European Arrest Warrant execution: rejection of territoriality and degrading treatment defenses in transnational organized crime

Deliberând asupra contestaţiei de faţă, în baza actelor şi lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin Sentinţa penală nr. 71 din data de 16 iunie 2020 a Curţii de Apel Cluj, secţia penală şi de minori, pronunţată în Dosarul nr. x/2020, în temeiul art. 109 alin. (1) din Legea nr. 302/2004, s-a admis cererea formulată de autorităţile judiciare din Italia cu privire la executarea Mandatului european de arestare nr. N.1383/19/RGNR şi N.3332/19 RGIP emis de către Tribunalul din Trento, Italia în data de 12 februarie 2020, înscris în Sistemul Informatic Schengen, SID: x, semnalare transmisă prin IGPR, Centrul de Cooperare Poliţienească Internaţională - BIROUL SIRENE cu adresa nr. x în data de 26 mai 2020, referitor la persoana solicitată A., de cetăţenie română şi, în consecinţă:

În temeiul art. 114 alin. (1) din Legea nr. 302/2004 raportat la art. 58 alin. (1) din Legea nr. 302/2004, s-a dispus amânarea predării persoanei solicitate A. către autorităţile judiciare din Italia până la soluţionarea definitivă a cauzei care face obiectul Dosarului penal nr. x/2019 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Cluj-Napoca în care este cercetat penal pentru săvârşirea infracţiunii prevăzută de art. 342 din C. pen. român sau, în cazul în care acesta va fi condamnat la pedeapsa închisorii cu executare în regim de detenţie, până la punerea în libertate ca urmare a liberării condiţionate sau până la executarea pedepsei la termen.

În baza art. 104 alin. (5) din Legea nr. 302/2004, s-a constatat că persoana solicitată nu a renunţat la regula specialităţii conferită de art. 117 din Legea nr. 302/2004 şi nu a consimţit la predarea sa către autorităţile solicitante.

În baza art. 104 alin. (13) din Legea nr. 302/2004, s-a dispus luarea măsurii arestării persoanei solicitate A. pe o perioadă de 30 de zile de la data încetării motivelor care au justificat amânarea predării menţionate mai sus, în vederea predării acestuia către autorităţile judiciare din Italia.

S-a dispus emiterea mandatului de arestare a persoanei solicitate, conform art. 104 alin. (13) din Legea nr. 302/2004, urmând a fi pus în executare la data încetării motivelor care au justificat amânarea predării.

S-a constatat că persoana solicitată a fost reţinută în data de 26 mai 2020, între orele 10:25 - 16:20, prin ordonanţa emisă în data de 26 mai 2020, de procurorul din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Cluj.

În temeiul art. 98 alin. (2) din Legea nr. 302/2004, s-a hotărât că, cetăţeanul român A. este predat cu condiţia ca, în cazul în care se va pronunţa o pedeapsă privativă de libertate faţă de acesta, să fie transferat în România pentru executarea pedepsei.

Pentru a pronunţa această sentinţă, prima instanţă a reţinut următoarele:

Deliberând, a reţinut că, prin sesizarea Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Cluj, în baza art. 102 alin. (4) din Legea nr. 302/2004 republicată, se solicită luarea măsura arestării provizorii a numitului A. pentru o durată de 15 zile, în vederea predării persoanei solicitate către autorităţile judiciare din Italia.

În motivarea propunerii se arată că sesizarea are la bază semnalarea în Sistemul Informatic Schengen, SID: x, semnalare transmisă prin IGPR, Centrul de Cooperare Poliţienească Internaţională - BIROUL SIRENE, cu Adresa nr. x, în data de 26 mai 2020, cu privire la executarea Mandatului european de arestare nr. N.1383/19/RGNR şi N.3332/19 RGIP, emis de către Tribunalul din Trento, Italia, în data de 12 februarie 2020, în vederea urmăririi penale a persoanei solicitate A. pentru săvârşirea faptelor de:

- participaţie la o organizaţie criminală, prevăzută de art. 3 din Legea nr. 146/2006 şi 416 din C. pen. italian, constând în aceea că s-a asociat cu alte persoane în vederea comiterii mai multor delicte de furt calificat în dauna activităţilor comerciale din Provincia Trento şi în alte locuri, cu transferarea succesivă a sursei de venit delictuale în România, pentru revânzarea succesivă prin intermediul internetului, activitatea infracţională a grupului derulându-se pe teritoriul mai multor state;

- de furt calificat în formă agravată prin faptul că s-a comis prin violenţă asupra lucrurilor, pe perioada nopţii, prin implicarea unui grup infracţional cu activitate în mai multe state, prevăzută de art. 110, 624, 625 n. 2, 61 n. 5 şi 61 bis din C. pen. italian, constând în aceea că, în data de 24 - 25 februarie 2019, prin participarea mai multor persoane din cadrul unui grup infracţional cu activitate în mai multe state, în scopul de a obţine profit, după ce a fost forţată seranda de fier şi uşa de la intrare a magazinului "B." din Vermiglio, localitatea Paso del Tonale din provincia Trento Italia, în via Nazionale nr. 14/A, s-a pătruns în interior de unde au fost sustrase numeroase colecţii de parfumuri, şepci, papuci şi mănuşi, totul în valoare de aproximativ 5.000,00 euro, dar şi suma de 600,00 euro în dauna persoanei vătămate C., participând la săvârşirea infracţiunii de furt calificat prin efracţie, de unde ar fi sustras bunuri în valoare de 5.600 euro,

