European Arrest Warrant execution barred by Article 3 ECHR due to severe mental illness and tuberculosis
Legislator summary
AI generatedThe High Court of Cassation and Justice (ICCJ) admitted the appeal of the requested person, quashed the Court of Appeal Constanța’s sentencing, and ordered the rejection of the execution of the European Arrest Warrant (EAW) and the revocation of all preventive measures, thereby preventing the individual's surrender to Austrian authorities. The dispute concerned the execution of an EAW issued for offenses of data processing abuse and money laundering, where the requested person, a Romanian citizen with chronic schizophrenia and active pulmonary tuberculosis, argued that his health condition made surrender impossible; the appellate court had initially dismissed these claims, finding the illnesses did not meet the statutory threshold for postponement or refusal. The ICCJ ruled that the appellant’s severe mental disability, requiring curatorial care, and his physical illness rendered immediate surrender a violation of the prohibition of inhuman or degrading treatment under Article 3 of the European Convention on Human Rights, constituting a mandatory ground for refusal under the framework of Law no. 302/2004 and Decision-Framework 2002/584/JHA, specifically referencing the risk of ill-treatment in detention and the state's obligation to protect vulnerable individuals in custody.
Legislator headnote
AI generatedart. 104 alin. (7) din Legea nr. 302/2004, art. 98 alin. (2) din Legea nr. 302/2004, art. 117 din Legea nr. 302/2004, art. 104 alin. (11) din Legea nr. 302/2004, art. 104 alin. (13) din Legea nr. 302/2004, art. 58 alin. (2) lit. a) din Legea nr. 304/2004; European Arrest Warrant execution barred by Article 3 ECHR due to severe mental illness and tuberculosis: The dispute concerned the execution of an EAW issued for offenses of data processing abuse and money laundering, where the requested person, a Romanian citizen with chronic schizophrenia and active pulmonary tuberculosis, argued that his health condition made surrender impossible; the appellate court had initially dismissed these claims, finding the illnesses did not meet the statutory threshold for postponement or refusal. The ICCJ ruled that the appellant’s severe mental disability, requiring curatorial care, and his physical illness rendered immediate surrender a violation of the prohibition of inhuman or degrading treatment under Article 3 of the European Convention on Human Rights, constituting a mandatory ground for refusal under the framework of Law no. 302/2004 and Decision-Framework 2002/584/JHA, specifically referencing the risk of ill-treatment in detention and the state's obligation to protect vulnerable individuals in custody.
Keywords
AI generatedCited Legislation
AI generatedRelated Decisions
AI generatedKey legal questions extracted by Legislator
AI generatedBasis for the ruling that judicial costs and the fees for the ex officio defense remain at the state's expense.
Full text
Deliberând asupra contestaţiei de faţă, în baza actelor şi lucrărilor de la dosar reţine următoarele:
Prin Sentinţa penală nr. 67/P din 17 iunie 2020 pronunţate de Curtea de Apel Constanţa, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, în baza art. 109 alin. (1), raportat la art. 104 alin. (7) din Legea nr. 302/2004, republicată, a fost admisă cererea de executare a mandatului european de arestare întocmit pe numele persoanei solicitate A.
În baza art. 104 alin. (7), raportat la art. 98 alin. (2) din Legea nr. 302/2004, s-a dispus predarea către autorităţile judiciare austriece a persoanei solicitate A., cetăţean român, posesor al C.I. seria x nr. x eliberată de SCLEP Constanţa la data de 14.04.2011, fără antecedente penale, în vederea punerii în executare a mandatului european de arestare emis în scopul exercitării urmăririi penale în Dosarul penal nr. x St 21/19k (confirmat de Tribunalul pentru cauze penale Viena - Austria), pentru săvârşirea infracţiunilor abuz de prelucrare a datelor în calitate de coparticipant, în conformitate cu art. 12, cazul al treilea, 148a alin. (1), alin. (2), primul şi al doilea caz, StGB din C. pen. austriac şi spălare de bani, în conformitate cu art. 165 alin. (1) StGB din C. pen. austriac, cu respectarea regulii specialităţii predării, prevăzută de art. 117 din Legea nr. 302/2004 şi sub condiţia ca autoritatea judiciară emitentă să garanteze că persoana predată, în cazul condamnării la o pedeapsă privativă de libertate, va fi transferată în România.
