Appeals for annulment rejected as unfounded; convictions for abuse of office and criminal association upheld.

Deliberând, asupra cauzei penale de faţă;

În baza actelor şi lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin Decizia penală nr. 32/A din 7 februarie 2019 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală în Dosarul nr. x/2008 s-a dispus, printre altele, admiterea apelurilor declarate de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie - Direcţia Naţională Anticorupţie, partea civilă Unitatea Administrativ-Teritorială - Oraşul Năvodari, inculpaţii A., B., C., D., E. şi F. şi de petenta SC G. SA împotriva Sentinţei penale nr. 148/F din 10 iulie 2017, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, în Dosarul nr. x/2008.

S-au extins efectele apelurilor declarate de inculpatele C., D., E. şi F. şi în privinţa inculpatei H.

S-a desfiinţat, în parte, sentinţa penală atacată şi rejudecând, a dispus, cu privire la contestatorii din prezenta cauză următoarele:

1. În baza art. 386 alin. (1) din C. proc. pen., s-a schimbat încadrarea juridică din infracţiunea prevăzută de art. 26 din C. pen. anterior raportat la art. 132 din Legea nr. 78/2000 cu referire la art. 2481 din C. pen. anterior cu aplicarea art. 41 alin. (2) din C. pen. anterior în infracţiunea prevăzută de art. 26 din C. pen. anterior raportat la art. 248 din C. pen. anterior cu referire la art. 2481 din C. pen. anterior cu aplicarea art. 41 alin. (2) din C. pen. anterior, în privinţa inculpatului I.

În baza art. 26 din C. pen. anterior raportat la art. 248 din C. pen. anterior cu referire la art. 2481 din C. pen. anterior cu aplicarea art. 41 alin. (2) din C. pen. anterior, art. 74 alin. (2) din C. pen. anterior, art. 76 alin. (2) din C. pen. anterior şi art. 5 din C. pen., a fost condamnat inculpatul I. la pedeapsa de 2 ani închisoare pentru complicitate la săvârşirea infracţiunii de abuz în serviciu, în formă continuată (pct. B2 - Rechizitoriu).

S-a făcut aplicarea art. 71 din C. pen. anterior, art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a şi b) din C. pen. anterior.

În baza art. 323 alin. (1) şi (2) din C. pen. anterior, cu aplicarea art. 74 alin. (2) din C. pen. anterior, art. 76 alin. (1) lit. c) din C. pen. anterior şi art. 5 din C. pen., a fost condamnat acelaşi inculpat la pedeapsa de 2 ani închisoare pentru comiterea infracţiunii de asociere pentru săvârşirea de infracţiuni.

S-a făcut aplicarea art. 71 din C. pen. anterior, art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a şi b) din C. pen. anterior.

În baza art. 33 lit. a) din C. pen. anterior, art. 34 alin. (1) lit. b) din C. pen. anterior, s-au contopit pedepsele aplicate prin decizie, inculpatul I. urmând să execute pedeapsa cea mai grea, de 2 ani închisoare.

S-a făcut aplicarea art. 71 din C. pen. anterior, art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a şi b) din C. pen. anterior.

În baza art. 861 din C. pen. anterior şi art. 862 din C. pen. anterior s-a dispus suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei rezultante pe un termen de încercare de 4 ani.

În baza art. 863 din C. pen. anterior, pe durata termenului de încercare, inculpatul a fost obligat să se supună următoarelor măsuri de supraveghere:

a) să se prezinte trimestrial la Serviciul de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Constanţa, conform programului stabilit de acesta;

b) să anunţe, în prealabil, orice schimbare de domiciliu, reşedinţă sau locuinţă şi orice deplasare care depăşeşte 8 zile, precum şi întoarcerea;

c) să comunice şi să justifice schimbarea locului de muncă;

d) să comunice informaţii de natură a putea fi controlate mijloacele lui de existenţă.

În baza art. 864 din C. pen. anterior, s-a atras atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 83 din C. pen. anterior.

În baza art. 71 alin. (5) din C. pen. anterior, pe durata suspendării sub supraveghere a executării pedepsei închisorii, s-a suspendat şi executarea pedepselor accesorii.

2. În baza art. 386 alin. (1) din C. proc. pen., s-a schimbat încadrarea juridică din infracţiunile prevăzute de art. 25 din C. pen. anterior raportat la art. 26 din C. pen. anterior cu referire la art. 132 din Legea nr. 78/2000 şi art. 2481 din C. pen. anterior cu aplicarea art. 41 alin. (2) din C. pen. anterior şi de art. 26 din C. pen. anterior cu referire la art. 132 din Legea nr. 78/2000 şi art. 2481 din C. pen. anterior cu aplicarea art. 41 alin. (2) din C. pen. anterior în infracţiunile prevăzute de art. 25 din C. pen. anterior raportat la art. 26 din C. pen. anterior cu referire la art. 248 din C. pen. anterior şi art. 2481 din C. pen. anterior cu aplicarea art. 41 alin. (2) din C. pen. anterior şi de art. 26 din C. pen. anterior raportat la art. 248 din C. pen. anterior cu referire la art. 2481 din C. pen. anterior cu aplicarea art. 41 alin. (2) din C. pen. anterior, în privinţa inculpatului A.

În baza art. 25 din C. pen. anterior raportat la art. 26 din C. pen. anterior cu referire la art. 248 din C. pen. anterior şi art. 2481 din C. pen. anterior cu aplicarea art. 41 alin. (2) din C. pen. anterior şi art. 5 din C. pen., a fost condamnat inculpatul A. la pedeapsa de 5 ani închisoare pentru instigare la complicitate la săvârşirea infracţiunii de abuz în serviciu, în formă continuată (pct. D - Rechizitoriu).

