Inadmissibility of retrial against foreign judgment recognition order due to lack of merits resolution by executing state

Deliberând asupra cauzei de faţă, în baza actelor şi lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin Sentinţa penală nr. 184 din data de 04 noiembrie 2020 pronunţată de Curtea de Apel Craiova, secţia penală şi pentru cauze cu minori, în baza art. 459 alin. (5) rap. la 459 alin. (2) C. proc. pen., s-a respins, ca inadmisibilă, cererea de revizuire formulată de către revizuenta A.

În baza art. 275 alin. (2) C. proc. pen., a fost obligată revizuenta la plata sumei de 100 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare în favoarea statului.

În baza art. 275 alin. (6) C. proc. pen., onorariul avocatului din oficiu în cuantum de 627 RON, a rămas în sarcina statului.

Pentru a dispune astfel, instanţa a reţinut că, prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Craiova sub nr. x/2020 la data de 02.11.2020, petenta - revizuentă A. a formulat cerere de revizuire a Sentinţei penale nr. 97 din data de 18.06.2020, pronunţate de Curtea de Apel Craiova, în Dosarul nr. x/2020, prin care a fost recunoscută Sentinţa nr. 25/2017 pronunţată la data de 16.03.2017 de Curtea de Apel cu Juraţi din Napoli.

În motivarea cererii, revizuenta a arătat că nu a avut parte de o judecată corectă deoarece a fost anchetată sub presiune şi ameninţare din partea organelor judiciare, fiind folosiţi în cauză martori mincinoşi.

De asemenea, a precizat petenta că la acea dată nu cunoştea bine limba italiană, era ameninţată şi spunea ce doreau carabinierii. Totodată, a arătat că a fost închisă, sechestrată, bătută, ameninţată şi i-au fost luaţi banii.

A solicitat revizuirea hotărârii pronunţate de autorităţile judiciare italiene pentru motivele invocate.

Analizând actele şi lucrările dosarului, Curtea a constatat că, prin Sentinţa penală nr. 97/18.06.2020 pronunţată de Curtea de Apel Craiova, în Dosarul nr. x/2020 s-a admis cererea formulată de autorităţile judiciare din Italia constatându-se îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 167 alin. (1) din Legea nr. 302/2004 rep.

A fost recunoscută Sentinţa nr. 25 din data de 16.03.2017 pronunţată de Curtea de Apel cu Juraţi din Napoli, definitivă la data de 04.06.2018, prin care cetăţeanul român A., deţinută într-un penitenciar din Italia, a fost condamnat la pedeapsa de 20 ani şi 1 lună închisoare pentru săvârşirea a două infracţiuni de omor prevăzut de art. 110, art. 575, art. 61 nr. 2 şi 5 C. pen. italian şi tâlhărie prevăzută de art. 110, art. 628 alin. (1), (3), (3) bis C. pen. italian, care au corespondent în legislaţia română în infracţiunile de omor calificat prevăzut de art. 188 - art. 189 alin. (1) lit. d) C. pen. şi tâlhărie calificată prevăzută de art. 233 - 234 alin. (1) lit. d) şi f) C. pen.

S-a dispus transferarea condamnatei în vederea continuării executării pedepsei de 20 ani şi 1 lună închisoare într-un penitenciar din România.

S-a dedus din pedeapsă perioada executată de la 11.07.2013 la zi.

S-a dispus emiterea mandatului de executare a pedepsei închisorii la data rămânerii definitive a prezentei sentinţe.

Din cuprinsul certificatului, Curtea a constatat că A. a fost prezentă la procesul în urma căruia a fost pronunţată hotărârea şi şi-a exprimat consimţământul la transferarea sa într-un penitenciar din România, fiind de acord cu transmiterea certificatului şi a hotărârii judecătoreşti.

Potrivit menţiunilor din certificat şi din înscrisurile înaintate de autorităţile judiciare din Italia, persoana condamnată a început executarea pedepsei la data de 11.07.2013 şi până la iniţierea procedurii de transferare a executat 2132 zile închisoare, calculate la data de 13.11.2019. De asemenea, s-a menţionat că persoanei condamnate nu i-a fost acordat beneficiul eliberării înainte de termen, conform art. 54 din Regulamentul Penitenciarelor, pedeapsa fiind considerată executată la 10.08.2034.

