Scope of cassation review: rejection of re-evaluation of evidentiary sufficiency and typicity of continued sexual aggression against a minor

Asupra cauzei de faţă,

În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin Sentinţa penală nr. 410 din data de 08.05.2018, pronunţată de Judecătoria Sectorului 2 Bucureşti, secţia penală, printre altele s-au hotărât următoarele;

În temeiul art. 219 alin. (1) şi alin. (2) lit. a), c) şi f) C. pen., cu aplic. art. 35 alin. (1) C. pen., a fost condamnat inculpatul A. la pedeapsa de 10 ani închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de agresiune sexuală, în formă continuată.

În temeiul art. 67 alin. (2) din C. pen., s-a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice; de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat; dreptul de a fi tutore sau curator; dreptul de a comunica cu victima, precum şi dreptul de a se apropia, la o distanţă mai mică de 300 de metri, de locuinţa victimei, de şcoala şi de locurile unde victima efectuează activităţi sociale, drepturi prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b), f), n) şi o) din C. pen., pe o perioada de 5 (cinci) ani, care se calculează conform art. 68 alin. (1) lit. c) din C. pen.

În temeiul art. 65 alin. (1) din C. pen., s-a aplicat inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii exercitării drepturilor: de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice; de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat; dreptul de a fi tutore sau curator; dreptul de a comunica cu victima, precum şi dreptul de a se apropia, la o distanţă mai mică de 300 metri, de locuinţa victimei, de şcoala şi de locurile unde victima efectuează activităţi sociale, drepturi prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b), f), n) şi o) din C. pen. şi care se execută, conform art. 65 alin. (3) din C. pen., de la rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare şi până când pedeapsa închisorii a fost executată sau considerată ca executată.

În temeiul art. 221 alin. (3) C. pen., cu aplic. art. 35 alin. (1) C. pen., a fost condamnat inculpatul A. la pedeapsa de 2 ani închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de corupere sexuală a minorilor, în formă continuată (5 acte materiale).

În temeiul art. 67 alin. (1) din C. pen., s-a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice; de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat; dreptul de a fi tutore sau curator; dreptul de a comunica cu victima, precum şi dreptul de a se apropia, la o distanţă mai mică de 300 metri, de locuinţa victimei, de şcoala şi de locurile unde victima efectuează activităţi sociale, drepturi prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b), f), n) şi o) din C. pen., pe o perioada de 5 (cinci) ani, care se calculează conform art. 68 alin. (1) lit. c) din C. pen.

În temeiul art. 65 alin. (1) din C. pen., s-a aplicat inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii exercitării drepturilor: de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice; de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat; dreptul de a fi tutore sau curator; dreptul de a comunica cu victima, precum şi dreptul de a se apropia, la o distanţă mai mică de 300 metri, de locuinţa victimei, de şcoala şi de locurile unde victima efectuează activităţi sociale, drepturi prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b), f), n) şi o) din C. pen. şi care se execută, conform art. 65 alin. (3) din C. pen., de la rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare şi până când pedeapsa închisorii a fost executată sau considerată ca executată.

În temeiul art. 39 alin. (1) lit. b) C. pen. şi art. 38 alin. (1) C. pen., s-a aplicat inculpatului pedeapsa cea mai grea de 10 ani închisoare, care a fost sporită cu 8 luni închisoare, reprezentând o treime din cealaltă pedeapsă stabilită, în final, aplicându-se inculpatului A. pedeapsa rezultantă de 10 ani şi 8 luni închisoare, pedeapsă ce va fi executată în regim de detenţie, conform art. 60 C. pen. În temeiul art. 45 alin. (3) lit. a) din C. pen., au fost contopite pedepsele complementare aplicate, inculpatul va executa, pe lângă pedeapsa principală rezultantă, pedeapsa complementară a interzicerii exercitării dreptului de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice; de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat; dreptul de a fi tutore sau curator; dreptul de a comunica cu victima, precum şi dreptul de a se apropia, la o distanţă mai mică de 300 metri, de locuinţa victimei, de şcoala şi de locurile unde victima efectuează activităţi sociale, drepturi prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b), f), n) şi o) din C. pen., pe o perioada de 5 (cinci) ani, care se calculează conform art. 68 alin. (1) lit. c) din C. pen.

