânerii definitive a hotărârii de condamnare şi până când pedeapsa principală a închisorii este executată sau considerată ca executată.

În baza art. 60 C. pen. inculpatul C. urma să execute pedeapsa rezultantă de 4 ani închisoare în regim privativ de libertate (astfel cum a s-a dispus prin încheierea din 05.11.2015 de îndreptare a erorii materiale).

În baza art. 72 alin. (1) C. pen. rap. la art. 404 alin. (4) lit. a) C. proc. pen. a dedus din durata pedepsei de 4 ani închisoare aplicată inculpatului C. perioada reţinerii din data de 25 mai 2013 precum şi a arestării preventive de la data de 26.05.2013 la data de 10.07.2013 (astfel cum s-a dispus prin încheierea din 05.11.2015 de îndreptare a erorii materiale).

Împotriva acestei sentinţe, în termen legal, au declarat apel Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Constanţa şi inculpaţii A., B., C. şi D.

Prin Decizia penală nr. 385/A din data de 04.12.2019 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, în Dosarul nr. x/2013, au fost admise apelurile declarate de inculpaţii A., B. şi C. împotriva Sentinţei penale nr. 134/P din 4 noiembrie 2015 pronunţată de Curtea de Apel Constanţa, secţia penală şi pentru cauze penale cu minori şi de familie în Dosarul nr. x/2013, a fost desfiinţată, în parte, sentinţa penală atacată şi, în rejudecare, au fost respinse cererile de schimbare a încadrării juridice a faptelor ce fac obiectul cauzei, formulate de inculpaţii A., B. şi C., ca nefondate.

2.1. S-a descontopit pedeapsa principală de 4 ani închisoare aplicată inculpatului A. în pedepsele componente care au fost repuse în individualitatea lor.

În baza art. 2671 alin. (1) din C. pen. (1969) cu aplicarea art. 75 lit. a) din C. pen. (1969), art. 19 din Legea nr. 682/2002 şi art. 5 din C. pen., a fost condamnat inculpatul A. la pedeapsa de 2 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de tortură.

În baza art. 246 din C. pen. (1969) cu aplicarea art. 75 lit. a) din C. pen. (1969), art. 19 din Legea nr. 682/2002 şi art. 5 din C. pen., a fost condamnat inculpatul A. la pedeapsa de 1 an închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor.

În baza art. 289 din C. pen. (1969) cu aplicarea art. 75 lit. a) din C. pen. (1969), art. 19 din Legea nr. 682/2002 şi art. 5 din C. pen., a fost condamnat inculpatul A. la pedeapsa de 1 an închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de fals intelectual.

În baza art. 33 şi art. 34 din C. pen. au fost contopite pedepsele 2 ani închisoare, de 1 an închisoare şi de 1 an închisoare, aplicate inculpatului A., în pedeapsa cea mai grea de 2 ani închisoare, pe care o sporeşte cu 6 luni închisoare, urmând ca inculpatul să execute în final pedeapsa de 2 ani şi 6 luni închisoare, în condiţiile art. 60 din C. pen. (1969).

În temeiul art. 71 alin. (1) din C. pen. (1969) s-a interzis inculpatului A., cu titlu de pedeapsă accesorie, exerciţiul drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. b) şi lit. c) din C. pen. (1969) - dreptul de a ocupa funcţia de poliţist -, de la data rămânerii definitive a hotărârii de condamnare şi până când pedeapsa principală a închisorii este executată sau considerată ca executată.

În temeiul art. 404 alin. (4) C. proc. pen. coroborat cu art. 88 C. pen. anterior s-a dedus din pedeapsa rezultantă aplicată inculpatului durata reţinerii din data de 24 mai 2013 precum şi a arestării preventive de la data de 25.05.2013 la data de 20.09.2013.

2.2. S-a descontopit pedeapsa principală de 4 ani închisoare aplicată inculpatului B. în pedepsele componente pe care le repune în individualitatea lor.