- de furt calificat în formă agravată prin faptul că s-a comis prin violenţă asupra lucrurilor, pe perioada nopţii, de mai mult de trei persoane şi folosindu-se de un grup infracţional cu activitate în mai multe state, prevăzută de art. 110, 624, 625 n. 2 şi 5, 61 n. 5 şi 7 şi 61 bis din C. pen. italian, constând în aceea că în data de 11 martie 2019, prin participarea mai multor persoane din cadrul unui grup infracţional cu activitate în mai multe state, în scopul de a obţine profit, după ce au pătruns prin forţarea uşii de la intrare în interiorul magazinului "Ponte Tonale Punto Bike" din localitatea Paso del Tonale din provincia Trento, Italia, aparţinând persoanei vătămate D., au fost sustrase 20 de biciclete electrice în valoare de 48.655,22 euro.

S-a procedat la depistarea, identificarea şi, ulterior, a audierii persoanei solicitate A. de către procuror.

Prin Ordonanţa din data de 26 mai 2020, în temeiul art. 102 alin. (2) şi (3) raportat la art. 101 din Legea nr. 302/2004, s-a dispus reţinerea persoanei A. pe o durată de 24 de ore, începând cu data de 26 mai 2020, ora 10:25, până la data de 27 mai 2020, ora 10:25.

Ulterior a fost depusă la dosar traducerea mandatului european de arestare a persoanei solicitate A., Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Cluj solicitând continuarea procedurii de executare a mandatului european de arestare potrivit dispoziţiilor art. 104 din Legea nr. 302/2004.

Au mai fost depuse înscrisuri din partea persoanei solicitate din care ar reieşi că, în data de 24 februarie 2019, A. s-ar fi aflat în România.

În urma adreselor făcute de instanţa de judecată, Parchetul de pe lângă Judecătoria Cluj-Napoca a depus la dosar un înscris din care rezultă că A. are calitatea de suspect cu privire la săvârşirea infracţiunii prevăzute de art. 342 din C. pen. în Dosarul penal nr. x/2019 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Cluj-Napoca şi calitatea de persoană vătămată în Dosarul penal nr. x/2019 al aceleiaşi unităţi de parchet .

La interpelarea instanţei de judecată cu privire la garanţiile pe care statul italian le asigură cu privire la standardele minime obligatorii pe perioada deţinerii, autorităţile judiciare din Italia au răspuns făcând trimitere la dispoziţiile Legii nr. 354/1975 - Norme asupra ordinului penitenciar şi asupra executării măsurilor privative şi limitative de libertate .

La termenul de judecată din data de 16 iunie 2020, procurorul a susţinut cererea de arestare a persoanei solicitate A. în vederea predării acesteia autorităţilor din Italia.

În prealabil, Curtea i-a adus la cunoştinţă persoanei solicitate drepturile procesuale conferite de art. 106 din Legea 302/2004.

Procedându-se în conformitate cu art. 104 alin. (3) din Legea nr. 302/2004, i s-a înmânat un exemplar al mandatului european de arestare persoanei solicitate şi i s-a adus la cunoştinţă acesteia conţinutul mandatului european de arestare, fiind întocmit în acest sens un proces-verbal.

De asemenea, i s-a adus la cunoştinţă persoanei solicitate posibilitatea de a consimţi la predare către statul membru emitent, respectiv Italia, precum şi faptul că se poate prevala de regula specialităţii.

Autorităţile judiciare din Italia au emis la data de 12 februarie 2020 un mandat european de arestare prin care au solicitat arestarea şi predarea persoanei solicitate. Mandatul european de arestare are la bază mandatul de arestare emis de către Tribunalul din Trento, Italia, în cauzele N.1383/19/RGNR şi N.3332/19 RGIP.

În conţinutul mandatului european de arestare, ca şi stare de fapt, s-a reţinut, în esenţă, că persoana solicitată A. s-ar fi asociat cu alte persoane în vederea comiterii mai multor delicte de furt calificat în dauna activităţilor comerciale din Provincia Trento şi în alte locuri, cu transferarea succesivă a sursei de venit delictuale în România pentru revânzarea succesivă prin intermediul internetului, activitatea infracţională a grupului derulându-se pe teritoriul mai multor state, că în data de 24 - 25 februarie 2019, prin participarea mai multor persoane din cadrul unui grup infracţional cu activitate în mai multe state, în scopul de a obţine profit, după ce ar fi fost forţată seranda de fier şi uşa de la intrare a magazinului "B." din Vermiglio, localitatea Paso del Tonale din provincia Trento Italia, în via Nazionale nr. 14/A, s-ar fi pătruns în interior de unde ar fi fost sustrase numeroase colecţii de parfumuri, şepci, papuci şi mănuşi, totul în valoare de aproximativ 5.000,00 euro, dar şi suma de 600,00 euro în dauna persoanei vătămate C., precum şi că în data de 11 martie 2019, prin participarea mai multor persoane din cadrul unui grup infracţional cu activitate în mai multe state, în scopul de a obţine profit, după ce s-ar fi pătruns prin forţarea uşii de la intrare în interiorul magazinului "Ponte Tonale Punto Bike" din localitatea Paso del Tonale din provincia Trento, Italia, aparţinând persoanei vătămate D., ar fi fost sustrase 20 de biciclete electrice în valoare de 48.655,22 euro.

