Acquittal upheld for judge's wife as phone-tap evidence ruled inadmissible; complicity in bribe-taking not established

Deliberând asupra cauzei penale de faţă, în baza actelor şi lucrărilor dosarului constată următoarele:

Prin Sentinţa penală nr. 78/F din 30 decembrie 2019 pronunţată de Curtea de Apel Braşov, secţia penală, în Dosarul nr. x/2017, în baza art. 396 alin. (5) C. proc. pen. raportat la art. 16 alin. (1) lit. b) teza I C. proc. pen., s-a dispus achitarea inculpatei A., pentru săvârşirea infracţiunii de complicitate la luare de mită, prevăzută de art. 48 alin. (1) C. pen. raportat la art. 289 alin. (1) C. pen., art. 6 şi art. 7 lit. b) din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 5 C. pen.

S-a constatat că inculpata a fost reţinută 24 de ore, respectiv din 5 decembrie 2019 la 6 decembrie 2019.

Potrivit art. 275 alin. (3) C. proc. pen., cheltuielile judiciare au rămas în sarcina statului.

Pentru a dispune astfel, prima instanţă a reţinut că, prin rechizitoriul procurorului datat 20 decembrie 2017, emis în Dosarul penal nr. x/2017 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - D.N.A. - Serviciul Teritorial Braşov, s-a dispus trimiterea în judecată a inculpatei A., cercetată în stare de libertate pentru comiterea infracţiunii de complicitate la luare de mită, prev. de art. 48 alin. (1) C. pen. raportat la art. 289 alin. (1) C. pen., art. 6 şi art. 7 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 5 C. pen.

S-a reţinut în esenţă, prin actul de sesizare a instanţei că, începând cu luna martie 2012, inculpata a sprijinit moral şi material pe soţul său B., judecător în Cauza nr. 4014/305/2010 a Tribunalului Covasna pentru a pretinde şi primi de la numitul C., avocat în respectiva cauză, suma de 50.000 euro pentru a da o soluţie favorabilă clientului acestuia din urmă, D., sens în care, după realizarea înţelegerii (anterior pronunţării Deciziei nr. 231/R din 17 aprilie 2012 între B. şi C. cu privire la suma de 50.000 euro ce urma a fi dată cu titlu de mită), l-a contactat pe C. şi a stabilit o primă întâlnire între acesta şi soţul său în locuinţa familiei din Municipiul Sf. Gheorghe (loc de natură a-i spori încrederea infracţională a acestuia), întâlnire în cadrul căreia s-a stabilit modalitatea concretă de remitere a mitei (B. pretinzând ca banii să fie remişi în tranşe, noaptea şi fără a fi contactat în prealabil prin telefon).

Prin rechizitoriu s-a mai reţinut că, ulterior, inculpata a menţinut legătura cu C., contactându-l telefonic în repetate rânduri până în toamna anului 2012, apeluri făcute pentru a-i transmite acestuia că este aşteptat la Sf. Gheorghe, cu banii.

De asemenea, s-a arătat de către procuror că, în luna mai 2013, inculpata a intermediat o nouă întâlnire între soţul său şi C., pe care l-a chemat din nou în locuinţa familiei din Sf. Gheorghe, discuţie în urma căreia C. a remis prima tranşă de 10.000 euro din mita de 50.000 euro pretinsă/promisă, judecătorul B. pretinzând în continuare restul sumei.

Pentru remiterea restului banilor, inculpata l-a contactat telefonic repetat pe C., până în toamna anului 2013, apeluri făcute pentru a-i transmite acestuia că este aşteptat la Sf. Gheorghe cu banii, contacte care au încetat la momentul apariţiei în presă a unor articole vizând retrocedările nelegale de păduri.

Curtea de apel a constatat că, în cursul urmăririi penale, au fost ataşate mijloace de probă din Dosarul penal nr. x/2012 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie - Serviciul Teritorial Braşov, declaraţiile martorului C. din data de 61 decembrie 2017, E. - filele x volumul I dosar urmărire penală, Adresa de răspuns nr. x/2015 din data de 20 noiembrie 2017 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie şi declaraţiile ataşate acesteia, procesul-verbal din 9 noiembrie 2017 din Dosarul penal nr. x/P/2017 de desigilare şi ataşate la acest dosar a înscrisurilor ridicate cu ocazia percheziţiei domiciliare efectuate în data de 15 octombrie 2014 la domiciliul lui B. şi A. şi înscrisurile ataşate, copie Dosar nr. x/2010 al Judecătoriei Sf. Gheorghe (în rejudecare Dosar nr. x/2017) - volumul IV filele x şi al Tribunalului Covasna - volumul I dosar urmărire penală, volumul II dosar urmărire penală, rechizitoriul întocmit la data de 20 ianuarie 2015 în Dosarul penal cu număr unic x/P/2012 al D.N.A. - Serviciul Teritorial Braşov, Procesul-verbal din data de 27 noiembrie 2017 de ataşate a unor mijloace de probă de la Lucrarea cu număr x/2015 a D.N.A. - Serviciul Teritorial Braşov şi de la Dosarul cu nr. x/1015, împreună cu documentele anexate, procesul-verbal din data de 19 decembrie 2017 de ataşare a unor mijloace de probă de la Dosarul penal nr. x/P/202 împreună cu documentele anexate .

Prima instanţă a mai precizat că Dosarul penal nr. x/2017 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - D.N.A. - Serviciul Teritorial Braşov a fost înregistrat, în procedura de cameră preliminară, respectiv în faza de judecată în fond, pe rolul Curţii de Apel Braşov, sub nr. x/2017.

A fost menţionat că, în faza de judecată, au fost audiaţi: inculpata A., martorii C., F., G., E., H., I., J., K., D., L., adresele emise de U.M. XX Bucureşti, procesul-verbal din 12 octombrie 2014 .

Din examinarea actelor şi lucrărilor dosarului, prima instanţă a reţinut că:

1. Prin Rechizitoriul nr. x/2012 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - D.N.A. - Serviciul Teritorial Braşov datat 20 ianuarie 2015 s-a dispus trimiterea în judecată a mai multor persoane, între care inculpatul B., judecător în cadrul Tribunalului Covasna, pentru comiterea infracţiunilor de:

- abuz în serviciu, dacă funcţionarul public a obţinut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit cu consecinţe deosebit de grave, prevăzută de art. 132 din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 297 alin. (1) C. pen., art. 309, C. pen., art. 5 C. pen.

- luare de mită, prevăzută de art. 289 C. pen., raportat la art. 7 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 78/2000

- luare de mită, prevăzută de art. 289 C. pen., raportat la art. 7 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 78/2000, toate cu aplicarea art. 38 alin. (1) C. pen. şi art. 5 C. pen.

În esenţă, s-a reţinut că, în exercitarea atribuţiilor de serviciu, în calitate de judecător în cadrul Tribunalului Covasna, în urma unei înţelegeri prealabile, la solicitarea lui C., cu intenţie, printr-o analiză şi interpretare părtinitoare a probelor, a denaturat vădit starea de fapt pronunţând o hotărâre judecătorească (Decizia civilă nr. 231/R din 17 aprilie 2012 a Tribunalului Covasna), în favoarea lui D., în contradicţie evidenţă cu principiile de drept şi cu starea de fapt reală, creând astfel un prejudiciu în sarcina RNP Romsilva de 303.888.615 euro (contravaloarea a 43.227 hectare teren forestier), hotărâre pentru care a pretins şi primit bani cu titlu de mită (mai întâi 10.000 euro de la C. Ioan pentru a pronunţa Decizia nr. 364/R din 22 iunie 2010 a Tribunalului Covasna, prin care recursul la cererea de revizuire a fost admis şi cauza trimisă spre rejudecare, iar apoi după respingerea revizuirii, în rejudecare, în noul recurs a pretins de la C. suma de 50.000 euro pentru o soluţie favorabilă, ulterior pronunţării deciziei fiind remisă şi o parte din bani, respectiv 10.000 euro.

Prima instanţă a arătat, ca şi judecătorul de cameră preliminară din cadrul Curţii de Apel Braşov în încheierea de şedinţă din 6 iulie 2018 pronunţată în Dosarul penal nr. x/2017, că Dosarul de urmărire penală nr. x/P/2017 s-a format urmare a disjungerilor dispuse în Dosarul penal nr. x/2012 (iniţial Dosar nr. x/2015) al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - D.N.A. - Serviciul Teritorial Braşov, apoi Dosarul nr. x/2017 din care s-a format Dosarul penal nr. x/2017 înregistrat pe rolul Curţii de Apel Braşov sub nr. x/2017.

Curtea de apel a reţinut că, în cuprinsul rechizitoriului, procurorul a arătat următoarele:

"anterior datei de 3 aprilie 2012 C. a avut o discuţie cu judecătorul B. în biroul acestuia din urmă care i-a pretins suma de 50.000 euro în schimbul admiterii recursului... cei doi stabilind ca banii să fie remişi după darea deciziei"

"după ce s-au înţeles ... i-a spus că ulterior pronunţării va fi contactat pentru a se întâlni la Sf. Gheorghe, iar ulterior Deciziei nr. 231 din 17 aprilie 2012 a fost contactat de către soţia judecătorului B., inculpata A., după care a mers la biroul acesteia de avocatură, care de altfel coincide şi cu domiciliul familiei ..."

"după pronunţarea Deciziei nr. 231/R din 17 aprilie 2012, la aproximativ 3 săptămâni - o lună, C. s-a întâlnit cu A. în clădirea Tribunalului Covasna. ..., aceasta i-a spus că o să îl sune, martorul făcând legătura cu cele spuse de B., că o să îl caute cineva în legătură cu banii pretinşi"

"în aceeaşi zi A. l-a sunat pe C. chemându-l la cabinetul său de avocat, situat în imobilul în care aceasta are şi domiciliul;"

"ajuns în cabinetul acesteia, martorul C. i-a spus că vrea să vorbească cu soţul ei, iar A. fără a fi surprinsă şi fără a întreba motivul, l-a sunat pe B., iar acesta a venit de îndată acasă"

"în discuţia purtată de B. cu C., în veranda casei primului, acesta a pretins din nou suma de 50.000 euro pentru soluţia dată prin Decizia nr. 231 din 17 aprilie 2012, bani care să îi fie daţi în mai multe tranşe, noaptea şi fără discuţii prin telefon, spunându-i lui C. că va fi căutat ulterior în acest scop"

"în perioada următoare până în toamna anului 2012 ... inculpata A. l-a căutat pe C. repetat la telefon întrebându-l când merge la Sf. Gheorghe fără alte detalii, apelurile fiind doar un mesaj că aşteaptă să primească banii pretinşi"

"în primăvara anului 2013, probabil în aprilie, tot în incinta Tribunalului Covasna C. a abordat-o pe inculpata A. spunându-i că vrea să aibă o discuţie, la cererea inculpatei, C. a sunat-o în aceeaşi zi fiind chemat din nou la cabinetul de avocat/domiciliul acesteia"

"la fel ca la întâlnirea anterioară, discuţia între B. şi C. a avut loc pe veranda casei, B . . . . . . . . . .cerându-i să-i dea o primă tranşă de 10.000 euro, bani de care are nevoie urgenţă. C. a fost de acord şi la scurt timp după aceea i-a dat lui B. 10.000 euro"

"a mai fost sunat de inculpata A. repetat spunându-mi de fiecare dată doar când trece pe la Sf. Gheorghe, fără alte detalii, telefoane care au încetat atunci când în presă au apărut articole şi reportaje despre cazul M., restituiri şi jaful din pădurile României".

Curtea de apel a constatat că, din punct de vedere cronologic, conform rechizitoriului, evenimentele în ceea ce o priveşte pe inculpata A. s-au desfăşurat după cum urmează:

- de la 15 martie 2012 până la data de 2 aprilie 2012, inculpatul B. a solicitat suma de 50.000 euro martorului C., spunând că va fi căutat, din care a primit suma de 10.000 euro în perioada mai - iunie 2013 pentru obţinerea unei noi decizii favorabile (Decizia civilă nr. 231 din 17 aprilie 2012 în rejudecarea cererii de revizuire, respinsă prin Sentinţa civilă nr. 3167 din 22 decembrie 2011 a Judecătoriei Sf. Gheorghe în Dosarul civil nr. x/2010;

- 17 aprilie 2012 - pronunţarea Deciziei civile nr. 231/R din 17 aprilie 2012 a Tribunalului Covasna;

- mai 2012 - întâlnirea martorului C. cu inculpata A. în incinta Tribunalului Covasna, când aceasta, fără legătură cu cele discutate până atunci i-a spus că o să îl sune (afirmaţia inculpatei fiind apreciată de martor drept mesaj din partea judecătorului);

- în aceeaşi zi, a avut loc prima vizită la domiciliul familie ... din partea martorului C., moment în care a fost întâmpinat de inculpata A., care l-a sunat pe B. şi acesta a venit acasă;

- apelurile telefonice ale inculpatei au continuat până în toamna anului 2012 când, neavând banii, C. i-a comunica că o să vină la Sf. Gheorghe şi o să o caute când va fi în măsură să o facă;

- aprilie 2013 - martorul C. a abordat-o pe inculpata A. la cererea acesteia, C. a sunat-o în aceeaşi zi, fiind chemat din nou la cabinetul de avocat/domiciliul acesteia, unde s-a întâlnit cu judecătorul B. care a fost anunţat de soţia sa;

- la scurt timp după această discuţie, martorul i-a dus lui B. cei 10.000 euro la biroul lui din Tribunalul Covasna, fiind pretins şi restul sumei;

- după acest moment, martorul a mai primit câteva telefoane de la inculpata A. care au încetat în momentul în care în presă au apărut articole şi reportaje despre cazul M.

Prima instanţă a concluzionat că procurorul a dispus trimiterea în judecată a inculpatei A. pentru săvârşirea infracţiunii de complicitate la luare de mită prev. de art. 48 alin. (1) C. pen. raportat la art. 289 alin. (1) C. pen., art. 6 şi art. 7 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 5 C. pen.

2.a) În continuare, prima instanţă a reiterat că, prin rechizitoriul procurorului datat 20 ianuarie 2015 şi emis în Dosarul penal nr. x/2013 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - D.N.A. - Serviciul Teritorial Braşov, între alţii, inculpatul B., judecător în cadrul Tribunalului Covasna a fost trimis în judecată pentru săvârşirea infracţiunilor de:

- abuz în serviciu cu consecinţe deosebit de grave, dacă funcţionarul public a obţinut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit, prevăzută de art. 132 din Legea nr. 78/2000, raportat la art. 297 alin. (1) C. pen., art. 309 C. pen. şi cu aplicarea art. 5 C. pen., constând în aceea că, în calitate de judecător în cadrul Tribunalului Covasna, în exercitarea atribuţiilor de serviciu, în urma unei înţelegeri prealabile, la solicitarea inculpatului C., împreună cu G. şi profitând de neglijenţa arătată de F., cu intenţie, printr-o analiză şi interpretare părtinitoare a probelor a denaturat vădit starea de fapt, pronunţând o hotărâre judecătorească - Decizia nr. 231/R/2012 a Tribunalului Covasna, în favoarea lui D. în contradicţie evidentă cu principiile de drept şi cu starea de fapt reală, cauzând astfel un prejudiciul în sarcina RNP Romsilva de 303.888.615 euro (contravaloarea a 43.227 hectare de teren forestier);

- luare de mită, prevăzută de art. 289 C. pen. raportat la art. 7 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 78/2000, constând în aceea că, în calitate de judecător în cadrul Tribunalului Covasna şi membru al completului investit cu soluţionarea Cauzei 2165/270/2007 a primit, în perioada 9 - 21 iunie 2010, în biroul său din cadrul instanţei, suma de 10.000 euro de la inculpatul C., avocatul inculpatului D. în respectiva cauză, pentru a-şi îndeplini în mod necorespunzător atribuţiile de serviciu, respectiv a pronunţa o hotărâre favorabilă acestuia (Decizia nr. 364/R din 22 iunie 2010 a Tribunalului Covasna) prin care recursul la cererea de revizuire a fost admis;

- luare de mită, prevăzută de art. 289 C. pen. raportat la art. 7 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 78/2000, constând în aceea că, în perioada ianuarie 2012 - 2 aprilie 2012, în calitate de judecător în cadrul Tribunalului Covasna şi membru al completului investit cu soluţionarea Cauzei nr. 4014/305/2010, în biroul acestuia din cadrul Tribunalului Covasna, a solicitat de la inculpatul C., avocat în respectiva cauză, suma de 50.000 euro pentru a-i da clientului acestuia din urmă, inculpatul D. soluţie favorabilă, solicitare acceptată de inculpatul C. care, ulterior pronunţării deciziei, în perioada mai- iunie 2013, i-a remis o parte din bani, respectiv suma de 10.000 euro.

b). Curtea de apel a mai arătat că, prin Sentinţa penală nr. 286 din 9 mai 2018, pronunţată în Dosar nr. x/2015, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, între altele, în majoritate, a hotărât:

- conform art. 396 alin. (5) C. proc. pen. raportat la art. 16 alin. (1) lit. b) teza I C. proc. pen. a achitat pe inculpatul B. pentru comiterea infracţiunii de abuz în serviciu cu consecinţe deosebit de grave, dacă funcţionarul public a obţinut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit, prevăzută de art. 132 din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 297 alin. (1) C. pen., art. 309 C. pen. şi cu aplicarea art. 5 C. pen.