În baza art. 2671 alin. (1) din C. pen. (1969) cu aplicarea art. 75 lit. a) din C. pen. (1969), art. 19 din Legea nr. 682/2002 şi art. 5 din C. pen., a fost condamnat inculpatul B. la pedeapsa de 2 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de tortură.

În baza art. 246 din C. pen. (1969) cu aplicarea art. 75 lit. a) din C. pen. (1969), art. 19 din Legea nr. 682/2002 şi art. 5 din C. pen., a fost condamnat inculpatul B. la pedeapsa de 1 an închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor.

În baza art. 289 din C. pen. (1969) cu aplicarea art. 75 lit. a) din C. pen. (1969), art. 19 din Legea nr. 682/2002 şi art. 5 din C. pen., a fost condamnat inculpatul B. la pedeapsa de 1 an închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de fals intelectual.

În baza art. 33 şi art. 34 din C. pen..(1969) au fost contopite pedepsele 2 ani închisoare, de 1 an închisoare şi de 1 an închisoare, aplicate inculpatului B. în pedeapsa cea mai grea de 2 ani închisoare, care a fost sporită cu 6 luni închisoare, urmând ca inculpatul să execute în final pedeapsa de 2 ani şi 6 luni închisoare, în condiţiile art. 60 din C. pen.

În temeiul art. 71 alin. (1) din C. pen. (1969) s-a interzis inculpatului B., cu titlu de pedeapsă accesorie, exerciţiul drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. b) şi lit. c) din C. pen. (1969) - dreptul de a ocupa funcţia de poliţist -, de la data rămânerii definitive a hotărârii de condamnare şi până când pedeapsa principală a închisorii este executată sau considerată ca executată.

În temeiul art. 404 alin. (4) C. proc. pen. coroborat cu art. 88 C. pen. anterior s-a dedus din pedeapsa rezultantă aplicată inculpatului durata reţinerii din data de 24 mai 2013 precum şi a arestării preventive de la data de 25.05.2013 la data de 20.09.2013.

2.3. S-a descontopit pedeapsa principală de 4 ani închisoare aplicată inculpatului C. în pedepsele componente care au fost repuse în individualitatea lor.

În baza art. 2671 alin. (1) din C. pen. (1969) cu aplicarea art. 75 lit. a) din C. pen. (1969), art. 19 din Legea nr. 682/2002 şi art. 5 din C. pen., a fost condamnat inculpatul C. la pedeapsa de 2 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de tortură.

În baza art. 246 din C. pen. (1969) cu aplicarea art. 75 lit. a) din C. pen. (1969), art. 19 din Legea nr. 682/2002 şi art. 5 din C. pen., a fost condamnat inculpatul C. la pedeapsa de 1 an închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor.

În baza art. 289 din C. pen. (1969) cu aplicarea art. 75 lit. a) din C. pen. (1969), art. 19 din Legea nr. 682/2002 şi art. 5 din C. pen., a fost condamnat inculpatul C. la pedeapsa de 1 an închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de fals intelectual.

În baza art. 33 şi art. 34 din C. pen. (1969) au fost contopite pedepsele 2 ani închisoare, de 1 an închisoare şi de 1 an închisoare, aplicate inculpatului C. în pedeapsa cea mai grea de 2 ani închisoare, care a fost sporită cu 6 luni închisoare, urmând ca inculpatul să execute în final pedeapsa de 2 ani şi 6 luni închisoare, în condiţiile art. 60 din C. pen.

În temeiul art. 71 alin. (1) din C. pen. (1969) s-a interzis inculpatului C., cu titlu de pedeapsă accesorie, exerciţiul drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. b) şi lit. c) din C. pen. (1969) - dreptul de a ocupa funcţia de poliţist -, de la data rămânerii definitive a hotărârii de condamnare şi până când pedeapsa principală a închisorii este executată sau considerată ca executată.

