Maintenance of preventive detention for European Arrest Warrant surrender despite pandemic-induced force majeure

Deliberând asupra cauzei de faţă, în baza actelor şi lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin încheierea F/DL din data de 29 decembrie 2020 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, pronunţată în Dosarul nr. x/2020, în baza art. 104 alin. (9) şi 10 din Legea nr. 302/2004 republicată, s-a menţinut arestarea persoanei solicitate A. în vederea predării, arestare dispusă prin Sentinţa penală nr. 208/F/03.11.2020 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, definitivă prin Decizia penală nr. 758/17.11.2020 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, pe o perioadă de 30 de zile, începând cu data de 02.01.2021 şi până la data de 31.01.2021, inclusiv.

S-a respins, ca neîntemeiată, cererea de amânare a predării formulată de persoana solicitată A..

În baza art. 275 alin. (3) C. proc. pen., cheltuielile judiciare avansate de stat au rămas în sarcina statului.

Onorariul parţial al apărătorului din oficiu numit pentru persoana solicitată, în cuantum de 260 RON, s-a suportat din fondurile Ministerului Justiţiei.

Pentru a dispune astfel, curtea de apel a reţinut că, prin sentinţa penală 208/F/03.11.2020, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, a dispus, în baza art. 109 cu referire la art. 104 alin. (7) din Legea nr. 302/2004, punerea în executare a mandatelor europene de arestare a persoanei solicitate A., posesor al C.I. seria x nr. x eliberat la data de 6.08.2016 de SPC Călăraşi şi predarea acestuia către autorităţile judiciare italiene, cu respectarea regulii specialităţii.

În baza art. 104 alin. (6) din Legea nr. 302/2004, s-a dispus arestarea persoanei solicitate A. pe o durată de 30 de zile, cu începere de la 3.11.2020 la 2.12.2020, inclusiv.

S-a constatat că acesta a fost reţinut şi arestat provizoriu de la 20 octombrie 2020 la zi.

Pentru a hotărî astfel, s-a reţinut că, prin adresa nr. x/2020 din 20 octombrie 2020, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti a sesizat instanţa în conformitate cu dispoziţiile art. 104 din Legea nr. 302/2004, republicată, pentru desfăşurarea procedurii de punere în executare a mandatelor europene de arestare emise de către autorităţile judiciare italiene faţă de numitul A..

În cuprinsul sesizării, s-a arătat că autorităţile judiciare italiene au emis împotriva persoanei solicitate 4 mandate europene de arestare, la data de 1.10.2020, pentru executarea pedepsei rezultante de 6 ani, 10 luni şi 24 de zile închisoare, stabilită prin ordonanţa de executare a pedepselor concurente nr. 481/2020 emisă la data de 1.10.2020 a Parchetului Republicii de pe lângă Tribunalul din Florenţa, iar ca urmare a sesizării Biroului Naţional Interpol împotriva persoanei solicitate s-a luat de către procuror măsura reţinerii pe o durată de 24 de ore.

În procedura în regim de urgenţă desfăşurată pe baza semnalării transmise de SIRENE, au fost ataşate formularele aferente semnalizării în limba engleză şi traducerea în limba română, sesizarea Biroului Naţional Interpol din România, ordonanţa de reţinere, procesul-verbal de aducere la cunoştinţă a învinuirii şi a dreptului de a fi asistat de apărător, procesul-verbal de depistare a acestuia.

S-a arătat că Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti a solicitat instanţei arestarea preventivă a persoanei solicitate pe o perioadă de 15 zile, până la transmiterea mandatului european de arestare.

De asemenea, s-a reţinut că s-au emis 4 mandate europene de arestare în vederea executării pedepselor cu închisoarea dispuse prin Sentinţa nr. 716/2012 a Tribunalului din Pistoia, definitivă la 8.01.2013 prin hotărârea Curţii de Apel din Florenţa, pedeapsă cumulată cu altele, în urma căreia s-a stabilit o pedeapsă rezultantă de 6 ani, 10 luni şi 24 de zile închisoare, conform ordonanţei de cumulare a pedepselor SIEP nr. 481/2020 din 1.10.2020.

În fapt, s-a reţinut că, numitul A. împreună cu alte persoane, prin efracţie, au sustras 14 calorifere/radiatoare din incinta Institutului Naţional de Asigurări Sociale.

Având în vedere exigenţele Legii nr. 302/2004, dar şi temerea că persoana solicitată se poate sustrage solicitărilor organelor judiciare abilitate, în baza art. 101 alin. (5) din Legea nr. 302/2004, s-a admis sesizarea Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti şi s-a dispus arestarea provizorie în vederea punerii în executare a mandatului european de arestare a persoanei solicitate A., pe o durată de 15 zile, cu începere de la data de 20 octombrie 2020 la 3 noiembrie 2020, inclusiv.

Analizând solicitarea de punerea în executare a mandatelor, Curtea a constatat că sunt îndeplinite condiţiile de fond şi de formă cerute de legea internă relative la procedura de punere în executare a mandatului european de arestare, respectiv, Legea nr. 302/2004.

Astfel, s-a constatat întrunirea exigenţelor art. 86 - 87 din Legea nr. 302/2004, referitoare la autorităţile judiciare competente în procedură, dar şi la forma şi conţinutul mandatelor europene de arestare.

De asemenea, s-a reţinut că, în cauză, sunt îndeplinite cerinţele dispoziţiilor art. 97 alin. (1) pct. 18 din Legea nr. 302/2004 privind dubla incriminare a faptelor şi limitele pedepselor în legislaţia statelor implicate în procedură şi nu există niciun motiv de refuz al executării, dintre cele enumerate în art. 99 din Legea nr. 302/2004 republicată, împrejurări în raport de care, în baza art. 109 cu referire la art. 104 alin. (5) din Legea nr. 302/2004, Curtea a admis sesizarea Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti, a dispus punerea în executare a mandatelor europene de arestare a persoanei solicitate A., predarea acestuia către autorităţile judiciare italiene, cu respectarea regulii specialităţii şi arestarea persoanei solicitate pe o durată de 30 de zile.