În baza art. 65 din C. pen. anterior, s-a interzis inculpatului, ca pedeapsă complementară, exercitarea drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a şi b) din C. pen. anterior, pe o durată de 3 ani, după executarea pedepsei principale.

S-a făcut aplicarea art. 71 din C. pen. anterior, art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a şi b) din C. pen. anterior.

În baza art. 26 din C. pen. anterior raportat la art. 248 din C. pen. anterior cu referire la art. 2481 din C. pen. anterior cu aplicarea art. 41 alin. (2) din C. pen. anterior şi art. 5 din C. pen. a fost condamnat acelaşi inculpat la pedeapsa de 5 ani şi 6 luni închisoare pentru complicitate la săvârşirea infracţiunii de abuz în serviciu, în formă continuată (pct. D - Rechizitoriu).

În baza art. 65 din C. pen. anterior, s-a interzis inculpatului, ca pedeapsă complementară, exercitarea drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a şi b) din C. pen. anterior, pe o durată de 3 ani, după executarea pedepsei principale.

S-a făcut aplicarea art. 71 din C. pen. anterior, art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a şi b) din C. pen. anterior.

În baza art. 323 alin. (1) şi (2) din C. pen. anterior şi art. 5 din C. pen., a fost condamnat acelaşi inculpat la pedeapsa de 3 ani închisoare pentru comiterea infracţiunii de asociere pentru săvârşirea de infracţiuni.

S-a făcut aplicarea art. 71 din C. pen. anterior, art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a şi b) din C. pen. anterior.

În baza art. 33 lit. a) din C. pen. anterior, art. 34 alin. (1) lit. b) din C. pen. anterior şi art. 35 alin. (3) din C. pen. anterior, s-au contopit pedepsele aplicate prin decizie, inculpatul A. urmând să execute pedeapsa cea mai grea, de 5 ani şi 6 luni închisoare şi 3 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a şi b) din C. pen. anterior.

S-a făcut aplicarea art. 71 din C. pen. anterior, art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a şi b) din C. pen. anterior.

În baza art. 396 alin. (6) din C. proc. pen. raportat la art. 16 alin. (1) lit. f) din C. proc. pen., s-a dispus încetarea procesului penal faţă de inculpatul A. pentru instigare la abuz în serviciu contra intereselor persoanelor, prevăzută art. 25 din C. pen. anterior raportat la art. 246 din C. pen. anterior cu referire la art. 2481 din C. pen. anterior cu aplicarea art. 5 din C. pen. complicitate la fals intelectual, prevăzută de art. 26 din C. pen. anterior raportat la art. 289 din C. pen. anterior cu aplicarea art. 5 din C. pen. instigare la complicitate la abuz în serviciu contra intereselor persoanelor, prevăzută de art. 25 din C. pen. anterior raportat la art. 26 din C. pen. anterior, cu referire la art. 246 din C. pen. anterior şi art. 2481 din C. pen. anterior cu aplicarea art. 5 din C. pen. instigare la complicitate la fals intelectual, prevăzută de art. 25 din C. pen. anterior raportat la art. 26 din C. pen. anterior cu referire la art. 289 din C. pen. anterior cu aplicarea art. 5 din C. pen. instigare la fals intelectual, prevăzută de art. 25 din C. pen. anterior raportat la art. 289 din C. pen. anterior cu aplicarea art. 5 din C. pen. instigare la uz de fals, prevăzută de art. 25 din C. pen. anterior raportat la art. 291 din C. pen. anterior cu aplicarea art. 5 din C. pen. fals în înscrisuri sub semnătură privată prevăzută de art. 290 din C. pen. anterior cu aplicarea art. 5 din C. pen. instigare la fals intelectual prevăzută de art. 25 din C. pen. anterior raportat la art. 289 din C. pen. anterior cu aplicarea art. 41 alin. (2) din C. pen. anterior şi art. 5 din C. pen., ca urmare a intervenirii prescripţiei răspunderii penale.

S-a dispus trimiterea cauzei spre rejudecare la Curtea de Apel Bucureşti cu privire la infracţiunea de uz de fals, în formă continuată, prevăzută de art. 291 din C. pen. anterior cu aplicarea art. 41 alin. (2) din C. pen. anterior, reţinută în sarcina inculpatului A.

3. În baza art. 386 alin. (1) din C. proc. pen., s-a dispus schimbarea încadrării juridice din infracţiunea prevăzută art. 26 din C. pen. anterior cu referire la art. 132 din Legea nr. 78/2000 şi art. 2481 din C. pen. anterior cu aplicarea art. 41 alin. (2) din C. pen. anterior în infracţiunea prevăzută de art. 26 din C. pen. anterior raportat la art. 248 din C. pen. anterior cu referire la art. 2481 din C. pen. anterior cu aplicarea art. 41 alin. (2) din C. pen. anterior, în privinţa inculpatului J.

În baza art. 26 din C. pen. anterior raportat la art. 248 din C. pen. anterior cu referire la art. 2481 din C. pen. anterior cu aplicarea art. 41 alin. (2) din C. pen. anterior şi art. 5 din C. pen., a fost condamnat inculpatul J. la pedeapsa de 5 ani şi 6 luni închisoare pentru complicitate la săvârşirea infracţiunii de abuz în serviciu, în formă continuată (pct. D - Rechizitoriu).

În baza art. 65 din C. pen. anterior, s-a interzis inculpatului, ca pedeapsă complementară, exercitarea drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a şi b) din C. pen. anterior, pe o durată de 3 ani, după executarea pedepsei principale.

S-a făcut aplicarea art. 71 din C. pen. anterior, art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a şi b) din C. pen. anterior.

În baza art. 323 alin. (1) şi (2) din C. pen. anterior şi art. 5 din C. pen., a fost condamnat acelaşi inculpat la pedeapsa de 3 ani închisoare pentru comiterea infracţiunii de asociere pentru săvârşirea de infracţiuni.

