Lawyer's assault and breach-of-peace conviction upheld, moral damages increased to EUR 2,500

Deliberând asupra cauzei penale de faţă, în baza actelor şi lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin Sentinţa penală nr. 189/F din 16 septembrie 2019, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, în baza art. 193 alin. (1) din C. pen. raportat la art. 61 alin. (2) şi (4) lit. b) din C. pen., a condamnat pe inculpatul A. la pedeapsa amenzii penale în cuantum de 5.400 RON (180 zile-amendă 30 RON), pentru săvârşirea infracţiunii de lovire sau alte violenţe.

În baza art. 371 din C. pen. raportat la art. 61 alin. (2) şi (4) lit. b) din C. pen., a condamnat pe inculpatul A. la pedeapsa amenzii penale în cuantum de 5.400 RON (180 zile-amendă 30 RON), pentru săvârşirea infracţiunii de tulburare a ordinii şi liniştii publice.

În baza art. 38 alin. (1) din C. pen. raportat la art. 39 alin. (1) lit. c) din C. pen., a aplicat pedeapsa cea mai grea a amenzii penale în cuantum de 5.400 RON pe care a sporit-o cu 1.800 RON, inculpatul urmând să execute pedeapsa rezultantă a amenzii penale în cuantum de 7.200 RON (240 zile-amendă 30 RON).

În temeiul art. 63 alin. (1) din C. pen., a atras atenţia inculpatului că, în caz de neexecutare cu rea-credinţă, în tot sau în parte, a pedepsei amenzii penale, numărul zilelor-amendă neexecutate se înlocuieşte cu un număr corespunzător de zile cu închisoarea.

În baza art. 397 din C. proc. pen. raportat la art. 19 din C. proc. pen., a admis, în parte, acţiunea civilă formulată de partea civilă B., iar, în baza art. 1357 din C. civ., a obligat pe inculpatul A. la plata către aceasta a sumei de 2.000 RON, cu titlu de daune morale.

Pentru a se pronunţa în acest sens, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală a reţinut că prin Rechizitoriul nr. x/2016 din data de 3 octombrie 2018 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti, s-a dispus trimiterea în judecată, în stare de libertate, a inculpatului A., avocat în cadrul Baroului Bucureşti, pentru săvârşirea infracţiunilor de lovire sau alte violenţe şi tulburarea liniştii şi ordinii publice, aflate în concurs real, prevăzute de art. 193 alin. (1) C. pen. şi art. 371 C. pen., cu aplicarea art. 38 alin. (1) C. pen.

Prin acelaşi rechizitoriu s-a dispus clasarea cauzei având ca obiect plângerea formulată de către persoana vătămată B. sub aspectul săvârşirii infracţiunii de ameninţare prevăzută de art. 206 C. pen. de către A.

În actul de sesizare a instanţei, s-a reţinut, în esenţă, următoarea situaţie de fapt:

În data de 7 iulie 2016, în jurul orei 20:30, în timp ce se afla pe Aleea x din Bucureşti, inculpatul A., avocat în cadrul Baroului Bucureşti, a exercitat violenţe asupra persoanei vătămate B. prinzând-o cu mâna de păr pentru a o imobiliza şi a comis în public fapte prin care a tulburat liniştea şi ordinea publică, constând, pe lângă cele menţionate, în strigăte şi în manevre efectuate cu autoturismul său cu scopul de a o intimida pe persoana vătămată, toate acestea determinând persoane care locuiau în zonă să se alarmeze şi să apeleze serviciul de urgenţă 112.

Situaţia de fapt reţinută de parchet a fost dovedită cu următoarele mijloace de probă: plângere şi declaraţii persoană vătămată B., fişă de intervenţie la eveniment întocmită de lucrători din cadrul secţiei 13 Poliţie în data de 7 iulie 2016, ora 20:35, declaraţiile martorilor C., D., E., F., suport optic tip CD-R 52X 700MB 80 min marca x, proces-verbal din data de 24 septembrie 2018 privind redare apeluri efectuate la serviciul de urgenţă 112, declaraţii inculpat.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, sub nr. x/2018 la data de 10 octombrie 2018.

Prin Încheierea de şedinţă din data de 3 decembrie 2018, judecătorul de cameră preliminară de la Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală a constatat legalitatea sesizării instanţei cu Rechizitoriul nr. x/2016 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti şi a administrării probelor şi a efectuării actelor de urmărire penală din Dosarul de urmărire penală nr. x/P/2016 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti şi a dispus începerea judecăţii în ceea ce-l priveşte pe inculpatul A., trimis în judecată pentru săvârşirea infracţiunilor de lovire sau alte violenţe, prevăzută de art. 193 alin. (1) C. pen. şi tulburarea liniştii şi ordinii publice, prevăzută de art. 371 C. pen., în concurs real, conform art. 38 alin. (1) C. pen.

În cursul judecăţii, inculpatul nu a dorit sa se prevaleze de procedura recunoaşterii învinuirii, cauza fiind soluţionată potrivit procedurii de drept comun.

La termenul de judecată din data de 28 ianuarie 2019, partea civilă B. a precizat cuantumul sumei cu care se constituie parte civilă în cauză, şi anume 2500 euro reprezentând daune morale.

Pe parcursul judecăţii, inculpatul A. a solicitat, iar instanţa a încuviinţat, emiterea unei adrese către secţia 15 Poliţie cu solicitarea de a comunica dacă, în urma unor presupuse fapte contravenţionale constatate la data de 7 iulie 2016, s-ar fi întocmit vreun proces-verbal de constatare a contravenţiei pe numele inculpatului, proba testimonială cu martorii G., H. şi I., proba cu înscrisuri şi emiterea unor adrese către Judecătoria Pătârlagele în vederea comunicării cererii de chemare în judecată din Dosarul nr. x/2016 şi a adresei de returnare a corespondentei, respectiv către Serviciul 112 cu solicitarea de a comunica timpul scurs de la preluarea apelului şi până la venirea organelor de poliţie la faţa locului.

Instanţa a respins proba testimonială solicitată de inculpatul A., constând în audierea celor trei ofiţeri de poliţie, care au întocmit procesul-verbal de contravenţie aflat la Dosarul de urmărire penală nr. x/P/2016, testarea la poligraf a persoanei vătămate şi a martorilor F. şi C. şi emiterea unei adrese către baroul Bucureşti pentru a comunica dacă la dosarul său profesional se mai regăseşte vreo sesizare cu privire la acte nedemne exercitării profesiei de avocat.

Inculpatul a renunţat la audierea martorei H., instanţa de fond dispunând ca această probă să nu mai fie administrată.

Partea civilă a contestat declaraţiile martorilor C., D., E. şi F., probe readministrate în cauză. La solicitarea părţii civile B., în dovedirea pretenţiilor civile, instanţa a încuviinţat proba testimonială cu martora J.

Din oficiu, în baza art. 374 alin. (10) C. proc. pen., instanţa de fond a dispus audierea martorului K., probă cu privire la care, ulterior, a constatat imposibilitatea de administrare, şi emiterea unei adrese către Casa de Asigurări a Avocaţilor pentru a preciza situaţia veniturilor declarate de către inculpat pentru anul 2018.

La dosar s-a depus fişa de cazier judiciar actualizată a inculpatului.

În cauză au fost audiaţi, la termenul din 28 ianuarie 2019, inculpatul A. şi partea civilă B., la 25 februarie 2019 şi 25 martie 2019 martorii F. (44 - 46), D., I., J., C., E., G. ale căror declaraţii au fost consemnate şi ataşate la dosarul cauzei; a fost depusă fişa de cazier judiciar a inculpatului A.; relaţiile solicitate de la Judecătoria Pătârlagele; adresa emisă de STS - UM X Bucureşti; înscrisuri depuse de inculpatul A.; relaţii solicitate Casei de Asigurări a Avocaţilor .

Examinând actele şi lucrările dosarului, atât pe baza probelor administrate de către procuror în faza de urmărire penală cât şi în timpul cercetării judecătoreşti, Curtea a reţinut că din plângerea şi declaraţiile părţii civile B., date atât pe parcursul urmăririi penale, cât şi pe parcursul judecăţii, a rezultat că, anterior incidentelor din data de 7 iulie 2016, aceasta s-a despărţit, în fapt, de soţul său, martorul F. şi s-a mutat la o prietenă, martora J., care locuieşte în Bucureşti, Aleea x, bl. 31 sc. 2, cu intenţia de a introduce acţiune de divorţ şi pentru stabilirea custodiei copilului.

Conform declaraţiilor inculpatului şi ale martorului F., martorul apelase la inculpat, la momentul deteriorării relaţiilor de familie, pentru a-i acorda asistenţă juridică, inculpatul redactând cererea de desfacere a căsătoriei părţilor şi două plângeri penale împotriva persoanei vătămate, pentru săvârşirea infracţiunii de abandon de familie şi rele tratamente aplicate minorului, plângeri ce au fost depuse la organele abilitate.

După aproximativ o săptămână, persoana vătămată s-a întors în domiciliu conjugal, de unde, fără consimţământul martorului F., soţul ei şi tatălui copilului, l-a luat pe minorul în vârstă de 1 an şi 9 luni, cu care s-a mutat la aceeaşi adresă a martorei J.