În temeiul art. 45 alin. (5) şi alin. (3) lit. a) din C. pen., au fost contopite pedepsele accesorii aplicate, inculpatul va executa, pe lângă pedeapsa principală rezultantă, pedeapsa accesorie a interzicerii exercitării drepturilor: de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice; de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat; dreptul de a fi tutore sau curator; dreptul de a comunica cu victima, precum şi dreptul de a se apropia, la o distanţă mai mică de 300 metri, de locuinţa victimei, de şcoala şi de locurile unde victima efectuează activităţi sociale, drepturi prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b), f), n) şi o) din C. pen. şi care se execută, conform art. 65 alin. (3) din C. pen., de la rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare şi până când pedeapsa închisorii a fost executată sau considerată ca executată. În temeiul art. 72 C. pen., s-a dedus din cuantumul pedepsei aplicate inculpatului, perioada cât acesta a fost reţinut şi arestat preventiv în cauză, din data de 21.03.2017 la zi, iar în temeiul art. 399 C. proc. pen., a fost menţinută măsura arestului preventiv luată faţă de inculpat.

Împotriva mai sus menţionatei hotărâri a declarat apel inculpatul A. care a solicitat admiterea apelului formulat şi pronunţarea unei soluţii de achitare, cu privire la ambele infracţiuni pentru care a fost condamnat în primă instanţă, în temeiul art. 16 alin. (1) lit. a) sau lit. b) teza I din C. proc. pen.

Prin Decizia penală nr. 299/A din data de 7 martie 2019 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală, în Dosarul nr. x/2017, printre altele s-a admis apelul declarat de inculpatul A. împotriva Sentinţei penale nr. 410 din data de 08 mai 2018, pronunţată de Judecătoria sectorului 2 Bucureşti, secţia penală, în Dosarul nr. x/2017.

A fost desfiinţată în parte, sentinţa penală apelată şi, în fond, rejudecând:

A fost descontopită pedeapsa rezultantă aplicată inculpatului A. prin sentinţa apelată şi au fost repuse pedepsele componente în individualitatea lor:

În temeiul art. 219 alin. (1) şi alin. (2) lit. a), c) şi f) C. pen., cu aplic. art. 35 alin. (1) C. pen., a fost condamnat inculpatul A. la pedeapsa de 7 ani închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de agresiune sexuală, în formă continuată (5 acte materiale).

În temeiul art. 67 alin. (2) din C. pen., a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice; de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat; dreptul de a fi tutore sau curator; dreptul de a comunica cu victima, precum şi dreptul de a se apropia, la o distanţă mai mică de 300 metri, de locuinţa victimei, de şcoala şi de locurile unde victima efectuează activităţi sociale, drepturi prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b), f), n) şi o) din C. pen., pe o perioada de 5 (cinci) ani, care se calculează conform art. 68 alin. (1) lit. c) din C. pen.

În temeiul art. 65 alin. (1) din C. pen., a aplicat inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii exercitării drepturilor: de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice; de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat; dreptul de a fi tutore sau curator; dreptul de a comunica cu victima, precum şi dreptul de a se apropia, la o distanţă mai mică de 300 metri, de locuinţa victimei, de şcoala şi de locurile unde victima efectuează activităţi sociale, drepturi prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b), f), n) şi o) din C. pen. şi care se execută, conform art. 65 alin. (3) din C. pen., de la rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare şi până când pedeapsa închisorii a fost executată sau considerată ca executată.

În temeiul art. 221 alin. (3) C. pen., cu aplic. art. 35 alin. (1) C. pen., a condamnat pe inculpatul A. la pedeapsa de 1 an închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de corupere sexuală a minorilor, în formă continuată (5 acte materiale).