În baza art. 104 alin. (11) din Legea nr. 302/2004, republicată, s-a dispus arestarea persoanei solicitate A. în vederea predării către autorităţile judiciare din Austria.
În baza art. 104 alin. (13) din Legea nr. 302/2004, republicată, s-a dispus emiterea mandatului de arestare în vederea predării pe numele persoanei solicitate A. la rămânerea definitivă a hotărârii.
În baza art. 104 alin. (9) şi (11) din Legea nr. 302/2004, republicată, a fost menţinută măsura controlului judiciar faţă de persoana solicitată A., pe o durată de 30 de zile, începând cu data de 30.06.2020 până la data de 29.07.2020 inclusiv.
A fost respinsă cererea persoanei solicitate privind revocarea măsurii preventive a controlului judiciar ca nefondată.
În baza art. 114 raportat la art. 58 alin. (2) lit. a) din Legea nr. 304/2004, republicată, a fost respinsă, ca nefondată, cererea persoanei solicitate, prin apărător, privind amânarea predării către autoritatea judiciară străină solicitantă.
În baza art. 113 din Legea nr. 302/2004, s-a dispus ca predarea persoanei solicitate se realizează de către Centrul de Cooperare Poliţienească Internaţională din cadrul Inspectoratului General al Politiei Române, cu sprijinul unităţii de poliţie în raza căreia se află locul de detenţie în termen de 10 zile de la rămânerea definitivă a hotărârii de predare.
În baza art. 109 alin. (2) din Legea nr. 302/2004, s-a dispus ca soluţia să se comunice autorităţii judiciare emitente a mandatului european de arestare, Ministerului Justiţiei şi Centrului de Cooperare Poliţienească Internaţională din cadrul Inspectoratului General al Poliţiei Române.
Pentru a pronunţa această hotărâre Curtea de Apel Constanţa a arătată că pe rolul Curţii a fost înregistrată sesizarea Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Constanţa, prin care au fost înaintate, în temeiul art. 103 şi următoarele din Legea nr. 302/2004, privind cooperarea judiciară internaţională în materie penală, republicată, documentele referitoare la persoana solicitată A. - cetăţean român, posesor al C.I. seria x nr. x eliberată de SCLEP Constanţa la data de 14.04.2011, fără antecedente penale, în vederea luării măsurii arestării şi punerii în executare a mandatului european de arestare emis în vederea exercitării urmăririi penale în Dosarul penal nr. x St 21/19k (confirmat de Tribunalul pentru cauze penale Viena - Austria), pentru săvârşirea infracţiunilor abuz de prelucrare a datelor în calitate de coparticipant, în conformitate cu art. 12, cazul al treilea, 148a alin. (1), alin. (2), primul şi al doilea caz, StGB din C. pen. austriac şi spălare de bani, în conformitate cu art. 165 alin. (1) StGB din C. pen. austriac.
În motivarea sesizării, s-a arătat că pe rolul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Constanţa se află înregistrată lucrarea cu nr. x/2020, referitoare la mandatul european de arestare emis de autorităţile judiciare din Austria împotriva numitului A., pentru săvârşirea infracţiunilor menţionate.
S-a arătat că faptele penale descrise sunt incriminate şi de legea penală română ca infracţiuni de fals informatic, prevăzută de art. 325 C. pen. (pedeapsa prevăzută de lege fiind închisoarea de la 1 la 5 ani), acces ilegal la un sistem informatic, prevăzută de art. 360 alin. (1), (2) şi 3 C. pen. (pedeapsa prevăzută de lege fiind închisoarea de la 2 la 7 ani), efectuarea de operaţiuni financiare în mod fraudulos, prevăzută de art. 250 alin. (2) C. pen. (pedeapsa prevăzută de lege fiind închisoarea de la 2 la 7 ani) şi spălare de bani, prevăzută de art. 49 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 129/2019 (pedeapsa prevăzută de lege fiind închisoarea de la 3 la 10 ani).
În fapt, s-a reţinut că în perioada decembrie 2018 - ianuarie 2019, numitul A., acţionând împreună cu alţi participanţi, a deschis conturi bancare pe numele său la instituţii bancare austriece, respectiv conturile cu IBAN x şi IBAN x, cu intenţia de a obţine venituri în mod fraudulos, cauzând prejudicii patrimoniale mai multor persoane.