S-a arătat că sentinţa penală anterior menţionată a rămas definitivă prin Decizia penală nr. 758/17.11.2020 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, pronunţată în acelaşi dosar.

Prin adresa nr. x din data de 27.11.2020 a Biroului Naţional Sirene s-a comunicat că autorităţile italiene au solicitat menţinerea măsurii arestării persoanei solicitate A. faţă de care Curtea de Apel Bucureşti a dispus prin Sentinţa penală nr. 208/F din 03.11.2020 punerea în executare a mandatelor europene de arestare emise de autorităţile judiciare italiene şi predarea acesteia către autorităţile judiciare italiene, precum şi arestarea persoanei solicitate în vederea predării pe o perioadă de 30 de zile de la 03.11.2020 până la 02.12.2020, ca urmare a imposibilităţii realizării misiunii de preluare în termenul stabilit din cauza măsurilor de siguranţă impuse în contextul evoluţiei pandemiei de COVID-19.

În acest sens, s-a arătat că actualul context a impus luarea de măsuri şi de către statul italian, pentru prevenirea răspândirii la nivel naţional şi mondial a infecţiei cu coronavirus, ceea ce a presupus, printre altele, restricţii privind circulaţia persoanelor, menţionând testarea obligatorie şi instituirea unei perioade de izolare în privinţa persoanelor care au stat pe teritoriul României mai mult de o zi, dar şi măsura suspendării zborurilor efectuate de operatorii economici din aviaţie din şi înspre România. Nu în ultimul rând, puţinele zboruri care totuşi au fost efectuate în aceleaşi condiţii, în perioada de referinţă, au fost fie anulate, fie au presupus câte două opriri în alte state sau supuse unor modificări de program. Nu în ultimul rând, pentru realizarea misiunii de preluare a mai multor persoane subiect al unor mandate europene de arestare se aşteaptă aprobările necesare din partea singurului operator economic din aviaţie disponibil în acest scop (C.), precum şi din partea Ministerului de Justiţie italian.

Nu a fost propusă o nouă dată concretă pentru realizarea predării.

Prin încheierea din data de 02.12.2020, pronunţată în Dosarul nr. x/2020, definitivă prin Decizia penală nr. 813/2020, pronunţată în Dosarul nr. x/2020, în temeiul art. 104 alin. (9) şi 10 din Legea nr. 302/2004, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, a menţinut măsura arestării persoanei solicitate A. în vederea predării, pe o perioadă de 30 de zile, începând cu data de 3.12.2020 şi până la data de 1.01.2021, inclusiv.

În continuare, s-a arătat că, prin adresa nr. x din data de 28.12.2020 a Biroului Naţional Sirene s-a comunicat că autorităţile italiene au solicitat menţinerea măsurii arestării persoanei solicitate A. faţă de care Curtea de Apel Bucureşti a dispus prin Sentinţa penală nr. 208/F din 03.11.2020 punerea în executare a mandatelor europene de arestare emise de autorităţile judiciare italiene şi predarea acesteia către autorităţile judiciare italiene, precum şi arestarea persoanei solicitate în vederea predării pe o perioadă de 30 de zile de la 03.11.2020 până la 02.12.2020, iar, ulterior, menţinerea aceleiaşi măsuri pe o perioadă de 30 de zile de la 03.12.2020 până la 01.01.2021, ca urmare a imposibilităţii realizării misiunii de preluare în termenul stabilit din cauza măsurilor de siguranţă impuse în contextul evoluţiei pandemiei de COVID-19.

A fost propusă o nouă dată concretă pentru realizarea predării (13.01.2021 sau 14.02.2021), când se intenţionează preluarea mai multor persoane subiect al unor mandate europene de arestare (maxim 14 persoane pe zi), aşteptându-se aprobările necesare din partea singurului operator economic din aviaţie disponibil în acest scop (C.), precum şi din partea Ministerului de Justiţie italian.

La termenul de judecată din data de 29.12.2020, Curtea a pus în discuţie pe de o parte, termenul pentru predarea persoanei solicitate, în baza art. 23 alin. (3) din Decizia Cadru a Consiliului din 13.06.2002 privind mandatul european de arestare şi procedurile de predare între statele membre, dar şi art. 113 alin. (2) din Legea nr. 302/2004, iar, pe de altă parte, măsura preventivă sub imperiul căreia se află persoana solicitată, potrivit art. 104 alin. (9) din Legea nr. 302/2004.

Persoana solicitată A., prin apărător ales, în esenţă, a solicitat să se constate că stabilirea unei noi date a predării nu este posibilă potrivit legii interne, punerea în libertate a persoanei pentru nerespectarea termenelor de predare fiind obligatorie (art. 113 din Legea nr. 302/2004 privind cooperarea judiciară internaţională în materie penală). În acelaşi timp, în subsidiar, a susţinut că autoritatea judiciară are posibilitatea de a lua o măsură alternativă în acelaşi scop, sens în care a solicitat înlocuirea arestării în vederea predării cu o măsură preventivă mai blândă, fie ea privativă de libertate (arestul la domiciliu) sau restrictivă de libertate (controlul judiciar). Nu în ultimul rând, a învestit Curtea cu o cerere de amânare a predării, formulată în baza dispoziţiilor art. 114 alin. (1) raportat la art. 58 alin. (2) lit. c) din Legea nr. 302/2004 republicată, până la momentul încetării pandemiei.

