Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 325/2020 AI generated

Inadmissibility of execution objection challenging final judicial costs imposed by preliminary chamber order

Case Number Decizia nr. 325/2020
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome Inadmissible
Court Costs Borne by appellant

Legislator summary

AI generated

The High Court of Cassation and Justice dismissed the appeal as inadmissible, upholding the lower court's decision that stood as the final operative order. The dispute concerned a challenge to the refusal to annul 150 RON in judicial costs imposed on the appellants by a preliminary chamber order that had become res judicata. The appellants had previously filed a motion for execution objection under Article 598 of the Code of Criminal Procedure, which the Court of Appeals rejected as inadmissible because challenging judicial costs is not one of the specific grounds for execution objection listed in the statute, and the original order regarding costs was no longer subject to modification. Relying on the principle of the legality of appeals and Article 597(7) of the Code of Criminal Procedure, the court held that no statutory avenue exists to contest final decisions on judicial costs through an execution objection or a subsequent appeal to the High Court, rendering the procedure legally unfounded. Consequently, the court ordered the appellants to pay an additional 50 RON each in judicial costs to the state.

Legislator headnote

AI generated

art. 597 alin. (4) C. proc. pen, art. 598 C. proc. pen, art. 275 alin. (3) C. proc. pen, art. 598 din C. proc. civ, art. 597 alin. (7) din C. proc. pen, art. 4251 C. proc. pen; Inadmissibility of execution objection challenging final judicial costs imposed by preliminary chamber order: Prin Sentinţa nr. 8/P.I din 10 februarie 2020 pronunţată de Curtea de Apel Oradea, secţia penală şi pentru cauze cu minori, în Dosarul nr. x/2019, în baza art. 597 alin. (4) C. proc. pen. raportat la art. 598 C. proc. pen., a fost respinsă ca inadmisibilă contestaţia la executare formulată de contestatorii A. şi B. împotriva Încheierii penale nr. 28/CP/17.10.2019 a Curţii de Apel Oradea, în Dosarul nr. x/2019.

Keywords

AI generated
grounds for cassation preliminary decision grounds of challenge res judicata late procedural objections code of criminal procedure

Cited Legislation

AI generated
art. 597 alin. (4) C. proc. pen
x/2019, în baza art. 597 alin. (4) C. proc. pen.
art. 598 C. proc. pen
raportat la art. 598 C. proc. pen., a fost respinsă ca inadmisibilă contestaţia la executare formulată de contestatorii A.
art. 275 alin. (3) C. proc. pen
- petenţi în respectiva procedură judiciară, la plata sumei de câte 150 RON fiecare, cu titlu de cheltuieli judiciare în favoarea statului, restul cheltuielilor judiciare rămânând în sarcina statului, conform art. 275 alin. (3) C. proc. pen.
art. 598 din C. proc. civ
Asupra contestaţiei la executare formulată în cauză, Curtea de Apel a arătat că dispoziţiile legale relevante sunt cele de la art. 598 C.
art. 597 alin. (7) din C. proc. pen
x/2019, în baza art. 597 alin.
art. 4251 C. proc. pen
Prin urmare, având în vedere şi dispoziţiile art. 4251 C. proc. pen., se constată că B.
art. 4251 alin. (7) pct. 1 lit. a) C. proc. pen
Pentru aceste considerente, în baza art. 4251 alin. (7) pct. 1 lit. a) C. proc. pen., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie va respinge, ca inadmisibilă, contestaţia formulată de contestatorii B.
art. 275 alin. (2) C. proc. pen
În baza art. 275 alin. (2) C. proc. pen., va obliga contestatorii la plata sumei de câte 50 de RON fiecare, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
AI generated

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Deliberând asupra excepţiei invocate de reprezentantul Ministerului Public, în baza actelor şi lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin Sentinţa nr. 8/P.I din 10 februarie 2020 pronunţată de Curtea de Apel Oradea, secţia penală şi pentru cauze cu minori, în Dosarul nr. x/2019, în baza art. 597 alin. (4) C. proc. pen. raportat la art. 598 C. proc. pen., a fost respinsă ca inadmisibilă contestaţia la executare formulată de contestatorii A. şi B. împotriva Încheierii penale nr. 28/CP/17.10.2019 a Curţii de Apel Oradea, în Dosarul nr. x/2019.

Pentru a pronunţa această hotărâre, Curtea de apel a reţinut că, la data de 28 octombrie 2019, a fost înregistrat Dosarul nr. x/2019, având ca obiect cererea formulată de contestatorii A. şi B. privind anularea cheltuielilor judiciare în cuantum de câte 150 RON pentru fiecare dintre contestatori, stabilite în sarcina acestora prin Încheierea de şedinţă nr. 28/17.10.2019 pronunţată de judecătorul de cameră preliminară din cadrul Curţii de Apel Oradea, în Dosarul nr. x/2019.