În temeiul art. 404 alin. (4) C. proc. pen. coroborat cu art. 88 C. pen. anterior s-a dedus din pedeapsa rezultantă aplicată inculpatului durata reţinerii din data de 25 mai 2013 precum şi a arestării preventive de la data de 26.05.2013 la data de 10.07.2013.

Au fost menţinute celelalte dispoziţii ale sentinţei atacate care nu sunt contrare prezentei decizii.

3. Au fost respinse, ca nefondate, apelurile declarate de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Constanţa şi inculpatul D. împotriva aceleiaşi sentinţe.

4. În temeiul art. 275 alin. (3) C. proc. pen. cheltuielile judiciare ocazionate de soluţionarea apelurilor declarate de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Constanţa şi inculpaţii A., B. şi C. au rămas în sarcina statului.

Împotriva hotărârii instanţei de apel au declarat, în termen legal, recurs în casaţie, inculpaţii A., B. şi C., invocând cazurile prevăzute de art. 438 alin. (1) pct. 7 şi 12 C. proc. pen.

În motivarea căii de atac, prin prisma cazului de casare prevăzut de dispoziţiile art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen., inculpaţii, prin apărător ales, au arătat, în esenţă, cu privire la infracţiunea de tortură, prevăzută de art. 2671 C. pen. (1969), că faptele pentru care au fost condamnaţi nu întrunesc elementele constitutive ale infracţiunii, respectiv elementele de tipicitate obiectivă, prevăzute de norma de incriminare.

Astfel, s-a susţinut că nu sunt îndeplinite condiţiile impuse privind intensitatea suferinţelor fizice suferite de subiectul pasiv al infracţiunii, întrucât potrivit concluziilor certificatului medico-legal, acesta nu a avut nevoie de îngrijiri medicale pentru vindecarea leziunilor reclamate.

Cu privire la infracţiunea de abuz în serviciu, s-a apreciat că activitatea din camera de hotel reţinută în sarcina inculpaţilor nu a fost efectuată prin încălcarea vreunei dispoziţii legale şi nici nu a produs o vătămare drepturilor sau intereselor legitime ale vreunei persoane, motiv pentru care, în opinia apărării, nu sunt întrunite condiţiile de tipicitate ale acestei infracţiuni.

În raport de cele expuse pe larg în cuprinsul motivelor scrise, s-a solicitat admiterea căii de atac formulate şi achitarea inculpaţilor în baza art. 16 alin. (1) lit. b) teza I C. proc. pen., fapta nefiind prevăzută de legea penală.

Totodată, prin prisma cazului de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 12 C. proc. pen., s-a susţinut că nelegalitatea deciziei atacate rezultă din nerespectarea dispoziţiilor art. 33 şi 34 C. pen. (1969), în sensul aplicării directe a sporului de pedeapsă unei pedepse nemajorate în prealabil la maximul său special.

Sub acelaşi aspect, s-a subliniat că Ministerul Public nu a solicitat, în calea de atac a apelului, majorarea pedepselor aplicate inculpaţilor de către instanţa de fond, astfel încât instanţa de control judiciar, prin aplicarea sporului de pedeapsă, a încălcat principiul non reformation in peius.

În raport de cele expuse pe larg în cuprinsul motivelor de recurs în casaţie, s-a solicitat, admiterea recursului în casaţie, desfiinţarea, în parte, a hotărârii atacate şi rejudecând, înlăturarea sporului de pedeapsă aplicat.

Totodată, în cuprinsul cererii formulate, inculpaţii au invocat şi excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 440 alin. (1) şi (2) C. proc. pen.