S-a făcut aplicarea art. 71 din C. pen. anterior, art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a şi b) din C. pen. anterior.

În baza art. 33 lit. a) din C. pen. anterior, art. 34 alin. (1) lit. b) din C. pen. anterior şi art. 35 alin. (1) din C. pen. anterior, s-au contopit pedepsele aplicate prin decizie, inculpatul J. urmând să execute pedeapsa cea mai grea, de 5 ani şi 6 luni închisoare şi 3 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a şi b) din C. pen. anterior.

S-a făcut aplicarea art. 71 din C. pen. anterior, art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a şi b) din C. pen. anterior.

În baza art. 396 alin. (6) din C. proc. pen. raportat la art. 16 alin. (1) lit. f) din C. proc. pen., s-a dispus încetarea procesului penal faţă de inculpatul J. pentru instigare la abuz în serviciu contra intereselor persoanelor, prevăzută art. 25 din C. pen. anterior raportat la art. 246 din C. pen. anterior cu referire la art. 2481 din C. pen. anterior cu aplicarea art. 5 din C. pen. complicitate la fals intelectual, prevăzută de art. 26 din C. pen. anterior raportat la art. 289 din C. pen. anterior cu aplicarea art. 5 din C. pen. uz de fals în formă continuată prevăzută de art. 291 din C. pen. anterior cu aplicarea art. 41 alin. (2) din C. pen. anterior şi art. 5 din C. pen. instigare la complicitate la abuz în serviciu contra intereselor persoanelor, prevăzută de art. 25 din C. pen. anterior raportat la art. 26 din C. pen. anterior, cu referire la art. 246 din C. pen. anterior şi art. 2481 din C. pen. anterior cu aplicarea art. 5 din C. pen. instigare la complicitate la fals intelectual, prevăzută de art. 25 din C. pen. anterior raportat la art. 26 din C. pen. anterior cu referire la art. 289 din C. pen. anterior cu aplicarea art. 5 din C. pen. instigare la fals intelectual, prevăzută de art. 25 din C. pen. anterior raportat la art. 289 din C. pen. anterior cu aplicarea art. 5 din C. pen. instigare la uz de fals, prevăzută de art. 25 din C. pen. anterior raportat la art. 291 din C. pen. anterior cu aplicarea art. 5 din C. pen., ca urmare a intervenirii prescripţiei răspunderii penale.

4. În baza art. 323 alin. (1) şi (2) din C. pen. anterior, art. 74 alin. (2) din C. pen. anterior, art. 76 alin. (1) lit. c) din C. pen. anterior şi art. 5 din C. pen., a fost condamnat inculpatul K. la pedeapsa de 2 ani închisoare pentru comiterea infracţiunii de asociere pentru săvârşirea de infracţiuni (pct. D - Rechizitoriu).

S-a făcut aplicarea art. 71 din C. pen. anterior, art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a şi b) din C. pen. anterior.

În baza art. 81 din C. pen. anterior şi art. 82 din C. pen. anterior, s-a dispus suspendarea condiţionată a executării pedepsei pe un termen de încercare de 4 ani.

S-a atras atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 83 din C. pen. anterior.

În baza art. 71 alin. (5) din C. pen. anterior, pe durata suspendării condiţionate a executării pedepsei închisorii, sa suspendat şi executarea pedepselor accesorii.

În baza art. 396 alin. (6) din C. proc. pen. raportat la art. 16 alin. (1) lit. f) din C. proc. pen., s-a dispus încetarea procesului penal faţă de inculpatul K. pentru infracţiunile de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor, prevăzută de art. 246 din C. pen. anterior raportat la art. 2481 din C. pen. anterior cu aplicarea art. 5 din C. pen. fals intelectual, prevăzută de art. 289 din C. pen. anterior cu aplicarea art. 5 din C. pen. şi uz de fals, în formă continuată, prevăzută de art. 291 din C. pen. anterior cu aplicarea art. 41 alin. (2) din C. pen. anterior şi art. 5 din C. pen., ca urmare a intervenirii prescripţiei răspunderii penale.

5. În baza art. 386 alin. (1) din C. proc. pen., s-a dispus schimbarea încadrării juridice din infracţiunea prevăzută art. 26 din C. pen. anterior raportat la art. 132 din Legea nr. 78/2000 cu referire la art. 2481 din C. pen. anterior cu aplicarea art. 41 alin. (2) din C. pen. anterior în infracţiunea prevăzută de art. 26 din C. pen. anterior raportat la art. 248 din C. pen. anterior cu referire la art. 2481 din C. pen. anterior cu aplicarea art. 41 alin. (2) din C. pen. anterior, în privinţa inculpatului L.

În baza art. 26 din C. pen. anterior raportat la art. 248 din C. pen. anterior cu referire la art. 2481 din C. pen. anterior cu aplicarea art. 41 alin. (2) din C. pen. anterior şi art. 5 din C. pen., a fost condamnat inculpatul L. la pedeapsa de 6 ani închisoare pentru complicitate la săvârşirea infracţiunii de abuz în serviciu în formă continuată (pct. A, B1, B2, C, D - Rechizitoriu).

În baza art. 65 din C. pen. anterior, s-a interzis inculpatului, ca pedeapsă complementară, exercitarea drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, b) şi c) din C. pen. anterior, pe o durată de 3 ani, după executarea pedepsei principale.

S-a făcut aplicarea art. 71 din C. pen. anterior, art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, b) şi c) din C. pen. anterior.

În baza art. 323 alin. (1) şi (2) din C. pen. anterior şi art. 5 din C. pen., a fost condamnat acelaşi inculpat la pedeapsa de 4 ani închisoare pentru comiterea infracţiunii de asociere pentru săvârşirea de infracţiuni.

