European Arrest Warrant execution: rejection of optional refusal ground based on parallel proceedings and mandatory preventive arrest

Deliberând asupra contestaţiei declarate în cauză, constată următoarele:

Prin Sentinţa penală nr. 191 din data de 12 iulie 2019, a Curţii de Apel Craiova, secţia penală şi pentru cauze cu minori, s-a admis cererea de executare a mandatului european de arestare emis la data de 11.06.2019 de autorităţile judiciare din Franţa - Procurorul Republicii de pe lângă Tribunalul de Mare Instanţă Rennes în Dosarul nr. x (dosar Parchet) pe numele persoanei solicitate A.

În temeiul art. 104 alin. (6) din Legea nr. 302/2004 republicată s-a dispus predarea persoanei solicitate către autorităţile judiciare franceze, cu respectarea regulii specialităţii, prev. de art. 117 din Legea nr. 302/2004 republicată.

A menţinut măsura arestării în vederea predării pe o perioadă de 30 zile, începând cu data de 22.07.2019 şi până la 20.08.2019, inclusiv.

A constatat că în prezenta procedură persoana solicitată a fost privată de libertate începând cu data de 11.06.2019 la zi.

Pentru a se pronunţa în acest sens, Curtea de Apel a reţinut că prin Sentinţa penală nr. 161 pronunţată de Curtea de Apel Craiova la data de 19 iunie 2019 în Dosarul nr. x/2019 s-a admis cererea de executare a mandatului european de arestare emis la data de 11.06.2019 de autorităţile judiciare din Franţa - Procurorul Republicii de pe lângă Tribunalul de Mare Instanţă Rennes în Dosarul nr. x (dosar Parchet) pe numele persoanei solicitate A., în temeiul art. 104 alin. (6) din Legea nr. 302/2004 rep.

S-a dispus predarea persoanei solicitate către autorităţile judiciare franceze, cu respectarea regulii specialităţii, prev. de art. 117 din Legea nr. 302/2004 rep.

S-a menţinut măsura arestării în vederea predării pe o perioadă de 30 zile, începând cu data de 22.06.2019 şi până la 21.07.2019, inclusiv.

S-a constatat că în prezenta procedură persoana solicitată a fost privată de libertate începând cu data de 11.06.2019 la zi

Împotriva acestei sentinţe persoana solicitată a declarat contestaţie, prin care a solicitat desfiinţarea hotărârii pronunţate în cauză.

Prin Decizia nr. 351 din data de 28 iunie 2019 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în Dosarul nr. x/2019 a fost admisă contestaţia formulată de persoana solicitată împotriva Sentinţei penale nr. 161 din data de 19 iunie 2019 a Curţii de Apel Craiova, secţia penală şi pentru cauze cu minori, a fost desfiinţată sentinţa penală contestată numai în ceea ce priveşte soluţionarea cererii de executare a mandatului european de arestare şi a fost trimisă cauza spre rejudecare la aceeaşi instanţă.

Pentru a decide astfel, instanţa de control judiciar a arătat că hotărârea atacată menţionează în partea expozitivă o altă persoană decât cea pentru care s-a emis şi s-a solicitat executarea mandatului european de arestare, respectiv pe B., în loc de A., deşi soluţia adoptată de instanţă prin dispozitiv se referă la acesta din urmă.

În acest context, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a apreciat că motivarea hotărârii nu priveşte persoana solicitată, ceea ce echivalează cu lipsa motivării şi reprezintă o încălcarea a dreptului la un proces echitabil, instanţa de control judiciar considerând că se impune trimiterea cauzei spre rejudecare şi pentru respectarea dreptului la dublu grad de jurisdicţie în materie penală.

Cauza a fost reînregistrată pe rolul Curţii de apel Craiova sub nr. x/20149*, fiind stabilit termen de judecată la 12.07.2019.

Curtea, a examinat înscrisurile aflate la dosarul cauzei, şi a constatat că:

La data de 12.06.2019 a fost înregistrată adresa nr. x/2019 din data de 11.06.2019 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Craiova, prin care s-a înaintat mandatul european de arestare emis la data de 11.06.2019 de autorităţile judiciare din Franţa - Procurorul Republicii de la Parchetul de pe lângă Tribunalul de Mare Instanţă din Rennes în Dosarul nr. x pe numele persoanei solicitate A..