În temeiul art. 67 alin. (1) din C. pen., aplică inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice; de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat; dreptul de a fi tutore sau curator; dreptul de a comunica cu victima, precum şi dreptul de a se apropia, la o distanţă mai mică de 300 metri, de locuinţa victimei, de şcoala şi de locurile unde victima efectuează activităţi sociale, drepturi prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b), f), n) şi o) din C. pen., pe o perioada de 5 (cinci) ani, care se calculează conform art. 68 alin. (1) lit. c) din C. pen.

În temeiul art. 65 alin. (1) din C. pen., a aplicat inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii exercitării drepturilor: de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice; de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat; dreptul de a fi tutore sau curator; dreptul de a comunica cu victima, precum şi dreptul de a se apropia, la o distanţă mai mică de 300 metri, de locuinţa victimei, de şcoala şi de locurile unde victima efectuează activităţi sociale, drepturi prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b), f), n) şi o) din C. pen. şi care se execută, conform art. 65 alin. (3) din C. pen., de la rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare şi până când pedeapsa închisorii a fost executată sau considerată ca executată.

În temeiul art. 39 alin. (1) lit. b) C. pen. şi art. 38 alin. (1) C. pen. a aplicat inculpatului pedeapsa cea mai grea de 7 ani închisoare pe care o sporeşte cu 4 luni închisoare, în final urmând a aplica inculpatului A., pedeapsa rezultantă de 7 ani şi 4 luni închisoare, pedeapsă ce va fi executată în regim de detenţie, conform art. 60 C. pen.

În temeiul art. 45 alin. (3) lit. a) din C. pen., contopeşte pedepsele complementare aplicate, inculpatul urmând să execute, pe lângă pedeapsa principală rezultantă, pedeapsa complementară a interzicerii exercitării dreptului de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice; de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat; dreptul de a fi tutore sau curator; dreptul de a comunica cu victima, precum şi dreptul de a se apropia, la o distanţă mai mică de 300 metri, de locuinţa victimei, de şcoala şi de locurile unde victima efectuează activităţi sociale, drepturi prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b), f), n) şi o) din C. pen., pe o perioada de 5 (cinci) ani, care se calculează conform art. 68 alin. (1) lit. c) din C. pen.

În temeiul art. 45 alin. (5) şi alin. (3) lit. a) din C. pen., contopeşte pedepsele accesorii aplicate, inculpatul va executa, pe lângă pedeapsa principală rezultantă, pedeapsa accesorie a interzicerii exercitării drepturilor: de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice; de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat; dreptul de a fi tutore sau curator; dreptul de a comunica cu victima, precum şi dreptul de a se apropia, la o distanţă mai mică de 300 metri, de locuinţa victimei, de şcoala şi de locurile unde victima efectuează activităţi sociale, drepturi prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b), f), n) şi o) din C. pen. şi care se execută, conform art. 65 alin. (3) din C. pen., de la rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare şi până când pedeapsa închisorii a fost executată sau considerată ca executată.

În temeiul art. 72 C. pen., deduce din durata pedepsei aplicate inculpatului, perioada cât acesta a fost reţinut şi arestat preventiv în cauză, din data de 21.03.2017 la zi. Instanţa de apel a reţinut că, în drept, faptele inculpatului anterior analizate realizează atât pe latură obiectivă, cât şi pe latură subiectivă conţinutul constitutiv al infracţiunii continuate de agresiune sexuală, prev. de art. 219 alin. (1) şi alin. (2) lit. a), c) şi f) C. pen., cu aplic. art. 35 alin. (1) C. pen., comisă de A. în calitate de autor, respectiv corupere sexuală a minorilor, prev. de art. 221 alin. (3) C. pen., cu aplic. art. 35 alin. (1) C. pen.

Împotriva Deciziei penale nr. 299/A din data de 7 martie 2019 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală, în Dosarul nr. x/2017, inculpatul A. a declarat recurs în casaţie, la data de 22 martie 2019.