În motivarea excepţiei invocate, s-a arătat că aceasta este admisibilă întrucât întruneşte toate cerinţele prevăzute de art. 29 alin. (1), (2) şi (3) din Legea nr. 47/1992. Pe fondul excepţiei, s-a apreciat că soluţia legislativă care permite examinarea în condiţii de nepublicitate şi necontradictorialitate a circumscrierii/necircumscrierii motivelor invocate unuia dintre cazurile prevăzute de art. 438 alin. (1) C. proc. pen., în etapa admisibilităţii în principiu reglementată de art. 440 alin. (1) şi (2) C. proc. pen., încalcă principiile constituţionale recunoscute de art. 1 alin. (5), art. 15 alin. (1), art. 11 alin. (2) coroborat cu art. 20 alin. (2) (cu referire la art. 6 parag. 1 şi art. 13 din Convenţia europeană a drepturilor omului şi libertăţilor fundamentale, art. 2 parag. 1 din Protocolul adiţional nr. 7 la Convenţie), art. 21 alin. (2) şi (3), art. 24 alin. (2) din Constituţia României.

Totodată, s-a subliniat că, aşa cum rezultă din jurisprudenţa instanţei supreme indicată în cuprinsul cererii formulate, analiza în etapa de filtru a circumscrierii formale a motivelor invocate într-unul din cazurile de casare expres reglementate de lege nu reprezintă o situaţie izolată, ci des întâlnită, tocmai pentru că legiuitorul permite un asemenea examen.

La Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, cererea formulată de recurenţii inculpaţi C., B. şi A., privind sesizarea Curţii Constituţionale a fost înregistrată sub nr. x/2020/a1.

Prin încheierea din 17 septembrie 2020, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, în Dosarul nr. x/2020, a fost respinsă, ca inadmisibilă, cererea formulată de recurenţii-inculpaţi de sesizare a Curţii Constituţionale cu soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate şi a dispoziţiilor art. 440 alin. (1) şi (2) din C. proc. pen.

Prin încheierea pronunţată la aceeaşi dată, în Dosarul nr. x/2020, apreciind că sunt îndeplinite cerinţele prevăzute de art. 434 C. proc. pen. - art. 438 C. proc. pen., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în temeiul art. 440 alin. (4) C. proc. pen., a admis în principiu cererea de recurs în casaţie formulată de inculpaţii C., A. şi B. împotriva Deciziei penale nr. 385/A din 04 decembrie 2019 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, pronunţată în Dosarul nr. x/2013 şi a dispus trimiterea cauzei Completului nr. 6, în compunere de 3 judecători, în vederea judecării căii extraordinare de atac promovată de recurenţi.

Examinând cauza prin prisma criticilor circumscrise cazurilor de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 şi 12 C. proc. pen., Înalta Curte apreciază recursul în casaţie formulat de inculpaţii C., B. şi A. ca fiind nefondat, pentru următoarele considerente:

Potrivit dispoziţiilor art. 433 C. proc. pen., în calea extraordinară a recursului în casaţie, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie este obligată să verifice, în condiţiile legii, conformitatea hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile.

Înalta Curte reţine că, în condiţiile art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen., hotărârile sunt supuse casării, dacă inculpatul a fost condamnat pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală, caz de casare ce vizează situaţiile în care fapta concretă pentru care s-a pronunţat soluţia definitivă de condamnare nu întruneşte elementele de tipicitate obiectivă prevăzută de norma de incriminare; dacă instanţa a ignorat o normă care conţine dispoziţii de dezincriminare a faptei, indiferent dacă vizează vechea reglementare, în ansamblul său, sau modificarea unor elemente ale conţinutului constitutiv, astfel încât nu se mai realizează o corespondenţă deplină între fapta săvârşită şi noua configurare legală a tipului respectiv de infracţiune. Acest caz de casare nu poate fi invocat pentru a se obţine schimbarea încadrării juridice a faptei sau pentru a se constata incidenţa unei cauze justificative sau de neimputabilitate, acesta fiind atributul exclusiv al instanţelor de fond şi de apel.

Este de menţionat că, din perspectiva cazului de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen. nu se poate realiza o analiză a conţinutului mijloacelor de probă, o nouă apreciere a materialului probator sau stabilirea unei alte situaţii de fapt pe baza căreia să se concluzioneze că fapta nu este prevăzută de legea penală, verificarea hotărârii făcându-se exclusiv în drept, fără a putea fi supuse cenzurii starea factuală reţinută de instanţa de apel.