Totodată, s-a mai reţinut şi că au fost înaintate procesul-verbal încheiat la data de 11.06.2019 de procurorul din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Craiova şi ordonanţa de reţinere nr. 25 din 11.06.2019, prin care s-a dispus reţinerea persoanei solicitate A. pentru 24 ore, cu începere de la 11.06.2019, ora 15:45, până la 12.06.2019, ora 15:45. În cuprinsul mandatului european de arestare s-a arătat că acesta a fost emis în baza mandatului de arestare din data de 1 iunie 2019 al judecătorului de instrucţie din cadrul Tribunalului de Mare Instanţă din Rennes în Dosarul nr. x, în care se efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii a 4 infracţiuni: de trafic de persoane în grup infracţional organizat, prev. de 132-71, 225-4-1, 225-4-3, 225-20, 225-21 şi 225-25 din C. pen. francez, proxenetism agravat în grup infracţional organizat, prev. de art. 132-71, 225-5, 225-7 şi 225-8 din C. pen. francez, asociaţie de răufăcători în vederea pregătirii infracţiunilor de trafic de persoane în grup infracţional organizat şi proxenetism agravat în grup infracţional organizat, prev. de art. 450-1, 450-3 şi 450-5 din C. pen. francez şi spălare de bani în grup infracţional provenind din infracţiuni săvârşite prin participarea la o operaţiune de plasare, disimulare sau conversiune, prev. de art. 324-2, 324-1, 132-71, 324-3 şi 324-8 din C. pen. francez.

În ce priveşte faptele ce fac obiectul urmăririi penale s-a reţinut că în cadrul unei anchete judiciare pentru fapte de furt comise în grup infracţional organizat şi tăinuire, a fost descoperită o reţea de prostituţie implicând tinere femei românce care locuiesc în oraşele Rennes şi Nantes. Investigaţiile efectuate în 14 noiembrie 2018, au permis să se stabilească faptul că o organizaţie infracţională ce acţionează în România a condus aceasta reţea de prostituţie. 11 prostituate, cu vârstele cuprinse între 19 şi 32 de ani, au fost oficial identificate în diferitele locuri, astfel: C., D., E., F., G. şi H. ca practicând prostituţia în fiecare noapte din săptămână pe şoseaua publică sau în mediul hotelier. Interceptările convorbirilor telefonice au scos în evidenţă faptul că activitatea acestor tinere femei a fost controlată de la distanţă de cetăţeni români originari din Urzicuţa, cu care acestea s-au aflat în contact telefonic continuu, aceşti proxeneţi utilizând adeseori intimidarea pentru a le obliga pe tinerele femei să se prostitueze. Anumite convorbiri telefonice au indicat sosirea unei fete noi în vârstă de 19 ani poreclită "I." care ar fi fost cumpărată cu 2900 de euro. Există motive să se creadă că tinerele femei sunt "vândute" în România acestor indivizi, cu scopul de a le constrânge să practice prostituţia.

S-a observat că aceşti indivizi s-au deplasat regulat în Franţa pentru a asigura supravegherea şi influenţa asupra acestor femei, fiind identificaţi: B., în vârstă de 28 de ani, capul reţelei criminale; J., în vârstă de 31 de ani, principalul locotenent al lui B.; K., A. şi L. - proxeneţii care acţionează la ordinele lui B..

S-a arătat că, aceştia provin din comunitatea rromă rezidentă în România şi vorbesc în limba ţigănească/romani şi episodic în română. Activitatea de prostituţie a generat un profit important, verificările realizate au scos în evidenţă că banii rezultaţi din această activitate au fost trimişi prin mandat M. sau N. sau au fost recuperaţi direct de către proxeneţi în Franţa. Reţeaua ar fi transmis astfel mai mult de 370.000 de euro în România din 2015. Analizarea conturilor Facebook ale indivizilor sus-menţionaţi a atestat traiul opulent al acestora. J. şi B. eu expus în mediul virtual maşini de o mare capacitate cilindrică, teancuri de bani, haine de marcă. Verificările realizate prin canalul de cooperare poliţienească au permis să se stabilească că unii din indivizii implicaţi în dosar sunt cunoscuţi în Europa pentru fapte de proxenetism şi de furturi; prostituatele erau, din câte se pare, itinerante şi erau deplasate regulat de către proxeneţii lor în alte ţări din Uniunea Europeană cum ar fi Germania, Italia sau Spania. Infracţiunile ar fi fost comise în Rennes, Nantes, pe teritoriul naţional francez şi pe teritoriul român, între 1 ianuarie 2015 şi 24 mai 2019.