În baza art. 65 din C. pen. anterior, s-a interzis inculpatului, ca pedeapsă complementară, exercitarea drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, b) şi c) din C. pen. anterior, pe o durată de 2 ani, după executarea pedepsei principale.

S-a făcut aplicarea art. 71 din C. pen. anterior, art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, b) şi c) din C. pen. anterior.

În baza art. 33 lit. a) din C. pen. anterior, art. 34 alin. (1) lit. b) din C. pen. anterior şi art. 35 alin. (3) din C. pen. anterior, s-au contopit pedepsele aplicate prin decizie, inculpatul L. urmând să execute pedeapsa cea mai grea de 6 ani închisoare şi 3 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, b) şi c) din C. pen. anterior.

S-a făcut aplicarea art. 71 din C. pen. anterior, art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, b) şi c) din C. pen. anterior.

În baza art. 396 alin. (6) din C. proc. pen. raportat la art. 16 alin. (1) lit. f) din C. proc. pen., s-a dispus încetarea procesului penal faţă de inculpatul L. pentru infracţiunea de fals intelectual în formă continuată, prevăzută de art. 289 din C. pen. anterior cu aplicarea art. 41 alin. (2) din C. pen. anterior şi art. 5 din C. pen., ca urmare a intervenirii prescripţiei răspunderii penale.

De asemenea, s-a constatat că persoanele vătămate Statul Român, prin Ministerul Finanţelor Publice, şi Unitatea Administrativ-Teritorială Municipiul Constanţa nu s-au constituit părţi civile în cauză.

Totodată, au fost respinse, ca nefondate, apelurile formulate de inculpaţii K., M., N., O., P., Q., L., R., S., T., U., V., W., X., J., Y., Z. şi petentele AA., BB., SC CC. SA şi SC DD. SA împotriva aceleiaşi sentinţe.

Împotriva Deciziei penale nr. 32/A din data de 7 februarie 2019, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, în Dosarul nr. x/2008 au formulat contestaţii în anulare contestatorii condamnaţi N., DD., M., EE., R., U., FF., GG., J., T., HH., X., S., K., L., V., II., Q., A. şi P.

Prin Încheierea din 9 iulie 2020 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, în Dosarul x/2019, s-au admis în principiu contestaţiile în anulare formulate de contestatorii condamnaţi împotriva Deciziei penale nr. 32/A din 7 februarie 2019, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, în Dosarul nr. x/2008.

Analizând contestaţiile în anulare formulate de contestatorii condamnaţi N., DD., M., EE., R., U., FF., GG., J., T., HH., X., S., K., L., V., II., Q., A. şi P., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie apreciază că sunt nefondate pentru considerentele următoare:

Având natura juridică a unei căi extraordinare de atac, de anulare şi retractare a hotărârilor definitive ce conţin erori de drept, contestaţia în anulare are întotdeauna ca temei exclusiv nulitatea unor acte de procedură efectuate anterior pronunţării hotărârii (error in procedendo). La rândul său, noţiunea de "nulitate" implică întotdeauna încălcarea prescripţiilor legale în vigoare la data efectuării actului nul sau anulabil.

Curtea Constituţională însăşi a subliniat, în jurisprudenţa sa, că "Hotărârea judecătorească, fiind înzestrată cu autoritate de lucru judecat, răspunde nevoii de securitate juridică, părţile având obligaţia să se supună efectelor obligatorii ale actului jurisdicţional, fără posibilitatea de a mai pune în discuţie ceea ce s-a tranşat deja pe calea judecăţii. Prin urmare, hotărârea judecătorească produce efecte din momentul pronunţării, iar după rămânerea irevocabilă se situează în sfera actelor de autoritate publică, fiind învestită cu o eficienţă specifică de către ordinea normativă constituţională". (Decizia nr. 460 din data de 13 noiembrie 2013 a Curţii Constituţionale, publicată în M. Of. nr. 762 din 9 decembrie 2013).

Prin urmare, începând cu data pronunţării sale, decizia definitivă a instanţei de apel este prezumată a reflecta adevărul judiciar, iar rezolvarea dată raportului penal de conflict nu mai poate fi repusă în discuţie decât în situaţii excepţionale care, în esenţă, implică fie descoperirea unor fapte sau împrejurări factuale noi, susceptibile a demonstra netemeinicia hotărârii, fie vicii fundamentale de legalitate, de drept substanţial sau procesual. Aceste două ipoteze principale sunt prevăzute şi de art. 4 paragraful 2 din Protocolul nr. 7 la Convenţia europeană a drepturilor omului şi îşi găsesc un corespondent legislativ intern în cazurile limitative în care pot fi exercitate, în procesul penal, căile extraordinare de atac ale contestaţiei în anulare, recursului în casaţie şi revizuirii.

În prezenta cauză, contestatorii condamnaţi au apreciat, în raport cu argumentele expuse pe larg în scris, în cererile depuse la dosar, precum şi oral, în şedinţa de judecată, că sunt incidente cazurile de contestaţie în anulare următoare:

Cazul de contestaţie în anulare prevăzut de 426 lit. a) C. proc. pen.

În temeiul cazului de contestaţie în anulare menţionat, contestatorul condamnat N. a invocat faptul că judecata în apel şi pronunţarea hotărârii sale de condamnare, la pedeapsa de 5 ani închisoare, s-a făcut fără citarea şi audierea nemijlocită de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a martorilor pe care prima instanţă i-a audiat în mod detaliat şi pe depoziţiile cărora şi-a întemeiat soluţia de achitare.

