Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 349/RC/2020 AI generated

EU agricultural subsidy fraud: Cassation review confined to objective criminality, excluding subjective guilt re-evaluation

Case Number Decizia nr. 349/RC/2020
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome Dismissed
Court Costs Borne by appellant

Legislator summary

AI generated

The High Court of Cassation and Justice dismissed the cassation appeal filed by defendant C, upholding the prior appellate decision that rejected all appeals against the first-instance conviction and confirming the final imposition of a 4 years and 6 months prison sentence for C, along with suspended sentences and civil liability orders for co-defendants A and B. The case involved a criminal trial for the bad-faith use of false documents and declarations to fraudulently obtain funds from the EU general budget and state budget under Measure 112 for young farmers, where defendants submitted falsified land lease contracts and false area declarations to the Ministry of Agriculture agencies (AFIR and APIA); C, a former mayor who was acquitted of intellectual falsification, was convicted for using these documents, but his cassation argument relied on the lack of subjective guilt and the claim that the acts were prepared by a nominee without his knowledge. The Court held that the ground for cassation under Art. 438(1)7 Code of Criminal Procedure, which addresses conduct not provided for by criminal law, strictly limits review to the objective elements of criminality and excludes re-evaluation of factual circumstances or subjective guilt (intent), which fell under the final judgment of lower courts; consequently, C was ordered to pay 200 RON in judicial costs to the state. </think> The High Court of Cassation and Justice dismissed the cassation appeal filed by defendant C, thereby upholding the final conviction for the bad-faith use of false documents to obtain EU and state agricultural funds and maintaining the aggregate prison sentence of 4 years and 6 months imposed after the revocation of a prior suspended sentence. The dispute centered on whether C's submission of falsified land lease contracts and area declarations to agri-agency authorities constituted a criminal offense, with C arguing in cassation that he acted without subjective guilt as a mere representative for a nominee who actually prepared the documents and received the funds. The Court ruled that the cassation ground under Article 438(1)7 of the Code of Criminal Procedure, which addresses acts not foreseen by criminal law, is strictly limited to verifying the objective elements of the crime and precludes re-examination of subjective intent or factual re-evaluation; because C’s arguments focused exclusively on the lack of culpability—a matter already decided by the lower courts—the appeal was found to be outside the scope of legal review, resulting in the dismissal of the appeal and an order for C to pay 200 RON in judicial costs to the state.

Legislator headnote

AI generated

art. 181 alin. (1) din Legea nr. 78/2000, art. 35 alin. (1) C. pen, art. 91 C. pen, art. 67 C. pen, art. 93 alin. (1) C. pen, art. 93 alin. (2) lit. b) C. pen; EU agricultural subsidy fraud: Cassation review confined to objective criminality, excluding subjective guilt re-evaluation: The case involved a criminal trial for the bad-faith use of false documents and declarations to fraudulently obtain funds from the EU general budget and state budget under Measure 112 for young farmers, where defendants submitted falsified land lease contracts and false area declarations to the Ministry of Agriculture agencies (AFIR and APIA); C, a former mayor who was acquitted of intellectual falsification, was convicted for using these documents, but his cassation argument relied on the lack of subjective guilt and the claim that the acts were prepared by a nominee without his knowledge. The Court held that the ground for cassation under Art. 438(1)7 Code of Criminal Procedure, which addresses conduct not provided for by criminal law, strictly limits review to the objective elements of criminality and excludes re-evaluation of factual circumstances or subjective guilt (intent), which fell under the final judgment of lower courts; consequently, C was ordered to pay 200 RON in judicial costs to the state. </think> The High Court of Cassation and Justice dismissed the cassation appeal filed by defendant C, thereby upholding the final conviction for the bad-faith use of false documents to obtain EU and state agricultural funds and maintaining the aggregate prison sentence of 4 years and 6 months imposed after the revocation of a prior suspended sentence. The dispute centered on whether C's submission of falsified land lease contracts and area declarations to agri-agency authorities constituted a criminal offense, with C arguing in cassation that he acted without subjective guilt as a mere representative for a nominee who actually prepared the documents and received the funds. The Court ruled that the cassation ground under Article 438(1)7 of the Code of Criminal Procedure, which addresses acts not foreseen by criminal law, is strictly limited to verifying the objective elements of the crime and precludes re-examination of subjective intent or factual re-evaluation; because C’s arguments focused exclusively on the lack of culpability—a matter already decided by the lower courts—the appeal was found to be outside the scope of legal review, resulting in the dismissal of the appeal and an order for C to pay 200 RON in judicial costs to the state.

Keywords

AI generated
scope of review in cassation agricultural law criminal sentence subjective law judicial review of sentencing fraud

Cited Legislation

AI generated
art. 181 alin. (1) din Legea nr. 78/2000
În temeiul art. 181 alin. (1) din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art.
art. 35 alin. (1) C. pen
78/2000, cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen.
art. 91 C. pen
la pedeapsa de 2 ani şi 6 luni închisoare, care, în baza art. 91 C. pen., a fost suspendată sub supraveghere pe o durată de 3 ani.
art. 67 C. pen
În temeiul art. 67 C. pen., raportat la art.
art. 93 alin. (1) C. pen
În temeiul art. 93 alin. (1) C. pen., s-a dispus ca, pe durata termenului de supraveghere, inculpatul A.
art. 93 alin. (2) lit. b) C. pen
În temeiul art. 93 alin. (2) lit. b) C. pen., s-a impus inculpatului A.
art. 93 alin. (3) C. pen
În temeiul art. 93 alin.
art. 5 C. pen
(5 acte materiale) şi art. 5 C. pen., a fost condamnată inculpata B.
AI generated

Key legal questions extracted by Legislator

AI generated
art. 448 alin. (1) pct. 1 C. proc. pen.

Served as the procedural basis for dismissing the cassation appeal as unfounded.

art. 275 alin. (2) C. proc. pen.

Provided the legal basis for ordering the appellant to pay 200 RON in judicial costs to the state.

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Asupra cauzei penale de faţă, în baza actelor şi lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin Sentinţa penală nr. 146 din 2 iulie 2019 pronunţată de Tribunalul Tulcea în Dosarul nr. x/2017, s-au dispus următoarele:

În temeiul art. 181 alin. (1) din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. (5 acte materiale), a fost condamnat inculpatul A. la pedeapsa de 2 ani şi 6 luni închisoare, care, în baza art. 91 C. pen., a fost suspendată sub supraveghere pe o durată de 3 ani.

În temeiul art. 67 C. pen., raportat la art. 181 alin. (1) din Legea nr. 78/2000, s-a interzis inculpatului A. exercitarea drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a) şi b) C. pen. pe o perioadă de 2 ani, exercitarea aceloraşi drepturi fiind interzisă şi ca pedeapsă accesorie, conform art. 65 alin. (1) şi (3) C. pen.

În temeiul art. 93 alin. (1) C. pen., s-a dispus ca, pe durata termenului de supraveghere, inculpatul A. să respecte următoarele măsuri de supraveghere: a) să se prezinte la Serviciul de probaţiune Tulcea, la datele fixate de acesta; b) să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa; c) să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile; d) să comunice schimbarea locului de muncă; e) să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă.

În temeiul art. 93 alin. (2) lit. b) C. pen., s-a impus inculpatului A. să frecventeze un program de reintegrare socială derulat de Serviciul de probaţiune Tulcea, iar, în baza art. 93 alin. (3) C. pen., s-a dispus ca, pe parcursul termenului de supraveghere, acesta să presteze o muncă neremunerată în folosul comunităţii constând în activităţi gospodăreşti şi de întreţinere a spaţiilor şi clădirilor, la Cantina municipală Tulcea sau activităţi de gestionare a arhivei Primăriei Tulcea pentru o perioadă de 60 de zile.

În temeiul art. 181 alin. (1) din Legea nr. 78/2000 (forma în vigoare la 1 februarie 2014), cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. (5 acte materiale) şi art. 5 C. pen., a fost condamnată inculpata B. la pedeapsa de 2 ani şi 6 luni închisoare, care, în baza art. 91 C. pen., a fost suspendată sub supraveghere pe o durată de 3 ani.

În temeiul art. 67 C. pen., raportat la art. 181 alin. (1) din Legea nr. 78/2000, s-a interzis inculpatei B. exercitarea drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a) şi b) C. pen. pe o perioadă de 2 ani, exercitarea aceloraşi drepturi fiind interzisă şi ca pedeapsă accesorie, conform art. 65 alin. (1) şi (3) C. pen.

În temeiul art. 93 alin. (1) C. pen., s-a dispus ca, pe durata termenului de supraveghere, inculpata B. să respecte următoarele măsuri de supraveghere: a) să se prezinte la Serviciul de probaţiune Tulcea, la datele fixate de acesta; b) să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa; c) să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile; d) să comunice schimbarea locului de muncă; e) să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă.

În temeiul art. 93 alin. (2) lit. b) C. pen., s-a impus inculpatei B. să frecventeze un program de reintegrare socială derulat de Serviciul de probaţiune Tulcea, iar, în baza art. 93 alin. (3) C. pen., s-a dispus ca, pe parcursul termenului de supraveghere, aceasta să presteze o muncă neremunerată în folosul comunităţii constând în activităţi gospodăreşti, de întreţinere şi curăţenie în şcolile din com. Văcăreni şi în spaţiile care aparţin acestora pentru o perioadă de 60 de zile.

În temeiul art. 16 alin. (1) lit. b) C. proc. pen., a fost achitat inculpatul C. pentru săvârşirea infracţiunii prevăzută de art. 289 alin. (1) C. pen. (1969), cu aplicarea art. 5 alin. (1) C. pen.

În temeiul art. 181 alin. (1) din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. (3 acte materiale) şi art. 41 alin. (1) C. pen., a fost condamnat inculpatul C. la pedeapsa de 2 ani şi 6 luni închisoare.

În temeiul art. 83 C. pen. (1969), raportat la art. 15 din Legea nr. 187/2012, a fost revocată suspendarea condiţionată a executării pedepsei de 2 ani închisoare aplicată prin Sentinţa penală nr. 33 din 30 aprilie 2013 a Judecătoriei Măcin, definitivă la 5 noiembrie 2013, şi s-a dispus executarea acesteia alăturat celei de 2 ani şi 6 luni închisoare stabilită prin hotărâre, urmând ca inculpatul C. să execute o pedeapsă finală de 4 ani şi 6 luni închisoare.