S-a reţinut următorul mod de acţiune infracţional:
- sus-numitul, împreună cu alţi participanţi, au influenţat rezultatul unei prelucrări de date asistate de calculator prin crearea de program, prin introducerea, modificarea, ştergerea sau suprimarea datelor, afectând cursul operaţiunii de procesare, în sensul schimbării cartelelor SIM a conexiuni mobile on-line ale victimelor şi obţinând acces la conturile lor on-line;
- participanţii la activitatea infracţională au efectuat transferuri de sume de bani din conturile victimelor în conturile deschise de către numitul A. pe numele acestuia.
Acţionând în modul precizat anterior, A., împreună cu ceilalţi participanţi, au cauzat pagube în cuantum de peste 5.000 euro.
De asemenea, prin mai multe acţiuni frauduloase, în aceeaşi perioadă indicată, numitul A., împreună cu ceilalţi participanţi, au transferat sume de bani din conturile victimelor în conturile deschise de către sus-numit, astfel: din contul lui ing. B. - suma de 21.180 euro; din contul lui mag. C. - suma de 11.994 euro şi din contul lui D. suma de 8.785 euro.
Paguba totală produsă victimelor a fost cuantificată la suma de 41.949 de euro, sumă transferată în conturile numitului A.
Ulterior, numitul A. a ascuns provenienţa sumelor de bani obţinute din săvârşirea activităţilor infracţionale, ridicate personal de acesta din conturile deschise pe numele său.
La data de 14.02.2020, numitul A. a fost depistat de către lucrătorii de poliţie din cadrul Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Constanţa - Serviciul de Investigaţii Criminale şi a fost condus la sediul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Constanţa, pentru a fi prezentat procurorului, în baza mandatului european de arestare emis de autorităţile judiciare austriece.
S-a mai precizat că numitul A. nu s-a opus aducerii sale la sediul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Constanţa. Astfel, acesta a fost audiat în prezenţa apărătorului desemnat din oficiu, E. şi a soţiei sale F., ocazie cu care acesta nu şi-a exprimat acordul pentru a fi predat autorităţilor judiciare austriece. Cu această ocazie, s-a constatat că numitul A. este bolnav psihic, suferind de schizofrenie paranoidă, aflându-se sub tutela mamei sale, care a decedat, în prezent soţia făcând demersuri pentru a-l pune sub curatelă.
I s-au adus la cunoştinţă lui A. faptele şi infracţiunile de care este acuzat de către autorităţile judiciare austriece şi că pe numele său a fost transmis mandatul european de arestare menţionat mai sus, că va fi audiat şi va fi prezentat în faţa Curţii de Apel Constanţa, secţia penală şi pentru cauze penale cu minori şi de familie, unde se va solicita luarea măsurii arestării preventive, în vederea punerii în executare a acestui mandat european de arestare menţionat.
Având în vedere cele de mai sus, s-a solicitat a se dispune arestarea şi predarea către autorităţile judiciare austriece a numitului A.
Curtea a reţinut că împreună cu sesizarea Parchetului au fost ataşate şi următoarele documente:
- Adresa nr. x din data de 13.02.2020 transmisă prin e-mail de Biroul Naţional SIRENE din cadrul Inspectoratului General al Poliţiei Române - Centrul de Cooperare poliţienească Internaţională;
- mandatul european de arestare în limba germană şi tradus în limba română;
- procese-verbale de identificare şi verificare în bazele de date a numitului A., încheiate de organele de poliţie din cadrul Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Constanţa - Serviciul de Investigaţii Criminale, la data de 17.02.2020;
- procesul-verbal prin care i s-a adus la cunoştinţă numitului A. că autorităţile judiciare austriece au emis pe numele său un mandat european de arestare;
- declaraţia numitului A.;
- procesul-verbal privind drepturile persoanei private de libertate în procedura de executare a unui mandat european de arestare;
- delegaţie pentru asistenţă judiciară obligatorie seria x nr. x din 17.02.2020, pentru apărătorul din oficiu, avocat E.;
- copia cărţii de identitate a numitului A.;
- cazierul judiciar al numitului A.;
- documentele medico-legale privind diagnosticul numitului A.
