Admissibility of appeal against principal admissibility dismissal in annulment proceedings for lack of mandatory counsel

Deliberând asupra apelului de faţă, în baza actelor şi lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin Decizia penală nr. 17/A din data de 16 ianuarie 2020, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, a respins, ca inadmisibilă, contestaţia în anulare declarată de contestatorul A. împotriva Deciziei penale nr. 1002/A din data de 30.07.2019 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală, în Dosarul nr. x/2017.

Pentru a decide astfel, curtea de apel a reţinut că prin Decizia penală nr. 1002/A din 30.07.2019, Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală, a admis apelurile declarate de inculpatul A. şi de Ministerul Public împotriva Sentinţei penale nr. 1876 din data de 19 septembrie 2018, Tribunalul Bucureşti, secţia I penală, a desfiinţat, în parte, sentinţa penală apelată şi, în fond, rejudecând, a condamnat pe inculpatul A. la pedeapsa rezultantă de 17 ani, 8 luni şi 4.495 zile închisoare pentru săvârşirea în concurs real a infracţiunilor de constituire a unui grup infracţional organizat prev. de art. 367 alin. (1), (2) din C. pen. şi de complicitate la infracţiunea de trafic internaţional de droguri de mare risc în formă continuată prev. de art. art. 48 alin. (1) din C. pen. rap. la art. 3 alin. (1), (2) din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art. 35 alin. (1) din C. pen., toate cu aplicarea art. 41 alin. (1) din C. pen. şi art. 43 alin. (1) din C. pen., şi la pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a) şi b), pe o durată de 5 ani, comise în stare de recidivă postcondamnatorie în raport de faptele care au făcut obiectul Sentinţei penale nr. 351/27.04.2012, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, definitivă prin Decizia penală nr. 1458/17.07.2012 a Curţii de Apel Bucureşti, cu un rest rămas de executat de 4.795 zile închisoare.

S-a aplicat inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii exercitării aceloraşi drepturi, începând cu data rămânerii definitive a hotărârii şi până la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei rezultante de 17 ani, 8 luni şi 4.495 zile închisoare.

În temeiul art. 72 alin. (1) din C. pen., s-a dedus din pedeapsa rezultantă aplicată inculpatului perioada executată din pedeapsa aplicată prin Sentinţa penală nr. 351/27.04.2012 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, definitivă prin Decizia penală nr. 1458/17.07.2012 a Curţii de Apel Bucureşti, de la 08 octombrie 2016 la zi.

În fapt, s-a reţinut de către instanţele de condamnare, cu referire la inculpatul A. că, în perioada ianuarie- iunie 2016, în timp ce se afla în Penitenciarul Giurgiu, împreună cu inculpaţii B. şi C., aflaţi în acelaşi penitenciar, a constituit un grup infracţional organizat având drept scop săvârşirea de infracţiuni de trafic de droguri de mare risc şi trafic internaţional de droguri de mare risc, grup la care au aderat o persoană neidentificată, cunoscută cu D., precum şi inculpaţii E., F., G., H., I. şi J.. În cadrul grupului inculpatul A. a avut rolul de a facilita introducerea pe teritoriul României de droguri de mare risc, respectiv heroină, şi de a facilita cumpărarea de către inculpata F. a cantităţilor de heroină introduse în România, prin aceea că a ţinut legătura cu furnizorul de droguri aflat în Turcia căruia i-a comunicat posturile telefonice folosite de inculpata F. pentru ca aceasta să poată fi contactată de către cel care introducea drogurile în ţară, respectiv de către inculpatul E., le-a solicitat inculpaţilor B. şi C. să-i comunice inculpatei F. să cumpere o cartelă SIM pe care să o folosească doar la momentele comunicate de el, respectiv cu puţin timp înainte de realizarea tranzacţiilor de droguri, şi doar pentru a purta convorbiri cu inculpatul E., le-a comunicat inculpaţilor B. şi C. datele la care urmau a fi introduse drogurile în ţară şi în ce cantitate, sumele de bani ce urmau a fi plătite inculpatului E. cu titlu de comision, preţul drogurilor (25.000 euro/kilogram) şi modalitatea în care acesta urma să fie plătit.