Analizând actele şi lucrările dosarului din perspectiva termenului pentru predarea persoanei solicitate, Curtea a constatat următoarele:

Art. 23 din Decizia-cadru a Consiliului 2002/584/JAI din 13 iunie 2002 privind mandatul european de arestare şi procedurile de predare între statele membre ale Uniunii Europene, cu denumirea marginală Termenul pentru predarea persoanei, prevede următoarele:

(1) Persoana căutată este predată în cel mai scurt timp, la o dată convenită între autorităţile implicate.

(2) Aceasta este predată în termen de cel mult 10 zile de la data deciziei finale privind executarea mandatului european de arestare.

(3) În cazul în care predarea persoanei căutate în termenul prevăzut la alin. (2) este împiedicată de un caz de forţă majoră în oricare dintre statele membre, autoritatea judiciară de executare şi autoritatea judiciară emitentă iau imediat legătura una cu cealaltă şi convin asupra unei noi date a predării. În acest caz, predarea are loc în termen de zece zile de la noua dată convenită.

(4) În mod excepţional, predarea poate fi suspendată temporar din motive umanitare serioase, cum ar fi existenţa unor motive valabile pentru a crede că aceasta ar pune în mod evident în pericol viaţa sau sănătatea persoanei căutate. Executarea mandatului european de arestare are loc de îndată ce aceste motive au încetat să existe. Autoritatea judiciară de executare informează de îndată autoritatea judiciară emitentă despre acest aspect şi convine cu aceasta asupra unei noi date a predării. În acest caz, predarea are loc în termen de 10 zile de la noua dată astfel convenită.

(5) La expirarea termenelor prevăzute la alin. (2) - (4), în cazul în care persoana se mai află în detenţie, ea este pusă în libertate.

În legislaţia română, la art. 113 alin. (2) şi (3) din Legea nr. 302/2004 republicată, privind cooperarea judiciară internaţională în materie penală se prevăd următoarele:

(2) Dacă din motive independente de voinţa autorităţilor române sau ale statului emitent, predarea nu se poate efectua în termenul stabilit de către Centrul de Cooperare Poliţienească Internaţională din cadrul Inspectoratului General al Poliţiei Române şi autoritatea competentă a statului emitent, aceasta va avea loc în termen de 10 zile de la noua dată convenită.

(3) În cazul în care sunt depăşite termenele maxime pentru predare, fără ca persoana în cauză să fie primită de către statul emitent, se va proceda la punerea în libertate a persoanei urmărite, fără ca acest fapt să constituie un motiv de refuz al executării unui viitor mandat european de arestare, bazat pe aceleaşi fapte.

De asemenea, art. 114 alin. (1) din acelaşi act normativ vizând predarea amânată prevede că dispoziţiile art. 58 alin. (1) - (5) şi (7) se aplică în mod corespunzător, iar potrivit art. 58 alin. (2) predarea poate fi amânată atunci când:

a) se constată, pe baza unei expertize medico-legale, că persoana extrădată suferă de o boală gravă care face imposibilă predarea imediată. În acest caz, predarea se amână până când starea de sănătate a persoanei extrădate se va ameliora;

b) persoana extrădată este gravidă sau are un copil mai mic de un an. În acest caz, predarea se amână până la încetarea cauzei care a determinat amânarea, astfel încât predarea să fie posibilă;

c) din cauza unor împrejurări speciale, predarea imediată ar avea consecinţe grave pentru persoana extrădată sau familia acesteia. În acest caz, predarea poate fi amânată cel mult 3 luni şi numai o singură dată.

Curtea a constatat astfel că dispoziţiile art. 113 alin. (3) din Legea nr. 302/2004 republicată reprezintă transpunerea în dreptul intern a dispoziţiilor art. 23 alin. (5) din Decizia - cadru şi care prevăd că, în cazul în care sunt depăşite termenele maxime pentru predare, fără ca persoana în cauză să fie primită de către statul emitent, se va proceda la punerea în libertate a persoanei urmărite.

Totodată, s-a arătat că potrivit dreptului nostru intern nu este posibilă luarea de măsuri alternative odată cu punerea în libertate a persoanei pentru nerespectarea termenelor de predare.

Din acest ultim punct de vedere şi potrivit jurisprudenţei constante a instanţei supreme, s-a precizat că predarea persoanei solicitate nu poate avea loc decât în stare de detenţie, aşa încât nu se pot lua faţă de aceasta - în raport de cadrul legislativ actual - măsuri alternative care să asigure predarea acesteia către statul emitent.

Astfel, a apreciat că arestarea în vederea predării, prevăzută de dispoziţiile art. 104 alin. (8) din Legea nr. 302/2004, republicată, este o măsură distinctă de cea luată pe parcursul soluţionării cererii de punere în executare a mandatului european de arestare şi până la momentul rămânerii definitive a hotărârii când se dispune potrivit art. 104 alin. (11) din aceeaşi lege. În această din urmă ipoteză, s-a menţionat că temeiul privării de libertate este dat de însăşi soluţia dispusă, respectiv cea de admitere a sesizării privind punerea în executare a mandatului european de arestare.

Predarea, ca o consecinţă directă a admiterii sesizării privind punerea în executare a mandatului european de arestare, presupune implicit privarea de libertate a persoanei solicitate, căci numai astfel organele de poliţie însărcinate cu executarea hotărârii definitive de extrădare pot proceda la reţinerea şi remiterea acesteia către autorităţile judiciare ale statului solicitant.

Instanţa supremă a arătat că, din analiza dispoziţiilor Legii nr. 302/2004 republicată, privind cooperarea judiciară internaţională în materie penală rezultă, fără echivoc, că predarea persoanei solicitate nu se poate dispune decât dacă aceasta se află sub puterea unui mandat de arestare în vederea predării, pe care organele de poliţie să-l pună în executare (Decizia nr. 312/10.06.2019 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia penală).