În acest context, conform declaraţiilor inculpatului şi ale persoanei vătămate, în timp ce persoana vătămată discuta la telefon cu soţul său, a intervenit în discuţie, de pe telefonul martorului, şi inculpatul, care i-a spus că nu o să câştige niciodată custodia copilului, conform declaraţiei persoanei vătămate discuţia degenerând, inculpatul spunându-i că "o paşte puşcăria pentru că a luat copilul". Mai mult, conform declaraţiilor persoanei vătămate şi ale martorei J., inculpatul s-a deplasat la administratorul imobilului şi s-a interesat dacă, persoana vătămată locuia la acea adresă cu copilul.

La data de 7 iulie 2016, martorul F. s-a întâlnit cu inculpatul, care l-a condus până la adresa unde persoana vătămată locuia împreună cu minorul. Cei doi s-au deplasat fiecare cu autoturismele proprii şi au avut o înţelegere, în sensul ca inculpatul să îl sprijine pe martorul F. pentru a-l lua pe minorul părţilor la fostul domiciliu conjugal al soţilor din Buzău, chiar fără consimţământul persoanei vătămate. Inculpatul i-a lăsat autoturismul său martorului F., pentru ca acesta să îl folosească în demersul său. În acest sens, martorul F. declară pe parcursul cercetării judecătoreşti că nu putea folosi propria maşină, pe care a parcat-o în zonă, la 500 de metri de blocul unde locuia persoana vătămată, pentru ca aceasta să nu recunoască autoturismul, să poată lua copilul şi să plece cu maşina. Mai mult, contrar susţinerilor inculpatului, martorul a arătat că a stat 2 ore în maşină, până când persoana vătămată a ieşit din casă cu copilul, şi că inculpatul avea cunoştinţă despre încercarea sa de a lua copilul de la persoana vătămată fără consimţământul acesteia.

Astfel, s-a reţinut că, declaraţia inculpatului, în sensul că acesta nu i-a lăsat maşina martorului, ci a lăsat pornit motorul, pentru a funcţiona instalaţia de aer condiţionat, un interval scurt de timp cât s-a deplasat cu martorul la uşa locuinţei persoanei vătămate, nu poate fi reţinută, fiind infirmată de declaraţia martorului F. dată pe parcursul cercetării judecătoreşti, menţionată anterior.

S-a mai reţinut că, inculpatul s-a deplasat în intervalul de timp în care martorul a stat în autoturismul său la domiciliul lui, situat în aceeaşi zonă, la o distanţă foarte apropiată de blocul în care locuia persoana vătămată.

Astfel, în data de 7 iulie 2016, în jurul orei 20:15, persoana vătămată a ieşit cu copilul din locuinţă şi în timp ce se afla pe stradă, s-a apropiat de aceasta soţul său, care a luat copilul în braţe, persoana vătămată l-a întrebat dacă merg împreună în parc, însă, acesta s-a îndreptat spre o maşină de culoare închisă ce staţiona în apropiere. Persoana vătămată l-a văzut pe soţul său intrând în autoturismul respectiv şi blocând portierele. Persoana vătămată s-a aşezat în faţa maşinii, pentru a-l împiedica pe martor să plece cu maşina şi, pentru că acesta nu putea să plece fără să o accidenteze pe persoana vătămată, iar fiul lor începuse să plângă, martorul a rămas în maşină şi a liniştit copilul, lăsându-l să se joace la bordul autoturismului. Martorul l-a sunat pe inculpat, care a venit, în foarte scurt timp, la faţa locului. Când a ajuns lângă persoana vătămată, conform declaraţiilor acesteia, i-a spus să îşi ia mâinile de pe maşina lui, iar conform declaraţiilor inculpatului, i-a spus că o să-şi mai vadă copilul, când o să aibă o hotărâre judecătorească.

Inculpatul s-a urcat la volanul maşinii şi martorul a trecut pe scaunul din dreapta al şoferului, însă persoana vătămată a stat în continuare în faţa maşinii şi nu l-a lăsat pe inculpat să plece cu maşina. Acesta a pornit motorul şi a încercat să o impresioneze pe persoana vătămată, în sensul că o să plece cu maşina, chiar dacă persoana vătămată a rămas în faţa autoturismului. În tot acest timp, persoana vătămată ţipa şi plângea, strigând că vor să îi ia copilul. La derularea evenimentelor asistau mai multe persoane ce se aflau la parterul blocului şi se răcoreau după o zi caniculară, conform declaraţiilor inculpatului date pe parcursul cercetării judecătoreşti.

Faţă de atitudinea persoanei vătămate, care a rămas în faţa autoturismului, martorul F. a ieşit din autoturism cu copilul în braţe şi s-a deplasat în direcţia unde avea parcată propria maşină, fiind urmat de către persoana vătămată şi de către inculpatul A., acesta din urmă aflat la volanul autoturismului.

Ajuns din urmă de inculpat cu maşina, martorul F. a intrat din nou în autoturism, pe bancheta din spate, iar persoana vătămată a reuşit să intre şi ea în maşina inculpatului pe locul din dreapta şoferului.

Inculpatul A. i-a spus persoanei vătămate să coboare şi a început să-i adreseze injurii, întrucât aceasta nu a vrut să iasă din autoturism. De asemenea, inculpatul a imobilizat-o parţial pe persoana vătămată şi a început să o agreseze fizic trăgând-o cu putere de păr şi ameninţând-o, în continuare, cu acte de violenţă. De asemenea, inculpatul a împiedicat-o pe persoana vătămată să sune la 112, trăgând-o de geantă.

Cu privire la comportamentul inculpatului s-a sesizat martora C., care nu cunoştea pe niciuna dintre părţi, la acel moment se întorcea de la serviciu şi se îndrepta spre locuinţa sa, care atunci când a ajuns lângă maşina în care se aflau părţile şi martorul a văzut că inculpatul o agresa pe persoana vătămată şi a întrebat-o pe aceasta ce se întâmplă. Persoana vătămată i-a răspuns că vor să-i ia copilul, condiţii în care martora a sunat la 112 (apel înregistrat la ora 20:24, conform adresei aflate la fila x d.i.) şi s-a postat în faţa autoturismului inculpatului, întrucât acesta intenţiona să plece, rămânând, astfel, până la sosirea organelor de poliţie. În acest timp, inculpatul, conform declaraţiei martorei şi a persoanei vătămate, i-a atras atenţia martorei să nu se implice, întrucât nu este treaba ei, adresându-se acesteia pe un ton agresiv.

S-a arătat că, martora a declarat că l-a văzut pe şoferul autoturismului prinzând-o pe femeie cu mâna de păr, lovind-o cu capul de bordul autoturismului şi trăgând în acelaşi timp de geanta sa, declaraţie ce se coroborează parţial cu declaraţia persoanei vătămate în ceea ce priveşte agresiunile fizice şi declaraţiile părţilor şi ale martorului în ceea ce priveşte comportamentul inculpatului de a o trage pe persoana vătămată de geanta pe care aceasta o avea în mână. Astfel, persoana vătămată a precizat că inculpatul a tras-o de păr, fără a o lovi cu capul de bordul autoturismului, situaţie de fapt ce a fost reţinută de instanţă, prin raportare la declaraţia persoanei vătămate ce se coroborează cu declaraţia martorei, susţinerile martorei în sensul lovirii fiind denaturate de poziţia persoanei vătămate, care a fost şi imobilizată de inculpat.

Comportamentul inculpatului, într-un loc public, pe o stradă pe care se aflau imobile de locuinţe, a sesizat mai multe persoane, care se aflau în zonă, printre acestea numărându-se martorii E. şi D., care au dat declaraţii în cauză, alături de martora C., serviciul 112 fiind sesizat de alte 2 persoane, una identificată cu numele de L. şi o altă persoană de sex masculin neidentificată .

Ulterior, în scurt timp de la sesizarea prin serviciul 112 (aproximativ 9 minute), conform menţiunilor din cadrul fişei de intervenţie la faţa locului au sosit organele de poliţie care au aplanat conflictul, copilul rămânând în grija persoanei vătămate.

Astfel, pe parcursul urmăririi penale şi a cercetării judecătoreşti, persoana vătămată B. a precizat că, atunci când martorul F. a intrat cu copilul din nou în autoturismul condus de către inculpatul A. şi a reuşit şi ea să intre pe locul din dreapta şoferului, inculpatul a încercat să-i deschidă portiera martorului pentru ca acesta să iasă din autoturism şi tot în acel moment inculpatul a prins-o de păr. Inculpatul a continuat să o ţină strâns de păr, punând-o pe persoana vătămată într-o poziţie ce nu-i permitea să se mişte. Persoana vătămată a încercat să scoată din geantă telefonul mobil, însă nu a reuşit, fiind imobilizată de către inculpat.

Din fişa de intervenţie la eveniment întocmită de lucrători din cadrul secţiei 13 Poliţie în data de 7 iulie 2016 ora 20:35, urmare sesizării la numărul unic de urgenţă 112, rezultă că aceştia s-au deplasat pe Aleea x, unde au luat legătura cu B., care a declarat verbal că a avut o altercaţie cu soţul său şi cu avocatul acestuia, cei doi soţi aflându-se în proces de divorţ şi având neînţelegeri cu privire la custodia copilului. Conflictul a fost aplanat. B. a mai comunicat faptul că în zilele următoare se va deplasa la sediul secţiei 13 Poliţie pentru a depune plângere. La faţa locului au fost identificaţi martorii E., C., K. şi D.