Faţă de aceste împrejurări, Curtea a constatat că a fost legal învestită cu sesizarea formulată de autorităţile judiciare din Italia cu atribuţii în executarea pedepselor privative de libertate privind recunoaşterea Sentinţei nr. 25 din data de 16.03.2017 pronunţată de Curtea de Apel cu Juraţi din Napoli, definitivă la 04.06.2018, în vederea transferării persoanei condamnate A. pentru continuarea executării pedepsei închisorii într-un penitenciar din România.

Potrivit dispoziţiilor art. 167 din Legea nr. 302/2004, instanţa română recunoaşte şi pune în executare hotărârea judecătorească transmisă de statul emitent, dacă sunt îndeplinite următoarele condiţii: a) hotărârea este definitivă şi executorie; b) fapta pentru care s-a aplicat pedeapsa ar fi constituit, în cazul în care ar fi fost săvârşită pe teritoriul României, o infracţiune şi autorul ar fi fost sancţionabil. În cazul în care pedeapsa a fost aplicată pentru mai multe infracţiuni, verificarea condiţiei se face pentru fiecare infracţiune în parte; c) persoana condamnată are cetăţenie română; d) persoana condamnată este de acord să execute pedeapsa în România. Consimţământul nu este necesar atunci când persoana condamnată este cetăţean român şi trăieşte pe teritoriul României sau, deşi nu trăieşte pe teritoriul României, va fi expulzată în România. Dacă este necesar, în raport cu vârsta ori cu starea fizică sau mintală a persoanei condamnate, consimţământul poate fi dat de reprezentantul acesteia; e) nu este incident vreunul din motivele de nerecunoaştere şi neexecutare prevăzute la art. 163.

S-a constatat că în cauză sunt îndeplinite condiţiile speciale de recunoaştere şi executare a hotărârii judecătoreşti străine prevăzute de art. 167 din Legea nr. 302/2004 rep., întrucât hotărârea este definitivă şi executorie, faptele pentru care au fost aplicate pedepse au corespondent în legea română, persoana condamnată este cetăţean român şi şi-a exprimat acordul cu privire la transferarea în România în vederea executării pedepsei.

Totodată, din verificările efectuate, a rezultat că, în cauză, nu este incident niciunul dintre motivele de nerecunoaştere şi neexecutare a unei hotărâri judecătoreşti străine prevăzute de art. 163 din Legea nr. 302/2004 rep.

Instanţa a reţinut că persoana condamnată A. a formulat cerere de revizuire a Sentinţei penale nr. 97 din data de 18.06.2020, pronunţată de Curtea de Apel Craiova, în Dosarul nr. x/2020, în susţinerea căreia a invocat faptul că a fost condamnată de o instanţă din Italia, nu a avut parte de o judecată corectă deoarece a fost anchetată sub presiune şi ameninţare din partea organelor judiciare, fiind folosiţi în cauză martori mincinoşi.

Curtea a apreciat că cererea de revizuire formulată în cauză de petenta condamnată este inadmisibilă, pentru următoarele considerente:

Potrivit dispoziţiilor art. 453 alin. (1) C. proc. pen., revizuirea hotărârilor judecătoreşti definitive, cu privire la latura penală, poate fi cerută când:

a) s-au descoperit fapte sau împrejurări ce nu au fost cunoscute la soluţionarea cauzei şi care dovedesc netemeinicia hotărârii pronunţate în cauză;

b) hotărârea a cărei revizuire se cere s-a întemeiat pe declaraţia unui martor, opinia unui expert sau pe situaţiile învederate de un interpret, care a săvârşit infracţiunea de mărturie mincinoasă în cauza a cărei revizuire se cere, influenţând astfel soluţia pronunţată;