- conform art. 396 alin. (5) C. proc. pen. raportat la art. 16 alin. (1) lit. a) C. proc. pen. a achitat pe inculpatul B. pentru comiterea infracţiunii de luare de mită, prevăzută de art. 289 C. pen. raportat la art. 7 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 78/2000 (pct. 2 din rechizitoriu);

- în baza art. 254 alin. (1) C. pen. anterior raportat la art. 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000 (forma în vigoare la data comiterii faptei), cu aplicarea art. 5 C. pen. a condamnat pe inculpatul B. la pedeapsa de 3 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de luare de mită (pct. 3 din rechizitoriu)

c). Totodată, în baza înscrisurilor de la filele x volumul I dosar curte, prima instanţă a constatat că, între altele, prin Decizia penală nr. 257 din 11 noiembrie 2019, Înalta Curte de Casaţi şi Justiţie - Completul de 5 judecători, în majoritate, a admis apelurile formulate de apelantele părţi civile Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice şi N. şi de apelanţii inculpaţi C., O., E., P., Q., R., S., T., B., K. şi D. împotriva Sentinţei penale nr. 286 din data de 9 mai 2018 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, în Dosarul nr. x/2015 privind şi pe intimaţii inculpaţi U., V., W. şi X., a desfiinţat sentinţa penală apelată şi a trimis cauza Curţii de Apel Braşov.

La data de 12 noiembrie 2019, în temeiul art. 278 alin. (1) C. proc. pen. a admis sesizarea din oficiu şi a îndreptat eroarea materială evidentă strecurată în conţinutul minutei Deciziei penale nr. 257 din 11 noiembrie 2019 pronunţată în Dosarul nr. x/2018 în sensul că la pct. 6 din eroare s-a menţionat "în temeiul art. 421 alin. (1) pct. 2 lit. b) C. proc. pen. admite apelurile formulate de apelantele părţi civile Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice şi N. şi de apelanţii inculpaţi C., O., E., P., Q., R., S., T., B., K. şi D. împotriva Sentinţei penale nr. 286 din data de 9 mai 2018 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, în Dosarul nr. x/2015 privind pe intimaţii inculpaţi U., V., W. şi X.", în loc de "în temeiul art. 421 alin. (1) pct. 2 lit. b) C. proc. pen., admite apelurile formulate de apelantele părţi civile Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice şi N. şi de apelanţii inculpaţi C., O., E., P., Q., R., S., T., B., K. şi D. împotriva sentinţei penale nr. 286 din data de 9 mai 2018 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală în Dosarul nr. x/2015 privind şi pe intimatul inculpat W.".

La termenul de judecată din data de 12 iunie 2019 s-a luat act de retragerea apelului declarat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie - Structura Centrală .

În atare împrejurări, prima instanţă a considerat că, în ceea ce priveşte infracţiunea de luare de mită reţinută în sarcina inculpatului B., există doar apelul său şi s-a dispus condamnarea, în opinie majoritară, pentru săvârşirea acestei infracţiuni sub forma pretinderii ("instanţa reţine că probele au dovedit o relaţie de încredere, de lungă durată între C. Ioan şi judecătorul B., concretizată în vizitele lui C. la biroul său, dar şi la domiciliul lui B., relaţie în contextul căreia judecătorul a solicitat avocatului suma de 50.000 euro pentru a pronunţa o soluţie favorabilă clientului său D., într-o speţă controversată. Instanţa a considerat dovedită doar acuzaţia privind pretinderea sumei de 50.000 euro de către B. de la C. pentru pronunţarea unei decizii favorabile lui D. - Decizia civilă nr. 231/R/2012 şi nu primirea vreunei sume de bani").

d). În prezenta speţă, aşa cum rezultă din încheierile de şedinţă din 26 noiembrie 2019 şi 12 decembrie 2019 şi chiar prin concluziile scrise, s-a precizat că inculpata A. prin apărător ales a solicitat reunirea Dosarului penal nr. x/2015 al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie la Dosarul penal nr. x/2017 al Curţii de Apel Braşov aflat în faza de judecată a fondului pentru a se putea efectua o judecată corectă pe baza tuturor probelor administrate cu deoarece este dificil a analiza fapta complicelui fără a se avea în vedere fapta autorului.

Curtea de Apel Braşov a considerat că nu poate primi o atare cerere, fiind notat că, potrivit art. 43 alin. (2) lit. c) C. proc. pen., instanţa poate dispune reunirea cauzelor dacă prin aceasta nu se întârzie judecata, între altele, când între două sau mai multe infracţiuni există legătură şi reunirea cauzelor se impune pentru o bună înfăptuire a justiţiei; cauzele se pot reuni dacă ele se află în faţa primei instanţe chiar după desfiinţarea sau casarea hotărârii sau în faţa instanţei de apel (art. 45 alin. (2) C. proc. pen.).

S-a precizat că, pe rolul Curţii de Apel Braşov, la momentul formulării cererii de reunire există înregistrat Dosarul penal nr. x/2017 al acestei instanţe, aflat în faza de judecată a fondului cu referire la inculpata A.

Reţinând că, prin Decizia penală nr. 257/2019 pronunţată în Dosarul penal nr. x/2015, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul de 5 judecători a dispus desfiinţarea hotărârii dată în fond şi trimiterea cauzei spre rejudecare la Curtea de Apel Braşov privind, între alţii, pe inculpatul B., s-a constatat, însă, că acest dosar nu a fost încă înregistrat pe rolul acestei din urmă instanţe, până la momentul încheierii cercetării judecătoreşti şi acordării cuvântului părţilor pe fondul cauzei.

Prin urmare, cum în Dosarul nr. x/2017 al Curţii de Apel Braşov, probatoriul a fost epuizat, iar dosarul penal care se referă la autorul infracţiunii pentru care este trimisă în judecată inculpata A., în calitate de complice, nu a fost înregistrat pe rolul acestei instanţe, s-a apreciat că cererea susţinută de inculpată este prematur formulată şi a fost respinsă.

3. Curtea de apel a arătat că, aşa cum se arată în rechizitoriu, punctul de plecare îl reprezintă pronunţarea Deciziei nr. 231/2012 a Tribunalului Covasna despre care, spune procurorul "că a fost dată cu încălcarea legii, fiind restabilit dreptul de proprietate unei persoane neîndreptăţite şi pentru o suprafaţă mai mare decât cea solicitată ... această decizie este rezultatul coruperii judecătorului B. care a pretins şi a primit bani de la avocatul lui D., C., din probele administrate rezultând că, la comiterea acestei acţiuni a participat şi soţia sa, inculpata A." (pag. 2 rechizitoriul, volumul I dosar urmărire penală)

Aşa cum rezultă din actele şi lucrările dosarului, hotărârea judecătorească menţionată a fost pronunţată de Tribunalul Covasna, Complet de fond funciar - B. - preşedinte, G. şi Y. - judecători.

La data de 25 noiembrie 2014, aşa cum rezultă din procesul-verbal emis de procuror în Dosarul penal nr. x/P/2012, martorul C. a formulat un autodenunţ cu privire la săvârşirea infracţiunii de dare de mită inculpatului B., între altele, arătând că "între al doilea şi cel de-al treilea termen, când s-a judecat fondul, nu pot preciza exact, cred că după 15 martie 2012, aflându-mă în curtea Tribunalului Covasna... a venit domnul judecător cu care am schimbat câteva cuvinte, spunându-mi să trec pe la biroul dânsului . . . . . . . . . . . . . . . . . . . .Nu ştiu dacă m-am dus în aceeaşi zi sau ulterior, la scurt timp am urcat în biroul acestuia, la scurt timp după judecarea recursului... m-a abordat în legătură cu dosarul M. spunând: chiar dacă aveţi decizia aceea de la Î.C.C.J., în dosarul acesta sunt o grămadă de probleme . . . . . . . . . .Am văzut punctul său de vedere, mi-am dat seama că îmi induce ideea că recursul nu ar fi fondat ...

L-am întrebat ce e de făcut... s-a ridicat de la masă, s-a îndreptat către uşa din holul din spatele biroului, eu l-am urmat ... mi-a spus M. să dea 50.000 euro ... mi-a cerut în mod expres să nu îi spun lui M. absolut nimic decât după pronunţarea hotărârii . . . . . . . . . .mi-a mai spus că îmi va transmite un semnal ulterior pronunţării să ne întâlnim la Sf. Gheorghe... între momentul acestei discuţii şi momentul pronunţării nu m-am mai întâlnit cu B . . . . . . . . . .După ce s-a dat hotărârea şi recursul nostru a fost admis, după aproximativ 3 săptămâni sau o lună m-am întâlnit întâmplător pe rolul Tribunalului Covasna cu A., am avut o scurtă discuţie despre activitatea INPPA, după care aceasta mi-a spus că mă va suna.

În acea zi, am luat de pe tabloul avocaţilor numărul de telefon şi adresa cabinetului individual de avocatură al acesteia ... nu pot să spun cu precizie dacă eu am sunat-o sau ea m-a sunat pe mine, dar ulterior acestei întâlniri din holul Tribunalului Covasna, ţin minte că am vorbit la telefon cu aceasta, ocazie cu care mi-a comunicat că se află la cabinetul său de avocatură, spunându-i că voi trece pe la cabinetul dânsei, lucru pe care l-am făcut în ziua respectivă... am lăsat maşina în faţa unei bodegi, am identificat locuinţa, am văzut pe uşa biroului o plăcuţă cu numele acestuia, doamna ... m-a invitat înăuntru, i-am spus că vreau să vorbesc cu domnul ...

Mi-a spus că tocmai are o treabă şi va trece pe acasă şi să mai aştept puţin, iar la aproximativ 20 de minute a venit acasă B.

... se purta normal . . . . . . . . . .nu a avansat nicio marjă de timp, ci mi-a spus doar că voi fi contactat.

... după ce am plecat de la ..., la câteva zile, am primit un telefon de la A. care mi-a spus că nu a sunat pentru că au fost plecaţi la un eveniment la Timişoara.

... am mai fost sunat odată la o distanţă mai mare de timp, tot de A. care mi-a spus că nu a putut telefona deoarece a avut probleme de sănătate în familie, dar că pot să merg la Sf. Gheorghe.

...i-am spus că voi merge când voi fi în măsură deoarece nu primisem nici un răspuns clar din partea lui D.

... am luat legătura cu D. spunându-i că trebuie să scoată cei 50.000 euro, i-am spus că nu trebuie toţi deodată şi când are ceva pregătit să mă caute.

... nu a dat nici un răspuns, nu a spus nici da, nici nu, la o perioadă foarte scurtă după aceasta mi-a spus foarte clar că el nu va da nicio sumă de bani niciodată. Din acel moment nu am mai luat legătura cu familia Z. şi nici nu am mai fost căutat vreodată, direct sau indirect .

Având în vedere conţinutul denunţului formulat de martorul denunţător C., dar şi declaraţiile ulterioare, Curtea a reţinut că, înainte de pronunţarea Deciziei civile nr. 231/R din 17 aprilie 2012 a Tribunalului Covasna, în intervalul de timp 15 martie 2012 - 2 aprilie 2012, acesta s-ar fi întâlnit întâmplător cu B. în zona tribunalului, acesta din urmă invitându-l la el.

În acea zi sau în altă zi, susţine martorul, i-a făcut o vizită preşedintelui Tribunalului Covasna în biroul acestuia, unde ar fi discutat despre dosarul retrocedărilor, prilej cu care acesta i-ar fi pretins suma de 50.000 euro pentru o soluţie favorabilă clientului D., sens în care "va fi căutat".

Pe data de 17 aprilie 2012 a fost pronunţată decizia civilă sus menţionată, potrivit căreia, aşa cum a arătat D. a avut câştig de cauză. Ulterior, la aproximativ 3 săptămâni - o lună, martorul s-a întâlnit întâmplător cu A. pe holurile Tribunalului Covasna, prilej cu care au discutat despre activitatea în cadrul INPPA, despre profesia de avocat, pentru ca, la final, să îi spună acestuia din urmă că o să îl sune.

Martorul denunţător a concluzionat că avocatul A. este persoana ce urma să îl caute în raport de discuţia purtată cu soţul acesteia şi pretinderea sumei de 50.000 euro. În aceeaşi zi, martorul i-a făcut o vizită la cabinetul de avocatură, i-a spus că vrea să vorbească cu soţul său, inculpata s-a deplasat în altă cameră cu telefonul, iar la întoarcere i-a adus la cunoştinţă că B. va veni acasă, ceea ce s-a şi întâmplat. Cei doi (martorul şi judecătorul ...) s-au deplasat pe veranda casei unde acesta din urmă i-ar fi solicitat ca cei 50.000 euro să îi fie daţi, în tranşe, noaptea şi fără apeluri telefonice.

Din denunţul formulat rezultă că, în perioada următoare până în toamna anului 2012, martorul denunţător a fost sunat de mai multe ori de către inculpată, motivând că nu l-a sunat pentru că a fost plecată sau a avut probleme de sănătate.

În luna aprilie - mai 2013, martorul C. şi inculpata A. s-au întâlnit întâmplător pe holurile Tribunalului Covasna şi, după discuţii cu caracter general, l-a întrebat când trece pe la cabinet.

În atare împrejurări, martorul a făcut o a doua vizită familiei Z. la domiciliu, evenimentele desfăşurându-se la fel ca şi prima dată.

După ce a venit judecătorul B. acasă, cei doi au ieşit pe veranda casei în curte, prilej cu care au discutat despre cei 50.000 euro, B. nefiind de acord ca Sturdza să nu îşi respecte promisiunea.

În luna aprilie - mai 2013 dându-şi seama că M. nu este de acord să dea 50.000 euro, martorul denunţător arată că l-a vizitat pe B. în birou, la Tribunalul Covasna, i-ar fi dat 10.000 euro, acesta pretinzând şi restul sumei.

Apoi, martorul a mai fost sunat de inculpată sub diferite pretexte şi, de fiecare dată, era întrebat când vine la Sf. Gheorghe, telefoane ce ar fi continuat până în toamna anului 2013.

Martorul a subliniat în declaraţii că niciodată nu a discutat cu inculpata A. despre dosarul retrocedărilor, niciodată inculpata nu a fost prezentă la discuţiile purtate cu soţul său, niciodată nu a discutat despre alte dosare aflate pe rolul Tribunalului Covasna şi date spre soluţionare judecătorului B.

În aceste condiţii şi împrejurări, inculpata A. a fost trimisă în judecată pentru săvârşirea infracţiunii de complicitate la luare de mită, prev. de art. 48 alin. (1) C. pen. raportat la art. 289 alin. (1) C. pen., art. 6, art. 7 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 5 C. pen.

4. Curtea de apel a notat că, potrivit art. 48 alin. (1) C. pen., complice este persoana care cu intenţie înlesneşte sau ajută în orice mod la săvârşirea unei fapte prevăzute de legea penală.

Literatura de specialitate este unanimă în a sublinia că pentru existenţa complicităţii trebuie să fie îndeplinite trei condiţii principale:

a) să se fi săvârşit în mod nemijlocit de către o altă persoană o faptă prevăzută de legea penală;

b) să se fi efectuat de către complice acte de înlesnire sau de ajutor la săvârşirea acelei fapte;

c) contribuţia complicelui să fi fost efectivă, adică să fi folosit în fapt la săvârşirea de către autor a acţiunii sau inacţiunii respective.

Prin urmare, a subliniat instanţa, complicitatea presupune ca şi condiţie de bază săvârşirea în mod nemijlocit de către o altă persoană a unei fapte prevăzute de legea penală şi, în raport de începerea săvârşirii faptei, aceasta poate fi o complicitate anterioară şi/sau concomitent, însă, niciodată nu poate fi o complicitate posterioară (nu poate fi pregătită o faptă care s-a terminat).

Cu referire la această primă condiţie, curtea a constatat că inculpaţii B. şi A. au fost trimişi în judecată prin acte de sesizare diferite, dosarul autorului în ceea ce priveşte forma pretinderii sumei de bani, nefiind înregistrat până la momentul pronunţării prezentei, pe rolul Curţii de Apel Braşov în primă instanţă, autorul beneficiind de prezumţia de nevinovăţie şi, prin urmare, instanţa a arătat că urmează a analiza fapta pentru care a fost trimisă în judecată inculpata A., respectiv complicitate la infracţiunea de luare de mită sub forma pretinderii, prev. de art. 48 C. pen. raportat la art. 289 alin. (1) C. pen., art. 6, art. 7 lit. b) din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 5 C. pen.

În ceea ce priveşte cealaltă acţiune reţinută în sarcina inculpatei prin actul de sesizare circumscrisă infracţiunii de luare de mită în forma complicităţii, instanţa a precizat că nu are a analiza temeinicia acestei acuzaţii, având în vedere Sentinţa penală nr. 286 din data de 9 mai 2018 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în Dosarul penal nr. x/2015, care a stabilit cu autoritate de lucru judecat, sub acest aspect, că materialul probator de la dosar nu a dovedit luarea mitei de 10.000 euro de către autor.