În susţinerea cererii formulate, contestatorii au arătat că dispun de resursele financiare necesare pentru achitarea cheltuielilor de judecată, pe care le-au apreciat ca având caracterul unei amenzi judiciare, precizând, totodată, că au mai fost obligaţi la plata unor cheltuieli de judecată în plângerea soluţionată în cadrul Dosarului nr. x/2019

Examinând actele şi lucrările dosarului, instanţa Curţii de Apel Oradea a reţinut că prin Încheierea penală nr. 28/17.10.2019 a judecătorului de cameră preliminară din cadrul Curţii de Apel Oradea s-a dispus respingerea plângerilor formulate de contestatorii împotriva ordonanţei de clasare din 14.02.2019 emisă în Dosarul nr. x/2019 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Oradea şi a ordonanţei procurorului general din data de 20.03.2019 emisă în Dosarul nr. x/2019, plângerea formulată împotriva ordonanţei de clasare din data de 27 mai 2019 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Oradea, dată în Dosarul nr. x/2019 fiind trimise pe cale administrativă procurorului general al aceluiaşi parchet spre competentă soluţionare, iar ca o consecinţă a soluţiei pronunţate, s-a dispus şi obligarea contestatorilor B. şi A. - petenţi în respectiva procedură judiciară, la plata sumei de câte 150 RON fiecare, cu titlu de cheltuieli judiciare în favoarea statului, restul cheltuielilor judiciare rămânând în sarcina statului, conform art. 275 alin. (3) C. proc. pen.

Asupra contestaţiei la executare formulată în cauză, Curtea de Apel a arătat că dispoziţiile legale relevante sunt cele de la art. 598 C. proc. pen., conform cărora, "contestaţia împotriva executării hotărârii penale se poate face în următoarele cazuri:

a) când s-a pus în executare o hotărâre care nu era definitivă;

b) când executarea este îndreptată împotriva altei persoane decât cea prevăzută în hotărârea de condamnare;

c) când se iveşte vreo nelămurire cu privire la hotărârea care se execută sau vreo împiedicare la executare;

d) când se invocă amnistia, prescripţia, graţierea sau orice altă cauză de stingere ori de micşorare a pedepsei."

S-a constatat astfel că motivul invocat nu se regăseşte printre cazurile expres şi limitative prevăzute de textul de lege anterior menţionat, contestaţia la executare fiind, aşadar, inadmisibilă.

În analiza efectuată instanţa Curţii de apel a arătat că dispoziţiile referitoare la sumele acordate cu titlu de cheltuieli de judecată în favoarea statului pot fi contestate numai în cadrul unei căi de atac exercitate în condiţiile prevăzute de legea procesual penală atunci când legea prevede posibilitatea exercitării uneia dintre căile de atac prevăzute de lege.

Or, în speţă, s-a reţinut că Încheierea penală nr. 28/17.10.2019 pronunţată de judecătorul de cameră preliminară din cadrul Curţii de Apel Oradea a intrat în puterea lucrului judecat, astfel că dispoziţiile din cuprinsul acesteia, privind sumele la plata cărora fuseseră obligaţi contestatorii cu titlu de cheltuieli de judecată în favoarea statului nu mai pot fi modificate, câtă vreme legea procesual penală nu prevede o procedură în acest sens.

Împotriva Sentinţei nr. 8/P.I. din 10 februarie 2020 a Curţii de Apel Oradea, secţia penală şi pentru cauze cu minori, mai sus menţionată, B. şi A. au formulat contestaţie, solicitând desfiinţarea hotărârii primei instanţe şi anularea cheltuielilor judiciare la care fuseseră obligaţi, în mod nelegal.

Calea de atac intitulată contestaţie a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, la data de 26 februarie 2020.

Examinând contestaţia formulată de contestatorii B. şi A., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie constată că aceasta este inadmisibilă.

Astfel, se observă că procesul penal se desfăşoară în conformitate cu dispoziţiile legale, iar hotărârile judecătoreşti sunt supuse numai acelor căi de atac prevăzute de lege.

Dând eficienţă principiilor legalităţii căilor de atac şi liberului acces la justiţie, reglementate de dispoziţiile art. 129 şi art. 21 din Constituţie, precum şi exigenţelor determinate de art. 13 din Convenţia Europeană pentru Apărarea Drepturilor Omului şi Libertăţilor Fundamentale, legea procesual penală a stabilit un sistem coerent al căilor de atac, admisibilitatea acestora fiind condiţionată de exercitarea lor potrivit legii, în termenele şi pentru motivele reglementate de normele incidente în materie.