Martorul C. a declarat, pe parcursul urmăriri penale, că, în data de 7 iulie 2016, ora 20:00, în timp ce se deplasa pe Aleea x din Bucureşti, aceasta a observat un autoturism de culoare închisă, oprit neregulamentar în mijlocul străzii, în interiorul căruia se aflau trei persoane adulte şi un copil: o persoană de sex bărbătesc la volanul autoturismului, o persoană de sex femeiesc în dreapta acestuia şi o altă persoana de sex bărbătesc cu un copil în braţe pe bancheta din spate. Martora l-a văzut pe şoferul autoturismului prinzând-o pe femeie cu mâna de păr, lovind-o cu capul de bordul autoturismului şi trăgând în acelaşi timp de geanta sa. Martora a întrebat-o pe femeia respectivă ce se întâmplă, aceasta răspunzând că vor să-i ia copilul, condiţii în care martora a fost de acord să sune la 112. După ce a sunat la 112, martora s-a postat în faţa autoturismului în cauză, întrucât şoferul intenţiona să plece, rămânând, astfel, până la sosirea organelor de poliţie. În acest timp, şoferul autoturismului i-a atras atenţia martorei să nu se implice, întrucât nu este treaba ei şi i-a adresat cuvinte injurioase, respectiv "Du-te dracului de aici!".

Pe parcursul cercetării judecătoreşti, martora şi-a menţinut declaraţia dată pe parcursul urmăririi penale, precizând că inculpatul nu i-a adresat injurii, dar, după ce a anunţat organele de poliţie, inculpatul a vrut să o determine să plece din faţa autoturismului său şi i-a spus "că umblă cu un ţigan".

Martorul D. a declarat, pe parcursul urmăririi penale, că, în seara zilei de 7 iulie 2016, în jurul orei 20:30, în timp ce ieşea din scara blocului, acesta a auzit ţipete venind dinspre o scară învecinată, unde a observat un bărbat cu un copil în braţe şi o femeie ce striga la acesta să-i dea copilul înapoi. În faţa aceleiaşi scări de bloc era staţionat un autoturism de culoare închisă, la volanul căruia se afla un bărbat. Bărbatul cu copilul în braţe a plecat, iar femeia respectivă l-a urmărit, fiind urmaţi de autoturismul de culoare închisă, care îi tot tăia calea femeii, aproape intrând în aceasta. La un moment dat, persoanele mai sus menţionate au intrat pe o alee şi martorul nu a văzut ce s-a mai întâmplat. Pe tot parcursul incidentului, cei doi bărbaţi i-au adresat cuvinte injurioase femeii, în timp ce aceasta se ruga de ei să-i dea copilul. Martorul a mai relatat că pe aleea unde s-au deplasat persoanele în cauză s-au adunat mai multe persoane şi au sosit şi organele de poliţie, care i-au legitimat pe cei implicaţi în incident şi pe martori. Din declaraţia martorului a rezultat că după sosirea organelor de poliţie, conducătorul autoturismului de culoare închisă, despre care a aflat că este avocat, a avut o atitudine arogantă şi necuviincioasă faţă de agenţii de poliţie şi faţă de martori.

Pe parcursul cercetării judecătoreşti, martorul şi-a menţinut declaraţia dată pe parcursul urmăririi penale.

Martora E. a declarat, pe parcursul urmăririi penale, că, în data de 7 iulie 2016, în jurul orei 20:30, în timp ce se afla în locuinţa sa din Bucureşti, str. x, a auzit ţipetele persoanei vătămate strigând "Daţi-mi copilul", iar când s-a uitat pe fereastră, a văzut-o pe persoana vătămată stând în faţa unui autoturism de culoare închisă, cu mâinile pe capotă, strigând la cei din autoturism să-i dea copilul. Martora a relatat că a fost contrariată de ceea ce a văzut şi a coborât să o ajute pe femeie. Când martora a ajuns la locul incidentului, femeia respectivă avea deja copilul în braţe şi sosise la faţa locului şi un echipaj de poliţie, legitimând toate persoanele prezente.

Pe parcursul cercetării judecătoreşti, martora şi-a menţinut declaraţia dată pe parcursul urmăririi penale.

Martorul F. a declarat, pe parcursul urmăririi penale, că, în seara zilei de 7 iulie 2016 s-a deplasat la adresa unde ştia că locuieşte soţia sa, persoana vătămată B., pentru a-şi lua copilul. Martorul a aşteptat pe Aleea x din Bucureşti până ce persoana vătămată a ieşit din bloc împreună cu copilul şi după o discuţie de aproximativ 10 minute pe care a avut-o cu aceasta, i-a luat copilul din braţe şi a intrat în autoturismul inculpatului A., care în acel moment nu se afla de faţă, dar îi dăduse martorului cheile. După ce martorul a intrat în autoturism cu copilul, persoana vătămată s-a aşezat în faţa acestuia, ţinând mâinile pe capotă. În acest timp, martorul l-a sunat pe inculpatul A., care a venit la faţa locului şi s-a urcat la volanul autoturismului. Ulterior, martorul a ieşit din autoturism cu copilul în braţe, persoana vătămată deplasându-se după el pe jos, iar avocatul - la volanul autoturismului. După aproximativ 30 de metri, martorul s-a urcat din nou în autoturism cu copilul, pe bancheta din spate, iar persoana vătămată s-a urcat pe locul din dreapta inculpatului. Acesta din urmă a început să ţipe la persoana vătămată să coboare din autoturism şi a tras de geanta pe care o avea asupra ei. O martoră la incident a intervenit în urma strigătelor persoanei vătămate şi a sunat la serviciul de urgenţă 112, martora respectivă postându-se în faţa autoturismului până la sosirea organelor de poliţie.

Pe parcursul cercetării judecătoreşti, martorul a relatat aceeaşi desfăşurare a evenimentelor, cu completările la care am făcut referire anterior.

Declaraţiile martorului cu privire la faptul că inculpatul nu a tras-o de păr pe persoana vătămată vor fi înlăturate, însă, ca nesincere, având în vedere că acestea sunt date pro causa, având în vedere contribuţia sa la derularea evenimentelor, fiind contrazise de declaraţiile persoanei vătămate şi ale martorei C., după cum am precizat anterior.

Deşi au fost efectuate demersuri în vederea audierii martorului K., acestea au rămas fără rezultat.

Cu Adresa nr. x din 11 iulie 2018, Serviciul de Telecomunicaţii Speciale, Direcţia Operare şi Exploatare Servicii a transmis organelor de urmărire penală pe suport electronic înregistrările apelurilor efectuate la serviciul de urgenţă 112 în data de 7 iulie 2016, ora 20:23, solicitându-se intervenţia organelor de poliţie pe Aleea x din Bucureşti, acestea fiind redate în proces-verbal în data de 24 septembrie 2018 de către organele de urmărire penală.

Inculpatul A. a negat săvârşirea faptelor, aşa cum au fost reţinute de către organele de urmărire penală, declaraţiile acestuia fiind nesincere atât pe parcursul urmăririi penale, cât şi pe parcursul cercetării judecătoreşti.

Astfel, din declaraţiile inculpatului date pe parcursul urmăririi penale, a rezultat că, aproximativ cu o săptămână înainte de data de 7 iulie 2016, martorul F., pentru care anterior redactase o cerere de divorţ şi o plângere penală împotriva soţiei sale, persoana vătămată B., a venit la biroul său, spunându-i că soţia sa a părăsit domiciliul conjugal împreună cu copilul şi că bănuia că aceasta se afla la o prietenă în Bucureşti, locuind într-un bloc situat în vecinătatea blocului în care locuieşte inculpatul. În data de 7 iulie 2016, inculpatul l-a condus pe F. la apartamentul unde acesta bănuia că se afla soţia sa, însă nu a răspuns nimeni la adresa respectivă. Inculpatul l-a lăsat pe F. în faţa blocului prietenei soţiei sale, deplasându-se apoi la locuinţa sa pentru a vorbi cu muncitorii care efectuau lucrări de renovare. La un moment dat, inculpatul a fost sunat de către martorul F., care i-a spus să vină, întrucât nu se înţelege cu soţia sa. Când a ajuns în faţa blocului respectiv, inculpatul i-a găsit pe cei doi soţi certându-se, martorul F. având copilul în braţe, în timp ce soţia sa trăgea de acesta. Martorul F. s-a urcat în autoturismul inculpatului spunându-i să pornească, însă inculpatul a refuzat, motivând că nu vrea să se implice. Martorul F. a coborât din autoturism cu copilul în braţe, persoana vătămată B. urmărindu-l. Pe o alee, inculpatul i-a ajuns din urmă pe cei doi soţi, martorul F. urcând cu copilul pe bancheta din spate a autoturismului, iar soţia sa pe scaunul din dreapta şoferului. Inculpatul a oprit motorul autoturismului şi le-a cerut ambilor soţi să coboare, urmând o discuţie între aceştia până la sosirea organelor de poliţie, care fuseseră sesizate prin apel la numărul de urgenţă 112 de către o martoră. Inculpatul a negat că ar fi agresat-o fizic pe persoana vătămată sau că i-ar fi adresat injurii şi ameninţări şi că martora care a apelat numărul de urgenţă la 112 a sesizat un accident de circulaţie.

Inculpatul a mai declarat că incidentul s-a petrecut între soţii M., iar discuţia pe care acesta a purtat-o cu persoana vătămată B. a avut loc în interiorul autoturismului.

Pe parcursul judecăţii, inculpatul şi-a menţinut declaraţiile date pe parcursul urmăririi penale, relatând, în esenţă, aceleaşi aspecte, precizând, însă, că nu a avut cunoştinţă de faptul că martorul F. intenţiona să ia copilul părţilor fără consimţământul persoanei vătămate.