În concret, s-a reţinut că, prin activităţile desfăşurate în cadrul grupului infracţional organizat, în mod repetat şi în baza aceleiaşi rezoluţii infracţionale, inculpatul A. a ajutat-o pe inculpata F. să cumpere de la inculpatul E. diferite cantităţi de heroină, astfel:

- la data de 08.10.2016, cantitatea de aproximativ 1.000 grame heroină, droguri ce au fost transportate de la Constanţa până la Bucureşti de către inculpaţii H. şi G. (prin intermediul inculpatei H.);

- la data de 02.11.2016, cantitatea de aproximativ 1.000 grame heroină, droguri pe care inculpata F. le-a transportat de la Constanţa până la Bucureşti împreună cu inculpata J.;

- la data de 07.12.2016, i-a ajutat pe inculpaţii F. şi C., să cumpere de la inculpatul E. cantitatea de 963,8 grame heroină, prin intermediul inculpatelor I. şi J..

În continuare, făcând trimitere la art. 431 din C. proc. pen., curtea de apel a notat că, pentru a admite în principiu contestaţia în anulare, este necesar să verifice dacă cererea de contestaţie în anulare este făcută în termenul prevăzut de lege, dacă motivul pe care se sprijină contestaţia este unul dintre cele prevăzute la art. 426 şi dacă în sprijinul contestaţiei se depun ori se invocă dovezi care sunt la dosar.

În acest cadru normativ s-a reţinut că unele dintre motivele invocate de contestator, şi anume: nelegalitatea probelor administrate pe parcursul urmăririi penale; insuficienţa probelor reţinute pentru pronunţarea soluţiei de condamnare; comunicările efectuate în procedura de cameră preliminară (inclusiv a rechizitoriului) în limba română, în condiţiile în care este cetăţean turc şi nu înţelege foarte bine limba română şi, pe cale de consecinţă, nu a putut contesta probele din rechizitoriu; faptul că nu a fost chemat la cercetări în momentul în care s-a întocmit dosarul de urmărire penală; că judecătorul de cameră preliminară nu a verificat legalitatea administrării probelor şi a efectuării actelor de către organele de urmărire penală; că nu există nicio probă, dincolo de orice dubiu rezonabil care să conducă la incriminarea sa; că martorii care au declarat în favoarea sa, au fost excluşi de instanţă, deşi nu avea acest drept; probele Ministerului Public se bazează pe trecutul inculpatului, iar unele declaraţii date de ceilalţi inculpaţi din cauză au fost folosite pentru a li se aplica pedepse mai uşoare, au mai fost folosite de Parchet şi convorbiri "neadevărate" ca probă, pentru a fi indusă instanţa în eroare şi că nu a avut parte de echitate pe tot parcursul procesului penal, nu se încadrează în cazurile de contestaţie în anulare prevăzute în mod expres şi limitativ de legiuitor în art. 426 din C. proc. pen., şi, pe cale de consecinţă, nu pot fi analizate pe calea contestaţiei în anulare.

Astfel, s-a reţinut că singurul motiv invocat de contestator ce poate fi analizat pe calea contestaţiei în anulare este cel referitor la judecarea sa în lipsa avocatului, când asistenţa juridică a inculpatului era obligatorie, potrivit legii, la judecata în apel.

Totodată, s-a reţinut că lipsa de apărare pe parcursul urmăririi penale putea fi invocată şi analizată în cursul procedurii de cameră preliminară, iar lipsa de apărare pe parcursul primului ciclu procesual, la judecata în primă instanţă, putea fi invocată şi analizată în faţa instanţei de apel.

Pe cale de consecinţă, analizând actele dosarului în care s-a soluţionat, alături de apelurile declarate de Ministerul Public şi apelurile declarate de alţi inculpaţi, şi apelul declarat în calitate de inculpat de contestator, curtea de apel a reţinut că motivele invocate vizând lipsa sa de apărare pe parcursul soluţionării apelului, sunt nefondate, cu argumentarea că acesta a beneficiat de asistenţă juridică asigurată de un avocat din oficiu de la primul termen de judecată până la termenul de judecată din data de 7.03.2019 (dna avocat K., în baza Delegaţiei de asistenţă juridică din oficiu nr. x eliberată de Baroul Bucureşti - în substituirea căreia la termenul de judecată din data de 6.12.2018 a participat dna avocat L., delegaţia acesteia fiind menţinută şi după prezentarea avocatului ales până la soluţionarea apelului), motivele de apel au fost redactate şi completate, ulterior, de avocatul său ales, dna avocat M., care a depus împuternicire avocaţială emisă la 9.01.2019, cu ocazia încuviinţării cererii de consultare a dosarului şi eliberare de copii xerox de pe actele dosarului, iar, începând cu termenul de judecată din 7.03.2019, avocatul ales a asigurat asistenţă juridică efectivă inculpatului până la finalizarea procesului penal.

