Limits of cassation review: rejection of unconstitutionality arguments challenging factual findings of panderage and money laundering convictions.

Asupra cauzei de faţă,

În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin Sentinţa penală nr. 138 din 25 aprilie 2019, pronunţată de Tribunalul Argeş în Dosarul nr. x/2017, în baza art. 213 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen., a fost condamnat inculpatul A., la pedeapsa de 2 ani închisoare şi 2 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 66 alin. (1) lit. a), b) C. pen., ca pedeapsă complementară, pentru săvârşirea infracţiunii de proxenetism în formă continuată.

În baza art. 65 C. pen., s-a interzis inculpatului, ca pedeapsă accesorie, exercitarea drepturilor prev. de art. 66 alin. (1) lit. a), b) C. pen.

În baza art. 29 alin. (1) lit. a) din Legea 656/2002 cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen., a fost condamnat inculpatul A. la pedeapsa de 3 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de spălare a banilor în formă continuată.

În baza art. 38 alin. (1) C. pen., art. 39 alin. (1) lit. b) C. pen., s-a aplicat inculpatului A. pedeapsa cea mai grea, de 3 ani închisoare la care s-a adăugat sporul de 8 luni închisoare, în total 3 ani şi 8 luni închisoare. În baza art. 45 alin. (1) C. pen., s-a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 66 alin. (1) lit. a), b) C. pen. pe o durată de 2 ani.

În baza art. 45 alin. (5) C. pen. s-a aplicat inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prev. de art. 66 alin. 1 lit. a), b) C. pen.

1. S-a dispus ca pedeapsa principală să se execute prin privare de libertate, în condiţiile art. 60 C. pen.

În baza art. 213 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen., a fost condamnat inculpatul B. la pedeapsa de 3 ani închisoare şi 2 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 66 alin. (1) lit. a), b) C. pen., ca pedeapsă complementară, pentru săvârşirea infracţiunii de proxenetism în formă continuată. În baza art. 65 C. pen., s-a interzis inculpatului, ca pedeapsă accesorie, exercitarea drepturilor prev. de art. 66 alin. (1) lit. a), b) C. pen.

În baza art. 29 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 656/2002 cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen., a fost condamnat inculpatul B. la pedeapsa de 3 ani şi 4 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de spălare a banilor în formă continuată.

În baza art. 38 alin. (1) C. pen. - 39 alin. (1) lit. b) C. pen., s-a aplicat inculpatului pedeapsa cea mai grea, de 3 ani şi 4 luni închisoare la care s-a adăugat sporul de 1 an închisoare, în total 4 ani şi 4 luni închisoare.

În baza art. 45 alin. (1) C. pen., s-a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 66 alin. (1) lit. a), b) C. pen. pe o durată de 2 ani.

În baza art. 45 alin. (5) C. pen., s-a aplicat inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prev. de art. 66 alin. (1) lit. a), b) C. pen. S-a dispus ca pedeapsa principală să se execute prin privare de libertate, în condiţiile art. 60 C. pen.

În baza art. 404 alin. (4) lit. a) C. proc. pen., raportat la art. 72 C. pen., s-a dedus din pedeapsa aplicată fiecărui inculpat perioada reţinerii, a arestului preventiv şi arestului la domiciliu, începând cu data de 5 octombrie 2016, până la 3 aprilie 2017 inclusiv.

S-a constatat că măsura preventivă a controlului judiciar faţă de inculpaţii B. şi A. a fost revocată prin Decizia nr. 25/C/CJ din data de 11 aprilie 2019 pronunţată de Curtea de Apel Piteşti.

În baza art. 112 alin. (1) lit. e) C. pen. şi art. 33 alin. (1) din Legea nr. 656/2002, s-a dispus confiscarea specială de la inculpaţii B. şi A. a următoarelor bunuri şi sume de bani: autoturism x cu număr de înmatriculare x, având seria şasiu x an de fabricaţie 2012 aparţinând inculpatului B.; autoturism x având seria şasiu x şi număr de înmatriculare x an de fabricaţie 2007, înmatriculat pe numele inculpatului B.; autoturism x cu număr de înmatriculare x serie şasiu x, an de fabricaţie 2010 aparţinând inculpatului A.; suma de 1.075 euro, aparţinând inculpatului A. ce a fost consemnată la dispoziţia organelor judiciare pe numele inculpatului, conform recipisei seria x numărul x, din data de 6 octombrie 2016; de la inculpatul B. suma de bani reprezentând diferenţa dintre valoarea bunurilor sechestrate şi sumele de 64.639 euro, 14.608 RON şi 9009 CHF.