Referitor la jurisprudenţa relevantă a Curţii de Justiţie a Uniunii Europene, Curtea a arătat următoarele:

Prin hotărârea Curţii de Justiţie a Uniunii Europene din 25 ianuarie 2017 în cauza C-640/15, B., a fost explicată noţiunea de forţă majoră întâlnită în art. 23 alin. (3) din Decizia - cadru, în contextul existenţei unor diferenţe între variantele lingvistice ale deciziei cadru. Astfel, s-a reţinut că, în timp ce versiunile în limbile greacă, franceză, italiană, portugheză, română şi finlandeză ale dispoziţiei menţionate condiţionează aplicarea acestei reguli de imposibilitatea predării ca urmare a unui caz de forţă majoră în unul dintre statele membre în cauză, alte versiuni lingvistice ale aceleiaşi dispoziţii, precum cele în limbile spaniolă, cehă, daneză, germană, greacă, engleză, neerlandeză, polonă, slovacă şi suedeză, se referă mai degrabă la o imposibilitate de predare ca urmare a unor împrejurări care ies de sub controlul statelor membre în cauză (pct. 46 din hotărâre). Curtea a reţinut, însă, că pentru art. 23 alin. (3) din Decizia-cadru noţiunea relevantă este cea de forţă majoră, care "trebuie să fie înţeleasă în sensul de împrejurări străine celui care le invocă, neobişnuite şi imprevizibile, ale căror consecinţe nu ar fi putut să fie evitate, în pofida diligenţei manifestate" (pct. 53 din hotărâre).

Totodată, Curtea a stabilit că este necesar să se considere că art. 23 alin. (3) din Decizia-cadru trebuie interpretat în sensul că autorităţile implicate trebuie să convină asupra unei noi date a predării, în temeiul acestei dispoziţii şi în cazul în care predarea persoanei căutate, în termenul de 10 zile de la o prima nouă dată a predării convenită în temeiul dispoziţiei menţionate, este împiedicată de un caz de forţă majoră (pct. 39 din hotărâre). Prin urmare, aşa cum se arată şi în dispozitivul hotărârii, art. 15 alin. (1) şi art. 23 din Decizia-cadru 2002/584, astfel cum a fost modificată prin Decizia-cadru 2009/299, trebuie interpretate în sensul că autorităţile rămâne sunt ţinute să convină asupra unei noi date a predării în cazul expirării termenelor stabilite la art. 23 menţionat.

În aceeaşi hotărâre, la pct. 43, Curtea a mai arătat că, în cazul în care autorităţile implicate convin asupra unei a doua noi date a predării în temeiul articolului 23 alin. (3) din decizia-cadru, autoritatea judiciară de executare nu va putea să decidă menţinerea în detenţie a persoanei căutate, în conformitate cu art. 6 din Carta drepturilor fundamentale, decât dacă procedura de predare a fost efectuată într-un mod suficient de diligent şi, prin urmare, dacă durata detenţiei nu are un caracter excesiv. Pentru a se asigura că este într-adevăr aşa, autoritatea judiciară de executare va trebui să efectueze un control concret al situaţiei în cauză, ţinând seama de toate elementele pertinente (a se vedea în acest sens Hotărârea din 16 iulie 2015, Lanigan, C-237/15 PPU, EU:C:2015:474, punctele 58 şi 59).

În fine, la pct. 70 din hotărâre, Curtea a arătat că, deşi legiuitorul Uniunii a precizat în mod expres, la art. 23 alin. (5) din decizia-cadru, că expirarea termenelor prevăzute la art. 23 alin. (2) - (4) din aceasta implică punerea în libertate a persoanei căutate, în cazul în care ea se mai află în detenţie, acesta nu a conferit niciun alt efect expirării termenelor respective şi, în special, nu a prevăzut că aceasta ar priva autorităţile implicate de posibilitatea de a conveni asupra unei noi date a predării în temeiul articolului 23 alin. (1) din decizia-cadru sau că ar exonera statul membru de executare de obligaţia de a executa un mandat european de arestare (a se vedea prin analogie Hotărârea din 16 iulie 2015, Lanigan, C-237/15 PPU, EU:C:2015:474, pct. 38).

În ceea ce priveşte menţinerea în detenţie a persoanei solicitate până la predarea efectivă către statul emitent, s-a arătat că prezintă relevanţă şi hotărârea Curţii de Justiţie a Uniunii Europene din 12 februarie 2019 în cauza C - 492/18 PPU, TC, prin care s-a arătat că Decizia-cadru 2002/584 trebuie interpretată în sensul că se opune unei dispoziţii naţionale (cum este cea din litigiul principal) care prevede o obligaţie generală şi necondiţionată de punere în libertate a unei persoane căutate şi arestate în temeiul unui mandat european de arestare de îndată ce a expirat termenul de 90 de zile de la arestarea sa, atunci când există un risc major de fugă al acesteia, care nu poate fi adus la un nivel acceptabil prin impunerea unor măsuri adecvate (pct. 77 din hotărâre).