4.1. Instanţa a reţinut că martorul denunţător C. a fost audiat în faza de urmărire penală de mai multe ori, atât în calitate de inculpat în Dosarul penal nr. x/2014, când a recunoscut săvârşirea faptelor reţinute în sarcina sa, cât şi în calitate de martor în Dosarul penal nr. x/2017, declaraţiile fiind ataşate la dosarul cauzei.

Astfel, prima instanţă a arătat că, la data de 6 decembrie 2017, după consemnarea autodenunţului în data de 25 noiembrie 2014, martorul C. a fost audiat în această calitate şi a făcut vorbire despre "prima întâlnire cu A. a avut loc după pronunţarea hotărârii de către Tribunalul Covasna la 3 săptămâni o lună distanţă, după ce anterior fusese în biroul lui B., întâlnire în care ... a cerut 50.000 euro la final spunând că o să fiu căutat".

S-a întâlnit cu inculpata A. şi după o discuţie i-a spus că "o să vă sun".

Când a auzit-o pe A. că o să îl sune în legătură cu cele spuse de B., A. i-a explicat puţin unde este cabinetul, locaţia...a avut loc o discuţie telefonică scurtă cu A., l-a chemat pe soţul ei - pag. 227, volumul I dosar urmărire penală.

Curtea de apel a mai menţionat că, C. a fost audiat în calitate de inculpat în Dosarul penal nr. x/2015 al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, prilej cu care şi-a menţinut declaraţiile date în faza de urmărire penală, făcând vorbire despre discuţia purtată cu B. când acesta a pretins 50.000 euro în birou, despre vizita pe care a făcut-o la domiciliul familiei ..., dar şi despre faptul că la acel moment, "Sturdza ştia despre discuţia referitoare la cei 50.000 euro purtată cu B.".

Totodată, instanţa a constatat că martorul C. a fost audiat şi în faţa instanţei de judecată în prezentul dosar, la data de 21 iunie 2019, când a menţinut cele declarate ulterior, fără a detalia discuţia purtată cu judecătorul B. în biroul acestuia de preşedinte al Tribunalului Covasna, făcând precizarea că niciodată nu a discutat cu inculpata A. despre dosarul D. şi niciodată "nu i s-a pus vreo întrebare cu privire la bani de inculpată ci mi s-a spus când veniţi la Sf. Gheorghe".

Instanţa de fond a subliniat că ceea ce trebuie demonstrat în cauză pentru a se dispune condamnarea inculpatei A. este ajutorul material şi moral acordat de aceasta soţului său, judecător în Cauza nr. 4014/305/2010 a Tribunalului Covasna pentru a pretinde de la C. suma de 50.000 euro, pentru soluţionarea favorabilă a litigiului, pretindere realizată potrivit susţinerilor martorului în perioada 15 martie 2012 - 2 aprilie 2012 şi, respectiv aprilie - mai 2013.

Prin sentinţa apelată s-a reţinut că declaraţiile martorului C. sunt singurele probe directe care fac vorbire de întâlnirile cu avocatul A. pe holurile Tribunalului Covasna în mod cu totul întâmplător, despre discuţiile purtate la domiciliul familiei cu aceasta, făcând precizarea că aceasta nu a participat în niciun fel la întâlnirile şi discuţiile purtate cu B.

Instanţa de fond a constatat că, deşi martorul C., în nicio declaraţie dată şi aflată la dosar, nu a arătat că "inculpata A. l-ar fi invitat la Sf. Gheorghe cu banii", în mod inexact, în actul de sesizare apare inserat acest aspect (la secţiunea "în drept" - pag. 53 - "ulterior a menţinut legătura cu C., contactându-l telefonic în repetate rânduri până în toamna anului 2012 apeluri făcute pentru a-i transmite acestuia că este aşteptat la Sf. Gheorghe cu banii").

Audiat în faţa instanţei în prezentul dosar, la data de 21 iunie 2019, martorul C. a precizat că "nici cu acest prilej - prima vizită făcută la locuinţa inculpatei - nu a discutat cu aceasta despre dosarul D. sau ceva legat de acesta...nici măcar nu a discutat că ar fi fost în biroul soţului ei la Tribunalul Covasna şi nici nu s-a pus problema unei atare discuţii, absolut niciodată" .

Curtea de apel a mai reţinut că, în continuare, martorul a arătat:" a discutat generalităţi cu avocata A., a rămas că îl va mai suna... la o perioadă de timp, a sunat A. şi i-a spus că nu a putut să sune pentru că au fost plecaţi la Timişoara, o să sune să treacă pe la Sfântu...mi-a spus că a avut ceva probleme de sănătate în familie de acea nu a apelat însă i-a zis să treacă pe la Sfântu...în toamnă a sunat şi i-a spus să treacă să discute despre un client, niciodată nu i-a spus despre bani" . Următoarea întâlnire cu inculpata a avut loc în primăvara anului 2013, când i-a spus să stea de vorbă, însă, era grăbită şi i-a zis să o sune mai târziu.

În legătură cu suma de 50.000 euro pretinsă, presupus de judecătorul B., Curtea a reţinut că C. a declarat că "în ziua pronunţării hotărârii favorabile sau a doua zi, s-a întâlnit cu martorul D. în faţa Prefecturii Braşov, prilej cu care i-a spus acestuia la ureche că în viitor va trebui să pregătească suma de 50.000 euro care trebuie dată lui . . . . . . . . . .

Prima instanţă a remarcat faptul că, pe lângă aspectele inserate în denunţul formulat în data de 25 noiembrie 2014, martorul C., în declaraţiile ulterioare, a prezentat şi cu totul alte aspecte.

4.2. Referitor la martorul D., instanţa de fond a precizat că a fost audiat la data de 23 octombrie 2014 în calitate de inculpat, în Dosarul penal nr. x/2012 şi a arătat că nu a dat nimic judecătorilor direct sau indirect pentru a câştiga acest proces, nu a instruit pe nimeni să dea judecătorilor bani sau alte foloase şi nu cunoaşte ca cineva să fi promis sau să fi dat judecătorilor mită ... după pronunţarea deciziei, dar înainte de motivarea ei, C. i-a spus "băi, zgârcitule dacă ai fi dat 50.000 euro nu s-ar fi tergiversat atât".

S-a constatat că, în data de 26 noiembrie 2014, audiat în calitate de inculpat D. arată că " a avut anumite discuţii cu C. despre suma de 50.000 euro ce ar fi trebuit dată judecătorilor de la Sf. Gheorghe .

Despre această împrejurare, instanţa a reţinut că face vorbire şi martora E., în sensul că " atunci când M. îşi manifesta oarecum nemulţumirea, C. i-a spus că dacă ai fi dat 50.000 euro ai fi primit o hotărâre mai bună şi mai repede" .

Din declaraţia martorei K. dată în faţa instanţei de judecată, la data de 14 noiembrie 2019, s-a reţinut că "D. i-a spus că domnul C. i-ar fi cerut bani pentru judecătorii de la Covasna"

În legătură cu această sumă, s-a arătat că D. a precizat, la momentul audierii din 14 noiembrie 2019, că "profesorul Adam nu i-a cerut bani pentru a le da judecătorilor, de altfel ar fi fost sub demnitatea sa un asemenea gest, să dea bani pentru o hotărâre, ştia că are dreptate şi nu putea să câştige decât în mod real", însă "după ce a primit hotărârea privind retrocedările, C. i-a reproşat că, dacă dădea ceva, ar fi primit motivarea mai repede".

Aşa fiind, coroborând aceste declaraţii, Curtea a constatat diferenţe în ceea ce priveşte conţinutul acestora, cu referire la depoziţiile martorului C., depoziţii ce sunt probe directe în dosar, fără însă a omite efectele formulării respectivului denunţ privind persoana acestuia (cu referire la denunţul consemnat în procesul-verbal datat 25 noiembrie 2014 s-a constatat faptul că martorul denunţător face vorbire doar de o singură vizită efectuată la cabinetul avocatului A.).

Prima instanţă a remarcat că martorul C. face vorbire despre întâlnirea pe care ar fi avut-o cu inculpata A. în luna mai 2012, telefoanele primite, date până în toamna anului 2012, respectiv despre întâlnirea pe care ar fi avut-o în mai 2013 la Tribunalul Covasna, despre cele două vizite efectuate la domiciliul familiei ..., însă, instanţa a reţinut că toate aceste acţiuni nu pot fi catalogate drept acţiuni de sprijinire la pretinderea sumei de bani în discuţie.

S-a constatat că inculpata A., în momentul în care a fost vizitată de către C. în cabinetul său de avocat, a discutat cu acesta despre profesia de avocat, despre pregătirea avocaţilor în cadrul INPPA, în momentul în care soţul său ar fi venit acasă, între cei doi au fost relaţii fireşti, familiale între doi soţi, în sensul că l-a chemat prin telefon pe judecător pentru că era căutat şi a întreţinut atmosfera până când acesta a ajuns acasă.

În susţinerea acuzării, respectiv intermedierea întâlnirilor dintre C. şi B., că l-a sunat pe C. şi l-a invitat la domiciliul familiei, că la solicitarea martorului C. l-a chemat pe soţul său fără a cere explicaţii şi i-a pus la dispoziţie martorului C. biroul său pentru a aştepta venirea judecătorului B., instanţa a arătat că procurorul a invocat listingurile telefonice şi localizarea acestor aparate telefonice pentru perioada de referinţă.

4.3. Prin Încheierea din 6 iulie 2018 pronunţată în Dosarul penal nr. x/2017 al Curţii de Apel Braşov, judecătorul de cameră preliminară din cadrul Curţii de Apel Braşov a respins cererile şi excepţiile invocate de inculpata A., s-a constatat legalitatea sesizării instanţei cu rechizitoriu, a administrării probelor şi a efectuării actelor de urmărire penală şi a dispus începerea judecăţii cauzei cu privire la aceasta .

Prin încheierea din 5 decembrie 2018 pronunţată în Dosarul penal nr. x/2017 al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, între altele, în majoritate, s-a admis contestaţia formulată de inculpata A. împotriva Încheierii din data de 6 iulie 2018 pronunţată de Curtea de Apel Braşov, secţia penală, au fost admise în parte cererile şi excepţiile formulate de inculpata A. şi s-a constatat nulitatea obţinerii informaţiilor care au stat la baza întocmirii Procesului-verbal nr. x/P/2012 din data de 2 decembrie 2014 şi Procesului-verbal nr. x/P/2012 din data de 2 decembrie 2014 (filele x volumul III Dosar nr. x/2017 al D.N.A. - Serviciul Teritorial Braşov (fiind excluse din materialul probator şi eliminate în materialitate din Dosarul de urmărire penală nr. x/P/2017 al D.N.A .- Serviciul Teritorial Braşov - Dosar nr. x/2017 al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie).

Urmare acestei hotărâri, în şedinţa publică din 18 aprilie 2019, instanţa de fond a dispus desprinderea filelor x din vol. III al dosarului de urmărire penală, fiind întocmit în acest sens un Proces-verbal datat 25 aprilie 2019 şi emis de Curtea de Apel Braşov .

În atare împrejurări, cum cele două procese-verbale anterior menţionate au fost excluse din materialul probator al dosarului de faţă şi eliminate în materialitatea lor, prima instanţă a precizat că acestea nu există, astfel că instanţa nu poate proceda la o analiză a lor ca şi mijloc de probă.

4.4. Curtea de apel a arătat că, la termenul de judecată din 23 mai 2019, procurorul de şedinţă a solicitat între altele, ca probe, înscrisurile constând în listingurile transmise în format declasificat de SRI şi care au fost deja administrate în procedura de cameră preliminară, listinguri cu privire la care SRI să indice expres data la care a solicitat şi data la care i-au fost puse la dispoziţie aceste listinguri de către furnizorul de servicii de comunicaţii, probă admisă de instanţă conform încheierii de şedinţă.

Din Adresa din 11 noiembrie 2019 emisă de UM XX Bucureşti rezultă că listingul nr. x din 5 aprilie 2018 a fost solicitat de SRI operatorului de comunicaţii la data de 23 august 2012 orele 15:00 şi transmis serviciului în aceeaşi zi.

Listingul aferent unul post telefonic utilizat de numitul C. pentru perioada 22 februarie - 20 august 2012 a fost transmis de către SRI la solicitarea DNA - Serviciul Teritorial Braşov în data de 13 octombrie 2014 pe un suport otic CD-R .

Listingul nr. x din 3 aprilie 2018 a fost solicitat de SRI operatorului de comunicaţii în data de 8 iulie 2013 orele 10:28, iar acesta l-a transmis serviciului în aceeaşi zi.

Privitor la data şi modalitatea de punerea la dispoziţia procurorului listingul nu s-a identificat o corespondenţă în acest sens .

Aşa fiind, s-a constată că acestea au fost puse la dispoziţia procurorului la cererea acestuia spre informare în temeiul art. 14 din Legea nr. 14/1992.

S-a notat că, potrivit art. 18 din Legea nr. 82/2012, organele de urmărire penală pot solicita datele obţinute în baza prezentei legi cu respectarea art. 152 C. proc. pen.

Aşa fiind, instanţa a precizat că, pentru a putea fi folosite ca mijloace de probă aceste listinguri era necesară autorizarea prealabilă a judecătorului de drepturi şi libertăţi, ceea ce în cauză nu există, împrejurări în care nu pot fi primite concluziile acuzării.

4.5. Instanţa de fond a mai reţinut că, potrivit procesului-verbal datat 11 decembrie 2014, apărătorul ales al inculpatului C. a pus la dispoziţia organelor de urmărire penală, la data de 2 decembrie 2014, în cadrul Procesului penal nr. 63/P/2012 listingul convorbirilor purtate de C. în perioada decembrie 2012 - decembrie 2014 (convorbiri iniţiate de C. în perioada de referinţă), respectiv numitul C. a apelat-o pe inculpata A. în datele de 23 mai 2013 ora 10:51, 17 iunie 2013 ora 13:00:08 şi 13:29, 24 octombrie 2013 ora 12:20 .

Astfel, s-a constatat că, în data de 23 mai 2013, ora 10:51 inculpata A. este apelată de C. pentru o convorbire telefonică de 31 de secunde; în data de 17 iunie 2013 ora 13:08, C. a apelat-o pe A., durata convorbirii fiind de 20 de secunde, la ora 13:29 C. a apelat-o pe A., convorbirea fiind de 8 secunde; la data de 24 octombrie 2013, ora 12:20, C. a apelat-o pe A. durata convorbirii fiind de 51 de secunde.

Curtea de apel a reţinut că martorul C. a făcut vorbire doar despre prima convorbire telefonică, cea din primăvara anului 2013 - 23 mai 2013 şi că această variantă nu corespunde cu conţinutul denunţului şi nici cu declaraţia din 25 noiembrie 2014 dată în calitate de inculpat, când a arătat că "după ce M. i-a comunicat că nu va da nici o sumă de bani niciodată nu a mai luat legătura cu B.".

Despre celelalte convorbiri, instanţa de fond a constatat că martorul nu a făcut nici o remarcă în condiţiile în care, potrivit propriilor susţineri, în primăvara anului 2013 i-ar fi adus 10.000 euro lui B. fiind pretins şi restul sumei.

În lipsa altor dovezi, instanţa de judecată a apreciat că acele convorbiri purtate între martor şi inculpată, aşa cum rezultă din listing, din 17 iunie 2013 şi 24 octombrie 2013 (al căror conţinut nu este cunoscut) priveau alte împrejurări decât cele arătate în actul de sesizare.

4.6. Curtea de apel a arătat că o altă împrejurare, la care face referire acuzarea, se referă la vizitele făcute de martorul C. la locuinţa familiei ..., întrucât a realizat o descriere a acesteia, deşi inculpata A. a susţinut că nu l-a vizitat niciodată acasă/cabinetul avocaţial.

Astfel, martorul vorbeşte despre "o clădire situată în Municipiul Sf. Gheorghe care are o uşă metalică, cu plăcuţe cu cabinet individual şi întreaga titulatură a avocatului ... aceasta i-a deschis uşa, a intrat în cabinet, a luat loc pe un fotoliu situat în partea dreaptă, i-a spus că vrea să vorbească cu domnul judecător, i-a spus că oricum va trece pe acasă ... a venit judecătorul B. acasă, a intrat prin birou, l-a luat de după umeri, au ieşit pe o altă uşă, au trecut printr-o altă cameră şi au ajuns pe verandă în curte. Nici când a intrat şi nici când a ieşit de pe verandă şi din curte, pe avocata A. nu a mai văzut-o ... Nici nu avea cum să o vadă pentru că uşile erau închise, uşile de la verandă şi antreu erau prevăzute cu geamuri colorate, mai multe, de mici dimensiuni, crede că era şi un geam colorat" .

Chiar dacă descrierea casei nu este exactă aşa cum susţine apărarea în cuvântul pe fondul cauzei ori inculpata A. cu prilejul audierii, faţă de împrejurarea că s-a făcut vorbire despre aspecte esenţiale (intrare în casă, existenţa unei verande ...), curtea a apreciat că martorul C. este posibil să fi fost în locuinţa inculpatei, însă aceasta s-a întâmplat pentru prima dată la circa 3 săptămâni - o lună după pronunţarea Deciziei civile nr. 231/2012 a Tribunalului Covasna, moment până la care, se susţine de către acuzare, a avut loc pretinderea sumei de 50.000 euro de către judecătorul B.