c) un înscris care a servit ca temei al hotărârii a cărei revizuire se cere a fost declarat fals în cursul judecăţii sau după pronunţarea hotărârii, împrejurare care a influenţat soluţia pronunţată în cauză;

d) un membru al completului de judecată, procurorul ori persoana care a efectuat acte de urmărire penală a comis o infracţiune în legătură cu cauza a cărei revizuire se cere, împrejurare care a influenţat soluţia pronunţată în cauză;

e) când două sau mai multe hotărâri judecătoreşti definitive nu se pot concilia;

f) hotărârea s-a întemeiat pe o prevedere legală care, după ce hotărârea a devenit definitivă, a fost declarată neconstituţională ca urmare a admiterii unei excepţii de neconstituţionalitate ridicate în acea cauză, în situaţia în care consecinţele încălcării dispoziţiei constituţionale continuă să se producă şi nu pot fi remediate decât prin revizuirea hotărârii pronunţate.

Conform dispoziţiilor art. 459 alin. (2) C. proc. pen., admisibilitatea în principiu se examinează de către instanţă, în camera de consiliu, verificându-se îndeplinirea condiţiilor prevăzute la alin. (3), în caz contrar, cererea fiind respinsă ca inadmisibilă.

Curtea a reţinut că, având caracterul unei căi de atac, prin care sunt constatate şi înlăturate erori judiciare în rezolvarea acţiunii penale, revizuirea priveşte numai hotărârile definitive prin care a fost soluţionat fondul cauzei. În acest sens, a precizat că, în practica instanţelor judecătoreşti s-a stabilit că pot fi atacate pe calea revizuirii numai hotărârile definitive prin care s-a soluţionat fondul cauzei prin condamnare, achitare sau încetarea procesului penal, precum şi soluţiile de renunţare la aplicarea pedepsei sau de amânare a aplicării pedepsei.

Fiind o cale extraordinară de atac, revizuirea poate privi exclusiv hotărârile determinate de art. 452 C. proc. pen.. şi numai în cazurile prevăzute de art. 453 din acelaşi cod, singurele apte a provoca o reexaminare în fapt a cauzei penale. Curtea a apreciat că o altă interpretare, în sensul extinderii acestei căi de atac la alte situaţii privitoare la eventuala nerespectare a unor condiţii formale de desfăşurare a judecăţii sau a unor raţionamente jurisdicţionale pretins eronate, este exclusă, în raport de dispoziţiile procesuale menţionate şi de principiul statuat prin art. 129 din Constituţia României, potrivit căruia părţile interesate, care îşi legitimează calitatea procesuală, pot exercita căile de atac numai în condiţiile legii.

Drept urmare, coroborarea acestor dispoziţii legale impune concluzia condiţionării examinării temeiniciei hotărârii atacate prin exercitarea revizuirii, numai în condiţiile legii, cu consecinţa respingerii cererii pentru acest motiv, în situaţia afirmării generice a nelegalităţii şi netemeiniciei hotărârii a cărei retractare se cere.

Astfel, potrivit dispoziţiilor art. 452 C. proc. pen., hotărârile penale definitive pot fi supuse revizuirii atât cu privire la latura penală, cât şi cu privire la latura civilă. Curtea a reţinut din conţinutul acestui text legal că sunt supuse revizuirii numai hotărârile judecătoreşti care conţin o rezolvare a fondului cauzei, deoarece prin revizuire se urmăreşte înlăturarea erorilor de fapt, pe care le conţin hotărârile judecătoreşti.

Revizuirea, fiind o cale extraordinară de atac, poate fi formulată numai în condiţiile şi în cazurile limitativ prevăzute de art. 453 alin. (1) C. proc. pen., singurele în măsură să conducă la o reexaminare a cauzei penale.

Astfel, Curtea a constatat că hotărârea vizată prin cererea de revizuire formulată de petenta A. nu îndeplineşte condiţiile art. 452 C. proc. pen., deoarece nu conţine o rezolvare a fondului cauzei, în sensul că instanţa nu s-a pronunţat asupra raportului juridic de drept substanţial şi asupra raportului juridic procesual penal principal, nerezolvând vreo acţiune penală şi nepronunţând vreuna din soluţiile prevăzute în art. 396 alin. (1) C. proc. pen., respectiv de condamnarea, renunţare la aplicarea pedepsei, amânarea aplicării pedepsei, achitarea sau încetare a procesului penal.