Declaraţiile inculpatului sunt evident nesincere, aflându-se în contradicţie cu celelalte mijloace de probă administrate, inclusiv cu declaraţia martorului F., (concordantă cu declaraţia inculpatului cu privire la un singur aspect şi anume că nu ar fi tras-o de păr pe persoana vătămată, susţineri ce au fost înlăturate, după cum am reţinut anterior), întrucât, conform probelor analizate, inculpatul s-a deplasat în data de 7 din 2016, în jurul orei 20:15, pe Aleea x din Bucureşti, cu scopul de a-l ajuta pe martorul F., clientul său, să-l ia pe minorul N. de la persoana vătămată B.

Cei doi s-au lovit, însă, de comportamentul persoanei vătămate, care a manifestat o opoziţie puternică, s-a aşezat în faţa maşinii inculpatului, a urcat în maşina inculpatului când soţul său a urcat cu minorul şi a refuzat să coboare fără copil, motiv pentru care inculpatul a tras-o de păr, a avut un limbaj agresiv faţă de aceasta şi a împiedicat-o să sune la 112. La intervenţia martorei C., o persoană de bună-credinţă, care, deşi nu cunoştea părţile a ajutat-o persoana vătămată sunând la 112 şi împiedicându-l pe inculpat să plece cu maşina, postându-se în faţa autoturismului, inculpatul a avut şi faţă de aceasta un comportament violent, cu scopul de a o intimida.

Toate aceste manifestări ale inculpatului le-au determinat pe unele dintre persoanele care au auzit sau au asistat la evenimente să apeleze serviciul de urgenţă 112 pentru a solicita prezenţa organelor de poliţie la faţa locului.

În drept, fapta inculpatului A. care, în data de 7 din 2016, în jurul orei 20:30, în timp ce se afla pe Aleea x din Bucureşti, sectorul 4 a exercitat violenţe asupra persoanei vătămate B. şi a comis în public fapte prin care a tulburat liniştea şi ordinea publică, constând, pe lângă agresiunile fizice menţionate, în strigăte şi în manevre efectuate cu autoturismul său, menite să o intimideze pe persoana vătămată B., determinând mai multe persoane care locuiau în zonă să se alarmeze şi să apeleze serviciul de urgenţă 112, întrunesc elementele constitutive ale infracţiunilor de lovire sau alte violenţe şi tulburarea liniştii şi ordinii publice aflate în concurs real, prev. de art. 193 alin. (1) C. pen. şi art. 371 C. pen., cu aplicarea art. 38 alin. (1) C. pen.

Sub aspectul infracţiunii de lovire şi alte violenţe, s-a reţinut că fapta inculpatului A. de a o trage de păr pe persoana vătămată reprezintă o acţiune directă de exercitare de violenţe asupra corpului persoanei vătămate constituind elementul material al infracţiunii de loviri şi alte violenţe.

S-a arătat că urmarea imediată, în cazul variantei simple a infracţiunii de lovire şi alte violenţe prevăzute la alin. (1) al art. 193 C. pen., constă în producerea de suferinţe fizice, fiind dovedită legătura de cauzalitate dintre actele de violenţă exercitate de inculpat şi suferinţele fizice produse persoanei vătămate.

Sub aspectul laturii subiective, în ceea ce priveşte infracţiunea de lovire şi alte violenţe săvârşită împotriva persoanei vătămate, instanţa a constatat că inculpatul a acţionat cu intenţie directă, conform art. 16 alin. (3) lit. a) C. pen., prevăzând rezultatul faptei sale şi urmărind producerea lui prin săvârşirea faptei.

În ceea ce priveşte infracţiunea de tulburare a ordinii şi liniştii publice s-a menţionat că elementul material al infracţiunii constă în tulburarea liniştii şi ordinii publice prin actele de violenţă exercitate de către inculpatul A. şi actele de intimidare săvârşite asupra persoanei vătămate, constând în strigăte şi în manevre efectuate cu autoturismul său. În acest sens, instanţa a avut în vedere şi cele statuate de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie prin Decizia nr. 9/2016 dată în completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală, respectiv faptul că pentru existenţa infracţiunii prevăzute de art. 371 C. pen. este suficient ca violenţele, ameninţările sau atingerile grave aduse demnităţii, săvârşite în public, să fie comise împotriva unei singure persoane.

De asemenea, instanţa a constatat că pentru a fi în prezenţa acestei infracţiuni este necesar ca elementul material al infracţiunii să se comită în public. Instanţa a reţinut că fapta a fost comisă în public în sensul dispoziţiilor art. 184 lit. a) C. pen., dat fiind faptul că inculpatul a exercitat violenţe asupra persoanei vătămate pe Aleea x din Bucureşti, într-un loc care prin natura sa este întotdeauna accesibil publicului.

În plus, instanţa a reţinut că pentru a fi în prezenţa infracţiunii prevăzute de art. 371 C. pen. este necesar ca ordinea şi liniştea publică să fie în concret tulburată. În prezenta cauză, instanţa a reţinut că ordinea şi liniştea publică au fost efectiv tulburate prin acţiunea inculpatului, având în vedere că la incident au asistat mai multe persoane, care au fost deranjate de cele ce se petreceau, aspecte ce rezultă din faptul că unele au apelat serviciul 112 (3 persoane) şi altele au dat declaraţii de martor în prezenta cauză (alte 2 persoane).

S-a apreciat că raportul de cauzalitate este dat de faptul că în urma acţiunii inculpatului de exercitare de violenţe asupra persoanei vătămate în public, urmarea imediată a infracţiunii a fost produsă, respectiv ordinea şi liniştea publică au fost tulburate.

Sub aspectul laturii subiective, instanţa a reţinut că inculpatul a acţionat cu vinovăţie în modalitatea intenţiei indirecte, conform dispoziţiilor art. 16 alin. (3) lit. b) C. pen., întrucât acesta a prevăzut rezultatul faptei sale şi, cu toate că nu l-a urmărit, a acceptat producerea acestuia.

În ceea ce priveşte reţinerea concursului de infracţiuni, instanţa a constatat că inculpatul a săvârşit cele 2 infracţiuni pentru care a fost cercetat în prezenta cauză, înainte ca acesta să fi fost condamnat definitiv pentru vreuna dintre acestea, astfel că sunt îndeplinite condiţiile cumulative ale reţinerii concursului real prevăzut de art. 38 alin. (1) C. pen.

Constatând că sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 396 alin. (2) C. proc. pen., fiind probată dincolo de orice îndoială rezonabilă că faptele există, constituie infracţiuni şi au fost săvârşite de inculpat, instanţa a dispus condamnarea inculpatului A.

Referitor la individualizarea pedepselor, s-a arătat că infracţiunile imputate inculpatului sunt pedepsite de legiuitor cu limite de pedeapsă cuprinse, între 3 luni şi 2 ani închisoare sau amenda, ce se încadrează, conform art. 61 alin. (4) lit. b) C. pen., între 120 şi 240 zile-amendă.

La individualizarea pedepselor, instanţa a avut în vedere criteriile generale de individualizare a pedepsei prevăzute de art. 74 din C. pen., respectiv gravitatea infracţiunii săvârşite şi periculozitatea infractorului, care se evaluează în funcţie de împrejurările şi modul de comitere a infracţiunilor, precum şi de mijloacele folosite, natura şi gravitatea rezultatului produs ori a altor consecinţe ale infracţiunii, starea de pericol creată pentru valoarea ocrotită, motivul săvârşirii infracţiunii şi scopul urmărit, natura şi frecvenţa infracţiunilor care constituie antecedentele penale ale infractorului, conduita după săvârşirea infracţiunii şi în cursul procesului penal, nivelul de educaţie, vârsta, starea de sănătate, situaţia familială şi socială.

În ceea ce priveşte faptele săvârşite, instanţa a reţinut, faţă de împrejurările de comitere a faptelor, că acestea au fost săvârşite în acelaşi context. Inculpatul a dat dovadă de un comportament agresiv, premeditat, având în vedere scopul urmărit de a-l ajuta pe martorul F., al cărui avocat era, să-l ia pe minorul părţilor la locuinţa sa, fără consimţământul persoanei vătămate. Acesta a agresat-o pe persoana vătămată în prezenţa copilului său minor, în vârstă de 2 ani, în timp ce aceasta era agitată şi foarte speriată, în scopul de a o determina să coboare din maşina sa, pentru a putea pleca cu martorul F. şi minorul acesteia. Pe de altă parte, instanţa va avea în vedere urmările concrete produse, respectiv persoanei vătămate nu i-au fost produse leziuni pentru a căror vindecare să aibă nevoie de zile de îngrijiri medicale.

În ceea ce priveşte persoana inculpatului, instanţa a constatat că din fişa de cazier judiciar rezultă că acesta nu este cunoscut cu antecedente penale, incidentul în care a fost implicat fiind un eveniment izolat. Inculpatul este avocat, are studii superioare, nu a mai fost implicat anterior în astfel de evenimente. Pe parcursul urmăririi penale şi a cercetării judecătoreşti, inculpatul a avut o atitudine oscilantă, negând săvârşirea faptelor.

În raport cu cele menţionate anterior privitoare la gravitatea infracţiunilor săvârşite şi periculozitate inculpatului, instanţa a dispus condamnarea inculpatului la câte o pedeapsă cu amenda penală, iar prin raportare la circumstanţele reale şi personale ale inculpatului prezentate anterior, instanţa a stabilit pentru fiecare dintre infracţiunile săvârşite câte un număr de 180 de zile-amendă.