S-a reţinut în acest sens că avocatul ales a formulat motivele de apel, o cerere de probatorii la termenul de judecată din data de 7.03.2019, ce a fost admisă, o nouă cerere de eliberare copii xerox de pe actele dosarului, a pus concluzii în dezbateri şi l-a asistat pe contestator la toate termenele de judecată începând cu data de 7.03.2019 şi până la soluţionarea apelului.

De asemenea, s-a constatat că cererile contestatorului în calitate de apelant-inculpat pentru studierea dosarului, inclusiv cu prezenţa avocatului şi a interpretului (fiind stabilit termen de grefă la 3.06.2019) şi de comunicare a unora dintre încheierile de şedinţă pronunţate de instanţa de apel au fost soluţionate favorabil.

În ceea ce priveşte existenţa unui act normativ intitulat "Protocol" între Uniunea Naţională a Barourilor din România - Ministerul Justiţiei şi Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, s-a reţinut că aspect este lipsit de relevanţă având în vedere cazul de contestaţie în anulare invocat, întrucât actul normativ menţionat reglementează stabilirea onorariilor cuvenite avocaţilor pentru furnizarea serviciilor de asistenţă judiciară în materie penală, în materie civilă şi cooperare judiciară internaţională în materie penală.

Împotriva Deciziei penale nr. 17/A din data de 16 ianuarie 2020, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, a declarat apel condamnatul A., în drept invocând dispoziţiile prevăzute de art. 40 alin. (2) din C. proc. pen. coroborate cu art. 432 alin. (4) din C. proc. pen.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia penală la data de 21.05.2020, sub nr. x/2019, fixându-se, totodată, prim termen de judecată la data de 18.09.2020, când a fost încuviinţată cererea de amânare formulată de apelantul contestator A., în vederea angajării unui apărător ales, şi s-a amânat judecata la data de 30.10.2020.

Concluziile apărării şi ale reprezentantului Ministerului Public sunt detaliat prezentate în practicaua prezentei decizii.

Examinând cauza, cu prioritate, din perspectiva admisibilităţii căii de atac formulate de condamnatul A., Înalta Curte constată următoarele:

Înalta Curte este învestită cu soluţionarea apelului exercitat de condamnatul A. împotriva unei decizii pronunţate în cadrul procedurii de examinare a admisibilităţii în principiu a contestaţiei în anulare, reglementată de art. 431 din C. proc. pen.

Astfel, contestaţia în anulare întemeiată pe dispoziţiile art. 426 alin. (1) lit. f) din C. proc. pen., respectiv "când judecata în apel a avut loc în lipsa avocatului, când asistenţa juridică a inculpatului era obligatorie, potrivit legii", se exercită exclusiv împotriva unei decizii pronunţate în apel şi se soluţionează de instanţa de apel, potrivit art. 429 alin. (1) din C. proc. pen.

Înalta Curte notează suplimentar că potrivit art. 408 alin. (1) din C. proc. pen., calea ordinară de atac a apelului poate fi exercitată exclusiv împotriva sentinţelor şi încheierilor pronunţate în primă instanţă.

În ceea ce priveşte interpretarea dispoziţiilor art. 432 alin. (4) din C. proc. pen., potrivit cărora "Sentinţa dată în contestaţie în anulare este supusă apelului, iar decizia dată în apel este definitivă.", jurisprudenţa a statuat în mod constant că această dispoziţie vizează hotărârile pronunţate în procedura de judecare a contestaţiei în anulare după admiterea în principiu, reglementată de art. 431 din C. proc. pen.