Sens în care, întrucât hotărârea a cărei revizuire s-a solicitat vizează recunoaşterea unei hotărâri străine şi adaptarea pedepsei, cererea de revizuire a fost apreciată de curte ca fiind inadmisibilă.

Astfel, Curtea a reţinut că, din interpretarea coroborată a dispoziţiilor art. 144 alin. (3) rap. la art. 133 alin. (2) din Legea nr. 302/2004 rezultă neechivoc că statul de condamnare este cel care păstrează prerogativele unei revizuiri a fondului hotărârii definitive, statului de executare recunoscându-i-se doar posibilitatea de a dispune asupra aspectelor ce ţin exclusiv de executarea acesteia după transfer. Aceasta, întrucât, aşa cum, în procedura de recunoaştere reglementată de Legea nr. 302/2004, statul de executare nu are nicio competenţă de a statua asupra legalităţii ori temeiniciei soluţiei de condamnare, ci doar de a evalua compatibilitatea acestei hotărâri cu normele interne (adaptându-le, atunci când este cazul, la exigenţele legii interne), cu atât mai mult aceluiaşi stat de executare nu i-ar putea fi recunoscute în procedura de revizuire, prerogative suplimentare de repunere în discuţie a fondului soluţiei. Aşadar, soluţionarea cererii de revizuire a hotărârii pronunţate de autorităţile judiciare italiene nu este de competenţa organelor judiciare române.

Pe de altă parte, s-a amintit că, legea procesual penală reglementează în mod amănunţit fiecare caz de revizuire în parte, instituind condiţii de fond şi formă ce se cer a fi îndeplinite, de natură să convingă despre necesitatea înlăturării erorilor judiciare, motivele invocate de revizuentă neaflându-se printre aceste cazuri expres prevăzute de C. proc. pen., cu atât mai mult cu cât pe calea revizuirii nu se pot dispune rejudecarea cauzei şi schimbarea pedepsei la care revizuentul a fost condamnat.

Prin urmare, curtea a concluzionat că cererea de revizuire a unei hotărâri definitive prin care nu s-a soluţionat fondul cauzei este inadmisibilă.

Împotriva Sentinţei penale nr. 184 din data de 04 noiembrie 2020 pronunţate de Curtea de Apel Craiova, secţia penală şi pentru cauze cu minori, a declarat apel revizuenta A.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie la data de 07.12.2020, sub nr. x/2020.

Examinând sentinţa atacată, în baza actelor şi lucrărilor dosarului, Înalta Curte constată că apelul este nefondat, pentru următoarele considerente:

Revizuirea este o cale extraordinară de atac ce poate privi exclusiv hotărârile determinate de art. 452 C. proc. pen. şi numai în cazurile prevăzute de art. 453 C. proc. pen., singurele apte a provoca o reexaminare în fapt a cauzei penale.

Astfel, potrivit dispoziţiilor art. 452 C. proc. pen., hotărârile penale definitive pot fi supuse revizuirii atât cu privire la latura penală cât şi cu privire la latura civilă, din conţinutul acestui text legal rezultând că sunt supuse revizuirii numai hotărârile judecătoreşti care conţin o rezolvare a fondului acţiunii penale/civile, deoarece prin revizuire se urmăreşte înlăturarea erorilor de fapt, pe care le conţin hotărârile judecătoreşti.