De asemenea, Curtea a mai arătat, la punctele 44 şi 46 din hotărâre, că potrivit articolului 12 din respectiva decizie-cadru, autoritatea judiciară de executare decide dacă trebuie să rămână în detenţie o persoană arestată pe baza unui mandat european de arestare, în conformitate cu dreptul statului membru de executare. Acest articol precizează de asemenea că punerea provizorie în libertate a acestei persoane este posibilă în orice moment, în conformitate cu dreptul acestui stat, cu condiţia ca autoritatea competentă a acestui stat să ia orice măsură pe care o va considera necesară pentru a evita fuga persoanei respective. Totodată, deşi art. 12 din Decizia-cadru 2002/584 admite, în anumite condiţii, posibilitatea unei puneri provizorii în libertate a persoanei arestate în temeiul unui mandat european de arestare, nici această dispoziţie şi nicio altă dispoziţie a acestei decizii-cadru nu prevede că, după expirarea termenelor prevăzute la art. 17 din aceasta, autoritatea judiciară de executare ar fi obligată să procedeze la o asemenea punere provizorie în libertate sau, a fortiori, o punere în libertate pură şi simplă a acestei persoane (a se vedea în acest sens Hotărârea din 16 iulie 2015, Lanigan, C-237/15 PPU, EU:C:2015:474, punctele 45 şi 46).

Pe de altă parte, însă, Curtea - la pct. 64 din hotărâre - face trimitere la condiţiile pe care trebuie să le îndeplinească prelungirea detenţiei persoanei căutate peste termenele prevăzute la art. 17 din Decizia-cadru 2002/584 şi până la predarea efectivă a acestei persoane (aceste condiţii fiind expuse la punctele 57-59 din Hotărârea din 16 iulie 2015, Lanigan (C-237/15 PPU, EU:C:2015:474), adică cu respectarea exigenţelor impuse de art. 6 din Cartă, care prevede că orice persoană are dreptul la libertate şi siguranţă, iar interpretarea art. 6 din Carta UE trebuie să se realizeze prin raportare la art. 5 alin. (1) din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului ca prag minim de protecţie (pct. 57 din hotărâre).

S-a reţinut că, prin Hotărârea din 16 iulie 2015, Lanigan (C-237/15 PPU), Curtea a stabilit că art. 12 din decizia-cadru menţionată coroborat cu art. 17 din aceasta şi în lumina articolului 6 din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene trebuie interpretat în sensul că nu se opune, într-o astfel de situaţie, menţinerii în detenţie a persoanei căutate, în conformitate cu dreptul statului membru de executare, chiar dacă durata totală a detenţiei acestei persoane depăşeşte respectivele termene, cu condiţia ca această durată să nu aibă un caracter excesiv în raport cu caracteristicile procedurii urmate în cauza principală, aspect a cărui verificare revine instanţei de trimitere. S-a precizat că, dacă autoritatea judiciară de executare decide să pună capăt detenţiei persoanei menţionate, această autoritate este obligată să ia, împreună cu punerea provizorie în libertate a acesteia, orice măsură pe care o va considera necesară pentru a evita fuga acesteia şi să se asigure că condiţiile materiale necesare în vederea predării sale efective rămân întrunite câtă vreme nu s-a adoptat nicio decizie definitivă privind executarea mandatului european de arestare.

Prin urmare, s-a arătat că, deşi Curtea de Justiţie a Uniunii Europene a admis existenţa dispoziţiei art. 23 alin. (5) din Decizia - cadru, care prevede că, la expirarea termenelor prevăzute la alin. (2) - (4) din acelaşi articol, în cazul în care persoana căutată se află în detenţie, ea este pusă în libertate, interpretarea deciziei - cadru de către Curte, prin hotărârile amintite, are la bază faptul că decizia-cadru vizează, prin introducerea unui nou sistem simplificat şi mai eficient de predare a persoanelor condamnate sau bănuite că au încălcat legea penală, să faciliteze şi să accelereze cooperarea judiciară în scopul de a contribui la realizarea obiectivului atribuit Uniunii de a deveni un spaţiu de libertate, securitate şi justiţie, întemeindu-se pe gradul ridicat de încredere care trebuie să existe între statele membre. Astfel, aşa cum s-a arătat în hotărârea din cauza C-640/15, B., punctele 37 şi 38, interpretarea art. 23 alin. (3) din decizia cadru nu trebuie să limiteze eficienţa procedurilor prevăzute de decizia-cadru şi nici nu trebuie să determine punerea în libertate a persoanei căutate în situaţii în care prelungirea duratei detenţiei acesteia din urmă nu îşi are originea într-o lipsă de diligenţă a autorităţii de executare şi în care durata totală a detenţiei respectivei persoane nu prezintă un caracter excesiv, având în vedere în special eventuala contribuţie a persoanei amintite la întârzierea procedurii, pedeapsa la care se expune aceeaşi persoană şi existenţa, dacă este cazul, a unui risc de fugă (a se vedea în acest sens Hotărârea din 16 iulie 2015, Lanigan, C-237/15 PPU, EU:C:2015:474, pct. 59).

Concluzionând, prin raportare la jurisprudenţa Curţii de Justiţie a Uniunii Europene, în situaţia reglementată de art. 23 alin. (3) din Decizia-cadru, respectiv art. 113 alin. (2) din Legea nr. 302/2004, atunci când nu pot fi respectate termenele de predare: subzistă obligaţia autorităţilor din cele două state membre de stabilire a unei noi date a predării; menţinerea în detenţie a persoanei după soluţionarea definitivă a cauzei având ca obiect punerea în executare a mandatului european şi până la predarea efectivă către statul emitent trebuie să se realizeze în acord cu dispoziţiile art. 1 alin. (3) din Decizia - cadru şi ale art. 6 din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene, prin efectuarea unui examen concret al proporţionalităţii, conform criteriilor stabilite în Hotărârea din 16 iulie 2015, Lanigan (C-237/15 PPU), astfel încât durata detenţiei să nu aibă un caracter excesiv, prin raportare la art. 5 alin. (1) din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului şi a jurisprudenţei Curţii de la Strasbourg în materie; în cazul în care se dispune punerea în libertate a persoanei, autoritatea competentă a acestui stat trebuie să ia orice măsură pe care o va considera necesară pentru a evita fuga persoanei respective.