S-a mai arătat că prezentă la termenul de judecată din 02.03.2020, persoana solicitată a fost audiată, prilej cu care nu a formulat obiecţii privind identitatea, menţinându-se refuzul de a fi predat sa către autorităţile judiciare austriece, cu respectarea principiului specializării.
Persoana solicitată a precizat că a fost internată în mai multe rânduri la Spitalul de Psihiatrie Palazu Mare, judeţul Constanţa, urmând un tratament medicamentos datorită bolii de care suferă. Aceasta a precizat a fost într-o ţară străină sub promisiunea de a munci, bănuieşte că Austria, întrucât persoanele din anturajul său vorbeau despre oraşul Viena, fiind luat de pe stradă din România şi transportat cu o maşină în acea ţară, împreună cu alte şase persoane. Mai arată că în Austria a fost într-o anumită zi la o bancă, pentru a deschide un cont.
Prin încheierea de şedinţă din 02.03.2020, Curtea, în baza art. 104 alin. (11) din Legea nr. 302/2004, republicată, în referire la art. 202 alin. (4) lit. b) şi art. 211 şi următoarele din C. proc. pen., a dispus luarea măsurii preventive a controlului judiciar pe o durată de 30 zile, de la data de 02.03.2020 până la data de 31.03.2020, inclusiv, faţă de persoana solicitată A.
În baza art. 215 alin. (1) C. proc. pen., Curtea a dispus ca pe durata măsurii controlului judiciar persoana solicitată să respecte următoarele obligaţii: să se prezinte la instanţa de judecată ori de câte ori va fi chemată; să informeze de îndată instanţa de judecată cu privire la schimbarea locuinţei; să se prezinte la organul de poliţie desemnat cu supravegherea sa, conform programului de supraveghere întocmit de către organul de poliţie sau ori de câte ori va fi chemată.
În baza art. 215 alin. (2) lit. a) C. proc. pen., Curtea a impus persoanei solicitate obligaţia de a nu părăsi raza judeţului Constanţa, decât cu încuviinţarea prealabilă a instanţei de judecată.
Curtea a atras atenţia persoanei solicitate asupra dispoziţiilor art. 215 alin. (3) şi (7) C. proc. pen., potrivit cărora, în caz de încălcare, cu rea-credinţă a obligaţiilor care îi revin ori în cazul în care există suspiciunea rezonabilă că a săvârşit cu intenţie o nouă infracţiune pentru care se dispune punerea în mişcare a acţiunii penale împotriva sa, măsura controlului judiciar se poate înlocui cu măsura arestului la domiciliu sau a arestării preventive, în condiţiile prevăzute de lege.
În baza art. 215 alin. (4) C. proc. pen., Curtea a desemnat în calitate de organ de supraveghere a persoanei solicitate secţia de poliţie în a cărei circumscripţie teritorială aceasta locuieşte şi a atras atenţia organului de poliţie desemnat cu supravegherea asupra dispoziţiilor art. 215 alin. (6) C. proc. pen.
Măsurile dispuse au fost comunicate instituţiilor prevăzute de art. 215 alin. (5) C. proc. pen., Centrului de Cooperare Poliţienească Internaţională din cadrul I.G.P.R. şi Ministerului Justiţiei.
Prin aceeaşi încheiere de şedinţă, Curtea a fixat termen de judecată la data de 23 martie 2020, în vederea continuării procedurii de executare a mandatului european de arestare, în scopul prezentării certificatului de deces al curatorului G. şi deciziei de numire în calitate de curator a numitei F., cu citarea persoanei solicitate şi încunoştinţarea apărătorului din oficiu.
S-a mai arătat că la dosarul cauzei au fost depuse, în copie, Adresa nr. x/20.03.2020 emisă de către Direcţia Generală de Asistenţă Socială Constanţa - Serviciul Autoritate Tutelară şi Dispoziţia Primarului Municipiului Constanţa nr. 1032/25.02.2020, privind instituirea curatelei speciale pentru persoana solicitată A. şi desemnarea în calitate de curator special a numitei F., soţia persoanei solicitate, împreună cu copia certificatului de deces al curatorului iniţial G., a cărei desemnare în această calitate s-a realizat în baza Dispoziţiei Primarului Municipiului Constanţa nr. 2453/04.08.2006.