2 În baza art. 404 alin. (4) lit. c) C. proc. pen., s-au menţinut măsurile asigurătorii instituite prin: Ordonanţa nr. 235/P/2016 din data de 9 noiembrie 2016 a Parchetului de pe lângă Judecătoria Câmpulung, şi Ordonanţa nr. 620/P/2016 din data de 25 ianuarie 2017 a Parchetului de pe lângă Tribunalul Argeş, asupra bunurilor mobile aparţinând inculpaţilor B. şi A. În baza art. 37 din Legea nr. 656/2002, s-a dispus ca, la rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare, aceasta să fie comunicată Oficiului Naţional de Prevenire şi Combatere a Spălării Banilor.

A fost obligat fiecare inculpat la plata cheltuielilor judiciare către stat.

Prin Decizia penală nr. 150/A din 30 martie 2020 a Curţii de Apel Piteşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, a fost admis apelul declarat de inculpatul A. împotriva Sentinţei penale nr. 138 din 25 aprilie 2019 pronunţată de Tribunalul Argeş în Dosarul nr. x/2017.

A fost desfiinţată în parte sentinţa apelată şi rejudecând, s-a reţinut în favoarea inculpatului A. dispoziţiile art. 75 alin. (2) lit. b) C. pen. şi art. 76 alin. (1) C. pen.

S-a descontopit pedeapsa rezultantă aplicată inculpatului A. în pedepsele componente, înlăturând sporul.

S-a redus pedeapsa aplicată inculpatului A. pentru infracţiunea prevăzută de art. 213 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. de la 2 ani, la 1 an şi 9 luni închisoare. S-a redus şi pedeapsa aplicată pentru infracţiunea prevăzută de art. 29 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 656/2002 (actualmente prevăzută de art. 49 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 129/2019) de la 3 ani, la 2 ani şi 5 luni închisoare. S-au recontopit pedepsele şi s-a dispus executarea celei mai grele de 2 ani şi 5 luni închisoare, sporite cu 7 luni, în total inculpatul A. având de executat pedeapsa de 3 ani închisoare. 3 În baza art. 91 C. pen., s-a dispus suspendarea executării pedepsei sub supraveghere pe un termen de supraveghere de 4 ani. Pe durata termenului de supraveghere, s-a dispus ca inculpatul A. să se supună măsurilor prevăzute de art. 93 alin. (1) lit. a) - e) C. pen., respectiv: a) să se prezinte la Serviciul de Probaţiune Argeş la datele fixate de acesta; b) să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa; c) să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile; d) să comunice schimbarea locului de muncă; e) să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă. S-au impus inculpatului obligaţiile prevăzute de art. 93 alin. (2) lit. a), b) şi d) C. pen., respectiv: a) să urmeze un curs de calificare profesională; b) să frecventeze unul sau mai multe programe de reintegrare socială derulate de către Serviciul de Probaţiune Argeş sau organizate în colaborare cu instituţii din comunitate; d) să nu părăsească teritoriul României, fără acordul instanţei. Pe durata termenului de supraveghere, s-a dispus ca inculpatul să presteze muncă neremunerată în folosul comunităţii pe o perioadă de 120 zile în cadrul Primăriei Municipiului Câmpulung sau Consiliului Local Câmpulung. S-a atras atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 96 C. pen. Au fost menţinute restul dispoziţiilor sentinţei penale apelate.

A fost respins, ca nefondat, apelul declarat de inculpatul B. împotriva aceleiaşi sentinţe.

Împotriva Deciziei penale nr. 150/A din 30 martie 2020 a Curţii de Apel Piteşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, inculpatul B. a declarat recurs în casaţie, la data de 25 iunie 2020.

Referitor la cazul de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen.:

"inculpatul a fost condamnat pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală", recurentul inculpat a susţinut că se impune achitarea sa pentru ambele infracţiuni pentru care a fost condamnat (infracţiunea de proxenetism în formă continuată, prevăzută de art. 213 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. şi infracţiunea de spălarea de bani în formă continuată, prevăzută de art. 29 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 656/2002, cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen.), întrucât faptele săvârşite de către acesta, aşa cum au fost reţinute în decizia de condamnare, nu sunt prevăzute de legea penală.