Astfel, în speţă, în raport cu situaţia de fapt, astfel cum a fost stabilită în mod definitiv de către instanţele de fond şi apel, Înalta Curte constată că sunt întrunite elementele constitutive ale infracţiunilor de tortură, prevăzută de art. 2671 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 75 lit. a) C. pen. (1969) şi art. 5 din noul C. pen., respectiv abuz în serviciu contra intereselor persoanelor, prevăzută de art. 246 cu aplicarea art. 75 lit. a) C. pen. (1969) şi art. 5 C. pen., constând, în esenţă, în aceea că inculpaţii A., B., C., care în calitatea de poliţişti aflaţi în exerciţiul atribuţiilor de serviciu, împreună şi cu intenţie, în noaptea de 02/03 mai 2013, au provocat durere şi suferinţe puternice fizice şi psihice martorului E., prin lovituri repetate cu pumnii preponderent în zona capului dar şi cu o bâtă de baseball de către inculpatul A. şi prin ameninţări la adresa martorului, a familiei acestuia şi a persoanelor care se bănuia că l-au trimis în misiune, inclusiv prin ameninţarea cu moartea prin folosirea unui pistol de către inculpatul B., în scopul evident al obţinerii informaţiei că martorul era investigator sub acoperire autorizat legal, precum şi că, aceeaşi inculpaţi au efectuat în noaptea de 02/03 mai 2013 o percheziţie domiciliară în camera nr. 14 a hotelului "F." din staţiunea Mamaia, în care era cazat, investigatorul sub acoperire E., fără acceptul acestuia în prealabil şi fără mandat legal de percheziţie, vătămând drepturile persoanei cercetate, prin încălcarea unui drept fundamental.

Or, prin criticile formulate de recurenţii - inculpaţi cu privire la lipsa elementelor de tipicitate obiectivă ale infracţiunilor de tortură şi abuz în serviciu contra intereselor persoanelor pentru care s-a dispus condamnarea acestora, la analiza greşită a intensităţii suferinţelor fizice suferite de subiectul pasiv al infracţiunii, întrucât potrivit concluziilor certificatului medico-legal, acesta nu a avut nevoie de îngrijiri medicale pentru vindecarea leziunilor reclamate, iar activitatea din camera de hotel reţinută în sarcina inculpaţilor nu a fost efectuată prin încălcarea vreunei dispoziţii legale şi nici nu a produs o vătămare drepturilor sau intereselor legitime ale vreunei persoane, critici circumscrise cazului de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen., se tinde la o reapreciere a probelor administrate în cauză cu consecinţa stabilirii unor împrejurări faptice diferite de cele reţinute de instanţele inferioare, încercând să se dovedească că recurenţii nu sunt vinovaţi de săvârşirea infracţiunilor pentru care au fost condamnaţi, ceea ce nu este permis a se realiza pe calea extraordinară de atac a recursului în casaţie, care se limitează la verificarea unei hotărâri intrată în puterea lucrului judecat doar la anumite chestiuni de drept, expres şi limitativ prevăzute de lege.

Altfel spus, prin susţinerile formulate pe calea recursului în casaţie, inculpaţii critică, în esenţă, baza factuală care a condus la reţinerea vinovăţiei lor, solicitându-se implicit o reevaluare a materialului probator administrat în cauză, ceea ce nu este permis, care nu este posibilă în actualul stadiu procesual.

Referitor la motivul de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 12 C. proc. pen., invocat de recurenţii-inculpaţi, Înalta Curte arată că, potrivit acestuia, hotărârile sunt supuse casării în cazul în care "s-au aplicat pedepse în alte limite decât cele prevăzute de lege", cazul fiind incident în situaţia în care pedeapsa stabilită şi aplicată este nelegală, excluzându-se criticile privind greşita individualizare.