Referitor la cazul de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7) C. proc. pen.:

"inculpatul a fost condamnat pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală", a solicitat admiterea recursului în casaţie şi pronunţarea unei soluţii de achitare în temeiul art. 16 alin. (1) lit. b) teza I din C. proc. pen., întrucât fapta nu este prevăzută de legea penală. A arătat că la data de 12.02.2018, prin declaraţia dată, minora B. a arătat într-un mod cât se poate de firesc şi de sincer în faţa instanţei de fond, faptul că acuzaţiile făcute iniţial nu sunt reale, fiind doar fabulaţii ce i-au fost dictate de către bunica maternă, C., acuzaţii care au fost făcute pentru a o despărţi de mama sa, D. A susţinut şi faptul că, martora C., prin cererea depusă la dosarul cauzei, în faţa Curţii de Apel Bucureşti, la data rămânerii în pronunţare, ştiind probabil că a indus în eroare organele de urmărire penală prin ascunderea sau inventarea unor fapte, a solicitat să fie reaudiată, deoarece doreşte să aducă informaţii noi, lămuritoare cu privire la dosar.

Prin încheierea din camera de consiliu din 22 iulie 2020 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, a fost admisă, în principiu, cererea de recurs în casaţie formulată de inculpatul A. împotriva Deciziei penale nr. 299/A din 7 martie 2019 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală, în Dosarul nr. x/2017 iar cauza a fost trimisă în vederea judecării recursului în casaţie.

Dezbaterile asupra recursului în casaţie au avut loc în şedinţa nepublică din data de 14 octombrie 2020, fiind consemnate în încheierea de şedinţă de la acea dată, nemaifiind reluate.

Analizând recursul în casaţie formulat de inculpatul A. împotriva Deciziei penale nr. 299/A din 7 martie 2019 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală, în Dosarul nr. x/2017, Înalta Curte apreciază că este nefondat pentru considerentele ce se vor arăta în continuare:

În motivarea scrisă a cerii sale inculpatul a invocat cazul de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7) C. proc. pen. arătând că soluţia de condamnare pentru infracţiunea de agresiune sexuală, în formă continuată (5 acte materiale) prevăzută de art. 219 alin. (1) şi alin. (2) lit. a), c) şi f) C. pen., cu aplic. art. 35 alin. (1) C. pen. este greşita deoarece fapta expusă în rechizitoriu nu întruneşte elementele de tipicitate prevăzute de norma incriminatoare.

Inculpatul, a arătat că prin declaraţia dată, minora B. a susţinut în faţa instanţei de fond, fără ezitare şi fără putinţă de tăgadă, faptul că acuzaţiile făcute iniţial nu sunt reale, fiind doar fabulaţii fără a exista elementele necesare pentru a caracteriza acel act sexual ca fiind un act de agresiune sexuală.

În concluzie s-a solicitat admiterea recursului în casaţie, casarea ambelor hotărâri şi în rejudecare, achitarea în temeiul art. 16 alin. (1) lit. b) teza I C. proc. pen., pentru săvârşirea infracţiunii de agresiune sexuală, în formă continuată (5 acte materiale) prevăzută de art. 219 alin. (1) şi alin. (2) lit. a), c) şi f) C. pen., cu aplic. art. 35 alin. (1) C. pen.

Potrivit dispoziţiilor art. 433 C. proc. pen., scopul recursului în casaţie este acela de a supune Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie judecarea, în condiţiile legii, a conformităţii hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile.

Este în afara oricărei îndoieli rezonabile că înţelesul expresiei "în condiţiile legii" este lămurit de prevederile textelor de lege subsecvente, în special, de prevederile art. 434 C. proc. pen., referitoare la hotărârile supuse recursului în casaţie şi ale art. 438 alin. (1) C. proc. pen., referitoare la cazurile în care se poate face recurs în casaţie.

În recursul de faţă inculpatul a invocat cazul de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7) C. proc. pen. întrucât fapta expusă în rechizitoriu nu întruneşte elementele de tipicitate prevăzute de norma incriminatoare.

