Inadmissibility of direct appeal against collective recusal dismissal due to lack of specific incompatibility grounds and prohibition on interlocutory appeals
Romania (RO)
Legislator summary
AI generatedThe Supreme Court of Cassation and Justice, in a chamber of nine judges, dismissed the appellant’s appeal as inadmissible, thereby upholding the lower court’s decision to reject the motion for recusal and ordering the appellant to pay 600,000 lei in judicial costs. The dispute concerned a petition for the collective recusal of all judges of the Alba Iulia Court of Appeal and, subsequently, of the High Court’s criminal section, which had previously dismissed the recusal claims for failing to specify the grounds of incompatibility for each judge. The court held the appeal inadmissible on two decisive grounds: first, the petitioner violated the imperative requirement of Article 52(5) of the Code of Criminal Procedure by failing to concretely indicate the specific grounds of incompatibility for every judge in the recused institution; second, following the abrogation of the previous provision allowing direct appeal of recusal rulings, Article 385(2) of the Code of Criminal Procedure, as amended by Emergency Government Order No. 55/2004, prohibited appealing interlocutory orders (such as the dismissal of a recusal motion) separately from the final judgment or decision.
Legislator headnote
AI generatedart. 52 din C. proc. pen, art. 52 alin. (5) C. proc. pen, art. 52 C. proc. pen, art. 3851 alin. (2) C. proc. pen; Inadmissibility of direct appeal against collective recusal dismissal due to lack of specific incompatibility grounds and prohibition on interlocutory appeals: Prin art. 52 alin. (5) C. proc. pen. s-a prevăzut că „recuzarea care privește întreaga instanță trebuie să cuprindă indicarea concretă a cazului de incompatibilitate în care se află fiecare judecător”.
Keywords
AI generatedCited Legislation
AI generatedRelated Decisions
AI generatedFull text
Asupra recursului de față,
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
La data de 20 aprilie 2004, Curtea de Apel Alba Iulia a fost sesizată cu soluționarea cererii prin care petiționarul V.P. a recuzat pe toți judecătorii Tribunalului Alba.
Ca urmare a recuzării de către același petiționar și a tuturor judecătorilor Curții de Apel Alba Iulia, această instanță a dispus, prin încheierea din 29 aprilie 2004, înaintarea dosarului la Înalta Curte de Casație și justiție, pentru soluționarea cererii de recuzare formulate.
Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, prin încheierea nr. 82 din 5 mai 2004, a respins, ca nefondată, cererea prin care petiționarul V.P. a recuzat pe toți judecătorii Curții de Apel Alba Iulia, cu motivarea că acesta nu a respectat cerința înscrisă în art. 52 din C. proc. pen., potrivit căreia era obligat să indice în mod concret cazurile de incompatibilitate în care se află fiecare judecător de la acea instanță, iar din examinarea actelor dosarului nu rezultă că vreunul dintre judecătorii recuzați ar fi incompatibil în cauza respectivă.
Împotriva acestei încheieri, petiționarul a declarat recurs (dosarul nr. 182/2004).
Recursul nu este admisibil.
Prin art. 52 alin. (5) C. proc. pen. s-a prevăzut că „recuzarea care privește întreaga instanță trebuie să cuprindă indicarea concretă a cazului de incompatibilitate în care se află fiecare judecător”.
Or, din actele dosarului rezultă că petiționarul nu a indicat concret cazurile de incompatibilitate în care s-ar afla fiecare dintre judecătorii instanței recuzate în întregime, astfel că, neconformându-se cerinței imperative prevăzute în textul de lege menționat, a formulat o cerere vădit inadmisibilă.
Pe de altă parte, se mai constată că alin. (7) al art. 52 C. proc. pen., în care se prevedea că „încheierea prin care s-a respins recuzarea poate fi atacată numai cu recurs, în termen de 48 de ore din momentul pronunțării”, a fost abrogat, între timp, prin articolul unic al O.U.G. nr. 55/2004.
Așa fiind și cum, prin art. 3851 alin. (2) C. proc. pen., devenit aplicabil în cauză, în urma modificării legislative menționate, se prevede că „încheierile pot fi atacate cu recurs numai odată cu sentința sau decizia recurată”, se impune a se considera că, și sub acest aspect, recursul nu este admisibil.
În consecință, urmează ca recursul declarat de petiționar să fie respins ca inadmisibil, cu obligarea sa la plata cheltuielilor judiciare efectuate de către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de petiționarul V.P. împotriva încheierii nr. 82 din 5 mai 2004, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, în dosarul nr. 2400/2004.
Obligă pe petiționar să plătească statului suma de 600.000 lei cheltuieli judiciare în recurs.
Pronunțată, în ședință publică, azi, 20 septembrie 2004.