Astfel, prin "pedepse în alte limite decât cele prevăzute de lege", legiuitorul a avut în vedere limitele de pedeapsă ce sunt prevăzute de textul de lege în raport de încadrarea juridică şi de cauzele de atenuare sau agravare a pedepsei a căror incidenţă a fost stabilită de instanţa de apel.

Astfel, Înalta Curte constată că inculpatul A. a fost condamnat de instanţa de apel pentru săvârşirea infracţiunilor de: tortură, prevăzută de art. 2671 alin. (1) C. pen. (1969) cu aplicarea art. 75 lit. a) C. pen. (1969), art. 19 din Legea nr. 682/2002 şi art. 5 C. pen., pedepsită cu închisoarea de la 2 la 7 ani, la 2 ani închisoare şi interzicerea drepturilor (având în vedere limitele de pedeapsă ca urmare a reţinerii beneficiului dispoziţiilor art. 19 din Legea nr. 682/2002), abuz în serviciu contra intereselor persoanelor, prevăzută de art. 246 C. pen. (1969) cu aplicarea art. 75 lit. a) C. pen. (1969), art. 19 din Legea nr. 682/2002 şi art. 5 C. pen., pedepsită cu închisoarea de la 6 luni la 3 ani, la 1 an închisoare (având în vedere limitele de pedeapsă ca urmare a reţinerii beneficiului dispoziţiilor art. 19 din Legea nr. 682/2002) şi fals intelectual, prevăzută de art. 289 C. pen. (1969) cu aplicarea art. 75 lit. a) C. pen. (1969), art. 19 din Legea nr. 682/2002 şi art. 5 C. pen. la pedeapsa de 1 an închisoare (având în vedere limitele de pedeapsă ca urmare a reţinerii beneficiului dispoziţiilor art. 19 din Legea nr. 682/2002).

Totodată, inculpatul B. a fost condamnat de instanţa de apel pentru săvârşirea infracţiunilor de: tortură, prevăzută de art. 2671 alin. (1) C. pen. (1969) cu aplicarea art. 75 lit. a) C. pen. (1969), art. 19 din Legea nr. 682/2002 şi art. 5 C. pen., pedepsită cu închisoarea de la 2 la 7 ani, la 2 ani închisoare şi interzicerea drepturilor (având în vedere limitele de pedeapsă ca urmare a reţinerii beneficiului dispoziţiilor art. 19 din Legea nr. 682/2002), abuz în serviciu contra intereselor persoanelor, prevăzută de art. 246 C. pen. (1969) cu aplicarea art. 75 lit. a) C. pen. (1969), art. 19 din Legea nr. 682/2002 şi art. 5 C. pen., pedepsită cu închisoarea de la 6 luni la 3 ani, la 1 an închisoare (având în vedere limitele de pedeapsă ca urmare a reţinerii beneficiului dispoziţiilor art. 19 din Legea nr. 682/2002) şi fals intelectual, prevăzută de art. 289 C. pen. (1969) cu aplicarea art. 75 lit. a) C. pen. (1969), art. 19 din Legea nr. 682/2002 şi art. 5 C. pen. la pedeapsa de 1 an închisoare (având în vedere limitele de pedeapsă ca urmare a reţinerii beneficiului dispoziţiilor art. 19 din Legea nr. 682/2002).