Referitor la infracţiunea de proxenetism, prevăzută de art. 213 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen., în motivarea cererii de recurs în casaţie s-a arătat că faptelor săvârşite de către inculpatul B. în calitatea de soţ al numitelor C. şi D. le lipseşte cerinţa tipicităţii, în raport de ceea ce legiuitorul a înţeles să sancţioneze prin introducerea în corpus-ul normei de incriminare a sintagmei "obţinerea de foloase de pe urma practicării prostituţiei", în condiţiile în care inculpatul a fost căsătorit cu cele două persoane, iar cheltuielile au fost direcţionate către necesităţile cuplurilor. S-a concluzionat astfel că fapta primirii de către un soţ a unor sume de bani de la soţia care practica prostituţia nu îndeplineşte condiţiile de tipicitate ale infracţiuni de proxenetism, chiar şi în cazul în care s-a făcut dovada că sumele de bani erau folosite, în parte, de către inculpaţi în mod exclusiv, legiuitorul înţelegând să sancţioneze prin dispoziţiile tezei a 3-a forma de parazitism social specifică celor care practică prostituţia şi nu tranzacţiile financiare dintre soţi.

Referitor la infracţiunea de spălare de bani, prevăzută de art. 29 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 656/2002, cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen., recurentul inculpat a arătat că fapta de a folosi banii dobândiţi din săvârşirea infracţiunii de proxenetism pentru a achiziţiona diverse bunuri nu realizează conţinutul constitutiv al infracţiunii de spălare a banilor întrucât nu se poate vorbi de o disimulare a originii ilicite a banilor, pe de o parte, autoturismele fiind achiziţionate cu scopul exclusiv al folosirii sau revânzării ulterioare, iar, pe de altă parte, apartamentul fiind achiziţionat cu scopul exclusiv al folosinţei.

S-a susţinut că prin Decizia Curţii Constituţionale nr. 418/2018, s-a stabilit că dobândirea sau deţinerea ce constituie două din modalităţile alternative ale elementului material al infracţiunii de spălare a banilor sunt în realitate situaţii de fapt rezultate în mod inevitabil din comiterea infracţiunii din care provin bunurile dobândite sau deţinute, şi nu acţiuni separate, de sine stătătoare, care să poată fi săvârşite de autorul infracţiunii predicat la un moment ulterior consumării acestora, pe baza unei rezoluţii infracţionale distincte. Aşadar, prin natura lor, dobândirea şi deţinerea bunurilor provenite din săvârşirea unor infracţiuni, de către subiectul activ al infracţiunilor în cauză, nu pot fi disociate de infracţiunile predicat şi prin urmare, nu pot fi analizate ca infracţiuni separate.

La rândul său, modalitatea alternativă ce constă în folosirea bunurilor, cunoscând că acestea provin din săvârşirea unor infracţiuni, de către subiectul activ al infracţiunii în cauză, este o acţiune ce poate fi realizată ulterior momentului consumării infracţiunii predicat, potrivit unei rezoluţii infracţionale distincte, însă prin natura sa, activitatea de folosire a unor bunuri de către persoana care a săvârşit o faptă prevăzută de legea penală, în scopul obţinerii acestor bunuri, este o activitate mai degrabă firească, ce nu presupune în sine existenţa unei noi rezoluţii de natură infracţională. Aceasta întrucât, în mod logic, dobândirea licită sau ilicită a unor bunuri se face în scopul folosirii lor, de regulă, conform destinaţiei acestora.

Aşadar, simpla folosire a bunurilor rezultate din comiterea unor infracţiuni, de către subiectul activ al infracţiunii săvârşite nu corespunde scopului avut în vedere de legiuitor cu ocazia reglementării infracţiunilor de spălare a banilor, acela de a disimula provenienţa bunurilor obţinute din infracţiuni.

Prin urmare, reţinerea ca şi infracţiune distinctă a oricăreia din faptele de dobândire, deţinere şi folosire de bunuri care provin din săvârşirea unei infracţiuni, în sarcina subiectului activ al infracţiunii din care provin bunurile, implică o tragere la răspundere penală a acestuia, pentru săvârşirea aceloraşi fapte.

Concluzionând, recurentul inculpat B., prin raportare la Decizia nr. 418/2018 a Curţii Constituţionale, a învederat instanţei că se impune achitarea sa întrucât faptele pentru care a fost condamnat nu sunt prevăzute de legea penală.