S-a arătat că infracţiunile de participaţie la o organizaţie criminală şi de furt calificat în formă organizată sunt incluse în lista celor 32 de infracţiuni, prev. de art. 97 alin. (1) din Legea nr. 302/2004, pentru care nu este necesară verificarea condiţiei dublei incriminări, neintervenind nici prescripţia răspunderii penale (faptele imputate fiind comise în cursul anului 2019).

În virtutea art. 84 din Legea nr. 302/2004, mandatul european de arestare este o decizie judiciară, emisă de autoritatea judiciară competentă a unui stat membru al UE, în speţă cea din Italia, în vederea arestării şi predării de către un alt stat membru, respectiv cel român, a unei persoane solicitate, în acest caz, în vederea urmăririi penale, care se execută în baza principiului recunoaşterii reciproce, în conformitate cu dispoziţiile Deciziei-cadru a Consiliului nr. 2002/584/JAI din 13 iunie 2002.

La termenele din 26 mai 2020, 3 iunie 2020 şi 16 iunie 2020 persoana solicitată a fost întrebată dacă doreşte să fie audiată, dar a refuzat, iar fiind întrebată cu privire la consimţământul irevocabil la predare în conformitate cu disp. art. 104 alin. (3) din Legea nr. 302/2004, a arătat că nu este de acord cu predarea sa către autorităţile judiciare din Italia.

De asemenea, persoana solicitată a menţionat expres că nu renunţă la regula specialităţii, aspecte consemnate în procesul-verbal.

Analizând propunerea Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Cluj, curtea de apel a apreciat-o ca fiind întemeiată, pentru considerentele care vor fi expuse în continuare:

În cursul procedurii de executare a mandatului european de arestare, persoana solicitată şi-a exprimat opoziţia la predare şi a invocat o serie de argumente care, în opinia sa, s-ar circumscrie unor motive obligatorii şi facultative de refuz al executării, respectiv faptul că autorităţile italiene nu l-ar fi citat pe A., deşi cunosc adresa la care acesta îşi are domiciliul şi nu ar fi acceptat propunerea acestuia de a fi audiat prin procedura videoconferinţei, că mandatul de arestare se referă la fapte care au fost săvârşite pe teritoriul României, că descrierea faptelor din mandat ar fi insuficientă pentru ca instanţa să cunoască locul săvârşirii faptelor, dar şi că există riscul supunerii persoanei solicitate la tratamente inumane sau degradante (în sensul art. 4 din Carta Drepturilor Fundamentale a Uniunii Europene), ca urmare a condiţiilor de detenţie din statul emitent.

Cu privire la criticile formulate de persoana solicitată referitoare la modalitatea de derulare a urmăririi penale de către autorităţile italiene, respectiv faptul că A. nu ar fi fost încunoştinţat de către acestea cu privire la derularea anchetei şi nici nu ar fi acceptat posibilitatea audierii sale prin videoconferinţă, curtea a apreciat că autorităţile italiene sunt singurele competente să deruleze urmărirea penală în modalitatea considerată de acestea ca fiind eficientă. În plus, din informaţiile prezentate de persoana solicitată, aceasta ţine legătura strânsă cu avocaţii din Italia, intrând în posesia documentelor prin intermediul acestora - aspect care conduce la concluzia că A. este la curent cu procedura derulată împotriva sa în Italia.

Înscrisurile depuse de acesta la dosar vin să completeze descrierea succintă a faptelor imputate persoanei solicitate prin mandatul european de arestare, informaţiile fiind suficiente pentru ca instanţa de judecată să aprecieze cu privire la presupusa activitate infracţională derulată de A. în cadrul grupului infracţional. Având în vedere că faptele sunt în curs de investigare (mandatul european de arestare fiind emis în scopul urmăririi penale), gradul de precizie (sau de detaliu) cerut pentru descrierea situaţiei de fapt poate fi mai scăzut în comparaţie cu momentul trimiterii în judecată sau al condamnării, situaţie în care curtea a apreciat că nu este incident motivul de refuz al executării întemeiat pe riscul încălcării principiului specialităţii ca urmare a insuficientei descrieri a faptelor în cuprinsul mandatului european de arestare.