Ca urmare a actelor medicale depuse şi în urma relaţiilor comunicate de Spitalul de Pneumoftiziologie Palazu Mare, din care rezultă că persoana solicitată a fost internată în cadrul acestei unităţi la data de 13.03.2020 şi externată la data de 27.03.2020, fiind diagnosticată cu "Tuberculoză Pulmonară Secundară Cazeoasă Ulcerată Lobi Superiori Bilateral BK Negativ MT0, CT0 în lucru" şi "Schizofrenie", Curtea a dispus efectuarea unui raport de expertiză medico-legală, care să stabilească afecţiunile de care suferă persoana solicitată şi dacă acestea prezintă un caracter grav, cu indicarea posibilelor consecinţe asupra stării de sănătate, în cazul în care s-ar dispune predarea către autorităţile judiciare solicitante.
La dosarul cauzei a fost depus Raportul de expertiză medico-legală nr. x CIA 2020 din 12.06.2020 întocmit de către Serviciul Clinic Judeţean de Medicină Legală Constanţa.
Pe parcursul procedurii de executare a mandatului european de arestare, faţă de persoana solicitată s-a dispus menţinerea măsurii controlului judiciar, pe o durată a câte 30 de zile, prin încheierile de şedinţă din 13.04.2020 şi 27.05.2020, până la data de 29.06.2020.
Din analiza actelor şi lucrărilor dosarului, Curtea a constatat că, sub aspect formal, în cauză sunt îndeplinite condiţiile pentru a se putea dispune predarea persoanei solicitate, prevăzute de art. 97 - 98 din Legea nr. 302/2004, republicată, faptele care dau loc la predare sunt prevăzute ca infracţiuni de legea penală română, fiind pedepsite cu închisoarea de la 1 la 5 ani, de la 2 la 7 ani şi de la 3 la 10 ani, fără ca în cauză să existe motive obligatorii sau facultative de refuz ale executării, potrivit art. 99 din lege. Totodată, s-a reţinut că persoana solicitată nu a contestat identitatea, nu a negat prezenţa sa pe teritoriul statului austriac într-o anumită perioadă de timp apropiată celei actuale, însă nu a fost de acord cu predarea.
Curtea a arătat că motivul obligatoriu de refuz al executării mandatului european de arestare prevăzut de art. 99 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 302/2004, republicată, nu subzistă în prezenta cauză, întrucât acesta se referă numai la persoana solicitată, care nu răspunde penal pentru faptele pe care se bazează mandatul european de arestare, datorită vârstei sale, în conformitate cu legea română.
De asemenea, prima instanţă a reţinut că în cauză nu este incident niciunul dintre cazurile de amânare a predării prevăzute de art. 114 alin. (1) raportat la art. 58 alin. (2) din Legea nr. 302/2004, republicată, întrucât nu s-a constatat, pe baza unei expertize medico-legale, că persoana solicitată suferă de o boală gravă care face imposibilă predarea imediată şi nici nu există împrejurări speciale din care să rezulte că predarea imediată ar avea consecinţe grave pentru persoana solicitată sau familia sa.
Dimpotrivă, din cuprinsul Raportului de expertiză medico-legală nr. x CIA 2020 din 12.06.2020 întocmit de către Serviciul Clinic Judeţean de Medicină Legală Constanţa reiese că persoana solicitată A. este diagnosticat în prezent cu "Schizofrenie cronică reziduală cu modificări durabile ale personalităţii", dar şi cu "Tuberculoză pulmonară secundară cazeoasă ulcerată", aflată în tratament, însă nici una din aceste boli nu atrag incidenţa cazurilor prevăzute de dispoziţiile art. 58 alin. (2) lit. a) şi c) din Legea nr. 302/2004, republicată.
Curtea a mai arătat că, aşa cum se reliefează prin concluziile raportului de expertiză medico-legală, niciuna dintre aceste boli nu pun persoana solicitată în imposibilitatea de a fi predată şi nici nu atrag consecinţe grave în caz de predare imediată, ele necesitând tratament medicamentos specific şi nu sunt de natură să pună persoana solicitată în imposibilitatea de a participa la fazele procesului penal.