S-a menţionat că potrivit datelor rezultate din dosarul cauzei, inculpatul A. nu este căsătorit şi este avocat, realizând venituri conform înscrisurilor ataşate la dosar . Având în vedere situaţia materială a acestuia, precum şi lipsa obligaţiilor legale, instanţa a apreciat că se impune stabilirea cuantumului unei zile amendă spre mediul special, reţinând suma de 30 RON, corespunzătoare unei zile-amendă.

În raport cu cele menţionate anterior privitoare la gravitatea infracţiunilor săvârşite şi periculozitate inculpatului, precum şi cu situaţia materială a acestuia, pentru fiecare dintre cele două infracţiuni săvârşite, instanţa a condamnat inculpatul la pedeapsa amenzii penale în cuantum de 5.400 RON, corespunzătoare a 180 zile-amendă cu un cuantum al unei zile-amendă de 30 RON, cuantum suficient în opinia instanţei pentru atingerea scopului şi îndeplinirea funcţiilor de constrângere, de reeducare şi de exemplaritate ale pedepsei.

Faţă de modalitatea de săvârşire a faptelor, instanţa a constatat că nu este necesară aplicarea pedepselor accesorii sau complementare.

În ceea ce priveşte latura civilă a procesului, instanţa a constatat că s-a constituit parte civilă persoana vătămată B., cu suma de 2.500 euro, reprezentând daune morale, şi pentru anume suferinţele psihice provocate părţii civile prin fapta inculpatului.

Potrivit prevederilor art. 19 alin. (1) şi (5) C. proc. pen., acţiunea civilă exercitată în cadrul procesului penal are ca obiect tragerea la răspundere civilă delictuală a persoanelor responsabile pentru prejudiciul produs prin comiterea faptei care face obiectul acţiunii penale, această reparaţie urmând a se face conform dispoziţiilor legii civile.

Dispoziţiile art. 1349 C. civ. şi cele ale art. 1357 - 1371 C. civ. reglementează răspunderea civilă delictuală pentru fapta proprie. De asemenea, dispoziţiile art. 1381 - 1395 prevăd regulile aplicabile în ceea ce priveşte repararea prejudiciului în cazul răspunderii delictuale.

Potrivit prevederilor art. 1.357 C. civ., condiţiile necesar a fi îndeplinite pentru atragerea răspunderii civile delictuale sunt: existenţa unei fapte ilicite, reprezentate de însăşi fapta ce face obiectul acţiunii penale, a unui prejudiciu, a unei legături de cauzalitate între faptă şi prejudiciu şi vinovăţia autorului acesteia, inclusiv sub forma celei mai uşoare culpe. În baza art. 1.381 C. civ., orice prejudiciu dă dreptul la reparaţie. Referitor la prejudiciul moral, dispoziţiile art. 1391 alin. (1) din C. civ. prevăd că, în caz de vătămare a integrităţii corporale sau a sănătăţii, poate fi acordată şi o despăgubire pentru restrângerea posibilităţilor de viaţă familială şi socială.

În ceea ce priveşte condiţiile de fond ale răspunderii civile delictuale, existenţa faptelor ilicite reiese din analiza elementelor avute în vedere la rezolvarea laturii penale, inculpatul fiind găsit vinovat de săvârşirea infracţiunii de lovire şi alte violenţe, prev. de art. 193 alin. (1) C. pen., faptă comisă cu intenţie directă.

O condiţie esenţială pentru angajarea răspunderii civile delictuale o constituie prejudiciul.

Instanţa a reţinut că acesta este reprezentat de consecinţele dăunătoare suferite de către persoana vătămată, care nu au valoare economică şi, prin urmare, nu pot fi evaluate pecuniar. El constă în dureri fizice sau psihice ale victimei şi este urmarea, în principiu, a încălcării drepturilor personale nepatrimoniale care definesc personalitatea umană, în tripla sa dimensiune: fizică, morală şi socială, ca urmare a exercitării asupra persoanei vătămate de acte de agresiune fizică. În ceea ce priveşte proba acestui prejudiciu, este suficientă dovedirea faptei ilicite, urmând ca celelalte elemente ale răspunderii civile delictuale să fie prezumate, soluţia fiind determinată de caracterul subiectiv, intern al prejudiciului moral, dovada sa directă fiind practic imposibilă.

La determinarea cuantumului acestuia, conform jurisprudenţei Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, este necesar să fie avute în vedere caracterul şi importanţa valorilor nepatrimoniale lezate, situaţia personală a victimei, ţinând cont de mediul social din care aceasta face parte, educaţia, cultura, standardul de moralitate, personalitatea şi psihologia sa, circumstanţele săvârşirii faptei, statutul social, consecinţele negative suferite pe plan fizic şi psihic, importanţa valorilor morale lezate, măsura în care au fost lezate aceste valori şi intensitatea cu care au fost percepute consecinţele vătămării, măsura în care i-a fost afectată situaţia familială, profesională şi socială, având în vedere că, prin aceste despăgubiri cu rol compensatoriu, se urmăreşte o reparaţie justă şi echitabilă a prejudiciului moral suferit şi nu îmbogăţirea fără just temei.

Fiind vorba de lezarea unor valori fără conţinut economic şi de protejarea unor drepturi care intră, ca element al vieţii private, în sfera art. 8 din Convenţia pentru Apărarea Drepturilor Omului, dar şi de valori apărate de Constituţie şi de legile naţionale, existenţa prejudiciului este circumscrisă condiţiei aprecierii rezonabile, pe o bază echitabilă corespunzătoare a prejudiciului real şi efectiv produs victimei.

Instanţa a avut în vedere şi faptul că sumele de bani cu titlu de daune morale trebuie să aibă efecte compensatorii pentru victimă şi nu să constituie o sancţiune suplimentară sub forma plăţii unei sume de bani excesive pentru inculpat pentru fapta ilicită care a stat la originea lor şi pentru care acesta primeşte deja o condamnare. De asemenea, instanţa a reţinut şi principiul potrivit căruia daunele morale, având drept finalitate compensarea suferinţelor psihice ale victimei, suferinţe care în sine nu pot fi înlăturate sau vindecate prin prestaţii băneşti, nu se pot constitui în sursă de îmbogăţire fără just temei a părţii civile.

Făcând aplicarea acestor principii în prezenta cauză, instanţa a constatat că părţii civile B. i-a fost afectată integritatea fizică prin săvârşirea faptei penale de către inculpat. Valoarea lezată, integritatea fizică, este una dintre cele mai importante ale unei persoane nu doar prin consecinţele fizice, dar mai ales prin cele psihice, astfel de fapte afectând negativ în timp capacitatea persoanei de a interacţiona cu alte persoane. În speţă, s-a reţinut că, deşi fapta inculpatului nu a produs leziuni fizice care să aibă nevoie de îngrijiri medicale, având în vedere contextul în care a fost săvârşită, i-a produs persoanei vătămate un puternic sentiment de teamă, fiindu-i afectate în mod semnificativ chiar activităţile zilnice, aceasta ieşind cu copilul în parc doar însoţită de alte persoane, conform declaraţiilor martorei J.

Cu toate acestea, instanţa a apreciat că suma solicitată de partea civilă cu titlu de daune morale este disproporţionată raportat la suferinţele psihice suferite ca urmare a actelor de violenţă, acţiunea civilă privind repararea prejudiciului moral cauzat de inculpat părţii civile prin săvârşirea infracţiunii fiind întemeiată, în parte, obligând inculpatul la plata sumei de 2.000 RON.

Împotriva Sentinţei penale nr. 189/F din 16 septembrie 2019 pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală au formulat apel inculpatul A. şi partea civilă B.

Inculpatul A. a solicitat achitarea şi încetarea procesului penal, având în vedere că nu există probe suficiente din care să rezulte că a săvârşit faptele reţinute în sarcina sa, iar în subsidiar, a solicitat amânarea aplicării sancţiunii amenzii penale.

În susţinerea motivelor de apel a arătat că trebuie avută în vedere declaraţia martorului F., iar analiza conţinutului declaraţiei părţii civile B. evocă lipsa de sinceritate a acesteia, în ceea ce priveşte acuzaţia ca aceasta ar fi fost tot timpul ţinută imobilizată, aspect infirmat de martorii audiaţi şi din transcrierea convorbirii înregistrate la Serviciul de Urgenta 112, precum şi de susţinerile părţii civile că aceasta ar fi fost contactată de inculpat pentru a o despăgubi.

Inculpatul a apreciat că situaţia de fapt reţinută de instanţa de fond nu este corectă, contestând susţinerile martorei C., vecină cu partea vătămată.

De asemenea, a arătat că instanţa de fond a ignorat că declaraţiile părţii vătămate şi ale martorei C. se contrazic, în timp ce declaraţia martorului F. susţine nevinovăţia inculpatului.

Inculpatul A. a apreciat că hotărârea primei instanţe nu cuprinde o examinare corectă a probelor care au condus la condamnarea la pedeapsa amenzii penale, nu cuprinde o examinare corectă a probelor, instanţa de fond nu a analizat argumentele apărării şi nu a făcut nicio referire concretă la elementele de fapt ce ar fi putut justifica concluzia referitoare la vinovăţia reclamantului şi caracterul public al faptelor reţinute, limitându-se doar la anumite declaraţii ale unor martori.

În completarea motivelor de apel, inculpatul A. a considerat că judecătorul fondului a preluat aproape integral rechizitoriul şi a interpretat trunchiat aspecte esenţiale în probaţiune, iar sentinţa instanţei de fond nu se întemeiază pe probe clare fiind înlăturate probe care demonstrau contrariul acuzării.