Cu privire la incidenţa motivului facultativ de refuz al executării prevăzut de art. 99 alin. (2) lit. e) din Legea nr. 302/2004, respectiv atunci "când mandatul european de arestare se referă la infracţiuni care, potrivit legii române, sunt comise pe teritoriul României", curtea a subliniat faptul că din verificarea mandatului european de arestare rezultă mai întâi că faptele de care este suspectată persoana solicitată A. sunt în număr de trei (3) şi au corespondent în legislaţia din România, fiind incriminate ca şi constituirea unui grup infracţional organizat prevăzută de art. 367 din C. pen. şi furt calificat prevăzută de art. 228, art. 229 alin. (1) lit. b) şi d), alin. (2) lit. b) din C. pen. - urmând a se clarifica rolul persoanei solicitate în ceea ce priveşte natura activităţii presupus infracţionale (tăinuire sau complicitate morală sub forma promisiunii de tăinuire la furt calificat), fără nicio urmă de îndoială fiind faptul că actele de sustragere a bunurilor au fost comise în Italia, acesta fiind şi scopul constituirii grupului infracţional organizat - situaţie care conferă infracţiunilor care fac obiectul prezentului mandat european de arestare un caracter transnaţional.

Corespunde adevărului că din analiza dispoziţiilor art. 8 alin. (4) C. pen. rezultă că - în situaţia reţinerii infracţiunii de tăinuire a bunurilor sustrase (privită ut singuli) - infracţiunea se consideră săvârşită pe teritoriul României, astfel încât ar exista posibilitatea incidenţei motivului de refuz reglementat de art. 99 alin. (2) lit. e) din Legea nr. 302/2004, însă - chiar şi într-o atare situaţie motivul de refuz anterior amintit este unul facultativ, lăsat la aprecierea instanţei de executare, în raport cu împrejurările speţei. În contextul în care autorităţile din România nu s-au sesizat până în prezent în legătură cu presupusa activitate infracţională (complicitatea morală) a persoanei solicitate, iar, pe de altă parte, autorităţile judiciare din Italia desfăşoară o activitate aprofundată de investigare a faptelor de furt şi de complicitate (fiind identificaţi mai mulţi presupuşi făptuitori, consideraţi ca făcând parte dintr-o grupare infracţională organizată transfrontalieră) nu există nicio justificare rezonabilă pentru a refuza predarea în temeiul acestui motiv.

Însă, în cazul infracţiunii de constituire a unui grup infracţional organizat nu se poate face abstracţie de dispoziţiile art. 2 lit. c) din Legea nr. 39/2003 potrivit cărora o infracţiune cu caracter transnaţional este "orice infracţiune care, după caz:

1. este săvârşită atât pe teritoriul unui stat, cât şi în afara teritoriului acestuia;

2. este săvârşită pe teritoriul unui stat, dar pregătirea, planificarea, conducerea sau controlul sau are loc, în tot sau în parte, pe teritoriul altui stat;

3. este săvârşită pe teritoriul unui stat de un grup infracţional organizat care desfăşoară activităţi infracţionale în două sau mai multe state;

4. este săvârşită pe teritoriul unui stat, dar rezultatul acesteia se produce pe teritoriul altui stat", ceea ce atrage o competenţă alternativă a organelor judiciare.

Şi practica instanţelor de judecată este de a înlătura acest motiv facultativ de refuz de executare a mandatului european de arestare raportat la caracterul de transnaţionalitate al faptelor, la locul unde se presupune că a fost săvârşită majoritatea actelor de executare, dar şi la stadiul avansat al cercetărilor efectuate de către autorităţile străine (a se vedea Deciziile nr. 2487/2012, nr. 2340/2014 şi nr. 488/2017 ale Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie).

Este adevărat că un astfel de motiv a fost reţinut ca întemeiat de către instanţa de judecată într-un dosar anterior care îl privea pe A. (Dosarul penal nr. x/2019 în care a fost pronunţată Sentinţa penală nr. 231 din 20 noiembrie 2019 a Curţii de Apel Cluj), însă curtea nu poate omite faptul că în Dosarul penal nr. x/2019 acelaşi motiv de refuz opţional al teritorialităţii a fost invocat de A. în faţa Curţii de Apel Timişoara şi a făcut obiectul analizei Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie care s-a pronunţat prin Decizia nr. 436 din 25 septembrie 2019 ("constatând că hotărârea primei instanţe este legală şi temeinică") - respingând contestaţia formulată de Ministerul Public ca urmare a faptului că autorităţile italiene nu au răspuns în timp util solicitărilor instanţei de fond cu privire la condiţiile de detenţie din Italia.

Cu privire la motivul de refuz al executării întemeiat pe riscul supunerii persoanei solicitate la tratamente inumane sau degradante (în sensul art. 4 din Carta Drepturilor Fundamentale a Uniunii Europene), ca urmare a condiţiilor de detenţie din statul emitent, curtea a reţinut că, potrivit jurisprudenţei în materie a Curţii de Justiţie a Uniunii Europene (Marea Cameră, Hotărârea din 5 aprilie 2016, Cauzele conexate C-404/15 şi C-659/15 PPU), principiul recunoaşterii reciproce pe care se întemeiază sistemul mandatului european de arestare se bazează, la rândul său, pe încrederea reciprocă dintre statele membre cu privire la faptul că ordinile lor juridice naţionale sunt în măsură să furnizeze o protecţie echivalentă şi efectivă a drepturilor fundamentale recunoscute la nivelul Uniunii, în special în cartă.

CJUE precizează că în ceea ce priveşte interzicerea pedepselor sau a tratamentelor inumane sau degradante, prevăzută la articolul 4 din cartă, aceasta are un caracter absolut în condiţiile în care este strâns legată de respectarea demnităţii umane, vizată la articolul 1 din cartă.