Prima instanţă a reţinut că eventualele apărări pe care persoana solicitată le-a invocat şi care decurg inclusiv din lipsa reprezentării în plan subiectiv a consecinţelor faptelor comise, cu incidenţă directă asupra angajării răspunderii sale penale, urmează a fi valorificate în faţa autorităţilor judiciare austriece emitente ale mandatului european de arestare, autoritatea română de executare neputându-se pronunţa cu privire la eventuala vinovăţie sau nevinovăţie a celui inculpat.
În acest sens, Curtea a reamintit că în conformitate cu dispoziţiile art. 104 alin. (7) din Legea nr. 304/2004, republicată, dacă persoana solicitată nu consimte la predarea sa către autoritatea judiciară emitentă, procedura de executare a mandatului european de arestare continuă cu audierea persoanei solicitate, care se limitează la consemnarea poziţiei acesteia faţă de existenţa unuia dintre motivele obligatorii sau facultative de neexecutare şi la eventualele obiecţii în ceea ce priveşte identitatea.
Faţă de considerentele arătate, Curtea de Apel Constanţa, în baza art. 109 alin. (1), raportat la art. 104 alin. (7) din Legea nr. 302/2004, republicată, a admis cererea de executare a mandatului european de arestare întocmit pe numele persoanei solicitate A.
De asemenea, în baza art. 104 alin. (9) şi (11) din Legea nr. 302/2004, republicată, Curtea a menţinut măsura controlului judiciar faţă de persoana solicitată A., pe o durată de 30 de zile, începând cu data de 30.06.2020 până la data de 29.07.2020 inclusiv, constatându-se că această măsură asigură protecţia interesului superior al justiţiei şi împiedicând sustragerea persoanei solicitate de la procedura judiciară aflată în derulare.
Cu ocazia verificărilor anterioare, Curtea a apreciat că, potrivit art. 104 alin. (11) din Legea nr. 302/2004, republicată, această măsură se impune a fi menţinută pentru a se asigura prezenţa persoanei solicitate la dispoziţia autorităţii judiciare de executare, în scopul îndeplinirii mandatului european de arestare, avându-se în vedere că persoana solicitată a părăsit teritoriul statului austriac la scurt timp de la săvârşirea presupuselor fapte, iar în lipsa oricărui control ce s-ar exercita asupra sa există riscul ca aceasta să nu mai poată fi ulterior depistată.
În lumina considerentelor arătate, Curtea a respins cererea persoanei solicitate privind revocarea măsurii preventive a controlului judiciar ca nefondată.
Împotriva acestei sentinţe a declarat contestaţie persoana solicitată A. prin curator F.
*
Cauza a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, la data de 25 iunie 2020, fiind fixat termen de judecată la data de 1 iulie 2020 cu citarea contestatorului şi a curatorului precum şi cu asigurarea apărării obligatorii.
În cadrul motivelor de contestaţie depuse la dosar de curatorul persoanei solicitate s-a precizat că starea de sănătate a acesteia nu permite predarea sa autorităţilor judiciare străine. În acest sens s-a arătat că numitul A. se afla sub tratament din luna iunie 1994 fiind diagnosticat cu tulburări de comportament, psihoză paranoidă, tulburare a personalităţii, personalitate de tip instabil-impulsiv, schizofrenie, iar din anul 2016 este încadrat în gradul de handicap 6, cod boală F20.0.
În cuprinsul motivelor de contestaţie s-a mai arătat că persoana solicitată este dependentă de curator, neputând să se îngrijească singură.
În susţinerea motivelor de contestaţie au fost ataşate, în copie, înscrisuri medicale.
Examinând contestaţia declarată de persoana solicitată A. prin curator F., Înalta Curte constată că aceasta este fondată şi urmează să o admită pentru următoarele considerente.
Mandatul european de arestare reprezintă o decizie judiciară emisă de un stat membru în vederea arestării şi a predării de către un alt stat membru a unei persoane căutate, pentru efectuarea urmăririi penale sau în scopul executării unei pedepse sau a unei măsuri de siguranţă privative de libertate.