Contestatorul condamnat GG. a invocat faptul că, instanţa de apel a dispus condamnarea sa, deşi fusese achitat de prima instanţă, iar în cursul cercetării judecătoreşti din apel nu au fost administrate probe noi şi nici nu au fost readministrate probe în virtutea principiului nemijlocirii. Astfel, instanţa de apel nu a procedat la audierea nemijlocită a unor martori în raport de acuzaţiile aduse acestuia.

Potrivit art. 426 lit. a) teza I C. proc. pen., împotriva hotărârilor penale definitive se poate face contestaţie în anulare când judecata în apel a avut loc fără citarea legală a unei părţi

Acest caz de contestaţie în anulare vizează un aspect de nelegalitate relativă a hotărârii instanţei de judecată, incident exclusiv în ipoteza în care judecata definitivă a cauzei s-a realizat în lipsa unei părţi care nu a avut cunoştinţă despre termenul fixat şi care, în acest mod, a fost prejudiciată de dreptul său la justiţie, hotărârea penală definitivă fiind pronunţată fără dezbateri contradictorii.

Or, aspectele invocate de contestatorii condamnaţi N. şi GG. în temeiul cazului de contestaţie menţionat, nu pot fi circumscrise dispoziţiilor legale invocate. Astfel, aplicarea dispoziţiilor art. 426 lit. a) C. proc. pen. nu poate fi extinsă la alte ipoteze, deoarece contestaţia în anulare reprezintă o cale extraordinară de atac, ce poate fi exercitată exclusiv în cazurile prevăzute de lege.

Cazul de contestaţie în anulare prevăzut de 426 lit. b) C. proc. pen.

În temeiul cazului de contestaţie menţionat, contestatorii condamnaţi V. şi R. au invocat, în esenţă, modalitatea greşită în care instanţa de apel a examinat incidenţa prescripţiei răspunderii penale, apreciind că la data pronunţării deciziei termenele de prescripţie a răspunderii penale pentru infracţiunile reţinute în sarcina acestora erau împlinite.

Contestatorul condamnat N. a invocat, în esenţă, greşita aplicare de către instanţa de apel a dispoziţiilor privind legea penală mai favorabilă, susţinând că dacă s-ar fi reţinut ca fiind mai favorabilă legea nouă, termenele de prescripţie ale răspunderii penale pentru infracţiunile reţinute în sarcina acestuia ar fi fost împlinite la data pronunţării deciziei.

Contestatorii condamnaţi A. şi J. au invocat incidenţa prescripţiei răspunderii penale pentru infracţiunile reţinute în sarcina acestora, din perspectiva aplicării dispoziţiilor art. I. pct. 3, din O.U.G. nr. 13/2017. Astfel, dacă dispoziţia menţionată ar fi intrat în vigoare, infracţiunile pentru care au fost condamnaţi s-ar fi prescris.

Potrivit art. 426 lit. b) din C. proc. pen., se poate face contestaţie în anulare atunci când inculpatul a fost condamnat, deşi existau probe cu privire la o cauză de încetare a procesului penal.

Potrivit art. 396 alin. (6) din C. proc. pen., încetarea procesului penal se pronunţă în cazurile prevăzute la art. 16 alin. (1) lit. e) - j):

e) lipseşte plângerea prealabilă, autorizarea sau sesizarea organului competent ori o altă condiţie prevăzută de lege, necesară pentru punerea în mişcare a acţiunii penale;

f) a intervenit amnistia sau prescripţia, decesul suspectului ori al inculpatului persoană fizică sau s-a dispus radierea suspectului ori inculpatului persoană juridică;

g) a fost retrasă plângerea prealabilă, în cazul infracţiunilor pentru care retragerea acesteia înlătură răspunderea penală, a intervenit împăcarea ori a fost încheiat un acord de mediere în condiţiile legii;

h) există o cauză de nepedepsire prevăzută de lege;

i) există autoritate de lucru judecat;

j) a intervenit un transfer de proceduri cu un alt stat, potrivit legii.

Totodată, se reţine că prin Decizia nr. 10/2017 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală s-a statuat că, "în interpretarea dispoziţiilor art. 426 lit. b) din C. proc. pen., instanţa care soluţionează contestaţia în anulare nu poate reanaliza o cauză de încetare a procesului penal, în cazul în care instanţa de apel a dezbătut şi a analizat incidenţa cauzei de încetare a procesului penal".

În considerentele deciziei menţionate, instanţa supremă a arătat, cu referire la cazul de contestaţie în anulare prevăzut de art. 426 lit. b) din C. proc. pen. că acesta "se întemeiază exclusiv pe modul viciat al instanţei de apel de a judeca şi nu pe modul în care aceasta a examinat şi motivat neincidenţa cazului de încetare a procesului penal. Numai în situaţia în care instanţa de apel nu s-a pronunţat asupra cauzei de încetare a procesului penal - pentru care existau la dosar probele necesare care conduceau la soluţia de încetare a procesului penal - se poate constata o eroare de procedură, adică o nepronunţare imputabilă instanţei care, prejudiciind interesele legitime ale părţii, îi dă dreptul să formuleze contestaţie în anulare".

Totodată, "rezultă cu claritate că poate fi introdusă contestaţie în anulare doar pentru încălcări ale legii de procedură, iar când aceasta este întemeiată pe prevederile art. 426 lit. b) din C. proc. pen., doar atunci când instanţa a pronunţat o soluţie de condamnare, deşi existau probe cu privire la o cauză de încetare a procesului penal (...).

A interpreta altfel acest caz de contestaţie în anulare ar însemna transformarea contestaţiei în anulare, ca şi cale extraordinară de atac, într-un apel deghizat, permiţându-se, contrar legii, pronunţarea unei soluţii diametral opuse, exclusiv pe baza unei interpretări diferite date aceloraşi elemente avute în vedere de instanţa de apel, de către judecători din cadrul aceleiaşi instanţe.