În aceste condiţii, recunoaşterea unei căi de atac în alte situaţii decât cele prevăzute de legea procesuală penală constituie o încălcare a principiului legalităţii acesteia, precum şi a principiului constituţional al egalităţii în faţa legii şi, din acest motiv, apare ca o soluţie inadmisibilă în ordinea de drept.

Inadmisibilitatea reprezintă o sancţiune procedurală care intervine atunci când părţile implicate în proces efectuează un act pe care legea nu îl prevede sau îl exclude, precum şi în situaţia când se încearcă exercitarea unui drept epuizat pe o altă cale procesuală ori chiar printr-un act neprocesual. Inadmisibilitatea operează automat şi inevitabil, ori de câte ori un act procesual este lipsit de bază legală.

Raportând aceste consideraţii teoretice la datele concrete ale speţei, Înalta Curte constată că obiectul învestirii instanţei îl constituie contestaţia formulată de B. şi A. împotriva Sentinţei nr. 8/P.I. din 10 februarie 2020 a Curţii de Apel Oradea, secţia penală şi pentru cauze cu minori, prin care a fost respinsă cererea formulată de contestatorii privind anularea cheltuielilor judiciare aplicate prin Încheierea de şedinţă nr. 28/CP/17.10.2019, pronunţată în Dosarul nr. x/2019.

Rezultă din cuprinsul sentinţei că soluţia de inadmisibilitate pronunţată în cauză cu privire la cererea de anulare cheltuielilor de judecată stabilită printr-o hotărâre rămasă definitivă s-a întemeiat pe constatarea că o atare solicitare nu se constituie într-unul din motivele pentru care poate fi promovată o contestaţie la executare, conform art. 598 din C. proc. civ.

Ca atare, deşi în dispozitivul sentinţei ce formează obiectul examinării în cauză se indică calea de atac a contestaţiei în termen de 3 zile de la comunicare, Înalta Curte constată că formularea prezentei căi de atac nu este prevăzută de lege, aşa cum rezultă din interpretarea dispoziţiilor art. 597 alin. (7) din C. proc. pen.

Conform textului de lege evocat, "hotărârile pronunţate în primă instanţă în materia executării potrivit prezentului titlu pot fi atacate cu contestaţie la instanţa ierarhic superioară, în termen de 3 zile de la comunicare."

Rezultă aşadar că numai împotriva hotărârilor prin care se dispune în materia executării pentru unul din motivele care cel puţin formal se încadrează în dispoziţiile art. 598 alin. (1) lit. a) - d) C. proc. pen. este prevăzută calea de atac a contestaţiei, conform art. 597 alin. (7) din acelaşi cod.

Or, aşa cum bine a subliniat prima instanţă, dispoziţiile referitoare la sumele acordate cu titlu de cheltuieli de judecată în favoarea statului pot fi contestate numai în cadrul unei căi de atac exercitate în condiţiile prevăzute de legea procesual penală atunci când legea prevede posibilitatea exercitării unei dintre căile de atac prevăzute de lege.

Încheierea penală nr. 28/17.10.2019 pronunţată de judecătorul de cameră preliminară din cadrul Curţii de Apel Oradea a intrat în puterea lucrului judecat, ceea ce înseamnă că dispoziţiile pe care le ordonă, inclusiv cea privind cheltuielile judiciare stabilite în sarcina contestatorilor nu mai pot fi modificate, în condiţiile în care legea procesual penală nu prevede o procedură în acest sens.

Prin urmare, având în vedere şi dispoziţiile art. 4251 C. proc. pen., se constată că B. şi A. au învestit instanţa cu soluţionarea unei căi de atac neprevăzută de legea procesual penală, ceea ce încalcă principiul legalităţii căilor de atac.

Pentru aceste considerente, în baza art. 4251 alin. (7) pct. 1 lit. a) C. proc. pen., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie va respinge, ca inadmisibilă, contestaţia formulată de contestatorii B. şi A. împotriva Sentinţei nr. 8/P.I. din data de 10 februarie 2020 pronunţată de Curtea de Apel Oradea, secţia penală şi pentru cauze cu minori, în Dosarul nr. x/2019.

În baza art. 275 alin. (2) C. proc. pen., va obliga contestatorii la plata sumei de câte 50 de RON fiecare, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca inadmisibilă, contestaţia formulată de contestatorii B. şi A. împotriva Sentinţei nr. 8/P.I. din data de 10 februarie 2020, pronunţate de Curtea de Apel Oradea, secţia penală şi pentru cauze cu minori, în Dosarul nr. x/2019.

Obligă contestatorii la plata sumei de câte 50 RON fiecare, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 10 iunie 2020.

GGC - NN