Or, în cauză, condamnata a formulat cerere de revizuire împotriva Sentinţei penale nr. 97 din data de 18.06.2020, pronunţată de Curtea de Apel Craiova în Dosarul nr. x/2020, prin care a fost recunoscută Sentinţa nr. 25/2017 pronunţată la data de 16.03.2017 de Curtea de Apel cu Juraţi din Napoli, definitivă la 04.06.2018, prin care cetăţeanul român A., deţinută într-un penitenciar din Italia, a fost condamnat la pedeapsa de 20 ani şi 1 lună închisoare pentru săvârşirea a 2 infracţiuni: omor prev. de art. 110, art. 575, art. 61 nr. 2 şi 5 C. pen. italian şi tâlhărie prev. de art. 110, art. 628 alin. (1), (3), (3) bis C. pen. italian, care au corespondent în legislaţia română în infracţiunile de omor calificat prev. de art. 188 - art. 189 alin. (1) lit. d) C. pen. şi tâlhărie calificată prev. de art. 233 - 234 alin. (1) lit. d) şi f) C. pen.

S-a dispus transferarea condamnatei în vederea continuării executării pedepsei de 20 ani şi 1 lună închisoare într-un penitenciar din România.

S-a dedus din pedeapsă perioada executată de la 11.07.2013 la zi.

Înalta Curte constată că cererea de revizuire a fost îndreptată împotriva unei hotărâri care a avut ca obiect recunoaşterea hotărârii pronunţate de autorităţile spaniole. Or, nu pot face obiectul revizuirii hotărârile judecătoreşti care nu au fost pronunţate de către o instanţă română chiar dacă au fost recunoscute de aceasta, deoarece nu instanţa română a rezolvat fondul cauzei.

Astfel că, în mod corect a reţinut instanţa de fond că statul de condamnare este cel care păstrează prerogativa unei revizuiri a fondului hotărârii definitive, statului de executare recunoscându-i-se doar posibilitatea de a dispune asupra aspectelor care ţin exclusiv de executarea acesteia după transfer.

În consecinţă, constatând că hotărârea vizată prin cererea de revizuire nu îndeplineşte condiţiile art. 452 C. proc. pen., deoarece nu conţine o rezolvare a fondului cauzei, în sensul că instanţa nu s-a pronunţat asupra raportului juridic de drept substanţial şi asupra raportului juridic procesual penal principal, nerezolvând vreo acţiune penală şi nepronunţând vreuna din soluţiile prevăzute în art. 396 alin. (1) C. proc. pen., respectiv de condamnarea, renunţare la aplicarea pedepsei, amânarea aplicării pedepsei, achitarea sau încetare a procesului penal, Înalta Curte a apreciat că, în mod corect, instanţa de fond a respins, ca inadmisibilă, cererea de revizuire formulată de condamnata A., nefiind îndeplinite cerinţele impuse cumulativ de art. 452 C. proc. pen. şi art. 459 alin. (3) C. proc. pen.

Ca atare, revizuenta a declarat cererea de revizuire împotriva unei hotărâri care nu a vizat o hotărâre prin care s-a dispus asupra fondului şi atâta timp cât prin lege nu este reglementată posibilitatea extinderii exercitării căii extraordinare de atac a revizuirii şi împotriva hotărârilor judecătoreşti pronunţate în aplicarea dispoziţiilor Legii nr. 302/2004, se constată că apelul formulat de revizuentă este nefondat sub acest aspect.

Pentru aceste considerente, Înalta Curte, în temeiul art. 421 pct. 1 lit. b) C. proc. pen. cu referire la art. 452 C. proc. pen., va respinge, ca nefondat, apelul declarat de revizuenta condamnată A. împotriva Sentinţei penale nr. 184 din data de 04 noiembrie 2020 pronunţate de Curtea de Apel Craiova, secţia penală şi pentru cauze cu minori.

În temeiul art. 275 alin. (2) C. proc. pen.., va obliga apelanta revizuentă la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

În temeiul art. 275 alin. (6) C. proc. pen.., onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, în sumă de 627 RON, va rămâne în sarcina statului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, apelul declarat de revizuenta condamnată A. împotriva Sentinţei penale nr. 184 din data de 04 noiembrie 2020 pronunţate de Curtea de Apel Craiova, secţia penală şi pentru cauze cu minori.

Obligă apelanta revizuentă la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru apelanta revizuentă, în cuantum de 627 RON, rămâne în sarcina statului.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 16 decembrie 2020.

GGC - NN