Prin Încheierea din camera de consiliu din 2 septembrie 2020 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia penală a fost admisă, în principiu, cererea de recurs în casaţie formulată de inculpatul B. împotriva Deciziei penale nr. 150/A din data de 30 martie 2020 pronunţată de Curtea de Apel Piteşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie iar cauza a fost trimisă în vederea judecării recursului în casaţie.

Dezbaterile asupra recursului în casaţie au avut loc în şedinţa publică din data de 14 octombrie 2020, fiind consemnate în încheierea de şedinţă de la acea dată, nemaifiind reluate.

Analizând recursul în casaţie formulat de inculpatul B. împotriva Deciziei penale nr. 150/A din data de 30 martie 2020 pronunţată de Curtea de Apel Piteşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, în Dosarul nr. x/2017, Înalta Curte apreciază că este nefondat pentru considerentele ce se vor arăta în continuare:

Spre deosebire de reglementarea anterioară, când recursul a constituit o cale de atac ordinară, în noua reglementare, recursul în casaţie a devenit o cale extraordinară de atac, revenindu-se astfel la sistemul clasic al dublului grad de jurisdicţie, pornindu-se de la teza potrivit cu care, în această cale de atac, nu se rejudecă litigiul, respectiv fondul cauzei, ci se fac doar aprecieri asupra hotărârii date şi dacă ea corespunde sau nu legii.

Recursul în casaţie reprezintă, astfel, un mijloc de reparare a ilegalităţilor şi nu are ca obiect rezolvarea unei acţiuni penale, ci desfiinţarea sentinţelor şi deciziilor care sunt contrare legii.

Prin urmare, recursul în casaţie nu are ca finalitate remedierea unei greşite aprecieri a faptelor şi a unei inexacte sau insuficiente stabiliri a adevărului, generată de o urmărire penală incompletă sau de o cercetare judecătorească deficitară/parţială/nesatisfăcătoare. În această procedură nu se judecă raportul juridic dedus judecăţii în faţa primei instanţe ori în apel, ci se verifică exclusiv dacă hotărârea atacată este conformă cu regulile de drept, în cazuri şi condiţii expres prevăzute de lege.

Recursul în casaţie nu poate fi introdus decât în cazul unor erori de drept, dintre acestea patru fiind cazuri întemeiate pe încălcări ale legii penale - inculpatul a fost condamnat pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală; nu s-a constatat graţierea sau în mod greşit s-a constatat că pedeapsa aplicată inculpatului a fost graţiată; s-au aplicat pedepse în alte limite decât cele prevăzute de lege; în mod greşit s-a dispus încetarea procesului penal - şi un singur caz având ca temei încălcări ale legii procesual penale - încălcarea dispoziţiilor privind competenţa după materie sau după calitatea persoanei, atunci când judecata a fost efectuată de o instanţă inferioară celei legal competente.

În ceea ce priveşte cazul de recurs în casaţie prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen. (potrivit căruia hotărârile sunt supuse casării atunci când inculpatul a fost condamnat pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală) - caz invocat de recurentul inculpat B. în susţinerea căii de atac - se constată că acesta nu este incident în cauză.

Acest caz de casare se circumscrie situaţiilor în care fapta concretă pentru care s-a pronunţat soluţia definitivă de condamnare nu întruneşte elementele de tipicitate obiectivă sau subiectivă prevăzute de norma de încriminare, când instanţa a ignorat o normă care conţine dispoziţii de dezincriminare a faptei, indiferent dacă vizează vechea reglementare, în ansamblul său, sau modificarea unor elemente ale conţinutului constitutiv, astfel încât nu se mai realizează o corespondenţă deplină între fapta săvârşită şi noua configurare legală a tipului respectiv de infracţiune.

În speţă, recurentul inculpat, prin motivele dezvoltate în susţinerea căii de atac, a făcut referire la mijloacele de probă administrate în cauză, apreciind că starea de fapt reţinută prin hotărârea de condamnare este de natură a evidenţia lipsa caracterului penal al faptelor pentru care a fost condamnat şi susţinând, totodată, că faptele săvârşite de către acesta, aşa cum au fost reţinute în decizia de condamnare, nu sunt prevăzute de legea penală.