În temeiul art. 67 C. pen., raportat la art. 181 alin. (1) din Legea nr. 78/2000, s-a interzis inculpatului C. exercitarea drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a) şi b) C. pen. pe o perioadă de 2 ani, exercitarea aceloraşi drepturi fiind interzisă şi ca pedeapsă accesorie, conform art. 65 alin. (1) şi (3) C. pen.

Au fost admise acţiunile civile exercitate de părţile civile Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, A.F.I.R., şi Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, A.P.I.A.

A fost obligat inculpatul A. la plata sumei de 101.671,20 RON către partea civilă Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, A.F.I.R., reprezentând contravaloarea finanţării acordate, şi a sumei de 175.947,10 RON către partea civilă Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, A.P.I.A., reprezentând contravaloarea sprijinului financiar acordat în campaniile 2010, 2011, 2013 şi 2014.

A fost obligată inculpata B. la plata sumei de 105.906 RON către partea civilă Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, A.F.I.R., reprezentând contravaloarea finanţării acordate, şi a sumei de 257.359,66 RON către partea civilă Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, A.P.I.A., reprezentând contravaloarea sprijinului financiar acordat în campaniile 2010, 2011, 2012 şi 2013.

A fost obligat inculpatul C. la plata sumei de 103.758,68 RON către partea civilă Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, A.F.I.R., reprezentând contravaloarea finanţării acordate numitei D., şi a sumei de 168.359,52 RON către partea civilă Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, A.P.I.A., reprezentând contravaloarea sprijinului financiar acordat numitei D. în campaniile 2013 şi 2014.

A fost menţinut sechestrul asigurător instituit prin Ordonanţa nr. 31/P din 12 iunie 2017 a D.N.A., Serviciul teritorial Constanţa, asupra cotei devălmaşe aparţinând inculpatului A., din imobilul situat în mun. Tulcea, str. x, în suprafaţă de 66,51 mp, înscris în x U.A.T. Tulcea.

Pentru a pronunţa această sentinţă, analizând probatoriul administrat în cauză pe parcursul urmăririi penale şi al cercetării judecătoreşti, inclusiv prin raportare la apărările acuzaţilor, instanţa de fond a reţinut că faptele inculpatului A. care:

- la data de 26 noiembrie 2009, a folosit la autorităţile competente mai multe înscrisuri şi declaraţii false, respectiv contracte de arendă şi o adeverinţă emisă de Primăria comunei Văcăreni, judeţul Tulcea, precum şi declaraţii privind suprafeţele utilizate, cu efectul obţinerii pe nedrept de fonduri din bugetul general al U.E. şi din bugetul de stat, prin Măsura 112 - Instalarea tinerilor fermieri;

- în anul 2010, a folosit la A.P.I.A., Centrul Judeţean Tulcea, documente şi declaraţii false, respectiv un tabel centralizator al contractelor de arendă şi declaraţia pe suprafaţă, din care rezulta împrejurarea neadevărată că încheiase mai multe contracte de arendă cu diferite persoane fizice şi utiliza o anumită suprafaţă de teren, deşi, în realitate, adevăratul arendaş era inculpatul C., care exploata o parte din terenurile respective, obţinând în baza acestui înscris, pe nedrept, fonduri din bugetul general al U.E., reprezentând sprijinul financiar pe suprafaţă, care nu i se cuvenea;

- în anul 2011, a folosit la A.P.I.A., Centrul Judeţean Tulcea, documente şi declaraţii false, respectiv un tabel centralizator al contractelor de arendă şi declaraţia pe suprafaţă, din care rezulta împrejurarea neadevărată că încheiase mai multe contracte de arendă cu diferite persoane fizice şi utiliza o anumită suprafaţă de teren, deşi în realitate adevăratul arendaş era inculpatul C., care exploata o parte din terenurile respective, obţinând în baza acestui înscris, pe nedrept, fonduri din bugetul general al U.E., reprezentând sprijinul financiar pe suprafaţă, care nu i se cuvenea;

- în anul 2013, a folosit la A.P.I.A., Centrul Judeţean Tulcea, documente şi declaraţii false, respectiv un tabel centralizator al contractelor de arendă şi declaraţia pe suprafaţă, din care rezulta împrejurarea neadevărată că el încheiase mai multe contracte de arendă cu diferite persoane fizice şi utiliza o anumită suprafaţă de teren, deşi în realitate adevăratul arendaş era inculpatul C. care exploata o parte din terenurile respective, obţinând în baza acestui înscris, pe nedrept, fonduri din bugetul general al U.E., reprezentând sprijinul financiar pe suprafaţă, care nu i se cuvenea;

- în anul 2014, a folosit la A.P.I.A., Centrul Judeţean Tulcea, documente şi declaraţii false, respectiv un tabel centralizator al contractelor de arendă şi declaraţia pe suprafaţă, din care rezulta împrejurarea neadevărată că el încheiase mai multe contracte de arendă cu diferite persoane fizice şi utiliza o anumită suprafaţă de teren, deşi în realitate adevăratul arendaş era inculpatul C. care exploata o parte din terenurile respective, obţinând în baza acestui înscris, pe nedrept, fonduri din bugetul general al U.E., reprezentând sprijinul financiar pe suprafaţă, care nu i se cuvenea;

constituie acte materiale ale infracţiunii continuate de folosire cu rea-credinţă de documente ori declaraţii false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obţinerea pe nedrept de fonduri din bugetul general al Uniunii Europene, prevăzută de art. 181 din Legea nr. 78/2000.

Sub aspectul laturii obiective, s-a arătat că elementul material al infracţiunii a constat în acţiuni de folosire de către inculpatul A. de înscrisuri şi declaraţii false, respectiv mai multe contracte de arendare cu privire la care au fost administrate probe temeinice din care rezultă că au fost falsificate.

Astfel, în ceea ce priveşte primul act material, au fost menţionate contractele în care calitatea de arendatori au avut-o martorii: E., F., G., H., I., J., K., L., M., N., O., P., Q., R., S., T., U., V., W., X., Y., Z., AA., BB., CC., DD., EE., FF., GG., HH., II. (care nu şi-a recunoscut semnătura care îi era atribuită, iar concluziile raportului de constatare tehnico-ştiinţifică sunt în sensul că nu el a semnat la rubrica arendator), JJ. (în cazul căreia concluziile raportului de constatare tehnico-ştiinţifică sunt în sensul că nu ea a semnat la rubrica arendator), KK. (în cazul căruia concluziile raportului de constatare tehnico-ştiinţifică sunt în sensul că nu el a semnat la rubrica arendator), LL. (în cazul căruia concluziile raportului de constatare tehnico-ştiinţifică sunt în sensul că nu el a semnat la rubrica arendator), MM. (în cazul căruia concluziile raportului de constatare tehnico-ştiinţifică sunt în sensul că nu el a semnat la rubrica arendator).

De asemenea, s-a arătat că necorespunzătoare realităţii a fost şi declaraţia inculpatului, formulată în cuprinsul planului de afaceri înaintat A.F.I.R., conform căreia exploata suprafaţa de 51,46 ha teren, din care 50,42 ha cu destinaţia de teren arabil, precum şi declaraţia de suprafaţă aferentă anului 2009, depusă împreună cu restul documentelor care alcătuiau dosarul pentru obţinerea de fonduri de la bugetul general al UE în cadrul Măsurii 112. Aceste înscrisuri şi documente false au fost folosite de inculpatul A. la Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, Agenţia pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale, pentru a obţine fonduri din bugetul general al U.E., în cadrul Programului F.E.A.D.R. Măsura 112 - Instalarea tinerilor fermieri.

Referitor la elementul material al celorlalte acte materiale, s-a arătat că, pentru a obţine sprijinul financiar pe suprafaţă, inculpatul A. a folosit tabele centralizatoare ale contractelor de arendă, care conţineau contracte ce fuseseră falsificate. Din aceleaşi motive, s-a apreciat că au avut un caracter fals şi declaraţiile pe suprafaţă aferente campaniilor 2010, 2011, 2013 şi 2014 din care rezulta împrejurarea neadevărată că inculpatul A. utiliza o anumită suprafaţă de teren agricol pe raza comunei Văcăreni, judeţul Tulcea. Respectivele înscrisuri şi declaraţii false au fost folosite de către inculpat la A.P.I.A., Centrul Judeţean Tulcea, pentru obţinerea sprijinului financiar acordat pentru suprafeţele agricole utilizate.

S-a menţionat că urmarea imediată a constat în obţinerea pe nedrept a sumei de 101.671,20 RON, reprezentând contravaloarea finanţării acordate inculpatului A., precum şi a sumelor ce reprezintă contravaloarea sprijinului financiar pe suprafaţă agricolă acordat acestuia în cele patru campanii, subliniindu-se că între faptele săvârşite de inculpat şi urmarea imediată a existat o legătură de cauzalitate, în sensul că folosirea documentelor şi declaraţiilor false a determinat plata pe nedrept a respectivelor sume.

Sub aspectul laturii subiective, s-a precizat că inculpatul A. a acţionat cu intenţie directă, întrucât a prevăzut că, prin folosirea documentelor şi declaraţiilor false, va obţine pe nedrept fonduri din bugetul general al U.E. şi a urmărit producerea unui prejudiciu acestuia, acţionând în acest scop. În cauză, s-a apreciat ca fiind îndeplinită şi condiţia comiterii faptei cu rea-credinţă, inculpatul folosind documentele şi declaraţiile respective, cunoscând că ele nu corespundeau realităţii.

Deşi, în fapt, s-a dovedit că cel care discuta cu proprietarii de terenuri, care exploata terenurile şi care distribuia arenda era inculpatul C. şi nu inculpatul A., instanţa de fond a arătat, cu referire la caracterul fals al contractelor de arendă, că, în cauză, nu prezintă relevanţă dacă cel din urmă sau o altă persoană a falsificat contractele respective şi nici dacă au fost respectate obligaţiile asumate prin aceste acte. S-a apreciat ca fiind important pentru existenţa infracţiunii faptul că inculpatul A. este cel care a folosit înscrisurile false şi a dat declaraţia falsă în faţa autorităţilor cu scopul de a obţine fonduri din bugetele Uniunii Europene.