Instanţa de fond a considerat că este posibil ca martorul C. să fi luat la cunoştinţă despre interiorul locuinţei şi în momentul studierii dosarului de urmărire penală cu prilejul discutării în Parlamentul României a ridicării imunităţii sale parlamentare.

Că nu cunoştea adresa de domiciliu a familiei Z. ori că a fost pentru prima dată, s-a arătat că rezultă din chiar propriile susţineri:

"am întrebat-o unde este cabinetul, ştiu că am mers spre locul respectiv, am parcat lângă o bodegă, am mers pe jos cca 200 metri şi am ajuns la locaţia respectivă...mi-a spus că este la cabinet, mi-a spus cum pot să ajung acolo. În clipa în care mi-a spus că o să vă sun am notat numărul de telefon şi adresa de la cabinetul de avocat unde îşi avea sediul, constatând ulterior că sediul coincidea cu locuinţa comună a familiei . . . . . . . . . .În foarte puţine cuvinte mi-a explicat că este înspre ieşirea spre Ilieni, în sensul de mers către Braşov, în apropierea intersecţiei către staţiunea Vâlcele, a condus organele de urmărire penală"

De asemenea, prima instanţă a apreciat că este posibil ca martorul să fi luat la cunoştinţă despre această locaţie şi în momentul audierii în faza de urmărire aşa cum arată martorul L., când martorului i s-a solicitat să descrie acea încăpere, s-a ridicat brusc "haideţi, fraţilor, era un scaun lângă uşă, doamna A. m-a invitat să iau loc, după 10 minute a venit şi judecătorul B., martorul C. era vădit încurcat ... un poliţist a intervenit şi i-a sugerat domnului procuror să îi prezinte un colaj cu imagini surprinse cu ocazia percheziţiei domiciliare ... martorul nu a putut localiza absolut nimic, nu a spus nimic, s-a uitat, a fost nesigur, nu a putut indica asta sau asta cu precizie" .

Referitor la împrejurarea că, în declaraţia dată, nu se consemnează aceste aspecte, curtea de apel a considerat că nu însemnă că martorul nu le-ar fi perceput, întrucât face vorbire de starea psihică a lui C., aflat în stare de arest preventiv la acel moment, stare care nu putea fi cuprinsă în acea declaraţie mijloc de probă.

În ceea ce priveşte declaraţia lui C., dată în calitate de inculpat în data de 28 noiembrie 2014 în Dosarul nr. x/2012, s-a reţinut de către instanţă că acesta confirmă întâlnirea cu B. acasă la acesta, în prealabil întâlnindu-se cu A. cu care nu a putut vorbi întrucât era grăbită şi "l-a rugat să o sune mai târziu". A sunat-o mai târziu şi i-a spus că este la cabinet şi poate trece pe acolo.

A venit şi judecătorul ..., chemat fiind de inculpata A. care l-a luat deoparte, a traversat casa acestuia, ajungând în curtea din spate spunând că este grăbit ... s-a apropiat şi l-a întrebat ce s-a întâmplat cu M., de ce nu se ţine de cuvânt pentru că a văzut rezultate. Martorul i-a spus că are o problemă deoarece D. este extrem de dificil şi nu este dispus să achite suma pe care i-a transmis-o după pronunţarea recursului, respectiv cei 50.000 euro. ... a spus că aşa ceva nu este posibil, a insistat să îl contacteze pe D. şi să îl facă să respecte ceea ce i-a transmis pentru că a avut rezultate. A adăugat că a avut încredere în ceea ce a discutat anterior pronunţării Deciziei nr. 231/R2012 şi, ca atare, trebuie să rezolve problema.

B. i-ar fi spus că are nevoie urgentă de măcar 10.000 euro, în aceste condiţii, martorul ar fi înţeles că trebuie să procure cât mai repede 10.000 euro.

A doua zi, martorul C. arată că s-ar fi dus la Sf. Gheorghe şi i-a dus judecătorului suma de 10.000 euro (B. mi-a spus că este în regulă şi că speră să rezolv problema cu M. de unde eu am dedus că se refera la restul banilor până la 50.000 euro ... i-am spus că o să mă străduiesc fără să îi dezvălui că M. nu voia să achite nimic - f. x dup).

4.7. Prima instanţă a reţinut că, în declaraţia sa, B., audiat în calitate de inculpat, în data de 30 mai 2016, în Dosarul penal nr. x/2015, susţine că domnul C. nu a vorbit cu el despre acel dosar, nu îi datora nimic domnului Adam, îl cunoaşte de cel puţin 20 de ani, era prieten cu tatăl său...nu era în relaţii de prietenie cu C., dar când îl vizita la Tribunalul Covasna îl primea cu respect ... în perioada în care a soluţionat dosarul, C. l-a vizitat în biroul său, i-a adus o carte nouă apărută, soţia sa îl cunoştea pe C., căruia i-a fost studentă, iar ulterior când s-au întâlnit pe holurile instanţei, C. i-a făcut propunerea de a fi asistentă la facultate şi la şcoala avocaţilor ... discuţiile dintre soţia mea şi C. au avut loc după 2010 când şi-a reluat activitatea după epuizarea concediului de creştere a copilului. Soţia mea nu a vorbit despre acest dosar nici cu C. şi nici cu mine, chiar C. spune în declaraţia sa că nu a discutat cu soţia mea niciodată despre dosar şi niciodată soţia mea nu a fost de faţă la discuţiile dintre noi.

Instanţa de fond a mai constatat, în ceea ce priveşte potenţialele vizite pe care C. le-ar fi făcut la domiciliul familiei ..., audiat fiind în calitate de suspect la data de 5 decembrie 2014, în Dosarul penal nr. x/2012, că B. precizează că nu îşi aduce aminte să îl fi văzut pe acolo, dacă ar fi fost, a fost la cabinetul soţiei, nu a stat cu C. în curte .

Prin sentinţa apelată s-a reţinut că, cu siguranţă martorul denunţător C. cunoştea adresa de domiciliu a familiei Z. în condiţiile în care, aşa cum au arătat martorii D. şi K., aceştia l-au însoţit pe C. până în apropierea casei familiei Z. unde acesta a mers pentru a-i aduce o carte, însă nu a găsit-o acasă; deplasare pe care martorii au realizat-o în cursul anului 2013.

Curtea de apel a reiterat despre complicitatea la infracţiunea de luare de mită prin pretindere, că trebuie să se fi comis înainte sau în timpul executării acţiunii, însă niciodată posterioară, întrucât o activitate de sprijinire nu poate avea loc după ce activitatea s-a terminat.

Or, din probele administrate în cauză, instanţa de fond a reţinut că întâlnirea dintre C. şi inculpata A. ar fi avut loc în luna mai 2012, la aproximativ 3 săptămâni - o lună după pronunţarea Deciziei civile nr. 231/2012 de către Tribunalul Covasna şi eventuala pretindere a sumei de 50.000 euro de către judecătorul B. martorului denunţător C. ar fi avut loc în perioada 15 martie - 2 aprilie 2012.

Aşa fiind, cum posibila pretindere a avut loc înainte de întâlnirea martorului denunţător cu inculpata A., curtea de apel a considerat că nu se poate vorbi despre o complicitate la infracţiunea reclamată.

Având în vedere că infracţiunea de luare de mită este o infracţiune continuă, al cărei element material se realizează în timp, până la intervenţia unei forţe exterioare, instanţa de fond a analizat în ce măsură convorbirile telefonice purtate, eventualele vizite efectuate la domiciliul familiei pot constitui acte de complicitate la pretinderea restului de bani rămaşi din cei 50.000 euro (martorul C. relatează că i-ar fi dat lui B. suma de 10.000 euro aproximativ în luna mai 2013, în biroul său de preşedinte al Tribunalului Covasna).

Atitudinea inculpatei A. faţă de martorul denunţător C. concretizată prin primirea la domiciliul său a acestuia, chemarea judecătorului ... acasă ori convorbirile telefonice purtate al căror conţinut instanţa nu îl cunoaşte, s-a apreciat că nu pot conduce în a aprecia că s-a săvârşit infracţiunea dedusă judecăţii.

Totodată, s-a precizat că se poate face abstracţie de împrejurarea că singura probă directă administrată în cauză sunt declaraţiile martorului C., între aceste declaraţii şi cele ale martorului D. există evidente contradicţii, fără a mai menţiona faptul că în denunţul pe care C. l-a formulat nu a făcut vorbire despre cea de-a doua vizită pe care ar fi efectuat-o la domiciliul inculpatei. Indiscutabil, a arătat instanţa, C. şi B. se cunoşteau, C. a avut discuţii telefonice cu A., însă toate acestea, în aprecierea curţii, nu pot avea conotaţie penală, prezumţia de nevinovăţie nefiind răsturnată.

În considerarea celor discutate mai sus, în baza art. 396 alin. (5) C. proc. pen., raportat la art. 16 alin. (1) lit. b) teza I C. proc. pen., Curtea a dispus achitarea inculpatei A. pentru infracţiunea de complicitate la luare de mită, prevăzută de art. 48 alin. (1) C. pen., raportat la art. 289 alin. (1) lit. b) C. pen., art. 6, art. 7 din Legea nr. 78/2000, fiind reţinut că fapta săvârşită de inculpata A. (constând în afirmaţia" că îl va suna", discuţiile telefonice din anul 2012 - 2013, punerea la dispoziţia martorului a propriului cabinet) nu sunt prevăzute de legea penală întrucât îi lipseşte unul din elementele constitutive, respectiv elementul material- ajutorul dat prezumtivului autor în pretinderea sumei de bani - nefiind întrunită trăsătura tipicităţii.

Curtea de apel a arătat că, prin ordonanţa procurorului din data de 5 decembrie 2014 emisă în Dosarul penal nr. x/2012, s-a dispus luarea măsurii preventive a reţinerii faţă de inculpata A. pentru o durată de 24 de ore, începând cu data de 5 decembrie 2014 orele 12:30, ulterior fiind luată măsura controlului judiciar pentru o durată de 30 de zile, măsura nefiind ulterior prelungită .

S-a considerat că măsurile preventive dispuse au fost legale şi temeinice, fiind respectate dispoziţiile legale în materie, inculpatei fiindu-i respectate drepturile prevăzute de art. 83 C. proc. pen., art. 210 alin. (1) şi (2) C. proc. pen., măsuri luate în raport cu scopul înscris în art. 202 C. proc. pen.

Împotriva acestei sentinţe au declarat apel Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie - Serviciul Teritorial Braşov şi inculpata A.

Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie - Serviciul Teritorial Braşov a susţinut prin apelul promovat netemeinicia sentinţei apelate, invocând greşita achitare a inculpatei pentru infracţiunea de complicitate la luare de mită prev. de art. 48 alin. (1) raportat la art. 289 alin. (1) C. pen. raportat la art. 6 şi art. 7 lit. b) din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 5 C. pen.

În motivarea apelului, cu referire la faptul că prima instanţă a analizat numai ajutorul material şi moral acordat de inculpata A. în vederea pretinderii sumei de 50.000 euro de către inculpatul B., martorului denunţător C. pentru a pronunţa o soluţie favorabilă clientului său, martorul D., în Dosarul nr. x/2010 al Tribunalului Covasna, parchetul a susţinut că acest aspect este discutabil având în vedere că soluţia pronunţată în Dosarul nr. x/2015 al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie nu a fost supusă controlului judiciar, datorită faptului că apelul în cauză a fost retras de către secţia pentru Investigarea Infracţiunilor din Justiţie la termenul de judecată din data de 12 iunie 2019, astfel încât completul de judecată nu a putut decât să ia act de acest aspect, neputând să analizeze temeinicia hotărârii atacate.

Ministerul Public a precizat că, prin Decizia penală nr. 257 din 11 noiembrie 2019, Înalta Curte de Casaţi şi Justiţie - Completul de 5 judecători, în majoritate, a admis apelurile formulate, printre alte părţi, de inculpatul B., împotriva Sentinţei penale nr. 286 din data de 9 mai 2018 pronunţate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, în Dosarul nr. x/2015, a desfiinţat sentinţa penală apelată şi a trimis cauza Curţii de Apel Braşov.

S-a învederat că dosarul este înregistrată la acest moment pe rolul Curţii de Apel Braşov, care urmează a analiza din nou probatoriul în ceea ce priveşte infracţiunea de luare de mită reţinută în sarcina inculpatului B., având în vedere că acesta a declarat apel la rândul său împotriva Sentinţei penale nr. 286/2019 a ÎCCJ.

Iar pe de altă parte, a susţinut procurorul, există situaţii în care autorul infracţiunii nu poate fi tras la răspundere penală, din diferite motive, ceea ce nu împiedică tragerea la răspundere penală a complicelui acestuia, motiv pentru care s-a apreciat că instanţa ar trebui să analizeze întreaga situaţie de fapt descrisă prin rechizitoriu, respectiv să facă cercetarea vis-a-vis de ambele modalităţi de comitere a infracţiunii de luare de mită (pretindere, respectiv primire).

Din acest motiv, parchetul a considerat că instanţa ar fi trebuit să se raporteze în prezenta cauză strict la aspectele probatorii ce evidenţiază conduita complicelui, respectiv a inculpatei A., la infracţiunea de luare de mită privită în ansamblu, atât sub aspectul pretinderii, cât şi sub aspectul primirii unei sume de bani, indiferent care ar fi soluţiile dispuse sau care vor fi dispuse cu privire la autorul infracţiunii de luare de mită.

În ceea ce priveşte motivarea instanţei de fond, referitoare la următoarele aspecte, s-au adus ca şi argumente contrarii:

1. - între denunţ şi declaraţiile martorului denunţător C. date în Dosarul nr. x/2014 există neconcordanţe

Astfel, s-a arătat că instanţa a apreciat că aceste probe directe conţin anumite neclarităţi referitoare la întâlnirile avute de acesta cu inculpatul B. la locuinţa acestuia, precum şi referitoare la numărul convorbirilor telefonice avute de martorul denunţător cu inculpata A.

Cu privire la primul aspect, parchetul a remarcat faptul că în denunţul formulat de martorul denunţător C., acesta a relatat aspecte mai lacunare, pe care le-a considerat relevante în acel moment, procurorul consemnând în procesul-verbal relatările libere ale acestuia, însă, ulterior, cu ocazia declaraţiilor succesive date în cauză, raportat la întrebările puse de organul de urmărire penală, acesta şi-a adus aminte mai multe amănunte, pe care le-a indicat.

În ceea ce priveşte cel de-al doilea aspect, procurorul a menţionat că nu se constată neconcordanţe semnificative, deoarece chiar în conţinutul denunţului martorul C. arată că după prima întâlnire avută acasă la inculpata A. cu soţul acesteia, a mai fost sunat de către aceasta la un interval de câteva zile, şi ulterior, încă o dată, la o distanţă mai mare de timp.

A fost precizat că aceste relatări au fost făcute după o perioadă mai mare de timp de la data faptelor, astfel încât procurorul a apreciat că este normal să fi fost afectate de trecerea timpului, însă, declaraţiile ulterioare (date după solicitarea propriului listing telefonic, pe care, de altfel, l-a depus în cauză pentru a-şi susţine denunţul formulat), conţin chiar aspecte mai concrete legate de periodicitatea şi multitudinea de convorbiri telefonice avute cu inculpata A.

Prin motivele de apel s-a considerat că aspectul invocat de către instanţă ar fi fost pertinent în situaţia în care informaţiile provenite succesiv de la martorul denunţător s-ar fi contrazis, situaţie în care s-ar fi putut pune în discuţie credibilitatea acestuia. De vreme ce nu există această situaţie, ci, din contră, au fost prezentate informaţii mai complete, parchetul a susţinut că argumentul instanţei nu poate fi primit.

2. - deşi există convorbiri telefonice aferente stării de fapt descrise în rechizitoriu între inculpată şi martorul denunţător C., este posibil ca acestea să vizeze şi alte aspecte în afara unor discuţii referitoare la pretinderea sumei de bani

Ministerul Public a susţinut că această susţinere a instanţei se bazează pe o presupunere legată de conţinutul respectivelor convorbiri telefonice, apreciind că declaraţiile martorului denunţător C. şi ale inculpatei A. nu sunt suficiente pentru a lămuri acest aspect.