Faţă de dispoziţiile Deciziei Curţii Europene de Justiţie din 27.05.2019 prin care s-a interpretat noţiunea de autoritate judiciară emitentă, în sensul articolului 6 alin. (1) din Decizia cadru 2002/584/JAI a Consiliului din 13 iunie 2002 privind mandatul european de arestare şi procedurile de predare între statele membre, s-a dispus solicitarea de relaţii suplimentare autorităţii judiciare emitente a mandatului european de arestare-Procurorul Republicii de la Parchetul de pe lângă Tribunalul de Mare Instanţă din Rennes, în sensul dacă aceasta îndeplineşte standardul de independenţă în raport cu puterea executivă în sistemul judiciar francez.

De asemenea, s-a dispus emiterea unei adrese către Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţiei - DIICOT - Serviciul Teritorial Craiova pentru a se comunica stadiul efectuării cercetărilor în Dosarul nr. x/2016

La data de 12.06.2019 Ambasada Franţei în România a comunicat relaţiile solicitate, acestea fiind în sensul că în legislaţia franceză există o dispoziţie legală, art. 30 din C. proc. pen., care prevede că ministrul justiţiei nu poate adresa nicio instrucţie procurorilor în dosarele penale şi deci, sunt respectate condiţiile impuse de Decizia Curţii de Justiţie a Uniunii Europene din 27 mai 2019 pentru ca parchetul francez să fie considerat o autoritate judiciară în sensul Deciziei cadru 2002/584/JAI modificat de decizia cadru 2009/299/JAI.

Totodată, în răspunsul comunicat de DIICOT - Serviciul Teritorial Craiova la data de 18.06.2019, s-a menţionat că Dosarul nr. x D/P/2016 este în curs de soluţionare, în prezent cercetările desfăşurându-se în cadrul unei echipe comune de anchetă împreună cu autorităţile din Rennes (N. x), conform celor stabilite la reuniunea de coordonare organizată la Haga la 16.05.2019 (CM/RO-FR/20190516/50549-50595).

La termenul din data de 12 iulie 2019 a fost audiată persoana solicitată A., care a precizat că se prevalează de efectele regulii specialităţii şi nu doreşte să fie predată autorităţilor judiciare din Franţa.

Potrivit dispoziţiilor art. 84 din Legea nr. 302/2004 rep, mandatul european de arestare este o decizie judiciară prin care o autoritate judiciară competentă a unui stat membru al Uniunii Europene solicită arestarea şi predarea de către un alt stat membru a unei persoane, în scopul efectuării urmăririi penale, judecăţii sau executării unei pedepse ori a unei măsuri de siguranţă privative de libertate.

Alin. (2) al acelui text statuează că "mandatul european de arestare se execută pe baza principiului recunoaşterii şi încrederii reciproce, în conformitate cu dispoziţiile Deciziei-cadru a Consiliului nr. 2002/584/JAI din 13 iunie 2002, publicată în jurnalul Oficial al Comunităţilor Europene nr. L/190/1 din 18 iulie 2002." Din economia dispoziţiilor legale cuprinse în legea specială - art. 86 şi urm. din Legea nr. 302/2004 rep- care reglementează executarea unui mandat european de arestare, a rezultat că rolul instanţei române în această procedură se rezumă la verificarea condiţiilor de formă ale mandatului, la soluţionarea eventualelor obiecţiuni privind identitatea persoanei solicitate, precum şi la motivele de refuz ale predării pe care aceasta le invocă.

Cât priveşte conţinutul şi forma mandatului european de arestare, acestea sunt prevăzute în art. 87 din Legea nr. 302/2004 rep, mandatul european de arestare trebuind să conţină, pe lângă celelalte elemente stipulate în mod expres, şi indicarea existenţei unei hotărâri judecătoreşti definitive, a unui mandat de arestare preventivă sau a oricărei alte hotărâri judecătoreşti având acelaşi efect, care se încadrează în dispoziţiile art. 89 şi art. 97 din prezenta lege.