Prin urmare, s-a concluzionat că toate cele cinci acte materiale expuse anterior constituie infracţiunea continuată de folosire cu rea-credinţă de documente ori declaraţii false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obţinerea pe nedrept de fonduri din bugetul general al Uniunii Europene, prevăzută de art. 181 din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 35 C. pen.

Prima instanţă a mai reţinut că faptele inculpatei B. care:

- la data de 14 iunie 2010, a folosit la autorităţile competente mai multe înscrisuri şi declaraţii false, respectiv contracte de arendă, precum şi declaraţii privind suprafeţele utilizate, cu efectul obţinerii pe nedrept de fonduri din bugetul general al U.E. şi din bugetul de stat, prin Măsura 112 - Instalarea tinerilor fermieri;

- în anul 2010, a folosit la A.P.I.A., Centrul Judeţean Tulcea, documente şi declaraţii false, respectiv un tabel centralizator al contractelor de arendă şi declaraţia pe suprafaţă, din care rezulta împrejurarea neadevărată că ea încheiase mai multe contracte de arendă cu diferite persoane fizice şi utiliza o anumită suprafaţă de teren, deşi în realitate adevăratul arendaş era inculpatul C. care exploata o parte din terenurile respective, obţinând în baza acestui înscris, pe nedrept, fonduri din bugetul general al U.E., reprezentând sprijinul financiar pe suprafaţă, care nu i se cuvenea;

- în anul 2011, a folosit la A.P.I.A., Centrul Judeţean Tulcea, documente şi declaraţii false, respectiv un tabel centralizator al contractelor de arendă şi declaraţia pe suprafaţă, din care rezulta împrejurarea neadevărată că ea încheiase mai multe contracte de arendă cu diferite persoane fizice şi utiliza o anumită suprafaţă de teren, deşi în realitate adevăratul arendaş era inculpatul C. care exploata o parte din terenurile respective, obţinând în baza acestui înscris, pe nedrept, fonduri din bugetul general al U.E., reprezentând sprijinul financiar pe suprafaţă, care nu i se cuvenea;

- în anul 2012, a folosit la A.P.I.A., Centrul Judeţean Tulcea, documente şi declaraţii false, respectiv un tabel centralizator al contractelor de arendă şi declaraţia pe suprafaţă, din care rezulta împrejurarea neadevărată că el încheiase mai multe contracte de arendă cu diferite persoane fizice şi utiliza o anumită suprafaţă de teren, deşi în realitate adevăratul arendaş era inculpatul C. care exploata o parte din terenurile respective, obţinând în baza acestui înscris, pe nedrept, fonduri din bugetul general al U.E., reprezentând sprijinul financiar pe suprafaţă, care nu i se cuvenea;

- în anul 2013, a folosit la A.P.I.A., Centrul Judeţean Tulcea, documente şi declaraţii false, respectiv un tabel centralizator al contractelor de arendă şi declaraţia pe suprafaţă, din care rezulta împrejurarea neadevărată că ea încheiase mai multe contracte de arendă cu diferite persoane fizice şi utiliza o anumită suprafaţă de teren, deşi în realitate adevăratul arendaş era inculpatul C. care exploata o parte din terenurile respective, obţinând în baza acestui înscris, pe nedrept, fonduri din bugetul general al U.E., reprezentând sprijinul financiar pe suprafaţă, care nu i se cuvenea;

constituie acte materiale ale infracţiunii continuate de folosire cu rea-credinţă de documente ori declaraţii false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obţinerea pe nedrept de fonduri din bugetul general al Uniunii Europene, prevăzută de art. 181 din Legea nr. 78/2000.

Sub aspectul laturii obiective, s-a arătat că elementul material al infracţiunii a constat în acţiuni de folosire de către inculpata B. de înscrisuri şi declaraţii false.

Astfel, în ceea ce priveşte primul act material al infracţiunii, s-a reţinut că inculpata a folosit, în susţinerea cererii prin care a solicitat acordarea de fonduri din bugetul general al U.E., prin intermediul Măsurii 112 - Instalarea tânărului fermier, mai multe contracte de arendare cu privire la care s-a dovedit că au fost falsificate, sens în care s-a făcut trimitere la contractele în care calitatea de arendatori au avut-o martorii: Y., NN., OO., PP., QQ., RR., SS., TT., UU., VV., WW. (pentru defuncta ei mama XX.), YY., ZZ., AAA., BBB., CCC., DDD., EEE., FFF., GGG., HHH., III., JJJ., KKK., LLL., MMM., NNN., OOO., PPP., QQQ., RRR., SSS., TTT., UUU. (în cazul căruia concluziile raportului de constatare tehnico-ştiinţifică sunt în sensul că nu el a semnat la rubrica arendator), VVV. (în cazul căruia concluziile raportului de constatare tehnico-ştiinţifică sunt în sensul că nu el a semnat la rubrica arendator), WWW. (în cazul căruia concluziile raportului de constatare tehnico-ştiinţifică sunt în sensul că nu el a semnat la rubrica arendator), XXX. (care a avut doar o înţelegere verbală pentru utilizarea de către inculpată a terenului său şi în cazul căreia concluziile raportului de constatare tehnico-ştiinţifică sunt în sensul că nu ea a semnat la rubrica arendator).

De asemenea, s-a arătat că necorespunzătoare realităţii a fost şi declaraţia acesteia, formulată în cuprinsul planului de afaceri înaintat A.F.I.R., conform căreia exploata suprafaţa de 66 ha teren arabil, în realitate terenul fiind exploatat de C. Aceste înscrisuri şi documente false au fost folosite de inculpata B. la Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, Agenţia pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale, pentru a obţine fonduri din bugetul general al U.E., în cadrul Programului F.E.A.D.R. Măsura 112 - Instalarea tinerilor fermieri.

Referitor la celelalte acte materiale reţinute în sarcină, s-a reţinut că, pentru a obţine sprijinul financiar pe suprafaţă, inculpata B. a folosit tabele centralizatoare ale contractelor de arendă, care conţineau contracte cu privire la care s-a dovedit că fuseseră falsificate. Din aceleaşi motive, s-au reţinut ca având un caracter fals şi declaraţiile pe suprafaţă aferente campaniilor 2010, 2011, 2012 şi 2013 din care rezulta împrejurarea neadevărată că inculpata B. utiliza o anumită suprafaţă de teren agricol pe raza comunei Văcăreni, judeţul Tulcea. Respectivele înscrisurile şi declaraţiile false au fost folosite de către inculpată la A.P.I.A., Centrul Judeţean Tulcea, pentru obţinerea sprijinului financiar acordat pentru suprafeţele agricole utilizate.

Urmarea imediată a fost obţinerea pe nedrept a sumei de 105.906 RON, reprezentând contravaloarea finanţării acordate inculpatei B., precum şi a sumelor ce reprezintă contravaloarea sprijinului financiar pe suprafaţă agricolă acordat acesteia în cele patru campanii, subliniindu-se că între faptele săvârşite de inculpată şi urmarea imediată a existat o legătură de cauzalitate, în sensul că folosirea documentelor şi declaraţiilor false a determinat plata pe nedrept a respectivelor sume.

Sub aspectul laturii subiective, s-a precizat că inculpata B. a acţionat cu intenţie directă, întrucât a prevăzut că, prin folosirea documentelor şi declaraţiilor false, va obţine pe nedrept fonduri din bugetul general al U.E. şi a urmărit producerea unui prejudiciu acestuia, acţionând în acest scop. În cauză, s-a apreciat ca fiind îndeplinită şi condiţia comiterii faptei cu rea-credinţă, inculpata folosind documentele şi declaraţiile respective, cunoscând că nu corespundeau realităţii.

S-a concluzionat că toate cele cinci acte materiale anterior expuse constituie infracţiunea continuată de folosire cu rea-credinţă de documente ori declaraţii false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obţinerea pe nedrept de fonduri din bugetul general al Uniunii Europene, prevăzută de art. 181 din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 35 C. pen. şi art. 5 C. pen. (având în vedere că ultimul act material a fost comis anterior datei de 1 februarie 2014), apreciindu-se că legea în vigoare este mai favorabilă inculpatei sub aspectul limitelor de pedeapsă.

În ceea ce îl priveşte pe inculpatul C., prima instanţă a reţinut că fapta acestuia care, în calitate de primar al comunei Văcăreni, judeţul Tulcea, a atestat în cuprinsul adeverinţei nr. x din 19 iulie 2011, cu ocazia întocmirii ei, că D. utiliza suprafaţa de 54,2 ha teren pe raza comunei Văcăreni nu întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de fals intelectual, prevăzută de art. 289 alin. (1) C. pen. (1969), cu aplicarea art. 5 C. pen., astfel cum s-a susţinut prin rechizitoriu. Astfel, s-a constatat că prin respectiva adeverinţă se atesta doar că D. figurează în evidenţele Primăriei comunei Văcăreni (de fapt U.A.T. Văcăreni) cu suprafaţa de 54,2 ha teren arabil în arendă, cultivată, conform propriei declaraţii, astfel: 40,15 ha porumb şi 14 ha floarea soarelui, menţiuni care corespundeau întru totul realităţii, de vreme ce în evidenţele U.A.T. Văcăreni D. chiar figura, la acel moment cu suprafeţele respective. S-a apreciat că nu are relevanţă în cauză faptul că actele de arendare ce au stat la baza înregistrării în evidenţe erau sau nu false, întrucât adeverinţa respectivă nu atesta legalitatea contractelor, ci doar existenţa lor în evidenţele U.A.T.

Ca urmare, prima instanţă a dispus, în temeiul art. 16 alin. (1) lit. b) C. proc. pen., achitarea inculpatului C. pentru infracţiunea de fals intelectual, prevăzută de art. 289 alin. (1) C. pen. (1969), cu aplicarea art. 5 C. pen.