Drept urmare, sintagma "fapta nu este prevăzută de legea penală" vizează atât lipsa incriminării (neprevederea faptei ca infracţiune sau lipsa de tipicitate a faptei în sensul că nu corespunde modelului abstract de incriminare, fiind incident alt tip de răspundere, după caz, civilă, contravenţională, materială sau disciplinară), cât şi situaţia în care lipsesc anumite elementele constitutive ale infracţiunii, altele decât cele referitoare la "vinovăţia prevăzută de lege".

În concordanţă cu aceste dispoziţii, acest caz de casare nu poate fi invocat, însă, pentru a obţine o reevaluare a materialului probator sau pentru stabilirea unei alte situaţii de fapt.

Astfel, acest caz de casare vizează acele situaţii în care nu se realizează o corespondenţă deplină între fapta săvârşită şi configurarea legală a tipului respectiv de infracţiune, fie datorită împrejurării că fapta pentru care s-a dispus condamnarea definitivă a inculpatului nu întruneşte elementele de tipicitate prevăzute de norma de incriminare, fie datorită dezincriminării faptei (indiferent dacă vizează reglementarea în ansamblul său sau modificarea unor elemente ale conţinutului constitutiv).

Prin urmare, instanţa de casaţie analizează doar dacă situaţia de fapt, astfel cum a fost reţinută de instanţa de apel, corespunde infracţiunii pentru care s-a pronunţat hotărârea de condamnare.

Raportând considerentele teoretice anterior reliefate la speţa de faţă, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie constată că susţinerile inculpatului potrivit cu care condamnarea pentru săvârşirea infracţiunii de de agresiune sexuală, în formă continuată este greşita deoarece fapta expusă în rechizitoriu nu întruneşte elementele de tipicitate prevăzute de norma incriminatoare, sunt nefondate.

Curtea de Apel a constatat, faţă de probatoriul administrat, că săvârşirea infracţiunii de agresiune sexuală de către inculpat şi vinovăţia acestuia sunt neîndoielnice, fiind stabilite dincolo de orice dubiu cu declaraţia numitei E., învăţătoarea care îi dădea meditaţii în particular minorei B. Instanţa de apel a constatat că, din mijloacele de probă administrate în cauză a rezultat, că toate faptele reţinute în sarcina inculpaţilor prin actul de trimitere în judecată au fost probate, iar faptele respective, comise cu forma de vinovăţie a intenţiei directe (urmărindu-se obţinerea unor satisfacţii sexuale), constituie acte de natură sexuală, atât în sensul art. 219 alin. (1) C. pen., săvârşite faţă de o persoană care, din cauza vârstei fragede (9 ani) se afla în imposibilitate de a-şi exprima voinţa (în concret fiind vorba despre acele acte sexuale care au presupus contactul fizic direct între agresor şi copil, inculpatul fiind sprijinit în acest demers infracţional de inculpata D., mama minorei, care întreţinând la rândul ei cu inculpatul acte de natură sexuală similare şi profitând de autoritatea pe care o avea asupra fiicei sale, i-a solicitat şi acesteia să procedeze în acelaşi mod), cât şi în sensul art. 221 alin. (3) C. pen. (fiind vorba despre actele sexuale fără contact fizic între agresori şi copil.

De asemenea, comiterea faptelor de agresiune sexuală de către două persoane împreună (respectiv de către inculpatul A. în calitate de autor, iar de către inculpata D. în calitate de complice), asupra unei minore în vârstă de 9 ani care se afla în îngrijirea ocrotirea şi educarea autorului (tatăl vitreg al victimei), determină reţinerea formelor agravate prevăzute de art. 219 alin. (2) lit. a), c) şi f) din C. pen.

Din probele existente în cauză rezultă că faptele inculpaţilor anterior analizate realizează atât pe latură obiectivă, cât şi pe latură subiectivă conţinutul constitutiv al infracţiunilor continuate de agresiune sexuală, prev. de art. 219 alin. (1) şi alin. (2) lit. a), c) şi f) C. pen., cu aplic. art. 35 alin. (1) C. pen., comisă de inculpatul A. în calitate de autor, iar de inculpata D. în calitate de complice (conform art. 48 C. pen.), respectiv corupere sexuală a minorilor, prev. de art. 221 alin. (3) C. pen., cu aplic. art. 35 alin. (1) C. pen.