A considerat a fost încălcat dreptul la un proces echitabil, iar instanţa de fond nu şi-a exercitat rolul activ în aflarea adevărului şi nu a solicitat acordul cu privire la prestarea muncii neremunerate în măsura în care urma a fi găsit vinovat, iar la individualizarea pedepsei, nu s-a raportat la consecinţele directe ale unei condamnări.

Partea civilă B. a formulat apel atât pe latura civilă, cât şi pe latură penală apreciind că pedepsele aplicate inculpatului în raport de gravitatea faptelor sunt derizorii, iar suma ce a fost acordată cu titlu de despăgubiri morale este derizorie şi nerezonabilă în raport cu prejudiciul suferit.

În faza apelului, în faţa Înaltei Curţi, cauza a avut următoarele termene:

1. 29 ianuarie 2020, când s-a admis cererea de amânare formulată de apelantul inculpat A. pentru angajarea unui apărător;

2. 26 februarie 2020, când s-a dispus amânarea cauzei pentru a da posibilitate părţii civile să ia cunoştinţă de motivele de apel şi de cererea de probatorii depuse de apelantul inculpat A.;

3. 17 iunie 2020, când s-au dezbătut cererile de probatorii, instanţa dispunând admiterea probei cu înscrisuri în circumstanţiere, inclusiv plângerea formulată la Baroul Bucureşti de către partea vătămată B. în luna noiembrie 2019 şi audierea martorului K., pentru inculpatul A. băgând şi audierea martorei J. pentru apelanta parte civilă B.

Instanţa a respins probele solicitate de inculpatul A. privind audierea martorului O., emiterea de adrese către Baroul Bucureşti şi către secţia 15 Poliţie, efectuarea unei anchete psiho-sociale la adresa de domiciliu a inculpatului, testarea la poligraf a apelantului inculpat A., a părţii civile B. şi a martorului F.,

4. 9 septembrie 2020, când s-a dispus amânarea cauzei faţă de lipsa martorilor;

5. 26 octombrie 2020, când au fost audiaţi martorii K. şi J., s-a constatat finalizată cercetarea judecătorească şi s-a acordat un termen pentru dezbaterile pe fondul apelurilor declarate în cauză;

6. 18 noiembrie 2020, când au avut loc dezbaterile.

La termenul din data de 26 octombrie 2020, martorul K. a declarat:

"Nu îmi mai aduc aminte, dar în ziua respectivă, am coborât din scara blocului împreună cu cumnatul meu şi în faţă am văzut că era o femeie cu un copil în braţe şi se certa cu un bărbat, care presupun că era soţul. Acesta încerca să o bage în maşină sau să îi ia copilul, nu mai ştiu exact.

Împreună cu cumnatul meu am intervenit şi am solicitat bărbatului să o lase în pace pe doamna şi din câte îmi amintesc am fost întrebat sau anunţat de un jandarm sau un poliţist că ne va pune ca martori.

La interpelarea instanţei arăt următoarele:

Pe cumnatul meu îl cheamă D.

Precizez că nu cunoşteam cele două persoane, respectiv femeia şi bărbatul despre care am făcut vorbire mai sus.

Eu nu am observat atât timp cât am fost prezent ca bărbatul să lovească femeia.

Mai arăt că maşina în care bărbatul vroia să o urce pe femeie sau pe copil, era în mers în paralel cu trotuarul şi era condusă de un alt bărbat. Acest bărbat este inculpatul A., pe care l-am văzut astăzi în sala de judecată. Nu îmi amintesc dacă inculpatul a coborât sau nu din maşină.

Menţionez că nu am recunoscut-o pe femeia despre care am făcut vorbire, ca fiind prezentă în sala de judecată astăzi.

Întrebări adresate de apărătorul ales al inc. A.:

Î: L-aţi văzut pe inculpat să o lovească sau să o agreseze în orice mod pe femeia despre care aţi făcut vorbire?

R: Nu am văzut să o agreseze sau să o lovească.

Î: Aţi fost prezent permanent între momentul din care aţi ieşit din bloc şi momentul în care a sosit poliţia?

R: Din câte îmi amintesc, am stat acolo. După ce a venit poliţia nu am observat ca inculpatul să aibă o atitudine agresivă, dar nu îmi aduc aminte perfect.

Din câte îmi amintesc a stat acolo, lângă maşină.

Î: Unde se afla doamna despre care aţi făcut vorbire, la momentul sosirii poliţiei?

R: Din câte îmi amintesc, doamna stătea pe trotuar, având copilul în braţe, iar bărbatul se liniştise, era tot în apropierea maşinii.

La interpelarea instanţei arăt următoarele:

Urmare a întrebărilor puse, pot afirma că într-adevăr persoana despre care am făcut vorbire că încerca să o introducă pe doamnă în maşină ori pe copil era soţul acesteia. Din toate discuţiile care au fost purtate cu acea ocazie, eu am înţeles că era vorba despre intenţia soţului de a lua copilul doamnei, dar nu cunosc motivul.

Î: Puteţi aprecia perioada de timp scursă între momentul în care aţi ieşit din bloc şi momentul când au sosit organele de poliţie?

R: Nu sunt foarte sigur, dar mă gândesc că nu a durat mai mult de 10 - 15 minute.

Întrebări adresate de apărătorul ales al părţii civile:

Î: Aţi fost contactat de către inculpat înainte de a veni la acest proces?

R: Nu, niciodată. Doar aici l-am văzut în sala de judecată.

Î: Vă amintiţi să fi avut vreo reacţie de a interveni faţă de inculpat?

R: Nu, faţă de el nu, doar faţă de soţul doamnei am intervenit în sensul ca să o lase în pace. Nu îmi aduc aminte să fi coborât din bloc ca urmare a zarvei sau a ţipetelor copilului ori pur şi simplu întâmplător pentru un motiv personal. Când am coborât eu însoţit fiind de cumnatul meu, nu era lume strânsă la faţa locului.

La întrebarea de clarificare formulată de către apărătorul părţii civile, pentru a explica ce am înţeles prin afirmaţia că Domnul se liniştise arăt următoarele:

După cum am precizat, domnul încerca să introducă copilul sau doamna în maşină, care mergea paralel cu trotuarul şi a existat o ceartă, o agresiune, după care, când am intervenit noi, acesta s-a liniştit.

Î: au fost şi momente în care copilul sau femeia au fost băgaţi în maşină?

R: Da, din câte îmi amintesc, da, dar nu îmi amintesc unde anume, concret, în maşină.

Î: Aţi văzut ca şoferul să fi lovit femeia?

R: Nu, asta nu am văzut.

Î: A existat vreun moment când soţul şi copilul să fie în maşină şi femeia să fie în afara maşinii?

R: Nu îmi mai amintesc.

Î: Vă amintiţi ca şoferul să fi făcut manevre cu maşina de a intimida femeia rămasă în afara maşinii.

R: Din câte îmi amintesc şoferul mergea cu maşina pe lângă trotuar, în paralel cu doamna.

La interpelarea instanţei de a explica care a fost motivul pentru care maşina nu a plecat atâta timp cât bărbatul şi copilul s-a aflat în interior, arăt că acest lucru nu a fost posibil întrucât femeia se aşeza în faţa maşinii

Întrebări adresate de procuror:

Î: La ce distanţă vă aflaţi de maşină şi de locul unde s-a întâmplat incidentul?

R: Eram foarte apropiaţi, nu eram la distanţă mare. Nu îmi amintesc cine a anunţat organele de poliţie. Pe parcursul evenimentelor nu îmi amintesc să se mai fi adunat alte persoane. Din câte îmi amintesc a mai apărut o doamnă. La un moment dat am văzut-o că era lângă noi, nu am văzut să fi intervenit şi de altfel se liniştise toată lumea.

La interpelarea instanţei arăt că nu am observat ca doamna respectivă să prezinte urme de violenţă, era plânsă şi cu copilul strâns în braţe."

Martora J. a declarat următoarele:

"Menţin declaraţiile date în faţa instanţei de fond.

Nu am de făcut completări celor relatate instanţei.

Întrebări adresate de apărătorul ales al părţii civile:

Î: Ce cunoaşteţi despre urmările survenite în viaţa personală a părţii civile după incident?

R: Îmi aduc aminte că în perioada imediat următoare Georgiana era foarte panicată, mai ales atunci când ieşea afară din casă. Această stare a durat câteva luni.

Î: Cunoaşteţi dacă părinţii B. au locuit o perioadă cu aceasta?

R: Nu. Dar cred că este vorba despre părinţii mei, care într-adevăr au venit la mine în perioada când Georgiana locuia cu mine. Motivul pentru care părinţii mei au venit a fost datorat faptului că la momentul incidentului eu eram plecat din localitate, într-o excursie, şi aceştia au stat cu Georgiana o perioadă de câteva zile, până am venit eu. Nu ştiu dacă Georgiana a cerut ajutorul la momentul respectiv părinţilor mei, dar ştiu că mama mea era îngrijorată şi pentru mine, întrebându-se ce se întâmplă "dacă oamenii ăia vin peste mine".

Î: Cunoaşteţi dacă partea civilă a fost la psiholog?

R: Ştiu că a primit o trimitere de la medicul de familie, la psihiatrie, în acea perioadă şi a fost la psihiatrie, nu la psiholog, pentru o evaluare.

Î: Cunoaşteţi dacă părţii civile îi era teamă să nu se repete evenimentul?