Tribunalul a mai reţinut că faptele inculpatului C. care:

- la data de 25 iulie 2011, a folosit la autorităţile competente mai multe înscrisuri şi declaraţii false, respectiv contracte de arendă, precum şi declaraţii privind suprafeţele utilizate, cu efectul obţinerii pe nedrept de fonduri din bugetul general al U.E. şi din bugetul de stat, prin Măsura 112 - Instalarea tinerilor fermieri, în numele inculpatei D.;

- în anul 2013, a folosit la A.P.I.A., Centrul Judeţean Tulcea, documente şi declaraţii false, respectiv un tabel centralizator al contractelor de arendă şi declaraţia pe suprafaţă, din care rezulta împrejurarea neadevărată că D. încheiase mai multe contracte de arendă cu diferite persoane fizice şi utiliza o anumită suprafaţă de teren, deşi în realitate adevăratul arendaş era el, care exploata o parte din terenurile respective, obţinând în baza acestui înscris, pe nedrept, fonduri din bugetul general al U.E., reprezentând sprijinul financiar pe suprafaţă în numele martorei D., deşi acesteia nu i se cuvenea;

- în anul 2014, a folosit la A.P.I.A., Centrul Judeţean Tulcea, documente şi declaraţii false, respectiv un tabel centralizator al contractelor de arendă şi declaraţia pe suprafaţă, din care rezulta împrejurarea neadevărată că D. încheiase mai multe contracte de arendă cu diferite persoane fizice şi utiliza o anumită suprafaţă de teren, deşi în realitate adevăratul arendaş era el, care exploata o parte din terenurile respective, obţinând în baza acestui înscris, pe nedrept, fonduri din bugetul general al UE, reprezentând sprijinul financiar pe suprafaţă în numele martorei D., deşi acesteia nu i se cuvenea;

constituie acte materiale ale infracţiunii continuate de folosire cu rea-credinţă de documente ori declaraţii false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obţinerea pe nedrept de fonduri din bugetul general al Uniunii Europene, prevăzută de art. 181 din Legea nr. 78/2000.

Sub aspectul laturii obiective, s-a arătat că elementul material al infracţiunii a constat în acţiuni de folosire de către inculpatul C. de înscrisuri şi declaraţii false.

Astfel, în ceea ce priveşte primul act material, s-a reţinut că inculpatul C. a folosit, în susţinerea cererii prin care a solicitat, în numele inculpatei D., acordarea de fonduri din bugetul general al U.E., prin intermediul Măsurii 112 - Instalarea tânărului fermier, mai multe contracte de arendare cu privire la care s-a dovedit că au fost falsificate, respectiv cele în care calitatea de arendatori au avut-o martorii: YYY., ZZZ., AAAA., BBBB., H., CCCC., DDDD., EEEE., FFFF., GGGG., HHHH., IIII., JJJJ., KKKK., LLLL., MMMM., NNNN., OOOO., PPPP., QQQQ., RRRR., SSSS., TTTT., UUUU., VVVV., WWWW., XXXX., YYYY., DDDD., ZZZZ., AAAAA., BBBBB., CCCCC., DDDDD., EEEEE., FFFFF., GGGGG., HH., HHHHH., HHH. (cu privire la care concluziile raportului de constatare tehnico-ştiinţifică sunt în sensul că nu el a semnat la rubrica arendator), EEEE., IIIII. (în cazul căruia concluziile raportului de constatare tehnico-ştiinţifică sunt în sensul că nu el a semnat la rubrica arendator), E. (în cazul căruia concluziile raportului de constatare tehnico-ştiinţifică sunt în sensul că nu el a semnat la rubrica arendator).

De asemenea, s-a apreciat că necorespunzătoare realităţii a fost şi declaraţia inculpatului C., formulată în cuprinsul planului de afaceri înaintat A.F.I.R., conform căreia D. exploata suprafaţa de 54,2 ha teren arabil.

Aceste înscrisuri false au fost folosite de inculpatul C. la Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, Agenţia pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale, pentru a obţine fonduri din bugetul general al U.E., în cadrul Programului FEADR Măsura 112 - Instalarea tinerilor fermieri.

Referitor la celelalte două acte materiale, instanţa de fond a reţinut că, pentru a obţine sprijinul financiar pe suprafaţă, inculpatul C. a folosit tabele centralizatoare ale contractelor de arendă, care s-a dovedit că fuseseră falsificate. Din aceleaşi motive, s-a apreciat ca având un caracter fals şi declaraţiile pe suprafaţă aferente campaniilor 2013 şi 2014 din care rezulta împrejurarea neadevărată că D. utiliza o anumită suprafaţă de teren agricol pe raza comunei Văcăreni, jud. Tulcea. Respectivele înscrisuri şi declaraţii false au fost folosite de către inculpat la A.P.I.A., Centrul Judeţean Tulcea, pentru obţinerea sprijinului financiar acordat pentru suprafeţele agricole utilizate, în numele martorei D.

Urmarea imediată a constat în obţinerea pe nedrept de către inculpatul C. a sumei de 103.758,68 RON, reprezentând contravaloarea finanţării acordate numitei D., şi a sumelor reprezentând contravaloarea sprijinului financiar pe suprafaţă agricolă acordat aceleiaşi persoane aferente celor două campanii (2013 şi 2014).

S-a subliniat că între faptele reţinute în sarcina inculpatului C. şi urmarea imediată a existat o legătură de cauzalitate, în sensul că folosirea de către acesta a documentelor şi declaraţiilor false a determinat plata pe nedrept sumei arătate.

Sub aspectul laturii subiective, s-a menţionat că inculpatul C. a acţionat cu intenţie directă, întrucât a prevăzut că prin folosirea documentelor şi declaraţiilor false va obţine pe nedrept fonduri din bugetul general al U.E. şi a urmărit producerea unui prejudiciu acestuia, acţionând în acest scop. S-a arătat că, în cauză, este îndeplinită şi condiţia comiterii faptei care constituie elementul material cu rea-credinţă, întrucât inculpatul a folosit documentele şi declaraţiile respective, cunoscând că ele nu corespundeau realităţii.

S-a concluzionat că toate cele trei acte materiale expuse constituie infracţiunea continuată de folosire cu rea-credinţă de documente ori declaraţii false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obţinerea pe nedrept de fonduri din bugetul general al Uniunii Europene, prevăzută de art. 181 din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 35 C. pen.

În opinia instanţei de fond, caracterul fals al cererilor de plată şi al documentelor anexate acestora rezultă şi din faptul că în cuprinsul lor s-a precizat în mod evident nereal că datele înscrise în acestea şi în documentele anexate sunt reale, corecte, complete şi valabile. Totodată, s-a apreciat ca neavând relevanţă pentru existenţa infracţiunilor reţinute în sarcina celor trei inculpaţi împrejurarea că o parte din terenurile agricole au fost lucrate în fapt, deoarece textul incriminator sancţionează eludarea frauduloasă a condiţiilor impuse de lege pentru acordarea fondurilor din bugetul general al U.E., indiferent de exploatarea sau nu a terenurilor respective sau de destinaţia banilor astfel obţinuţi.

La individualizarea pedepselor aplicate inculpaţilor A. şi B., prima instanţă a avut în vedere atât circumstanţele cauzei (pericolul social relativ ridicat al faptelor, valoarea prejudiciului produs), cât şi aspectele care circumstanţiază persoana acuzaţilor (atitudinea procesuală adoptată pe parcursul soluţionării dosarului, vârstă, studii, situaţie familială), apreciind că stabilirea unor pedepse de câte 2 ani şi 6 luni închisoare, a căror executare a fost suspendată sub supraveghere pe o durată de 3 ani, în condiţiile expuse în dispozitivul sentinţei, este suficientă pentru a asigura scopul preventiv educativ al sancţiunii penale.

Aceleaşi aspecte au fost avute în vedere şi în privinţa inculpatului C., reţinându-se, în plus, că acesta nu se află la primul conflict cu legea penală ci, dimpotrivă, a suferit o condamnare definitivă pentru săvârşirea unei alte infracţiuni prevăzute de art. 181 din Legea nr. 78/2000, la o pedeapsă de 2 ani închisoare, cu suspendarea condiţionată a executării, aplicată prin Sentinţa penală nr. 33 din 30 aprilie 2013 a Judecătoriei Măcin, definitivă la 5 noiembrie 2013.

S-a mai arătat că, prin Încheierea din 31 mai 2019, având în vedere această condamnare, s-a reţinut în încadrarea juridică a faptei starea de recidivă postcondamnatorie în care aceasta a fost comisă, precum şi că, la termenul din 25 iunie 2019, inculpatul C. a depus la dosar Sentinţa penală nr. 33 din 30 mai 2019 a Judecătoriei Măcin, definitivă la 19 iunie 2019, prin care s-a constatat intervenită reabilitarea sa de drept în raport cu pedeapsa de 2 ani închisoare. Fără a specula asupra legalităţii acestei ultime hotărâri, Tribunalul a arătat că, deşi definitivă, ea nu este aptă să înlăture starea de recidivă postcondamnatorie în care inculpatul a comis fapta, întrucât respectiva hotărâre recunoaşte o situaţie intervenită la împlinirea termenului de încercare (5 noiembrie 2017), pe când starea de recidivă se raportează la momentul comiterii infracţiunii ce constituie al doilea termen al acesteia, respectiv la 12 mai 2014, mult anterior datei intervenirii reabilitării. Ca urmare, Tribunalul nu a avut în vedere sentinţa penală nr. 33 din 30 mai 2019 a Judecătoriei Măcin la stabilirea încadrării juridice a faptei comisă de inculpatul C.

În aceste condiţii, având în vedere pericolul social relativ ridicat al infracţiunii comise, rezultat din accesarea pe nedrept a unor fonduri din bugetul Uniunii Europene, prejudiciul produs, modul şi împrejurările săvârşirii faptei, persoana inculpatului, care nu se află la primul conflict cu legea penală şi nu a recunoscut comiterea infracţiunii, Tribunalul, în temeiul art. 181 alin. (1) din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. (3 acte materiale) şi art. 41 alin. (1) C. pen., l-a condamnat pe inculpatul C. la o pedeapsă de 2 ani şi 6 luni închisoare.