Din probele existente în cauză rezultă că iniţiativa comiterii faptelor deduse judecăţii a aparţinut inculpatului A., care urmărind obţinerea unor satisfacţii sexuale proprii şi profitând de afecţiunea puternică şi de starea de slăbiciune pe care soţia sa D. o manifesta faţă de el, a atras-o şi pe aceasta în activităţile abjecte ce se circumscriu sferei ilicitului penal, fiind cât se poate de evident faptul că inculpata, din dorinţa de a-i face pe plac soţului său, pe lângă asigurarea întreţinerii efective a acestuia, a acceptat cu foarte mare dezinvoltură să sacrifice dezvoltarea normală, armonioasă şi echilibrată a propriei fiice, supunând-o în mod nepermis unor experienţe sexuale aberante.

Criticile menţionate nu vizează aspecte de legalitate a hotărârii atacate, ce pot fi examinate în calea extraordinară de atac a recursului în casaţie, ci reprezintă critici ce ţin de fondul cauzei, de modalitatea în care instanţele au reţinut, pe baza probelor din dosar, vinovăţia şi participaţia inculpaţilor în săvârşirea infracţiunii.

Or, recursul în casaţie este o cale extraordinară de atac de reformare numai sub aspect legal, de drept şi nu faptic, excluzând rejudecarea pentru a treia oară pe fond a unei cauze în parametrii în care a avut loc judecata în fond şi în apel. În consecinţă, starea de fapt reţinută în cauză şi concordanţa acesteia cu probele administrate, nu mai pot constitui motive de examinare din partea instanţei supreme pe calea recursului în casaţie.

Spre deosebire de contestaţia în anulare, care vizează îndreptarea erorilor de procedură, sau de revizuire, cale de atac de fapt care urmăreşte îndreptarea erorilor de judecată, recursul în casaţie are ca scop verificarea conformităţii hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile, scopul său fiind acela de a îndrepta erorile de drept comise de curţile de apel, ca instanţe de apel, prin raportare la cazurile de casare expres şi limitativ prevăzute de lege.

Astfel, Înalta Curte constată că din situaţia de fapt astfel cum a fost reţinută, cu titlu definitiv, de către instanţa de apel, rezultă că fapta inculpatului A. întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de agresiune sexuală, în formă continuată (5 acte materiale). prev. de art. 219 alin. (1) şi alin. (2) lit. a), c) şi f) C. pen., cu aplic. art. 35 alin. (1) C. pen.

Având în vedere considerentele expuse, cum motivele invocate în susţinerea căii de atac nu pot fi circumscrise cazului de recurs în casaţie prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7) C. proc. pen., în temeiul dispoziţiilor art. 448 alin. (1) pct. 1) C. proc. pen., se va respinge, ca nefondat, recursul în casaţie declarat de inculpatul A. împotriva Deciziei penale nr. 299/A din data de 7 martie 2019 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală, în Dosarul nr. x/2017.

Potrivit art. 275 alin. (2) C. proc. pen., recurentul inculpat va fi obligat la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

În temeiul art. 275 alin. (6) C. proc. pen., onorariile cuvenite apărătorilor desemnaţi din oficiu pentru pentru recurentul - inculpat, intimata - inculpată şi intimata - persoană vătămată, în sumă de câte 627 RON, vor rămâne în sarcina statului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul în casaţie formulat de inculpatul A. împotriva Deciziei penale nr. 299/A din data de 7 martie 2019 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală, în Dosarul nr. x/2017.

Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 200 cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Onorariile cuvenite apărătorilor desemnaţi din oficiu pentru recurentul - inculpat, intimata - inculpată şi intimata - persoană vătămată, în sumă de câte 627 RON, rămân în sarcina statului.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 28 octombrie 2020.

GGC - NN