Din analiza declaraţiilor martorului denunţător şi ale inculpatei, procurorul a apreciat că reies următoarele aspecte:

- martorul denunţător arată că a purtat discuţii cu inculpata legate de întâlniri în Sfântu Gheorghe - în timp ce în declaraţia dată în calitate de suspect la data de 5 decembrie 2014 aceasta arată că niciodată nu 1-a sunat pe martor. Declaraţiile martorului de coroborează, însă, cu listingul telefonic pus la dispoziţie din proprie iniţiativă, precum şi cu listingurile telefonice puse la dispoziţie de către SRI în cursul urmăririi penale, ataşate ulterior dosarului, în format declasificat, în procedura de cameră preliminară în prezentul dosar;

- martorul denunţător arată că niciodată nu a discutat cu inculpata despre vreun client, nu au avut clienţi comuni şi nici nu i-a recomandat vreun avocat inculpatei - în declaraţia dată în calitate de suspect, aceasta a relatat că niciodată nu a avut clienţi comuni cu martorul şi nici nu au făcut schimb de clienţi cu acesta. În procesul-verbal de consemnare a confruntării efectuate de organul de urmărire penală între martor şi inculpată, la data de 5 ianuarie 2015, inculpata revine asupra propriilor declaraţii şi arată că l-a sunat pe martor pentru a-i solicita numărul de telefon al unei colege avocat, că l-a contactat de mai multe ori întrucât l-a prins în momente neprielnice, însă, cerându-i-se explicaţii în legătură cu intervalul mare de timp în care s-au înregistrat astfel de convorbiri, inculpata nu a putut justifica perioada mare de timp, aproximativ 1 an de zile, cât aceste convorbiri telefonice apăreau înregistrate pe listingul telefonic. Sub acest aspect, procurorul a apreciat că declaraţiile inculpatei, evident că sunt nesincere;

- atât martorul cât şi inculpata au arătat că între aceştia nu au existat nici un alt fel de relaţii (personale, familiale, profesionale);

- în declaraţia dată în calitate de inculpată în faţa instanţei de fond, aceasta îşi nuanţează din nou propriile afirmaţii făcute anterior, afirmând că discuţiile cu martorul denunţător (pe care admite că le-ar fi avut) vizau anumite aspecte legate de cursuri postuniversitare, deşi, tot ea arată că în perioada în care le-a purtat cu acesta cunoştea faptul că martorul denunţător nu se mai ocupă cu ţinerea de cursuri, întrucât a devenit parlamentar. Procurorul a considerat relevant inclusiv faptul că acest pretext a apărut într-o fază avansată a cercetărilor, în contextul în care anterior nu se afirmase nimic în acest sens, motiv pentru care a arătat că se poate rezonabil aprecia că aceasta nu evidenţiază decât o încercare a inculpatei de a-şi justifica într-un anumit fel tocmai conduita infracţională.

S-a criticat faptul că instanţa nu a făcut o analiză a acestor declaraţii diferite şi nu a examinat dacă schimbarea declaraţiilor inculpatei are la bază fapte reale sau este plauzibilă, constatând (exclusiv pe baza declaraţiilor inculpatei) că respectivele convorbiri telefonice priveau alte împrejurări decât cele arătate în actul de sesizare.

În plus, procurorul a arătat că aspectele legate de convorbirile telefonice purtate între martorul C. şi inculpata A., în anul 2013, indicate de către C. ca fiind în legătură cu suma de bani pretinsă de B. au fost analizate de către ICCJ în Dosarul nr. x/2015, fiind redate paragrafe din hotărârea pronunţată în acea cauză.

3. - este posibil ca martorul denunţător C. să fi cunoscut aspecte referitoare la interiorul locuinţei inculpatei şi din alt context în afara celui reţinut prin rechizitoriu

Prin motivele de apel s-a subliniat că această apreciere este legată de declaraţia dată de martorul L. din cursul judecaţii, prin care acesta a indicat faptul că, în cursul urmăririi penale, un ofiţer de poliţie i-ar fi arătat martorului denunţător anumite fotografii efectuate în locuinţa inculpatei, solicitându-i-se să indice dacă recunoaşte anumite elemente din interiorul casei, şi cu privire la care martorul nu ar fi putut "localiza absolut nimic, nu a spus nimic, s-a uitat, a fost nesigur, nu a putut indica asta sau asta cu precizie".

S-a solicitat să se constate că această declaraţie nu este corespunzătoare realităţii, întrucât conţine aspecte nereale, dovedite cu înscrisurile din dosar (exemplu: martorul L. susţine că la audierea în care martorul denunţător ar fi aflat date legate de interiorul imobilului inculpatei ar fi asistat un număr foarte mare de avocaţi, în timp ce declaraţia din data respectivă este semnată doar de martorul L. şi avocatul martorului denunţător).

Totodată, s-a solicitat a se avea în vedere declaraţia martorului L. dată în cursul judecăţii, cu referire la răspunsurile date la întrebările ce i-au fost adresate de procuror ("întrebare procuror: Aţi făcut două afirmaţii: una martorul C. s-a uitat, era nesigur, nu putea indica cu precizie asta sau asta, şi ulterior, după ce am intervenit, rugând să se consemneze acest aspect, aţi revenit şi aţi spus: C. nu s-a exteriorizat, era blocat. Care dintre cele două afirmaţii reflectă realitatea?", Răspuns: Amândouă reflectă realitatea, nu este nici o inconvenienţă între cele două afirmaţii.").

Aceasta, în contextul în care, martorul a afirmat că memoria sa este impregnată doar de acel incident, că restul declaraţiei îi scapă, deşi cu foarte mare siguranţă, a dat amănunte legate de prezenţa domnului avocat AA. "cu siguranţă domnul AA. a fost prezent", "erau mai mulţi avocaţi în sală", "s-a creat o nemulţumire totală, unii erau bucuroşi, alţii mai puţin bucuroşi", şi toate acestea, în condiţiile în care, aşa cum reiese din declaraţia despre care face vorbire martorul L., la audieri a fost prezent doar acesta şi avocatul lui C.

În plus, s-a precizat că instanţa nu a avut în vedere procesele-verbale de conducere în teren efectuate în faza de urmărire penală, în care martorul C. a indicat cu exactitate locaţia imobilului inculpatei A., modalitatea de acces în acesta şi a dat relaţii referitoare la alte imobile/respectiv magazin alimentar din imediata apropiere a imobilului în speţă, aspecte pe care nu le-ar fi putut afla, eventual, din fotografiile care prezentau doar interiorul casei inculpatei.

A mai fost menţionat că instanţa nu a avut în vedere nici faptul că există două procese-verbale de conducere în teren efectuate, de asemenea, în faza de urmărire penală cu martorii D. şi K., în care aceştia au identificat locaţia din apropierea imobilului inculpatei A. unde ei l-au aşteptat pe martorul C., în primăvara anului 2013, când acesta s-a deplasat pentru a înmâna o carte inculpatei (aspecte relatate de cei doi martori şi în declaraţiile lor).

4. - există neconcordanţe între declaraţiile martorului denunţător C. şi declaraţiile martorului D.

Ministerul Public a evidenţiat că, şi în ceea ce priveşte aceste aşa-zise neconcordanţe, instanţa nu le analizează prin raportare la toate declaraţiile date, ci exclusiv raportat la cea dată de martorul D. în faţa Curţii de Apel Braşov, declaraţie în care acesta arată că îşi menţine doar parţial susţinerile anterioare, dă alte amănunte legate de derularea evenimentelor, iar la întrebarea procurorului, cum de îşi aminteşte mai bine la acest moment (după aproximativ 4 ani) date legate de faptele asupra cărora este chestionat, a răspuns nonşalant că "îmi aduc aminte acum anumite aspecte pe care nu mi le-am adus aminte acum 4 ani de zile".

Însă, a arătat procurorul, declaraţia lui C., cu privire la pretinderea sumei de 50.000 euro, se coroborează cu două declaraţii date de D.:

- o declaraţie ulterioară, din data de 26 noiembrie 2014, potrivit căreia, la un moment dat, C. i-a transmis următorul mesaj: cu 50.000 de euro aranjează la Tribunalul Covasna. S-a mai menţionat că pretinderea sumei de 50.000 de euro a fost amintită şi în declaraţia anterioară a inculpatului D., când a arătat că C. i-a reproşat că nu a fost de acord să dea suma cerută de judecătorii de la Tribunalul Covasna, caz în care decizia ar fi fost motivată mult mai repede.

- o declaraţie anterioară, din data de 23 octombrie 2014, când, fiind întrebat de către procuror - Cum s-a obţinut decizia de retrocedare pronunţată de Tribunalul Covasna şi dacă dumneavoastră, avocatul dumneavoastră sau alte persoane la iniţiativa sau cu ştiinţa dumneavoastră au promis şi au dat bani sau alte foloase judecătorilor care au pronunţat hotărârea?, D. a răspuns: Eu nu am dat nimic judecătorilor direct sau indirect pentru a câştiga acest proces. Nu am discutat cu nimeni şi nu am instruit pe nimeni să dea judecătorilor bani sau alte foloase şi nu cunosc ca cineva să fi promis sau să fi dat judecătorilor mită pentru această hotărâre. Precizez însă că, după pronunţare acesteia, dar înainte de motivarea ei, C., avocatul meu la acel moment, mi-a spus "băi zgârcitule, dacă ai fi dat 50.000 euro nu s-ar fi tergiversat atât". Nu mi-a spus însă că a dat el aceşti bani şi nici nu mi-a dat de înţeles aceasta din modul în care mi-a spus aceste cuvinte.

În plus faţă de aceste aspecte, procurorul a arătat că, în declaraţia din 26 noiembrie 2014, D. şi-a amintit că a fost cu C. până în apropierea casei inculpaţilor A. şi B. pentru ca C. să dea o carte, iar martorul C. a confirmat, în propria declaraţie, prezenţa în casa soţilor A. şi B., ocazie cu care s-a întâlnit şi cu inculpatul B., cu care a discutat despre modalitatea conspirată în care vor fi remişi cei 50.000 de euro.

5 . - pretinderea sumei de bani a avut loc înainte de prima întâlnire dintre martorul denunţător C. şi inculpata A., astfel încât nu se poate vorbi de o complicitate la infracţiunea reclamată, fapta de luare de mită fiind deja consumată

Prin motivele de apel, s-a precizat că, aşa cum s-a arătat în rechizitoriu, la descrierea situaţiei de fapt, s-a reţinut în sarcina inculpatei o infracţiune unică de complicitate la luare de mită, ca fiind săvârşită în perioada martie 2012 - toamna 2013, atât în forma pretinderii, cât şi în forma primirii sumei de 10.000 euro, arătându-se că activitatea de pretindere a sumei iniţiale de bani, respectiv 50.000 euro a avut loc atât înainte de întâlnirea martorului denunţător cu inculpata A., cât şi ulterior acesteia şi că suma de 10.000 euro a fost plătită de martorul denunţător abia în primăvara anului 2013, astfel încât, deşi consumată la momentul primei întâlniri dintre martorul denunţător şi inculpată, fapta nu era epuizată, fiind vorba de o unitate legală a infracţiunii, aşa cum a arătat şi ICCJ, de exemplu în Dosarul nr. x/2016.

În argumentarea acestui motiv, procurorul a indicat declaraţiile martorului denunţător coroborate cu listingurile telefonice, fiind identificate mai multe convorbiri purtate de acesta cu inculpata A., după aproximativ 3 săptămâni de la pronunţarea Sentinţei civile nr. 231/2012 a Tribunalului Covasna, urmare cărora inculpata A. a intermediat cele două întâlniri cu soţul său, inculpatul B., în care acesta a reiterat solicitarea de primire a sumei de 50.000 euro, din care a şi primit ulterior 10.000 euro, în primăvara anului 2013.

Procurorul a considerat că activitatea derulată de inculpată se circumscrie unei perioade de timp în care a ţinut legătura cu martorul denunţător C. şi a organizat întâlnirile dintre acesta şi soţul său, în locuinţa familiei, creând cadrul necesar pentru a-i da încredere şi siguranţă inculpatului B. pentru a putea pretinde (de asemenea, în mod repetat) şi a primi mita.

În ceea ce priveşte susţinerea instanţei referitoare la imposibilitatea folosirii ca mijloace de probă a listingurilor telefonice în baza cărora procurorul a întocmit procesele-verbale din data de 2 decembrie 2014, s-a precizat că punctul de vedere al Ministerului Public este contrar, fiind invocată Legea nr. 82/2012 privind reţinerea datelor generate sau prelucrate de furnizorii de reţele publice de comunicaţii electronice şi de furnizorii de servicii de comunicaţii electronice destinate publicului, precum şi pentru modificarea şi completarea Legii nr. 506/2004 privind prelucrarea datelor cu caracter personal şi protecţia vieţii private în sectorul comunicaţiilor electronice, care conţine dispoziţii diferite, exprese, referitoare la temeiul de punere la dispoziţie a datelor reţinute în baza prevederilor acestei legi.

Astfel, a fost invocat art. 16 din legea specială menţionată, prin care se specifică în mod expres faptul că furnizorii de reţele publice de comunicaţii electronice şi furnizorii de servicii de comunicaţii electronice destinate publicului au obligaţia ca, la solicitarea organelor de urmărire penală, a instanţelor de judecată şi a organelor de stat cu atribuţii în domeniul securităţii naţionale, formulată în aplicarea dispoziţiilor C. proc. pen., precum şi a celor din legile speciale în materie, să transmită acestora, în cel mult 48 de ore de la data solicitării, datele reţinute potrivit prezentei legi.

S-a solicitat a se constata că legea face distincţie clară între organele de urmărire penală şi instanţele de judecată, pe de o parte, care pot solicita datele respective în baza dispoziţiilor C. proc. pen., şi organele de stat cu atribuţii în domeniul securităţii naţionale, pe de altă parte, care pot solicita datele în baza dispoziţiilor din legile speciale în materie.

Or, în cauza de faţă, procurorul nu a efectuat solicitarea de punere la dispoziţie a listingurilor de la furnizorii de reţele publice de comunicaţii electronice/furnizorii de servicii de comunicaţii electronice destinate publicului, astfel ca să se poată pune problema necesităţii autorizării prealabile a judecătorului de drepturi şi libertăţi, conform dispoziţiilor C. proc. pen., ci, a solicitat, în baza art. 14 din Legea nr. 14/1992 privind organizarea şi funcţionarea Serviciului Român de Informaţii, punerea la dispoziţie de către această instituţie a datelor/informaţiilor deţinute, care aveau legătură cu fapte de natură penală cercetate în dosarul penal.

Deopotrivă, s-a susţinut că, SRI avea la rândul său obligaţia de a furniza aceste date, tot conform art. 14 din Legea nr. 14/1992, care stabileşte că:

"În îndeplinirea atribuţiilor ce îi revin, Serviciul Român de Informaţii colaborează cu Serviciul de Informaţii Externe, Serviciul de Protecţie şi Pază, Ministerul Apărării Naţionale, Ministerul de Interne, Ministerul Justiţiei, Ministerul Public, Ministerul Afacerilor Externe, Ministerul Economiei şi Finanţelor, Direcţia Generală a Vămilor precum şi cu celelalte organe ale administraţiei publice.

Organele prevăzute la alin. (1) au obligaţia să-şi acorde reciproc sprijinul necesar în îndeplinirea atribuţiilor prevăzute de lege."

La rândul său, SRI a comunicat faptul că listingurile respective au fost obţinute în mod legal, în baza dispoziţiilor Legii nr. 82/2012, şi comunicate în baza prevederilor art. 14 din Legea nr. 14/1992 organelor de urmărire penală.

Astfel, s-a apreciat că, în mod legal au fost obţinute informaţiile cuprinse în cele două procese-verbale întocmite de organul de urmărire penală la data de 2 decembrie 2014, iar listingurile au fost la rândul lor obţinute în mod legal de către SRI de la furnizorul îndrituit, această instituţie punându-le la dispoziţia procurorului conform prevederilor legale.

În concluzie, s-a solicitat pronunţarea unei soluţii de condamnare a inculpatei A. pentru infracţiunea pentru care s-a dispus trimiterea ei în judecată

Prin apelul formulat, inculpata A. a criticat sentinţa apelată pentru nelegalitate şi netemeinicie şi a solicitat admiterea apelului, desfiinţarea Sentinţei penale nr. 78/F din 30 decembrie 2019 a Curţii de Apel Braşov cu privire la temeiul achitării şi achitarea în temeiul art. 16 alin. (1) lit. a) C. proc. pen. pentru infracţiunea de complicitate la luare de mită prevăzută de art. 48 alin. (1) C. pen. raportat la art. 289 alin. (1) C. pen., art. 6 şi art. 7 lit. b) din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 5 C. pen.

În dezvoltarea motivului de apel, inculpata a invocat ca argument faptul că existenţa unei infracţiuni implică existenţa unei fapte cu anumite caracteristici.

A arătat că fapta ce i se reproşează prin actul de acuzare constă în ajutorul material şi moral pe care l-ar fi acordat soţului său B., începând cu luna martie 2012, pentru a pretinde şi primi de la numitul C., suma de 50.000 euro pentru a pronunţa o soluţie favorabilă clientului său D., iar acest ajutor ar fi constat în contactarea lui C., după înţelegerea ce ar fi avut loc între acesta şi B. şi stabilirea unei întâlniri dintre cei doi la domiciliul său ("loc de natură a spori încrederea infracţională a acestuia" n.n. - B.), întâlnire în cadrul căreia s-ar fi stabilit modalitatea concretă de remitere a mitei, iar ulterior l-ar fi contactat telefonic pe C., întrebând când vine la Sfântu Gheorghe cu banii, ca, apoi, în mai 2013 ar fi intermediat o altă întâlnire dintre cei doi la locuinţa familiei, urmare căreia C. ar fi remis soţului său prima tranşă de 10.000 euro din cei 50.000 euro pretinşi, fiind reţinut că, pentru restul sumei, l-ar fi contactat telefonic repetat pe C. spunându-i că este aşteptat la Sfântu Gheorghe cu banii.