R: Da, îi era teamă. Şi îmi era şi mie teamă. Teama mea a survenit din cele aflate de la partea civilă.

Întrebare adresată personal de inc. A.:

Î: De ce vă era dvs teamă?

R: Îmi era teamă ca să nu se mai întâmple, să nu mai vină fostul soţ al părţii civile, împreună cu persoana cu care fusese în ziua respectivă, să încerce să îi ia copilul.

Întrebări adresate de procuror:

Î: Cât timp a mai locuit la dvs partea civilă, după acest eveniment?

R: Circa 1 an de zile.

Martora a mai arătat: Aveam cunoştinţă de faptul că inculpatul avea biroul de avocatură undeva în apropiere, în sectorul 4. Toate evenimentele ulterioare mi-au insuflat îngrijorările mele deoarece administratorul mi-a spus că un avocat l-a interpelat despre motivele pentru care ... locuieşte la mine cu un copil. Nu pot confirma şi nu am nicio dovadă că ar fi fost vorba despre inculpat, dar în contextul dat, nu m-am putut gândi decât la acesta.

Acestea sunt argumentele pentru care explic suplimentar motivele pentru care eu am afirmat în faţa instanţei că îmi era frică."

Examinând apelurile formulate de inculpatul A. şi partea civilă B., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie constată următoarele:

Acuzaţiile formulate în prezenta cauză se circumscriu infracţiunilor de lovire sau alte violenţe şi tulburarea ordinii şi liniştii publice.

Potrivit art. 193 alin. (1) din C. pen., lovirea sau orice acte de violenţă cauzatoare de suferinţe fizice se pedepsesc cu închisoare de la 3 luni la 2 ani sau cu amendă.

Potrivit art. 371 din C. pen., fapta persoanei care, în public, prin violenţe comise împotriva persoanelor sau bunurilor ori prin ameninţări sau atingeri aduse grave demnităţii persoanelor, tulbură ordinea şi liniştea publică, se pedepseşte cu închisoarea de la 3 luni la 2 ani sau cu amendă.

La fundamentarea prezentei decizii, instanţa are în vedere declaraţiile părţii vătămate, ale inculpatului şi martorilor audiaţi în faza apelului, declaraţii al căror conţinut informaţional nu a avut abilitatea de a răsturna concluzia de fapt şi de drept la care a ajuns prima instanţă.

Probatoriul administrat în apel, la solicitarea apelantului inculpat A. şi a părţii civile B., nu are aptitudinea de a modifica ori răsturna concluzia primei instanţe în ceea ce priveşte baza factuală şi existenţa temeiurilor angajării răspunderii penale.

Apelantul inculpat A. nu a contestat existenţa unui conflict între sine şi persoana vătămată B., însă a considerat că acţiunile sale nu sunt apte a antrena răspunderea penală.

În acest context, Înalta Curte evocă în reţinerea infracţiunii de lovire sau alte violenţe, declaraţiile martorilor C. şi J., precum şi declaraţia părţii civile B., ce dovedesc, dincolo de orice dubiu, săvârşirea faptelor de către inculpatul A., în maniera expusă în actul de sesizare şi reţinută, ulterior, de către prima instanţă.

Instanţa de control judiciar, în urma evaluării întregului material probator, reţine faptul că, în urma conflictului ivit în data de 7 iulie 2016, ca urmare a încercării martorului F. de a lua copilul părţii vătămate, intervenţia inculpatului în susţinerea conduitei acestui martor a constat în exercitarea de acte de violenţă faţă de persoana vătămată, prin tragerea acesteia de păr în scopul de a o determina să iasă din maşină creând în acest mod posibilitatea martorului de a lua copilul minor.

Instanţa de apel reţine că inculpatul A. nu a contestat şi nu a solicitat readministrarea probelor privind audierea martorilor C., D. şi E., drept pentru care constată că a achiesat la conţinutul acestor declaraţii.

Înalta Curte constată că probatoriile administrate nu au aptitudinea de a dovedi teza apărării. Din evaluarea probatorului cu accent pe declaraţiile date în apel ori necontestate de inculpat, respectiv declaraţiile martorilor C., K., J., şi a părţii civile B., martorul F. împreună cu inculpatul A. sunt cei care au generat conflictul în încercarea de a lua copilul minor de la mama sa, partea vătămată. Contrar susţinerilor inculpatului conform cărora a încercat să aplaneze conflictul dintre cei doi soţi, în realitate a amplificat incidentul prin ajutorul pe care l-a dat martorului F. în demersul său.

Relevantă este susţinerea martorei C. care a precizat că a văzut că: în maşină persoana de sex feminin care se afla pe scaunul din dreapta şoferului, era agresată fizic, în sensul că persoana de sex masculin care se afla pe scaunul şoferului o ţinea de ceafă şi o dădea cu capul de parbriz (...) şoferul a tras-o de geantă pe persoana vătămată, însă nu ştiu ce scop avea. Şoferul era pe părul, ceafa doamnei, dar nu pot preciza că am văzut mâna acestuia în păr; în acelaşi sens fiind şi declaraţia sa anterioară, am văzut cum şoferul acelui autoturism a prins-o pe doamna din dreapta sa de păr, lovind-o cu capul de bordul autoturismului, trăgând în acelaşi timp de geanta acesteia .

Declaraţia părţii vătămate susţine agresiunile inculpatului în încercarea sa de a o determina să iasă din maşină: aveam părul lung pus pe o parte, geanta pe umărul stâng, am dat geanta jos şi am vrut să scot telefonul ca să sun la poliţie. Am băgat mâinile în geantă şi inculpatul m-a mobilizat, în sensul că m-a prins de păr şi de toarta genţii în acelaşi timp. Aveam mâna stângă pe toartă şi mâna dreaptă în geantă ca să scot telefonul. Mi-a zis "ieşi fă dracului din maşină că te omor aici" a început să mă tragă de păr şi era violent, m-a speriat şi l-am rugat să-mi dea drumul că mă doare (...) i-am spus inculpatului să-mi dea drumul că mă doare, însă inculpatul nu mi-a dat drumul deşi i-am solicitat expres acest lucru. Menţionez că inculpatul m-a ţinut de păr, până când au venit organele de poliţie; dl. avocat A. a încercat să-i deschidă portiera fostului soţ pentru a ieşi, prinzându-mă atunci de păr. A continuat, însă, să mă ţină strâns de păr, fiind într-o poziţie ce nu-mi permitea să mă mai mişc. Am încercat să scot din geantă telefonul, însă nu am reuşit, fiind imobilizată de către avocat, care mă ţinea strâns de păr (...) precizez că geamurile autoturismului erau deschise, iar doamna care a sunat la poliţie a auzit tot ceea ce s-a vorbit în maşină. Doamna a spus, printre altele, că am fost dată cu capul de bordul maşinii, ceea ce nu este adevărat, dar consider că doamna a fost de bună-credinţă şi a relatat aşa cum a văzut dumneaei incidentul, eu fiind trasă de avocat cu capul în jos .

Aceleaşi elemente factuale şi circumstanţe reale şi din declaraţia martorei J., care, în faţa instanţei de apel a precizat că menţine declaraţiile anterioare, iar în fond a arătat că: în acea seară m-a sunat Georgiana şi mi-a spus că fostul soţ a încercat să-i ia copilul şi a venit cu maşina şi avocatul acestuia care a vrut să dea cu maşina peste ea, că a reuşit să se urce în maşina avocatului şi că acesta a tras-o de păr şi că au venit mai multe persoane şi, ulterior, a venit şi poliţia . În faţa instanţei de apel audierea martorei a vizat şi elemente specifice legate de intensitatea acţiunilor violente, dar şi de intensitatea trăirilor ori resorturilor interne, identificate ca stres, teamă, confuzie, generate de acţiunea inculpatului asupra părţii civile, cu care martora este prietenă şi la care persoana vătămată a locuit cca un an după evenimente.

Inculpatul A. a negat anumite elemente în derularea activităţii infracţionale pentru a minimiza ori înlătura consecinţele actului său ilicit penal. În calea de atac a apelului, precum şi pe tot parcursul procesului penal, inculpatul A. a susţinut că nu a agresat persoana vătămată B. De altfel, martorul F. a recunoscut că inculpatul a tras de geanta persoanei vătămate în scopul de a o determina să iasă din maşină, însă, la rândul său, a negat faptul că inculpatul ar fi tras de păr persoana vătămată.

Instanţa de control judiciar constată ca fiind relevante următoarele mijloace de probă: declaraţia martorei oculare C., martor obiectiv ce a văzut incidentele în derulare şi a solicitat ajutorul lucrătorilor de poliţiei prin intermediul 112, coroborată cu declaraţia martorei J. şi a datelor percepute de lucrătorii de poliţie, chemaţi prin intermediul numărului unic de urgenţă 112, consemnate în procesul-verbal susţinând pe deplin acuzaţiile, dar şi a transcrierii apelurilor la 112.

Susţinerile apărării conform cărora declaraţiile martorei C. sunt contradictorii nu pot fi primite de instanţă, aceasta relatând aspectele percepute personal, în urma conflictului din data de 7 iulie 2016, fără a cunoaşte părţile sau a avea vreun interes în soluţionarea demersului judiciar într-un anumit sens.