În temeiul art. 83 C. pen. (1969), raportat la art. 15 din Legea nr. 187/2012, a revocat suspendarea condiţionată a executării pedepsei de 2 ani închisoare aplicată prin Sentinţa penală nr. 33 din 30 aprilie 2013 a Judecătoriei Măcin, definitivă la 5 noiembrie 2013, şi a dispus executarea acestei pedepse alăturat pedepsei de 2 ani şi 6 luni închisoare stabilită prin hotărâre, urmând ca inculpatul C. să execute o pedeapsă principală de 4 ani şi 6 luni închisoare.

În ce priveşte latura civilă a cauzei, Tribunalul a reţinut că, în cauză, s-au constituit părţi civile Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, Agenţia pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale (A.F.I.R.), cu sumele de 101.671,20 RON de la inculpatul A., 105.906 RON de la inculpata B. şi 103.758,68 RON de la inculpatul C., reprezentând contravaloarea finanţărilor acordate, precum şi Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (A.P.I.A.), cu sumele de 175.947,10 RON de la inculpatul A., 257.359,66 RON de la inculpata B. şi 168.359,52 RON de la inculpatul C., reprezentând contravaloarea sprijinului financiar acordat pe suprafaţă.

Reţinând că faptele cauzatoare de prejudicii au fost pe deplin dovedite, că vinovăţia inculpaţilor este stabilită, iar cuantumul prejudiciului este cert, Tribunalul a admis acţiunile civile exercitate de cele două părţi civile, conform distincţiilor din dispozitivul hotărârii.

Împotriva sentinţei penale pronunţată de Tribunalul Tulcea au declarat apel Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Direcţia Naţională Anticorupţie, Serviciul Teritorial Constanţa, inculpaţii C., A. şi B. şi părţile civile Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, Agenţia pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale, şi Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură.

Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Direcţia Naţională Anticorupţie, Serviciul Teritorial Constanţa, a criticat soluţia de achitare dispusă faţă de inculpatul C. sub aspectul săvârşirii infracţiunii de fals intelectual, prevăzută de art. 289 alin. (1) C. pen. (1969), cu aplicarea art. 5 C. pen.

Inculpaţii C., A. şi B. au criticat sentinţa primei instanţe, pe de o parte, din perspectiva nemotivării, în sensul lipsei referirilor la probele administrate în faza de cercetare judecătorească, solicitând trimiterea cauzei spre rejudecare la aceeaşi instanţă, iar, pe de altă parte, cu privire la greşita lor condamnare pentru infracţiunea pentru care au fost trimişi în judecată, solicitând achitarea lor, în baza art. 16 alin. (1) lit. c) C. proc. pen., întrucât nu sunt suficiente probe în acuzare, ori în baza art. 16 alin. (1) lit. b) teza a II-a C. proc. pen., deoarece faptele nu au fost săvârşite cu forma de vinovăţie prevăzută de lege.

Inculpata B. a formulat, suplimentar, critici cu privire la greşita stabilire a legii penale mai favorabile, considerând că aceasta este vechea reglementare, raportat la dispoziţiile art. 81 şi art. 861 C. pen. (1969).

În apelurile declarate, părţile civile Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, Agenţia pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale, şi Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură, au solicitat obligarea inculpaţilor A., B. şi C., pe lângă debitul principal, şi la plata accesoriilor fiscale calculate de la data efectuării fiecărei plăţi până la data achitării integrale a debitului principal, conform O.U.G. nr. 66/2011, cu modificările şi completările ulterioare, şi dispoziţiilor art. 121 alin. (1) din O.U.G. nr. 125/2006, cu modificările şi completările ulterioare, în vigoare la data acordării sprijinului financiar pentru campaniile 2010-2014.

Prin Decizia penală nr. 162/P din 25 februarie 2020 pronunţată de Curtea de Apel Constanţa, secţia penală şi pentru cauze penale cu minori şi de familie, în baza art. 421 alin. (1) pct. 1 lit. b) C. proc. pen., au fost respinse, ca nefondate, apelurile declarate de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Direcţia Naţională Anticorupţie, Serviciul Teritorial Constanţa, şi de inculpaţii C., A. şi B. împotriva Sentinţei penale nr. 146 din 2 iulie 2019 pronunţată în Dosarul nr. x/2017 al Tribunalului Tulcea. În baza art. 275 alin. (2) C. proc. pen., au fost obligaţi inculpaţii C., A. şi B. la plata sumei de câte 500 de RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Cheltuielile judiciare ocazionate de soluţionarea apelului parchetului au rămas în sarcina statului, conform art. 275 alin. (3) C. proc. pen.

În baza art. 421 alin. (1) pct. 2 lit. a) C. proc. pen., au fost admise apelurile declarate de părţile civile Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, Agenţia pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale, şi de Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură, împotriva aceleiaşi sentinţe penale, care a fost desfiinţată, în parte, şi, în rejudecare, a fost obligat inculpatul A. la plata, către prima parte civilă, a sumei de 101.671,20 RON, la care se adaugă accesoriile fiscale (dobânzi şi penalităţi) calculate la data efectuării fiecărei plăţi, până la data achitării integrale a debitului principal, reprezentând contravaloarea finanţării acordate, precum şi la plata, către a doua parte civilă, a sumei de 175.947,10 RON, la care se adaugă accesoriile fiscale (dobânzi şi penalităţi) calculate la data efectuării fiecărei plăţi, până la data achitării integrale a debitului principal, reprezentând contravaloarea sprijinului financiar acordat în campaniile 2010, 2011, 2013 şi 2014.

Totodată, a fost obligată inculpata B. la plata sumei de 105.906,96 RON, la care se adaugă accesoriile fiscale (dobânzi şi penalităţi) calculate la data efectuării fiecărei plăţi, până la data achitării integrale a debitului principal, către partea civilă Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, Agenţia pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale, reprezentând contravaloarea finanţării acordate, şi a sumei de 257.359,66 RON, la care se adaugă accesoriile fiscale (dobânzi şi penalităţi) calculate la data efectuării fiecărei plăţi, până la data achitării integrale a debitului principal, către partea civilă Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură, reprezentând contravaloarea sprijinului financiar acordat în campaniile 2010, 2011, 2012 şi 2013.

A fost obligat inculpatul C. la plata sumei de 103.758,68 RON, la care se adaugă accesoriile fiscale (dobânzi şi penalităţi) calculate la data efectuării fiecărei plăţi, până la data achitării integrale a debitului principal, către partea civilă Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, Agenţia pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale, reprezentând contravaloarea finanţării acordate numitei D., şi a sumei de 168.359,52 RON, la care se adaugă accesoriilor fiscale (dobânzi şi penalităţi) calculate la data efectuării fiecărei plăţi, până la data achitării integrale a debitului principal, către partea civilă Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură, reprezentând contravaloarea sprijinului financiar acordat numitei D. în campaniile 2011, 2013 şi 2014.

Cheltuielile judiciare avansate de stat, în apelurile părţilor civile Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, Agenţia pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale, şi Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură, au rămas în sarcina statului, conform art. 275 alin. (3) C. proc. pen.

Au fost menţinute celelalte dispoziţii ale sentinţei primei instanţe, în măsura în care nu contravin deciziei.

Pentru a pronunţa această decizie, făcând propria analiză a materialului probator administrat în cauză pe tot parcursul procesului penal, Curtea a reţinut, în ceea ce priveşte apelul declarat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Direcţia Naţională Anticorupţie, Serviciul Teritorial Constanţa, că acesta este nefondat, soluţia primei instanţe de achitare, în baza art. 16 alin. (1) lit. b) teza I C. proc. pen., a inculpatului C. pentru infracţiunea de fals intelectual fiind una corectă.

Astfel, s-a arătat că, prin actul de inculpare, printre altele, s-a dispus trimiterea în judecată a inculpatului C., întrucât, în calitate de primar al comunei Văcăreni, judeţul Tulcea, a atestat împrejurări neadevărate în cuprinsul Adeverinţei nr. x din 19 iulie 2011, cu ocazia întocmirii ei, respectiv că D. utiliza suprafaţa de 54,2 ha teren pe raza comunei Văcăreni.

Examinând probele administrate în cauză în legătură cu această acuzaţie, Curtea a reţinut, sub aspectul situaţiei de fapt, că, la data de 25 iulie 2011, D. a depus la Agenţia de plăţi pentru dezvoltare rurală şi pescuit un proiect intitulat "Dezvoltare exploataţie agricolă D., loc. Văcăreni, jud. Tulcea" în cadrul Măsurii 112, Instalarea tinerilor fermieri.

Proiectul, împreună cu toate documentele anexate, a fost depus de către inculpatul C., care a fost împuternicit în acest scop de către D., prin Procura autentificată sub nr. x din 11 iulie 2011 la BNP JJJJJ. din oraşul Măcin, judeţul Tulcea. Obiectul procurii consta în împuternicirea inculpatului pentru a o reprezenta pe D. "în raporturi administrative juridice şi patrimoniale cu terţe persoane fizice sau juridice, precum şi în faţa tuturor autorităţilor administrative, publice, judiciare, la Oficiul Registrului Comerţului, instanţe de judecată, Direcţia Generală a Finanţelor Publice, judecătorul delegat la Registrul Comerţului, în faţa organelor de control, bancare, notar public, la Agenţia de Plăţi şi Intervenţie în Agricultură şi A.P.D.R.P. sau la orice instituţie privată competentă pentru obţinerea de fonduri europene nerambursabile în vederea finanţării unui proiect în domeniul agricol, îndeplinind toate formalităţile şi cerinţele în acest sens".

La dosarul depus la A.F.I.R. de către D., printre alte înscrisuri, au fost ataşate: Adeverinţa nr. x din 19 iulie 2011, emisă de către Primăria comunei Văcăreni, semnată de către inculpatul C., în calitate de primar, şi de către KKKKK., în calitate de agent agricol, prin care se atestă că D. figurează în Registrul Agricol al comunei Văcăreni, vol. IX, poziţia 86, cu suprafaţa de 54,20 ha, tabelul centralizator al contractelor de arendă înregistrate de D., din care rezultă că aceasta a încheiat un număr de 61 de contracte de arendă, pentru suprafaţa totală de 54,2 ha, contractele de arendare utilizate de către D. pentru a accesa fonduri provenite de la bugetul general al U.E., prin intermediul Măsurii 112 - Instalarea tânărului fermier, precum şi adeverinţa nr. x din 20 iulie 2011, emisă de Primăria com. Jijila, prin care se atestă că D. figura în Registrul Agricol, vol. 3, poziţia 40, tip 2 cu teren arabil extravilan, în suprafaţă de 9 ha.