Analizând în concret, cu raportare la probe şi la fapta pretinsului autor al infracţiunii de mită, apelanta inculpată a susţinut că se pot constata următoarele:

- autorul B. beneficiază de prezumţia de nevinovăţie, judecarea sa în primă instanţă urmează a fi făcută de către Curtea de Apel Braşov, urmare desfiinţării cu trimitere spre rejudecare, în limitele impuse de apelurile existente în cauză cu respectarea principiului non reformatio in pejus. Prin Sentinţa penală a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie nr. 286 din 9 mai 2018, pronunţată în Dosarul nr. x/2015, s-a stabilit cu privire la fapta autorului luării de mită din 2012 că ar fi fost comisă prin pretindere (nu şi prin luare cum se susţinea în rechizitoriu), anterior datei pronunţării Deciziei civile nr. 231 din 17 aprilie 2012 a Tribunalului Covasna. Cu privire la această faptă, împotriva Sentinţei nr. 286/2018 s-au formulat apeluri de către inculpatul B. şi Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie - Structura Centrală. La termenul din 12 iunie 2019 Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a luat act de retragerea apelului parchetului. Prin Decizia nr. 257 din 11 noiembrie 2019 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie s-au admis apelurile existente la acel moment (printre care nu se mai afla cel al parchetului) şi s-a trimis cauza spre judecată Curţii de Apel Braşov. Apelanta inculpată a susţinut că, neputând să se înrăutăţească situaţia pentru această infracţiune, nici în rejudecarea ce se va face urmare singurului apel, cel al inculpatului, rejudecarea urmează a se face doar în favoarea acestuia, pornind de la situaţia constatată la prima judecată a fondului cauzei (comiterea presupusei fapte a autorului prin pretindere).

În consecinţă, s-a precizat că faptul principal ce trebuia dovedit în cauză era ajutorul material sau moral pe care l-ar fi dat autorului în ceea ce priveşte pretinderea mitei, care ar fi avut loc în intervalul 15 martie 2012 - 2 aprilie 2012.

Apelanta inculpată a susţinut că toate acţiunile la care se referă sentinţa apelată au avut loc ulterior acestui moment (15 martie 2012 - 2 aprilie 2012), care este cel al consumării pretinsei infracţiuni a autorului

Având în vedere că faptele complicelui, în lipsa unei înţelegeri prealabile, trebuie să fie anterioare sau concomitente faptei autorului, a solicitat să se observe că nu s-a dovedit şi nici nu i s-a reproşat de către acuzare vreo faptă anterioară sau concomitentă cu momentul presupusei fapte a autorului. Observând că prima întâlnire invocată de martorul C. ar fi avut loc după aproximativ 3 săptămâni - o lună după pronunţarea Deciziei nr. 231/R/17 aprilie 2012, deci după momentul consumării presupusei luări de mită prin pretindere, s-a arătat că se impunea ca instanţa să constate că nu există nicio faptă în legătură cu cea a autorului care să fi putut să fie acte de ajutor dat autorului la comiterea unei infracţiuni.

Despre împrejurările invocate de instanţă în legătură cu care s-a subliniat incapacitatea probatoriului de a contura existenţa ajutorului dat autorului, nefiind de natură a răsturna prezumţia de nevinovăţie, s-a menţionat că sunt fapte ulterioare momentului afirmatei luări de mită, care nu au relevanţă cu privire la fapta pentru care este judecat autorul.

Chiar şi din perspectiva analizei făcute de prima instanţă, referitoare la împrejurări care au avut loc ulterior, s-a solicitat a se constata că:

- acuzaţiile din actul de sesizare a instanţei nu sunt fondate pe vreo probă, ci sunt chiar contrazise de singura probă directă, cum ar fi cea că i-ar fi spus lui C. că este aşteptat la Sfântu Gheorghe cu banii, când acesta afirmă că nu a pomenit niciodată despre bani,

- există contradicţii între diferitele depoziţii ale lui C. şi între acestea şi depoziţiile altor martori,

- valoarea probantă concretă a depoziţiilor lui C. este marcată de condiţiile şi împrejurările în care au fost date, având interesul de a beneficia de reducerea pedepsei,

- din declaraţiile lui C. rezultă că nu a cunoscut în niciun mod despre eventuala înţelegere dintre acesta şi soţul său, că nu a fost prezentă la nicio discuţie dintre aceştia, că discuţiile lor priveau subiecte fără nicio legătură cu soţul său ori cauzele judecate de acesta.

Apelanta inculpată a învederat concluzia reţinută de instanţă, şi anume că există un dubiu cu privire la faptele ce i-au fost imputate.

În consecinţă, în raport de concluzia instanţei privind neînlăturarea prezumţiei de nevinovăţie şi în raport de împrejurarea că presupusele sale acţiuni legate de afirmatele vizite la locuinţa familiei Z., nu au legătură cu activitatea infracţională a autorului despre care denunţătorul afirmă că a avut loc la Tribunalul Covasna, în biroul autorului, soluţia ce se impunea era cea prevăzută de art. 16 alin. (1) lit. a), şi nu cea prev. de art. 16 alin. (1) lit. b) C. proc. pen.

În drept, apelanta inculpată A. a susţinut că, prin sentinţa apelată au fost încălcate prevederile art. 48 C. pen. şi art. 4 C. proc. pen., neexistând nicio faptă a sa de înlesnire sau ajutor şi nefiind îndeplinită condiţia existenţei unei fapte prevăzute de legea penală, deoarece nu există o hotărâre definitivă cu privire la autor.

În cursul cercetării judecătoreşti în apel, au fost audiaţi martorii C. şi L., la termenul din 9 septembrie 2020.

La termenul din 17 iunie 2020, inculpata A. a învederat instanţei de apel că nu doreşte să dea declaraţie în această fază procesuală şi că îşi menţine declaraţiile anterioare.

Ministerul Public şi apelanta inculpată A. au depus concluzii scrise.

Examinând apelurile formulate în cauză, în conformitate cu art. 417 C. proc. pen., Înalta Curte consideră că sunt neîntemeiate pentru următoarele considerente:

1. Cu prioritate, fiind o chestiune care ţine de probatoriu, instanţa de apel va analiza solicitarea parchetului ca instanţa de control judiciar să îşi întemeieze soluţia ţinând cont şi de mijloacele de probă constând în listingurile telefonice în baza cărora procurorul a întocmit procesele-verbale din data de 2 decembrie 2014.

În argumentarea acestui motiv de apel, a fost subliniat că procurorul nu a efectuat solicitarea de punere la dispoziţie a listingurilor de la furnizorii de reţele publice de comunicaţii electronice/furnizorii de servicii de comunicaţii electronice destinate publicului, astfel ca să se poată pune problema necesităţii autorizării prealabile a judecătorului de drepturi şi libertăţi, conform dispoziţiilor C. proc. pen., ci, a solicitat, în baza art. 14 din Legea nr. 14/1992 privind organizarea şi funcţionarea Serviciului Român de Informaţii, punerea la dispoziţie de către această instituţie a datelor/informaţiilor deţinute care aveau legătură cu fapte de natură penală cercetate în dosarul penal.

Totodată, s-a învederat că SRI avea la rândul său obligaţia de a furniza aceste date conform art. 14 din Legea nr. 14/1992:

"în îndeplinirea atribuţiilor ce îi revin, Serviciul Român de Informaţii colaborează cu Serviciul de Informaţii Externe, Serviciul de Protecţie şi Pază, Ministerul Apărării Naţionale, Ministerul de Interne, Ministerul Justiţiei, Ministerul Public, Ministerul Afacerilor Externe, Ministerul Economiei şi Finanţelor, Direcţia Generală a Vămilor precum şi cu celelalte organe ale administraţiei publice.

Organele prevăzute la alin. (1) au obligaţia să-şi acorde reciproc sprijinul necesar în îndeplinirea atribuţiilor prevăzute de lege."

Prin motivele de apel s-a mai arătat că, la rândul său, SRI a comunicat faptul că listingurile respective au fost obţinute în mod legal, în baza dispoziţiilor Legii nr. 82/2012 şi au fost comunicate, în baza prevederilor art. 14 din Legea nr. 14/1992, organelor de urmărire penală.

Instanţa de apel consideră corectă concluzia primei instanţe care a arătat că, pentru a putea fi folosite ca mijloace de probă aceste listinguri, era necesară autorizarea prealabilă a judecătorului de drepturi şi libertăţi, ceea ce în cauză nu există.

Astfel, potrivit art. 18 din Legea nr. 82 din 13 iunie 2012 privind reţinerea datelor generate sau prelucrate de furnizorii de reţele publice de comunicaţii electronice şi de furnizorii de servicii de comunicaţii electronice destinate publicului, precum şi pentru modificarea şi completarea Legii nr. 506/2004 privind prelucrarea datelor cu caracter personal şi protecţia vieţii private în sectorul comunicaţiilor electronice (republicată), organele de urmărire penală pot solicita datele reţinute în baza prezentei legi cu respectarea prevederilor art. 152 din Legea nr. 135/2010 privind C. proc. pen., cu modificările şi completările ulterioare.

Or, în cauză, listingurile în discuţie au fost puse la dispoziţia procurorului la cererea acestuia, spre informare, de către SRI, în temeiul art. 14 din Legea nr. 14/1992.

A accepta că organele de urmărire penală pot intra în posesia datelor reţinute de furnizorii de reţele publice de comunicaţii electronice şi de furnizorii de servicii de comunicaţii electronice destinate publicului care operau conform Legii nr. 82/2012, în temeiul dispoziţiilor art. 14 din Legea nr. 14/1992 care reglementează colaborarea Serviciului Român de Informaţii cu Ministerul Public şi obligaţia de a-şi acorda reciproc sprijinul necesar în îndeplinirea atribuţiilor prevăzute de lege, deşi în Legea nr. 82/2012 se prevedea expres că organele de urmărire penală pot solicita aceste date cu respectarea prevederilor art. 152 din C. proc. pen., înseamnă a aproba o procedură cu consecinţa eludării dispoziţiilor art. 18 din Legea nr. 82/2012 şi, implicit, a autorizării judecătorului de drepturi şi libertăţi, care exercită funcţia procesuală de dispoziţie asupra actelor şi măsurilor din cadrul urmăririi penale ce restrâng drepturile şi libertăţile fundamentale ale persoanei.

Prin Decizia nr. 440/2014 a Curţii Constituţionale, publicată în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 653 din 04.09.2014, s-a constatat că dispoziţiile Legii nr. 82/2012 privind reţinerea datelor generate sau prelucrate de furnizorii de reţele publice de comunicaţii electronice şi de furnizorii de servicii de comunicaţii electronice destinate publicului, precum şi pentru modificarea şi completarea Legii nr. 506/2004 privind prelucrarea datelor cu caracter personal şi protecţia vieţii private în sectorul comunicaţiilor electronice sunt neconstituţionale.

În ceea ce priveşte efectele Deciziei nr. 440/2014, instanţa de contencios constituţional a arătat că, de la publicarea deciziei, furnizorii de reţele publice de comunicaţii electronice şi furnizorii de servicii de comunicaţii electronice destinate publicului nu mai au nici obligaţia, dar nici posibilitatea legală de a reţine anumite date generate sau prelucrate în cadrul activităţii lor şi de a le pune la dispoziţia organelor judiciare şi ale celor cu atribuţii în domeniul siguranţei naţionale (la paragraful 78).

Din Adresa din 11 noiembrie 2019, emisă de UM XX Bucureşti, rezultă că listingul nr. x din 5 aprilie 2018 a fost solicitat de SRI, operatorului de comunicaţii, la data de 23 august 2012, orele 15:00 şi transmis serviciului în aceeaşi zi. Listingul aferent unui post telefonic utilizat de numitul C. pentru perioada 22 februarie - 20 august 2012 a fost transmis, spre consultare, de către SRI la solicitarea DNA - Serviciul Teritorial Braşov, în data de 13 octombrie 2014, pe un suport optic CD-R .

Totodată, din adresa din 25 noiembrie 2019, emisă de UM XX Bucureşti, rezultă că listingul nr. x din 3 aprilie 2018 (document reînregistrat cu ocazia declasificării) a fost solicitat de SRI, operatorului de comunicaţii, în data de 8 iulie 2013, orele 10:28, iar acesta l-a transmis serviciului în aceeaşi zi. Privitor la data şi modalitatea de punerea la dispoziţia procurorului a listingului nu s-a identificat o corespondenţă în acest sens .

În aceste condiţii, instanţa de apel constată că primul listing în discuţie a ajuns la dispoziţia procurorului la data de 13 octombrie 2014, adică după publicarea în Monitorul Oficial a Deciziei nr. 440/2014 a Curţii Constituţionale, moment la care furnizorii de reţele publice de comunicaţii electronice şi furnizorii de servicii de comunicaţii electronice destinate publicului nu mai aveau obligaţia, dar nici posibilitatea legală de a reţine anumite date generate sau prelucrate în cadrul activităţii lor şi de a le pune la dispoziţia organelor judiciare (şi ale celor cu atribuţii în domeniul siguranţei naţionale).

Cât priveşte listingul nr. x din 3 aprilie 2018 (document reînregistrat cu ocazia declasificării), se constată că nu s-a indicat de către SRI o dată calendaristică a transmiterii către parchet.

Faţă de toate acestea, în acord cu prima instanţă, se constată că poate fi evaluat, ca mijloc de probă, exclusiv listingul convorbirilor telefonice purtate în perioada decembrie 2012 - decembrie 2014 de C., pus la dispoziţie de acesta (prin apărător ales) organelor de urmărire penală la data de 2 decembrie 2014, aspect consemnat în procesul-verbal din 11 decembrie 2014. Fiind prezentate procurorului chiar de utilizatorul postului telefonic care a purtat convorbirile, aceste informaţii eliberate de furnizorul de servicii de telefonie pot fi folosite ca probe fără autorizarea prealabilă a judecătorului de drepturi şi libertăţi, faţă de dispoziţiile art. 139 alin. (3) C. proc. pen.

2. Instanţa supremă consideră neîntemeiat motivul de apel al parchetului prin care se critică sentinţa apelată sub aspectul că nu s-a examinat în integralitate acuzaţia adusă inculpatei A., respectiv de complicitate la infracţiunea de luare de mită presupus săvârşită, atât în forma pretinderii, cât şi în forma primirii sumei de bani de către inculpatul B., în calitate de autor.

Prin Rechizitoriul nr. x/2012 din 20 ianuarie 2015 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - D.N.A. - Serviciul Teritorial Braşov s-a dispus trimiterea în judecată a inculpatului B., judecător în cadrul Tribunalului Covasna, pentru comiterea, printre altele, a infracţiunii de luare de mită, prevăzute de art. 289 raportat la art. 7 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 78/2000, constând în aceea că, în perioada ianuarie 2012 - 2 aprilie 2012, în calitate de judecător în cadrul Tribunalului Covasna şi membru al completului investit cu soluţionarea Cauzei nr. 4014/305/2010, în biroul acestuia din cadrul Tribunalului Covasna, a solicitat de la inculpatul C., avocat în respectiva cauză, suma de 50.000 euro pentru a-i da clientului acestuia, D. o soluţie favorabilă, solicitare acceptată de inculpatul C. care, ulterior pronunţării deciziei, în perioada mai- iunie 2013, i-a remis o parte din bani, respectiv suma de 10.000 euro.

Cu privire la această infracţiune, prin Sentinţa penală nr. 286 din 9 mai 2018 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, s-a dispus, în baza art. 254 alin. (1) C. pen. anterior raportat la art. 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000 (forma în vigoare la data comiterii faptei), cu aplicarea art. 5 C. pen., condamnarea inculpatului B. la pedeapsa de 3 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de luare de mită, sub forma pretinderii, instanţa apreciind dovedită doar acuzaţia privind pretinderea sumei de 50.000 euro de către B. de la C. pentru pronunţarea unei decizii favorabile lui D. (Decizia civilă nr. 231/R/2012 a Tribunalului Covasna), nu şi primirea vreunei sume de bani.

Ulterior, prin Decizia penală nr. 257 din 11 noiembrie 2019 a Înaltei Curţi de Casaţi şi Justiţie - Completul de 5 judecători, s-a admis, printre altele, apelul formulat de inculpatul B. împotriva sentinţei penale nr. 286 din data de 9 mai 2018, pronunţate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, în Dosarul nr. x/2015, s-a desfiinţat sentinţa penală apelată şi s-a trimis cauza Curţii de Apel Braşov.

Cum, în acel dosar, la termenul de judecată în apel, din data de 12 iunie 2019, s-a luat act de retragerea apelului declarat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie - Structura Centrală, iar prin decizia instanţei de apel s-a admis apelul inculpatului B. care fusese condamnat pentru infracţiunea de luare de mită în varianta normativă a pretinderii unei sume de bani, deşi a fost trimis în judecată şi pentru primirea unei sume de bani, se constată că, în mod corect, prima instanţă a examinat complicitatea inculpatei A. în raport de infracţiunea de luare de mită presupus comisă de autorul B. doar sub forma pretinderii, aspect ce rămâne câştigat cauzei distincte în care acesta continuă să fie cercetat, ca expresie a principiului neagravării situaţiei inculpatului B. în propria cale de atac care guvernează rejudecarea cauzei în primă instanţă.