Reglementând procedura de executare a mandatului european de arestare, art. 104 din Legea nr. 302/2004 republicată prevede că, după verificarea identităţii persoanei solicitate şi a împrejurării dacă acesteia i s-a comunicat, în copie şi în limba pe care o înţelege, mandatul european de arestare şi, eventual, a hotărârii de condamnare în lipsă, judecătorul legal învestit aduce la cunoştinţa acestuia drepturile prevăzute de art. 106 din Legea nr. 302/2004 republicată, efectele regulii specialităţii, precum şi posibilitatea de a consimţi la predarea către autoritatea judiciară emitentă, punându-i în vedere, totodată, consecinţele juridice ale consimţământului la predare, îndeosebi caracterul irevocabil al acestuia.
Potrivit art. 109 raportat la art. 104 alin. (13) din Legea nr. 302/2004 republicată, judecătorul legal învestit soluţionează cauza prin sentinţă, emiţând de îndată un mandat de arestare, al cărui conţinut şi condiţii de executare sunt prevăzute de dispoziţiile C. proc. pen. La luarea hotărârii, judecătorul ţine seama de toate împrejurările cauzei şi de necesitatea executării mandatului european de arestare, verificând, în acest sens, dacă faptele imputate se numără printre cele enumerate de art. 97 din Legea nr. 302/2004, dacă mandatul respectă conţinutul şi forma reglementate de art. 87 din acelaşi act normativ şi întruneşte condiţiile speciale prevăzute de art. 98 din aceeaşi lege şi dacă, în cauză, este incident vreunul dintre motivele obligatorii sau facultative de refuz al executării menţionate expres de art. 99 din Legea nr. 302/2004 ori dispoziţiile art. 117 din actul normativ menţionat, ce reglementează regula specialităţii.
Verificând actele dosarului, în raport cu aceste dispoziţii legale Înalta Curte constată că în cauză predarea persoanei solicitate A. către autorităţile judiciare din Austria nu poate avea loc având în vedere starea sa de sănătate.
Astfel cum rezultă din înscrisurile medicale aflate la dosar, respectiv raportul de expertiză medico-legală întocmit în data de 12 iunie 2020 de Serviciul Clinic Judeţean de Medicină Legală Constanţa persoana solicitată A. prezintă următoarele afecţiuni: schizofrenie cronică reziduală cu modificări durabile ale personalităţii, tuberculoză pulmonară secundară cazeoasă ulcerată în tratament, afecţiuni ce necesită tratament medicamentos specific.
De asemenea, din cuprinsul înscrisurilor depuse la dosar de către contestator se observă că acesta se află sub curatelă în vederea îngrijirii şi reprezentării, precum şi pentru administrarea bunurilor materiale şi a veniturilor băneşti (Dispoziţia nr. 1032/25.02.2020 a Primăriei Municipiului Constanţa, dosar Curte), având o deficienţă funcţională accentuată, conform Certificatului de încadrare în grad de handicap nr. x din 02 februarie 2016, care are valabilitate permanentă.
Prin urmare, Înalta Curte constată că actele din dosar atestă că persoana solicitată A. nu se poate reprezenta şi îngriji singură, ci doar prin curator, astfel că predarea sa imediată statului în statul solicitant ar atrage consecinţe grave şi ar echivala cu supunerea acesteia la tratamente inumane, din perspectiva stării de sănătate, contrare dispoziţiilor art. 3 din Convenţia pentru apărarea Drepturilor Omului şi a Libertăţilor Fundamentale, potrivit cărora nimeni nu poate fi supus torturii, nici pedepselor sau tratamentelor inumane ori degradante.
Jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului a statuat că tratamentul unei persoane ce suferă de boli mintale poate fi contrar art. 3, chiar dacă nu se pot defini cu precizie efectele sale nefaste (Curtea Europeană a Drepturilor Omului, secţia III, hotărârea Keenan versus Marea Britanie, 3 aprilie 2001, 27229/95). De asemenea, în cauza Tekin Yildiz c. Turcia (Curtea Europeană a Drepturilor Omului, secţia II, hotărârea 22913/04, 10 noiembrie 2005) s-a reţinut că deşi Convenţia nu implică nicio obligaţie generală de a elibera un deţinut pe motive de sănătate, starea clinică a acestuia poate constitui un element care să conducă la considerarea detenţiei sale ca fiind contrare art. 3.