Învestit cu executarea unui mandat european de arestare, judecătorul hotărăşte asupra arestării şi predării persoanei solicitate, după ce, în prealabil, a verificat condiţiile referitoare la emiterea mandatului, identificarea persoanei solicitate, existenţa dublei incriminări a faptelor penale ce se impută acesteia sau a situaţiilor ce se constituie în motive de refuz la predare.

În acest fel se pune în practică principiul recunoaşterii şi încrederii reciproce ce stă la baza executării, de către instanţa română, a mandatului european de arestare emis de autoritatea judiciară străină competentă.

S-a constatat, totodată, că infracţiunile menţionate în mandatul european de arestare emis pe numele persoanei solicitate A. se regăsesc printre cele 32 de infracţiuni care permit predarea fără a fi necesară verificarea dublei incriminări, potrivit art. 97 alin. (1) pct. 1, 3 şi 9 din Legea nr. 302/2004 rep.

Cât priveşte obiecţiunile formulate de persoana solicitată, Curtea a constatat că acestea, pe de o parte, nu privesc identitatea, iar pe de altă parte, motivele invocate de persoana solicitată nu se încadrează între motivele facultative pentru care autoritatea judiciară română de executare refuză executarea mandatului european de arestare, motive prevăzute de dispoziţiile art. 99 alin. (2) lit. b) din Legea nr. 302/2004 rep.

Astfel, persoana solicitată a arătat că nu este de acord cu predarea, motivând că este cercetată pentru aceleaşi infracţiuni în Dosarul nr. x/2016 instrumentat de DIICOT Serviciul Teritorial Craiova. Într-adevăr, art. 99 alin. (2) lit. b) din Legea nr. 302/2004 prevede că: "autoritatea judiciară română de executare poate refuza executarea mandatului european de arestare când persoana care face obiectul mandatului european de arestare este supusă unei proceduri penale în România pentru aceeaşi faptă care a motivat mandatul european de arestare."

Însă, aşa cum a rezultat din răspunsul comunicat de DIICOT - Serviciul Teritorial Craiova, cercetările în Dosarul nr. x D/P/2016 se desfăşoară în cadrul unei echipe comune de anchetă împreună cu autorităţile din Rennes conform celor stabilite la reuniunea de coordonare organizată la Haga la 16.05.2019 (CM/RO-FR/20190516/50549-50595), ceea ce a conduce la concluzia că predarea persoanei solicitate către autorităţile judiciare franceze nu împiedică ancheta penală în cauză.

S-a constatat astfel, că sunt îndeplinite condiţiile de fond şi formă ale mandatului european de arestare, astfel cum sunt prevăzute de dispoziţiile legale, au fost respectate drepturile persoanei solicitate, nu este incident vreun motiv de refuz obligatoriu sau opţional al executării mandatului european de arestare, prev. de dispoziţiile art. 99 din Legea nr. 302/2004 rep, cererea de executare a mandatului european de arestare fiind admisibilă, în conformitate cu dispoziţiile art. 109 din aceeaşi lege.

În privinţa măsurilor privative de libertate dispuse în cauză, s-a reţinut că persoana solicitată a fost reţinută la data de 11.06.2019, arestată provizoriu pe o durată de 10 zile prin încheierea nr. 29 din 12.06.2019, măsura fiind menţinută prin Sentinţa penală nr. 161 din 19.06.2019 pe o durată de 30 zile şi a apreciat că măsura arestării preventive faţă de persoana solicitată se impune în continuare, având în vedere dispoziţiile art. 104 alin. (6) din Legea nr. 302/2004, conform cărora, dacă nu este incident vreunul dintre motivele de refuz al executării prev. la art. 99, judecătorul se pronunţă prin sentinţă, potrivit art. 109, deopotrivă asupra arestării şi predării persoanei solicitate.

De altfel, în cadrul procedurii de executare a mandatului european de arestare, spre deosebire de perioada în care solicitarea de punere în executare a mandatului european a fost în curs de soluţionare (când, prin încheiere, se pot lua şi măsuri alternative neprivative de libertate), în cazul unei soluţii de admitere, prin sentinţa prin care instanţa se pronunţă asupra executării mandatului european de arestare, se dispune întotdeauna arestarea persoanei solicitate în vederea predării, o atare dispoziţie fiind în concordanţă cu natura acestui mijloc specific de cooperare internaţională.