În mod corect şi în baza probatoriului administrat, prima instanţă a stabilit situaţia de fapt şi caracterizarea în drept a faptelor deduse judecăţii. Instanţa de control judiciar reţine îndeplinirea condiţiilor necesare angajării răspunderii penale sub aspectul infracţiunii de lovire sau alte violenţe, faptele inculpatului A. de a trage de păr persoana vătămată întrunind elementul material al infracţiunii prevăzute de art. 193 alin. (1) din C. pen. În cauză a fost dovedită legătura de cauzalitate între faptele inculpatului şi urmarea produsă, producerea de suferinţe fizice persoanei vătămate, iar sub aspectul laturii subiective se constată că inculpatul a acţionat cu intenţie directă, prevăzând şi urmărind producerea rezultatului faptelor sale.

De asemenea, Înalta Curte, în acord cu prima instanţă, constată întrunirea elementelor constitutive ale infracţiunii de tulburarea ordinii şi liniştii publice, prevăzută de art. 371 din C. pen. Sub acest aspect, instanţa de apel reţine că elementul material al infracţiunii, prevăzute de art. 371 din C. pen., îl constituie tulburarea ordinii şi liniştii publice prin strigătele persoanei vătămate ca urmare a actelor de violenţă ale inculpatului şi a rolului acestuia în încercarea de a lua copilul de la persoana vătămată, acţiuni ce au determinat alarmarea mai multor persoane, care, de altfel, au devenit martori în prezenta cauză, fiind audiate, atât în cursul urmăririi penale, cât şi în cursul cercetării judecătoreşti. Acţiunile concertate împotriva persoanei vătămate, reacţia acesteia eficientă în protejarea propriei persoane şi a copilului său, intervenţia martorilor oculari, s-au realizat pe fondul unui conflict stradal x, ce a necesitat intervenţia lucrătorilor de poliţie şi a implicat comunitatea, fiind astfel întrunite elementele constitutive ale infracţiunii de tulburarea liniştii şi ordinii publice. Fapta a fost comisă în public, actele de violenţă exercitate de inculpat producând rumoare, indignare, intervenţia reprezentanţilor comunităţii, care de altfel au şi apelat nr. unic de urgenţă. Existenţa raportului de cauzalitate între fapta inculpatului A. de a exercita acte de violenţă, în public, asupra persoanei vătămate B. şi urmarea imediată a infracţiunii, respectiv tulburarea ordinii şi liniştii publice rezultă şi din nr. şi conţinutul solicitărilor sau apelurilor la 112.

În ceea ce priveşte latura subiectivă, Înalta Curte constată că inculpatul a acţionat cu intenţie indirectă, a prevăzut rezultatul faptelor sale acceptând, cel puţin, producerea acestuia.

Faţă de aceste aspecte, Înalta Curte constată că evaluarea probatoriilor conduce la răsturnarea prezumţiei de nevinovăţie fiind întrunite condiţiile angajării răspunderii penale, faptele există şi au fost săvârşite de inculpat, cu forma de vinovăţie prevăzută de lege.

În referire la susţinerea inculpatului conform căreia, hotărârea instanţei de fond este nemotivată, instanţa de control judiciar constată că prima instanţă a evaluat probatoriile administrate în cursul procesului penal şi a explicat în mod exhaustiv îndeplinirea condiţiilor necesare angajării răspunderii penale a inculpatului. De asemenea, se constată că nu a fost încălcat dreptul la un proces echitabil al inculpatului, prima instanţă respectând garanţiile procesuale, nemulţumirea inculpatului referitoare la analiza materialului probator neputând constitui motiv pentru a susţine inechitatea procedurii.

Sub aspectul individualizării pedepsei, Înalta Curte consideră că prima instanţă a realizat o justă analiză a criteriilor de individualizare impuse de lege, dispunând, în final, condamnarea inculpatului la pedeapsa rezultantă a amenzii penale în cuantum de 7.200 RON.

Instanţa de control judiciar constată că nu se poate da eficienţă solicitării inculpatului de amânarea aplicării pedepsei, potrivit dispoziţiilor art. 83 din C. pen. Inculpatul a invocat, ca motive în susţinerea cererii, aspecte legate de menţinerea sa în profesie. Instanţa va aminti, însă, că tocmai în această calitate a săvârşit infracţiunea. Opunerea situaţiei sale profesionale nu poate avea eficienţa pe care şi-o reprezintă inculpatul în planul individualizării judiciare. De altfel, în calitate de avocat, inculpatul trebuia să conştientizeze gravitatea faptelor, urmările acestora şi consecinţele reale ale activităţii infracţionale, inclusiv în planul răspunderii penale, aspecte ce nu l-au împiedicat în trecerea la act. Activitatea sa infracţională, săvârşită în calitate de avocat, nu poate fi recompensată, ci va urma aceleaşi criterii de individualizare. Se apreciază că tocmai această calitate de avocat impunea o anumită conduită şi corectitudine, incompatibile cu o acţiune ilicit penală, însă, în cazul său, a fost cea care a potenţat acţiunea. Mai mult, precizările inculpatului din ultimul cuvânt denotă desconsiderarea faţă de normele legale şi faptul că ignoră ori minimizează consecinţele activităţii sale.

Ca urmare, instanţa de apel apreciază că pedeapsa amenzii a fost riguros stabilită de instanţa de fond.

În ceea ce priveşte apelul formulat de partea civilă B. Înalta Curte constată că acesta este întemeiat, urmând a-l admite.

Persoana vătămată B. s-a constituit parte civilă cu suma de 2.500 euro, iar prin motivele de apel a solicitat majorarea cuantumului despăgubirilor acordate de instanţa de fond, apreciind că suma ce a fost acordată cu titlu de despăgubiri morale, în cuantum de 2000 de RON, este derizorie şi nerezonabilă în raport cu prejudiciul suferit. Instanţa de control judiciar consideră judicioasă obligarea inculpatului la plata daunelor morale către partea civilă, însă apreciază cuantumul despăgubirilor ca fiind insuficient ori netemeinic deoarece nu poate compensa suferinţele reale, intense, pricinuite de activitatea ilicit penală la care a fost supusă. Intensitatea a suferinţelor psihice produse prin actul ilicit a fost potenţată în condiţiile în care temerile născute au fost în legătură directă cu pierderea legăturii cu copilul său de 1 an şi 9 luni, prin acţiuni violente şi concertate ale fostului soţ şi avocatului acestuia, inculpat în prezenta cauză. Situaţia de fapt în care a fost pusă, consecinţele posibile şi imediat constatate de parte au exacerbat temerea sa.

Contribuţia practicianului dreptului avea menirea de a genera sau constitui, pentru persoana vătămată, un factor inhibitiv în demersul său de autoprotejare şi de reacţie, în condiţiile necesităţii dozării acelei reacţii la nivelul optim şi eficient, în prezenţa minorului. Activitatea ilicit penală a inculpatului a potenţat şi a amplificat conflictul dintre cei doi soţi şi a condus la producerea unei stări de teamă persistentă care, conform celor relatate de martora J., s-a menţinut luni de zile şi a gravitat în jurul ideii că incidentul, ce îl implica şi pe minor, se poate repeta.

În plus, acţiunea inculpatului prin care a susţinut activitatea tatălui, de a lua copilul intempestiv din grija mamei şi a întrerupe legătura mamă-minor, s-a realizat în chiar comunitatea restrânsă din care persoana vătămată făcea parte, trăia, în imediata apropiere a locuinţei sale, într-o arie în care este cunoscută, astfel că impactul a fost accentuat, iar sentimentul ulterior de nesiguranţă ori teamă exacerbat.

Având în vedere aceste considerente, instanţa de control judiciar apreciază că daunele morale solicitate de partea civilă B. se justifică pe deplin în cuantumul solicitat de 2.500 euro.

Faţă de cele ce preced, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în temeiul art. 421 alin. (2) lit. a) din C. proc. pen., va admite apelul formulat de partea civilă B. împotriva Sentinţei penale nr. 189/F din 16 septembrie 2019 pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, va desfiinţa, în parte, sentinţa atacată şi, rejudecând, va majora cuantumul despăgubirilor acordate părţii civile B., cu titlu de daune morale, stabilite în sarcina inculpatului A., de la 2.000 de RON la 2.500 de euro, în echivalentul în RON, la cursul B.N.R., de la data plăţii.

În temeiul art. 421 alin. (1) lit. b) din C. proc. pen. va respinge, ca nefondat, apelul declarat de inculpatul A. împotriva aceleiaşi sentinţe penale.

În temeiul art. 275 alin. (2) din C. proc. pen., va obliga apelantul inculpat A. la plata sumei de 800 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, iar în temeiul art. 276 alin. (1) din C. proc. pen., va obliga apelantul inculpat A. la plata sumei de 2500 RON cu titlu de cheltuieli de judecată către partea civilă B.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

I. Admite apelul formulat de partea civilă B. împotriva Sentinţei penale nr. 189/F din 16 septembrie 2019 pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală.

Desfiinţează, în parte, sentinţa atacată şi, rejudecând:

Majorează cuantumul despăgubirilor acordate părţii civile B., cu titlu de daune morale, stabilite în sarcina inculpatului A., de la 2.000 de RON la 2.500 de euro, în echivalentul în RON, la cursul B.N.R., de la data plăţii.

Menţine celelalte dispoziţii ale sentinţei atacate.

II. Respinge, ca nefondat, apelul declarat de inculpatul A. împotriva aceleiaşi sentinţe penale.

Obligă apelantul inculpat A. la plata sumei de 800 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Obligă apelantul inculpat A. la plata sumei de 2.500 RON cu titlu de cheltuieli de judecată către partea civilă B.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 18 noiembrie 2020.

Procesat de GGC - LM