În aplicarea art. 23 alin. (3) din Decizia Cadru a Consiliului U.E. din 13.06.2002 privind mandatul european de arestare şi procedurile de predare între statele membre (2002/584/JAI), transpus în dreptul intern în art. 113 alin. (2) din Legea nr. 302/2004, astfel cum a fost interpretat de Curtea de Justiţie a Uniunii Europene în hotărârile precitate, s-a reţinut că, în mod justificat autoritatea judiciară de executare şi autoritatea judiciară emitentă au luat imediat legătura una cu cealaltă şi au convenit asupra unei noi date a predării, respectiv, 13.01.2021 - 14.01.2021, cu luarea în considerare a împrejurărilor cauzei.

Astfel, s-a precizat că, în actualul context al pandemiei COVID-19 măsurile care s-au impus a fi luate atât de către statul român, cât şi cel italian, pentru prevenirea răspândirii la nivel naţional şi mondial a infecţiei cu coronavirus COVID-19 şi care au vizat şi restricţii privind circulaţia persoanelor (suspendarea/anularea zborurilor efectuate de operatorii economici din aviaţie din şi înspre România sau modificarea programului acestora de zbor), constituie "motive independente de voinţa autorităţilor române sau ale statului emitent" pentru care predarea persoanei solicitate A. nu s-a putut realiza în termenele stabilite de către Centrul de Cooperare Poliţienească Internaţională din cadrul Inspectoratului General al Poliţiei Române şi autoritatea competentă a statului emitent.

Totodată, s-a precizat că aceleaşi împrejurări corespund sintagmei "caz de forţă majoră" deopotrivă mai sus menţionată, astfel cum aceasta a fost interpretată şi în Hotărârea Curţii de Justiţie a Uniunii Europene (Camera a treia) din 25 ianuarie 2017 în Cauza C-640/15 (par. 53), în sensul de "împrejurare străină celui care o invocă, neobişnuită şi imprevizibilă, ale cărei consecinţe nu ar fi putut să fie evitate, în pofida diligenţei manifestate".

În continuare, analizând actele şi lucrările dosarului din perspectiva măsurii arestării persoanei solicitate, Curtea a constatat următoarele:

Potrivit art. 104 din Legea nr. 302/2004 privind cooperarea judiciară internaţională în materie penală, intitulat "Procedura de executare a mandatului european de arestare":

"(9) Instanţa verifică periodic, dar nu mai târziu de 30 de zile, dacă se impune menţinerea arestării în vederea predării. În acest sens, instanţa se pronunţă prin încheiere motivată, ţinând seama de termenele prevăzute la art. 112.

(10) În toate cazurile, măsura arestării în vederea predării poate fi luată numai dusă ascultarea persoanei solicitate în prezenţa apărătorului. Durata iniţială a arestării nu poate depăşi 30 de zile, iar durata totală, până la predarea efectivă către statul membru emitent, nu poate depăşi în nici un caz 180 de zile".

În acest context, în cazul în care autorităţile implicate au convenit asupra unei noi date a predării - 13.01.2021-14.01.2021, în temeiul dispoziţiilor legale precitate, Curtea trebuie să decidă asupra menţinerii măsurii arestării în vederea predării a persoanei solicitate A., în conformitate cu art. 6 din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene, referitoare la dreptul la libertate şi la siguranţă.

În cauză, s-a reţinut că procedura de predare a fost efectuată într-un mod suficient de diligent, iar durata detenţiei nu are caracter excesiv, contrar apărării (persoana solicitată a fost reţinută în baza ordonanţei nr. 111/2020 din data de 20.10.2020 emise de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti pe o durată de 24 ore, începând cu data de 20.10.2020, ora 12:30, până la data de 21.10.2020, ora 12:30 şi, ulterior, arestată provizoriu prin încheierea din data de 20.10.2020 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, pentru o perioadă de 15 zile, începând din data de 20.10.2020 până în data de 03.11.2020 inclusiv, dar şi arestată în vederea predării prin Sentinţa penală nr. 208/F/03.11.2020 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, pentru o perioadă de 30 de zile, începând din data de 03.11.2020 până în data de 02.12.2020 inclusiv, măsură menţinută prin încheierea din data de 02.12.2020 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, pentru o perioadă de 30 zile, începând din data de 03.12.2020 până în data de 01.01.2021 inclusiv).

Totodată, s-a arătat că durata totală a arestării persoanei solicitate nu a depăşit termenul maxim de 180 de zile.

Curtea a constatat că temeiurile care au determinat arestarea iniţială impun în continuare privarea de libertate a persoanei solicitate A., condamnat la o pedeapsă rezultantă de 6 ani, 10 luni şi 24 de zile închisoare de autorităţile judiciare italiene, pentru infracţiuni îndreptate împotriva patrimoniului, dar şi evadare (repetată, din arest la domiciliu), alături de prezentare sub o identitate falsă în faţa acestora, motive pentru care, în baza art. 104 alin. (9) şi 10 din Legea nr. 302/2004 republicată, a menţinut arestarea persoanei solicitate în vederea predării, pe o perioadă de 30 de zile, începând cu data de 02.01.2021 şi până la data de 31.01.2021, inclusiv, măsură considerată necesară punerii în executare a mandatelor europene de arestare emise pe numele acestuia.

Referitor la cererea de amânare a predării formulată de persoana solicitată A., curtea a constatat că dispoziţiile art. 114 alin. (1) raportat la art. 58 alin. (2) lit. c) din Legea nr. 302/2004 republicată nu sunt aplicabile cauzei, astfel că cererea a fost respinsă, ca neîntemeiată, câtă vreme pandemia generată de răspândirea cu coronavirus COVID-19 priveşte atât statul român, cât şi cel italian, ambele state luând măsuri relativ similare în acelaşi context, iar autorităţile judiciare italiene şi-au exprimat disponibilitatea de a prelua persoana solicitată la una din datele deja menţionate.