O nouă analiză a fondului cauzei poate fi dispusă, exclusiv, în ipoteza în care în cadrul contestaţiei în anulare apar elemente noi circumscrise unei erori de procedură a instanţei de apel, pornindu-se, în mod obligatoriu, de la principiul prezumţiei legalităţii hotărârilor judecătoreşti.

Ca atare, orice aspect care a fost pus în discuţia părţilor de către instanţa de apel şi cu privire la care s-a pronunţat definitiv constituie o chestiune care intră în puterea lucrului judecat, neputând fi invocată ca şi caz de contestaţie în anulare.

O interpretare contrară a textului de lege (...) ar schimba natura juridică a contestaţiei în anulare dintr-o cale extraordinară de atac într-o cale ordinară de atac, adică în exercitarea unui nou control judiciar asupra fondului cauzei, prin posibilitatea reexaminării legalităţii şi temeiniciei soluţiei instanţei de apel care, pe baza probelor de la dosar, a examinat şi motivat lipsa incidenţei cauzei de încetare a procesului penal".

Raportând argumentele expuse de contestatorii condamnaţi A. şi J. la particularităţile cazului de contestaţie prevăzut de 426 lit. b) C. proc. pen., se constată că invocarea dispoziţiilor menţionate este complet nepertinentă, întrucât se referă la incidenţa prescripţiei răspunderii penale, prin raportare la aplicarea unor dispoziţii legale care nu au fost niciodată în vigoare.

Referitor la argumentele invocate de contestatorul N. se constată că nu pot fi analizate prin prisma cazului de contestaţie invocat şi nu pot face obiectul evaluării instanţei în actuala cale extraordinară de atac, întrucât nu tind la înlăturarea viciului de procedură derivat din omisiunea instanţei de apel de a examina incidenţa prescripţiei răspunderii penale, ci la reevaluarea aplicării în cauză a dispoziţiilor art. 5 C. pen.

Aplicând în speţă consideraţiile expuse anterior, obligatorii în raport de dispoziţiile imperative ale art. 477 alin. (3) din C. proc. pen., Înalta Curte constată că instanţa de apel a analizat în decizia penală atacată, la filele x, efectele Deciziei Curţii Constituţionale nr. 297/2018, concluzionând că "şi în prezent este în vigoare instituţia întreruperii cursului prescripţiei răspunderii penale, însă sfera sa de aplicare este restrânsă la acele acte de procedură care trebuie comunicate suspectului sau inculpatului". Totodată, instanţa de apel a constatat întreruperea cursului prescripţiei răspunderii penale, potrivit C. pen. anterior, cât şi a C. pen. în vigoare, interpretat prin prisma Deciziei nr. 297/2018.

Prin urmare, verificarea susţinerilor contestatorilor V. şi R. referitoare la împlinirea termenului de prescripţie a răspunderii penale ar echivala cu o nouă analiză a fondului cauzei pe acest aspect, şi, implicit, cu examinarea legalităţii şi temeiniciei deciziei atacate care s-a pronunţat pe aceste chestiuni, contrar Deciziei nr. 10/2017 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală.

Aşadar, având în vedere că instanţa de apel s-a pronunţat asupra acestor aspecte în considerentele deciziei penale atacate, acestea nu mai pot face obiectul analizei în calea extraordinară de atac a contestaţiei în anulare - nefiind circumscrise unor erori de procedură a instanţei de apel, în caz contrar, urmând a se încălca autoritatea de lucru judecat a hotărârii definitive pronunţate în cauză în lipsa unui motiv "substanţial şi imperativ".

Cazul de contestaţie în anulare prevăzut de 426 lit. d) teza I C. proc. pen. - când instanţa de apel nu a fost compusă potrivit legii - invocat de contestatorii condamnaţi V., Q., DD., HH., T., L., P., X., S., EE., FF., II., R., M., U. K., A. şi J.

Analizând susţinerile contestatorilor condamnaţi vizând nelegala compunere a completului de judecată de apel, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie apreciază că acestea nu se încadrează în cazul de contestaţie în anulare invocat.

Potrivit art. 426 lit. d) teza I din C. proc. pen., se poate face contestaţie în anulare când instanţa de apel nu a fost compusă potrivit legii.

Art. 354 alin. (1) din C. proc. pen. - Compunerea instanţei - prevede că instanţa judecă în complet de judecată, a cărei compunere este cea prevăzută de lege, încălcarea dispoziţiilor privind compunerea completului de judecată fiind sancţionată cu nulitatea absolută, conform art. 281 alin. (1) lit. a) din C. proc. pen.

Instanţa nu este compusă potrivit legii în cazul în care sunt încălcate prevederile din legea de organizare judiciară sau din legile speciale referitoare la compunerea completului de judecată, situaţii care nu sunt incidente în cauză.

Analizând motivele invocate de contestatorii condamnaţi subsumate cazului de contestaţie în anulare prevăzut de art. 426 lit. d) teza I din C. proc. pen., ce vizează pretinsa nelegalitate a compunerii completului de judecată care a soluţionat Cauza nr. x/2008 prin Decizia penală nr. 32/A din data de 7 februarie 2019, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, se reţin următoarele:

În Titlul II - Instanţele judecătoreşti al Legii nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, cu modificările şi completările ulterioare, Capitolul I este rezervat, după cum rezultă din însăşi denumirea acestuia, Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, fiind reglementate în mai multe secţiuni, organizarea instanţei supreme în Secţiunea 1, competenţa acesteia în Secţiunea 2, conducerea instanţei în Secţiunea 3, iar Secţiunea 4 reglementează completele de judecată din cadrul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

Având în vedere că decizia supusă căii extraordinare de atac în prezenta cauză a fost pronunţată în soluţionarea unui apel, cu referire la completurile de judecată care funcţionează în materie penală, Înalta Curte reţine că Legea nr. 304/2004 prevede, în cuprinsul art. 31 alin. (1) lit. c) din cadrul Secţiunii a 4-a, că pentru soluţionarea apelurilor împotriva hotărârilor pronunţate în primă instanţă de curţile de apel, completul de judecată al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie este format din 3 judecători.