De asemenea, inculpatul C. a fost condamnat de instanţa de apel pentru săvârşirea infracţiunilor de tortură, prevăzută de art. 2671 alin. (1) C. pen. (1969) cu aplicarea art. 75 lit. a) C. pen. (1969), art. 19 din Legea nr. 682/2002 şi art. 5 C. pen., pedepsită cu închisoarea de la 2 la 7 ani, la 2 ani închisoare şi interzicerea drepturilor (având în vedere limitele de pedeapsă ca urmare a reţinerii beneficiului dispoziţiilor art. 19 din Legea nr. 682/2002), abuz în serviciu contra intereselor persoanelor, prevăzută de art. 246 C. pen. (1969) cu aplicarea art. 75 lit. a) C. pen. (1969), art. 19 din Legea nr. 682/2002 şi art. 5 C. pen., pedepsită cu închisoarea de la 6 luni la 3 ani, la 1 an închisoare (având în vedere limitele de pedeapsă ca urmare a reţinerii beneficiului dispoziţiilor art. 19 din Legea nr. 682/2002) şi fals intelectual, prevăzută de art. 289 C. pen. (1969) cu aplicarea art. 75 lit. a) C. pen. (1969), art. 19 din Legea nr. 682/2002 şi art. 5 C. pen. la pedeapsa de 1 an închisoare (având în vedere limitele de pedeapsă ca urmare a reţinerii beneficiului dispoziţiilor art. 19 din Legea nr. 682/2002).

Reţinând că faptele din prezenta cauză sunt concurente şi pentru niciuna dintre acestea nu s-a pronunţat o hotărâre de condamnare, în baza art. 33, art. 34 C. pen. (1969), instanţa de apel a contopit pedepsele de 2 ani închisoare, 1 an închisoare şi de 1 an închisoare, aplicate inculpaţilor A., B. şi C. în pedeapsa cea mai grea de 2 ani închisoare, pedeapsă care a fost sporită cu 6 luni închisoare, urmând ca inculpaţii să execute, fiecare, în final, pedeapsa de 2 ani şi 6 luni închisoare.

În aceste condiţii, Înalta Curte observă că, pedepsele aplicate inculpaţilor C., B. şi A. pentru săvârşirea infracţiunilor de tortură, prevăzută de art. 2671 alin. (1) C. pen. (1969), abuz în serviciu contra intereselor persoanelor, prevăzută de art. 246 C. pen. (1969) şi fals intelectual, prevăzută de art. 289 C. pen. (1969) se încadrează în limitele prevăzute de dispoziţiile legale.

Instanţa de apel a reţinut în sarcina celor trei inculpaţi beneficiul dispoziţiilor art. 19 din Legea nr. 682/2002, sancţiunile aplicate fiind mai mici decât sancţiunile stabilite de judecătorul fondului, astfel încât nu poate fi vorba despre agravarea situaţiei inculpaţilor în propria cale de atac, apărarea inculpaţilor neputând fi primită sub acest aspect.

Referitor la criticile privind modalitatea prin care instanţa de apel a aplicat sporul de pedeapsă de 6 luni închisoare direct unei pedepse nemajorate în prealabil la maximul său special, aspect care ar fi determinat o pedeapsă diferită, Înalta Curte arată că susţinerile apărării nu se circumscriu cazului de casare invocat (art. 438 alin. (1) pct. 12 C. proc. pen.) care sunt de strictă interpretare şi care vizează doar stabilirea pedepsei în limitele prevăzute de lege în raport cu încadrarea juridică dată faptei, textul nepermiţând cenzurarea oricărui alt aspect de nelegalitate care, în final, ar putea produce consecinţe asupra cuantumului pedepsei.

În raport de aceste considerente, Înalta Curte constatând că în cauză nu sunt incidente cazurile de casare prevăzute de art. 438 alin. (1) pct. 7 şi 12 C. proc. pen., în temeiul art. 448 alin. (1) pct. 1 C. proc. pen., va respinge, ca nefondat, recursul în casaţie declarat de inculpaţii C., B. şi A. împotriva Deciziei penale nr. 385/A din 04 decembrie 2019 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, în Dosarul nr. x/2013 şi, având în vedere că recurenţii se află în culpă procesuală, în temeiul art. 275 alin. (2) C. proc. pen., îi va obliga la plata cheltuielilor judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul în casaţie declarat de inculpaţii C., B. şi A. împotriva Deciziei penale nr. 385/A din 04 decembrie 2019 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, în Dosarul nr. x/2013.

Obligă recurenţii inculpaţi la plata sumei de câte 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 29 octombrie 2020.

GGC - NN