Împotriva acestei încheieri, în termen legal, a declarat contestaţie persoana solicitată A., care a solicitat admiterea contestaţiei, revocarea măsurii arestului în vederea predării şi punerea sa de îndată în libertate de sub puterea măsurii arestării cu motivarea că au fost depăşite termenele prevăzute de art. 113 din Legea nr. 302/2004 şi nu s-a convenit o dată certă pentru predarea sa către autorităţile italiene, iar în subsidiar, amânarea predării invocând pandemia Covid-19 şi lipsa zborurilor între autorităţile italiene şi române.

Examinând contestaţia formulată de persoana solicitată A., Înalta Curte constată că aceasta este nefondată pentru următoarele considerente:

Potrivit dispoziţiilor art. 113 din Legea nr. 302/2004 privind cooperarea judiciară internaţională în materie penală, republicată, se reglementează procedura şi condiţiile predării persoanei solicitate, astfel:

"(1) Predarea se realizează de Centrul de Cooperare Poliţienească Internaţională din cadrul Inspectoratului General al Poliţiei Române, cu sprijinul unităţii de poliţie pe raza căreia se află locul de detenţie, în termen de 10 zile de la rămânerea definitivă a hotărârii de predare.

(2) Dacă din motive independente de voinţa autorităţilor române sau ale statului emitent, predarea nu se poate efectua în termenul stabilit de către Centrul de Cooperare Poliţienească Internaţională din cadrul Inspectoratului General al Poliţiei Române şi autoritatea competentă a statului emitent, aceasta va avea loc în termen de 10 zile de la noua dată convenită.

(3) În cazul în care sunt depăşite termenele maxime pentru predare, fără ca persoana în cauză să fie primită de către statul emitent, se va proceda la punerea în libertate a persoanei urmărite, fără ca acest fapt să constituie un motiv de refuz al executării unui viitor mandat european de arestare, bazat pe aceleaşi fapte.

(4) În toate cazurile, în momentul predării, autorităţile române comunică autorităţilor statului emitent care asigură preluarea persoanei predate durata arestului efectuat de către aceasta în executarea mandatului european de arestare, cu scopul de a fi dedusă din pedeapsa sau din măsura privativă de libertate care se va aplica."

Conform art. 104 alin. (9) din Legea nr. 302/2004, republicată, "instanţa verifică periodic, dar nu mai târziu de 30 de zile, dacă se impune menţinerea arestării în vederea predării. În acest sens, instanţa se pronunţă prin încheiere motivată, ţinând seama de termenele prevăzute la art. 112".

Totodată, Înalta Curte notează că potrivit dispoziţiilor art. 104 alin. (10) teza finală din Legea nr. 302/2004, republicată, "durata totală, până la predarea efectivă către statul membru emitent, nu poate depăşi în niciun caz 180 de zile".

Pe de altă parte, potrivit art. 104 alin. (11) teza finală din Legea nr. 302/2004, republicată, în cazul în care instanţa dispune executarea mandatului european de arestare, prin hotărârea de predare dispune şi arestarea persoanei solicitate în vederea predării către autoritatea judiciară emitentă, iar potrivit art. 104 alin. (13) din acelaşi act normativ:

"După întocmirea sentinţei prevăzute la art. 109 sau a încheierii prevăzute la alin. (2) ori (9), după caz, judecătorul emite de îndată un mandat de arestare. Dispoziţiile C. proc. pen. cu privire la conţinutul şi executarea mandatului de arestare se aplică în mod corespunzător."

Din interpretarea coroborată a acestor dispoziţii legale rezultă că, în vederea punerii în executare a mandatului european de arestare, instanţa competentă dispune arestarea persoanei solicitate în vederea predării ei către statul emitent, măsură ce se verifică periodic până la predarea efectivă şi a cărei durată totală (care cuprinde durata arestului, atât în procedura de executare a mandatului european de arestare anterioară pronunţării hotărârii definitive de predare, cât şi procedura ce urmează după momentul rămânerii definitive a hotărârii de predare şi până la predarea efectivă) nu poate depăşi 180 de zile.

În cadrul prezentului demers judiciar, persoana solicitată A. contestă temeinicia soluţiei instanţei de fond de menţinere a arestului său preventiv în vederea predării, susţinând că această măsura a fost dispusă cu încălcarea dispoziţiilor art. 113 alin. (2) din Legea nr. 302/2004 întrucât nu s-a stabilit o dată certă de predare şi nici nu s-au oferit garanţii în sensul că predarea va avea loc în 13.01.2021 sau 14.01.2021, arătându-se doar că este posibil să existe un zbor charter, fără a exista vreo dovadă în acest sens, nefiind stabilită astfel o dată certă de predare în intervalul termenului de 30 de zile până la care a fost menţinută măsura preventivă.

Evaluând susţinerile contestatorului persoană solicitată, Înalta Curte constată caracterul lor neîntemeiat, reţinând în acest sens, prioritar, că arestarea persoanei solicitate şi, subsecvent, menţinerea acestei măsuri în vederea predării este obligatorie în situaţia dată, în care s-a dispus punerea în executare a mandatelor europene de arestare emise de către autorităţile judiciare italiene faţă de numitul A..

Legea specială nu permite o măsură alternativă în această situaţie, întrucât predarea persoanei solicitate către autorităţile străine nu se poate face decât în stare de arest preventiv. Practic, predarea către autoritatea judiciară emitentă, ca o consecinţă directă a admiterii solicitării privind mandatul european de arestare, presupune implicit privarea de libertate a persoanei solicitate şi menţinerea acestea în custodia statului solicitat, întrucât numai astfel organele de poliţie însărcinate cu executarea hotărârii pot proceda la remiterea părţii către autorităţile judiciare ale statului solicitant.