Rezultă că (sublinierea CJUE), atunci când autoritatea judiciară a statului membru de executare dispune de elemente care atestă un risc real privind aplicarea unor tratamente inumane sau degradante persoanelor deţinute în statul membru emitent, pe baza standardului de protecţie a drepturilor fundamentale garantat de dreptul Uniunii şi în special pe baza articolului 4 din cartă, ea este ţinută să aprecieze existenţa riscului respectiv atunci când trebuie să decidă cu privire la predarea către autorităţile statului emitent a persoanei vizate de un mandat european de arestare. Astfel, executarea unui asemenea mandat nu poate conduce la un tratament inuman sau degradant al respectivei persoane.

Pentru ca în sarcina autorităţii judiciare de executare să se nască obligaţia de evaluare a riscului menţionat, trebuie ca mai întâi să existe elemente obiective, fiabile, precise şi actualizate cu privire la condiţiile de detenţie care prevalează în statul membru emitent şi care dovedesc realitatea unor deficienţe, fie sistemice sau generalizate, fie afectând anumite grupuri de persoane ori chiar anumite centre de detenţie. Aceste elemente pot rezulta, printre altele, din decizii judiciare internaţionale, precum hotărârile Curţii Europene a Drepturilor Omului, din decizii judiciare ale statului membru emitent, precum şi din decizii, din rapoarte sau din alte documente întocmite de organele Consiliului Europei sau care fac parte din sistemul Organizaţiei Naţiunilor Unite.

Din analiza jurisprudenţei Curţii Europene a Drepturilor Omului (Hotărârea Torreggiani şi alţii împotriva Italiei, din 8 ianuarie 2013 - pronunţată în procedura pilot) rezultă că la momentul pronunţării hotărârii de către instanţa de contencios european (ianuarie 2013) supraaglomerarea penitenciarelor din Italia era un fenomen structural, acesta fiind argumentul principal care a stat la baza constatării încălcării de către statul pârât a art. 3 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului referitor la tratamentele inumane sau degradante; acestui motiv i s-au adăugat şi altele (lipsa apei calde, insuficienţa iluminatului şi aerisirii din celule), considerate că au avut ca efect agravarea tratamentul inuman generat de supraaglomerare.

Este adevărat că răspunsul autorităţilor italiene este unul succint şi comod, însă nu poate fi omis că în Dosarul anterior menţionat, nr. x/33/2019 al Curţii de Apel Cluj, în care a fost pronunţată Sentinţa penală nr. 231 din 20 noiembrie 2019, şi în care obiectul mandatului european de arestare privea fapte asemănătoare, presupus a fi comise de către persoana solicitată A., autorităţile italiene au dat asigurările potrivit cărora "Penitenciarele italiene, în prezent, sunt toate conforme cu ceea ce dispune articolul 3 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, pe baza interpretării Curţii Europene a Drepturilor Omului, reafirmată, de altfel, în data de 5 iunie 2014 de Comitetul Miniştrilor Consiliului Europei, care a recunoscut Italiei realizările extraordinare la care a ajuns în domeniul supra-aglomerării închisorilor şi prin adoptarea de măsuri legislative specifice".

În acest sens, curtea a notat că, încă din anul 2014, autorităţile italiene au luat măsuri care s-au dovedit a fi de efect cu privire la problema identificată prin Hotărârea Torreggiani şi alţii împotriva Italiei, din 8 ianuarie 2013 - pronunţată în procedura pilot, respectiv au adoptat Decretul numit "Închisori goale", focusându-se pe adoptarea unor măsuri alternative la detenţie - modificările pozitive fiind recunoscute încă din cursul anului 2017 de către preşedintele Curţii Europene a Drepturilor Omului (Guido Raimondi) în discursul ţinut cu ocazia deschiderii noului an judiciar al Curţii Europene a Drepturilor Omului.

În final, în virtutea principiului recunoaşterii şi încrederii reciproce consacrat de Decizia-cadru a Consiliului nr. 2002/584/JAI din 13 iunie 2002, publicată în Jurnalul Oficial al Comunităţilor Europene nr. L 190/1 din 18 iulie 2002, precum şi raportat la disp. art. 84 din Legea nr. 302/2004, care reglementează mandatul european de arestare, instanţa română, adică Curtea de Apel Cluj, ca şi autoritate judiciară de executare, nu are competenţa de a verifica temeinicia măsurii arestării preventive dispuse de autoritatea judiciară emitentă dintr-un stat membru al Uniunii Europene, în speţă cel din Italia, în baza căreia s-a emis mandatul european de arestare şi nici asupra oportunităţii mandatului european de arestare.

Raportat la dispoziţiile art. 99 din Legea 302/2004, Curtea de Apel Cluj nu a constatat incidenţa vreunui motiv de refuz obligatoriu sau opţional al executării mandatului european de arestare.

În contextul celor expuse mai sus, fiind îndeplinite condiţiile de formă şi de fond reglementate de Legea nr. 302/2004 şi nefiind constatate impedimente legale la predare, Curtea a constatat că cererea pentru executarea mandatului european de arestare este fondată.