În cadrul prezentării generale a proiectului, la secţiunea "Descrierea succintă a proiectului", s-a arătat că obiectivul general al proiectului era creşterea competitivităţii sectorului agricol, prin dezvoltarea unei ferme vegetale condusă de tânăra fermieră D., care şi-a propus ca în primii 2 ani să achiziţioneze o semănătoare pneumatică pentru păioase.

La data de 1 martie 2012, a fost încheiat contractul de finanţare nr. x între Agenţia de plăţi pentru dezvoltare rurală şi pescuit şi P.F.A. D., având ca obiect acordarea unei finanţări în cuantum de 24.000 euro, echivalentul a 103.759 RON, plătibili în două tranşe, de 62.255 RON şi respectiv 41.503,68 RON. Din aceste fonduri, P.F.A. D., care, în procedura anterioară încheierii contractului de finanţare, la încheierea acestuia şi pe parcursul executării sale, a fost reprezentată de către inculpatul C., a achiziţionat de la SC LLLLL. SRL un utilaj agricol, respectiv o semănătoare pneumatică.

Raportându-se la dispoziţiile art. 289 C. pen. (1969), Curtea a reţinut că, pentru existenţa acestei infracţiuni este necesar ca funcţionarul public, în exercitarea atribuţiilor de serviciu, cu prilejul întocmirii înscrisului oficial, să ateste fapte sau împrejurări necorespunzătoare adevărului, atunci când se reţine forma comisivă a acestei infracţiuni. Or, având în vedere probele administrate în cauză, s-a arătat că, în mod corect, prima instanţa a reţinut că, sub aspect obiectiv, nu sunt întrunite elementele de tipicitate ale acestei infracţiuni, întrucât prin respectiva adeverinţă se atesta doar că D. figura în evidenţele Primăriei comunei Văcăreni (de fapt U.A.T. Văcăreni) cu suprafaţa de 54,2 ha teren arabil în arendă, cultivată, conform propriei declaraţii, astfel: 40,15 ha porumb şi 14 ha floarea soarelui, menţiuni care corespundeau întru totul realităţii, întrucât, în evidenţele U.A.T. Văcăreni, D. chiar figura, la acel moment, cu suprafeţele respective. Faptul că actele de arendare ce au stat la baza înregistrării în evidenţe erau sau nu false s-a considerat că nu prezintă relevanţă în cauză, adeverinţa respectivă neatestând legalitatea acelor contracte, ci doar existenţa lor în evidenţele U.A.T.

Pe de altă parte, s-a arătat că aspectele legate de faptul că acele contracte de arendă nu au fost încheiate în realitate de către D. şi că aceasta nu s-a ocupat de activitatea P.F.A. D., întrucât este de profesie economist, locuieşte în Bucureşti şi s-a prezentat o singură dată în comună când a efectuat demersurile pentru eliberarea unei noi cărţi de identitate (aspect ce rezultă din declaraţiile martorilor MMMMM. şi KKKKK.), fac obiectul analizei sub aspectul infracţiunii de folosirea cu rea-credinţă de documente ori declaraţii false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obţinerea pe nedrept de fonduri din bugetul general al Uniunii Europene, prevăzută de art. 181 din Legea nr. 78/2000.

Totodată, împrejurarea că inculpatul C., în calitate de primar al comunei Văcăreni, judeţul Tulcea, cunoştea această situaţie, el fiind cel care s-a ocupat, în realitate, de activitatea agricolă a P.F.A. D. şi beneficiarul contractului de finanţare încheiat cu A.F.I.R., nu conduce la schimbarea realităţii, deoarece contractele de arendă încheiate, respectiv un număr de 61 de contracte de arendă pentru suprafaţa totală de 54,2 ha şi care s-au regăsit în tabelul centralizator ataşat adeverinţei nr. x din 19 iulie 2011, emisă de către Primăria comunei Văcăreni, la acel moment reflectau realitatea existenţei lor, probele administrate în cauză neinfirmând această situaţie faptică.

Examinând, în continuare, apelurile declarate de inculpaţii A., B. şi C. prin raportare la probatoriul administrat pe parcursul procesului penal şi la dispoziţiile legale incidente, Curtea a apreciat neîntemeiate solicitările acestora de desfiinţare a hotărârii primei instanţe cu consecinţa trimiterii cauzei spre rejudecare ca urmare a insuficientei motivări şi de achitare pentru infracţiunile pentru care au fost trimişi în judecată.

Astfel, Curtea a reţinut că hotărârea atacată, prin care s-a constatat, dincolo de orice îndoială rezonabilă, că faptele există şi au fost săvârşite de către inculpaţii A., B. şi C., este judicios motivată, instanţa de fond evidenţiind, după fiecare act material reţinut în sarcina inculpaţilor, probele care au condus la reţinerea vinovăţiei acestora.

Efectuând propria analiză a materialului probator administrat în cauză, Curtea a constatat că, din declaraţiile de martori, coroborate cu înscrisurile ataşate la dosar, dar şi cu rapoartele de constatare tehnico-ştiinţifică, instanţa de fond a concluzionat în mod corect că o parte însemnată din martori nu au încheiat niciun contract de arendă cu nicio persoană, ci şi-au lucrat personal terenul deţinut sau au încheiat contracte de arendă cu alte persoane decât inculpaţii din speţă, nu au recunoscut contractele de arendă folosite de inculpaţi pentru a obţine fonduri şi nici semnăturile atribuite lor, în privinţa unora stabilindu-se pe cale constatării criminalistice că nu executat semnăturile executate la rubrica arendator. În această situaţie sunt martorii: E., F., G., H. (al căror presupus arendaş a fost inculpatul A.), Y., NN., OO., PP., QQ., RR., SS., TT., UU., VV., WW., YY., ZZ., AAA., BBB., CCC., DDD., EEE., FFF., GGG., HHH. (al căror presupus arendaş a fost inculpata B.), YYY., ZZZ., AAAA., BBBB., H., CCCC., DDDD., EEEE., FFFF., GGGG., HHHH., IIII., JJJJ., KKKK., LLLL., MMMM., NNNN. (al căror presupus arendaş a fost D.).

S-a mai reţinut că alte persoane au relatat că au discutat cu inculpatul C. despre arendarea terenului, că acesta le-a lucrat terenul şi tot de la el au ridicat produsele cuvenite, că nu au încheiat vreun contract de arendă cu inculpaţii A., B. sau D. şi că nu recunosc contractele de arendare care le-au fost prezentate cu prilejul audierii (utilizate de către inculpaţi pentru a obţine fonduri din bugetul general al U.E. şi din bugetul de stat) şi semnăturile atribuite lor, în privinţa unora stabilindu-se pe calea constatării criminalistice că nu au executat semnăturile prezente la rubrica arendator. În acest sens, au fost indicaţi martorii: I., J., K., L., M., N., O., P., Q., R., S., T., U., V., W., X., Y., Z. (al căror presupus arendaş a fost inculpatul A.), III., JJJ., KKK., LLL., MMM., NNN., OOO., PPP., QQQ., RRR., SSS. (al căror presupus arendaş a fost inculpata B.), OOOO., PPPP., QQQQ., RRRR., SSSS., TTTT., UUUU., VVVV., WWWW., XXXX., YYYY., DDDD., ZZZZ., AAAAA., BBBBB., CCCCC., DDDDD., EEEEE. (al căror presupus arendaş a fost inculpata D.).

O altă parte din martorii audiaţi în cauză au precizat că au dat terenul pentru a-l lucra inculpaţilor A., B. şi D., fără a încheia contracte scrise cu aceştia, însă după ce au discutat în prealabil cu inculpatul C., de la care au ridicat, ulterior, şi produsele cuvenite. În acest sens au fost menţionate declaraţiile martorilor AA., BB., CC., DD., EE., FF., GG., HH. (al căror presupus arendaş a fost inculpatul A.), TTT. (al cărui presupus arendaş a fost inculpata B.), FFFFF., GGGGG., HH., HHHHH. (al căror presupus arendaş a fost inculpata D.).

S-a mai arătat că o altă categorie de martori este reprezentată de cei care au declarat că au dat terenul să îl lucreze inculpaţilor A., B. şi D. după discuţii cu aceştia şi că recunosc contractele care le-au fost prezentate şi semnăturile executate: II., JJ., KK., LL., MM., UUU., VVV., IIIII., WWW., NNNNN., HHH., OOOOO., PPPPP., QQQQQ., E., cu privire la care concluzia raportului de constatare criminalistică este în sensul că nu au executat semnătura de la rubrica arendator a contractului de arendă, RRRRR., care nu şi-a recunoscut semnătura atribuită, XXX. şi EEEE., care au declarat că au avut doar o înţelegere verbală şi în privinţa cărora concluzia raportului de constatare criminalistică este în sensul că nu au executat semnătura de la rubrica arendator a contractului de arendă.

S-a reţinut că, din probele administrate, a rezultat că, în majoritatea cazurilor, fie arendatorii nu au încheiat contracte de arendă şi nu au stabilit nici măcar înţelegeri verbale cu inculpaţii, fie au stabilit înţelegeri exclusiv cu inculpatul C., care a lucrat în fapt terenurile. Deşi o mică parte a martorilor au declarat că au încheiat contracte cu arendaşii aparenţi - A., B. şi D., instanţa de apel a arătat că declaraţiile acestora sunt, în cea mai mare parte, contrazise de raportul de constatare criminalistică, ale cărui concluzii sunt în sensul că semnăturile de la rubrica arendator nu au fost executate de către aceştia.

În ceea ce îi priveşte pe martorii care au declarat că au încheiat contracte cu inculpaţii A., B. şi D., Curtea a avut în vedere activitatea de influenţare a martorilor desfăşurată de inculpatul C., persoană influentă în comunitatea restrânsă a comunei Văcăreni, care, înainte de audierea acestora în faza de urmărire penală, s-a prezentat la locuinţele martorilor şi le-a cerut să declare în sensul arătat mai sus, oferindu-le şi înscrisuri pe care aceştia să le prezinte organelor de urmărire penală, relevantă sub acest aspect fiind declaraţia martorului SSSSS.