Altfel spus, cum la momentul pronunţării sentinţei apelate, ca de altfel, şi la momentul pronunţării prezentei hotărâri, inculpatul B. nu putea fi considerat trimis în judecată şi cercetat decât pentru infracţiunea de luare de mită în modalitatea alternativă a pretinderii unei sume de bani, în legătură cu pronunţarea Deciziei civile nr. 231/R/2012 a Tribunalului Covasna, nici inculpata A. nu poate fi cercetată pentru complicitate la săvârşirea altei fapte, decât cea a pretinderii sumei de bani cu titlu de mită.

3. Înalta Curte constată că faptele inculpatei A. nu sunt prevăzute de legea penală, aşa încât critica parchetului privind greşita achitare dispusă de prima instanţă în temeiul art. 16 alin. (1) lit. b) teza I C. proc. pen., pentru complicitate la infracţiunea de luare de mită prevăzută de art. 48 alin. (1) raportat la art. 289 alin. (1) C. pen., art. 6 şi art. 7 lit. b) din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 5 C. pen., este neîntemeiată.

Potrivit art. 48 C. pen., complice este persoana care, cu intenţie, înlesneşte sau ajută în orice mod la săvârşirea unei fapte prevăzute de legea penală.

Complicitatea, indiferent că este de natură materială sau morală, poate fi anterioară când actul de complicitate are loc înainte de începerea actelor de executare sau concomitentă când actul de complicitate are loc în timpul săvârşirii actelor de executare. În consecinţă, activitatea complicelui poate interveni atât în faza actelor de pregătire, cât şi concomitent cu actele de executare. Nu există, însă, complicitate ulterior consumării sau epuizării infracţiunii.

În cazul infracţiunii continue, continuate sau de obicei, actul de complicitate poate interveni şi după consumarea faptei, până la finalizarea acţiunii sau inacţiunii ori până la momentul încheierii ultimului act de executare.

Din perspectiva aptitudinii actului complicelui de a înlesni sau a ajuta la comiterea acţiunii tipice a infracţiunii, prin care autorul lezează valoarea socială, este de menţionat că această aptitudine trebuie examinată ex ante, adică prin raportare la percepţia unui observator obiectiv plasat la momentul comiterii actului de complicitate. Simpla constatare a creării stării de pericol prin actul complicelui nu este suficientă pentru a angaja răspunderea sa penală, căci ar corespunde unei simple tentative de complicitate, care nu este pedepsită.

Se mai precizează că, în cadrul procesului de verificare a îndeplinirii condiţiilor formei de participaţie a complicităţii, trebuie analizat în ce măsură riscul creat prin acţiunea complicelui s-a concretizat într-o lezare a valorii sociale ocrotite. Cum această vătămare a valorii sociale ocrotite nu se realizează în mod nemijlocit de complice, ci de către autor, concretizarea respectivă trebuie să îmbrace forma unui sprijin efectiv (material sau moral) la săvârşirea acţiunii tipice.

Pornind de la aceste consideraţii teoretice, în acord cu prima instanţă, instanţa de apel reţine că, potrivit actului de sesizare a instanţei, anterior pronunţării Deciziei nr. 231/R din 17 aprilie 2012 a Tribunalului Covasna, în Dosarul civil nr. x/2010, martorul C. s-a întâlnit cu B. - judecător, în biroul acestuia din Tribunalul Covasna, prilej cu care B. i-ar fi pretins martorului C. - avocat, suma de 50.000 euro pentru soluţionarea respectivei cauze în mod favorabil clientului D., precizându-i martorului C. că, ulterior pronunţării, va fi căutat pentru a se întâlni la Sf. Gheorghe.

După pronunţarea Deciziei nr. 231/R din 17 aprilie 2012 a Tribunalului Covasna, prin care D. a avut câştig de cauză, la aproximativ 3 săptămâni - o lună, martorul C. s-a întâlnit cu inculpata A. pe holurile Tribunalului Covasna şi, în aceeaşi zi, a mers la cabinetul de avocatură al acesteia situat la locuinţa familiei ..., ocazie cu care a avut o discuţie pe veranda casei cu soţul inculpatei, B. care i-ar fi cerut martorului C. ca suma de 50.000 euro să-i fie dată în tranşe, noaptea şi fără apeluri telefonice prealabile.

Până în toamna anului 2012, inculpata A. l-a căutat la telefon pe martorul C. şi l-a întrebat când merge la Sfântul Gheorghe.

În primăvara anului 2013, după o altă întâlnire a inculpatei cu martorul C. la Tribunalul Covasna, acesta s-a deplasat din nou la cabinetul de avocatură al inculpatei, situat la domiciliu şi, la fel ca la întrevederea anterioară, martorul a discutat pe veranda casei cu B. care i-ar fi solicitat să îi dea o primă tranşă de 10.000 euro din suma de 50.000 euro pretinsă.

Prin acelaşi act de sesizare a instanţei, s-a mai precizat că, la un interval scurt de timp după această discuţie, martorul C. ar fi remis lui B. cei 10.000 euro, în biroul acestuia din cadrul Tribunalului Covasna, fiind pretins şi restul sumei de către B.

În rechizitoriu s-a mai arătat că, telefoanele inculpatei A. către martorul C. au încetat în toamna anului 2013 când, în presă, au apărut articole şi reportaje despre cazul M., restituiri şi jaful din pădurile din România.

Presupusa pretindere repetată a sumei de bani pentru soluţionarea în mod favorabil lui D. a Cauzei civile nr. 4014/305/2010 înregistrate pe rolul Tribunalului Covasna, aşa cum s-a reţinut în rechizitoriu, reliefează că infracţiunea de luare de mită ar fi avut un moment al consumării şi un moment al epuizării.

Există o singură infracţiune de luare de mită în situaţia în care după pretinderea unei sume de bani, când infracţiunea s-a şi consumat (cu îndeplinirea, bineînţeles, a celorlalte condiţii de tipicitate ale infracţiunii), urmează alte acţiuni de pretindere parţială sau totală a sumei de bani dacă activitatea infracţională a vizat acelaşi act al funcţionarului şi s-a circumscris aceluiaşi scop. Toate aceste acţiuni sunt parte componentă a unei singure infracţiuni de luare de mită.

Concluzia se impune, cu atât mai mult cu cât, chiar realizarea mai multor modalităţi alternative ale elementului material al laturii obiective a infracţiunii de luare de mită (de ex. pretindere şi primire), executate în considerarea aceluiaşi act ce intră în sfera de atribuţii a funcţionarului, nu atrage după sine reţinerea unei pluralităţi de acte materiale sub forma unei infracţiuni continuate sau a concursului de infracţiuni întrucât infracţiunea s-a consumat odată cu comiterea primei modalităţi alternative a verbului regens.

În speţă, conform acuzării, prin pretinsa pretindere repetată s-a urmărit acelaşi scop, şi anume pronunţarea unei hotărâri în beneficiul lui D., în Dosarului civil nr. x/2010 al Tribunalului Covasna, cu care era învestit completul de judecată din compunerea căruia făcea parte B.

Momentul consumării infracţiunii este cel al primei pretinderi a sumei de 50.000 euro, care ar fi avut loc în biroul lui B. din incinta Tribunalului Covasna. În legătură cu acest moment, actul de sesizare a instanţei nu face vorbire de nici un ajutor oferit de inculpata A. presupusului autor al infracţiunii şi, de altfel, nu există nicio probă că inculpata ar fi exercitat vreun act de complicitate, materială sau intelectuală, la un moment premergător pronunţării Deciziei nr. 231/R din 17 aprilie 2012 a Tribunalului Covasna, în Dosarul civil nr. x/2010

În faţa instanţei de apel, martorul denunţător C. a declarat că prima întâlnire cu inculpata "a fost în vara anului 2012, la o lună după pronunţarea Deciziei nr. 231 de către Tribunalul Covasna", declaraţie care concordă cu cea din faza de urmărire penală din data de 6 decembrie 2017, când a făcut vorbire despre prima întâlnire cu A. care "a avut loc după pronunţarea hotărârii de către Tribunalul Covasna, la 3 săptămâni, o lună distanţă, după ce anterior fusese în biroul lui B., întâlnire în care ... a cerut 50.000 euro, la final, spunând că o să fiu căutat".

În consecinţă, faţă de acuzaţia de complicitate la luare de mită sub forma sprijinului moral şi material, urmează a se analiza dacă pot fi considerate acte de complicitate acţiunile inculpatei A., ulterioare pronunţării Deciziei nr. 231/R din 17 aprilie 2012, când B. ar fi continuat să pretindă suma de bani martorului C. cu prilejul întâlnirilor de la locuinţa familiei ...

Prin declaraţia dată în cursul cercetării judecătoreşti în apel, martorul C. a precizat că îşi menţine în totalitate declaraţiile date pe parcursul întregului proces penal. Totodată, a declarat că întâlnirile de la Tribunalul Covasna cu inculpata A., după pronunţarea Deciziei civile nr. 231/R din 17 aprilie 2012, nu au fost programate şi nici nu a primit vreo invitaţie din partea inculpatei la cabinetul său de avocatură, situat la domiciliul familiei ...:

"Eu am relatat în detaliu condiţiile în care am intrat în contact cu doamna A." "Ambele întâlniri au fost categoric întâmplătoare, nici vorbă de vreo pregătire anterioară" "Reiterez ce am spus şi în declaraţiile date, nu a fost vorba de vreo invitaţie. Prima dată, mi-a spus că se află la birou şi am fost acolo. Am vizitat-o la birou, care este amplasat în incinta locuinţei familiei Z. A doua oară, nu mai reţin exact, era primăvara lui 2013, după ce m-am întâlnit în faţa tribunalului cu dânsa am convenit să ne întâlnim mai târziu. Probabil că eu am sunat şi dânsa mi-a spus că se află la birou, iar apoi eu m-am dus acolo" "Dânsa ieşea din curtea Tribunalului, iar eu intram. Ne-am întâlnit chiar în faţa porţii. Atunci am întrebat-o dacă putem să stăm puţin de vorbă. Aşa cum am arătat anterior, mi-a replicat că este grăbită, că nu poate să stea şi a rămas să o sun eu mai târziu, restul întâmplându-se aşa cum am relatat atât în faţa instanţei, cât şi în declaraţiile anterioare".

Prin aceeaşi declaraţie, martorul C. a mai subliniat că:

"În afară de cele două situaţii pe care le-am relatat în detaliu, niciodată nu am fost la familia Z., nu suntem în relaţie de amiciţie. E adevărat, doamna A. mi-a fost studentă, eu fiind profesor universitar la facultate, dar aceasta cu mulţi ani înainte"

În sensul celor relatate în apel sunt şi afirmaţiile din primă instanţă ale martorului C.:

"în luna iunie 2012, m-am întâlnit pe holurile Tribunalului Covasna cu avocata A. cu care am purtat o discuţie despre pregătirea profesională (...) în ziua respectivă când mi-a spus că o să mă sune, am luat numărul de telefon de pe tabloul avocaţilor, cred că m-a şi văzut doamna ... şi la o oră - o oră şi ceva am fost sunat de aceasta şi mi-a spus că este la cabinet. Am întrebat-o unde este cabinetul, ştiu că am mers spre locul respectiv, am parcat lângă o bodegă, am mers pe jos cam 200 metri şi am ajuns la locaţia respectivă, ce se afla pe o stradă înfundată. Clădirea este situată în municipiul Sfântu Gheorghe.

Am ajuns la casa respectivă, pe uşa metalică era plăcuţa cu cabinet individual şi întreaga titulară a avocatului A., am sunat, mi-a deschis, am urcat câteva trepte din strada, am trecut un podeţ şi am urcat alte câteva trepte până am ajuns la uşa cabinetului propriu-zis. În încăperea respectivă, am luat loc pe un fotoliu situat în partea dreaptă şi i-am spus că vreau să vorbesc cu domnul judecător, fără nicio altă discuţie privitor la acesta. Mi-a spus că oricum va trece pe acasă, am aşteptat circa 15 - 20 minute, timp în care avocatul ... a avut treabă într-o altă cameră şi în cele câteva minute cât am stat cu dumneaei am vorbit despre profesia de avocat (...)

Aceasta a fost prima vizită făcută la casa familie Z., în Sfântu Gheorghe, când am discutat generalităţi cu avocata A., a rămas că mă va mai suna (în general, fără nimic concret).

(...) în primăvara anului 2013, m-am întâlnit cu avocatul B. la Tribunalul Covasna, în jurul orei 9 - 9:30, i-am spus că vreau să stăm de vorbă, mi-a zis că este grăbită şi să o sun mai târziu. În jur de ora 12, am sunat-o, mi-a spus că este la cabinetul de avocatură şi, în jurul prânzului, pe timp de zi, m-am deplasat spre cabinet, am intrat pe acelaşi traseu ca şi la prima vizită şi i-am spus că "vreau să vorbesc cu judecătorul B.". Mi-a spus că oricum va trece pe acasă, nu ştiu dacă atunci a vorbit cu el în mod special. Ca şi data trecută, am dedus că judecătorul venea acasă la masă. Am stat aproximativ 20 minute, timp în care avocatul s-a mai deplasat şi în altă cameră, iar cât a stat cu mine am discutat despre cărţi profesionale."

În mod constant, martorul C. a menţionat că inculpata nu a fost prezentă la discuţiile pe care le-a purtat cu B., la locuinţa acestuia.

Astfel, în faţa instanţei de apel a relatat:

"A venit domnul judecător, doamna (n.n. inculpata) a plecat într-o altă cameră din casă, eu am ieşit cu dânsul din birou pe o terasă din spatele casei. Am stat la o discuţie scurtă, iar când am revenit în birou, la plecare, nici nu am mai văzut-o pe doamna. Mai precizez că, la momentul sosirii domnului judecător acasă, care a pătruns pe uşa biroului de avocatură, nu prin intrarea din curte, doamna A. nici măcar nu se afla în birou. Plecase prin casă, pe undeva.

La a doua vizită, a fost similar. Am ajuns, am intrat în biroul de avocatură, am aşteptat exact ca prima dată. Am întrebat dacă vine domnul judecător, mi-a confirmat că în jurul prânzului va ajunge, probabil a discutat cu acesta la telefon şi i-a spus în cât timp va ajunge. În perioada de circa 15 min. am discutat cu inculpata despre o carte de specialitate pe care am scris-o.

Domnul judecător a intrat tot pe la intrarea din birou, în momentul în care dânsul a intrat, dânsa a plecat din birou, în casă, dar nu ştiu unde. Eu am ieşit cu domnul judecător din birou pe terasa din spate. Am stat la o discuţie, după care ne-am întors pe acelaşi traseu, eu am plecat tot prin birou şi nu am mai văzut-o pe doamna.

De această dată, menţionez că nu am discutat cu inculpata decât despre carte, nimic despre vreo speţă sau de activitatea de avocatură."

Despre prima deplasare de la locuinţa familiei Z., la instanţa de fond, martorul C. a declarat:

"A venit judecătorul B. acasă, a intrat prin birou (...) m-a luat de după umeri, am ieşit pe o altă uşă, am trecut printr-o cameră şi am ajuns pe verandă în curte. Aici am purtat o discuţie cu judecătorul B., care avea legătură cu discuţia pe care am purtat-o în biroul acestuia, de aproximativ 15 minute, după care acesta m-a condus şi am plecat. Precizez că în tot acest răstimp nici când am intrat şi nici când am ieşit de pe verandă şi din curte eu pe avocata A. nu am mai văzut-o (...) Precizez că cei doi soţi nici nu s-au văzut şi nici nu au vorbit de la momentul la care judecătorul a venit acasă.

Tot în primă instanţă, referindu-se la cea de a doua întrevedere cu B., de la domiciliul acestuia din urmă, martorul C. a arătat:

"A venit judecătorul acasă, m-a invitat pe verandă, cei doi soţi nu s-au întâlnit. Pe aceeaşi terasă, în spatele casei, am purtat o discuţie cu judecătorul, conexă cu celelalte două discuţii, circa 20 minute, cu uşile închise spre casă, după care m-a condus pe acelaşi traseu şi am plecat. Judecătorul a rămas acasă. Din momentul în care m-am întâlnit cu judecătorul şi până am plecat eu nu am văzut-o pe soţia acestuia."

Martorul C. nu a purtat nicio discuţie cu inculpata despre sume de bani sau cauza civilă în care era interesat D., declarând în faţa instanţei de apel despre subiectele de discuţie cu inculpata:

"au stat de vorbă despre avocatură, în general, dar nici un cuvânt despre vreo speţă sau despre cazul M. Nici măcar nu s-a pus discuţia, nici nu m-a întrebat, nu s-a vorbit de nicio speţă" "Eu nu am vorbit niciodată cu dânsa despre faptul că aş avea vreo speţă sau vreo discuţie în legătură cu vreun caz cu soţul dânsei. Niciodată, nu am discutat absolut nimic, aşa cum am declarat" "niciodată nu s-a discutat despre bani. Nici nu aveam de ce, pentru că eu nu am discutat despre nici un caz cu dânsa."

Referitor la interacţiunile sale cu inculpata A., în calea de atac a apelului, martorul C. a arătat:

"Aşa cum am arătat în integralitate în declaraţie, anterior avusesem întâlniri cu domnul judecător, soţul inculpatei A., la Tribunal şi am bănuit că atunci când inculpata mi-a spus că o să mă sune, că se impune să mă văd cu domnul judecător, aşa am bănuit eu. Aşa am întrebat-o când am ajuns la biroul acesteia. Am întrebat-o dacă m-aş putea vedea cu domnul judecător, pur şi simplu am întrebat-o dacă mă pot vedea cu dânsul."