Ca atare, Curtea a admis cererea formulată de autorităţile judiciare din Italia cu privire la executarea Mandatului european de arestare nr. N.1383/19/RGNR şi N.3332/19 RGIP, emis de către Tribunalul din Trento, Italia, în data de 12 februarie 2020, înscris în Sistemul Informatic Schengen, SID: x, semnalare transmisă prin IGPR, Centrul de Cooperare Poliţienească Internaţională - BIROUL SIRENE cu adresa nr. x, în data de 26 mai 2020, referitor la persoana solicitată A..

Cu privire la predarea efectivă a persoanei solicitate A., curtea a reţinut că în prezenta cauză sunt aplicabile dispoziţiile art. 114 alin. (1) din Legea nr. 302/2004 raportate la art. 58 alin. (1) din Legea nr. 302/2004, având în vedere faptul că acesta are calitatea de suspect în dosarul penal nr. x/2019 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Cluj-Napoca în care este cercetat penal pentru săvârşirea infracţiunii prevăzută de art. 342 din C. pen. român, situaţie în care a dispus amânarea predării persoanei solicitate A. către autorităţile judiciare din Italia până la soluţionarea definitivă a cauzei care face obiectul respectivului dosar sau, în cazul în care acesta va fi condamnat la pedeapsa închisorii cu executare în regim de detenţie, până la punerea în libertate ca urmare a liberării condiţionate sau până la executarea pedepsei la termen.

În baza art. 104 alin. (5) din Legea nr. 302/2004, a constatat că persoana solicitată nu a renunţat la regula specialităţii, conferită de art. 117 din Legea nr. 302/2004, şi nu a consimţit la predarea sa către autorităţile solicitante.

În baza art. 104 alin. (13) din Legea nr. 302/2004, a dispus luarea măsurii arestării persoanei solicitate A. pe o perioadă de 30 de zile de la data încetării motivelor care au justificat amânarea predării menţionate mai sus, în vederea predării acestuia către autorităţile judiciare din Italia.

A dispus emiterea mandatului de arestare a persoanei solicitate, conform art. 104 alin. (13) din Legea nr. 302/2004, urmând a fi pus în executare la data încetării motivelor care au justificat amânarea predării.

A constatat că persoana solicitată a fost reţinută în data de 26 mai 2020, între orele 10:25 - 16:20, prin ordonanţa emisă în data de 26 mai 2020, de procurorul din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Cluj.

În temeiul art. 98 alin. (2) din Legea nr. 302/2004, s-a hotărât că, cetăţeanul român A. va fi predat cu condiţia ca, în cazul în care se va pronunţa o pedeapsă privativă de libertate faţă de acesta, să fie transferat în România pentru executarea pedepsei.

Împotriva sentinţei penale nr. 71 din data de 16 iunie 2020 a Curţii de Apel Cluj, secţia penală şi de minori, pronunţată în Dosarul nr. x/2020, a declarat prezenta contestaţie persoana solicitată A., motivele fiind expuse în partea introductivă a hotărârii.

Examinând contestaţia declarată, în raport atât cu dispoziţiile legale aplicabile, cât şi cu actele şi înscrisurile existente la dosar, Înalta Curte constată că aceasta este nefondată, având în vedere următoarele considerente:

Dispoziţiile art. 84 alin. (1) din Legea nr. 302/2004, republicată, prevăd că mandatul european de arestare este o decizie judiciară prin care o autoritate judiciară competentă a unui stat membru al UE solicită arestarea şi predarea de către un alt stat membru a unei persoane, în scopul efectuării urmăririi penale, a judecăţii sau executării unei pedepse ori a unei măsuri de siguranţă privative de libertate.

Potrivit art. 84 alin. (2) din aceeaşi lege, mandatul european de arestare se execută pe baza principiului recunoaşterii şi încrederii reciproce, în conformitate cu dispoziţiile Deciziei-cadru a Consiliului nr. 2002/584/JAI din 13 iunie 2002, publicată în Jurnalul Oficial al Comunităţilor Europene nr. L 190/1 din 18 iulie 2002.

Se constată că, în cauză, predarea şi arestarea persoanei solicitate se întemeiază pe existenţa unui mandat european de arestare emis de autorităţile judiciare din Italia pe numele persoanei solicitate, aceasta fiind cercetată pentru săvârşirea infracţiunilor de furt calificat în formă agravată prin faptul că s-a comis prin violenţă asupra lucrurilor, pe perioada nopţii, prin implicarea unui grup infracţional cu activitate în mai multe state, prevăzută de art. 110, 624, 625 n. 2, 61 n. 5 şi 61 bis din C. pen. italian, participaţie la o organizaţie criminală, prevăzută de art. 3 din Legea nr. 146/2006 şi 416 din C. pen. italian, furt calificat în formă agravată prin faptul că s-a comis prin violenţă asupra lucrurilor, pe perioada nopţii, de mai mult de trei persoane şi folosindu-se de un grup infracţional cu activitate în mai multe state, prevăzută de art. 110, 624, 625 n. 2 şi 5, 61 n. 5 şi 7 şi 61 bis din C. pen. italian.