Potrivit considerentelor de mai sus Curtea a admis cererea de executare a mandatului european de arestare, a dispus predarea persoanei solicitate către autorităţile judiciare franceze, cu respectarea regulii specialităţii, prev. de art. 117 din Legea nr. 302/2004 rep. şi a menţinut măsura arestării în vederea predării pe o perioadă de 30 zile, începând cu data de 22.07.2019 şi până la 20.08.2019, inclusiv.

Împotriva acestei sentinţe penale, persoana solicitată A. a formulat contestaţie, criticând soluţia sub aspectul legalităţii motivat de faptul că judecătorul fondului era incompatibil ceea ce, în opinia contestatorului impune trimiterea cauzei spre rejudecare, dar şi sub aspectul măsurii preventive care a fost luată fără a fi pusă în discuţie.

Contestatorul a mai arătat că este incident un motiv de refuz la predare, acesta fiind cercetat în România pentru fapte similare.

Examinând contestaţia formulată, în baza actelor şi lucrărilor de la dosar, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie constată că aceasta este nefondată, urmând a o respinge pentru următoarele considerente:

Instanţa de control judiciar va analiza cu prioritate critica în contestaţie prin care se tinde la trimiterea cauzei la rejudecare, respectiv existenţa unui caz de incompatibilitate.

Astfel, potrivit dispoziţiilor art. 64 alin. (3) C. proc. pen., "judecătorul care a participat la judecarea unei cauze nu mai poate participa la judecarea aceleiaşi cauze într-o cale de atac sau la rejudecarea cauzei după desfiinţarea ori casarea hotărârii."

Potrivit art. 64 alin. (1) lit. f) C. proc. pen., judecătorul este incompatibil dacă există o suspiciune rezonabilă că imparţialitatea acestuia este afectată.

Totodată, potrivit dispoziţiilor art. 6 parag. 1 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, orice persoană are dreptul la judecarea cauzei sale în mod echitabil, în mod public şi într-un termen rezonabil, de către o instanţă independentă şi imparţială.

Imparţialitatea instanţei presupune, conceptual, lipsa oricărei prejudecăţi sau idei preconcepute cu privire la soluţia ce trebuie pronunţată în cadrul unui proces.

Jurisprudenţa instanţei europene relevă însă că imparţialitatea magistratului trebuie evaluată atât sub aspect subiectiv, cât şi sub aspect obiectiv.

Astfel, din perspectiva criteriului subiectiv, se impune a se determina dacă convingerile personale ale unui judecător pot influenţa soluţionarea unei anumite cauze, statuându-se, de principiu, că "imparţialitatea judecătorului se prezumă până la proba contrară".

Din perspectiva criteriului obiectiv, trebuie determinat dacă judecătorul oferă garanţii suficiente pentru a exclude orice bănuială legitimă în privinţa sa. În acest din urmă sens, aparenţele prezintă o anumită importanţă în raport cu încrederea pe care instanţele trebuie să o inspire publicului, într-o societate democratică şi, în primul rând, acuzatului în cadrul unui proces penal. Optica unei părţi în proces trebuie luată în considerare, chiar dacă aceasta nu are caracter decisiv; esenţial este ca temerile celui interesat să fie nu doar invocate, ci şi justificate în mod obiectiv.

În contextul concret al cauzei, unicul argument al invocării cauzei de incompatibilitate este participarea judecătorului de primă instanţă la judecată în primul ciclu procesual şi la soluţionarea cauzei după desfiinţarea în apel cu trimitere spre rejudecare, soluţie fundamentată exclusiv pe aspectul faptul că prima instanţă deşi a menţionat în dispozitiv numele persoanei solicitate, în considerente s-a referit în totalitate la altă persoană, instanţa de apel constatând că această împrejurare echivalează cu lipsa judecăţii în fond.