Se constată că legiuitorul nu a impus o anumită modalitate de desemnare a membrilor acestor completuri de judecată la nivelul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, prin urmare revine organelor de conducere ale instanţei supreme să reglementeze o procedură pentru executarea în concret a legii de organizare judecătorească.

În acest sens a fost adoptat Regulamentul privind organizarea şi funcţionarea administrativă a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie care la art. 32 alin. (1), în forma în vigoare la data soluţionării apelului, prevedea că "preşedinţii de secţii stabilesc judecătorii care compun completele de judecată din cadrul secţiilor, transmit spre aprobare Colegiului de conducere compunerea completelor de judecată din cadrul secţiilor şi programează şedinţele acestora". Corelativ, potrivit art. 19 lit. a1) din acelaşi regulament, Colegiul de conducere al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie aprobă compunerea completelor din cadrul secţiilor instanţei supreme.

Potrivit art. 29 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 304/2004, Colegiul de conducere al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie aprobă Regulamentul privind organizarea şi funcţionarea administrativă a instanţei, iar conform art. 29 alin. (1) lit. f) din aceeaşi lege "exercită alte atribuţii prevăzute în Regulamentul privind organizarea şi funcţionarea administrativă a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie".

Se constată că prevederile mai sus menţionate au fost puse în aplicare prin dispoziţiile art. 19 din Regulamentul privind organizarea şi funcţionarea administrativă a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

Or, câtă vreme prin Regulament au fost elaborate norme care pun în aplicare prevederile cuprinse în Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, nu se poate susţine că dispoziţiile regulamentare ar adăuga la lege. Prin însăşi dispoziţiile legale la care s-a făcut referire anterior, legiuitorul a acordat dreptul colegiului de conducere să adopte Regulamentul privind organizarea şi funcţionarea administrativă a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, act administrativ cu caracter normativ emis în scopul organizării executării legii, ceea ce presupune că, prin intermediul acestui act, se pot adopta măsuri necesare pentru aducerea la îndeplinire a dispoziţiilor legale.

Contrar susţinerilor contestatorilor, în situaţiile în care legiuitorul nu a prevăzut o modalitate concretă în care sunt desemnaţi nominal judecătorii care vor compune completurile de judecată, acest fapt nu conduce automat la aplicarea unei proceduri de desemnare aleatorie a acestora, iar stabilirea în sarcina colegiului de conducere a atribuţiei de aprobare a compunerii completurilor la propunerea preşedintelui de secţie nu contravine dispoziţiilor art. 29 alin. (5) din Legea nr. 304/2004.

Înalta Curte reţine că legiuitorul a prevăzut expres desemnarea prin tragere la sorţi a membrilor completului de judecată în situaţii concrete, a se vedea în acest sens dispoziţiile art. 31 alin. (3) din Legea nr. 304/2004 ("dacă numărul de judecători necesar formării completului de judecată nu se poate asigura, acesta se constituie cu judecători de la celelalte secţii, numiţi, prin tragere la sorţi") sau a art. 32 alin. (4) din Legea nr. 304/2004, în cazul completurilor de 5 judecători ("judecătorii care fac parte din aceste completuri sunt desemnaţi, prin tragere la sorţi").

Aşadar, lipsa unei asemenea prevederi în ceea ce priveşte dispoziţiile art. 31 alin. (1) din Legea nr. 304/2004 nu reprezintă o omisiune şi nu poate determina aplicarea prin analogie a prevederilor referitoare la organizarea completurilor de 5 judecători, cum susţin în mod eronat contestatorii.

Opţiunea legiuitorului de a lăsa la latitudinea Colegiului de conducere, în baza prevederilor Regulamentului privind organizarea şi funcţionarea administrativă a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, a modalităţii de desemnare nominală a membrilor completurilor de judecată care funcţionează în mod obişnuit este pe deplin explicabilă prin raportare la principiile de organizare eficientă a activităţii unei instanţe, la dinamica firească a personalului oricărei instituţii şi a imposibilităţii reglementării prin lege a unor cazuri particulare într-un mod atât de detaliat, spre deosebire de situaţia completurilor de 5 judecători, a căror compunere şi funcţionare formează obiectul unei reglementări distincte.

Astfel, în lipsa unor prevederi exprese din Legea de organizare judiciară - care, în mod obiectiv, nu putea acoperi toate detaliile organizării şi funcţionării instanţelor judecătoreşti referitoare la procedura de constituire a completurilor de 3 judecători s-a procedat la aplicarea dispoziţiilor regulamentare care au fost emise tocmai pentru punerea în aplicare a cadrului legal primar oferit de Legea nr. 304/2004.

În concluzie, câtă vreme legea nu interzice o anumită măsură sau procedură, nici expres şi nici implicit, stabilirea prin regulament a unei proceduri de desemnare a membrilor completului de judecată în considerarea principiilor de funcţionare eficientă a instituţiei nu poate avea semnificaţia adăugării la lege.

Pe de altă parte, dispoziţia din regulament în baza căreia colegiul de conducere adoptă hotărârea nu reglementează organizarea completului, chestiune de resortul legii organice, ci pune în aplicare dispoziţia legală care impune funcţionarea acestuia în cadrul instanţei, aşa încât nu se poate concluziona în sensul adăugării la actul normativ.

În consecinţă, se constată că nu au fost încălcate prevederile din legea de organizare judiciară privind compunerea completelor de 3 judecători, motiv pentru care, contestaţiile în anulare declarate de contestatorii condamnaţi pe acest aspect sunt nefondate.