Având în vedere aceste aspecte, Curtea a apreciat că fapta inculpatului A. care, în data de 26 noiembrie 2009, a folosit mai multe înscrisuri şi declaraţii false, respective contracte de arendă şi o adeverinţă emisă de Primăria comunei Văcăreni, judeţul Tulcea, precum şi declaraţii privind suprafeţele utilizate, cu efectul obţinerii pe nedrept de fonduri din bugetul general al U.E. şi din bugetul de stat, prin Măsura 112 - Instalarea tinerilor fermieri, iar, în datele de 13 mai 2010, 10 mai 2011, 17 aprilie 2013 şi 12 mai 2014, a folosit la A.P.I.A., Centrul Judeţean Tulcea, documente şi declaraţii false, respectiv un tabel centralizator al contractelor de arendă şi declaraţii de suprafaţă, din care rezulta împrejurarea neadevărată că el încheiase mai multe contracte de arendă cu diferite persoane fizice şi utiliza o anumită suprafaţă de teren, deşi în realitate adevăratul arendaş era inculpatul C., care exploata o parte din terenurile respective, obţinând în baza acestui înscris, pe nedrept, fonduri din bugetul general al UE, reprezentând sprijinul financiar pe suprafaţă, care nu i se cuvenea întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii prevăzute de art. 181 din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. (5 acte materiale).

S-a mai arătat că fapta inculpatei B. care, în data de 14 octombrie 2010, a folosit mai multe înscrisuri şi declaraţii false, respectiv contracte de arendă şi o adeverinţă emisă de Primăria comunei Văcăreni, judeţul Tulcea, precum şi declaraţii privind suprafeţele utilizate, cu efectul obţinerii pe nedrept de fonduri din bugetul general al U.E. şi din bugetul de stat, prin Măsura 112 - Instalarea tinerilor fermieri, iar, în datele de 13 mai 2010, 28 aprilie 2011, 29 martie 2012 şi 12 aprilie 2013, a folosit la A.P.I.A., Centrul Judeţean Tulcea, documente şi declaraţii false, respectiv un tabel centralizator al contractelor de arendă şi declaraţii de suprafaţă, din care rezulta împrejurarea neadevărată că el încheiase mai multe contracte de arendă cu diferite persoane fizice şi utiliza o anumită suprafaţă de teren, deşi în realitate adevăratul arendaş era inculpatul C., care exploata o parte din terenurile respective, obţinând în baza acestui înscris, pe nedrept, fonduri din bugetul general al U.E., reprezentând sprijinul financiar pe suprafaţă, care nu i se cuvenea întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii prevăzută de art. 181 din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. (5 acte materiale).

De asemenea, s-a concluzionat că fapta inculpatului C. care, la data de 25 iulie 2011, a folosit, în numele lui D., mai multe înscrisuri şi declaraţii false, respectiv contracte de arendă şi o adeverinţă emisă de Primăria comunei Văcăreni, judeţul Tulcea, precum şi declaraţii privind suprafeţele utilizate, cu efectul obţinerii pe nedrept de fonduri din bugetul general al U.E. şi din bugetul de stat, prin Măsura 112 - Instalarea tinerilor fermieri, iar, în datele de 12 aprilie 2013 şi 12 mai 2014, a folosit la A.P.I.A., Centrul Judeţean Tulcea, documente şi declaraţii false, respectiv un tabel centralizator al contractelor de arendă şi declaraţii de suprafaţă, din care rezulta împrejurarea neadevărată că D. încheiase mai multe contracte de arendă cu diferite persoane fizice şi utiliza o anumită suprafaţă de teren, deşi în realitate adevăratul arendaş era chiar el, care exploata o parte din terenurile respective, obţinând în baza acestui înscris, pe nedrept, fonduri din bugetul general al U.E., reprezentând sprijinul financiar pe suprafaţă, care nu i se cuvenea întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii prevăzută de art. 181 din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. (3 acte materiale).

Curtea a apreciat nefondată şi critica formulată de inculpata B. referitoare la greşita aplicare a dispoziţiilor art. 5 C. pen., arătând că, în raport cu criteriile stabilite prin Decizia nr. 265 din 6 mai 2014 a Curţii Constituţionale, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 372 din 20 mai 2014, dar şi cu gradul de pericol social concret al faptei săvârşite, legea penală mai favorabilă acesteia este noua reglementare.

Sub aspectul laturii civile, Curtea, raportându-se la dispoziţiile art. 121 din O.U.G. nr. 125/2006, art. 8 şi art. 42 din O.U.G. nr. 66/2011, a apreciat întemeiate pretenţiile celor două părţi civile în sensul obligării inculpaţilor A., B. şi C., pe lângă debitul principal, şi la plata accesoriilor fiscale calculate de la data efectuării fiecărei plăţi până la data achitării integrale a respectivului debit.

Împotriva hotărârii instanţei de apel, în termen legal, a declarat recurs în casaţie inculpatul C., invocând motivul de casare reglementat de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen., prin prisma căruia a arătat că a fost condamnat pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală, fiind săvârşită în contextul art. 52 alin. (3) C. proc. pen.

În acest sens, s-a învederat că, din materialul probator administrat în cauză (înscrisuri, declaraţii martori), a rezultat că inculpatul C. nu a contribuit în nicio modalitate la elaborarea înscrisurilor considerate false, toate contractele de arendă şi tabelul centralizator al acestora fiind întocmite şi semnate de către numita D. până la 11 mai 2011, inclusiv, deci anterior depunerii de către inculpat, la data de 25 iulie 2011, a proiectului intitulat "Dezvoltare exploataţie agricolă, localitatea Văcăreni, judeţul Tulcea, măsura 112". S-a mai arătat că numita D., după ce a înfiinţat un P.F.A. şi a elaborat şi semnat documentele ce au stat la baza proiectului anterior menţionat, timp în care a locuit în comuna Văcăreni la bunicul său, dar înainte de a pleca la Bucureşti, unde găsise un loc de muncă, a întocmit procura notarială autentificată sub nr. x din 11 iulie 2011 la B.N.P. JJJJJ. din comuna Măcin, prin care P.F.A. D. îl împuternicea pe inculpatul C. să o reprezinte în faţa autorităţilor administrative, şi, în acelaşi timp, a încheiat cu acesta din urmă contracte de prestări servicii pentru lucrarea terenurilor. În plus, s-a menţionat că banii obţinuţi de pe proiect în valoare de 24.000 euro au fost încasaţi de către numita D., fiind folosiţi de aceasta la achiziţionarea unei semănători, aspect din care rezultă că inculpatul nu a beneficiat în niciun fel de această sumă de bani, singura sa contribuţie fiind aceea că a lucrat terenurile conform convenţiilor încheiate. Ca urmare, în condiţiile în care inculpatul C. nu a făcut niciun fals, ci doar a depus la autorităţi proiectul întocmit de numita D., fără să cunoască situaţia juridică a documentaţiei ataşate, nu se poate concluziona că acesta a săvârşit o faptă prevăzută de legea penală, întrucât nu a acţionat cu vinovăţie.

S-a mai arătat că, pentru solicitarea de subvenţii în anii 2013 şi 2014, au fost folosite aceleaşi contracte de arendă şi acelaşi tabel centralizator ca şi în anul 2011, respectivele acte fiind încheiate pe o perioadă de 5 ani.

Toate aceste date au fost ignorate de către organele judiciare care au dispus condamnarea inculpatului C., neavând în vedere că numita D. l-a determinat pe acesta să depună documentaţia aferentă proiectului în discuţie, iar cel dintâi a acţionat fără vinovăţie, condiţii în care fapta imputată acestuia nu constituie infracţiune. Mai mult, instanţa nu a menţionat data la care au fost falsificate actele sau cine ar fi fost vinovat de aceasta, iar organul de urmărire penală a respins solicitarea apărării de efectuare a unei expertize grafoscopice prin care se urmărea dovedirea neimplicării inculpatului în operaţiunea de falsificare.

Totodată, în baza art. 441 C. proc. pen., s-a solicitat suspendarea executării hotărârii, cu dispunerea obligaţiilor prevăzute de art. 215 alin. (1) şi (2) C. proc. pen.

Prin Încheierea din 2 iulie 2020, apreciind că sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 434 C. proc. pen. - art. 438 C. proc. pen., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, în baza art. 440 alin. (4) C. proc. pen., a admis în principiu cererea de recurs în casaţie formulată de inculpatul C. împotriva Deciziei penale nr. 162/P din 25 februarie 2020 pronunţată de Curtea de Apel Constanţa, secţia penală şi pentru cauze penale cu minori şi de familie, dispunând trimiterea cauzei Completului nr. 4, în vederea judecării pe fond a căii extraordinare de atac.

Prin aceeaşi încheiere, în baza art. 441 C. proc. pen., a fost respinsă cererea de suspendare a executării hotărârii atacate, formulată de recurent, reţinându-se că acesta nu a indicat motivele ce fundamentează această solicitare şi că nu au fost identificate, din oficiu, aspecte care să justifice o asemenea măsură procesuală.

Examinând cauza prin prisma criticilor circumscrise cazului de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen., Înalta Curte apreciază recursul în casaţie formulat de inculpatul C. ca nefiind fondat, pentru motivele arătate în continuare:

Potrivit dispoziţiilor art. 433 C. proc. pen., în calea extraordinară a recursului în casaţie, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie este obligată să verifice, în condiţiile legii, conformitatea hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile, iar, conform art. 447 C. proc. pen., pe această cale instanţa examinează exclusiv legalitatea deciziei recurate.

Se constată, astfel, că recursul în casaţie este o cale extraordinară de atac, prin care sunt supuse verificării hotărâri definitive care au intrat în autoritatea de lucru judecat, însă, numai în cazuri anume prevăzute de lege şi exclusiv pentru motive de nelegalitate, strict circumscrise dispoziţiilor art. 438 alin. (1) C. proc. pen. Drept urmare, chestiunile de fapt analizate de instanţa de fond şi/sau apel intră în puterea lucrului judecat şi excedează cenzurii Înaltei Curţi învestită cu judecarea recursului în casaţie, fiind obligatoriu ca motivele de casare prevăzute limitativ de lege şi invocate de recurent să se raporteze exclusiv la situaţia factuală şi elementele care au circumstanţiat activitatea imputată astfel cum au fost stabilite prin hotărârea atacată, în baza analizei mijloacelor de probă administrate în cauză.