Art. 3 din Convenţie impune statului să se asigure că orice prizonier este deţinut în condiţii compatibile cu respectarea demnităţii umane, că modalităţile de executare nu-l supun la o suferinţă sau la o încercare de o intensitate care să depăşească nivelul inevitabil de suferinţă inerent detenţiei şi că, având în vedere cerinţele practice ale detenţiei, sănătatea şi confortul prizonierului sunt asigurate într-un mod adecvat (cauza Kudla împotriva Poloniei).
Condiţiile de detenţie sau de deţinere pot constituit un tratament degradant ori inuman, aşadar o încălcare a art. 3 din Convenţie, dacă au depăşit pragul de gravitate inerent executării măsurii. Privarea de libertate impune, în unele cazuri, o protecţie sporită a persoanelor vulnerabile. Statul, prin autorităţile sale, este obligat să se asigure că persoanele private de libertate sunt deţinute în condiţii ce respectă demnitatea umană, că nu sunt supuse unor suferinţe sau greutăţi de o intensitate care depăşeşte nivelul inevitabil de suferinţă inerent detenţiei şi că nu li se compromite sănătatea (Cauza Florea c. României, hotărâre din 14 septembrie 2010).
Totodată, Înalta Curte reţine că în Preambulul Deciziei-Cadru 2202/584/JAI a Consiliului din 13 iunie 2002 privind mandatul european de arestare se arată că nimeni nu ar trebui să fie îndepărtat, expulzat sau extrădat către un stat în care există un risc serios de a fi supus pedepsei cu moartea, torturii sau altor pedepse ori tratamente inumane şi degradante.
Având în vedere aspectele învederate, Înalta Curte constată că starea de sănătate a persoanei solicitate atrage imposibilitate de a fi predată autorităţilor judiciare din Austria.
Pentru considerentele expuse, în baza art. 4251 alin. (7) pct. 2 lit. a) din C. proc. pen., coroborat cu art. 3 Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, Înalta Curte va admite contestaţia declarată de persoana solicitată A. prin curator F. împotriva Sentinţei penale nr. 67/P din data de 17 iunie 2020 pronunţate de Curtea de Apel Constanţa, secţia penală şi pentru cauze cu minori. Va desfiinţa sentinţa penală atacată şi, în rejudecare, va respinge Sesizarea Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Constanţa nr. x/2020 din 17.02.2020, privind punerea în executare a mandatului european de arestare în vederea exercitării urmăririi penale în Dosarul penal nr. x St21/19k (confirmat de Tribunalul pentru cauze penale din Austria) privind persoana solicitată A.
Faţă de soluţia dispusă cu privire la executarea mandatului european de arestare, Înalta Curte, în baza art. 242 din C. proc. pen., va revoca măsura preventivă a controlului judiciar dispusă cu privire la persoana solicitată A. prin încheierea din data de 02 martie 2020, precum şi măsura arestării preventive dispuse prin sentinţa penală contestată.
Despre dispoziţiile referitoare la măsurile preventive vor fi încunoştinţate autorităţile prevăzute de art. 215 alin. (5) din C. proc. pen.
În temeiul art. 275 alin. (3) şi alin. (6) cheltuielile judiciare, precum şi onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu vor rămâne în sarcina statului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite contestaţia declarată de persoana solicitată A. prin curator F. împotriva Sentinţei penale nr. 67/P din data de 17 iunie 2020 pronunţate de Curtea de Apel Constanţa, secţia penală şi pentru cauze cu minori.
Desfiinţează sentinţa penală atacată şi, în rejudecare,
Respinge Sesizarea Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Constanţa nr. x/2020 din 17.02.2020, privind punerea în executare a mandatului european de arestare în vederea exercitării urmăririi penale în Dosarul penal nr. x St21/19k (confirmat de Tribunalul pentru cauze penale din Austria) privind persoana solicitată A.
Revocă măsura preventivă a controlului judiciar dispusă faţă de persoana solicitată A. prin încheierea din data de 02 martie 2020, precum şi măsura arestării preventive dispuse prin sentinţa penală contestată.
Despre dispoziţiile referitoare la măsurile preventive vor fi încunoştinţate autorităţile prevăzute de art. 215 alin. (5) din C. proc. pen.
Cheltuielile judiciare, precum şi onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu în sumă de 1.012 RON pentru contestatorul persoană solicitată, rămân în sarcina statului.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi, 01 iulie 2020.
GGC - NN