Cazul de contestaţie în anulare prevăzut de 426 lit. d) teza a II-a din C. proc. pen.

Potrivit dispoziţiilor art. 426 lit. d) teza a II-a din C. proc. pen., se poate face contestaţie în anulare când a existat un caz de incompatibilitate.

În temeiul cazului de contestaţie în anulare menţionat, contestatoarea condamnată R. a invocat incompatibilitatea specialistului DNA, care a întocmit raportul de constatare în faza de urmărire penală, iar contestatorii condamnaţi HH., EE., T., L. şi P. au invocat atât incompatibilitatea specialistului DNA, care a întocmit raportul de constatare în faza de urmărire penală, cât şi incompatibilitatea a doi membri ai completului de judecată din apel,

Cazul de contestaţie în anulare reglementat de teza a II-a a dispoziţiilor legale menţionate se referă la incompatibilitatea judecătorului, membru în completul de judecată.

Astfel, incompatibilitatea specialistului DNA care a efectuat raportul de constatare tehnico - ştiinţifică, nu poate constitui obiect al analizei în temeiul cazului de contestaţie în anulare invocat.

Examinând susţinerile contestatorilor condamnaţi HH., EE., T., L., P., privind imparţialitatea a doi membri ai completului de judecată din apel, Înalta Curte constată că nu au fost furnizate elemente concrete de natură a demonstra existenţa unor relaţii ori împrejurări care să pună sub semnul îndoielii obiectivitatea magistraţilor în soluţionarea cauzei, aceştia făcând doar referiri generale la calitatea doamnei judecător JJ. de consilier al procurorului şef al D.N.A. la momentul întocmirii rechizitoriului, respectiv la calitatea domnului judecător KK. de şef al structurii de securitate care ar fi acordat mandate de supraveghere tehnică pe siguranţă naţională.

Astfel, împrejurările relevate de contestatori, în lipsa unor date concrete din care să rezulte existenţa unor prejudecăţi sau idei preconcepute privitoare la soluţia unui proces penal, nu relevă faptul că imparţialitatea celor doi magistraţi judecători ar fi afectată.

Pe de altă parte, pretinsul motiv de incompatibilitate a domnului judecător KK. a fost cunoscut de către contestatori cu ocazia soluţionării căii ordinare de atac, fiind invocat, în repetate rânduri, de contestatorul condamnat P., cererile de recuzare formulate de acesta din urmă fiind soluţionate succesiv prin Încheierile din 16 noiembrie 2018, 14 decembrie 2018 şi 7 ianuarie 2019.

Cazul de contestaţie în anulare prevăzut de art. 426 lit. e) C. proc. pen.

Potrivit dispoziţiilor art. 426 lit. e) C. proc. pen. se poate face contestaţie în anulare când judecata în apel a avut loc fără participarea procurorului sau a inculpatului, când aceasta era obligatorie, potrivit legii.

În temeiul cazului de contestaţie menţionat, contestatoarea condamnată Q. a invocat, în esenţă, faptul că instanţa de apel a dispus schimbarea încadrării juridice a faptelor, cu ocazia deliberării, ceea ce echivalează cu judecarea cauzei în absenţa inculpatului, deşi prezenţa acestuia era obligatorie.

Se reţine că, prezenţa inculpatului la judecată este obligatorie doar în cazurile în care se află în stare de deţinere, conform dispoziţiilor prevăzute de art. 364 alin. (1) şi art. 420 alin. (2) C. proc. pen.

Astfel, aspectele invocate de contestatoarea condamnată Q. nu se încadrează în cazul de contestaţie în anulare invocat, iar aplicarea acestuia nu poate fi extinsă la alte ipoteze.

Pentru considerentele expuse, nefiind incidente cazurile de contestaţie în anulare invocate, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie va respinge, ca nefondate, contestaţiile în anulare formulate de contestatorii condamnaţi N., DD., M., EE., R., U., FF., GG., J., T., HH., X., S., K., L., V., II., Q., A. şi P. împotriva Deciziei penale nr. 32/A din 7 februarie 2019, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia Penală, în Dosarul nr. x/2008.

În baza art. 275 alin. (2) C. proc. pen., va obliga contestatorii condamnaţi la plata sumei de câte 500 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

În baza art. 275 alin. (6) C. proc. pen. onorariile apărătorilor desemnaţi din oficiu pentru contestatorii condamnaţi FF., M., II. şi V., în sumă de câte 627 RON, precum şi onorariile parţiale cuvenite apărătorilor desemnaţi din oficiu pentru contestatorii condamnaţi N., DD., EE., R., U., GG., J., T., HH., X., S., K., L., Q., A. şi P., până la prezentarea apărătorilor aleşi, în sumă de câte 200 RON, rămân în sarcina statului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondate, contestaţiile în anulare formulate de contestatorii condamnaţi N., DD., M., EE., R., U., FF., GG., J., T., HH., X., S., K., L., V., II., Q., A. şi P. împotriva Deciziei penale nr. 32/A din 7 februarie 2019, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia Penală, în Dosarul nr. x/2008.

Obligă contestatorii condamnaţi la plata sumei de câte 500 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Onorariile apărătorilor desemnaţi din oficiu pentru contestatorii condamnaţi FF., M., II. şi V., în sumă de câte 627 RON, rămân în sarcina statului.

Onorariile parţiale cuvenite apărătorilor desemnaţi din oficiu pentru contestatorii condamnaţi N., DD., EE., R., U., GG., J., T., HH., X., S., K., L., Q., A. şi P.,până la prezentarea apărătorilor aleşi, în sumă de câte 200 RON, rămân în sarcina statului.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 12 noiembrie 2020.

Procesat de GGC - LM