Or, din perspectiva criteriilor anterior menţionate, impuse de jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului în analiza aspectului subiectiv al imparţialităţii magistratului, se constată că argumentele invocate nu sunt de natură să creeze o suspiciune rezonabilă cu privire la imparţialitatea judecătorului, în condiţiile art. 64 alin. (1) lit. f) şi alin. (3) C. proc. pen., întrucât anterior, aceasta nu s-a pronunţat, în mod efectiv, asupra raportului de drept penal dedus judecăţii, astfel că în prezent nu este pusă în situaţia de a statua succesiv asupra aceloraşi chestiuni, şi nici nu şi-a exprimat convingeri personale de natură a influenţa soluţia în cauza pendinte, îndrumările date instanţei de trimitere fiind elocvente în această privinţă.

Procedând la reevaluarea punerii în executare a mandatului european de arestare, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie aminteşte că potrivit dispoziţiilor art. 84 alin. (1) din Legea nr. 302/2004 privind cooperarea judiciară internaţională în materie penală, republicată: "Mandatul european de arestare este o decizie judiciară prin care o autoritate judiciară competentă a unui stat membru al Uniunii Europene solicită arestarea şi predarea de către un alt stat membru a unei persoane, în scopul efectuării urmăririi penale, judecăţii sau executării unei pedepse ori a unei măsuri de siguranţă privative de libertate". Totodată, alin. (2) al aceluiaşi text de lege statuează în sensul că: "Mandatul european de arestare se execută pe baza principiului recunoaşterii şi încrederii reciproce, în conformitate cu dispoziţiile Deciziei-cadru a Consiliului nr. 2002/584/JAI/13 iunie 2002", modificată prin Decizia-cadru 2009/299/JAI din 26 februarie 2009, publicată în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene nr. L81/24 din 27 martie 2009.

Din dispoziţiile art. 85 şi urm. din Legea nr. 302/2004, republicată, rezultă că rolul instanţei de judecată în această procedură se rezumă la verificarea condiţiilor de formă ale mandatului, la soluţionarea eventualelor obiecţiuni privind identitatea persoanei solicitate, precum şi la motivele de refuz a predării pe care aceasta le invocă.

Învestit cu executarea unui mandat european de arestare, judecătorul hotărăşte asupra arestării şi predării persoanei solicitate, după ce, în prealabil, a verificat condiţiile referitoare la emiterea mandatului, identificarea persoanei solicitate, existenţa dublei incriminări a faptelor penale ce se impută acesteia sau a situaţiilor ce se constituie în motive de refuz la predare.

În acest fel, se pune în practică principiul recunoaşterii şi încrederii reciproce ce stă la baza executării, de către instanţa română, a mandatului european de arestare emis de autoritatea judiciară străină competentă.

În aceste coordonate de principiu, Înalta Curte reţine că în cauza pendinte, respectând rigorile legii, prima instanţă a verificat temeinic îndeplinirea tuturor condiţiilor care legitimează punerea în executare a mandatului european de arestare emis la data de 11 iunie 2019, de către Parchetul procurorului republicii de la Rennes, faţă de persoana solicitată A., în vederea efectuării urmăririi penale în legătură cu săvârşirea infracţiunilor de constituirea unui grup infracţional în vederea comiterii de crime, fapte prevăzute şi pedepsite de art. 450 - 1, 450 - 3 şi 450 - 5 din C. pen. francez; trafic de persoane în grup infracţional organizat fapte prevăzute şi pedepsite de art. 132-71, 225-4-1, 225-4-3, 225-20, 225-21 şi 225-25 din C. pen. francez, proxenetism agravat în grup infracţional organizat fapte prevăzute şi pedepsite de art. 132-71, 225-5, 225-7, 225-20 şi 225-8 din C. pen. francez şi spălare de bani în grup infracţional organizat fapte prevăzute şi pedepsite de art. 324-2, 324-1, 132-71, 324-3 şi 324-8 din C. pen. francez.

Deopotrivă, Înalta Curte reţine că instanţa de fond a constatat în mod corect, pe de o parte, că infracţiunile ce formează obiectul mandatului european de arestare emis de autoritatea judiciară solicitantă intră în categoria faptelor prev. de art. 97 alin. (1) pct. 1, 3 şi 9 din Legea nr. 302/2004, care dau loc la predare fără îndeplinirea condiţiei dublei incriminări, nefiind incident niciunul dintre motivele obligatorii sau opţionale de refuz la predare, prevăzute în mod expres şi limitativ de art. 99 alin. (1) lit. a) - c) şi alin. (2) din Legea nr. 302/2004, iar pe de altă parte, că persoana solicitată nu a ridicat obiecţiuni cu privire la identitatea sa.