Cu alte cuvinte, recursul în casaţie nu presupune examinarea unei cauze sub toate aspectele, ci doar controlul legalităţii hotărârii atacate, respectiv al concordanţei acesteia cu regulile de drept aplicabile, însă exclusiv din perspectiva motivelor prevăzute de art. 438 alin. (1) C. proc. pen., având, aşadar, ca scop exclusiv sancţionarea deciziilor neconforme cu legea materială şi procesuală şi nicidecum judecarea propriu-zisă a procesului penal prin reaprecierea faptelor şi a vinovăţiei persoanei condamnate/achitate.

Prin limitarea cazurilor în care poate fi promovată, această cale extraordinară de atac tinde să asigure echilibrul între principiul legalităţii şi principiul respectării autorităţii de lucru judecat, legalitatea hotărârilor definitive putând fi examinată doar pentru motivele expres şi limitativ prevăzute, fără ca pe calea recursului în casaţie să poată fi invocate şi, corespunzător, să poată fi analizate de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie orice încălcări ale legii, ci numai cele pe care legiuitorul le-a apreciat ca fiind importante.

Aceste consideraţii sunt valabile şi cu privire la cazul de recurs prevăzut de dispoziţiile art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen., potrivit căruia hotărârile sunt supuse casării "dacă inculpatul a fost condamnat pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală".

Cu privire la sfera de incidenţă a acestui motiv de recurs, Înalta Curte, având în vedere definiţia legală a infracţiunii, aşa cum este redată în cuprinsul art. 15 alin. (1) C. pen., precum şi modul de reglementare, în textul art. 16 alin. (1) lit. b) C. proc. pen., a cazurilor care împiedică punerea în mişcare sau exercitarea în continuare a acţiunii penale, reţine că, prin prisma acestuia, instanţa de casaţie verifică dacă faptele, astfel cum au fost reţinute în decizia atacată, corespund, din punct de vedere obiectiv, tiparului de incriminare ori întrunesc, sub aspectul laturii obiective, elementele constitutive ale infracţiunii reţinute în sarcina persoanei condamnate.

Astfel, se observă că trăsătura esenţială a prevederii faptei de legea penală este enumerată în art. 15 alin. (1) C. pen. distinct de aceea ca fapta să fie comisă cu vinovăţie, nejustificată şi imputabilă persoanei care a săvârşit-o, împrejurare din care reiese că, prin sintagma "faptă prevăzută de legea penală", se înţelege orice act de conduită (acţiune sau inacţiune) sau manifestare de voinţă exteriorizată care determină o modificare în realitatea obiectivă, neconvenabilă ordinii sociale şi, ca atare, incriminată în norma penală.

Pe de altă parte, dată fiind natura juridică a recursului în casaţie, de cale extraordinară de atac exclusiv de drept, dar şi faptul că existenţa unei cauze justificative sau de neimputabilitate, precum şi lipsa vinovăţiei prevăzute de lege constituie alte situaţii în care punerea în mişcare şi exercitarea acţiunii penale sunt împiedicate, prevăzute de art. 16 alin. (1) lit. b) teza a II-a şi lit. d) C. proc. pen., diferite de aceea a neprevederii faptei în legea penală, reglementată de art. 16 alin. (1) lit. b) teza I C. proc. pen., rezultă fără putinţă de tăgadă că, în concepţia legiuitorului, înţelesul sintagmei folosite de acest din urmă text de lege nu poate fi decât acela la care se referă cazul de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen., caz care exclude, astfel, orice analiză în legătură cu întrunirea condiţiilor de tipicitate subiectivă a infracţiunii.

Ca atare, expresia "faptă care nu este prevăzută de legea penală" vizează atât lipsa incriminării (neprevederea faptei ca infracţiune sau lipsa de tipicitate a faptei în sensul că nu corespunde modelului abstract de incriminare, fiind incident alt tip de răspundere, după caz, civilă, contravenţională, materială sau disciplinară), cât şi situaţia în care nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracţiunii, altele decât cele referitoare la "vinovăţia prevăzută de lege".

În sensul consideraţiilor teoretice de mai sus este şi jurisprudenţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia penală (Deciziile nr. 235/RC din 7 octombrie 2014, nr. 78/RC din 3 martie 2015, nr. 350/RC din 20 octombrie 2015, nr. 323/RC din 18 noiembrie 2014, nr. 23/RC din 28 ianuarie 2016, nr. 408/RC din 19 octombrie 2017, nr. 380/RC din 5 octombrie 2017, nr. 83/RC din 15 martie 2018, nr. 166/RC din 10 mai 2018, nr. 188/RC din 23 mai 2018, nr. 394/RC din 8 noiembrie 2018, nr. 206/RC din 30 mai 2019, nr. 207/RC din 30 mai 2019, nr. 422/RC din 7 noiembrie 2019).

Deopotrivă, întrucât prin prisma art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen. instanţa stabileşte doar dacă fapta pentru care s-a dispus condamnarea este/nu este prevăzută de legea penală, indiferent de calificarea ei corectă în drept, cazul de recurs menţionat nu poate fi folosit pentru a se obţine schimbarea încadrării juridice, acesta fiind atributul exclusiv al instanţelor de fond şi de apel.

În cauză, se constată că inculpatul C. a invocat acest motiv de casare, susţinând, în esenţă, că a fost condamnat pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală, fiind săvârşită în contextul art. 52 alin. (3) C. proc. pen., respectiv fără vinovăţie, în condiţiile participaţiei improprii. În acest sens, s-a arătat că, aşa cum rezultă din probatoriul administrat în cauză, actele depuse la autorităţile administrative (contractele de arendă, tabelul centralizator al acestora) au fost întocmite şi semnate de numita D., fără nicio contribuţie din partea inculpatului, care le-a ataşat la cererile formulate fără a avea cunoştinţă de caracterul lor fals, iar cea dintâi a fost şi beneficiara sprijinului financiar şi al subvenţiilor acordate în baza respectivei documentaţii. S-a mai arătat că, pentru solicitarea de subvenţii în anii 2013 şi 2014, au fost folosite aceleaşi contracte de arendă şi acelaşi tabel centralizator ca şi în anul 2011, respectivele acte fiind încheiate pe o perioadă de 5 ani.

Se observă, astfel, că, prin criticile formulate, recurentul încearcă să acrediteze ideea că a săvârşit fără vinovăţie fapta pentru care a fost condamnat, întrucât toate actele depuse în sprijinul solicitării de finanţare au fost întocmite şi semnate de către martora D., care, de altfel, a şi beneficiat de subvenţiile acordate din fondurile Uniunii Europene, iar depunerea respectivei documentaţii la autorităţile administrative s-a realizat în baza mandatului dat de martoră, fără, însă, ca inculpatul să cunoască caracterul fals al actelor. Or, prin aceste susţineri, recurentul tinde, în realitate, la reaprecierea probelor administrate în cauză, cu consecinţa stabilirii unor împrejurări faptice diferite de cele reţinute de instanţele inferioare şi a schimbării încadrării juridice a infracţiunii pentru care a fost trimis în judecată, prin aplicarea dispoziţiilor art. 52 alin. (3) C. pen., ceea ce nu este permis a fi realizat pe calea extraordinară a recursului în casaţie, care, potrivit art. 447 C. proc. pen., se limitează la verificarea exclusiv a legalităţii hotărârii atacate.

Astfel, în prezentul cadru procesual, Înaltei Curţi nu îi este permis să cenzureze concluzia la care a ajuns instanţa de apel cu privire la forma de vinovăţie cu care a acţionat inculpatul şi la întrunirea elementelor de tipicitate subiectivă a infracţiunii de folosire cu rea-credinţă de documente ori declaraţii false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obţinerea pe nedrept de fonduri din bugetul general al Uniunii Europene, prevăzută de art. 181 din Legea nr. 78/2000, pentru care a fost condamnat, cu atât mai mult cu cât constatările făcute sub acest aspect s-au realizat prin evaluarea tuturor împrejurărilor de fapt în care a fost concepută şi derulată activitatea imputată, astfel cum acestea au rezultat din probele administrate pe parcursul procedurii judiciare, iar, în calea extraordinară de atac, nu se poate realiza o reinterpretare a materialului probator în vederea reconfigurării situaţiei factuale, intrată deja în puterea lucrului judecat.

Ca urmare, în condiţiile în care prin cererea de recurs în casaţie nu s-a solicitat repararea unui aspect de nelegalitate constând în condamnarea inculpatului C. pentru o faptă care nu întruneşte elementele de tipicitate obiectivă prevăzută de norma de incriminare, ci s-a contestat doar săvârşirea acesteia cu forma de vinovăţie cerută de lege, împrejurare care, aşa cum s-a arătat anterior, nu poate forma obiectul examinării prin intermediul acestei căi extraordinare de atac, Înalta Curte constată că, în speţă, nu este incident motivul reglementat de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen.

Faţă de aceste considerente, întrucât, în cauză, sub aspectul criticilor invocate, nu sunt aplicabile dispoziţiile art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen. şi, pe cale de consecinţă, nici cauza de stingere a acţiunii penale prevăzută de art. 16 alin. (1) lit. b) teza I C. proc. pen., Înalta Curte, temeiul art. 448 alin. (1) pct. 1 C. proc. pen., va respinge, ca nefondat, recursul în casaţie formulat de inculpatul C. împotriva Deciziei penale nr. 162/P din 25 februarie 2020 pronunţată de Curtea de Apel Constanţa, secţia penală şi pentru cauze penale cu minori şi de familie.

Totodată, faţă de culpa sa procesuală, în temeiul art. 275 alin. (2) C. proc. pen., instanţa îl va obliga pe recurentul inculpat la plata sumei de 200 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul în casaţie formulat de inculpatul C. împotriva Deciziei penale nr. 162/P din 25 februarie 2020 pronunţată de Curtea de Apel Constanţa, secţia penală şi pentru cauze penale cu minori şi de familie.

Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 200 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 8 octombrie 2020.

Procesat de GGC - LM