Înalta Curte constată că faptele pentru care se solicită predarea şi fac obiectul mandatului european de arestare sunt cuprinse în cele enumerate de dispoziţiile art. 97 alin. (1) din Legea nr. 302/2004, republicată, şi care dau loc la predare necondiţionat de existenţa dublei incriminări. Faţă de data comiterii presupuselor fapte (care au avut loc în cursul anului 2019) se constată şi faptul că nu a intervenit prescripţia răspunderii penale.

Potrivit art. 99 alin. (1) din Legea nr. 302/2004, republicată, autoritatea judiciară română de executare refuză executarea mandatului european de arestare în următoarele cazuri:

a) când, din informaţiile de care dispune, reiese că persoana urmărită a fost judecată definitiv pentru aceleaşi fapte de către un stat membru, altul decât statul emitent, cu condiţia ca, în cazul condamnării, sancţiunea să fi fost executată ori să fie în acel moment în curs de executare sau executarea să fie prescrisă, pedeapsa să fi fost graţiată ori infracţiunea să fi fost amnistiată sau să fi intervenit o altă cauză care împiedică executarea, potrivit legii statului de condamnare;

b) când infracţiunea pe care se bazează mandatul european de arestare este acoperită de amnistie în România, dacă autorităţile române au, potrivit legii române, competenţa de a urmări acea infracţiune;

c) când persoana care este supusă mandatului european de arestare nu răspunde penal, datorită vârstei sale, pentru faptele pe care se bazează mandatul de arestare în conformitate cu legea română.

De asemenea, potrivit art. 99 alin. (2) din Legea nr. 302/2004, republicată, autoritatea judiciară română de executare poate refuza executarea mandatului european de arestare în următoarele cazuri:

a) în situaţia prevăzută la art. 97 alin. (2) din prezenta lege; în mod excepţional, în materie de taxe şi impozite, de vamă şi de schimb valutar, executarea mandatului european nu va putea fi refuzată pentru motivul că legislaţia română nu impune acelaşi tip de taxe sau de impozite ori nu conţine acelaşi tip de reglementări în materie de taxe şi impozite, de vamă şi de schimb valutar ca legislaţia statului membru emitent;

b) când persoana care face obiectul mandatului european de arestare este supusă unei proceduri penale în România pentru aceeaşi faptă care a motivat mandatul european de arestare;

c) când mandatul european de arestare a fost emis în scopul executării unei pedepse cu închisoarea sau a unei măsuri de siguranţă privative de libertate, dacă persoana solicitată este cetăţean român sau trăieşte în România şi are o rezidenţă continuă şi legală pe teritoriul României pentru o perioadă de cel puţin 5 ani şi aceasta declară că refuză să execute pedeapsa ori măsura de siguranţă în statul membru emitent;

d) când persoana care face obiectul mandatului european a fost judecată definitiv pentru aceleaşi fapte într-un alt stat terţ care nu este membru al Uniunii Europene, cu condiţia ca, în caz de condamnare, sancţiunea să fi fost executată sau să fie în acel moment în curs de executare sau executarea să fie prescrisă ori infracţiunea să fi fost amnistiată sau pedeapsa să fi fost graţiată potrivit legii statului de condamnare;

e) când mandatul european de arestare se referă la infracţiuni care, potrivit legii române, sunt comise pe teritoriul României;

f) când mandatul european cuprinde infracţiuni care au fost comise în afara teritoriului statului emitent şi legea română nu permite urmărirea acestor fapte atunci când s-au comis în afara teritoriului român;

g) când, conform legislaţiei române, răspunderea pentru infracţiunea pe care se întemeiază mandatul european de arestare ori executarea pedepsei aplicate s-a prescris, dacă faptele ar fi fost de competenţa autorităţilor române;

h) când o autoritate judiciară română a decis fie renunţarea la urmărirea penală, fie clasarea pentru infracţiunea pe care se întemeiază mandatul european de arestare sau a pronunţat, faţă de persoana solicitată, o hotărâre definitivă, cu privire la aceleaşi fapte, care împiedică viitoare proceduri;

i) când persoana condamnată nu a fost prezentă personal la judecată, în afară de cazul în care autoritatea judiciară emitentă informează că, în conformitate cu legislaţia statului emitent:

(i) persoana a fost încunoştinţată, în timp util, prin citaţie scrisă înmânată personal sau prin notificare telefonică, fax, e-mail sau prin orice alte asemenea mijloace, cu privire la ziua, luna, anul şi locul de înfăţişare şi la faptul că poate fi pronunţată o hotărâre în cazul în care nu se prezintă la proces; sau (ii) persoana, având cunoştinţă de ziua, luna, anul şi locul de înfăţişare, l-a mandatat pe avocatul său ales sau desemnat din oficiu să o reprezinte, iar reprezentarea juridică în faţa instanţei de judecată a fost realizată în mod efectiv de către avocatul respectiv; sau (iii) după ce i s-a înmânat personal hotărârea de condamnare şi i s-a adus la cunoştinţă că, potrivit legii, cauza poate fi rejudecată sau că hotărârea este supusă unei căi de atac şi că poate fi verificată inclusiv pe baza unor probe noi, iar, în eventualitatea admiterii căii de atac, poate fi desfiinţată, persoana condamnată fie a renunţat în mod expres la rejudecarea cauzei ori la exercitarea căii de atac, fie nu a solicitat rejudecarea ori nu a declarat, în termenul prevăzut de lege, respectiva cale de atac; sau (iv) persoanei condamnate nu i s-a înmânat personal hotărârea de condamnare, însă, imediat după predarea sa, acesteia i se va înmâna personal respectiva hotărâre şi i se va aduce la cunoştinţă că hotărârea de condamnare este supusă, într-un termen determinat, unei căi de atac, ocazie cu care instanţa competentă va putea verifica hotărârea atacată inclusiv pe baza unor probe noi, iar, în urma soluţionării căii de atac, la judecarea căreia poate participa personal, hotărârea de condamnare poate fi desfiinţată.