Inculpatul a fost condamnat în mod definitiv prin Sentinţa penală nr. 138 din 25 aprilie 2019, pronunţată de Tribunalul Argeş în Dosarul nr. x/2017, rămasă definitivă prin decizia recurată la pedeapsa principală de 4 (ani) şi 4 (luni) închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de proxenetism în formă continuată prevăzută de art. 213 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. şi infracţiunii de spălare a banilor în formă continuată prevăzută de art. 29 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 656/2002 cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen., reţinându-se că inculpatul B. a determinat-o pe martora D., actuala sa soţie, să practice prostituţia, iar în perioada 2010 - 2016 a obţinut în mod repetat foloase materiale de pe urma practicării prostituţiei de către aceasta şi, totodată, în aceeaşi perioadă a obţinut sume de bani în mod repetat de la martorele C. (fosta soţie a inculpatului) şi E., care s-au prostituat în statele Uniunii Europene în beneficiul său, dobândind în total de la cele trei femei, sumele de 64.639 euro, 14.608 RON şi 9.009 CHF, printr-un număr total de 133 de tranzacţii financiare. Totodată, în perioada în perioada 2010 - 2016, din sumele de bani obţinute din infracţiunea de proxenetism (cel puţin sumele de 64.739 euro, 14.608 RON şi 9.009 CHF), în baza aceleiaşi rezoluţii infracţionale, în scopul ascunderii sau al disimulării originii ilicite al acestora (din infracţiunea de proxenetism), a achiziţionat autoturisme în valoare totală de 79.000 euro şi a plătit suma de 2000 de euro, cu ocazia încheierii, împreună cu soţia sa, D., a unei promisiuni bilaterale de vânzare-cumpărare cu numitul F. pentru un apartament din Câmpulung, pentru suma de 25.255 euro, prin introducerea lor într-un circuit financiar aparent legal.

Criticile invocate de recurentul inculpat nu vizează însă aspecte de legalitate a hotărârii atacate, ce pot fi examinate în calea extraordinară de atac a recursului în casaţie, ci reprezintă critici ce ţin de fondul cauzei, de modalitatea în care instanţele au reţinut, pe baza probelor din dosar, vinovăţia şi participaţia acestuia în săvârşirea infracţiunilor pentru care s-a dispus soluţia de condamnare.

Or, recursul în casaţie este o cale extraordinară de atac de reformare numai sub aspect legal, de drept şi nu faptic, excluzând rejudecarea unei cauze pentru a treia oară, pe fond, în parametrii în care a avut loc judecata în fond şi în apel. În consecinţă, starea de fapt reţinută în cauză şi concordanţa acesteia cu probele administrate nu mai pot constitui motive de examinare din partea instanţei supreme pe calea recursului în casaţie.

Criticile formulate de recurentul inculpat nu pot fi primite de către Înalta Curte, prin recursul în casaţie promovat în cauză acesta urmărind, în realitate, remedierea unei greşite aprecieri a stării de fapt de către instanţele anterioare, respectiv a unei greşite interpretări a probelor administrate (iar nu îndreptarea unei erori de drept), ceea ce nu mai este posibil în calea extraordinară de atac a recursului în casaţie. Prin raportare la situaţia de fapt reţinută în cauză, în mod corect s-a constatat îndeplinirea elementelor de tipicitate ale infracţiunilor pentru care recurentul inculpat a fost condamnat (proxenetism şi spălare de bani), instanţa de apel realizând de altfel o analiză corespunzătoare sub acest aspect, pentru fiecare dintre cele două infracţiuni pentru care s-a dispus condamnarea.

Având în vedere considerentele expuse, cum motivele invocate în susţinerea căii de atac nu pot fi circumscrise cazului de recurs în casaţie prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen., în temeiul dispoziţiilor art. 448 alin. (1) pct. 1 C. proc. pen., se va respinge, ca nefondat, recursul în casaţie declarat de inculpatul B. împotriva Deciziei penale nr. 150/A din data de 30 martie 2020 pronunţată de Curtea de Apel Piteşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, în Dosarul nr. x/2017.

În temeiul art. 275 alin. (2) C. proc. pen., recurentul inculpat va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat, conform dispozitivului.

În temeiul art. 275 alin. (6) C. proc. pen., onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru recurentul inculpat B., în sumă de 157 RON, precum şi onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru intimatul inculpat A., în sumă de 627 RON, va rămâne în sarcina statului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul în casaţie formulat de inculpatul B. împotriva Deciziei penale nr. 150/A din data de 30 martie 2020 pronunţată de Curtea de Apel Piteşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, în Dosarul nr. x/2017.

Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 200 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Onorariul parţial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru recurentul inculpat, în sumă de 157 RON, rămâne în sarcina statului.

Onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru intimatul inculpat A., în sumă de 627 RON, rămâne în sarcina statului.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 28 octombrie 2020.

Procesat de GGC - LM