În ce priveşte faptul că persoana solicitată este cercetată în România pentru fapte care, aparent, se suprapun parţial cu cele pentru care a fost emis mandatul european de arestare, acesta constituie un motiv facultativ, iar nu obligatoriu, de refuz, prevăzut de art. 99 alin. (2) lit. b) din Legea nr. 302/2004. Faţă de această împrejurare, Înalta Curte, în acord cu instanţa de fond, notează că cercetarea penală se află într-un stadiu mai avansat în Franţa, fiind derulate activităţi de urmărire în cadrul unor echipe comune de anchetă, astfel încât predarea persoanei solicitate asigură celeritatea procedurii şi nu justifică refuzul de a executa mandatul european de arestare tocmai în considerarea respectării duratei procedurii, componentă a dreptului la un proces echitabil.

Astfel, în raport cu aspectele învederate, Înalta Curte reţine că instanţa de fond, în mod temeinic şi legal, a autorizat predarea persoanei solicitate către autorităţile judiciare din Franţa şi, pe cale de consecinţă, în temeiul art. 104 alin. (10) din Legea nr. 302/2004 republicată, a dispus arestarea acesteia pentru o perioadă de 30 de zile, în vederea predării.

Înalta Curte notează că persoana solicitată a criticat sentinţa penală atacată sub aspectul măsurii preventive luate în vederea predării, din perspectiva faptului că luarea măsurii preventive nu ar fi fost pusă în discuţia părţilor.

Or, astfel cum s-a menţionat în cele ce preced, arestarea preventivă în vederea predării este obligatorie în situaţia dată în care s-a dispus punerea în executare a mandatului european de arestare, legea nu reglementează nicio alternativă, astfel încât acordarea cuvântului pe fondul cererii viza inclusiv măsura preventivă a arestării în vederea predării.

Astfel, sunt incidente dispoziţiile art. 104 alin. (13) din Legea nr. 302/2004 privind cooperarea judiciară internaţională în materie penală, potrivit cărora: "După întocmirea sentinţei prevăzute la art. 109 sau a încheierii prevăzute la alin. (2) ori (9), după caz, judecătorul emite de îndată un mandat de arestare. Dispoziţiile C. proc. pen. cu privire la conţinutul şi executarea mandatului de arestare se aplică în mod corespunzător."

Din interpretarea sistematică a textelor care reglementează luarea măsurilor preventive pe parcursul procedurii, cât şi cu ocazia soluţionării cererii de punere în executare a unui mandat european cuprinse în art. 104 alin. (11) şi 13 din Legea nr. 302/2004, rezultă că măsura arestării este obligatorie şi se dispune de îndată atunci când s-a admis sesizarea şi s-a dispus predarea. În acest sens, instanţa de control judiciar notează că dispoziţiile art. 104 alin. (9) - (11) din Legea nr. 302/2004 republicată privind cooperarea judiciară internaţională în materie penală, nu fac trimitere la procedura din C. proc. pen. vizând luarea măsurii arestării, ci exclusiv la conţinutul şi executarea mandatului.

Faţă de cele ce preced, Înalta Curte va respinge, ca nefondată, contestaţia formulată de persoana solicitată A. împotriva Sentinţei penale nr. 191 din 12 iulie 2019 pronunţată de Curtea de Apel Craiova, secţia penală şi pentru cauze cu minori, în Dosarul nr. x/2019.

Va obliga contestatorul persoană transferabilă la plata cheltuielilor judiciare către stat, iar onorariul parţial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, va rămâne în sarcina statului şi se va suporta din fondurile Ministerului Justiţiei.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondată, contestaţia formulată de persoana solicitată A. împotriva Sentinţei penale nr. 191 din 12 iulie 2019 pronunţată de Curtea de Apel Craiova, secţia penală şi pentru cauze cu minori, în Dosarul nr. x/2019.

Obligă contestatorul persoană solicitată A. la plata sumei de 200 RON cheltuieli judiciare către stat.

Onorariul parţial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru contestatorul persoană condamnată, în sumă de 253 RON, se plăteşte din fondul Ministerului Justiţiei.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 30 iulie 2019.

GGC - GV