Se constată că, prin declaraţia dată în apel, martorul C. a reliefat aceleaşi date şi informaţii pe care le-a făcut cunoscute cu prilejul audierii sale în prima instanţă:

"eu niciodată nu am discutat cu dumneaei despre dosarele soţului său, pe care le avea în lucru" "nu am discutat cu avocatul B. despre dosarul D. sau ceva legat de acesta. Nici măcar nu am discutat că aş fi fost în biroul soţului său la Tribunalul Covasna şi nici măcar nu s-a pus problema unei atare discuţii, absolut niciodată" "Niciodată nu s-a pus vreo întrebare cu privire la bani cu inculpata din acest dosar. Mi s-a spus doar "când trec pe la Sfântu", niciodată nu mi-a spus despre bani." Deopotrivă, martorul C. a precizat:

"Când mi-a spus că o să mă sune, am făcut o deducţie cu referire la mesajul pe care soţul său mi l-a transmis cu ocazia unei vizite pe care eu i-am făcut-o în biroul său de judecător la Tribunalul Covasna, vizită ce a avut loc înainte de pronunţarea hotărârii judecătoreşti în dosarul civil ce a avut ca obiect o revizuire formulată de clientul meu, D. privind retrocedarea unor suprafeţe de pădure."

Cu prilejul confruntării cu inculpata A., martorul C. a afirmat că aceasta îl suna scurt, îl întreba când vine la Sfântu Gheorghe, iar uneori invoca necesitatea de a discuta despre un client, martorul apreciind că "acesta era doar un pretext pentru a-mi transmite mesajul să trec pe la Sf. Gheorghe conform înţelegerii (n.n. martorului C.) cu B.".

În sensul celor relatate în instanţă a declarat martorul C., în faza de urmărire penală, la data de 25 noiembrie 2014 ("... mi-a spus că-mi va transmite un semnal ulterior pronunţării, să ne întâlnim la Sf. Gheorghe ... după ce s-a dat hotărârea şi recursul nostru a fost admis, după aproximativ 3 săptămâni sau o lună, nu pot preciza cu exactitate, m-am întâlnit întâmplător pe holul Tribunalului Covasna cu A., am avut o discuţie scurtă despre activitatea INPPA, după care aceasta mi-a spus că mă va suna. În acea zi am luat de pe tabloul avocaţilor numărul de telefon şi adresa cabinetului individual de avocatură al acesteia.

Nu pot să spun cu precizie dacă eu am sunat-o sau ea m-a sunat pe mine, dar ulterior acestei întâlniri din holul Tribunalului Covasna ţin minte că am vorbit la telefon cu aceasta, ocazie cu care ea mi-a comunicat că se află la cabinetul său de avocatură, eu spunându-i că voi trece pe la cabinetul dânsei, lucru pe care l-am făcut în ziua respectivă. Astfel, m-am prezentat la sediul cabinetului acesteia care este şi comun cu locuinţa familiei ..., am lăsat maşina dincolo de intersecţie, în faţa unei bodegi, după care am mers pe jos până la adresă ... doamna ... m-a invitat înăuntru, cred că în cabinetul acesteia.

I-am zis că aş vrea să vorbesc cu dl. . . . . . . . . . . .Ea mi-a spus că tocmai are o treabă şi va trece pe acasă şi să mai aştept puţin, iar la aproximativ 20 minute a venit acasă B. Din locul unde mă aflam m-a invitat în curte unde am avut o discuţie cu acesta care a durat maxim 15 minute . . . . . . . . . .mi-a spus că ar fi bine să-i duc banii după lăsarea întunericului, urmând ca eu să mă prezint pur şi simplu la uşa acestuia, fără a-l suna în prealabil ... După ce am plecat de la ..., la câteva zile, am primit un telefon de la A. care mi-a spus că nu am fost sunat pentru că au fost plecaţi la o reuniune sau conferinţă la Timişoara şi că urmează să fiu contactat ca să mă duc la Sf.

Gheorghe. Ulterior am mai fost sunat o singură dată, la o distanţă mare de timp, tot de A., care mi-a spus că nu a putut telefona deoarece a avut probleme de sănătate în familie, dar mi-a transmis că pot merge la Sf. Gheorghe. Ştiu că i-am răspuns că voi merge când voi fi în măsură"), la data de 28 noiembrie 2014 ("cred că în primăvara anului 2013, îmi amintesc că aflându-mă în Sf. Gheorghe, m-am întâlnit în faţa Tribunalului Covasna cu A., în jurul orei 9:00, am abordat-o dorind să discut cu ea, însă, aceasta mi-a spus că este foarte grăbită şi mă roagă să o sun mai târziu.

Am sunat-o mai târziu, în aceeaşi zi, mi-a spus că este la cabinet şi că pot trece pe acolo. Imediat am mers la ea la cabinet, care este în acelaşi loc cu domiciliul său. Am intrat pe uşa biroului, m-a invitat înăuntru, mi-a spus să iau loc şi, concomitent cu cererea mea de a vorbi cu B., ea mi-a spus să aştept, a plecat într-o altă cameră, s-a întors după foarte scurt timp şi mi-a spus să aştept, purtând o discuţie amicală de câteva minute. Nu am aşteptat foarte mult şi pe uşa cabinetului a intrat B . . . . . . . . . .După ce ne-am salutat, am schimbat câteva vorbe protocolare, iar B. m-a luat deoparte, am traversat casa acestuia ajungând în curtea din spate, spunând că este grăbit ... aproape şoptit m-a întrebat ce s-a întâmplat cu M., de ce nu se ţine de cuvânt, pentru că a văzut rezultate") şi în data de 12 decembrie 2014.

Martora E. a declarat în faţa primei instanţe:

"C. mi-a vorbit despre cele două vizite pe care le-a efectuat la familia ..., la domiciliul acestora, unde se găsea şi cabinetul de avocatură al inculpatei (...) C. a precizat că A. îl chema pe soţul său acasă şi, când acesta venea, se retrăgeau şi discutau despre speţa în cauză, despre remiterea sumei de bani, fără ca ... A. să participe, nici măcar fizic la discuţii (...) Eu de la C. nu am auzit despre numele A. niciodată. Despre judecătorul ..., C. vorbea în mai multe medii, chiar şi când era prezent M., că îl cunoaşte, că l-a cunoscut pe tatăl său, că au o relaţie profesională."

Potrivit procesului-verbal de reconstituire din 16 decembrie 2014, martorul C. a condus organele de urmărire penală la domiciliul familiei ... din municipiul Sf. Gheorghe şi a indicat, din faţa adresei, traseul parcurs din biroul de avocatură al inculpatei A., pe uşa din dreapta, pe un hol până la terasa din curte.

În faţa instanţei de apel, martorul L. a arătat că îşi menţine declaraţiile date anterior în cauză şi a relatat, în legătură cu audierea de către procuror, la data de 25 noiembrie 2014, în faza de urmărirea penală, a martorului C. (inculpat, la acel moment, în Cauza 63/P/2012):

"l-a întrebat frontal dacă poate oferi detalii privind interiorul locuinţei judecătorului, cromatica zugrăvelii, materialul din care era pardoseala, vreo mobilă particulară, ceva care i-a reţinut martorului atenţia şi care să-l încredinţeze pe procuror că martorul a fost în aceea locuinţă", "ceea ce a fost remarcabil (...) a fost lipsa oricărei trimiteri la vreun element concret de genul la care făcuse trimitere domnul procuror, ceva particular din locuinţă, prin care să avem convingerea că el a fost acolo", "a venit cu ideea de a întocmi pe ecranul calculatorului un colaj de instantanee foto culese din filmările sau din fotografierile ce au fost făcute cu ocazia tuturor percheziţiilor domiciliare efectuate în aceea cauză şi acest colaj să i se prezinte martorului C. pentru a-i uşura identificarea interiorului locuinţei judecătorului B.", "Mie mi s-a părut că a durat mult chibzuiala domnului Adam, dar esenţial este că, în final, nu a reuşit să identifice din colajul acela care ar fi fost casa judecătorului B.". Declaraţia martorului redă elemente factuale pe care le-a declarat şi la momentul audierii sale în primă instanţă.

Cu privire la aceste aspecte relatate de martorul L., prin care a relatat că martorul denunţător C. nu a recunoscut (în faza de urmărire penală) dintre mai multe fotografii efectuate cu ocazia percheziţiilor dispuse în cauza 63/P/2012, pe cele care ilustrau locuinţa familiei Z., instanţa de apel consideră că situaţia nu este de natură a înlătura faptul că martorul C. a efectuat vizitele, de care a făcut vorbire, la domiciliul familiei Z.

Cu declaraţiile martorului C. prin care a susţinut că a fost acasă la B. se coroborează declaraţiile martorilor K. şi D. din care rezultă că C. cunoştea adresa de domiciliu a familiei ... Martorii K. şi D. au declarat că l-au însoţit pe C. până în apropierea casei familiei ..., pentru a duce o carte. Astfel, în primă instanţă, martorul D. a relatat:

"Nu ştiam unde s-a dus cu cartea, probabil că mi-a spus că vrea să dea o carte, nu ştiu dacă a spus nume, nu ştiu dacă a spus A. sau doamna ..., a stat puţin, cât să se fumeze o ţigară de soţia mea, pe care nu a terminat-o, C. a revenit la maşină cu carte sau fără carte, nu ştiu." Acest moment este relatat în primă instanţă şi de martora K.:

"Eu cu soţul meu am rămas în maşină, profesorul Adam a plecat cu cărţile. Am mers şi mi-am cumpărat ceva de la chioşc, am aprins o ţigară şi nu am terminat-o că profesorul s-a întors. Nu ştiu dacă avea sau nu cărţile în mână." La urmărire penală, D. a declarat, la 26 noiembrie 2014, că era la Sf. Gheorghe şi C. i-a spus că merge la soţia lui B., care este avocat, să-i dea o carte, motiv pentru care l-a condus cu maşina unde i-a spus C. şi a oprit unde i-a cerut acesta, dar nu era în dreptul adresei la care trebuia să ajungă, ci o zonă lăturalnică cu magazin şi benzinărie, C. deplasându-se în continuare pe jos.

Aceleaşi elemente factuale rezultă din datele consemnate în procesul-verbal de reconstituire din 13 ianuarie 2015, realizat cu participarea martorei K. Se reţine, totodată, din cuprinsul acestui procesul-verbal şi planşele fotografice anexate, că martora a indicat locul unde C. a parcat autoturismul cât timp a fost aşteptat să se deplaseze pentru a lăsa cartea (în faţa localului BB., situat pe str. x), date ce corespund cu cele consemnate în Procesul-verbal din 16 decembrie 2014 şi fotografiile întocmite cu ocazia reconstituirii realizate cu participarea martorului C.

Faţă de aceste probe, instanţa înlătură declaraţia făcută în primă instanţă de inculpata A. prin care a susţinut că "întâlnirile despre care profesorul C. face vorbire la mine acasă, nu au avut loc".

Despre deplasările lui C. la locuinţa sa, martorul B. a arătat:

"nu ştiu dacă o fi fost la cabinetul soţiei, dar eu nu-mi amintesc să-l fi văzut pe acolo". Deopotrivă, a declarat că nu îşi aminteşte de vreo situaţie în care A. să-l fi chemat acasă pentru că îl aştepta C., menţionând că acesta îl vizita la biroul din instanţă o dată la un an, doi ani, pentru a vedea ce mai face, îi aducea câte un exemplar din noile sale cărţi. A declarat, totodată, că nu are cunoştinţă dacă A. şi C. aveau speţe comune sau făceau schimb de clienţi.

Prin declaraţiile date, martora I. a precizat că martorul C. se afla în relaţii de amiciţie cu B., care era vizitat la biroul din instanţă de C. şi de soţie, inculpata A., însă martora a făcut vorbire de vizite separate ale acestora:

"Judecătorul ... era uneori vizitat de către persoane străine de instanţă, însă nu foarte des, era vizitat şi de către avocaţii CC., DD., EE. şi C., vizitele nu erau anunţate, C. venea mai rar, uneori era îmbrăcat în robă. C. îl vizita şi pe tatăl judecătorului ..., care era preşedinte, erau prieteni din sistem. La domnul B. venea uneori soţia acestuia, însă nu foarte des. (...) A venit o dată C. cu o carte scrisă şi la rugămintea preşedintelui ... l-am însoţit în birourile judecătorilor de civil pentru a le înmâna câte un exemplar al cărţii."

Listingul convorbirilor telefonice prezentat de martorul C., pentru perioada decembrie 2012 - decembrie 2014, relevă convorbiri purtate cu inculpata A. la datele de 23 mai 2013, 17 iunie 2013 şi 24 octombrie 2013, la dosar fiind ataşate de martor numai listingul cu convorbirile pe care le-a iniţiat.

Analizând aceste date în raport cu celelalte probe, se constată că martorul C. a făcut referire numai despre convorbirea din 23 mai 2013 (în primăvara anului 2013), al cărei conţinut, însă, nu este cunoscut.

Sub aspectul contactelor telefonice din 2012, cu C., inculpata A. a arătat, cu prilejul confruntării dintre cei doi, că l-a contactat pentru obţinerea unui număr de telefon al unei colege avocat, pe nume FF., pe care dorea să o recomande martorului GG. Acest din urmă martor a confirmat, prin depoziţia dată în primă instanţă, discuţia privind recomandarea unei doamne avocat de către inculpata A.

În drept, din examinarea tuturor probelor administrate în cursul procesului penal, instanţa de control judiciar consideră că nu se susţine acuzaţia adusă inculpatei A. de organele de urmărire penală constând în faptul că a participat la săvârşirea infracţiunii de luare de mită, în calitate de complice, sprijinind moral şi material la comiterea infracţiunii de luare de mită.

După cum s-a precizat, forma de participaţie penală a complicităţii presupune ca activitatea complicelui să folosească, în concret, autorului la comiterea infracţiunii, în sensul în care activitatea de înlesnire sau ajutor să aibă un caracter efectiv la săvârşirea acţiunii tipice.

Or, din această perspectivă, reţinând că infracţiunea de luare de mită presupus săvârşită de B. are un moment al consumării şi altul al epuizării, instanţa de apel consideră că faptele inculpatei A., cuprinse între aceste două momente temporale, nu pot fi considerate acte de ajutor în sensul legii penale, nefiind fapte de natură a caracteriza forma participaţiei penale a complicităţii.

Astfel, cele două întâlniri ale martorului C. cu inculpata A. la Tribunalul Covasna, convorbirile telefonice cu martorul C., primirea de către inculpată a martorului C. la cabinetul său de avocatură - situat la adresa de domiciliu a familiei ..., chemarea acasă a lui B. când martorul C. l-a căutat la domiciliu nu constituie acte de sprijin real pentru săvârşirea infracţiunii de luare de mită reţinută în sarcina lui B.

Se mai reţine, în baza probatoriului administrat că, inculpata nu a asistat la discuţiile pe care martorul C. le-a purtat cu B., când a fost la locuinţa acestora, precum şi că - aşa cum a subliniat şi instanţa de apel - martorul C. nu a indicat că inculpata A. ar fi făcut vorbire de vreo sumă de bani, contrar celor prezentate în rechizitoriu.

În consecinţă, instanţa de apel consideră că faptele inculpatei A. nu au avut aptitudinea de a sprijini (material şi moral), în mod efectiv, la comiterea acţiunii tipice a infracţiunii de luare de mită (în varianta pretinderii) şi, ca urmare, faptele sale nu au fost în măsură a crea un risc de lezare a valorii sociale ocrotite prin incriminarea luării de mită.

4. Motivul de apel al inculpatei A. prin care a solicitat schimbarea temeiului achitării şi achitarea sa în baza art. 16 alin. (1) lit. a) C. proc. pen., pentru motivul că fapta nu există, este neîntemeiat, în condiţiile în care, aşa cum s-a arătat în cele ce preced, s-a constatat că, în concret, faptele inculpatei nu au facilitat, încurajat sau sprijinit comiterea infracţiunii, neputând fi reţinute în legătură de cauzalitate cu rezultatul faptei presupus comise de autor.

Pentru aceste considerente, în temeiul art. 421 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie va respinge, ca nefondate, apelurile declarate de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie - Serviciul Teritorial Braşov şi inculpata A. împotriva Sentinţei penale nr. 78/F din data de 30 decembrie 2019 pronunţate de Curtea de Apel Braşov, secţia penală.

În temeiul art. 275 alin. (3) C. proc. pen., cheltuielile judiciare ocazionate cu soluţionarea apelului formulat de procuror vor rămâne în sarcina statului.

În baza art. 275 alin. (2) C. proc. pen., va obliga inculpata A. la plata sumei de 400 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondate, apelurile declarate de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie - Serviciul Teritorial Braşov şi inculpata A. împotriva Sentinţei penale nr. 78/F din data de 30 decembrie 2019 pronunţate de Curtea de Apel Braşov, secţia penală.

Cheltuielile judiciare ocazionate cu soluţionarea apelului formulat de procuror rămân în sarcina statului.

Obligă inculpata A. la plata sumei de 400 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 4 noiembrie 2020.

Procesat de GGC - LM