Dispoziţiile art. 104 alin. (9) - (11) din Legea nr. 302/2004, republicată, care conţin referiri cu privire la menţinerea, prelungirea, verificarea periodică a măsurii arestării sau înlocuirea acesteia cu o altă măsură preventivă (control judiciar sau arest la domiciliu), reglementează măsurile ce pot fi luate în cursul judecăţii procedurii de punere în executare a unui mandat european de arestare, iar nu şi după rămânerea definitivă a hotărârii prin care instanţa s-a pronunţat asupra punerii în executare a mandatelor europene de arestare prin sentinţă, hotărâre prin care se dispune, în mod obligatoriu, arestarea persoanei solicitate în vederea predării.

Pe de altă parte, conjunctura epidemiologică internaţională actuală, determinată de răspândirea infecţiilor cauzate de coronavirusul -SARS-CoV2, care a avut ca urmare, printre altele, reducerea zborurilor dintre statul român şi cel italian, constituie un motiv independent de voinţa autorităţilor române sau ale statului emitent, în sensul art. 113 din Legea nr. 302/2004, republicată, care a determinat imposibilitatea punerii în executare a mandatelor europene de arestare, până la data fixată iniţial.

În consecinţă, aparenta incertitudine ce poartă asupra datei la care se va efectua preluarea persoanei solicitate A. constituie doar un efect specific stării pandemice actuale.

Pe de altă parte, Înalta Curte constată că Legea nr. 302/2004, reglementează în mod expres în cuprinsul art. 113 termenul în interiorul căruia trebuie să se realizeze predarea, cât şi sancţiunea care intervine în cazul în care sunt depăşite termenele maxime pentru predare, respectiv punerea în libertate a persoanei solicitate.

De altfel, prevederile legale sus menţionate se completează cu dispoziţiile art. 104 alin. (10) teza finală din aceeaşi lege care stabilesc că durata totală, până la predarea efectivă către statul membru emitent, nu poate depăşi în niciun caz 180 de zile.

În acest context, Înalta Curte reţine că persoana solicitată A. a fost arestată în vederea predării o perioadă de 15 de zile, cu începere de la data de 20 octombrie 2020, la data de 3 noiembrie 2020 (prin încheierea din data de 20.10.2020 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, în Dosarul nr. x/2020), pe o perioadă de 30 de zile, de la 3.11.2020 până la data de 2.12.2020, inclusiv (prin Sentinţa penală nr. 208/F/03.11.2020 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, în Dosarul nr. x/2020), care a fost menţinută pe o perioadă de 30 de zile, începând cu data de 3.12.2020 şi până la data de 1.01.2021, inclusiv (prin încheierea din 02.12.2020 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, în Dosarul nr. x/2020).

În consecinţă, constată că măsura dispusă de instanţa de fond este legală şi temeinică şi din perspectiva perioadei maxime de 180 de zile înăuntrul căreia trebuie să se realizeze efectiv predarea persoanei solicitate.

În raport cu argumentele prezentate, Înalta Curte apreciază că menţinerea arestării persoanei solicitate A. în vederea predării acesteia către autorităţile judiciare din Italia satisface pe deplin exigenţele impuse de dispoziţiile legale incidente în materie, fiind singura aptă a asigura finalizarea procedurii speciale reglementată de Legea nr. 302/2004, republicată.

Cu privire la susţinerea contestatorului persoană solicitată privind amânarea predării, Înalta Curte reţine că Legea nr. 302/2004, republicată, reglementează în cuprinsul art. 114 alin. (1) raportat la art. 58 din Legea nr. 302/2004 condiţiile în care predarea se amână, şi anume, în situaţia în care persoana este cercetată penal de către autorităţile judiciare române, până la soluţionarea definitivă a cauzei ori în caz de condamnare cu executarea în regim de detenţie a pedepsei, până la punerea în libertate ca urmare a liberării condiţionate sau până la executarea pedepsei la termen; poate fi amânată dacă, se constată, pe baza unei expertize medico-legale, că persoana suferă de o boală gravă care face imposibilă predarea imediată ori dacă din cauza unor împrejurări speciale, predarea imediată ar avea consecinţe grave pentru respectiva persoană sau familia acesteia. Or, împrejurarea privind măsurile excepţionale luate în contextul pandemiei Covid-19 nu constituie vreun motiv care să poată fi încadrat în prevederile legale sus menţionate, ceea ce face criticile formulate de contestator, neîntemeiate, iar soluţia pronunţată de instanţa de fond în urma verificărilor efectuate, temeinică şi legală.

Pentru aceste considerente, Înalta Curte, în conformitate cu dispoziţiile art. 4251 alin. (7) pct. 1 lit. b) C. proc. pen.., va respinge, ca nefondată, contestaţia formulată de persoana solicitată A. împotriva încheierii F/DL din data de 29 decembrie 2020 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, pronunţată în Dosarul nr. x/2020.

În baza art. 275 alin. (2) C. proc. pen.., va obliga contestatorul persoană solicitată la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

În baza art. 275 alin. (6) C. proc. pen.., onorariul parţial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru contestator, în sumă de 100 RON, va rămâne în sarcina statului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondată, contestaţia formulată de persoana solicitată A. împotriva încheierii F/DL din data de 29 decembrie 2020 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, pronunţată în Dosarul nr. x/2020.

Obligă contestatorul persoană solicitată la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Onorariul parţial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru contestator, în sumă de 100 RON, rămâne în sarcina statului.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 5 ianuarie 2021.

GGC - GV