Analizând dispoziţiile legale anterior menţionate, Înalta Curte constată că în mod judicios prima instanţă a apreciat că nu există niciunul dintre cazurile de refuz al executării mandatului european de arestare şi nu sunt întrunite nici cerinţele de refuz facultativ al executării, prevăzute de dispoziţiile art. 99 alin. (2) din Legea nr. 302/2004, republicată.

Examinând dispoziţiile legale cuprinse în legea specială, care reglementează executarea mandatului european de arestare, respectiv art. 84 şi următoarele din Legea nr. 302/2004, rezultă că rolul instanţei române în această procedură se rezumă la verificarea condiţiilor de formă ale mandatului, la soluţionarea eventualelor obiecţiuni privind identitatea persoanei solicitate, precum şi la verificarea existenţei motivelor de refuz al executării.

Prin urmare, instanţa de control judiciar constată că Mandatul european de arestare nr. N.1383/19/RGNR şi N.3332/19 RGIP, emis de către Tribunalul din Trento, Italia, în data de 12 februarie 2020, în vederea urmăririi penale a persoanei solicitate A., conţine informaţiile prevăzute de art. 87 alin. (1) din Legea nr. 302/2004, republicată, şi îndeplineşte condiţiile prevăzute de legea specială pentru punerea sa în executare.

Cu privire la opoziţia la predare exprimată şi la cele susţinute de persoana solicitată în cursul procedurii de executare a mandatului european de arestare, în faţa primei instanţe şi a instanţei de control judiciar, respectiv invocarea unor argumente care, în opinia sa, s-ar circumscrie unor motive obligatorii şi facultative de refuz al executării, respectiv faptul că autorităţile italiene nu l-ar fi citat pe A., deşi cunosc adresa la care acesta îşi are domiciliul şi nu ar fi acceptat propunerea acestuia de a fi audiat prin procedura videoconferinţei, că mandatul de arestare se referă la fapte care au fost săvârşite pe teritoriul României, că descrierea faptelor din mandat ar fi insuficientă pentru ca instanţa să cunoască locul săvârşirii faptelor, dar şi că există riscul supunerii persoanei solicitate la tratamente inumane sau degradante (în sensul art. 4 din Carta Drepturilor Fundamentale a Uniunii Europene), ca urmare a condiţiilor de detenţie din statul emitent, Înalta Curte îşi însuşeşte în întregime considerentele primei instanţe cu privire la aspectele anterior menţionate, opinia curţii de apel fiind judicios şi amplu argumentată.

În ceea ce priveşte susţinerea persoanei solicitate, conform căreia în data de 24 februarie 2019, A. s-ar fi aflat în România, Înalta Curte constată că aceste aspecte urmează a fi lămurite de autorităţile judiciare din Italia, instanţele naţionale neavând competenţa de a verifica temeinicia măsurii arestării preventive dispuse de autoritatea judiciară emitentă dintr-un stat membru al Uniunii Europene, în speţă cel din Italia, în baza căreia s-a emis mandatul european de arestare, şi nici de a se pronunţa asupra oportunităţii mandatului european de arestare.

Cu privire la predarea efectivă a persoanei solicitate A., Înalta Curte constată că în mod judicios a reţinut prima instanţă că în prezenta cauză sunt aplicabile dispoziţiile art. 114 alin. (1) din Legea nr. 302/2004 raportate la art. 58 alin. (1) din Legea nr. 302/2004, având în vedere faptul că persoana solicitată are calitatea de suspect în Dosarul penal nr. x/2019 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Cluj-Napoca, în care este cercetat penal pentru săvârşirea infracţiunii prevăzută de art. 342 din C. pen. român, situaţie în care se impune amânarea predării persoanei solicitate A. către autorităţile judiciare din Italia până la soluţionarea definitivă a cauzei care face obiectul respectivului dosar sau, în cazul în care acesta va fi condamnat la pedeapsa închisorii cu executare în regim de detenţie, până la punerea în libertate ca urmare a liberării condiţionate sau până la executarea pedepsei la termen.

În temeiul art. 275 alin. (2) C. proc. pen., va obliga contestatorul - persoană solicitată la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondată, contestaţia declarată de persoana solicitată A. împotriva Sentinţei penale nr. 71 din data de 16 iunie 2020 a Curţii de Apel Cluj, secţia penală şi de minori, pronunţată în Dosarul nr. x/2020.

Obligă contestatorul - persoană solicitată la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, azi, 30 iunie 2020.

Procesat de GGC - LM