În acest sens sunt relevante argumentele expuse de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală în Decizia nr. 5/2015, având ca obiect incidenţa dispoziţiilor art. 432 alin. (4) din C. proc. pen., în etapa admisibilităţii în principiu a contestaţiei în anulare. Astfel, deşi dezlegarea vizează ipoteza pronunţării unei hotărâri prin care a fost respinsă ca inadmisibilă cererea de contestaţie în anulare formulată împotriva unei sentinţe definitive, nesusceptibilă de a fi atacată cu apel, considerentele sunt valabile, mutatis mutandis, în toate situaţiile în care instanţa respinge contestaţia în anulare ca inadmisibilă. De altfel, instanţa supremă reţine în decizia amintită că hotărârile judecătoreşti pronunţate în etapa admiterii în principiu a contestaţiei în anulare, etapă reglementată distinct în dispoziţiile art. 431 din C. proc. pen., sunt definitive, aşa cum rezultă din interpretarea sistematică a dispoziţiilor art. 431 şi ale art. 432 din C. proc. pen.

Aşadar, etapa distinctă a admiterii în principiu a contestaţiei în anulare este reglementată de art. 431 din C. proc. pen., dispoziţii în cuprinsul cărora nu se prevede posibilitatea atacării hotărârii pronunţate cu apel, iar dispoziţiile art. 432 alin. (4) din C. proc. pen., privesc exclusiv hotărârile judecătoreşti pronunţate în procedura de judecare a contestaţiilor în anulare ulterior admiterii în principiu.

Ca atare, decizia atacată de contestator este definitivă în considerarea etapei procesuale în care a fost pronunţată. Or, hotărâre judecătorească nu poate fi atacată pe alte căi decât cele expres prevăzute de lege sau, cu alte cuvinte, căile de atac ale hotărârilor judecătoreşti nu pot exista în afara legii. Regula are valoare de principiu constituţional, dispoziţiile art. 129 din Constituţie fiind explicite în sensul că mijloacele procesuale de atac a hotărârii judecătoreşti sunt cele prevăzute de lege, iar exercitarea acestora se realizează în condiţiile legii.

În aceste condiţii, recunoaşterea unei căi de atac în alte situaţii decât cele prevăzute de legea procesuală penală constituie o încălcare a principiului legalităţii acesteia, precum şi a principiului constituţional al egalităţii în faţa legii şi autorităţilor şi, din acest motiv, apare ca o situaţie inadmisibilă în ordinea de drept.

Admisibilitatea căilor de atac este condiţionată de exercitarea acestora potrivit dispoziţiilor legii procesual penale, prin care au fost reglementate hotărârile susceptibile a fi supuse examinării, căile de atac şi ierarhia acestora, termenele de declarare şi motivele pentru care se poate cere reformarea hotărârii atacate.

Ca atare, atunci când părţile implicate în proces efectuează un act pe care legea nu îl prevede sau îl exclude, precum şi în situaţia când se încearcă exercitarea unui drept epuizat pe o altă cale procesuală ori chiar printr-un act neprocesual, intervine sancţiunea procedurală a inadmisibilităţii.

Pentru aceste considerente, Înalta Curte, în temeiul art. 421 alin. (1) lit. a) teza a II-a din C. proc. pen., va respinge, ca inadmisibil, apelul declarat de condamnatul A. împotriva Deciziei penale nr. 17/A din data de 16 ianuarie 2020, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală.

Văzând dispoziţiile art. 275 alin. (2) din C. proc. pen., va obliga apelantul la plata sumei de 300 de RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

În conformitate cu dispoziţiile prevăzute de art. 275 alin. (6) din C. proc. pen., onorariul parţial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru condamnatul A., în cuantum de 78 RON, se plăteşte din fondul Ministerului Justiţiei.

Totodată, potrivit art. 275 alin. (6) rap. la art. 273 alin. (3) şi (4) din C. proc. pen., onorariul cuvenit interpretului de limbă turcă se plăteşte din fondul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca inadmisibil, apelul declarat de condamnatul A. împotriva Deciziei penale nr. 17/A din data de 16 ianuarie 2020, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală.

Obligă apelantul la plata sumei de 300 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Onorariul parţial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru apelantul A., în cuantum de 78 RON, se plăteşte din fondul Ministerului Justiţiei.

Onorariul cuvenit interpretului de limbă turcă se plăteşte din fondul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 30 octombrie 2020.

GGC - NN